Definiția cu ID-ul 1000240:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SEROPOZITÍV, -Ă (< fr.) adj. (Și subst.) (Persoană) care prezintă un serodiagnostic pozitiv, în special la virusul HIV; (ființă) al cărei ser sangvin conține anticorpi specifici, în special ai virusului HIV. HIV poate să rămână mult timp latent, înainte de a declanșa Sida, însă în tot acest interval persoana s. îl poate transmite prin contacte sexuale (vaginale și anale) neprotejate, prin folosirea în comun a seringilor (în grupuri de toxicomani, dar și ca urmare a unor neglijențe în mediul spitalicesc), prin instrumente medicale nesterilizate corespunzător, prin transfuzii sangvine sau de la mamă la copil în timpul travaliului sau prin alăptare. Totuși s. nu trebuie excluși din colectivitate, deoarece transmisia HIV pe alte căi (aeriană, digestivă) nu este posibilă. Se apreciază că în prezent există pe glob c. 40 mil. de persoane s., dintre care aproape două treimi în țările africane.