PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. Pui de animal domestic (miel, ied, vițel, mînz). Cînd s-a fura mieii, n-ai parte de pripas. ȘEZ. II 194. ◊ (De obicei în loc. adj.) De pripas = fără stăpîn, rătăcind de colo pînă colo, al nimănui. Cu priviri de cîine de pripas, se uita numai la gura lui. REBREANU, R. I 126. Auzi telegari? două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1584. (Fig.) Sărmanul Stoicea crescuse pe la pragurile tuturor – copil din flori și de pripas. GALACTION, O. I 45. Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii. EMINESCU, O. I 173. ◊ Expr. A lua o vită de pripas = a lua o vită rătăcită în semănături ca zălog, pînă la răscumpărarea stricăciunii făcute. Vitele de pe moșiile lui a călcat hotarele altei moșii și sînt luate de pripas. ISPIRESCU, L. 394. ♦ Despăgubire plătită pentru o vită intrată în semănături străine. Sătenii toți cum aflară Cu mari cu mici alergară, Să se plîngă fiecare Spuind păsul său ce-l are... de ispasuri, De pierderi și de pripasuri. PANN, P. V. III 45. 2. (Neobișnuit) Avut, avere (în vite). Ciocoii cei mari sînt cinsprezece familii cu tot pripasul lor. BOLLIAC, O. 236.