IORGA, Nicolae (1871-1940, n. Botoșani), istoric, scriitor, publicist și om politic român. Acad. (1910), prof. univ. la București. Fondator (1920) și director al Școlii române din Paris (Fontenay-aux-Roses). A ținut cursuri la Sorbona. Fondator (1908) al Universității populare de la Vălenii de Munte. A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista „Sămănătorul” în perioada 1905-1906). Fondator (1910) și lider al Partidului Național-Democrat, I. a avut un rol important în realizarea României Mari (1918). Unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914) și organizatorul primului congres de bizantinologie (1924). Fondator al Institutului de studii bizantine și al Institutului de istorie universală (1937). A susținut revenirea pe tron a lui Carol II. Prim-min. (1931-1932). Consilier regal (1938-1940). Adversar al curentelor de extremă stângă și de extremă dreaptă, a fost asasinat de legionari (27/28 nov. 1940). A întocmit numeroase volume de izvoare, documente („Notes et extraits pour servir à l’histoire des Croisades au XV-e siècle”, 6 vol., „Studii și documente cu privire la istoria românilor”, 31 vol. ș.a.). Deși structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filozofic, a îmbogățit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual și întemeiată pe unele „permanențe”, coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naționale, a elaborat monografii și sinteze de mare valoare („Istoria lui Mihai Viteazul”, „Istoria Bisericii române”, „Istoria armatei românești”, 2 vol., „Istoria comerțului românesc”, 2 vol., „Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen”, 2 vol., „Istoria românilor”, 10 vol. ș.a.) și a integrat istoria României în istoria universală („La place des Roumains dans l’histoire universelle”, 3 vol.), relevând originalitatea culturii românești și interdependența istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuția la cercetarea istoriei universale („Geschichte des Osmanischen Reiches”, 5 vol., „Cărți reprezentative în istoria omenirii”, „Histoire de la vie Byzantine”, 3 vol.), ca și vastitatea operei (estimată de unii exegeți la 1.359 cărți și broșuri și peste 25.000 de articole) și a preocupărilor sale, îl situează între marii istorici ai lumii. Personalitate remarcabilă, de o mare mobilitate intelectuală, s-a manifestat ca poet („Poezii”), dramaturg („Doamna lui Ieremia”), evocator și portretist („O viață de om, așa cum a fost”, „Oameni care au fost”), dar mai ales ca istoric literar, elaborând sinteze fundamentale („Istoria literaturii românești în secolul al XVIII-lea, 1688-1821”, „Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte”, 3 vol., „Istoria literaturii românești contemporane”, 2 vol., „Istoria literaturii romanice în dezvoltarea și legăturile lor”, 3 vol.). Membru a numeroase societăți științifice și academii din străinătate.