vînă s.f. I 1 (anat.) Vas sangvin de diferite dimensiuni, care duce sîngele de la organe și țesuturi la inimă; gener. (pop.) orice vas sangvin; venă. Vinele umflate peste măsură brăzdau pielea întunecată, pe care, în loc de a hrăni cu sîngele ce purtau, păreau a o arde (D. ZAMF.). ◊ expr. A-i îngheța (sau a i se răci, a i se slei) cuiva sîngele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. Cînd îl vedea pe Busuioc, i se răcea tot sîngele în vine, iar de Iorgovan se ferea, ca nu cumva să-l apuce fără de veste și să-l strivească (SLAV.). A(-i) clocoti (sau a-ifierbe, a-i dogori) sîngele în vine = a fi cuprins, stăpînit de mînie, de nerăbdare etc. Sîngele clocotește în vinele mele... Dă mai iute (c. NEGR.). A-și tăia (sau a-și deschide) vinele = a se sinucide prin tăierea venelor de la mîini. A avea sînge în vine v. sînge. 2 (pop.) Fibră musculară; tendon, zgîrci; mușchi. Să fi văzut îndoială rotundă a trupului și dîrdîitul vinelor sprintene (DELAVR.). ◊ Vînă de bou = cravașa făcută din ligamentul cervical posterior al boului; ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică; ext. baston de cauciuc. ◊ expr. (A fi) bun (sau vîrtos) de (sau la) vînă = (a fi) puternic, viguros. Știind bine că Lupul e mai vîrtos la vînă decît dînsul, se cam codea și căuta prilej să scape (ODOB.). (A fi) slab de vînă = (a fi) neputincios, slăbănog. A fi numai vînă = a fi sprinten, îndemînatic. (A fi) tare de vînă v. tare. 3 (pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Pe (sau în) vine = a) Loc.adj. (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. Pieri... ca peste puțin să se întoarcă cu nădragii în vine și cu cămașa afară (m. I. CAR.); b) Loc.adv. ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. Se așezase pe vine și sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura coptorului (DELAVR.). ◊ expr. Loc.adv. Cu coada între vine v. coadă. 4 fig. Forță, energie, vigoare; inspirație, dispoziție creatoare. Salutăm în d. E. Camilar un prozator a cărui vînă de inspirație pornește parcă din adîncuri subpămîntene (CONST.). II 1 Pătură minerală continuă, infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ◊ fig. Nu i-a dat decît un fiu, curmînd vîna prolifică a familiei (CE. PETR.). 2 Pînză subterană de apă (care alimentează un izvor); loc de unde izvorăște la suprafața pămîntului un izvor. Izbucnesc în vis cum într-un cutremur năpădesc prin crăpăturile scoarței vinele apelor fierbinți din miezul pămîntului (VOIC.). ◊ Vîna apei = curentul, șuvoiul apei curgătoare. 3 Coloană (subțire) de lichid care țîșnește printr-un orificiu îngust; ext. dîră. 4 (mai ales la pl.) Fiecare dintre dungile înguste, ramificate, de altă culoare decît cea a fondului, vizibile într-o rocă sau în structura lemnului. Peretele din fund... e îmbrăcat... în stuc marmurean, cu vine negricioase și albăstrii (CA. PETR.). 5 (bot.) Nervură a plantelor. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac (sau a unei plante mari). Crivățul tăvălugește apa, împinge vinele groase și lungi ale rădăcinilor peste trunchiul culcat (BĂN.). • pl. vine. /lat. vēna.