MORSĂ s. (ZOOL.; Odobaenus rosmarus) (rar) cal-de-mare, vacă-de-mare, vițel-de-mare.

MOJICIE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorba de mojic (1); grosolănie, necuviință, obrăznicie, bădărănie. Se găseau și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojenească în față, cu gînd de a-l mai ciopli și a-l mai scoate din... obișnuita lui mojicie. HOGAȘ, H. 80. Auzi dîrzie! Blăstămație! Obrăznicie! Și mojicie! ALECSANDRI, T. I 111. La o mojicie atît de mare, Vițelul răspunde că va aștepta. ALEXANDRESCU, M. 355.

MORSĂ s. (ZOOL.; Odobaenus rosmarus) (reg.) cal-de-mare, vacă-de-mare, vițel-de-mare.

morsă¹ sf [At: CADE / Pl: ~se / E: fr morse] Mamifer marin carnivor din regiunile polare, cu trupul lung de 4-6 m, gros, greoi, cu ochii mici, cu membre scurte, în formă de lopeți, cu coadă mică și cu caninii superiori foarte dezvoltați și puternici Si: cal-de-mare, vacă-de-mare, vițel-de-mare (Odobaenus rosmarus).

MÎNZAT, -Ă subst., adj. I. S. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Vițel a cărui limită de vîrstă variază, după regiuni, între cîteva luni și doi ani; june. 3 mîndzați bivoliță (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 223. Trei mîndzate văcuță (a. 1742). IZVOADE, 252, cf. LB. De cum se face ziuă și scot mînzat-afară. . . Un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng. HELIADE, O. I, 187, cf. POLIZU, CUPARENCU, V. 15. Cît ține iarna, trebuie să se deie vițeilor, mînzaților și gonitorilor o hrană bună și îmbelșugată, I. IONESCU C. 1/12. Vitele celelalte au fost 4 483 cai, iepe, mînzi, asini, 334 tauri. . ., gonitori, mînzați. id. P. 94, cf. id. D. 370, 399, COSTINESCU, CIHAC, I, 157, LM. Ce știe ghițelu, junicea, mînzatu . . . dă beldiea ta ! JIPESCU, O. 48. [Făceau lupului ucis] felurite mustrări: care pentru un miel furat mai an din stînă; care pentru un mînzat sugrumat în ocol. GANE, N. I, 129. Ieșeai în ușă, vedeai o vacă, un mînzat, un porc. SĂM. I, 81. După vîrsta, ce se află căutînd la dinți, se zice boului: vițel cînd suge, mănzat cînd e de un an, și gonitor cînd ajunge lá vîrsta de doi ani. DAMÉ, T. 29, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mînzata noastră a rătăcit prin pădure și m-am dus s-o caut. TAFRALi, S. 7. De pe vîrful colinei vezi desfășurîndu-se . . . izlazurile, cari hrănesc cele o sută de mioare țurcane, cele douăzeci de vaci și mînzate albe. id. ib. 46. Prin ajutorul unor curele, botnița se leagă deasupra botului la mînzați (viței mari) cari caută să sugă la vaci, după ce au înțărcat. PAMFILE, I. C. 128. Du-te după vaci,. . . că intră mînzata-n porumbu arendașului și plătește tat-tău cît nu face pielea ta. PETICĂ, O. 220. Am lăsat mînzata pe cîmp. id. ib. 239, cf. NICA, L. VAM. A doua zi a pus mînzata gospodinei la teleguță. ap. CADE. Vaca cea cu mînzat mai are o leacă de lapte. SADOVEANU, O. X, 559. Veneau, să fie ei ai dracului, cu cefile lor ca de mînzați, veneau, Anghelache, mulți, mă. PREDA, Î. 85. Toarnă vin Peste pelin, Toarnă, Neago, toarnă, Că ciocoii mi-au luat boii Și mînzatul Ipistatul. TEODORESCU, P. P. 332. Foaie verde de gutîi. . . La pămînt să punem trîi, Cîte trîi ca la Sighii. Cîte patru, patru, patru, C-o mîncat lupchii mînzatu. PĂCALĂ, M. R. 238. Frunză verde matostat, Tinerel m-am însurat, Am luat fată de bogat, Cu vacă și cu mînzat. I. CR. I, 20, cf. PAMFILE, B. 42. Pe luncă a plecat Să caute mînzat, Mînzatul ăl bălan Pierdut de trei ani. PĂSCULESCU, L. P. 190, cf. GRAIUL, I, 65, 146, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI și din MARGINEA-RĂDĂUȚI, CHEST. V, ALR I 1 080, 1 081, 1 104, 1 778, ALR II 5 680, A III 1, 3, 4, 12, 17, V 15, 16, VI 3, 4, 16, 18, 22, 26, 32, IX 3. Păcatul nu e cît mînzatul, Ca să-l vază tot satul. PANN, P. V. I, 78/7. ◊ (Adjectival) Vițeii cresc mai bine, mai frumoși, mai sănătoși și mai tari la vîrtute, precum poți culeage din vițeii cei mînzați. ECONOMIA, 81/9. Vaca cu vițelul cel mînzat o vînd. VICIU, GL., cf. CHEST. v/12. Vițăl mînzat. ALR I 1 077/80. 2. S. m. (Familiar, glumeț) Epitet dat unui bărbat necăsătorit. Râu mă aflu înșelat, Pentru ce m-am însurat, De ce n-am rămas mînzat, Să mă duc seara prin sat. F (1872), 389. ♦ (Adjectival) Care este necăsătorit. Ha, ța, ța, vițel mînzat, Ziua-n ciurdă, noaptea-n sat. Ziua-n ciurdă cu juncii, Noaptea-n sat cu voinicii. MÎNDRESCU, L. P. 155. Frunză verde de bujor, Nici la toamnă nu mă-nsor, Ci rămîi vițăl mînzat, P'îngă cei ce s-o-nsurat. ȘEZ. III, 55, cf. VI, 125, MAT. FOLK. 418. 3. S. f. (Regional) Vacă cu vițel de un an. Cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 53. ◊ (Adjectival) 4 văcuțe mîndzate (a. 1 742). IZVOADE, 233, cf. 237. Vacă mînzată. CANDREA, Ț. O. 51. ♦ Mînzare (I 1). Cf. ALEXI, W., ALR I 1 778/109, 131, 136, 180, 190, 251, A II 1. ◊ (Adjectival) Oaie mînzatâ. ALR I 1 778/131, cf. 1 778/251. 4. S. f. (Regional) Juncă sau vacă stearpă. V. m î n z a r e (I 2). Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 254. ALR I 1 069/125, 335, 337, 345, 878. ♦ (Adjectival) Care este sterp. Vacile-au rămas mînzate, Iară eu cu muta-n spate. BUD, P. P. 50. Că vacile cele cu lapte Mi-o rămas, mîndră, mînzate. BÎRLEA, C. P. 259. ♦ Oaie stearpă (Hunedoara). ALR I 1 779/112. II. S. n. (Regional) Cîmp rămas necosit. Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 216, H X 317. III. Adj. (Regional, în sintagmele) Fîn mînzat = otavă. ALR I 935/223. Iarbă mînzată = iarbă îmbătrînită. GLOSAR REG. – Pl.: mînzați, -te. – Și: (regional) mânzat -ă subst., adj. – Cf. alb. m (ë) z a t.

MOJICÍE s. f. 1. (Învechit) Stare, condiție a mojicului (1). Argumenturile lui. . . ca să dovedească mojicia românilor sînt aceastea. . . CANTEMIR, HR. 133. Viețuiesc în mojicia cea crudă și proastă, ȚICHINDEAL, F. 14/4. 2. Vorbă, faptă, atitudine, comportare de mojic (2); grosolănie, bădărănie, mitocănie. Toată ritorica lui Alexandru Dragomanul nu putea astupa mojicia turcului (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 168. Mi-ai mîncat zilele cu mojiciile tale. PR. DRAM. 266, cf. BARIȚIU, P. A. I, 359, II, 222. La o mojicie atîta de mare, Vițelul răspunde că va aștepta. ALEXANDRESCU, I, 231. De ce să nu ne bucurăm noi de averea lui, căci suferim mojiciile și fantaziilé lui ? FILIMON, O. I, 144. Femeia ta nu-i responsabilă de mojiciile tatălui său. ALECSANDRI, T. 1272. Dacă vroiai tren, să-ți fi dat mă-ta zestre. – Vai, ce mojicie !. . . Doamne, cît sînt de nenorocită. BRĂESCU, V. 5. – Pl.: mojicii. – Mojic + suf. -ie.

MORSĂ¹ s. f. Mamifer marin carnivor din regiunile polare, cu trupul lung de 4-6 metri, gros și greoi, cu ochi mici, cu membre scurte în formă de lopeți, cu coadă mică și cu caninii superiori foarte dezvoltați și puternici; regional cal-de-mare, vacă-de-mare, vițel-de-mare (Odobaenus rosmarus). Cf. CADE, LTR², DER. – Pl : morse. – Din fr. morse.

FOCĂ s. (ZOOL.; Phoca vitulina) (pop.) vițel-de-mare.

VIȚEL-DE-MARE s. v. focă, morsă.

vițél m., pl. eĭ (lat. vitĕllus, it. vitello, pv. vedel, fr. veau, cat. vedell). Boŭ tînăr, puĭ de vacă nu încă junc. Pele de vițel: pantofĭ de vițel (V. teletin). Fig. Om prost: ce vițel! Vițel de mare, focă. A înjunghea vițelu cel gras, a întinde masă mare, a face mare veselie (pin aluz. la parabola Fiuluĭ perdut). A adora vițelu de aur, a te închina bogățiiĭ și maĭ ales banilor (pin aluz. la idolu pe care l-aŭ adorat Jidaniĭ la poalele munteluĭ Sinaĭ). Ca vițelu la poarta noŭă, V. poartă.

focă f. animal amfibiu în mările Nordului, numit și vițel de mare (= fr. phoque).

COVRIG, covrigi, s. m. Produs alimentar preparat din făină de grîu, în formă de cerc (uneori împletit) și de obicei presărat cu sare, cu mac etc. Își îngăduia s-arunce cîțiva bănuți pentru un covrig, să-l mănînce în drum spre casă. CAMILAR, TEM. 91. Căpitanul portului... asculta crunt, strîngînd între degete o bucată de covrig uscat. BART, E.295. Veneam acasă, cu sînul încărcat de covrigi. CREANGĂ, A. 14. ◊ (În metafore și comparații) Pe maidanul de dinaintea bisericii Popa-Tatu... stau niște dulăi cît vițeii de mari, culcați covrig, risipiți pe drum de-a curmezișul. GHICA, S. A. 147. ◊ A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci, a se încovoia. Fierul se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. A scoate (sau a ieși) la covrigi = a aduce pe cineva (sau a ajunge) la sapă de lemn, a sărăci. Las’pe dînșii, că ne scot ei la covrigi! CREANGĂ, A. 154.

FOCĂ s. (ZOOL.; Phoca vitulina) (pop.) vițel-de-mare.

vițel-de-mare s. v. FOCĂ. MORSĂ.

focă sf [At: DA ms / Pl: foci / E: fr phoque, lat phoca] 1 Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, din ordinul pinipedelor, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioare în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare Si: vițel-de-mare (Phoca). 2 Animal care face parte din unul dintre genurile focii (1).

*FOCĂ (pl. -ce) sf. 🐒 Mamifer amfibiu din mările polare, cu corpul cilindric care se subțiază spre coadă, cu capul rotund și ochii mari; numit și „vițel-de-mare” (Phoca vitulina) (🖼 2169) [fr.].

ZĂVOD, ZĂVOIU¹ sm. 🐒 Cîine mare și foarte rău, buldog (🖼 5362): ograda era mare, împrejmuită cu zid..., iar la poartă un zăvod voinic ședea legat în lanț (GN.); te furișezi ca un lup urmărit de zăvozi (ALECS.); voiu aminti cînii zăvozi, cît vițeii de mari, ai lui Grigore-Vodă Ghica (I.-GH.); porunci să dea drumul la doi zăvoi cei ținea la curte în lanț (ISP.); unii aveau unghii la degete, ca mîțele, ...alții, nările și bărbia tăiete în două ca la zăvoi (GN.).

terheci s.m. (reg.) 1. armăsar bătrân. 2. vițel cu capul mare.

VIȚEL, viței, s. m. 1. Pui de vacă (în special mascul) pînă la un an. Vițelul alb-roșiatic crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic, vioi. V. ROM. decembrie 1951, 203. Sînt vreo cinci-șease zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. Țucu-ți, lele, ochii tăi, Seara, încuind viței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 392. S-a dus vițel și a venit bou, se spune despre cel ce a mers la învățătură și nu s-a ales cu nimic. Vițel de lapte v. lapte (1). ◊ Expr. A rămîne ca vițelul la poarta nouă v. poartă (1). Vițelul de aur = idol de care se vorbește în biblie; fig. banul, capitalul. Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur. BENIUC, V. 60. Să aducă jertfă vițelului de aur. SADOVEANU, D. P. 97. [Clasa privilegiată] și-a găsit... un alt zeu internațional, vițelul de aur. GHEREA, ST. CR. III 84. 2. Carne de vițel (1). Friptură de vițel. ♦ Piele de vițel (1). Pantofi de vițel. 3. Pui de cerb. A intrat cu copoii în desime și a găsit subt adăpost încîlcit de crengi pe vițelul cerboaicei. SADOVEANU, D. P. 82. 4. (Regional) Raniță militară acoperită cu piele de vițel (1). Cît era ziua de mare Stau cu vițelu-n spinare. BIBICESCU, P. P. 143. Puseră-mi vițelu-n spate Și la brîu curele late. HODOȘ, P. P. 227.

tăbeică sf [At: PAMFILE, I. C. 285 / V: (reg) ~băi-, ~bâi~, ~bui~, teb~ / Pl: ~ici / E: ucr табівка] (Reg) 1-2 Trăistuță (1-2). 3 Ființă (mai ales copil sau vițel) cu burta mare.

terheci sm [At: CHIRIȚESCU, GR 87 / V: (reg) ~hec / Pl: ~ / E: nct] 1 (Reg) Armăsar bătrân. 2 (Buc; îf terhec) Vițel cu capul mare. 3 (Buc; îaf) Vițel care nu crește.

tobișcă sf [At: L. ROM. nr. 3, 1959, 67 / Pl: ? / E: tobă + -ișcă] (Reg) Vițel cu burta mare.

MANĂ f. 1) Plantă exotică, criptogamă, bogată în amidon. 2) Ciupercă parazită care provoacă unele boli la plantele cultivate. Mana viței de vie. 3) Cantitate mare de bunuri; abundență; belșug. Mana livezilor. 4) bis. Hrană pe care se crede că Dumnezeu o trimitea israeliților, în fiecare dimineață, în deșertul Arabiei. /<sl. mana, ngr. mánna

PINTENOG, -OAGĂ, pintenogi, -oage, adj. (Despre cai) Cu pete albe pe picioare. Toamne și ierni l-au plouat și l-au viscolit pe drumuri, alături de iepușoara lui țintată-n frunte, pintenoagă la piciorul drept de dinainte. CAMILAR, N. I 21. Toți erau cu ochii ațintiți asupra străinului care venea furtunos pe calu-i roib, pintenog la trei picioare. SADOVEANU, O. I 488. Ce mîndru era, măre! Și cît de bine îi ședea călare pe bidiviul său cel roib și pintenog! FILIMON, C. 300. ◊ (Rar, despre alte animale) Țăranul trecuse podul de lemn, în locul de unde sacagiii își umpleau sacalele cu apă, trăgînd după el vaca slabă și pintenoagă. PAS, L. I 135. În timpul nopții o vacă mare bălțată fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. ♦ (Substantivat) Cal cu pete albe pe picioare. Sub copita pintenogului, pietrele scăpărau, apele clocoteau, pulberea în sus se înălța, ODOBESCU, S. III 179.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

RÎPCĂ s. f. (Mold.) Ramură (uscată) a viței de vie. [Cără] mare grămadă de cărbuni... și snopi de rîpce. DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută.

poiată, s.f. – Grajd pentru vite mari. Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud 1908). – Din sl. pojata „colibă” (Miklosich, Pușcariu cf. DER).

PUTERNIC, -Ă, puternici, -e, adj. 1. Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. Vițelul... crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic. V. ROM. decembrie 1951, 203. Acum cred că mă cunoști... și de bătrîn și de tinăr, și de slab și de puternic. CREANGĂ, P. 197. Mă simt, zău,. încă puternic cît un tun. ALECSANDRI, T. II 64. ◊ (Despre părți ale corpului) Puternicele brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. 2. (Despre facultăți sau manifestări ale ființelor) Tare, intens, rezistent. I se păru că aude plînset, plînset puternic de țăran. SAHIA, N. 90. Poetul nu află, în puternica sa închipuire, alte imagine mai potrivite. ODOBESCU, S. III 34. Am un viers femeiesc, Seamănă a haiducesc Și, puternic la cîntat, Se aude-ndepărtat. TEODORESCU, P. P. 632. ◊ (Adverbial) Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. ♦ (Despre sunete sau despre glas) Care se aude pînă (sau de) departe, răsunător, tare; (despre lumină sau surse de lumină) viu, intens. Pe marginile drumului, într-un soare puternic, curgeau pîraie grăbite. SADOVEANU, O. VII 210. A strigat o dată cu glas puternic. CREANGĂ, P. 91. Buzduganul căzînd se izbi de o poartă de aramă și făcu un vuiet puternic și lung. EMINESCU, N. 6. ◊ (Adverbial) În lumina slabă, figurile lor liniștite sub căciulile de oaie se zugrăveau puternic. SADOVEANU, O. I 374. ♦ (Despre senzații, sentimente) Care impresionează în mod deosebit, adînc, pătrunzător. Miros puternic. Entuziasm puternic. ◊ Fig. Puternica ta liră... A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. ALEXANDRESCU, M. 27. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. Narcotic puternic. Purgativ puternic. 3. (Despre unelte, mașini etc.) Care posedă o forță mecanică sau motrice însemnată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă energie mare. Motor puternic. 4. Fig. (Despre oameni) Care impune prin însușirile, situația sau rolul său; care are influență, autoritate; care deține putere. [Victor Hugo] a fost cel mai înzestrat, mai divers și mai puternic dintre poeții lirici francezi. SADOVEANU, E. 225. Părinții mei voiau să facă din mine un om de lume – un advocat, un inginer, un om puternic. GALACTION, O. I 56. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prim pregiurul lui și-i supuse. ISPIRESCU, L. 11. ♦ (Substantivat, m.; de obicei la pl., cu nuanță ironică; și în expr. puternicii zilei, puternicii pămîntului) Persoane însemnate care ocupă un loc de frunte în societatea pe clase, care fac parte din clasele dominante. Știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. 5. (Despre organe sau organizații social-politice) înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. Statul democrat-popular este puternic prin conștiința maselor, prin activitatea și inițiativa creatoare a poporului. SCÎNTEIA, 19S3, nr. 2784. ◊ (Adverbial) Canada a devenit în ultimul timp o țară puternic industrială. RALEA, O. 119. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic, valoros. Argument puternic. Motiv puternic.

poiată, s.f. – Adăpost pentru vite sau păsări de curte: „În poiată, de cumnată / Și nu-i hori niciodată” (Bilțiu, 2006: 50); „Poiata pentru oi era din nuiele împletite, acoperită cu paie” (AER, 2010: 159; Remetea Chioarului). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud, 1908). – Din sl. pojata „colibă, grajd” (Șăineanu; Miklosich, Conev, Pușcariu, cf. DER; DEX).

S-a schimbat boierul! – Vers din fabula Boul și vițelul de Grigore Alexandrescu (strofa 7), e folosit la adresa cuiva care, ajuns la o situație, și-a schimbat firea și purtarea, aidoma boului din fabulă care, obținînd un post mare în cireadă, tăgăduiește că vițelul e ruda lui. Aceeași expresie e întrebuințată și atunci cînd vremea se înăsprește. Dacă brusc s-a făcut frig sau ninge, unii spun: „S-a schimbat boierul!”. LIT.

*FALENĂ (pl. -ne) sf. 🐙 Familie de fluturi de noapte dintre cari unii fac mari stricăciuni copacilor din păduri, viței de vie, etc. (🖼 2032) [fr. phalène].

FALENĂ s.f. Fluture de noapte, care produce mari stricăciuni copacilor din păduri și viței de vie. [< fr. phalène, cf. gr. phalaina].

FALENĂ s. f. fluture de noapte care produce mari stricăciuni copacilor din păduri și viței de vie. (< fr. phalène)

vinifer, ~ă a [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: it vinifero, fr vinifère] (D. terenuri) 1 Care produce cantități mari de vin (1). 2 Care este propice cultivării viței de vie.

junc s.m. (zool.) mânzat, vițel, bic, tuluc, turmac. Țapul s-a făcut mare cât un junc.

MARMARA 1. Marea ~ (MARMARA DENIZI), mare interioară, între Asia Mică și Pen. Balcanică, care comunică cu M. Egee prin str. Dardanele, iar cu Marea Neagră prin str. Bosfor; 11,5 mii km²; ad. max.: 1.355 m; ad. medie: 357 m. Pe țărmul de NE se află orașul Istanbul. 2. (Marmara Adasi) Arhipelag turcesc în marea cu același nume. Cea mai mare ins. (Marmara) are 130 km² și 669 m alt. Cultura viței de vie. Plantații de măslini. Pescuit. Expl. de marmură. Turism.

Vițelul de aur – Legenda biblică (Exodul, cap. 32, v. 1-35) povestește că în timpul celor 40 de zile cît Moise a întîrziat pe muntele Sinai, spre a primi „Tablele legii” cu cele 10 porunci, mulți evrei și-au pierdut răbdarea și încrederea. Ei l-au convins pe marele preot Aaron să le construiască un „Dumnezeu vizibil”: un vițel de aur, după modelul egiptean al boului Apis. La reîntoarcerea sa, Moise a aruncat în foc vițelul de aur, din care n-a mai rămas decît expresia la adresa celor ce se închină unui singur idol: aurul. Tudor Arghezi o folosește în articolul „Grivița Roșie”: „Lumea veche a descompunerii și a Vițelului de aur paralitic din încheieturi era mistuită în dogoarea flacării curate, izbucnite pe neașteptate” („Scînteia”, 14 febr. 1960). Heine, în poezia Vițelul de aur, evocă sarcastic episodul biblic despre adorația aurului. BIB.

MÎNZĂȚIE s. f. (Învechit) Perioadă în care vițeii sînt mînzați (I I). Și vițeii cei mai chirciți dobîndesc o putere și o frumuseță mare, dacă vor fi hrăniți bine în mînzăția și în gonitoria lor. I. IONESCU, C. 2/4, cf. CIHAC, I, 157. - Mînzat + suf. $-ie.

VINDE, vînd, vb. III. Tranz. 1. (În opoziție cu cumpăra) A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun mișcător sau nemișcător, în schimbul unei sume de bani. Își vîndu vițelul și cei doi purcei. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Boii tăi sînt mari și frumoși... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai iefteni. CREANGĂ, P. 39. Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vînd (= o spun așa cum am auzit-o, fără a-mi lua răspunderea). (Absol.) Proprietarul casei murise, moștenitorii împărțiseră și vînduseră. C. PETRESCU, Î. II 127. ◊ Fig. Pierzînd orice legătură cu poporul, devenind tot mai reacționară, burghezia vinde pe dolari drepturile și independența popoarelor din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784. ◊ Expr. A-și vinde (și) pielea (de pe sine) = a vinde, din, pricina unei nevoi mari, tot ce posezi. A vinde castraveți la grădinar v. castravete. A vinde apă la sacagiu v. sacagiu. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai, a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi (încă). A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndîrjire, cauzînd pierderi mari dușmanului. După mine! găsim noi un cotlon din care să ne vindem scump viața,. SADOVEANU, O. VII 39. Dacă vreunul apuca vreo sabie, își vindea scump viața. NEGRUZZI, S. I 152. ♦ A trece un sclav sau un iobag în posesiunea altui stăpîn, în schimbul unei sume de bani. Nu ne-a trecut prin minte că tu ai fi crezut în casa lin Horațiu s-ajungi iar de vîndut. ALECSANDRI, T. II 276. ◊ Refl. pas. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării, deși nu se putea vinde deosebit de pămînt ca robii țigani. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ (Complementul indică un bun material) A scoate la mezat (pentru neplata datoriilor). (Prin metonimie) A auzit că-l vinde pe Radu... a venit să se uite și el. BASSARABESCU, la TDRG. ◊ Refl. pas. (Precizat prin «cu toba») În ziua cînd va închide el ochii, tot ce vezi în casa asta se va vinde cu toba și vom rămîne literalmente pe drumuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 61. ♦ A oferi spre vînzare, a face comerț cu ceva. Vinde zarzavat în piață. (Refl. pas.) Mici magazine în care se vindeau... ciocolată și bomboane, ape minerale. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Eu m-aș face negustor Și mi-aș pune șatra-n șură, Și-aș vinde la dor și gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. Se vinde ca pîinea caldă (= are multă căutare). Calul bun se vinde din grajd (= ceea ce e bun nu mai are nevoie de laude). ◊ Expr. Cum (sau cu cît) se vinde? = ce preț are? cu cît se plătește? Mă dusei miercurea-n tîrg Să văz boii cum se vînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. 2. A exploata o femeie obligînd-o să se prostitueze. Caragiale are trei schițe... în care arată cum bărbații își vînd femeile. IBRĂILEANU, SP. CR. 243. ♦ Refl. A se prostitua. M-am vîndut... orice trecător, pentru un ban de argint, putea să aibă pe fata primului magistrat din Zara. CAMIL PETRESCU, T. II 241. 3. A trăda (pentru bani sau pentru un interes material). Pîrcălabul de la Hotin vînduse pe domn și trecuse de partea năvălitorilor. SADOVEANU, O. VII 147. Despot, sîntem țărani. Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani. ALECSANDRI, T. II 189. ◊ A denunța, a pîrî. Chiar servele acele ce lucru-au înlesnit Și-n taină adulterul l-au pus încet pe cale își vînd p-a lor stăpînă pe frică sau parale: O-nvinovățesc toate ș-o blestemă cumplit. MACEDONSKI, O. I 247. ♦ Refl. A-și descoperi gîndurile și intențiile prin vorbă sau prin gesturi; a nu păstra un secret. Cînd tu porți o taină-n inimă, din grai, Din ochi, din pas tu însuți te vinzi cu tot ce ai. COȘBUC, P. II 199. – Prez. ind. și: (regional) vînz (DELAVRANCEA, O. II 366, CARAGIALE, O. I 265, TEODORESCU, P. P. 56).

lup sm [At: CORESI, EV. 195/24 / Pl: ~i / E: ml lupus] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). 2 (Pop; îe) ~ îmbrăcat în piele de oaie sau ~ în pielea oii Se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. 3 (Pop; îe) A intrat ~ul în coșar Se spune cuiva ca îndemn pentru a se feri de hoți. 4 (Pop; îe) A da oile în paza ~ului A lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. 5 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în (sau la) stână A trăi rău. 6 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în pădure A trăi fericit. 7 (Reg; îe) A se arunca cum se aruncă ~ii la miei A se repezi la cineva cu toată puterea și cu toată cruzimea. 8 (Pop; îe) A avea urechi de ~ A auzi bine. 9 (Pop; îe) A avea peri de ~ A fi dușmănit de toți. 10 (Pop; îe) A închide ~ul în stână A-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. 11-12 (Pfm; îe) A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) ~ul A înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. 13 (Pop; îe) A avea foamea ~ului sau a fi (a veni) cu nouă (sau cu șapte) ~i A fi înfometat. 14 (Pfm; îe) A se bate ~ii la gura cuiva Se spune despre cineva care mănâncă cu multă lăcomie. 15 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa) ca din gura ~ului A salva un lucru aproape pierdut. 16-17 (Îae) A (se) salva dintr-o situație foarte grea. 18 (Pop; îe) A se duce (ca) pe gura ~ului A dispărea cu repeziciune. 19 (Pop; îe) A-i mirosi a urmă de ~ A bănui. 20 (Pop; îe) A se arunca în gura ~ului A se expune primejdiilor. 21 (Pop; îe) A se linge ~ul pe bot A fi frig afară într-un anotimp nepotrivit. 22 (Îe) Vorbești de ~ și ~ul la ușă Se spune atunci când se vorbește despre cineva care tocmai sosește. 23 (Pfm; îlav) De când era ~ul cățel (și măgarul vițel) sau de când ~ii albi Foarte demult. 24 (Îs) Foame de ~ Foame foarte mare. 25 (Îcs) De-a ~ul (și sau cu) oile Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 26 Blană de lup (1) lucrată de argăsitor. 27 (Fig) Om hrăpăreț și crud. 28 (Îc) Câine-~ Câine ciobănesc german. 29 (Pop) Flăcău mascat cu un cap de lup (1). 30 (Fig; îs) ~ bătrân Om cu experiență. 31 (Îas) Om șiret și răutăcios. 32 (Iht; îc) ~ul-bălții Știucă (Esox lucius). 33 (Zlg; îc) ~-de-mare Specie de focă. 34 (Fig; îac) Marinar cu experiență. 35 (Îae) Pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus). 36 (Iht; îae) Lavrac (Morone labrax). 37 (Îae) Pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinții puternici (Anarchichas lupus). 38 (Orn; îc) ~ul-vrăbiilor Sfrâncioc (Lanius excubitor). 39 (Ent; îc) ~ul-albinelor Gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 40 Buștean susținut de o capră (24) deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 41 (Tex; îs) ~ amestecător Mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. 42 (Tex; îs) ~ bătător Mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. 43 (Tex; îs) ~ destrămător Mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesuturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. corectat(ă)

MĂTĂSÓS, -OĂSĂ adj. Moale, neted, lucios ca mătasea (1). Cf. PONTBRIANT, D. Pe sub iarba mătăsoasă cu talaz nețărmurit Se revarsă fără margini [stepa]. MACEDONSKI, O. I, 28, cf. III, 71. Un băiat frumos Care și-ar lăsa pe spate părul lung și mătăsos. OLLĂNESCU, H. O. 371. Ochii mari și melancolici Triști de visele duioase M-au privit o dată dornici Pe sub gene mătăsoase. PETICĂ, O. 35. Limba aspră a vacii lăsa urme ca de perie pe blănița moale, mătăsoasă a vițelului. BART, S. M. 90. Avusese în tinerețe părul negru ca pana corbului, mătăsos, mare și des. CAMIL PETRESCU, O. III, 67, cf. BENIUC, M. C. I, 110. Înalt, cu ochi verzi, păr negru și o mustață mătăsoasă, ușor răsucită. T. POPOVICI, SE. 7, cf. 33. – Pl.: mătăsoși, -oase. – Mătase + suf. -os.

PLANTE OTRĂVITOARE. Subst. Plantă otrăvitoare, plantă veninoasă, plantă toxică. Alior, laptele- cîinelui, laptele-cucului; avrămeasă, milostivă, veninariță; ciumăfaie, laur, cucută, dudău (pop.), buciniș (reg.); dedițel, dediță, adormițele; degetar, degetăriță, degețel; degețel-roșu, digitală; gărdurariță; iarba-fiarelor, iarba-fierului; leandru; mac, somnișor; mătrăgună, beladonă, cinstită, cireașa-lupului, cucoană-frumoasă, doamna-codrului, doamnă-mare, împărăteasa-buruienilor; măselariță, măselar (reg.), nebunariță; neghină, neghiniță (dim.), năgară (rar); omag, pătrunjelul-cîinelui; piciorul-vițelului, rodul-pămîntului, pîinea-porcului; rostopască, negelariță (reg.); ruscuță-de-primăvară, ruscuță-primăvăratică; rută, virnanț; sălbăție; spînz; stirigoaie; trepădătoare; trifoi-de-baltă, trifoi-de-lac, trifoi-amar, trifoiște; tulichină; zîrnă, umbra-nopții. V. plante medicinale, otravă.

fată (fete), s. f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

CER², ceruri, s. n. (Adesea la pl. cu același sens) 1. Spațiu nesfîrșit în care se află toți aștrii (v. univers); (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care pare a avea o formă emisferică. Cerul a coborît aproape, cu nori vineți și răsfirați, pe dealurile unde vîntul fîșie în porumburi uscate. C. PETRESCU, S. 61. Irina privea dornică cerul însăninat și presărat cu stele în partea Galațului. BUJOR, S. 136. Cînd ne scularăm a doua zi, soarele era de o suliță pe ceruri. HOGAȘ, DR. II 17. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. NEGRUZZI, S. I 57. ◊ (Literar și poetic, precedat de «boltă» sau de «tării») Stelele licăreau pe bolta cerului. ▭ Răsunau tăriile cerurilor de bubuitul tunurilor. ISPIRESCU, M. V. 41 (În forma regională ceri) Chiotele despicau bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ◊ (Poetic) În nord creșteau umbre înalte pe cerul nădejdii. BOUREANU, S. P. 20. Și-a umplut și baciul fluierul cu cer, Ca să-l zică noaptea focului de veghe. LESNEA, A. 34. ◊ Fig. [Moldova] n-avea nici o înfiorare pe luciți, numai în adînc, pe cerul boltit al fundului, tremura neîntrerupt, fără hodină, frunzișul bogat, mărunt, al plopilor cu trunchiuri cenușii. SADOVEANU, O. V 62. ◊ Expr. (Rar) Pînă-i cerul = niciodată. ◊ (În forma regională ceri) Eu mă duc, mîndruță, duc, Unde-nfloare piperiul Și nu vin pînă-i ceruți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Sub cerul liber = în aer liber; afară. A fi departe (unul de altul) ca cerul de pămînt = a nu se potrivi de loc, a fi mare deosebire (între unul și altul), a fi în contrast (unul cu altul). A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege, a fi străin de ceea ce se întîmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a căzut cerul pe mine, exprimă starea de uluire a cuiva față de o situație neașteptată și neplăcută. Nu se va face gaură (sau bortă) în cer = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. Tată, spune-ne și nouă, că doar nu s-o face gaură în cer dacă vom ști și noi ce lucru te amăraște. ISPIRESCU, L. 12. A făgădui cerul și pămîntul = a promite lucruri nerealizabile. A răscoli cerul și pămîntul = a face tot posibilul, toate încercările (pentru a găsi un lucru pierdut). (În legătură cu verbe de mișcare, foarte des în basme) Cu o falcă în cer și cu una (sau cu alta) în (sau pe) pămînt = vijelios, furios, gata să distrugă tot în drumul său. Pe cînd Reșid era urgisit... sosește, generalul Mencicof, cu o falcă în cer și alta în pămînt. GHICA, la TDRG. În înaltul (sau slava) cerului = la o mare înălțime, cît se poate de sus. [Puricele] s-arunca în slava cerului. ISPIRESCU, L. 1. ♦ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă. Uscat e cerul gurii lor. COȘBUC, P. I 109. 2. Aer, văzduh, atmosferă. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. Al Moldovei steag de fală fîlfîie falnic în cer. ALECSANDRI, P. A. 45. Crivățul... vîjîie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Expr. Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. (În diverse mitologii) Regiune situată undeva deasupra pămîntului și considerată ca lăcaș al divinității, al perfecțiunii și al fericirii; (după moarte) rai. Își ridică mîinile către ceruri. ISPIRESCU, M. V. 40. Nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Fig. Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer. EMINESCU, O. I 91. ◊ Expr. A se ruga (de cineva) cu cerul și cu pămîntul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. Se rugase cu cerul și cu pămîntul de mă-sa, s-o lase să culce vițelul plăpînd cu ea în casă. CARAGIALE, O. I 308. A ridica (pe cineva) pînă la cer (sau în slava cerului) = a lăuda (pe cineva) foarte mult. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a nu mai putea de bucurie. A se crede căzut (sau coborît) cu hîrzobul din cer v. hîrzob. ♦ Putere divină, providență. Însă dacă cerul vrînd să-ngreuneze Anii vieții mele și să mă-ntristeze... BOLINTINEANU, O. 34. ◊ Expr. Nedreptate strigătoare la cer = nedreptate foarte mare, revoltătoare.

ROD, roade, s. n. 1. (Și în forma roadă; la sg. adesea cu sens colectiv) Nume generic dat produselor vegetale cultivate (în special fructului lor). V. bucate, recoltă. După zile și săptămini de muncă, vor urca la ei în podul bordeiului saci cu grîu, secară, tot felul de rod – totul cîștigat cu cele trei coase. CAMILAR, N. II 385. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte. EMINESCU, O. I 226. Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ (În contexte figurate) Deci trebuie să sameni și dumneata ca și alții, așteptînd roada cu răbdare. SADOVEANU, D. P. 19. Critici, voi, cu flori deșerte, Care roade n-ați adus – E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai de spus. EMINESCU, O. I 227. ◊ Loc. adj. (Despre pomi) Cu rod = roditor, fructifer. Casele s-au încunjurat de umbrele pomilor cu rod. C. PETRESCU, S. 179. ◊ Compuse: rodul-pămîntului = plantă erbacee veninoasă, cu frunze mari, late și lucioase și după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); piciorul-vițelului. Piciorul-vițelului ori rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite, prin păduri. ȘEZ. XV 105; rod-de-zahăr = rodozahar. Într-o zi... îmi găsi pricină de la te mieri ce, de la un rod-de-zahăr care se zăhărise. GANE, N. II 164. 2. Fig. Efect (al unei acțiuni, al unei munci), urmare, produs, rezultat. Am un întreg proiect care ar da roade frumoase. C. PETRESCU, C. V. 110. Ei, mamă, să-mi încerc și eu norocul, că cercarea bună roade rele n-are. DELAVRANCEA, S. 22. ♦ Folos, avantaj. Al sudorilor streine rod, ei nu-l vor mai culege; Va fi mare tot romînul, țării lui folositor. ALEXANDRESCU, M. 23. 3. Prunc, copil, vlăstar, odraslă. Din dragostea mea cu împărăteasa n-a ieșit încă fecior. Ce să fac, o filozofilor... ca să am roadă? SADOVEANU, D. P. 9. Îi părea rău ca să-și părăsească soția și să se ducă în lume după cîștig, măcar că ea nu-l îmbucurase nici cu un rod. SBIERA, P. 225. Complimentele mele lui Burduf și nuntă veselă cu roadă. ALECSANDRI, S. 307. – Pl. și: (învechit și popular) roduri (NEGRUZZI, S. I 9, TEODORESCU, P. P. 173, ALECSANDRI, P. P. 246). – Variantă: roadă s. f..

trifoi sn [At: BORZA, D. 171 / V: (reg) că~, strefoi, tărfoi, târfoi, tili~, tir~, traf~, trăf~, trâf~, tref~ / Pl: ~uri / E: ml trifolium] 1 (Și, reg, îc ~-roșu) Plantă erbacee, din familia leguminoaselor, cu frunzele alcătuite din trei foliole, cu flori purpurii, așezate câte două în vârful tulpinii (Trifolium alpestre). 2 (Bot; reg; șîc ~-iepuresc, târfoi-mic) Papanași (Trifolium arvense). 3 (Bot; reg; șîc ~-galben) Trifoiaș (22) (Trifolium campestre). 4 (Șîc ~-roșu, reg, ~-turcesc, ~-sălbatic, ~ul-calului) Plantă erbacee perenă, din familia leguminoaselor, cu lăstari de 70-100 cm înălțime și cu flori purpurii, cultivată ca plantă furajeră de calitate superioară, în zonele cu un climat umed și răcoros Si: (reg) bujorul-vițelului, capul-dracului, capul-popii, cănăcei, ciucurul-popii, ciucurul-voinicului, luhăr (Trifolium pratense). 5 (Șîc ~-alb, reg, ~-mărunt, ~-mare-alb) Plantă erbacee perenă, din familia leguminoaselor, cu lăstari culcați și cu flori albe, cultivată ca plantă furajeră Si: (reg) iarba-muncilor, os-viu, poală-albă, trifoiaș (19) (Trifolium repens). 6 (Bot; și, reg, îc ~-frânesc, ~-unguresc, târfoi-mare, ~~pe-șapte-ani) Lucernă (Medicago sativa). 7 (Șîc ~-mărunt, reg, ~-mănunt) Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu inflorescența mică, globuloasă și flori galbene Si: trifoiaș (20) (Medicago lupulina). 8 (Bot; reg; șîc ~-sălbatic) Culbeceasă (Medicago falcata). 9 (Bot; reg; șîc ~-turcesc, ~-ișpănesc) Sparcetă (Onobrychis viciaefolia). 10 (Reg; îc) ~-alb, ~-buhos, ~-negru Planta Trifolium pannonicum. 11 (Reg; îc) ~-alb, ~-sălbatic Planta Trifolium montanum. 12 (Reg; îc) ~-alb Planta Trifolium ochroleucum. 13 (Reg; îc) ~-iepuresc Planta Trifolium pallidum. 14 (Reg; îc) ~-mărunt Planta Trifolium strepens. 15 (Bot; reg; îc) ~-amar sau ~-de-lac, ~-de-baltă Trifoiște (4) (Menyanthes trifoliata). 16 (Bot; reg; îc) ~ul-capre!or sau ~-sălbatic Sulițică (Dorycnium herbaceum). 17 (Bot; reg; îae) Sulițică (Dorycnium germanicum). 18 (Bot; reg; îc) ~ul-caprelor sau ~-căpresc Sunătoare (Hypericum maculatum). 19 (Bot; reg; îc) ~-mare Sulfină (Melilotus officinalis). 20 (Bot; reg; îae) Sulfină (Melilotus albuș). 21 (Bot; reg; îae) Molotru (Trigonella procumbens). 22 (Reg; îc) ~-pietros Planta Melilotus dentata. 23 (Bot; reg; îc) ~-măcriș sau ~-acru, ~-iepuresc Măcriș (Oxalis acetosella). 24 (Bot; reg; îc) ~-ul-racului sau ~-galben Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 25 (Bot; reg; îc) ~-de-apă sau ~-amar Plutică¹ (Nymphoides peltata). 26 (Bot; reg; îc) ~-colțurat Dungățea (Tetragonolobus purpureus). 27 (Bot; reg; îae) Dungățea (Tetragonolobus Gussoni). 28 (Reg; îc) ~-puturos Planta Anagyris foetida. 29-30 (Lsg; csc) Trifoiște (1-2).

vițel sm [At: (a. 1499) D. BOGDAN, GL. / Pl: ~ei / E: ml vitellus] 1 Puiul (de sex masculin al) vacii, de la naștere până la un an. 2 (Pex) Junc. 3 (Îe) A trăi ca ~ul la oraș A duce un trai plin de lipsuri și greutăți. 4 (Mun; îe) A trăi ca ~ul la curtea boierească A duce un trai îmbelșugat. 5 (Liv; îe) A înjunghia (sau a tăia) ~ul cel gras A da o petrecere îmbelșugată în familie, mai ales în cinstea întoarcerii cuiva. 6 (În textele biblice; determinarea „de aur” fiind subînțeleasă) Idol de aur făcut de vechii evrei, pe vremea lui Moise, la poalele muntelui Sinai, după asemănarea boului Apis din Egipt. 7 (Liv; îs) ~ul de aur Cultul bogăției, al banului. 8 (În Vechiul Testament) Fiecare dintre cei doi idoli de aur, făcuți în timpul lui Ieroboam I, după asemănarea vițelului de aur din vremea lui Moise. 9 (Fam; rar; dep) Bărbat (tânăr) prost. 10 (Fam; gmț; îs) ~ mânzat Bărbat necăsătorit. 11 (Prc) Carne de vițel (1), folosită ca aliment. 12 (Prc) Pielea prelucrată a vițelului (1). 13 (Pex) Puiul (de sex masculin al) bivoliței. 14 (Pex) Puiul (de sex masculin al) ciutei. 15 (Zlg; pop; îc) ~-de-mare Focă (1) (Phoca vitulina). 16 (Zlg; reg; îac) Morsă (Odobaenus rosmarus). 17 (Îvp; prc) Raniță militară din piele de vițel (1). 18 (Ast; îvr; lsg) Constelația taurului.

RĂSĂRI, răsar, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) Intranz. 1. (Despre aștri, în opoziție cu apune) A se arăta la orizont, a apărea pe cer. Ce lumină și totuși luna încă nu a răsărit. GÎRLEANU, L. 19. Cerul se înseninase și luceafărul de ziuă răsărise. SANDU-ALDEA, U. P. 225. La steaua care-a răsărit, E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă! EMINESCU, O. I 234. ◊ (Cu o precizare care arată locul unde sau de unde apare sau pare că apare un astru) Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea. COȘBUC, P. I 268. Dintr-o zare de codru, soarele răsărea încet pe-un cer de un albastru cald și fără pic de nor. VLAHUȚĂ, O. A. 276. Răsare luna liniștit Și tremurînd din apă. EMINESCU, O. I 179. 2. (Despre plante) A încolți și a ieși deasupra pămîntului. [Calului] îi vine alt gust: să rupă un colț de iarbă care a răsărit, delicat și subțire ca un ac. SADOVEANU, O. VIII 200. Iarba răsărise mai peste tot. CĂLINESCU, E. O. I 267. Pomul nalt, frumos, răsare din sămînța cea măruntă. ALECSANDRI, O. 196. ◊ (Prin analogie) I-au răsărit mustețile. GANE, la TDRG. ◊ (Poetic) Printre bolovanii drumului răsăriseră totuși gîzele mărunte de primăvară. C. PETRESCU, A. 315. ◊ Fig. Satul Podenilor răsărise cîndva, de multă vreme, aici în mijlocul Bărăganului. MIHALE, O. 37. Răsărea un oraș ca prin farmec, Falnic spre cerul senin înălțînd auritele turnuri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 98. «Subiecte», dragul meu, cînd știi să scrii, îți răsar în cale la fiece pas. VLAHUȚĂ, O. AL. I 28. ◊ (Poetic) Dar în pieptul lor răsare... Ce răsare? Ia un dor... ce se naște din scînteia unui ochi fărmăcător. CREANGĂ, P. 275. ◊ Expr. (Glumeț, avînd la bază un joc de cuvinte) Seamănă, dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea între două lucruri sau două persoane. (De obicei peiorativ) A răsări ca ciupercile = a apărea în număr mare, a se înmulți peste măsură. Cărțile au plouat, scriitorii au răsărit ca ciupercile. RUSSO, S. 52. ♦ (Rar, despre oameni) A căpăta viață, a se naște. În neamul lui Orceag toți bărbații răsar pe lume mărunți. STANCU, D. 87. Omul cel vecinic din care răsare tot șirul de oameni trecători. EMINESCU, N. 54. ◊ Fig. Cînd valuri află un mormînt, Răsar în urmă valuri. EMINESCU, O. I 177. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate), a intra (brusc sau treptat) în cîmpul vizual al cuiva. Coborîm o costișă și un sat răsare, cu case albe, cu livezi încărcate de roadă. SADOVEANU, O. VI 232. Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum. TOPÎRCEANU, P. 57. În goana roibului, un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări, venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145. ◊ (Urmat de determinări locale) Deodată răsări înainte-mi... ușa deschisă a morii. SADOVEANU, O. VI 13. O sumedenie de sticle și pahare răsări pe mese. REBREANU, I. 33. Colo-n colț acum răsare Un copil al nu știu cui. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Își curmă glasul brusc, întîlnind întristarea ce răsărise în ochii fetei. REBREANU, I. 55. Un țipăt răsare, Pe deal și pe luncă. COȘBUC, P. I 188. ◊ Expr. A-i răsări cuiva (ceva) în minte = a-i veni cuiva în minte o amintire sau un gînd neașteptat. Se luptase el cu gîndul acesta, îl învinsese, apoi îl văzuse iar cum îi răsare în minte. DUMITRIU, N. 96. 4. A depăși un anumit nivel, a se ridica peste..., a ieși în evidență desprinzîndu-se sau izolîndu-se dintr-un cadru. Capul lui Cheorghe Dima răsărea... cu cîteva palme bune deasupra capetelor mulțimii. GALAN, Z. R. 34. Copaci roditori de toate soiurile răsăreau de la brîu în sus, din fînațul înalt și înflorit. HOGAȘ, M. N. 150. Din zidurile arcate răsăreau ferestre strălucite. EMINESCU, N. 14. ◊ Fig. Dovada armoniei... răsare mai ales din versuri. MACEDONSKI, O. IV 32. ◊ Tranz. fact. (Rar) [Nastasia] înfruntă adunarea, răsărindu-și și mai mult decît se cuvenea fruntea lucie. SADOVEANU, M. C. 128. 5. (Despre copii) A se face mai mare, a ajunge mai în vîrstă; a crește. Cînd a mai răsărit fetița ș-o mînă mama după viței sau cu boboceii... nu mai poate toată ziulica căta de păpușă. SEVASTOS, N. 2. ♦ (Regional, despre aluat) A dospi, a crește. După ce pînea pentru colaci se plămădește... după ce se frămîntă și se lasă ca să răsară, adică să înceapă a crește. PAMFILE, CR. 5. 6. (Popular) A sări (în picioare), a tresări (din somn). Răsări în picioare și căută loc de trecere. SADOVEANU, B. 232. Într-o marți, pe sub seară, Gherghina văzu cum răsare din somn și cum își mișcă neîncetat buzele, parcă ar fi vrut să zvîrle ceva de pe ele. SANDU-ALDEA, D. N. 275. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port. COȘBUC, P. I 109. ◊ Fig. Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea, sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 103. ♦ Fig. A interveni brusc în discuție. Ai stat cam mult, domnule negustor; noi ne grăbim, răsări cu îndrăzneală Gheorghiță. SADOVEANU, B. 115. – Prez. ind. pers. 2 și: răsai (EMINESCU, O. I 213).

rod¹ sn [At: PSALT. HUR. 3^r/13 / V: roadă sf / Pl: roade, (îvp) ~uri, (înv) ~ure / E: vsl родъ] 1 (Adesea csc) Produse vegetale cultivate Si: recoltă, (îrg) rodire (3) Vz bucate (8). 2 (Îla) De (sau ca, pe) ~ Care rodește Si: roditor (1). 3 (Spc; d. pomi; îal) Fructifer (1). 4 (D. pomi; îal) Încărcat de roade. 5 (Îlv) A da (sau a face) ~ (sau roadă) A rodi (1). 6 (Pop; îe) A da în ~ sau a se da pe ~, (reg) a lega ~ (sau roadă) A începe să rodească Si: a lega. 7 (Îc) Rodul-pământului Plantă erbacee veninoasă cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului Si: (reg) mana-pământului, murt, piciorul-vițelului, porumbul-cucului, rădăcină-de-friguri, ungureancă, (Trs) aron¹ (1), cocoșoaică (1), hribă (4), mărceț, (Ban) barba (41)-lui-Aron, călindar (12), timp (Arum maculatum). 8 (Fig) Rezultat (al unei munci, al unei acțiuni) Si: avantaj (1), efect (1), folos (1). 9 (Înv) Muncă. 10 (Înv) Jertfă. 11 Copil (1). 12 (La animale) Pui. 13 (Îrg) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul Si: sămânță. 14 (Reg; d. animale; îla) De roadă De reproducere. 15 (Reg) Testicul. 16 (Înv) Urmaș. 17 (Pex) Familie (7). 18 Generație (5). 19 (Reg) „Crestătură sau nod format în cornul berbecilor, în timpul cât nu crește cornul”.

box² s.n. Piele de vițel prelucrată, din care se confecționează fețe de încălțăminte și diverse obiecte de marochinărie. Îi cumpără ghete de box foarte mari (CĂL.) • pl. -uri. /<engl. box[-culf].

bizon sm [At: DA / V: bison / Pl: ~i / E: fr, lat bison] 1 Animal rumegător sălbatic din subfamilia bovinelor, cu frunte mare, bombată, cu coarne scurte, cu umeri mai ridicați decât crupa, cu coamă deasă (Bison bison). 2 Pielea tăbăcită a bizonului (1). 3 Piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1).

cotlet [At: NEGRUZZI, S. I, 207 / V: ~tă sf / Pl: ~e sn, sf, ~eți sm / E: fr côtelette] 1-3 sn Coastă de vițel, de berbec sau de porc, împreună cu felia de carne corespunzătoare din mușchiul spinării. 4 sn Friptură din cotlet (1). 5 sm (Fam) Favoriți (mari și deși).

BIZON, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

bujor sm [At: PANȚU, PL. / V: baj~, boj~, bujă, ~oară, bușor / Pl: ~i / E: vsl бужоур] 1 Plantă ierboasă de grădină, înaltă, cu frunze mari, cu rădăcina în formă de bulb, cu flori mari de culoare roșu-închis, roz sau alb (Paeonia officinalis) Si: bujor-roșu, băbărujă, rujă-de-Rusalii, rujioară, rușioară. 2 (Spc; îcp) Denumire dată focului pentru a îmblânzi spiritele care sălășluesc în el și-l fac să trosnească. 3 (Reg) Busuioc-roșu (Amaranthus caudabus). 4 Planta Orchis militaris Si: (reg) poroinic. 5 Planta Orchis purpurea Si: (reg) poroinic. 6 (Îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 7-8 (Pan) Bou (sau vițel) cu părul roșu. 9 (Fig; lpl) Obraji roșii. 10 (Îs) ~ românesc Specie de bujor ocrotită de lege cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica).

Dionis Foarte frecvent în vechea Grecie, Dionýsios face parte dintr-o familie de antroponime derivate sau compuse (Dionysianos, Dionysiarchos, Dionysigenes, Dionysidoros, Dionysikles etc.) în care se recunoaște cu ușurință numele unuia dintre cei mai cunoscuți zei ai antichității, Diónysos. Fiu al marelui Zeus (în coapsa căruia este purtat spre a se putea naște la timp) și al Semelei, crescut de nimfele transformate apoi în stele (Hyadele, din constelația Orionului), Diónysos, identificat la romani cu Bacchus sau cu o mai veche divinitate italică Liber Pater, era zeul vinului; însoțit de alaiul menadelor și al satirilor, purtînd pe cap o cunună din viță de vie și în mînă un tirs împodobit cu iederă, el străbătea lumea, îi învăța pe oameni să cultive vița de vie și să stoarcă vinul, răspîndea veselia și bucuria. Deși considerat de greci ca un zeu străin, Dionysos era sărbătorit cu un fast deosebit din timpuri foarte vechi (pus la loc de frunte de către Alexandru Macedon, cultul acestei divinități a vegetației a fost introdus mai tîrziu și la Roma, împreună cu cultul Demetrei), în manifestările prilejuite de celebrarea zeului găsindu-se chiar originea tragediei și comediei. (În timpul „marilor Dionisii” de la Atena, cîntăreții îmbrăcați în piei de capră intonau, dialogînd cu solistul, tragoidia „cîntec al țapului”, țapul – tragos – recunoscut dușman al viței de vie, era animalul sacrificat zeului; la Dionisiile sătești, adevărate petreceri populare, se intonau cîntece vesele, revelatoare asupra originii comediei fiind chiar semnificația etimonului kommos „petrecere, chef, orgie”). Dacă sărbătorile închinate acestui iubit zeu al vinului și al veseliei sînt în general bine cunoscute astăzi (este interesant de amintit că, degenerînd adesea, Bacanalele au fost interzise chiar de către senatul roman în 186 î.e.n.), originea și semnificația inițială a numelui Diónysos rămîn încă nesigure. Dintre ipotezele propuse (cea mai veche, se pare că aparține lui Platon, care interpreta: didous tou oînon „cel care dă vinul”), interesante și de largă circulație sînt doar două. Prima vede în Diónysos un compus a cărui semnificație ar fi „fluxul luminii, curgerea luminii” (Diós, formă de genitiv pentru Zeus, este considerat drept nume al cerului sau al luminii – lat. dius însemna „ceresc, luminos”, iar -nys- ar aparține radicalului indo-european *sneudh „a curge, a trece”), mult mai simplă și conformă cu originea tracică a zeului, a doua ipoteză propune semnificația „fiu al lui Zeus” (Dio- de la Zeus și un cuvînt tracic cu sensul „fiu”). Cu toate că Dionysios (la origine o formă adjectivală care însemna „referitor la Dionysos”) avea o clară semnificație păgînă, numele a fost purtat și de către creștinii din primele secole ale erei noastre, printre care și cîțiva martiri sanctificați de biserică. De un cult deosebit s-a bucurat, mai ales în Franța, un apostol al Galiei și prim episcop al Parisului din sec. 3, Dionysius (aceasta este forma latină a numelui grecesc), lucru care explică popularitatea și frecvența fr. Denis. Preluat din greacă de către slavi (în v.sl. Dionisii, Dionisŭ; Dionisia, în pomelnicul de la Horodiște, 1484), numele ajunge și la români, care au folosit, alături de forma cultă Dionisie, fem. Dionisia și pe Dieniș, Dienis, Dionis (atestate în documentele moldovenești chiar de la începutul sec. 15), Dioniș, Dionisie, Donisă, Deiniș, Diiniș etc. Astăzi Dionis este un prenume cu o frecvență foarte redusă; pentru feminin apare sporadic un împrumut din franceză, Denisa (forma normală Dionisa pare ieșită din uz). ☐ Fr. Denis, Denise, germ. Dionysius, it. Dionisio, Dionisia, sp. Dionis(i)o, magh. Denes, Dionizia, bg. Dionisii, Dioniș, Deniș, rus. Denis, Denisa etc. ☐ Dionysios Thrax, cunoscut gramatic din antichitate, trac de origine, istoricul Dionysios din Halicarnas, toponimul Dionysopolis, numele unei foste colonii grecești, astăzi Balcic, în R.P. Bulgaria, mitropolitul revoluționar de la 1821, Dionisie Lupu, cronicarul Dionisie Eclesiarhul; Denis Diderot, filozof iluminist, scriitor și fondator al Enciclopediei etc. ☐ Dionysos – Bachus a inspirat numeroși artiști celebri: scriitorii Eschil, Euripide, Aristofan, sculptorul Praxiteles, pictorii Michelangelo, Leonardo da Vinci, Tizian, Velásquez, compozitorii R. Strauss (opera Ariadna la Nexos) și A. Roussel (baletul Bachus și Ariadna) etc.; din literatura română numele este cunoscut datorită creației eminesciene Cugetările sărmanului Dionis.

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.

VITE. Subst. Vită, vitișoară (dim., pop.), vituță, dobitoc. Vite albe (mari), vite mici, bucate (reg.); vite cornute, cornute. Vacă, văcuță (dim.), văcușoară; ialoviță (înv. și reg.). Bou, boulean (dim.), boușor, bouț; taur, tâuraș (dim.), tăurean, tăureanc (reg.). Vițel, vițel de lapte, vițeluș (dim.), mînzat; vițea, vițică, vițelușă (dim.), vițelucă, mînzată. Junc, juncușor (dim.), juncuț, juncan, juncănaș (dim.); junincă, juncă, juncuță (dim.), juncană, juncancă (rar). Bivol, bivoliță. Pui de bivol, malac, turmac (reg.). Cireadă de vaci, văcărie; văcărime. Rasa bovină, bovine. Oaie, oiță (dim.), oișoară (pop.), oițică (pop.), mioară. Berbec, berbecuț (dim.), berbecel, terțin (reg.). Miel, mielușel (dim.), mieluș (rar), mielușor, mieluț, mior (reg.), noaten (pop.). Mia, mielușea (dim.), mielușică (dim.), mieluță. Capră, căpriță (dim.), căprișoară. Țap, țăpuc (dim., reg.), țăpulean (reg.). Iadă, ied, ieduț (dim., rar), iezișor (rar). Turmă de oi. Turmă de capre. Rasa ovină, ovine. Adj. Dobitocesc. Bovin, taurin. Ovin. Vb. A crește vite; a paște. V. adăposturi pentru animale, animale erbivore, glasuri de animale, oaie, păstor, pășunat.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

TURMAC, -Ă, turmaci, -e, s. m. și f. (Regional) Vițel sau vițică de bivol. V. malac. Ceaușul se supunea... Iar a doua zi-i frigea O turmacă la frigare Ca să-i fie de gustare Pîn-o veni prînzul mare. TEODORESCU, P. P. 578.

NECAZ s. n. 1. Tot ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală, neajuns¹ (2), neplăcere (2), nemulțumire (2), (regional năzbîcă (1), năzdrăvănie (3), (învechit) nesosință, patimă (1); (de obicei la pl.) încercări, greutăți, vicisitudini, (rar) nevolnicii (3). Rugăciunea... nu-l slobozea, nici-l lăsa să le facă nici un necazu și toate meșteșugurile lui ceale hicleane ca niște păianjeni să strica (a. 1654). gcr i, 171/24. Canon care ne stîmpără necazurile lumii aceștiia. biblia (1688), [prefață] 4/10. Cînd ieșie la țară cu slujbe, boiernașii făce multe năcazuri casălor celor mari a boierilor. neculce, l. 110. Răbdăm cu îndrăzneală ceale împrotivă, gonirile, ticăloșiile, năcazurile și moartea (a; 1703). gcr i, 348/10. Nu le-au ajuns cîte necazuri le-au făcut mai nainte vreme, ci și acum legatu-s-au de ei cu năpăști. anon. cantac., cm i, 206. Făcut-au tîrgoviștenilor mare pedeapsă, pentru o vină ce avusese că făcuse unui frate al VIadului Vodă un necaz. R. popescu, cm i, 242. Pentru acele suspinuri și necazuri ale creștinilor, Dumnezeu la osîndă ca aceaia i-au adus. r. greceanu, cm ii, 72. Ieșirea mea de acolo n-au fost cu voia mea; eram odihnit cu atîta și-mi ajungea din destul necazurile ce petreceam. antim, p. xxv. A neamului tău năcazuri, toate tu îi să le rabzi. beldiman, o. 45/7. Pe mine nu mă sperie necazurile, nici împotrivirile. heliade, o. ii, 415, cf. 17. Să cadă în nescai nevoi și năcazuri grele. drăghici, r. 37/25, cf. 150/4. Poate vedea aicea un casnic bun cîte necazuri și cîte primejdii pricinuiaște zarva. bărac, ap. gcr ii, 236/2. Eu sînt singura pricină De supărări, de necazuri și de morți fără de vină. conachi, p. 86. Călătorul, primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. negruzzi, s. i, 192, cf. 178, 251. Ai să tragi încă multe năcazuri, dar ai să scapi din toate cu capul teafăr. creangă, p. 222, cf. 7, 212. Voiu să-l scutesc și pe dînsul sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei. ispirescu, l. 21. Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. macedonski, o. i, 98. Farmecul vieții fără grijă și necazuri. f (1903), 162. Spun lumii întregi, cu fală, prin cîte năcazuri am trecut, ib. (1906), 2. Uită și tu năcazul ce-ți făcurăm. hogaș, dr. i, 67. Nerăbdător să-i aflu necazul, l-am îndemnat să coboare cîțiva pași lîngă izvor, acolo este o cioată unde se poate sta de vorbă fără grijă. c. petrescu, s. 172. De cîte ori m-ai ascultat, bine ne-a mers, și cînd nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. rebreanu, r. i, 280, cf. 166,269. Lăutarii cîntă jalnic prin cîrciumi și bieții oameni mănîncă și beau pentru uitarea necazurilor. bacovia, o. 228. Mi-a spus suspinînd: – Viața e plină de necazuri și de răutate. galaction, o. 88. Din cel ce sînt acum, o jumătate E cît p-aci să zboare către stele... Las dracului necazurile mele. topIrceanu, p. o. 95. Mînca-te-ar lupii din Borza! Numai necazuri am cu tine. sadoveanu, o. xii, 411, cf. x, 585. Ne plăcea să ascultăm cum cîntă lăutarii. stancu, r. a. iii, 47, cf. id. d. 46. Îi era teamă să spere că vor ajunge fără zăbavă și necazuri la Islaz. v. rom. decembrie 1954, 107. Îndrumată de necazurile ei, pasărea își înțînase gheruțele printre grunjii sloiului. galan, b. ii, 6. Ce necaz îl pîndea oare de se amăra pe măsură ce treceau zilele? tudoran, p. 171, cf. 163. Mamă-sa îl lua la ea și-i povestea toate necazurile vieții ei. t. popovici, se. 127. Se interesează de viața lor..., de necazurile și bucuriile lor. tribuna, 1962, nr. 267, 2/1. Mai bine ai vedea de tine și de necazurile tale! lăncrănjan, c. i, 10. Auzit-ați de-un viteaz Care vecinic șede treaz Cît e țeara la necaz? alecsandri, p. p. 214. Cîte zile-s într-un an, Atîtea năcazuri am. doine, 94. Numai tu ai putut să-mi faci ăsta năcaz mare. alr ii 3116/29. Mi-a spus tăt năcazu lui. ib. 3 520/260. Năcazurile eștea m-amăresc. ib. 3 706/29, cf. 3 542, 3 712. Necazurile la tinerețe se par ușoare, iar la bătrînețe foarte amare. zanne, p. viii, 405. Nici în necazuri să te mîhnești, Nici în fericiri să te mîndrești. id. ib. 406. Omul în lume se naște ca să se lupte cu felurimi de necazuri în toată viața lui. id. ib. 403, cf. 406, i, 209. ◊ loc. prep. De necazul... = din pricina ...; de răul... Nu putea, să să răpaose și să-și caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui. anon. cantac., cm i, 160. Codrii... au a-i da adăpostire De necazul vreunui tiran aprig, cumplit peste fire. conachi, p. 263. De năcazu focului de vecini, mi-am sculat tăț pruncii din somn. alr ii 3 012/325. ♦ Expr. A se vedea deasupra necazului = a învinge o greutate (fără a se mai sinchisi de cei care l-au ajutat). cf. pamfile, j. n, 156. Îi dă necazul de nod = are de înfruntat mari greutăți; este foarte nenorocit. cf. ddrf, zanne, p. ii, 320. A da de ziua necazului = a ajunge în împrejurări neplăcute, a da de belea. cf. pamfile, c. 47. A scoate din necaz = a ajuta la o mare nevoie; (complementul indică copii sau pui de animale) a crește pînă la o vîrstă cînd nu mai necesită prea multe îngrijiri; a ridica, (regional) a zburătătăci. Aveau odată un vițel; îl scoaseseră din necaz – se prăpădise vaca și rămăsese bietul fără țîță. caragiale, s. 79. (Regional) (A fi) necazul oamenilor, se spune despre o ființă plăpîndă, neajutorată (1). cf. alr i 1557/361. A face haz de necaz v. haz. ♦ (Regional) Epilepsie. alrm i/i h 165. ♦ P. ext. Trudă, chin, efort (pentru realizarea unui scop); sacrificiu. Sînt periți, Cu sărăcie-mpodobiți Și de năcaz și de sudori îs bolnavi pe zi de cinci ori (a. 1774). gcr ii, 103/9, cf. beldiman, ap. gcr ii, 245/41. În mari necazuri naște mulierea. lm. Cu mult zel, cu mult năcaz și cu mari jertfe materiale a ridicat orașul acest templu al muzelor. F (1900), 585. Cînd averea e multă, ea se ține Cu mult necaz. coșbuc, s. 89. ◊ loc. adj. și adv. Cu necaz = dificil, anevoie; dureros. Neculai Vodă moldovenește nu știe, ce era un lucru pre cu năcaz boierilor și țării. neculce, l. 196. Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vîntul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pămîntul se zbate cu necaz. eminescu, o. i, 94. Vin’cu mine la mormînt, Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz. jarnIk-bîrseanu, d. 149, cf. 320. 2. Stare a celui necăjit (1); supărare, mîhnire, tristețe; durere, suferință. De necazul inimii glăsuia suspinînd: Vai mie ceaia ce te-am născut. mineiul (1776), 101^r2/25, cf. 185^r2/13. Necazu e pentru oameni, dar aș vrea să știu ce ai. pr. dram. 104. Mult iscusita vremii slovă Nu spune clipa milostivă Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul Și veselia deopotrivă. goga, p. 15, cf. 96. Se duceau... unele pe la altele, ca să-și mai omoare necazu de lipsa celor plecați la oaste. bujor, s. 74. A doua zi însă..., sub bătaia trandafirie a razelor soarelui, necazul i se risipi ca prin minune. bassarabescu, s. n. 133. Camarazii erau oameni cumsecade, care își credeau la necaz. camil petrescu, u. n. 7. Cu greu năcaz oftă Andrieș Hamură și i se părea că a căzut de undeva și vine iar la lume. sadoveanu, o. iii, 228. Pictase împrejurările în care oamenii se strîng împreună la bucurie sau la necaz. conte mp. 1962, nr. 808, 1/4. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz. alecsandri, p. p. 273. Năcazul și voia rea S-au pus la inima mea. jarnIk-bîrseanu, d. 214. Tinerețele mele... le trec Și le petrec Tot cu dor și cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz. id. ib. 101, cf. 223. Dorul... Mi l-ai trimes, bade, mie Pe două frunze de vie Și-amu iar îl iei-napoi Și lași năcazul la noi. bud, p. p. 31, cf. 6, alr ii 3 684, 3704. În cel mai mare necaz, răbdarea te ușurează cu mîngîierea ei. zanne, p. viii, 404. 3. Enervare, iritare; mînie, furie (împotriva cuiva); ciudă, pică, (astăzi familiar) parapon, (învechit, rar) paraponiseală; (popular și familiar) năduf (4). De necazu au ieșit den Țarigrad. r. popescu, cm i, 263. Scaraoțchi... vărsa sudori de necaz. negruzzi, s. i, 89. Ca și Gogol, într-o pornire de drăgăstos necaz, aș sfîrși și eu zicînd: dracul să vă ia, cîmpiilor, că mult sînteți frumoase! odobescu, s. iii, 20. Las’ șaga la o parte, măi omule; ...că vezi că-mi crapă inima-n mine de năcaz. creangă, p. 127, cf. 115. La necaz spune omul multe. caragiale, o. ii, 228. Zmeoaica..., dacă văzu că nu poate să-i prăpădească, nici să pună mîna pe dînșii, plezni fierea într-însa de necaz, căzu și crăpă ca necuratul. ispirescu, l. 26, cf. 27. Mie nu mi-e teamă de necazul curții tale; Apărat sînt de solia-mi ca de nestrăpunse zale! davila, v. v. 167. Stăpînit de necaz, tot sta lîngă repezi corăbii. murnu, i. 18, cf. 10, gorovei, cr. 183. Cînd fapta nu întrece o laudă, nu-ți pare Că lauda-n linsoare aduce-a defăimare, După cum și necazul, urzit într-o insultă Vădește adunată-n pizmaș otravă multă? arghezi, c. o. 90, cf. id. b. 7. Este ușor de înțeles bucuria pescarilor cînd prind femele cu icre (icran) și necazul lor cînd le cad masculi sau femele sterpe. c. antonescu, p. 142. De necaz, foc se făcea Și așa le răspundea. pop., ap. gcr ii, 302, cf. șez. iii, 17. ◊ loc. prep. În necazul (cuiva) = pentru a face în ciudă cuiva, pentru a se răzbuna pe cineva. În necazul tău vorbim și ne purtăm așa. lm. (Expr.) A se tăia în necazul nevestei, se spune despre cel care, dorind să le facă altora în ciudă, își face lui însuși rău. cf. zanne, p. ii, 766, vi, 581. ◊ Expr. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și vărsa ciuda, mînia. Într-un necaz = sub impulsul enervării; p. ext. în disperare. A-i fi (cuiva) necaz sau a avea necaz (de ceva) = a-i fi ciudă; a-i părea rău, a regreta pentru ceva. Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz. coșbuc, p. i, 244. Ai isprăvit? – Mi se pare că ți-e năcaz, f (1906), 16. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. m. i. caragiale, c. 11. Am uitat să mă schimb. Ce necaz mi-e. demetrius, c. 49. Hai, du-te dracului... – Ce, ți-e necaz, mi se pare. preda, î. 153. N-am năcaz de ce s-o-ntîmplat. alr ii 3 490/27. Nu ț-e necaz cînd te izbește un armăsar, ci cînd te trîntește un măgar. pann, ap. tdrg. A-i fi (sau a avea, a purta) necaz pe cineva = a fi supărat pe cineva; a avea pică, ranchiună contra cuiva. M-aș face un flutur ușor... M-aș pune pe-o floare de crin, Să-i beau suflețelul din sîn, Căci am eu pe-o floare necaz. eminescu, o. iv, 5. Îi făcea rău compătimirea lumii. Avea chiar necaz pe oamenii care se uitau la el cu milă. vlahuță, o. a. i, 120. Știi ce necaz aveai pe mine cînd vedeai că nu știu! ap. tdrg. Nu jucase și-i era necaz pe fetele care au avut noroc. rebreanu, i. 18. Punerea cuțitului înțelege poporul un fapt de răzbunare, adică cînd cineva a avut necaz pe altul. H iv 48. Avu năcaz pă el. alr ii 3 580/886. O purtat ciudă și necaz pe el. ib. 3 580/605, cf. 3 580/682, 928. Îi năcaz lui pe mine că n-am făcut cum o zis el. ib. 3 709/157. A(-i) face (în) necaz = a supăra (pe cineva) în mod intenționat, a căuta să-l întărîți, a-i face în ciudă. Iuno-i tot face-n necaz. coșbuc, ae. 27. Piticii care-or rămas Pun căciulile pe nas Și fac la fete năcaz. jabnik-bîrseanu, d. 298. l-o făcut năcaz. alr ii 3 579/53. A-și vărsa (sau, regional, a-și scoate) necazul pe cineva = a-și descărca mînia asupra cuiva. C,f. polizu, ddrf. A vorbi în necaz = a vorbi într-un moment de mînie, de enervare. cf. ddrf. (Regional) A-l ajunge (pe cineva) la necaz = a supăra, a înfuria din cale-afară, peste măsură. Cînd m-o ajunge la năcaz, nici pe asta nu ți-o las! ciaușanu, gl. – pl.: necazuri și (regional) necaze. – Și: (regional) năcăz s. n. – cf. slavonul наказъ.

MĂGÁR s. m. I. 1. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decît acesta, cu capul mare, cu urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară ; asin, (regional) măgăreț, (glumeț) urecheat (Equus asinus). Muiaria lui să tragă măgariul de dălogul căpestrului. PRAV. 178, cf. 176. Și fură lui oi și viței și măgari. BIBLIA (1 688), 8²/32. Au supusu domniei lui pre turci, pre moldoveni, pre unguri, de-i avea ca pe nește măgari pre toți (începutul sec. XVIII). MAG. IST. i, 239/18. Am lucrat, fără să mă laud, ca un bou. – Și de ce nu ca un măgar, chir Iane? KOTZEBUE, U. 23^r/22. Se îmbrăcă cu o piele de măgar pe care i-o adusese dădaca. ISPIRESCU, L. 308, cf. 281. Eu, a zis Ion cătră ascultătorii de la masă, eu știu ce glas are măgarul. CARAGIALE, O. IV, 159. Măgarii vor zburda. PAMFILE, VĂZD. 4, cf. id. S. T. 23. Și plecară, măgarul, pisica și cățelul, cu oile lor, ca să străbată lumea. ARGHEZI, C. J. 12, cf. SBIERA, P. 195. Tusa măgărească i se zice așa, că bolnavul, cînd tușește, își trage sufletu, ca măgarii cînd zbiară. ȘEZ. IV, 30, cf. PAMFILE, B. 52. Șede pe măgar și caută măgarul. NEGRUZZI, S. I, 248, cf. BARONZI, L. 113. S-a dus bou și s-a întors măgar, se zice despre cei care n-au știut să se folosească de învățătura care li s-a dat. Cf. ZANNE, P. I, 330. Ca măgarul între oi, se zice, în ironie, despre un om în vîrstă care se amestecă printre copii sau despre un om înalt care stă între oameni scunzi. Cf. id. ib. 536. Ori moare măgarul, ori piere samarul. id. ib. 3. În loc să scîrțîie carul, scîrțîie măgarul, se spune atunci cînd, în loc să se plîngă cel năpăstuit, se plînge cel ce a năpăstuit. Cf. id. ib. V, 126. ♦ Măgar sălbatic = mamifer asemănător măgarului (I 1) și calului; colun. La cară avea cai înhămați și măgari sălbateci. HERODOT (1 645), 387, cf. LB, POLIZU, BARCIANU. ◊ E x p r. A fi măgarul cuiva = (despre oameni) a-i face cuiva tot felul de servicii care cer eforturi fizice obositoare (și umilitoare). Cf. PAMFILE, J. II, 152. A ajunge (sau a face pe cineva) din cal măgar = a ajunge (sau a aduce pe cineva) dintr-o situație mai bună în alta mai rea, a ajunge (sau a face pe cineva) de rîs. Nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu aparține unei categorii determinate, a nu avea o situație precisă. ♦ (Regional) De-a măgarul (sau măgarii) =numele a două jocuri de copii: a) de-a caii, v. c a l. PAMFILE, J. III, 35, cf. PĂCALĂ, M. R. 206; b) de-a capra, v. c a p r ă, ALR II 4 344/53, cf.4 344/227. ♦ Compus: (învechit) măgar-de-Africa = zebră, PONTBRIANT, D. 2. Epitet batjocoritor pentru un om obraznic, ingrat, leneș, încăpățînat sau prost; (regional) măgăreț. Nu s-au găsit alt magar acolo în țară să vie cu acea jalobâ afară de el (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 246/22. Uite, vezi! ăsta e cusurul lui – e măgar!. . . și violent!. . . și n-are manieră! CARAGIALE, O. I, 230, cf. 283, MACEDONSKI, O. I, 240. Adică de ce să-și bată joc de el toți măgarii? REBREANU, I. 150, cf. 15, 123. Voi ce rîdeți? Ieșiți afară, măgarilor! BRĂESCU, A. 72. 3. (Regional) Numele unui joc de cărți nedefinit mai de aproape (Comloșu Mare-Jimbolia).H XVIII 6. II. (Regional) Snopul de grîu care se pune în vîrful unei grămezi de snopi și care se așază cu spicele pieziș, formînd o apărătoare de ploaie ; (regional) popă. Cf. PAMFILE, A. R. 134. Al treisprezecelea snop se pune ca măgar pe picior. CR. III, 292, cf. IV, 100, ALR SN I h 60. ♦ Claie, grămadă de șapte, nouă sau zece snopi (CV 1 951, nr. 1, 36) ; jumătate de claie (de grîu) (ALR SN I h 58). III. (Regional) Nume dat unor elemente de construcție sau unor dispozitive care susțin greutăți. V. s u p o r t, p l a t f o r m ă. 1. Chinga căpriorilor (ALR ii/i h 226) ; (la pl.) „boldurile sau țepușile unei case țărănești” (ȘĂINEANU, D. U.). 2. Pinten (la malul apei). V. c a p r ă, c ă ș i ț ă. Cf. A II 5, III 5. 3. Podul care susține moara. V. p o d i n ă. (Secuiu-Craiova). Cf. H V 433. 4. Capră de tăiat lemne. ALR I 952/808, 870, 880, 898. ♦ Fiecare dintre suporturile de lemn prevăzute cu două picioare triunghiulare, peste care se așază scînduri lungi, ca să servească drept bancă sau drept schelă pentru zidari. Cf. L. ROM. 1959, nr. 5, 76, com. din RUCĂR-FĂGĂRAȘ, ALR II 6 669 /812, 848. ♦ Suport pentru albie (Frumoasa-Zimnicea). CV 1950, nr. 3, 35. ♦ Capra peste care sar copiii (Glimboca-Caransebeș). ALR II 4344/27. 5. (Rar) Instrument care servește la ridicarea căruțelor și a trăsurilor pentru a li se spăla roțile. Cf. PONTBRIANT, D. – Pl.: măgari. – Cf. alb. m a g a r, bg. магаре.

timpan (< it. timpano; engl. kettle drum; fr. timbale; germ. Pauke). Instrument de percuție* de origine arabă; în Asia a pătruns până în India și China, iar în Africa s-a răspândit până aproape de Ecuador. Europenii cunosc acest instr. abia după prima cruciadă, când a fost adus în Europa și întrebuințat pentru a acompania trp. militare, rămânând multă vreme un instr. exclusiv militar. Este introdus prin sec. 17, în orch. de operă. Rolul t. în orch. crește pe măsura evoluției muzicii simf., Beethoven fiind primul compozitor care acordă din punct de vedere expresiv o mare importanță acestui instr. (conferindu-i chiar un rol solistic, ex. Schezo*-ul Simf. a IX-a). În sec. 20 tinde să egaleze contribuția oricărui instr. din orch. simf. Membrana, din piele de vițel, este întinsă pe un bazin metalic în formă semisferică sau semiovoidă. Instr. este acordabil. Modul de acordare (2) depinde de tipul de fabricație. Există patru tipuri de t.: a. t. acordat cu ajutorul unor șuruburi; b. t. acordat cu ajutorul unor chei; c. t. acordat prin rotirea bazinului; d. t. acordat cu ajutorul unei pedale* (astăzi tipul cel mai utilizat). Membrana se pune în vibrație prin lovire, cu două baghete (2) din lemn. Una din extremitățile baghetei, bombată, poate fi învelită cu diferite materiale: fetru, burete, lână, cauciuc, plută, piele. De felul materialului, cu care este învelită bagheta depinde calitatea sunetului: de la un sunet dur până la unul foarte moale. Datorită pedalei, se poate obține efectul special de glissando*. În mod obișnuit, în orch. simf. se folosesc 2-4 t., dar literatura muzicală cunoaște și cazuri în care numărul acesta este depășit.

BIZON, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

bizon s.m. 1 (zool.) Mamifer rumegător, sălbatic, din subfamilia bovinelor, asemănător cu zimbrul, cu fruntea mare, bombată, cu coamele scurte, cu umerii mai ridicați decît crupa, cu o coamă deasă, astăzi întîlnit doar în rezervațiile din SUA și Canada (Bison bison). 2 Pielea tăbăcită a acestui animal. ♦ Ext. Piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului. • pl. -i. /<fr. bison, lat. bĭson, -ntis

COMUN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. (În opoziție cu particular, individual) Care aparține tuturora sau mai multora; care privește, ține de sau interesează pe toți sau pe mai mulți; de care se folosesc toți sau mai mulți. V. obștesc, colectiv, public, general, universal. Curte comună. A avea interese comune. ▭ Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație de orice fel, transportul feroviar, fluvial, maritim și aerian, bănci le, poșta, telegraful, telefonul, radioul, mijloacele de tipar, cinematografia și teatrul, gospodăriile agricole de stat, stațiunile de mașini și tractoare, întreprinderile comunale și partea naționalizată a fondului de locuințe de la orașe constituie proprietate de stat, bun comun al poporului. CONST. R.P.R. 11. Jean Bart... are puncte comune cu literatura dintre 1880-1900... literatură cu caracter critic, literatură înclinată spre satiră. IBRĂILEANU, S. 89. ◊ (Jur.) Drept comun = totalitatea legilor fundamentale care guvernează legislația unui stat (și în care nu sînt cuprinse legile cu caracter special sau excepțional). Pedepse de drept comun. ▭ Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = (în opoziție cu substantiv propriu) substantiv care servește la indicarea obiectelor (ființe, lucruri, stări, acțiuni, însușiri, relații) de același fel. «Lup», «scaun», «frumusețe» sînt substantive comune. ▭ (Mat.) Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil prin mai multe numere întregi date. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ Expr. De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie, în acord (unii cu alții). A face cauză comună (cu cineva) = a lua parte cuiva într-o chestiune sau într-o discuție, a se declara solidar cu el, a se alătura lui. V. identifica. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. F. 86. A nu avea nimic comun cu cineva= a nu avea de-a face cu cineva, a nu avea nici un fel de relații cu cineva. A duce viață comună (cu cineva) = a trăi sub același acoperiș. ♦ (Substantivat, n. sg.) Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești sau pentru folos obștesc. Vaca și vițelul ne rămîn nouă... buhăieșul îl dăm la comun... așa spune mama. CAMILAR, TEM. 305. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. Colectiviștii muncesc pămîntul în comun. 2. Obișnuit, normal. V. răspîndit, frecvent. Cu cît va fi mai mare înălțimea morală, de la care observă artistul societatea descrisă, cu atîta mai adîncă înrîurire vor avea scrierile lui... Acestea toate sînt lucruri, putem zice, comune, și e de mirare numai că se găsesc oameni care nu pot să le înțeleagă. GHEREA, ST. CR. II 97. ◊ Loc comun = idee reprezentată de toți (sau de mulți) în același fel (și banalizată prin deasa ei întrebuințare). Limbaj comun v. limbaj. ◊ (Substantivat, în expr.) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, anormal. 3. Banal, de rînd. V. mediocru, ordinar, vulgar. Stil comun.

PERGAMENT, (2) pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea și folosită în trecut în loc de hîrtie. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească. GANE, N. I 169. Despot, pe malul mării născut, e fiu curat Lui lacob Eraclidul... – Crezi? – I-am văzut chiar spița pe pergament lucrată. ALECSANDRI, T. II 85. 2. Document scris pe o astfel de piele. Cărturarii cercetară pergamentele. SADOVEANU, O. VII 112. Bibliotecile cu rafturi și zăbrele Sînt pline De tomuri grele, Pergamente și colecții vechi neprețuite, Legate-n marochine. CAMIL PETRESCU, V. 7. Un pat și o masă pline cu pergamente și hîrtii. EMINESCU, N. 52. ◊ Fig. Eu eram chemată să șterg pata ce ea pusese pe pergamentul neamului și să-i poleiesc din nou blazonul șters. VLAHUȚĂ, O. AL. I 60. 3. (Și în forma hîrtie pergament) Hîrtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile și umezeala, folosită ta împachetarea alimentelor sau la închiderea ermetică a borcanelor de conserve. Casa se prefăcu într-o peșteră cu păreții negri ca cerneala, lumînarea de ceară într-un cărbune plutitor în aer, cărțile în beșici mari de steclă la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56.

SUHAT, suhaturi, s. n. 1. Loc de pășune (mai ales pentru vite mari); izlaz, imaș. Auzeam talanga vitelor mănăstirești de la suhat. SADOVEANU, O. VI 527. Marele braț al Dunării... curge cale de cinci poște între deșertul pururea-nsetat al Bărăganului și suhaturile mlăștinoase ale ostrovului Balta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 121. Sînt vreo cinci-șese zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 2. (Regional) Apă puțin adîncă (unde se adapă vitele). S-a dus cu căruța la suhat să se scalde. ȘEZ. XIX 44. – Variantă: (regional) sohat (ODOBESCU, S. III 16) s. n.

MARGINE s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) I. 1. (În opoziție cumijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc.; s p e c. punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc.; capăt, extremitate. De va sta un pom într-o margine de vie a unui om și cu ramurile lui va face umbră altei vii. . . dăm învățătură, stăpînul cela cu pomul sâ-ș taie crângile. PRAV 21. Într-o horă trebuie să fie unul să o poarte, carele să cheamă adevărat verhovnic, căci iaste în marginea horii (a. 1699). GCR I, 330/12. Lumina. . . focului toată asemenea iaste eiși și nu are întru sineși cap sau margine (a. 1775). id. ib. II, 107/24. Și purceasă Alicsandru de acolo spre răsărit. . . și sosi la margine țărilor și de acolo nu mai era oameni dumesnici (a. 1784). id. ib. 132/18. Am mers vro două ceasuri pînă la margenea Moscovei. CHIRiAC, 93. În timpul acesta trăsura damelor se oprește în marginea unui sat, sub poalele munților. BOLINTINEANU, O. 328. Uit’te florile cele frumoase de prin margenea pădurei, cum împlu văzduhul de miroznă. CREANGĂ, P. 123. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat, carele, cît au fost tînăr, nu se lăsase să-l bată. ISPIRESCU, L. 11. Șed la o femeie bătrînâ, departe, departe, tocmai la marginea orașului. vlahuță, O. A. 134. În marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșietice ale mărețului castel. id. ib. 153. Pe sub marginea pădurii Boii pasc. COȘBUC, P. I, 153. Amara se afla la marginea pădurii. REBREANU, R. I, 77, cf. II, 38. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295, cf. 273, id. R. DR. 58. Noaptea, liniștea desăvîrșită a marginei de oraș nu era turburată decît de lătratul sătesc al cîinilor. CĂLINESCU, E. 308. Călări pe cai, trecură spre marginea din sus a taberei. SADOVEANU, O. V, 514. Pădurea de fagi se isprăvea, și marginea ei cotea pe văi. id. ib. 557, cf. id. A. L. 142. La marginea dinspre miazănoapte a satului, cotim pe stîngă. STANCU, U.R.S.S. 85, cf. id. D. 314. Nu o dată, la marginea unor sate, a aterizat avionul sanitar, pentru a transporta în grabă un bolnav într-o clinică din oraș. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. În timpul războiului m-am adăpostit două luni într-o căsuță a unui muncitor la marginea Cîmpinei. BARANGA, I. 174. Mulțimea tresări. O sută de glasuri vuiră îndată. . . Cei de pe margini se îmbulziră în față. VORNIC, P. 219. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul. DEȘLIU, M. 37, cf. 15. La o margine de tîrg. JARNIK-BÎRSEANU, D. 348. Ajunse într-o zi, de cătră sară, într-o cetate și, fiindcă era foarte trudit și ostenit, n-au intrat înlăuntru, ci au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. A ajuns tuma la marnea orașului, unde era un oț spînzurat.GRAIUL, I, 208, cf. ALR SN III h 808, ALR I 404/283, 679, 980/700, 710, 720, 725, 960, 984, 986, ALR II 2485/365, A I 17, 23, II 12, iii 16. Golea ici, Golea colea, Golea-n margine de sat, În cel cătun afumat, se zice cînd cauți pe cineva despre care nu știi unde șade. ZANNE, P. VI, 129. ♦ (În contexte figurate) Deasupra seninul, tivit pe amîndouă mărnile de șirurile de case, părea ca o pestelcă bătută în mărgele sinilii. CONV. LiT. XLV, 362. ◊ Marginea (sau marginile) pămîntului (sau lumii) sau margine (sau margini) de pămînt = a) (învechit și popular) limita pămîntului (privit ca întindere). În tot pămîntul veastea lor și în margirile lumiei graiurile lor. PSALT. HUR. 14^v/5. Veastea bunătăților lor. . . ajungînd pre în toate marginile lumii (a. 1648). GCR I, 131/11. Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină. ALECSANDRI, P. I, 126. Țara în care împărâțea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Și patru margini de pămînt Ce strimte-au fost în largul lor, Cînd s-a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt. COȘBUC, P. I, 54; b) p. e x t. (învechit) oamenii de pe întreg pămîntul, lumea întreagă. Întoarce-se-vor cătră d[o]m[nu]lu toatea margirele pămîntului și închinra-se-vor înraintea-i. PSALT. HUR. 18^r/15. Se vor teame de el toate marginrile pămîntului. ib. 55^r/6. Toată marginea pâmîntul[u]i i pare bine de împreunarea cereștilor cu pâmînteanii (a. 1633). GCR I, 83/9. Și porțile. . . nu vor hi închise nice dzua, nice noaptea, ce vor întră marginile și laturile lumiei. VARLAAM, C. 169. Acela va giudeca marginile pămîntului dirept fiind. DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/21. Cela ce iaste nădeajdea tuturor margenilor pămîntului. VARLAAM-IOASAF, 166^r/1. (Cu determinantul subînțeles) Bucură-te nădeajdea marginilor, sprijineala celor scîrbiți. MINEIUL (1776), 210^r2/19. ◊ Loc. adj. Fără (de) margini (sau, rar, margine) = care este sau pare a fi nelimitat; foarte mare, foarte întins ; nesfîrșit. Ce prăpastie fără marginii. . . Grozavă vecinicie. MARCOVICI, C. 10/19. Codrii-făr-de margini au a-i da adăpostire. CONACHI, P. 263. Pustiul fără margini. ALEXANDRESCU, M. 20. Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I, 435. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132, cf. id. N. 32. Am văzut cîrdurile de dropii cutrierînd. . . acele șesuri fără margine. ODOBESCU, S. III, 14. Cîmpia părea fără margini. V. ROM. iunie 1955, 73. ◊ Expr. De la (sau din ori la) marginea (sau marginile) lumii (sau de lume, pămîntului, de pămînt) = (de) foarte departe. Veni de la marginea pămîntului să auză înțelepțiia lui Solomon. N. TEST. (1648), 16^r/28. Răsar-o vijelie din margini de pămînt, Dînd pulberea-mi țărînii și inima-mi la vînt. EMINESCU, O. I, 128. Pustii ei se simt Și-aruncați Departe la margini de lume. COȘBUC, P. II, 46. Neștiind că astfel mor oamenii în orașele mici, la marginile lumii, privea în toate părțile împungător și cu dușmănie. SADOVEANU, O. IX, 142. Glas nu am, dar cînd vorbesc, S-aude la marginea lumii (Condeiul). ȘEZ. IV, 88. (Învechit) De la margini pînă la margini = de la un capăt la altul, de pretutindeni. De la margini pînă la margini au străbătut vestirea ta. MINEIUL (1776), 35^v2/32. A nu ști la ce margine (îi) va ieși (ceva) = a nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins (sau ce reușită va avea lucrul întreprins). Șădea ca un osîndit, de nu știa la ce margine va să-i iasă lucrul. IST. Ț. R. 104. Nu știu la ce margine va să-i iasă. ap. DDRF, cf. ZANNE, P. VI, 195. (Regional) A umbla huci marginea = a fugi de frică; a da dosul. Com. din PIATRA NEAMȚ. (Argotic) A gini (sau a gimbi) marginea = a fi atent la ceva, a observa. GR. S. VII, 130, cf. BUL. FIL. II, 207, BL II, 156. ♦ Rezervă de care se poate dispune în anumite limite; marjă. ♦ F i g. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care e posibil ceva. Tot omul înțelept datoriu iaste cu bun cuget și cu semuire vie fietecare lucru de folos. . . a socoti și ce folos trage cu el și până la care margine măsură (a. 1642). GCR I, 97/21. Înțeleptele oblăduiri feresc pe noroade a nu se atinge de două margeni, de care atingîndu-se, pricinuiesc lor zdrobire și sfărîmare neapărată, adecă, nici le împilează. . . dar nici le lasă întru ușurință atît de nemăsurată (a. 1802). URICARIUL, I, 12. Omul este centrul din care izvorăsc două nemărginiri înprotivitoare; într-însul se văd adunate marginile cele mai depărtate. MARCOVICI, C. 11/8. Puterea ce margini n-are Au așezat rînduiala crugurilor călătoare. CONACHI, P. 259, cf. MAIORESCU, CR. I, 294. Dorind să contribuiesc și eu, în marginile puterii mele, la numărul de sărbători al „Tribunei”,, vă trimit, alăturat, un mic cîntec studențesc. CARAGIALE, O. VII, 218. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II, 290. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. D. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Să se știe că toate au o margine, chiar și în țara noastră bine- cuvîntată. REBREANU, R. II, 25. Entuziasmul a întrecut orice margine, cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Impresia pe care o lasă istoriile tradiționale ale răscoalei din 1821 e că mișcarea a izbucnit spontan, din suferințe care atinseseră marginile răbdării. OȚETEA, T. V. 133. Aurica. . . se aprinse pînă la marginea de a-și închipui că poate să intereseze pe student. CĂLINESCU, E. O. II, 251. Întreabă-măl În marginile cuvîntului de onoare, tot ai să afli ceva. C. PETRESCU, A. R. 31. Au dreptate, toate au o margine. PREDA, D. 157. ◊ (În propoziții consecutive negative dă determinantului valoare de superlativ) Șiret de nu mai avea margini. ȘEZ. III, 3. Îi zgîrcit de n-are margină. ALR II 3038/682, cf. ALR I 783/984. ◊ Loc. adj. și adv. Fără margini = foarte puternic, intens; nestăvilit. El îi pune pe-a ei frunte mîndru diadem de stele. . . Și iubind-o fără margini, scrie; „visul de poet”. EMINESCU, O. I, 32. În ușoara lui tristețe e o hotărîre de fier și un curaj fără margini. PETRESCU, O. III, 203. Ilie se făcu crunt și o ură fără margini îi pustii inima. PREDA, D. 46. ♦ (Regional) Loc de pășunat situat la un capăt de sat (unde dorm vitele vara). Cf. CHEST. V 21/74, ALR I 648/980, 1122/880, ALR II 3869/769. ♦ (Regional) Cimitir. Cf. IORDAN, STIL. 365. 2. (Învechit și popular) (Teritoriu de) graniță; frontieră, hotar. Aceia sănto cădzace șe ședu prea cele margene în țara leșească (a. 1612). ROSETTI, B. 79, cf. ANON. CAR., LB. Mergi la margine și ține straja acolo. ALEXANDRIA, 4/7. Îndată au trimis cărți pre la margini să păzească. N. COSTIN, L. 570. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn-la marginea lor, la Snetin. NECULCE, L. 224, cf. 197. Căpitanii cei mari de marginea de Cernăuți. . . vor da de zece bucate un leu (a. 1728). URICARIUL, i, 51. Se orînduisă în cîteva locuri oaste turcească pentru paza marginei la Hotin (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 268/36. Primejdiile marginilor și ale crăimei noastre întregi atîta sînt de mari, cît nu se pot arăta prin cărți. ȘINCAI, HR. II, 143/17, cf. 151/17. Venisă pîră de la Stroia vornicul. . . cum că au îmbiat oamenii lui pe marginea turcească (a. 1810). GCR II, 206/22, cf. BUL. COM. IST. IV, 52. Intrînd pe margine în țară, s-au lovit cu turcii. DIONISIE,173. Prin poruncile domniii mele. . . către căpitanii mărginilor, s-au poprit cu totul a nu să mai aduce vinuri streine (a. 1822). DOC. EC. 262, cf. 360. Banii vămii i-au răspuns aici la Divanu săvîrșitor. . . Drept aceea, i s-au dat acest bilet de trecătoare la margine, spre a fi nesupărat (a. 1830). ib. 462. În vreme de pace ei erau îndatorați să facă garnizoana orașelor și tîrgurilor și să păzească pe rînd marginile. BĂLCESCU, M. V. 608, cf. 607. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei, cum că Moviloaia cu feciorii și ginerii strîng oști. SADOVEANU, O. V, 671, cf. X, 9. Eram în oștire, grănicer d-ăi dă pă marne. GRAIUL, I, 196. ◊ F i g. Era și ea încă la marginea copilăriei, fără prea multe griji. C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ L o c. adj. (Învechit) De margine = periferic, mărginaș. Au mărsu la vizirul și i-au dat răspunsu că nu va pute purta grije a doo țări ce sint de margine. NECULCE, L. 164. Socoti cum că fiul său este prea tînăr și nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, M. V. 437. 3. Terenul din imediata apropiere a unei ape (v. m a l, ț ă r m); porțiunea de apă din imediata apropiere a malului. Păru corabniciloru că se apropiarâ la vriu o marrgire (ț ă n u t u N. TEST. 1648, ț a r ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 90/26, cf. 86/2. Rrădicară veatrila și sufla ventișoru și văslămu la marrgiri. ib. 94/21. Se umnojești semănța lor ca stealele ceriului și ca arira pre margirea mariei. PSALT. 328, cf. IORGA, L. R. 31. [Scoaseră năvodul] la margine și șezură de aleaserâ bunii în vase, e putrezii lepădară afară. CORESI, ap. GCR I, 18/6. Domnul, deaca întră în vasul ce era a lui Petru, ședzu și-i dzise să urnească vasul de la margine. VARLAAM, C. 258. Ieșind vasăle la margină, le așăză și ieși oastea pre uscat și o tocmi. HERODOT (1645), 345. Carele va găsi pre marginia unii ape mari fiece lucru. . . de nu-l va mărturisi, nu va avia nice o certare. PRAV. 39. Născură ca mulțimea stealelor ceriului și ca năsipul nenumărat la margenea măriei. N. TEST. (1648), 299^v/23. Iară alții s-au tinsu în gios preste tot locul, de au făcut oraș și sate, păn-în marginea Dunării și pănă în Olt (cca 1650). GCR I, 189/29. Au ieșit la margine, la uscat, pre pămînt și priviia pre mare (a. 1675). id. ib. I, 223/14. Strîngînd de tot feliul de peaște. . . îl scoaseră la margine. CHEIA ÎN. 9^v/6. Și sosim. . . la dîlboană adîncă și mare și de margine era o muiare despletită. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^v/35. De la munții Monomotapii pînă în marginea Marii Roșii 5015 de mile se numera. CANTEMIR, IST. 139. Prezburg. . . Oraș mare și frumos, în marginea Dunării și cu toate cele spre odihnă și podoabă orînduieli. GOLESCU, Î. 20. Toate marginile mării ce sînt spre oraș, și canaturile ce intră în oraș, sînt pline de corăbii. id. ib. 79. Ajungînd de mărginea unui eleșteu. ap. DDRF. Oltule, care-ai fost martur vijeliilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, O. I, 72. În liniștea serii, Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I, 216. Trecînd desculți, prin vad. . . Moldova înghețată pe la margini. . . ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Cum mergea el gîndindu-se. . . se pomeni la marginea unui eleșteu. ISPIRESCU, L. 43, cf. 34. Podarul îngenunche pe marnea rîului, luă apă în pumnii făcuți găvan. . . și. . . și-o împroșcă pe obraji. CONV. LIT. XLIV, 38. Ciutălina am scornit Din lunca Siretului Pînă-n marnea Prutului. PAMFILE, CR. 80. Trage la marne. ALR I 1737/954, cf. ALR II 2485/219, ALR SN III h 824. Luntrea pă mare, pă margine s-o tragi. ZANNE, P. V, 395. 4. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum; p. e x t. porțiunea de teren din imediata apropiere a unui drum. Mergea Ivan șovăind cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. II, 244. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe rezor. COȘBUC, F. 69. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Venea pe marginea uliței. REBREANU, R. I, 176. Călca cu băgare de seamă. . . ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea.id. ib. 298. Mecanicul spune că a văzut-o mergînd liniștită pe marginea liniei. C. PETRESCU, C. V. Ar fi mers pe jos. . . dacă nu ar fi simțit numaidecît o sfîrșeală a trupului, ce-l făcuse să se așeze în marginea șoselei. BARBU, Ș. N. 8. Marnea drumului. ALR II/987. ♦ S p e c. Bordură (la un drum). Cf. CIHAC, I, 158. 5. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă; flanc, aripă. Purcegînd. . . cu oastia, vioții [=beoțienii] luară două margini a athineilor. HERODOT (1645), 298. Radu din gură grăia. . . Băteți voi mijloacele, Iară eu marginile. De la voi ce va scapa, De la noi nu s-a-nturna. POP., AP. GCR II, 301. ◊ Expr. A ține (tot) marginile sau a bate marginile = a se feri de ce-i mai greu, a se codi la treabă; p. e x t. a fi ascuns, fals, înșelător. Cf. ZANNE, P. VI, 195. 6. (Regional) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări; carîmb. Cf. ALR II/I MN 134, 3888/47, 235, ALRM II/I h 343. 7. (Regional) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. Cf. PAMFILE, I. C. 121. 8. Extremitate laterală a unui obiect (v. l a t u r ă, d u n g ă, m u c h e); partea de jos sau de sus a unui obiect (v. c a p ă t). Atinse-se de marginea veșmintelor lui. CORESI, EV. 380. Margenele hlamidei aruncîndu-le preste. . . pulpele picioarelor calului (a. 1773). GCR II, 90/29, cf. LB, PONTBRIANT, D. Brațul ei atîrnâ leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I, 79. Le privi din urmă, aplecată peste marginea balustradei. PETRESCU, C. V. 363. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele. . . arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I, 13. Mă plec peste el, sprijinindu-mi mîna de marginea patului. SAHIA, N. 117. Ia șezi, tu, colea pe marginea prispei. SADOVEANU, O. VII, 334. Prinde cu greu, din cauza pantofilor, marginea de sus a ulucilor înalte și dese. V. ROM. iunie 1954,129. Se așeză pe marginea patului. PREDA, Î. 32. Doisprezece frați, Într-un pat culcați, Nici unul nu-i la margine (Spițele roții). SADOVEANU, P. C. 13. ◊ (Învechit) Marginea unghiului sau margine de unghi = temelie. Puiu [scris : poiu] întru Sion piatră în marrgire de unghiu (p i i a t r ă t e m e l i e u n g h i u l u i N. TEST. 1648). COD. VOR. 146/13. Piatra. . . cea din marginea unghiului. MiNEIUL (1776), 98^v2/15. ◊ Loc. adv. (Regional) Într-o margine = (culcat sau aplecat) pe o parte; într-o rînă. Cf. ALR II/I h 98. ♦ Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hîrtie sau ale unei pagini de carte. Unele cuvente le-am pus pre rănd, ce le-am închis în parintijiș. . . iară altele le-am pus pre margene (a. 1651). BV I, 189. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci. EMINESCU, O. I, 140. Am însemnat pe marginea cărții unele pasagii, cu gîndul să le transcriu pentru cetitor. IBRĂILEANU, S. L. 110. ◊ Pe marginea cărților = rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute Cf. DR. V, 744, VI, 484. Pe marginea (sau marginile) = în legătură cu. . . , în raport cu. . . , ca corolar a. . . Pe marginea ideii pe care am enunțat-o mai înainte, amintim acum, numai în treacăt, că. . . V. ROM. ianuarie 1954. Au continuat cu discuții pe marginea celor două rapoarte prezentate. SCÎNTEIA, 1961, nr. 4855. ♦ (Transilv.) Porțiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul pînă în momentul cînd va fi prăbușit. Cf. ALR I 985/231, 283, 335, 558. ♦ (Regional, în sintagma) Altoire la margine = altoire în coroană. V. c o r o a n ă. (Dobra-Deva). ALR II 6102/105. 9. (Învechit, mai ales la pl.) Extremitate a corpului unei ființe (v. m î n ă, p i c i o r) sau a membrelor corpului (v. d e g e t). Piialea vițelului și tot trupul lui cu capul lui și cu marginele (p i c i o a r e l e B 1938, 108) lui. BIBLIA (1688), 71²/17. L-au prins pre el și i-au tăiat margenile (degetele cele mari B 1938, 252) mînilor lui și marginele picioarelor lui. ib. 173¹/19. Că n-au scris mîna cerească, îngerească, ce mîna păcătoasă și n-am dat odihnă marginilor meale (a. 1694). GCR I, 314/3. 10. (Regional) Scîndură de calitate inferioară tăiată de pe laturile bușteanului (avînd o parte plană și una convexă), lătunoaie; p. g e n e r. scîndură (ALR I 1853/40). Cf. LM. Materialul cel mai ieftin, potrivit mai ales pentru împrejmuirea grădinilor și a livezilor, îl formează despicăturile, marginile, lăturoaiele. PĂCALĂ, M. R. 439. Gard d’i mărgini, ALR II/I MN 125, 3838/551, cf. ALR I 1851. ♦ Doagă mică. V. a r i p ă. ALR II 6707/235, cf. 6707/551, 812, 928, 987. ♦ S p e c. (La pl.) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul (Petreștii de Sus-Turda). CHEST. II 369/329. 11. (Învechit) Rest dintr-un val de pînză sau de stofă; cupon. Cf. POLIZU. Margine de postav, 14 ocă: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 159. ♦ (Regional) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămîne nearată la capătul ogorului; clin, colțar (Iscroni-Petroșeni). A III 7. ♦ (Regional) Colț de pîine (Marginea-Rădăuți). ALR II 4016/386. II. Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață; ceea ce se găsește pe margine (I) sau în imediata ei apropiere. 1. Limita superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc.; gură, buză, (învechit) usnă. Cf. COSTINESCU. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. Acolo sus se află marele amfiteatru al carierei, ca un circ uriaș de granit. . ., iar oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. ◊ E x p r. A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii = a fi aproape de moarte. Cf. COSTINESCU. Iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: . . sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. A fi pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-un moment critic; a fi amenințat de o mare primejdie. Cf. COSTINESCU. Am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE, N. III, 80. 2. Împrejmuire de piatră sau de bîrne ridicată în jurul gurii unei fîntîni sau a unui bazin. V. g h i z d. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U. (În contexte figurate) Iubirea ei era o amforă uitată pe marginea unei fîntîni. TEODOREANU, M. II, 112. ♦ (Regional) Peretele de lemn de formă circulară al sitei; veșcă (Nucșoara-Cîmpulung). ALR II 3983/784. ♦ (Regional, la pl.) Pereții laterali ai scocului. Cf. ALR SN I h 156. 3. Partea răsfrîntă a unei pălării; bor. Cf. POLIZU, COSTINESCU. Umblă îndeobște cu haine negre. . . iar capul și-l acopere cu o pălărie de pîslă cu margini largi. CONV. LIT. V, 335, cf. LM, ALEXI, W., ALR I 1859. 4. Chenar decorativ la o țesătură. Cf. APMFILE, I. C. 321. Formarea marginii. . . comportă un grup de două sau mai multe fire care parcurg drept pe direcția urzelii, IONESCU-MUSCEL, ȚES. 290. – Pl.: margini și (popular) mărgini, (rar) margine. – Și: márgină, márgene (pl. margene și margeni), (neobișnuit) mărgine, (regional, prin sincopare) márne (pl. mărni) s. f. – Lat. margo, marginis.

* CULTURĂ (pl. -turi) sf. 1 🚜 Lucrarea pămîntului spre a da roade ¶ 2 🚜 Teren cultivat, loc semănat: culturile sînt frumoase ¶ 3 🚜 Mare ~, exploatarea unei întinderi mari de pămînt după cele mai bune procedee; mică ~, exploatarea unui teren mic; ~ intensivă, exploatarea unui teren mic întrebuințînd diferite îngrășăminte și alte mijloace spre a da roade cît mai multe ¶ 4 🚜 Faptul de a cultiva: cultura viței ¶ 5 Ⓕ Studiu sîrguincios: cultura științelor ¶ 6 Ⓕ Civilizațiune: cultura primitivă a omenirii [lat. + fr. culture].

DĂNAC sm. Olten. 1 Flăcău: se făcuse mare, știi colea, ~ (R.-COD.); ~ii și fetele se duc dis de dimineață la baltă (ȘEZ.) ¶ 2 Ⓟ Băiat măricel (de 10-12 ani): se pomenește... cu un ~ de copil frumos... că-i bate în ușă (R.-COD.) [blg. danakŭ „vițel” < tc.].

bujorel s.m. I (bot.) 1 Dim. al lui bujor; bujor mic; bujoraș. 2 Mică plantă erbacee, cu frunzele lunguiețe și ovale și cu florile mari și purpurii (Orchis papilionacea); gemănariță, poroinic. 3 Compus: bujorel-de-munte = smirdar (Rododendron kotschyi). 4 Untul-vacii (Ordis morio). 5 Floare-de-leac (Ranunculus repens). 6 Rămurele (Romaria botritis). II Analog. 1 (Nume pentru un) om frumos. 2 (Nume pentru un) bou sau vițel cu părul roșu. 3 Numele unui dans popular. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -ei. /bujor + -el.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

COARDĂ¹, coarde, s. f. I. 1. Fir elastic confecționat din metal sau din intestine de animale care, întins pe anumite instrumente, produce, prin vibrare, sunete muzicale; strună. ♦ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punind accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda pînă se rupe (sau plesnește) = a împinge pînă la extrem o acțiune sau o discuție potrivnică cuiva. ♦ (La pl.) Instrumente cu strune. ♦ Coardele vocale = cei doi mușchi paraleli din interiorul laringelui prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămâni, se produc vocea. 2. Piesă elastică din otel special, care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; arc. 3. Fir împletit din cînepă, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 4. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. II. 1. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin învîrtirea penei, se răsucește întinzând pînza uneltei. 2. (La pl.) Cele trei frînghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. ♦ Frînghie sau sfoară mai groasă, de care se servesc sportivii pentru a executa diverse exerciții; frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea. III. 1. (Pop.) Vină, nerv; mușchi; tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 2. Partea superioară a gîtului la cal, la bou sau la bivol (acoperită de coamă). 3. Curmeiul sau lăstarul viței de vie, care se întinde ca o sfoară. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 4. Șuvită consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. IV. (Reg.) Bîrnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și de care se atîrnă diferite lucruri din casă. [Pl. și : corzi] – Lat. chorda.

pergament sn [At: CUGETĂRI, I, 9^V/17 / V: pargamen, par~, pargamină sf, păr~, pergamena sf, ~nă sf, ~anină sf / Pl: ~e / E: lat pergamentum, it pergamena, ger Pergamen] 1 Piele de oaie, de vițel etc. tăbăcărită și prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea și folosită în trecut în loc de hârtie Si: (înv) membrană, (itî) pergam, (frî) parșemin. 2 Document, text scris pe pergament (1). 3 (Șîs hârtie ~) Hârtie densă, translucidă, omogenă, cu rezistență mecanică mare și care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala Si: (rar) hârtie pergaminată.

RAGILĂ, ragile, s. f. (Și în forma raghilă) 1. Unealtă formată dintr-o scîndură în care sînt înfipți dinți de fier și prin care se trage cînepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. V. darac. Dădu îndărăt, spre cămara lui, rînjindu-și din nou mînia pe care o avea în gîtlej ca pe o ragilă. SADOVEANU, Z. C. 342. În Moldova... pun o pernă pe o raghilă ș-acolo o poftește pe soacra mare, și cînd dă să se așeze, îi smucește perna, rămînînd pe raghilă. SEVASTOS, N. 315. Veniți încoace și aduceți cu voi și blăstămurile părintești: ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Fig. Amîndoi prietinii... s-au îmbrățișat fără să-și puie buzele pe ragilele obrazurilor. SADOVEANU, N. P. 55. De subt buzele-i groase... înaintau spre afară două raghile rari de dinți ruginiți. HOGAȘ, M. N. 82. Înălțîndu-și creștetu-n cer, scărmănînd norii în raghila de stînci, înfipte pe fruntea-i pleșuvă, mîndrul uriaș farmecă rîul cu puterea măreției lui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. 2. Zgardă cu țepi de fier, care se pune la gîtul cîinilor ciobănești ca să-i apere de mușcătura lupului. Omul ieșise din păpuriș c-o bîtă mare în dreapta, trăgînd cu stînga după sine în lanțug o cățea mare ciobănească, împodobită cu ragilă la grumaz. SADOVEANU, N. P. 36. [Cîinii] cu ragilă la gît, care voiseră să mă atace în ajun, acuma mă primiră cu prietinie, fîlfîind din cozi. id. O. A. II 212. ♦ Curea sau scîndurică cu cîteva cuie, care se fixează la botul vițeilor, ca să nu poată suge. Mînzatului leagă-i ragila cea cu cuie pe bot, ca să împungă pe mă-sa. SADOVEANU, B. 93. – Pl. și: ragili (SADOVEANU, N. P. 60). – Variantă: raghilă s. f.

lopățică sf [At: ANON. CAR. / V: ~țea, ~țeauă, ~pețea, ~pețeauă, ~peț~, ~pițea, ~poțea, ~poț~, lupățea, lupețică / Pl: -țele / E: lopată + -ică] 1-2 (Șhp) Lopată (1) (mică) Si: lopecioară (1-2). 3-22 (Reg) Lopată (6,8,10,14-17,20,22-24,29,31-37). 23 (Reg; pan) Unealtă de fag cu care se bat rufele și torturile, când se înălbesc Si: (reg) mai². 24 (Mol) Unealtă de țesut sau de tors nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pan) Unealtă în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești Si: caloneț, (reg) spată, spetează. 26 (Pan) Mică unealtă care se folosește la moară pentru a ajuta curgerea făinii în lada de lemn. 27 (Reg; pan) Botniță pusă vițeilor după înțărcare, ca să nu mai sugă Si: (reg) scândură. 28 (Reg) Căuș de lemn sau de tablă folosit pentru scoaterea apei din luntre Si: (reg) ispol. 29 (Mol) Scândurică îngustă cu care se netezește mămăliga după ce a fost amestecată. 30 Un fel de lingură mai mare pentru servit friptura. 31 (Reg) Un fel de linguriță cu care se mănâncă oul fiert moale. 32 (Pan) Linguriță pentru substanțe chimice. 33 (Med; înv) Instrument folosit în chirurgie. 34 (Med; pan) Scândurică folosită la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat Si: atelă. 35 (Rar; pan) Scândurică crestată folosită la scărpinat. 36 (Îvp) Băț cu care se aplicau lovituri la tălpi sau în palme. 37 (Reg; la jocuri; îf lopățea) Scândurică folosită ca o pârghie la jocul „de-a puricele”. 38 (Reg; la jocuri) Leaț cu care se lovesc pietrele în cădere. 39 Linguriță plată din lemn, de plastic etc. cu care se mănâncă înghețata la pahar. 40 (Reg; pan; la moară) Titirez. 41 (Reg; pan; la moară) Bucată de lemn care ține teica. 42 (Reg; lpl; șîs) Lopețile vântului Aripi la vânturătoarea agricolă. 43 (Reg; la plug) Bucată de fier care unește coarnele Si: punte. 44 (Reg) Cormană la plug. 45 (Reg) Piesă la plug fixată în cele două dăltuituri din podul osiei Si: schimbătoare, (reg) mână¹. 46 (Reg) Fiecare dintre stinghiile care leagă carâmbii loitrelor la car Si: spetează. 47 (Reg; lpl) Bucățele de lemn care fixează oiștea în crucea carului. 48 (Reg) Fiecare dintre cele două bucăți de scândură care leagă partea de sus a jugului de policioară Si: (pop) spetează. 49 (Reg; șîs) ~ cu borte Scândurică cu mai multe găuri cu ajutorul căreia se fixează pânza la războiul de țesut Si: (pop) lopiscă (7), muierușcă. 50 (Reg) Fiecare dintre pedalele cu ajutorul cărora se schimbă ițele la războiul de țesut Si: tălpig. 51 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut Si: (pop) spetează. 52 (Reg) Piesă mobilă la războiul de țesut mecanic, acționată de axul acestuia. 53 (Reg; lpl) Aripi pe grindeiul de la piuă. 54 (Reg; lpl) Fofează (6). 55 (Reg; lpl) Cele două scânduri paralele care constituie corpul meliței. 56 (Reg) Bețișor cu care se răsucește frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza de tăiat Si: coardă (3), pană¹. 57 (Reg; lpl) Fiecare dintre piesele care țin jugul joagărului între corfe Si: (reg) cioacă. 58 (Reg) Pedală de la scăunoaie, pe care dulgherul apasă cu piciorul pentru a fixa lemnul de cioplit Si: (reg) lopiscă (8), tălpig. 59 (Reg; îf lopățeauă) Fiecare dintre cele două laturi, fixate în unghi drept, la colțarul de dulgherie sau de tâmplărie. 60 (Reg; lpl) Fiecare dintre carâmbii scării. 61 (Reg) Fiecare dintre bucățile (mici) de leaț fixate orizontal în perete pentru a servi drept suport. 62 (Reg) Spată¹ cu partea musculară a piciorului din față al mielului, folosită în alimentație. 63 (Reg; îf lopoțea) Greabăn la cal sau la bou. 64 (Mol) Lăbuță a cârtiței. 65 (Reg) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze pețiolate și dințate, cu flori mari, liliachii, care crește prin pădurile umbroase și umede din regiunea montană (Lunaria rediviva). 66 (Reg) Plantă din familia umbeliferelor nedefinită mai îndeaproape (Ferulago galbenifera). 67 (Orn; reg) Lopătar (8) (Platalea leucorhodia).

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

IRIGÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Ansamblul lucrărilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlată cu apă a culturilor agricole în vederea măririi producției agricole și a asigurării independenței acesteia față de regimul pluviometric. Din punctul de vedere al metodei de distribuție a apei se deosebesc: i. prin submersiune sau inundare (folosită în cultura orezului), i. prin circulație sau revărsare folosită pentru fânețe și pășuni), i. prin infiltrație sau în brazdă (folosită pentru culturile plantelor prășitoare, a viței de vie, a pomilor fructiferi etc), i. prin aspersiune (care constă în distribuirea apei sub formă de picături care cad ca o ploaie și au o utilizare multilaterală), i. subterană și i. combinată cu drenajul. În prezent, se experimentează noi metode de i. (cu apă de mare desalinizată, cu ape industriale tratate etc.).

baligă sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 2383 / V: ~legă / Pl: ~igi, ~ige / E: cf srb balega, alb baigë] 1 Excremente de animale mari Si: băligar (1). 2 (Fam; îs) ~ e vită botezată Excrement de om. 3-4 (Pop; îe) (A o trânti) ca ~ga în gard (A spune) vorbă nepotrivită. 5 (Pop; îe) La ~ moale puțin(tic)ă apă (sau ploaie) trebuie Pe cei slabi de tot, îi dau gata mici întâmplări. 6 (Fam; îe) Vițelul după ~ se cunoaște ce bou o să (se) facă Omul se cunoaște din copilărie cât va fi de prost. 7 (Fam; îe) S-a aprins ~ga în el A se supăra. 8 (Fam; îe) A face sânge în ~ A se lăuda cu ceva grozav, pe care nu este în stare să-l facă. 9 (Înv; imp) Gunoi. 10-11 (Fig) Om moale, (fără voință sau) fără energie Cf băligos (2). corectat(ă)

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

ÎNJUGA, înjug, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la vite) A pune la jug ca să tragă carul, plugul etc. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! COȘBUC, P. I 96. Să-i înjuge repede și să s-apuce de arat. SBIERA, P. 190. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate – tot avea și el o păreche de boi... cum sînt mai buni de înjugat la car. CREANGĂ, P. 38. ◊ (Cu inversarea construcției) Un plug mare că prinsei, Și c-un bou îl înjugai. ALECSANDRI, P. P. 169. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se uni; a se articula. Locul unde fundul țestii să înjugă cu șira spinării ne durea. DELAVRANCEA, H. T. 110. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se angaja la o muncă grea; a se înhăma (2). Ai plecat cînd era munca în toi și alții s-au înjugat la ea pe viață și pe moarte. DEMETRIUS, V. 129.

VIȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

ȘOLDAN, șoldani, s. m. 1. Nume dat iepurilor tineri (pînă la un an). De jos, de la picior, Fără veste văd că-mi sare Un șoldan cît un vițel. TOPÎRCEANU, M. 29. Cînd deodată s-arată șoldanul cu urechile ciulite sau vulpea cu coada tîrîș. ODOBESCU, S. III 42. La ce te mai faci viclean, Că ți-oi trage-un iartagan De-i sări ca un șoldan. ALECSANDRI, P. P. 87. ◊ (Adjectival) Vasilică plecase de dimineață de acasă... însoțit de doi ogari, ca să prindă iepuri șoldani, adică pui mari. CONTEMPORANUL, IV 298. 2. Fig. Om tînăr; tinerel, copil. V. mînz. Doar n-am orbii găinilor ca să mă-ndrăgesc de-un șoldan ca dînsu. ALECSANDRI, T. 708.

COARDĂ, coarde și (rar) corzi, s. f. I. 1. Fir elastic confecționat din metal sau din intestine de animale care, întins pe anumite instrumente, produce, prin vibrare, sunete muzicale; strună. Coarde de vioară. ▭ Picăturile de ploaie cad ca niște note din coarde obosite. DEMETRESCU, O. 112. Mi-aruncă... floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Ai atins coarda cea mai zbîrnîitoare a inimii mele. ALECSANDRI, T. 1300. Nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolele lumii și de nenorociri. ALEXANDRESCU, M. 127. ◊ Expr. (Familiar) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punînd accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil, a-i aminti ceva care-i produce mai multă plăcere sau supărare; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda pînă se rupe (sau plesnește) = a împinge lucrurile prea departe, pînă la extrem. ◊ (La pl.) Instrumente cu coarde. Concert pentru orgă și orchestră de coarde. ♦ Coardele vocale = cei doi mușchi paraleli din interiorul laringelui, înveliți într-o mucoasă fină, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămîni, se formează vocea. Timbrul vocii omenești variază după grosimea, lungimea și extensibilitatea coardelor vocale. 2. Fir împletit (din cînepă, păr, intestine de animale sau sfoară) care ține întinse capetele unui arc. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. A. 46. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. 3. Dreapta care unește două puncte ale unei linii curbe sau, în particular, extremitățile unui arc de cerc. În același cerc sau în două cercuri egale, unghiurilor la centru egale le corespund arce și coarde egale. II. 1. Sfoară care, prin învîrtirea penei, se răsucește, apropiind brațele și întinzînd pînza ferăstrăului; strună. 2. (Numai la pl.) Cele trei frînghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. Boxerii intră pe ring trecînd printre corzi. ♦ Frînghie sau sfoară mai groasă de care se servesc sportivii pentru a executa diverse exerciții; frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea. III. 1. (Popular; prin asemănare cu o funie întinsă) Vînă, arteră; nerv; mușchi; tendon, ligament care se încordează la anumite mișcări. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172. Apoi se spală cu oțet, trăgîndu-l peste frunte, între ochi, între tîmple și coardele gîtului. ȘEZ. XXIII 2. Partea superioară a gîtului la cal, la bou sau la bivol, acoperită de coamă. Daleu! dragă primăvară, De-ai veni cînd aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară... Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. Briar... Se puse drept în cale-i... Și-i frînse [ bivolului] coarda-n luptă. ALECSANDRI, P. A. 195. ◊ Fig. Frîntă e coarda puterii În trupul sărmanelor vite. NECULUȚĂ, Ț. D. 62. 3. Fiecare dintre vițele, șuvițele sau nuielele unei împletituri. Lică stătea înaintea ei și, împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească în opt coarde, cum ea- nu mai văzuse mai-nainte. SLAVICI, O. I 187. 4. Curmeiul sau lăstarul viței de vie, care se întinde ca o sfoară groasă. La sosirea lui Costandin, se aplecă și-i arătă coardele tăiate de la butuc. DUMITRIU, N. 249. 5. Șuviță de dulceață desprinsă din masa de sirop care s-a întărit prin fierbere. Nu-s destul de legate dulcețile... Privește, nu au coardă nicidecum. ALECSANDRI, T. I 31. IV. 1. (Mold.) Bîrnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și pe care se păstrează sau de care se atîrnă diferite lucruri din casă; culme. De ger, s-aud într-una în pod corzile trosnind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Acuși iau varga din coardă, și vă croiesc, de vă merg petecile! CREANGĂ, A. 38. Pe coardă stăteau aruncate niște straie. CONTEMPORANUL, IV 392. 2. Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; arc.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Capăt, crîmpei, bucată, de funie sau de frînghie întrebuințată la încins, la legat și mai ales la priponitul vitelor; funie de calitate proastă făcută mai ales din coajă de tei. Era desculț, încins- peste sumăieșul scurt cu un curmei de funie. CAMILAR, TEM. 336. Căruța lui... era ferecată cu teie, cu curmeie. CREANGĂ, P. 106. Cu copitele crăpate, Cu curmei de tei legate. MARIAN, S. 316. ◊ Expr. A lega teie de curmeie = a căuta subterfugii. Nunul cel mare nu prea vrea, și tot leagă teie de curmeie, dar ia urma urmei n-are încotro. SEVASTOS, N. 317. ◊ (Adverbial, în expr.) A lega curmei = a lega strîns, a lega cobză, burduf. Cumetre, mi se pare că sînt legat curmei De fiecare cracă c-o funie de tei. MACEDONSKI, O. II 69. 2. (Munt.) Mlădiță care crește în fiecare an din tulpina viței de vie. N-am putea duce l-alde Bălașa ceva curmeie de viță și vreascuri? DELAVRANCEA, S. 183.

picior sn [At: PSALT. HUR. 47^v/41 / V: (înv) pecer, picer (Pl: (reg) ~cere) / Pl: ~oare / E: ml petiolus] 1 Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor Si: (pfm) crac, (reg; fam) gaidă, gionat. 2 Fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu Si: (pfm) crac, (reg; fam) gaidă, gionat. 3 (Prc) Labă. 4 (Rar; îs) ~ de câine Nod marinăresc. 5 (Înv; îs) Cel cu patru ~oare Animal patruped. 6 (Îla) Bun (sau iute) de ~ (sau de ~re) Care merge repede. 7 (Îal) Sprinten. 8 (D. animale patrupede; îla) În trei ~oare Șchiop. 9-10 (D. vânători; îljv) La ~ (Care vânează animale) în timp ce acestea se odihnesc, mănâncă etc. 11-12 (D. vânătoare; îal) (Care are loc) în timp ce animalele mănâncă, se odihnesc etc. 13 (Îlav) În (sau pe) ~oare sau (fam) de-a-n ~oare (sau ~oarele, ~oarelea) În poziție verticală. 14 (Îal) Sus. 15 (Îe) A sări (drept sau ars) în ~oare A se ridica brusc din locul în care se află așezat, culcat. 16 (Îe) A fi (sau a sta, a veghea) în -oare A sta de pază. 17 (Îae) A fi gata oricând de acțiune. 18 (Îe) A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare A mobiliza. 19 (Îae) A instiga la răscoală. 20 (Îlav) Pe ~ Neîntârziat. 21 (Înv; îal; și îlav) De-a-n ~oarele Neoficial. 22 (Îal) Ocazional. 23 (Îal) Fără local. 24 (Îal) Ambulatoriu. 25 (În legătură cu verbele de mișcare; îlav) În vârful ~oarelor Cu corpul sprijinit numai pe vârful degetelor. 26 (Pex; îal) Fără zgomot Si: tiptil. 27 (Îlav) Cu ~ul (sau ~oarele) ori pe ~oare Fără vreun mijloc de locomoție Si: pe jos. 28 (Îlav) Din cap până în (sau la) ~oare În întregime Si: de sus și până jos, din creștet până în tălpi. 29 (Îal) Cu desăvârșire. 30 (La unele jocuri sportive; îlav) Pe ~ greșit Nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau pentru a colabora cu partenerul într-o acțiune. 31 (Pgn; îal) Nepregătit. 32 (Îe) A pune ~ul (undeva) A păși. 33 (Pex; îae) A pătrunde undeva pentru prima oară. 34 (Pex; îae) A frecventa pe cineva sau ceva. 35 (Îe) A se duce unde-l duc ~oarele A pleca oriunde, cât mai departe. 36 (Îe) A o lua (sau a o apuca) la (înv; pe) ~ sau a-și lua ~oarele la spinare (sau pe umeri, înv; la umăr), (reg) a lua drumul la ~ A începe să fugă din toate puterile Si: a o lua la goană, a o tuli. 37 (Îae) A porni în grabă. 38 (Îae) A se grăbi foarte tare. 39 (Îae) A încerca să se facă nevăzut prin fugă. 40 (Îe) A-i lua cuiva drumul din ~oare A urmări de aproape pe cineva. 41 (Reg; îe) A-și face ~oarele fuse A merge repede, grăbindu-se. 42 (Îe) A-și bate (sau a-și rupe) ~oarele A umbla mult. 43 (Îae) A obosi de prea multă alergătură. 44 (În formule de amenințare cu moartea; îe) Unde îți (sau îmi, îi) stau ~rele, îți (sau îmi, îi etc.) va sta și capul Ți (sau mi, i etc.) se va tăia capul. 45 (Îe) A nu-i (mai sta cuiva) ~oarele sau (reg) a nu-și strânge ~oarele A nu sta potolit, liniștit. 46 (Îae) A alerga de colo-colo. 47 (Îae) A nu se odihni. 48 (Reg; îe) Mi-au trecut ~oarele prin mine Sunt foarte obosit. 49 (Îe) A fi (sau a sta) pe ~ de plecare (ori de ducă) A fi pe punctul de a pleca. 50 (Îae) A fi pregătit de plecare. 51 (Pop; îe) A prinde (undeva) ~ A se stabili undeva. 52 (Îe) A pune (pe cineva) pe (sau în) ~oare A îngriji un bolnav și a-l însănătoși. 53 (Îae) A iniția, a organiza, a face să funcționeze bine ceva. 54 (Îae) A scoate pe cineva din impas. 55 (Îae) A ridica o construcție. 56 (Îe) A se pune (sau a fi) pe (sau în) ~oare A se însănătoși după o boală lungă și grea. 57 (Îae) A se reface din punct de vedere material. 58 (Îe) A vedea (pe cineva) pe (sau în) ~re A vedea pe cineva sănătos. 59 (Îe) Cu coada între ~oare Rușinat. 60 (Îe) A se stropi (sau a se usca, a zăcea, a pieri, a se strânge, a se pierde) pe (sau, reg, de pe, din) ~oare (sau, pop, de-a-n ~rele) A slăbi progresiv. 61 (Îae) A se prăpădi cu încetul, din pricina unor suferințe fizice sau morale. 62 (Îe) A duce boala (sau a boli) pe ~re A fi bolnav fără a zăcea în pat. 63-64 (Îe; îlav) (A sta, a ședea etc.) ~ peste ~ (Fam) (A ședea într-o poziție comodă) cu o parte a piciorului ridicată peste celălalt. 65-66 (Îae; îal) (A sta) degeaba, sfidător. 67-68 (Îae; îal) (A fi) fără nici o grijă. 69 (Îe) A sta cu ~oarele pe pereți A sta degeaba. 70 (Îe) A fi cu ~ul (sau cu un ~) în groapă (și cu unul afară) A fi foarte bătrân. 71 (Îae) A fi foarte bolnav. 72 (Îae) A fi aproape de moarte. 73 (Îe) A-l scoate (pe cineva) cu ~rele înainte A-l scoate pe năsălie pe cineva pentru a-l înmormânta. 74 (Îe) A-l vedea (pe cineva) cu ~oarele înainte A vedea mort pe cineva. 75 (Îe) A ieși cu ~oarele înainte A fi mort. 76 (Fam; îe) A-i rămâne cuiva ~oarele (pe undeva) A-și pierde viața Si: a-i rămâne oasele. 77 (Îe) A sta (sau a rămâne, a fi) în ~re A continua să existe. 78 (D. teorii, ipoteze, planuri; îae) A nu fi infirmat de realitate. 79 (Îae) A continua să fie valabil, aplicabil. 80 (D. construcții; îae) A fi, a rămâne intact. 81 (D. copaci, păduri; îae) A rămâne în poziție verticală, cu rădăcinile înfipte în pământ. 82 (Îe) A i se înmuia (sau a i se tăia) cuiva (mâinile și) ~oarele A avea o senzație de slăbiciune fizică. 83 (Îae) A nu putea sta în picioare de spaimă, de durere etc. 84 (Îe) A-i lua (cuiva) gura și ~oarele A(-l) paraliza. 85 (Îe) Nici (sau nici un) ~ de... (sau, reg, din...) sau nici ~ Nimeni. Si: nici țipenie, nici urmă de... 86 (Pex; rar; îae) Nimic. 87-88 (Îe) A lua pe cineva (sau a se lua) peste ~ (sau, înv, în ~re) A a-și bate joc (de cineva sau) de sine însuși Si: a (se) ironiza. 89 (Reg; îe) A pune ceva sub ~ A desconsidera, a nu ține seama de ceva. 90 (Îe) A călca (pe cineva) pe ~ A-i face semne cuiva să nu facă sau să nu spună ceva. 91 (Îae) A face sau a spune cuiva ceva supărător. 92 (Îe) A sări într-un ~ A se bucura tare, a nu mai putea de bucurie. 93 (Îe) A bate din ~ A se răsti. 94 (Îae) A încerca să-și împună voința. 95 (Îae) A comanda. 96 (Îe) A-i pune cuiva ~ul în prag A lua o atitudine hotărâtă. 97 (Îae) A se opune în mod energic. 98 (Îe) A lega pe cineva de mâini și de ~oare A aduce în stare de a nu putea face nimic. 99 (Îe) A da din mâini și din ~oare A face eforturi disperate. 100 (Îe) A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, înv, sub) ~oare A zdrobi. 101 (Îae) A înăbuși. 102 (Îae) A umili. 103 (Îe) A da (cuiva sau la ceva) cu ~ul A respinge pe cineva sau ceva. 104 (Îae) A sfida pe cineva sau ceva. 105 (Îae) A scăpa un prilej. 106 (Îae) A refuza și a pierde un avantaj. 107 (Îe) A trăi pe ~ mare A duce un trai costisitor, îmbelșugat. 108 (Îae) A cheltui mult Si: a risipi. 109-112 (Îe: îlav) (A fi, a se afla, a se pune) pe ~ de pace (sau de război) (A fi sau a se pune) în stare de (pace sau) de război. 113-114 (Îe) A fi (sau a se pune, a se afla etc.) pe ~ de egalitate (sau pe același ~) cu cineva (A avea sau) a considera că are aceleași drepturi cu cineva. 115-116 (Îae) (A avea sau) a considera că are aceleași merite ca altcineva. 117 (Îe) Parcă (l-)a prins (sau apucat) pe Dumnezeu de (un) ~ A avea o bucurie foarte mare. 118-119 (Îe; îlav) (A fi) ... în ~oare sau din (sau de la) cap până în (la) ~oare (A semăna) leit cu... 120-121 (Îe) A-(ș)i tăia (cuiva) craca (sau creanga) de sub ~oare (sau, rar, ~) (A face pe cineva să piardă sau) a pierde din vină proprie un mijloc de existență. 122-123 (Îae) (A periclita cuiva sau) a-și periclita singur situația. 124 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) capul sub ~ A distruge pe cineva. 125 (Reg; îe) A se pune în cap și în ~oare A depune toate eforturile posibile pentru a izbuti. 126 (Îae) A încerca prin toate mijloacele să obțină ceva. 127 (Îe) A merge pe ~oarele altuia A fi protejat sau ajutat de cineva. 128 (Pfm; îe) A vorbi (sau a grăi, a scrie etc.) cu ~oarele A vorbi sau a scrie greșit din punct de vedere gramatical sau logic. 129 (Îlav) Fără cap și fără ~oare Fără logică. 130 (Îal) Lipsit de sens. 131 (D. două persoane; îe) A dormi (sau a sta, a se culca) de-a ~oare(le) A se culca fiecare la câte un capăt al patului, cu picioarele întinse în sens invers. 132 (Rar; îe) Cât de apucă -~ul Foarte repede. 133 (Îe) Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un ~ Într-o clipă. 134 (Fam; îe) A sta cu ~oarele în apă rece A se gândi profund. 135 (Îe) A sta (sau a fi) în ~oarele cuiva A încurca, a împiedica pe cineva. 136 (Înv; îe) A sta pe un (sau pe mai) bun ~ A fi în siguranță. 137 (îae) A se găsi într-o situație favorabilă. 138 (Îae) A avea o situație matrială bună Si: a fi bogat. 139 (Îe) A călca cu ~ul stâng A începe prost o activitate. 140 (Îe) A călca cu ~ul drept A începe bine o activitate. 141 (Îe) A(-i) pune (sau așterne, închina, supune etc. ceva) la ~oare (sau, înv, ~oarele) cuiva A oferi cuiva ceva în semn de omagiu, de prețuire, de supunere etc. 142 (Îe) A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva sau a săruta ~oarele cuiva A se prosterna în fața cuiva, implorând iertare, milă, sau în semn de respect. 143 (Îae) A se ruga de cineva. 144 (Îae) A se umili înaintea cuiva. 145 (Reg; d. timp; îe) A fi într-un ~ A fi schimbător. 146 (Fam; d. obiecte, bunuri; îe) A face (sau a căpăta) ~re A dispărea. 147 (Îc) ~ul-caprei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze palmate cu trei diviziuni și flori albe sau roșietice Si: (reg) laba-ursului (Algopodium podagraria). 148 (Bot; reg; îac) Lobodă (Chemopodium album). 149 (Reg; îc) ~rul-cocoșului Plantă erbacee din familia ramunculaceelor cu frunze adânc dințate și cu flori galbene strălucitoare Si: (reg) buștean-broștesc, curpeniță, floare-broștească, jap, jebdi, ochiul-boului, ochiul-broaștei, talpa-cocoșului (Ranunculus acris). 150 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor cu frunze adânc dințate și cu flori galbene Si: (reg) bogar; gălbenele, floare-de-leac, floricică-de-leac (Ranunculus pedatus). 151 (Bot; reg; îac) Gălbenele-de-munte (Ranunculus carpaticus). 152 (Bot; reg; îac) Floare-de-leac (Ranunculus repens). 153 (Bot; reg; îac) Gălbenele (Ranunculus polyanthemos). 154 (Bot; reg; îac) Cornicei (Ranunculus arvensis). 155 (Bot; reg; îac) Buruiană-de-nouă-daturi (Ranunculus auricornus). 156 (Bot; reg; îac) Boglar (Ranunculus sceleratus). 157 (Bot; reg; îac) larba-broaștei (Hydrocharis morsusranae). 158 (Bot; reg; îc) ~ul-cocoșului-târâtor Rămurele (Clavaria botrytis). 159 (Bot; reg; îc) ~-de-gaiță Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos). 160 (Bot; reg; îc) ~ul-găinii Grozamă mare (Cytisus nigricans). 161 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 162 (Bot; reg; îc) ~-gâștei Talpa-gâștei (Leonorus cardiaca). 163 (Bot; reg; îac) Spanac porcesc (Chenopodium hybridus). 164 (Bot; reg; îac) Lobodă (Chenopodium album). 165 (Bot; reg; îc) ~ul-lupului Cervană (Lycopus europaeus). 166 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Licopodium clavatum). 167 (Bot; reg; îc) ~ul-păsărelei Nemțișoari-de-câmp (Delphinium consolida). 168 (Bot; reg; îc) ~ul-vițelului Rodul-pământului (Arum maculatum). 169 (Bot; reg; îc) ~ul-vrabiei Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 170 (Orn; reg; îc) ~oare-lungi Piciorong (Himantopus himantopus). 171 (Pex; reg) Mers¹. 172 Picior de animal sau de pasăre fript sau fiert pentru a fi mâncat. 173 Ciozvârtă de animal. 174 (Îe) L-a ros ca pe-un ~ de porc Se spune despre o persoană care și-a cheltuit averea cu cineva sau care a făcut pe cineva să-și cheltuiască averea cu ea. 175 (Arg) ~ de porc Pistol. 176 (Arg) ~ de porc de mare Pușcă. 177-179 (Reg; îcs) Hora peste pe ~, pe ~, pe amândouă ~rele Dansuri populare nedefinite mai îndeaproape. 180-182 (Reg; îacs) Melodii după care se execută aceste dansuri. 183 (Trs; Mun; îcs) (La armeanu) într-un ~ Joc de copii Si: șotron. 184 (îs ~ de lemn) Proteză a unui picior, la oameni Si: (rar) pilug. 185 (Reg; îls) ~re de lemn Catalige. 186 (Pan) Fiecare dintre elementele pe care se sprijină partea de jos a unei mobile sau capul unei unelte. 187 Parte de jos, alungită, prevăzută cu un suport, care sprijină corpul unor obiecte. 188 (Olt; Trs) Fiecare dintre stâlpii pe care se sprijină podul morii de apă. 189 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne lungi ale scării mobile, pe care se fixează fusceii. 190 (Reg) Fuscel la scara mobilă. 191 Element de construcție al unui pod, care transmite solului greutatea podului și sarcinile care îl solicită. 192 (Reg) Regulator la plug. 193 (Reg) Bârsă la plug. 194 Fiecare dintre lemnele înfipte vertical în oplenele saniei, pentru a sprijini loitra Si: mănușă, țepușă, (reg) mână¹, popic. 195 Mâner fixat de coada unei coase Si: (reg) măcău¹, popic. 196 (Buc; Mol) Bucată rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuțit coasa Si: (reg) batcă, butucier, pop. 197 (Înv) Parte a cercelului care atârnă mai jos de lobul urechii. 198 (Reg; lpl; îs) ~ de fier, ~ de oală Pirostrie. 199 Parâmă fixată cu un capăt de catarg și cu celălalt de cârligul unui palanc. 200 (Tip) Bucată de aliaj pe care se montează clișeul de alamă pentru tiparul în relief. 201 (Tip) Buză a paralelipipedului literei tipografice. 202 (Reg) Cui de lemn cu care se fixează jugul pe buștean la pluta de lemn. 203 (Mol) Parte a cimpoiului nedefinită mai îndeaproape. 204 (Min; îs) ~ de siguranță Parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată, în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 205 Parte de jos, masivă, a unui zid, a unei construcții etc. 206 Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte, deal, munte, pisc etc. Si: bază, poală. 207 (Pop) Petiță². 208 Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 30,48 cm, folosită și astăzi în unele țări. 209 (Îvr; îs) ~ cubic Unitate de măsură a volumului egală cu volumul unui cub cu latura de un picior (208). 210 Unitate ritmică a unui vers, alcătuită dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. corectat(ă)

PIRAMIDĂ s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatră, care avea patru fețe triunghiulare și în care erau înmormîntați faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vîrf. 3. Figură de gimnastică în care mai multe persoane se așază în rînduri suprapuse în forma unei piramide (2). 4. Formă de coroană de pom cu ax principal. 5. Sistem de susținere a viței de vie portaltoi, alcătuit dintr-un stîlp înalt din vîrful căruia pornesc mai multe sîrme legate de butuci. 6. Formație anatomică asemănătoare unei piramide (2). ♦ Proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice. ◊ Piramide Malpighi = elemente conice care formează substanța medulară a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].

rupe [At: PSALT. 86 / V: (îrg) rumpe (Pfs: 3 și rumse; Par: rumt) / Pzi: rup / Pfs: rupse / Par: rupt / E: ml rumpere] 1-2 vrt(a) A distruge continuitatea unui material (trăgându-l sau întinzându-l în direcții opuse) Si: a frânge (1-2). 3 vt (Îe) A (-și) ~ lanțul (sclaviei sau de robie) A se elibera din robie Si: a (se) descătușa (3-4), a (se) dezrobi (1-2). 4 vt (Pex; îae) A (se) elibera dintr-o constrângere. 5 vt (Îe) A ~ cuiva inima (sau sufletul) A-i provoca cuiva multă milă, durere, deznădejde. 6 vt (Pex; îae) A provoca o emoție puternică. 7 vi (îe) A i se ~ (cuiva) inima (sau sufletul, reg, rărunchii etc.) (de milă, de durere, de jale etc.) A-i fi cuiva milă. 8 vr (Îae) A simți o deznădejde sau o mare durere sufletească. 9 vr (Pex; îae) A simți o emoție puternică. 10-11 vtr (D. părți ale corpului) A (se) fractura (3-4). 12 vt (Îe) A-și ~ gâtul (sau grumajii) A muri. 13 vt (Îae) A-și pierde averea, situația. 14 vt (Îae; pex) A o păți. 15-16 vtr (Îe) A-și ~ mâinile A-și frânge (14) mâinile. 17 vr (Fig) A se îndoi de la mijloc Si: a se apleca. 18-19 vtr (D. oameni; șîe A se ~ în coș) A (se) epuiza (8-9). 20 vr (Înv; fig) A se întrista. 21 vt A desface în două (deschizând drum de trecere). 22 vt (Îe) A ~ frontul (sau tabăra) A străpunge linia de apărare a inamicului. 23 vt (Îrg) A ~ țelina (sau țelinile) A desțeleni (1). 24 vt (D. o moșie, un teren) A împărți. 25 vt (C. i. suprafețe) A întrerupe (producând goluri) 26 vt (La jocul de cărți) A tăia. 27-28 vtr A distruge prin sfărâmare, spargere, lovire etc. Si: a sfărâma, a strica. 29 vt (Mun; îe) A ~ căruța A da de belea. 30-31 vtr (D. pământ, maluri etc.) A surpa. 32-33 vtr (D. părți ale corpului, pex, oameni) A zdrobi. 34 vt (Îe) A ~ pe cineva în coș A bate zdravăn. 35 vr (Fig; d. oameni) A se ruina (6). 36 vr (D. nori) A da o ploaie torențială. 37 vt (Reg) A zdrobi. 38 vt (Reg) A frânge părțile lemnoase ale tulpinilor de cânepă sau de in topite, pentru a se putea melița mai bine. 39-40 vtr A întrerupe. 41 vt (Olt; îe) A ~ cazanul A desface capacul cazanului de țuică pentru a opri distilarea. 42 vi (Îe) A(o)~ cu ceva (sau cu cineva) A pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. 43 vt (C.i. tratate, legi etc.) A abroga. 44 vt (C.i. tratate, legi etc.) A încălca. 45 vt (Trs; Mol) A înțărca vițelul sau mieii. 46-47 vtr A (se) distruge un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. prin întrebuințare Si: a roade (15-16), a uza. 48 vt (Îe) A ~ cartea A învăța mult (pentru a ști pe de rost). 49 vt A sfâșia un lucru. 50 vt A smulge o parte dintr-un obiect. 51 vi (Reg; îe) A-și ~ din ochi (sau din suflet, din inimă) A da ceva cu mare greutate (de nevoie). 52-53 vtr (Îe) A (se) ~ tușea A expectora (1). 54-55 vtr A-l ~ (sau a se ~) la foaie (sau în jos, la coș etc.) A avea diaree. 56 vt (Rar) A fărâmița (1). 57 vt(a) (S.i. un animal) A sfâșia. 58 (Îe) A-l ~ foamea (pe cineva) A-i fi foarte foame. 59 vt A desprinde o parte din ceva (pentru a și-o însuși). 60 vt(a) (îe) A (-și) ~ (ceva) de la gură A se lipsi de strictul necesar pentru altcineva. 61 vt A obține (cu greu) o sumă de bani. 62 vt (Înv) A jefui. 63-64 vtr A smulge din locul unde este fixat. 65 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) urechile A pedepsi, trăgând (tare) de urechi. 66 vt (Îae) A bate zdravăn. 67 vt (Îe) Cât ai ~ un (fir de) păr din cap Gata-gata să se întâmple. 68 vt (C. i. flori, frunze, fructe etc.) A culege (1). 69-70 vrt A (se) desprinde (cu oarecare efort) de lângă cineva sau ceva depărtând(u-se) Si: a (se) desface (29), a (se) despărți (28), a (se) desprinde (18) a (se) separa. 71-72 vrt (De obicei dp „din”) A se desface dintr-un tot Si: a (se) desface (7), a (se) desprinde (5), a (se) detașa (1), a (se) izola. 73 vt (Fig) A se îndepărta de... Si: a pierde legătura cu..., a se înstrăina. 74-75 vrt (D. grupuri, colectivități) A se desface în mai multe părți Si: a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) risipi (13-14), a (se) răzleți. 76 vt (Îe) A (se) ~ rândurile A (se) strica ordinea unui șir aliniat. 77 vt(a) (Îpp; adesea urmat de verbe la infinitiv) A începe. 78 vt (îe) A o ~ la (ori de fugă (ori la goană, la sănătoasa, la picior) sau (reg) a o ~ de-a fuga (sau, tranzitiv) a ~ fuga A o lua la fugă. 79 vi (Mun; îe) A o ~ din loc A începe o acțiune. 80 vi (Mun; îae) A fugi (1). 81 vi (Îe) A o ~ de plâns A se porni pe plâns. 82 vi (Îae) A plânge în hohote. 83 vi (Reg) A spune. 84 vt (Cu complementul „vorba”, „limbă” sau tranzitiv, îe) A o ~ (pe sau în...)... A se exprima greu într-o limbă străină. 85 vt (Îvr) A da la iveală Si: (înv) a râgăi. 86 vt (Îvr) A face să izbucnească. 87-88 vir (Îrg; d. ape) A se revărsa (1). 89 vt (Îrg; îe) A ~ prețul (sau prețurile, târgul, tocmeala etc.) A cădea de acord asupra prețului. 90 vt (Înv; îe) A ~ sfat (sau sfatul) A lua o hotărâre în urma unor discuții Si: a decide (1), se înțelege, a hotărî (6). 91 vt (Îrg; îe) A – judecata (sau legea A da o sentință.