zgîria vb. I.1 tr., refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Îi venise să sară la ei, să-i zgîrie cu unghiile (STANCU). ◊ Zic. (intr.) Mîța blîndă zgîrie rău. ◊ (refl) M-am zgîriat într-o sîrmă. ◊ (refl. recipr.) Fetele se încăierau. ..,se zgîriau, se mușcau (M. I. CAR.). ◊ Fig. (tr) Invidia sau gelozia s-au ferit să-i zgîrie cristalul pur al entuziasmului (PER.). 2 tr. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută, supărătoare. Destul, că mă zgîrîi în ureche (HOG.). ♦ A produce o senzație de iritare; a ustura. Fumul, acum albăstrui, îi zgîrîia gîtlejul (POPOV.). 3 tr. A face pe o suprafață urme superficiale cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a cresta, a scrijeli. Ai grijă să nu zgîrii parchetul. * Compuse: (s.m. invar.) zgîrie-brînză = om zgîrcit, avar, cărpănos; zgîrie-nori = (calc după engl. „sky-scraper”, it. „gratta-nuvole”) clădire înaltă, cu foarte multe etaje. ♦ A ara superficial. 4 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pămîntul) A săpa superficial cu ciocul, cu rîtul, cu ghearele pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică). Cocoșul, zgîriind în bălegar, A dat de un mărgăritar (ARGH.). ♦ (tr.; despre oameni; compl. indică roci, scoarța copacilor etc) A face crestături, tăieturi superficiale; a rîcîi. Mi-am zgîriat Stăruitor în scoarța unui arbor numele (BLA.). ♦ (tr.) A scrie apăsat. ♦ Ext. (tr) A scrie prost. ◊ Expr. A zgîria hîrtia = a scrie o literatură proastă. ♦ (tr) A trece apăsat cu unghiile sau cu un obiect ascuțit fară a lăsa urme. Degetele... zgîrîiau plapoma, o atrăgeau spre dînsul (COCEA). • prez.ind. zgîrii. și (înv., pop.) zgîrîia, zgăria vb. I. /lat. *scaberare <scaber; cf. alb. shqerr.