EXFOLIAȚIE, exfoliații, s. f. 1. (Med.) Desprindere, sub formă de lamele subțiri, a straturilor superficiale ale pielii, ale unui os, cartilagiu sau tendon necrozat. 2. Cădere treptată a scoarței copacilor în mici bucățele. ♦ Desprindere de foi subțiri de la suprafața unui metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. exfoliation.

SCORȚĂREL ~i m. (diminutiv de la scorțar) Pasăre migratoare, de talie mică, de culoare cenușie, cu pete albe, cu cioc lung, ascuțit și încovoiat, care își face cuibul în scorburi și se hrănește cu insecte și larve de sub scoarța copacilor. /scorțar + suf. ~el

EXFOLIAȚIE s.f. Exfoliere. ♦ Cădere treptată a scoarței copacilor în mici bucățele. ♦ (Med.) Cădere a părților moarte care se detașează de un os, de un tendon etc. în mici bucățele. ♦ Desprindere de foi subțiri de la suprafața unui metal. [Pron. -li-a-ți-e, pl. -ii, gen. -iei, var. exfoliațiune s.f. / < fr. exfoliation].

LICHENI s.m.pl. 1. Grup de plante criptogame, cu talul format din simbioza unei ciuperci și a unei alge, care cresc pe scoarța copacilor, pe ziduri etc.; (la sg.) plantă din acest grup. 2. (Med.; la sg.) Boală de piele caracterizată prin mici papule, avînd cauze multiple. [< fr. lichens, sg. lichen].^[1]

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

EXFOLIAȚIE s. f. 1. cădere treptată a scoarței copacilor în mici bucățele. 2. cădere a părților moarte care se detașează de un os, de piele etc. în mici lamele. 3. desprindere, prin uzură, a unor straturi subțiri de pe suprafața unui metal. (< fr. exfoliation)

LICHENI¹ s. m. pl. 1. plante criptogame, cu talul din simbioza unei ciuperci și a unei alge, care cresc pe scoarța copacilor, pe ziduri. 2. (sg.) dermatoză caracterizată prin mici papule, care provoacă mâncărime. (< fr. lichens)

PSOCOPTEROIDE s. f. pl. subordin de insecte mici care trăiesc în frunzele, sub scoarța copacilor sau sub pietre, hrănindu-se cu resturi organice. (< fr. psocoptéroïdes)

1) car m. (lat. carius, d. caries, o boală care roade dințiĭ). Larvă de insect în formă de verme albicĭos care trăĭește pe supt scoarța copacilor. (Caru de rădașcă e lung de 2-3 centimetri).

LICHÉN (< fr., lat.) s.m 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare simbionte formate prin asocierea unei alge microscopice cu o ciupercă filamentoasă (Lichenophyta). Pionieri ai vegetației, pot fi întâlniți la înălțimi foarte mari, în deșerturi, pe solul înghețat din regiunile arctice unde sunt singura vegetație existentă. Cresc pe sol, pe stânci, pe scoarța copacilor; din punct de vedere morfologic pot și crustoși, foliacei, ramificați etc. (ex.: mătreața-bradului, lichenul-de-piatră, lichenul-renului etc.). Au importanță în procesul de formare a solului, în hrana animalelor, în medicina umană și veterinară etc. 2. (MED.) (Înv.) Nume dat unor dermatoze de natură diversă, caracterizate prin aspect papular.

PROTÚRE (< fr.) s. f. pl. Ordin de insecte inferioare lipsite de aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare pe primele trei segmente abdominale și cu armătură bucală pentru supt și mestecat (Protura). Trăiesc în frunzare, sub scoarța copacilor etc.

scorțár m. (d. scoarță, fiind că-șĭ caută hrana cĭocănind scoarța copacilor). Trans. Cĭocîrleț. S.n., pl. e. Nord. Scoarță, țol.

EXFOLIAȚIE, exfoliații, s. f. 1. (Med.) Desprindere sub formă de lamele subțiri a straturilor superficiale ale pielii, ale unui os, cartilaj sau tendon necrozat. 2. Cădere treptată a scoarței copacilor în mici bucățele. ♦ Desprindere de foi subțiri de la suprafața unui metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. exfoliation.

GRADEA, grădele, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Nuiele din care se împletește gardul; p. ext. gard împletit din nuiele; leasă. Pereții caselor, geamurile ferestrilor, scoarța copacilor, grădelele de primpregiurul grădinii, toate deopotrivă sînt învăluite cu o lucie coajă de sloi. SLAVICI, N. II 3. Las-o să vină cu mine la mama, îi va da ea cînepă și in pănă să va sătura de tors și n-a fi silită să toarcă grădelele. RETEGANUL, P. III 52.

GURĂI, pers. 3 gurăie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunetele caracteristice speciei căreia îi aparține; a gînguri. Din cînd în cînd se auzea cîte o gaiță ori cîte un sturz, turturica gurăia, ciocănitoarea bătea-n scoarța copacului. SLAVICI, O. I 223.

REFACE, refac, vb. III. Tranz. 1. A face din nou (ceva rău făcut sau în parte distrus); a drege, a repara. Muncitorii își iau angajamentul ca în 12 ore, cu experiența pe care o au acum, să refacă proba. BARANGA, I. 218. ◊ Fig. Avea-va el această putere uriașă să refacă totul din temelie, în viața lui atît de prost începută? GALACTION, O. I 127. Redă-mi puterea biruinții, Refă-mă omul care-am fost. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care era mai înainte; a reconstrui. Mănăstirea fu arsă... la 1745, refăcută după patru ani. IORGA, L. II 158. ◊ Refl. pas. După alungarea francezilor, Moscova s-a refăcut. STANCU, U.R.S.S. 99. ♦ Refl. A se face din nou sănătos, a se întrema, a se înzdrăveni, a se însănătoși. Prin odihnă s-a refăcut complet. 3. A preface, a schimba, a transforma. Crestăturile păreau foarte vechi, fiindcă scoarța [copacilor] se refăcuse. GALACTION, O. I 210. Au imprimat o direcție nouă întregii psihologii... «refăcînd» toate capitolele. IBRĂILEANU, S. 224.

POJGHIȚĂ, pojghițe, s. f. 1. Strat subțire, solid, care se formează la suprafața unui lichid, acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. Pojghiță de caimac. ▭ Pe timpul iernii, cînd începe să se închege pojghița de gheață de pe fața Dunării, toate porturile se golesc, numai Sulina se umple. BART, E. 329. 2. (Rar) Coaja copacilor; scoarță. Arțarii cu pojghițe roșii, carpenii stufoși, salba moale și teii cresc amestecați cu falnici jugaștri. ODOBESCU, S. I 147. ♦ Pieliță, membrană care învelește unele legume sau fructe. Ce crezi că-mi porunci? Să fac o roche de mireasă cu totul și cu totul de argint, subțire ca pojghița de ceapă. POPESCU, B. II 105. 3. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze; coajă. (Fig.) Atunci au cîntat violoniștii Serenada de Rondeli... Și parcă mi-a desprins cineva pojghița de pe rana inimii. CAMIL PETRESCU, T. II 255.- Accentuat și: pojghiță.

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern al tulpinilor, ramurilor, lujerelor și rădăcinilor lemnoase; coajă. Auzirăm peste o vale, undeva, ciocănitoarea cea mare de munte, duruind sonor în scoarța copacilor. SADOVEANU, O. VIII 14. Potrivea scoarța întreagă a unui brad despoiat, pe acoperămîntul tupilat al stînii zdruncinate de furtună. HOGAȘ, M. N. 190. Într-o scoarță de copac O să bată tica-tac Tactul, ghionoaia. COȘBUC, P. I 301. ◊ (În metafore și comparații) Pieptarul de piele de căprioară și, dedesubt, cămașa de in erau scoarță de sînge închegat. SADOVEANU, O. I 17. Tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă de patru zile, de cînd le înmoaie prin noroaie... s-au întărit scoarță. C. PETRESCU, Î. II 33. Cu guler nalt, pînă la urechi, cusut scoarță. GHICA, la TDRG. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama vitrigă. CREANGĂ, P. 283. 2. Învelișul exterior, tare al globului pămîntesc; coajă care se formează la suprafața pămîntului după ploi mari, urmate de secetă. 3. (De obicei determinat prin «cerebrală») Partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță cenușie. Scoarța coordonează toate funcțiunile organismului. DANIELOPOLU, F. N. II 252. 4. Îmbrăcăminte rigidă a unei cărți, a unui caiet etc.; copertă. Pe masă se aflau foile dactilografiate și broșura, cu scoarțele roșii, sub o cămașă banală de dosar. C. PETRESCU, A. 353. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate. TOPÎRCEANU, P. 209. Vechiul lui caiet... ale cărui scoarțe vinete, pătate de stearină, îi aduceau aminte nopți de neodihnă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 75. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima pînă la ultima pagină, de la început pînă la sfîrșit, în întregime. Îmbulzeala la ranguri era atît de mare, că se umpluse din scoarță în scoarță condica pitacului domnesc. GHICA, S. 37. Ce batjocură să mă puie pe mine... să învăț a b c! pe mine care înțelegeam pe Erodian, din scoarță în scoarță! NEGRUZZI, S. I 7. 5. (Determinat uneori prin «de car») Perete de scînduri cu care se înlocuiesc loitrele carului cînd se transportă material granular. 6. Țesătură groasă, de obicei de lînă, lucrată cu diferite modele și flori, care se așterne pe pat, pe dușumea etc.; covor. Lumina se pierdea, fără urmă, în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Iordache și Profira se culcară amîndoi în carul larg, plin de scoarțe și de cojoace. GALACTION, O. I 286. Frumoasele țesături și cusături ce se fac... pe învelitori (velințe, lăicere, scoarțe). ODOBESCU, S. II 107. – Pl. și: (6) scorțuri (SADOVEANU, B. 94).

SCOROJIT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojit, -ă, corogit, -ă adj.

SCORȚAR¹, scorțari, s. m. (Și în forma scorțar-mare) Pasăre mică cu gîtul alb, cu pieptul și abdomenul gălbui, care se hrănește cu semințe sau cu insecte de sub scoarța copacilor (Sitta europaea); țoi, țiglete.

SCORȚĂREL, scorțărei, s. m. Pasăre mică, de culoare cenușie, care trăiește în păduri, își face cuibul în scorburi și se hrănește cu insecte și larve de sub scoarța copacilor (Certhia familiaris).

CORTI- „scoarță de copac”. ◊ L. cortex „coajă, scoarță” > fr. corti-, engl. id. > rom. corti-. □ ~col (v. -col₁), adj., (despre vegetale) care crește pe scoarța copacilor.

MEZO- (MESO-) „centru, mediu; central, median”. ◊ gr. mesos „de mijloc, intermediar, median” > fr. méso-, germ., id., it. id., engl. id. > rom. mezo- și meso-. □ ~aerofil (v. aero-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care este parțial aerofil; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre semințe sau propagule) care, în condiții bune de păstrare, trăiește 3-15 ani; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Strat celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern și cel intern. 2. Corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere și în transmiterea caracterelor; ~cardie (v. -cardie), s. f., deplasare patologică a inimii către mijloc; ~carp (v. -carp), s. n., strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui fruct; ~cefal (v. -cefal), adj., care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., strat de celule parenchimatice, situat între floem și xilem; ~cist (v. -cist), s. n., nucleu central al sacului embrionar; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță coloidală polimerizată, cu gradul de polimerizare între 100 și 1000; ~colopexie (v. colo-₂, v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a mezecolonului^[1] la peretele abdominal; ~cotil (v. -cotil), s. n., porțiune a tulpiniței gramineelor, cuprinsă între cotiledon și coleoptil; ~dendrobiont (v. dendro-, v. -biont), s. n., organism al cărui biotop se găsește în scoarța copacilor; ~derm (v. -derm), s. n., 1. Strat median al țesutului capsulei, la biofite. 2. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, din care se dezvoltă oasele și mușchii; ~fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s. f. pl., tip de fenerofite sempervirescente, cu mugurii de reînnoire neacoperiți în anotimpul nefavorabil; ~fil₁ (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă la temperaturi medii; ~fil₂ (v. -fil₂), s. n., țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc și se dezvoltă în condiții de temperatură și umiditate mijlocii; ~fotic (v. -fotic), adj., care necesită lumină de intensitate mediocră; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Tip de fecundație care face trecere între bazigamie și acrogamie. 2. Pătrundere a tubului polinic prin peretele integumentului ovular, iar nu prin micropil; ~gastru (v. -gastru), s. n., regiune mijlocie a abdomenului; ~glee (v. -glee), s. f., masă gelatinoasă care se află între straturile extern și intern ale corpului spongierilor și celenteratelor; ~glie (v. -glie), s. f., tip de fagocit amiboid din țesutul nevralgic; ~halin (v. -halin), adj., care conține clorură de sodiu în procent de 3-10‰; ~hidrofite (v. hidro-₁, v. -fit), s. f. pl., specii de hidrofite din locurile relativ umede; ~higrofitic (v. higro-, v. -fitic), adj., care este intermediar între plantele mezofitice și cele higrofitice; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. s. n., Epoca mijlocie a pietrei, situată între paleolitic și neolitic; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a biologiei care studiază relațiile dintre organisme și factorii mediului înconjurător; ~mer (v. -mer), adj., situat în fază de mezomerie; ~merie (v. -merie), s. f., fenomen de oscilare a structurii unei molecule între formele ei izomere din punct de vedere electronic; ~metru (v. -metru₂), s. n., cută peritoneală care leagă uterul de peretele abdominal, corespunzînd ligamentelor largi; ~morf (v. -morf), adj., relativ la o stare a materiei intermediară între cea amorfă și cea cristalină; ~oligoterme (v. oligo-, v. -term), s. f. pl., specii vegetale din stațiunile relativ reci; ~pauză (v. -pauză), s. f., strat superior al mezosferei, care face trecerea spre termosferă; ~petal (v. -petal), adj., care prezintă o poziție centrală în cadrul corolei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă a citoplasmei cuprinsă între plasmalemă și tonoplast, în care sînt înglobate incluziunile citoplasmatice; ~prosop (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este de dimensiuni mijlocii; ~rin (v. -rin), adj., (despre un individ) cu nas relativ îngust și înalt; ~rinie (mesorinie) (v. -rinie), s. f., 1. Situație în care deschiderea anterioară a fiecărei fose nazale este aproximativ de două ori mai înaltă decît lată. 2. (În somatometrie) Nas moderat de lung și de lat; ~saprofite (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci ale căror micelii se află în interiorul plantei în curs de descompunere, avînd corpurile de fructificare însă la exterior; ~scaf (v. -scaf), s. n., navă care posedă calitățile submarinelor și ale batiscafelor, utilizată în cercetările subacvatice de adîncime medie; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Strat al atmosferei cuprins între stratosferă și ionosferă. 2. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adîncimea globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), s. n., strat median cărnos din tegumentul seminal; ~spor (v. -spor), s. m., 1. Porțiune mediană a sporului. 2. Teleutospor unicelular; ~stilie (v. -stilie), s. f., heterostilie în care predomină stilele de lungime mijlocie; ~term (mesoterm) (v. -term), adj., (despre vegetale) care prezintă afinitate pentru regiunile cu temperatură medie; ~termofil (v. termo-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește în zonele cu climat temperat; ~termofită (v. termo-, v. fit), s. f., comunitate vegetală specifică zonei temperate; ~trof (v. -trof), adj., (despre apele dulci) care este relativ bogat în substanțe hrănitoare dizolvate, cu pH-ul cuprins între 6 și 7; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., specii de plante din locuri expuse temporar uscăciunii relative; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., care crește în regiuni mai uscate decît plantele mezofitice; ~zaur (mesosaur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă pînă la 12 m, care a trăit în mările din cretacic; ~zoic (v., -zoic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține erei mezozoice. 2. s. n., Eră geologică intermediară între paleozoic și neozoic, în care au apărut mamiferele, păsările și peștii osoși; ~zom (v. -zom), adj., s. m., 1. adj., (Despre un individ) Care este de statură mijlocie. 2. s. m., Structură a membranei bacteriene, care intervine în diviziunea celulară și în fotosinteză.

corobete sm [At: H XVII 5 / V: ~eț / Pl: ~eți / E: coroabă + -eț] (Ent; reg) 1 Vierme. 2 Vierme alb, lung de 2-3 cm. 3 Vierme de sub scoarța copacilor. 4 Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris).

lichen sm [At: BREZOIANU, A. 337 / V: (înv) ~ă sf, lihen, lihenă^[1] sf / Pl: ~i / E: lat lichen, fr lichen, ngr λειχήν] 1 (Bot; lpl) Grup de plante criptogame al căror tal este compus dintr-o algă și o ciupercă aflate în simbioză și care cresc pe scoarța copacilor, pe ziduri, stânci etc. 2 (Bot; șls) Plantă din această clasă. 3 (Bot; îc) ~-islandic sau ~-de-Islandia Mușchi (Lichen islandicus). 4 Boală de piele cu evoluție cronică, ce se caracterizează prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. corectat(ă)

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin al) pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) ~ța oarbă sau de-a ~ța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) ~ța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) ~ța de vânzare Joc de copii, la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop; îcs) ~ța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) A fl ~ blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam; îe) A fl (ca o) ~ plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) ~ța-n (sau ~n) sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu ~ța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca ~ța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg; îe) A se stupi ca ~țele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop; îe) A fi învățat ca ~ța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A păți cinstea ~ței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța împrejurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care-i place. 20 (Reg; îe) A umbla ca ~ța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg; îe) A trăi ca ~ța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam; îe) A trage ~ța de coadă (sau, reg, pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici ~ la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg; îe) A se uita ca ~ța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca ~ța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Mătură ca ~ța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca ~ța A se spăla superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) ~ța Taci, că spui minciuni pe care nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg; îe) A călca în urme de ~ stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam; îe) A rupe ~ța în două A fi voinic. 33 (Îae) A fî energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi din preț cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face ~ A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg; îe) A-i oua și ~ța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îvr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg, îs) ~ sălbatică Pisică sălbatică (Felis sylvestris). 44 (Înv; îc) ~ de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă urs. 46 (Ent; reg; îae) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îae) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg; îae) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îae) Repede (Cicindela compestris). 51 (Pop; îe) A se da de-a ~ța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâțișor (4). 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot; reg) Barba-ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum ofjicinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg) Laț pentru prins păsări. 72 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor. 74 (Reg) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu celălalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg) Lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt; la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare dintre torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiuiui de la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o fixează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg) Firidă (mică) făcută în peretele cămării Si: (reg) mâțoacă (3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie după care se execută mâța (99).

xanthoria si [At: ENC. AGR. / E: fr xathorie] Specie de licheni cu talul fixat de pietre sau de scoarța copacilor, formând mici rozete de culoare galbenă și (sau) portocalie.

pârlitură sf [At: I. GOLESCU, ap. DDRF / Pl: ~ri / E: pârli + -tură] 1-2 Pârleală (1-2). 3-6 Pârlire (3-6). 7 Bronzare. 8 (Îe) A da pe (sau prin) ~ A necăji pe cineva. 9 (Îae) A face cuiva zile fripte. 10 (Îae) A demasca. 11 (Îae) A lua ceva în râs Si: a ironiza. 12 (Înv) Arșiță a soarelui. 13 (Sil; îs) ~ra scoarței Uscare a scoarței copacilor, cauzată de căldura prea puternică a soarelui. 14 (Fig; rar) Păcăleală. 15-16 (Reg) Pârjol (1,17). 17 (Reg) Câmp ars de arșița soarelui Si: (reg) pălitură (1), păliște. 18 (Reg) Luminiș de pădure. 19 (Reg) Pelagră.

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

verdeață sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 206^v/42 / Pl: ~ețuri, (îvp) ~ețe, (înv) ~ețure / E: verde + -eață] 1 Însușirea de a fi de culoare verde (1) Si: (rar) verzime (1), (înv) verzeală (1). 2 Culoare a vegetației cu clorofilă Si: (rar) verzime (2), (înv)verzeală (2). 3 (Înv; fig) Prospețime. 4 (Înv; fig) Vigoare (*). 5 (Csc) Mulțime de plante, de frunze, de ramuri etc. verzi (1) Si: (rar) verzime (3), verziș, (înv) verdură (1), verzeală (3). 6 (Pex) Loc acoperit cu verdeață (5). 7 (Lsg) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație Si: (reg) verzitură (2). 8 (Lpl) Zarzavaturi, legume (proaspete) Si: (reg) verzitură (3). 9 Plantă erbacee, cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunzele persistente, lucioase Si: merișor¹ (Vinca minor). 10 (Bot; Mar) Cimișir (Buxus sempervirens). 11 (Îc) ~ța-iernii Plantă erbacee cu frunzele ovale, cu florile albe-verzui și cu fructul o capsulă, care crește în regiunile muntoase Si: bărbănoc, merișor², perișor² (Pyrola secunda). 12 (Îc) ~ța-zidurilor Algă verde, unicelulară, care crește pe zidurile vechi, pe scoarța copacilor, pe stânci etc., formând, prin asociere, un strat verde Si: verzeala (5)-zidurilor (Pleurococcus vulgaris).

zgîria vb. I.1 tr., refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Îi venise să sară la ei, să-i zgîrie cu unghiile (STANCU). ◊ Zic. (intr.) Mîța blîndă zgîrie rău. ◊ (refl) M-am zgîriat într-o sîrmă. ◊ (refl. recipr.) Fetele se încăierau. ..,se zgîriau, se mușcau (M. I. CAR.). ◊ Fig. (tr) Invidia sau gelozia s-au ferit să-i zgîrie cristalul pur al entuziasmului (PER.). 2 tr. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută, supărătoare. Destul, că mă zgîrîi în ureche (HOG.). ♦ A produce o senzație de iritare; a ustura. Fumul, acum albăstrui, îi zgîrîia gîtlejul (POPOV.). 3 tr. A face pe o suprafață urme superficiale cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a cresta, a scrijeli. Ai grijă să nu zgîrii parchetul. * Compuse: (s.m. invar.) zgîrie-brînză = om zgîrcit, avar, cărpănos; zgîrie-nori = (calc după engl. „sky-scraper”, it. „gratta-nuvole”) clădire înaltă, cu foarte multe etaje. ♦ A ara superficial. 4 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pămîntul) A săpa superficial cu ciocul, cu rîtul, cu ghearele pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică). Cocoșul, zgîriind în bălegar, A dat de un mărgăritar (ARGH.). ♦ (tr.; despre oameni; compl. indică roci, scoarța copacilor etc) A face crestături, tăieturi superficiale; a rîcîi. Mi-am zgîriat Stăruitor în scoarța unui arbor numele (BLA.). ♦ (tr.) A scrie apăsat. ♦ Ext. (tr) A scrie prost. ◊ Expr. A zgîria hîrtia = a scrie o literatură proastă. ♦ (tr) A trece apăsat cu unghiile sau cu un obiect ascuțit fară a lăsa urme. Degetele... zgîrîiau plapoma, o atrăgeau spre dînsul (COCEA). • prez.ind. zgîrii. și (înv., pop.) zgîrîia, zgăria vb. I. /lat. *scaberare <scaber; cf. alb. shqerr.

MÎȚĂ s. f. I. 1. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Pisică (Felis domestica); p. r e s t r. puiul (de sex feminin al) pisicii. Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 205. Mă fac în multe chipuri. . . : ogar, găină, muscă, iepuri, paijăn, mîță, și în toate chipurile (a. 1 799). GCR II, 172/2. Nu ar putea să se ivească din gaoră afară, ca să nu-l audă mîța. ȚICHINDEAL, F. 257/3, cf. LB. Într-aceste tabacale să lucrează cu scîrnăvii de cîini și pieile lor, și de mîță și alte jiganii spurcate (a. 1 837). DOC. EC. 667. Urlă ca cîinii cobitori, miorlăie ca mîțele, cîșie ca gîștele, șuieră ca șerpii. HELIADE, O. II, 382, cf. POLIZU, BARONZI, 159. Ne acățarăm ca mîțele pe o scară ce se îndoia scîrțiind sub picioarele noastre. ALECSANDRI, P. 217. Doar și mie îmi era dragi mîțile, pîn-a nu mă mărita. id. T. I, 197, cf. COSTINESCU, LM. Măi motane, Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău ! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, O. I, 48. Cînd văd că mîța face marazuri, ți-o strîng de coadă de mănîncă și mere pădurețe. CREANGĂ, P. 230. Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, cari de cari mai uricioase; unele miorlăiau ca mîța, altele covițau ca porcul, id. ib. 302. Ieși din crîng binișor, și pîș, pîș, ca o mîță cînd pîndește la șoareci, se apropie încetișor de Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109, cf. 179, DDRF, ALEXI, W., CABA, SĂL., IORDAN, L. M. 193. Cînd m-am întors, am găsit-o cu o mîță albă în brațe. IBRĂILEANU, A. 83. Și-n fluierul de sticlă al cintezii Se joacă mîțele cu iezii. ARGHEZI, V. 21, cf. 163, id. C. J. 170. În casa asta, nici o miță n-are unde s-aciua. C. PETRESCU, C. V. 85, cf. STĂNOIU, C. I. 129. Pisica se numește „mîță”, iar bărbătușul „mîrtan”. PRIBEAGUL, P. R. 72. Prin pod, se auzeau vuiete, zgomote de fugă, trîntituri. – Prinde mîța șoareci ! mormăi mătușa Zamfira. SADOVEANU, O. I, 75. În Muntenia și în sud-estul ardelean se zice „pisică”; în restul României se zice „mîță”. PUȘCARIU, L. R. I, 211. Ei numesc pe pisoi motan și pe pisică mîță. H III 4. Pisica la noi se numește mîță. ib. VI 199, cf. X 253. Sîntem de departe, De peste șapte sate: De la Buda nouă, Pe unde mîța ouă. TEODORESCU, P. P. 178. Omul nostru n-avea nimic, nici barem o mîță. RETEGANUL, P. I, 42. Însura-m-aș însura, Nu știu soacra ce mi-a da ? Coșarca cu fusele, Costrețul cu mîțele ? POP., ap. GCR II, 309, cf. 319. Ni-i că vom însera Și nu sîntem de-acolea, Că sîntem din Buda vechie, Unde mîța strechie. POP., ap. GCRF II, 337. Mîța și cînele, cînd au durere de cap, mînîncă iarbă. ȘEZ. I, 127. Din mănușă să făcu o mîță mare, care cînd se învîrti printre șoareci, îi băgă în tușă, înghițindu-i pe vro cîțiva. ib. II, 4, cf. IV, 184. Io la joc, Mîndră la joc, Mălaiul de joi în foc. Bătui mîța cu vătraiul De ce nu mi-o scos mălaiul. HODOȘ, C. 84. A fost unu odată sărac de tot, avea număi o mîță ș-un bou ș-un bordei. GRAIUL, I, 42. N-avea nimica-n bordei, Făr-d-o mîță ș-un cotei. PĂSCULESCU, L. P. 275. Fata moșului. . . porni, și ca să nu-i fie urii, luă și mîța cu sine. PAMFILE, DUȘM. 112, cf. id. com. 18. Ciuma-n casă o d-întrat Șî pă tăț huc i-o luat; Numa pă ea o lăsat Cu o bǵată mîță-n vatră. T. PAPAHAGI, M. 121. Bătui mîța peste gheare, C-a mîncat nește jumare. ANT. LIT. POP. I, 213, cf. ALR I 1 133, 1 137, ALR II 3 473. Mîța blîndă zgîrie rău. GCR II, 374, cf. SBIERA, P. 65, ZANNE, P. I, 548, IX, 657. Ce iase din mîță, șoareci prinde. NEGRUZZI, S. I, 248, cf. ZANNE, P. IX 546. Mîța se-nvață de mică a prinde șoareci. ZANNE, P. IX, 659. Mîța îngrășată nu prinde șoareci. id. ib. 658. Mîța cu clopot nu prinde șoareci. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ZANNE, P. I, 550, IX, 658. Cînd mîța nu-i acasă Șoarecii joacă pe masă. zanne, p. i, 548. Din coadă de mîță sită de mătase nu se face. id. ib. 597, cf. 546, 549, 550, III, 349, IV, 164, IX, 657, 659, 660, ALR I 1 551/790. Pe-o biserică șindilitâ joac-o mîță potcovită (Luna). SBIERA, P. 322. Am o mîță albă, grasă, toată noaptea îmblă-n casă (Luna). id. ib. Mîță grasă Trece noaptea peste casă (Luna). PĂSCULESCU, L. P. 87. ◊ (În superstiții) Mîță ori motan negru, cucoș negru și cÎnele negru aduc bine la casă. ȘEZ. I, 17. Cînd tună și fulgeră să nu ții mîță și cîne în casă, că s-ascunde necuratul în ele. ib. 126. Mița să n-o iei cu tine cînd te muți în altă casă, că iei sărăcia. ib. 127, cf. 192. Cînd sare mîța peste un cadavru, mortul se face strigoi. ib. III, 150. Cînd mîța stă în vatră, are să fie frig. ib. IV, 119, cf. 120. Să nu duci mîța în car sau căruță, că slăbesc vitele trăgace. ib. VI, 43, cf. 44, VIII, 98., Dacă mîța se lă pe cap, se crede că nu mult după aceea va ploua. ib. XVIII, 114, cf. 50. Dacă tușește mîța: va urma vrajbă în casă. GOROVEI, CR. 189, cf. 188. [La guturai] tragi pe nas fum de păr din coada mîții. PAMFILE, B. 64, cf. 68, 70, id. D. 88, id. S. T. 131. Întîlnim știma sub felurite înfățișări: . . . de cîne, mÎță, cocoș. id. COM. 19. Mîța neagră poate de asemeni întrupa piaza-rea, ca să aducă pagube unei case. id. DUȘM. 95, cf. 331. Dacă va dormi pe pat, mîța face a cald. id. VĂZD. 4, cf. 77, 92, 116. ◊ (Mold., în imprecații) Fată jucăușă: Să-i smulgă urechea și țîțele. . . Stuchi-l-ar mîțele ! TOPÎRCEANU, P. 112, cf. PAMFILE, J. II, 154. Stuchi-te-ar mîțele! Com. din PIATRA NEAMȚ. (Regional) (De-a) mîța oarbă sau de-a mîța = (de-a) baba oarba, v. b a b ă. Cf. lb. Convocarea conferenței semăna cu un joc de-a mîța oarbă. BARIȚIU, P. A. III, 66, cf. POLIZU. Jocurile copilărești: popic, cureaua roșie. . . , ajumit, mîța oarbă. HEM 609, cf. MARIAN, I. 221, DDRF, BARCIANU, PAMFILE, J. III, 48, ALR II 4 337/64, 76, 95, 105, 219, 228, 250, 260, 284, 334, 362, 365, 386, 574, MAT. DIALECT, I, 182. (De-a) mîța și șoarecele = joc de copii în care jucătorii sînt așezați în formă de cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mîță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului pînă cînd „mîța” prinde „șoarecele”. Cf. ȘEZ. VIII, 121, PAMFILE, J. I, 20. Mîță de vînzare = joc de copii, la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vîndă celorlalți o mîță reprezentată printr-o lingură. Cf. PAMFILE, J. I, 50. Mîța popii = joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Cf. H V 17. ◊ E x p r. (A fi) mîță blîndă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Cf. ZANNE, P. I, 551, CADE. (A fi) mîță plouată (sau udă) = (a fi) fără chef, abătut, descurajat; (a fi) rușinat, umilit. Cf. ZANNE, P. IX, 659. (Regional) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mîța-n (sau mîță-n) sac, se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. id. ib. I, 549, cf. CADE, com. din SEBEȘ-ALBA IULIA. A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mîța-n sac = a umbla (sau a prinde pe cineva) cu înșelăciuni. Dacă ești prost și lași să te prindă la cărți cu mîța-n sac ? alecsandri, T. I, 117. Umblă cu mîța-n sac, ghiujul. . . Aține-te, Pepeleo ! id. ib. 319, cf. ZANNE, P. I, 548. Vedeți, să nu care cumva să vă prind și pe voi cu mîța-n sac, că vai de mama voastră ! C. PETRESCU, Î. II, 46. Umblă cu mîța-n sac, ad[ică] e un prefăcut; umblă de colo, colo, ca să nu se deie pe față. I. CR. IV, 78. A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mîța cu șoarecii (sau cu șoarecele, cu cîinele) = a fi în relații foarte rele (unii cu alții), a trăi rău împreună. Cf. ZANNE, P. I, 382, 550, 551. (Regional) A se stupi ca mîțele = a trăi ca mîța cu șoarecii; a se certa mahalagește, a-și arunca cuvinte grele. Cf. ȘEZ. II, 47, IX, 146, ZANNE, P. I, 551. A fi învățat ca mîța la lapte = a fi rău învățat, a avea un obicei prost. Cf. ZANNE, P. III, 588. (Regional) A păți cinstea mîței la oala cu smîntînă = a fi bătut. Cf. ȘEZ. I, 218, ZANNE, P. I, 551, IV, 124. (Regional) A se învîrti ca mîța împrejurul oalei cu smîntînă = a da tîrcoale unui lucru sau unei ființe care-i place. Cf. ZANNE, P. IV, 123. (Regional) A umbla ca mîța pe lîngă laptele fierbinte = a dori ceva de care se teme. Cf. id. ib. III, 587. (Regional) A se învîrti ca mîța pe lîngă blidul cu păsat = a ocoli adevărul, a evita să spună adevărul. Cf. id. ib. IV, 67. (Regional) (A trăi) ca mîța pe rogojină = (a trăi, a o duce) rău. Cf. id. ib. iii, 337, PAMFILE, J. II, 154. A trage mîța de coadă (sau, regional, pe rogojină) = a o duce greu (din cauza sărăciei), a fi strîmtorat (din punct de vedere material), a fi sărac, nevoiaș. Cf. ȘEZ. IX, 145, ZANNE, P. IX, 660, PAMFILE, J. II, 154, MAT. DIALECT. I, 231. (Regional) A nu avea nici mîță la casă = a fi foarte sărac. ZANNE, P. IX, 660. (Regional) A se uita ca mîța la pește = a se uita, a privi lacom, cu lăcomie. Robinson . . . s-au pus să șadă pe pat uitîndu-să la frigarea cu friptura ca mîța la pește. DRĂGHICI, R. 70/7. (Familiar) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mîța-n calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă. Cf. IORDAN, R. A. 270. Mătură ca mîța, se spune despre un om murdar (care își ascunde murdăriile). Cf. ZANNE, P. III, 228. Se spală ca mîța, se spală superficial. (Regional) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mîța = a) (taci că) spui minciuni (pe care nu le crede nimeni). Cf. id. ib. II, 758; b) bagă de seamă ce spui. id. ib. IX, 661. (Regional) A călca în urme de mîță stearpă = a fi îndrăgostit. Cf. TDRG. A rupe mîța în două = a) a fi voinic; a fi energic, hotărît, dîrz, a ști să-și impună voința; a fi vrednic. Fii român verde și rupe mîța în două. NEGRUZZI, S. I, 251. Ei ! bravo l Acu văd și eu că ești bărbat, om verde, colea, care rupe mîța-n două. ALECSANDRI, T. 907. Un om vrednic, care rupe mîța în două . . . plătește foarte mult în ochii [femei]lor. MARIAN, NU. 41, cf. ZANNE, P. I, 551; b) (regional) a se învoi din preț (cu cineva). CIAUȘANU, GL. (Regional) A se face mîță = a se ghemui (ca o pisică la pîndă). Cf. ZANNE, P. VI, 336. (Regional) A-i oua și mîța = a fi om norocos. Cf. id. ib. IX, 660. ♦ Epitet dat unei persoane viclene (ca pisica), ipocrite. Cînd Anița o intrat, Gruia-ndată o-ntrebat: Und'-ai fost, mîță bătrînă ? ALEXICI, L. P. 17. Ce mîță de om, ad[ică] ce om viclean ! I. CR. IV, 79, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, DR. VIII, 209.** (Rar) Epitet depreciativ pentru un cal slab, prăpădit. V. g l o a b ă, m î r ț o a g ă. Numai ce-l văd pe Tasache al meu intrînd în ogradă și ducînd de dîrlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. . . . – Da ce vrai să fac eu cu mîța asta, bre ! HOGAȘ, M. N. 9, cf. DR, V. 85. 2. (Învechit și regional) Blana prelucrată a pisicii sau, p. g e n e r., a altor animale (asemănătoare cu pisica). Mîță blane de Mosc, 25 bani. Mîțe tanele, de 70: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160, cf. CV 1950, nr. 4, 33. ♦ P. e x t. (Regional, la pl., probabil în glumă) Cozi, cosițe (la fete) (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. 3. (Regional, în sintagma) Mîță sălbatică = pisică sălbatică (Felis sylvestris). Denaintea leului. . . sta . . . pardosul, ursul, lupul. . ., mîța selbatecâ. CANTEMIR, IST. 26. Zări, chiar supt creanga pe care stătea, cum strălucește ceva . . . Ochi de mîță sălbatecă nu erau. GÎRLEANU, L. 60, cf. PĂCALĂ, M. R. 28. Ies din scorburi jderii și mîțele sălbatice. SADOVEANU, O. IX, 13. 4. Compuse: (învechit) mîță-de-mare = specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. Cf. LB. Măgariule ! zisă stăpînul, dar încă întrebi ce să coci ? Mîțe-de-mare și pupeze. BĂRAC, T. 16/25; (regional) mîța-popii = omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja; omida-urs. Cf. PĂCALĂ, M. R. 33, SIMIONESCU, F. R. 392, VICIU, GL., MAT. DIALECT. I, 80, 262. (Fig.) Prindea cu mult meșteșug gîtul de pui între vîrful cuțitului și fundul farfuriei. . . de nu rămînea din gîtul de pui decît o lungă, nodoroasă și încovoiată „mîța-popii”. HOGAȘ, M. N. 37 b) Cantaridă (Lytta vesicatoria). ALR II 6 549/172; c) cîinele-babei (Oniscus murarius și Oniscus asellus). N. LEON, MED. 98, cí. CADE, ALR II 6 571/833; d) scolopendră (Oniscus scolopendra). LB, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, DR. V, 561; e) repede (Cicindela campestris). Cf. ALR I 1888/96, 289. (E x p r.) A se da de-a mîța-popii = a se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. CADE. II. (Bot. regional) 1. Mîțișor (II 1). Fac foc șî pun niște mîță sfințită pe foc și coj de ouă sfințite de la Paști. ARH. FOLK. I, 223, cf. ALRM II/i h 261, ALR I 990/9, 56. Mîță de loză. ALR I 1 926/337, cf. 1 926/351, 355, 359. ♦ Nume dat mai multor varietăți de salcie. Cf. T. PAPAHAGI, M. 225, ALR I 1 926/80, 215, 375, ALR SN III h 627. 2. P. g e n e r. Creangă, ramură (mică). Cf. ALR II 6 419/53, 64, 228, 349, 386, A I 12, 21, 23, 26. 3. Barba-ursului (Equisetum arvense) (Checea-Jimbolia). ALR I 1952/40. 4. Păpădie ( Taraxacum officinale) (Berzasca- Moldova Nouă). ALR I 1 919/5. 5. Mușchi de pe scoarța copacilor (Pecica-Arad). ALR II/53. 6. Rădăcină (aeriană) a porumbului (Voiniceni-Tîrgu Mureș). Cf. ALR II 5 138/235, 5 139/235. III. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. (Transilv., Ban.) Cursă de șoareci (primitivă); (regional) mîț (III 1). Mița, cursa de șoareci pe care și-o face economul din bucățele de scindură și din bețigașe de corn. PĂCALĂ, M. R. 446, cf. 436, 454, BRAN, S., ALR I 690, A II 9, 10, MAT. DIALECT. I, 182. 2. (Regional) Botniță „la vițel” (Feneș-Alba Iulia). ALR II 5 074/102. 3. (Regional) Ostie (de pescuit) (Roșia-Beiuș). ALR II 6 250/310. 4. (Regional) Fiecare dintre cele două vîrfuri ale scoabei (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR II 6 674/353. 5. (Regional) Coada, mînerul cleștelui de tras; clește sau, p. r e s t r., cîrlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR II 6698/353, cf. 6 699/353, 6 700/353. 6. (Prin Maram.) Broasca în care se fixează sfredelul. Cf. ALR II 6 662/353, 362. 7. (Învechit) Ancoră (la o navă). Anchira, mițele corăbiei ce aruncă în mare cu funile și țin corabiia (a. 1 600-1630). CUV. D. BĂTR. I, 291. Mîțele de fier carele țin corabiia în loc de nu mearge, că-s cu unghi de fieru (glosare marginală). N. TEST. (1 648), 171^r. Și trăgînd sus mățele, slobozirî-o [corabia] mării. ib., ap. HEM 1 201, cf. LB, PHILIPP1DE, P. 163, DDRF. 8. (Transilv., Ban.) Cîrlig cu mai multe brațe îndoite (și ascuțite) la vîrf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fîntînă. Cf. CADE, LEXIC REG. 20, MAT. DIALECT. I, 80. 9. Dispozitiv de siguranță (prevăzut cu un fel de gheare) care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, cînd se rupe cablul. Cf. MDT, com. din VALEA JIULUI. 10. (Regional) Laț (pentru prins păsări) (Ciumeghiu-Salonta). ALR I 1311/315. 11. (Prin Transilv., Ban., Mold.) Bucată de lemn (v. grindă) sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei, construcții; chinga căpriorilor. O mîță de fier carea întră pînă la cealea ce-s dinlăuntru de zaveasă. N. TEST. (1648), 295^r/12, cf. ALR I 666/45, 56, 320, 578, 588, ALR II/I h 226. ◊ (Urmat de determinări care indică folosirea) Mîță de vînt. CHEST. II 230/1. Mîță de ajutor. ib., cf. ALR II/47. 12. (Prin Mold. și Bucov.) Cîrlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor. ARVINTE, TERM. 156. 13. (Regional) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc; butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu celălalt sprijinit pe marginea opusă, avînd rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. Cf. ARVINTE, TERM. 156. 13. (Prin estul Transilv. și nordul Mold.) Tindeche (la războiul de țesut). Cf. ALRM SN I h 315, GLOSAR REG. 15. (Transilv.) Oiște, A II. 16. (Regional) Dispozitiv în formă de furcă (cu două coarne) aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. Cf. LEXIC REG. 55, 61. 17. (Regional) Lanț, curea care leagă grindeiul plugului de rotile; potîng. Cf. H XVIII 142, BOCĂNEȚU, T. A. 149, 189. 18. (Transilv. și prin Olt.) Nume dat mai multor părți componente ale joagărului: a) cumpănă de care se leagă stavila joagărului. ALR II 6 430/95; b) dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dintată a joagărului. ib. 6 432/172, cf. 6 432/349, 362, 574, 833, 836; c) grăunțar. ib. 6 433/362; d) coada furcii joagărului. ib. 6 435/362, cf. 6 435/833, 836 ; e) roată zimțată a joagărului. DAMÉ, T. 175, cf. PAMFILE, I. C, 111; f) fiecare dintre „torțile” care întind pînza joagărului. ALR II 6 441/833; g) fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. ib. 6 447/260, cf. 6 447/353, 386; h) jugul de lemn al joagărului. A III 18. 19. (Regional) Bucată de lemn scobit pe care se învîrtește cepul grindeiului de la roata morii. Com. din GÎRDA DE SUS-CLUJ. 20. (Transilv. și prin Mold.; mai ales la pl.) Patină (pentru alunecat pe gheată). I. CR. IV, 60, cf. ALR II 4 372/105, 130, 141, 157, 172, 250, MAT. DIALECT. I, 80, 285. 21. (Regional) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o fixează pe talpa încălțămintei (ca să nu alunece). Cf. VICIU, GL. 103, PAMFILE, I. C. 107, ARVINTE, TERM. 156, MAT. DIALECT. I, 182. 22. (Regional) Cîrlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stîlpi (Deda-Reghin). MAT. DIALECT, I, 182. 23. (Prin Maram.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. LEXIC REG. 20. IV. 1. (Regional) Grătar (pe care se frige carnea) (Petreștii de Jos-Turda). ALR II 3976/250. 2. (Prin Transilv.) Pirostrie (pe care se pune un vas la foc). Cf. ALEXI, W., com. din LUPȘA-ABRUD, ALR II 3 949/250, 346. 3. Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. CHEST. II 336/61, cf. 336/281, 282. V. (Regional) Dig de proporții reduse (Vașcău). CV 1951, nr. 9-10, 44. VI. (Regional) Firidă (mică) făcută în peretele cămării; (regional) mîțoacă (2) (Runcu Salvei-Năsăud). Cf. CHEST. II 186/258. VII. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. La românii din toate părțile, de-ndată ce s-a săvîrșit masa de cununie, toți nuntașii se prind la joc . . . cam cu următoarele jocuri:. . . mîța, mocăncuța, mocăneasa. SEVASTOS, N. 282, cf. PAMFILE, J. III, 9, VARONE, D. 115, H X 543. – Pl.: mîțe. – Probabil formație onomatopeică.

CANOE ~ f. 1) Luntre sportivă ușoară, cu proră și pupă, condusă cu o pagaie. 2) Sport nautic practicat cu această ambarcație. 3) Ambarcație îngustă și lungă, făcută dintr-un trunchi de copac scobit, din scoarță de copac sau din piei cusute; pirogă. [Sil. -no-e] /<fr. canoë

CLEI ~uri n. 1) Soluție vâscoasă cu proprietăți adezive care servește la lipitul diverselor materiale. 2) Suc gros ce se scurge din scoarța unor copaci. ~ de prun. ◊ A fi ~ a) a nu fi pregătit la obiect; b) a fi foarte beat. /<sl. klej

PIROGĂ ~gi f. Ambarcație îngustă și lungă, făcută dintr-un trunchi (prin scobire), din scoarță de copac sau din piei cusute, propulsată cu ajutorul pânzelor sau a vâslelor (folosită de amerindieni, de populațiile băștinașe din Oceania etc.); canoe. /<fr. pirogue

FLOBAFENĂ s.f. Materie colorantă din scoarța unor copaci. [< fr. phlobaphène].

ALBURN s.n. (Bot.) Strat lemnos situat între scoarța unui copac și inima lui. [< lat. alburnum].

poajgă s.f. (reg.) 1. pojghiță formată la suprafața vinului. 2. scoarță a copacului. 3. crustă a unei răni.

scorțărie¹, scorțării, s.f. (reg.) 1. cantitate mare de scoarță de copac, folosită la vopsitul lânii. 2. (înv.) loc unde se lucrau și se vindeau scoarțe.

speie, spei, s.f. 1. (înv. și pop.) coș făcut din scoarță de copac (mai ales din tei), cu fundul de nuiele împletite, care servește la păstrarea și transportul fructelor sau al alimentelor și care servea și ca măsură de capacitate (de 12-15 kg). 2. (reg.) coș lunguieț cu fundul îngust și cu gura largă, folosit la pescuit pe sub maluri. 3. (reg.) coșar; hambar. 4. (reg.) nume dat mai multor specii de mușchi și de licheni.

șușarnie s.f. (reg.) construcție în care se usucă scoarța de copac sau scânduri.

coaje (-oji), s. f. – 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarță (de copac). – 3. Înveliș al unor fructe. – 4. Găoace, înveliș de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. Sl. koža „pieliță” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža „pieliță”. Var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarță „coajă groasă” (DAR), sau cu sl. kora „scoarță” (Pușcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiță, s. f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s. m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obișnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroașă pînă ajunge să ia aspect de scoarță, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluție de la „scoarță, coajă” la „aspru, cu grunji”, și de aici la „necioplit, grosolan”, cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de teacă); cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s. f. (pițigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).^[1]

lamb (lamburi), s. n. – 1. Un fel de rindea, lambare. – 2. Deschizătură, scobitură, tăietură în lung. – 3. Fiecare dintre stinghiile de lemn sau de metal care fixează crucea căruței (trăsurii). – Var. lambă (sensul 1-2) lamba. Tc. lamba (Bogrea, Dacor., I, 288; Lokotsch 1303; Tiktin; DAR). În general se consideră că al treilea sens reprezintă un cuvînt diferit, pe care Cihac, II, 164, îl derivă din sl. lubinŭ „de scoarță de copac” și DAR din rut., pol. lanwa (< germ. med. Lanne), în timp ce Tiktin, Candrea și Scriban îl consideră de origine necunoscută. Fără îndoială, pare a fi vorba de același cuvînt; numele său se explică prin faptul că este introducere a unei vergele într-o scobitură sau într-un locaș, cf. bg. lamba „scobitură, cornișă dințată”. – Der. lămbar, s. n. (un fel de rindea); lămbui, vb. (a scobi, a asambla, a îmbuca); lămbuitor, s. n. (un fel de rindea); lămbuială, s. f. (îmbinare).

curméĭ n., pl. éĭe (d. curm 1. D. rom. vine rut. kurméĭ). Funie de scoarță de copac, maĭ ales de teĭ. Curmeĭ de viță, lemnu pe care vița-l produce în fiecare an: A găsi teĭ de curmeĭ, a găsi pretext. – Și curmeŭ, pl. eĭe (Cov.). Cp. cu bordeĭ, -deŭ.

julésc v. tr. (bg. žulĭy, julesc; sîrb [z]gúliti, a juli, a răni, a roade, d. žulj, bătătură la picĭor. V. zgulésc). Zgîrîĭ (jărcănesc) pelea cu ceva zgrunțuros, ca scoarța de copac orĭ păretele: mĭ-am julit mînile cărînd lemne. V. refl. M’am julit la mînĭ cărînd lemne. V. zdrelesc.

DEZGHIOCAT², -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstaie; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știulete; (despre știuleți) scos din pănuși. Porumb dezghiocat. ♦ (Rar; despre scoarța unui copac) Desprins; desfăcut. Sub scoarța dezghiocată încetase să curgă viața. C. PETRESCU, S. 14. – Pronunțat: -ghio-.

MÎZGĂ s. f. sg. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. Trecui prin mîna stîngă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului, spre căsuța vînătorului. SADOVEANU, O. III 666. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. 2. Lichid lipicios și vîscos din organele plantelor, mai ales de sub scoarța sau coaja lor; sevă; p. ext. stratul moale de pe partea interioară a scoarței unui copac. Cîrligele... se pun în gropi pe un timp bun și mai-nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. I. IONESCU, P. 247. Mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 403. ◊ Expr. A suge mîzga din cineva = a stoarce (pe cineva) de puteri; a-l vlăgui, a-l secătui. Nici ție, mă, nu-ți dau, auzi? Nimic! Du-te să-ți dea prietenii tăi cari vreau să sugă mîzga din noi! V. ROM. martie-aprilie 1949, 177. 3. Substanță moale, cleioasă, unsuroasă formată pe suprafața unor alimente sau rămasă pe vasul în care a stat mîncarea. ◊ Expr. (Rar) A prinde mîzgă = a se îmbogăți.

PĂCORNIȚĂ, păcornițe, s. f. (Mold.) Vas (de obicei făcut din lemn sau din scoarță de copac) în care se ține păcura de uns roțile carului. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106.

PIROGĂ, pirogi, s. f. Ambarcație primitivă lungă și îngustă, cu pînze sau cu vîsle, făcută dintr-un trunchi de copac scobit, din scoarță de copac sau din piei cusute laolaltă și folosită mai ales de locuitorii din insulele Oceanului Pacific.

TĂMÎIE s. f. Substanță rășinoasă mirositoare care se obține din scoarța unor copaci (exotici) și care, în contact cu aerul, se solidifică sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie sau roșiatică; prin ardere, produce un fum cu un miros puternic și aromat; se întrebuințează în practicile religioase. Mirosul de tămîie, de smirnă și de lumînare îi dădea dureri de cap doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 121. Mirosul rășinei se amesteca cu mirosul tămîiei și cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?... Dar baba cu tămîia? MACEDONSKI, O. I 43. ◊ Expr. A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de tămîie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva, pentru a evita situații neplăcute, penibile. De spovădanie fugi ca dracul de tămîie. CREANGĂ, A. 17. Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!... Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîie? ALECSANDRI, T. I 32.

-FLOIC „de scoarță, cu floem”. ◊ gr. phloios „scoarță de copac” > fr. -phloïque, engl. -phloic > rom. -floic.

LIBRI- „lemn, lemnos”. ◊ L. liber, libri „scoarța de copac” > fr. libri-, germ. id., engl. id. > rom. libri-. □ ~form (v. -form), adj., s. n., (țesut fibros) prezent în structura lemnului de foioase, avînd celule cu membrană groasă.

ciorici¹ vt [At: PAMFILE, CER. 195 / Pzi: ~cesc / E: ciorici²] (Reg) A înveli casa cu scoarță de copac sau bucăți de lemn.

ciuroi sn [At: POMPILIU, B. 1007 / V: (reg) cioroi, ciroi, giuroi / Pl: ~oaie / E: pbl ciurui] 1 Izvor care curge pe un scoc îngust de scoarță de copac Si: șipot (1), (pop) bijoiu, ciurgău, țuroi. 2 Jghebuleț, scândurică sau coajă de copac prin care curge apă. 3 Firul apei ce țâșnește din pământ.

dohotniță sf [At: JIPESCU, O. 148 / V: (reg) ~horn~, dihon~, duhon~, duholn~ / Pl: ~țe / E: dohot + -niță] (Reg) Vas (de lemn sau scoarță de copac) în care se păstrează dohotul (1-2) Si: păcorniță.^[1] modificată

coșciug sn [At: CORESI, EV. 347/24 / V: coci~, corci~, cosci~, ~știg, ~ști~, cuschi~ / Pl: ~uge / E: vsl ковьчегъ, după coș³] 1-4 (Îrg; șlp) Coș³ (1-2) (mic). 5 (Reg) Coș³ (1) din papură, în patru colțuri. 6 (Pex) Ladă. 7 (Pex) Grămadă. 8 (Spc) Coșuleț din scoarță de copac îndoită la mijloc, iar la capete prinsă cu crenguțe de brad, în care se culeg fragi și zmeură. 9 (Spc) Sicriu. 10 (Nob) Trunchiul unui animal (mare), golit de organe interne Si: burduf, carcasă, foale. 11 Parte a căruței Cf coș (18). 13 (Reg; îf coștiug) Coteț de găini. corectat(ă)

coșire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: coși] (Îrg) 1 Înfoiere. 2 Dospire. 3-4 Coșcovire (3-4). 5 Umflare. 6 Bășicare. 7 (Fig) Lăudare. 8 Bătaie foarte puternică Si: coșit¹. 9 Turtire. 10 Aplecare. 11 Oboseală de la căratul unei greutăți Si: coșit¹ (11). 12 Zdrobire. 13 (Fig) Înșelare. 14 (Fig) Seducere. 15 Furat¹. 16 Mușcătură tare Si: coșit¹ (16). 17 Desprindere a scoarței unui copac Si: coșit¹ {11).

flobafenă sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr phlobaphène] Materie colorantă extrasă din scoarța unor copaci.

leagăn sn [At: (a. 1692) GCR I, 303/8 / V: (pop) ~ang~, (reg) ~ăr / Pl: ~e, (îvr) legene, (reg) ~uri, legeni / E: legăna] 1 Pat mic, de lemn, din nuiele împletite sau din pânză, pentru bebeluși, prins cu sfori de tavan, prins cu cârlige pe patru picioare, sau fixat pe două tălpi cu baza curbată. 2 (Reg) Coș de nuiele sau din coajă de copac în care țărăncile își poartă bebelușul în spate. Si: (reg) belceu, țuțul. 3 (Îs) Cântec de ~ Cântec cu care se adoarme copilul. 4 (Îas) Text al acestui cântec, o specie a poeziei lirice. 5 (Fig) Naștere. 6 (Fig) Copilărie. 7 (Îlav) Din (sau de la ori în) ~ Din fașă. 8 (Îal) De mic. 9 (Îal) Din copilărie. 10 (Îe) Din (sau de la) ~ până la (sau în) mormânt Pe tot parcursul vieții Si: mereu, totdeauna. 11 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Loc unde s-a născut, a crescut și s-a format cineva sau ceva. 12 (Rar) Cauză. 13 (Rar) Motiv. 14 Instituție de stat sau așezământ filantropic unde se cresc copiii orfani sau abandonați. 15 (Imp) Creșă. 16 Bancă, scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze Si: balansoar, lanțuri, scrânciob, (reg) dulap, (reg) țițeche. 17 (Îlv) A se da în ~ A se legăna. 18 (Fig) În formă de leagăn (1). 19 Trăsură suspendată pe arcuri sau pe chingi Si: berlină, caleașcă, cupeu, landou, rădvan. 20 Scaun suspendat al unei căruțe sau al unei trăsuri, pe care stă vizitiul Si: capră, jeț, laviță. 21 (Pes; reg) Coș făcut din scoarță de copac. 22 (Pes; reg) Săltătoare. 23 (Teh) Grindă mobilă dispusă între traversele intermediare ale cadrului anumitor boghiuri de vehicol de cale ferată.

obadă sf [At: (cca 1620) IORGA, D. B. I, 37 / V: (îrg) obea~^[1], (reg) obedă / Pl: rar, obede / E: vsl обєдъ] 1 Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, unite, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn. Si: (reg) ciolan, năplăț. 2 (Pgn) Parte circulară a roții de lemn, peste care se montează șina. 3 (Reg; d. caii de tracțiune; îe) A se face ~ A-și îndoi spinarea, opintindu-se. 4 (Reg; îe) A-i sări ~da A se înfuria. 5 Parte periferică, circulară a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 6 (Reg) Cui de lemn cu care se împreună obezile unei roți Si: cep. 7 (Reg) Cui care fixează lațurile de căpriori la casele acoperite cu stuf. 8 (Mpl) Instrument alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, prindeau membrele condamnaților Si: butuc, (înv) dibă, gros, (reg) tumurug. 9 (Pex; lpl) Cătușe. 10 (Îvp; îe) A pune (în) obezi A subjuga. 11 (Ban) Veșcă de la sita sau de la pietrele morii. 12 (Reg) Cadru de lemn folosit ca gherghef. 13 (Îvp) Vas din scoarță de copac, de obicei de tei folosit la spălat sau la pescuit. 14 (Ban; Trs) Bor al pălăriei. 15 (Reg) Cozoroc. 16 (Trs) Tiv în partea de sus a izmenelor sau a șorțului, prin care trece șnurul cu care acestea se leagă. 17 (Trs; Mol) Semn distinctiv, în formă de semicerc, făcut în urechea oilor. 18 (Reg) Fiecare dintre bârnele care leagă partea de deasupra a stâlpilor casei Si: (reg) cosoroabă. corectat(ă)

obod sn [At: DAMÉ, T. 153 / Pl: ~oade / E: srb obod] 1 (Reg) Margine circulară a sitelor de la moară, făcută din coajă de copac sau din lemn, care împiedică risipirea făinii. 2 (Olt) Scoarță de copac înfășurată în jurul gâtului vitelor atunci când au o rană, ca să nu se poată scărpina. 3 (Olt; Ban) Ciubăr în care se opăresc rufele. 4 (Olt) Împletitură de nuiele care se montează pe sanie pentru a căra fân.

păcorniță sf [At: CIHAC, II, 236 / V: (reg) păsc~, poc~, posc~ / Pl: ~țe / E: păcură + -orniță] Vas confecționat mai ales din lemn sau din scoarță de copac, în care țin țăranii păcura pentru uns roțile căruței Si: (reg) dohotniță.

șorici¹ sn [At: ANON. CAR / V: (reg) cioric, cio~, cișuric, ciurlic, soric, sorice, so~, sorlic, sorlig, șolic, ~rac, ~rec, ~ric, ~ice, ~rlic, ~rlice, ~rli~, ~rlig, șuric, șur~ / Pl: (reg) ~uri, ~ice / E: ns cf sor] 1 Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului (și curățată de păr¹ pentru a deveni comestibilă). 2 (Pex) Piele scorțoasă și groasă. 3 (Pop; pan) Scoarță de copac. 4 (Reg; îe) A fi oaie cu ~ A fi prost și obraznic. 5 (Reg; îe) A pierde slănina pentru ~rlic A pierde un lucru bun pentru unul de calitate inferioară. 6 (Reg; lpl; îf șorlice) Excrescențe cărnoase care se formează la animale pe mucoasa nasului¹. 7 (Mun; Olt; mpl) Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean.

șpan² [At: PAMFILE, I. C. 109 / V: (reg) sp~, șpoln, șpon sm / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: ger Span] 1 sn (Ind) Așchie provenită din prelucrarea la strung sau la freză a metalelor, a lemnului etc. 2 sn (Pex) Rest de material (sub formă de așchii, pulbere etc.) rezultat în urma operației de strunjire sau de frezare. 3 sm (Buc; Mol) Despicătură tăiată dintr-un buștean (de brad), din care se fac șindrile (1) sau doage. 4 sm (Reg) Partea albă dintre măduva și scoarța unui copac.

șușarnie sf [At: DLR / Pl: ? / E: ucr сушарня] (Buc) Încăpere în care se usucă scoarță de copac sau scânduri.

poajgă sf [At: LEXIC REG. II, 30 / Pl: nct / E: cf pojghiță] 1 (Olt) Pojghiță care se formează la suprafața vinului. 2 (Reg) Scoarță de copac. 3 (Reg) Crustă a unei răni.

pojghiță sf [At: PISCUPESCU, O. 102/2 / V: (îrg) poșg~, (înv) pușg~, (reg) ~jiță, ~jni~, ~jviță, puji~ / A și: pojghiță / Pl: ~țe, (pop) ~ți / E: ns cf pojghie] 1 (Îrg) Membrană care acoperă unele țesuturi sau organe ale corpului Si: pieliță. 2 (Spc) Crustă a unei răni care începe să se cicatrizeze. 3 (Mun) Pușchea. 4 (Îrg) Membrană subțire care învelește unele fructe sau legume Si: pieliță. 5 (Îrg; pex) Scoarță de copac. 6 (Îrg; pex) Coajă tare a unor fructe. 7 (Urmat de determinări care arată felul) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid prin răcire, închegare etc. Si: (reg) pojghie (1). 8 (Pex; urmat de determinări care arată felul) Strat subțire care se depune sau acoperă suprafața unui lucru Si: crustă, (reg) pojghie (2).

scorțar [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~e sf / Pl: ~e și (reg) ~uri sn, ~i sm / E: scoarță + -ar] 1 s (Reg) Scoarță de copac. 2 smp (Reg) Opinci făcute din scoarță de copac pe care le folosesc locuitorii de la munte iarna, ca să nu alunece. 3 sm (Reg) Acoperiș făcut din scoarță de copac. 4 sm (Reg; spc) Acoperiș (făcut din scoarță de copac sau cetină) care apără de ploaie sau de soare strunga stânii Si: comarnic. 5 sm (Reg; spc) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul, care este în afara casei. 6 sm (Reg) Par la gard. 7 sm (Înv) Meșteșugar care lucrează scoarțe, covoare. 8 sn (Reg) Covor (2). 9 sm (Șîc ~-mare, ~-comun) Pasăre mică, cu gâtul alb, cu spinarea cenușie și pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată Si: (reg) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclete, țiclon, țiclău, țoi, ciocănitoare-mică (Sitta europaea). 10 sm (Șîc ~ mic) Pasăre călătoare insectivoră din ordinul paseriformelor, cu partea dorsală de culoare cafenie cu pete albe, partea ventrală albă și cu cioc în formă de sabie Si: scorțărel, scorțăraș (3), (reg) cojoaică, cojar, cojaiță, pasăre-mânuitoare (Certhia familiaris).

scorțărie¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ii / E: scoarță + -ărie] 1 (Reg) Cantitate (mare) de scoarță de copac întrebuințată la vopsitul lânii. 2 (Înv) Loc unde se lucrau (și se vindeau) covoare (2).

scorțiu, ~ie a [At: MARIAN, CH. 51 / Pl: ~ii / E: scoarță + -iu] (Reg) De culoarea scoarței de copac.

speie sf [At: N. TEST. (1648) 6^v/31 / V: (îrg) spei, ~eană sf, ~enc s, ~ene, spienă sf / Pl: spei / E: nct] 1 (Îvp) Coș făcut din scoarța de copac (mai ales din tei), cu fundul de nuiele împletite, care servește la păstrarea și transportul fructelor sau al alimentelor și care se folosea și ca măsură de capacitate cu o valoarea variabilă între 12,5 kg și 15 kg. 2 (Îvp; pex) Vas de lemn. 3 (Reg; îs) ~ de sare Solniță de lemn. 4 (Ban; îf speană) Covată mică pentru scăldat copiii. 5 (Olt; Mun) Coș lunguieț cu fundul îngust format dintr-o scândură și cu gura largă, cu care se pescuiește pe sub maluri Si: leagăn. 6 (Ban; Trs) Coșar¹. 7 Hambar (1). 8 (Bot) Nume generic dat mai multor specii de licheni.

CORTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarța cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă corticosuprarenală. – Din fr., lat. cortex.

CORTEX s.n. 1. Scoarță (a unui copac). ♦ Coajă (a unui fruct). 2. Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. Scoarță cerebrală. [Pl. -xuri. / < lat., fr. cortex].

plesurare, plesurări, s.f. (reg.) tăiere și înlăturare a unui inel din scoarța trunchiului unui copac; inelare, secuire.

1) fag m. (lat. fágus, vgr. phegós, germ. buche, engl. beech [V. buche]; it. faggio, pv. fau, vfr. fou, sp. haya, hacha, pg. faia). Un frumos copac amentaceŭ cu scoarța cenușie (fagus silvática). Lemnu luĭ. V. jir.

CORTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex.

ALBURN, alburnuri, s. n. Strat lemnos situat între scoarța și inima copacului.

CORTICI- „scoarță, cortex”. ◊ L. cortex, icis „scoarță, coajă de copac” > fr. cortici-, engl. id. > rom. cortici-. □ ~fer (v. -fer), adj., 1. Care este prevăzut cu scoarță. 2. (Despre cariopse) Care este concrescut cu paleea florală; ~form (v. -form), adj., cu aspect de scoarță.

cortex sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: lat fr cortex] 1 Scoarță a unui copac. 2 Coajă a unui fruct. 3 Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. (Șîs) ~ cerebral Scoarță cerebrală. 5 (Îs) ~ suprarenal Parte periferică a glandei suprarenale. 6 (Îas) Glandă corticosuprarenală.

fag¹ sm [At: (a. 1794) URICARIUL IV, 44/17 / Pl: fagi / E: ml fagus] 1 Copac înalt cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase și cu perișori pe margine (Fagus silvatica). 2 (Pop; îe) Cap de ~ Om prost.

SCORȚIȘOARĂ ~e f. (diminutiv de la scoarță) Scoarța măcinată a unor copaci exotici, care are o aromă plăcută, și este folosită în alimentație (drept condiment) și în medicină. [G.-D. scorțișoarei] /scoarță + suf. ~ișoară

BELI, belesc, vb. IV. 1. T r an z. (Popular) A desface sau a lua pielea de pe întreg corpul (sau numai de pe o parte a corpului) unei vietăți, mai ales a unui animal; a jupui. Ia uite, băăă! – răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. ◊ Expr. A (sau a-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a căsca, a zgîi sau a holba ochii; a se uita cu mirare, prostește (la ceva). Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. A-și beli dinții = a rînji. Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerînd s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. ◊ Fig. (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). Cui să vină ce-oi putea vinde? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește și ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. 2. Refl. (Popular) A i se lua, a i se jupui (cuiva) pielea, din cauza unei loviri, a unei răniri etc.; a se juli. Și-a belit fruntea. 3. T r an z. A despuia o plantă (copac, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja; a descoji.

SCORȚOS, -OASĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Tare, aspru la suprafață; ca scoarța. Îmbrăcămintea le e scorțoasă. BOGZA, A. Î. 165. Dulama de pe el era scorțoasă și pătrunsă de umezeală. SADOVEANU, F. J. 432. [Volumele] s-au udat și s-au mucezit, astfel încît cele de hîrtie sînt mai mult putrede și lipite foi de foi, iar cele de pergament, șterse și scorțoase. ODOBESCU, S. I 339. ♦ Fig. Lipsit de maleabilitate; rigid, țeapăn. Cînd au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb. M. I. CARAGIALE, C. 10. 2. Cu crustă groasă și aspră, cu scoarță. Calul rîios găsește copacul scorțos, se spune despre cei care, asemănîndu-se, se adună. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = soi de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ Fig. Cu pielea îngroșată, bătătorită, crăpată. Birjarul învîrti un leu alb în mîna lui udă și scorțoasă. DELAVRANCEA, S. 118.

CIUF¹ sm. I. 🐦 1 CIUHUREZ; în Mold. cunoscut și sub forma CIOF: Iar cioful juruește că noaptea fără somn în veci o va petrece (DON.) ¶ 2 Pasăre de noapte, de 18-20cm. ce seamănă cu bufnița; trăește prin livezi, grădini și vii, stînd toată ziua nemișcată într’un copac, în a cărui scoarță se confundă prin coloarea penelor sale, și numai după apusul soarelui pornește să-și caute hrana; numită și „ciuf-pitic” (Scops Aldrovandi) (🖼 1232) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, ~-DE-BALTĂ, varietate de ciuhurez, avînd pe cap un moț mic alcătuit din pene scurte; petrece în timpul zilei printre ierburi sau trestii (Otus brachyotus) (🖼 1233). II. (pl. -furi) sn. 1 Moț de păr, smoc de păr sbîrlit în vîrful capului ¶ 2 F Părul capului ¶ 3 F Om, copil cu părul sbîrlit, nepieptănat: aci fuseși, ciufule? (DLVR.) III. adj. Cu părul sbîrlit, ciufulit: iapă ~ă (PANN) [comp. it. ciuffo].

săpălău, săpălaie, s.n. (reg.) 1. sapă mare și grea. 2. (în forma: sapălău) târnăcop. 3. târnăcop a cărui parte metalică e ascuțită la un capăt și în formă de ciocan la celălalt capăt; ghionoi. 4. lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; otic. 5. (în forma: sapălău) unealtă cu care se jupoaie scoarța de pe trunchiurile de copaci.

ALBURN, alburnuri, s. n. Strat lemnos situat între scoarța și inima trunchiului unui copac. – It. alburno (lat. lit. alburnum).

coájă (est) și coáje (vest) f., pl. cojĭ (vsl. sîrb. bg. rut. koža, pele, de unde și ung. kosz, coajă de bubă. V. cojiță, cojoc). Scoarța (învălișu) trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor, a fructelor, a boabelor de legume, a sîmburilor (găoace) și semințelor, a ouluĭ, a raculuĭ (crustă), a pîniĭ, a globuluĭ pămîntesc ș. a. Fig. Iron. A prins mămăliga coajă, s’a înțolit țopîrlanu. – În est și coarjă (ca sarjă, sajă).

1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe.

alburn sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: it alburno, lat alburnum] Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale Si: albeț (2), (reg) albuleț (2).

coși [At: LB / Pzi: ~șesc / E: srb košiti, ucr кощитися] (Îrg) 1 vt A se înfoia. 2 vr A dospi. 3-4 vtr A (se) coșcovi (3-4). 5 vr (D. o parte lovită a corpului ) A se umfla. 6 vr (D. piele) A se bășica. 7 vr (Fig) A se lăuda. 8 vt (Șîe a ~ în bătăi) A bate foarte rău. 9 vr A se turti. 10 vr A se apleca. 11 vr A fi obosit de căratul unei greutăți. 12 vr A se zdrobi. 13 vt (Fig) A înșela. 14 (Fig) vt A seduce. 15 vt A fura. 16 vt A mușca tare. 17 vr (D. copac) A i se desprinde scoarța.

săpălău sn [At: DRLU / V: sapa~ (Pl: și sapalauă) / Pl: ~laie / E: sapă¹ + -ălău] 1-2 (Buc; Trs, șdp) Sapă¹ (1) mare și grea. 3 (Trs; îf sapalău) Târnăcop. 4 (Reg) Ghionoi. 5 (Trs; Mar) Otic (1). 6 (Mar; Trs; îf sapalău) Unealtă cu care se jupoaie scoarța de pe trunchiurile de copaci.

jupóĭ și jupuĭésc, a -í (vest) și jupésc (est) v. tr. (cp. cu germ. schuppen, a răzui solziĭ, și cu ung. zsúpolni, a acoperi cu paĭe. – El jupoaĭe; jupuĭam; jupuisem, jupuind). Iaŭ pelea, despoĭ de pele, saŭ și de scoarță: a jupi o oaĭe, un copac. Fig. Despoĭ, spoliez: a jupi lumea pin birurĭ, pin prețurĭ marĭ. V. refl. Aceste mănușĭ se jupoaĭe, se strică ca cum s’ar lua o pătură din pelea lor. – Vechĭ. A jepuĭ (Cant.), a jipui (Dos.).

COAJĂ, coji, s. f. 1. Învelișul exterior al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor copacilor și al altor plante lemnoase; scoarță. Coaja acestor meri era suflată cu aur. ISPIRESCU, L. 64. [Balaurul] a ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 112. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă. EMINESCU, O. I 85. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Învelișul exterior al fructelor, al semințelor etc. Pe trotuar, apa spăla coji de portocală. C. PETRESCU, Î. II 158. Arunca spre mine, peste marginea de deasupra a cojii de harbuz, ochii ei mari, negri și plini de o nevinovată, bucurie. HOGAȘ, M. N. 18. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr pe care le lepădase stăpînă-sa și le mîncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. ISPIRESCU, L. 161. 3. Învelișul tare și calcaros al oului. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E ligav la mîncare. STANCU, D. 27. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite (ca pîinea, mămăliga, friptura, brînza etc.). V. crustă. Pîinea are coajă rumenă. ◊ A prins mămăliga coajă, se zice despre un om sfios, care începe să prindă curaj și să fie îndrăzneț. ♦ Bucățică uscată rămasă de la mîncare; rămășiță care nu se mai întrebuințează. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci, Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. COȘBUC, P. I 208. 5. Crusta unei răni care începe să se vindece, să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, vîrtos și răcit al globului pămîntesc; scoarță. 7. (Învechit, rar) Învelișul tare și calcaros al unor moluște sau al unor crustacee (scoici, melci, raci etc.). Să strînge ca melcul în coaja lui. PANN, P. V. I 134. [Dobitoace] ce se închid în cojile lor. GOLESCU, Î. 49.

coșit², ~ă a [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: coși] (Îrg) 1 Înfoiat². 2 Dospit². 3-4 Coșcovit² (3-4). 5 Umflat². 6 Bășicat². 7 (Șîe) ~ în bătăi Bătut² foarte rău. 8 Turtit². 9 Aplecat². 10 Obosit de căratul unei greutăți. 11 Zdrobit. 12 (Fig) înșelat². 13 (Fig) Sedus². 14 Furat². 15 Mușcat² tare. 16 (D. copac) Căruia i s-a desprins scoarța.

scorțos, ~oasă [At: CORESI, EV. 107 / Pl: ~oși, ~oase / E: scoarță + -os] 1 a (D. lemne, trunchiurile copacilor etc.) Care este acoperit cu o scoarță (1) tare, uscată și neregulată, aspră și cu crăpături Si: (reg) scorțuros (1). 2 a (Pex; d. plante lemnoase) Care are lemnul (sau trunchiul) scorțos (1) Si: (reg) scorțuros (2). 3 a (D. coaja fructelor) Aspră, dură (și neregulată). 4 a (Reg; pex; d. fructe) Cu coaja scorțoasă (3). 5 a (Reg; îc) Dovleac-~ Varietate de dovleac cu miezul tare, consistent și dulce. 6 a (Reg; îc) Pepene-~ Varietate de pepene galben cu miezul tare și dulce. 7 a (Reg; îc) Mere-~oase Varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare ruginiu-gălbuie și cu miezul gustos. 8 a (D. pielea viețuitoarelor) Care este aspră, îngroșată, bătătorită, uscată (și crăpată) Si: (reg) scorțoșat (1). 9 a (Pex; d. viețuitoare sau părți ale corpului lor) Care are pielea scorțoasă (8) Si: (reg) scorțoșat (2). 10 smf (Fam; dep) Persoană obraznică. 11 a (Fig; d. oameni și manifestărilor lor) Care este lipsit de maleabilitate în raport cu semenii săi Si: rigid, distant. 12 a (Fig; d. oameni și manifestărilor lor) Care nu este conciliant Si: (reg) scrobit². 13 a (Fig; rar; d. oameni) Certăreț (1). 14 a Care nu se îndoaie Si: țeapăn, tare, rigid. 15 a (D. un obiect; un material etc.) A cărui suprafață prezintă asperități Si: (reg) ojingos.

*chinchínă f., pl. e (fr. quinquina, prescurtare din quinaquina, cuv. peruvian cu care se numește o coajă febrifugă și care se pronunță kinakina după ortografia spaniolă cu care e scris. Spanioliĭ zic numaĭ quina, scoarța copaculuĭ care dă chinina, și quino, copacu; it. chinchina). Un gen de rubiacee (în bot. cinchóna) din Anzĭ (Perú, Bolivia, Ecŭator și Columbia) din a căror scoarță (numită tot chinchină) se scoate chinina. V. mahon.

brad, brazi, s.m. – (bot.) Arbore conifer, rășinos (Abies alba). Frecvent în zona montană din Maramureș. ♦ (med. pop.) Se utilizează frunzele și mugurii de brad, în afecțiunile aparatului respirator. Scoarța se folosește la tăbăcitul pieilor. „E considerat copac-totem al protoromânilor” (Evseev, 2001: 23). Românii au dezvoltat un adevărat cult al bradului, fiind folosit în toate momentele importante ale vieții (nașterea, nunta, moartea). Exista credința că „în vârful bradului e scrisă soarta copilului”. ♦ (top.) Bradul, afluent al pârâului Suciu, ce se varsă în râul Lăpuș; Pârâul Brazilor, afluent de obârșie al râului Mara; Bradul, vârf (1.091 m) situat în Munții Ignișului, între pasul Huta și Săpânța; Poiana Brazilor, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureșean, la SV de vf. Brazilor, la confluența a două pâraie ce formează Valea Brazilor. Zonă ocrotită. Este considerată unică în țară prin existența jnepenilor (Pinus mugo), care vegetează la cea mai joasă altitudine din Carpații României (Ardelean, Bereș, 2000: 34; Monumente, 1976: 59); Brodava, deal, vale și cătun în Bârsana, pe valea Izei („alipirea suf. -ava, specific slav, la o temă românească, reprezintă un fenomen care poate ține de bilingvism”, Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Brad, Bradea, Bradean, Brădean, Brădeanu, Bradia, Bradin, Bradu, Brăduț, nume de familie (139 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Pascu, Russu, Brâncuș, Rosetti, Vraciu, Miklosich, Cihac), derivat, la fel ca în albaneză (breth, art. bredhi „brad”), dintr-un rad. i.-e. *bhre-dh „vârf, ghimpe, colț” > *brado- > rom. brad (v. Russu, 1970); din alb. breth (Cihac, DA, DEX, Șăineanu, MDA); sg. refăcut din *braz, considerat formă de pl. (Frățilă, 2012).

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. corectat(ă)

cĭocănitoáre și cĭocînătoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ (d. cĭocănesc). Mold. Trans.. Ghionoaĭe, o pasăre agățătoare care se nutrește căutînd larve pe supt coaja copacilor, pe care o cĭocănește mereŭ (lat. picus): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). V. cĭocîrleț și verdare.

scoárță f., pl. e (lat. scórtea, manta de pele, fem. d. scórteus „de pele”, rudă cu cortex, córticis, scoarță, coajă; it. scorza, pv. cat. escorza, fr. écorce). Coajă, învălișu trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor. Învălișu de hîrtie saŭ de carton saŭ de lemn al uneĭ cărțĭ: a ceti o carte din scoarță’n scoarță (a o ceti toată. V. doască, tartaj). Velință, învălitoare de pat de lînă țesută ca și covoru național. Covor național, adică țesut, nu tuns. (Pl. în est și scorțurĭ, felurĭ de țoale). Loĭtră făcută din scîndurĭ saŭ din împletitură (leasă). A se face scoarță, a se îngroșa ca scoarța: haĭnele i se făcuse scoarță de apă înghețată, (fig.) acestuĭ nerușinat i s’a făcut obrazu scoarță. Soră de scoarță, soră vitregă (Cr.).

toc³ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/5 / V: (pop) tioc sn, (reg) tioacă, tiocă sf / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: mg tok cf srb tok] 1 Cutie de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente. 2 Teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). 3 (Îrg) Tolbă (1) pentru săgeți. 4 (Rar) Teacă de sabie. 5 Teacă în care se păstrează cutea pentru coasă Si: (reg) tiocuș (2). 6 (Reg) Vas de lemn în care se păstrează brânză, lapte, apă etc. Si: (reg) bărbânță. 7 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi² de copac scobit, în care se opăresc rufele. 8 (Reg; îf tioc) Ceaun mic. 9 (Ban; îaf) Ciob (1). 10 (Trs) Pâlnie făcută din scoarță de arbore (mai ales de brad), în care se pune rășină. 11 (Reg) Cornet de hârtie Si: (reg) tiocuș (3). 12 (Trs) Învelitoare în care se pun penele unei perne Si: (reg) coș, dos, tocar (1). 13 (Reg) Veșcă făcută din coajă de copac, așezată înjurai pietrelor morii țărănești pentrua împiedica risipirea făinii Si: (pop) ocol, văcălie, (reg) obod. 14 (Trs) Membrană în care este învelit bobul unor plante (mai ales la grâu) Si: (pop) cămașă, găoace. 15 (Înv; îf tioc) Caliciu la flori. 16 (Reg) Boboc de floare. 17 (Reg) Înveliș al cornului la bou. 18 (Reg) Cochilie a melcului. 19 (Ban; îf tioc) Polonic. 20 (Reg) Cupă la moară. 21 (Reg; îf tiocă) Groapă în pământ, căptușită cu scânduri, care se folosește pentru stingerea varului Si: varniță. 22 (Reg; îf tioc) Gaură în pământ, la jocul în nasturi. 23 Cadru de lemn, de metal etc., în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. 24 (Dlg) Matcă. 25 (Dlg) Partea de jos a rindelei în care intră cuțitul. 26 Ustensilă pentru scris (cu cerneală sau cu tuș), constituită dintr-o tijă prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a peniței Si: condei, (reg) tonjâc. 27 (Șîs ~ rezervor) Stilou. 28 (Reg) Țigaret. 29 (Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 (Olt) Melodie după care se execută dansul tocul¹ (29). 31 (Reg) Cutie de chibrituri.

MESTEACĂN ~eceni m. 1) Arbore cu scoarța albă, cu frunze argintii și cu lemnul moale, care crește în țările cu climă temperată și rece. 2) Lemnul acestui copac. /<lat. mastichinus

coroagă (coroage), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al Romîniei); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă.

*platán m. (lat. plátanus, de unde, pe cale populară, s’a făcut páltin). Un mare copac din familia plataneelor. – Platanu ajunge pînă la o înălțime de 30 de metri. Are trunchĭu drept regular și nud în mare parte, acoperit de o scoarță verzuĭe care se dezlipește în formă de plăcĭ. Lemnu luĭ e întrebuințat la încălzit și rar în industrie, din cauză că crapă cu timpu. Specia plátanus occidentalis e originară din America de Nord și e cultivată în Eŭropa pentru ornament. Specia plátanus orientális se întinde pin pădurĭ din Italia pînă în Himalaya și se cultivă și pin grădinĭ. Pe amîndoŭă speciile le consideră uniĭ botaniștĭ ca varietățĭ de plátanus vulgáris.

CIOCĂNITOARE, ciocănitori, s. f. Pasăre agățătoare de pădure, care sparge cu ciocul coaja copacilor pentru a-și găsi hrana (Picus viridis); ghionoaie. Pe ici, pe colo, ciocănitorile colorate bateau toaca de sară. SADOVEANU, O. I 314. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stingeau între frunzișurile neclintite. SADOVEANU, O. III 359. Ciocănitoarea se cațără cu ghiarele. de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos pînă sus. GÎRLEANU, L. 14.

MUȘCHI¹ s. m. I. (Bot.) 1. Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori, și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stînci, pe scoarța arborilor. Cf. ANON. CAR. Acmu au crescut pre acele petre mușchi. N. COSTIN, LET. I A, 82/40. Acest munte are forma unui con . . . acoperit de copaci pînă aproape de vîrf, unde mai mult nu mai este nici un fel de iarbă, decît numai mușchi. CR (1829), 274¹/28. Mușchiul ce-l calci cu piciorul, este iarba din vechime. CONACHI, P. 114. Ne pregătisem un așternut de mușchi. NEGRUZZI, S. I, 99. De iederă bătrînă, de mușchi acoperit. ALEXANDRESCU, M. 9, cf. 13. Munții vechi întinerea Și cu mușchi s-acoperea. ALECSANDRI, P. I, 94. Iată mușchi verde la tulpina copacilor, iată și un izvor. id. O. P. 350, cf. 164. Priviți acele ziduri ce mușchiul învelește. BOLINTINEANU, O. 242. Streașină porții învălită cu blăni putrezite de stejar se acoperise cu mușchi. ODOBESCU, S. I, 148. Streșina de șindilă . . . acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. EMINESCU, N. 37, cf. id. O. I, 99. O căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Nu făcuși din piatra stearpă să țîșnească alb izvor, Care a curs ca rîu de lapte pe al mușchilor covor ? MACEDONSKI, O. I, 100, cf. 18. Rîd, petrec, beau pe mușchiul moale . . . ca o catifea verde. DELAVRANCEA, T. 184. [Casele] pentru a fi apărate de frig, între bîrne se pune mușchi de copaci. PAMFILE, I. C. 451. Peste pragul vechei case, Mușchiul verde s-a întins. PETICĂ, N. 103. Cărămida roșie începuse să prindă ici, colo mușchi. CAMIL PETRESCU, N. 103. Nu stai ? îl întrebă ea, așezîndu-se în iarbă și-n mușchiul moale. SADOVEANU, O. IX, 133, cf. X, 373. Verde-i mușchiul pe tulpine Ca un smarald împărătesc ! V. ROM. octombrie 1954, 33. Mușchiul, planta veșnic verde, se mai numește și bungeac. ȘEZ. XV, 89. Porecla se lipi de om ca mușchiul de pom. ZANNE, P. I, 223. Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde mușchi, se spune despre cei nestatornici care Încep multe și nu termină nimic. Cf. id. ib. 249. 2. (Impropriu) Numele unor licheni asemănători cu mușchii (I 1): a) (și în sintagmele mușchi de munte, PĂCALĂ, M. R. 26, PANȚU, PL., mușchi creți, PANȚU, PL., mușchi de piatră, IONESCU, M. 38, BUJOREAN, B. L. 385) plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus); b) (și în sintagmele mușchiu fagului, PANȚU, PL., mușchi de copaci, COTEANU, PL. 33, LB, BARCIANU) plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată de un suport și cu partea superioară cu mici adîncituri (Lobaria pulmonar ia); c) (și în sintagmele mușchiul pomului, PANȚU, PL., mușchi de lemn, PĂCALĂ, M. R. 26, mușchi alb, ȚOPA, C. 223) pletele-muierii (Usnea barbata), (și în sintagma mușchi de fîntînă, PANȚU, PL.) gălbează (Marchantia polymorpha). 3. C o m p u s e: (regional) mușchi-de-apă = mătasea-broaștei. ALR SN III h 832/157; mușchi-de-lac = „iarbă-de-lac”. I. GOLESCU, C. 4. (Regional) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre), BUJOREAN, B. I. 385. 5. (Regional) Măcriș (2) (Oxalis acetosella) (Meziad-Reiuș). ALR I 1916/308. II. (Regional) 1. Pămînt „rău” (Roșia-Beiuș). ALR II 5 062/310. Coamă pe mijlocul arăturii (ALR SN I h 31); hat, răzor, hotar (LEXIC REG. 49). – Pl.: mușchi și (rar, n.) mușchiuri. – Lat. musculus (< muscus).

ARBORE ~i m. 1) Plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și cu crengi ramificate, pe care se află frunzele, formând o coroană; copac. ◊ ~ de cacao plantă lemnoasă tropicală cultivată pentru semințe comestibile. ~ de cafea plantă lemnoasă tropicală din care se obține cafeaua și cofeina. ~ de cauciuc plantă lemnoasă tropicală din scoarța căreia se extrage un suc, prin coagularea căruia se obține cauciucul brut. ~ de chinchină plantă lemnoasă tropicală din a cărei scoarță se extrage chinina. ~ de pâine plantă lemnoasă exotică având fructe mari, sferice, cu gust de pâine, care se consumă fierte și coapte. ~ genealogic figură în formă de copac reprezentând ramificațiile unei familii și filiația membrilor ei. ~ele vieții a) arbore exotic cu tulpina înaltă, cu coroana deasă, foarte rămuroasă, și cu frunze mici solzoase, cultivată ca plantă decorativă; tuia; b) formă a unei figuri reprezentând evoluția omului dea lungul vieții sale. 2) Organ de mașină care transmite o mișcare prin rotire în jurul axei sale. 3) Stâlp de lemn sau de metal fixat vertical pe o navă pentru a susține pânzele și instalațiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

ROCĂ, roci, s. f. Mineral sau asociație de minerale de compoziție aproape uniformă, care constituie scoarța pămîntului (în special partea solidă). Odată ajunși în vîrf, la 1200 de metri, pe aceleași roci pe care altădată lava a urcat gîlgîind, oamenii coboară acum în crater, printre copaci bătrîni și puternici. BOGZA, C. O. 167. – Pl. și: roce (PROBL. GEOGR. I 65).

pițigoaie sf [At: PAMFILE, J. III, 39 / Pl: ~, ~oi / E: pițigoi + -aie] 1 (Trs) Tilincă din scoarță de salcie, din cotorul frunzei de dovleac sau din pană de gâscă. 2 (Reg) Decorațiune din lemn așezată pe acoperișul caselor. 3 (Pex) Sperietoare de păsări care se atârnă prin copaci.

LEMN ~e n. 1) Parte dură a arborilor, constând dintr-un țesut compact sau fibros, aflat între scoarță și măduvă. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore tăiat și folosit în construcții sau pentru confecționarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari tăiați și folosiți drept combustibil. ~e de foc. ◊ Ger de crapă ~ele ger cumplit. A rămâne ~ a rămâne încremenit. 4): ~-câinesc arbust cu frunze mici, cu flori albe și fructe negre, cultivat în parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene și cu miros de lămâie. /<lat. lignum

PĂLIT¹, -Ă, păliți, -te, adj. I. 1. (Despre plante) îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vînt etc.). Sălcii cu frunzele pălite atirnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă Ș-a doborit pălitele foi. MACEDONSKI, O. I 12. Copacii arămii și-ntindeau crengile țepene, cu frunza rară și pălită, în aerul pîclos și greu al toamnei. VLAHUȚĂ, O. A. 128. 2. (Despre țesături) Decolorat de soare, spălăcit. Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Își amintea ca într-un vis... de scoarțele lui cu flori pălite de soare. ANGHEL, PR. 63. ♦ îngălbenit. De fum pălite-atîrnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. 3. (Despre obraji) Pîrlit de soare, bronzat. Flăcăi cu cămeși albe și briie late; fete rumene și pălite de soare cu altițe și fote colorate înfățoșau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. II. Care a suferit o lovitură, lovit, împins la o parte. (Fig.) Era o persoană voinică, îndrăzneață și cu nasul pălit în sus. SADOVEANU, A. L. 158.

CREMENE, (rar) cremeni, s. f. 1. Varietate de piatră tare care se găsește în scoarța pămîntului și care are proprietatea ca, lovită cu amnarul, să producă scîntei. Caii alergau cu gîturile întinse spre zările din ce în ce mai limpezi și mai drepte, cremenile drumurilor scăpărau sub copite. SADOVEANU, O. I 130. Copacii păreau niște stîlpi de cremene. SANDU-ALDEA, U. P. 65. Cum aruncă inelul, se făcu un zid de cremene pînă la cer. ISPIRESCU, L. 25. Cu capul pe un bolovan de cremene, plînse într-o scaldă de aur, așăzată lîngă ea, lacrimi curate ca diamantul. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Hai, Anică, să mîncăm, s-a face mămăliga cremene. CONTEMPORANUL, IV 392. 2. Bucățică de cremene folosită la scăpărat cu amnarul. Prinse a scoate din vinele mute și negre ale unei cremene răci un izvor de scîntei luminoase. HOGAȘ, M. N. 115. Mai scoase Și o cremene lucioasă; Scapără, focul aprinse. ȘEZ. IV 131. ♦ Expr. Cît ai da în cremene, arată un interval de timp foarte scurt, un moment, o clipă. Nu se dezlipea de lîngă dînsul, nici cît ai da în cremene. ISPIRESCU, L. 249. ♦ Bucățică de cremene (1) care se punea la armele vechi și care, lovită de cocoș, producea scîntei și aprindea praful de pușcă. Mîna pe durdă punea... Cremenea că-i potrivea. TEODORESCU, P. P. 605.

scoarță [At: HERODOT (1645), 188 / V: (înv) ~ție sf, (reg) scorț, școrț s / Pl: ~țe, (reg) ~țuri, ~ți / E: ml scortea] 1 sf (Dob; urmat de determinări care arată felul, proveniența) Înveliș extern (gros și tare) al tulpinii, al crengilor și al rădăcinii unui copac sau al unei plante lemnoase Si: coajă (1). 2 sf (Îrg; îc) ~-dulce (sau aromatică) Scorțișoară. 3 sf (Reg; d. părinți, frați, surori; îla) De ~ Vitreg. 4 sf (Îe) Obraz de ~ Om fără rușine, lipsit de bună-cuviință, neobrăzat. 5 sf (Îae) Trăsăturile de caracter ale unui om cu obraz de scoarță (4). 6 sf (Îe) A se face (sau a căpăta) ~ A se îngroșa întărindu-se. 7 av Foarte întărit (ca scoarța (1)). 8 sf (Reg) Femeie bătrână urâtă și rea Si: cotoroanță (3). 9 sf (Reg) Cal bătrân, urât și slab. 10 sf (Pan; nob) Piele. 11 sf (Trs) Găoace (a oului). 12 sf (Reg) Crustă formată pe mămăligă după răcire. 13 sf (Reg) Înveliș exterior al fructelor Si: coajă (2), pieliță. 14 sf (Reg) Spumă întărită de pe suprafața laptelui fiert Cf coajă, smântână. 15 sf Prăjitură pufoasă din ouă, zahăr, făină, nuci sau migdale, coaptă ca o foaie, care se taie în bucăți. 16 sf (Rar) Ștaif. 17 sf (Trs) Rapăn¹. 18 sf (Îdt) Crustă a unei răni care începe să se cicatrizeze Si: coajă (14), zgaibă. 19 sf (Îvr; îs) ~ța sitei (sau a ciurului) Marginea circulară îndoită în jurul pietrei alergătoare de moară, făcută, de obicei, din scândură subțire Si: veșcă. 20 sf (Îvr) Curmei (3) (din coajă de tei). 21 sf (Trs; Mol) Scândură. 22 sf (Trs; Mol) Așchie (1). 23 sf Fiecare dintre piesele de lemn care mențin distanța dintre saule, la navele cu vele. 24 sf Fiecare dintre cele două părți care formează învelișul unei cărți, al unui registru, al unui caiet, făcut, de obicei, dintr-un material rigid Si: copertă (1), (rar) învelitoare, (îrg) tartaj, (reg) tablă. 25 sf (Îlav) Din ~ în (sau până în) ~ De la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșitul unui text Si: în întregime, (reg) din doască (5) în doască, din scândură în scândură. 26 sf (Reg) Carton. 27 sf (Adesea urmat de determinarea „pământului”) Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală Si: litosferă, (înv) coajă (15). 28 sf (Pex) Înveliș exterior al altor planete. 29 sf (Pgn) Pământ. 30 sf (Îs) ~ protectoare Strat subțire de oxizi metalici care acoperă unele roci din deșerturi. 31 sf (Îs) ~ de alterare Pătură superficială a unor roci vechi în curs de alterare fizică. 32 sf (Spc) Strat rigid format la suprafața pământului după ploi mari, urmate de secetă. 33 sf (Adesea urmat de determinările „cerebrală”, „creierului”) Strat celular din partea exterioară a emisferelor cerebrale, format dintr-o substanță nervoasă cenușie Si: cortex cerebral. 34 sf Țesătură țărănească groasă, de obicei de lână, lucrată cu diferite modele și flori, care se așterne pe pat, pe lavițe, pe jos, se atârnă pe pereți Si: cuvertură, (pop) velniță, (reg) lăicer, tehip, țol. 35-36 sf (Pex) Covor (1, 2). 37 sf (Pex) Preș. 38 sf (Olt) Un fel de șorț făcut dintr-o țesătură fină (de lână) foarte deasă și rigidă, care ține locul fustei la costumele populare femeiești Si: fotă (3). 39 sf (Îdt) Rogojină¹. 40 sf (Arg) Portofel.

stejár m. (sîrb. stežer, trunchĭ, tulpină, strž, stejar; ceh. stérž, un fel de stejar. E rudă cu steajăr). Un mare și frumos copac din familia faguluĭ, cu ramurĭ întortocheate și cu frunze verzĭ închise și cu marginile sinuoase (quercus pedunculata). Lemn de stejar: masă de stejar. – Fructu stejaruluĭ e ghinda, care constituĭe un bun nutreț p. porcĭ. Lemnu luĭ e foarte pretuit ca lemn de constructiune. E și un lemn bun combustibil. Scoarța luĭ se întrebuințează la tăbăcit (V. dubă, dubesc). Îs multe felurĭ de stejar, precum: gorunu (slădunu, tufanu) gîrneața, ceru ș. a. – Stejaru e considerat ca semn al puteriĭ fizice. De aceĭa se și zice verde (robust) ca stejaru. Romaniĭ îl consideraŭ ca copac al luĭ Joĭe.

răzlog¹ sm [At: BELDIMAN, E. 75/31 / V: lozgloji, razloji smp, răsloaje, ~oagă (S și: răzloagă / Pl: răzloage) sf, ~oc, ~oj sn, ~lug / S și: răsl~ / Pl: ~ogi / E: vsl раслогъ] (Reg) 1 Bucată lungă de lemn sau despicătură din trunchiul unui copac întrebuințată la îngrădituri. 2 Scândură groasă Si: dulap². 3 (Trs; lpl) Scânduri lungi de 1 m, scobite pentru a intra una în alta și care se pun pe podul casei. 4 (Trs; lpl) Șindrile care nu se îmbucă. 5 (Mun) Stănog. 6 Împletitură făcută din nuiele sau din scoarță de tei, întrebuințată în loc de funie. 7 Strungă.

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: coroji, corogi vb. IV.

mălín m. (d. mălină). Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (prunus padus, cérasus padus și padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (prunus [saŭ cérasus] mahaléb), numit odinioară antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ. Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V. lemn cînesc). Trans. Mălin roș orĭ numaĭ mălin, malin și melin, liliac (syringa vulgaris). V. scumpie și călin.

doască sf [At: AGÂRBICEANU, A. 53 / V: doscă, ~așcă / Pl: ~aște, ~sce / E: vsl доска] 1 (Pop) Scândură. 2 (Pop; îs) Gard de doaște Gard de scânduri. 3 (Reg) Șiță. 4 (Înv) Copertă de carte din lemn învelit în piele. 5 (Reg) Copertă de carte. 6 (Înv; îe) Din ~-n ~ De la un capăt la altul Si: din scoarță-n scoarță. 7 (Reg) Perete subțire. 8 (Reg) Vas ca un blid, făcut din coajă de dovleac. 9 (Reg; îf doscă) Tocător. 10 (Reg) Stavilă (la moară). 11 (Reg) Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. 12 (Reg) Bucată mare de lemn uscat, de trunchi despicat din tulpina unui copac. modificată

buhaș, -i, (buhaz, bohaș, buhău), s.m. – (bot.) 1. Brad: „Bohaș o brad, tăt una vorbă e aceia; tare-i brad, tare-i bohaș, fără numai că bradu’ e mai bun, mai pestriț” (Papahagi 1925); „La munte, colibele se acoperă cu scoarță de buhaș ce se aduce din prăval (= vale, povârniș). Dacă păcurariul moare în munte, nu-l aduce în sat să-l îngroape, ci îl acoperă cu scoarță de buhaș și așa îl bagă în groapa lui gătită” (Bud 1908). Atestat în forma buhaci în zona Făgăraș, ca variantă pentru brad (Abies Alba) (Borza 1968). 2. Brad scurt, cu crengi întinse roată la pământ; jneapăn (Bilțiu 1996). „Brad pitic, împilat, jneapăn” (Precup 1926). – Sufixul (-aș) ar putea indica un diminutiv, iar cuvântul de bază ar putea fi *buhalău, ca der. din borhălău „copac sau brad mare”.

mușchi¹ smi [At: ANON. CAR. / E: ml musculus] 1 (Bot) Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stânci, pe scoarța arborilor. 2 (Îe) Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde ~ Se spune despre cei nestatornici care încep multe și nu termină nimic. 3 (Imp; șîc ~-de-munte, ~-creți, ~-de-piatră) Plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus). 4 (Imp; șîc ~u-fagului, ~-de-copaci) Plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată pe un suport și cu partea superioară cu mici adâncituri (Lobaria pulmonaria). 5 (Bot; reg; imp; șîs ~-ul-pomului, ~-de-lemn, ~-alb) Pletele-muierii (Usnea barbata). 6 (Bot; reg; imp; șîc ~-de-fântână) Gălbează (Marcantia polymorpha). 7 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Mătasea-broaștei. 8 (Bot; reg; îc) ~-de-lac Iarbă-de-lac. 9 (Bot; reg) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre). 10 (Bot; reg) Măcriș (Oxalis acetosella). 11 (Reg) Pământ rău. 12 (Reg) Coamă pe mijlocul arăturii Si: hat, hotar, răzor.

buhaș, buhași, (buhaz, bohaș, buhău), s.m. – (reg.; bot.) 1. Brad: „Bohaș o brad, tăt una vorbă e aceia; tare-i brad, tare-i bohaș, fără numai că bradu’ e mai bun, mai pestriț” (Papahagi, 1925); „La munte, colibele se acoperă cu scoarță de buhaș ce se aduce din prăval (= vale, povârniș). Dacă păcurariul moare în munte, nu-l aduce în sat să-l îngroape, ci îl acoperă cu scoarță de buhaș și așa îl bagă în groapa lui gătită” (Bud, 1908). Atestat în forma buhaci în zona Făgăraș, ca variantă pentru brad (Abies Alba) (Borza, 1968). 2. Brad scurt, cu crengi întinse roată la pământ; jneapăn (Bilțiu, 1996). „Brad pitic, împilat, jneapăn” (Precup, 1926). – Et. nec. (MDA). Sufixul (-aș) ar putea indica un diminutiv, iar cuvântul de bază ar putea fi un der. din borhălău „copac sau brad mare”, cf. var. bohaș.

buhaș, buhași, (buhaz, bohaș, buhău), s.m. (reg.; înv.) 1. Brad: „Bohaș o brad, tăt una vorbă e aceia; tare-i brad, tare-i bohaș, fără numai că bradu' e mai bun, mai pestriț” (Papahagi, 1925). ■ „La munte, colibele se acoperă cu scoarță de buhaș ce se aduce din prăval (= vale, povârniș). Dacă păcurariul moare în munte, nu-l aduce în sat să-l îngroape, ci îl acoperă cu scoarță de buhaș și așa îl bagă în groapa lui gătită” (Bud, 1908). ■ Atestat în forma buhaci în zona Făgăraș, ca var. pentru brad (Abies Alba) (Borza, 1968). 2. Brad scurt, cu crengi întinse roată la pământ; jneapăn; „brad pitic, împilat, jneapăn” (Precup, 1926). ■ (top.) La Buhași, deal mic în Moisei (Mihali, 2015: 106). – Sufixul (-aș) ar putea indica un diminutiv, iar cuvântul de bază ar putea fi un der. din borhălău „copac sau brad mare”, cf. var. bohaș.

vînă s.f. I 1 (anat.) Vas sangvin de diferite dimensiuni, care duce sîngele de la organe și țesuturi la inimă; gener. (pop.) orice vas sangvin; venă. Vinele umflate peste măsură brăzdau pielea întunecată, pe care, în loc de a hrăni cu sîngele ce purtau, păreau a o arde (D. ZAMF.). ◊ expr. A-i îngheța (sau a i se răci, a i se slei) cuiva sîngele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. Cînd îl vedea pe Busuioc, i se răcea tot sîngele în vine, iar de Iorgovan se ferea, ca nu cumva să-l apuce fără de veste și să-l strivească (SLAV.). A(-i) clocoti (sau a-ifierbe, a-i dogori) sîngele în vine = a fi cuprins, stăpînit de mînie, de nerăbdare etc. Sîngele clocotește în vinele mele... Dă mai iute (c. NEGR.). A-și tăia (sau a-și deschide) vinele = a se sinucide prin tăierea venelor de la mîini. A avea sînge în vine v. sînge. 2 (pop.) Fibră musculară; tendon, zgîrci; mușchi. Să fi văzut îndoială rotundă a trupului și dîrdîitul vinelor sprintene (DELAVR.). ◊ Vînă de bou = cravașa făcută din ligamentul cervical posterior al boului; ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică; ext. baston de cauciuc. ◊ expr. (A fi) bun (sau vîrtos) de (sau la) vînă = (a fi) puternic, viguros. Știind bine că Lupul e mai vîrtos la vînă decît dînsul, se cam codea și căuta prilej să scape (ODOB.). (A fi) slab de vînă = (a fi) neputincios, slăbănog. A fi numai vînă = a fi sprinten, îndemînatic. (A fi) tare de vînă v. tare. 3 (pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Pe (sau în) vine = a) Loc.adj. (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. Pieri... ca peste puțin să se întoarcă cu nădragii în vine și cu cămașa afară (m. I. CAR.); b) Loc.adv. ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. Se așezase pe vine și sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura coptorului (DELAVR.). ◊ expr. Loc.adv. Cu coada între vine v. coadă. 4 fig. Forță, energie, vigoare; inspirație, dispoziție creatoare. Salutăm în d. E. Camilar un prozator a cărui vînă de inspirație pornește parcă din adîncuri subpămîntene (CONST.). II 1 Pătură minerală continuă, infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ◊ fig. Nu i-a dat decît un fiu, curmînd vîna prolifică a familiei (CE. PETR.). 2 Pînză subterană de apă (care alimentează un izvor); loc de unde izvorăște la suprafața pămîntului un izvor. Izbucnesc în vis cum într-un cutremur năpădesc prin crăpăturile scoarței vinele apelor fierbinți din miezul pămîntului (VOIC.). ◊ Vîna apei = curentul, șuvoiul apei curgătoare. 3 Coloană (subțire) de lichid care țîșnește printr-un orificiu îngust; ext. dîră. 4 (mai ales la pl.) Fiecare dintre dungile înguste, ramificate, de altă culoare decît cea a fondului, vizibile într-o rocă sau în structura lemnului. Peretele din fund... e îmbrăcat... în stuc marmurean, cu vine negricioase și albăstrii (CA. PETR.). 5 (bot.) Nervură a plantelor. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac (sau a unei plante mari). Crivățul tăvălugește apa, împinge vinele groase și lungi ale rădăcinilor peste trunchiul culcat (BĂN.). • pl. vine. /lat. vēna.

MÎZGĂ s. f. 1. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor (aflată sub coajă), (regional) m î z g a l ă (1); (popular) mustăreață (1), must (I 6), (regional) mursă¹ (2), muc (I 3). Frunza lui. . . are mîzgă subțire, curgătoare și rășinoasă. COD. SILV. 21. Mlădițele trebuie tăiate cu cuțit foarte ascuțit. . . ca mîzga care cură din tăietură se nu cură pre ochii mlădiței. ECONOMIA, 152/6, cf. 37/13. [Păstăile] mai înaintite în creștere trag la sine toată mîzga. I. IONESCU, C. 117/21, cf. 94/28. [Cîrligele de vie] se pun în gropi. . . mai nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. id. P. 247. Storc și mîzga din tufă, numa să iasă bani. JIPESCU, O. 57, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 56. Cînd nuielele lasă. . . un fel de mîzg (suc) negru, gras și gros, – babele iau cu degetul din această negreală și ung pe bolnav la bube. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 34, cf. MUSCEL, 44. Se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137, cf. PAMFILE, J. I, 127. Îngrămădi mîzga în puținele rădăcini rămase. COMȘA, N. Z. 38. Că-mi scade trupu mereu, ca pomu care și-o pierdut mîzga. BĂNUȚ, T. P. 178, cf. H IV 104, 267, X 67, XII 18, 365, XVIII 138. Leacu din ce să-i fie? Din rădăcină de boz Și mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 393. Primăvara, cînd dă mîzga în copaci. ȘEZ. II, 95, cf. IX, 149, VICIU, GL., VÎRCOL, M. 87, BREBENEL, GR. P., PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, V. 179. Îi lemnu în măzg. ALR I 957/12. Din mîzga lui se face rășină. ALR II 6 397/836, cf. ALR II/I MN 15, 6913/172, ALR SN I h 221, ib. SN III h 629, A I 13, II 6, III 1, 2, 3, V 8, VI 26, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Face nazuri ca țiganu de mîzgă de anineM se zice despre cel mofturos. Cf. ZANNE, P. VI, 378, cf. IX, 491. ♦ (Prin Transilv.) Rășină de brad. Cf. ALR II 6 397/574, A III 17. ♦ P. anal. (Regional) Cerumen (Zidurile-Găiești). ALR I 49/750. 2. (Regional) Complex de vase prin care circulă seva; partea interioară a scoarței plantelor lemnoase care cuprinde aceste vase. Opinci împletite din mîzgă de tei. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 187. Sapă rădăcină din porumbel, curăță-i coaja neagră după dasupra, iar mîzga rade-o într-o oală mică. ȘEZ. VIII, 151. Părțile arborelui sînt: coaja. . ., mîzga, albul lemnului. H III 116. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Mină de creion. De trei ori s-a rupt mîzga cînd am ascuțit creionul. CV 1950, nr. 1, 33, cf. nr. 2, 31. 3. (Regional) Pojghiță moale, cleioasă sau unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au fost anumite alimente. Cașul pentru brînză e lăsat să se dospească opt, nouă zile, după care e curățat de „mîsga” prinsă deasupra. STOIAN, PĂST. 57. Se ia mîzgă de icre negre (ceea ce rămíne pe butoi). MAT. FOLK. 701. N-are mîzga la casa și se laudă că mîncă plăcinte, se spune despre cei săraci și lăudăroși. PAȘCA, GL. ◊ E x p r. A prinde mîzgă = a se îmbogăți; a prinde cheag, v. c h e a g. Apucîndu-se de lucru . . . prinseră cu încetul mîzgă și în cele din urmă se aleseră negustori mari, de se îmbălau în galbeni. REV. CRIT. I, 135. ♦ F i g. Bogăție, avere. Mîzga familiei Batorești. . . din vistiria aceasta s-au tras. ȘINCAI, HR. II, 91/2. 4. Strat (de alge, mușchi, mîl) care acoperă pietrele expuse la umezeală. Puțul. . . cu ghizdurile mîncate de mîzga verde ce se-nalțâ din fund. I. BOTEZ, B. I, 33, cf. 97. Apă albă și frumoasă ! Cum speli toate pietrele De mușchi, De mîzgă, Așa să mă speli pe mine. PĂSCULESCU, L. P. 128, cf. ALR II 2 503/27. 5. Noroi moale, lipicios și alunecos. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și un ghețuș de nu te mai poți de feliu ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. Cei din șanțuri, în mîzga pămîntului și în răceala nopții. SADOVEANU, P. S. 127. Trecui prin mîna stîngă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului. id. O. III, 666, cf. X, 528, XIII, 574, id. B. 34, id. N. F. 55. Cu sprintenele glezne înțepenite-n mîzgă. LESNEA, I. 113. De pe toate ușile magaziilor năvăleau oamenii în cămăși. . . ude și zdrențuite, plini de mîzgă. CAMIL PETRESCU, O. II, 449. Zăpada s-a așternut de-a dreptul peste mîzgă. V. ROM. noiembrie 1 953, 103, cf. I. CR. III, 187, PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 61/542/a, A VI 26. ♦ Murdărie, jeg. E plin de mîzg pe mîini. REV. CRTT. III, 160, cf. ALRM I/I h 184. ◊ Fig. Ca mai deplin să se spele de mîzga pe care i-o lăsase lipiciosul amic, mergea dinadins prin mijlocul uliții. PETRESCU, A. R. 45. 6. (Învechit și regional) Ploaie măruntă (amestecată cu ninsoare). V. l a p o v i ț ă. Neputința plămădirii noastre, că s-au făcut din tină și are gata obiceaiu a să răsîpi lesne de mizguri, de soare și de vînturi greale. DOSOFTEI, V. S. decembrie, 209^r/3, cf. 208^v/33. E mîsg afară; am venit pe mîsg. REV. CRIT. III, 160, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. Să nu să strice la obraz de măzgă. ALR II 2833/29. – Scris și: mîsgă. - Și: (regional) mîzg s. n., măzgă (A I 12) s. f., măzg s. n., mézgă (ALR I 957/75, 85), mizgă (ib. 957/159), mijgă (LEXIC REG. 83) s. f., mizg (pl. mizguri) s. n., zmígă (ALR I 957/266) s. f. – Din slavonul мѣзга, bg. мъзга, мезга.

arbore sm [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 190, ap. HEM 1481 / V: ~or, ~bur, ~bure / Pl: ~ri / E: ml arbor] 1 Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt, puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană Si: copac, pom. 2 Schemă în formă de arbore (1). 3 (Reg; îc) ~le-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 4 (Fig; îs) ~le vieții Schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. 5 (Med; îas) Secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore (1). 6 (Reg; îc) ~-puturos Cenușer (Ailanthus altissimo). 7 (Reg; îc) ~-de-pâine Plantă lemnoasă din familia curcubitaceelor, al cărei fruct fiert sau copt are gust de pâine (Artocarpus incisa). 8 (Îc) ~-de-cacao Plantă lemnoasă tropicală, cultivată pentru fructele din care se obține cacao (Theobroma cacao). 9 (îc) ~-de-cafea Plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Asiei și Africii, cultivată pentru fructele ei din care se obține cafea (Coffea arabica). 10 (Îc) ~-de-cauciuc Plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis). 11 (Reg; îc) ~-de-Iudea (sau ~le Iudei, ~le lui Iuda) Plantă din familia leguminoase (Cercis siliquastrum). 12 (Mol; îc) ~-schinoșel Măr pădureț (Malus sylvestris). 13 (Mrn; îs) ~le mare Catargul principal. 14 (Mrn; îs) ~ mic Trinchet. 15 (Îs) ~ genealogic Reprezentare sub forma unui arbore (2) a filiației membrilor unei familii (aristocratice). 16 (Îs) ~ enciclopedic Tablou al cunoștințelor omenești sub formă de arbore (2). 17 (Chm; îs) ~ de plumb (sau al lui Saturn) Grupare (arborescentă) de mici cristale de plumb, formată în jurul unei lame care a fost cufundată într-o soluție de sare de plumb. 18 (Med; înv; îs) ~rul circulator Sistemul sanguin. 19 (Fig; îs) ~le cunoașterii binelui și răului Mărul din Rai ale cărui fructe au fost interzise lui Adam și Eva. 20 (Mec) Organ de mașină care primește și transmite o mișcare de rotație Si: axă, fus. 21 (Mec; îs) ~ motor Arbore (20) care transmite mișcarea de rotație de la motor la sistemul antrenant. 22 (Mec; îs) ~ cotit Arbore (20) cu unul sau mai multe coturi, care primește de la una sau mai multe biele o mișcare de rotație, pe care o transmite unui sistem antrenat Si: vilbrochen.

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.