+contact² (persoană în contact cu un bolnav) s. m., pl. contacți

CONTACT ~e n. 1) Poziție a unor corpuri care se ating. 2) Conexiune între două conductoare de curent. 3) Piesă care servește la realizarea acestei conexiuni. 4) Relație între persoane. /<fr. contact, lat. contactus

IZOLARE s. f. 1. acțiunea de a izola. 2. măsură profilactică prin care se interzice unui bolnav contagios contactul cu alte persoane. ◊ (biol.) ~ geografică = separare a unei populații, a unei flore sau faune, prin bariere naturale în teritorii limitate, în scopul diversificării speciilor. (< izola)

PSIHOKINEZÍE (< fr.) s. f. (În parapsihologie) Fenomenul mișcării unui obiect de către o persoană, în absența contactului fizic cu acel obiect, numai cu ajutorul minții sau sufletului.

IZOLÁRE (< izola) s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; separare, despărțire. ♦ (MED.) Măsură profilactică prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. ♦ (BIOL.) I. geografică (spațială) = separare a unei populații sau a unei flore ori faune prin „bariere” naturale în teritorii limitate, în urma căreia speciile se diversifică, după o linie de evoluție proprie. ◊ I. ecologică = se realizează prin populare de habitate diferite, fără extinderea arealului geografic al speciilor, care duce la variate adaptări față de noile condiții ale solului, microclimei, hranei, relațiilor biocenotice etc. ◊ I. etiologică (comportamentală) permite conviețuirea simpatică a unor forme apropiate. La multe specii de animale reproducerea este însoțită de numeroase obiceiuri nupțiale (dansuri, roiri, cântece), de schimbări morfologice, de colorit, fiziologice etc., care permit recunoașterea apartenenței la grup a indivizilor.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Piesă (uneori flexibilă) care unește sau leagă două sau mai multe obiecte. ♦ (Sport) Dispozitiv format din curele sau fire metalice cu care se atașează schiurile la picioare. 2. Lucruri, obiecte legate împreună spre a se păstra și transporta mai ușor. V. sarcină, boccea. Pe înserate vin din tîrg, cu legături în spinare, ordonanțele. CAMIL PETRESCU, U. N. 288. Strîngîndu-și sub braț legătura albă, copilul se răsucea pe speteaza scaunului [căruței] să mai privească încă o dată în urmă satul. C. PETRESCU, S. 140. Trase afară o legătură ce părea a fi cu făină și o puse pe vatră. HOGAȘ, M. N. 81. ♦ Mic mănunchi de zarzavaturi. O legătură de ridichi. 3. (Mai ales la pl.) Funie, lanț etc. cu care se leagă un om. Moșul, măre De-l vedea... De la brîn ( = brîu) cuțit scotea, Legăturile-i tăia. TEODORESCU, P. P. 569. Legături i-au pus de in. ALECSANDRI, P. P. 238. 4. Basma, testemel. 5. (Învechit și arhaizant) Cravată. Se înfățișă cu legătura de la gît strîmbă, plin de fîn și de fulgi. CAMIL PETRESCU, O. II 109. La gît cu legătură albastră. MACEDONSKI, O. IV 33. ♦ Fîșie de pînză care servește la pansarea sau bandajarea rănilor sau a părților bolnave; fașă, bandaj. Baba Anița pregătea legăturile care trebuiau să oblojească rana. SADOVEANU, O. I 51. 6. Scoarțele și cotorul în care se află legată o carte. Operele lui Pușkin, tipărite... pe hîrtie de cea mai bună calitate, ca literă nouă, clară și elegantă, cu legătură în pînză sau în piele. STANCU, U.R.S.S. 127. Cărți lîngă cărți... în fel de fel de legături și scoarțe... dorm toate la un loc. ANGHEL, PR. 19. 7. (Text.) Modul de împletire al firelor de urzeală cu firele de bătătură. 8. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică, radiofonică etc.). Nu se găsește un colț din Uniunea Sovietică care să nu aibă legătură cu Moscova prin linii aeriene. STANCU, U.R.S.S. 219. S-a întrerupt legătura telefonică și nu se mai poate comunica de loc cu comuna. REBREANU, R. II 224. Auzi că se așteaptă sosirea autorităților și că legătura cu uscatul e oprită. BART, S. M. 101. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. Ștefan intră în legături politice, pe care le întărește și prin legături de familie, cu Ivan al III-lea. IST. R.P.R. 135. Aducîndu-mi aminte de unele întîmplări ce ca prin vis mi se arată, caut să mi le deslușesc și să pun legătură între ele. VLAHUȚĂ, O. AL. I 259. 2. Relație de dragoste sau de prietenie. Cred că se duce mai sus, la Breaza sau la Comarnic, are o legătură pe-acolo. DEMETRIUS, C. 19. Negustorii... aveau legături de prietenie și de afaceri. GALACTION, O. I 277. Legături strînse erau încă din școala primară între cei doi prieteni. CARAGIALE, O. III 264. Unchiul meu a aflat legătura noastră. NEGRUZZI, S. I 19. ♦ (La pl.) Relații și cunoștințe printre oamenii de seamă. 3. Contact între diferite persoane, unități etc. Îi sosiră ordine și plotonierului major Danțiș să se pună în legătură cu proprietarul. SADOVEANU, M. C. 198. Patrulele de legătură aduc și ele veștile. CAMIL PETRESCU, U. N. 310. ◊ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, două grupuri de comandă etc. Agentul de legătură îmi aduce un ordin scris pe un petec de hîrtie. CAMIL PETRESCU, U. N. 355. (Om de legătură) = persoană care ține în contact permanent două instituții, întreprinderi, două (grupuri de) persoane etc.; (în timpul muncii ilegale a partidului) persoană prin care membrii de partid țineau contactul cu organele superioare. Cum să facem? Știi că eu am lucrat la tehnica partidului. O să-mi fie mai greu să găsesc legătura... Mircea se gîndea la vechea lui legătură, la Radu. V. ROM. martie 1954, 174. 4. (Învechit) Acord, înțelegere, învoială, convenție, pact. Legătura era ca să se ascunză pînă de trei ori. ISPIRESCU, L. 46. 5. Concordanță, armonie în combinarea părților unei expuneri, a unei prezentări, a unei argumentări. Vorbe fără legătură. 6. (Numai în expr.) În legătură cu = referitor la, care se referă la, în ceea ce privește. E o chestie în legătură cu fabrica. DEMETRIUS, C. 26. III. 1. (Tehn.) Mod de a lega două corpuri, prin care se îngrădește mobilitatea lor unul față de celălalt și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt. ♦ Dispozitivul cu care se realizează legarea. Trosnesc legăturile de fier ale plugurilor. MIHALE, O. 433. 2. (Determinat uneori prin «electrică») Împreunare, cuplare a mai multor conductoare electrice sau a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 3. Unirea diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau alt sistem material cu proprietăți caracteristice. ◊ Forță de legătură = forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energia liberată la formarea unui sistem material.

autoizolare s. f. (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios sau cu risc infecțios mare de a veni în contact cu alte persoane prin izolarea sa (voluntară) la domiciliu. Din auto- + izolare.

a cădea la așternut expr. (er.) a face dragoste, a avea contact sexual cu o persoană de sex opus.

aduna [At: COD. VOR. 8/5 / Pzi: adun, (înv) ~nez, (îvr) aduiu] 1 vt A strânge la un loc ceea ce se află împrăștiat. 2 vt (îvr; îe) A ~ pâinea A așeza aluatul (sau mălaiul) în tăvi pentru coacere. 3 vt A strânge (alegând de ici și colo). 4-5 vtr A (se) concentra. 6-7 vr (Fig; îe) A-și ~ gândurile (~ puterile) A se concentra. 8 A depozita. 9 vt A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale Cf a agonisi. 10 vt A colecționa. 11 vt (Rar) A colecta impozitele. 12-13 vtr (D. ființe) A (se) strânge la un loc, formând un grup. 14-15 vtr (D. ființe) A (se) întruni. 16 vt (înv; d. persoane) A veni în contact. 17 vr (înv; d. persoane) A se împreuna. 18 (Mat) A totaliza mai multe numere într-unul singur Cf a adiționa. 19 (D. o sumă) A ajunge. 20 (Înv) A consta. 21 (Pop; d. persoane; îe) Parcă a tunat și i-a ~t A pune la un loc persoane foarte deosebite una de alta. etimologie lipsă în original

legătură sf [At: PSALT. HUR. 93²/15 / Pl: ~ri / E: ml ligatura] 1 Mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt Si: fixare, joncțiune, prindere. 2 (Spc) Legare a unei cărți Si: broșare, cartonare, copertare, (înv) compactare. 3 (Pex) Mod în care este legată o carte. 4 (Pex; ccr) Scoarțe și cotor în care este legată o carte. 5 Legare cu cercuri sau obezi de fier a unui obiect pentru a-l face mai rezistent. 6 (Pex) Mod în care este legat un obiect de fier pentru a-l face mai rezistent. 7 (Îla) Cu ~ Care este mai bine închegat. 8 (Pan) Consolidare a părților unor construcții prin diferiți lianți sau prin bucăți de lemn. 9 (Fig) Întărire. 10 (Țes) Mod de împletire, încrucișare, înlănțuire etc. a firelor de urzeală cu firele din bătătură la războiul de țesut, la împletit sau la tricotat. 11 (Îc) ~ pânză (sau ~ postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste și pe sub firul de bătătură. 12 (Înv; îla) În ~ În țesătură. 13 (Înv; îal) În stivă. 14 (Nav) Mod de a fixa, la bordul navelor, două parâme, două porțiuni ale aceleiași parâme sau doi scondri. 15 Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 16 (Prc) Mod de fixare mecanică a unui conductor electric la izolatoarele-suport. 17 (Îs) ~ electrică Mod de reunire conductivă fixă și de durată a două elemente de circuit electric. 18 (Îas) Branșament electric. 19 (Îas) Mod de conectare a mai multor elemente de circuit cu scopul de a se realiza o anumită repartiție a curenților ori a tensiunilor electrice. 20 Unire a diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau un alt sistem material cu proprietăți caracteristice. 21 (Pex) Consistență. 22 (Pex) Densitate. 23 (Îs) Forță de ~ Forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. 24 (Îs) Energie de ~ Energie eliberată la formarea unui sistem material. 25 (Fiz; Chm) Unire a particulelor care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. 26 (Fiz; Chm; pex) Mod în care se leagă între ei atomii sau moleculele. 27 (Îs) ~ fizică Interacțiune care se exercită între atomii elementelor sau moleculelor prin intermediul forțelor fizice slabe, de natură electrostatică. 28 (Fiz; îs) ~ ion-dipol Interacțiune care se stabilește în soluție între ionii unui compus chimic ionizabil și dipolii moleculelor solicitantului prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică având drept rezultat fenomenul de solvatare. 29 (Fiz; îs) ~ dipol-dipol Interacțiune care se realizează între moleculele polare prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică datorită atracției electrostatice dintre polii electrici opuși ai moleculelor. 30 (Fiz; îs) ~a Van der Waals Interacțiune care se stabilește între atomii gazelor rare sau între moleculele substanțelor solide, lichide și gazoase prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică și care explică posibilitatea lichefierii și solidificării lor. 31 (Chm; îs) ~ chimică Forță interatomică ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valență și care conduce la formarea substanțelor chimice. 32 (Chm; spc) Simbol utilizat în formulele de constituție ale substanțelor pentru a arăta legăturile de valență dintre atomi. 33 (Chm; îs) ~ (sau punte) de hidrogen Legătură (31) de natură electrostatică inter- sau intramoleculară, proprie combinațiilor care conțin în moleculă atomii de hidrogen legați de atomii puternic electronegativi. 34 (Chm; îs) ~ ionică (sau heteropolară, electrovalentă, de electrovalență) Legătură (31) nedirijată, neorientată, care apare în combinațiile ionice și care constă în atracția electrostatică dintre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, proveniți din atomi participanți la legătură (31), prin transfer, ce dă învelișuri electronice exterioare complete pentru ambii atomi Si: electrovalență. 35 (Chm; îs) ~ atomică (sau homeopolară, covalentă) Legătură (31) care se realizează prin intermediul unuia sau mai multor dubleți de electroni, prin punerea în comun a aceluiași număr de electroni de către fiecare dintre cei doi atomi participanți la legătură Si: covalență. 36 (Chm; îs) ~ covalentă nepolară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce nu diferă prin electronegativitatea lor. 37 (Chm; îs) ~ covalentă polară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce diferă prin electronegativitatea lor și în care dubletul electronic de legătură este deplasat spre atomul cel mai electronegativ, conferind moleculei o anumită polaritate. 38 (Chm; îs) ~ simplă Legătură (35) ce se realizează prin intermediul unui dublet de electroni de valență, între atomi din specii identice sau diferite. 39 (Chm; îs) ~ dublă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a două perechi de electroni de valență, între atomii de specii identice sau diferite a căror covalență este egală cu cel puțin doi. 40 (Chm; îs) ~ triplă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a trei perechi de electroni de valență, între atomi identici sau diferiți, a căror covalență este egală cu cel puțin trei. 41 (Chm; îs) ~ coordinativă (sau covalent coordinativă) Legătură (35) reprezentând o stare intermediară între legătura covalentă și legătura electrovalentă, care se realizează prin intermediul unui dublet de electroni proveniți numai de la unul dintre participanții la legătură (35). 42 (Chm; îs) ~ semipolară Legătură (35) în care dubletul electronic de legătură provine de la un singur atom. 43 (Chm; îs) ~ metalică Legătură (35) care se realizează între atomii unui metal, în rețeaua cristalină a acestuia, prin punerea în comun a electronilor de valență ai tuturor atomilor ce compun cristalul. 44 (Teh; îs) ~ mecanică Condiție geometrică prin care sunt restrânse posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale. 45 Piesă, dispozitiv, obiect flexibil care unește sau fixează două sau mai multe obiecte sau părți ale aceluiași obiect cu scopul de a le fixa, imobiliza. 46 (Nav; spc) Parâmă. 47 (Muz; spc) Coardă. 48 (Bot) Viță. 49 (Atm; pop) Articulație. 50 (Atm; pop) Ligament. 51 (Atm; pop) Tendon. 52 (Țes; îs) ~rile durițelor Sforile ițelor. 53 (Țes) Chingi la războiul de țesut. 54 Sfoară la ferestrău. 55 (Reg) Apărătoare de la sanie cu care se fixează proțapul. 56 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 57 (Reg) Cercel la car. 58 (Reg) Vargă de la coasă. 59 (Îs) ~ra stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită și „puntea bogdanilor”. 60 Obiect flexibil sau dispozitiv care unește două obiecte sau două părți ale aceluiași obiect pentru a le determina să se îmbine perfect. 61 (Spc) Șiret¹ (2). 62 (Spc) Șnur. 63 (Spc) Șiret¹ (3). 64 (Îs) ~ri în cruciș Curele la încălțăminte. 65 (Îe) A fi ~ de picior Se spune despre cineva care nu valorează nimic în ochii celorlalți oameni Si: neînsemnat. 66 (Spt; spc) Dispozitiv format din curele sau fire metalice prin intermediul căruia se atașează schiurile la picioare. 67 Nod. 68 (Pex) Fundă. 69 (Rar; îs) ~ de ciorapi Jartieră. 70 (Spc; îs) ~ de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană Si: bandaj, fașă, pansament, tifon, (pop) oblojeală. 71 (Med; înv; îs) ~ de vână Garou. 72 (Pop; șîs ~ de cap) Bucată de pânză, de diferite culori și forme, pe care o poartă femeile pe cap Si: basma, broboadă, tulpan, (pop) testemel. 73 (Reg) Bucată de pânză albă, de formă triunghiulară, pe care o poartă pe cap numai femeile măritate. 74 (Rar; șîs ~ de pălărie) Panglică. 75 (Înv; șîs ~ de gât) Cravată. 76 (Înv; îas) Fular. 77 (Spc) Întăritură la malul unui râu Si: capră. 78 Armătură a unui pod. 79 (Pex) Ornamentație a unei uși. 80 (Spc) Îmbrăcăminte de fier aplicată pe caroseria carului. 81 (Pop) Mai multe fire de paie cu care se leagă snopul Si: legătoare (3). 82 (Pan) Loc unde se îmbină între ele două părți ale aceluiași lucru. 83 (Pop) Temelie a unei clădiri. 84 (Reg) Pod la casă. 85 (Reg) Grindă principală a casei Si: cosoroabă. 86 (Reg) Chingă a căpriorilor. 87 (Reg) Colț al camerei. 88 (Pop) Bulfeu la jug Si: spetează. 89 (Pop) Pod sau strat al coșului și brațe ale brâului la moara de vânt. 90 (Atm; pop; îs) ~ grumazului Claviculă. 91 (Mpl) Obiect, funie, lanț sau instrument care servește la imobilizarea unui captiv, pentru a-i limita libertatea de acțiune, de deplasare și pentru a-l chinui. 92 (Mpl; pex) Cătușe. 93 (Fig) Temniță. 94 (Fig; pex) Pușcărie. 95 (Îvr) Întemnițat. 96 (Îvr) Osândit. 97 (Înv; fig) Robie. 98 Cataplasmă. 99 (Pex) Bucată de pânză, compresă, pansament etc. unse cu cataplasmă și aplicate pe partea bolnavă a corpului. 100 Grup de obiecte, de același fel sau diferite, strânse și legate împreună într-o pânză, într-o hârtie, cu o sfoară etc. pentru a le păstra la un loc sau pentru a putea fi transportate mai ușor Si: balot, boccea, pachet¹, teanc. 101 (Pop) Pungă. 102 (Spc) Pachet de tutun. 103 (Rar) Fișic. 104 (Rar) Grămadă. 105 (Udp „de”) Grămadă delimitată de lemne, de nuiele, de paie etc. care (sau câtă) poate fi dusă în spinare sau cu brațele Si: mănunchi, povară, sarcină, snop. 106 (Pan) Grup restrâns de obiecte de același fel. 107 (Rar) Buchet. 108 (Rar) Mănunchi. 109 (Reg; lpl) Boabe, grăunțe în spic. 110 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu aghiasmă Si: mătăuz, sfeștoc. 111 (Pop) Cantitate mică de fire de păr legată strâns cu o ață pentru a nu se împrăștia Si: smoc, șuviță. 112 Zarzavaturi prinse în mănunchi pentru vânzare, păstrare etc. 113 (Pop) Scul de fire de cânepă sau de in. 114 (Reg) Mănunchi de fuioare. 115 (Trs; spc) Matcă de bumbac Si: jirebie. 116 (Îe) A face ~ A rășchia. 117 (Pes; șîs ~ de carmoce) Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete Si: periteag, teag. 118 (Reg) Păpușă a porumbului până să facă mătase, care crește aproape de rădăcină. 119 (Spc; d. plante; îlv) A avea ~, a da ~, a prinde ~, a face ~, a lega ~ A rodi. 120 Ansamblu al mijloacelor care contribuie la realizarea de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, navale sau a unei telecomunicații între două puncte. 121 (Îlv) A face ~ cu, a fi în ~ cu A comunica. 122 (Îe) A stabili ~ (cu cineva) A stabili relații cu cineva. 123 (Fig; urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Relație de rudenie, de prietenie, de dragoste etc. care unește sau apropie oamenii. 124 (Mpl) Relație, cunoștință printre oameni de seamă sau influenți sau printre oameni dintr-un anumit cerc, în general eclectic. 125 (Fig) Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. 126 (Fig; îe) A veni în ~ cu... A ajunge să aibă relații, raporturi datorită vecinătății etc. cu... 127 (Fig) Raport de interdependență între obiecte, procese, fenomene sau însușiri ale acestora care este și se manifestă direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente, pe care gândirea omenească îl poate constata și stabili Si: conexiune, corelație, legătuință, raport. 128 (Îs) ~ universală Interdependență. 129 (Îlv) A fi în ~ cu, a sta în ~ cu... A depinde de... 130 (Îal) A fi în strictă conexiune cu... 131 (Îlv) A pune în ~ A corela. 132 (Îlpp) În ~ cu... În raport cu ... 133 (Îe) A nu avea nici o ~ cu ceva (sau cu cineva) A nu ști nimic despre ceva sau cineva. 134 (Îae) A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. 135 (Îlav) Fără ~ Întâmplător. 136 (îal) Fără motiv. 137 (Îal) Fără sens. 138 (Fig) Înlănțuire logică Si: coerență. 139 (Îlv) A face ~ra, (rar) a pune ~ra A relaționa. 140 (Îal) A corela. 141 (Îal) A asocia. 142 (Îe) A lua ~ra (cu cineva) A contacta pe cineva. 143 (Fig) Coeziune. 144 (Fig) Solidaritate. 145 (Fig) Unitate. 146 Mod specific de organizare al limbii ca un sistem ale cărui elemente individuale se constituie ca tipare cu înțeles. 147 Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 148 (Îla) Cu ~ Coerent. 149 (Îla) Fără ~ Separat. 150 (Îal) Izolat. 151 (Îal) Incoerent. 152 (Grm; înv) Conjuncție. 153 (Mil) Totalitate a mijloacelor și procedeelor folosite pentru a asigura transmitereaordinelor, dispozițiilor, rapoartelor și semnalelor, având scopul de a asigura conducerea trupelor în luptă. 154 (Îs) Agent de ~ Agent care menține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. 155 (Îs) Ofițer de ~ Ofițer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a informa verbal asupra unei situații și de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului. 156 (Îs) Om de ~ Persoană care asigură un contact permanent între două instituții, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 157 (Îas) Persoană prin intermediul căreia membrii unui partid sau grupări aflate în ilegalitate țin contactul cu organele superioare. 158 (Spc; îe) A da ~ A stabili un contact telefonic între două persoane. 159 (Ccr) Racord. 160 (Înv) Acord. 161 (Înv) Convenție. 162 (Înv) Pact. 163 (Înv) Promisiune. 164 (Înv) Obligație. 165 (Înv) Angajament. 166 Legământ (1). 167 (Îlv) A face ~ A se angaja. 168 (Îal) A se obliga. 169 (Îal) A paria. 170 (Înv) Condiție. 171 (Îvr) Pariu. 172 (Construit cu verbul „a face”) Convenție de colaborare. 173 (Construit cu verbul „a face”) Coaliție. 174 (Pgn; șîs ~ de pace, rar, ~ păcii) Tratat. 175 (Pan) Căsătorie. 176 Obligație impusă cuiva Si: interdicție, opreliște. 177 (Pex) Cumpătare. 178 (Pex) Abstinență. 179 (Rar) Mod de organizare socială. 180 (Înv; șîs ~ lui Mihai Viteazul) Decret. 181 (Înv; îas) Întocmire. 182 (Înv) Decizie. 183 (Înv) Hotărâre a soartei. 184 (Îvp) Farmec. 185 (Îvp) Impotență sau boală declanșată în urma unei vrăji. 186 (Îlpp) În ~ cu... Referitor la... 187 (Îal) Privitor la... 188 (Îlpp) Fără ~ cu... Care nu se referă la... 189-190 (Îe) A (nu) avea ~ cu... A (nu) se referi la ... 191-192 (Îae) A (nu) privi pe... corectat(ă)

HIDROCUTARE s.f. (Med.) Sincopă cu pierderea cunoștinței și oprirea respirației la persoane sensibile ca urmare a contactului brusc cu apa rece. [După fr. hydrocution].

răspunde [At: COD. VOR. / S și: res~ / Pzi: răspund, (îrg) răspunz / S și: să răspunz / Ps: răspunsei / Par: răspuns / E: ml respondere] 1-2 vit A da un răspuns² la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. 3 vt (Reg) A face cunoscut (prin viu grai). 4 vt (Reg) A da de veste. 5 vt (Înv) A menționa ceva (în scris). 6 vi (Înv) A sta de vorbă cu cineva. 7 vt (Înv) A pronunța. 8 vt (Reg) A spune deschis, fără înconjur. 9 vi A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 10 vi A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. Si: a replica (1), a riposta (1). 11 vt (Înv) A protesta. 12 vt A interveni într-o discuție (publică) combătând (oral sau în scris) afirmațiile cuiva. 13 vt A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 14 vt A saluta pe cineva care a salutat întâi. 15 vi A da urmare unei cereri, unui apel etc. 16 vi (D. autorități, organe de presă etc.) A lămuri problemă la cererea sau sesizarea cuiva. 17 vi A constitui o explicație la o întrebare. 18 vrr (Pop) A ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 19 vi (Înv) A lua contact cu cineva. 20 vi A da socoteală pentru faptele sale (sau ale altcuiva). 21 vi A-și asuma răspunderea pentru faptele sale (sau ale altcuiva) Si: a garanta (8). 22 vt (Înv) A decide (3). 23 vt (Înv) A achita o sumă de bani. 24 vr (Înv) A se folosi (de ceva). 25 vr A se da drept... 26 vr A se prezenta. 27 vr (D. lucruri) A se numi. 28 vi A corespunde (1). 29 vi (Fig) A satisface. 30 vi A fi orientat spre... 31 vi A avea comunicație cu... 32 vi A străbate până la... 33 vi A ieși în... 34 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se face simțit. 35 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se transmite. 36 vi (D. senzații fizice sau psihice) A răzbate.

venit², ~ă [At: COD. VOR.² 74^r/6 / Pl: ~iți, ~e / E: veni] 1-2 smf, a (Îvp) (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 3-4 smf, a (Îvp) (Persoană) care a ajuns într-un anumit loc. 5-6 smf, a (Persoană) care se prezintă la cineva, undeva. 7 smf (Îs) Nou ~ Persoană sosită de curând la cineva, undeva. 8 smf (Îas) Persoană care a aderat recent la o orientare ideologică, artistică, politică etc. 9 smf (Îas) (Persoană) care ia prima oară contact cu ceva. 10 smf (Rar; îas) Copil născut de curând Si: nou-născut. 11 smf (Îs) (Cel) întâi (sau dintâi) ~ Persoană care ajunge prima într-un loc. 12 smf (Prt; îas) Persoană nesemnificativă. 13 a (Îe) (A fi) bine (sau, rar, bun) ~ (A fi) primit cu plăcere. 14 a (Îae) (A fi) util. 14 a (Îae) (A fi) oportun.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ◊ Forță de legătură = forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Fașă, bandaj. 5. Scoarțele și cotorul în care se află legată o carte. 6. Obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ◊ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

SEROPOZITÍV, -Ă (< fr.) adj. (Și subst.) (Persoană) care prezintă un serodiagnostic pozitiv, în special la virusul HIV; (ființă) al cărei ser sangvin conține anticorpi specifici, în special ai virusului HIV. HIV poate să rămână mult timp latent, înainte de a declanșa Sida, însă în tot acest interval persoana s. îl poate transmite prin contacte sexuale (vaginale și anale) neprotejate, prin folosirea în comun a seringilor (în grupuri de toxicomani, dar și ca urmare a unor neglijențe în mediul spitalicesc), prin instrumente medicale nesterilizate corespunzător, prin transfuzii sangvine sau de la mamă la copil în timpul travaliului sau prin alăptare. Totuși s. nu trebuie excluși din colectivitate, deoarece transmisia HIV pe alte căi (aeriană, digestivă) nu este posibilă. Se apreciază că în prezent există pe glob c. 40 mil. de persoane s., dintre care aproape două treimi în țările africane.

SĂLBĂTICIUNE ~i f. 1) Animal sălbatic. 2) Loc sălbatic. 3) fig. Persoană care se izolează, reducând la minimum contactele cu oamenii. /sălbatic + suf. ~iune

limitat, -ă adj. I 1 (despre spații, terenuri etc.) circumscris, delimitat, demarcat, mărginit. Terenul limitat este locul de joacă al copiilor. 2 (indică dimensiunea) mărginit, redus, restrâns. Nu și-a putut expune toate tablourile în spațiul limitat al sălii muzeului. 3 (arată cantitatea) mărginit, redus, restrâns. A expus un număr limitat de tablouri. 4 (arată cantitatea; despre stocuri de produse, mărfuri, câștiguri etc.) mic, redus. În timpul verii, în depozitul magazinului se păstrează un stoc limitat de produse alimentare. Câștigul celor doi soți este limitat. 5 (despre timp) măsurat². Întrucât are o ședință importantă, timpul rezervat pentru audiențe îi este limitat. 6 (despre probleme, situații, fapte etc.) circumscris, delimitat, finit, mărginit. Subiectul lucrării are un caracter limitat, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 7 (despre acțiuni, realizări etc. ale oamenilor) mărginit, unilateral. Orice dicționar este limitat. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligența, judecata lor) <fig.> impermeabil, închistat, încuiat², îngust, mărginit, mic, obtuz, opac², plafonat, plat², redus, <fig.; rar> scurt, <fig.; fam.> constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană limitată. Având o judecată limitată, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acțiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, <fig.> îngust, mărginit, obtuz, plat², redus, strâmt. Este un spirit limitat, care nu poate discerne valorile. Trăiește într-un cerc limitat, dominat de un sentiment de automultumire.

MIZANTROP ~i m. 1) Persoană care manifestă aversiune față de specia umană. 2) Persoană cu caracter sumbru, care preferă singurătatea, evitând contactul cu societatea. /<fr. misanthrope

SCULĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

CARANTINĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor plantelor, a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora în cuprinsul țării. ♦ Restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin (< fr.).

EXTAZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.

CARANTINĂ ~e f. 1) Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune bântuită de o epidemie. 2) Punct sanitar de control al persoanelor, mărfurilor, vehiculelor etc. care vin dintr-o regiune contaminată. [G.-D. carantinei] /<rus. karantin, fr. quarantaine corectat(ă)

CARANTINĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor sau a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora. ♦ Restricție aplicată în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin.

carantină sf [At: BELDIMAN, TR. 52/18 / Pl: ~ne, (înv) ~ni / E: rs карантин] Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. 2 Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. 3 (Îs) ~ fitosanitară Complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor plantelor, a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora în cuprinsul țării. 4 Restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 5-6 (Fig) Ținere la distanță sau îndepărtare temporară a cuiva (bănuit sau compromis).

COMUNICA, comunic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a transmite ceva cuiva (verbal sau în scris), a da de știre; a înștiința, a informa, a spune. Să știi că nu-mi comunici nimic nou. SEBASTIAN, T. 56. Ni s-a comunicat... că [mantalele] vor sosi în cîteva zile. SAHIA, N. 113. Noi cîțiva corespundeam între noi și ne comunicam unii altora lucrările și cugetările noastre. GHICA, A. 238. ♦ Intranz. (Despre persoane, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a sta de vorbă, a vorbi cu... Limba este un mijloc, un instrument cu ajutorul căruia oamenii comunică între ei, fac schimb de idei și se înțeleg reciproc. STALIN, PROBL. LINGV. 20. 2. Intranz. (Despre un lucru) A fi în legătură cu..., a duce la... Peștera comunică cu un turn părăsit.

partidă sf [At: AR (1829), 7¹/25 / V: (înv) ~ită / Pl: ~de, (îvp) ~izi / E: ngr παρτίδα, it partita, fr partie] 1 (Udp. „de”) Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele succesive și în urma căreia se stabilesc câștigătorii. 2 (Udp „de”) Întrecere între doi jucători, între doi sportivi, între două echipe etc. 3 (Fam; îe) A pierde ~da A nu reuși într-o acțiune sau într-o intreprindere. 4 (Fam; îae) A nu mai avea nici o șansă. 5-6 (Asr; șîs ~ de plăcere, ~a plăcerii) Petrecere (cu orgii sexuale) organizată în grup. 7 Grup de persoane care susțin și apără aceleași opinii, au aceleași năzuințe etc. Si: grupare, parte, tabără, (înv) partid (1). 8 (Îs) Spirit (sau înv, duh) de ~ Atitudine părtinitoare față de un anumit grup. 9 (Îas) Solidaritate cu concepțiile unei grupări. 10 (Înv; îe) A fi de ~da cuiva A aparține unui grup. 11 (Înv) A lua ~da cuiva A fi de partea cuiva. 12 (Rar) Partid (2). 13 (Ctb) Cont. 14 (Ctb; îs) ~ dublă (sau, înv, îndoită) Înregistrare și reflectare în două conturi a unei operații economice și care constă în trecerea aceleiași sume atât în debitul unui cont cât și în creditul altui cont. 15 (Ctb; îs) ~ simplă Înregistrare și reflectare a unei operații economice într-un singur cont. 16 Cantitate de mărfuri care formează un lot, vândut sau cumpărat cu ridicata. 17 Proiect de căsătorie. 18 Persoană vizată pentru un astfel de proiect, considerată din punctul de vedere al situației sale sociale sau materiale Si: (pop) parte. 19 Căsătorie. 20 (Îe) A se căsători cu cineva pentru a obține avantaje materiale sau poziție socială. 21 (Muz) Parte dintr-o compoziție armonică executată de unul dintre membrii unui ansamblu sau de mai mulți membri la unison. 22 (Îf partită) Veche denumire a suitei. 23 (Îs) ~ de sex Contact sexual considerat ca divertisment și performanță, de obicei între persoane necăsătorite.

2) *tact n., pl. urĭ (lat. tactus, atingere, pipăire, d. tángere, a atinge; fr. tact. V. contact). Pipăit (simțu). Fig. Pricepere, simțu delicat al conveniențelor față de persoane: a avea tact politic. Muz. (rus. takt, d. germ. takt, tot d. lat. tactus). Cadență, măsură: a bate tactu, a dansa în tact.

PIRO- „foc, incandescență, de culoare roșie”. ◊ gr. pyr, pyros „foc” > fr. pyro-, germ. id., engl. id., it. piro- > rom. piro-. □ ~clastic (v. -clastic), adj., (despre roci) format prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., 1. adj., Care prezintă atracție pentru foc. 2. s. m., și f., Persoană care suferă de pirofilie. 3. adj., Care nu se alterează în contact cu focul. 4. adj., (Despre plante) Care preferă terenurile arse; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) cu înveliș lignificat, care pot supraviețui la foc; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de pirofobie. 2. adj., (Despre plante) Care evită terenurile arse sau pîrjolite; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de foc; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care este produs de foc. 2. Capabil să declanșeze o stare de febră; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre combustibili solizi) la care descompunerea se face prin încălzire în absența aerului; ~geneză (v. -geneză), s. f., fenomen de producere a căldurii; ~lagnie (v. -lagnie), s. f., excitație sexuală asociată cu incendii, provocate sau contemplate; ~latrie (v. -latrie), s. f., venerare a focului de către unele populații primitive; ~latru (v. -latru), s. m., adorator al focului; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere chimică cu ajutorul temperaturilor ridicate; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a provoca incendii; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., procedeu de obținere a metalelor prin topirea minereurilor în cuptoare metalurgice, prin arderea combustibililor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază măsurarea temperaturilor înalte. 2. Ansamblu de procedee utilizate pentru măsurarea temperaturilor înalte ale corpurilor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat în metalurgie pentru măsurarea temperaturilor înalte; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se poate observa dacă o temperatură a atins un anumit grad; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat fluid din interiorul pămîntului, avînd o temperatură foarte ridicată; ~stat (v. -stat), s. n., aparat de supraveghere și de menținere constantă a temperaturii într-o cameră de ardere a unui cuptor industrial; ~xen (v. -xen), s. m., silicat natural de fier, magneziu, calciu etc., prezent în unele roci eruptive.

CLUB ~uri n. 1) Instituție culturală, cu scopuri educative și recreative. 2) Local în care își desfășoară activitatea o astfel de instituție. 3) Asociație care reunește persoane cu interese comune, pentru a-și petrece timpul liber sau pentru contacte de ordin politic, științific, sportiv etc. /<fr., engl. club

A SE MIȘCA mă mișc intranz. 1) A ieși din starea de imobilitate, schimbându-și poziția sau locul. 2) A fi în acțiune, îndeplinindu-și funcția. 3) A începe să se deplaseze în spațiu; a porni (din loc). 4) fig. (despre persoane) A trece la acțiune; a înceta de a mai fi pasiv. 5) fig. (despre persoane) A se afla cu regularitate (într-o anumită societate), venind în contact cu ea. /Orig. nec.

pirofil, ~ă smf, a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: it pirofile] 1-2 (Persoană) care suferă de pirofilie. 3-4 (Persoană) care are atracție pentru foc. 5 a Care nu se alterează în contact cu focul.

pivotare sf [At: LTR² XII, 449 / Pl: ~tări / E: pivota] 1 Rotire a două corpuri în contact în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact Si: pivotație (1). 2 Învârtire în jurul unui pivot (1) Si: pivotație (2). 3 (Mil; spc) Executare de către o formație a unei mișcări de rotație în jurul unui punct de reper. 4 Răsucire bruscă a corpului de către o persoană Si: pivotație (3). 5 Răsucire a unui sportiv pe un singur picior, menținut în contact cu suprafața terenului. 6 (Fig) Bazare pe ceva a unui proces, a unei acțiuni.

SOLIDAR ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care este comun pentru mai multe persoane cu aceleași interese și responsabilitate. 2) (despre obligații, angajamente) Care depinde de mai multe persoane. 3) (despre piese ale unei mașini sau ale unui mecanism) Care este legat prin contact direct, formând un ansamblu unitar. /<fr. solidaire

RECUNOAȘTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru sau o persoană pe care ai mai văzut-o sau cu care ai mai fost în contact; a cunoaște (6). Uite-l! N-a recunoscut pe Olga. REBREANU, R. I 266. O-nchide lungi genele tale Să pot recunoaște trăsurile-ți pale. EMINESCU, O. I 41. Nu mă recunoști?... Eu sînt Pepelea, care te-am scăpat de zmeu. ALECSANDRI, T. I 435. ♦ A deosebi, a distinge ceva după anumite semne caracteristice. Îl recunoscu după glas. DUMITRIU, N. 61. ♦ Refl. A-și descoperi în altcineva trăsăturile personale caracteristice, a se regăsi pe sine. El se recunoaște în fiul său. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil, ca autentic, ca adevărat). Recunosc că vînatul își are poezia lui; dar această poezie e legată de clipă și piere cu clipa. SADOVEANU, O. A. II 229. Recunosc, iubite autorule că... ai știut... să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Aceste principii... n-au fost niciodată recunoscute în țările noastre. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Diplomație) A considera un guvern sau un stat ca îndreptățit a-și exercita puterea și în situația de a avea relații diplomatice cu alte state. ♦ (Cu privire la un copil natural) A declara ca legitim. ♦ Refl. A se considera, a se socoti. Eu mă recunosc dator cu multe răspunsuri lui Ion Ghica. ALECSANDRI, S. 119. 3. A cădea de acord asupra valorii cuiva, a considera meritos, valoros, a socoti ceva valabil, de valoare; a consacra. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. 4. A cerceta terenul pentru a-l cunoaște mai precis în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. (Fig.) Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150.

IMPRESIE ~i f. 1) Efect asupra conștiinței unei persoane (produs de o cauză din afară). 2) Opinie sau convingere subiectivă după o primă luare de contact (cu cineva sau ceva); senzație; sentiment. ◊ A avea ~a a bănui; a presupune. 3) mai ales la pl. Imagine sau gând, întipărit în memorie. [G.-D. impresiei; Sil. im-pre-si-e] /<fr. impression, lat. impressio,~onis^[1]

Crăciun (crăciunuri), s. n. – 1. Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Nașterea, și pe care preotul o aduce în casele credincioșilor. – 3. (S. m.) Personaj mitic, moș bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiția spaniolă. – Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crío. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvînt ca nume de botez și de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun. Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul ea › ă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru și Petre, Γρηγόριος < Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan. Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obține de la Diana, *zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnem › Crăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”. Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220). Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”. Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă. Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l’église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.

advocat (advocați), s. m. – Persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică. – Var. avocat. Mr. avucat. < Lat. advocatus (sec. XIX). Contactul cu fr. avocat, it. avocato, a dat varianta fără d (și der. săi). Forma mr. provine direct din it. – Der. advocățesc, adj.; advocăție, s. f. (avocatură); advocățime, s. f. (adunare de advocați); advocatură, s. f.

strivire sf [At: MINEIUL (1776), 72^r1/26 / V: (înv) stârv~ / Pl: ~ri / E: strivi] 1 Deformare a unor obiecte, de obicei, friabile sau a unor părți ale acestora, a unor părți ale plantelor etc. printr-o apăsare (foarte) puternică (executată cu mâna, cu piciorul etc. sau cu un obiect, cu un instrument), reducându-le (foarte) mult din înălțime sau din grosime și făcându-le să devină (extrem de) late, (extrem de) subțiri etc. Si: turtire, (rar) stâlcire, strivitură (1), (pop) zdrumicare, (înv) stropșire (1), (îrg) strucinare, strucinătură (1), strucitură, (înv) striveală (1), strucină, (reg) pistosire, pistosit¹, zobire. 2 (Rar; pex) Sfărâmare (1). 3 (Rar; pex) Spargere (6). 4 (Teh) Turtire locală a unui corp solid efectuată prin compresiune, în zona de contact cu alt corp solid care îl presează. 5 Lovire (foarte) puternică a unei ființe, mai ales a unei persoane sau a unei părți a corpului ei, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. 6 Deformare prin apăsare, prin strângere etc. (foarte) puternică a unei ființe, mai ales, a unei persoane sau a unei părți a corpului ei, transformând-o într-o masă informă sau provocându-i modificarea ori încetarea funcțiilor (vitale) Si: sfărâmare, turtire, zdrobire, (rar) stâlcire, (pop) zdrumicare, (înv) striveală (2), stropșire (3), (reg) pistosire, pistosit¹, storcire, zobire. 7 (Pex) Nimicire. 8 (Deplasare dezordonată și rapidă, într-o anumită direcție a unor persoane sau a unor grupuri de persoane și) înghesuire (foarte) strânsă (ca urmare a spaimei, a panicii), provocându-și leziuni, traumatisme etc. Si: (rar) striveală (4). 9 Modificare (prin cădere, prin lovire, prin acțiunea greutății proprii etc.) a formei, a consistenței, a aspectului etc. unor legume sau fructe, de obicei foarte coapte (și, eventual, așezate unele peste altele în cantitate mare, care se depreciază) Si: batere, lovire, terciuială, terciuire, zdrobire, (pop) storcire, (reg) pistosire, pistosit¹, toroșteală.

DINASTIE, dinastii, s. f. Familie ai cărei membri se succed (din tată în fiu) la cîrma unei țări, ca principi, regi sau împărați; șir de suverani aparținînd unei astfel de familii. În anul 1301, dinastia lui Arpad se stinge și, după lupte, se încoronează un rege din dinastia de Anjou. IST. R.P.R. 106. Oricine cunoaște puțin istoria noastră contemporană și s-a pus în contact cu simțămîntul ce domnește în țară trebuie să fie convins că spiritul general în toată Romînia este contra persoanei regelui și mai ales contra dinastiei. LIT. ANTIMONARHICĂ 131.

venit², -ă s.m., s.f., adj. 1 (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 2 (Persoană) care vine, care se prezintă undeva, la cineva. ◊ (subst.) Nou-venit = a) persoană sosită de curînd undeva, la cineva; b) persoană care s-a încadrat recent într-un curent de idei, într-o orientare artistică sau care ia prima dată contact cu ceva etc.; c) copil născut de curînd; nou-născut. ◊ Expr. (A fi) bine venit = a) (a fi) primit cu plăcere, (a fi) agreat; b) (a fi) util, avantajos, potrivit. • pl. -ți, -te. /v. veni.

CREOL, -Ă, creoli, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. S. f. Limbă amestecată rezultată din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latină, din Indiile de vest etc. ◊ (Adjectival) Limba creolă din Haiti. [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole.

CULTURĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramică, podoabe, arme, locuințe, așezări etc.) și spirituale (manifestări artistice, magice-religioase și funerare) păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. ♦ Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ◊ Om de cultură = persoană care are un nivel intelectual ridicat; cultură de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrările efectuate asupra solului pentru a face posibilă creșterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultură = plante cultivate de om. ♦ Creștere a anumitor animale. ♦ Creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 3. Cultură fizică = dezvoltarea corpului prin gimnastică și sport; știință care se ocupă cu această dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

fátic, -ă adj. (lingv.) Referitor la caracterul pur exterior al limbajului de a întreține convorbirea persoanelor în procesul de comunicare, fără a transmite ceva. ◊ Funcție fatică = funcție a limbajului prin care se stabilește sau se menține contactul dintre partenerii actului de comunicare. • pl. -ci, -ce. / <engl. fatic; it. fatico; cf. gr. φατός „spus, exprimat”.

TABU s. n. Credință religioasă în Polinezia, după care anumite lucruri sau ființe sînt sfinte, fiind interzis a avea contact cu ele sau a se folosi de ele; fig. (cu sens curent, mai ales în construcție cu verbul «a fi») persoană, obiect, problemă pe care cineva le consideră mai presus de orice discuție, a căror discutare este interzisă.

creol, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 11 / P: cre-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr créole] 1-4 smf, a (Persoană) de rasă albă, născută în America Latină sau în colonii. 5-8 smf, a (Pex; îs) ~ negru (Persoană) de rasă neagră născută în America Latină sau în colonii. 9-12 smf, a (Pex) ( Persoană) născută în America Latină sau în colonii, din părinți de rase diferite. 13-14 sf (Șîs limbă ~ă) Limbă amestecată rezultată din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latină sau din colonii. 15 smf (Pex) Mulatru. 16-17 smf, a (Pex) (Persoană) cu tenul arămiu. 18 smf (Irn) Rrom.

legătură s.f. A I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 legătoare (v. legător), <pop.> cheotoare, <înv. și reg.> oajdă¹, <înv.> legământ. 2 nod, <pop.> înnodătură, <reg.> blonci. Plasele de pescuit se montează prin diferite legături pe un cadru. 3 legătoare (v. legător). 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop. Cei doi cărau în spate câte o legătură mare de fân. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop, <reg.> smoc. Când ajunge acasă, pune legătura de chei pe masă. 6 pungă, săculeț, săculeț de mână, <pop.> boccea, <reg.> doldoașă, <înv.> boccealâc. Ținea în mână o legătură în care avea nimicuri femeiești. 7 balot, <înv.> bal, tai, teanc¹. Cară în magazie legăturile cu marfă. 8 (ind. text.) armură. Legătura unei țesături poate avea mai multe tipuri de împletire. 9 (determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) cunună, funie, <înv. și pop.> coardă. A cumpărat pentru iarnă câteva legături de usturoi. 10 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. 11 (la obiecte de încălțăminte; rar) v. Șiret¹. 12 (rar) v. Șiret¹. Șnur. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părți ale lor) 1 joncțiune, junctură, legare, unire. Prin legătura a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. 2 legare, prindere. Pentru legătura momelii de plută pescarii folosesc o liță. 3 (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplaj, cuplare, legare. Legătura elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare și bobine condensatoare. 4 (electr.) legătură electrică = branșament electric. A făcut legătura electrică a casei la rețeaua electrică a orașului. 5 (chim.) legătură atomică = legătură covalentă = legătură homeopolară = covalență. Legătura covalentă se realizează prin punerea în comun a unui sau a mai mulți electroni de către fiecare dintre atomii participanți; legătură de hidrogen = punte de hidrogen. Legătura de hidrogen este mijlocită de atomul de hidrogen între doi atomi electronegativi; legătură electrovalentă = legătură heteropolară = legătură ionică = electrovalență. Legătura electrovalentă se stabilește între ioni cu sarcini electrice de semn contrar. 6 (fiz.) legătură conductivă = legătură galvanică; legătură galvanică = legătură conductivă. Legătura conductivă sau galvanică se realizează prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector. 7 (fiziol.) legătură inversă = aferentație, aferentație inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanț cauzal închis, reacție, retroacțiune, retrocontrol. Legătura inversă este transmiterea excitației de la neuronii periferici la neuronii centrali. 8 comunicație. Legătura dintre localități a fost întreruptă din cauza căderilor de zăpadă. 9 (mar.) odgon, parâmă, <pop.> pălămar², <reg.> hurduzău, șprangă, <înv.> cămil. Ambarcațiunea a pornit spre larg după ce au fost desfăcute legăturile. 10 (muz.; rar) v. Coardă. Strună¹. 11 (electr.; rar) v. Cablu. Cablu electric. Fir. Fir electric. 12 (în credințe și superstiții; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 13 (constr.; reg. și legătură curmezișă) v. Cosoroabă. 14 (art.; anat.; reg.) legătura grumazului v. Claviculă. 15 (anat.; înv.) v. Articulație. Încheietură. 16 (gram.; înv.) v. Conjuncție. 17 (polit., milit.; înv.) v. Alianță. Bloc¹. Coaliție. 18 (înv.) legătură de ciorapi v. Jartieră. III (predomină ideea de înfășurare, de învelire, de acoperire) 1 (rar) v. Panglică. 2 (med., med. vet.; înv. și pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Prișniță. 3 (pop.; și legătură de cap) v. Basma. Tulpan. 4 (med., med. vet.; pop.) v. Bandaj. Fașă. Pansament. Tifon. 5 (tehn.; la proțapul saniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 6 (înv.; și legătură de gât) v. Cravată. IV (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertății de mișcare sau de acțiune) 1 (la pl. legături; înv. și pop.) v. Cătușe (v. cătușă). Fiare (v. fier). Lanțuri (v. lanț). 2 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Braț. Chingă. Coardă. Spetează. Stinghie. 3 (jur.; înv.) v. Arest. Carceră. Închisoare. Penitenciar. Pușcărie¹. Temniță. 4 fig. (înv.) v. Lanțuri (v. lanț). Robie. Sclavie. V 1 (filos.) legătură universală = interdependență. Anticii au sesizat legătura universală dintre fenomenele lumii reale, mișcarea și transformarea lor continuă. 2 solidaritate, unitate, <rar> solidarism, <fig.> coeziune. Între cele două popoare există o strânsă legătură. VI (înv.) v. Consistență. Soliditate. Tărie. VII fig. (predomină ideea de obligare, de îndatorare) 1 (înv. și pop.) v. Acord. Aranjament. Combinație. Contract. Convenție. Înțelegere. Învoială. Învoire. Legământ. Pact¹. Tranzacție. 2 (pop.) v. Angajament. Îndatorire. Obligație. Sarcină. 3 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune”) v. Pariu. Rămășag. 4 (jur.; înv.) v. Decret. 5 (polit.; înv.; și legătură de pace art., legătura cea de pace, legătura păcii) v. Tratat. B l 1 asociere, înlănțuire, legare, <rar> suită. Legătura imaginilor a devenit limpede în mintea sa. 2 coerență, înlănțuire, înlănțuire logică, șir, <fig.> curs¹, lanț. A încercat să reconstruiască legătura impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de legătura unor fapte. 3 aderență, conexiune, corelație, înlănțuire, raport, relație, <livr.> consecuție, intercomunicație, <rar> conexitate, contextură. Acest fenomen nu are nicio legătură cu paranormalul. 4 (de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) raport, relație, <livr.> contingent, contingență, nex, <înv.> legământ, referință, <grec.; înv.> schesis. Între ei există o veche legătură de prietenie. Prin legăturile de familie el a reușit să aibă un loc important în viața publică. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) comunicare, contact, raport, relație, <înv.> chelemet, <fig.; rar> punte. Păstrează și acum legătura cu un coleg din liceu. 6 legătură de dragoste = legătură sexuală = relație, <fam.> șustă. Legătura de dragoste ascunsă dintre cele două vedete a fost descoperită de presă. 7 (la pl. legături; concr.) cunoscuți (v. cunoscut), cunoștințe (v. cunoștință), relații (v. relație). Întrucât are o funcție publică, are foarte multe legături. 8 om de legătură, persoană de legătură. Legătura lor de la Paris nu le mai dăduse de multă vreme un semn de viață. 9 <fig.> atingere, contact, tangență. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au legătură cu tema în discuție. II (inform.) link.

despărțire sf [At: CORESI, EV. 205 / V: (rar) ~țare (înv) ~per~, (îvr) dis~, (reg) ~partare / Pl: ~ri / E: despărți] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: (înv) despărțeală (1), despărțenie (1), despărțiciune (1), despărțit¹ (1), despărțitură (1). 2 Descompunere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (2), despărțenie (2), despărțiciune (2), despărțit¹ (2), despărțitură (2). 3 Dividere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (3), despărțenie (3), despărțiciune (3), despărțit¹ (3), despărțitură (3). 4 Separare a componentelor unui tot Si: despărțeală (4), despărțenie (4), despărțiciune (4), despărțit¹ (4), despărțitură (4). 5 (Îvr; îs) Semnele ~irii Semne de punctuație. 6 Îndepărtare a componentelor unui tot Si: despărțeală (5), despărțenie (5), despărțiciune (5), despărțit¹ (5), despărțitură (5). 7 (Înv) Categorie. 8 (Mat) Împărțire. 9 Clasificare. 10-11 (Înv) Circumscripție (polițienească sau) administrativă Si: despărțământ (1-2). 12-13 (Înv; pex) Local unde erau instalate birourile unei despărțiri (10-11) Si: (înv) despărțământ (3-4). 14 (Înv) Grupă militară Si: (înv) despărțământ (5). 15 (Îe) ~a sufletului de trup Moarte. 16 (Pan) Evoluare în mod diferit Si: (înv) despărțeală (8), despărțenie (8), despărțiciune (8), despărțit¹ (8), despărțitură (8). 17 (Înv) Îndepărtare temporară a unor părți simetrice ale unui ansamblu Si: (înv) despărțeală (9), despărțenie (9), despărțiciune (9), despărțit¹ (9), despărțitură (9). 18 (Fig) Învrăjbire. 19 Bifurcare. 20 Despicare. 21 Desprindere a unui element de altele de aceeași natură Si: (înv) despărțeală (13), despărțenie (13), despărțiciune (13), despărțit¹ (13), despărțitură (13). 22 Izolare a unui element dintr-un tot Si: (înv) despărțeală (14), despărțenie (14), despărțiciune (14), despărțit¹ (14), despărțitură (14). 23 Desfacere. 24 Rupere. 25 Îndepărtare a unor elemente identice sau diferite Si: (înv) despărțeală (17), despărțenie (17), despărțiciune (17), despărțit¹ (17), despărțitură (17). 26 Deosebire. 27 Renunțare la ceva Si: despărțeală (19), despărțenie (19), despărțiciune (19), despărțit¹ (19), despărțitură (19). 28-29 Încetare de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (20-21), despărțenie (20-21), despărțiciune (20-21), despărțit¹ (20-21), despărțitură (20-21). 30-31 Plecare în altă parte (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (22-23), despărțenie (22-23), despărțiciune (22-23), despărțit¹ (22-23), despărțitură (22-23). 32-33 (Spc) Desfacere dintr-o încăierare a unor (ființe sau) grupuri de ființe Si: (înv) despărțeală (24-25), despărțenie (24-25), despărțiciune (24-25), despărțit¹ (24-25), despărțitură (24-25), despreunare (5-6), despreunat¹ (5-6). 34-36 Încetare (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui cu cineva Si: (înv) despărțeală (26-28), despărțenie (26-28), despărțiciune (26-28), despărțit¹ (26-28), despărțitură (26-28). 37 Divorț. 38 Separare a unor soți Si: (înv) despărțeală (30), despărțenie (30), despărțiciune (30), despărțit¹ (30), despărțitură (30), despreunare (1), despreunat¹ (1). 39-41 Provocare (a încetării iubirii a două persoane sau) (a relațiilor sexuale dintre ele ori) (a conviețuirii lor) Si: (înv) despărțeală (31-33), despărțenie (31-33), despărțiciune (31-33), despărțit¹ (31-33), despărțitură (31-33), despreunare (2-4), despreunat¹ (2-4). 42 Desfacere a unor legături matrimoniale Si: (înv) despărțeală (34), despărțenie (34), despărțiciune (34), despărțit¹ (34), despărțitură (34). 43-44 Renunțare (la o credință religioasă sau) la o convingere Si: (înv) despărțeală (35-36), despărțenie (35-36), despărțiciune (35-36), despărțit¹ (35-36), despărțitură (35-36). 45 Împărțire a unui spațiu prin interpunerea a ceva Si: (înv) despărțeală (37), despărțenie (37), despărțiciune (37), despărțit¹ (37), despărțitură (37). 46 Servire ca limită de demarcație între două spații Si: despărțeală (38), despărțenie (38), despărțiciune (38), despărțit¹ (38), despărțitură (38). 47-48 (Înv) Parte despărțită (a unei încăperi sau) a unui dulap Si: (înv) despărțeală (39-40), despărțenie (39-40), despărțiciune (39-40), despărțit¹ (39-40), despărțitură (39-40). 49 (Înv; pex) Parte. 50 (Îvr) Subdiviziune. 51 (Îvr) Capitol. 52-53 Împiedicare a două ființe (de a mai intra în contact nemijlocit sau) de a mai comunica, prin ceva care se interpune Si: (înv) despărțeală (43-44), despărțenie (43-44), despărțiciune (43-44), despărțit¹ (43-44), despărțitură (43-44). 54 Îndepărtare a unor persoane printr-un interval de timp de un eveniment Si: (înv) despărțeală (45), despărțenie (45), despărțiciune (45), despărțit¹ (45), despărțitură (45). 55 Servire ca moment de demarcație în timp Si: (înv) despărțeală (46), despărțenie (46), despărțiciune (46), despărțit¹ (46), despărțitură (46). 56 (Înv) Ținere la distanță Si: (înv) despărțeală (47), despărțenie (48), despărțiciune (48), despărțit¹ (48), despărțitură (48). 57-58 Delimitare (de cineva sau) de ceva Si: (înv) despărțeală (49-50), despărțenie (49-50), despărțiciune (49-50), despărțit¹ (49-50), despărțitură (49-50). 59 Constituire a unei separații față de restul indivizilor Si: (înv) despărțeală (51), despărțenie (51), despărțiciune (51), despărțit¹ (51), despărțitură (51). 60 (Îvr) Deslușire cu privirea. modificată

baci (baci), s. m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverență cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arșice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de proveniență orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezența sa în dialecte, și de asemenea prin apariția sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca și ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăși aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica proveniența sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menționate mai sus, și faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuși, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne privește, și dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater și posibil același care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicații vechi par prea puțin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată” (Slaw. Elem., 14) și cu baština „moștenire” (Lexicon, 12), ipoteză greu de susținut, datorită dificultăților fonetice. Șeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baș „șef”, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărțiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 și derivat din mag. – Pentru proveniența rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 și Berneker 37; și din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s. f. (cășărie; ocupația baciului); băcioi, s. m. (baci); băcit, s. n. (dijmă care se plătește baciului); băciță, s. f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Înv.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru cineva sau ceva. 2. (Rar; la m.) Bucată de lemn pe care se așază un obiect, pentru a evita contactul direct cu pămîntul. – Magh. kezes.

liber³, ~ă [At: (a. 1741) IORGA, S. D. XII, 41 / V: (îvp) ~băr, (îvr) livăr, (îvr) liver a, av / Pl: ~i, ~e / E: lat liber, fr libre] 1 a (D. oameni sau comunități umane) Care se bucură de libertate (1) Si: (înv) liberat² (1), (îvp) slobod. 2 a Care nu depinde juridic, economic, politic etc. de altcineva. 3 a Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (D. popoare, state, orașe, instituții sau conducerea lor) Independent. 5 a (D. porturi) Care nu percepe taxe vamale pentru mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. 6 a (Îvr) Eliberat. 7 a (D. oameni) Care nu este supus nici unei constrângeri. 8 a (Îe) A fi (sau, rar, a rămâne) ~ să ori (de) a ... A i se permite să ... 9 a (Îae) A avea posibilitatea de a... 10 a (Pex; d. facultățile, posibilitățile etc. ale oamenilor) Care este caracteristic unui om liber³ (2). 11 a (Pex) Care denotă libertate (1) de a acționa. 12 a (Pex) Care se manifestă fără opreliști. 13 a (D. oameni; îoc captiv) Care are drepturi juridice depline. 14 a (D. oameni; îoc captiv) Care nu este închis Si: neînchis, neîntemnițat, (îvp) slobod. 15 a (Rar; d. perioade de timp) Lipsit de privațiune. 16 a (D. acțiuni) Care poate avea loc. 17 a (Îs) Traducere ~ă Traducere care redă conținutul originalului fără a urma riguros forma acestuia. 18 a (Îs) Versuri ~e sau, prin sinecdocă, vers ~ Versuri care nu respectă canoanele clasice obișnuite (rimă, măsură, ritm). 19 a (Îs) Intrare ~ă Intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. 20 a (La unele jocuri sportive cu mingea; îs) Lovitură ~ă Lovitură acordată unei echipe drept recompensă pentru o greșeală comisă de echipa adversă. 21 a (Îs) Profesiune (sau, rar, profesie) ~ă Profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fără să fie angajată permanent într-o instituție. 22 a (Îs) ~ă cugetare Opinie proprie, lipsită de constrângeri. 23 a (Îs) ~ă practică Exercitare a unei profesiuni pe cont propriu. 24 a (Nav; îas) Permisiune de a manevra un vas în raza unui port și de a avea contact cu țărmul. 25 a (Îs) ~ consimțământ Manifestare, fără constrângere, a adeziunii. 26 a (Îs) ~ arbitru Libertate (1) de a acționa după propria voință. 27 a (Îc) ~ profesionist Persoană care exercită o profesiune pe cont propriu, fără a fi angajat într-o întreprindere sau instituție. 28 a (Rar; îc) ~-pansism Opinie proprie. 29 a (Îlav; în legătură cu semnele de circulație feroviară) Pe ~ Indicând permisiunea de a trece. 30 a (Îe) A da frâu (sau, rar, drum) ~ A permite să acționeze. 31 a (Îae) A favoriza. 32 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Lipsit de ... 33 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Care se poate desfășura nestingherit. 34 a Care nu este supus unor dispoziții restrictive. 35 a Cu forme sau manifestări variate. 36 a Lipsit de constrângeri și limite artificiale. 37 a Fără reguli limitative Si: arbitrar. 38 a (Reg) Permis. 39 a (Rar; d. abstracte) Produs de rațiune fără a lăsa să se întrevadă legătura cu realitatea. 40 a Care oferă posibilitatea de a merge, de a trece etc. fără piedici Si: accesibil. 41 a Care poate fi frecventat fără restricții. 42 a (D. căi de comunicație) Care este accesibil pentru trecerea oricui, fără restricții impuse de un stat sau fără pericole. 43 a Ușor de parcurs. 44 a (D. construcții sau părți ale lor) Lipsit de perete, ușă etc. 45 a (Pex) Cu posibilitatea de a comunica cu altceva Si: deschis. 46 a (D. corpuri sau părți ale lor) Care nu este fixat de ceva și se poate mișca. 47 a (D. elemente chimice, particule etc.) Care nu se află într-o combinație sau relație cu alte elemente sau particule. 48 a Fără relații cu altceva Si: izolat. 49 a (D. corpuri) Supus forței gravitaționale. 50 a (D. corpuri) Fără sprijin. 51 a (Fiz; îs) Cădere ~ă Mișcare uniformă accelerată a corpurilor ce cad în vid sub acțiunea gravitației^[1]. 52 a (Fig; d. oameni; îla) În cădere ~ă Degradat. 53 a Care este lipsit de artificialitate, de elemente nefirești. 54 a Care se poate manifesta sau reacționa nestingherit Si: armonios, firesc, natural, ușor. 55 a (Îs) Desen ~ Desen efectuat fără ajutorul instrumentelor tehnice. 56 a (Îs) Aur ~ Aur în stare neprelucrată, provenit din filoane compacte. 57 a (Înv; îs) Arte ~e Arte liberale (4). 58 a (Îs) Stil indirect ~ Stil prin care se exprimă ideile și sentimentele cuiva ca și cum cel care le relatează s-ar identifica, în anumite momente, cu persoana căreia acestea îi aparțin. 59 a (Îlav) Cu ochiul ~ (sau cu ochii ~i) Fără ajutorul unui instrument optic. 60 a (D. unele probe sportive) Lipsit de restricții speciale. 61 a Nestăpânit de o forță umană exterioară Si: lejer, nedirijat. 62 a (Fig; d. aer) Curat. 63 a (Reg) Fără pază. 64 a (D. oameni) În largul lui Si: degajat, jovial, natural, nestingherit. 65 a (D. oameni; dep) Care nu respectă limitele bunei-cuviințe. 66 a (Prt) Libertin. 67 a (Rar; îlav) La ~ Cu posibilitatea de a acționa în voie Si: nestingherit. 68 a (Îe) A avea mână ~ă (sau câmp ~) A dispune în mod absolut de posibilitatea de a face ceva. 69 a (Îae) A avea permisiunea de a face ceva. 70 a Necontrolat. 71 av (Îe) A vorbi ~ A ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text. 72 av (Îae) A spune deschis ceea ce gândește Si: a fi sincer. 73 av (Îae) A vorbi obscen. 74 av Pe de rost. 75 a (D. mâini; pex d. părți ale corpului) Care se poate mișca fără a fi împiedicat de ceva. 76 a (D. animale) Care trăiește în mediul natural propriu. 77 a Care se poate deplasa pe propriile membre, prin forța proprie a organismului. 78 a (D. oameni) Care nu are obligații sau datorii față de altcineva. 79 a (D. oameni) Care momentan nu este antrenat într-o activitate Si: disponibil, neangajat. 80 a (D. oameni) Necăsătorit. 81 a (D. oameni) Care nu este îndrăgostit. 82 a (Reg; d. oameni) Sănătos. 83 a (Îlav) Sub cerul (sau sub cer) ~ Într-un loc descoperit Si: afară. 84 a (Îlav) În (la sau, rar, spre) aer ~ În mijlocul naturii Si: afară. 85 a (D. scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat Si: disponibil, gol. 86 a Nefolosit. 87 a (D. posturi) Vacant. 88 a (D. terenuri) Care nu intră în proprietatea cuiva. 89 a (D. terenuri) Care este în afara puterii unei autorități opresive. 90 a (D. locuri, suprafețe limitate) Care nu este ocupat de un obiect sau de o persoană Si: gol. 91 a (Reg; d. cer) Senin. 92 a (D. terenuri) Care se întinde pe o mare suprafață și care este lipsit de vegetație înaltă. 93 a (D. perioade de timp) Care este în afara obligațiilor (profesionale) obișnuite. 94 a (D. perioade de timp) De care se poate dispune după bunul plac. 95 sn (Îe) A fi (sau a avea) ~ A se afla în afara obligațiilor profesionale pe o perioadă de timp. 96 sn (Îae) A dispune de timpul propriu. 97 a (Chm; îs) Atom ~ Care nu este atras de nici un nucleu. 98 i Cuvânt cu care se anunță că o acțiune, un proces etc. poate începe. 99 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Necuviincios. 100 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Grosolan. 101 av Fără prejudecăți. corectat(ă)

ÎMPRUMÚT (lat. in promutuum) s. n. Faptul de a împrumuta. ♦ (Dr.) Contract în temeiul căruia o persoană (împrumutătorul) dă alteia (împrumutatul), cu sau fără dobândă, o sumă de bani sau alte lucruri consumptibile și fungibile cu dreptul de a le consuma și cu obligația de a restitui aceeași sumă sau o cantitate de bunuri de același fel (împrumutul de consum) ori anumite bunuri individuale determinate, cu dreptul de a le folosi și cu obligația de a le restitui la termenul convenit sau, uneori, la cererea împrumutătorului (împrumutul de folosire – comodatul). ♦ (Concr.) Obiect sau sumă de bani care s-a împrumutat; credit. ◊ Î. de stat = formă de atragere de fonduri la bugetul de stat de la bănci, organizații economice și cetățeni din interiorul țării (î. intern) sau din afara țării (î. extern), pe o anumită perioadă de timp. Capital de î. = capital bănesc pe care bancherii, în anumite condiții (perioadă determinată de timp, rată a dobânzii), îl împrumută unor persoane fizice sau juridice. 2. (LINGV.) Cuvânt sau îmbinare de cuvinte luate dintr-o limbă străină. Î. poate fi direct, când este luat nemijlocit de către vorbitori prin contact cu alte popoare, sau indirect (savant), când este luat sau tradus din lată limbă pe cale cultă. V. neologism.

INSTALA, instalez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a aranja, a monta (un instrument, o mașină sau o aparatură tehnică). A instala un robinet. ▭ Își instalase o baie cu duș. C. PETRESCU, Î. I 8. 2. Refl. (Despre persoane) A se plasa, a se așeza, a se stabili (amenajîndu-și locuința) într-un loc. Rubedeniile și cunoscuții gazdei la care se instalează... îi îngăduie să ia contact cu mediul mic-burghez al funcționărimii mărunte. V. ROM. noiembrie 1953, 300. Se auzi scîrțîitul băncii de lemn. Streinul se instalase la locul său, hotărît, precum spunea, să aștepte. C. PETRESCU, A. 279. Nu vrei să te ocupi puțin de Raul, să-i dea o cameră, să se instaleze? REBREANU, R. I 157. ◊ Tranz. Și-a instalat familia la țară. 3. Tranz. A așeza cu oarecare solemnitate pe cineva nou numit, într-un post de răspundere.

ILIRĂ s. f. (< Iliria, prin derivare regresivă): limbă indo-europeană, în contact sau înrudită (?) cu traca (v.). Era vorbită de iliri – locuitori ai Iliriei, provincie antică în nordul Peninsulei Balcanice. Este foarte puțin cunoscută (numai prin câteva nume de persoane și locuri).

stingător, ~oare [At: PETROVICI, P. 282 / Pl: ~i, ~oare / E: stinge + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care stinge focul. 3 sn Dispozitiv, aparat care servește la stingerea incendiilor Si: extinctor (2). 4 sn (Îs) ~ de scântei Dispozitiv pentru stingerea scânteilor și a arcurilor electrice de la contactele întrerupătoarelor electrice. 5 sf Dispozitiv care se așază deasupra coșurilor pentru a opri scânteile. 6 sf (Îs) ~oare de lumânări Căpăcel de metal în formă de con, care servește la stinsul lumânărilor.

CREOL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole.

CONTAGIÚNE (< fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infecții de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit între organismul receptiv și sursa de infecție, fie indirect, prin intermediul unor factori animați (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimați (alimente, apă, obiecte-purtătoare de microbi). 2. Transmitere involuntară a unor manifestări psihice la alte persoane corespunzător unor tendințe normale de imitație și sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifestă curent în viața de grup (c. rîsului, c. panicii, c. euforică etc.).

lume¹ sf [At: PSALT. 67/7 / V: (înv) ~mă / Pl: ~mi / E: ml lumen] 1 (Îrg) Lumină (1). 2 (Pop; îe) A ieși la ~ A ajunge la un loc larg, deschis. 3 (Înv; îs) ~a ochiului (sau ochilor) Pupilă. 4 Piatră prețioasă strălucitoare fixată într-un inel sau în capătul unui ac. 5 (Pex) Totalitate a celor existente în realitate Si: cosmos, univers. 6 (Pex; în concepția mistică idealistă) Întreg univers, conceput drept creație a divinității. 7 (Pop; îlav) De când (e, îi sau cu) ~a și pământul Dintotdeauna. 8 (Îal) Vreodată. 9 (Pop; îlav) Cât e (sau până-i) ~a și pământul Veșnic. 10 (Îcn; îal) Niciodată. 11 (Șlp) Ansamblu de corpuri cerești, asemănător sistemului solar. 12 (Fig) Structură spirituală bazată pe un anumit sistem de gândire și de existență Si: totalitate. 13 Glob pământesc, cu flora și fauna sa. 14 (Îlav) În (sau, înv, preste sau prin) toată ~a sau în ~a toată Peste tot. 15 (Pop; îlav) În (sau din) fundul lumii De departe. 16 (Îlav) Peste ~ Foarte departe. 17 (Pop; îe) A lua ~a de-a lungul (și de-a latul) (sau a umbla prin ~ ori a cutreiera ~a) sau a înconjura ~a toată A călători mult și în locuri diferite Si: a colinda, a cutreiera. 18 (Pfm; îe) A se duce (sau a fugi, a pleca) în ~ (sau în toată ~a, în ~a largă) (ori a-și lua ~a-n cap) A pleca departe, fără să se știe unde, de obicei pentru a scăpa de un necaz. 19 (Pop; îe) Că (doar) nu piere ~a Se spune atunci când un lucru nu este prea greu de făcut sau nu cere sacrificii prea mari. 20 (Îe) Parcă toată ~a e a lui Se spune despre cineva care este foarte fericit. 21-22 (Îe) A (a)dormi ca dus de pe ~ (A dormi sau) a adormi foarte adânc. 23 (Pfm; îls) Vântură (sau deapănă) ~ (sau țară) Aventurier. 24 (Îal) Derbedeu. 25 Parte a globului pământesc cunoscută în Antichitate. 26 (Îs) ~a veche Pământ cunoscut înainte de descoperirea Americii, format din Asia, Europa și Africa). 27 (Îs) ~a nouă Cele două Americi și Oceania. 28 (Îs) ~a tăcerii Universul adâncurilor marine și oceanice. 29 (Înv) Bunuri pământești Si: bogăție (5). 30 (Îcn; îlav) (Nici) pentru toată ~a (sau pentru nimic în ~) Cu nici un preț. 31 (Bis; îoc viața de dincolo de moarte) Existență reală privită ca una dintre cele două sfere ale existenței umane. 32 (Pgn) Mediu în care se manifestă viața omenească potrivit acestei concepții. 33 (Pop; îe) A fi în (sau pe sau a trăi pe) ~ A fi în viață Si: a exista. 34 (Îlv) A veni pe ~ (sau a deschide ochii) pe (sau în) ~ A se naște. 35 (Pfm; îlv) A se duce (sau a ieși) din ~ (sau din ~a aceasta) sau a se duce pe ceea ~ (sau pe ~a cealaltă) A muri. 36 (Reg; îs) ~ albă (sau luminată) Sobor. 37 (Reg; îs) ~ albă Fericire. 38 (Mtp; îs) ~a albă Viață pământească, în care trăiesc oamenii. 39 (Mtp; îs) ~a neagră Viață subpământească, în care ar trăi duhurile rele. 40 (Pop; îe) A se duce în ~a albă A se duce departe, ca să nu-i dea cineva de urmă. 41 (Pop; îe) A-i părea ~a vânătă A fi foarte trist. 42 (Pop; îe) A se duce fiecare în ~a lui A-și vedea fiecare de treburile sale. 43 (Îe) A nu ști pe ce ~ e (sau se află) A nu avea conștiință clară. 44 (Fam; îae) A nu ști nimic din ce se întâmplă în jurul lui. 45 (Fam; îae) A fi foarte aiurit. 46 (Fam; îae) A fi foarte fericit. 47 (Reg; îe) A face ~a dragă A face farmece sub pretextul de a procura cuiva fericirea. 48 (Pop; îe) A(-i) fi cuiva ~(a) albă (sau dragă, bună) A fi mulțumit, fericit. 49 (Pop; îe) A nu mai ști de ~ dragă A nu mai fi fericit. 50 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~a ~ (bună) (sau dragă) A fi fericit. 51 (Îae) A-i plăcea cuiva să trăiască. 52 (Îe) Când ți-e ~a mai dragă Când te simți mai bine. 53 (Îae) Când nu te aștepți. 54 (Pfm; îe) Zi-i ~ și te mântuie! Asta e, n-ai ce-i face! 55 Viață liberă. 56 (Îla) De ~ Referitor la viața de plăceri, în special la dragoste. 57 Populație a globului pământesc Si: umanitate. 58 (Prc) Majoritate a oamenilor. 59 (Prc) Mulțime de oameni Si: gloată (1), public. 60 (Îs) Toată ~a Toți oamenii. 61 (Îs) Multă ~ Oameni mulți Si: mulțime. 62 (Îs) ~a de pe ~ (sau ~a toată, o ~ întreagă) Mulțime nenumărată de oameni. 63 (Îs) Puțină ~ Oameni puțini. 64 (Reg; îe) A fi pătruns de-ale lumii A avea experiența vieții. 65 (Pop; îs) ~a luminată Mulțime bine îmbrăcată. 66 (Reg; îe) A se lua (sau a se da) după ~ A face cum fac alții. 67 (Îe) A purta ~a pe degete A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli. 68 (Îae) A-și bate joc de oameni. 69 (Pfm; îe) A fi în rând cu ~a (sau în rândul lumii) A fi ca ceilalți oameni. 70 (Pfm; îae) A fi așezat, chibzuit. 71 (Îlav) Ca ~a Ca de obicei. 72 (Îal) Cum trebuie. 73 (Fam; îal) Frumos. 74 (Fam; îal) Bine. 75 (Îlav) În rând cu ~a Ca ceilalți oameni. 76 (Îal) Cu rost. 77 Categorie de oameni considerată din punct de vedere al profesiei, al culturii, al felului de viață și care prezintă trăsături proprii. 78 Mediu social Si: societate. 79 (Înv; îe) A fi în ~ A întreține relații sociale. 80 (Pop; îe) A ieși la (sau în) ~ (ori a scoate capul în ~) A intra în societate. 81 (Îae) A lua contact cu oameni și relații noi. 82 (Reg; îae; d. flăcăi și fete) A se prinde pentru prima dată în horă. 83 (Reg; îe) A fi om (sau femeie) de ~ A-i plăcea societatea și petrecerile. 84 (Îs) Om de ~ Persoană care are experiență și cunoaște uzanțele vieții din societate. 85 (Îas) Persoană dornică de petreceri. 86 (Îs) ~ bună Oameni aparținând claselor privilegiate. 87-88 (Pfm; îe) A ajunge (sau a fi) de râsul lumii (A ajunge sau) a fi într-o situație degradantă. 89 (Pfm; îae) A se face de râs. 90 (Îrg) Viață. 91 (Pfm; îe) A(-și) lua ~a (sau averea) în cap (sau în traistă) A pleca departe spre a-și găsi condiții de viață mai bune. 92 (Pop; îs) Boierul ~mii Drac. 93 (Înv; îs) Învățătură despre ~ Cosmologie. 94 (Pop; îs) Cântec de ~ Cântec de dragoste. 95 (Mtp; îs) Frumoasa ~mii Cea mai frumoasă dintre toate femeile. 96 (Pop; rel; îs) ~a de apoi (sau ~a cealaltă, ceea ~) Viață de dincolo de moarte. 97 (Mtp; îas) Celălalt tărâm.

COMUNICARE s. f. (< comunica < fr. communiquer, cf. it., lat. communicare). 1. transmitere sau schimb reciproc de cunoștințe; transmitere a informației, a unui mesaj prin intermediul unui limbaj articulat. C. interesează din punctul de vedere al informației transmise, al structurii mesajului, al mijloacelor și căilor de transmitere a ei, al psihologiei comportamentului și reacțiilor transmițătorului și ale receptorului, al relațiilor sociale în cadrul cărora se realizează. În orice act de c. este nevoie de un transmițător sau expeditor, de o persoană care se adresează, care codifică, care trimite un mesaj (o informație); de un receptor sau destinatar, de o persoană care decodează mesajul primit, care răspunde la acest mesaj; de un anumit context verbal la care trimite mesajul și pe care destinatarul să-l poată pricepe; de un cod, total sau parțial comun atât transmițătorului, cât și receptorului; de un contact, de o legătură psihologică între expeditor și destinatar, care le permite să stabilească și să mențină c. Între scopul comunicării și mijloacele lingvistice folosite trebuie să existe întotdeauna o concordanță deplină. Orice act de c. presupune două modalități principale de aranjament al materialului lexical: selecția cuvintelor, realizată pe baza unor principii de echivalență, asemănare sau deosebire, sinonimie sau antonimie, și combinarea cuvintelor în lanțul vorbirii, pe baza vecinătății. Realizarea c. verbală este posibilă pe două căi: orală și scrisă. În funcție de împrejurări, omul le folosește pe amândouă. 2. vorbire.

despărțitor, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 240 / Pl: ~i, ~oare / E: despărți + -tor] 1 a Care face un tot să-și piardă coeziunea. 2 a Care descompune un întreg. 3 a Care divizează o unitate. 4 a Care separă în părți componente. 5 a Care îndepărtează părțile unui întreg. 6 sn (Mat; înv) Împărțitor. 7-8 smf, a (Fig) Învrăjbitor. 9 a (Înv) Despicător. 10 sn (Ccr) Unealtă cu care se despică ceva. 11 a Care desprinde un element de altele de aceeași natură. 12 a Care izolează elemente ale unui tot. 13-14 sn, a Desfăcător. 15 a Care rupe o parte din ceva. 16 a Care îndepărtează elemente identice sau diferite. 17 a (Pan; înv) Care deosebește. 18-19 smf, a (Persoană) care face pe cineva să renunțe (la un obiect,) (la o credință religioasă sau) la o convingere. 20-21 smf, a (Persoană) care face alte persoane să nu mai fie împreună (temporar sau) definitiv. 22-23 smf, a (Persoană) care face pe cineva să plece în altă parte (temporar sau) definitiv. 24-25 smf, a (Spc) (Persoană) care face niște ființe să se desfacă dintr-o luptă, încăierare. 26-27 smf, a (Persoană) care face iubiții să nu se mai iubească. 28-29 smf, a (Persoană) care face amanții să nu mai aibă relații sexuale împreună. 30-31 smf, a (Persoană) care face soții (să nu mai conviețuiască sau) să divorțeze. 32-33 smf, a (Înv) (Persoană) care desface relații matrimoniale. 34-35 a Care segmentează un spațiu (prin interpunerea a ceva sau) printr-o linie de demarcație. 36 sn (Ccr) Gard. 37 sn (Ccr) Zid. 38 sf (Ccr) Linie de demarcație Si: (înv) despărțitură (58). 39-40 a Care împiedică ființe (să mai intre în contact sau) să mai comunice, prin interpunerea a ceva. 41-42 a Care desparte (printr-un interval de timp sau) printr-un moment de demarcație. 43 a (Înv) Care ține deoparte. 44 a (Înv) Care delimitează. 45 a (Îs) ~ de lan Organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. 46 a Care constituie pe cineva ca o separație de restul indivizilor. 47 a (Înv) Care deslușește. modificată

ceată (cete), s. f. – 1. Corporație, breaslă. – 2. În vechea organizare militară, trupă a unui singur nobil, a unui oraș sau a unei mănăstiri, companie, unitate. – 3. Trupă, companie, detașament. – 4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. – 5. Bandă, grup de răufăcători supuși aceluiași șef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere și interese comune. – 7. Mulțime. – Mr., megl. țeată. Sl. četa „breaslă” (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa „pereche”, pol. czata, mag. csata „ceartă”, rut. čáta „companie”, alb. tšetë. DAR presupune că termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns să se confunde. – Der. cetaș, s. m. (soldat, stegar, tovarăș; ortac; șef, căpetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).

extaz, extaze s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, euforie, delir etc. (uneori sub influența unor practici magice). ♦ Stare prin care se ia cunoștință de un fapt extraordinar sau de o revelație divină nu prin simțuri, ci prin sufletul ieșit din starea firească; transpunere în altă stare din afara persoanei; starea sufletului care se ridică mai presus de sfera în care se mișcă de obicei; răpire în duh. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.

MOSCOVIT, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moscovei sau este originară de acolo; (la m. pl.) populație care locuiește în Moscova; p. g e n e r. rus. Cf. LB, BARCIANU. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova sau la moscoviți, originar din Moscova; (învechit, rar) moscovliu. Cînd am venit pentru prima oară în contact cu aspectul real. al străzilor moscovite, am rămas cu totul surprins, SAHIA, U.R.S.S. 20, cf. DM. – Pl.: moscoviți, -te. – Din fr. moscovite.

încrucișare sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 46 / Pl: ~șări / E: încrucișa] 1 Așezare în formă de cruce Si: încrucișat¹ (1). 2 Punere a brațelor în formă de cruce pe piept Si: încrucișat¹ (2). 3 Ședere cu picioarele încrucișate Si: încrucișat¹ (3). 4-5 Rămânere în inactivitate (în semn de protest) Si: încrucișat¹ (4-5). 6 Atitudine de indiferență Si: încrucișat¹ (6). 7 Începere a unei lupte Si: încrucișat¹ (7). 8 Privire plină de răutate Si: încrucișat¹ (8). 9 Strabism convergent Si: încrucișat¹ (9). 10 Schimbare de priviri între două persoane Si: încrucișat¹ (10). 11 Întâlnire a două persoane venind din direcții opuse Si: încrucișat¹ (11). 12 Intersectare a drumurilor Si: încrucișat¹ (12). 13 (Fig) Contracarare a unei acțiuni Si: încrucișat¹ (13). 14 Împerechere a diferite soiuri de plante sau specii de animale pentru a obține urmași cu însușiri superioare Si: încrucișat¹ (14). 15 (Înv; fig) Amestec. 16 (Înv) Schițare a semnului crucii Si: încrucișat¹ (16). 17 Înlemnire de uimire Si: încrucișat¹ (17). 18 (Frr) Navigare în larg pentru supravegherea liniilor maritime de comunicație Si: încrucișat¹ (18). 19 (Pgn) Navigare. 20 (Lin) Contact prelungit între două limbi care se influențează reciproc.

SPRIJIN, sprijine, s. n. 1. Faptul de a (se) sprijini; sprijinire. 2. Susținere, ajutor, ocrotire, reazem. Se ținea greu pe picioare și tot căuta sprijin de umărul popii. CAMIL PETRESCU, O. I 13. Mi-e teamă că în loc de-a avea un sprijin, aș avea o piedică. REBREANU, R. II 15. Avea nevoie de... sprijin sufletesc. IBRĂILEANU, A. 31. ◊ Expr. A veni în sprijinul cuiva (sau a ceva) = a ajuta, a sprijini, a susține (pe cineva sau ceva). Vină în sprijinul meu, ajutîndu-mă cu ce te-a lăsa inima. SADOVEANU, O. VIII 250. ♦ (Concretizat) Persoană care susține, ocrotește, sprijină. Ambasadorul francez, cel mai mare dușman al munteanului și sprijinul de căpetenie al lui Tököly. IORGA, L. I 313. Fiind el cel mai mare... poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120. Domnule, măria-ta, mai lungește-mi viața Pînă vine maică-mea, Că maica-i bătrînă tare Și alt sprijin nu mai are! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 500. 3. (Tehn.) Punct, grup de puncte sau suprafață de contact dintre două corpuri solide între care se exercită forțe de acțiune și de reacțiune; reazem. ♦ Sistem tehnic prin care se realizează sprijinirea unui corp.

filosof (filosofi), s. m. – Persoană care se ocupă cu filosofia, gînditor. – Var. filozof, cu der. – Mr. filozuf. Gr. φιλόσοφος, în parte prin intermediul fr. philosophe (Murnu 25). Apare din sec. XVII. Este posibil să fi intrat în rom. prin intermediul lat. philosophus, al cărui rezultat normal, *firosof nu s-a păstrat, dar care pare a fi atestat de calamburul firoscos (< *firosof încrucișat cu din fire scos), care se înțelege mai puțin dacă trebuie să plecăm de la filosof. Contactul literar cu ngr. a contribuit probabil la înlocuirea formei tradiționale cu cea modernă. Der. filosofie, s. f., din gr. φιλοσοφία (sec. XVII), și modern din fr. philosophie; filosofic, adj., din fr. philosophique; filosofesc, adj. (înv., filosofic); filosofește, adv. (înv., în chip filosofic); filosofisi, vb. (înv., a filosofa).

perie sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ii / E: cf slv пєриѥ „pene”] 1 (Udp „de”) Obiect de uz casnic constând dintr-un suport pe care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă etc. și care servește la frecat, la curățat, la netezit etc. 2 (Îla) În ~ Ca o perie (1). 3 (Îe) (Fam) A trage cu ~ia A linguși. 4 (Reg) Darac. 5 (Reg; șîs ~ de șurluit, ~ de uns, ~ de var, ~ de văruit) Bidinea. 6 (Reg; șîs ~ mică, ~ de-ale mici, ~ dă fărbuit, ~ dă mânjit fereștile, ~ dă molărit, ~ di tras brâie) Pensulă. 7 (Fig; fam) Barbă deasă și aspră. 8 (Fam) Persoană care lingușește. 9 Unealtă, organ de mașină etc. alcătuite dintr-un suport pe care sunt fixate fire metalice, de păr de animale, textile etc. folosite la curățare, netezire sau înăsprirea suprafeței unui corp. 10 (Tip; înv) Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, pentru a imprima pe ea textul. 11 (Pex) Text astfel imprimat, care servește corectorilor la depistarea și îndreptarea erorilor de cules Si: corectură, șpalt. 12 Piesă componentă a mașinilor electrice, cu ajutorul căreia se realizează contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. 13 (Bot; Trs; Mar; șîs ~ia ursului, ~ ursească) Coada-calului (Equisetum arvense).

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

TRANSPORT AERIAN deplasare de persoane și mărfuri pe calea aerului în diverse scopuri. Transportul aerian sanitar constituie un mijloc de evacuare în vederea salvării de vieți omenești, aeronavele fiind echipate cu aparatură care permite acordarea unei asistențe medicale limitate în timpul zborului. Din punct de vedere militar transportul aerian constituie o operație indispensabilă acțiunilor aeroterestre, la care participă avioane și elicoptere îndeplinind diverse misiuni: transport de desant aerian, transport de trupe, de tehnică de luptă, muniții, materiale și alimente de pe o direcție pe alta sau din adâncime către linia de contact, aprovizionarea și asigurarea necesarului trupelor care luptă în încercuire, în localități, pe platforme industriale transformate în cetăți de luptă sau în zone libere, evacuarea în adâncimea teritoriului a răniților, bolnavilor și a unor valori materiale.

LUME¹, lumi, s. f. I. 1. Totalitatea celor existente în realitate; univers, cosmos. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Atîta-s de supărat Cumu-i ceriul înnorat... De-ar fi lumea de hîrtie, I-aș da foc într-o mînie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Loc. adv. De cînd (e sau îi sau cu) lumea (și pămîntul) = de (sau din) totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) vreodată, niciodată. Se duse și el ca toată suflarea de pe pămînt, de pare că n-a fost de cînd lumea și pămîntul. ISPIRESCU, L. 42. Vede și el ceea ce nu se mai văzuse și nu se mai auzise de cînd lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 159. Și în acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de cînd lumea. RUSSO, O. 28. Cît (e sau îi) lumea (și pămîntul) = (mai ales însoțind un verb în construcții negative) a) veșnic. Doar n-am a trăi cît lumea. CREANGĂ, P. 186; b) (după negație) niciodată, nicăieri. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Mîndră ca dumneata Nu-i nime cîtu-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. (Regional) Pînă-i lumea = veșnic, pentru totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) niciodată. Eu mă duc, mîndruță, duc... Nu mai vin pînă-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. ◊ Expr. Lumea de pe lume = totul, orice. Pentru altul n-aș face-o, să știu că mi-ar da lumea de pe lume. CREANGĂ, P. 162. Nici pentru toată lumea (sau pentru nimic în lume) = cu nici un preț. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toată lumea. CREANGĂ, P. 57. Că doar nu piere lumea, se zice atunci cînd vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut, nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se zice despre cineva care este foarte fericit. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din sori, planete și planetoizi și constituind un sistem; sistem solar, sistem planetar. Întreg edificiul concepțiilor noastre asupra sistemului planetar și în genere asupra originii lumilor din univers se clatină sub riguroasele lovituri ale teoriilor contemporane. MARINESCU, P. A. 36. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos. EMINESCU, O. I 132. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană Și tu, soare luminate... Ceriul să cutreierați Lumile să luminați. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Determinat prin «de stele») Cerul cu lumea lui de stele se resfrîngea în apă ca într-o oglindă neagră... BART, E. 251. Puține sînt la număr aceste lumi de stele. ALEXANDRESCU, P. 24. 3. Pămîntul, globul pămîntesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală). A început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 2. Trec în stoluri rîndunele... Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. Cu tine m-aș duce în fundul lumii, dar cum să facem? ALECSANDRI, T. I 204. Mîndra mea, pe lume una cumu-i între stele luna! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ Loc. adv. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, oriunde, peste tot. Împăratul a dat de știre... în toată lumea. CREANGĂ, P. 77. S-a dus vestea în toată lumea. id. ib. 218. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit și din Apus... Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. ◊ Expr. A se duce (sau a fugi, a pleca) în (toată) lume(a) sau în lumea largă = a pleca departe fără să se știe unde (pentru a scăpa de un necaz, a căuta pe cineva sau ceva etc.). În sfîrșit, s-a hotărît a se duce în toată lumea, să-și caute bărbatul. CREANGĂ, P. 89. Apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume. id. ib. 176. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A(-și) lua (sau a apuca) lumea-n cap = a pleca (departe) părăsindu-și casa, locul de origine. Pînă nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dînsul aice. SBIERA, P. 17. Pleacă pentru vreme lungă, fuge, lumea în cap ia. PANN, P. V. II 124. A umbla prin lume (sau a cutreiera (toată) lumea) = a călători mult și în locuri diferite, a umbla de colo-colo, a colinda. Sînt nevoit să cutreier toată lumea. ISPIRESCU, L. 2. Cînd te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea, a se duce peste tot. A dormi Ca dus de pe lume = a dormi dus. II. 1. Populația globului pămîntesc, neamul omenesc, omenirea întreagă. Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul... Visînd că toată lumea îmi asculta cuvîntul. EMINESCU, O. I 88. Le pare zea Venus cînd a ieșit din unde, Ca să arate lumii frumosul ideal. ALECSANDRI, P. A. 109. Idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei; și în formă de mari fapte... Lumii se vor arăta. ALEXANDRESCU, P. 139. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii practicate, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. V. societate. Lumea artiștilor. Lumea savanților. ▭ Fără prea mare cheltuială și fără să-și angajeze vechea firmă populară în lumea moașelor, pensionarilor... pregătea armele de asalt pentru un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, C. V. 159. ◊ (Poetic) Cu Creangă, Eminescu era întors din nou în lumea moșilor sfătoși din vremea copilăriei. CĂLINESCU, E. 311. ◊ (Reflectînd concepția de clasă a burghezo-moșierimii) Lumea bună (sau mare, înaltă) = vîrfurile claselor exploatatoare. V. bun⁴ (VIII). Om (sau femeie) de lume = persoană din clasa exploatatoare considerată distinsă, manierată etc. în cadrul acestei clase. 3. Oameni, mulțime, public, societate, mediu social. A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea. CARAGIALE, P. 11. Pe unde trecea, lumea din toate părțile îl înghesuia. CREANGĂ, P. 228. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos. EMINESCU, N. 27. ◊ Loc. adv. De ochii lumii v. ochi. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cade. E vorba să se facă un pod ca lumea. SADOVEANU, M. C. 182. ◊ Expr. În rînd cu lumea = la fel cu ceilalți oameni, așezat, cu rost. Vreu... să te văd om ca toți oamenii în rînd cu lumea. CREANGĂ, P. 162. Lume(a) (toată) de pe lume = mulțime nenumărată, oameni mulți (și de pretutindeni). S-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă. CREANGĂ, P. 102. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. O lume (toată sau întreagă) = mulți oameni, o mulțime de persoane. O lume-ntreagă mi-a rămas în urmă Cu goana ei pripită după viață. GOGA, C. P. 68. O lume se plîngea de nedreptățile ce făcea. ISPIRESCU, U. 68. O lume toată-nțelegea – Tu nu m-ai înțeles. EMINESCU, O. I 191. A purta lumea pe degete = a induce în eroare, a înșela, a-și bate joc. Să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A ieși în lume = a se duce printre oameni, în societate, a lua contact pentru prima dată cu oameni și situații noi. Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curînd ai să ieși și tu în lume. ALECSANDRI, T. I 36. Gura lumii v. gură. A ajunge (sau a fi) de rîsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație înjositoare, degradantă; a se face de rîs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume. COȘBUC, P. I 262. Ce mai la deal la vale? Așa e lumea asta. CREANGĂ, P. 233. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit? EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale, a se retrage. Pe urmă m-am dus în lumea mea cu Ioniță. Atîta am avut și eu drag pe lume, și m-am dus cu el. SADOVEANU, O. V 8. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = a) nu știe nimic din ce se întîmplă; b) e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă (sau dragă lumea) = a) a-i fi dragă viața, a-i plăcea să trăiască. Tuturor li-i dragă lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221; b) a avea multă plăcere să..., a fi foarte plăcut să... Fata împăratului se făcu un flăcău de-ți era dragă lumea să te uiți la el. ISPIRESCU, L. 30. Cînd ți-e lumea mai dragă v. drag². Zi-i lume și te mîntuie = ce mai la deal la vale; asta e, n-ai ce(-i) face. Zică cine-o zice și cum a vrea să zică, dar cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte te silești să-l ajungi... Vorba ceea: zi-i lume și te mîntuie. CREANGĂ, P. 223. ♦ Viață laică, viață care satisface necesitățile și plăcerile naturale ale omului, viață veselă, liberă. Sus, în deal, la mănăstire Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. I 15. Plecasem să mă duc la vro sehăstrie, să fug de lume. NEGRUZZI, S. I 67. De desfătările lumii poftele mele lipsite, Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire. CONACHI, P. 104. ◊ Cîntec de lume = poezie de dragoste însoțită de melodie. Îl plimba cu dînsul noaptea în butcă... de-i cînta cîntece de lume. GHICA, S. 56. 2. (În expr.) Lumea albă = (în basme) viață pămîntească în care trăiesc oamenii. De cînd sînteți pe lumea asta albă, voi ați îmblat cu furca, cu acul, cu războiul. ISPIRESCU, L. 12. Lumea neagră = (în basme) presupusa viață subpămînteană în care ar trăi duhurile necurate, rele, diavolii. Ca să mergi de pe lumea albă în lumea neagră, trebuie să-ți dai drumul prin fîntîna zmeilor. ȘEZ. II 202. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea (rar cea) lume) = a) (în concepțiile mistico-religioase) presupusa viață de după moarte. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247; b) (în basme) celălalt tărîm. După ce simțiră că fiul oii a ajuns pe cea lume și s-a scoborît din leagăn, traseră leagănul afară. RETEGANUL, P. I 65. 3. Ansamblu, totalitate, mediu, viață. Lumea vegetală. Lumea animală.

Gheorghe
Gheórghe este unul dintre cele mai răspîndite și frecvente prenume masculine, nu numai la români, ci și la celelalte popoare ale continentului. Stabilirea originii și semnificației acestui nume favorit, precizarea direcțiilor, căilor și etapelor istorice de răspîndire la diferite popoare, cunoașterea modificărilor și deci a formelor sub care circulă în diverse limbi, înțelegerea exactă a cauzelor și condițiilor răspîndirii și frecvenței lui Gheorghe îl vor ajuta pe cititor nu numai să-și satisfacă curiozitatea cu privire la numele în discuție ci chiar să-și formeze o imagine de ansamblu asupra onomasticii noastre vechi și moderne (poziția în cadrul contextului mai larg european, capacitatea de preluare și adaptare dar și extraordinara forță de creație a limbii noastre, îmbinarea tradiționalului cu modernul etc.). Ca multe alte prenume folosite astăzi, Gheorghe își are originea în Grecia. Atestat încă la Platon, numele pers. gr. Geórgios [Gheórghios], cu siguranță mult folosit în epoca greco-romană, devine frecvent în perioada bizantină. Semnificația lui era cunoscută de greci întrucît numele personal este strîns legat de gr. georgós „lucrător al pămîntului, agricultor, țăran”. Cuvîntul are la bază o formă neatestată *ga-vorgos, compus din gá (în dialectul atic gé) „pămînt” și (v)érgon „muncă, lucru”. Cele două cuvinte vechi grecești au ecouri și în română: gé- apare într-o lungă serie de compuse, binecunoscute fiind numele unor științe: geometrie, geografie, geologie sau termeni diverși (geofag, geofite, geoid, georamă, georgic „privitor la muncile cîmpului” – de aici numele cunoscutului poem virgilian Georgicele), iar érgon în cîteva neologisme recente (erg „unitate de măsură a lucrului mecanic”, ergometrie, ergometru, ergonomie, „disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă” etc.). Georgios, nume personal a cărui apariție se leagă de creșterea rolului agriculturii în economia vechilor greci, este sinonim cu lat. Agricola sau rom. Țăranu (procesul prin care „țăran” devine nume de familie poate ajuta la înțelegerea apariției gr. Georgios) și este înrudit cu un alt nume pers. frecvent → Dumitru. Un alt motiv al răspîndirii gr. Géorgios este legat de apariția noii religii. Dar popularitatea de care s-a bucurat numele de-a lungul timpului nu se poate explica numai prin existența cultului unui martir cu acest nume, ci, mai ales, prin persistența vechilor credințe, obiceiuri, ritualuri, practici din epoca păgînă. Folclorul românesc, foarte bogat, al obiceiurilor și producțiile literare legate de acesta dezvăluie în cultul martirului sărbătorit de biserică doar cîteva elemente creștine, dar un mare număr de vechi rituri păgîne, cu surprinzătoare paralelisme în folclorul multor popoare. Multe dintre aceste elemente își au originea și corespondentul, nu rareori perfect, în vechi obiceiuri ale dacilor și romanilor, probînd și în acest fel continuitatea noastră neîntreruptă pe aceste pămînturi. Sărbătoarea de care se leagă numele Gheorghe este considerată la noi începutul primăverii; reînceperea unui nou ciclu de viață al naturii și al omului a fost întotdeauna, pe toate meleagurile, prilejul unor ceremonii deosebite (nu trebuie uitat că între cele mai vechi divinități se numără zeii care mor și renasc, simboluri clare ale ciclurilor vegetației). Pentru popoarele în a căror economie predomina creșterea animalelor, începutul primăverii coincidea cu un eveniment de maximă importanță în viața colectivității, începutul păstoritului. O deosebită valoare aveau în această zi practicile legate de îndepărtarea strigoaicelor, zgripțuroaicelor, spirite nevăzute care puteau provoca multe rele turmelor; împodobirea casei, a gardului, a porților și chiar a vitelor cu ramuri verzi (după cum mărturisește Ovidiu în Faste, obiceiul era cunoscut și practicat de romani la 21 aprilie, în cadrul sărbătorii Parilia, cînd se comemora și „ziua de naștere a Romei”); primul păscut noaptea se făcea sub pază severă, îndepărtarea spiritelor rele prin producerea unor zgomote puternice, prin țipete sau cîntece, împrourarea sau stropirea cu apă (vechi obicei legat de cunoscutele ritualuri de purificare și practicat de romani la aceeași dată), afumatul vitelor (romanii foloseau fumul de pucioasă aprinsă), focul viu și trecerea animalelor prin el (practica de la noi corespunde perfect cu cea a romanilor). Alături de aceste credințe și obiceiuri privitoare la animale și păstorit, de sărbătoarea martirului Gheorghe sînt legate și cîteva obiceiuri privitoare la om: scăldatul într-o apă curgătoare pînă la răsăritul soarelui, spălatul cu rouă, culegerea ierburilor de leac, urzicarea etc. Ținerea cu strictețe a tuturor acestor vechi obiceiuri care se practicau la începutul primăverii, valoarea și semnificația lor sînt de natură să ne lămurească popularitatea de care s-a bucurat Gheorghe la români și la multe alte popoare. Și, într-adevăr, numele în discuție avea o mare frecvență mai ales în mediile păstorești din Pind, Balcani și Carpați. Mai tîrziu, cînd a devenit extrem de frecvent în mediul rural, Gheorghe a ajuns să aibă valoarea unui termen generic cu sensul de „țăran”, cei care l-au folosit cu această semnificație neștiind că, la origine, gr. Geórgios însemna chiar „țăran”. O modificare semantică asemănătoare a suferit și un vechi hipocoristic al lui Gheorghe, Gogo sau Gogu. Popularitatea lui Gheorghe este probată și de faptul că numele popular al lunii aprilie este, în unele dialecte slovene, Iurevșciac, în magh. Szent Györgyhava, în estonă Iürikuu, iar la huțuli luna mai este numită „na Iuria” (toate fiind forme ale numelui Gheorghe). Să urmărim acum direcțiile de râspîndire ale gr. Géorgios în Europa. În inscripțiile latine din sec. 3 – 4 e.n. apare forma scrisă veche greacă Georgius, care stă la baza formelor actuale din limbile romanice apusene și germanice (pronunțiile deosebite se explică prin modificările unor sunete, proprii acestor limbi). Ceva mai tîrziu numele grecesc a intrat și în limbile slave, de astă dată pe două căi distincte: pe cale orală a pătruns pronunția grecească destul de mult modificată încă din primele secole ale erei noastre (g înainte de -e- și -i- a suferit o slăbire, astfel că Georgios a ajuns să fie pronunțat aproximativ Iórios, cu var. Iúrios); pe cale cultă, adică prin intermediul cărților de cult, a fost folosită o copie modificată în partea finală a formei scrise grecești. Astfel se explică, în unele limbi slave, existența a două grupuri de forme, unele avînd la bază pe Iurii (atestat în limbile slave de răsărit la sfîrșitul sec. 10; în limbile slave de sud, după cît se pare, nu a fost cunoscut), iar altele pe Gheorghii (această formă cultă intrată în uz a suferit serioase modificări fonetice care au generat nume de multe ori greu de sesizat de nespecialiști ca făcînd parte din familia lui Gheorghe). În limbile slave de sud, cea mai veche atestare o are forma adjectivală Giurgev (1198-1199), la 1222 apare forma Georgie, la 1254, ca nume, apare Giuragi, la 1293, Georgii și Ghergo, la 1322 este atestat Giurgi și tot din sec. 14 apare Gheorghii. Majoritatea formelor cunoscute în onomastica popoarelor slave există și la români, lucru perfect explicabil dacă ținem seama de contactul destul de timpuriu între populațiile slave și cele romanizate de pe teritoriul vechii Dacii și la sud de Dacia. Plecînd de la existența unor modificări asemănătoare cu evoluția fonetică a cuvintelor păstrate din latină, unii cercetători consideră că numele Sîngeorz, Sîngeorgiu etc. reprezintă forma latină balcanică Sanctus Georgius. Documentele noastre atestă prezența diferitelor forme ale numelui Gheorghe încă de la începutul sec. 15: Zorza (1400), Gherghina (1415), Ghergi (1417), Gherghița (toponim, 1453), Gheorghe (1465), Iuga (1475), Ganea (1475) și toponimul Gănești (1480), Jurj și Jurja (în documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare aproape 30 de persoane cu acest nume), Giurge, Giurcă, Ghiura (1489) etc. După cum ușor se poate bănui familia lui Gheorghe este una dintre cele mai bogate în forme, hipocoristice și derivate din onomastica noastră; lucrul este normal dacă ne gîndim numai la faptul că un nume suferă mai multe modificări (printre altele, impuse de nevoia de diferențiere) cu cît este mai frecvent: din acest punct de vedere, Gheorghe se situează pe locul 3-4 (după → Ion, Nicolae, Vasile) chiar în epoca contemporană, cînd ne-am fi așteptat la o scădere a frecvenței lui. Alături de formele create în română (hipocoristice, derivate cu un mare număr de sufixe), există împrumuturi numeroase din limbile popoarelor vecine: pe primul loc, prin număr și frecvență, se situează formele slave (bulgărești și sîrbo-croate în zonele sudice ale țării, ucrainene în nord și est), urmează apoi influențele neogrecești (Moldova și Țara Românească), maghiare și germane (în Transilvania) și, începînd încă din secolul trecut, dar manifestîndu-se puternic în sec. 20, influența apuseană. Ne vom opri asupra acesteia din urmă întrucît este una dintre caracteristicile majore ale onomasticii noastre moderne și poate fi mult mai bine urmărită în cazul în care acționează asupra unui nume cu tradiție la români. Modernizarea onomasticii noastre începe încă din prima jumătate a secolului trecut printr-o operație de latinizare a vechilor nume: Gheorghe devine Georgiu, după modelul latinescului Georgius. Urmează apoi introducerea unor nume latine din istoria și mitologia romană (nu s-a observat pînă acum că aproape toate aceste nume romane fuseseră reluate, mai ales în Italia, de unde s-au răspîndit și în alte țări, încă din epoca Renașterii; există deci posibilitatea ca măcar o parte dintre numele romane intrate în onomastica românească să fi fost luate din onomastica modernă apuseană și mai ales din cea italiană). În prima jumătate a sec. 19 încep să pătrundă la noi, în număr din ce în ce mai mare, forme din apus (mai ales franceze, italiene, dar și spaniole, germane, englezești). Aceste forme noi, de tipul George (și derivatele sale), intră în concurență cu formele vechi, fenomen care poate fi bine observat și în zilele noastre. În mediile orășenești sînt preferate noile forme, pe cîtă vreme în mediul rural se remarcă coexistența formelor vechi și noi ale aceluiași nume. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că în anumite regiuni unde Gheorghe nu avea pînă acum corespondent feminin este folosit numele Georgeta (în general acesta este foarte apreciat și frecvent chiar în mediul rural). După aceste scurte considerații asupra componenței grupei de nume care au la bază pe Gheorghe, vom prezenta o parte dintre acestea, selectînd pe cele mai frecvente dar și pe cele mai deosebite (menționăm că mare parte din numele de mai jos circulă astăzi ca nume de familie sau au devenit nume de locuri). I. Gheorghe (Gheorghie, Gheorghieș, Ghiorghian, Gheorghina, Gheorghișor, Gheorghiță, Gheorghițan, Ghiță – hipoc. foarte frecvent – Gheorgan, Gane(a), Gheorghică, Ghica etc.). II. Gherghe, (Ghierghie, Ghergheș, Gherga, Ghergu(l), Gherguș, Gherghin, Gherghina, inițial, folosit și pentru masculin, Gherghinica, Gherghița etc.). III. Gorghie (Gorghe(a), Gorghi, Gorghieș, Gorghiță etc.). IV. Gog (Goga, nume frecvent la aromâni, Gogan, Gogancea, Gogănici, Gogea, Gogotă, Gogu – frecvent astăzi, Goguță, Guță). V. Ghiura, Ghiureș. VI. Giura (Giurea, Giurău, Gioroiu, Giuran, Giurcă, Giurcan). VII. Iorga (Iorgea, Iorgache, Iurgachi, Iorgan, Iorgu). VIII. lordache – provenit din Iorgache, Iorda. IX. Iuca (Iucaș, Iucașan, Iocușan, Iucșa). X. Giurgiu (Giorgiu, Giurgea, Giurgică, Giurgilă, Giurgin, Giurgița, Giurgiucă, Giurjea). XI. Jurj (Jurg, Jurga, Jurgea, Jurja, Jurje). XII. Jura (Jurea, Jurel). XIII. Iurg, Iurga, Iurgachi. XIV. Iura (Iuraș, Iurașcu, Iurie și Iurii – frecvente, Urie, Iureș, Iurca, Iurincu). XV. Iuga (Iugan, Iugaș). XVI. Gociu, Gorea, Goța, Goțea, Goțu, Gota, Gotea (aceste nume cu tema Go- ar putea avea și altă origine). XVII. Gheța, Ghețe(a). XVIII. Zorz (Zorza, Zorzila). XIX. George (Georgel, Georgela, Georgeta, Georgică, Georgina, Gina, Gică, Gela, Gelu, Jorj, Geo). ☐ Alb. Gjergi, Gergj, Gjka, engl. George, fr. George(s), Georgel, Georget, Georgette, Joire, Jori etc., it. Giórgio, Giorgina, Giorgia, Gina, Giorgetta etc., germ. Georg, Georgius, Jörg, Georgia, Georgine, sp. Jorge [horhe], magh. György (Dudó, Györi, Györök, Gyura, Györe, Györk), fem. Györgyi, Georgina, rus. Gheorghii (hipoc. Egór, Gora, Gorea, Jora, Ghera, Gherea, Gheșa, Goga, Goșa etc.), Gheorgina, Iurii (foarte frecvent), scr. Giúragi (formă curentă, alături de cele mai sus citate), bg. Ghiorghi, Gheorghina, Gherga, Ghera, Jora, Jura, Jurja, Iorgo, Goga etc. ☐ La popularizarea numelor în discuție, o contribuție ce nu trebuie neglijată a adus-o faptul că a fost purtat de o serie întreagă de ilustre personalități ale istoriei și culturii românești și universale dintre care amintim: Gheorghe Șincai, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Magheru, Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie, Gheorghe Țițeica, matematician de renume, Gheorghe Spacu, chimist, scriitorii și artiștii Gheorghe Asachi, Gheorghe Barițiu, Gheorghe Tattarescu, George Sion, George Stephănescu, Gheorghe Dima, George Coșbuc, Gheorghe Petrașcu, George Enescu, George Bacovia, George Topîrceanu, George Georgescu, George Călinescu, Gheorghe Anghel etc. Dintre străini sînt foarte cunoscuți la noi Gheorghe Castriota sau Skanderbeg, erou al poporului albanez în lupta contra jugului otoman, George Washington, Georges Jacques Danton, Georges Cuvier, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Georg Simon Ohm etc. sau scriitorii, pictorii și compozitorii: Giorgio Barbarelli da Castelfranco sau Giorgione, Giorgio Vasari, Georg Friedrich Händel, George Gordon Byron, George Sand, Georg Büchner, Georges Bizet, George Bernard Shaw, Georges Seurat, Herbert George Wells, Georges Braque, Georges Duhamel, Georg Trakl, Ghiorghios Seferis etc. În toponimie binecunoscute sînt Sfîntu Gheorghe (oraș și unul dintre cele trei brațe ale Dunării), Giurgiu, Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, Sîngeorz-Băi.

despărți [At: PSALT. HUR. 39^v/8 / V: (înv) ~per~, (îvr) dis~ / Pzi: ~part și (înv) ~țesc / E: ml *dispartire] 1 vt (C.i. un tot) A face să-și piardă coeziunea. 2 vt (C.i. un întreg) A descompune. 3 vt (C.i. un întreg) A divide. 4 vt (C.i. componente) A separa. 5 vt (C.i. componente) A îndepărta. 6 vt (Mat; îvr) A împărți. 7 vr A se clasifica. 8 vr (Fig; îe) A se ~ sufletul de trup A muri. 9 vr (Reg; îe) A i se ~ inima A i se rupe inima Vz rupe. 10 vr (D. drumuri, râuri) A se bifurca. 11 vr (Pan) A avea evoluții diferite. 12-13 vtr (Înv; d. părți simetrice ale unui ansamblu) A (se) îndepărta temporar. 14-15 vtr (Fig) A (se) învrăjbi. 16 vt (Înv) A despica. 17 vt (C.i. elemente de aceeași natură) A desprinde. 18-19 vtr (C.i. elemente de aceeași natură) A (se) izola dintr-un tot. 20 vt A desface. 21-22 vtr A (se) rupe. 23-24 vtr (C.i. elemente identice sau diferite) A (se) îndepărta. 25-26 vtr (Pan) A (se) deosebi. 27 vr (Fig) A renunța la ceva. 28-29 vr A înceta de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv. 30-31 vr A pleca în altă parte (temporar sau) definitiv. 32 vr (Înv; îe) A se ~ dintr-această viață sau din lumea aceasta A muri. 33-36 vtr (Spc) A (se desface sau) a face să se desfacă dintr-o încăierare, dintr-o luptă etc., (ființe sau) grupuri de ființe Si: a despreuna (6-9). 37-39 vr (D. persoane de sex opus) A înceta (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui. 40 vr (D. soți) A divorța. 41 vr (D. soți) A se separa. 42-44 vt (C.i. persoane de sex opus) A face (să nu se mai iubească sau) (să nu mai aibă relații sexuale ori) să nu mai conviețuiască împreună Si: a despreuna (1-3). 45-46 vt (C.i. soți) A face (să divorțeze sau) să se separe Si: a despreuna (4-5). 47 vt (Înv; c.i. legături matrimoniale) A desface. 48-49 vr A renunța la o (credință sau) convingere. 50 vt (C.i. un spațiu). A împărți prin interpunerea a ceva. 51 vt A servi ca linie de demarcație între două spații. 52-53 vt (C.i. ființe) A împiedica (să mai intre în contact nemijlocit sau) să mai comunice, prin ceva care se interpune. 54-55 vt (A îndepărta printr-un interval de timp de un eveniment sau) a servi ca moment de demarcație în timp. 56 vt (Înv) A ține departe. 57-58 vtr A (se) delimita de cineva sau de ceva. 59-60 vtr A (se) constitui ca o separație de restul indivizilor. 61 vt (Rar) A desluși cu privirea.

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a se pune» etc.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru purtările cuiva, care garantează pentru moralitatea cuiva. Sînt chezaș pentru dumnealui. NEGRUZZI, S. III 124. ◊ Fig. Și gonesc prin vînt ștafete... Dînd ecou De sporul nou, Chezaș liniștii de mîine. TOMA, C. V. 403. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița... casele nu se văd, dar fumul din ogeacuri stă chezaș pentru ele. RUSSO, O. 155. Ca martur de credință, chezaș de neuitare, Păstrează suvenirul acelui depărtat. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. (Rar, numai la m.) Bucată de lemn pe care se așază. un obiect pentru a evita contactul lui direct cu pămîntul; căpătîi. Buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor. ODOBESCU, S. I 84.

lega (leg, legat), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănțui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mișcarea, a înțepeni. – 6. A cartona, a broșa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfășura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroșa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericești. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Pușcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greșit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăurașii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluție normală a sensurilor 14 și 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înțepenit; broșat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s. m. (cel care leagă cărți, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s. f. (cea care leagă cărți, snopi); legătoare, s. f. (legătoreasă; bandă, fașă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s. f. (atelier de legare a cărților, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s. n. (legătură; relație; convenție, pact, obligație, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Pușcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s. f. (unire; broșare de carte; coardă, curea; lanț, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relație, tratat; unire, alianță; uniune liberă, relații amoroase; convenție, acord; compromis, obligație; mandat, obligație religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Pușcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înțelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s. f. (învoială, acord; obligație); legătuință, s. f. (legătură, laț; obligație, pact). Cf. dezlega.

ANCHETATOR s. m. (< ancheta + suf. -tor, după fr. enquêteur): persoană care obține de la informator (v.) date despre graiul avut în vedere. A. poate fi un specialist (lingvist) sau un nespecialist (un om cu o anumită pregătire în acest sens), originar din zona anchetată sau non-originar (dintr-o altă zonă). El înregistrează și verifică pe teren datele necesare cercetării întreprinse; de obicei, tot el prelucrează și publică datele înregistrate (atlase, monografii etc.). A. se îngrijește ca în timpul deplasărilor pe teren să fie asigurate cele mai bune condiții de lucru; el trebuie să aibă mereu în minte mediul în care lucrează, să stabilească cu informatorii un contact propice desfășurării discuțiilor, să dovedească permanent interes atât pentru forma sau expresia lingvistică a comunicării, cât și pentru conținutul acesteia (v. și anchetă).

primi¹ [At: CORESI, EV. 236 / Pzi: ~mesc / E: slv приимѫ] 1 vt (C. i. bunuri materiale care aparțin sau care i se cuvin subiectului ori care îi sînt dăruite, oferite, trimise etc.) A intra în posesia sau în folosința a... Si: a căpăta, a obține. 2 vt (Spc; c. i. sume de bani) A încasa. 3 vt (Spc; c. i. scrisori) A ajunge la adresa indicată. 4 vt (Pex; d. persoane) A accepta să intre în posesia a ceva. 5 vt (Îrg; spc; d. persoane) A moșteni. 6 vtr (Îvr; c. i. copii) A (i se) naște. 7 vt (Înv; îe) A ~ în sine A rămâne însărcinată Si: a concepe, a procrea. 8 vt (C. i. nume, titluri, ranguri) A deveni deținătorul, titularul. 9 vt (C. i. mărfuri) A lua în primire, în inventar, în fondul destinat vânzării. 10-11 vt (C. i. știri, informații, explicații, dispoziții, ordine etc.) (A lua ori) a i se aduce la cunoștință. 12 vt (Pex) A beneficia de avantajul, de privilegiul de a lua cunoștință. 13 vt A prelua de la cineva. 14 vt A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. 15 vt A veni în contact cu... 16 vt (Spc) A recepta. 17 vr (Reg) A-i prii. 18 vi (Mun) A înnebuni. 19 vt (C. i. oaspeți, solicitatori etc.) A întâmpina, adesea în mod festiv, protocolar. 20 vt (Pex) A oferi ospitalitate, găzduire. 21 vt A accepta în casă. 22 vt A accepta să găzduiască. 23 vt(a) A avea oaspeți, pe care îi tratează cu mâncare, băutură, dulciuri etc. 24 vt A accepta o vizită. 25 vt(a) A acorda o audiență. 26-27 vt(a) (Înv; îe) A ~ de... A considera ca... sau drept... 28 vt (Jur) A admite ca veridic, ca legitim. 29 vt (C. i. legi, teorii, doctrine, concepții religioase etc.) A adera. 30 vi (Îvr) A înțelege pentru a accepta. 31 vt A avea o anumită atitudine de acceptare, negare, respingere, indiferență etc. 32 vt (Spc) A manifesta bunăvoință, înțelegere, plăcere. 33 vt A accepta cu bunăvoință, cu înțelegere, cu plăcere. 34 vt A admite pe cineva într-un anumit cerc, în cadrul unei organizații, al unei instituții, într-o anumită funcție. 35 vt (C. i. oameni, creștini) A acorda milă, iertare. 36 vt A ierta de păcate. 37 vt (Subiectul este divinitatea) A fi bun, îndurător, binevoitor. 38 vt (Înv; c. i. divinitatea sau reprezentanți ai acesteia) A da ascultare. 39 vt (Înv; c. i. divinitatea sau reprezentanți ai acesteia) A se încrede în... 40 vt A îngloba. 41 (Înv; c. i. oameni) A pune stăpânire un sentiment pe cineva.

ELEMENT s. n. (< lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento): parte componentă a unui întreg. De aici și sintagmele elemente componente sau elemente constitutive ale unei limbi (pentru sistemul fonetic, sistemul lexical sau sistemul gramatical al acesteia); al unui cuvânt compus, al unei locuțiuni sau expresii, al unei construcții perifrastice, al unei propoziții etc. ◊ ~ autohton: totalitatea trăsăturilor fonetice, lexicale și gramaticale, proprii unei limbi, moștenite din substrat. E. autohton al limbii române cuprinde câteva nume de plante, de râuri, de locuri și de persoane; inscripția cu litere grecești (nedescifrată) de pe inelul găsit în 1912 la Ezerovo în Bulgaria; inscripțiile cu litere grecești și latine găsite pe pietrele de la Grădiștea Muncelului; sufixul -esc, vocalele mediale ă și î (â), postpunerea articolului, dualitatea conjunctiv-infinitiv; cuvinte comune cu albaneza (70), ca: abure, argea, balaur, barză, brad, brâu, brusture, bucur(a), buză, cătun, copac, cruța, curma, dărâma, fărâma, gard, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz, mal, măgură, mazăre, mătură, mânz, moș, mugure, murg, năpârcă, pârâu, rânză, scapără, scrum, sâmbure, sterp, strungă, șopârlă, vatră, viezure, zgardă, zgâria etc.; cuvinte care lipsesc atât în albaneză, cât și în latină sau în limbile cu care româna a venit în contact: amurg, aprig, arunca, băiat, beregată, bordei, brândușă, brânză, burtă, caier, carâmb, cârlan, cârlig, copil, creț, custură, droaie, gheară, gorun, grui(u), gudura, îngurzi, mușat, păstra, prunc, răbda, ridica, scurma, strugure, sugruma, șoric, țarc, țarină, țăruș, undrea, urca, urdă, vătăma, viscol, zăr, zburda, zestre, zgârma etc. Printre lingviștii care au studiat e. autohton în limba română se numără: J. Thunmann, B. Kopitar, Franz Miklosich, Hugo Schuchardt, B. P. Hasdeu, O. Densusianu, Al. Philippide, Th. Capidan, S. Pușcariu, Al. Rosetti, I. I. Russu și Gr. Brâncuș. ◊ ~ formant (formativ): cuvânt simplu care intră ca parte constitutivă într-un cuvânt compus sau într-o locuțiune, ca unt- din substantivul untdelemn, stat- din substantivul stat-major, cap din locuțiunea substantivală bătaie de cap, bine- din verbul binevoi, rămas din locuțiunea verbală a-și lua rămas bun etc. ◊ ~ corelativ: cuvânt care intră în relație reciprocă (în corelație) cu un alt cuvânt; cuvânt care indică un raport de reciprocitate (v. cuvânt corelativ). ◊ ~ regent: e. lingvistic căruia i se subordonează o parte de propoziție cu funcție de atribut, de complement sau de element predicativ suplimentar. Astfel, substantivul, numeralul și pronumele sunt e. regente ale atributelor; adjectivul, verbul, adverbul și interjecția sunt e. regente ale complementelor etc. ◊ ~ introductiv: e. lingvistic prin care se introduce, în propoziție, o parte secundară (un atribut, un complement sau un element predicativ suplimentar) sau, în frază, o subordonată. Astfel, e. introductive ale părților de propoziție secundare sunt prepozițiile și locuțiunile prepoziționale, iar ale subordonatelor din frază, conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare, pronumele, adjectivele și adverbele relative. ◊ ~ lingvistic pertinent: e. dotat cu o anumită funcție într-un sistem determinat, care îl distinge de celelalte. ◊ ~ de relație (de joncțiune, relațional, joncțional): cuvânt care realizează un anumit tip de relație, în propoziție sau în frază (de coordonare sau de subordonare). Sunt considerate e. de relație (joncționale) în limba română: conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale coordonatoare (pentru coordonare); prepozițiile, locuțiunile prepoziționale, conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare, pronumele și adjectivele relative, pronumele și adjectivele nehotărâte relative, adverbele relative (pentru subordonare) – v. și conjuncție, pronume, adjectiv și adverb. ◊ ~ predicativ suplimentar: parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb sau față de interjecția predicativă, pe de o parte, și față de numele sau pronumele subiect sau obiect, pe de altă parte). El însoțește deci aceste unități, exprimând o acțiune, o calitate, o însușire sau o caracteristică, simultană cu acțiunea exprimată de verb sau sugerată de interjecția predicativă și atribuită uneia sau mai multor persoane. E. predicativ suplimentar este o parte de propoziție cu însușiri mixte: de atribut, dar și de complement; de parte de propoziție secundară necircumstanțială, dar și de parte de propoziție secundară circumstanțială. Este exprimată prin substantive, adjective, numerale sau verbe (la moduri nepersonale) și de aici clasificarea sa în e. predicativ suplimentar cu aspect nominal și e. predicativ suplimentar cu aspect verbal. Cel exprimat prin nume stă în cazurile nominativ sau acuzativ: „Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” (M. Sadoveanu); „Am decretat tricolorul ca steag național” (Camil Petrescu); „Mahalaua înțelenise îngropată în troieni”; (B. Șt. Delavrancea); „Plecat-am nouă din Vaslui” (V. Alecsandri); „Apoi mai rămâneți sănătoși, zisei încălecând și cârnind calul pe drum” (C. Hogaș). ◊ ~ predicativ suplimentar simplu: e.p.s. exprimat printr-un singur termen, ca în exemplele „Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă” (M. Eminescu); „Prin care trece albă regina nopții moartă” (idem). ◊ ~ predicativ suplimentar complex: e.p.s. alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de mod de precizare, de întărire sau de aproximație, ca în exemplele „Îl văd chiar plângând”; „A sosit cam înghețat”; „A trimis-o tot nepregătită”.◊ ~ predicativ suplimentar multiplu: e.p.s. exprimat prin doi sau mai mulți termeni în raport de coordonare, ca în exemplul „O moară stă bătrână, uitată pe pârâu, / De oamenii din sate cu holdele de grâu” (I. Pillat). ◊ ~ predicativ suplimentar dezvoltat: e.p.s. alcătuit dintr-un substantiv propriu însoțit de pronume sau de un apelativ, dintr-un substantiv comun și un adjectiv posesiv (legat prin cratimă de primul) sau dintr-un numeral cardinal și un substantiv (precedat de prepoziția de), ca în exemplele „L-am luat drept prieten (drept nenea Ion, drept văru-său)”; „L-am făcut de doi metri”. ◊ ~ predicativ suplimentar prepozițional: e.p.s. exprimat printr-o parte de vorbire cu autonomie semantică, precedată de o propoziție, ca în exemplele „Ca funcționar comercial, pravila lui trebuie să fie punctualitatea” (G. Galaction); „Prietenii lui cei vechi îl știau drept un ușurel diletant (M. Sadoveanu). ◊ ~ predicativ suplimentar subînțeles: e.p.s. a cărui prezență este dedusă în cadrul unei propoziții date prin raportarea acesteia la propoziția anterioară, ca în exemplul ”Vine ca medic sau nu vine? – Vine (ca medic).

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)