CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

TOM s. 1. volum. (Carte în mai multe ~uri.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tipăritură, volum, (livr.) op. (Un ~ gros.)

carte (volum, cartonaș, text scris) s. f., g.-d. art. cărții; pl. cărți

TOM ~uri n. 1) Lucrare tipărită legată sau broșată aparte; carte; volum. 2) Volum dintr-o operă de proporții, în mai multe părți. /<gr. tómos, lat. tomus, fr. tome

tom (-muri), s. n. – Carte, volum. – Mr. tom. Fr. tome, în mr. din ngr. τόμος.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținînd documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decît un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească. – Lat. charta.

foc verde s. n. Autorizație, acord ◊ „Directorul SRI n-a ezitat o clipă să dea foc verde aducerii acestui volum [Cartea albă a Securității] la cunoștința opiniei publice.” Ev.z. 13 IX 95 p. 1. ◊ „«Foc verde» traduce expresia franceză feu vert [...] Sintagma a căpătat în ultimul timp sensuri figurate; în dicționarele franceze actuale este înregistrată și expresia «donner le feu vert», cu sensul «a autoriza (o acțiune); a permite (cuiva) să acționeze» [...]” R.lit. 15/96 p. 9 (calc după fr. feu vert; DMC 1959; R. Zafiu în R.lit. 15/96 p. 9)

*geometríe f. (vgr. geometría, d. geo- și metru). Știința măsurăriĭ liniilor, suprafețelor și volumelor. Carte care vorbește despre această măsurare.

carte (volum, cartonaș, text scris) s. f., g.-d. art. cărții; pl. cărți

carte f. 1. reunire de foi, tipărite sau scrise, cusute laolaltă și formând un volum: carte de citire; 2. diviziune mai mare decât un capitol: cartea III, cap 4; 3. fig. știință de carte, învățătură: știe carte; 4. pop. scrisoare: împăratul a scris carte frățină-său craiului CR.; 5. adresă sau ordin domnesc, înscris dela o autoritate: ai carTe, ai parte; carte de judecată, hotărîrea unui judecător de plasă; 6. mic carton de jucat, însemnat pe o parte cu o figură sau cu o coloare: o pereche de cărți coprinde 52 de bucăți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a da cu cărțile (în cărți), a ghici, a spune norocul; a da cărțile pe față, a da de gol, a spune lămurit: știi ce... ia să dăm noi cărțile pe față Car. [Lat. CHARTAE, scrisoare, carte].

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

TAFTOLOG, taftoloage s. n. (Depreciativ) Carte, volum. Teancuri de taftoloage... pline de painjeni și aruncate în neregulă. CREANGĂ, A. 134.

TRUP, trupuri, s. n. I. 1. Corp (I 1). Mlădiul trup i-l încingea un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă. EMINESCU, O. I 85. Voinicel tras prin inel și cu trupu subțirel. ȘEZ. II 5. ◊ (Precedat de un adjectiv de care se leagă prin prep. «la» sau «de») Părea scund și puțin la trup, cum stătea acolo, destins ca după o lungă oboseală, tăcut și timid, în fotoliul larg și moale. STANCU, U.R.S.S. 178. Avea și el o păreche de boi... tineri, nalți de trup, țapoși la coarne. CREANGĂ, P. 37. Calul era mic de trup, dar plin de foc. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Fig. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, integral. Chemase pe fostul zapciu Ispas Farcaș, omul devotat lui trup și suflet. CAMIL PETRESCU, O. II 654. Iloveanu s-a dat trup și suflet acestor schimbări. C. PETRESCU, R. DR. 95. Toată familia Herdelea era cu trup și suflet de partea lui Ion. REBREANU, I. 60. (Rar) Trup la trup = în luptă dreaptă, piept la piept; p. ext. înverșunat, aprig. (Fig.) O cercare nedibace a unui străin, puțin cunoscător al graiului obicinuit printre romîni și luptîndu-se trup la trup... cu un text slavon. ODOBESCU, S. I 357. ◊ Expr. Trup din trupul cuiva = descendent al cuiva; fig. parte integrantă din ceva, ceea ce are aceeași natură, se identifică cu aspirațiile cuiva, e foarte strîns legat de cineva. Nu te-ai simțit... o clipă măcar trup din trupul și suflet din sufletul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 55. ♦ Corpul fără cap și (uneori) fără membre. Cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul cît colo de la trup. CREANGĂ, P. 226. Trupul, capul mi-e tot una Pe-un picior stau totdeauna, Am cămăși nenumărate Și le port toate-mbrăcate (Curechiul, varza). GOROVEI, C. 124. ♦ (De obicei însoțit de determinări) Cadavru. Din grajd aduseră sacul cu trupul argatului și-l aruncară în fundul căruței. MIHALE, O. 509. Făcliile ridică – se mișc-în line pasuri Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Lumina candelelor se răsfrîngea pe opt trupuri de voinici fără suflare. ALECSANDRI, T. II 24. Oltule, cîne spurcat, Ce vii mare, tulburat... Aduci plăghii și butuci Și căpestre de cai murgi, Și chiar trupuri de haiduci! id. P. P. 291. ◊ Expr. A trece (sau a călca) peste trupul cuiva = a ucide pe cineva (pentru a-și deschide drum mai departe); a întrebuința orice mijloc spre a-și atinge scopul. Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. ext. obiectul însuși, corp (I 2). Trupul de jos al morii nu-l vedeam. SADOVEANU, O. VI 12. Ne depărtarăm de ponton, ocolind cu grijă trupurile cîtorva caice turcești. DUNĂREANU, CH. 131.3. (Determinat prin «de moșie») Întindere neîntreruptă de pămînt cultivabil, alcătuind un singur lot și fiind proprietatea unei singure persoane. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. ◊ (Prin analogie) O casă singuratică, despărțită de trupul tîrgului, în mijlocul unei grădini. SADOVEANU, O. I 319. 4. (Învechit) Materie, substanță. V. corp (I 4). Prin eter, foc, trup opac, Văz tot prin el, după plac. VĂCĂRESCU, P. 361. ♦ (Determinat prin «pămîntesc» sau «ceresc») Planetă, astru. V. corp (I 4). Mulțime de trupuri cerești... luminoase și întunecoase. PISCUPESCU, O. 50. Noroadele pre trupul acest pămîntesc... în mare prețuire bunele moralicești învățături prin fabule le țin. ȚICHINDEAL, F. 2. II. (Învechit) Nume dat unor grupări, unor colectivități. 1. Totalitate de persoane grupate prin interese comune; corp (II 1). Calicul a fost ajuns a face un trup, o breaslă deosebită cu privilegiile și scutirile, cu administrația sa. KOGĂLNICEANU, S. A. 81. Multe obștii s-au făcut întru toate noroadele... trup în trup și obște în obște. ȚICHINDEAL, F. 258. 2. Unitate militară; corp (II 2). După un trup de lănceri... urmau douăsprezece tunuri mari. NEGRUZZI, S. I 167. Trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanți, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I 37. 3. Exemplar dintr-o carte; volum. Cîte trupuri de Halima nu vor avea următoarea iscălitură... se vor cunoaște de retipărite de altul și unele ca acelea vor fi poprite cît voi trăi eu. GORJAN, H. IV II.

TOM s. 1. volum. (Carte în mai multe ~.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tipăritură, volum, (livr.) op. (Un ~ gros.)

carte (volum; cartonaș; carnet; text scris) s. f., g.-d. art. cărții; pl. cărți

COALĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coală de autor = coală editorială egală cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm² de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.

*fascícul n., pl. e, și -lă f., pl. e (lat. fasciculus, d. fascis, fascie; fr. fascicule, m.). Legăturică, snop mic. Cărticică, o parte dintr’un volum: această carte va apărea în fascicule de cîte 16 paginĭ.

volum n. 1. carte legată sau broșată; 2. întinderea sau grosimea unui obiect; 3. spațiu ocupat de un corp, abstracțiune făcând de massa sa.

COALĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm² de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.

COALĂ, coli, s. f. (Adesea urmat de determinarea «de hîrtie») Foaie dreptunghiulară de hîrtie albă sau colorată, a cărei mărime variază după scopul la care servește. Li s-au pus în față coli de hîrtie. STANCU, D. 228. Jumătatea absentă [a oglinzii] era înlocuită cu o coală de hîrtie verde, decolorată. C. PETRESCU, C. V. 47. ◊ Coală (de tipar) = foaie de hîrtie împăturită de obicei în opt (16 pagini) care servește ca unitate de măsurare a volumului unei cărți. – Pl. și: coale (NEGRUZZI, S. I 304).

coală sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I 14/27 / Pl: coli, coale / E: ngr ϰόλλα „clei”] 1-3 Foaie dreptunghiulară de hârtie, de celofan, de carton etc. 4 (Șîs ~ de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. 5 (Șîs ~ editorială) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. 6 (Îs) ~ de autor Coală editorială egală cu 40000 de semne tipogafice sau cu 3000 cm² de desen. 7 Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași hârtie și nedesprinse unele de altele.

trup sn [At: COD. VOR. 122/3 / V: (îvr) ~t s / Pl: ~uri, (înv) ~ure, ~ore, (reg) ~e / E: vsl троупъ] 1 (Pop) Corp (al unei ființe) Si: (îvp) pieliță 2 (Înv; îla) De ~ sau de un ~ (cu cineva) Care este născut din... 3 (Înv; îal) Care este din aceiași părinți cu cineva. 4 (Înv; îla) După ~ După origine. 5 (Înv; îlav) Pre ~ În ce privește trupul Si: trupește (1). 6 (Pop; fig; îlav) ~ la ~ În luptă dreaptă. 7 (Pop; pex; fig; îal) Înverșunat. 8 (Pfm; fig; îlav) (Cu) ~ și suflet sau (rar) cu ~ul și cu sufletul Fără rezervă. 9 (Îrg; îlav) Numai cu ~ul Numai cu ce are pe el. 10 (Pop; îe) A fi (sau a se simți) ~ din ~ul cuiva (sau a ceva) A fi (sau a se simți) descendent al cuiva. 11 (Pop; fig; îae) A face parte integrantă din ceva. 12 (Pfm; îe) A fi (sau a se face) ~ și suflet cu cineva A se identifica cu aspirațiile cuiva. 13 (Pfm; îae) A fi foarte strâns legat de cineva. 14 (Pop; îe) A fi (sau a se face) un ~ A se uni cu cineva sau cu ceva Si: a se contopi. 15 (Îvr; îe) A fi ~ul cuiva A fi rudă de sânge cu cineva. 16 (Îvr; îlv) A se face ~ A lua ființă Si: (îvp) a se întrupa. 17 (Reg; îe) Trup de om Se spune despre un om frumos, bine făcut. 18 (Pop) Trunchi² (16). 19 (Pop) Cadavru (1). 20 (Pfm; îe) A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva A întrebuința orice mijloace pentru a-și atinge scopul. 21 (Îrg) Organ genital masculin. 22 (Mun) Poală la cămașă. 23 (Reg) Ham¹ (1). 24 (Pop) Partea principală a unui obiect, a unei construcții. 25 (Pop; pex) Trupul (24) însuși. 26 (Îvr) Conținut al unei cărți. 27 (Reg) Parte a războiului de țesut formată din cele două tălpi orizontale pe care se sprijină celelalte părți ale acestuia Si: (reg) patul războiului. 28 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 29 (Pop) Trunchi² (1). 30 (Reg) Trunchi² (8). 31 (Îvp) Întindere mare de pământ (cultivabil) care alcătuiește un întreg. 32 (Înv) Porțiune detenninată de materie Si: corp. 33 (Înv; îs) ~ ceresc Corp ceresc. 34 (Înv) Substanță (organică sau anorganică). 35 (Înv; fig; îs) ~ străin Corp străin Si: impuritate. 36 (Înv) Ființă (18). 37 (Înv) Exemplar dintr-o carte Si: volum. 38 (Înv) Grupare de persoane unite prin interese comune Si: corp, (înv) tagmă (1). 39 (Înv) Mare unitate militară. 40 (Înv) Organ de conducere. 41 (Înv) Totalitate a mai multor elemente de același fel. 42 (Îvr; cdp fr corp de lois; îs) ~ de legi Corp de legi Si: corpus.

COALĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hîrtie albă sau colorată. ♦ Coală0 (de tipar) = foaie de hîrtie împăturită de obicei în opt (avînd 16 pagini) care servește ca unitate de măsură pentru volumul unei cărți. [Pl. și : coale] – Ngr. kolla.

VOLUM² ~e n. 1) Carte legată sau broșată. 2) Fiecare dintre asemenea cărți ce alcătuiesc o lucrare. ~ul doi al operei lui Eminescu. /<fr. volume, lat. volumen, it. volume

TOM s.n. Volum dintr-o carte; (p. ext.) carte, operă. [< fr. tome, it. tomo, lat. tomus].

KIPLING [kípliŋ], Joseph Rudyard (1865-1936), scriitor englez. Nuvele într-o manieră impresionistă („Ricșa fantomatică”, „Multe născociri”, „Căpitani curajoși”) și romane („Lumina care s-a stins”, „Kim”, „Cele șapte mări”) evocând India cu fauna și flora ei luxuriantă, învăluită într-o atmosferă de basm. În culegerile de poezii („Cântece departamentale”, „Balade de cazarmă”), ca și în volumele „Povestiri simple din munți”, „Trei soldați”, „Povestea familiei Gandsby”, K. prezintă existența obișnuită a soldaților, ofițerilor și a micilor funcționari locali, preamărind curajul albilor și valoarea unei vieți de acțiune și susținând teza misiunii civilizatoare a colonialismului englez. Celebru pentru volumul de povestiri „Cărțile junglei”, unde se dovedește a fi un maestru al narațiunii scurte, colorate și vioaie, îmbogățită cu elemente de măreție sobră. Premiul Nobel pentru literatură (1907).

*volúm n., pl. e (fr. volume, d. lat. volúmen, vălătuc, din *volvúmen, derivat d. vólvere, a rostogoli. Cp. cu specimen). La ceĭ vechĭ, vălătuc care înlocuĭa cărțile noastre de azĭ, carte, trup de carte, tom: O carte în doŭă volume. Spațiu ocupat de un corp: a măsura volumu unuĭ bloc de peatră, Amazonu (pin volumu apeĭ luĭ) e cel maĭ mare fluviŭ. Muz. Forță, intensitate (de sunet, de voce).

DIMENSIUNE s. 1. mărime, măsură, proporție, (înv.) mărie, mărire, (fam.) calibru. (Are o ~ mare.) 2. format, mărime. (Carte de ~ mare.) 3. volum, (fam.) gabarit. (X are o ~ apreciabilă.)

pagină de gardă expr. Foaie goală, adesea albă, adăugată de cel care leagă sau broșează cărțile la începutul volumului, între copertă și pagina de titlu. – Din fr. page de garde.

GROS¹, GROASĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut² din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

VOLUM s. n. I. 1. carte broșată sau legată. 2. diviziune a unei lucrări editate în mai multe volume (I, 1); tom. II. 1. spațiu ocupat de un corp. ◊ figură geometrică cu trei dimensiuni. ◊ mărimea spațiului unui corp, cu ajutorul unei formule. 2. cantitate globală. ◊ debit (de apă) al unei fântâni, al unui izvor, fluviu etc. 3. forță, amploare a sunetelor emise de o voce, produse de un instrument. ◊ nivelul de intensitate sonoră al semnalelor audio. (< fr. volume, lat. volumen)

carte, cărți s. f. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ♦ Cum scrie la carte = așa cum scrie în carte. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de mari proporții. ♦ Cartea sfântă = Biblia, Sfânta Scriptură; (la pl.) fiecare dintre cele 53 de scrieri ale Vechiului Testament și cele 27 de scrieri istorice, didactice și profetice ale Noului Testament, începând cu evangheliile și terminând cu Apocalipsa. – Din lat. charta. ◊ Cartea lui Baruh, carte profetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (5 cap.), atribuită lui Baruh, ucenicul și secretarul profetului Ieremia. A fost scrisă de un iudeu elenist din Alexandria, cu scopul de a îmbărbăta pe evrei în suportarea stăpânirii străine din timpul exilului. ◊ Cartea întâi și a doua a Cronicilor v. Cartea întâia și a doua Paralipomena. ◊ Cartea lui Enoh, titlu generic sub care sunt cunoscute două cărți biblice necanonice, dintre care una, scrisă între anii 200 și 50 î. Hr., s-a păstrat în cadrul Bis. creștine din Etiopia, iar alta (Cartea tainelor lui Enoh) reprezintă un apocrif slavon, ajungâng până azi sub forma unui text fragmentar. ◊ Cartea Esterei, carte canonică istorică a Vechiului Testament (10 cap.), în care se intorisește un episod din viața evreilor care nu s-au întors în patrie, ci au rămas mai departe în Imperiul persan, salvați de la exterminare prin vigilența iudeului Mardoheu și a nepoatei acestuia Estera. Scopul cărții este de a se arăta grija proniei divine pentru poporul evreu și motivele pentru instituirea sărbătorii Purim. ◊ Cartea întâi a lui Ezdra, carte canonică istorică a Vechiului Testament (10 cap.), în care sunt prezentate evenimentele legate de întoarcerea evreilor din robia babiloniană în Iudeea. Scopul cărții este să se arate poporului evreu că Dumnezeu și-a ținut promisiunea Sa dată prin profeți, prin eliberarea lui din exil și prin rezidirea templului și a Ierusalimului. ◊ Cartea a doua a lui Ezdra v. Cartea lui Neemia. ◊ Cartea a treia a lui Ezdra = carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (9 cap.), numită astfel fiindcă în traducerea sa greacă și latină este socotită a doua Ezdra, în timp ce Vulgata o socotește apocrifă. Scopul cărții a fost de a face pe guvernatorii străini care administrau pe evrei în Palestina să se poarte mai blând cu poporul, aducând ca exmple pe regii Persiei: Cirus și Darius. ◊ Cartea lui Iosua Navi, carte canonică istorică a Vechiului Testament (24 cap.), numită după persoana principală din istoria cuprinsă în ea, Iosua fiind urmașul lui Moise. Cartea relatează evenimentele în legătură cu cucerirea și împărțirea Canaanului între cele 12 seminții ale lui Israel. Scopul cărții este de a dovedi că făgăduințele făcute de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor săi s-au împlinit prin ocuparea pământului făgăduit și așezarea poporului evreu în acesta. Autorul nu este cunoscut. ◊ Cartea lui Iov, carte canonică istorică a Vechiului Testament (42 cap.), al cărei autor nu este cunoscut, în care se descrie fericirea și evlavia lui Iov, supus unui test de fidelitate cu îngăduința lui Iahve la propunerea lui Satan. Scopul cărții este dezlegarea problemei suferinței, numele lui Iov rămânând modelul de îndelungă răbdare în orice suferință fără pierderea credinței. ◊ Cartea Iuditei, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (16 cap.), care relatează o istorisire referitoare la atacul lui Olofern, generalul lui Nabucodonosor, asupra cetății Betulia din Palestina de nord, cetate salvată de Iudit, o femeie văduvă și pioasă, care-l ucide pe Olofern. Scopul cărții este de a întări credința poporului în Dumnezeu și de a arăta că El îl ajută în vremuri de primejdie. ◊ Cărțile împăraților v. Cărțile Regilor. ◊ Cartea înțelepciunii lui Solomon, carte poetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (19 cap.), în care se vorbește despre înțelepciune și foloasele ei, precum și despre roadele ei în istoria poporului evreu. Cartea se recomandă tuturor pentru păzirea credinței și a poruncilor lui Dumnezeu, precum și pentru fericirea de idolatrie. ◊ Cartea înțelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecleziasticul), carte poetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (51 cap.), care se aseamănă cu Pildele (Proverbele) lui Solomon, dar are un cuprins mult mai variat și mai bogat. Cuprinde o serie de sentințe sau maxime privitoare la natura și la folosul înțelepciunii. Autorul cărții este Iisus, fiul lui Sirah, un cărturar din Ierusalim, iar nepotul său este traducătorul ei în grecește. ◊ Cartea Judecătorilor, carte canonică istorică a Vechiului Testament (24 cap.), în care este expusă activitatea judecătorilor, bărbați chemați de Dumnezeu la anumite intervale de timp și înzestrați cu puteri deosebite pentru a conduce poporul în vremuri grele. Cuprinde istoria unei perioade de c. 400 ani, de la moartea lui Iosua, cuceritorul Canaanului, până la introducerea monarhiei teocratice prin Samuel. Scopul cărții este, în general, de a arăta lupta monoteismului contra idolatriei popoarelor canaanene. ◊ Cartea întâi a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (16 cap.), care istorisește lupta evreilor, sub conducerea Macabeilor, împotriva sirienilor pentru credința strămoșească și independența politică, începând cu Alexandru cel Mare și până la Hircan (175-135 î. Hr.). Cartea a fost scrisă în limba ebraică și autorul este necunoscut. ◊ Cartea a doua a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (15 cap.), care nu este o continuare a primei cărți, relatând aceeași epocă, dar mai pe scurt. Autorul, un iudeu elenist din Egipt, nu este cunoscut. ◊ Cartea a treia a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (7 cap.), care conține descrierea unei persecuții a regelui Ptolemeu Filopator (221-224 î. Hr.) împotriva evreilor din Egipt. Cartea a fost scrisă, probabil, în Alexandria, de un iudeu din Egipt în limba greacă. ◊ Cartea lui Neemia (Cartea a doua a lui Ezdra), cartea canonică a Vechiului Testament (13 cap.), care istorisește restaurarea zidurilor cetății Ierusalimului și reînnoirea legământului încheiat cu Dumnezeu. Autorul acestei scrieri este Ezdra, contemporan cu Neemia, care s-a ocupat îndeosebi cu scrisul, fiind cărturar și preot. ◊ Cartea întâi și a doua a Paralipomena (Cartea întâi și a doua a Cronicilor), cărți canonice istorice ale Vechilui Testament (29 și, respectiv, 36 cap.), numite Cronici de fericitul Ieronim și Paralipomena în traducerea Septuagintei. Scopul cărților a fost să arate că soarta poporului evreu, fericită sau nefericită, depinde de credința în Dumnezeu, de exercitarea cultului și de păzirea Legii date prin Moise. ◊ Cartea Psalmilor (Psaltirea) v. psalm. ◊ Cartea întâi și a doua a Regilor (Cartea întâi și a doua a lui Samuel), cărți canonice ale Vechiului Testament (31 și, respectiv, 24 cap.) care continuă istoria judecătorilor. Se numesc și cărți ale lui Samuel, fiindcă acesta este bărbatul care a condus poporul Israel, ca profet și judecător, și a pus baza monarhiei teocratice, ungând ca regi pe Saul și pe David din porunca lui Dumnezeu. ◊ Cartea a treia și a patra a Regilor, cărți canonice istorice ale Vechiului Testament (22 și, respectiv, 25 cap.), cunoscute în vechile traduceri românești și sub numele de Cărțile Împăraților, care continuă istoria revelației divine de la moartea lui David până la exilul babilonian. După tradiția rabinică, autorul ar fi fost profetul Ieremia sau un contemporan al său. ◊ Cartea Rut, carte canonică istorică a Vechiului Testament (4 cap.), în care se aduc noi elemente privind genealogia lui David și, prin aceasta, genealogia lui Iisus Hristos, În plus, cartea arată că și păgânii vor ajunge la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, moabiteanca Rut, de alt neam decât cel ales, ajungând prin providența divină în sânul poporului evreu. ◊ Cartea întâi și a doua a lui Samuel v. Cartea întâi și a doua a Regilor. ◊ Cartea tainelor lui Enoh v. Cartea lui Enoh. ◊ Cartea lui Tobit, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (14 cap.), care reprezintă o prelucrare poetică a unei istorisiri păstrate în tradiție despre Tobit și fiul său Tobie de pe timpul exilului asirian. Cartea a fost scrisă la sfârșitul sec. 3 și începutul sec. 2 î. Hr.

*manuál, -ă adj. (fr. manuel, d. lat. manualis, d. manus, mînă; lat. it. manuale, carte de buzunar, de unde și ngr. manuáli, sfeșnic de biserică). Care se face cu mîna: lucru manual. S. n., pl. e. Carte care, supt un volum mic, cuprinde noțiunile esențiale uneĭ științe orĭ arte: manual de filologie. Est. Condicuță p. servitorĭ. Adv. Cu mîna: lucrurĭ făcute manual.

POLOVRAGI 1. Peșteră în Carpații Meridionali, în SV m-ilor Căpățânii, la 670 m alt., la ieșirea Oltețului din chei, în amonte de com. Polovragi. Lungime a galeriilor: 9.100 m. Numeroase stalactite și stalagmite. Oviectiv turistic; cunoscută și sub numele de Peștera lui Pahomie. 2. Com. în jud. Gorj, situată în depresiunea omonimă din Subcarpații Vâlcii, pe cursurile superioare ale râurilor Olteț și Târâia; 3.022 loc. (2003). Zăcăminte de grafit. Centru etnografic și folcloric. Arborete de castan comestibil (din care 10 ha ocrotite ca rezervație naturală). Localitate cu potențial climateric, cu topoclimat de adăpost, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. În perimetrul satului P. au fost descoperite vestigiile unei cetăți dacice de tip dava (sec. 2-1 î. Hr.), cu două niveluri de locuire, cuprinzând un turn de pază și resturi de tambururi din piatră provenite de la un sanctuar. De aici au fost recuperate unelte și arme din fier, ceramică dacică cenușie, monede, o placă din bronz cu imaginea Cavalerilor danubieni. În satul P. se află o mănăstire de maici, ctitorie din anii 1504-1505 a fraților Radul (comis) și Pătru (spătar). Biserica mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (atestată documentar la 6 iul. 1648, într-un hrisov emis de Matei Basarab), a fost rezidită în anii 1643-1647 (pe locul bisericii de lemn) prin strădania boierului Danciul Barbu Pârâianu (ambasador al lui Matei Basarab la Istanbul) și restaurată în anii 1690-1693 prin grija lui Constantin Brâncoveanu. Biserica păstrează picturi murale interioare executate în stil brâncovenesc (1702-1703, sfințite la 11 sept. 1703) de zugravii Constantinos, Andrei, Gheorghe, Istrate și Hranite. Dintre picturi se remarcă reprezentarea muntelui Athos, unică în pictura românească veche, precum și tablourile votive din pronaos care îi înfățișează pe domnul Constantin Brâncoveanu cu soția sa și mitropolitul Teodosie al Țării Românești. Biserica bolniței, cu hramul sf. Nicolae, zidită în stil bizantin (1731-1732), păstrează picturi murale interioare din 1738. Bibliotecă cu peste 3.000 de volume, între care unele cărți rare („Îndreptarea legii”, 1652, „Evangheliarul de la București”, 1682, „Apostolul”, 1683 ș.a.) și unele manuscrise de muzică psaltică („Evloghionul” de Anton Pann, 1846, „Anastasimatarul” lui Gherontie, 1863 ș.a.). Colecție de icoane pe sticlă și pe lemn din sec. 18-19.

GROS¹, GROASĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are un volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut din fire groase (I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

carte, cărți, s.f. – 1. Tom, volum. 2. (înv.; pop.) Scrisoare, bilet, misivă: „Până scriu o cărtice / S-o trimit la mama mea” (Lenghel, 1985: 212). 3. (înv.) Hrisov, document, pașaport: „D-așe Moldova-i departe, / Nu pot mere fără carte. / Cartea mi-o scrie juratu, / Pecetea mi-o pune satu” (Bârlea, 1924: 202). – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta „hârtie, scrisoare”) (DEX, Pușcariu, Philippide, CDDE); cf. alb. kartë (DER). Cuv. rom. > bg. karticka „carte de vizită” (DER).

MISTERIOS, -OASĂ adj. 1. Care este necunoscut, neînțeles sau greu de înțeles, care conține lucruri, necunoscute, de neînțeles sau greu de înțeles, care este plin de mister (2); tainic, ascuns, (ieșit din uz) misterie. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. O singură ferestrică ce sloboade o rază misterioasă pe o icoană. . . luminează acest loc. NEGRUZZI, S. I, 215. Am să vă confes un ce misterios. ALECSANDRI, T. I, 284. Totul ni se părea un vis misterios. BOLINTINEANU, O. 265. Era un vis misterios Și blînd din cale- afară. EMINESCU, O. I, 185. În Lara, un amestec misterios domnește, Și binele cu râul în el se contopește. MACEDONSKI, O. I, 265, cf. 9, ALEXI, W. Natura, mai ales cînd e misterioasă, cheamă de obicei în imaginația d-lui Sadoveanu trecutul. IBRĂILEANU, S. 35. Acum, cînd totul s-a sfîrșit de mult, Clnd am pierdut din mînă Misteriosul fir. . . Privesc de-aicea astrul. CAMIL PETRESCU, V. 27. Nu era decît o misterioasă icoană din viitor. GALACTION, O. 323. Merge spre raftul cu cărți, ia de acolo volumul misterios. SEBASTIAN, T. 289. Pășeam încet prin mijlocul misterioasei frumuseți, prin liniștea aceea de somn dulce, prin mireasma fină care izvora ca din potire necunoscute. SADOVEANU, O. IV, 175, cf. id. E. 133. Din acel misterios și depărtat București, veneau și cercetau munții o sumedenie de domni. STANCU, R. A. III, 17. De ce nu m-a înghițit o moarte misterioasă . . . ca pe sărmanul și hulitul venetic? DEMETRIUS, A. 164. ◊ (Adverbial) Cadrele-aurite ce de păreți sint prinse Sub palidă lumină apar misterios. ALECSANDRI, P. 3. 2. (Despre ființe și manifestările lor) Care ascunde un mister (2); despre care nu se știe (aproape) nimic, necunoscut; care este înconjurat (sau care se înconjură) de mister, enigmatic. Cf. NEGULICI. lată aceea ce ne va lămuri asupra misterioasei dame. NEGRUZZI, S. I, 45, cf. II, 9. Astăzi cunosc acest secret tot atât de puțin precum îl cunoșteam la prima aparițiune a misteriosului mesager. FILIMON, O. I, 330, cf. 135. În leagăn de matasă gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se îngînă-armonios. ALECSANDRI, P. III, 48, cf. I, 129, id. T. I, 253. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea în casa preotului bătrîn. EMINESCU, N. 39. Umbra severă a bâtrînului preot păgîn. . . Asemenea ființă misterioasă nu poate apărea decît. . . poeților. SADOVEANU, O. XII, 10. Ce tot spune? întrebă Aglae, intrigată de misterioasele lui vorbe. CĂLINESCU, E. O. II, 300. ◊ (În context figurat) Arama sfîntă va răsuna în aer chemînd pre credincioși la rugăciune și va spune în graiul său cel misterios lăudata faptă a săracului cerșetor. NEGRUZZI, S. I, 253. ◊ (Adverbial) Pristanda iese misterios din cabinetul primarului. CARAGIALE, O. VI, 133. ◊ (Substantivat) Nu mai faceți pe misterioșii. CĂLINESCU, E. O. II, 115. - Pronunțat: -ri-os. – Pl.: misterioși, -oase. – Din fr. mystérieux.

TIPĂRITURĂ s. 1. imprimat, (rar) tipăreală, (înv.) publicare, tipărire. (Tot felul de ~i.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.)

VOLUM s.n. I. (Ant.) Manuscris antic al cărui capăt era legat de un bețișor în jurul căruia se înfășura. ♦ (Astăzi) Carte broșată sau legată; tom. II. 1. Spațiul ocupat de un corp. ♦ Mărimea spațiului unui corp, aflată cu ajutorul unei formule. 2. Debitul (de apă al) unei fîntîni, al unui izvor, al unui fluviu etc. ♦ Cantitate de bunuri economice. 3. Forță, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument. ♦ Nivelul de intensitate sonoră al semnalelor audio. [Pl. -me, -muri. / < fr., it. volume, cf. lat. volumen – rulou, carte].

cele cinzeci și două de volume expr. (glum.) pachet de cărți de joc.

PAGINATURĂ, paginaturi, s. f. (Rar) Numerotarea paginilor unei cărți. Această psaltire e un volum... gros de 19 coale de hîrtie ordinară, fără paginatură. ODOBESCU, S. I 355.

LUCRARE s. 1. cultivare, cultură, lucrat. (~ pămîntului.) 2. carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 3. creație, operă, producție, (înv.) producere, product. (O ~ de mare valoare.) 4. operă, scriere, text, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la tipografie.) 5. lucrare dramatică = piesă, operă dramatică, scriere dramatică. 6. studiu. (O mică ~ de chimie fizică.) 7. operă. (O ~ statuară.)

MĂRIME s. 1. dimensiune, măsură, proporție, (înv.) mărie, mărire, (fam.) calibru. (Are o ~ notabilă.) 2. întindere, suprafață. (~ unui loc.) 3. cantitate, cîtime, (înv.) cătățime. (O anumită ~ măsurabilă.) 4. capacitate, volum. (~ unui bidon.) 5. dimensiune, format. (Carte de ~ mare.) 6. înălțime, statură, talie. (De ~ potrivită.) 7. lungime. (~ unui pod.) 8. măsură, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 9. măsură, număr. (Ce ~ ai la pantofi?) 10. durată, întindere, lungime. (~ unei zile de vară.) 11. (ASTRON.) mărime stelară = magnitudine.

OPERĂ s. 1. acțiune, faptă. (~ de binefacere.) 2. creație, realizare. (Tot ce vezi aici e ~ lui.) 3. înfăptuire, realizare. (O mare ~.) 4. creație, lucrare, producție, (înv.) producere, product. (O ~ de mare valoare.) 5. (LIT.) operă dramatică = piesă, lucrare dramatică, scriere dramatică. 6. carte, lucrare, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 7. lucrare, scriere, text, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la editură.) 8. lucrare. (O ~ statuară.)

SCRIERE s. 1. (înv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (înv.) scriptură, scrisoare. (Vorbire și ~.) 3. caligrafiere. (Era talentat la ~ literelor gotice.) 4. (înv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere literare.) 6. lucrare, operă, text, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la tipografie.) 7. carte, lucrare, operă, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.) 8. (LIT.) scriere dramatică = piesă, lucrare dramatică, operă dramatică. 9. (înv. și pop.) slovă. (Descifra cu greutate ~ chirilică.) 10. scris, (rar) scriitură, (înv. și pop.) scrisoare, slovă, (înv.) scriptură. (Avea o ~ frumoasă.) 11. grafie, scris, (rar) scriitură. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)

TIPĂRITURĂ s. 1. imprimat, (rar) tipăreală, (înv.) publicare, tipărire. (Tot felul de ~i.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.)

volum sn [At: AR (1832), 260 ²/22 / V: ~e, ~en / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i / E: fr volume, lat volumen, -is] 1 Spațiu pe care îl ocupă un corp, în funcție de cele trei dimensiuni ale acestiuia și independent de masa² lui Si: (pop) întinsoare, cuprindere, (înv) întregime, trup, voluminitate. 2 Număr care exprimă măsura unei mărimi tridimensionale. 3 (Aht; Art) Element construit în funcție de cele trei dimensiuni. 4 (Pex) Contur (2). 5 (Pex) Formă¹ (1). 6 Masă² de apă debitată de o sursă. 7 (Fiz; Chm) Cantitatea de materie a unui corp (gazos) sau a unui corpuscul considerată (ca o mărime caracteristică) în raport cu masa². 8 (Fiz; Chm; îs) ~ specific (sau masic) Volum (7) ocupat de unitatea de masă² dintr-o substanță. 9 (Fiz; Chm; îs) ~ critic Volum (7) ocupat de un gram dintr-o substanță la temperatura critică și sub presiunea critică. 10 (Fiz; Chm; îs) ~ atomic Raportul dintre greutatea atomică a unui element și densitatea acestuia, reprezentând volumul (7) ocupat de un atom-gram din elementul respectiv. 11 (Fiz; Chm; îs) ~ molecular Volum (7) ocupat de o moleculă gram a unei substanțe gazoase. 12 (Fiz; Chm; îs) ~ redus Raportul dintre volumul (7) și volumul critic al unei substanțe. 13 Capacitatea fizică și intelectuală a unei persoane. 14 Proporțiile unei activități umane. 15 (Pex) Numărul de unități dintr-un întreg măsurabil Si: cantitate. 16 (Ecn) Totalitatea bunurilor existente, consumate sau produse într-o perioadă de timp de către o unitate economică. 17 (Ecn; îs) ~ul circulației mărfurilor (bancnotelor sau investițiilor) Cantitatea de mărfuri, bancnote sau investiții care circulă într-o perioadă de timp. 18 (Ecn; îs) ~ul comerțului Totalitatea schimburilor comerciale interne sau externe ale unei țări, regiuni etc. 19 (Ecn; îs) ~ul fizic al producției Volumul (16) unui produs în expresie naturală sau al unei producții eterogene văzută ca masă de valori de întrebuințare. 20 Amploare a sunetelor emise de o voce sau de un instrument muzical. 21 Nivel de intensitate sonoră a semnalelor auditive (în transmisiunile de radio, televiziune). 22 (Îs) ~ acustic Mărimea undei electrice într-un circuit electric, corespunzătoare sunetelor audibile măsurate cu un volumetru. 23 Număr mare de pagini tipărite sau manuscrise, legate sau broșate. 24 Fiecare dintre părțile legate sau broșate ale unei lucrări unitare ample Si: tom. 25 (Îe) A fi tipărit (ori publicat) în ~ ori a tipări (sau a publica) în ~ A aduna într-un volum (23) scrieri de dimensiuni reduse apărute în diverse publicații periodice. 26 (Rar) Grup de foi scrise, prinse la capăt cu un bețișor în jurul căruia se înfășurau și care alcătuiau, în Antichitate, un manuscris. 27 Text amplu care reprezintă o scriere unitară Si: carte (16), (liv) op². 28 Conținutul unui volum (27).

lucrare s.f. I 1 efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvârșire, <înv.> înființare, săvârșit¹, umplere, umplut¹. Pentru lucrarea în bune condiții a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 acțiune, operație. Muncitorii efectuau lucrarea de îndepărtare a dărâmăturilor. 3 (la pl.; adm.) lucrări publice = <înv.> lucrări de bine public. Construirea autostrăzilor, consolidarea blocurilor, repararea șoselelor sunt lucrări publice; (înv.) lucrări de bine public v. Lucrări publice. 4 (mai ales pop.) prelucrare, prelucrat¹, <înv. și pop.> lucrat¹. Lucrarea metalelor prețioase l-a pasionat din tinerețe. 5 (agric.) cultivare, cultură, lucrat¹. Lucrarea pământului se face pentru a se obține produse agricole. 6 (art.; agric.) lucrarea pământului = agricultură. Cei mai mulți dintre țărani se ocupă cu lucrarea pământului. 7 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 8 (înv. și pop.) v. Caznă. Chin. Efort. Forțare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforțare. Silință. Strădanie. Străduință. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 9 (înv.) lucrare-dimpreună = lucrare-laolaltă v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperație. 10 (milit.; înv.) lucrare în oaste v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 11 (înv.) v. Act¹. Acțiune. Faptă. 12 (art.; agric.; înv.) lucrarea plugului v. Arare. Arat¹. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. 13 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Calcul. Socoteală. 14 (înv.) v. Acțiune. Efect. Influență¹. Înrâurire. Rezultat. 15 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) v. Fenomen. Proces. 16 (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creștere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. Îmbogățire. Lărgime. Lărgire. Mărire. 17 (tehn.; înv.) v. Funcționare. Mers. 18 fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală. II (concr.) 1 creație, operă, producție, <fam.> lucru, <înv.> producere, product, <grec.; înv.> singramă. Scriitorul a lansat o nouă lucrare valoroasă. 2 înfăptuire, operă, realizare. Sculptorul este mândru de lucrările sale. 3 (arhit.) operă. Lucrările arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. 4 carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, <livr.> op, <reg.> poflioagă. Are un număr mare de lucrări ale clasicilor literaturii universale. 5 (lit.) lucrare dramatică = operă dramatică, piesă, scriere dramatică, <german. înv.> ștuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă lucrările dramatice ale lui Caragiale. 6 studiu. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe lucrări de lingvistică. 7 operă, scriere, text, <livr.> op, <rar> pagini (v. pagină), <înv. și pop.> scriptură, <înv.> operat¹, scriitură, scrisoare, uvraj, <fig.; peior.> maculatură¹. Și-a predat lucrarea la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (pedag.) lucrare de control = lucrare scrisă = extemporal¹. Au dat astăzi lucrare de control la matematică; lucrare de diplomă = lucrare de licență; lucrare de licență = lucrare de diplomă. Lucrarea sa de licență a primit nota maximă. 9 (înv.) v. Organizare. Structură.

CARTE s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară v. cadastru; carte funduară v. cadastru. 4. v. învățătură.

carte-film s. f. ◊ „În Franța a început o nouă industrie: de la «film» la «carte», în sensul editării unor somptuoase volume [...] cu prefețe, note și dosare critice, biofilmografie de autori și de interpreți. Este inițiativa casei de cultură Balland, care a lansat deja o primă serie din aceste cărți-filme din opera cinematografică a unor mari realizatori precum Carné [...], Renoir [...], Godard [...]” R.lit. 20 III 75 p. 22 (din carte + film, după model fr.)

IN-CVARTO adj. invar. (Despre formatul unei cărți) În care coala de hîrtie e îndoită în patru, formînd 8 pagini; (despre cărți) care are acest format. Un volum in-cvarto. Scris și: in quarto.

IN-OCTAVO adj. invar. (Despre formatul unei cărți) În care coala de hîrtie tipografică e îndoită în opt, formînd 16 pagini; (despre cărți) care are acest format. Un volum in-octavo. ◊ (Substantivat, rar) Un in-octavo.

CARTE s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară = cadastru, carte funduară, (reg.) tabelă, (Transilv.) telechim, (în trecut, în Transilv.) urbariu; carte funduară = cadastru, carte funciară, (reg.) tabelă, (Transilv.) telechim, (în trecut, în Transilv.) urbariu. 4. cultură, cunoștințe (pl.), instrucție, învățătură, pregătire, studii (pl.), (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Lipsit de ~; posedă multă ~.)

tom¹ sn [At: CANTEMIR, HR. 26 / V: (înv) ~os / Pl: ~uri, (înv) ~i sm / E: ngr τόμος, lat tomus, fr tome] 1 Fiecare dintre părțile unei lucrări, ale unei opere de proporții mai întinse, formând adesea o unitate independentă și purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine Si: volum. 2 (Pgn) Operă (literară, științifică) Si: carte.

NUVELĂ s. f. 1. (Astăzi rar) Noutate (II 2). Aduc noao novele de pace. țichindeal, f. 324/16. Cu alții iar cum să-ntîlnesc Ceva noveli le vorbesc. mumuleanu, c. 144/18. Negreșit că vei fi aflat această novelă mai nainte pînă să ajungă scrisoarea mea. cr (1829), 239²/17. Să cercetezi mai cu de-amănuntul această novelă. kogălniceanu, s. 207. Vezi că scrisorile mele sînt un jurnal în care însemnez nuvelele de toată ziua și de tot ceasul. bălcescu, ap. ghica, a. 352. Le aduce nuvele că Europa le promite ajutorul necesar spre a se libera de tirani. filimon, o. ii, 268. I-au zis că știrea o are încă cu curierul de ieri, dar nu au voit să-i ducă o nuvelă neplăcută. LĂCUSTEANU, a. 95, cf. SEVERIN, S. 90, C. PETRESCU, î. i, 49. ♦ (Învechit și regional) Ziar. Novala anglicească Times face... însămnarea următoare. gt (1838), 24²/31. Ce mai zicea pe la novele (gazete) despre sosirea reghimentului. f (1903), 20/1, cf. coman, gl. Tăt acęę novęli o cet’ești. alr ii 2 988/310, cf. 3 756/36, teaha, c. n. 247. 2. Povestire în proză aparținînd genului epic, de proporții mai mici și cu o structură mai puțin complexă decît romanul, dar mai mare și mai amplă decît schița, înfățișînd un episod din viața unuia sau mai multor personaje; (învechit) noutate (II 3). A tradus cîteva romanțuri și novele morale. cr (1830), 340²/33, cf. heliade, d. j. 6/24. Pe acest temei, în formă de novelă, vom reproduce... acest eveniment important. asachi, s. l. ii, 45. Este mult timp de cînd îmblu cu această nuvelă... căutînd o clasă de oameni ca să le-o dedic. filimon, o. i, 93. Iată două novele... care nu au fost încă publicate. alecsandri, s. 13. Leon Negruzzi... a scris mai multe novele. maiorescu, cr. ii, 332. Și-au adus aminte de o novelă a lui Constantin Negruzzi. conv. Lit. xi, 82. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi... am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. eminescu, g. p. 1. Novela se dezvoaltă într-o formă pur epică. f (1897), 618, cf. 191. A scris nuvele, glume țărănești și romanuri. ib. (1903), 176/1, cf. 550/1. Novele și... romanuri cu ilustrații teribile. d. zamfirescu, v. ț. 63, cf. brătescu-voinești, Î. 2. Intră în librărie și ceru un volum de nuvele, foarte cetit pe vremea aceea. agîrbiceanu, a. 39, cf. severin, s. 90. O revistă de avantgardă îi publicase o novelă. c. petrescu, c. v. 145, cf. contemp. 1949, nr. 162, 2/4, ib. 1962, nr. 796, 1/3. Într-o nuvelă cum este Toderică de C. Negruzzi, cele mai multe din acțiunile eroului sînt puse în legătură prin mai mult ca perfect cu acțiuni ce au premers. vianu, m. 235. O bună nuvelă ar putea spulbera această greșită idee mai bine decît ar putea-o face zeci de articole de specialitate. tribuna, 1962, nr. 267, 2/2. ♦ Specie a genului epic reprezentată prin acest fel de povestiri. Vechii editori... ostracizau nuvela care, timp de două decenii și ceva, aproape n-a mai fost cultivată de scriitori. contemp. 1948, nr. 104, 13/5, cf. ib. 1950, nr. 184, 5/1. – pl.: nuvele și (învechit) nuveli. – Și: novelă, (regional) novală, noveală (alr ii 3 756/36) s. f. – Din fr. nouvelle. – Novelă, noveală < it. novella, lat. novella, germ. Novelle.

OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

CĂRTICICĂ, cărticele, s. f. (Și în forma cărticea) I. Diminutiv al lui carte. 1. v. carte (I 1); cărțulie. Băieții alergau din toate părțile cu cărticelele subsuoară. CONTEMPORANUL, III 615. Astă cărticică ce se alcătuiește din două volume... spune multe. NEGRUZZI, S. I 260. 2. v. carte (III 1); scrisorică. Și să scriu o cărticea Ș-o trimit la maică-mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. Numa trei zile trecea, Cărticică că-i sosea, Carte de la București Cu pecețile domnești. TEODORESCU, P. P. 612. II. Pachețel cu foițe de țigară. Tutun și cărticică ți-ai luat? CARAGIALE, O. I 52. – Variantă: cărticea s. f.

op s. v. CARTE. LUCRARE. OPERĂ. SCRIERE. TEXT. TIPĂRITURĂ. TOM. VOLUM.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

Si vis pacem, para bellum (lat. „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”) – Scriitorul militar latin Flavius Vevetius Renatus (secolul IV e.n.) a lăsat un tratat de specialitate în cinci volume: Epitome institutionum rei militaris. În prologul cărții a III-a, intitulată Strategia și tactica, se găsește fraza de mai sus, care l-a consacrat mai mult decît întreaga operă. Dedicată împăratului roman Valentinian II, ea ilustrează spiritul militar și expansionist al romanilor. Maximei lui Vegetius i se opune: Si vis pacem, para pacem („Dacă vrei pace, pregătește pacea”). După 13 veacuri, inspirat poate tot de dictonul latin, poetul german Fr. Logau (secolul XVII), în Sinngedichte (Epigrame), a lansat expresia înrudită Bewaffneter Friede („Pace înarmată”), care s-a impus la rîndul ei. „Pacea, instaurată în Europa după 1871, a fost o «pace armată»” (Istoria diplomației, vol. III, pag. 8). Un articol al lui Demostene Botez, combătînd pactele și alianțele de altă dată, care de fapt au pregătit în ascuns noi războaie, poartă titlul „Si vis pacem”... (vezi Chipuri și măști, pag. 165). LIT.

CARTE cărți f. 1) Scriere tipărită, legată sau broșată în volum. ◊ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoștințe pe care le posedă cineva; învățătură; studii. ◊ A face ~ a însuși cunoștințe. A ști ~ a fi om învățat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învățat. A lega ~ea de gard a renunța la învățătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conține diferite însemnări și servește la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poștală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaș. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărții] /<lat. charta

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere (literară, științifică, didactică etc.) tipărită (sau destinată tiparului) și legată sau broșată în volum. A scrie (a tipări, a citi) o carte. ◊ Îmi defilează pe dinainte toată istoria pînă la sfîrșitul cărții. SAHIA, N. 49. Rar îl vedeai cu cartea-n mînă, căci, mai la urmă, nici nu prea avea cărți de școală. HOGAȘ, DR. II 120. Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. Cîmpul alb, oile negre, cine le vede nu le crede, cine le paște le cunoaște (= Cartea) ◊ (Cu determinări indicînd natura, felul scrierii) Carte de școală. Carte de citire. Carte de bucate. Carte albastră (sau albă etc.) = publicație oficială a unui guvern, care conține documente justificative cu privire la o anumită chestiune politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat, înțelepțește; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. Carte de căpătîi v. căpătîi. ♦ Diviziune mai extinsă decît un capitol a unei opere literare de proporții mari. Eneida este compusă din 12 cărți. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, instrucție, cultură, erudiție. Vacă-Mare e boier get-beget, strănepot al Țifescului, bolborosește trei vorbe franțuzești, nu știe carte, abia poate iscăli și brațul lui ține gîrbaciul stăpînirii asupra «prostimii». SADOVEANU, N. F. 47. Postelnicul Ștefan Meșter își petrecuse o parte din tinereță la Veneția, unde învățase carte latinească. SADOVEANU, F. J. 516. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. A fi tobă (sau burduf) de carte v. tobă. A nu ști boabă de carte = a nu ști nici citi nici scrie. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. Om al cărții sau om de carte = om care citește mult, căruia îi place să studieze, să învețe; cărturar. Cum scrie Ia Carte = așa cum trebuie, cum se cere; reglementar. 3. (Învechit și popular) Registru. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg în cănțelărie. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ▭ Cartea mare = registru contabil principal care conține rezumatul tuturor conturilor. Carte de imobil = registru mic în care se notează diferite date privitoare la locatarii unui imobil. II. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Carnet cu date personale, care atestă sau conferă anumite drepturi unei persoane. Carte de membru = carnet care dovedește apartenența cuiva la o organizație politică, de masă, profesională, la o societate culturală, științifică etc. Eu zic să puie pe masă cartea de membru. DUMITRIU, N. 247. Le arăta unde să se ducă pentru a căpăta cartea de membru. PAS, Z. IV 54. Carte de muncă = carnet pe care-l posedă fiecare salariat și în care sînt înscrise date în legătură cu activitatea lui profesională; carnet în care se ține evidența zilelor-muncă ale membrilor gospodăriilor agricole colective. Brigadierul calculează cel puțin o dată pe săptămînă numărul de zile-muncă efectuate de fiecare colectivist și le trece în cartea de muncă a acestuia. STAT. GOSP. AGR. 35. 2. Bucată de carton, cu însemnări tipărite sau scrise cu mîna, căreia i se dau diferite întrebuințări. Carte poștală = bucată de carton de formă dreptunghiulară, cît un sfert de coală, care servește pentru corespondență; p. ext. conținutul corespondenței scrise pe acest carton. Cartea poștală, deși alcătuită de o mînă neîndemînatică, era așa făcută încît să poată străbate opreliștile pînă la Malu-Surpat. SADOVEANU, M. C. 75. Carte de vizită = bucată mică de carton pe care e tipărit numele (adesea și titlurile, profesiunea, adresa) unei persoane. Carte de intrare = permis de intrare la o bibliotecă publică, la un concert etc. 3. (Uneori determinat prin «de joc») Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton diferențiate după culori și după figurile însemnate pe unele dintre ele și întrebuințate la jocuri de noroc. Pe ici pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținînd cărțile într-o mînă ce tremura, plesnind din degete cu ceelaltă înainte de-a bate, mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă. EMINESCU, N. 37. Nu pot să bat măcar o carte!... Ce ghinion! ALECSANDRI, T. I 161. Trageți toți cîte-o carte! ALEXANDRESCU, P. 89. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A (sau a-și) juca ultima carte = a întrebuința, în mod riscat, cele din urmă mijloace de care dispui, a face o ultimă încercare pentru a izbuti într-o împrejurare, într-o afacere etc. (Azi rar) A da în cărți = a face, cu ajutorul cărților de joc, prevestiri cu privire la viitorul cuiva (obicei bazat pe superstiții).III. (Învechit și popular) 1. Scrisoare, epistolă, răvaș. [Sindipa filozoful] ar fi putut... să scrie sfetnicului măriei-tale Aban carte în care să arate răutatea și primejdia săptămînii ce a trecut. SADOVEANU, D. P. 137. Împăratul... căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său, craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Mîne să-mi faci carte către Barbu și poruncă de învîrtejire Neagului. ODOBESCU, S. A. 98. 2. Ordin scris emis de o autoritate. Scrie carte împăratul, scoate veste-n țara toată, Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată, Să le ieie de neveste. EMINESCU, L. P. 124. Na, mîndruțo, vin’ și bea, Că mai mult nu mi-i vedea, C-a venit o carte iute, Să mă duc între regute. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. 3. Act scris, document, înscris; dovadă. Răzășia... mi-ai mîncat-o de haram, cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. Sînt din neamul răzășesc... Și am cărți bune domnești, Din domni vechi moldovenești. SEVASTOS, C. 320. Mîndră, zău, mărturisesc Că pe tine te iubesc; Dau-ți carte de la mine Că nu m-oi lăsa de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. ◊ Expr. Ai carte, ai parte = a) dacă ai acte, ți se recunoaște dreptul; b) dacă ai știință de carte, obții mai ușor succese în viață. ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească.

legat⁴, -ă adj., adv. A adj. I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 (despre fire textile, funii, lanțuri, șireturi, cravate, năframe etc.) înnodat. Copilul are șireturile de la pantofi legate. 2 (despre broșuri, cărți, caiete, manuscrise etc.) broșat², cartonat, <reg.> compactat. Volumul legat este lucrarea ei de licență. 3 tr. (despre roțile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., despre vehicule cu roți de lemn) ferecat², șinuit², <pop.> înfierat². Are o căruță nouă, cu roțile legate. 4 (despre butoaie, roți de lemn etc.) cercuit². Butoaiele legate devin mai rezistente. II (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertății de mișcare sau de acțiune) 1 (despre oameni condamnați, arestați) ferecat², încătușat, înlănțuit, <înv. și reg.> lănțuit, <arg.> încopciat. Criminalii periculoși sunt transportați legați spre sala de judecată. 2 (despre animale) priponit. La marginea drumului este un cal legat. III (med., med. vet.; despre răni sau despre părți ale corpului care au suferit un traumatism) bandajat, pansat², <rar> înfășat, <înv. și pop.> oblojit², <reg.> îmbandajat, îmbolbojit. Are rana de la picior legată. IV 1 (despre dulcețuri, sosuri, materii etc.) închegat, îngroșat, învârtoșat. Șerbetul legat se pune în borcane. 2 (despre corpul ființelor sau despre părți ale lui; de obicei întărit prin adv. bine) musculos, robust, solid, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, <pop. și fam.> încheiat, <reg.> pulpos. Are un trup bine legat, ca de atlet. 3 fig. (mai ales despre planuri, proiecte) coerent, sistematic, structural, <fig.> închegat, <fig.; rar> strâns². Cei doi arhitecți discută despre necesitatea unui plan legat de urbanizare. 4 fig. coerent, logic². Demonstrația este legată. B adv. fig. (modal) coerent, logic². Încearcă să se exprime legat. Simte că nu mai gândește legat.

legător, -oare s.m., s.f. I 1 s.m., s.f. (de obicei determ. prin „de cărți”) legătoreasă, <reg.> compactor, <înv.> scorțitor. A dus volumul cu foile desprinse la un legător de cărți foarte iscusit. 2 s.m. (înv.) v. Captiv. Prins². Prizonier. Rob. II s.f. 1 legătură, <pop.> cheotoare, <înv. și reg.> oajdă¹, <înv.> legământ. Sacul s-a desfăcut pentru că legătoarea lui a fost slab înnodată. 2 legătură. Legătoarea este un mănunchi de paie cu care se leagă snopii. 3 (pop.) v. Centură. Cingătoare. Cordon. Curea. Încingătoare. 4 (pop.) v. Basma. Tulpan. 5 (med., med. vet.; pop.) v. Bandaj. Fașă. Pansament. Tifon. 6 (med.; pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Prișniță. 7 (la pl. legători; pop.) v. Cătușe (v. cătușă). Fiare (v. fier). Lanțuri (v. lanț). 8 (înv.) v. Cravată. 9 (înv.) v. Fular. III s.f. (gram.; înv.) v. Copulă. Verb copulativ.

tropologhion (< gr. τροπολόγιον [tropologhion], τρεφολόγιον [trefologhion] sau ἀνφολόγιον [antologhion]) (Biz.), colecția vechilor tropare*, adică condachiile sau sulurile de papirus și pergament, pe care se scriau troparele în vechime. T. constituie baza și originea tuturor cărților de imnuri* bisericești (octoih*, triod*, minei*) fiind un volum de tropare aflat în uz încă de la finele sec. 8 și începutul sec. 9. După alcătuirea Octoihului (sec. 8), t. este degajat prin aceasta de o parte din conținutul său, rămânând numai cu ciclul anual al imnurilor, pentru sărbătorile fixe – preludiul mineielor de mai târziu – și cu cele pentru partea mobilă a anului bis., care corespunde triodului și penticostarului* de astăzi. În diferite t. sunt citați, pe lângă Roman și Anatolie, melozi din sec. 6-7: Cosma, Grigorie, Chiriac, Dometius, Anastasie și Helias. T. manuscris, aflat în biblioteca corsiniană (Codicele corsinian) din sec. 9, este prin excelență o colecție de tropare.

efigia vb. I (fig.) A scoate în relief ◊ „Avem acum [...] bucuria de a efigia un jubileu: cea de-a 250-a carte tipărită sub arcadele [...] acestei prestigioase colecții, ale cărei volume de buzunar apar în limbile română, maghiară și germană.” Săpt. 27 II 81 p. 4 (din efigie + -a)

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A desprinde, a despărți, a separa o parte dintr-un întreg cu ajutorul unui obiect tăios; a împărți un întreg în două sau în mai multe bucăți; p. ext. a îmbucătăți, a hăcui; (Tehn.) a diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. Du-te la Drăgan. I-au tăiat azi-noapte via. DUMITRIU, N. 249. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Taie trandafiri și-i pune-n păr. CARAGIALE, O. III 106. Fără să dejuge boii, începe a tăia copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată; a tranșa o dificultate. Poți să tai lemne pe cineva, se spune cînd cineva doarme foarte adînc și nu se deșteaptă ușor. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, O. A. 235. A tăia cîinilor frunză v. cîine. A-și tăia craca de sub picioare v. cracă. ◊ Refl. pas. Pomul care nu face roadă, se taie și în foc se aruncă. CREANGĂ, P. 118. ♦ A desface, a desprinde filele unei cărți unite la margini. Începu să taie foile unui volum. C. PETRESCU, Î. II 223. 2. Tranz. A despica. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură cu lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, O. 176. ◊ Fig. Sufletul meu ostenit plutește... singur, ca un cuc care taie aerul și nu i s-aude zborul. DELAVRANCEA, O. II 117. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripile întinse se mai scutură și-o taie. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Cu complementul «drum» sau un echivalent al acestuia) A deschide (pentru a-și face loc). Oameni de-ai stăpînirii, cu șpăngi scurte pe umăr, tăiau domol cărări prin zarva adîncă. SADOVEANU, O. I 510. Cu greu își tăie drum printre brațele care se întindeau s-o cuprindă. BART, E. 82. Un melc își taie drumul prin grădină, De-a dreptul, ca un tanc de gelatină. TOPÎRCEANU, P. 265. 3. Tranz. A suprima un text sau o parte dintr-un text. După ce mai tăie cu creionul cîteva știri bănuite, trimise foile la tipografie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 28. Într-un chip arbitrar și fără să fi fost eu consultat prealabil, s-a tăiat la a doua reprezentare a comediei mele «O noapte furtunoasă» partea ei finală. CARAGIALE, O. VII 489. 4. Tranz. (Rar, cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A croi. Am și croitoreasa la mine, poate că-ți tai și tu taiorul. CAMIL PETRESCU, U. N. 185. Haina era... impecabil tăiată. C. PETRESCU, C. V. 187. ◊ Fig. Avea... o gură astfel tăiată, de parcă-ți zicea «Nu vezi că doar nu sînt o femeie de rînd». GANE, N. III 93. Un cioban tăiat pe linii de uriaș. HOGAȘ, M. N. 187. Ochii tăiați în forma migdalei. EMINESCU, N. 34. ♦ A săpa. Casa învățătorului este... tăiată adînc în coasta unei coline. REBREANU, I. 10. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă... preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. 5. Tranz. A brăzda. Ce ogașe adînci taie carele ăstea cu povară! RETEGANUL, P. V 32. ◊ Fig. Lacrimile-mi taie fața! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ♦ A desena. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vînt și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. SADOVEANU, O. V 116. 6. Tranz. (Învechit, cu complementul «monedă» sau un echivalent al acesteia) A face, a fabrica, a bate. Fieșcare canton își taie monedă, avînd deosebire marca unuia de a altuia. GOLESCU, Î. 162. ◊ Refl. pas. Ici era tarapanaua, scundă, închisă cu porți de fier, în care se tăiau banii cu chipul domnului. SADOVEANU, O. I 509. 7. Tranz. A străbate (despărțind, izolînd). E înghețat pîrîul care taie în două ograda. STANCU, D. 14. Podișul împădurit puternic, era tăiat nu numai de albia îngustă a gîrlei, ci și de un alt drum de țară. CAMIL PETRESCU, O. I 15. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul cătră sat Taie-n lung pădurea. TOPÎRCEANU, P. 120. ♦ A traversa. Caracudi taie drumul, salută pe cineva de la fereastră și urmează domol înainte. CARAGIALE, O. II 299. ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri, a împiedica pe cineva să-și continue drumul. Gardianul, hotărît, își îndesă șapca pe frunte și le ieși înainte, tăindu-le drumul. BART, E. 292. 8. Tranz. A apuca pe drumul cel mai scurt, a scurta drumul. De la tîrg la Vadul Mare Taie drumul prin poieni, Legănîndu-se călare Popa Florea din Rudeni. TOPÎRCEANU, B. 15. Își luă noapte bună de la părinți și-o tăie de-a dreptul prin grădină. MIRONESCU, S. A. 46. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și la o cotitură mai largă... intrarăm în apă. HOGAȘ, DR. II. 3. 9. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se întretăia. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau. EMINESCU, N. 46. ◊ Expr. A i se tăia (cuiva) drumurile (sau cărările), se spune cînd cineva se află în încurcătură, întîmpină piedici și nu mai știe pe ce drum să apuce. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. 10. Refl. (Despre țesături) A se rupe în linii drepte, în direcția firului țesut. Mătasea s-a tăiat. 11. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brînzi (cînd este pus la foc fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brînzit. II. Tranz. 1. A omorî, a ucide cu o armă tăioasă. Ștefăniță-vodă... a cutezat să taie pe cel mai cu putere dintre boierii săi. SADOVEANU, N. P. 50. Făt-Frumos, Făt-Frumos, vino de taie pe ăst dușman al meu. ISPIRESCU, L. 19. Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea! ALECSANDRI, P. P. 12. ◊ Expr. Taie-babă = om lăudăros. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. A tăia și a spînzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. Nu-și uită el timpurile de altădată, cînd tăia și spînzura. DAVIDOGLU, M. 71. Fac ce vreau, tai și spînzur dacă-mi place, eu îs mai mare. MIRONESCU, S. A. 87. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. La Crăciun cînd tăia tata porcul... eu încălecam pe porc deasupra paielor. CREANGĂ, A. 41. Doi berbeci că voi tăia Și prea mult m-oi bucura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. Taie-un pui și ne fă zeamă. id. ib. 395. 2. A cresta. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ A spinteca. Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului... Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ Refl. reciproc. Vrei să-mi dai pe Cosinzeana, ori în săbii ne tăiem? EFTIMIU, Î. 119. În săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. 3. (Învechit) A ataca lovind cu arme tăioase; a bate, a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele. ALECSANDRI, P. P. 197. ◊ Intranz. Luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos. ISPIRESCU, M. V. 51. Taie-n turci ca la bujor. ȘEZ. II 39. 4. Fig. A înjunghia, a provoca dureri. Și-n lungul spinării îi tăia frigul. CAMILAR, N. I 7. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stelele și aducînd cu ele un ger de te taie. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 19. Tîmplele grele li se băteau și junghiuri ascuțite îi tăiau, ca niște cioburi de sticlă prin toate încheieturile. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ Absol. Gerul tăia ca un brici. SADOVEANU, M. C. 114. III. Tranz. 1. A curma, a opri, a întrerupe. În pragul morii am ajuns cu răsuflarea tăiată de fugă. C. PETRESCU, S. 29. Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. HOGAȘ, M. N. 26. Țăranul cel cu roata îi tăie cuvîntul și zise și el. ISPIRESCU, L. 180. ◊ Absol. Gudică tăie scurt, dînd din umeri: Taci, mă. Era beat. DUMITRIU, N. 238. ◊ Refl. Vroiam să-i spun că-s vodă, Ciubăr-vodă, dar glasul Mi se tăiase. ALECSANDRI, T. II 77. 2. A face să înceteze sau să slăbească; a suprima, a micșora. Numai domnul Tase îi cam tăia curajul, cînd o vedea că se prea înnădește la vorbă. BASSARABESCU, S. N. 15. Chinurile amorului însă, dacă-i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mîncării. GANE, N. III 159. Peste vro cîteva zile am mai tăiet gustul de popie unuia. CREANGĂ, A. 102. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a-i trece (sau a face să-i treacă) cuiva pofta sau îndrăzneala de a obține ceva sau de a săvîrși ceva. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia cuiva) pofta de mîncare = a face să-i treacă (sau a-i trece) cuiva pofta de a mînca. (Refl.) A i se tăia cuiva (mîinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele. Nu mai am nici o putere de atunci. Parcă mi s-au tăiat picioarele și mîinile. Îmi vine numai să dorm. DUMITRIU, N. 254. Se simte așa de bolnav și de slab, că i se taie picioarele. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. ♦ A distruge, a șterge efectul. Să-ți dea mămulica leacuri cari să-i taie fermecele. ISPIRESCU, L. 54. 3. A consfinți încheierea unui tîrg (prin desfacerea mîinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. Ce-ți pasă? Adă mîna... Taie, domnișoară! Ana nu știa cum și ce să taie și trebui să-i explice datina poporului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 130. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punînd jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținînd banca împotriva tuturor celorlalți jucători. Știu că va avea de unde să taie stosul. ALECSANDRI, T. 1635. 4. A spune, a inventa, a croi (minciuni, vorbe etc.). Mă duc să tai O poveste ce se-ntinde și-ar mai crește încă. EFTIMIU, Î. 99. Te știu și pe tine cine ești. Cui le tai tu? CARAGIALE, O. III 55. Începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45. 5. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a-l ajuta pe cineva mintea ca să înțeleagă. Pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Atîta m-a tăiat capul și m-a dus mintea. ISPIRESCU, L. 165. (Intranz., rar) A nu-i tăia cuiva capul = a nu pricepe, a nu-i veni în minte. În zăpăcirea lor, turcilor nu le tăia capul... cum să cuteze el a întreprinde și cum să reușească a conduce o revoltă. HASDEU, I. V. 129. 6. (Familiar, în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge.

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spațiu pe care-l ocupă un corp. Volumul unei piramide se află înmulțind aria bazei cu înălțimea și împărțind rezultatul la trei. GEOMETRIA S. 65. Balonul umflat este în întregime umplut cu gaz, astfel încît la o schimbare de poziție volumul gazului rămîne constant. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 81. ♦ Extensiune în spațiu, mărime a unui corp din punct de vedere al celor trei dimensiuni. [Pisicuța] nici măcar nu se îndoi cînd eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum. HOGAȘ, M. N. 10. 2. Masă de apă debitată de o fîntînă, de un izvor, de un rîu, un fluviu. 3. Totalul bunurilor realizate sau realizabile de către întreprindere într-un interval dat. 4. Forță, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonoră al semnalelor auditive în transmisiile de radio. II. Carte (legată sau broșată); tom. În afară de nenumărate volume de nuvele și piese de teatru, Leonov a publicat și cîteva mari romane. STANCU, U.R.S.S. 15. În cîțiva ani [Anghel] a risipit în dreapta și-n stînga, în volume și reviste, impresii, povestiri, teatru, poezii. SADOVEANU, E. 172. În volumul ros de molii Cauți noaptea adevăr. EMINESCU, O. I 108. – Pl. și: (învechit) volumuri (ALECSANDRI, S. 148).

TOM¹ s. n. volum dintr-o operă de proporții mai întinse; (p. ext.) carte, lucrare. (< fr. tome, lat. tomus)

CARTE. Subst. Carte, cărticea (dim.), cărticică, cărțulie, cărțișoară (rar), cărțoi (augm., rar), volum, volumaș (dim.), tom, foliant, taftolog (depr.), terfelog. Tratat; monografie. Publicație, publicare (înv.), tipăritură, scriere, uvraj (înv.), op (livr.), opuscul, operă, lucrare; memento, memorator, compendiu, manual, promptuar, abecedar, bucoavnă (înv.), azbucoavnă (înv.), bucvariu (înv.), breviar, almanah; anale; crestomație, antologie, florilegiu, analecte, culegere, miscelaneu (livr.); bestiar; pandecte; romancero; spicilegiu (livr.); culegere de studii; opere alese, selecțiune; opere complete. Dicționar, dicționăraș (dim.), vocabular (înv.), vorbar (înv.), glosar, lexic, lexicon, enciclopedie; atlas, album. Broșură, broșurică (dim.), filadă (înv.), plachetă; fasciculă. Best-seller. Incunabul, ediție princeps; ediție bibliofilă; ediție critică; ediție revizuită (și adăugită). Cronică, letopiseț. Zodiac, zodiar, rojdanic, gromovnic. Carte religioasă; biblie, palie (înv.), pentateuc, liturghier, evanghelie, evangheliar, tetraevanghel, cazanie, apostol, praxiu. Talmud. Coran. Carte de rugăciuni. Penticostar, molitvelnic, breviar, diurnal. Ediție. Tiraj. Bibliotecă. Biblioteconomie, bibliologie, știința cărții. Bibliofilie. Bibliofil. Bibliografie. Bibliograf. Librărie; anticariat, anticărie. Librar; anticar, buchinist (franțuzism); bibliotecar. Cititor, lector (livr.). Editor, redactor, tehnoredactor, corector. Adj. De carte. Monografic. Antologic. Enciclopedic. Bibliografic. Bibliofil. In-folio, in-cvarto, in-octavo. Vb. A scrie o carte, a redacta, a tipări (a scoate, a edita, a publica) o carte. A întocmi o antologie. A citi o carte, a lectura (rar), a răsfoi o carte. V. autor, dramaturgie, jurnalistică, literatură, poezie, scriere, semn, școală.

carte (cărți), s. f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tipărită și legată, volum. – 4. Capitol, secțiune. – 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. – 6. Listă de bucate, meniu. – 7. Instrucție, înțelepciune. – 8. Cărți de joc. – 9. La rumegătoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti „hîrtie”. Lat. charta „hîrtie, scrisoare” (Pușcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie”, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergențe cu privire la schimbările semantice și originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s. m. (Trans., jucător, trișor); cărticică, s. f. (broșură; pachet pentru hîrtie de țigări); cărțulie, s. f. (broșură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită”.

CÉZANNE, [sezán], Paul (1938-1906), pictor francez. Temperament reflexiv și frămîntat, adept, la început, al impresioniștilor, de care ulterior s-a desprins. A creat o artă și o estetică originală, întemeiată pe esențializări și sinteze ale formei, pe o severă și solidă construcție a volumelor realizate prin culoare („Casa spînzuratului”, „Muntele Sainte-Victoire”, „Jucătorii de cărți”, „Marea la Estaque”). Considerat deschizător de drumuri în arta sec. 20.

VOLUMINOS, -OASĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux.

SIGNATURĂ, signaturi, s. f. 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărarea colilor. Această psaltire e un volum... gros de 79 coale de hîrtie ordinară, fără paginatură, și avînd signaturile însemnate cu litere slavone, la fața 1 și 8 a fiecărei coale. ODOBESCU, S. I 355. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere, pentru a înlesni zețarilor recunoașterea poziției ei.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

VOLUMINOS, -OASĂ adj. care are volum mare, ocupă mult loc în spațiu. ◊ (despre persoane) corpolent, gras. ◊ (despre cărți) cu file multe; gros. (< fr. volumineux)

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

coloncifră sf [At: LTR² / Pl: ~re / E: rs колонцифра cf ger Kolumnenziffer] Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum.

VOLUMINOS, -OASĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras, trupeș, mătăhălos. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux.

BIBLIOTECĂ ~ci f. 1) Colecție (publică sau particulară) de cărți, publicații periodice, manuscrise etc., clasificate și aranjate într-o anumită ordine pentru a facilita utilizarea lor de către cititori. 2) Instituție care adăpostește o asemenea colecție, punând-o la dispoziția cititorilor. 3) Mobilă cu rafturi pentru păstrarea cărților. 4) Colecție de publicații cu o anumită tematică, scoasă de o editură în volume identice ca format și ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliothéque

cárte f., pl. cărțĭ (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. cartă). Volum compus din foĭ tipărite saŭ și scrise: dicționaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor iluștri. Carte de citire saŭ de lectură, carte pe care eleviĭ din școală o citesc numaĭ, dar n’o învață pe de rost. Învățătură, studiŭ. A învăța carte, 1) a învăța să citeștĭ și să scriĭ (intr.), 2) a-l învăța pe altu să citească și să scrie (tr.). A ști carte, 1) a ști să citeștĭ și să scriĭ, 2) a fi om învățat. A merge, a umbla la carte, a te duce la școală, a o frecŭenta. A te lăsa de carte, a părăsi studiu. Diviziune, parte a uneĭ cărțĭ (tradus după lat. liber, ceĭa ce pe rom. e maĭ bine zis parte). Vechĭ. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverință. A avea carte la mînă, a poseda acte (Vechĭ și pop.). Carte de judecată, sentență judecătorească, de unde vine și expresiunea: Aĭ carte? Aĭ parte, adică că „dacă aĭ act la mînă, aĭ drepturĭ asupra uneĭ moșiĭ”, ĭar azĭ ca „dacă aĭ carte (învățătură), eștĭ fericit”. Un mic carton cu figurĭ care formează o serie de 52 de cartoane numite cărțĭ de joc. (V. maslă). O păreche, un rînd de cărțĭ de joc saŭ (maĭ rar) un joc de cărțĭ, o serie de 52 de aceste cărțĭ. A juca la (saŭ în) cărțĭ, a juca cărțĭ saŭ (maĭ ales cînd e obiceĭ) a juca cărțile, a perde timpu în diferite jocurĭ care se fac cu aceste cărțĭ. A face cărțile, a le amesteca. A tăĭa cărțile, a le despărți în 2-3 grămezĭ schimbînd ordinea lor ca să fiĭ maĭ sigur că cel ce le-a amestecat nu te va înșela punîndu-le cum ĭ-a plăcut luĭ. A da cărțile, a le împărți. A da în cărțĭ saŭ cu cărțile, a gîci, a prezice viitoru pin cărțĭ de joc. A da cărțile pe față, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultimă încercare ca să scapĭ de o primejdie. Cărțile sapiențiale, V. sapiențial. Cărțile sibiline, V. sibilin. Carte galbenă, albă, albastră, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (după colecțiunea de documente diplomatice care se distribuĭa parlamentuluĭ în Francia și care se numea carte galbenă, după coloarea scoarțelor eĭ). Cartea de aur, un registru în care, la Veneția, eraŭ scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusă la 1797 în timpul războaĭelor Italieĭ. Cartea roșie, registru secret al cheltuĭelilor particulare al luĭ Ludovic XV și XVI al Franciiĭ și care se compunea din treĭ marĭ volume legate în marochin roș. Fu regăsită, după evenimentele de la 10 Aŭgust, într’un cabinet secret al casteluluĭ de la Versailles și publicată în parte din ordinu Convențiuniĭ.

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spațiu pe care îl ocupă un corp. ♦ Număr care exprimă măsura unei mărimi tridimensionale. 2. Masă de apă debitată de o fântână, de un izvor, un râu, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proporțiile unei activități. 4. Forță, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonoră al semnalelor auditive în transmisiile de telecomunicații. II. Carte (legată sau broșată) având în genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cărțile care alcătuiesc împreună o lucrare unitară; tom. [Pl. și: (înv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

A CUPRINDE cuprind tranz. 1) A înconjura cu brațele; a îmbrățișa. ◊ ~ cu ochii a îmbrățișa cu privirea. Cât cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe întinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate părțile; a învălui; a învălura; a cotropi; a înfășura. 3) fig. A lua în stăpânire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre gânduri, sentimente, mișcări sociale etc.) A pune stăpânire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea în interior. 6) (spații, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodăriei. 7) (despre texte, cărți etc.) A include în sine; a conține; a comporta; a însuma; a întruni; a îngloba. 8) (despre epoci) A avea ca durată. /<lat. comprendere

VOLUMINOS, -OASĂ adj. Care are volum mare, care ocupă mult loc în spațiu; cuprinzător. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. ♦ (Despre cărți) Care are file multe; gros. [Cf. fr. volumineux, it. voluminoso].

voluminos, ~oasă a [At: LAURIAN, F. 206/20 / Pl: ~oși, ~oase / E: fr volumineux, lat voluminosus] 1 (D. cărți, reviste, studii etc.) Care conține file multe. 2 Care este alcătuit din mai multe volume (24). 3 (D. obiecte) Care are volum (1) mare Si: mare. 4 Care are capacitate (3) mare. 5 Care conține ceva în cantitate mare. 6 (D. oameni) Corpolent.

CARTE (pl. cărți) sf. 1 Reuniune de foi scrise sau tipărite, cusute sau legate laolaltă, alcătuind un volum (🖼 924): ~ de citire; ~ bisericească; Ⓕ ~a vieții; ~a norocului ¶ 2 Diviziune însemnată a unei lucrări, mai mare decît un capitol: din istoria Romanilor a lui Titu-Liviu ni s’au păstrat cărțile I-X, XXI-XLV și mici fragmente din cartea XCI; ~a Fecerii, Genesa, cartea întîiu a Iui Moise ¶ 3 Ⓕ Învățătură, cunoștințe de scriere și de citire: om cu ~, om învățat; a ști ~; proverb,: cine știe ~ are patru ochi; cu știință (fără știință) de carte, care (nu) știe să scrie și să citească; a învăța ~; a se pune pe ~, a începe să învețe cu sîrguință; dobă de ~ foarte învățat ¶ 4 † pop. Scrisoare, răvaș: boierul scrise o ~ pe o foaie de hîrtie RET. ¶ 5 Înscris între particulari, sau de la o autoritate; dovadă, încredințare; proverb: ai ~, ai parte; n’ai ~ n’ai, parte, numai dacă ai vre-un înscris la mînă, poți cîștiga pricina ¶ 6 ♠️ Bucată dreptunghiulară de carton subțire cu cîte o figură (rege, damă, fante sau valet) sau puncte de diferite forme (pică, caro, cupă și treflă) tipărite pe o parte, și cu care se joacă (🖼 925): joc de cărți; o pereche de cărți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a tăia cărțile; a da cu cărțile, a da în cărți, a ghici, a spune norocul cuiva cu ajutorul cărților de joc; proverb: a da cărțile pe față, a nu se mai ascunde, a-și da intențiunile pe față ¶ 7 ⚖️ Carte de judecată, hotărîre, sentință judecătorească (dată de un judecător de ocol); ~ de chemare în judecată, înștiințare prin care cineva e chemat înaintea judecății; ~ de despărțenie, hotărîre prin care se desparte bărbatul de femeia sa ¶ 8 ⛪ Carte de blestem, scrisoare din partea unui arhiereu prin care se îndatorează unul sau mai mulți să mărturisească cu jurămînt adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu, etc., amenințîndu-i cu anatema în cazul cînd ar tăgădui ¶ 9 pl. 🐕 Una din despărțiturile stomacului rumegătoarelor, numită și „ghem” [lat. chartae].

CUPRINS s. 1. întindere, întins, spațiu, suprafață, teritoriu, (înv.) cuprindere, olat. (Pe tot ~ul țării.) 2. limită, (rar) perimetru, (înv.) ocol. (În ~ ul cetății.) 3. conținut, (rar) plin. (Se zbuciumă marea și ~ul ei.) 4. conținut, corp, materie, (înv.) cuprindere. (În ~ul cărții.) 5. conținut, sumar, tablă de materii, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ul unui volum.)

COTĂ, cote, s. f. 1. (Și în forma compusă cotă-parte) Parte cu care cineva contribuie la o cheltuială comună (v. contribuție) sau care revine cuiva în urma unei repartizări, împărțeli etc. (v. tain). Cotă de întreținere = sumă datorată de fiecare dintre colocatarii unui imobil pentru cheltuielile comune de întreținere. (În economia capitalistă) Cotă de beneficiu = parte din beneficiul unei întreprinderi repartizată unui acționar și care e proporțională cu numărul acțiunilor posedate. Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. Smulsese vînzătorului o gazetă proaspăt adusă cu trenul și căută lacom cota bursei. C. PETRESCU, A. 405. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă la un regim anumit; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. Stabilirea cotelor de venituri. 2. Contribuție obligatorie de produse agricole, alimentare, materii prime etc. proporțională cu suprafața cultivată și în raport cu categoria socială a producătorului (și care servește la formarea rezervelor de stat necesare asigurării hranei oamenilor muncii, nevoilor industriei și apărării țării). Trebuie ținut socoteală că venitul obținut de colectivist îi rămîne pe de-a-ntregul, deoarece cota de cereale datorată statului el o achită prin gospodăria colectivă, care reține și necesarul pentru hrana vitelor de muncă și semințele pentru anul următor. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 59. Cotele obligatorii se stabilesc astfel ca să creeze la țărani cointeresarea în lărgirea producției de mărfuri agricole alimentare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 84. Am adus acolo cotele de grîu în coșul carului. D. BOTEZ, F. S. 88. 3. Altitudinea unui punct de teren față de nivelul mării; p. ext. numărul scris pe hartă sau pe plan care indică o altitudine; înălțime. V. altitudine. ♦ (Concretizat) Loc pe teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă. De-aici, de unde sînt la post, eu urmăresc Cum urcă-ncet, spre cota-nzăpezită, Șanțul în care ne aflăm de veghe. CAMIL PETRESCU, V. 65. Simion... capturase... cîteva sute de prizonieri la cotele cele mai încercate. C. PETRESCU, Î. II 106. Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare luat în mai multe puncte. Cotele apelor Dunării. 4. Semn în litere sau cifre indicînd locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar, într-un clasor etc. Volumul cu cota 164.

in-folio [At: NEGRUZZI, S. I, 4 / P: ~li-o / E: lat in folio] 1-2 sni, ain (Format al unui volum) în care coala de hârtie imprimată este împăturită în două, formând patru pagini. 3 sni Carte in folio (2).

bibliotecă f. 1. colecțiune de cărți și manuscripte așezate într’o ordine oarecare; 2. dulapul, camera sau edificiul unde sunt depuse cărțile. Cea mai celebră bibliotecă din antichitate fu cea din Alexandria Egiptului, coprinzând până la 700.000 de volume. Cea mai mare din timpul nostru e Biblioteca națională din Paris, care conține 2 milioane volume și 150.000 manuscripte; după ea vine Biblioteca Muzeului britanic cu 1.500.000 de volume.

MINEI, mineie, s. n. Carte bisericească în care sînt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. Am găsit un volum manuscript pe hîrtie coprinzînd mineiul pe luna decemvrie în limba slavonă. ODOBESCU, S. I 460. – Variantă: mineu s. n.

DEPOZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc., magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Strat format prin sedimentarea substanțelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt).

DEPOZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt).

depozit sn [At: PRAVILA (1814), 56/11 / Pl: ~e / E: lat depositum] 1 Ceea ce se depune spre păstrare. 2 (Îs) ~ legal Fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografi și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3 (Mpl) Bani sau hârtii de valoare depuse spre păstrare la o instituție bancară. 4 Loc, clădire în care sunt depuse (spre păstrare sau spre vânzare) materiale de construcții, mărfuri etc. Si: magazie. 5 Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 6 (Îlav) În ~ În păstrare. 7 Strat format prin suplimentarea substanțelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid.

Cărțile albastre – În Anglia s-a încetățenit procedeul ca rapoartele parlamentare și documentele oficiale să fie tipărite în volume in folio și învelite în coperte de culoare albastră. Obiceiul a fost adoptat și de alte țări. Astfel, mult timp, culoarea oficială a acestor colecții de documente a fost roșie în Spania, verde în Italia, galbenă în Franța, albă în Germania și Portugalia. Practica se mai păstrează și astăzi, cu dilerența că aceeași culoare a încetat să mai fie monopolul unui singur stat. IST.

MINEI¹ s. n. Carte bisericească ortodoxă cuprinzînd 12 părți (pentru cele 12 luni ale anului), în care sînt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. V. m i n o l o g h i o n. 12 mineae (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 196/8. Să citești în mineu la oct. 14 viața ei. . . petrecută în mare dumnedzeire. M. COSTIN, ap. GÎDEI, 315. D[A]mn[e]dzăiască și sv[i]ntă carte scoasă de pre greceaște. . . din 12 miniae a sv[î]ntei besearici. DOSOFTEI, ap. GCR I, 251/13. Ce să cîntă cînd iaste slava sf[î]ntului la mineai. MINEIUL (1 776), 196^v1/30, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Arăt ce fel de cărți să fie: 2 tacîme minie de lună (a. 1818). IORGA, S. D. XII, 175, cf. LB, POLIZU. Am găsit. . . un volum . . . coprinzînd mineiul pe luna decembrie. ODOBESCU, S. I, 460, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. A strîns desigur partea cea mai însemnată din cele douăsprezece mineie. IORGA, L. R. 183. - Pl.: mineie. - Și: minéu s. n. – Din slavonul миней.

ALBUM s. n. 1. volum special legat în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ◊ caiet în care se scriu versuri, maxime. 2. carte mare cuprinzând ilustrații, fotografii etc. 3. colecție de melodii ale unui cântăreț, ale unei formații pe un singur disc. (< fr., lat. album)

minei (gr. μηναῖον, „lunar, care urmează cursul lunii”) (Biz.), carte liturgică ce conține textul tuturor cântărilor de la vecernia* și utrenia* fiecărei zile. Există 12 m. (pentru fiecare lună un volum separat). Cu text muzical, volumele se numesc la greci minologhioane, iar la noi, idiomelare, stihirare*, doxastare (v. doxastarion).

cuvânt-problemă s. n. Cuvânt care ridică o problemă de ordin general ◊ „Titlul acestui volum nu este întâmplător. Oricine și Ceva, ortografiate majusculat și omniprezente sunt cuvintele simboluri, cuvintele-temă, cuvintele-problemă ce conferă și asigură cărții unitatea registrului.” R.lit. 14 XII 72 p. 9. ◊ „Până acum semnalările «Dicționarului» au obiectat mai toate asupra listei articolelor, preconizată și recunoscută, de altfel, de autorul însuși «nici completă, nici definitivă», cuprinzând în fapt «idei-cheie», «cuvinte-probleme», cuvinte-eseuri.” R.lit. 15 II 74 p. 4 (din cuvânt + problemă)

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spațiu pe care îl ocupă un corp. ♦ Număr care exprimă măsura unei mărimi tridimensionale. 2. Masă de apă debitată de o fântână, de un izvor, un râu, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proporțiile unei activități. 4. Forță, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonoră a semnalelor auditive în transmisiile de electrocomunicații. II. 1. Carte (legată sau broșată) având în genere mai mult de zece coli de tipar. 2. Diviziune a unei lucrări editate în mai multe volume; tom. [Pl. și: (înv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

REFERAT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a unui studiu, a unei activități etc. Secretarul adjunct al Comitetului ținuse un referat special. MIHALE, O. 484. Fac un mic referat asupra volumului cetit. SAHIA, U.R.S.S. 129. ♦ Raport scris (uneori numai de cîteva rînduri) pe marginea unei cereri, a unui act etc.

MOLIE, molii, s. f. Nume dat mai multor specii de fluturași (de noapte) ale căror larve rod haine, blănuri, cărți etc. (Tinea pellionela). Urmărea înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În volumul ros de molii Cauți noaptea adevăr. EMINESCU, O. I 108. ◊ Compuse: molia-merelor = fluturaș ale cărui larve, în formă de viermișori, se dezvoltă în mere (Lasperesia pomonella); molia-albinelor = găselniță; molia-grîului = fluturaș ale cărui larve atacă cerealele, făinurile și pastele făinoase; molia-strugurilor = fluture ale cărui larve distrug florile și rodul viței de vie.

liturghier 1. Volum de muzică bisericească ce cuprinde cântările liturghiei* ortodoxe de diferite glasuri (v. eh) și aparținând diferiților autori, axioane*, praznicale, heruvice*, chinonice* și cântări calofonice*. 2. Carte liturgică utilizată de preot în altar, care cuprinde rânduiala tipiconală a celor trei liturghii (a Sfinților Ioan Hrisostomul, Vasile cel Mare și Grigore Dialogul), precum; i a vecerniei*, utreniei* și a proscomidiei; troparele* praznicelor, ecfonise, apolise, canonul (2) și rugăciunile împărtășaniei, diverse rugăciuni și povățuiri. V. missale.

condacarion (Biz.) (< gr. ϰονταϰάριον, kondacarion), cartea care cuprinde condacele* sărbătorilor din cursul unui an. La români, alături de tropare* și de alte cântări, condacele în notație (IV) muzicală au fost tipărite mai ales în volumul numit Sobornicariu*.

VOLUM s. I. 1. capacitate, mărime. (~ al unui pahar.) 2. v. capacitate. 3. v. gabarit. 4. v. dimensiune. 5. amploare, forță, intensitate. (Are o voce de un ~ impresionant.) 6. cantitate. (Necesită un mare ~ de muncă.) II. 1. tom. (Carte în mai multe ~.) 2. v. carte.

SCĂDERE, scăderi, s. f. I. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei. 1. Micșorare, reducere, descreștere, împuținare (a cantității, a volumului, a proporțiilor). Scăderea prețurilor. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se scot dintr-un număr atîtea unități cîte are altul, calculîndu-se diferența dintre ele. Toți copiii trebuie să învețe carte, încît să poată citi și a scrie și cele trebuincioase trei socoteli, adunarea, înmulțirea și scăderea. GOLESCU, Î. 24. ♦ Îndepărtare, suprimare a unei părți dintr-un tot; reținere a unei părți dintr-o sumă înainte de a o elibera. ◊ Loc. adv. Fără scădere = fără lipsuri; complet, în întregime. Nu ne rămîne putere... Să spunem fără scădere Izbînzile... Ce ai săvîrșit. CONACHI, P. 41. 3. Slăbire a intensității, a tăriei; diminuare. O iubea arzător și fără scădere, ba poate și mai mult ca la început. GALACTION, O. I 112. Și fugea unul de altul, gîndind că prin depărtare Amoriului vor aduce scădere și-mpuținare. CONACHI, P. 84. II. 1. Defect, cusur, lipsă, deficiență. «Baba Hîrca»... va fi avînd din punct de vedere literar și dramatic unele scăderi. SADOVEANU, E. 72. Bordeiul, după ce era gol, mai avea și altă scădere, numai cît nu cădea de rău, de slab. RETEGANUL, P. IV 69. Scăderile și neajunsurile lui să nu i le spui drept în față. SBIERA, P. 226. 2. (Învechit) Diminuare a valorii cuiva. El păstrase starea și privilegiurile lor [a ungurilor] cu paguba romînilor și scăderea sa. BĂLCESCU, O. II 307.

PRECUVÎNTARE, precuvîntări, s. f. (Învechit) Cuvînt introductiv, prefață. Volumul d-tale n-are nevoie de o precuvîntare a mea. CARAGIALE, O. VII 277. Nu cumva să se întîmple ca vreunui cititor, scîrbit îndată de urîtul precuvîntării, să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei. ODOBESCU, S. III 11. ♦ (Neobișnuit) Cuvîntare, discurs. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău, nu știu cînd. ALEXANDRESCU, M. 349.

*ALBUM (pl. -muri, -me) sn. 1 Volum cu pagini albe în care cineva înseamnă versuri, cugetări, amintiri; Fig.: răsfoim împreună ~ul suvenirilor noastre (I.-GH.) ¶ 2 Mai multe foi de hîrtie groasă legate la un loc și în care se păstrează fotografii, cărți, mărci poștale, etc. (🖼 61): erau pe-o masă ~uri de fotografii (BR. -VN.) [fr.].

*bibliotécă f., pl. ĭ (vgr. bibliothéke, d. biblion, carte, și théke, dulap. V. teacă). Colecțiune de cărțĭ și manuscripte. Locu unde-s așezate. Dulap de cărțĭ. Fig. E o bibliotecă vie, e un om erudit. – În vechime, era celebră biblioteca din Alexandria Egiptuluĭ, care cuprindea 700.000 de volume și a fost arsă de califu Omar. Astăzĭ, îs însemnate: la Paris, Biblioteca Națională, a Arsenalului, a Camereĭ Deputaților, Mazarină și a Sfintei Genoveva; în Germania, La lipsca, Drezda și München; în Anglia, a Muzeuluĭ Britanic (British Museum) și Bodleĭana din Oxford; în Spania, a Escorialuluĭ; în Italia, a Vaticanuluĭ, Ambroziana din Milano și Laurențiana din Florența.

NEAGU, Fănuș (1932-2011, n. Grădiștea de Sus, Azi Grădiștea, jud. Brăila), scriitor român. M. coresp. al Acad. (1993). Director al Teatrului Național „I.L. Caragiale” (1993-1996). Proză cu virtuți metaforice (volumele de povestiri „Somnul de la amiază”, „Dincolo de nisipuri”, „Vară buimacă” și romanele „Îngerul a strigat”, „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”), cultivând pitorescul, întâmplarea extraordinară, observația socială. Teatru („Echipa de zgomote”, „Scoica de lemn”). Publicistică („Cronici de carnaval”, „Cartea cu prieteni”). Scenarist și cronicar sportiv.

MAJÓR, -Ă adj. 1. (Despre persoane, în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta legală pentru a putea beneficia de drepturi civile și politice depline. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Majori se socotesc atît bărbatul cît și femeia cari au îndeplinit douăzeci și unu ani. HAMANGIU, C. C. 111. Ca mîine vii să-mi ceri consimțimîntul și nu ți-l dau. .. – Nu-mi pasă: sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. Mi se pare că dînsa-i majoră. C. PETRESCU, Î. II, 172. Cînd și-a publicat primul său volum de ode, tînărul poet nici nu era major. SADOVEANU, E. 224. ◊ (Substantivat) Majorele nu poate să-și atace accepțiunea. HAMANGIU, C. C. 168, cf. 279. 2. Foarte important, de căpetenie; principal. Cf. s u p e r i o r. Calitatea majoră a cărții lui nu constă de aceea numai în faptul că a adus în literatură o lume nouă. CONTEMP. 1949, nr. 159, 2/4. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. Se vor depune eforturi sporite... în vederea orientării ferme către problemele majore care stau în fața științei. CONTEMP. 1963, nr. 871, 7/7. ◊ Caz de forță majoră v. f o r ț ă. ♦ (La unele jocuri de cărți) Terță (sau cvartă, cvintă) majoră = serie de trei (sau patru, cinci) cărți de aceeași culoare, în ordine descendentă, începînd de la as. Cf. COSTINESCU. ♦ (Logică, în sintagmele) Termen major = termen care servește de predicat concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. Cf. DICȚ. 3. (Mil., în sintagmele) Sergent major = grad militar între sergent și plutonier; persoană care are acest grad. Sergent major de pompieri. MAIORESCU, CR. II, 240. Îl cercetează un sergent major, STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți majori. PAS, Z. I, 112. Plutonier major (și substantivat, m.) = cel mai mare grad in ierarhia subofițerilor; persoană care are acest grad. Au rămas majurii... n-am putea intra... decît cu viclenie. SADOVEANU, N. F. 102. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Toader cornistul își puse la gură cornul și începu, cu glas repezit, adunarea majurilor. CAMiLAR, N. I, 404, cf. 395. Locotenent major = grad militar în ierarhia ofițerilor între locotenent și căpitan; persoană care are acest grad. ♦ Stat major v. s t a t. 4. (Muz.) Care are un caracter dur, aspru. Cf. TIM. POPOVICI, D. M., ȘĂINEANU, D. U. Ritmul roților vagonului bătea măsura pentru muzica amintirilor lui, o muzică aspră, majoră, colorată de mînie. BENIUC, M. C. I, 249. ◊ Mod major = mod a cărui gamă are la bază o terță mare. Gamă majoră = succesiune de opt sunete muzicale dispuse astfel, încît între treapta a treia și a patra, ca și între a șaptea și a opta, să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri. În muzica modernă se întrebuințează pentru același ton fundamental două game: cea majoră și cea minoră. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 59. – Pl.: majori, -e. – Și: (învechit) majore, maior, -ă, (rar) majoáră (DDRF), (3 popular) majúr adj. – Din fr. majeur, major. Cf. lat. m a j o r.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = reprezentare plană ori în spațiu a unor suprafețe, corpuri, drepte, segmente, unghiuri sau a altor elemente geometrice. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figură silogistică = formă de silogism specificată de poziția termenului mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

ALBUM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hîrtie specială (de obicei colorată), în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci etc. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate: Vederi din țară și străinătate, Orașe, fluvii, parcuri și portrete. TOPÎRCEANU, M. 20. ♦ Caiet frumos cartonat, în care se scriu versuri originale, citate, sau în care se schițează desene. Copiez din albumul meu chiar spunerea doamnei B. NEGRUZZI, S. I 43. 2. Volum alcătuit dintr-o serie de fotografii, ilustrații, schițe etc., reunite după o temă unitară. V. catalog. Albumul modelelor de mașini. Album de artă. - Pl. și: albumuri.

VOLUM s. I. 1. capacitate, mărime. (~ al unui pahar.) 2. capacitate, cubaj. (~ al unei incinte.) 3. capacitate, gabarit. (Autocamion cu ~ mare.) 4. dimensiune, (fam.) gabarit. (X are un ~ apreciabil.) 5. amploare, forță, intensitate. (Are o voce de un ~ impresionant.) 6. cantitate. (Necesită un mare ~ de muncă.) II. 1. tom. (Carte în mai multe ~.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, (livr.) op. (Un ~ de poezii.)

figură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 215 / A și: (înv) fig~ / Pl: ~ri / E: fr figure, lat figura] 1 Înfățișare a feței, a obrazului cuiva Si: chip (27), față (26), obraz. 2-3 (Îe) A face ~ bună (sau rea) A face o impresie bună (sau rea) celor din jur. 4 (Îvr; îe) A face ~ A însemna ceva (în societate). 5 (Fam; îe) A face (cuiva) ~ra A face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută Si: a trage clapa (cuiva), a amăgi, a păcăli. 6 (Fam; îe) A face ~ri A se da în spectacol. 7 (Fam; îae) A face fițe. 8 (Fam; d. aparate, dispozitive etc; îae) A nu funcționa (bine). 9 (Fam; îe) A se rupe în ~ri A încerca cu orice preț să impresioneze. 10 (Îe) A face ~ de... A avea aerul de... 11 (Îae) A fi considerat drept... 12 (Îae) A ține să fie considerat drept... 13 Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. 14 (Îs) ~ geometrică Ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. 15 (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). 16 (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. 17 Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 18 Față (1). 19 Persoană. 20 (Spc) Persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii Si: personalitate, tip. 21 Personalitate marcantă. 22 (Îs) ~ de stil (sau poetică) Procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. 23 (Îs) ~ etimologică Construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. 24 (Log; îs) ~ri silogistice Forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 25 (Psh; îoc fond) Modalitate prin care un element individual și structurat se detașează de ceea ce îl înconjoară. 26 (Cor) Succesiune de pași efectuată simultan de mai mulți dansatori. 27 (Spt) Exercițiu în programul unor discipline (patinaj, scrimă, schi etc.). 28 (Muz) Motiv, grup de note care formează o unitate ritmică sau tematică.

MANUSCRIPT, -Ă s. n., adj. (Astăzi rar) 1. S.n. Manuscris (2). Manuscriptul. . . carele se ține în biblioteca crăieștei Universitate de la Peșta. MAIOR, I. B. 88/10. Istoria aceasta, precum am arătat mai sus, era ștearsă în manuscriptul de la Cioara. BUDAI-DELEANU, Ț. 293. Au avut poruncă să cumpere în calea sa cele mai vechi ediții de biblie și cele mai rare mînuscripturi de toată materia. LEON ASACHI, B. 16/23, cf. 92/2. Fieștecarele profesor cu manuscriptele învățeturilor sale să fie gata a le da la tipariu. DIACONOVICI-LOGA, CH. 5/11. Odăi cu cărți, din care cele mai deosebite sînt manuscripturi. GOLESCU, Î. 86. Care manuscripturi tipărindu-se, casa școalei va da o analoagă mulțămită pentru osteneală (a. 1828). URICARIUL, VII, 174. Baronul Humbold. . . au adus mai multe manuscripte și tipăriri chinezești. CR (1830), 96¹/37. Am văzut-o cu manuscriptul în mînă. GTN (1835), 12¹/12. Mi-a vorbit în privirea unui manuscript de istoria românilor pentru clasele primare. ALECSANDRI, S. 82. Obosit de atîtea cercetări zadarnice, hotărîsem să-mi ard manuscriptul. FILIMON, O. I, 94. Aduna cu multă grijă și cu multe dificultăți manuscripte și copii de pe manuscriptele cronicilor române. F (1868), 50. Deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii – un manuscript de zodii. EMINESCU, N. 44, cf. id. G. P. 36. Meșterul capătă de la client, o dată cu înaintarea manuscriptului, o sumă fixă. CARAGIALE, O. VII, 473. Mi-a spus să pun manuscriptul în saltar. SADOVEANU, E. 166. ◊ L o c. adj. și adv. În manuscript = în manuscris, v. m a n u s c r i s (2). Logofătul C. Conachi au lăsat în manuscript un volum întreg de poezii, care acum s-au pus sub tipar. ROM. LIT. 123²/32. El lăsă în manuscript o narațiune păstrată pînă astăzi în Arhivul Medice. HASDEU, I. V. 200. Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări să citesc eu, în manuscript, cartea românească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III, 9. 2. Adj. Manuscris (1). Biblia manuscriptă. GOLESCU, Î. 116. Documenturi manuscripte. MN (1836), 55²/31. Însărcinâ pre un librar de la Haga ca să tipărească „Descrierea istorică și geografică a Moldovii”, scriere manuscriptă a părintelui său. NEGRUZZI, S. II, 148, cf. 153. Relația manuscriptă a domnului Paul de Marenne... cuprinde lungi considerații morale și filozofice asupra acestei călătorii. SADOVEANU, Z. C. 28. - Pl.: (1) manuscripturi și manuscripte, (2) manuscripți, -te. - Și: (învechit, rar) mînuscrípt s. n., manuscriptă s. f. – Din lat. manuscriptus. – Mînuscript: prin apropiere de mînă.

PICASSO, Pablo (pe numele adevărat Pablo Ruiz y P.) (1881-1973), pictor, grafician, sculptor, gravor și ceramist spaniol. Stabilit în Franța (1904). Personalitate proteică, autor a unei opere de o vastitate unică, a exercitat o puternică influență asupra artei moderne. În „perioada albastră” (1901-1904), preponderent tradiționalistă, pictează imagini din viața dezmoșteniților societății, stilizate cu o tragică acuitate sau personaje din lumea circului și actorilor ambulanți („Cei doi saltimbanci”, „Arlechin”, „Familie de acrobați”). Stilul său devine mai personal în „perioada roz”, predominant diafană (1904-1906), exprimând o viziune mult mai optimistă asupra lumii, când apar primele preocupări de simplificare a formelor și de consistență a volumelor („Doamnă cu evantai”, „Frumoasa olandeză”, „Fată cu cal”). Descoperirea sculpturii negre îl îndrumă către o nouă înțelegere a formei. Cu „Domnișoarele din Avignon” (1907) se situează, alături de Braque, în fruntea mișcării cubiste, inventând un nou stil al artei moderne („Omul cu chitara”, „Jucătorii de cărți”). Chemat de Deaghilev să creeze decoruri pentru „Baletele ruse”, va trece printr-o perioadă (după 1911) de viziune mai calmă și mai decorativă. După 1920 trece prin alte experiențe, mereu reînnoite: clasicismul artei greco-romane („Trei femei la fântână”, „Mamă cu copil”), suprarealismul („Dansul”, „Lupta cu taurii”, „Femeia care plânge”). Lucrarea „Dansul” din 1925 anunță stilul care-l va caracteriza până la moarte. Sinteză supremă a artei sale, marile compoziții „Guernica” și „Masacru în Coreea” reprezintă un patetic protest împotriva nedreptății și violenței. Reprezentat în Muzeul Colecțiilor de Artă din București. Muzee „Picasso” există în Antibes, Barcelona și Paris.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Chip, față, obraz. Figura lui e numai o schiță de chip omenesc. ARGHEZI, P. T. 63. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pîndii pe-ascuns figura-i nemișcată. TOPÎRCEANU, S. A. 106. Catinca... avea o figură simpatică, un zîmbet blajin și niște ochi mari și duioși. VLAHUȚĂ, O. A. 111. ◊ Expr. (Franțuzism rar) A face figură (bună, rea etc.) = a face o anumită impresie (bună sau rea) celor din jur. Damele de la curte... făceau o tristă figură. NEGRUZZI, S. I 104. Socotești că poți oare... Arătîndu-te în lume vreo figură a face? ALEXANDRESCU, M. 268. A face figură de... = a avea aerul de..., a trece drept... Trebuie să facă sau figură de nătărău sau de impertinent. BOLINTINEANU, O. 318. (Familiar) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă, a păcăli (pe cineva). Peste vreun sfert de ceas s-a arătat Baciu, furios... poate pentru că ghicise că i-am făcut figura. PAS, Z. III 36. 2. Imagine plastică a unei persoane, a unui animal sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc.; chip. Figuri de animale. Figuri de ceară. ▭ Zidurile par scrise în întregime cu cifre și cu figuri, SAHIA, U.R.S.S. 23. Face cu bățul său figuri Și scutură din frunte făcînd încrețituri. COȘBUC, P. II 191. ◊ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe. Dreptunghiul este o figură geometrică. ♦ (Fiz., Tehn.) Forma exterioară a unui corp. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc (rege, regină, nebun etc., p. ext. și pion) avînd forme caracteristice. 3. Grămadă de nisip, de pietriș etc., în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula, mai ușor volumul. 4. Persoană. Aceleași figuri așteaptă... sosirea trenurilor. SAHIA, N. 47. ♦ Persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. O sarcină de onoare care stă în fața scriitorilor noștri este crearea figurii tipice a comunistului, în toată bogăția sa sufletească, demn de a fi exemplu și obiect de imitare pentru oameni. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 97. 5. (În expr.) Figură de stil sau figură poetică = procedeu stilistic prin care se modifică accepția proprie a unui cuvînt, pentru a da mai multă forță expunerii sau imaginii prezentate. ♦ (Logică) Figurile silogismului = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul termenului mediu în premise. 6. Poziție sau ansamblu de poziții și mișcări (la un dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc.). Prima figură a cadrilului. ▭ Două profesoare tinere predau cursuri de balet. Fete și băieți executau, în ritmul muzicii de pian, figurile explicate de maestre. SAHIA, U.R.S.S. 129.

MULȚUMIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m u l ț u m i. 1. Exprimare (prin cuvinte) a recunoștinței, a satisfacției; (învechit, rar) mulțumeală. Cf. m u l ț u m i (3). Cine va veni cătră voi și nu va aduce această învățătură, nu priimireți pre el în casă și de multemire nu grăireti. N. TEST. (1648), 197^v/31, cf. 274v/28, 309^r/3. Am tălmăcit această carte. . . din limba elineascâ pre limba rumânească, după D[u]mnezeu făcînd mulțămire și celuia ce m-au îndemnat (a. 1765). GCR II, 79/10. .Unii . . . îngenunchea, rădicând mînile spre mulțămire către ceriu. DRĂGHICI, R. 21/7, cf. 41/2. Și dau soartei mulțămire Că a făcut mijlocire A împlini dorul meu. PANN, E. II, 125/4. Primește. . . călduroase mulțumiri pentru volumul ce mi-ai trimis. CARAGIALE, O. VII, 367. Ca dar de mulțămire pentru mire, ele primesc de la mireasă alămii. ȘEZ. XII, 16. Te rog transmite . . . cele mai calde mulțămiri pentru acest ospăț. SADOVEANU, O. X, 74. Nemulțămirea ocară îți va aduce, iar mulțămirea cinste peste cinste. ZANNE, P. VIII, 256. ♦ Faptul de a recunoaște o binefacere; recunoștință. Dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103/5. 2. (Învechit) Aprobare (a acțiunilor cuiva). Cf. m u l ț u m i (4). Mulțămire să cheamă daca face greșala cel vinovat, cînd i-are dărui neștine vreun dar ceva, bani sau alt lucru . . . sau de i-are părea bine de acea greșală. PRAV. 330. 3. (Stare de) satisfacție, (de) bucurie; ceea ce produce satisfacție, bucurie; (învechit și popular) mulțumită (v. m u l ț u m i t, II 3). Cf. m u l ț u m i (6). Întăriți în credință cum v-ați și învățat, prisosindu-vă în ea cu mulțimire. N. TEST. (1648), 270^r/13. Priimiți cu multemire această puțină osteneală (a. 1651). BV I, 183. El au simțit o mulțămire foarte măgulitoare (a. 1792). IST. CAROL XII, 27^r/17. Mulțămirea de un minut ne face mai simțitoare chinurile. MARCOVICI, C. 17/4. Spre mai multă mulțămirea lui, au văzut și un izvor de apă. DRĂGHICI, R. 49/9, cf. 23/22, 61/9. Unita prietenie Era pentru a lor inimi mulțămirea cea mai vie. CONACHI, P. 300, cf. 81, 82. Slujba militărească are mai multe neplăceri decît mulțămiri. NEGRUZZI, S. I, 39, cf. 63, 64. l-am dovedit, după mulțumirea tutulor, că el e reacționar. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 605. Îl privi cu mulțămirea ce simte tot omul cînd găsește aceea ce a căutat. FILIMON, O. I, 124. Cele mai dulci mulțumiri ale vînătorii sînt acelea. . . care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III, 19. Singura ei bucurie, într-o viață fără speranță,. . . fără mulțămire. EMINESCU, N. 41, cf. id. O. I, 53. Vine să strice petrecerea și mulțumirea și cheful la o lume-ntreagă. CARAGIALE, O. IV, 161, cf. II, 150. Mulțumirea îl strîngea de gît. REBREANU, I. 110. Încurcînd un somn de cinci și chiar de zece kilograme, să ai mulțămirea a-l putea scoate la mal. SADOVEANU, O. IX, 355. ◊ (Învechit; în legătură cu verbe ca „a face”, „a rămîne”) Aladin se-ndatori să-i facă mulțămire, D-aceea și-l făcu vechil pe ale sale toate. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Și așa, rămînînd întru cea desăvîrșit mulțămire a prețului, din bună voia d-sale au víndut numita moșie (a. 1815). URICARIUL, II, 9, cf. DRĂGHICI, R. 100/18. Nu mă îndoiesc că tu vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire. NEGRUZZI, S. I, 4. Cînd ai ști ce mulțămire mi-ai făcut. ALECSANDRI, T. I, 221. ◊ L o c. a d j. și a d v. (Învechit) De mulțămire = mulțumitor, satisfăcător. Toate acelea petreceri de mulțămire. . . Le-am perdut. CONACHI, P. 102. Orice făcea [nora] nu mai era de mulțămire. ap. TDRG. ◊ E x p r. (Învechit) A avea de mulțumire = a fi mulțumit să . . . , a considera ca o bucurie să . . . N-ai fi avut de mulțămire și bucurie să privești așa feliu de crude morți. DRĂGHICI, R. 159/1. ♦ (Rar) Gust, capriciu. Împăratul atît de mult iubea pe tînăra sa soție, încît îi făcea, spre a fi fericită, toate mulțumirile. ȘEZ. I, 163. 4. (Învechit și popular) Acțiunea de a răsplăti, de a despăgubi; răsplată, recompensă, despăgubire (materială). Cf. m u l ț u m i (7). Cheltuielile . . . să le plătească cu încetul și cuvenita mulțămire să facă și pre toți protectorii să-i mulțămească (a. 1776). URICARIUL, I, 179. O îndoită mulțămire să va răspunde aceluia carele. . . va arăta. . . pe pricinuitorii furtișagului. AR (1829), 233¹/39, cf. 68¹/44. ◊ (Cu determinări în genitiv) Șă aibă voie a se-ndletnici în Rossia cu vindecarea celor gîngavi și spre mulțămirea numiților . . . are a se plătI 10 mii ruble. ib. (1829), 65¹/27. (Determină și indică motivul pentru care se răsplătește cineva) Au, binevoit a cinsti cu, cavaleria Sf. Gheorghie clasul I pe ex. sa gheneralul contele Pașchevici de Erivan, spre multâmirea meritelor lui. ib. (1829), 63V8, cf. 7D/12, 189²/22. Mulțumirea facerii de bine iți mai aduce și alt bine. ZANNE, P. VIII, 371. – Pl.: mulțumiri. $- Și: (învechit și popular) mulțămire, (învechit și regional) mulțemire, (învechit) mulțimire s. f. – V. mulțumi.

lansare s. f. Prezentarea unui volum recent apărut, a unui disc, a unei colecții de modă etc. în cadrul unei scurte ceremonii (la o librărie, la o școală, la o instituție etc.) ◊ „La librăria «Mihail Sadoveanu» din Capitală a avut loc lansarea romanului [...]” R.lit. 1 II 79 p. 2. ◊ „Se vor iniția seri literare, vor avea loc conferințe, prezentări și lansări de cărți.” R.lit. 16 VIII 79 p. 23 (din lansa; S.C. 7172; DEX, DN3)

voluminos, -oasă adj. 1 (despre obiecte, corpuri, construcții, substanțe etc.) Care are volum mare; care ocupă mult loc în spațiu; care are capacitate mare; care conține ceva în cantitate mare; cuprinzător. Profesorul ocupa singur cele două locuri de pasageri, oferindu-și locul din stînga ghiozdanului voluminos de manuscrise (ARGH.). ♦ (despre persoane) Care este corpolent, gras, trupeș. Tovarășul meu nu-i om sprințar la trup, ci mai degrabă voluminos și mare-n diametru (TOPÎR.). 2 (despre cărți, caiete, dosare etc.) Care conține multe file; gros. O operă rezultată din această dublă chintesențiare nu poate fi voluminoasă (IBR.). • pl. -oși, -oase. /<fr. volumineux, lat. voluminōsus, -a, -um.

VOLUMINOS, -OASĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător. Peste un sfert de oră, trăsura greoaie și voluminoasă a prefecturii se oprea în mijlocul țăranilor. REBREANU, R. II 83. ◊ Fig. Am comis o greșeală mare și voluminoasă. ALECSANDRI, S. 99. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras, trupeș; mătăhălos. Gogu se rotea voluminos în toată camera. C. PETRESCU, S. 125. Dinspre port se apropie un marinar voluminos, cu barbă, în haină albastră. SAHIA, U.R.S.S. 123. Barca, în care intra voluminosul doctor, se afunda cu două palme în apă. BART, E. 340. 2. (Despre cărți, dosare etc.) Care are file multe; gros. Cu toată tipăritura, pentru folosul întregului răsărit, a voluminoaselor tratate teologice grecești, țara rămînea încă aspră. IORGA, L. I 37.

unu, una [At: PSALT. HUR. 49^r/10 / V: ~l (Pl: unii, G-D: ~ia, unora) pnh, nc, (înv) ună (Pl: rar une) nc, pnh, anh, un, (Pl: unii, G-D sg: unui, (îrg) unuia, Pl: unor), o (Pl: unele, (înv) une, G-D sg: unei, (îvp) unii, (reg) uneia, uniia, unea, Pl: unor) nc, arn, anh, pnh, on (G-D: și, înv, oniia) nc, pnh, arn / Pl: unii, unele și (pop) uniia (S și: unia), (înv, monosilabic) uni, (îvr) un ie, (reg) unelea G-D sg: unui, unei și unuia, uneia (cu arh antepus) lui unu, (îvr) unii, (înv) uniia:, Pl: unor și unora, (îrg) unilor, unelor / E: ml unus, -a] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse; ca numeral simplu, cu valoare adjectivală în formele un, o când precedă substantivul; cu valoare substantivală la masculin, adesea în forma unul, cu excepția cazurilor când se folosește la numărare, la calcule sau în componența unor numerale cardinale compuse) Primul număr din șirul numerelor naturale, care reprezintă unitatea Si: (înv) unic² (1), (hip) unicei (1), (reg; hip) unuc, (reg; hip) uniiț. 2 a Caracteristica de numeral poate fi subliniată în vorbire prin accent; adesea în contexte cu alte numerale I-a tras un pumn. 3 nc (Înv; astăzi mai ales în limbajul comercial și administrativ; îf unu, una, îvr ună, precedând substantivul sau așezat după substantiv) Exprimă un element dintr-o enumerare, indică data, în numeralele formate cu „sută”, „mie” etc. I-au dat și l-au miluit cu una siliște, anume Pulberenii Astăzi, miercuri 27 oct anul una mie nouă sute. 4 nc Exprimă un element în enumerări în care mai apare el însuși sau, uneori, și alte numerale; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât Pe birou văzu un stilou și o coală mâzgălită. 5 nc În contexte conținând cuvinte care exprimă un număr neprecizat, substantive la plural sau colective Toți sunt angajați ai unui stăpân. 6 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe restrictive ca „măcar”, „cel puțin” sau de exclusivitate ca „numai”, „doar”, iar în propoziții negative „decât” Au plecat trei jucători, nu numai unul. 1 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe de cantitate care exprimă ideea de cumulare, precum „mai”, „încă”, „și” Mai e încă unul. 8 sn (Spt; îc) Un-doi Pasare repetată a mingii între jucătorii din aceeași echipă de fotbal. 9 sn (Spt; îae) Serie de două lovituri pe care un boxer le aplică adversarului. 10 sn (Îvr; îla) Tot ca ~l Identic. 11 sn (Olt; îlav) Ca -l (în legătură cu aprecieri cantitative) Cu siguranță Si: precis, exact (1). 12-13 sn (Îljv; precedat mai ales de pp „întru”, „dintru”) într-un cuvânt, a avut dreptate. 14-15 sn (Îlav și îlpp; cu sens local, conținând adesea și ideea de solidaritate, de unitate) Se adunară cu toții într-un loc. 16 sn (Îe) ~ și același Se spune pentru a sublinia că este vorba de un unic¹ (1) obiect, fenomen etc. 17 nc (Spt) În corelație cu un numeral sau cu „zero” de care se leagă prin pp „la”, indică scorul. 18 nc Precedă substantive care indică măsura, cantitatea, durata etc. O jumătate de cană de lapte. 19 nc (Pe lângă substantive care exprimă o măsură sau o valoare neprecizată; și în locuțiuni și expresii; valoarea de numeral este atenuată în unele contexte) Avea în mână o fărâmă de pâine. 20 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență prin faptul că determină substantive denumind obiecte, părți ale corpului etc. al căror număr este fix, cunoscut în prealabil, de obicei pereche Dacă închid un ochi, văd creionul mai mic. 21 nc Întărit prin „singur” sau „singurel”, care îi urmează în imediata apropiere sau, rar, după substantivul determinat I-a lipsit un singur punct. 22 nc (Îlav) De ~l singur Neînsoțit de nimeni, fără participarea altcuiva Si: singur, izolat. 23 nc Precedat de „până la” sau „până întru”, în contexte în care este exprimată epuizarea unei cantități, a unei sume Și-au plătit datoria până la un ban. 24 s (Îe) (Toți) până la ~l (sau, rar, într-unul) Toți, fără excepție. 25 nc (În propoziții negative; adesea cu valoare substantivală) Nici un N-a rămas nici unul dintre invitați. 26 sf (Cu valoare neutră) A rămas numai una: să se descurce singur. 27 sf (Reg; îlav) Una la una în mod egal Si: deopotrivă (2). 28 sf (Rar; îlav) Până la una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 29 sf (Îe) La una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 30 sf (Îe) Una și cu una fac două Fără vorbă multă Si: scurt, concis (1). 31 sf (Îae) Limpede. 32 sf (Îe) Una-i una și două-s mai multe Fără multă vorbă. 33 sf (Îae) Pe scurt. 34 sf (Îe) Din două una sau una din două Ori..., ori... 35 sf (Reg; îe) A da toate pe una A fi dominat de o singură preocupare, de un singur sentiment etc. 36 sf (Reg; îae) A eșua într-o acțiune. 37 sf (Reg; îe) Una ca o mie Se spune pentru a exprima hotărârea cu care se face o afirmație. 38 nc (În corelație cu doi, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic; substantivul determinat se găsește adesea între cele două numerale) Un minut, două, de ezitări fără rost. 39 nc (La feminin; cu valoare neutră) Tu știi una, două – prea puțin, după părerea lor. 40 nc (Îlav) Una-două Repede. 41 nc (Îlav) Nici una, nici două Fără multă vorbă Si: imediat, repede. 42 nc (Îal) Pe neașteptate Si: brusc (1). 43 nc (Îlav) Cu una (sau, îvr, ~l) (rar, sau) cu două (În propoziții sau construcții negative) Fără dificultate Si: ușor⁴ (71). 44 nc (Îal) Repede. 45 a (Precedat de substantivul „număr”, având rol de identificare; în limbajul matematic, de obicei, cu elipsa substantivului, îf unu) Numărul abstract corespunzător Orice număr înmulțit prin 1 dă ca product numărul însuși. 46 a (Îf unul, una, rar unu, îvr un) Care este singur de felul său Unul Dumnezeu ne știe. Si: unic² (3), unișor (1). 47 a (Înv; îs) Unul născut Unicul copil. 48 a (Înv; spc; în textele bisericești; îas) Iisus Hristos. 49 a Întărește un pronume personal, de obicei la persoana I singular, exprimând și ideea de restricție Eu unul nu l-am văzut. 50-51 sm (Îla și, legat de un adjectiv prin pp „de”, exprimând ideea de superlativ absolut, îlav) (Tot) ~l și (sau, rar, ca) ~l ori (tot) ~ și ~ Care excelează printr-o calitate, într-un domeniu etc. Si: care mai de care, extraordinar (5). 52 a Tot acela Si: același (1). 53 a De același fel. Au răspuns cu un glas și o voință Si: la fel, identic. 54 a (Îvr; îlav) De una dată În același timp Si: deodată (3). 55 a (Îe) A fi toți o apă A fl toți la fel, egali. 56-57 a (Îe) A (se) face (tot) o apă (și un pământ) A (se) distruge (1). 58 sf (Cu valoare neutră) întru Hristos suntem toți una. 59 sf (Îla) Tot una La fel Si: neschimbat. 60 sf (Îe) A fi tot una de... A fi egali dintr-un anumit punct de vedere Si: a fi la fel de... 61 sf (Îe) A(-i) fi (cuiva) tot (pop, de) una A(-i) fi indiferent. 62 av (Îvr) În același fel. Ținea una cu el și la glume și la bărdacă Si: în aceeași măsură, la fel. 63 smf (Cu valoare substantivală, la feminin și cu valoare neutră) Tot organic și indivizibil. Eu și tatăl mieu unul suntem Si: ansamblu (1), unitate (12). 64 smf (Legat de elementele componente ale întregului prin pp „cu” exprimă ideea de unitate, de ansamblu coerent, armonios) Fiiul lui Dumnezeu ..., născut însă nu făcut, unul cu tatăl, prencine toate făcute sunt. 65-66 sf (Înv; cu valoare neutră; îljv) Întru una sau într-una La un loc Si: împreună. 67-68 sf (Olt; cu valoare neutră; îljv) (Tot) la una La un loc Si: împreună. 69 sf (Cu valoare neutră; îlpp) Una cu... Împreună cu..., alături de... 70 sf (Olt; cu valoare neutră; îlpp) La una cu... Împreună cu... 71 sf (Cu valoare neutră; îe) A face una cu pământul A distruge (1). 72 sf (Cu valoare neutră; îe) A (se) face (sau a fi, a sta, a (se) ține etc una (cu...) A face corp comun (cu...) Si: a (se) uni³ (1), a (se) contopi . 73 sf (Îae) A (se) uni³ (11) sau a fi unit (cu...) având aceleași idei, interese, sentimente etc. 74 sf (Cu valoare neutră; îe) A se ține tot (de) una sau (îvr, ~l) A fî așezat unul lângă altul, formând un tot. 75 a (Pop; contribuie la accentuarea ideii de durată, de continuitate, exprimate de substantivul determinat, adesea în relație cu „a ține”, „a o duce”) O ținu tot numai într-un râs și un chicot. 76 a (Îe) A fi (tot) un... A fi acoperit în întregime cu... 77 a (Îe) A fi (sau a se face) tot o apă A fi (sau a deveni) plin de transpirație. 78 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) Una-ntruna Mereu. 79 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) În una Continuu (1). 80 sf (Mol; cu valoare neutră; îlav) De una Continuu (7). 81 sf (îrg; îal) Imediat. 82 sg (Cu valoare neutră) A fi (sau a se face) tot una de... sau a se face una cu... A fi (sau a deveni) acoperit în întregime de..., plin de... 83 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține sau, înv, a o duce una cu... A continua fără întrerupere cu... 84 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține una A dura fără întrerupere. 85 sf (Îae) A vorbi întruna, repetând același lucru. 86 sf (Îvr; cu valoare neutră; îe) A se ține una după... A merge în urma cuiva stându-i foarte aproape. 87 nc (Precedând substantive de tipul „doime”, „zecime”, „sutime” etc. formează împreună numerale fracționare, indicând numărul corespunzător de părți din întreg; îf o) A pierdut deja o zecime din suma moștenită. 88 nc (Intră în componența unor construcții echivalente cu numerale fracționare, indicând întregul fracționat; îf unu, una) Una a treia înmulțit cu șapte a noua. 89 nc (Urmat de substantivul „dată”, formează numeralul adverbial corespunzător; indică numărul realizării unei acțiuni, al existenței unei situații; îf o) De l-aș mai vedea o dată!. 90 na (îlav) Nu o dată De mai multe ori Si: adesea (1). 91 na (îe) A fi om (sau băiat, fată etc.) o dată A fi om (sau băiat, fată etc.) cu calități deosebite, desăvârșit. 92 nc (Urmat de substantive cu valoare de numerale fracționare) Indică raportul numeric în care se află o calitate sau o cantitate a unui obiect față de aceeași calitate sau cantitate a altui obiect Cartea aceasta este o dată și jumătate mai groasă decât cealaltă Si: unic² (2). 93 na (Îe) A fi om (sau bărbat etc.) o dată și jumătate Se spune, despre persoane, pentru a exprima ideea de superlativ. 94 na Precedă numerale cardinale, arătând de câte ori numărul indicat de acestea este luat în considerare O dată unul iaste unul trebuie să-l învețe toți de rost. 95 nd Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător, exprimând repartizarea, gruparea, succesiunea obiectelor, a ființelor etc. Au ieșit din cameră tot câte unul. 96 nd Cu repetarea numeralului cardinal, accentuându-se ideea de distribuție A pus oalele jos, câte una, una. 97 nd Cu repetarea numeralului cardinal, „câte” aflându-se între cele două numerale; se accentuează, adesea, ideea de succesiune Au început unul câte unul a protesta. 98 nd (Cu valoare nehotărâtă; păstrează, atenuată, ideea de distribuție; îlpp) Câte ~l sau (reg) câte unii (Exprimă raritatea, izolarea unor obiecte, persoane, fenomene etc.) Câte ceva, câte cineva. 99 nd (Înv; îal) Fiecare în parte, fiecare pe rând S-au strâns pe la câte unul din ei acasă. 100 nd (înv) Cu prepoziția care introduce substantivul detenninat plasată între „câte” și numeralul cardinal Gustul câte de o mâncare de carne nu-i lipsă. 101 nd (La feminin; cu valoare neutră) Câte una Câte ceva (deosebit, extraordinar). 102 nd În corelație cu doi exprimă și ideea de aproximație Puțini au venit, și abia câte unul-doi, la timp. 103 a Substantivul se află între cele două numerale cardinale Mai aranjă câte-o carte, două pe birou. 104-105 no, a (Înv; în enumerări corelat cu alte numerale ordinale sau cu echivalente ale acestora; a îf unu, una) întâi Cea una putere a omului este mintea, ... a doua putere a omului este cuvântul. 106 av (Îvp; la feminin) Cantemir Vodă nu s-au potrivit. Una, că știa rândul leșilor ..., a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog. 107 a (Astăzi, urmează după substantive care denumesc obiecte, unități organizatorice etc. numerotate; îf unu, neacordat în gen cu substantivul) Are rol de identificare Volumul doi, capitolul șase, paragraful unu. 108 a Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînțelegându-se „ora”, „cifra” etc. A sunat pe la unu după-amiază. 109 a (Fam; îla) Numărul ~ sau clasa una Se spune pentru a exprima ideea de superlativ. 110 sm Semn grafic care reprezintă numărul unu (1). 111 sm (Pex) Desen, figură în formă de unu (111) Trei de unu. 112 sm Prima notă și cea mai mică. 113 pnh (Ține locul unui substantiv, adesea exprimat în prealabil, fară să dea o indicație precisă asupra obiectului sau a ființei; îf unul, una) La singular păstrează, într-o oarecare măsură, ideea de număr; la plural exprimă un număr nehotărât de obiecte, ființe etc., detașate dintr-un întreg Unul rămase pe loc, ceilalți plecară Si: unic² (4). 114 pnh (Îe) Acela (sau acesta) încă-i ~l Se spune despre cineva care are un fel neobișnuit de a fi, de a se purta. 115 pnh (îe) Nici de unele Nici un lucru Si: nimic. 116 pnh (îe) A nu avea nici de unele A nu avea cele necesare, a fi sărac. 117 pnh (Îvr; îe) A fi tot de unii sau a se face tot de unii A fi sau a deveni uniți, având aceleași idei, țeluri, sentimente etc. 118 pnh Cu determinări care aduc precizări în legătură cu sensul substantivelor înlocuite (Cu determinări atributive) Rana unui tovarăș de-al meu este și rana mea. 119 pnh (Îvr; îf un) David, ca un mai bătrân, tocmește cinurele, cântările. 120-121 pnh (Reg; îla și legat de un adjectiv prin pp „de”, îlav) Unul ca unul La fel Si: identic. 122 pnh (După o descriere, o relatare etc., cu referire la cele afirmate; îe) Unul ca... (sau, îrg, de) acesta (sau acela, pfm, ăsta, cela etc.) (Adesea dep) Un asemenea om, o astfel de persoană. 123 pnh (Îae) Un om neobișnuit. 124 pnh Suplinește un substantiv existent în contextul anterior, delimitând și reliefând din categoria exprimată de acesta un tip precizat prin detenninarea atributivă a pronumelui Toate nemulțumirile lui sunt numai unele nefondate și ridicole. 125 pnh În determinări atributive Își cunoscu soacra, una grasă și urâtă. 126 pnh Cu determinări partitive, introduse prin pp „dintre”, „din”, îvr „de” Unul din ei s-a ridicat și a luat cuvântul. 127 pnh Urmat de un nume de persoană, exprimă faptul că aceasta nu este cunoscută de către destinatarul mesajului sau este lipsită de importanță A răspuns unul Șerban. 128 pnh (Înv) Întărit prin pronumele nehotărâte „fieștecare”, „cinescu”, „cinescuși” Avem unul fieștecare și datorii de ordin superior. 129 pnh (Îrg) Precedat de numerale distributive, indică ființa, obiectul etc. căruia îi revine o parte din întreg Toți copiii au primit câte 1 pol leu de unul. 130 pnh (La feminin, cu valoare neutră) Ceea ce nu a fost încă identificat sau precizat mai îndeaproape (precizarea făcându-se adesea ulterior, printr-o determinare sau printr-o propoziție atributivă) Eu m-am așteptat la una și a ieșit cu totul altceva. Si: ceva (1). 131 pnh (Reg; îlav) De una într-un fel, dintr-un punct de vedere. 132 pnh (Îe) Una ca (rar, de) aceasta (sau aceea pfm, asta etc.) Un astfel de lucru Si: așa ceva. 133 pnh (Îae) Un lucru neobișnuit, neașteptat etc. 134 pnh (La feminin) Ține locul unui substantiv care desemnează o femeie ușuratică A apărut cu una ...cu jachetă de blană și cu o fustă până deasupra genunchilor. 135 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a da”, „a trage”, „a arde” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează o lovitură I-a tras una de l-a doborât. 136 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a spune”, „a zice”, „a afla”, „a auzi” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează ceva spus, o informație, o noutate I-a spus una, și anume să nu se încreadă în el. 137 pnh (La feminin; cu valoare neutră) Știi (sau știți) una? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului asupra faptului că se va comunica ceva deosebit. 138 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A(-i) face (cuiva) una (și bună) sau (îvr) a face una cu cineva A-i pricinui cuiva un neajuns, o neplăcere Si: a face un rău. 139 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) Asta-i încă una sau asta încă-i una Se spune pentru a exprima mirarea față de un fapt surprinzător, neobișnuit sau nemulțumirea în legătură cu o întâmplare neplăcută. 140 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A-i juca (cuiva) una (și bună) A-i face cuiva o farsă Si: a păcăli. 141 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A avea una A avea o ciudățenie. 142 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt sau cu anumite pronume și adjective demonstrative exprimă opoziția, distribuția, enumerarea, însoțirea etc. Unii ascultau cu atenție, alții chicoteau nepăsători. 143 pnh (Pop) În constmcții cu prepoziția „până (la)”, prin care se exprimă un interval de timp neprecizat, având ca limite evenimente în desfășurare, nespecificate Până una-alta, te sfătuiesc să aștepți. 144 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul; îe) Unii-alții sau unii și alții Persoane multe și diferite. 145 pnh (Îe) ~l-altul sau ~l și (ori, rar, sau) altul Diferite persoane. 146 pnh (Îe) Una-alta (ori, îrg, ună-altă) sau una și alta Diferite lucruri, vorbe, motive etc. 147 pnh (Îe) Ce mai una (și) alta? Se spune pentru a arăta că nu mai au rost cuvintele, motivările, explicațiile. 148 pnh (Îe) ~l una, altul alta (pronumele la feminin cu valoare neutră sugerează cuvinte, afirmații) Fiecare câte ceva. 149 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt, sau cu anumite pronume și adjective demonstrative) Pronumele corelative sunt legate între ele prin prepoziții sau adverbe de comparație și exprimă opoziția, distribuția etc. Au ales unul de altul și, în final, au dat premiile. 150-151 pnh (Îljv) (Tot) ~l ca altul (sau, îvr, alt, alalt) (de...) La fel (de...) Si: deopotrivă (de...). 152 pnh (Îe) ~l mai... decât (sau, înv, de) altul (sau, îvr, alalt) Se spune pentru a arăta că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. 153 pnh În constmcții cu prepozițiile corelative „de la.. .la” De la una la alta era cale mică și ajunse imediat. 154 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul) Legate între ele prin prepoziții, formează construcții cu valoare modală, exprimând adesea și ideea de reciprocitate Stăteau lipiți unul de altul. 155 pnh (Îlav) ~l peste altul În dezordine Si: de-a valma. 156 pnh (Îal) În total. 157 pnh (Fam; la feminin; cu valoare neutră; îlav) Una peste alta sau (cu) una cu alta Toate la un loc, în totalitate, în întregime (compensându-se). 158 pnh (Îlav) ~l (sau, îvr, un) după altul În mod succesiv (și repede sau în număr mare). 159 pnh (Îrg; îlav) ~l-într-altul (sau, îvr, alalt) Foarte aproape unul de altul. 160 pnh (Îrg; la feminin; cu valoare neutră; Îlav) Una într-alta (sau în alta) Continuu (7). 161 pnh În construcții cu prepoziții corelative precum „de la... la”, „din... în” Trecu de la unul până la altul, privindu-i atent. 162 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Din una în alta sau dintr-una într-alta Luându-se cu vorba, din vorbă în vorbă. 163 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau cu prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă alternanța Se uita când la unul, când la altul. 164 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă atât alternanța, cât și ideea de mulțime sau varietatea Și unii, și alții alergau. 165 pnh În construcții cu pronumele corelativ la dativ sau la acuzativ cu prepoziție și cu un verb, de obicei la plural, se exprimă reciprocitatea S-au închinat unul altuia. 166 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Una pentru alta Se spune când cineva îi face cuiva un rău ca revanșă. 167 pnh (La singular; păstrează mai pregnant ideea de număr, referindu-se la un obiect, o ființă etc. dintre mai multe, numărate în prealabil sau în număr cunoscut) Mi-a adus două cărți... Pe coperta uneia am citit un titlu ce îmi părea cunoscut. 168 pnh În corelație cu sine însuși, exprimă și ideea de opoziție, de distribuție în cadrul unei enumerări Au intrat doi copii, unul gras și unul slab. 169 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, exprimând și ideea de numeral ordinal, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative Avea două femei: numele uneia era Irina și numele alteia, Ana. 170 av (Îvp; îf una, în corelație cu alta) În enumerări Se certau des, una pentru că el o tachina mereu, alta pentru slujba lui. 171 anh (Însoțește un substantiv, fără să-l identifice sau fară să dea o indicație precisă asupra lui; îf un, o; lpl; îf unii, unele; exprimă o valoare partitivă) Unor oameni li s-a explicat în detaliu. 172 anh (Înv; îlav) Une date (adesea în corelație cu alte date) Uneori (1). 173 anh (Îe) Pe unele (sau, înv, une) locuri Pe alocuri, ici și colo. 174 anh În corelație cu pronumele nehotărât altul, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative, se exprimă de obicei opoziția, distribuția într-un chip o înțelegea cu mintea, într-alt chip cu inima. 175 anh (Îvr; îla) Une și alte Diferite, diverse. 176 anh în corelație cu pronumele nehotărât unul sau cu sine însuși; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărâtă izbucnit un foc aici, apoi unul la vecini, altul la parter. 177 anh În construcții cu conjuncții cu adverbe repetate în fața fiecărui termen al corelației, servește la exprimarea alternanței Merse când pe-o parte, când pe alta, până ajunse la țintă. 178 anh (Lsg; cu referire la obiecte în număr cunoscut în prealabil, păstrează mai pregnant ideea de număr) În corelație cu sine însuși, cu pronumele nehotărât unul, altul, cu adjectivul nehotărât alt, cu pronume și adjective demonstrative A fost de două ori la Ion: o dată să-i dea vestea, o dată să-l consoleze. 179 anh Cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât; precedând cuvinte ca „timp”, „moment”, „loc”, „punct” și în locuțiuni adverbiale, exprimă limitarea la un loc, la un timp, la o măsură, nedeterminate precis Geanta i se zgâriase într-un loc. 180 anh (Reg; îe) Una lume Anumite persoane, o parte din oameni. 181 am (îf un, o) Precedă un substantiv pe care îl individualizează, îl detașează din clasa lui, fără a-l defini mai precis; contribuie la exprimarea cazului gramatical; la singular cumulează și valoarea de adjectiv nehotărât A auzit un om strigând. 182 arn (Îrg; îf un, o) Determină substantive neflexionate, fiind unica marcă a cazului Grădina la una vecină găzdacă. 183 arn (Prezența articolului este impusă de anumite elemente ale enunțului) Substantivul articulat este determinat de adjective nehotărâte, precum „oarecare”, „oarecine” Pe atunci, un om oarecare nu l-ar fi înțeles. 184 arn Precedat de anumite prepoziții, în formele într-un, dintr-un, printr-un; și în locuțiuni adverbiale și expresii Într-un colț chemându-l i-a zis. 185 arn Precedă cuvinte care comportă ideea de cantitate; cu valoare mai apropiată, în unele contexte, de valoarea numeralului O mulțime de cărți. 186 arn Precedă substantive care indică un ansamblu de elemente dispuse în succesiune, iar substantivul care specifică felul elementelor este introdus prin prepoziția „de” În fața lor se întindea un șir de coline. 187 arn Determină substantive nume de materie sau substantive cu forme identice pentru singular și plural, mai ales în structura unui termen de comparație A folosit o făină mai fină decât cea obișnuită. 188 arn Pe lângă substantive care denumesc obiecte, elemente etc. socotite unice însoțite de determinări care precizează aspectul la un moment dat Un cer înstelat, o noapte senină m-au înveselit. 189 arn Precedă nume proprii Un Popescu a fost ales primar. 190 arn Determină un numeral ordinal Un al treilea îndrăzni să râdă. 191 arn Determină substantive care desemnează o categorie, o specie etc. pe care o pune în evidență; adesea în comparații A săsâit ca un șarpe. 192 arn (Marcă a substantivării) Pe lângă adjective sau locuțiuni adjectivale, care se substantivează și denumesc posesorul unei calități; adesea în comparații Ai scăpat de un egoist. 193 arn Substantivele provenite din adjective sau adverbe, pe care le însoțește, denumesc o însușire I-a făcut un bine pe care ea nu l-a apreciat. 194 arn Însoțește alte părți de vorbire sau grupuri de cuvinte (în afară de adjective sau substantive provenite din adjective și adverbe) El nu e un cine, el e un ce. 195 arn Precedă substantive care comportă ideea de calitate Nu-i nici un înger, nici un demon. 196 arn Însoțește adjective substantivate Care n-o să vină e un spurcat. 197 arn Însoțește alte părți de vorbire substantivate I-au spus că e un nimeni. 198 arn (Fam) Precedă pronumele demonstrativ „ăla”, având valoare depreciativă Un ăla, un prăpădit de sărăntoc. 199 arn (Fam; la feminin) Precedă pronumele demonstrativ „aia” sau „asta”, sugerând o femeie decăzută din punct de vedere moral Am văzut-o după mai mulți ani, arăta groaznic, ca una d-alea. 200 arn Cu suspensia cuvântului determinat, în lipsa unui termen adecvat sau pentru a evita rostirea lui Nici să nu vă gândiți că am de gând să vorbesc cu un... 201 arn Prin articulare substantivul pierde din exactitatea sensului, denumind ceva asemănător, ceva apropiat de conținutul lui obișnuit Simte o sete care-l mistuie. 202 arn Precedă substantive însoțite de determinări, marcând ideea exprimată prin determinant I-a dat un sfat părintesc. 203 arn Precedă adjectivul nehotărât „alt” O, cere-mi Doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte. 204 arn Precedă adjectivul demonstrativ „același” Un același compozitor. 205 arn Precedă adverbele „așa”, „atât”, legate, de obicei, de adjectivele pe care le determină prin prepoziția „de” A avut un atât de sfânt noroc. 206 arn Precedă epitetele care se leagă de termenul calificat prin prepoziția „de” Adoptă un drag de copilaș. 207 arn Precedă un numeral ordinal sau adjectivul nehotărât „alt”, adjectivul „nou” etc., împreună exprimând o asemănare accentuată Un al doilea Shelley. 208 arn Mai ales pe lângă substantive care denumesc sentimente, manifestări, acțiuni, cărora le conferă ideea de intensitate (mai) mare, exprimată adesea în context și prin verbe precum „a trage”, „a se pune” Aș fi tras un chef cu dumneata. 209 arn În enunțuri afective, contribuie la exprimarea unei calități superlative a obiectului, ființei, materiei etc. exprimate de substantivul determinat Și trandafirii aceia aveau un miros! 210 arn (Precedă nume proprii) Numele propriu servește ca exemplu pentru o categorie sau ca termen de comparație Un Voltaire nu poate să greșească. 211 arn Precedă nume proprii ce denumesc referenți cărora în context li se relevă o calitate într-un anumit moment, într-un anumit raport etc. Alături de un Oxford conservator, există și un Oxford ultramodern. 212 arn Prin metonimie, atribuie numelui propriu conținut de substantiv comun ca urmare a unei elipse lexicale Și-a cumpărat un Grigorescu excepțional.