SCĂDERE, scăderi, s. f. I. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei. 1. Micșorare, reducere, descreștere, împuținare (a cantității, a volumului, a proporțiilor). Scăderea prețurilor. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se scot dintr-un număr atîtea unități cîte are altul, calculîndu-se diferența dintre ele. Toți copiii trebuie să învețe carte, încît să poată citi și a scrie și cele trebuincioase trei socoteli, adunarea, înmulțirea și scăderea. GOLESCU, Î. 24. ♦ Îndepărtare, suprimare a unei părți dintr-un tot; reținere a unei părți dintr-o sumă înainte de a o elibera. ◊ Loc. adv. Fără scădere = fără lipsuri; complet, în întregime. Nu ne rămîne putere... Să spunem fără scădere Izbînzile... Ce ai săvîrșit. CONACHI, P. 41. 3. Slăbire a intensității, a tăriei; diminuare. O iubea arzător și fără scădere, ba poate și mai mult ca la început. GALACTION, O. I 112. Și fugea unul de altul, gîndind că prin depărtare Amoriului vor aduce scădere și-mpuținare. CONACHI, P. 84. II. 1. Defect, cusur, lipsă, deficiență. «Baba Hîrca»... va fi avînd din punct de vedere literar și dramatic unele scăderi. SADOVEANU, E. 72. Bordeiul, după ce era gol, mai avea și altă scădere, numai cît nu cădea de rău, de slab. RETEGANUL, P. IV 69. Scăderile și neajunsurile lui să nu i le spui drept în față. SBIERA, P. 226. 2. (Învechit) Diminuare a valorii cuiva. El păstrase starea și privilegiurile lor [a ungurilor] cu paguba romînilor și scăderea sa. BĂLCESCU, O. II 307.