CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a se pune» etc.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru purtările cuiva, care garantează pentru moralitatea cuiva. Sînt chezaș pentru dumnealui. NEGRUZZI, S. III 124. ◊ Fig. Și gonesc prin vînt ștafete... Dînd ecou De sporul nou, Chezaș liniștii de mîine. TOMA, C. V. 403. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița... casele nu se văd, dar fumul din ogeacuri stă chezaș pentru ele. RUSSO, O. 155. Ca martur de credință, chezaș de neuitare, Păstrează suvenirul acelui depărtat. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. (Rar, numai la m.) Bucată de lemn pe care se așază. un obiect pentru a evita contactul lui direct cu pămîntul; căpătîi. Buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor. ODOBESCU, S. I 84.