Definiția cu ID-ul 915321:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Fir de apă subterană care iese sau țîșnește la suprafața pămîntului. Umbrind vrun nor, n-a mai scăzut arsura, Și cerul astfel a ucis natura. Nici ape-n puțuri, nici izvoare-n munți, Și nime n-avea lipsă-acum de punți. COȘBUC, P. I 280. Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96. Mai de vale-o blîndă ciută La izvoare se adapă. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Fig. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective, îl îmbăta un duduit de tractoare... niște izvoare de grîu roșcat curgeau din pîntecele batozelor. CAMILAR, TEM. 127. Ochii ei, două izvoare săcate, încetase de a mai varsa lacrîmi. EMINESCU, N. 28. ◊ Izvor mineral v. mineral. Izvor termal v. termal. 2. (Mai ales la pl.) Locul în care iese la suprafața pămîntului apa din pînzele de apă subterană, formînd un lac sau o apă curgătoare; obîrșie. Izvoarele Jiului. 3. Punct sau corp de la care se propagă în spațiu lumină, căldură etc. Izvor de lumină. 4. Fig. Origine, lucru din care provine, din care decurge ceva; sursă. V. cauză (1). Izvor de inspirație.În durerile și furtunile negurosului nostru trecut, doina și cîntecul bătrînesc au fost izvoare de viață și energie. SADOVEANU, E. 17. Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri. EMINESCU, O. I 150. 5. Fig. Document, monument pe care se întemeiază un fapt istoric sau care servește pentru sprijinirea unei afirmații științifice; sursă, sorginte. [Istoria] se întocmește pe baza izvoarelor, adică a dovezilor nescrise și scrise. IST. R.P.R. 7. Lipsa izvoarelor nu ne iartă a cunoaște cu de-amănuntul tactica oștirilor romînești. BĂLCESCU, O. I 24.