BALIE, balii, s. f. (Reg.) Vas mare circular, făcut din doage, pentru spălatul rufelor. – Din ucr. balija.

ZOAIE, zoi, s. f. Apă (cu săpun și cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară, lături. [Pr.: zoa-ie. - Pl. și: zoaie] – Cf. bg., ucr. zola.

POSTAVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie (care servește la frământatul aluatului, la spălatul rufelor etc.). 2. Ladă în care curge făina la moară în timpul măcinatului. – Din scr. postava.

SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau construcție special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

ALBIE ~i f. 1) Vas lunguieț, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaș al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea

BALIE ~i f. reg. Vas mare făcut, mai ales, din doage și folosit la spălatul rufelor. [Art. balia; G.-D. baliei; Sil. ba-li-e] /<ucr. balija

COPAIE ~ăi f. reg. 1) Vas de lemn, de formă alungită, folosit la plămăditul pâinii, spălatul rufelor etc.; albie; covată. 2) Ladă de lemn în care curge făina la moară. [Art. copaia; G.-D. copăii; Sil. -pa-ie] /<bulg., sb. kopanja

COVATĂ ~eți f. 1) reg. Vas lunguieț de lemn folosit la plămăditul pâinii, spălatul rufelor etc.; albie; copaie. ◊ A băga pe cineva sub ~ a-și demonstra superioritatea asupra cuiva; a întrece net pe cineva. 2) Ladă de lemn în care curge făina la moară. /<turc. kovata, kuvata

LEȘIE f. 1) Apă fiartă cu cenușă de lemn și limpezită, folosită la spălatul rufelor. ◊ A avea (sau a simți) ~ pe suflet a avea o dispoziție proastă. 2) Soluție alcalină cu diferite întrebuințări în industrie. [G.-D. leșiei] /<lat. lixiva

A LIMPEZI ~esc tranz. 1) A face să se limpezească. 2) (rufe spălate) A spăla ușor în apă curată; a spăla ultima dată; a clăti. /Din limpede

SODĂ f. Substanță albă cristalizată întrebuințată în industrie și în gospodărie (pentru spălatul rufelor, vaselor etc.). ~ calcinată. ◊ ~ caustică hidroxid de sodiu. [G.-D. sodei] /<germ. Soda, lat. soda

VINARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu flori albe, folosită pentru proprietățile ei aromatice la parfumarea rufelor spălate sau pentru a da aromă unor băuturi etc. /vin + suf. ~ariță

SODĂ s.f. Substanță de culoare albă, de obicei cristalizată, întrebuințată pentru spălatul rufelor, vaselor etc.; carbonat neutru de sodiu. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, întrebuințat la fabricarea săpunurilor și ca reactiv. [< germ. Soda].

cioci³ s.f. pl. (reg.) cârlige pentru prins rufele spălate pe sârmă sau frânghie.

crintă, crinte, s.f. (reg.) 1. vas de care se servesc ciobanii la stoarcerea zerului din caș. 2. masă lungă și scundă pe care se taie carnea porcului. 3. vas mare în care se spală rufele. 4. lemn cioplit, la moară.

găletar, găletare, s.n. (reg.) găleată mare, balie (pentru spălat rufe).

lahan s.n. (reg.) albie din doage, pentru spălat rufe.

mângălitor, mângălitoare, s.n. (reg.) bucată de lemn dreptunghiulară, în șanțuri, pentru spălat rufe; măngălău.

bili (-lesc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător).

perdăfi, perdăfesc, vb. IV (înv. și reg.; despre rufele spălate) a stropi ușor cu apă înainte de a le călca.

spumuit, -ă, adj. (reg.) 1. (despre țesături) rărit; uzat. 2. (despre rufe) spălat cu multă spumă; albit. 3. (fig.) certat.

SODĂ s. f. substanță albă, de obicei cristalizată, pentru spălatul rufelor, vaselor etc.; carbonat neutru de sodiu. ♦ ~ caustică = hidrat de sodiu cristalizat, folosit la fabricarea săpunurilor și ca reactiv. (< germ. Soda)

VANĂ s. f. 1. vas mare, cadă pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe. 2. dispozitiv de deschidere, închidere sau reglare a debitului unui lichid dintr-o conductă. (< germ. Wanne)

leancă (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haină uzată. – 3. Femeie neglijentă. Rut. ljanka „haină de pînză de in”, din sl. lininŭ „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban derivă ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totuși, pentru evoluția semantică, buleandră, treanță, hanță, etc. Leancă, s. f. (urzitoare) pare să fie același cuvînt (sensul ar fi de „alergătoare” și expresia a umbla leanca „a hoinări”). Skok 71 și DAR pleacă de la sb. lijenka „prăjină de întins rufele spălate”; dar semantismul nu este convingător.

spăla (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s. n. (spălare); nespălat, s. m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s. n., cîrpă de bucătărie; s. n., lavabou); spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s. f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s. f. (s. f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s. f. (spălat; lături); spală-varză, s. m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.

a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână.

BALIE, balii, s. f. (Reg.) Vas mare, circular, făcut din doage, pentru spălatul rufelor. – Ucr. balija.

BĂGA, bag, vb. I. I. 1. Tranz. A introduce, a vîrî un lucru sau o ființă în..., la... sau sub... ◊ Expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A-și băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva). A-și băga mințile în cap = a-și da bine seama de urmările faptelor sale; a se cuminți. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva); b) a face (pe cineva) să creadă (ceva). A-și băga nasul în ceva (sau undeva, în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva, în toate). A-și băga mîna în foc pentru cineva = a garanta pentru cinstea cuiva. ♦ A face să intre (izbind); a înfige, a împlînta. 2. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un loc; a (se) duce în... (sau sub...). L-a băgat într-o odaie foarte curată (CARAGIALE). ◊ Expr. (Refl.) A se băga în cineva (sau în sufletul cuiva, în ochii cuiva) = a se apropia prea tare de cineva; a plictisi pe cineva cu prezența, cu insistențele. A se băga (sau a intra) sub pielea cuiva = a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. (Tranz.) A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în pămînt) = a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. A băga oile în lapte = a separa oile de miei, pentru a le mulge. A băga în lanțuri (sau în fiare) = a lega; a încătușa. II. 1. Tranz. A investi o sumă de bani (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. A introduce, a înainta o cerere sau o plîngere. 3. Tranz. (În expr.) A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă etc.) = a provoca discordie; a învrăjbi. 4. Refl. A se angaja într-un serviciu. Du-te și te bagă undeva slugă (RETEGANUL). ♦ Tranz. A pune pe cineva într-o slujbă, a da pe cineva la o meserie. 5. Refl. A se prinde, a se angaja să facă ceva. ♦ A se amesteca într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere. 6. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație neplăcută, dificilă. La grea nevoie m-a băgat iar spînul (CREANGĂ). ◊ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă (de ceva). A băga (pe cineva) în boală sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase = a tulbura (pe cineva); a înspăimînta, a îngrozi. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A băga (pe cineva) în răcori (sau în sperieți) ori a-i băga cuiva frica (sau fiori) în oase sau a băga spaima în cineva = a umple pe cineva de spaimă, de groază. (Reg.) A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui pe cineva. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) = a observa, a da atenție (cuiva sau la ceva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva); a fi atent (la ceva); a remarca, a observa (ceva). Bag seamă = observ; mi se pare.

BOALĂ, boli, s. f. 1. Tulburare a sănătății, datorită unor agenți din mediul interior sau exterior al organismului. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = tifos. Boală seacă = tuberculoză. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A scoate rufele din boală = a spăla rufele bine după ce mai întîi au fost prost spălate. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3, (Fam.) Poftă, dorință; capriciu; pasiune. ◊ Expr. A avea boală să... = a avea o dorință, o poftă chinuitoare de a face ceva. ♦ (Fam.) Ciudă, necaz; pornire, pică, invidie. [Pl. și: boale] – Slav (v. sl. bolĩ).

ZOLI¹, zolesc, vb. IV. Tranz. A spăla rufele. – Comp. bg. zolja, ucr. zolyty.

ZOAIE, zoi, s. f. Apă (cu săpun și leșie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară. [Pl. și: zoaie] – Comp. bg., ucr. zola.

dero s. Numele comercial al unui detergent românesc ◊ „Ioana nu-și spală rufele decât cu dero.”; v. și astroclub, spray (1974) (din de[tergent] ro[mânesc])

minimașină de spălat sint. s. Mașină de spălat de mici proporții ◊ „Noutăți la cooperativa «Electrobobinajul» din București: minimașină de spălat rufe, cască de uscat părul, bigudiuri electrice.” R.l. 13 IX 77 p. 5 (din mini- + mașină de spălat; cf. fr. minimachine à laver; DMN)

postgaranție s. f. Perioada de după expirarea garanției unui produs ◊ „Cooperativa Metalocasnica [...] repară mașini de spălat rufe cu program, atât în garanție, cât și postgaranție.” I.B. 11 VIII 80 p. 4. ◊ „[...] organizăm un «Service» pentru intervențiile în garanție și post-garanție.” R.l. 12 III 85 p. 5. ◊ „[...] se efectuează de curând și reparații post-garanție pentru autoturismele Oltcit.” R.l. 24 IV 85 p. 5 (din post- + garanție)

pulsator s. m.^[1] Dispozitiv care aruncă apa în jeturi identice ◊ „[...] mașinile de spălat rufe cu pulsator [...]” R.l. 19 II 82 p. 2 (din pulsa + -tor)

bálie f., pl. baliĭ și băliĭ (rut. báliĭa, balie, germ. de jos balje, cĭubăr, d. fr. baille, care vine d. bretonu bal, cĭubăr). Est. Mare vas oval (în nord rătund) înalt de 30 c.m., compus din doage și întrebuințat la spălat rufele. – În sud și găletar, în Munt. baĭe. – V. albie, covată, copaĭe, troacă, crintă, buhadă.

CUGIR 1. Rîu, afl. stg. al Mureșului; 54 km. Izv. din M-ții Șureanu, de sub Vîrful lui Pătru. 2. Oraș în jud. Alba, la poalele M-ților Șureanu, pe rîul cu același nume; 34.208 loc. (1991). Vechi centru siderurgic (din 1799); fabrici de mașini și utilaj agricol, de mașini de cusut și mașini de spălat rufe. Conf. Panificație. Atestat documentar din 1330. Declarat oraș în 1960.

buhádă f., pl. e și ăzĭ (ngr. bugada și bogada, leșie, care vine d. it. bucáto, leșie saŭ d. pv. bugada, care corespunde cu fr. buée, d. buer, a face leșie, vgerm. bukon, ngerm. bauchen. D. ngr. vine bg. bugada). A spăla rufele la buhadă, a le pune, după spălătură, într’o putină și ale opări cu leșie (Acest obiceĭ e cam vechĭ. Rufele se albesc perfect pin ferbere). V. pîrlăŭ, balie, lugzăŭ, obod, zolniță, leșie, odobaĭe.

*crușésc v. tr. (sîrb. rut. krušiti, rus. -ítĭ, a sfărăma, a putrezi, d. kruh, țandură, bucățică, fărmătură. V. crihan). Mold. Trans. Tăbăcesc, dubesc. Mold. sud (și încrușésc). Spăl rufele răŭ fixînd murdăria în ele pin leșie neprimenită. V. refl. și intr. (după coloarea crușeliĭ). Urinez cu sînge (vorbind de vite). V. zăpresc.

găletár n., pl. e (d. găleată). Mold. sud. Balie, baĭe, găleată mare de spălat rufele.

leșíe f. (lat. lĭxiva, pop. lexiva, leșie; it. lisciva, Piemont lessia, Genova lešia, fr. lessive, sp. lejia, pg. lixia; ngr. alisiva). Apă în care s’a fert cenușă și cu care se spală rufele. V. buhadă, pîrlăŭ.

*potásă f., pl. e (fr. potasse, d. germ. pottasche, d. pott, oală, și asche, cenușă. V. potaș). Chim. Idrat de potasiŭ. – Idratu de potasiŭ, numit și potasă caustică (ca să se distingă de potasa comercială, care e un carbonat de potasiŭ impur), e un corp bazic alb, solid, caustic și veninos. Se întrebuințează în med. precum și la spălat rufele, la făcut săpun, la curățat tablourile pictate ș. a. V. sodă.

leșie, leșii, s.f. – Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor) obținută prin fierberea în apă a cenușii: „Apoi femeile (...) fac leșie și spală cu ea toate vasele” (Memoria 2001: 25). – Lat. laxiva.

uncrop, -uri, (oncrop), s.n. – Apă fiartă, clocotindă, pe care maramureșencele o pun într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa aceea fierbinte (Brediceanu 1957): „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (idem, 43; Săliștea). Atestat și pe Valea Vișeului (Bota 2005: Rona de Sus). Termen atestat în Codicele de la Ieud (1672): uncrop (sl. ukropŭ), „apă caldă”: „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și u<n>crop”. – Sl. ukropŭ (Cihac, Conev, Tiktin cf. DER).

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).

1) zolésc v. tr. (rut. zoliti, bg. zolĭy, spăl cu leșie, d. germ. soole, apă sărată, slatină. V. zoală, zoaĭe). Mold. Spăl cu leșie rufele pentru ca, pe urmă, să le limpezesc. Munt. Mold. Spăl rufele prost. V. zorcăĭ.

lătùrì f. pl. apă în care s’au spălat rufe sau vase de bucătărie. [Lat. *LAVATURAE, spălături].

spăl, a -á v. tr. (lat. *ex-péllavo, *-pellavare [ex-per-lavo]. – Spăl, spelĭ, spală: să spele. V. laŭ). Curăț cu un lichid: a spăla rufe, a spăla paharu, îmĭ spăl mînile. Fig. Șterg, fac să se uĭte: a spăla pin sînge o ofensă. V. refl. Mă curăț cu apă: cînd ne sculăm din somn, ne spălăm pe mînĭ și pe față. Fig. Nicĭ cu Dunărea nu te veĭ spăla. A-tĭ spăla mînile, a te descărca de răspundere, a fugi de responsabilitate (ca Pilat). Spală-te (saŭ freacă-te) pe cap cu acest lucru saŭ cu acest om, se zice ironic cînd unu cere cu insistență un lucru și, în sfirșit, i-l daĭ ca să scapi de el saŭ cînd îțĭ aduce pe cap un om importun cu care, la urma urmeĭ, tot el trebuĭe să se plictisească.

spălătoreásă f., pl. ese. Femeĭe care spală rufele. – În nord și -riță, pl. e.

spălătoríe f. Cameră în care se spală rufe. Stabiliment comercial în care se primesc rufe și haĭne de spălat: spălătorie chimică.

spălà v. 1. a curăța cu apă: a spăla rufe, vase; 2. a se face curat: a se spăla pe obraz; fig. a se spăla pe mâini, a nu lua răspunderea, a arunca vina asupra altuia. [Lat. EX-PER-LAVARE].

zolì v. Mold. 1. a spăla rufele cu leșie și săpun; 2. fig. a mustra: l’a zolit bine. [Rus. ZOLITI, a fierbe în leșie].

săpun n. compozițiune din uleiu sau altă materie grasă și un alcali, servind la spălatul rufelor și la scosul petelor. [Macedo-rom. săpune = lat. SAPONEM].

ZOAIE, zoaie, s. f. (Pop.) Apă (cu săpun și cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară, lături. [Pl. și: zoi] – Cf. bg., ucr. zola.

BALIE, balii, s. f. (Reg.) Vas mare, circular, făcut din doage, pentru spălatul rufelor. – Din ucr. balija.

SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

ALBĂSTRIRE s. f. Acțiunea de a albăstri; clătire, în apă amestecată cu albăstreala a rufelor spălate.

ALBIE, albii, s. f. 1. Obiect de întrebuințare casnică, făcut dintr-un trunchi gros despicat în două și scobit; servește la spălatul rufelor, la scăldatul și la adormitul pruncilor, la hrănirea vitelor etc. V. covată, copaie. Puse copilul într-o albie. ISPIRESCU, L. 60. Să iei băietul cu albie cu tot și să vii cu dînsul la mine. CREANGĂ, P. 173. ◊ Expr. A face pe cineva albie de porci (sau, rar, de cîini) = a batjocori, a insulta pe cineva în mod grosolan. Căpitanul... a tăbărît asupra plutonierului, l-a făcut albie de porci și i-a pus în vedere că-l zvîrle tocmai în fundul Dobrogei dacă va mai da motive de nemulțumire d-lui Paga [moșierul]. REBREANU, R. I 98. Dacă nu vrei să iei cîmpii... te fac albie de cîni. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Adîncitură în scoarța pămîntului, prin care curge o apă; matcă. Lîngă apa Lisei clădiseră rumînii sat, demult, or fi fiind de-atunci o sută de ani. I-au zis Malu-Surpat, căci Lisa își săpase albie prăpăstioasă. SADOVEANU, M. C. 5. Din ce depărtări scoboară și cît a luptat Dunărea ca să străbată aici! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Se ducea la vadul de la albia unui pîrîiaș. ISPIRESCU, L. 122. ◊ Fig. S-a grăbit să îndrume din nou discuția către albia veche. GALAN, Z. R. 86. ♦ Fig. Depresiune de teren. – Pronunțat: -bi-e. – Pl. și: (popular) ălbii (ODOBESCU, la HEM).

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

BALIE, balii, s. f. (Mold., Bucov.) Albie de spălat rufe. A găsit... o nevastă cu mînecile sumese, care spăla voinicește albiturile într-o balie proptită de popii șurii. POPA, V. 262. – Pronunțat: -li-e.

BETEAG, -Ă, betegi, -e, adj. 1. (Despre ființe sau organele lor) Care are un defect, o infirmitate; schilod/infirm. Nu e vina ta că te-ai născut beteag. BARANGA, V. A. 8 Pe patul său, lungit, cu piciorul beteag, oblojit, peste învelitoare, stătea Iani. PAS, L. I 99. Cocostîrci betegi și reumatici șchioapătă ca după o cursă neizbutită. ANGHEL, PR. 113. ◊ Fig. Mut scaunul beteag de lîngă masă Și stau așa, cu spatele la sobă. TOPÎRCEANU, P. O. 65. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «de» și arătînd organul bolnav) Destul strig și lăcrămez, zice, că-s beteagă de picioare și nu ies din casă. SADOVEANU, N. F. 173. Un ciocîrlan șchiop, jumulit și beteag la o aripă. POPESCU, B. III 122. Nu căta că-i cam beteag la nas. L-au pișcat țînțarii. ALECSANDRI, T. I 429. [Iubita] mi-e beteagă, vai, d-o mînă. N-a spălat rufe de-o lună. TEODORESCU, P. P. 308. 2. (Transilv., Ban., în opoziție cu sănătos) Bolnav. Se văieta, că nu mai poate de beteagă. RETEGANUL, P. I 48. Cine are dor și drag Cîtu-i lumea-i tot beteag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 396.

BOALĂ, boli și boale, s. f. 1. Tulburare a activității normale a organismului sub influență unor agenți din mediul interior sau exterior; tulburare a sănătății. Boală de inimă. Boli epidemice. ▭ Și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. Nu vede bine; dar asta poate fi o boală trecătoare. NEGRUZZI, S.I 41. ◊ Fig. Criza, șomajul, risipa, mizeria maselor largi, iată bolile incurabile ale capitalismului. (Popular) Boala copiilor = epilepsie. Toți se speriară că l-a găsit- boala copiilor. GORJAN, H. II 155. Boală lungă sau boală mare = tifos. Boală rea = a) epilepsie; b) tifos. Boală seacă = tuberculoză. Boală de zahăr = diabet. ◊ Loc. adv. (Argotic) De boală = din capriciu, de-al dracului; diri necaz, invidie, răutate etc. ◊ Expr. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A scoate rufele din boală = a spăla rufele bine, după ce mai întîi au fost prost spălate. (Familiar) A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) v. băga. 2. Epitet, dat vitelor (sau altor animale) care nemulțumesc pe om (trag prost, sînt nărăvașe etc.). Dii, boală! STANCU, D. 187. Ho! boală!,.. strigă Gîrneață cu glas de tunet. HOGAȘ, DR. II 98.

CIUBĂR, ciubere, s. n. Vas rotund cu două torți, făcut din doage de lemn și întrebuințat la cărat apă și alte lichide, la muls, la spălat rufe etc. Descuie baraca, aducînd în mijlocul lucrătorilor un ciubăr plin de castraveți. CAMILAR, N. I 318. Clătesc ciubere și șiștare. TOMA, C. V. 230.

LEȘIE¹ s. f. Soluție alcalină obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a potasei caustice sau prin fierberea cu apă a cenușei de lemn și folosită la spălatul rufelor, în tehnică etc. Odaia din față era podită cu scînduri de brad. Leșia și peria aspră le-au dat o culoare frumoasă, gălbuie și-un luciu ca de ceară. V. ROM. iulie 1953, 84. Și noi pe căldurile cele ne ungeam cu leșie tulbure, ședeam afară la soare cu pielea goală, pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. Privește, parcă-s un testemel vechi și clătit în leșie clocotită. ALECSANDRI, T. 942.

PERFORA, perforez, vb. I. 1. Tranz. A găuri ceva cu ajutorul unei unelte. Mașină de perforat ♦ A străpunge un carton (foi dintr-un registru, tichete, bilete) cu ajutorul unei mașini speciale. Ai pune-o p-asta la tors și la spălat rufe? – Ba bine că nu!... La perforat bilete în tramvai. C. PETRESCU, Î. II 123. Biletele, domnilor! zice conductorul, intrînd cu zgomot în compartimentul nostru... Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. CARAGIALE, O. II 266. 2. Refl. (Med.; despre țesuturi sau organe) A căpăta o perforație în urma unei leziuni, a unui proces inflamator, a unui traumatism etc.

TORS¹ s. n. Faptul de a toarce; toarcere. 1. v. toarce (1). Ai pune-o p-asta la tors și la spălat rufe? C. PETRESCU, Î. II 123. Din cînd în cînd se oprea din tors și, suspinînd, căta lung la feciorul-său. MIRONESCU, S. A. 42. Mă-ntreceam cu fetele cele mari din tors. CREANGĂ, A. 63. Cu munca ei, cu torsul... ține casa. I. IONESCU, D. 248. ◊ Fig. Cînd torsul s-aude l-al vrăjitor caier, Argint e pe ape și aur în aer. EMINESCU, O. I 37. ◊ Expr. Tors în tors = cu firele de bătătură bine răsucite (la fel cu cele folosite pentru urzeală). Ițarii se făceau în vechime numai din lînă toarsă «tors în tors». ȘEZ. VII 178. 2. v. toarce (2). Sunetul produs de pisici cînd torc. Se auzi... un tors de motan. SADOVEANU, O. VI 148.

ZOAIE, zoi și zoaie, s. f. (La sg. cu valoare de pl. sau, mai ales, la pl.) Apă (cu săpun sau cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, vaselor etc. V. lături. Varsă repede zoaia din cazane. CAMILAR, N. I 396. «Spălătoria» era o sală mare, fără ferestre, cu ciment pe jos, cu un canal pe margine, pentru scurgerea zoilor. PAS, Z. IV 96. Lucrătorii, cu cizme grele pline de var și de zoaie, forfotesc ca într-un viermar. ARDELEANU, D. 10.

ZOLI¹, zolesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A spăla (rufe, lînă). Apoi le freacă sau le zolește ca să se spele, și cum a zolit una, o clătește. PAMFILE, I. C. 371. Zoli pînă cătră sară toate cămeșile ce avea în două leșii. ȘEZ. I 59. Intranz. Într-o zi îi dă un caier de lînă neagră să-l spele pînă l-o albi. Și pe cînd zolea la fîntînă și plîngea biata nevastă... iacă vine un moșneag, c-o barbă albă pînă la brîu. VLAHUȚĂ, O. A. 411.

VANĂ, vane, s. f. 1. Vas mare (de lemn, de tablă, de tuci, de faianță) pentru îmbăiat (mai rar pentru spălat rufe). Iau un ciubăr, o vană sau o covată mare, toarnă într-însa apa din căldare. MARIAN, Î. 47. 2. Dispozitiv montat în interiorul robinetelor și servind la deschiderea sau întreruperea circulației fluidului; p. ext. robinetul împreună cu acest dispozitiv; sertar (2).

leșie, leșii, s.f. – Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor) obținută prin fierberea în apă a cenușii: „Apoi femeile (...) fac leșie și spală cu ea toate vasele” (Memoria, 2001: 25). – Lat. laxiva (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > bg. lešija, lišija, scr. lušija, liksija (Capidan, cf. DER).

sodă, s.f. – Carbonat de sodiu, folosit la spălatul rufelor sau a vaselor (Apșa de Jos). – Din germ. Soda „sodă, sifon” (Scriban, DEX, MDA).

uncrop, uncropuri, (oncrop), s.n. – (reg.) Apă fiartă, clocotindă, pe care maramureșencele o pun într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa aceea fierbinte (Brediceanu, 1957): „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (idem: 43; Săliștea). Atestat și pe Valea Vișeului (Bota, 2005; Rona de Sus) și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos). Termen consemnat în Codicele de la Ieud (1672): „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și u<n>crop”. – Din sl. ukropŭ (Cihac, Conev, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

zoli, zolesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A spăla rufe, după ce au fost săpunite (cu leșie): „O femeie harnică, cum sunt femeile pe la noi prin sat, a zolit cămăși marți sara și nu era bine” (Bilțiu, 1999: 109; Săpânța). 2. A munci din greu. – Din ucr. zolyty (Scriban; Candrea, cf. DER; DLRM, DEX).

zoluriță, zolurițe, s.f. – (reg.) Vas în care se spală rufele cu leșie (Bud, 1908). – „Foarte probabil avem a face cu o greșeală de transcriere sau de tipar în loc de zolniță (< ucr.). În caz că forma e autentică, e o var. a lui zolniță” (Loșonți, 2001).

SINILI, sinilesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A albăstri rufele spălate, clătindu-le cu scrobeală albastră (pentru a le da o culoare albă strălucitoare). (Poetic, cu pronunțare regională) Cu cămeșa albă-n floare, spălată de fată mare, cu sopon de cinci parale, sînilită-n lăcrămioare. ȘEZ. III 22. – Variantă: sineli vb. IV.

SODĂ s. f. 1. Substanță de culoare albă, de obicei cristalizată, întrebuințată la spălatul rufelor, la curățatul vaselor etc.; carbonat neutru de sodiu. ♦ (De obicei determinat prin «caustică») Substanță de culoare albă-gălbuie, cristalizată, întrebuințată la fabricarea săpunurilor, în industria coloranților, la mercerizarea bumbacului etc.; hidrat de sodiu. Îi cerea sodă ca să facă săpun. GALAN, B. I 50. Se spală paiele timp de 2 ore într-o soluție compusă din 20 părți apă de ploaie și o parte sodă caustică. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 218. 2. (Regional) Apă gazoasă, sifon.

SPĂLAT², -Ă, spălați, -te, adj. 1. Curățat cu ajutorul unui lichid (apă, leșie, benzină). Mi-am adus rufele spălate la fîntîna din sat, ca să le anin în cuiul meu și să le întind în odaie. ALECSANDRI, T. I 322. (Cu pronunțare regională) Tare bine te-oi cata Și ți-oi face de mîncat Aleor și grîu spalat. ȘEZ. III 157. ◊ Fig. Pentru aceasta s-a pregătit și cerul cu albastrul spălat. C. PETRESCU, C. V. 290. 2. (Despre oameni și corpul lor) Îngrijit, curat. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. ♦ Fig. Care are maniere bune; cu educație îngrijită.

SPĂLĂTOREASĂ, spălătorese, s. f. Muncitoare care se ocupă cu spălatul rufelor.

SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere special amenajată în locuințe și în anumite instituții, unde se spală rufele. A chemat îndată un samsar și i-a spus să-i găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu... bucătării, spălătorii, cu grajduri și șoproane. CARAGIALE, O. III 29. ◊ Spălătorie chimică = întreprindere unde se spală hainele cu mijloace chimice. Constantin Lipan își trimisese hainele de solemnitate la spălătoria chimică. C. PETRESCU, C. V. 169. 2. Instalație de preparare mecanică a cărbunilor pe cale umedă. Șef de echipă la spălătoria de cărbuni.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)

balie sf [At: N. REV. R. II, supl. II, 95 / Pl: ~ii / E: ucr баля] (Reg) Vas mare (rotund sau oval) făcut din doage scurte, în care se spală rufele sau copiii mici.

bătător, ~oare [At: CORESI, EV. /24 / V: -iu / Pl: ~i, ~oare / E: bate + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care bate. 3 a Care izbește privirea. 4 a (Fig; îe) ~ la ochi Izbitor. 5 a (Fig) Stăruitor. 6 sf Lopățică de bătut pânza când se înălbește sau când se spală rufele. 7 sn Îmblăciu. 8 sm Titirez care se mișcă cu bătăi ritmice când joagărul e în acțiune. 9 sf Mașină care bate bine smocurile de bumbac cu ajutorul unor rigle. 10 sn Bucată de lemn dreptunghiulară sau pătrată cu care se bat ușor literele la tipărire, pentru a se așeza la nivel, când se dă corectura sau se începe tipărirea în mașină. 11 sn Băț subțire, la un capăt cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins ca să se aleagă untul Cf drugă, berdedeu, ferclideu, perdideu, mătcă, litcă, roată. 12 sn Parte a meliței pe care se așază transversal inul sau cânepa. 13 Lopățică (împletită) în formă de palmă, cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăța de praf. 14 Suport pentru bătutul covoarelor, cuverturilor etc. 15 Scândură mică dreptunghiulară care servește la trasarea pământului semănat din grădină.

bilitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 143₁ / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~oare / E: bili + -(i)tor] 1 a Care înălbește. 2 smf (Înv) Persoană care spală rufe.

cenușar [At: ALECSANDRI, T. 1758 / V: ~șer / Pl: ~e sn, ~i sm / E: cenușă + -ar] 1 sm (Rar) Persoană care adună cenușă pentru fabricarea săpunului. 2 sm (Rar) Cenușotcă. 3 sm (Mol; înv; gmț) Copist prost (care usca cerneala presărând cenușă). 4 sm (Bot; reg) Arbore cu flori mici, galbene-verzui, cu miros neplăcut Si: arbore-puturos. 5 sn Loc de sub sobă unde cade cenușa. 6 sn Loc unde se depozitează cenușa. 7 sn (Rar) Scrumieră. 8 sn (Rar) Urnă în care se păstrează rămășițele morților incinerați. 9 sn Cearșaf în care se pune cenușă amestecată cu paie, deasupra rufelor spălate și așezate în putină sau prin care se leșia când se albeau cămășile. 10 sn Cadă mare îngropată în pământ în care se punea var nestins pentru a se face lapte de var. 11-12 sn (Tăb) Bazin sau butoi în care se efectuează, cu ajutorul unor substanțe chimice, depilarea pielii și prepararea ei pentru prelucrare. 13 sn (Tăb) Aparat cu care se îndepărtează părul de pe pielea întrebuințată pentru încălțăminte. 14-15 sn Cenușărire (3-4).

ciupă sf [At: POMPILIU, B. 1007 / Pl: ~pe / E: ns cf rs чепъ] (Îrg) 1 (Șîs Apă de ~) Apă călduță pentru spălat (sugarii). 2 Cădiță pentru copii. 3 (Îe) Hai ~pa! Vino să faci baie. 4 Albie pentru spălat rufele.

ciuvai sn [At: LIUBA-IANA, M. 99 / V: ~an, ~aniu, ~ană sf / Pl: ~e / E: vsl чванъ] 1 (Ban) Albie pentru frământat pâinea sau spălat rufele. 2 (Reg) Cauc de lemn cu care se scoate fiertura din cazan. 3 (Îrg; îc) Broască cu ~aniu Broască țestoasă.

eu¹ [At: COD. VOR.² 1^r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l^[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele^[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectat(ă)

găletar [At: I. CR. III, 253 / V: ~ețar sn / Pl: ~e și ~i sm / E: găleată + -ar] 1 sn (Mol) Ciubăr eliptic, cu fundul mai mic decât gura, în care se spală rufele Cf hârlău. 2 sm (Pop) Persoană care face găleți. 3 sm (Pop) Cel care duce zidarilor varul cu găleata. 4 (Psr; reg) Cel care mulge oile (în găleată).

izină sf [At: PĂCALĂ, M. R. 525 / V: (reg) izână / Pl: ~ne / E: srb jezina] (Reg) 1 Slăbiciune provocată de traiul în mizerie. 2 (Îe) A scoate pe cineva din ~ A-l ridica deasupra nevoilor. 3 (Îe) A băga pe cineva în ~ A-l înfricoșa foarte rău. 4 Murdărie mare. 5 Murdărie a rufelor purtate până se înnegresc. 6 Murdărie de pe trup Cf jeg, lip, rapăn. 7 Rugină. 8 (Îe) A băga rufele la ~ A spăla rufele fără a le curăța bine. 9 (Îae) A muia rufele foarte murdare în apă rece, încât murdăria nu mai poate fi curățată. 10 (D. rufe; îe) A intra în ~ A se înnegri de praf și transpirație. 11 (Îe) A scoate rufele din ~ A le spăla foarte bine, până se albesc.

la³ [At: PSALT. HUR. 48^v/14 / V: (reg) ~ua, lăia / Pzi: lau / E: ml lavare] 1-6 vrt (Îvp) A (se) spăla (pe cap). 7 vt (Înv) A umezi. 8 vt (Pop; îc) Lă-mă-mamă Om prost. 9 vt (Îac) Om leneș, care se mișcă greoi. 10-11 vtr (Mar; Trs) A(-și) unge părul cu o substanță grasă pentru a-i da strălucire. 12-13 vtr (Reg) A (se) pieptăna după spălarea părului. 14 vt (Reg) A trata părul împotriva paraziților. 15 vr (Reg; d. pisici) A-și curăța blana prin lingere. 16 vt (Îvr; fig) A dojeni. 17 vt (Pop) A spăla rufe. 18 vt (Reg) A înălbi firele de tort. 19-20 vtr (Pop) A (se) scălda. 21 vt (Îvr) A trata cu o soluție, un unguent etc. Si: a unge. 22 vr (Olt; d. vreme) A deveni nefavorabilă.

lăhan sn [At: (a. 1806) IORGA, S. D. VI, 205 / Pl: ? / E: rs лохань, cf pn lachañ] (Rsî; rar) Vas de lemn, de formă ovală, pentru spălat rufe Si: (îrg) lohancă.

lăutor, ~oare [At: I. GOLESCU, C / V: (îvr) ~in^[1] sm / Pl: ~i, ~oare / E: lăut + -tor] 1 sf (Pop) Apă fiartă cu leșie pentru spălat pe cap. 2 sf Apă încălzită pentru a face baie. 3 sf (Reg) Lăut¹ (1). 4 smf (Trs) Persoană care se ocupă cu spălatul rufelor. 5 sm (Îvr) Vas pentru spălat Vz lighean. 6 sf (Reg) Loc situat pe cursul unui pârâu, în care se spală rufele. 7 sf (Bot; Mol) Urechea-iepurelui. (Bupleurum rotundifolium).

leorc i [At: UDRESCU, GL. / E: fo] (Mun) Cuvânt care redă zgomotul apei în care se spală rufele sau se bălăcește cineva.

leșie sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ii / E: ml lixiva] 1 Soluție alcalină folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc., obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu. 2 Soluție alcalină obținută prin fierberea în apă a cenușii de lemn, cu care se spălau rufele la țară. 3 (Reg; îs) ~ crudă (sau moartă) Leșie (1) făcută din cenușă înmuiată în apă rece. 4 (Îvp; îe) A-i turna cuiva ~ pe inimă A supăra pe cineva.

maglă¹ sf [At: SCRIBAN, D. / V: ~lu / Pl: ~le / E: pn magia cf ger Mangel] (Reg) 1 Bucată dreptunghiulară de lemn de fag sau de zinc ondulată, folosită la spălatul rufelor. 2 (Îf maglu) Teasc de călcat rufe Si: măngălău.

lohancă sf [At: ARH. FOLK. II, 105 / V: (reg) lăh~ / Pl: ? / E: rs лоханка] (Mol; rsm) Lighean pentru spălat rufe.

lugzău sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: mg lugsó] (Trs) 1 Vas de lemn în care se spală rufele cu leșie Si: (reg) balie, obod, odobaie, zolniță. 2 Leșie.

BILITOR s. m. (Mold.) Persoană care spală rufe. Duse cămeșile pre la stăpîni, că era bilitoriu. DOSOFTEI, VS. Etimologie: bili + suf. -tor. Vezi și bili.

mânjit, ~ă a [At: LB / V: (reg) mâj~ / Pl: ~iți, ~e / E: mânji] 1 Murdar (1). 2 (D. rufe) Spălat superficial. 3 (D. pereți sau case) Muruit (1). 4 (D. coli de hârtie, pânză etc.) Acoperit cu scris, desene, picturi neîndemânatice, urâte. 5 (D. persoane) Corupt.

perdăfi vt [At: SCL 1969, 328 / Pzi: ~fesc / E: perdaf] (Mun; c. i. rufele spălate) A stropi ușor cu apă înainte de a călca.

postavă sf [At: PANN, P. V. III, 69/15 / V: (reg) ~av s / Pl: ~tăvi, ~ve / E: srb postava, bg постав] 1 (Pop) Albie care servește la spălatul rufelor, la frământatul aluatului etc. 2 (Pop; pex) Vas mai mare de lemn asemănător cu o albie. 3 (Reg) Ladă în care curge făina la moară, în timpul măcinatului Si: covată, (reg) ladă, troacă, tron, vălău. 4 (Reg) Jgheab de lemn sau de fier care se pune la streașina caselor pentru a se scurge apa de ploaie.

ulei³ sn [At: (cca 1600) IORGA, S. D. XVI, 61 / V: (înv) ~e sf, (reg) hulei, uleu / Pl: ~e, ~uri / E: bg улей] 1 (Mun; Olt) Trunchi de copac scorburos. 2 (Mun; Olt) Vas făcut din ulei³ (1). 3 Vas pentru spălatul rufelor. 4 Stup primitiv, dintr-un trunchi de copac scorburos sau cioplit Si: (reg) știubei¹. 5 (Lpl; îs) ~e de beton Tuburi de beton.

uluc¹ sn [At: I. IONESCU, C. 230/17 / V: (reg) hu~ sm, ol~, ~ă sf, ~ug sm (Pl și: ~ugi) / Pl: ~uce, ~uci sm, (reg) ~uri / E: tc oluk] 1 Jgheab. 2 Canal (pentru scurgerea apei). 3 (Rar; îe) A face gura ~ A apropia buzele, în formă de jgheab. 4 (Reg) Mic jgheab din scânduri, prin care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 5 Troacă. 6 (Reg) Albie de spălat rufele. 7 (Reg) Varniță. 8 Jgheab pentru scurgerea apei de pe acoperișul casei. 9 (Reg) Olan. 10 (Reg) Prispa casei. 11 (Mol) Jgheab de scânduri pe care curge apa ce mișcă roata morii Si: lăptoc, scoc. 12 Jgheab sau țeavă prin care curge făina la moară Si: vrană, (pop) piscoaie. 13 (Mol) Jilip. 14 (Mol; Dob) Jgheab în care se calcă strugurii Si: călcător. 15 (Reg) Covată la piuă. 16 (Reg) Vas (paralelipipedic) de scândură, în care se ține brânza la saramură. 17 (Rar) Fel de atelă din sârmă, căptușită pe dinăuntru cu vată, pentru protejarea membrelor fracturate. 18 Canelură (1). 19 Scobitură de-a lungul mesei dulgherului, în care se țin sculele. 20 (Mun) Unealtă de dulgherie, probabil pentru făcut caneluri.

vană² sf [At: MARIAN, Î. 47 / Pl: ~ne, (reg) văni, vene / E: ger Wanne] 1 Vas mare (de tablă, de lemn, de faianță etc.) pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe Si: albie¹ (1), cadă (2), (pop) scaldă, scăldătoare, (reg) balie, copaie (1), covată (1), (Trs) vandăl (1), (îrg) feredeu (2). 2 Cadă în care se introduc lichidele folosite în diverse operații industriale.

vălău sn [At: KLEIN, D. 453 / V: valău (Pl: valăie, valaie, valeie, văleie, valauă, vălauă, valăuri), halău (Pl: halaie, halăie, halauă), hălău (Pl: hălauă) / Pl: vălaie, vălăie, văleie, valaie, valeie, vălauă, vălăuri / E: mg vályú (dal válu, vállu, válló)] 1 (Reg) Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit din care mănâncă sau beau apă animalele, păsările dintr-o gospodărie țărănească Si: uluc, teică¹, troacă. 2 (Reg) Jgheab făcut dintr-un trunchi de copac scobit, în care se pune sare pentru oi. 3 (Reg) Iesle. 4 (Trs) Albie în care se spală rufe, vase² etc. 5 (Ban; Trs) Jgheab prin care se captează și se scurge apa unui izvor. 6 (Reg; îf valău) Vrană (la moară). 7 (Reg) Postavă (la moară). 8 (Reg) Teică¹ (la moară). 9 (Ban) Scobitură alungită și îngustă făcută cu ciocanul în piatra morii. 10 (Reg) Covată (la piuă). 11 (Trs; Ban) Scoc (la moară sau la piuă). 12 (Trs; Ban) Jilip. 13 (Trs) Instalație rudimentară alcătuită dintr-un jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosită la concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri². 14 (Reg) Uluc (la steașina casei). 15 (Ban; Trs) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 16 (Reg) Jgheab prin care se scurge din grajd zeama din gunoiul vitelor. 17 (Trs; Ban) Trupul meliței cu scobitura în care se mișcă limba. 18 (Ban) Scobitură alungită și îngustă făcută pe diferite obiecte pentru a se putea îmbina unele cu altele. 19 (Reg; îf valău) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. 20 (Trs) Olan (care se pune peste țiglă, pe creasta și la colțurile acoperișului). 21 (Reg) Șanț¹ pentru scurgerea apei. 22 (Reg) Urmă lăsată de roțile carului pe pământul moale.

zoaie sf [At: LB / P: zoa-ie / V: (reg) ~ală (Pl: zoale, zoali), zoi sn (Pl: zoaie, zoiuri), zoia (Pl: zoiele), zoie / S și: so~ / Pl: zoi, ~ / E: slv *zola cf bg зола] (Mpl) 1 (Pop) Apă (cu săpun și leșie) care a rămas de la spălatul rufelor, al vaselor etc. Si: (reg) hâlbe, (rar) scursoare, spălătură, (reg) zângoare (1). 2 (Pgn) Apă murdară Si: (reg) zângoare (2), zlat² (1). 3 (Ban; Trs) Spumă de săpun. 4 (Buc) Puhoi de apă tulbure. 5 (Buc; îf zoală) Ploaie măruntă (de lungă durată). 6 (Buc) Vin sau rachiu de calitate inferioară. 7 (Reg; îf zoală) Spumă de pe laptele muls proaspăt. 8 (Trs; Mun) Salivă care curge din gura animalelor Si: bale (1). 9 (Trs) Sudoare spumoasă. 10 (Lpl; Olt) Șiroaie. 11 (Reg; îf zoi) Apă spumoasă și cu vreascuri adunată la stăvilarul morii. 12 (Buc; Trs; îf zoi) Bloc de gheață plutitoare. 13 (Înv; îf zoi) Pleavă.

zolit², ~ă a [At: MURNU, O. 310 / V: zoit^[1] / Pzi: ~iți, ~e / E: zoli] (Reg; d. rufe) 1 Spălat cu săpun sau cu leșie. 2 (Buc; dep) Spălat prost. 3 (Rar) Murdar. corectat(ă)

zolniță sf [At: TDRG / Pl: ~țe / E: ucr зольниця] 1 (Mol; Buc) Vas în care se spală rufele cu leșie Si: zoluriță. 2 Ciubăr (1). 3 (Mar) Apă cu leșie în care se pun rufele la muiat.

bálie s.f. (reg.) Vas mare, circular, făcut din doage scurte, pentru spălatul rufelor sau pentru îmbăierea copiilor mici. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<ucr. баліе.

sodă sfs [At: GT (1839), 8²/37 / V: (îrg) sudă, (reg) zo~, zotă / E: ger (1-3) Soda, (4) Soda (waser), (5) lat soda] 1 Sare (cristalizată) de culoare albă a acidului carbonic, neutralizată cu sodiu și folosită în industria sticlei, a coloranților, a săpunului etc., în gospodărie pentru spălatul rufelor, al vaselor etc. Si: carbonat de sodiu, (înv) natron, (îvr) natru. 2 (Îs) ~ calcinată Carbon de sodiu în stare anhidră. 3 (Îs) ~ caustică Compus chimic anorganic de culoare albă, opacă și cristalină, solubil în apă și în alcool, care distruge țesutul animal sau vegetal și se folosește în industria de coloranți, în cea textilă, la rafinarea produselor petroliere etc. Si: hidroxid de sodiu, (reg) natron. 4 (Asr) Sifon. 5 Plantă marină din a cărei cenușă se extrăgea o sare alcalină, asemănătoare sodei Si: sărăcică (Salvasola soda).

spălător, ~oare [At: CORESI, TETR. 216 / Pl: ~i, ~oare, (5) ~i sf / E: spăla + -(ă)tor] 1 smf Persoană care spală (vase, rufe, lână etc.). 2 smf (Spc) Muncitor într-o întrepridere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale sau obiecte. 3 a (Rar) Flecar (2). 4 a (Rar) Limbut. 5 sf (Îvp) Spălătoreasă. 6 sn Instalație sanitară pentru spălatul în comun al persoanelor care locuiesc în cămine, în internate, în cazărmi etc. sau care lucrează în ateliere. 7 sn Încăpere în care se află spălătorul (6). 8 sn Instalație specială în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. 9 sn Loc public pentru spălat rufe. 10 sn (Reg; îs) ~ul ciobanilor Loc unde se spală vasele la o stână. 11 sn Mobilă pe care se așază ligheanul și obiectele necesare spălatului Si: lavoar. 12 sn Chiuveta cu instalație de apă curgătoare în care se spală vasele. 13 sf (Îvp) Lighean. 14-15 sf (Buc; în practicile religiei creștine) Spălătorie (6-7). 16 sn (rar) sf (Trs) Albie de spălat rufele. 17 sfn Obiect de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căruia se spală vasele Si: (reg) văluș. 18 sf (Reg) Prosop. 19 sn (Reg) Perie de spălat dușumelele. 20 sn (Reg) Perie cu care se văruiesc pereții. 21 sn (Trs; șîs ~iu cuptoriului) Pămătuf de șters vatra cuptorului. 22 sf (Reg) Rindea cu un cuțit lat.

spălătoreasă sf [At: (a. 1755), URICARIUL, XIV, 36 / Pl: ~rese / E: spălător + -easă] Femeie care se ocupă cu spălatul rufelor Si: (îvp) spălătoare (5), (pop) spălătoriță.

spălătorie sf [At: (a. 1829) DOC. EC. 441 / Pl: ~ii / E: spălător + -ie] 1-2 Încăpere sau clădire special amenajată și utilată pentru spălatul rufelor și al altor țesături lavabile. 3 (Îs) ~ chimică Întreprindere în care se curăță rufe și haine cu ajutorul substanțelor chimice. 4 Instalație pentru înnobilarea substanțelor minerale utile prin spălarea cu apă. 5 (Îrg) Spălare (1). 6-7 (În practica religiei creștine) Vas sau loc în care preotul se spală pe mâini înainte sau după liturghie Si: (reg) spălător (14-15).

spălătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: spăla + -(ă)tură] 1 Spălare (1). 2 (Rar; îe) A trage cuiva o ~ (zdravănă) A mustra tare pe cineva Si: (rar) a ocărî. 3 (Fam; lpl) Rufe spălate. 4 (Mpl) Apă murdară în care s-a spălat cineva sau ceva Si: lături, zoaie, (rar) scursori, (reg) hâlbe, spălăcitură (3). 5 (Pex) Mâncare rău gătită, cu aspect urât. 6 (Reg; șîs ~ de ploscă, ~ de butoi) Poșircă. 7 (Reg; lpl) Zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi amestecată Si: (reg) terci², cir (4). 8 (Îvp; dep) Persoană (mai ales femeie) lipsită de orice merit. 9 (Med; adesea urmat de determinări locale) Operație care constă în introducerea unui lichid într-o cavitate fiziologică sau patologică a organismului, pentru a o curăța sau a o dezinfecta Si: (înv) spălare (5) Vz clismă, clistir. 10 Spălare (7). 11 (Ccr) Loc unde se produce o spălătură (10). 12 (Ccr) Urmă lăsată de o spălătură (10). 13 Pietriș adus de ape. 14 Loc acoperit cu pietriș adus de ape. 15 (Reg; csnp) Fermecătură (1).

spumuit², ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: spumui] 1 (Mun; Olt; d. țesături) Rărit. 2 (Mun; Olt; d. țesături) Uzat. 3 (Reg; d. rufe) Spălat cu mult clăbuc. 4 (Reg; pex; d. rufe) Albit² (2). 5 (Mun; fig) Certat² (3).

zoaie s.f. (pop.; mai ales la pl.) Apă (cu săpun și cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară, lături. Zoile din albie și de pe jos (GAL.). • pl. zoi, -ie. /<sl. veche зола; cf. bg., ucr. зола.

vană¹ s.f. 1 Vas mare (de tablă, de lemn, de faianță etc.) pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe; cadă. 2 (tehn.) Cadă în care se introduc lichidele folosite în diverse operații industriale. • pl. -e, (reg.) văni. /<germ. Wanne.

MÁGLĂ¹ s. f. 1. (Prin Mold., Bucov.) Bucată dreptunghiulară de lemn de fag sau de zinc ondulată, folosită la spălatul rufelor. Cf. SCRIBAN, D., ALR Il/386, LEXIC REG. 104. 2. (Regional; în forma maglu) Teasc de călcat rufe; măngălău (Marginea-Rădăuti). ALR II 3386/386. – Pl.: magie. – Și: máglu s. n. – Din pol. magła. – Cf. germ. M a n g e l.

MARȚI¹ s. f., adv. I. S. f. Ziua a doua a săptămînii, care urmează după luni. Sf[îrJș[itul] marți. COD. VOR. 34/21, cf. 122/30, 154/15, 158/4. Sărbătorile drăcești, marțe și miercure, cine va ținea vrăji, aceia să să dea șpanilor (a. 1675). GCR I, 218/36, cf. BUDAI-DELEANU, LEX.; LB. Zilele hotărîte ale săptămînei în carile se fac adunările sînt marța, joia și sîmbăta. AR (1829), 58²/6. Trei marți, trei joi și trei sîmbete de după paști. PAMFILE, VĂZD. 148, cf. id. J. II, 16. Într-o zi de marți din luna lui marte. id. 66. Marța-i zi de sărbătoare, ȘEZ. II, 136, cf. I, 13, III, 25. Azi mi-e luni, Mîine mi-e marți. MAT. FOLK. 116, cf. 90, 117. Cică s-a apucat o nevastă să spele rufele într-o marți seara. ȘEZ. XVIII, 205. ◊ (Popular, în sintagme care denumesc diferite sărbători legate de superstiții) Marțea vaselor (sau viermilor, de trăsnet) = ziua de marți din prima săptămînă a postului paștelui. Cf. MARIAN, S. R., II, 15, id. INS. 300, PAMFILE, VĂZD. 80. Marțea încuiată = ziua de marți din a doua săptămînă a postului paștelui. Cf. PAMFILE, J. III, 90, ARH. FOLK. III, 151. Marțea ciorilor = marțea din săptămînă brînzii. MUSCEL, 27, cf. ALR II/I MN 113, 2850/876. Marțea morților (sau rusitorilor) = numele unei sărbători care cade în marțea din a doua săptămînă după duminica mare; rusitori. Cf. PAMFILE, S. V. 76, ALR II/I MN 113, 2850/29. Marțea dintre tunuri. ib. 2850/130. Marțea strîmbă. ib. 2850/64. ♦ Compus: (regional) marță-mari = rusalii. V. j o i m ă. ALR II 4231/219, cf. ALR II/I h 127/219. II Adv. 1. În marțea¹ (I) imediat precedentă sau următoare. Să vii marți pe la mine. 2. (Și în forma marțea) Într-o zi de marți¹ (I), în timpul zilei de marți. Care obiceiu se ține la legea lor și pănă astăzi de lasă săc marți în săptămînă postului cel mare (a. 1650-1675). GCR I, 235/21, cf. 235/20. Marți de să va intîmpla naștire lui Hristos, iarna va fi gre (cca 1750). id. ib. II, 59/10, cf. MARIAN, INS. 128. Trimite-mi-i negreșit. . . Azi, marți, pe înserate. CAMIL PETRESCU, O. II, 26. Lunea de-om pleca, Marți vom mîneca. MAT. FOLK. 1079. Parcă e făcut marțea (pe gratii), se zice despre un om lipsit de noroc. Cf. ZANNE, P. II, 553, MAT. FOLK. 1178. Toate pe dos și nunta marțea, se spune despre un șir de lucruri, de întîmplări care de care mai nepotrivite. Cf. ZANNE, P. IV, 523. 3. (Numai în forma marțea) În fiecare marți¹ (I). Veneau din satele vecine la tîrgurile săptă- mînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți. CAMIL PETRESCU, O. II, 63. Vine de obicei marțea la masă. BENIUC, M. C. I, 421. Eu lunea nu lucrez; Marțea țin de sărbătoare, Miercurea de fată mare. MAT. FOLK. 484. – Pl.: (I) marți și marțe. – Lat. martis [dies].

POSTAVĂ, postăvi, s. f. (Popular) 1. Albie servind la frămîntatul aluatului, la spălatul rufelor, la păstrarea sau la transportarea cerealelor sau fructelor, la adăpatul vitelor etc. Sămînța de cînepă se pune în saci... postăvi sau alt vas, după ce se mai usucă. PAMFILE, A. R. 174. Băieții și fetele veneau mereu cu postăvile încărcate [de prune]. MACEDONSKI, O. III 140. Mustul curge într-o postavă mare. I. IONESCU, M. 371. 2. Lada în care curge făina la moară. Din cînd în cînd, un gospodar încărca o lopățică de făină din postavă și se apropia de dînsul. SADOVEANU, O. V 529. [Lacomul] cere Și din coș grăunțe Și din postavă tărîțe. PANN, P. V. III 69.

Il faut laver son linge sale en famille (fr. „Rufele murdare trebuie spălate în familie”) – Voltaire a adresat aceste cuvinte enciclopediștilor, sfătuindu-i să nu aducă în public certurile dintre ei. Dar expresia ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi reluat-o Napoleon. (Balzac, în romanul Eugenie Grandet, o atribuie chiar direct lui Bonaparte). Într-o faimoasă diatribă, rostită la 1 ianuarie 1814 în fața deputaților care începuseră a cîrti împotriva lui și a administrației imperiale, Napoieon spuse: „Dacă aveți a vă plinge, trebuia să așteptați alt prilej cînd, în fața sfetnicilor mei sau chiar în fața mea, v-ați fi spus plîngerile și, în măsura în care ar fi fost întemeiate, vi le-aș fi satisfăcut. Dar explicația ar fi avut loc între noi, căci în familie, nu în public, se spală rufele murdare”. LIT.

❍BALIE sf. Mold. Vas mare de lemn, făcut din doage, în care se spală rufe [rut. balija].

ZOAIE (pl. zoi), ZOALĂ¹, mai adesea pl. ZOALE sf. Apă cu săpun în care s’au spălat rufele, cu care s’a lăut cineva; lăturile rămase de la spălatul vaselor: cu zoaia în care s’a spălat cămeșa celui necurat ce a intrat în casă, de se spală copilul, se tămăduește (de rofii) PAMF.; Miercurea nu se spală cămeși, că pe ceea lume bei zoala GOR.; după ce te-ai spălat la cap, varsă îndată zoile, căci, tremurîndu-se pămîntul, îți va tremura capul cît vei trăi GOR.; să nu zolești Vinerea, ori spre Vineri, că stai pe ceea lume pînă în gît în zoală VOR.; pr. ext. cînd s’a înfierbîntat broasca, a început a curge dintr’însa niște zoi spurcate SB. [comp. bg. rus. rut. zolá].

ZOLI¹ (-lesc) vb. tr. A spăla rufele cu leșie (sau săpun): să nu zolești Vinerea, ori spre Vineri, că stai pe ceea lume pînă ’n gît în zoală VOR.; pe cînd zolea la fîntînă și plîngea biata nevastă... iacă vine un moșneag VLAH. [comp. bg. zolja, rut. zolyty].

ZOLNIȚĂ (pl. -țe) sf. Mold. Bucov. Vas în care se spală rufele cu leșie: pînzele ... se pun într’o ~ astupată la fund, în care se toarnă leșie PAMF.; a pus într’o ~ afară toți bucii și cîlții ce-i avea VOR. [rut. ziljnyća pol. zolnica].

leșíe, leșii, s.f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor) obținută prin fierberea în apă a cenușii: „Apoi femeile (...) fac leșie și spală cu ea toate vasele” (Memoria, 2001: 25). – Lat. laxiva (DER, DEX). ■ Cuv. rom. > bg. lešija, lišija, scr. lušija, liksija (Capidan, după DER).

limpezi vb. IV. I 1 tr., refl. (în opoz. cu „a (se) tulbura”; compl. sau sub. indică lichide care conțin substanțe în suspensie) a (se) deburba, a (se) decanta, a (se) defeca, <rar> a (se) clarifica, <pop.> a se așeza. A limpezit soluția prin adăugarea unei substanțe speciale. Mustul s-a limpezit. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică soluții, fluide vâscoase, aer, vapori etc.) a (se) purifica. Magneziul este folosit pentru a limpezi sticla. După furtună, aerul s-a limpezit. 3 tr. (reg.; complementul indică țuica) <reg.> a prefrige, a preîntoarce. A limpezit țuica, distilând-o de mai multe ori. II 1 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se lumina, <rar> a se clarifica, a se deznora, <fig.> a se spăla. După ploaie, cerul s-a limpezit. 2 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) a se însenina, a se lumina, <pop.> a se răzbuna, <reg.> a se tistăli¹. Afară s-a mai limpezit. Atmosfera s-a limpezit după ridicarea ceții. 3 refl. (despre ochi, privire) a se clarifica, a se despăienjeni. După tratarea conjunctivitei, privirea i s-a limpezit. 4 refl. (despre sunete, voce) <rar> a se clarifica. După o perioadă de răgușeală, vocea i s-a limpezit. 5 refl. fig. (despre oameni sau despre chipul lor) <fig.> a se deschide, a se descreți, a înflori, a se însenina, a se lumina, <fig.; reg.> a se deznegri. Fața i s-a limpezit când și-a văzut copiii. 6 fig. refl. (despre senzații, sentimente, stări sufletești, atitudini etc. ale oamenilor) a se forma, <fig.> a se contura, a se închega. În mintea lui se limpezește o amintire îndepărtată. Pe zi ce trece, dragostea dintre ei se limpezește. III tr. (compl. indică rufe) a clăti, <reg.> a clătări, a clotoci, a lotoci, a stropoli². După ce spală rufele cu detergent, le limpezește în multe ape. IV (adesea fig.) 1 tr. (compl. indică situații sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluși, a dezlega, a elucida, a lămuri, <înv.> a pliroforisi, <fig.> a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, <fig.; rar> a dezveli, <fig.; înv. și reg.> a dezghioca. A limpezit împrejurările în care s-a produs crima. 2 tr. (compl. indică idei, probleme, noțiuni etc.) a clarifica, a desluși, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a preciza, a rezolva, a soluționa, <înv. și pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârși, a sfeti, <fig.; înv.> a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie limpezit nu este apariția acestei credințe, ci menținerea ei. Câteodată, în loc să limpezească strică. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri, <fig.> a (se) cristaliza, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le limpezească. În timp, sentimentele lui s-au limpezit. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, <pop. și fam.> a se desluși, <reg.> a se desșumeni, <înv.> a (se) edifia, <fig.> a (se) lumina. Limpezindu-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a limpezit publicul asupra valorii dramaturgului. 5 tr. a clarifica, a decide, a hotărî, a lămuri, a stabili, a statornici. Trebuie să limpezim ceea ce este de făcut cu moștenirea noastră. 6 refl. (despre oameni) a se clarifica, a se convinge, a se edifica, a se încredința, a se lămuri, <reg.> a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a limpezit asupra paternității lui. 7 tr. (înv.; compl. indică mărimi, distanțe, valori etc.) v. Determina. Fixa. Preciza. Stabili. Statornici.

uncróp, uncropuri, (oncrop), s.n. (reg.) Apă fiartă, clocotindă. ■ Maramureșencele pun apa fierbinte într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa caldă: „Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt” (Brediceanu, 1957: 43). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei. ■ Termen consemnat în Codicele de la Ieud (1672): „Voiu ploa spre voi piatră ardzându și ucrop”. – Din sl. ukropŭ (Conev, Tiktin, cf. DER; MDA).

zolí, zolesc, v.t. (reg.) 1. A spăla rufe, după ce au fost săpunite (cu leșie): „O femeie harnică, cum sunt femeile pe la noi prin sat, a zolit cămăși marți sara și nu era bine” (Bilțiu, 1999: 109). 2. A munci din greu. – Din ucr. zolyty (Scriban, DLRM).

❍ CIUVANIU (pl. -anie) sn. 1 Băn. Albie mică de spălat rufe sau de frămîntat aluatul ¶ 2 🐟 BROASCĂ-CU-~, broască țestoasă.

CLĂTI (-tesc) I. vb. tr. 1 ‡ A urni, a clinti, a mișca din loc ¶ 2 A sdruncina, a zgudui ¶ 3 Trans. A scutura, a mișca ușor: Munții vîrful își clătesc (ALECS.) ¶ 4 A curăți spălînd cu apă și frecînd (vorb. de vase); a-și ~ gura, a o spăla cu înghițituri de apă: să clătești gura de trei ori pe zi cu vitriol clocotit (ALECS.) ¶ 5 A spăla rufele de săpun, a le limpezi în cea din urmă, apă. II. vb. intr. Trans. A scutura, a clătina, a mișca ușor: bătrîna a ieșit clătinînd din cap (NEGR.); Hm! tu tot clătești din coadă (RET.). III. vb. refl. 1 A se urni, a se clinti, a se mișca din loc: un fir de păr nu se va ~ din capul Înălțimii Tale (NEGR.) ¶ 2 A se mișca ușor, a se clătina: mi se clătește o măsea ¶ 3 A se sgudui, a ce sdruncina, a se cutremura: încăperea se ~ din temelie (DLVR.) [vsl. klatiti].

mai³ s.n. 1 măciucă. Maiul este folosit la bătut, îndesat, tasat etc. 2 <reg.> apăsător, <înv.> tocmac. Cu maiul se bat parii în pământ. 3 (gosp.) <reg.> lopățică, pranic. Când spală rufele, femeile de la țară le bat cu maiul pentru a se curăța. 4 (înv. și reg.) v. Ciocan². 5 (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. 6 (vit.; reg.) v. Mustuitor. 7 (milit.; la pușcă; reg.) v. Pat.

COVATĂ (pl. -ăți, -veți) sf. Mold. Bucov. 1 Copaie, albie în care se frămîntă aluatul, se spală rufe, etc. (🖼 1541): de cu Vineri seara se aducea din podul casei covata cea mare (GRIG.) ¶ 2 🏚 Postava, copaia, lada în care curge făina la moară: în ~ svîcnea în pulbere fină făina (SAD.) ¶ 3 Oala sau butucul cu găvanele în care se pun dimiile de băut la piuă [comp. tc. kuvata < ngr. γαβάθα].

CRINTĂ (pl. -te) sf. 🐑 Un fel de masă înclinată, așezată pe pari, pe care se pune cașul subt un bolovan pentru ca să se scurgă de zăr (🖼 1584): steregheața ... o așeză peste ~ (LUNG.) ¶ 2 Trans. Ciubăr de spălat rufele, pîrlău (PȘC.).

ZOLI, zolesc, vb. IV. Tranz. A spăla (prost) rufele. – Din ucr. zolyty. Cf. bg. zolja.

ZOLI, zolesc, vb. IV. Tranz. 2. (Rufe) A spăla cu leșie. 3. (Rufe, vase) A spăla frecând tare. (cf. ucr. zolyty, bulg. zolja)

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară în care s-au spălat vasele, rufele sau în care s-a spălat cineva; zoaie, spălaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ Fig. Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare „a spăla”) sau din la³.

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

MOZOLI vb. 1. v. molfăi. 2. (prin Olt.) a mânji. (A ~ rufele la spălat.)

A MOZOLI ~esc tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a morfoli. 2) A face să se mozolească; a murdări; a mânji. 3) (rufe) A spăla rău, de mântuială. /<ung. majszol

SĂPUN ~uri n. Produs (solid, semilichid sau lichid) obținut din grăsimi și sodă caustică și folosit la spălat. ~ de rufe. ◊ A rade (pe cineva) fără ~ a supune (pe cineva) unei critici necruțătoare. /<lat. sapo, ~onis

A ZOLI ~esc tranz. 1) (rufe) A spăla cu leșie. 2) (rufe, vase) A spăla frecând tare. /cf. ucr. zolyty, bulg. zolja

sinilire, siniliri, s.f. (reg.) clătire a rufelor, după spălare, în sineală; albăstrire.

spumui, spumi și spumuiesc, vb. IV 1. (înv.; despre săpun, detergenți etc. sau despre lichide) a face multă spumă, a se umple de spumă; a spuma, a clăbuci, a spumega. 2. (pop.; despre mâncăruri sau lichide date în fiert și fermentate) a curăța de spumă; a spuma. 3. (reg.; despre rufe) a spăla cu multă spumă; a albi. 4. (fig.; reg.) a certa (pe cineva).

șperlui, șperluiesc, vb. IV 1. (înv.; despre rufe) a spăla cu leșie. 2. (reg.) a face praf.

șperluire, șperluiri, s.f. (reg.) spălare a rufelor cu leșie.

zoală (-le), s. f. – 1. Apă amestecată cu săpun. – 2. Lături, apă murdară. – Var. pl. zoaie, zoi, soi, sing. zoarcă. Sl., cf. bg., rus. zolá „leșie” (Cihac, II, 474; Tiktin). – Der. zoli (var. zoi), vb. (a spăla cu leșie; a spăla prost rufele), din bg. zoljă, rut. zolyty (Candrea); zoit, adj. (spălat prost; murdărit; s. n., spălătură); zoios, adj. (murdar), cf. soios; zolniță, s. f. (cadă, vană; ciubăr), din pol. zolnica (Tiktin); zorcăi, vb. (Mold., a spăla prost). Zoală, s. f. (Trans., Mold., necaz; grijă), cu der. zoli, vb. (a freca, a amesteca; a munci din greu) este fără îndoială, același cuvînt (Tiktin; der. din pol. zola, Cihac, II, 474, nu este posibilă fonetic).

albitúră f., pl. ĭ (d. alb). Amestecătură de peștĭ micĭ (maĭ ales batcă, cîrjancă ș. a.) sărațĭ și expușĭ ca marfă. (V. fîță, chisoagă). Pl. Rufe: a spăla albiturile (V. negriturĭ).

bătălăŭ n., pl. ăĭe (d. bat). Rar. Unealtă de lemn de bătut ceva, precum: lopățica (filca) de bătut mingea saŭ rufele la spălat, bățu putineĭului, maĭu, chilugu de lemn de strivit usturoiu ș.a. Pl. Cĭocîrtiĭ (Acad.). – La Dos. pl. urĭ.

măngălăŭ n., pl. ăĭe, máglă și mîglă f., pl.e (ung. mángoló, mângorló, pol. magla [de unde vine rom. maglă]; mrus. magelĭ, germ. mangel, mlat. manga, mangana, vfr. mangoneau, praștie: it. mángano, praștie, măngălăŭ; ngr. mánganon, măngălăŭ, d. vgr. mágganon, balistă pe cilindri. V. mangealîc, minghinea). Nord. O bucată de lemn crestat orĭ de tablă de zinc undulată de care se freacă rufele la spălat (Șez. 36, 12). Un aparat compus din doŭă sulurĭ de lemn care, supt apăsarea unei greutățĭ, netezește rufele puse pe o masă (înlocuit azĭ cu feru de călcat).

1) pránic n., pl. e (rut. pránnik). Nord. Maĭ de bătut rufele la spălat.

zorcăì v. Mold. a spăla rău rufele (CR.). [Lit.: a spăla cu zor, în grabă].

ZOLI, zolesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spăla (prost) rufele. – Din ucr. zolyty. Cf. bg. solja.

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

ALBĂSTREALĂ s. f. 1. Albastru, albăstrime. Frunzișul zbîrlit în soare, pătat de albăstreala pietrei-vinete. DUMITRIU, N. 249. În fund de tot, înălțindu-se în albăstreala înnegurată a cerului, se pierdeau culmile păduroase ale Steșicului, învelite în umbre viorii. ODOBESCU, S. III 195. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, oarecare proprietatea de a descompune culcarea galbenă; se folosește în gospodărie și în unele industrii pentru a accentua albul unor obiecte care altfel ar fi gălbui (zahăr, hîrtie, rufe proaspăt spălate, var cu care se spoiesc pereții etc.); sineală.

ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna. ◊ Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. albăstrime. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.

IZINI, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci.

MĂNGĂLĂU, măngălaie, s. n. (Regional) Obiect lung, dreptunghiular, de lemn sau de metal, cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat și cu care se netezesc, la țară, rufele groase, înfășurate în prealabil pe un sul de lemn. Cămășile i-am spalat... Cu măngălău le-am calcat. SEVASTOS, C. 143. – Variante: mînjălău s. n.

SCROBEALĂ, scrobeli, s. f. Amidon sub formă de granule sau de pulbere, folosit la apretarea unor produse textile, de obicei după spălarea acestora. Erai pus să fierbi scrobeala în curte, cu grija să nu iasă nici subțire, nici groasă și nici cocoloașe să nu se facă. PAS, Z. I 270. Vino-ncoace, să ți-o spăl eu, Cu apă de Herăstrău... Cu scrobeală albișoară De pe alba-mi fețișoară. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Scrobeală albastră = colorant obținut pe cale sintetică, cu care se clătesc rufele la spălare pentru a căpăta o culoare albă frumoasă; (Mold.) sineală. Spre a nu se deochea un copil... i se face zbenghi în frunte... cu scrobeală albastră. ȘEZ. III 121.

MOZOLI vb. 1. a molfăi, a morfoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.) 2. (prin Olt.) a mînji. (A ~ rufele la spălat.)

dezneca [At: P. CONSTANT, R. 192 / S și: desn~ / Pzi: deznec / E: dez- + (î)neca] 1 vtf (Rar; îoc îneca) A face să-și revină din înec. 2 vt (Reg; c.i. rufe) A spăla foarte bine.

crintă sf [At: LB / V: crân~ / Pl: ~te și -nți / E: vsl кринца cf bg киница „vas”, srb krinika „tigaie”] 1 (Pop) Vas în care ciobanii storc zerul din caș. 2 (Reg; pan) Masă lungă și scundă, cu patru picioare, făcută dintr-o bucată de lemn cu ramă pe laturi, pe care se toacă carnea (când se taie porcii). 3 (Reg) Vas mare din doage sau dintr-un trunchi de copac scobit în care se pun rufele la spălat Si: pârlău. 4 (Trs) Lemn cioplit în patru fețe așezat în marginea podului din fața morii.

lătură sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 262 / V: (rar) ~re / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml *lavatura] 1 (Mpl) Apă care a rămas de la spălatul vaselor, rufelor sau în care s-a spălat cineva Si: spălături, zoaie. 2 (Mpl; pex) Hrană pentru porci din apă rămasă de la spălatul vaselor și din resturi de la mâncare. 3 (Mpl; pex) Resturi nefolositoare Si: gunoi, murdărie, (reg) hâlbe. 4 (Fig) Mâncare gătită, cu un aspect urât și fără gust. 5 (Reg) Vin slab, de proastă calitate Si: poșircă. 6 (Trs) Rest care rămâne în cazane după fierberea fructelor pentru țuică.

lături vt [At: CIAUȘANU, V. / Pzi: ~resc / E: lături] 1-2 A spăla (prost) rufele.

leorcăi [At: PAMFILE, J. I, 125 / Pzi: leorcăi, ~esc / E: leorc + -ăi] 1-2 vtr (Pfm) A (se) uda foarte tare. 3 vt (Mun; c. i. rufe) A spăla în grabă. 4 vt (Mol) A bea fără încetare. 5 vt (Mun) A certa pe cineva Si: a dojeni.

leorcăială sf [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ieli / E: leorcăi + -eală] 1 (Pfm) Udare puternică Si: (reg) leorcăit¹ (1). 2 (Mun) Spălare a rufelor în grabă Si: (reg) leorcăit¹ (2). 3 (Mun) Consumare continuă a unor lichide Si: (reg) leorcăit¹ (3). 4 (Mun) Mustrare.

lighean sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) leghian, (înv) legen, leghen, leghin, ~ghien, (reg) ligion, lingan, lugan / Pl: ~e, (îrg) ~ene, ~uri / E: tc liğen, legen] 1 Vas de metal, porțelan etc., larg și puțin adânc, ce se folosește la spălatul corpului, rufelor etc. 2 Conținut al unui lighean (1). 3 (Îvr) Castronaș de metal, plastic etc. în care se prepară clăbucul pentru bărbierit. 4 (Atm; înv) Bazin.

măngălău sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 415 / V: mangalău (Pl: mangalauă), man~, mangarl~, ~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E: mg mángolό] 1 (Reg) Bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafețe brăzdată de șanțuri, cu care se calcă rufele de pânză groasă înfășurate în prealabil pe un sul de lemn Si: mângălitor, mânjălău¹. 2 (Mol; Buc) Scândură dreptunghiulară, cu suprafața brăzdată de șanțuri, pe care se freacă rufele la spălat Si: (reg) maglă¹, mânjălău, zolitor. 3 (Reg) Mai² (7). 4 (Trs; Mol) Tăvălug folosit în lucrările agriole. 5 (Reg; îf măngălău) Mistrie. 6 (Reg) Organ genital al calului.