ZONĂ s. f. 1. Porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune. · (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. · Spațiu de operații militare; porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții. · Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. · (inform.) Parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale. · (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. · Întindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. 3. Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Porțiune din suprafața unei sfere între două planuri paralele. 5. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)

uscat (suprafață, pământ, acțiune) s. n., (pământ) pl. uscaturi

REGRESIUNE s.f. 1. Retragere a apelor marine (oceanice) cauzată de ridicarea suprafeței uscatului sau de scăderea nivelului general oceanic. 2. Micșorarea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 3. Mișcare a unui corp ceresc în sens opus celui în care se mișcă Soarele. 4. Distrugerea progresivă a memoriei. 5. (Biol.) Revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia și la tipul anatomic anterior. 6. Repetarea detaliată a fiecăruia dintre cei doi termeni ai unei enumerări; epanodă. [Pron. -si-u-, var. regresie s.f. / cf. fr. régression, lat. regressio].

PEDOGEOGRAFIE s. f. disciplină care studiază geneza, evoluția și repartiția solului pe suprafața uscatului; geografia solurilor. (< pedo¹- + geografie)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar în anumite zone, cauzată de ridicarea suprafețelor uscatului, de mișcări tectonice lente etc. 2. micșorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. mișcare a unui corp ceresc în sens opus celui în care se mișcă Soarele. 4. distrugere progresivă a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai puțin evoluat. 6. repetare detaliată a fiecăruia dintre cei doi termeni ai unei enumerări; epanodă. 7. (stat.) determinare a mărimii aproximative a unui fenomen prin mărimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai înalte de dezvoltare la stadii mai înapoiate. (< fr. régression, lat. regressio)

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km² (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26°10′ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169°10′ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77°44′ lat. N (Capul Celiuskin) la 1°16′ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Malaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 °C) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 °C, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

semiopacitate s. f. Calitatea a ceea ce este parțial opac ◊ „Calitățile acestui material la un an de la uscare: suprafață marmorată, luciu de lac incolor, semiopacitate etc.” R.l. 26 VIII 73 p. 2 //din semi- + opacitate; DEX-S//

CONTINENTALÍSM (< continent) s. n. Totalitatea însușirilor climatice determinate de influența suprafeței uscatului asupra proceselor atmosferice.

COVÓR (< rus., ucr.) s. n. 1. Țesătură groasă de lînă, de fibre sintetice, de iută, de bumbac etc. (cu motive multicolore) folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor (așternută pe podea, pe paturi sau atîrnată pe pereți). Pot fi c. netede, la care figurile se obțin prin modul de țesere (ex. c. oltenești, scoarțe) și c. păroase, la care figurile se execută din smocuri de fire (ex. c. de Persia). 2. C. vegetal = pătură de plante care acoperă suprafața uscatului pe o anumită regiune. 3. (TEHN.) C. izolant = material izolant sintetic sau natural, folosit pentru izolarea electrică față de pămînt a omului, în timpul lucrului cu aparate electrice sub tensiune.

LAC¹ (lat. lacus). s. n. Cantitate de apă naturală care stagnează într-o chiuvetă lacustră, având uneori scurgerea asigurată printr-un emisar (II, 2). După originea chiuvetei lacustre, care are formă, suprafață și adâncime variabile, se deosebesc mai multe categorii: l. tectonice, situate în porțiuni scufundate ale scoarței terestre (ex.: Titicaca, Albert, Tanganyika, Baikal ș.a.), l. vulcanice, cantonate în craterele vulcanilor stinși (ex. Sfânta Ana, Bolsena, Crater Lake, Kelud ș.a.), l. de baraj natural, situate în văile barate de lave vulcanice, de materiale provenite din alunecările de teren, din surpări sau prăbușiri de stânci (Lacu Roșu, Bătălău, Tana, Yellowstone, Myvatn ș.a.), l. glaciare, aflate în circurile glaciare sau în spatele pragurilor din lungul văilor glaciare (ex.: Bucura, Zănoaga, Bâlea, Lia, Viorica, Ana, Maggiore, Garda, Como, Geneva etc), l. carstice, care ocupă doline, polii, uvale etc. din regiuni cu roci calcaroase, gipsuri, sare etc. (ex.: Buhui, Zăton, Ighiu ș.a.), l. clastocarstice, cantonate în crovuri (ex.: Ianca, Movila Miresii, Tătaru), l. fluviatile, formate în luncile râurilor prin bararea meandrelor și a brațelor secundare (ex.: Snagov, Oltina, Căldărușani, Iezeru, Mostiștei, Amara), l. litorale, create prin închiderea unor golfuri (ex.: Razim, Siutghiol, Sinoe), sau prin bararea unor văi (limane fluvio-maritime: Tașaul, Techirghiol, Mangalia), l. artificiale, construite de om în scopuri hidroenergetice, piscicole, pentru irigații, alimentare cu apă etc. (ex. Porțile de Fier I și II, Izvoru Muntelui, Vidraru, Drăcșani etc.). După compoziția chimică a apei din bazinul lacustru se deosebesc: l. dulci (cu salinitate mai mică de 0,3‰), l. salmastre (cu salinitate cuprinsă între 0,3 și 24,7‰) și l. sărate (cu salinitate mai mare de 24,7‰). Suprafața totală a lacurilor de pe glob ocupă 1,8% din suprafața uscatului. ◊ L. de acumulare = l. artificial realizat prin construirea unui baraj pe o albie de râu, în scopul formării unei rezerve de apă pentru a compensa debitul cursului de apă care alimentează o amenajare hidrotehnică (de ex.: centrală hidroelectrică, priză de apă pentru irigații etc.). ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid.

PĂDÚRE (lat. padulem) s. f. Ecosistem sau complex de ecosisteme în care predomină una sau mai multe specii lemnoase, alături de plante erbacee, mușchi etc. și în care trăiesc diferite specii de animale: p. constituie biomuri majore. Resturile organice (crengi, frunze etc.) constituie pătura moartă a p. sau litiera. După natura lor, p. pot fi naturale (apărute spontan) și cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în pepiniere). Caracteristicile p. diferă în funcție de condițiile climatice. În zona temperată, p. sunt adaptate la un regim climatic cu precipitații suficiente sau abundente și și temperaturi moderate; aici predomină foioasele cu frunze căzătoare (stejar, gorun, carpen, frasin, arțar, ulm, fag etc.), ca în regiunile temperate din Europa, Asia și America de Nord sau, alteori, predomină specii sempervirescente cu frunza lată (fagul austral sau Nothofagus din Chile). În p. din zona boreală domină coniferele sempervirescente (ex. taigaua). În zonele tropicale se întâlnesc p. tropicale umede (în ariile cu precipitații abundente) și regulate, p. musonice în SE Asiei (unde perioadele cu ploi abundente alternează cu cele secetoase), p. cu adaptări xeromorfe, ca în SV Americii de Nord, SV Africii, unele regiuni ale Americii Centrale și de Sud și în Australia (cu precipitații sporadice), unde predomină arborii scunzi, spinoși prin care, treptat, se face trecerea spre savană și semideșert. Pe glob, p. ocupă c. 30% din suprafața uscatului; în România, ele se întind pe c. 27% din suprafața totală a țării. P. este unul dintre factorii care asigură menținerea echilibrului la nivel local, regional și chiar planetar; are un rol important de protecție a solului împotriva eroziunii, de moderator climatic; contribuie la regularizarea scurgerii și la purificarea aerului. Preia mari cantități de dioxid de carbon din atmosferă, eliberând în schimb oxigen. ◊ P. tropicală umedă (sau ecuatorială) = biom terestru major alcătuit predominant din arbori din zona ecuatorială (bazinul Amazonului, V Africii, Asia de SE); aici predomină speciile sempervirescente cu frunze late, de înălțimi variate. Stratul erbaceu este slab reprezentat, abundente fiind lianele și epifitele. Exploatarea nerațională a p. ecuatoriale a dus și va duce în continuare la reducerea biodiversității și la amplificarea efectului de seră. ◊ P. parc = p. alcătuită din pâlcuri de de arbori alternând cu vegetație ierboasă bine dezvoltată; se întâlnește îndeosebi în Africa, la trecerea de la pădurea tropicală la savană. ◊ P. galerie = p. care mărginește malurile râurilor, prelungindu-se mult în zona de savană. ◊ P. de ceață = p. care se formează pe versanții munților, unde aerul este suprasaturat de vapori de apă datorită stagnării îndelungate a norilor la nivelul respectiv (ex.: pe versantul dinspre Oc. Pacific al munților din America de Nord, Centrală și partea de N a Americii de Sud).

EURASIA, denumire folosită pentru prima dată de geologul Ed. Suess pentru a desemna ansamblul continental format din Europa și Asia, care ocupă 36,7% din suprafața uscatului (54,5 mil. km² și 2,75 mil. km² ins. adiacente – cea mai mare masă continentală a Terrei) și este locuită de c. 3/4 din populația globului (3,84 miliarde loc. 1991).

GEOMORFOLOGÍE (< fr.) s. f. Disciplină care studiază geneza și formele de relief, atât cele care alcătuiesc suprafața uscatului, cât și cele submerse, modul lor de grupare și răspândire pe suprafața Pământului. G. urmărește evoluția reliefului ca rezultat al interacțiunii dintre forțele interne și agenții exogeni.

GHEȚÁR (< gheață; după fr. glacier) s. m. Masă de gheață formată în munții înalți și în regiunile polare, care se deplasează lent, sub influența gravitației, în lungul văilor sau pe pante. După dimensiune și formă se deosebesc: g. de calotă (sau continentali) cu grosimi foarte mari, dezvoltați în Antarctica și Groenlanda și g. de munte (împărțiți, la rândul lor, în g. de vale și g. de circ). Suprafața ocupată de g. actuali (c. 16,3 mil. km²) reprezintă 11% din suprafața uscatului.

zonă s.f. 1 (geogr.; și zonă climatică) Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate în funcție de poli, de cercurile polare și de tropice, fiind caracterizate de o climă specifică. Sînt învățat cu mesele frugale De cînd trăiam în zona temperată (TOPÎR.). ◊ Zonă arctică v. arctic. Zonă ecuatorială v. ecuatorial. Zonă polară v. polar. Zona temperată v. temperat. Zonă toridă v. torid. 2 (astron.) Fiecare dintre părțile cerului care corespunde uneia din cele cinci zone climatice ale Pămîntului. 3 Porțiune dintr-o întindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinații determinate etc. Aceasta este o zonă petroliferă. ◊ Zonă de halaj = drum de halaj. Zonă litorală v. litoral. Suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș sau al unei comune, căreia i se atribuie o anumită întrebuințare. ◊ Zonă verde v. verde. ♦ Porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adîncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. ◊ Zonă de cementație v. cementație. Zonă neritică v. neritic. Zonă pelagică v. pelagic. Zonă periglaciară v. periglaciar. Zonă seismică v. seismic. ♦ (silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. ♦ (milit.) Spațiu de operații militare. Au mai fost arestați încă patru oameni... tot în zona frontului (REBR.). ◊ Zonă demilitarizată v. demilitarizat. Zonă neutră v. neutru. Zonă tampon v. tampon. ♦ spec. Porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții. ♦ Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. ◊ Zonă defavorizată v. defavorizat. ♦ (inform.) Parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale. ♦ (tehn.) Denumire a unor părți din furnal. ♦ fig. Întindere, extensiune a ceva. Tînărul însă, puțin cam stîngaci, a voit să știe în ce zonă a ficțiunii crește această floare (CĂL.). ◊ Zonă de influență = întindere, spațiu sau domeniu în cadrul căruia se exercită o influență a cuiva sau a ceva. Zona ei de influență nu putea îngloba decît un număr restrîns de cititori (E. LOV.). ♦ Arie, regiune a corpului. 4 (bot.) Zonă generatoare = inel de celule ale meristemului, situat în rădăcinile și tulpinile plantelor, care, prin diviziuni continue, îngroașă organele plantei. Zonă piliferă v. pilifer. 5 Zonă monetară = grupare de țări ale căror monede sînt legate de valuta uneia dintre ele, mai puternică din punct de vedere economic și politic, care se caracterizează prin stabilirea unui curs fix între monedele țărilor membre, prin concentrarea rezervelor valutare și a operațiilor financiare externe ale țărilor la băncile din țara cu valuta principală, prin aplicarea aceluiași regim valutar etc. 6 Zonă liberă = parte din teritoriul unui stat, de obicei situată în porturi, care nu este supusă aplicării legilor vamale. 7 (geom.) Parte din suprafața unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. 8 (fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. ◊ pl. -e. /<fr. zone, lat. zōna, -ae, it. zona.

NICORETE sm. 🌿 1 Ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă, cărnoasă, cu piciorul plin și gros; are miros de făină și un gust dulce; numit și „burete-de-spin” (Tricholoma Georgii) (🖼 3339) ¶ 2 Ciupercă comestibilă, de un gust excelent, cu pălăria albă-cenușie, cu suprafața uscată, brumărie; carnea albă, fragedă, are un miros plăcut de făină proaspătă (Clitopilus prunulus) (🖼 3340) [comp. NICOREAȚĂ].

TRANSGRESIUNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine spre uscat, pe suprafețe mari, ca efect al mișcării de coborâre a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. Var.: transgresie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis.

ZBICI¹, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.

COAJĂ coji f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; scoarță. ~ de tei. 2) Învelișul exterior al fructelor, legumelor, semințelor etc. ~ de nucă. ~ de lămâie. 3) Învelișul tare și calcaros al oului. 4) Strat format prin solidificare sau uscare la suprafața unor corpuri moi; crustă. ◊ ~ de pâine bucată de pâine uscată. A prins mămăliga ~ a deveni îndrăzneț; a prinde curaj. 5) Strat exterior, întărit, format pe o rană care se cicatrizează; crustă. [G.-D. cojii; Sil. coa-jă] /<sl. koža

ZBICI², zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvînta.

ZBICI¹, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.

ZBICI², zbicesc, vb. IV. Refl. A se usca (la suprafață); a se zvînta. Răspunde, omule, dacă se găsește aicea foc, să ne încălzim și să ne zbicim de ploaie. SADOVEANU, Z. C. 193. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pămîntul s-a zbicit. REBREANU, R. I 92. Pe fața lui Radu erau crestături ca de cuțit, pe unde-l plesnise pielea de cravașă, și sîngele de-abia se zbicise. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Refl. impers. Dacă nu mai plouă, dacă mîine iese soarele, începe a intra apa în glod, ș-apăi începe a se zbici. DEMETRIUS, V. 133. De vreo cîteva zile se-ndreptase vremea; se zbicise bine. CARAGIALE, S. N. 136. ◊ Tranz. Soarele toamnei, cu puteri puține, a zbicit pămîntul. STANCU, D. 53. Era o urmă cotită de cară... mlaștină hleioasă în vremea ploilor. Apa cerului o pătrundea în scurt, vîntul și soarele o zbiceau cu grăbire. SADOVEANU, Z. C. 70.

topliță sf [At: ANTIPA, P. 171 / Pl: ~țe / E: bg топлица] (Reg) 1 Izvor cu apă caldă. 2 Pârâiaș cu apă caldă. 3 Ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 4 Apă stătătoare. 5 Șanț de scurgere. 6 Braț mort al unui râu. 7 Loc apos. 8 Teren uscat la suprafață sub care mocnește apa Si: (reg) smârc. 9 Topilă (1). 10 Loc special amenajat într-o topliță (4) pentrupuieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare.

transgresiune sf [At: COSTINESCU / P: ~si-u~ / V: (înv) ~sie / Pl: ~ni / E: fr transgression] 1 (Îvr) Transgresare (1). 2 (Glg) Proces de înaintare a apelor marine spre uscat, pe suprafețe mari, ca efect al mișcării de coborâre a scoarței terestre. 3 (Îs) Mare de ~ Mare care trece din regiunea oceanică în cea continentală.

zbici² vb. IV. refl., tr. (înv., reg.) A (se) usca (la suprafață); a (se) zvînta. Pămîntul s-a zbicit și mă tot bate capul să începem aratul (REBR.). • prez.ind. -esc. și smici vb. IV. /etimol. nec.

CRUSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ◊ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.

TRANSGRESIUNE ~i f. Proces de înaintare a apelor maritime asupra unor suprafețe mari de uscat ca urmare a coborârii nivelului scoarței terestre. /<fr. transgression

VARIOLĂ ~e f. Maladie epidemică de natură virotică, caracterizată prin erupții de vezicule (sau pete roșii) pe suprafața pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice. [G.-D. variolei; Sil. -ri-o-] /<lat. variola, fr. variole, germ. Variola

VĂRSAT² n. pop. Boală epidemică de natură virotică caracterizată prin erupții de vezicule (sau pete roșii) pe suprafața pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice; variolă. ◊ ~ negru variolă hemoragică. ~ de vânt boală contagioasă care se manifestă prin febră și erupție veziculară; varicelă. ~ mare boală contagioasă (frecventă la copii) care se manifestă prin febră și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii; scarlatină. ~ mic boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; pojar; cori. /v. a (se) vărsa

A SE ZBICI se ~ește intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zvânta. /Orig. nec.

A SE ZVÂNTA mă zvânt intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /<lat. exventare

EMISFÉRĂ (< fr.; {i} emi- + gr. sphaira „sferă”) s. f. 1. (MAT.) Jumătate dintr-o sferă ◊ (FIZ.) Emisferele de la Magdeburg = glob alcătuit din două emisfere metalice, alăturate, în care s-a făcut vid și care nu pot fi desfăcute (nici cu patru perechi de cai), demonstrându-se astfel existența presiunii atmosferice. Au fost construite de Otto von Guericke în 1654. 2. (ASTR., GEOGR.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru și de meridianul de referință. Poate fi: nordică (boreală, septentrională) și sudică (australă, meridională), vestică (occidentală) și estică (orientală). ◊ E. continentală = e. ipotetică, cu centrul în apropiere de orașul Nantes din Franța, în care uscatul ocupă 47% din suprafață. ◊ E. maritimă (sau oceanică) = e. ipotetică, cu centrul în Arh. Bounty, la SE de Noua Zeelandă, în care apa ocupă 91% din suprafață. 3. (ANAT.) Emisferele cerebrale = cele două părți simetrice ale creierului mare, de formă eliptică, separate între ele prin scizura interemisferică. Emisferele cerebeloase = cele două părți laterale, simetrice, ale cerebelului, situate de o parte și de alta a vermisului.

CRUSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.

crustă sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~te / E: ml crusta, fr croûte, ger Kruste cf încrusta, crustaceu] 1 Strat exterior care se formează prin solidificare, uscare etc. la suprafața unor corpuri moi Si: coajă, scoarță. 2 (Spc) Coajă care se formează pe o rană care începe să se vindece. 3 Strat uscat și întărit care se formează pe un teren arabil în urma ploilor, a bătătoririi excesive etc. 4 (Pex) Înveliș. 5 (Fig) Strat tare de săruri depus pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri. 6 Glazură (1). 7 Înveliș impregnat cu straturi de calciu la unele nevertebrate.

exondare sf [At: LTR² / Pl: ~dări / E: exonda] 1 Proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor suprafețe din scoarța pământului, datorită mișcărilor tectonice. 2 Uscare a unei suprafețe inundate.

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în nici un fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

VANILINĂ s.f. Substanță albă, sub formă de cristale, cu parfum specific, care apare la suprafața păstăilor fermentate și uscate de vanilie. Se produce și sintetic, ca înlocuitor pentru cea veritabilă, ambele produse fiind utilizate ca aromatizant.

TERITORIU, teritorii, s. n. 1. Întindere de pământ (delimitată) în care se exercită o anumită autoritate. ♦ (Jur.) Parte din suprafața Pământului, alcătuită din uscat, apele interioare, marea teritorială și spațiul aerian, cuprinsă între granițele unui stat și supusă suveranității acestuia. 2. Suprafață de teren suficientă pentru a asigura necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale, apărată împotriva intrușilor din aceeași specie. – Din lat. territorium, fr. territoire.

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

za² sf [At: N. TEST. (1648), 310^r/14 / V: ~lă (Pl: zale, zele, zăluri), (înv) ~le, (îrg) ~uă (Pl: zele), zea (Pl: zeale și zele) / Pl: ~le și (îrg) zăli / E: ngr ζαβά] 1 Fiecare dintre ochiurile unui lanț Si: inel, (reg) ochi, (îrg) rătez¹, (reg) verigă, zălar (3). 2 (Pex; lpl) Lanț. 3 (Pop; îe) A nu plăti nici o ~lă (pe cineva sau ceva) A nu avea valoare. 4 (Pop; îe) A fura (sau a lua) luleaua neamțului (cu ~le cu tot) A se îmbăta (foarte tare). 5 (Pop) Lănțișor de metal întrebuințat uneori ca podoabă. 6 (Reg) Inel. 7 (Reg) Obiect în formă de lănțișor. 8 (Reg) Verigă la cioflânc în care se învârte cuiul de fier numit firgău. 9 (De obicei lsg) împletitură făcută din inele mici de fier, legate între ele Si: (pop) zălar (4). 10 (De obicei lpl) Inele mici din care este făcută o za² (9) Si: (pop) zălar (5). 11 (Pex; de obicei lpl) Armură în formă de cămașă executată dintr-o za² (9), folosită de către războinici în Antichitate și în Evul Mediu pentru a-i apăra de loviturile dușmanilor Si: (îvr) zelău. 12 (Reg; îe) A fi în ~ua lui A se simți în putere. 13 (Reg; pan) Piele a unor animale acoperite cu solzi, plăci osoase etc. 14 Cusătură în formă de lănțișor executată de obicei la broderii. 15 (Reg; șîs ~le cu chei) Piesă decorativă din metal caracteristică costumului femeiesc din zona pădurenilor, compusă dintr-un lanț la care sunt prinse 35 de cheițe. 16 (Reg; lpl) Semințe de cucurbitacee care se întind pe o suprafață netedă și care, uscându-se, rămân în formă de felie. 17 (Reg; îe) N-are ~le la dovlete A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 18 (Reg; lpl) Pulpă de dovleac, pepene etc. în care sunt prinse semințele. 19 (Reg) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape. 20 (Reg; mai ales îcs) De-a ~la Joc de copii care constă în aruncarea unor nasturi într-o gaură mare și în alte cinci găuri mai mici Si: (reg) în perete, în nasturi.

oicumena sf [At: DN³ / P: oi~ / Pl: ? / E: fr oikumène] (Ggf) Denumire generică a suprafețelor populate de pe uscat, care reprezintă, în prezent, peste 90% din suprafața acestuia.

răsucire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: răsuci] 1 Învârtire a unui fir (textil) în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în același sens. 2 Reunire a două sau mai multe fire înfășurându-le unele în jurul altora. 3 Învârtire a capetelor mustăților pentru a le da o anumită formă. 4 Rotire (4). 5 Mânuire a săbiei, a ploșului etc. pentru a lovi cu ele. 6 Îndoire. 7 Rostogolire (1). 8 Întoarcere bruscă pe loc urmată de schimbarea direcției. 9 Luxare. 10 Încolăcire. 11 Învârtire a unui obiect pentru a-i da formă de sul. 12 Învârtire cu un gest mecanic a unui obiect ținut în mână. 13 Înfășurare a unui fir în jurul unui suport. 14 Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 15 (Bot; îs) ~a frunzelor Boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea (6) frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor.

teritoriu sn [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 114/5/ V: (pop) ~tor / Pl: ~ii / E: lat territorium, fr territoire] 1 Parte din suprafața pământului, alcătuită din uscat, apele interioare, marea teritorială și spațiul aerian, cuprinsă între granițele unui stat și supusă suveranității acestuia. 2 Întindere de pământ (delimitată) pe care se exercită o anumită autoritate Si: suprafață, (înv) olat. 3 (Fig) Sferă de activitate Si: domeniu.

REGRESIUNE, regresiuni, s. f. 1. (De obicei determinat prin „a mării” sau „marină”) Proces de retragere a apelor mării de pe unele suprafețe continentale, provocat de ridicarea uscatului prin mișcările lente ale blocurilor continentale sau de scăderea nivelului general oceanic. ♦ (Înv.) Regres. ♦ (Ec. pol.) Trecere de la stadii mai înalte de dezvoltare la stadii mai înapoiate. 2. (Lingv.) Reducerea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. régression.

CRUSTĂ s. f. 1. coajă, scoarță. 2. strat tasat, uscat și întărit, de la suprafața terenului arabil, în urma ploilor, a grindinei etc. 3. strat solid de săruri, depuse pe pereții unui recipient. 4. înveliș tare al corpului unor vertebrate. (< lat. crusta)

SIERRA MADRE 1. Sistem muntos în America de Nord (Mexic), format din trei lanțuri montane care înconjură Pod. Mexican, acoperind c. 75% din suprafața Mexicului. Climă tropicală montană, uscată spre podiș și umedă spre ocean. Vegetație xerofilă (în N) și păduri tropicale (în S) care trec spre păduri de conifere la altitudini mai mari (în special diferite specii de pin). Cele trei lanțuri montane sunt: Sierra Madre Oriental, format din culmi paralele ce se întind de la NNV spre SSE, pe 1.130 km lungime, paralel cu țărmul G. Mexic, cu versanți abrupți către E, care domină câmpia din partea de E a Mexicului cu c. 1.500 m, și pante domoale spre V, care coboară spre Pod. Mexican. Munții din acest lanț sunt alcătuiți din calcare, gresii și lave vulcanice. Alt. max.: 4.056 m (vf. Peña Nevada); Sierra Madre Occidental, constituit din șisturi cristaline, calcare, gresii și lave vulcanice, se desfășoară sub forma unor culmi paralele, extinse pe direcție NV-SE, pe c. 1.600 km lungime și 160-480 km lățime, paralel cu țărmul G. Californiei și cel al Oc. Pacific, fragmentat de canioane adânci de c. 2.000 m. Alt. max.: 3.992 m (vf. Cerro de Mohinora); Sierra Madre del Sur, extins de-a lungul țărmului pacific din partea de S a Mexicului, de la Rio Balsas în NV și până la istmul Tehuantepec, respectiv până la Rio Tehuantepec în SE, pe terit. statelor mexicane Guerrero și Oaxaca. Alt. max.: 3.850 m. 2. Lanț muntos situat în extremitatea de SE a Mexicului și în partea de VNV a Guatemalei, la E de istmul Tehuantepec, care se desfășoară paralel cu țărmul G. Tehuantepec al Oc. Pacific. Alt. max.: 4.220 m (vf. Tajumulco, situat în VNV Guatemalei). 3. Lanț muntos în Filipine, în NE ins. Luzon, extins pe 345 km lungime, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Alt. max.: 1.850 m.

MACROCLIMÁT (sau MACROCLÍMĂ s. f.) (< fr.) s. n. Climatul unor regiuni vaste ale suprafeței terestre sau acvatice, care se formează sub acțiunea factorilor climatici principali: afluxul de energie solară, circulația generală a curenților atmosferici, corelația dintre suprafața apelor și cea a uscatului ș.a.

REGRESIUNE, regresiuni, s. f. 1. (De obicei determinat prin „a mării” sau „marină”) Proces de retragere a apelor mării de pe unele suprafețe continentale, provocat de ridicarea uscatului prin mișcările lente ale blocurilor continentale sau de scăderea nivelului general oceanic. ♦ (Înv.) Regres. 2. (Lingv.) Reducerea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. régression.

REGRESIUNE, regresiuni, s. f. (Uneori determinat prin «a mării» sau «marină») Retragere a apelor mării de pe unele suprafețe continentale, provocată de ridicarea uscatului prin mișcările lente ale blocurilor continentale sau prin scăderea nivelului general oceanic. ♦ (Învechit) Regres.

exondat, ~ă a [At: MG I, 112 / Pl: ~ați, ~e / E: exonda] 1 (D. formații geologice) Care s-a ridicat deasupra nivelului mării. 2 (D. suprafețe inundate) Care s-a uscat.

ghețușcă sf [At: PAMFILE, J. I, 329 / Pl: ~uști / E: gheață + -ușcă] (Pop) Suprafață netedă de zăpadă bătătorită, pe care se dau copiii.

regresiune sf [At: VIANU, A. P. 283 / Pl: ~ni / E: fr régression] 1 Regres (3). 2 (De obicei determinat prin „a mării” sau „marină”) Proces de retragere a apelor mării de pe unele suprafețe continentale, provocată de ridicarea uscatului. 3 (Ecp) Trecere de la stadii mai înalte de dezvoltare la stadii mai înapoiate. 4 (Lin) Reducere a extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 5 (Lin; îs) Falsă ~ Modificare a unui cuvânt în urma înțelegerii greșite a evoluției sale fonetice.

verde [At: (cca 1594) HURMUZAKI, XI, 398 / Pl: ~rzi / Art. și: (îvr) ~dul sn / E: ml vir(i)dis, -e] 1 a Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației cu clorofilă Si: (reg) mușchiu, verzac (1). 2 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, rezultată din îmbinarea galbenului și a albastrului Si: (reg) mușchiu, verzac (2). 3 a Care se află între galben și albastru în spectrul solar. 4-5 sf, a (Șîs poamă ~) (Varietate de struguri) cu boabele mici, de culoare verzuie, din care se obține un vin de calitate superioară. 6 a (Îs) Aur ~ Vegetație (3). 7 a (Prc; îas) Pădure. 8 a (Zlg; reg; îs) Broască (sau broscuță) ~ Broatec (Hyla arborea). 9 a (Ent; Trs; Ban; îs) Fluture ~ Libelulă (Libelula depressa). 10 a (Ent; Mol; Mun; îs) Gândac ~ Ileană (Cetonia aurata). 11 a (Ent; Olt; îas) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 12 a (Îe) A vedea stele ~rzi A resimți violența unei lovituri (primite pe) neașteptate. 13 a (Îe) A-i sări cuiva stele ~rzi din ochi A îndura o suferință fizică ajunsă la paroxism. 14 a (Îs) Cai ~rzi (pe pereți) Nimicuri. 15 a (Îas) Himere. 16 a (Îae) Inepții. 17 a (D. oameni; determinat prin „la față”) Livid. 18 a (D. plante sau părți ale plantelor) Plin de sevă Si: viu (59). 19 a (D. plante sau părți ale plantelor) Care nu este (încă) uscat Si: viu (60). 20 a (D. plante sau părți ale plantelor) Care este rupt, recoltat de curând. 21 a (Îs) Gard ~ Gard viu. 22 a (Îlav; pe lângă verbe ca „a ieși”, „a petrece”, „a merge” etc.) La iarbă ~ În mijlocul naturii. 23-24 a, sp (Îe) Cu iarba cea uscată arde și cea ~ sau pe lângă lemnul cel uscat arde și cel ~, pe lângă cele uscate ard și cele ~rzi Pe lângă cei vinovați pătimesc adesea și cei nevinovați. 25 a (Îe) A ajunge la creangă ~ A reuși în acțiunile întreprinse. 26 a (Îae) A avea noroc. 27 a (Îe) Ai să scapi la iarbă ~ ! Ai răbdare, vei izbuti ! 28 a (Reg; îe) A tăia frunza ~ și lafuri și talafuri A pălăvrăgi. 29 sp (În legătură cu verbe ca „a spune”, „a îndruga”, „a vorbi”, „a trăncăni” etc.; îe) (La sau și, câte) ~rzi și uscate, (reg) ~rzi ori uscate, ~rzi și mărunte, (câte) ~rzi, uscate Nimicuri. 30 a (Pex; d. suprafețe, terenuri etc.) Care este acoperit cu vegetație (3) proaspătă. 31 a (Pex; d. păduri, grădini) Care este înfrunzit. 32 a (Pex; d. păduri, grădini) Care este format din plante verzi (1). 33 a (Îs) Zonă ~ Porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. 34 a (Bis; îs) Joia ~ A noua joi după Paști, considerată zi de sărbătoare (în care, la catolici, se face o procesiune euharistică într-un loc înverzit, unde sunt amenajate colibe din crengi verzi, din ierburi etc.). 35 a (Îvr; îs) Piață ~ Piață de legume proaspete. 36 a (Olt; îe) A visa codri ~rzi A dori lucruri imposibil de realizat. 37 a (D. fructe, legume, semințe etc.) Care nu a ajuns la deplină maturitate (nefiind bun de mâncat) Si: crud (4), necopt, (reg) verdioc, verdoi (2), verdunc (2). 38 a (Îvr; pex; d. oameni) Imatur. 39 a (Pop; îe) De ~ și-a mâncat rodul Se spune despre o persoană care și-a irosit averea de când era foarte tânără. 40 a (Trs; d. copii; îe) (A fi) ~ pe la urechi A căpăta seriozitatea omului matur. 41 a (Pex; îe) De când [era] cu buricul ~ De când era copil mic. 42 a (D. piei) Care nu a fost prelucrat Si: brut² (1), crud (15), neargăsit. 43 a (Îvr; d. alimente) Proaspăt. 44 a (Îvr; d. alimente) Nepreparat. 45 a (Îrg; spc; d. caș) Care nu este (încă) zvântat. 46 a (Mun; Olt; d. pământ) Care este arat de curând. 47 a (Mun; Olt; d. pământ) Jilav. 48 s (Mun; îe) A semăna în ~ A semăna imediat după arat, când arătura este încă proaspătă. 49 s (Mun; îe) A ara în ~ A ara un pământ care este încă jilav. 50 a (Mar; îs) Aluat ~ Făină muiată pentru pui¹. 51 a (D. oameni) Robust. 52 a (D. oameni) În putere. 53 a (Pex; d. oameni) Curajos (1). 54 a Care este caracteristic unui om robust. 55 a Care este caracteristic unui om în putere. 56 a Care este caracteristic unui om curajos (1). 57 a (Îe) A avea inimă ~ A fi vesel. 58 a (Îae) A fi viteaz. 59 av Tare. 60 av Cu violență. 61 av (Reg; îe) A munci ~ A munci din greu. 62 a (Fig) Sincer. 63 a (Fig; d. atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sinceritate. 64 a (Fig; d. limbaj, umor) Lipsit de eleganță, de rafinament Si: frust (6), simplu. 65 a (Îvp; îe) Cum (sau de) o (sau mă, îl etc.) vezi cu ochii ~rzi Așa cum este (sunt etc.) în realitate. 66 av (Îe) A(-i) spune (cuiva) ~ (în ochi ori în față), (rar) a spune ~, românește, a(-i) vorbi (cuiva) ~ A(-i) spune (cuiva) adevărul direct, în față. 67 a (Înv; arg) Repetent. 68 sn Cea de a patra culoare fundamentală a spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației cu clorofilă. 69 sn (În legătură cu verbul „a se îmbrăca”; îlav) În ~ În haine de culoare verde (2). 70 sn (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor, (reg) a vedea ~ A i se face (cuiva) rău (de mânie, de supărare etc.). 71-72 sn (Îrg) Vegetație (3-4). 73 sn (Pop; rar; fig) Mulțime (1). 74 sn Materie (colorantă) de culoare verde (2), care are diverse utilizări în industrie. 75 sn (Îs) ~ de Paris Cristale mixte de arsenit de cupru și acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid. 76 sn (Îas) Soluție preparată cu verde (75) de Paris. 77 sn (Îs) ~ malahit (sau de China) Materie colorantă bazică, ce dă colorații verzi, cu nuanțe albastre puțin rezistente. 78 sn (Îs) ~ chinezesc Colorant textil, extras din coaja de pe ramurile și de pe rădăcinile unor plante care cresc în China. 79 sn (Fam) Pică³ (la cărțile de joc). 80 sn (D. cărțile de joc; îla) De ~ Care are ca semn un vârf de lance de culoare neagră. 81 sn (În limbajul ghicitorilor în cărți; d. persoane; îal) Care are ochii verzi și părul negru. 82 sn (Rar; îs) ~ antic Matostat. 83 sn (Arg) Piperment. 84 sna Dans popular (brâu) nedefinit mai îndeaproape. 85 sna Melodie după care se execută verdele (84).

zvîntat², -ă adj. Care și-a pierdut (aproape total umezeala); care este uscat parțial, mai ales la suprafață. Căutară un loc zvîntat să se așeze (STANCU). ♦ (despre alimente) Care este parțial uscat, pentru a fi conservat. Sfîrșii ospățul meu cu mere zvîntate și cu nuci (HOG.). ♦ (despre timp sau, ext., despre medii) Care este lipsit de precipitații abundente. Cînepă și porumbul au nevoie de un mediu mai zvîntat (AGRO.). • pl. -ți, – te. /v. zvînta.

DESCHIDERE, deschideri, s. f. 1. Acțiunea de a deschide și rezultatul ei. 1. Dare în lături a unei uși, a unei ferestre, a unui capac etc., pentru a face accesibil interiorul unei camere, al unei lăzi etc. 2. (Mine) Executare de lucrări necesare pentru a ajunge la un zăcămînt și pentru a menține legătura unei mine cu suprafața. ♦ Deschiderea unei mlaștini = operație de uscare a unui teren mlăștinos. 3. Începerea unei acțiuni. Așteptam... să treacă ore lungi, care nu se mai sfîrșeau pînă la deschiderea ședințelor. CAMIL PETRESCU, T. III 262. Venea să asiste la deschiderea anului școlar. CARAGIALE, O. III 22. Se adunară acolo și deputații țării, convocați pentru deschiderea dietei. BĂLCESCU, O. II 260. ♦ (La șah) Primele mișcări cu care se începe o partidă. ♦ (Sport) Trecerea mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune nouă. II. (Concretizat) 1. Distanță, depărtare dintre fălcile unei unelte sau ale unei piese de apucat ori ale unui dispozitiv de fixare pentru prelucrarea pieselor. Deschiderea cleștelui. Deschiderea unei menghine. 2. Spațiu liber lăsat într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire, sau pentru circulație. ♦ Distanța orizontală dintre marginile unui gol. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. Atît drăganii cît și surugiul fură nevoiți să cîrmească la dreapta în deschiderea unei hudiți. SADOVEANU, Z. C. 148. ♦ Loc unde apar la suprafața pămîntului rocile de adîncime în urma eroziunii scoarței pămîntului. – Variantă: deșchidere s. f.

vopsea s.f. 1 (adesea urmat de determ. care arată felul, utilizarea) Substanță colorantă, naturală sau sintetică, obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, care se folosește pentru a colora diferite materiale, țesături, obiecte etc. sau pentru a acoperi, a proteja ori a decora diferite obiecte, suprafețe etc.; (reg.) boia, farbă. Se uscase de mult vopseaua pe bordaj (TUD.). ◊ Fig. O fiară cu capul și cu solzii de zale cenușii, cu nări de vopsea roșie și mustăți de tuș (PAPAD.). ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. Dă-i, Doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o smîngălească (ARGH.). ♦ Spec. (astăzi fam., deprec.) Fard. Dacă aduci și odicolon și vopsele de tot soiul e ca să vie muierile să le vadă (CA. PETR.). 2 (înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. Toată lumea se mira de frumusețea acelei paseri care era cu mii și mii de vopseli (ISP.). 3 (înv.) Cartier într-un oraș (mare) (denumit în funcție de culoarea tăblițelor de la case). • pl. -ele, (pop.) -i, -uri. și (pop.) văpsea, văpseală, vopseală s.f. /sg. refăcut după vopsele, pl. lui vopseală.

țară sf [At: PSALT. HUR. 75^r/4 / V: (înv) țea~ (Pl: țeri, țere) / Pl: țări, (înv) țari, (reg; art) țărele, țarele / G-D: (înv) țăriei / E: ml terra] 1 (Îrg) Suprafața globului pământesc Si: pământ. 2 (Îrg; prc) Uscat. 3 (Înv) Țarină¹ (1). 4 (Înv) Sol³ (1). 5 Porțiune relativ omogenă din cuprinsul învelișului geografic, căreia îi sunt specifice anumite caracteristici (etnice, etnografice, de relief, de climă, ape, resurse economice etc.) Si: regiune, ținut¹ (20), zonă, (înv) oblastie. 6 Întindere de pământ (delimitată) pe care se exercită o anumită autoritate Si: teritoriu. 7 Denumire generică a unor regiuni în care s-a păstrat multă vreme organizarea social-politică dezvoltată din instituția obștii sătești Si: ocol. 8 (În graiul locuitorilor de la munte; îoc munte, deal) Șes. 9 (În graiul locuitorilor de la munte; îoc pădure, codru) Loc deschis. 10 (În graiul ciobanilor) Locul unde ciobanii de la munte își au casele, familiile și gospodăriile lor stabile. 11 Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat. 12 (Pex) Stat. 13 (Îvp; art) Parte componentă în denumirea unor state sau ținuturi ~ra Ardealului, ~ra de Sus. 14 Provincie în vechea organizare politică și administrativă a României. 15 (În basme; îs) ~ra nimănui Țară (11) fără stăpân. 16 (Îas) Spațiu, neocupat de armate, între două fronturi de luptă. 17 (Srg) Drum de ~ sau drumul țării Șosea națională. 18 (Îs) ~ra lui Cremene (sau a lui Han-Tătar, a lui Papură-Vodă) Loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea, fără să dea nimănui socoteală. 19 (Îs) ~ra lui Papură-Vodă Loc în care e sărăcie mare. 20 (Îs) ~ra lui Papuc Loc în care domnește hoția și jaful. 21 (Îe) ~ra e largă! Ești liber să faci ce-ți place, să pleci unde vrei. 22 (Îe) La colț (sau la capăt) de ~ și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de ~ Într-un loc prielnic, comod și ferit de primejdii. 23 (Îe) Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări Foarte departe. 24 (Îe) A pune ~ra la cale A conduce o țară. 25 (Pex; îae) A îndruma o afacere. 26 (Gmț; îae) A discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară. 27 (Gmț; pex; îae) A sporovăi. 28 (Îe) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ~ A i se duce cuiva vestea Si: a ajunge de pomină. 29 (Îe) A plăti (cât) un colț (sau, reg un corn) de ~ A valora foarte mult. 30 (Fam; îe) Te joci cu ~ra-n bumbi? Formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. 31 (Îe) A nu mai avea ~ cu (cineva) A nu mai avea trai liniștit cu cineva. 32 (Îe) A sta prost (sau rău) cu ~ra A nu avea bani. 33 (Pop; îe) A se duce (sau a pleca)-n ~ (sau în țări, în lume și în țări) A se duce în lumea largă. 34 (Îe) A cutreiera ~ra în lung și-n lat A călători foarte mult. 35 (Reg; îc) ~-lungă Persoană care se ocupă de mai multe lucruri deodată și nu termină nici unul. 36 (Îe) Atâta pagubă în ~ra Moldovei Se zice pentru a arăta că ceva este lipsit de importanță. 37 (Reg) Nume dat României înainte de primul război mondial de către românii din Transilvania. 38 (Înv) Așezare statornică întemeiată într-o regiune nelocuită. 39 (Adesea determinat printr-un aps) Locul în care s-a născut sau trăiește cineva Si: patrie, (îvp) moșie¹. 40 (Îs) ~ mamă (sau mumă) Țara din care s-a desprins o altă țară (o provincie etc.), care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, de cultură etc. Si: patrie mamă. 41 (d. oameni, animale, bunuri etc. înv; îla) De ~ Indigen. 42 (Bot; reg; îs) Bostan (sau lobeniță) de ~ Dovleac (Cucurbita pepo). 43 (Bot; reg; îas) Dovleac (Cucurbita maxima). 44 (Îs) Pere de ~ Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 45 (Îs) Prune de ~ Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 46 Locuitorii unei țări (11) Si: popor, (îvp) norod¹, obște. 47 (Pex) Mulțime de oameni Si: lume. 48 (Îe) A afla târgul și ~ra A afla toată lumea. 49 (Îe) A se pune cu ~ra A intra în conflict cu toată lumea. 50 (Trs) Felul de a fi al unui om. 51 (Îe) Nu e ~ caldă Se spune despre un om care nu e vrednic de încredere. 52 (Fam) Termen cu care cineva se adresează unei persoane. 53 (Înv) Țărănime. 54 (Înv) Armată alcătuită din țărani. 55 (Înv; pex; csc) Oșteni proveniți din țărani. 56-57 (Îoc de oraș; îljv) De sau (de la) ~ Care trăiește sau care se află la sat. 58-59 (Îal) Specific satului. 60 (Îs) Drum de ~ Cale de importanță locală care leagă mai multe comune sau sate. 61 (Îla) (De) la ~ (De) la sat. 62 (Reg; îcs) De-a ~a Numele unui joc de copii, ce se desfășoară între două grupuri ai căror participanți, așezați în două șiruri față în față, se țin strâns de mână, membrii fiecărui grup încercând, pe rând, să rupă lanțul advers pentru a câștiga prizonieri în favoarea propriului grup. 63 (Reg; îacs) Șotron. 64 Locul unde stă fiecare jucător din echipa „la bătaie” la jocul de oină. 65 (art) Melodie după care se execută țara. 66 (art) Joc de brâu nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

umed, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 207^r/7 / V: (înv) umăd, umid a / Pl: ~ezi, ~e / E: ml humidus] 1 a Care este îmbibat cu un lichid Si: udos (1), umezit , (îrg) umedos (1). 2 a Care a stat într-un lichid, în porii sau pe suprafața apei și încă nu s-a uscat Si: umedat (1). 3 a Care conține umezeală (1) Si: jilav, (rar) umedat (2), (îrg) umedos (1), umezit (1). 4 a (D. pământ) Reavăn. 5 sn Caracterul a ceea ce este umed (1). 6 sn Însușirea de a fi umed (1). 7 a (Fig) Care produce impresia de umed (1). 8 a (D. atmosferă, aer, un anumit mediu etc.) Încărcat cu vapori de apă Si: umedos (3). 9 a (D. ochi) Plin de lacrimi Si: înlăcrimat, umezit. 10 a Transpirat.

CRÚSTĂ (lat. crusta) s. f. 1. Coajă, scoarță. 2. (GEOGR.) Porțiune a litosferei cuprinsă între suprafața scoarței terestre pînă la 20-80 km adîncime sub continente (c. continentală), care deține 41% din supr. Terrei și 5-8 km sub oceane (c. oceanică), care cuprinde 59%. Între ele există o c. de tranziție ce constituie marginile continentale și arcurile insulare. 3. (AGR.) Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploii, bătătorii excesive etc. 4. (TEHN.) Strat solid de săruri depuse pe pereții unui recipient (ex. cazane de abur) sau al unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținînd săruri dizolvate; este dăunătoare funcționării instalațiilor, putînd provoca avarii. 5. (ZOOL.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele vertebrate. 6. (MED.) Formațiune situată la nivelul pielii sau mucoaselor rezultată din coagularea și uscarea unor serozități, sînge sau puroi; coajă.

UMED, -Ă, umezi, -de, adj. (În opoziție cu uscat) 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit de un lichid și nu s-a uscat încă; care conține în masa sau pe suprafața lui lichid. Vasca luă în brațe pe fata cea albă și o așeză cu grijă în iarba umedă de rouă. SADOVEANU, O. VII 35. E umed cimbrul pe colină. MACEDONSKI, O. I 159. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci și rotunde. EMINESCU, N. 11. ◊ Fig. Cerul era de un albastru umed. SADOVEANU, O. VI 512. Spații iluminate de un albastru splendid, umed și curgători. EMINESCU, N. 46. ♦ (Despre pămînt) Jilav, reavăn. Venea miros de pămînt umed din văi. SADOVEANU, O. VIII 15. Cîmpia scoate aburi; pe umedul pămînt Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vînt. ALECSANDRI, O. 174. Frigul mă-ngheață, e umed pămîntul. ALEXANDRESCU, M. 40. ♦ Igrasios. Am auzit Viersul maicii mult dorit Ea ne cheamă plîngătoare Colea-n umeda-nchisoare. BOLINTINEANU, O. 90. ♦ Încărcat cu vapori de apă. Vîntul se ogoiase și el, și acum trecea ca un plîns greu numai în largul cîmpiilor și prin văzduhul umed. SADOVEANU, O. I 150. E o seară întunecată și umedă de început de toamnă. DUNĂREANU, CH. 107. Pe culmi întunericul piere, Dar valea e-n neagra putere a umedei nopți. COȘBUC, P. II 7. Ascultă liniștita ei răsuflare caldă și umedă. EMINESCU, N. 12. ◊ (Poetic) Mirosul cel umed al florilor învioșate o făceau să doarmă. EMINESCU, N. 11. 2. (Despre ochi) Înlăcrimat; (cu nuanță afectivă) galeș, duios. Cazacul o privea dulce, cu ochii lui negri și umezi. SADOVEANU, O. VII 35. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Acum ea, tristă, din cort ieșise Și cu ochii umezi lung se uita. ALECSANDRI, P. I 21. ◊ (Prin analogie) Capete de junci și de văcuțe, cu ochi blînzi, umezi, răsăreau ici-colo. SADOVEANU, O. VII 237. ♦ (Despre mîini) Acoperit cu un strat subțire de sudoare; (despre gură) proaspătă, răcoroasă. Era umedă a sa guriță. ALECSANDRI, P. I 20.

peliculogen, ~ă a [At: LTR² / Pl: ~i, ~e / E: peliculă + -gen] (D. substanțe organice) Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta, după uscare, un strat protector sau ornamental.

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

COASTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

ARIE¹, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

JUNGARIA (JUNGGAR PENDI), depresiune în NV Chinei, înconjurată de munții Tian Shan, Alatau și Altaiul Mongol; c. 700 mii km². Alt.: 300-800 m. În centrul ei se află mari suprafețe acoperite cu nisip (dune și barcane). Climă temperat continentală uscată (variații mari de temperatură); precipitații scăzute 100-200 mm/an. Vegetație de stepă. Lacuri sărate. Culturi irigate de porumb, grâu, bumbac, gaolean. Mari exploatări de petrol (Karamay).

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

ștopleag, ștoplege, s.n. (reg.) 1. cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat; țeapă, ghimpe, șteap. 2. tulpină uscată; bucată scurtă de lemn. 3. partea tulpinii unui copac rămasă la suprafața pământului după tăiere.

HIDROAVION aerodină de construcție specială care staționează pe suprafața unei ape decolează și amerizează de pe aceasta, având în locul trenului de aterizare două flotoare sau coca (fuzelajul servind drept flotor). Hidroavioanele fac parte din clasa C, subclasa C2: C2a (sub 600 kg), C2b (1200-2100 kg), C2c (peste 2100 kg). Hidroavioanele militare se întrebuințează în activitățile duse în zonele de litoral, pentru cercetare, sprijin și alte misiuni, în folosul forțelor navale sau de uscat. Hidroavionul poștal este destinat transporturilor poștale în zone inaccesibile datorită suprafețelor mari de apă care înconjoară zona de destinație.

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).

pămînt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n’am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu’n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ, nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într’o clipă s’a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: să scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c’o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată.

arie¹ sf [At: PRAV. MOLD. 13 / V: (înv) are / P: a-ri-e / Pl: ~ii, (reg) ării / E: ml area] 1 Loc neted și bătătorit (circular) pe care se treieră cerealele Si: (pop) arman. 2 (Pex) Suprafață circulară în jurul unui obiect. 3 Suprafață circulară pe care se aleargă un cal ca să se învețe cu călăritul. 4 (Înv îs) Clucer (sau za) de ~ Clucer. 5 (Pex; reg) Curte. 6 (Pop; îe) A începe la ~ A treiera. 7 Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se prepară betonul etc.

RIFT s. n. Fractură alungită a litosferei, care capătă la suprafață forma de vale foarte adâncă sau de graben. Se întâlnesc pe uscat (E Africii), dar mai ales sunt specifice marilor dorsale oceanice.

întinde [At: COD. VOR. 73/5 / Pzi: întind / E: ml intendo, -ere] 1-2 vti A desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete, un lucru care era strâns, încolăcit, înfășurat Cf struni. 3 vt A ~ coarda A împinge lucrurile la extrem. 4 vt (Îe) A ~ (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) A pregăti o cursă, un laț pentru a prinde un animal. 5 vt (Fig; îae) A pregăti cuiva o înșelătorie. 6 vt (Îe) A ~ undița A lăsa undița la apă. 7 vt (Fig; îae) A momi. 8 vt (Fig; îae) A înșela. 9 vr A se încorda. 10 vi (Îe) A ~ la jug A munci din greu. 11-12 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se lungi sau lărgi, deformându-se. 13 vr (D. unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă din cauza alterării. 14 vt A lungi un lucru elastic, trăgând de ambele capete. 15 vt A îndrepta mâna, brațul într-o direcție oarecare. 16 vt (Îe) A ~ mâna (sau o mână) A indica ceva orientând brațul în acea direcție. 17 vt (Fig; îae) A cerși. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva) mâna (sau mâinile) A-i strânge cuiva mâna în semn de recunoștință. 19 vt (Fig; îae) A veni în ajutorul cuiva. 20 vt (Îe) A ~ cuiva mână de ajutor (sau mână bună) A ajuta pe cineva. 21 vt (D. cal; îe) A ~ (înainte) A-și îndrepta urechile înainte. 22 vt A oferi ceva cuiva. 23 vt (înv; fig; udp „către”) A îndrepta. 24 vt (C. i. o armă) A ochi. 25 vi A porni la drum. 26 vi (D. păsări) A zbura. 27 vt (Îe) A ~ pasul A merge cu pași mari și grăbiți. 28 vi (Îe) A o ~ (la drum) A pleca repede la drum. 29 vi (Fig; îae) A o șterge. 30 vi (Îe) A o ~ (la fugă) A o lua la fugă. 31 vr A se destinde alungindu-și încheieturile membrelor pentru a se relaxa Cf a se dezmorți. 32 vr A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. 33 vr (Înv; fig; udp „către”, „spre”) A râvni la ceva. 34 vr (Îe) A se ~ după ceva A fi lipsit de ceva. 35 vr (Îae) A avea mare nevoie de ceva fără a avea însă mijloacele necesare pentru a-l obține. 36 vr (Fig) A se încumeta. 37 vr (Fig) A se obrăznici. 38 vr (Îe) A se ~ la cașcaval A avea prea multe pretenții. 39 vr (Fig; îae) A deveni obraznic, necuviincios. 40 vr (Îe) A se ~ mai mult decât îi e plapuma A se lansa în acțiuni sau cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. 41 vr (Îe) A se ~ cu cineva A avea relații sexuale cu cineva. 42 vt A culca pe cineva la pământ Si: a doborî. 43 vt (Înv; c. i. o ființă) A trage de corpul cuiva, chinuindu-l cu aparatele de tortură. 44 vt (Înv; îe) A ~ pedeapsa asupra cuiva A pedepsi pe cineva. 45 vt (Fig) A trage din toate părțile de cineva Si: a hărțui. 46 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A se ține scai de cineva. 47 vt (Îae) A ruga insistent pe cineva. 48 vr (D. un loc, o clădire) A se prelungi într-o direcție. 49 vr (Fig) A se prelungi în timp Si: a dăinui, a dura. 50 vr A rămâne neschimbat Si: a dăinui. 51-52 vtr A (se) extinde. 53-54 vtr A (se) prelungi în spațiu. 55 vr A insista. 56 vr A face digresiuni. 57 vr (Îe) A se ~ cu vorba sau la vorbă (la sfat, la cuvinte) sau a ~ vorba A prelungi discuția, vorbind mai mult decât trebuie. 58 vr (Îae) A se întinde la taifas. 59 vt A desfășura pe toată lungimea suprafața unui obiect strâns, împăturit. 60 vt (Îe) A ~ rufele Apune rufele la uscat pe o frânghie. 61 vt (Îe) A ~ cortul A instala un cort. 62 vt (C. i. un aluat, o pastă etc.) A da formă de foaie, prin subțiere. 63 vt A pregăti războiul de țesut. 64 vt (Îe) A ~ cărțile A desfășura cărțile de joc pe masă pentru a ghici. 65 vt A expune marfa pentru vânzare Cf etala. 66 vt A împrăștia lucruri să se usuce. 67 vt (Îe) A ~ masa sau masă (mare) A pune masa. 68 vt (Îae) A da o masă pentru mulți oaspeți. 69 vt (Reg; îe) A ~ praznic A da mâncare de pomană pentru morți. 70 vt A pune un strat de grăsime, alifie, marmeladă etc. pe suprafața a ceva 71 vr (Îe) A se ~ ca o pomană țigănească A se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar. 72 vr (Îae) A dura prea mult timp. 73 vt (Îe) A ~ hora A forma o horă. 74 vr (D. suprafețe, teritorii) A ajunge până la... Si: a se delimita. 75 vt (D. plante) A se răspândi. 76 vt (Fig) A spori o putere, o stăpânire etc. 77 vr (D. idei, zvonuri) A se răspândi. 78 vr (D. epidemii) A se extinde. 79 vr (D. boli de piele) A acoperi o suprafață tot mai mare a corpului. 80 vr (Înv; d. oameni) A depăși o anumită limită. 81-82 vr (Jur; înv) A avea (autoritate sau) competență asupra... 83 vr (D. mișcări sociale) A lua proporții Si: a se dezvolta. 84 vi (Înv; îe) A ~ cu privirea A putea vedea până la o anumită distanță. 85 vr (D. râs, căscat) A trece de la unul la altul Si: a se molipsi. 86 vr A insista, a stârnii asupra...

TENCUIALĂ ~ieli f. Strat de mortar aplicat pe suprafața pereților și a tavanului pentru a le proteja și a le netezi. ◊ ~ uscată plăci de ipsos care se întrebuințează în locul tencuielii obișnuite. [G.-D. tencuielii] /a tencui + suf. ~eală

ștopleag sn [At: MUSCEL, 30 / V: (reg) șteo~, ștep~, ~ol~, ștrofleac, ștrofl~ (Pl: ~uri) sn, ~ofleac (Pl: ~eci) sm, ștepel~ (Pl: ~egi) sm, ștepleagă (Pl: ~egi) sf / Pl: ~ege / E: ns cf șteap¹, ger Stoppel] 1 (Olt; Mun) Cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat Si: (reg) țeapă (33). 2 (Olt; Mun; pex) Ghimpe¹ (1). 3 (Mun) Tulpină uscată. 4 (Mun) Bucată scurtă de lemn. 5 (Olt) Partea tulpinii unui copac rămasă la suprafața pământului, după ce copacul a fost tăiat.

COSITURĂ ~i f. 1) Suprafață de teren de pe care s-a cosit iarba. 2) Cantitate de iarbă cosită, uscată și gata spre a fi depozitată ca nutreț. 3) Julitură făcută prin izbirea, în timpul mersului, a unui picior de altul. /a cosi + suf. ~tură

ȘTERGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca (ușor) suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid care o umezește (v. usca) sau o substanță străină care o acoperă (v. curăța). A prins baioneta... a șters-o de mîneca hainei. SAHIA, N. 69. Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută. ISPIRESCU, L. 53. Șterge-ți ochii, nu mai plînge. EMINESCU, O. I 30. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», și, arătînd materia îndepărtată) Șterse scaunele și mesele de praf. RETEGANUL, P. IV 5. Șterge ranele de sînge. ALECSANDRI, P. P. 315. O năframă de in, Ca să-mi șterg gurița de vin. TEODORESCU, P. P. 167. ◊ (Complementul indică materia îndepărtată) Își șterse cu mineca cămășii sudoarea care-i șiroia pe față. DUMITRIU, N. 258. O cuprinse părintește... ștergîndu-i lacrimile ca unui copil. GALACTION, O. I 192. Cu mîna dreaptă apucînd de colț mîneca ei stingă, își ștergea plînsoarea. COȘBUC, P. I 250. (În contexte figurate) Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrine. EMINESCU, O. I 32. Uitarea șterge lacrimile. BOLINTINEANU, O. 458. ◊ Refl. Ai dreptate, a zis... ștergîndu-se la ochi. CARAGIALE, O. III 75. (Expr.) Cît te-ai șterge la ochi v. ochi. A se șterge pe bot v. bot. A se șterge pe buze v. buză. 2. Tranz. (Cu privire la texte scrise, imprimate, desenate) A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă (răzînd cu o gumă, trăgînd deasupra o linie etc.). Nu uita să adaoge ori să șteargă un nume. C. PETRESCU, C. V. 178. ◊ Absol.. Scriind și ștergînd, nu-și putea alunga întrebarea iritantă. C. PETRESCU, C. V. 134. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării (o greșeală a cuiva), a nu mai ține seama; a uita, a ierta. ♦ A anula, a suprima, a face să dispară. A chemat pe Leonte Bumbu logofătul și i-a poruncit să șteargă din catastife toată datoria tătîne-său. REBREANU, R. I 239. Vizirul șterse drepturile ce Principatele... își păstraseră. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Fig. Ca să le șteargă decepția, adăogă că după amiază la cinci are să le comunice lor ce-i va mai sosi. REBREANU, R. II 80. Du-te și spune sătenilor dumitale, moș Ioane, că pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării și ț-a șters rușinea. CREANGĂ, A. 160. Numai o purtare cinstită va șterge pata ce și-a făcut. GHICA, A. 570. Timpul șterge durerile. BOLINTINEANU, O. 458. ◊ Refl. Zîmbetul i se ștergea încetișor de pe fața rotundă. DUMITRIU, N. 175. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. Cum se șterg de pașii gloatei slovele de pe-un mormînt. DAVILA, V. V. 61. Aurul de pe spata legăturii de piele se ștersese pe alocurea. EMINESCU, N. 45. ◊ Fig. A lumii temelie se mișcă, se clătește. Vechile instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. ♦ A-și pierde conturul, a se estompa, a se întuneca, a înceta să se mai vadă. Apoi ultimele luciri ale soarelui se șterseră. SADOVEANU, O. I 300. Carpații prind în zare să se șteargă. IOSIF, V. 67. Uite cum se șterg pălite de pe boltă mii de stele. DAVILA, V. V. 184. În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. 366. Corbul iute-n zbor sărea... Pînă-n zare ajungea și din zare se ștergea. ALECSANDRI, P. P. 142. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «din minte» sau «din inimă») A dispărea din amintire, a cădea în uitare. Era una din acele dimineți albastre, vesele care, nu știu de ce, nu se mai șterg din minte. BART, E. 131. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spinului. CREANGĂ, P. 209. Au trecut, s-au șters zilele de dor pe cînd el rătăcea prin luncă. ODOBESCU, S. III 84. ◊ Tranz. Căuta să șteargă din minte tot ce se întîmplase. BART, E. 59. Șterge din inima ta Pe cel ce adio-ți zice. ALECSANDRI, P. II 99. 4. Tranz. Fig. A desființa, a distruge, a nimici. Noroadele prin cugetare în ziua asta-și dau cuvînt Să șteargă tronuri și hotare, Să facă pace pe pămint. DEMETRESCU, O. 80. ◊ Expr. A șterge (pe cineva) de pe fața pămîntului = a omorî. Nu cumva să blestești din gură... că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 207. 5. Refl. (Rar) A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingîndu-se ușor. Un soldat ștergîndu-se pe lîngă ea, o lovi cu cotul. ARDELEANU, D. 111. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi, a bate. Badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VIII 258. ◊ Expr. (Familiar) A șterge (cuiva) o palmă = a trage (cuiva) o palmă. Se viră... in odaie la Ivan, și-i șterge o palmă prin somn. CREANGĂ, P. 303. Vidrii o palmă-i ștergea Și Vidra se mînia. BIBICESCU, P. P. 323. ♦ Tranz. A reteza dintr-o singură lovitură. Cînd vede balaurul, îi șterge capul cu sabia. SEVASTOS, la TDRG. 6. Tranz. (Familiar) A fura, a șterpeli. Au șters boierului punga cu galbini de sub căpătîi. SBIERA, P. 257. Acum înțelese că vreun fur i le-a șters. ISPIRESCU, L. 109. Iar mi-a șters carboave. CARAGIALE, O. II 76. Hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor. ALECSANDRI, T. I 311. 7. Tranz. (În expr.) A o șterge = a pleca repede și pe furiș (de undeva); a o tuli, a o lua la sănătoasa. Într-o noapte au șters-o pe ascuns. BART, E. 277. O șterg de-acasă frumușel; Grivei cu mine, eu cu el. IOSIF, PATR. 16. Mai bine ar fi... s-o ștergi mîine din revărsatul zorilor. DELAVRANCEA, S. 242. (Întărit prin «la picior») În loc să se lege pe ea cu brîul, legă o oaie, iar ea o șterge la picior. SEVASTOS, N. 272. A șterge putina = a spăla putina, v. putină. Eu, văzînd treaba cum merge, Căutai putin-a șterge. MARIAN, S. 101.- Forme gramaticale: perf. s. ștersei, part. șters.

verde adj., s.n., s.m. I adj. 1 Care are culoarea frunzelor, a ierbii, a vegetației fragede (de vară); (despre culoare) care are o nuanță particulară din combinarea galbenului și a albastrului; (reg.) verdunc. ◊ (adv.) Un birou de metal lăcuit verde în dreapta (CA. PETR.). ◊ (urmat de determ. care precizează nuanța sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Ochii verzi-deschis- ce raze umede aruncau! (CAR.). ◊ (după un nume de animal, de plantă, de mineral etc. denumește o specie sau o varietate a acestora) Poamă verde (și subst. f. art.) = varietate de struguri cu boabele mici, de culoare verzuie, din care se obține un vin de calitate superioară. (reg.) Fluture verde = libelulă (Libelula depressa). Gîndac verde = a) ileană (Cetonia aurata); b) cantaridă (Lytta vesicatoria). Aur verde v. aur. Bilet verde v. bilet. Centură verde v. centură. Conveier verde v. conveier. Masă verde v. masă. ◊ expr. A-i sări (cuiva) stele verzi, se spune pentru a exprima superlativul unei stări de suferință. A vedea cai verzi (pe pereți) v. cal. A visa cai verzi (pe pereți) v. cal. A umbla după cai verzi (pe pereți) v. cal. A vedea stele verzi v. stea. ◊ compar. Mușchi pletos... moale ca mătasa și verde ca buratecul (CR.). ♦ fig. (despre culoarea feței omului) Palid. Avea fața verde de oboseală. ◊ (despre oameni; adesea cu determ. „la față”) Părea că n-au închis ochii toată noaptea; era verde la față (VIN.). 2 (despre plante sau părți ale acestora) Plin de sevă, care are frunze verzi; care este cules, rupt, recoltat etc. de curînd; care nu s-a uscat (încă); viu. ◊ Gard verde = gard viu. ◊ expr. Cu iarba cea uscată arde și cea verde sau pe lîngă lemnul cel uscat arde și cel verde, (subst.) pe lîngă cele uscate ard și cele verzi = pe lîngă vinovați pătimesc adesea și cei nevinovați. (subst.) A spune (sau a îndruga, a înșia, a vorbi, a trăncăni, a toca) (la sau cîte) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. Acolo, la șezătoare, unde se strînseră toți de vorbea la verzi și uscate, spuind la glume și la ghicitori, sta și feciorul de boier (ISP.). Ai să scapi la iarbă verde! = ai răbdare, vei izbuti! ♦ spec. (despre lemne) Care nu este suficient de bine uscat (fiind tăiat de curînd). A cumpărat pentru foc doar lemne verzi. ♦ ext. (despre suprafețe, terenuri etc.) Care este acoperit cu vegetație proaspătă; (despre păduri, grădini etc.) care este înfrunzit, înverzit; care este format din plante verzi. Sufletul îmi crește Cînd te revăd, cîmpie verde! (IOSIF). ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. Piață verde = piață de legume proaspete. Joia verde = a doua joi după Paște, considerată zi de sărbătoare (în care, la catolici, se face o procesiune euharistică într-un loc înverzit, unde sînt amenajate colibe din crengi verzi, din ierburi etc.). 3 (despre legume și fructe) Care este dezvoltat insuficient, care nu a atins maturitatea deplină; care nu este încă bun de mîncat (fiind crud, necopt). Bananele erau cam verzi. ♦ ext. (înv., reg.; despre oameni) Care este (foarte) tînăr; care este lipsit de experiență (într-un domeniu de activitate). ◊ zic. De verde și-a mîncat rodul, se spune despre o persoană care și-a irosit averea cînd era foarte tînără. II adj. 1 (mai ales despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut, crud, neargăsit. 2 (despre alimente sau produse alimentare) Proaspăt; spec. (mai ales despre caș) care nu este (încă) zvîntat. 3 (despre pămînt) Care este arat de curînd; care este jilav, umed. III fig. (despre oameni) 1 Care este viguros, vînjos, voinic; care este în putere; ext. care este curajos, dîrz, îndrăzneț. ◊ expr. De cînd cu moșii verzi v. moș. La moșii cei verzi v. moș. ♦ Care este sau aparține unui om viguros, curajos puternic. Muri-vei doar împovărat de-o lungă Și verde bătrînețe (MURNU). ◊ expr. A avea inimă verde = a) a fi vesel, voios; b) a fi viteaz. ♦ (adv.) Tare, cu strășnicie, cu violență. El... era cel dintîi care se mînia verde (SADOV.). 2 Sincer, franc, deschis. Mi-a făcut plăcere revederea vechiului meu prieten, totdeauna verde și vesel (CAR.). ♦ (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează sinceritate, franchețe. Se distinge printr-o inspirație țărănească mai verde (IST. L.) ♦ Care este frust. În urma acestora și alte verzi cuvinte..., a terminat cuvîntarea (ODOB.). ◊ (adv.) Trebuia să mă port mai verde cu maiorul (I. NEGR.). ◊ expr. A(-i) spune (cuiva) verde (în ochi sau în față) = a(-i) spune (cuiva) adevărul de-a dreptul, în față, fără menajamente. IV s.n. 1 Culoarea frunzelor, a ierbii fragede sau, în general, a vegetației proaspete (de vară), una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru. ◊ (urmat de determ. care precizează nuanța sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Lipsea vegetația vînjoasă, verdele-crud al copacilor (CE. PETR.). ◊ Loc.adv. În verde = (în legătură cu vb. „a se îmbrăca”) în haine de culoare verde. Îi place să se îmbrace în verde. ◊ expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor sau a vedea verde = a i se face (cuiva) rău (de supărare, de mînie, de oboseală etc.), a-i veni amețeală. ◊ compar. Ochii mari de un verde ca fundul de talaz (VOIC.). 2 Materie (colorantă) de culoare verde, care are diverse utilizări (în industrie). ◊ Verde-de-Paris = compus de arsenit de cupru și acetat de cupru, foarte toxic, folosit ca insecticid; soluție preparată cu acest compus. Verde malachit (sau -de-China) = materie colorantă bazică, ce dă coloranți verzi, cu nuanțe albastre, puțin rezistentă la lumină și foarte sensibilă la baze. Verde chinezesc = colorant textil, extras din coaja de pe ramurile și de pe rădăcinile unor plante care cresc în China. 3 (fam.; la jocurile de cărți) Pică. ◊ Loc.adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. 4 (calc după it. „verde antico”) Verde antic = matostat V s.m. (mai ales la pl.) Membru al unui partid ecologist. Verzii au organizat o acțiune de protest împotriva poluării rîului. • pl. verzi. /lat. vĭr(i)dis, -e; cf. și it. verde, fr. vert.

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

EXONDA vb. I. refl. (Geol.; despre suprafețe ale scoarței terestre) A se ridica deasupra nivelului mării; (despre locuri inundate) a se usca. [< fr. exonder].

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

MĂTASE, (1) mătăsuri, s. f. 1. (Și în forma mătasă) Fibră textilă obținută prin fierbere din borangic (mătase naturală); p. ext. fibră textilă vegetală sau sintetică avînd proprietăți asemănătoare cu proprietățile firului de borangic; (la pl.) soiuri de țesături din asemenea fire. «Burghezia»... dă grîul țăranului pe mătăsurile franțuzești. IBRĂILEANU, SP. CR. 200. Moș Nichifor avea o biciușca cu șfichiul de mătasă. CREANGĂ, P. 107. ◊ Fig. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Se tolănesc alene. pe mătasa troscotului. DELAVRANCEA, S. 97. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. ◊ Vierme de mătase v. vierme. Gogoașă de mătase v. gogoașă. ♦ Expr. (Rar) Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat. Fata crescută-n mătasă N-ai la ce-o aduce-n casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. (Cu sens colectiv; în expr.) Mătasea porumbului = fire subțiri, cafenii-gălbui, care ies din pănuși, la vîrful știuletelui de porumb, în formă de smoc mătăsos. Stilele acestor flori sînt prelungite în formă de firișoare, cunoscute sub numele de mătasa porumbului. BOTANICA 206. Își arată dinții prin mustăcioara de coloarea mătăsii uscate de porumb. SADOVEANU, O. A. II 209. 3. Compuse: mătasea-broaștei = alge verzi, filamentoase, formînd mase plutitoare la suprafața apelor dulci și stătătoare; lîna-broaștei, mătreață (2). Sub pod, printre firele verzi de mătasa-broaștei, se legănau două mîini albe cu degetele desfăcute. CAMILAR, N. I 70; mătasea-bradului = mătreață de arbori, v. mătreață (2); fluture de mătase v. fluture. Pl. și: mătăsi (DONICI, F. 57). – Variantă: mătasă s. f.

CONTUR ~uri n. Linie închisă care mărginește o suprafață sau un obiect. ~urile munților. ◊ Hartă de ~ hartă geografică pe care sunt însemnate numai liniile care delimitează uscatul și bazinele de apă. /<fr. contour

EXONDA vb. refl. (despre suprafețe ale scoarței terestre) a se ridica deasupra nivelului mării datorită mișcărilor tectonice; (despre locuri inundate) a se usca. (< fr. séxonder)

A ÎNTINDE întind 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, mărind dimensiunile (lărgind sau lungind). ◊ ~ (sau a pune) o cursă (sau un laț) a) a pune o capcană; b) a ademeni prin înșelătorie. 2) (părți ale corpului) A mișca lungind (pe cât e posibil) în direcția voită. ~ gâtul. ~ brațul. ~ aripa. ~ piciorul. ◊ ~ mâna a cerși. ~ cuiva mâna (sau mâinile) a) a se saluta cu cineva, strângându-i mâna (sau mâinile); b) a scoate pe cineva dintr-o situație critică; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punând la dispoziție cu mâna. ~ o telegramă. ~ un măr. 4) (arme) A pune în poziție de bătaie. ~ pușca. 5) (obiecte strânse, îndoite, împăturite) A desfășura cât permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat). ◊ ~ marfa a expune marfa pentru vânzare. ~ masa a pune masa pentru mâncare. 6) (substanțe moi) A așeza pe o suprafață, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe pâine. 7) A face să se întindă. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de solicitare permanentă): ~ în toate părțile a hărțui, a sâcâi. 2) (sugerând ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o șterge. 2. intranz.: ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere

lat, lată [At: VARLAAM, C. 261/5 / Pl: (1-7, 9-13, 16-17, 19-20, 22-35, 67-69) lați, late, (36-66) ~uri / E: ml latus] 1 a (Îoc îngust) Care are o lățime relativ mare. 2 a (Îs) Fier ~ (sau fierul cel ~, ~-fierul) Brăzdar (1). 3 a (Înv; îlav) Mare și ~ Nu mare lucru. 4 a (D. părți ale corpului) Gros. 5 a (Pex; d. ființe) Viguros. 6 a (Îla; d. oameni) ~ în spate (sau în spete) Voinic. 7 a (Pop; îe) A fi limbă ~ă A vorbi defectuos, din cauza unei malformații a aparatului fonator. 8 av (Pop; îe) A vorbi ~ A se exprima greoi. 9 a Care are o deschidere mare. 10 a (Pop; gmț; îe) A avea gură ~ă A vorbi mult și tare. 11 a (Pop; îe) A spune vorbe mari și ~e A vorbi pompos, dar fără conținut. 12 a (Îcs) De ... (de) ~(ă) Care are lățimea de ... 13 a (D. articole de îmbrăcăminte) Care are o croială amplă Si: larg, încăpător. 14 av (Pe lângă verbul „a încinge”; îoc strâns) Larg. 15 av (Pex) Neglijent. 16 a (D. țări, proprietăți, terenuri etc.) Care se întinde pe o suprafață mare Si: întins, vast. 17 a (Rar; îlav) În lumea ~ă Pretutindeni. 18 av (Pe lângă verbul „a împărți”) În cantități mari. 19 a (D. pas) Mare. 20 a (Rar; pex; d. pași) Care sunt executați în ritm vioi. 21 av (Rar; d verbul „a păși”) Cu pași mari. 22 a (Pop; d. intervale de timp) De durată mare. 23 a (Înv; d. colectivități) Numeros. 24 a (D. obiecte) Care are o suprafață netedă. 25 a (D. vase) Care are fundul plan sau puțin adânc. 26 a (Reg; îe) A fi ~ de foame A fi foarte flămând. 27 a (Pop; d. nas) Turtit. 28 a (D. ridicături de pământ) Teșit. 29 a (D. ridicături de pământ) Care este puțin înalt. 30 a Zdrobit. 31-33 a (Fam; după verbe ca „a cădea”, „a lăsa”, „a rămâne”, „a zăcea”) (Întins la pământ) (în stare de nesimțire sau) mort. 34 a (Fam; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A bate pe cineva foarte tare, lăsându-l în nesimțire. 35 a (Fam; îae) A impresiona puternic pe cineva. 36 sn (Pop; îe) A da ~ul pe spate A cădea lungindu-se la pământ. 37 sn (Urmat de determinări care indică măsura) Dimensiune transversală a unei suprafețe sau a unui corp Si: lățime. 38 sn (Pop; îs) Un ~ de palmă (sau de mână) Unitate de măsură egală cu lățimea unei palme care are degetele lipite. 39 sn (Pex) Distanță cuprinsă într-un lat (38). 40 sn (Pop; îla) De un ~ de mână (sau de palmă) Relativ mare. 41 sn (Pop; îal) Foarte gros. 42 sn (Pop; îlav) De (sau la) un ~ de mână De durată scurtă. 43 sn (Pop; îal) La distanță mică. 44 sn (Pop; îs) ~ de deget Unitate de măsură egală cu lățimea unui deget. 45 sn (Pop; îlav) De un ~ de deget Foarte puțin. 46 sn (Pop; îal) Transversal. 47-48 sn (Îlpp; îlav) În (sau de-a, pe) ~(ul) (Exprimă o poziționare spațială în raport) transversal. 49-50 sn (Îal) (Exprimă direcția unei mișcări în funcție de două repere spațiale) dintr-o parte în alta. 51-52 sn (Pop; îal) (Exprimă situarea sau mișcarea) într-o poziție sau direcție transversală în raport cu poziția sau direcția obișnuită. 53 sn (Îe) A trece (sau a tăia) ~ul (sau în ~, pe ~, de-a ~ul) A traversa pe diagonală. 54-55 sn (Îlpp; îlav) În (sau de-a) lung(ul) ... și în ~(ul)... (Exprimă orientarea spațială a unei mișcări) în toate direcțiile Si: pretutindeni. 56-57 sn (Pop; îal) (Exprimă efectuarea unei mișcări) repetând fără încetare un parcurs făcut în cele două sensuri, pe direcția lungimii, apoi pe direcția lățimii. 58 sn (Pop; îe) A se da (sau a se perpeli) și pe ~ și pe uscat (sau ~ pe ~) A face eforturi disperate pentru a realiza ceva Si: a se face luntre și punte. 59 sn Suprafață mai puțin întinsă a unui obiect de formă paralelipipedică Si: lățime. 60 sn (Reg) Parte a ciocanului cu care se lovește. 61 sn (Reg) Parte a scoabei. 62-63 sn (Reg) Creștet (1-2). 64 sn (Pop; șîs) ~ de pânză Bucată de pânză folosită pe lățime la confecționarea unui articol de îmbrăcăminte Si: foaie (25), stană. 65 sn (Pan) Fâșie de pământ. 66 sn (Reg) Șorț. 67 a (Fam; d. o situație; îe) A fi ~ă (rău sau de tot) A lua proporții neașteptate și neplăcute. 68 a (Fam; îe) A o face ~ă (rău sau de tot) A face un chef strașnic. 69 a (Fam; îae) A face o prostie.

LUBRIFIÁNT (< fr.; cf. lat. lubricos „alunecos”) s. m. Material care se poate întinde între suprafețele de contact a două corpuri aflate în mișcare relativă pentru a forma o peliculă subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu o frecare fluidă, reducând uzura, încălzirea etc. Se folosesc l. solizi (grafitul, sulful etc.), l. semifluizi (seul, vaselina etc.) și l. fluizi (uleiul, apa, aerul etc.).

SCORBURĂ, scorburi, s. f. 1. Cavitate, gaură, scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru. Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de viespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106. Plecară amîndoi. Cotoșmanul înainte; băiatul după dînsul. Ajungînd într-o pădure, găsiră o scorbură mare și și-o aleseră de locuință. ISPIRESCU, L. 287. Iară veverițele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii și plîngeau în pumni. CREANGĂ, P. 240. ♦ Trunchi de copac găunos, putrezit. Este un izvor care iese la suprafață. Se sapă puțin în pămînt și cavitatea lui este umplută cu o... scorbură. PAMFILE, I. C. 468. Am o scorbură uscată, Șeade în cui aninată (Scripca). GOROVEI, C. 337. 2. Văgăună, cavitate mică într-un mal, într-un deal sau într-un munte; peșteră. Stoicea făcu vînt copilei în scorbura de var. GALACTION, O. I 50. [Turcii] crezîndu-se acum prinși între două focuri, sau că se predau, sau că dispar pitulîndu-se prin scorburile rîpei. ODOBESCU, S. III 575. Ei mi s-or duce Prin dealuri cu stînci Și prin văi adînci, Prin scorburi de munți, Prin codri cărunți. TEODORESCU, P. P. 34. 3. Cavitate, gol, scobitură. (Fig.) Insule sfinte Se-nalță-n el ca scorburi de tămîie. EMINESCU, O. IV 93.

lubrifiant sm [At: IOANOVICI, TEHN. 353 / P: ~fi-ant / V: (pop) ~ref~ / Pl: ~nți / E: fr lubrifiant] (Teh) Substanță vâscoasă sau sub formă de pulbere, care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

A ȘTERGE șterg tranz. 1) (lichide sau alte substanțe) A îndepărta (de pe o suprafață) prin frecare ușoară (cu ceva). ~ praful. 2) (urmat uneori și de un complement indirect cu prepoziția de) A face să devină curat sau uscat. ~ ghetele de praf. ◊ ~ putina (sau a o ~) a pleca grăbit și pe neobservate. Cât te-ai ~ la ochi într-o clipă. 3) (texte scrise sau desene) A tăia cu o linie, considerând neadecvat sau inutil. 4) fig. A face să se șteargă. ◊ ~ de pe fața pământului a distruge; a omorî. ~ urmele a face să dispară orice urmă. 5) A lovi cu repeziciune; a da o lovitură cu iuțeală. ~ o palmă. 6) pop. (lucruri mărunte) A fura cu abilitate; a șterpeli. /<lat. extergere

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.^[1]

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

NIVEL², niveluri, s. n. 1. Înălțime la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat. Lichidul se ridică la același nivel în vase comunicante. ▭ Porțiunea rămasă uscată în urma scăderii nivelului apei din lac se prezintă ca o plajă tipică. PROBL. GEOGR. II 203. Se ștersese pe mîini cu îngrijire și cerceta nivelul de motorină. DUMITRIU, V. L. 127. ◊ Nivelul mării = punct situat la înălțimea mării, în raport cu care se măsoară toate altitudinile. Localitate situată la 1000 de metri deasupra nivelului mării. ▭ Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine. Linie de nivel = curbă de nivel. Pasaj de nivel = loc unde o cale ferată se încrucișează cu o șosea, ambele fiind situate la aceeași înălțime. ◊ Fig. Sînt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. CARAGIALE, N. F. 94. 2. Fig. Stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității). Nivel ideologic. Nivel material.

uscat², ~ă [At: PSALT. HUR. 5472 / Pl: ~ați, ~e a; ~uri sn / E: usca] 1 a (Îoc umed sau cu ud) Lipsit (parțial) de apă sau de umezeală Si: zbicit, zvântat. 2-3 sn, a (Îoc umed sau cu ud) (Obiect, suprafață) care și-a pierdut (parțial) apa sau umezeala Si: zbicit, zvântat. 4 a (D. pământ, terenuri, locuri etc.) Lipsit de surse de apă. 5 a (Pex; d. pământ, terenuri, locuri etc.) Arid (1). 6 a (D. vreme și perioade de timp) Lipsit de umiditate Si: secetos. 7 a (Îs) Ger ~ Ger fără zăpadă. 8 a (Îas) Frig mare, năprasnic. 9 a (D. vânturi) Care nu aduce precipitații. 10 a (D. buze, gură, gât) Care este lipsit de salivă (din cauza unei boli, a oboselii, a setei, a emoției etc.). 11 a (D. ochi) Lipsit de lacrimi. 12 a Lipsit de conținutul lichid Si: gol¹ (23), sec. 13 a (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) Lipsit de sevă Si: ofilit, veștejit. 14 sn (Reg; îlav) În ~ Practicând altoirea primăvara devreme, înainte de a începe vegetația copacilor. 15 a (D. râuri, lacuri etc.) Din care a dispărut apa Si: secat. 16 a Lipsit de apă Si: sec. 17 a (D. unele alimente) Deshidratat (prin aplicarea unor procedee de conservare) în vederea unei păstrări mai îndelungate. 18 a Care s-a întărit de vechime. 19 a (D. alimente) Care se poate mânca rece (fără o pregătire specială). 20 a Uscăcios (6). 21 a (Pex) Neînsoțit de lichidul cu care este, în general, asociat. 22 a (Mol; îs) Bani ~ați Din care s-au scăzut toate cheltuielile, impozitele Si: net. 23 a (Pfm; îas) Numerar. 24 a (îs) Post ~ Post negru. 25 a (D. tuse) Fără expectorație Si: sec. 26 a (Reg; îs) Tuse ~ă Emfizem pulmonar (la cai). 27 a (D. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Cu (foarte) puțină grăsime Si: slab, uscăcios (9), uscățiv (1), costeliv, descărnat. 28 a (Reg; pex; d. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Lipsit de puteri Si: uscăcios (10), uscățiu (2), uscățiv (2), vlăguit. 29 a (îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. 30 a (Îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de strălucire Si: mat. 31 a (D. organe sau părți ale corpului) Care și-a pierdut puterea vitală Si: atrofiat. 32 a (D. oameni) Cu membre lipsite de putere vitală Si: schilod. 33 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de mlădiere, de muzicalitate. 34 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de putere, de intensitate, de amploare Si: înăbușit, înfundat, stins. 35 a (Pex; d. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de sensibilitate Si: aspru² (12), sec. 36 a (Fig; d. sentimente) (Care a devenit) lipsit de afecțiune, de căldură. 37 a (Fig; d. fizionomia și manifestările oamenilor) Care exprimă indiferență, nepăsare Si: aspru² (13), dur¹ (6), rece. 38 a (D. intelect) Lipsit de putere creatoare, de imaginație, de sensibilitate. 39 a (D. stilul unor scrieri, opere arhitectonice etc. sau d. elemente de stil) Lipsit de ornamente Si: auster (8), sec. 40 a (Rar; d. culori) Lipsit de strălucire. 41 sn (îoc o masă de apă curgătoare sau stătătoare; mai ales îoc mare² (1)) Suprafață a globului pământesc neacoperită de apele oceanului planetar Si: pământ. 42 sn (îrg) Țară. 43 sn (Îe) A trage vetrela (sau, pcf, verde) pe ~ A munci fără spor. 44 sn (Îae) A duce o viață grea. 45 a (Îla) ~ la stomac Constipat (1). 46 sn (Îe) A trage carul pe ~ A scăpa de belea. 47 sn (Îe) A fi dracul pe ~ A fi șiret. 48 sn (Îae) A fi rău. 49 sn (îae) A fi urât.

suflare sf [At: CORESI, EV. 374 / Pl: ~lări / E: sufla] 1 Acționare (puternică) a vântului care determină deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Vz: batere, bătaie, trecere, (reg) vânturare. 2 Deplasare a curenților de aer, a aburilor etc. din atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: suflu (2) Vz: adiere, boare, pală¹, reveneală, scutur¹, undă, zăliște. 3 (Rar) (Producere, cu ajutorul unui instrument, a unui) curent de aer (sub presiune). 4 (Îvp) Respirație. 5 (Pex) Viață (11). 6-7 (Îljv; d. ființe) Fără (de) ~ sau cu ~ tăiată (sau, rar, stinsă) (Care este) cu respirația oprită brusc și temporar (ca urmare a unei emoții foarte puternice, a unui efort fizic deosebit etc.). 8-9 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de teamă. 10-11 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de uimire. 12 (Îal; d. ființe; șîf fără de ~ sau (rar) fără ~lări) Mort. 13 (Îal; d. materie) Inert. 14 (Rar; îla; d. ființe) Cu ~ Viu. 15 (Îlav) Dintr-o (sau într-o) ~ Foarte repede. 16 (Îal) Continuu (1). 17 (Îal) A-și da ~a (de pe urmă) (sau ultima ~) A muri¹. 18 (Îe) A (i se) tăia (cuiva) ~a A respira foarte greu (din cauza unui efort mare, a unei emoții puternice etc.). 19 (Mai ales lsg; csc) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă (18), suflet (68), vietate, viețuitoare, (înv) zidire, ziditură. 20 (Pex) Omenire. 21 Lume. 22-23 Suflu (9-10). 24 (Ccr) Aer expirat Si: (îvp) suflet (3). 25 (Pgn) Expirație (6). 26 (În descântece) Suflu (10) care are rolul de a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 27 (Pex) Descântec (1). 28 (Îvr) Accent (4). 29 (Înv; fig; în religia creșină) Influență spirituală Si: (înv) suflat¹ (7). 30 (Înv; fig; în religia creșină) Forța divină care animă, care inspiră, care creează Si: (înv) suflat¹ (8). 31 (Rar; fig) Influență. 32 Expirare forțată pe nări pentru a curăța nasul de mucozitate sau de secreții apoase (la plâns). 33-34 (Înv; asr) Suflat ¹ (9-10). 35 Operație de a introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer într-o masă de sticlă topită pentru a o dilata și a-i da o anumită formă, pentru fabricarea a diferite obiecte Si: (rar) suflat¹ (11). 36 Acoperire (în scop decorativ) a unor metale cu un strat subțire de aur sau de argint Si: poleire, poleit¹, (rar) suflat¹ (12) Vz: argintare, aurire. 37 (Teh) Operație de curățire, de netezire sau de finisare a suprafeței pieselor metalice prin proiectarea sub presiune cu alice de metal, cu particule nemetalice sau cu lichide Si: sablare, sablaj. 38 (Teh) Operație de curățire sau de uscare a unor piese, subansamble, conducte etc. cu ajutorul unui jet de gaz sub presiune.

CHELOGENEZĂ (< {s} gr. khele „clește” + genesis „naștere”) s. f. (GEOL.) Procesul de formare a scuturilor de uscat. Conform acestei teorii, formulate de J. Sutton în 1963, scuturile se formează în urma unor cicluri geotectonice desfășurate succesiv la periferia nucleelor deja cratonizate. Cu încheierea fiecărui ciclu, suprafața scutului crește.

bășică sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: (Mol; Trs) beș- / Pl: ~ici, (nob) -curi / E: lat vessica] 1 Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului Si: vezică. 2 (Îs) -ca fierii Bășică (1). 3 (Spc) Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. 4 Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 5 Umflătură a pielii plină cu lichid. 6-7 Umflătură mică, plină cu aer care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii) aluatului (în urma dospirii) etc. 8 Obiect (de sticlă) în formă sferică. 9 (Arg) Minge (de fotbal). 10 (Bot; reg; îc) ~ de ali din vânt Săpunăriță (Saponaria officinalis).

leghe sf [At: GHEOGRAFIE, 11²/5 / V: (înv) legă / Pl: ~, (înv) leghi, (îvr) ~ge / E: it lega] 1 Unitate de măsură pentru distanțe terestre sau maritime, variind între 3 și 7,5 km. 2 (Îs) ~ (terestră) comună Unitate de măsură pentru distanțe de uscat, egală cu 4, 444 km. 3 (Îs) ~ marină Unitate de măsură pentru distanțe de apă, egală cu 5, 555 km. 4 (Îs) ~ geografică Unitate de măsură pentru distanțe egală cu 7,408 km. 5 (Îs) ~ pătrată Unitate de măsură pentru suprafețe egală cu aproximativ 197 m².

SCOROJIT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

A SE PÂRLI mă ~esc intranz. 1) A se arde ușor la suprafață. 2) (despre persoane și despre corpul lor) A deveni negru (sub acțiunea razelor solare); a se înnegri; a se bronza. 3) (despre plante) A-și pierde puțin seva (de căldură, de frig); a se usca puțin. 4) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se arde; a se frige. ◊ Cine se pripește, se ~ește cine se grăbește, pierde. /<bulg. părlja, sb. prljiti

AVIAȚIE a) ramură a aeronauticii care se ocupă cu probleme privind construcția, tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul; b) totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport aerian; c) termen care definește personalul și mijloacele de zbor diversificate după scop și destinație: Aviația civilă, aviația militară, aviația sanitară, aviația sportivă, aviația utilitară etc. Aviația civilă este ramură a aviației care servește pentru transportul călătorilor și mărfurilor precum și pentru efectuarea unor lucrări în agricultură, silvicultură, pentru scopuri sanitare, sportive, turistice, din care derivă celelalte categorii de aviație, altele decât cea militară. Aviația militară este o categorie de forțe armate destinată ducerii acțiunilor de luptă în cooperare cu trupele de uscat, marina militară, alte forțe precum și pentru misiuni independente. Are o mare capacitate de manevră, posibilitate de a folosi mijloace de luptă variate, observând și supraveghind spații mari. Principalele misiuni sunt: cercetare aeriană, lupta contra mijloacelor de atac inamice, sprijinirea trupelor de uscat și ale marinei militare în operație și luptă, dezorganizarea serviciilor și a conducerii trupelor inamice; participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului la sol și în aer, executarea transportului desantului aerian propriu și transportul de trupe, materiale și mijloace de luptă. Principiile întrebuințării în luptă au la bază: cooperarea cu celelalte categorii de forțe armate, folosirea prin surprindere, concentrarea eforturilor pe direcțiile principale în momentele hotărâtoare și pe obiective importante, continuitatea acțiunilor, conducerea centralizată, economia forțelor și a materialului de zbor. După caracteristici aviația militară poate fi: tactică sau strategică. Aviația militară tactică este înzestrată cu avioane polivalente organizate în unități de vânătoare-bombardament (vânătoare tactică), vânătoare și cercetare, cu avioane de transport mediu și ușor, avioane fără pilot, construite și echipate pentru cercetare aeriană, constituirea unor ținte aeriene false, pentru bruiaj etc. Este destinată să desfășoare acțiuni de luptă independente sau în cooperare cu trupele de uscat și marina militară. În cazuri excepționale poate îndeplini și misiuni strategice. Aviația militară strategică este înzestrată în special cu avioane cu rază mare de acțiune, purtătoare de lovituri nucleare. Aviația militară după misiuni poate fi: de vânătoare (pentru nimicirea în aer a mijloacelor de atac aerian inamic); de vânătoare-bombardament (pentru sprijinul trupelor de uscat și a marinei militare); de bombardament (pentru lovirea obiectivelor importante din adâncime); de cercetare (pentru obținerea de informații asupra inamicului); de cercetare-corectare (pentru cercetarea obiectivelor și corectarea focului artileriei și rachetelor); de legătură (de regulă elicoptere pentru asigurarea legăturii mobile dintre diferite eșaloane); minero-torpiloare (pentru nimicirea armelor sub apă ale inamicului în mod special); de transport (pentru transportul de trupe și materiale). Și alte categorii de diferite armate pot fi înzestrate cu unități de aviație: Aviația forțelor maritime militare [poate fi ambarcată (aeronave de luptă care decolează, revin și staționează având baza pe o navă portavion sau portelicopter) sau cu baza pe litoral. Este dotată cu avioane și elicoptere de luptă, cercetare, transport și cu misiuni speciale (lupta împotriva submarinelor, minarea sau deminarea comunicațiilor maritime, salvarea echipajelor navale lovite de inamic etc.). Sprijină grupările navale și le acoperă împotriva loviturilor din aer ale inamicului. Misiuni principale: cercetarea aeriană pe mare și în raioanele de pe litoral unde se află baze maritime, militare, porturi sau lucrări genistice de suprafață și a submarinelor; lovirea obiectivelor de pe litoral, sprijinul și acoperirea grupărilor de desant maritim; minarea și deminarea porturilor, comunicațiilor maritime și fluviale; acoperirea aeriană a convoaielor etc.] și Aviația trupelor de uscat [înzestrată cu elicptere de luptă, de transport și cu destinații speciale, cu avioane ușoare și fără pilot. Elicopterele de luptă pot acționa independent sau în cooperare cu alte forțe. Elicopterele de transport cresc mobilitatea trupelor de uscat (infanterie, artilerie și antitanc în zonele proprii sau în dispozitivul inamicului, pot aproviziona trupele care luptă în încercuire, desantul aerian și forțele din poziții înaintate. Elicopterele cu destinație specială pot executa misiuni de: cercetare aeriană, chimică și de radiații, plantarea minelor, întinderea unor linii telefonice, fumizarea unor porțiuni de teren în scopul ascunderii unor manevre ale trupelor proprii, asigurarea legăturii etc.]. Aviația sanitară, servește transportului de persoane accidentate sau care necesită intervenții chirurgicale urgente, putând parașuta materiale sanitare, instrumentar și medicamente în zone greu accesibile. Aviația sportivă, ramură sportivă în cadrul căreia se organizează activitatea de pregătire a tinerilor dornici să practice sporturi aeronautice, precum și concursuri și demonstrații aviatice de micromodele, aeromodele, zbor cu și fără motor, parașutism etc. Aviația utilitară, este destinată în special tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură.

întindere^[1] sf [At: I. IONESCU, C. 33/6 / Pl: ~ri / E: întinde] 1 Desfășurare, trăgând de unul sau de ambele capete, a unui lucru care era strâns, încolăcit, înfășurat Si: întins¹ (1), (înv) întinsură (1). 2 (Fig) Împingere a lucrurilor la extrem Si: întins¹ (2). 3 (Îs) ~a unei curse (sau a unui laț) Pregătire a unei curse pentru a prinde un animal. 4 (Fig; îas) Pregătire a unei înșelătorii pentru cineva. 5 (Îs) ~a undiței Lăsare a undiței la apă. 6 (Fig; îas) Tentare a cuiva cu ceva. 7 Încordare. 8 Deformare a hainelor prin lărgire sau lungire Si: întins¹ (4). 9 Extensie urmată de micșorarea secțiunii în timpul unei laminări, specifică metalelor Si: întins¹ (5). 10 Curgere a unor lichide ca o dâră vâscoasă din cauza alterării Si: întins¹ (6). 11 Lungire a unui lucru elastic, trăgând de ambele capete Si: întins¹ (7). 12-13 (Îs) ~a mâinii Îndreptare a mâinii, a brațului într-o direcție oarecare pentru (a indica sau) a apuca un obiect. 14 (Îas) Cerșire. 15 (Îs) ~a mâinii (cuiva) Strângere a mâinii cuiva în semn de recunoștință. 16 (Fig; îas) Venire în ajutorul cuiva. 17 Îndreptare a urechilor calului înainte. 18 (Udp „către”) Oferire a unui obiect cuiva Si: întins¹ 19 Ochire cu o armă Si: întins¹ (9). 20 Pornire la drum Si: întins¹ (10). 21 Zbor grăbit al păsărilor de undeva Si: întins¹ (11). 22 (Îs) ~a pasului Mers cu pași mari și grăbiți Si: întins¹ (12). 23 Plecare rapidă de undeva Si: întins¹ (13). 24 Destindere prin alungirea încheieturilor membrelor pentru a se relaxa Si: întins¹ (14). 25 Înălțare în vârful picioarelor și ridicare a brațelor pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului Si: întins¹ (15). 26 (Înv; fig; udp „către”, „spre”) Râvnire la ceva Si: întins¹ (16). 27 Necesitate pe care cineva nu are mijloacele pentru a și-o satisface Si: întins¹ (17). 28 Încumetare. 29 Obrăznicire. 30 Aventurare în acțiuni sau cheltuieli care îi depășesc posibilitățile Si: întins¹ (20). 31 Culcare a cuiva la pământ Si: întins¹ (21). 32 (Înv) Chinuire a cuiva prin tragere de corpul său cu aparate de tortură Si: întins¹ (22). 33 (Înv; îs) ~a pedepsei Pedepsire a cuiva. 34 (Fig) Tragere din toate părțile de cineva Si: hărțuire, întins¹ (23). 35 Prelungire a unei clădiri într-o direcție Si: întins¹ (24). 36 (Fig) Prelungire în timp Si: dăinuire, durare, întins¹ (25). 37 Extindere. 38 Insistență. 39 Digresiune. 40 Prelungire în spațiu Si: întins¹ (29). 41 (Îs) ~ la vorbă Prelungire a discuției mai mult decât este cazul Si: întins¹ (30). 42 Despăturire a unei țesături Si: întins¹ (31). 43 Punere a rufelor la uscat pe o frânghie Si: întins¹ (32). 44 (Îs) ~a cortului Instalare a unui cort Si: întins¹ (33). 45 Formare a unei foi dintr-un aluat prin subțiere Si: întins¹ (34). 46 Pregătire a războiului de țesut Si: întins¹ (35). 47 (Îs) ~a cărților Desfășurare a cărților de joc pe masă pentru a ghici Si: întins¹ (36). 48 Expunere a mărfii pentru vânzare Si: întins¹ (37). 49 Împrăștiere a fânului să se usuce Si: întins¹ (38). 50 (Îs) ~a mesei Așezare a mesei pentru a mânca. 51-52 (îas) Oferire a mâncării (unor oaspeți sau) de pomană pentru morți. 53 Punere a unui strat de grăsime, alifie, marmeladă etc. pe suprafața a ceva Si: întins¹ (39). 54 Extindere pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar Si: întins¹ (40). 55 Extindere prea mare în timp Si: întins¹ (41). 56 (Îs) ~a horei Formare a unei hore. 57 Delimitare a unor suprafețe, teritorii Si: întins¹ (42). 58 Răspândire a plantelor Si: întins¹ (43). 59 (Fig) Sporire a unei stăpâniri Si: întins¹ (44). 60 Răspândire a unor idei, zvonuri Si: întins¹ (45). 61 Extindere a unei epidemii Si: întins¹ (46). 62 Acoperire a unei suprafețe tot mai mari a corpului de o boală de piele Si: întins¹ (47). 63 (Med, îs) ~ musculară Solicitare a fibrelor musculare peste posibilitățile lor de întindere (1), ajungând până la ruptură. 64 (Fiz) Însușire a materiei de a ocupa un loc determinat în spațiu Si: (înv) întizime. 65 (Ccr) Suprafață a unui loc sau a unui obiect. 66 (Spc) Loc. 67 (Fig) Distanță. 68 (Iuz) Dezvoltare. 69 (Fig) Durată. 70 (Muz) Ambitus. 71 Depășire a oricărei limite Si: întins¹ (52). 72 (Jur; înv) Delimitare a competenței Si: întins¹ (53). 73 Extindere a unor mișcări sociale Si: întins¹ (54). 74 Trecere a râsului, căscatului de la unul la altul Si: întins¹ (55). modificată

mat, mată adj. I 1 (despre sticlă sau, p. ext., despre obiecte din sticlă) lăptos, opac². Lampa este din sticlă mată. 2 (mai ales despre obiecte) șters. Mobila din sufragerie are suprafața mată. 3 (mai ales despre culori) împâclit. Ochii îi erau de un albastru mat. II fig. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbușit, înfundat², pierdut, slab, stins², surd, <fig.> șters, uscat², vătuit², <fig.; reg.> scorboroșit. În depărtare se aude zgomotul mat al valurilor mării.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică, plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

SCOROJIT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

TURN construcție verticală, îndeplinind diverse funcțiuni în desfășurarea activității de zbor, a susținerii acesteia. Turnul deltaplanului, fixează capul prin care trec corzile de susținere statică a voalurii deltaplanului, fiind constituit dintr-un tub în poziție orizontală. Turn de aerisire, instalație specială într-o clădire înaltă de aproximativ 15 m în care se usucă și se aerisesc parașutele, fiind prevăzută cu instalații de climatizare. Turn de control al aerodromului, punct dotat cu aparatură similară controlului de apropiere (v.), controlorii urmărind cu privirea traficul în împrejurimile aerodromului și de pe suprafața de manevră, pentru a da instrucțiuni care să ducă la evitarea abordajelor sau a ciocnirii aeronavelor cu obstacole de pe sol. Turn de parașutism, construcție de 40-100 m înălțime prevăzută cu troliu pe un braț mobil de care se atașează un cablu care are la unul din capete un inel metalic pe care se desfășoară voalura unei parașute deschise. Parașutistul echipat cu sistemul de suspensie este tractat la înălțimea maximă de unde poate executa lansări ghidate (dirijat prin cablu până la contactul cu solul), declanșate (desprinzând parașuta de cadru prin tragerea unei suspante, plutirea fiind liberă) și de la platformă (echipat ca pentru lansare ghidată, parașutistul se află pe o suprafață special amenajată pe turn la înălțimea maximă, de unde execută un salt în gol, simulând părăsirea aeronavei, continuând coborârea cu parașuta ghidat).

ÎNTINDE, întind, vb. III. I. (Predomină ideea unei mișcări liniare în spațiu, pornind de la un punct spre altul) 1. Tranz. A trage de unul sau de amîndouă capetele sau de toate părțile unui corp (mărindu-l) A întinde un elastic. ▭ Merge binișor cu arcul gata către locul bănuit... se oprește și-ntinde arcul. CARAGIALE, P. 111. ◊ Expr. A întinde (cuiva) cursa sau o cursă, lațul, un laț) = a așeza cursa pentru a prinde un animal; fig. a se folosi de mijloace viclene față de cineva. O cursă pe care i-o întindea tată-său. ISPIRESCU, L. 18. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊ Intranz. Pescarii întind veseli de căpătîiul funiilor. DELAVRANCEA, S. 64. ◊ Refl. Parcă pielea mi se întinde pe oase, de le simt contururile. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. ◊ Refl. pas. Arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. I 148. ♦ Refl. A se încorda. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ Refl. (Mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi prin deformare permanentă, a se lăbărța. Flanela s-a întins la gît. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge în formă de dîre băloase. Borșul trezit se întinde. 2. Tranz. (Cu privire la părți ale corpului) A mișca lungind într-o direcție oarecare, a desfășura în toată lungimea. Cîte un bătrîn care stătea la fereastră întindea gîtul și îl urmărea cu ochii. DUMITRIU, N. 152. Puternicile brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. Nu e nevoie, cînd zîmbiți, să întindeți buzele pîn’ la ceafă. ALECSANDRI, T. I 295. ◊ Fig. Întinde cu mîndrie aripele-ți ușoare, O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit. ALECSANDRI, P. I 124. ◊ Expr. A întinde mîna (sau o mînă) = a face un gest cu brațul: a) pentru a indica ceva; b) pentru a cere de pomană. Chiar cerșetorul din colț a uitat să întindă mîna. C. PETRESCU, C. V. 290. A întinde (cuiva) mîna (sau mîinile) = a) a înainta brațul către o persoană pentru a da mîna cu ea (în semn de salut; fig. a-și manifesta dragostea sau prietenia pentru cineva. Fata zîmbi, întinse mîna: Dumneata ești domnu Macovei? SADOVEANU, M. 113. Vartolomeu Diaconu întinse mîna prietenos. C. PETRESCU, A. 280. A plecat fără să-mi întindă mîna. VLAHUȚĂ, O. A. 471. Trebuie să le întindem mînile cu dragoste. ALECSANDRI, T. I 361; b) (fig.) a veni în ajutorul cuiva, a salva pe cineva dintr-un impas. Noi vă întindem mîna – continuă brigadierul – să vă ridicăm pe un drum mai neted ce duce la fericire și la belșug. MIHALE, O. 44. 3. Refl. (Despre ființe) A-și destinde corpul (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). [Bardac] dormea cît e ziua de mare, se întindea, căsca. SADOVEANU, O. VII 357. Se întindea și mai căsca. ȘEZ. II 35. Dar podarul se gîndea Și cu lene se-ntindea. ALECSANDRI, P. P. 159. ♦ A se înălța ridicîndu-se în vîrful picioarelor. Dragă mi-i lelița-naltă, Că-mi dă gură peste poartă; Dar lelița mititea Se-ntindea și n-ajungea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ Fig. A se încumeta, a cuteza, a îndrăzni, a se obrăznici. Nu te-ntinde! ◊ Expr. Nu te-întinde mai mult decît ți-e plapuma (sau, regional, oghialul) = nu pretinde mai mult decît poți avea, fii modest. Nu mai lungi vorba... Nu te-ntinde mai mult decît ți-i oghialul! ALECSANDRI, T. 464. 4. Refl. (Despre ființe) A se culca (pentru a dormi sau a se odihni). Se întinse la umbra tufanului. PREDA, Î. 153. Și cînd în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce. EMINESCU, O. I 168. Ne întindem pe mușchi, sub un măslin. ALECSANDRI, O. P. 350. ♦ Tranz. A doborî la pămînt printr-o lovitură. La pămînt îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga. ALECSANDRI, P. P. 130. 5. Tranz. A înmîna, a prezenta, a oferi, a da. Fata a întins unchieșului niște hîrtii, pe urmă... s-a întors în loc. GALAN, Z. R. 32. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Îi întinse un bănuț de aur. DELAVRANCEA, H. T. 36. Și, întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. EMINESCU, O. I 91. 6. Tranz. (Cu privire la o armă de foc) A îndrepta spre...; a ochi. Stăi, stăi, nu-ntinde flinta, că plumbul e fierbinte. COȘBUC, P. II 96. Se întîlnește cu necuratu; cînd întinde pușca să deie, el îi zice: stăi, nu da, că-ți voi fi de folos. ȘEZ. II 40. 7. Tranz. (În expr.) A (o) întinde (la drum) = a pleca repede, a grăbi mersul, a fugi, a o șterge. De la Brăila înainte, lui Moș Gheorghe i se pare că trenul o întinde la drum, cu tot dinadinsul. SP. POPESCU, M. G. 39. Întinse unchiașul la drum. ISPIRESCU, L. 96. O întinse cu grabă spre București. BĂLCESCU, O. II 110. (Rar, cu altă construcție) Întinseră piciorul la drum. ISPIRESCU, L. 322. (Intranz., despre vite) A întinde la jug = a trage (din greu). Boii se spetesc întinzînd la jug. ALECSANDRI, T. 970. (Refl., rar, despre cai) A se întinde galopului = a o lua, a merge în galop mare. Într-un mers obișnuit, iepușoara... ar fi părut o mîrțoagă...; acum, abia se zărea prin fulgi, întinsă galopului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. 8. Tranz. (Rar, cu privire la ființe, în special la oameni) A chinui, a tortura. De te-aș prinde, Ca p-un cîine te-aș întinde Că la toți le-ai dat noroc, Pe mine mă arzi în foc. TEODORESCU, P. P. 278. ♦ Fig. A trage de cineva, a hărțui. Bietu popa... e și el întins în toate părțile. STĂNOIU, C. I. 30. II. (Predomină ideea de răspîndire sau așternere în lungime și lățime pe o suprafață) 1. Tranz. (Cu privire la obiecte strînse, îndoite, împăturite) A desface, a desfășura (în lung și în lat), a așeza în toată întinderea, pentru a forma un așternut, pentru a expune la aer etc. Muierea... întinse hainele să se usuce. RETEGANUL, P. III 4. El întinse pe pajiște niște scoarțe scumpe. ISPIRESCU, L. 109. Aceste două vase, după ordinul colonelului, întinseră pînzele în vînt. BOLINTINEANU, O. 264. [Rufele] să le anin în cuiul meu și să le întind în odaie. ALECSANDRI, T. I 322. ◊ Fig. Neguri albe, strălucite, naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe cîmpie. EMINESCU, O. I 72. Azi dimineață ne-am trezit cu iarna în țară. Ea și-a întins cojoacele albe pe vîrfurile munților. ALECSANDRI, S. 308. ◊ (Cu privire la obiecte care – după ce au fost desfășurate – trebuie fixate, susținute, sprijinite) Ienicerii... Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari. EMINESCU, O. I 146. (Refl. pas.) S-a întins puntea de legătură cu uscatul. BART, E. 317. Între cei patru stîlpi de la intrare se-ntindea ziua, peste șanț, un pod de piele de bivol. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. ◊ (Cu privire la obiecte care trebuie expuse vederii) Oamenii și-au întins marfa pe mesele din piață. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mîncare, a pune masa; a da o masă (cu oaspeți mulți). Cînd boierul întindea masă mare... chema tacîmul curții ca să desfăteze pe mosafiri. GALACTION, O. I 69. Vreo zece fete... ajutau Gherghinei să întindă niște mese în ogradă. BUJOR, S. 95. Mîndră masă-și întindea Și tot bea și veselea Și din gură-așa zicea... ALECSANDRI, P. P. 72. (Refl. pas.) Într-o mînăstire din trecut rămasă, În domneasca sală se întinde masă. BOLINTINEANU, O. 54. ♦ (Cu privire la substanțe moi sau plastice) A așeza pe o suprafață mai mare, subțiind, netezind; a răspîndi. Au întins hoștinile fierbincioare pe o pînzătură. CREANGĂ, A. 15. ◊ Expr. A întinde o foaie (de aluat) = a subția o foaie de aluat (de obicei apăsînd-o de repetate ori cu o vergea de lemn), a-i mări suprafața. 2. Refl. A ocupa un spațiu (mai) mare, (mai) întins, a acoperi o suprafață mare. Dincolo de marginile pădurii se întind ogoarele de porumb. BOGZA, C. O. 246. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. SLAVICI, O. I 214. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună. EMINESCU, N. 51. ◊ Fig. Freamătul de sară conteni, pacea începea a se întinde iar pe iaz. SADOVEANU, O. I 410. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Urmat de determinări introduse prin «pînă la», arată limitele unui ținut, ale unei țări etc.) Dobrogea se întinde pînă la mare. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se prelungi (într-o direcție), a acoperi o suprafață mare. Din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii. COȘBUC, P. II 78. Parada se întindea ca un șerpe pe șovoita uliță. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Expr. A întinde hora = a forma o horă. Nu-s crunt, nici hapsîn, Puternic și bun, Pe toți îi cuprind și horele-ntind. Aduc sărbătoare la mic și la mare. BANUȘ, B. 102. Hori de-mi întindea, Hori de-mi învîrtea. TEODORESCU, P. P. 647. ♦ (Despre plante, buruieni etc.) A se lăți, a se răspîndi (orizontal pe pămînt). Troscotul s-a întins peste toată curtea. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la putere, stăpînire etc.) A mări, a lăți, a spori. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii... să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30. ◊ Refl. Puterea mea se-ntinde Preste cer, preste văzduhuri. CONACHI, P. 87. ♦ (Despre idei, zvonuri) A se răspîndi, a se extinde. Vestea... s-a întins vertiginos în uzină. SAHIA, N. 35. ♦ (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. Din Zarand, răscoala se întinde și cuprinde și Hunedoara. IST. R.P.R. 281. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește. EMINESCU, O. I 144. ♦ (Despre boli, epidemii) A cuprinde o suprafață din ce în ce mai mare, a se lăți. Începuse cangrena să se întindă ca o pată de păcură pe umărul lui Bernaru. MIRONESCU, S. A. 121. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui, a ține. Festivitatea a luat sfîrșit. Masa care a urmat... s-a întins pînă dimineața. STANCU, U.R.S.S. 94. Veseliile se întinseră pînă noaptea tîrziu. ISPIRESCU, L. 376. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «asupra») A insista, a stărui. Ar fi fastidios a mă întinde mai mult asupra acestui subiect. GHICA, S. 212. ◊ Expr. A se întinde la vorbă (lungă) sau cu vorba sau (tranz.) a o întinde la vorbă sau a întinde vorba (sau vorbe) = a lungi vorba, a vorbi mai mult decît trebuie, a tărăgăna sau a face să tărăgăneze o discuție. Cu răbdarea păianjenului ce-și țese pînza, în mod voit întindea vorba. V. ROM. septembrie 1952, 175. Se bucura mama că-i veneau neamurile, s-o mai întindă cu ele la vorbă. STANCU, D. 5. Își ceru iertare și plecă mînat de treburi urgente, care nu-i dădeau răgaz să se întindă la vorbă lungă. C. PETRESCU, A. 469. Le-a îngăduit să se întindă la vorbă. REBREANU, R. I 145. Ce să mai întind vorbe? RETEGANUL, P. I 55. Ne-am prea întins cu vorba și luminarea-sa nu știe cum să ne mai intre în voie. CREANGĂ, P. 258. – Forme gramaticale: perf. s. întinsei, part. întins. – Prez. ind. și: (regional) întinz (DELAVRANCEA, A. 129, CARAGIALE, O. I 56). – Variantă: (învechit) tinde (BUDAI-DELEANU, Ț. 178) vb. III.