CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Din lat. corvus.

!stârc-de-noapte (pasăre) s. m., pl. stârci-de-noapte

corb-de-noapte (pasăre) s. m., pl. corbi-de-noapte

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, cu penele negre și ciocul puternic (Corvus corax). Corbi fîlfîiră spre albăstrime din brazii rîpelor și pe urmă se întoarseră cu zboruri învăluite. SADOVEANU, B. 90. Din zare depărtată răsare-un stol de corbi. EMINESCU, O. I 128. Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112. Corb la corb nu scoate ochii (= asupritorii, exploatatorii, legați prin interese comune, nu-și fac rău unul altuia și nu apără niciodată pe cei exploatați). Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. Trei cai... Unu-i roșu ca focu, Altu-i negru ca corbu; Și pe care șez călare, Pintenog de trei picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. (Depreciativ; mai ales la pl.) Nume dat exploatatorilor, imperialiștilor, ațîțătorilor la războaie, celor dornici de vărsări de sînge. Popoarele au învățat mult din experiența celui de-al doilea război mondial. Ele nu vor să-și mai verse sîngele, să-și vadă distruse țările, să-și vadă spulberate familiile și căminele pentru a îngrășa pe corbii profiturilor de război, pentru a satisface setea de putere a aventurierilor pretendenți la dominația mondială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2693. Nu sîntem carne de ospețe. Să afle corbii și să-nvețe. BANUȘ, B. 123. ♦ (Adjectival) Negru, foarte negru. Dădea... la o parte o șuviță de păr corb. SADOVEANU, P. S. 80. ◊ (Adverbial) Pletele-i dese și negre corb se îndoaie în unde. din creștetul frunții pînă la umerii obrajilor. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Compuse: corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran: corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și pîntecele alb-cenușiu; trăiește pe lîngă bălți (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare, rar întîlnit în Marea Neagră, lung de 18 – 25 cm, cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă.

corb¹ sm [At: PSALT. HUR. 304/₉ / Pl: ~i / E: ml corvus] 1 Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu pene negre, lucioase, cioc și picioare puternice Si: croncan (Corvus corax). 2 (Îe) A crăpa ouăle ~ului sau A îngheța ouăle sub ~ A fi foarte frig. 3 (D. o persoană; îe) A face treabă sau slujbă ca ~ul A nu se ține de cuvânt. 4 (Îae) A nu fi de nici un ajutor. 5 (Îe) Negru ca ~ul Foarte negru. 6 (Orn; îc) ~-albastru Dumbrăveancă. 7 (Orn; îc) ~-de-mare Cormoran. 8 (Orn; îc) ~de-noapte Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pântece alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 9 (Îc) ~de-arătură Cioară-bălțată-de-câmpie. 10 (Îs) Zilele ~ului Perioadă cuprinsă între 19 și 24 martie, când este foarte frig. 11 (Reg) Vultur. 12 (Arg) Țigan. 13 (Prt) Cal slab, care nu mai este bun de nimic. 14 (Iht) Pește de mare, de culoare brună, cu cap mare și bot gros, rotunjit (Corvina nigra). 15 (Bot) Varietate de struguri pentru vin, cu boabe mari, negre și tari Si: crăcănată. 16 (Îc) ~-ciorăsc Struguri cu boabe mici și rare, asemănători cu stafidele. 17 (Ast; art) Constelație din emisfera australă.

lăstun sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 179 / V: (pop) lastan, lăstari, lasturn, las~, ~tor, (reg) ~trun, ~e, ~turn, (îvp) loston, lustron, lostug, los~, lus~, răs~, răstund, restun, restur / Pl: ~i / E: slv ластоуна] 1 (Șîc ~-alb, ~-de-casă, ~-de-sat) Pasăre migratoare din ordinul pashiformelor, asemănătoare cu rândunica, dar cu coada mai scurtă Si: (pop) râpar (Delichon urbica). 2 (Șîc ~-de-apă, ~-de-mal, ~-de-râpi) Pasăre migratoare cu spatele cafeniu-cenușiu și abdomenul alb care trăiește, mai ales, în vecinătatea apelor (Riparia riparia) Si: (pop) râpar. 3 (Orn; șîc ~-mare, ~-negru, ~-de-biserică, ~-de-mare) Drepnea (Cypselus apus). 4 (Îc) ~-de-ploaie Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 5 (Îc) ~-de-noapte Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pop; îe) A sta ~ pe capul cuiva A plictisi pe cineva prin insistență. 7 (Pop) Persoană care trăiește din munca altcuiva. 8 (Reg) Animal care nu aduce nici un folos. 9 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 10 (Zlg; îvr) Șobolan (Rattus norvegicus). 11 (Reg) Copil de țigan Si: puradel.

țiuic [At: BĂCESCU, PĂS. 169 / P: ți-u~ / V: ~ică sf, țâu~ i, țâuică sf, țuic i, sm, țuică sf / Pl: ~ici / E: fo] (Trs) 1 i (Adesea pronunțat cu al doilea „i” prelungit; repetat) Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de unele păsări noaptea. 2 i Cuvânt care imită sunete reflexe, strigăte, zgomote ascuțite Si: țânic, țivlic¹. 3 sm (Orn) Nume dat unei păsări răpitoare de talie mică, asemănătoare cu bufnița Si: (reg) ciovică, țuvică (Glaucidium passerinum). 4 sm (Orn; îf țiuică, țuic, țuică) Cucuvea (Athena noctua). 5 sm (Orn) Huhurez (Strix aluco).

corb-de-noapte (pasăre) s. m., pl. corbi-de-noapte

CORB sm. 1 🐦 Pasăre de pradă, cu penele foarte negre cu reflexe albăstrii sau violete; se hrănește în special, cu stîrvuri (de aci și blestemul: mînca-te-ar corbii!) (Corvus corax) (🖼 1455); negru ca ~, negru ca pana ~ului, foarte negru; ‼ adv. : trecu altul, cu părul lung și negru ~ (DLVR.); (P) : ~ la ~ ochii nu-și scoate, cei ce se potrivesc la fire, la apucături, etc. nu-și strică unul altuia, nu caută să-și facă rău; e frig de ’nghiață ouăle sub ~, e un ger strașnic ¶ 2 🐦 ~ ALBASTRU = DUMBRĂVEANCĂ ¶ 3 🐦 ~-DE-MARE, ~ MARIN = CORMORAN ¶ 4 🐦 ~-DE-NOAPTE, pasăre cu capul, ceafa și umerii negri, cu spinarea cenușie și pîntecele alb, amestecat cu cenușiu; trăește pe lîngă bălți, unde se ține ascunsă ziua printre trestii și iese numai seara ca să-și caute hrana; are sborul lin și tăcut ca al bufnițelor; numită și „jidan” sau „stîrc cenușiu mic” (Nycticorax europaeus) (🖼 1456) ¶ 5 🐟 Pește de mare, de 18-25 cm., cu capul mare și botul gros, rotunjit; falca de sus e mai lungă și mai lată decît cea de jos; e de coloare brună, cu pîntecele puțin gălbuiu stropit cu picățele negre (Corvina nigra) (🖼 1457) ¶ 6 🌿 Varietate de struguri negri ¶ 7 💫 Constelațiune în emisfera australă [lat. corvus].

CORB, corbi, s.m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decît cioara, cu penele negre, cu ciocul puternic (Corvus corax). Corb la corb nu scoate ochii (= cei necinstiți, legați prin interese comune, nu și fac rău unul altuia). ♦ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveană; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și pîntecele alb-cenușiu (Nyticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus.

coac s..m. (reg.) pasăre de noapte răpitoare.

cobe (cobe), s. f. – 1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniță, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, țîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR); cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a țipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s. n. (țipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s. f. (găină; pasăre), folosit cu nuanță depreciativă, cf. boală; cobăț, s. m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu ușurință în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunța nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a țipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s. n. (rău augur, piază rea); cobeală, s. f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeași familie face parte cobie, s. f. (coccis; tîrtiță, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeș (după DAR, în legătură cu sb. kobila „noadă”).

NOCTURN, -Ă I. adj. 1. care se face, se petrece noaptea. 2. (despre păsări, animale) de noapte. 3. (despre flori) care nu se deschide decât noaptea. II. s. f. compoziție muzicală cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventă în sec. XVIII și XIX. ♦ în ~ = (cu privire la desfășurarea competițiilor sportive) în timpul nopții. (< fr. nocturne, lat. nocturnus)

PROSTITUATĂ acadea, amazoană, anină, balerină, bambilici, bașoaldă, bârfă, bârzoaie, II.B.C., boarfă, bodroanță, bordeleză, borfet, borfetă, braică, bufă, bufniță, buleandră, calmant, calorifer, cameristă, captivă, cartoafă, cațaveică, chiftea, cleopă, cloambă, coardă, coardă penală, conopidă, cordache, cordeanu, cordelie, cordescu, cotarbă, curvă, curviștină, dalilă, dambilușcă, famă, farfuză, fârță, fârțoagă, femeie cu condicuță, flautistă, fleașcă, fleoarță, fleorțotină, fleștură, fliușcă, floarță, floștină, focă, frecangioaică, fufă, garidă, handră, hanțușcă, hartabă, hastură, hâță, iapă, iavașă, jantă, jartea, Lady Mary, libarcă, libelulă, lipitoare, maimuță, marcoavă, marfă, mastroacă, mesalină, meseriașă, mordină, oafă, oarfă, pacientă, parașută, pasăre de noapte, pârjoală, penalistă, pensionară, pocnitoare, potloagă, prăjitoare, puită, pupăză, pușcătoare, putoare, răpitoare, rufă, scabie, servitoare, spălătură, spintecătură, știoaflă, ștoarfă, ștroamfă, tapeză, taxatoare, terfeloagă, tiristă, tivitoare, traseistă, țolină, țundră, veveriță, vrăbioară, zdreanță penală.

pasăre de noapte expr. (eufem.) prostituată.

cilioaie, s.f. – (ornit.) Pasăre pestriță, cât o sarcă (Papahagi 1925). Pasăre de noapte (Memoria 2004). – Et. nec. (MDA).

KONWICKI [konvítski], Tadeusz (n. 1926), scriitor și regizor polonez. Martor al unei generații neadaptate, confuze și stresate („Cheia visurilor vremii noastre”), victimă a urmărilor războiului („Mica Apocalipsă”, „Fluviul subteran, păsări de noapte”), excelează în alternarea diferitelor planuri temporale („Răsărituri și apusuri de lună”). În cinema se face cunoscut cu „Ultima zi de vară”, impunând ulterior un stil original în „Sărbătoarea Tututor Sfinților”, „Salto”, „Atât de departe, atât de aproape”, „Valea Issei”.

bufniță f. 1. pasăre de noapte singuratică (Strix bubo); 2. fig. care trăește retras de lume. [V. buhă].

buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].

liliac m. pasăre de noapte, asemenea unui șoarece, cu aripi lipsite de pene (Vespertilio): ca liliecii nopții ce fug de ziuă mare Al. [Serb. LILĬAK].

ARARE adv. Arar. Arare, cîte-o pasăre de noapte fîlfîia greu peste capul lui Cocoran, dînd un țipăt scurt. CAMILAR, TEM. 146. Vin zgomote din sat, arare. O frîntură de cîntec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. SADOVEANU, O. V 692. Tu cîntai, și-n depărtare Eu priveam rîzînd pe lunci: Eu m-am cumințit de-atunci, Rîd așa de-arare! COȘBUC, P. I 260.

CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre de noapte cu penele de culoare cenușie; trăiește pe lîngă casele părăsite, în coșuri, prin scorburile copacilor etc. (Athene noctua). V. bufniță. Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40.

MLAJĂ, mlăji, s. f. Arbust din familia salicaceelor, cu frunze cenușii-verzui, care crește prin prundișuri și prin zăvoaie și ale cărui ramuri subțiri și flexibile sînt întrebuințate Ia împletitul coșurilor, la legatul viei etc. (Salix viminalis). Trecură pe la marginea satului, prin desiș mărunt de mlajă. SADOVEANU, O. I 522. ◊ (Cu sens colectiv) În mlaja de pe prunduri, o pasăre de noapte fluieră deodată un viers. C. PETRESCU, S. 35. ♦ (Cu sens colectiv) Ramurile arbustului descris mai sus: p. ext. vițele altor plante servind la legatul viei. Mergeau într-o trăsurică ușoară, cu coșul din mlajă împletită, vopsită galben. SADOVEANU, O. IV 382. Vițele de vie ale unui butuc se leagă cu mlajă. I. IONESCU, P. 249. Vîrșa îi împletită din mlajă. ȘEZ. IV 115.

NEGRU¹ s. n. 1. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră, întunecată. Să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului. C. PETRESCU, R. DR. 8. Vasul în goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripilor desfăcute în negrul apei. BART, S. M. 15. Un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. IBRĂILEANU, A. 145. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a i se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. De nu mă propteam de-un stîlp de la gărduț, cădeam; negru mi s-a făcut înaintea ochilor. MIRONESCU, S. A. 76. Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor. CREANGĂ, A. 5. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. ♦ Veșmînt, îmbrăcăminte, acoperămînt de culoare neagră. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată. MACEDONSKI, O. I 43. ♦ Fig. Întristare, mîhnire, jale. De cînd badea mi s-a dus, Negru-n curte mi s-a pus Și pe par și pe nuia Și pe inimioara mea! BIBICESCU, P. P. 118. 2. Materie care înnegrește, vopsea neagră. Pudra se topise de pe obraji, negrul curgea de sub gene. C. PETRESCU, C. V. 198. ◊ Negru de fum = cărbune obținut prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor substanțe organice, întrebuințat la prepararea unor vopsele negre. Negru de anilină = substanță colorantă obținută prin oxidarea unei sări de anilină. Negru animal = cărbune de natură organică, extras din substanțe organice. 3. Murdărie. Radu Comșa văzu că unghiile prietenului sînt netăiate, cu negru dedesubt. C. PETRESCU, Î. II 189. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) de loc. Aș păcătui de moarte, deacă o aș învinui numai cît e negru sub unghie. RETEGANUL, P. II 49. Da și din mîini și din picioare, cum se zice, și folos, nici cît negru sub unghie. ISPIRESCU, L. 207.

VICIU, vicii, s. n. 1. Defect, neajuns, cusur, lipsă. Descompunerea formei, dispariția adevăratei măiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. (Jur.) Viciu de formă = greșeală esențială în ce privește forma unui act (atrăgînd după sine nulitatea actului). 2. Pornire firească spre rele, apucătură rea, patimă; desfrîu, dezmăț, destrăbălare. În altă lucrare dramatică personagiile sînt personificarea tuturor virtuților și viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249. Viciul este o pasăre de noapte ce pradă la întuneric; ascunde-te de dînsa la lumină, că nu te va putea găsi. BOLLIAC, O. 261. – Pl. și: viciuri (ALECSANDRI, S. 154, NEGRUZZI, S. I 334). – Variantă: vițiu (C. PETRESCU, C. V. 24, NEGRUZZI, S. I 288) s. n.

cilioaie, s.f. – (reg.; ornit.) Pasăre pestriță, cât o sarcă (Papahagi, 1925). Pasăre de noapte (Memoria, 2004). – Et. nec. (MDA).

ciurlic, ciurlicuri, s.m. – (reg.; ornit.) Pasăre de noapte; huhurezul mare (Strix uralensis), denumit astfel în Ieud, Săpânța, Moisei (Monumente, 1976: 103). – Probabil cf. ciurlica (despre păsări) „a cânta, a ciripi; a forfoti” (onomatopee).

budiuhoci sm [At: DA / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Pasăre de noapte.

buhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Atropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).

pajură sf [At: URICARIUL, XI, 275/11 / V: (reg) pagiră, pagire, ~jără, ~jăre, ~jere, ~jiră, ~jor sm, ~joră, ~jore, ~re, (nob) pazăre / Pl: ~ri, (înv) ~re, (reg) păjuri / E: ucr пажера „ființă lacomă, nesățioasă”] 1 (Șîc ~-imperială, ~-împărătească, ~-mare, ~-de-munte) Pasăre răpitoare de zi, din familia acoilidelor, mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu gheare lungi și ascuțite, cu ciocul masiv și tăios, cu privirea ageră și cruntă, care se hrănește numai cu carne proaspăt sfâșiată Si: acvilă, iepurar, (reg) aciră, hoală, ortanuligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică (Aquila chrysaëtor). 2 (Șîc ~-de-câmp) Acvilă imperială (Aquila heliaca). 3-4 Două specii de acvilide de dimensiuni mai mici, cele mai întâlnite în țara noastră (Aquila pomarina și pennata). 5 (Îc) ~-porumbacă Acvilă cu pene pestrițe (Aquila fasciata). 6 (Îc) ~-de-stepă Acvilă care trăiește în stepă (Aquilla nipalensis orientalis). 7 (Îc) ~-de-mare Vultur-pescar (Pandion heliaëtus). 8 (Reg) Barză (Ciconia). 9 (Reg) Pasăre de noapte, nedefinită mai îndeaproape. 10 (Mtp) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri supranaturale. 11 Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau un vultur cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse, care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări. 12 Stemă reprezentând pajura (11). 13 (Înv; îe) A merge înainte ca ~ra nemțească A înainta fără întrerupere. 14 Una dintre cele două fețe ale unei monede, pe care este imprimată stema țării Vz revers. 15 (Mun) Graniță. corectat(ă)

țibroc sm [At: MARIAN, O. II, 405 / V: țibocă / Pl: ~oci / E: nct] (Reg) 1 Numele unei păsări de mărimea unei rațe, cu pene negre și albe, care trăiește la munte, hrănindu-se cu iarbă și cu cetină Si: cocoș-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix). 2 (Îf țibocă) Numele unei păsări de noapte nedefinite mai îndeaproape.

uninea sf [At: MARIAN, O. I, 435 / Pl: ~ele / E: pbl fo cf și minunea] (Reg) Pasăre de noapte mai mică decât porumbelul, cu pene pestrițe și aripi scurte, care trăiește în pădurile de molid Si: (reg) minunea (Aegolius funercus).

strigide sfp [At: DN³ / E: fr strigidés cf lat strix „cucuvea”] 1 Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea. 2 (Lsg) Pasăre din această familie.

cilioaie, s.f. (reg.) Pasăre pestriță, cât o sarcă; pasăre de noapte. – Et. nec. (MDA).

MLÁJĂ s. f. 1. Numele mai multor arbuști : a) (și în sintagmele răchită de mlajă, PANȚU PL., răchită mlajă, id. ib răchițică mlajă, id. ib.) arbust din familia salicaceelor, cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile rîurilor; lozie, răchită, răchită albă, răchițică albă (Salix viminalis). PANȚU, PL. ; b) răchită albă (Salix incana). id. ib.; c) (regional) răchită roșie (Salix purpurea). id. ib. ; d) răchită (Salix fragilis). id. ib. Trecură pe la marginea satului, prin desiș mărunt de mlajă, și dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. III, 189. 2. (Cu sens colectiv) Tufiș sau pădurice de mlajă (1) sau, p. g e n e r., de salcie; mladă (2). În mlaja de pe prunduri, o pasăre de noapte fluieră deodată un viers. . . Freamătul sălciilor se potoli. C. PETRESCU, S. 35. Decît să stăm degeaba lîngă ghizunie, mai bine slobozim copoii în stuh și-n mlajă, devale. SADOVEANU, O. VI, 637. 3. (Adesea cu sens colectiv) Ramură tînără de mlajă (1) sau, p. g e n e r., de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și întrebuințată la împletitul coșurilor, al leselor etc., sau la legatul viței de vie. Legatul cu mlaja a vițelor se întrebuințează la ridicat și la încordit. Legatul cu mlaja de tei este cel mai bun; iar cu mlaja de salcie este cel mai economic. I. IONESCU, P. 250. Coșurile sînt împletite din mlajă. ANTIPA, P. 59. Prin unele părți, în loc de scoarță se întrebuințează niște lese sau coșuri împletite din mlajă de tei sau răchită. PAMFILE, I. C. 135. Mergeau într-o trăsurică ușoară, cu coșul din mlajă împletită, vopsită galben. SADOVEANU, O. V, 127. Presvitera Olimbiada. . . avea într-o corfă de mlajă petrecută în cotul mînii stingi cele de trebuință lucrării sale. id. N. P. 45. Butucii de vie . . . primăvara scoțîndu-se din pămînt, fiind îngropați toamna, se ridică la arag legîndu-se cu mleji. H. III 3, cf. XII 216. Vîrșa îi împletită din mlajă (nuieluși.). ȘEZ. IV, 115. Butucu-l legăm di haraz' cu mlajî de răkiț. A IX 2. – Pl.: mlăji și (regional) mleji. – Și: (regional) mleájă s. f. PAMFILE, I. C. 69. Sg. refăcut din pl. mlăzi (al lui mladă).

lepădătură s.f. I (pop.) 1 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurățenie. 2 (med., med. vet.) v. Avort. Embriotocie. 3 (med., med. vet.) v. Avorton. II fig. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, pușlama, secătură, <fig.> căzătură, javră, jigodie, lepră, otreapă, potaie, zdreanță, <fig.; înv. și pop.> lingoare, <fig.; pop. și fam.> scârnăvie, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, pintenat, tinichea, <fig.; reg.> jagardea, loază, lozenie, postoroncă, <fig.; reg.; deprec. sau peior.) jabă, șulfă, <fig.; deprec.> poamă, <fig.; peior.> gunoi. Individul este o lepădătură lipsită de caracter. 2 (pop.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Avorton. Stârpitură. 3 (peior.) <fig.; peior.> drojdie, gunoi, leșinătură, pleavă, putregai, scurs¹, scursoare, scursură, spumă, substructură, <fig.; pop.; peior.) codină. Acești indivizi fac parte din lepădătura societății. 4 (peior.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil¹). 5 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).

libră¹ s.f. I 1 (fin.; în trecut; înv. și reg.) v. Băncuță. Firfiric. 2 (fin.; înv.; adesea urmat de determ. care indică țara unde a fost emisă sau metalul din care a fost făcută) v. Liră². 3 (fin.; înv.) libră sterlină v. Liră sterlină (v. liră²). 4 (metrol.; înv.) v. Pfund. Livră. 5 (art. Libra; astron.; înv.; nm. pr.) v. Balanța (v. balanță). Cumpăna (v. cumpănă). II fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).

ciurlíc, ciurlicuri, s.m. (reg.) Pasăre de noapte; huhurezul mare (Strix uralensis), denumit astfel în Ieud, Săpânța, Moisei. – Cf. ciurlica (despre păsări) „a cânta, a ciripi; a forfoti” (onomatopee).

CIUF¹ sm. I. 🐦 1 CIUHUREZ; în Mold. cunoscut și sub forma CIOF: Iar cioful juruește că noaptea fără somn în veci o va petrece (DON.) ¶ 2 Pasăre de noapte, de 18-20cm. ce seamănă cu bufnița; trăește prin livezi, grădini și vii, stînd toată ziua nemișcată într’un copac, în a cărui scoarță se confundă prin coloarea penelor sale, și numai după apusul soarelui pornește să-și caute hrana; numită și „ciuf-pitic” (Scops Aldrovandi) (🖼 1232) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, ~-DE-BALTĂ, varietate de ciuhurez, avînd pe cap un moț mic alcătuit din pene scurte; petrece în timpul zilei printre ierburi sau trestii (Otus brachyotus) (🖼 1233). II. (pl. -furi) sn. 1 Moț de păr, smoc de păr sbîrlit în vîrful capului ¶ 2 F Părul capului ¶ 3 F Om, copil cu părul sbîrlit, nepieptănat: aci fuseși, ciufule? (DLVR.) III. adj. Cu părul sbîrlit, ciufulit: iapă ~ă (PANN) [comp. it. ciuffo].

CIUHUREZ, CIUHURETE sm. 🐦 Pasăre de noapte, un soiu de bufniță, cu ochii mari galbeni, cu cîte un moț de pene deasupra urechilor; numită și „buhurez”, „(hu)hurez”, „huhurete”, „ciof”, „ciuf-de-pădure”, etc. (Otus vulgaris) (🖼 1234): ciuhurezii, te apucă răcori de groază, cînd îi auzi (ISP.); un ciuhurete înfioră pădurea cu strigătul lui (S.-ALD.) [ciuf + huhurez].

NEBUN, -Ă adj., subst. I. adj. 1. (Învechit și popular) Negativ al lui bun; care nu este bun, rău; spec. păcătos; îndărătnic; leneș; stricat; nemernic (3), netrebnic. Fărădelegea cugetă într-așternutul său, pristani tuturoru cailoru nebure (calea rea psalt. 65), pizmi nu ogodi. psalt. hur. 30^r/19. Și-mi zis[e] îngerul: acela nuor de focu iaste a oamenilor nebuni, ceia ce se mestecă împreună în rugăciunea periților (cca 1550). gcr i, 2/22, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/20. Neblagodareniia... dîrji și nebuni i face. coresi, ev. 422, cf. 305. Fii nebuni simt și fără înțel[e]sătură, mîndri simt a fac[e] rău (a. 1600-1650). gcr i, 141/27. Cum au înțeles că nu-i Antohi Vodă domnu și-i Neculai Vodă s-au și spăriet de faptele lor cele nebune ce făcusă. neculce, l. 193, cf. 65. Pomeneaște la anul 520 precum, cu nebună paza slujitorilor carii era la Dunăre, gothii au trecut în Misia. cantemir, hr. 207. Rușinăm nebună înțelepciunea neînțelepților înțelepți ai lumii aceștiia (a. 1703). gcr i, 348/13. La Brașov... era toți nebunii boiarii țării strînși (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 61/31. Înțelepciunea elinească nebună a fi o ai arătat. mineiul (1776), 49^r1/31, cf. lb, cihac, ii, 22. La elenii aceia, zeii cei buni ca și cei nebuni... toți fierbeau într-o oală, cum se zice. ispirescu, u. 4, cf. bul. Fil. v, 228. Doar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună Prin gropiș, Prin răsturniș. teodorescu, p. p. 180, cf. alr i 1 560/40, alr ii 3 597/886, 3 672/172, 551, 3 739/250, 791. Casă năbună. alr ii/i h 256/29. Vinul îl bei de bun, Și el te face nebun. zanne, p. iv, 182. ◊ (Cu determinări, complemente de relație) Nebun de cap. dr. iv,1 053. ♦ (Substantivat) Neome și nebune, nu te temi, nu te rușinezi, ce încă iubire de oameni acmu ți-aduci aminte și de miluire și de mingîiare ? coresi, ev. 368. Sfaturile și socoteala acestor 2 nebuni, Dumitrașco și Toma, i-au făcut dă se-au rușinat și biruința au pierdut. n. greceanu, cm ii, 183. ♦ (Învechit, rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care nu este vrednic, demn (de...). Bogații în ce chip grăiesc așa și fac și nesătui arătîndu-se și nebuni de darul Domnului nostru Dumnezeu. coresi, ev. 399. ♦ (Regional; despre ciuperci) Care nu este comestibil; otrăvitor. cf. n rv 71. Nu vorbi tot minuni, Dor n-ai mîncat bureți nebuni. marian, nu. 415, cf. gr. s. v, 45. Bureț d-ăi nebuni. alr ii 6 405/182. Vribe nebune. ib. 6 405/346. ♦ (Regional) Mere nebune = numele unei specii de mere nedefinite mai de aproape. cf. grecescu, fl. 222, bianu, d. s. ◊ Muiere nebună = vrăjitoare. cf. alr i 1 397/315. ♦ (Regional; substantivat, m.) Drac (Brusturi-Oradea). cf. alr i 616/302. 2. (Mai ales despre oameni; în opoziție cu cuminte, înțelept) Lipsit de judecată dreaptă, de rațiune, fără minte, nesocotit (3), necugetat, (învechit și popular) nebunatic (1); p. ext. slab de minte, prost, netot (I 2), (regional) pater¹. Că așa iaste voia lu Dumnedzeu, binrefăcătorilor se înfrănre nesciința oameniloru celora nebunrilor (oamenilor celor fără minte biblia 1688). cod. vor. 148/24. Cinci [fete] era din cele înțeleapte și cinci nebune. tetraev. (1574), 244. Dară de vrea fi cerșut și capul tău, o nebune Iroade, acea fără de rușine jucătoare, fi-ți-l vreai dat ei? coresi, ev. 546. Ca pre un dobitoc nebun mînă-l diavolul să pască porcii în holdele sale. varlaam, c. 17, cf. 445. Cine dintru oameni are hi atâta de nebun să-ș dea ochii săi să-i scoață neștine pentru bani? id. ib. 161. Giudețul să îndeamnă a mai micșura certarea celui vinovat, de cum spune pravila, când cel vinovat iaste surd sau mut; de vreame ce unul de aceștia iaste ca și un prunc micșor și ca unul de cei fără minte, nebun. prav. 293. O nebuni galateani, cine vă amegi să nu îngăduiți dereptăției? n. test. (1648), 252^v/24, cf. 206^v/34. De aceea nu fiți nebuni, ci să pricepeți ce este voia lui Dumnezeu! neagoe, înv. 18/1. Împăratul este cam nebun, lipsit de minte și celea ce nu să cade a face, acelea face. ist. ț. r. 102, cf. anon. car. Cine-ș lasă lucrul pentru altul, nebun esti (a. 1779). gcr ii, 121/14, cf. 83/27. O găină clocea niște oao de șarpe cu toată osîrdiia. Iară o rîndurea dintr-un copaci o văzu și-i zisă: oh, nebună ce ești tu, pentru ce clocești aceaste oao? (a. 1812). id. ib. 211/31. Doamna Mariiai este frumoasă, prea frumoasă, dar ce să-i fac că este nebună, prea nebună. kotzebue, u. 4^v/16, cf. lb. [Omul este] uneori cuminte foarte, alte dăți nebun mai mare. conachi, p. 275. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească! alecsandri, poezii, 366, cf. lm. Baba, cînd vede că și-a bătut găina joc de dînsa, o prinde ș-o bale, ș-o bate pîn-o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgîrcită și nebună a rămas de tot săracă. creangă, o. 24. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș! rebreanu, r. ii, 46. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun; Oamenii-s cu gînduri multe, Merg în crîșmă să le uite. jarnîk-bîrseanu, d. 385. Are muierea asta tri copii, și capu-i tăt nebun. alr ii 2 960/250. Omul bătrîn și nebun, leagă-l de gard și-i dă fîn, se spune despre cel care a îmbătrînit și tot fără minte a rămas. Cf. zanne, p. ii 489. Nu e nebun cel ce mănîncă șepte mălaie, ci e nebun cel ce i le dă. id. ib. iii, 601, cf. iv, 43, 80. ◊ (Substantivat) Ințeleageți acmu fără de mente întru oameri și neburii. psalt. 196. Nebune! ce veri tu semîna nu va învie (a. 1569-1575). gcr i, *13/34. Nebunele își luară lumânările lor și nu luară cu eale unt în vasele lor. tetraev. (1574), 244. Iară nebunii ce nu înțeleg a lu Dumnezeu mîndrie șf tocmeala... pre Dumnezeu fac vinovat sau pre oameni de al lor rău. coresi, ev. 60, cf. 397. Fie cine veade că înțelepții încă mor, împreună nebunul și neînțeleptul pier (a. 1651). gcr i, 155/18. Și încă amăgeșt[i] și pruncii nebunilor a nu să-nchina dumnedzăilor. dosoftei, v. s. septembrie 6^r/3. Cinsteaște mai vrătos pre cel bun și înțelept decăt pre cei răi și nebuni. fl. d. (1680), 14^v/14. O, nebunule și deșertule de minte! cum că amăgitoare și mincinoasă să fiu dzici. cantemir, ap. gcr i, 324/21. Cum iaste soarele de întunearec, așa iaste deosebită și viața înțeleptului de a nebunului. c. cantacuzino, cm i, 64. Nebunule întru această noapte vor să ceară sufletul tău de la tine (a. 1785). gcr ii, 149/4. O, nebunul eu, cum am îndrăznit pînă într-atîta să vă mîhnesc ! drăghici, r. 10/5, cf. 86/3. Crezi tu că vom putea noi singuri secerași strînge atîta amar de grîu...? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? creangă, p. 156, cf. 259. Sînteți cochete, ușuratice, vanitoase, căutați să treziți în noi amor, să ne sfîșiați inima și apoi să rîdeți de noi, nebunii. f (1900), 548. Nebunul are inima lui în gură și înțeleptul are limba lui în inimă. antim , ap. gcr ii, 5/39. Cel înțelept cînd tace mai mult spune decît cel nebun cînd vorbește. golescu, ap. DDRF. Un nebun aruncă o piatră-n baltă și zece cuminți să năcăjesc s-o scoată. șez. i, 218, cf. pamfile, j. ii, 156, zanne, p. viii, 663. Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248, cf. zanne, p. vi, 668. Vai de cel ce a nemerit la ușă de nebun. zanne, p. viii, 663. Nebunii cheltuiesc și înțelepții dobîndesc. id. ib. 664. (Expr.) A prinde șarpele cu mîna nebunului = a scăpa dintr-o primejdie sau dintr-o încurcătură, băgînd pe altul mai prost în ea. cf. id. ib. i, 657. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, de rațiune, nechibzuit, prostesc, nebunesc (2); care nu este întemeiat, deșert. O, necredință nebună ce avea fariseii, că vedea orbul cu ochi mărturisind și spuind adevărat și nu credea. varlaam, c. 125. Cu nebune și nesocotite făgăduieli pe țarul îndemnînd, fără de vreame acea sumă dă oaste dentru ale sale oști au dăspărțit. R. greceanu, cm ii, 183. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că zău, nu știu ce se poate întîmpla. negruzzi, s. i, 146. Nebunele lui fapte. lm. Pînă cînd să ni se spună Același vechi cuvînt nebun, Că viața-i rea? demetrescu, o. 80. Se petrecu... un eveniment care întări credința nebună a sectarilor despre venirea lui Antichrist. f (1906), 20. Răpus de-un gînd nebun pe semne, Uitat-am pilda lui Isop, Vîrtejului să nu mă-ndemne. goga, p. 35. Niște nebune cuvinte pe care le-ar fi rostit după multă băutură de vin Ciogolea spatar, într-o adunare de boieri. sadoveanu, o. xi, 323, cf. v, 702. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. bArt, s. m. 15. Eu am prins gînduri nebune Să mă duc cu mîndra-n lume. jarnik-bîrseanu, d. 56. ♦ (Învechit; despre oameni) Care este simplu, care nu este învățat, cultivat. (Substantivat) Din săraci și de ruda proasta și necărtulari alease Hristos apostolii săi... Pentr-aceea grăiaște și Pavel apostol de dzice că Dumnedzău aleasă pre cei nebuni din lume, ca să rușineadze pre cei înțelepți. varlaam, c. 156. ♦ (Regional) Năuc (2). cf. alrm i/i h 193. 3. (Despre ființe) Vioi, zglobiu, zburdalnic, nebunatic (2); zvăpăiat, neastîmpărat (2), năzbîtios; nestăpînit, nestăvilit. cf. polizu, cihac, ii, 22. Deși pleca spre bătrînețe, aceasta muiere e încă... nebună. lm. Ce frumoasă, ce nebună e albastra-mi dulce floare! eminescu, o. i, 55. O, dragii mei prieteni! Luptați, cîntați, iubiți... Rămîneți pururi veseli, nebuni și fericiți. cerna, p. 61, cf. 42. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. iosif, v. 64. Era veselă, era nebună așa cum nimeni nu o cunoscuse pînă atunci. ardeleanu, d. 133. În cinstea ta, Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, Voi scri trei ode. minulescu, v. 38. Fusese o fătuță nebună și fără griji. t. popovici, se. 16. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. alecsandri, p. p. 72. Ei, Ioneasă Cîrciumăreasă, Ai grajd bun De un cal nebun? corcea, b. 62. I năbun că pîncă nu stă locului. alr i 1 517/295. ◊ Fig. N-avu parte De suflete ce cîntă împreună, De viața care colcăie nebună. cerna, p. 38. Pe infinita depărtare De azuriu... Nebune, Îmbătate Se-aleargă razele de soare. camil petrescu, v. 98. A trebuit să-mi pun Căluș pe coardă, Pe-a inimii, că prea era nebună. beniuc, v. 93. ◊ (Substantivat) Aș dori mult să văd pe aceste nebune, zise Elena. Mai ales pe Zoe Șeni, deși nu aprob purtarea lor în timpul carnavalului. bolintineanu, o. 417. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? creangă, p. 131. Mimi – o nebună, Ce știind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună. macedonski, o. i, 82. Iepurii, nebunii... Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. coșbuc, p. ii, 19. Mîine-poimîine e și nebuna cealaltă de măritat. rebreanu, i. 88. Cînd văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul mormăind: văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. id. R. i, 147. ♦ (Transilv.) Care nu este serios, care este flecar; de nimic. cf. lb, lm, alr ii/i h 30. 4. Care suferă de o boală mintală, dezechilibrat mintal; dement, alienat, (popular) smintit, (învechit și regional) nerod (I 2). Cela ce să va face și să va arăta cum iaste nebun... iară el nu iaste cu adevărat nebun, acela să va certa deplin, după pravilă. prav. 267, cf. 245, st. lex. 171^vl/18. Portariul s-au gîndit că iaste nebun și zis[e]: du-te în calea ta (a. 1692). gcr i, 297/30. Negreșit că mă socotea nebun. negruzzi, s. i, 66. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! eminescu, o. i, 158, cf. id. n. 7. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sermanul! Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. creangă, p. 243, cf. 157. Vecinii îl credeau nebun, căci ochii lui cenușii luceau straniu sub fruntea-i palidă. f (1900), 607. Ce vă tot uitați la mine? Nu-s nebună! eftimiu, i. 122. Înaltă, despletită, albă ca de var Mi se părea Ofelia nebună. bacovia, o. 78, cf. 38, 181. Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul Celui ce făcu pămîntul din nimic? minulescu, v. 53. S-a întors din război nebun. sahia, n. 58. Cazna ridicolă a unui împărat nebun care a bătut marea cu nuiele ca să-i potolească furtuna. arghezi, t. c. 82, cf. alrm i/i h 192, alrm ii/i h 161, alr ii 3 670/250. Omul nebun, cînd vorbește, din mîini și din picere nici cum contenește, că cu toate grăiește. zanne, p. viii, 663. ◊ Expr. (Familiar) Ești nebun?, se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. cf. călinescu, e. o. ii, 47; barbu, ș. n. 8. ◊ (Substantivat) Cela ce va vinde otravă omului necunoscut sau nebunului... să să cearte. prav. 109, cf. ST. lex. 171^V1/17 . Nebunii și ucigașii... N-au năzăritură de cinste cu-nțelepție? conachi, p. 285. Gardul, în copilărie, Vecinic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. coșbuc, f. 125. Am intrat pe poarta ospiciului... Nebunii se plimbau în halaturi albe. c. petrescu, s. 193. Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. bacovia, o. 50. Cît despre icrele de crap, eu le pun deasupra celor de știucă... numai cît, asemenea salată trebuie cu rînduială făcută, după altă vorbă înțeleaptă: adică să toarne undelemnul un chior, să picure alămîia un zgîrcit și să le bată un nebun. sadoveanu, o. ix, 443. Se uită la el mirat, sau poate chiar altfel, cum te uiți la un nebun. tudoran, p. 15. Copiii, nebunii și omul beat vorbesc adevărul. zanne, p. ii, 70. De nebun și de muierea rea, fiece înțelept fuge. id. ib. 290. Nebunul de la Răstoacă, Tot el cîntă, tot el joacă, se spune despre cel care vorbește fără să fie ascultat. id. ib. vi, 274. Cînd grăiești cu cel nebun, aibi ciomagul lîngă tine. id. ib. viii, 663. Nu te pune cu nebunul și cu cel prost de minte. id. ib. 665, cf. 663, iii, 118. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale și prostului nici să-i faci, nici să-ți facă. negruzzi, s. i, 248. (Ca termen de comparație) Atuncea ca o nebună, aleargă. conachi, p. 86, cf. 264, 278. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau. creangă, p. 240. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile, ca un nebun. id. ib. 261, cf. 141, 247, 252. Aici mi-ai fost ascuns, Ianulică?... și eu te căutam ca o nebună. caragiale, o. ii, 241. Petre alerga ca un nebun, agitînd barda. rebreanu, r. ii, 204. Mi s-a făcut părul măciucă. M-am ridicat și am fugit ca un nebun. v. rom. februarie 1955, 151. ◊ Casă de nebuni v. casă. Săptămîna nebunilor v. săptămînă. (Regional) Trif nebun = numele unei sărbători băbești neprecizate ca dată. Cf ALR II/I mn 113, 2850/228. ◊ Expr. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mîndru, cu nasul pe sus, nemulțumit. cf. alexi, w., barbu, ș. n. 73. ♦ Fig. (Cu valoare de superlativ) Extrem de repede, de tare, de violent; care se face cu disperare. Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare și nuiele de alun. alecsandri, poezii, 146. Lumea toată, aflînd că vine grozăvia, pornește să fugă nebună. caragiale, o. iv, 135. Aleargă nebun. ddrf. Românii... s-au bătut nebuni. coșbuc, b. 83. Nebun să fug departe de tot ce-aveam mai drag. cerna, p. 69, cf. 96. Se temea de toate umbrele, și totuși alerga nebun după umbre. rebreanu, n. 38. Trenul fugea nebun. mironescu, s. a. 132. Pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. bart, s. m. 51. M-oi repezi nebun în soare. beniuc, v. 12. (Adverbial) Nebun s-aruncă dînsa, din tot al ei avînt, Dar lunecă și cade. coșbuc, p. ii, 189. ◊ Expr. A umbla (sau a fi) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi extrem de îndrăgostit, extrem de pasionat de cineva sau de ceva, a-i plăcea peste măsură de mult cineva sau ceva. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ispirescu, l. 232. Cînd eram fată, ...știi, Mărie, că umblam nebună după el. davidoglu, m. 43. ♦ (Familiar; adesea substantivat și ca termen de apostrofare) (Om) descreierat, smintit, țicnit, zănatic. Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile. alecsandri, t. 330. Baba cloanța cea nebună, Care-aleargă descîntînd. id. p. i, 12. Pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea; cîțiva nebuni carii s-au încumes a o face, de-abia au ajuns pînă la cîmpia unde ai văzut oasele cele multe. ispirescu, l. 5. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. sahia, n. 103. Mă duc să mă omor. Mă arunc pe linie... – E nebună rău. sebastian, t. 243. Iți repet: ești nebun și nu-nțeleg să-mi faci asemenea scene. baranga, r. f. 7. ◊ (Prin lărgirea sensului) Bată-te Dumnezeu, cocoș nebun! murmură bătrînul. rebreanu, i. 43. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Scos din minți, înnebunit; buimac, năuc (2), zăpăcit, aiurit. În loc... să leie copiii sfintei Dumineci cum i-a lăut fata moșneagului..., ea i-a opărit pe toți de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. creangă, p. 292. Era nebun de bucurie. ispirescu, l. 226. Mica Rosalba privea nebună de bucurie. vlahuță, o. a. 137. ◊ Expr. A fi nebun de carte, se spune despre cineva care a învățat foarte mult. cf. zanne, p. v, 148. 6. Care denotă nebunie (4), care e propriu nebuniei, dement; p. ext. fantasmagoric, bizar. Stilul... ajunge exagerat, necorect, plin de comparații bizare, aproape nebune. gherea, st. cr. ii, 119. Un glas întunecat îmi sună la ureche și graiul lui nebun Și groaznic ca blestemul mă-ndeamnă să le spun. petică, o. 179. Cascadele-n noapte rîdeau Șoptindu-și povestea nebună. densusianu, l. a. 25. Dacă mi-am schimbat portul, am făcut-o ca să nu întoarcă lumea ochii după mine și să nu mă ia a doua oară drept un maniac, cum m-a mai socotit pe vremea cînd umblam cu Oarță după comorile mele nebune. c. petrescu, a. 324. Melodia... se stingea într-o aiurare nebună. sadoveanu, o. i, 56. 7. Care nu are limite, margini, măsură (atît e de intens, de tare, de mare etc.); p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit; halucinant. Toată nebuna lui mirare cînd David îi arată petecul din veșmîntul lui. heliade, o. n, 131. Spaimă nebună. lm. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor. eminescu, o. i, 20, cf. iv, 40. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. gherea, st. cr. ii, 316. Lasă-ți patima nebună care sufletu-ți zdrobește, Vino-n codru unde numai vecinic liniște domnește. f (1897), 196. Unde avea să mă ducă pasiunea asta nebună și nesocotită? ib. (1900), 570. Parcă-i văd ș-acuma în faptul dimineții, C-un strigăt de izbîndă, dînd zbor nebun săgeții. cerna, p. 17, cf. 67. Boierul strigă din caleașcă: „Hei! cine vrea această pungă? Voinicul ăla s-o ajungă!” O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. iosif, v. 27, cf. 34. Și într-un moment de nebună mîndrie am plecat repede înainte fără un cuvînt, fără un gest. petică, o. 328. Apusul se îneca... în nourii de praf pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. galaction, o. 78. Mă uit la tine și indignat mă mir De unde-ți vin aceste instincte de vampir, Această-nverșunare nebună, fără scop? topîrceanu, p. o. 16, cf. id. b. 33. Muncitorii aproape goi, cu șiruri de sudoare pe spate și piept..., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. sahia, n. 33. Își repezi calul într-un avînt nebun. sadoveanu, o. i, 159, cf. 297. Vasul in goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripelor desfăcute în negrul apei. bart, s. m. 15, cf. 40. Cum alergam ca furtuna In fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan. beniuc, v. 23. II. Subst. 1. s. m. Numele unei piese la jocul de șah. Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. alecsandri, poezii, 87. 2. s. m. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau nobililor). Un rege al Franței... avea și el nebunul sau mucalitul său, ca toți regii cei vechi și ca toți cei mari. bolliac, o. 236. Despot avea pe lîngă el un soi de caraghioz... într-o zi... nebunul scoase săbia și se făcu că se răstește asupra comesenilor lui Despot. xenopol, i. r. v, 76. ♦ Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. Pentru copiii mărunți, tot în ceata ființelor acestea intră și țiganul, țiganca, baba, ...turcul, nebunul ș. a., care vin cu traista în spinare și intră din casă în casă, adunînd pe copiii care plîng. pamfile, dușm. 275. 3. s. f. (Bot.; regional) Ciumăfaie (Datura stramonium). Ciumafaiul se mai numește: laur, turbare, ciuma-fetei, cimăfoaie, bolandariță, porc, nebună, buruian. șez. xv, 150. 4. s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. cf. VARONE, D., com. din PLENIȚA-BĂILEȘTI. – pl.: nebuni, -e. – Și: (regional) neabun, -ă (alrm ii/i h 161/386), năbun, -ă adj., subst. – pref. ne- + bun.

*NOCTURN I. adj. 1 De noapte, care se face, care se petrece noaptea: ceremonie ~ă; plimbare ~ă ¶ 2 Care veghiază noaptea și doarme ziua: păsări ~e, păsări de noapte. II. NOCTURNĂ (pl. -ne) sf. 🎼 Bucată de muzică cu un caracter melancolic care se cîntă pe două voci [fr. < lat.].

CUCUVAIE, CUCUVEA, CUCUVEICĂ sf. 1 🐦 Pasăre de noapte asemănătoare cu bufnița, dar fără penele care simulează urechile; e de mărimea unei turturele și trăește pe lîngă casele părăsite, pe coșuri și pe copacii bătrîni; cîntecul ei, după credința poporului, prevestește totdeauna o nenorocire (Athene noctua) (🖼 1647): biserica rămase pustie, de cîntă în ea cucuvelele (ISP.); Peste noaptea ta bocește cîntecul de cucuvaie (VLAH.); se-aud pe-aice glasuri de cucuveici și gemete grozave (ALECS.) ¶ 2 🐦 ~ încălțată, varietate de cucuvaie, cu coada mai lungă și cu labele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi) (🖼 1648) ¶ 3 🐦 ~ – PITICĂ, varietate, de cucuvea, de 16-17 cm. care trăește în pădurile de brad din Carpați, și al cărei strigăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit (Glancidium panserinum) ¶ 4 💒 = BAGEAC(Ă) [ngr. κουκουβάγια; comp. it. cucuveggia].

CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre de noapte cu penele de culoare cenușie, care trăiește pe lîngă casele părăsite, prin scorburi etc. (Athene noctua). – Din cucuv[aie] + suf. -ea.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penele de culoare brună-cenușie și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.

CUCUVEA ~ele f. Pasăre răpitoare de noapte, cu pene brune-cenușii, cu ochi mari rotunzi și galbeni, înconjurați de rozete de pene, care-și face cuibul în locuri ferite (prin podurile caselor părăsite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvághia

STRIGĂ ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce înfățișează un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele morții. 2) Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj cenușiu-ruginiu, cu pete albe și brune-întunecate, care se hrănește, mai ales, cu șoareci. 3) (în superstiții) Ființă imaginară despre care se crede că chinuie copii mici sau că ia mana de la vaci. /<lat. striga

STRIGIDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vînează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].

STRIGIFORME s.f.pl. Ordin de păsări răpitoare de noapte, cuprinzînd buha, huhurezul, cucuveaua etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. strigiformă. / < it. strigiformi, cf. lat. strix – cucuvea, forma – formă].

știoi, știoi, s.m. (reg.) numele a două specii de păsări răpitoare de noapte, înrudite cu bufniță: ciuf de baltă și ciuf pitic.

cucuvea (cucuvele), s. f. – Pasăre răpitoare de noapte (Athene noctua). – Var. cucuvaie, cucuveică, cucumea(gă), etc. Mr. cucuveauă, megl. cucuveaică. Creație expresivă, poate un genuin rom., căci este în legătură cu un mare număr de forme similare străine: gr. ϰιϰϰάβι, ϰίϰυμος, ϰιϰϰαβαϰυ, ngr. ϰουϰουβάγια, bg. kukuvija, kukuvejka, kukumjavka, sb. kukùvika, kukùvija, alb. kukuvajë it. coccoveggia, cuccumeggia, calabr. cucugmau, cuccuvella. Din gr. după Roesler 571, cf. Triandaphyllidis 144; de la un lat. *cucumella, după Pascu, I, 71; Pascu, Suf., 150; Pascu, Lat., 258; de origine onomatopeică, după Philippide, II, 710 și DAR, cf. REW 1890; Battisti, II, 995. Tot de origine expresivă pare a avea cuvîntul cucovă (var. cucovă), s. f. (înv., lebădă sălbatică, Cycnus olor; mîrțoagă), poate formație onomatopeică (după Cihac, II, 569 și Scriban, din tc. kugu „lebădă”).

STRIGĂ s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuiește copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roșcată și cu pete brune, care se hrănește cu șoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga) corectat(ă)

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.

CUCUVEÁ (CUCUVÁIE) (< fr.) s. f. Pasăre răpitoare de noapte, din ordinul strigiformelor, avînd mărimea de 25-26 cm, penajul brun-cenușiu pestriț și ochii galbeni, înconjurați de rozete de pene (Athene noctua). Distruge șoarecii. ◊ C. pitică = cea mai mică dintre strigiformele existente în Europa (c. 17 cm), relict glaciar în Carpați, cu penaj cafeniu pătat cu alb pe spate, albicios-pătat și stropit cu cafeniu pe pântec, care vînează și ziua și noaptea (Glaucidium passerinum).

* noctúrn, -ă adj. (lat. nocturnus, d. nox, noctis, noapte). De noapte: primblare nocturnă, pasăre nocturnă. S.f. Muz. Romanță cu caracter duĭos.

CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu capul mare și ochii galbeni, mari, apropiați unul de altul și înconjurați de cearcăne roșii; are un strigăt strident care seamănă a plîns, a văietare (Bubo bubo); buhă. V. huhurez. Ai auzit c-ast’noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel? DELAVRANCEA, A. 105. Se mai pomeni... că se agață de spinarea lui o bufniță. ISPIRESCU, L. 212. Făt-Frumos se uită și văzu o bufniță mare și sură. EMINESCU, N. 23. ◊ (Adesea ca termen de comparație) își deschidea clonțul de bufniță la urechea mea și-mi spunea unele lucruri de demult. SADOVEANU, N. F. 6. Am deslușit într-un colț al ferestrei capul de bufniță al dădacei mele. SADOVEANU, N. F. 135. 2. (Mai ales în Transilv.) Cucuvea.

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Pasăre răpitoare de noapte, din familia bufnițelor, cu ochii mari, galbeni și cu un moț de pene deasupra urechilor (Syrnium aluco). Din cauza vîntului din acea noapte, un huhurez – o pasăre care înfiorează liniștea codrilor cu basul ei lugubru – își adăpostise sălbăticia sub acoperișul bisericii. CAZABAN, V. 99. Huhurezu-n turnuri cîntă: Uhu, hu! COȘBUC, P. II 97. Și-a prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe, huhurezi. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, părăsit. Cît ținea iarna, stătea ca huhurezul în pat. PAS, Z. I 29. A se scula ca huhurezii = a se scula devreme, de cu noapte. – Variantă: (Mold.; rar) hurez (ALECSANDRI, T. 326, id. P. II 88) s. m.

huhurez, huhurezi, s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița (Strix aluco; Strix urelensis). ♦ (onom.) Huhurezi, poreclă pentru locuitorii din Negreia (AER, 2010), Preluca, Chiuzbaia și Ciolt. – Din huhura „a scoate sunete caracteristice speciei” (onomatopee) + suf. -ez (DA, cf. DER; DEX, MDA).

strigă, strigi, s. f. – (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată; se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba). Specie rară în Maramureș, semnalată exclusiv în localitățile de pe Valea Tisei (Ardelean, Bereș, 2000: 175). – Lat. striga „pasăre malefică” (Diez, Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

SPUZEALĂ s. f. 1. Nume popular dat erupțiilor care apar pe piele. Îi ieșise o spuzeală pe frunte și ducea mîna mereu către ea. DUMITRIU, N. 246. Îmi trec limba peste buzele arse ca de o spuzeală. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. Bolnavul... se umple de spuzeală, dînd din ea un fel de apă. La HEM 1620. 2. Spuză (2). Nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele... n-ar fi întrecut acest palat, minunea-minunelor. DELAVRANCEA, S. 247.

bufniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.

ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

coac sm [At: TDRG / Pl: ~aci / E: fo] (Înv) Pasărea răpitoare de noapte Ardea nycticoras.

cucuvea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 23 / V: ~ubea, ~cumea, ~cumeagă, ~vaie, ~elă, ~vai sm / Pl: ~ele / E: ngr χουχουβάγια] 1 Pasăre răpitoare de noapte, din familia bubonidelor, cu penele brune-cenușii și ochi galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, pe coșuri și prin scorburile copacilor Si: (reg) cucumeică, cucuveică, cocioveică (Athene noctua). 2 (Orn; reg; îc) ~-încălțată Cucuveaua (1) cu coada mai lungă și cu ghearele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi). 3 (Ic) ~-pitică Cucuvea, care trăiește prin pădurile de brad, al cărei țipăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit Si: (reg) ciuvică (Glaucidium passerinum). 4 (Reg; fig) Persoană cu ochi mari, care vorbește (prea) mult. 5 (Pop) Ferestruică lăsată în acoperișul casei, pe unde intră lumina și pe unde iese fumul. corectat(ă)

huhurez sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) hur~ / Pl: ~i / E: huhura + -ez] 1-2 Nume a două păsări răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița, fără smocuri de pene pe cap, care emit un sunet caracteristic și trăiesc în scorburi de copaci Si: ciuhurez (1-2), huhurete (1-2), huhureț (1-2) (Strix aluco și urelenisis). 3 (Pfm; îe) A sta ca un ~ (sau ca ~ul) A sta singur, părăsit. 4 (Îae) A avea insomnii. 5 (Îe) A se scula ca ~ii A se scula foarte devreme dimineața. 6 (Orn; îc) ~-mic Strigă. 7 (Orn; îc) ~-cu-coadă-lungă Pasărea Syrnium uralense.

BUFNIȚĂ s. f. (ȚR) Pasăre răpitoare de noapte. Sova. Buhnița, huhurez, ciovlica. ST. LEX., 273. Bufnița. Într-o fereastră sta o bușniță și cînta. E 1748, 22^r. Variante: buhniță (ST. LEX., 273), bușniță (E 1748, 22^r). Etimologie: bufnă + suf. -iță. Cf. boaghe¹, bogză, buhă, buhnace, puhace.

nocturn, ~ă [At: CALENDAR (1851), 111/11 / V: (înv) ~pturm / Pl: ~i, ~e / E: fr nocturne, lat nocturnus, -a, -um] 1 a Care se întâmplă, se produce etc. noaptea (1) Si: (asr) noptatic (1), (ltî) nocturnal (1). 2 a Din timpul nopții Si: (asr) noptatic (2), (ltî) nocturnal (2). 3 a De noapte Si: (asr) noptatic (3), (ltî) nocturnal (3). 4 a Care acționează noaptea Si: (asr) noptatic (4), (ltî) nocturnal (4). 5-6 sf (D. competiții sportive; îljv) În ~ă (Care se desfășoară) în timpul nopții. 7 a (D. păsări răpitoare, animale, insecte etc.) Cu organele vizuale și auditive adaptate pentru viața de noapte Si: (asr) noptatic (6). 8 a (D. păsări răpitoare, animale, insecte etc.) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua Si: (asr) noptatic (7). 9 sf Compoziție muzicală alcătuită dintr-o suită de mici piese muzicale (asemănătoare cu suita) și cântată de obicei noaptea. 10 sf (Pex) Piesă vocală sau instrumentală cu caracter liric, melancolic. 11 sf Competiție sportivă care are loc în timpul serii.

țivic¹ [At: TOPÎRCEANU, O. A. II, 280 / S și: ți-vic / Pl: (2) ~ici / E: fo] 1 i Cuvânt care redă un sunet ascuțit. 2 sm Numele unei păsări răpitoare de noapte nedefinite mai îndeaproape.

strigă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~răgă / Pl: ~igi, (reg) ~ige / E: lat striga] 1 Pasăre răpitoare de noapte, sedentară, cu penajul galben-ruginiu și cu pete brune întunecoase, care se hrănește în special cu șoareci Si: (reg) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă (Tyto alba guttata). 2 (Șîc ~ga-nopții, ~-de-noapte) Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit Si: cap-de-mort, (pop) strigoi², (reg) strigoiaș, buha-ciumei, cap-de-moarte, capul-lui-Adam, capul-morților, fluturul-morții, suflet-de-strigoi (Acherontia atropos). 3 (Reg) Ochiul-păunului Vz ochi¹ (Saturnia pyri). 4 (Reg) Libelulă (Libellula depressa). 5 (Reg) Molie (Tinea). 6 (Olt) Larva gândacului de mătase. 7 (Pop; în superstiții) Strigoaie Vz strigoi² (3). 8 (Reg) Strigoaie Vz strigoi² (1). 9 (Reg) Duh rău la vite Si: (reg) strigoi² (1), strigoaică¹ (1). 10 (Orn; reg) Păpăludă¹ (Caprimulgus europaeus). 11 (Reg) Coșul sobei.

strigiforme sfp [At: DN³ / E: it strigiformi cf lat strix „cucuvea”, forma „formă”] 1 Ordin de păsări răpitoare de noapte, cuprinzând buha, huhurezul, cucuveaua etc. 2 (Lsg) Pasăre din acest ordin.

bufnă s.f. (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, cu capul mare și cu ochi galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu penajul de culoare brună, cu smocuri lungi de pene negre la urechi (Bubo bubo); bufniță. • pl. -e. și buhnă s.f. /form. expr.; cf. bufniță, buhă.

bufniță s.f. (ornit.) Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene negre la urechi, avînd un strigăt caracteristic ce seamănă cu un vaiet (Bubo bubo); bufnă, bou-de-noapte, (pop.) buhă, (reg.) boaghe. ◊ Compar. (iron.) Frumoasă ca o bufniță. ♦ (deprec.) Om cu ochii holbați. ♦ Fig. (Epitet pentru un) om retras, tăcut, neprietenos. ♦ (arg.) Prostituată. • pl. -e. și pufniță s.f. /bufnă v. buhă + -iță.

stârc-de-noapte (specie de păsări) s. m., pl. stârci-de-noapte

huhuréz, huhurezi, s.m. Pasăre răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița (Strix aluco; Strix urelensis). ■ (onom.) Huhurezi, poreclă pentru locuitorii din Negreia, Preluca, Chiuzbaia și Ciolt. – Din huhura „a scoate sunete caracteristice speciei” + suf. -ez (DA, după DER; DEX, MDA).

strígă, strigi, s.f. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată (Tyto alba). ■ Specie rară în Maram., semnalată exclusiv pe Valea Tisei. – Lat. striga „pasăre malefică” (DEX, MDA).

CIUF¹, ciufi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene în cele două părți ale capului (Asio și Otus). 2. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit, p. ext. cu aspect neîngrijit. – V. ciuf².

CIUF (cuv. autohton) s. n., s. m. 1. S. n. Smoc de păr zburlit (căzut pe frunte). 2. S. m. C. de pădure = cea mai frecventă pasăre de pradă de noapte din România, din ordinul strigiformelor, sedentară, de c. 36 cm, cu penaj cafeniu-pătat și două smocuri de pene deasupra ochilor (Asia otus). 3. C. de cîmpie = pasăre călătoare, din ordinul strigiformelor, de c. 38 cm, care vînează și ziua și noaptea (Asia flameus).

nocturn a. 1. ce se întâmplă noaptea: preumblare nocturnă; 2. se zice de păsările răpitoare cari vânează noaptea și de florile ce se deschid la întuneric.

NOAPTE, nopți, s. f. 1. Interval de timp durînd de seara pînă dimineața, în care soarele se află sub orizont și e întuneric. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. Noaptea despărți pe luptători pînă a doua zi. BĂLCESCU, O. I 47. Pîn-aveam și eu drăguță, Îmi părea noaptea micuță, Dar de cînd drăguță n-am, Paru-mi nopțile un an. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Noapte albă v. alb. Nopți albe v. alb. Noapte polară v. polar. ◊ Loc. adv. La noapte = în timpul nopții următoare; cînd va începe noaptea următoare. Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii. SADOVEANU, O. VIII 225. N-ai grijă, iubito... Am venit înadins ca să te scap... Poți ieși la noapte din palat? ALECSANDRI, T. I 447. M-o striga și la noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Peste noapte = în timpul nopții, noaptea. De va ajunge la locul destinat, el să nu se culce peste noapte în cort. BOTA, P. 94. Le dă răspuns ca să rămîie peste noapte acolo. CREANGĂ, P. 249. Noapte de noapte = în fiecare noapte. De (cu) noapte = înainte de ivirea zorilor, foarte devreme. Astă-dimineață s-a sculat de noapte. COȘBUC, P. I 245. Într-una din zile flăcăul se scoală de noapte... și se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 142. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărît-au Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A doua zi, cu noaptea în cap, legară păsările de picioare, le puseră pe băț și porniră. DUNĂREANU, CH. 76. Baba... se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. ◊ Noapte bună = formulă de salut folosită cînd te desparți de cineva în cursul serii. Se despărțiră zicîndu-și în același timp: noapte bună! REBREANU, R. I 42. ◊ (Personificat) Din văi, spre pădure, noaptea își pornise valurile de umbră, venea încet, sfiindu-se încă de vuietele surde, tot mai slabe, ale serii de brumar. SADOVEANU, O. III 104. Își strînge noaptea genele-i bogate. D. BOTEZ, P. O. 29. Și din codri noaptea vine pe furiș. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Adverbial; în forma noaptea sau nopțile) a) În (tot) timpul nopții. Eu lucrez noaptea săptămîna asta. DEMETRIUS, C. 38. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Vis frumos avut-am noaptea. EMINESCU, O. I 80. b) În fiecare noapte. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Nearticulat, cînd e precedat de un numeral, de adjectivul demonstrativ «astă» sau de adverbele de timp «azi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») S-a dus trei zile și trei nopți. ISPIRESCU, L. 4. Astă-noapte și ieri-noapte Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ Loc. adv. Zi(ua) și noapte(a) = tot timpul, fără încetare. Această casă este înconjurată cu o pădure deasă și înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua și noaptea păzesc cu neadormire. ISPIRESCU, L. 6. Mergînd ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci. CREANGĂ, P. 288. ♦ Fluturi de noapte = fluturi care zboară numai la întuneric, în timpul zilei fiind lipsiți de vedere; aripile și corpul îl au acoperit cu perișori fin colorați în nuanțe sumbre; în repaos își țin aripile una peste alta. 2. Întuneric, întunecime, beznă. Prin noaptea ulițelor strîmte alergau ochi mînioși de facle, lăsînd dungi și scîntei roșii în urmă. SADOVEANU, O. I 197. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros. COȘBUC, P. I 123. Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormînt. EMINESCU, O. I 98. ◊ (În metafore, comparații, alegorii) Domnița închise iar ochii, într-o noapte amară de durere. SADOVEANU, O. V 599. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 130. Să văd un om lipsit de simțul cel mai scump; care este într-o veșnică noapte... Un om care iubește cu tinereță pe gingașa lui soție și însă nu o poate vedea. NEGRUZZI, S. I 56.

PĂSĂRI RĂPITOARE. Subst. Vultur, vultan, vulturaș (dim.), vulturel; vulturiță (rar), vulturoaică, vulturoaie (rar); vultur-bărbos, vultur-cu-barbă, vultur-negru, zăgan; vultur-pleșuv; vultur-pescar; acvilă, pajură, aceră (reg.); șoim, șoiman, șoimuleț (dim.), șoimel, șoimulean, șoimușor, șoimuț (pop.); vindereu, vinderel (reg.), vînturel; coroi; corb, corbuleț (dim., rar), corbișor (rar), corbușor (rar); gaiță; uliu, ulișor (dim.), ulieș, uliuț, uligaie, (reg.), hîrău (reg.); erete; gaie; șoricar; bufniță, bufnă (rar), buhă, buhnă (reg.), bou-de-noapte; cucuvea, cucuveică (reg.), pasărea-morții; huhurez, ciuhurez, ciuf; sfrîncioc; sfrîncioc mare, lupul-vrăbiilor. Adj. Vulturesc; șoimănesc. Vb. A răpi, a prinde, a înhîța, a lua, a duce; a mînca, a sfirșia, a devora. Adv. Vulturește; șoimănește. V. glasuri de păsări.

ORNITO- „pasăre, zburătoare”. ◊ gr. ornis, ornithos „pasăre” > fr. ornitho-, germ. id., it. ornito- > rom. ornito-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., care are un cap de pasăre; ~cor (~chor) (v. -cor), adj., (despre semințe) răspîndit prin intermediul păsărilor; ~corie (v. -corie₂), s. f., răspîndire a semințelor diferitelor plante prin intermediul păsărilor; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete de pasăre; ~fag (v. -fag), adj., (despre animale) care se hrănește cu păsări; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (plante) la care polenizarea se realizează cu ajutorul păsărilor; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Dragoste exagerată pentru păsări. 2. Polenizare realizată prin intermediul păsărilor; ~gam (v. -gam), adj., polenizat de păsări; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul răspîndirii geografice a păsărilor; ~id (v. -id), adj., cu aparență de pasăre; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul păsărilor; ~melologie (v. melo-₂, v. -logie₁), s. f., parte a ornitologiei care se ocupă cu studiul cîntecelor de păsări; ~pode (v. -pod), s. n. pl., reptile dinozauriene din cretacic, cu poziție bipedă și cu înfățișare de pasăre; ~rinc (v. -rinc), s. m., mamifer australian amfibiu din ordinul monotremelor, cu botul ca un cioc de rață și care se înmulțește prin ouă; ~sfingofil (v. sfingo-, v. -fil₁), adj., care este polenizat prin păsări și fluturi de noapte.

stârc sm [At: BIBLIA (1688), 77¹/37 / V: (reg) stâlc, strac, străc / Pl: ~rci / E: vsl стръкъ] (Orn) 1 (Îs) ~ mare cenușiu Pasăre migratoare de baltă, din ordinul ciconiformelor, de mărimea unei berze, cu aripile cenușii și cu câte un smoc de pene care pornesc de deasupra ochilor și sunt orientate spre spate (șîs ~ cenușiu, ~ vânăt) Si: bâtlan (1) (Ardea cinerea). 2 (Șîs ~ purpuriu, ~ purpurat, ~ roșu, ~ roșietic) Pasăre migratoare de baltă din ordinul ciconiiformelor, puțin mai mică decât stârcul (1), cu capul, gâtul și pieptul roșcat, cu dungi negre Si: bâtlan roșiatic, bâtlan roșu, bâtlan scorțișoriu, ciaclă de trestie, ciaclă roșie, ciapur roșu, goc roșu (Ardea purpura). 3 (Îc) ~- galben (sau ~-blond, ~-cu-coamă) Pasăre crepusculară, cu penele gălbui, cu dungi negre, subțiri în jurul gâtului, iar pe cap cu pene mai lungi, țepoase Si: (reg) bâtlan galben (Ardeola ralloides). 4 (Îc) ~-alb (sau ~-alb-mare, ~-alb-nobil, ~-bâtlan) Egretă (Egretta alba alba). 5 (Îc) ~-al-(sau –bălan-)mic Pasăre de culoare albă cu ciocul și cu picioarele negre, cu două-trei pene ornamentale lungi și înguste pe partea posterioară a capului, iar, la vârsta adultă, cu două-trei pene ornamentale foarte frumoase pe spate Si: bâtlan-(alb-)mic, (îrg) stârciog (1) (Egretta garzetta). 6 (Îc) ~-(cenușiu)-de-noapte (sau ~-cenușiu-mic) Pasăre de mărimea unui corb, cu ceafa și spatele negre, aripile cenușii, pieptul alb și două pene lungi pe cap (Nycticorax nycticorax). 7 (Îc) ~-mic sau ~-pitic Scrofiță (Ixobrihus minutus). 8 (Îc) ~-egiptean (sau -de-cireadă, ~-gălbui-roșcat-de-cireadă ori ~ul-păstorilor) Pasăre albă, cu penele de pe spate și partea de jos a grumazulului galben-roșietice, cu ciocul și cu picioarele galbene, întâlnită foarte rar la noi (Bubulcus ibis). 9 (Reg; îc) ~-lopătar Lopătar. 10 (Îrg) Barză (1) (Ciconia ciconia). 11 (Reg; îc) ~-negru Barză neagră (Ciconia nigra).

STRIGIFORMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari, așezați în față, cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiformes.

STRIGIFORMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme.

DINTRU prep. (Mai ales înaintea lui «un», «al», «însul», «acest», «o dată», elidîndu-se «u») 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. COȘBUC, P. I 90. Noaptea potolit și vînăt arde focul în cămin; Dintr-un colț p-o sofă roșă eu în fața lui privesc. EMINESCU, O. I 42. ◊ Loc. adv. Dintr-acolo = din partea aceea. Alergau slujitorii dintr-acolo, vîn- turînd semne cu brațele. SADOVEANU, D. P. 210. ◊ (În corelație cu «în» sau «întru») O lege a completurilor era că tinerii dintr-o mahala nu au ce căuta într-alta. PAS, Z. I 124. Strînsă în fusta ei cu picățele, bibilica (picherea) aleargă dintr-un colț într-altul. GÎRLEANU, L. 10. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea. CREANGĂ, P. 140. ♦ De pe. Veverița sare dintr-o creangă într-alta. ♦ (Indică locul existenței) Din. Era o amintire, nu tocmai exactă, dintr-o poezie. VLAHUȚĂ, O. AL. 123. 2. (Cu sens partitiv) Din. Cînd a chemat împăratul pe fiul său și a pus pe ceilalți șase sfetnici de l-au ispitit, s-a văzut că pricepe multe dintr-ale vieții. SADOVEANU, D. P. 16. Dar dintr-al prinților șirag Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. Numai în grădina ursului... se află sălăți de aceste și mai rar om care să poată lua dintr-însele și să scape cu viață. CREANGĂ, P. 211. ◊ (Indicînd apartenența) S-au tăiat și au pierit unii dintr-o parte și alții din altă parte. SADOVEANU, D. P. 134. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică punctul de plecare în timp) De la. Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, P. I 48. ◊ Loc. adj. și adv. Dintru început sau dintru începutul începutului = de la început. Gîndul măriei-tale, hatmane, a fost bun dintru începutul începutului. SADOVEANU, N. P. 259. Dintru-ntîi = mai întîi, la început, în primul rînd. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în. Zăpada dintr-acea dimineață de iarnă troienise drumul. Mi-a povestit o întîmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care exprimă originea, proveniența) Din. Din sîngele meu va crește răscumpărarea cum crește grîul dintr-o sămînță. SADOVEANU, N. P. 398. Era născut la Messina dintr-un tată genovez și dintr-o mumă turcoaică. BĂLCESCU, O. II 79. 5. (În legătură cu verbe care înseamnă «a preface», «a schimba», introduce complementul indirect care arată obiectul prefacerii) Din. Din demon făcui o sîntă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare ochiu-aurorei matinal. EMINESCU, O. I 30. Aleseră mănăstirea lui Alexandru-vodă, spre a face dintr-însa cetate. BĂLCESCU, O. II 98. ◊ (În legătură cu verbe care arată trecerea de la o stare la alta, introduce complementul care arată starea de la care se trece) S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de cînd pămîntul. GÎRLEANU, L. 22. Fata se uită... ca un om care se deșteaptă dintr-un vis, de care nu-și poate aduce aminte. EMINESCU, N. 18. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. Atunci, unde se repezi fata la zmeul celalt cu paloșul și, dintr-o lovitură, îl făcu în două bucăți! ISPIRESCU, L. 19. Ești bun precît ești mare; tu poți dintr-un cuvînt Să mîngîi osîndiții ce-n desperare sînt. ALECSANDRI, T. II 206. ♦ (În loc. adv.) Dintr-o dată = într-o singură mișcare, brusc, pe neașteptate, deodată. Dintr-o dată, prin deschizăturile rotunde ale podului, trecu ceva neobișnuit. SADOVEANU, O. VI 14. De după deal, vom vedea dintr-o dată satul. CAMIL PETRESCU, U. N. 317. Prea era grozav acel lup. Unde deschise o gură de să mă îmbuce dintr-o dată. ISPIRESCU, L. 14. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Avea bani în ladă, nu prea mulți, dar destui pentru ca să poată trăi un an, doi dintr-înșii. SLAVICI, O. I 139. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lînă ca argintul. EMINESCU, N. 8. 8. (Introduce un atribut care exprimă materia) Din. Mănăstirea dintr-un lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Dintr-o scăpare s-au strecurat cîteva greșeli. ▭ Dintr-aceasta el sta pe gînduri. ISPIRESCU, L. 11.

STRIGI- „buhă, cucuvea”. ◊ L. strix, igis „bufniță, cucuvea” > fr. strigi-, engl. id. > rom. strigi-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin de păsări de pradă care vînează noaptea, cu auzul și văzul foarte dezvoltate, cu cioc puternic și ascuțit, cuprinzînd bufnița, striga, cucuveaua, huhurezul etc.; sin. răpitoare de noapte.

HIPOTIPOZĂ (< fr. hypotypose < gr. hypotyposis, imagine, tablou) Figură de stil folosită atît în proză, cît și în poezie, îmbinare de epitete, spre a face mai vie zugrăvirea unei întîmplări sau a unui tablou. Hipotipoza este o sinteză între gradație și epitete, pentru a înfățișa un tablou în mișcare, plin de viață, deși, prin natura lui, tabloul este static. Ex. „Răsare soarele scînteietor, din geana depărtată a mării. Razele aștern brîie verzui, galbene și roșii pe întinsul neteziș al apei. Pămîntul se retrage în urma noastră. Încet, Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri, copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se șterg. Albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaș, peste pustietatea lucie a mării.” (AL. VLAHUȚĂ, România pitorească) Pentru aceste însușiri expresive, hipotipoza este folosită și în poezia modernă, nu numai în cea clasică. Ex. Se zbate Strîmbă-lemne cumplit în somnul zdravăn Cu brațe noduroase, și cu atletic trunchi. Înțelenit în vie, deși pîn-la genunchi I s-a urcat cu-ncetul pămîntul gras și reavăn, Dar toamna, sub rodire încununat cu spini, Și-n noapte, plin de pace, de păsări și de stele, Ca grindina sloboade castanele lui grele Și-nseninat primește pe creștetu-i lumini. (I. PILLAT, Castanul cel mare)

díhor (est) și dihór (vest) m. (vsl. tŭhorĭ, din dŭhorĭ, a.î., d. duhnonti, a exala, a duhni [ca lat. putorius, dihor, d. putor, putoare; fr. putois], nsl. dihúr díhor, thor, sîrb. tvor, rut. thir, rus. horĭ. V. duh, dugieș, jder, tigoare). Un fel de jder cu blana maĭ proastă și care ucide cu ferocitate și mănîncă păsările domestice, pe care le prinde noaptea amețindu-le cu putoarea luĭ.

PEPINO, Cristian (n. 1950, București), regizor român. Prof. univ. la București. Figură importantă a teatrului de păpuși și marionete din România, recunoscut și pe plan internațional. Spectacole reprezentative: „Metamorfoze”, „Sânziana și Pepelea”, „Visul unei nopți de vară”, „Play Faust”, „Adunarea păsărilor”. Autorul volumelor: „Automate, idoli, păpuși”, „Dicționarul Teatrului de Păpuși, Marionete și Animație din România”.

RĂPITOARE ~ f. 1) la pl. Ordin de păsări de talie mare, cu cioc gros și încovoiat, care se hrănesc cu alte păsări și cu mamifere mici (reprezentanți: vulturul, uliul etc.). 2) Pasăre din acest ordin. ~ de zi. ~ de noapte. /a răpi + suf. ~toare

LA GUMA, Alex (1925-1985), scriitor sud-african de expresie engleză. Proză ce exprimă suferința populației oprimate din țara sa, precum și experiența din timpul detenției („Plimbare prin noapte”, „Țara de piatră”, „întreita funie”, „Vremea păsării migratoare”). Arestat pentru convingerile sale politice, a murit în exil.

CÎNTARE, (II) cîntări, s. f. I. Acțiunea de a cînta și rezultatul ei; cîntat. II. 1. Cîntec; muzică. ♦ Sunet caracteristic scos de diverse animale și insecte; (în special) ciripitul păsărilor. ♦ Expr. Cîntarea cocoșilor = moment din timpul nopții, marcat prin strigătele repetate ale cocoșilor. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ.

ALB² ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ◊ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus

flamingo m. pasăre călătoare din ordinul picioroangelor, de coloarea focului: noaptea flamingo cel roșu apa încet, încet pătrunde EM.

regină sf [At: LEX. MARS. 241 / Pl: ~ne, (pop) ~ni / E: lat regina] 1 Soție de rege¹ (1) Si: (nob) regesă (1). 2 Femeie care deține prerogativele unui rege¹ (1) Si: (nob) regesă (2). 3 (Îs) ~na balului Persoană de sex feminin, care la un bal, în urma unui concurs, întrunește cele mai multe adeziuni. 4 Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouăle Si: matcă, (reg) crăiasă (7), crăiță (9), împărăteasă, mamă, muscă mare. 5 Furnică sau termită femelă care depune ouă Si: matcă. 6 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: damă (10). 7 (Rar; la jocul de cărți) Damă (9). 8 (Șîc ~na-peștelui sau ~na-peștilor) Pește de apă dulce, cu corpul oval, cu solzi mari, verzui pe spate și cu pete mici galbene-aurii Si: (reg) caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, ochean, regele-peștelui, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori (Euromotis gibbosus). 9 (Îae) Pește cu corpul lipsit de solzi, bătând în roz și cu carnea transparentă, întâlnit foarte rar. 10 (Îc) ~na-nopții Plantă de grădină din familia solanaceelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut Si: (reg) floarea-nopții, tutun, tutunaș (Nicotiana). 11 (Ast; reg; îc) ~na-stelelor Steaua Vega, din constelația Lirei Si: luceafărul cel mare de la miezul nopții, luceafărul cel frumos. 12 (Orn; reg; îc) ~na-păsărilor Pitulice (Troglodytes troglodyptes).

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.

PÎLPÎIT s. n. 1. Faptul de a pîlpîi; pîlpîire. Mi se pare că, de pe dreapta, străbate din desimea neagră a pădurilor, pînă la mine, pîlpîitul depărtat și roșietic al unei flăcări înghițite, în răstimpuri, de întunericul des al nopții. HOGAȘ, M. N. 65. 2. Mișcare zgomotoasă făcută de aripile păsărilor; fîlfîit. Cînd se trezi dimineața, auzi un pîlpîit de aripi apoi cîntecul lung al unui cocoș. PREDA, Î. 58.

NOCTURN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Piesă muzicală, vocală sau instrumentală cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

NOCTURN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

FLOARE sf. 1 🌿 Partea plantei, alcătuită din foi sau petale, albe sau colorate, adesea mirositoare, care se desvoltă, la o anumită epocă a anului, pe ramurile ei și în care se găsesc organele de reproducere (🖼 2129): zilele omului sînt ca ~a cîmpului ZNN.; proverb: cu o ~ nu se face (primă) vară, dintr’un singur exemplu nu se poate trage nici o concluzie; ~ la ureche, lucru ușor, de puțină însemnătate: lucrurile cele mai grele ... la el erau ~ la ureche ISP.; de florile mărului, Mold. Trans. de flori de cuc, în zadar, de geaba, fără nici un folos, numai cu numele: căci nu doară de florile mărului se îndoapă cu învățătura cîte 20 și 30 de ani ISP.; nu sînt eu numai de florile mărului prințipul Zamfir I. -GH.; nu ți-i greu să-ți pierzi vremea de flori de cuc? ALECS.; nu de flori de cuc i-au pus oamenii numele Procletul RET.; a pune flori după ureche, a înșela, a încornora, a pune coarne: vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitu cel de Gălușcă? ALECS.; copil din flori, copil nelegitim, bastard ¶ 2 Ori-ce plantă de ornament: un ghiveciu de flori ¶ 3 🌿 Se întrebuințează cu un epitet sau un determinativ spre a denumi o mulțime de plante: FLOARE-BROȘTEASCĂ, plantă cu flori galbene, numită și „piciorul-cocoșului” sau „rărunchiu” (🖼 2130) (Ranunculus acris); FLOAREA-CĂLUGĂRULUI 👉 CĂLUGĂR 2; FLOAREA-CIUMEI = CIUCURAȘI; FLOAREA-CIUTEI = GĂINUȘI; FLOAREA-CRUCII = PRISTOLNIC; FLOAREA-CUCULUI 👉 CUC; FLOAREA-CUNUNII CURCUBEU 2; FLOAREA DOAMNEI, plantă ce crește în vîrful munților și pe pășunile stîncoase cu frumoase flori albe flocoase; numită și „floarea-reginei” „floarea-domniței”, „albumeală”, „flocoșele” (Gnaphalium leontopodium) (🖼 2131); FLOAREA-FÎNULUI FIRUȚĂ¹; FLOAREA-FLORILOR DIOC; FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI 👉 FIERE; FLOARE-FRUMOASĂ BĂNUȚI; FLOAREA-GRÎULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOARE-DE-LEAC¹, plantă, cu flori galbene-aurii, ce crește prin tufișuri umede; se cultivă adesea ca plantă decorativă; numită și „gălbenele”, „bujorel”, „piciorul-cocoșului” (Ranunculus repens); FLOARE-DE-LEAC² GĂLBENELE (🖼 2132); FLOARE-DE-LINGOARE IARBĂ-DE-LINGOARE; FLOAREA-NOPȚII MIRODENIE 2; FLOARE-DE-OCHI SILUR; FLOAREA-PAIULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOAREA-PĂSĂRILOR, FLOAREA-PAȘTILOR, FLOAREA-PAȘTELUI, mică plantă ierboasă a cărei tulpină face o singură floare albă sau roză care se deschide în Martie-Aprilie (epoca Paștilor); numită și „oiță”, „păștiță”, „găinușă”, etc. (Anemone nemorosa) (🖼 2133): pe covorul galben de frunze moarte dedesubt se arăta albă ... floarea-paștelui SAD.; FLOARE-DE-PERINĂ, plantă cu flori galbene-aurii dispuse în capitule mărișoare frumoase; numită și „iarbă-de-perină” întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria) (🖼2134); FLOAREA-REGINEI 👉 FLOAREA-DOAMNEI; FLOAREA-ȘARPELUI = MAMA-PĂDURII¹; FLOAREA-SOARELUI, plantă originară din America, cu tulpina dreaptă și înaltă uneori de 2 metri, cu flori frumoase și mari, galbene; cultivată mai adesea pentru semințele ei oleaginoase; numită și „sora-soarelui” (Helianthus annuus) (🖼 2135); FLOARE-DE-STEA ARȘENIC; FLOAREA-STUPILOR – ROINIȚĂ; FLOAREA-UNTULUI VERIGEL; FLOAREA-VÎNTULUI FLOAREA-PĂSĂRILOR; FLOAREA-ZMEULUI – BARBA-POPII; – FLORI-DE-PAIE, plantă originară din Australia, cu tulpina țeapănă, cu flori frumoase de diferite colori, cari par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum) (🖼 2136); FLORI-DOMNEȘTI – SURGUCI; FLORI-MĂRUNȚELE – TOPORAȘI (Viola adorata) ¶ 4 Desen, înfățișînd o floare cusută, brodată sau tipărită pe o țesătură: ie albă ca laptele împănată cu flori galbene RET. ¶ 5 Strat de mucegaiu ce se formează la suprafața vinului, oțetului, etc. ¶ 6 🔧 Vîrful ascuțit al sfredelului, care pătrunde în lemn ¶ 7 Bărbia cheii (🖼 2137) ¶ 8 📰 Partea caracterului de tipografie care reprezintă litera sau semnul, spre deosebire de restul suportului de plumb (👉 🖼 893) ¶ 9 ~ de făină, făina cea mai fină ¶ 10 🔬 ~de pucioasă, pulbere de pucioasă obținută prin volatizare sau sublimare ¶ 11 Fig. Tot ce poate fi mai bun, mai fin, mai de seamă, elită: întîmpinat de 340 de tineri Greci ... ~a tinerimii I. -GH.; vecinul meu Bogonos e ~a vecinilor NEGR. ¶ 12 Tot ce poate fi comparat cu frumusețea sau frăgezimea unei flori: cu frumoasă și mîndră ~ a înzestrat literatura română I. -GH. ¶ 13 📖 Ornament al stilului: flori de retorică ¶ 14 Momentul cînd un lucru sau o persoană se află în desvoltarea deplină, în toată frumusețea, în toată strălucirea, în toată puterea: în ~a vîrstei; în ~a tinereții ¶ 15 Aromă, parfum (despre băuturi) ¶ 16 † Coloare, față [lat. florem].

priveghia (ghez, – at), vb. – 1. A sta treaz, a sta de veghe. – 2. A veghea, a păzi. – Mr. privegl’u. Var. privighia și der. Lat. pervĭgĭlare (Pușcariu 1391; Philippide, II, 652). – Der. priveghere, s. f. (veghe, pază; supraveghere; slujbă în ajunul unei sărbători); priveghetor, s. m. (supraveghetor; gardă; bărbătușul priveghetorii; Mold., subprefect, funcție stabilită prin decretul lui Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859); privighetoare, s. f. (femeie care priveghează; Trans., lumînare care se aprinde la căpătîiul unui mort; pasăre cîntătoare, Erithacus luscinia); priveghiu, s. n. (veghe, pază, pază de noapte; veghere a unui mort, înainte de înmormîntare). Din rom. provine rut. prewetje (Candrea, Elemente, 408), ca și sb. privek „serbare nocturnă”.

priveghetoare f. 1. păsărică cu penișul cenușiu și cu cântecul foarte plăcut (Luscinia philomela); 2. făclie ce se pune în mâna mortului pe piept. [Numele păsării e de origină tradițională: ea priveghează, după legendă, mai toată noaptea].

porumbac, ~ă [At: CUPARENCU, V. 25/15 / Pl: ~aci, ~ace / E: porumb + -ac] 1 a (Pop; d. animale, păsări) Pestriț. 2 a (Pop; d. animale, păsări) Cenușiu. 3 a (Pop; d. animale, păsări) Negru-albăstrui. 4 sf (Pop) Pasăre domestică cu penele de culoare cenușie. 5 sm Fluture mare de noapte, cu aripile dinainte galbene cu dungi cafenii, iar cu cele din spate, multicolore (Sphinx euphorbiae).

ZI (pl. zile) sf. 1 Spațiul de timp de cînd răsare soarele pînă apune (în opoziție cu „noaptea”): și zise Dumnezeu: fie făpturi luminoase în tăria ceriului, și desparță dzua și noaptea (PAL.); Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.); zilele de vară sînt mai lungi decît cele de iarnă; a ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s’a fi sfîrșit (CRG.); ~ și noapte nu înceta tunurile Turcului cum și a Neamțului din cetate (MUST.); a face noaptea ~ și ziua noapte 👉 NOAPTE1; toată ziua, cît ține ziua, de dimineață pînă seara; 👉 TOT¹ I. 2; în toate zilele; în fie-care ~; nu era ~ de la Dumnezeu, nu trecea o zi: nu era zi de la Dumnezeu fără d’a înregistra evenimente de acelea care emoționau (I.-GH.); (haină) de toate zilele, care se poartă în fiecare zi; cît toate zilele (de mare), foarte mare: biata femeie făcu niște ochi mari cît toate zilele (DLVR.); minciună cît toate zilele de mare (PANN) ¶ 2 Acest spațiu de timp cu privire la starea atmosferei, la temperatură: ~ senină, noroasă, ploioasă, frumoasă, urîtă, caldă, rece ¶ 3 Spațiul de timp cît ține ziua și noaptea și în care interval pămîntul își îndeplinește rotațiunea în jurul său: anul are 365 de zile; unele luni au cîte 31 de zile; cheile acestea sînt de la palatele noastre care sînt atît de multe, cîte zile-s într’un an (RET.); un an de zile, un an deplin, încheiat, întreg, zi cu zi, fără întrerupere: drumeața, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice și necunoscute (CRG.); ani de zile, ani mulți: au trecut ani de zile pe cari i-am trăit căutîndu-mi prin Moldova de treburi (SLV.) ¶ 4 💫 Zi solară, spațiul de timp între două treceri consecutive ale soarelui la meridian, variabilă în cursul anului; zi astronomică, zi solară mijlocie, măsurată cu începere de la amiazi; zi civilă, zi solară mijlocie, măsurată de la miezul nopții; ~ siderală 👉 SIDERAL ¶ 5 Însoțit de un adjectiv calificativ: zile amare, negre, fripte, traiu nesuferit, plin de necazuri, viață amară; (P): a strînge bani albi pentru zile negre 👉 BAN¹7; ~ albă, bună, zi fericită, liniștită: copiii... nu mai aveau ~ albă, căci ea se ținea mereu de cîra lor (ISP.); pl. tot zile albe duc (DLVR.); De cînd maica m’a făcut, Zile bune n’am avut (IK.-BRS.); 👉 DIMINEAȚĂ I.; bună ziua! formulă de salutare, întrebuințată de cel ce vine într’un loc sau se întîlnește cu cineva; ziua bună! formulă de salutare la plecare; a-și lua ziua bună, a-și lua rămas bun: își luară ziua bună unul de la altul cu lacrimile în ochi și se despărțiră (ISP.); ~ mare, zi însemnată, memorabilă: niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei cu mare bucurie tot anul (CRG.) ¶ 6 Însoțit de un alt determinativ care precizează mai de aproape situația, destinația sau însemnătatea zilei; ziua de astăzi, a) azi, ziua în care ne aflăm, ziua de față; b) timpul de față, vremea în care trăim: într’această ~ de astăzi, fiind supărați și usteniți de truda postului, aflăm sfînta și cinstita cruce la mijlocul sfîntului post (VARL.); au rămas izbînda la Turci, luînd Țarigradul... de-l stăpînesc Turcii pînă în zioa de astăzi (GR.-UR.); n’am să uit ziua de ieri; F: a căuta ziua de ieri 👉 IERI; cine știe ce ne mai aduce ziua de mîine; nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine (CRG.); ziua de apoi 👉 APOI I. 3; – ~ de tîrg; ~ de judecată; ~ de lucru; ~ de sărbătoare; – ~ de post; ~ de sec; ~ de dulce; în spec. la designarea unor zile din calendar sau de sărbătoare: ziua de 24 Ianuarie e o zi însemnată în istoria noastră; zilele Babei 👉 BABĂ8; l-au îmbrăcat cu căftan de domnie în ziua de Crăciun (MUST.); dacă ninge ori e moleșiniță în ziua de sf. Vasile, va fi îmbelșugat tot anul (GOR.); cum va fi în ziua de Florii, așa va fi în ziua de Paști (GOR.); 👉 CRUCE5, LUP2, URS2; – zi aniversară: a-și serba ziua nașterii, nunții; ziua numelui, mai adesea, fără atribut, ziua: m’a felicitat de ziua mea ¶ 7 În legătură cu un numeral: Căci Dumnezeu poruncește șase zile să muncești Ș’a șaptea zi, Dumineca, din lucru să contenești (PANN); în spec. pentru a indica o dată: Constantin Beizadea... au intrat în Iași în anul 7248, Septemvrie în două zile, într’o Duminecă (NEC.); zi ’ntîiu, †zi întîiu, ‡zi deutîiu, prima zi a lunii: la zi ’ntîiu de Aprilie este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice (CAR.); Constantin-Vodă... purces-au în zi întîiu a lui August și au mers la Țarigrad cu cinste (NEC.); apărînd cetatea de năvala Turcului din 5 zile a lui Iulie pînă în zi întîiu a lui Septemvrie (MUST.); în zi dentîiu al zece luniei iviră-se vîrhurele munților (PAL.) ¶ 8 După prepoziții. Zi cu zi, o zi după alta, în fie-care zi: văzînd-o ~ cu ~, a ajuns s’o placă... și a cerut-o în căsătorie (CAR.); Turcul, dibaciu, putea ști... ~ cu ~ starea în care se aflau negocierile dintre trimisul rus și ministrul Porții (I.-GH.); ‡cu ~ cu noapte, zi și noapte: zis-au Domnul Tătarilor... să stee cu ~ cu noapte cu ai săi slujitori să iee mănăstirea (LET.); (lucrător) cu ziua, plătit pentru fie-care zi de lucru, pentru zilele în care lucrează; cu zilele, trec multe zile la mijloc: începu a săgeta la căprioare și... de multe ori nu venea cu zilele p’acasă (ISP.); nu vine pe la noi cu zilele (PAMF.); – ‡de ~ de noapte, zi și noapte: un patriarh... venise cu Grigorie-Vodă aice în Iași și au stătut de ~ de noapte cu rugăminte (NEC.); – din ~ în zi, cu timpul, din ce în ce mai mult: așa și cinstea, den ~ în zi micșurîndu-i-se, de inimă rea puțin de n’au murit (GR.-UR.); din ~ în ~ ieșeau tot mai învederat la iveală deosebirile de temperament dintre noi (SLV.); – într’ o ~, într’una din zile, într’o bună zi, odată, la un moment dat; i-am tras într’ o ~ o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște (CRG.); într’una din zile... toți zeii... fură poftiți la nunta unui zeu mai mic (ISP.); – la ~, la curent: fără dînsul, lucrările cancelariei n’ar fi putut fi la ~ (BR.-VN.); – pe ~, pentru o zi; în cursul unei zile: e plătit cu două sute de lei pe ~; au pus Domn pre un om prost, anume Antoni, și-i da nafaca pe ~ cîte zece costande (MUST.); fac drumul acesta de patru ori pe ~; pe ~ ce merge, cu cît trec zilele, cu cît trece vremea, din ce în ce: pe ~ ce merge se face mai voinic; – peste ~, în timpul zilei ¶ 9 Sumă ce se plătește pentru o zi (de lucru, ca leafă, ca dobîndă, etc.): îmi datorește încă 15 zile ¶ 10 Drumul cît se poate face într’o zi cu picioarele: răcni leul, nenișorule, de se cutremurară toate prejmetele... și de se auzi cale de nu știu cîte zile (ISP.) ¶ 11 Dată: scrisoarea e fără ~ ¶ 12 Termen, soroc: a fixa o ~; îți dau banii, dar să mi-i plătești la ~ ¶ 13 Moda zilei, moda de acum, moda curentă; oamenii zilei, oamenii de care se ocupă, de care vorbește, pe care-i cinstește lumea în timpul de față; ordinea zilei 👉 ORDINE8 ¶ 14 A ținea zile, a-și impune anumite zile de post: Măicuță... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (IK.-BRS.) ¶ 15 A vedea ziua (după fr. voir le jour), a se naște: iacă epoca în care Ioan Cîmpineanu a văzut ziua (I.-GH.) ¶ 16 Lumina zilei (după fr. le jour): Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare (EMIN.) ¶ 17 pl. Viață: merg eu să cerc a face pace cu el, că, de ne spune la înălțatul împărat, e vai și amar de zilele noastre (RET.); cine dă acul cu ața într’însul își dă zilele (GOR.); cît de frumoasă e lumea, și ce bine e să-ți trâești zilele în mijlocul ei! (SLV.); el nu-și primejduește zilele, pînă cînd nu vede cîtuși de puțină nădejde de izbîndă (ODOB.); acești oameni, mulțămiți că și-au scăpat zilele, se deprinseseră cu ideea că n’o să mai găsească în urmă decît cenușă (NEGR.); a avea zile, a-i fi scris să mai trăească, a nu-i fi dat să moară: leatopisețul întreg să aștepți de la noi, de vom avea zile (M.-COST.); am avut zile și am scăpat (GN.); n’am omorît eu pe tata și pe mama, ci au murit că n’au avut zile (PANN); a-și ținea zilele, a-și întreține viața, a se hrăni: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.); numai cu aceste alunele și bubuiețe și-a ținut ea zilele (SB.); a-și urî zilele, a nu mai vrea să trăească, a i se urî cu viața, a se sătura de viață: multă minte îți mai trebue, zise un străjeriu bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele! (CRG.); – Ⓟ n’ar mai ajunge cu zile! întrebuințat ca blestem: mai anțărț mi-au venit, n’ar mai ajunge cu zile, niște tîlhari de Lipoveni (GRIG.); a muri cu zile, a muri din vina celor ce l-au îngrijit la boală, a muri înainte de vreme; a scăpa cu zile, a scăpa cu viață: de bună samă că dacă s’a duce acolo, nu scapă cu zile (VAS.); ‡a se ținea cu zile, a socoti că va mai trăi: toți se spăimîntară, că-i duc să-i omoare, și nici unul nu se mai ținea cu zile, ce toți aștepta din ceas în ceas ce urgie le-ar veni asupră (MUST.); a i se urî cu zilele, a se sătura de viață, a nu mai vrea să trăească: lasă-ne în pace, dacă nu ți s’a urît cu zilele (VLAH.); ‡cu zilele amînă 👉 AMÎNĂ1 ¶ 18 pl. Vremuri: Duca-Vodă... slujind și în zilele altor Domni la curte, l-au boierit (MUST.); le au spart de atunce cuibul lor de la praguri, unde le era lăcașul lor din zile bătîtne (N.-COST.) ¶ 19 pl. Ani: Iară noi? noi epigonii? Simțiri reci, bârfe sdrobite. Mici de zile, mari de patimi... (EMIN.); și fură zilele lu Adam deacă născu Sit 8 sute de ani (PAL.), moșul, încărcat de zile cum era, ...îmi arătă drumul pe unde să ies acasă (ISP.) ¶ 20 ZIUĂ, timpul cît luminează soarele: și despărți Domnedzeu lumina de la întunerec, și chemă lumina dzio și întunerecul noapte (PAL.); a se face, a se lumina de ziuă, a începe să se lumineze, a se ivi zorile: nu se luminase bine de ziuă și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite (ISP.); cum se făcu ziuă, culese cîteva mere, le puse pe o tipsie de aur și le duse de le înfățișă tatălui său (ISP.); 👉 ORB l. 1; a se crăpa de ziuă 👉 CRĂPA3; a se omizi de ziuă 👉 OMIZI; în faptul zilei 👉 FAPT² I. 6; zori de ziuă 👉 ZORI³1; despre ziuă, spre ziuă, aproape de a se lumina de zi; șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te ieu (CRG.); despre ziuă cînd somnul e mai dulce auzi un fîlfîit ca un stol de păsări că se apropia (ISP.): fata Împăratului... s’a sculat peste noapte, cam spre ziuă, cînd somnul este mai dulce (ISP.); pînă în ziuă, a) pînă a se lumina de zi; era încă mult pînă în ziuă, cînd ajunseră la curtea împăratului (RET.); b) dis-de-dimineață: cînd au ieșit din Botoșeni, pînă în ziuă, fiind negură, s’au rătăcit un cămăraș a lui (MUST.); pînă la ziuă, pînă a se lumina de zi: a dormit tun pînă la ziuă, parcă ar fi făcut un ziafet (CAR.); au dat în trîmbiță și în dobe sămn oștilor sale, cînd era trei ceasuri pînă la ziuă (MUST.); e ziua albă, s’a luminat bine de zi: era ziua albă, cînd ajunse la ei, dar ei dormeau încă, că vara-s nopțile scurte (RET.); e ziua mare, e în plină zi, e lumină de-a binele: și cum n’aveau să vadă, dacă era ziua mare și vreme de primăvară (VAS.) ¶ 21 De ună zi(le) 👉 DEUNĂZI. II. ZIUA adv. În timpul zilei: petrece cu porțile și cu ușile deschise ziua și noaptea fără zăvoare la uși și la ferestre (I.-GH.); ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea toate stihiile năpădesc pe mine (ALECS.); ziua mare, ziua nămiaza mare, ❍ziua miază mare, ‡ziua amiazăzi mare, în toiul zilei, în plină zi: începuse ziua mare pe uliță a prăda (LET.); da bine, boierule, în cuprinsul dumitale se poate ca ziua nămiaza mare să ne calce hoții (ISP.); mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza mare, la moș Vasile (CRG.); o trimetea cu careta domnească... ziua amiazăzi mare pe uliță, Ia feredeu (NEC.) [lat. dīes].

PRECUPEȚ, -EAȚĂ, precupeți, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu vînzarea de zarzavaturi, fructe, păsări, ouă etc. în piață (sau pe străzile orașului). Pleca la trei noaptea, o dată cu oltenii precupeți, să cumpere ziare pentru chioșc și venea seara tîrziu, acasă. PAS, Z. I 164. O precupeață trecînd pe lîngă dînsa o întrebă dacă nu cumpără mere. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 93. Zgomotul trăsurilor, strigătele precupeților, vorbele trecătorilor pe stradă îi intrau în cap, ca-n ceva gol. VLAHUȚĂ, O. AL. II 57.

cocoș¹ [At: CANTEMIR, 1.1. II, 76 / V: (reg) cuc~ / Pl: ~i, (îrg) ~oașe, (rar) ~uri / E: vsl кокош „găină”] 1 sm Pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Galliis bankiva domestica). 2 sm Mascul al găinii. 3 sm (Îe) Cântă ~ul (într-o casă) Se spune pentru a arăta că, într-o familie, bărbatul are cuvântul hotărâtor. 4-6 sm (Îs) Basm (sau poveste) cu ~ul roșu Povestire, întâmplare fără sfârșit ori neadevărată. 7 sm Nume dat masculilor unor păsări. 8 sm (Îs) Pe la ~i Pe la ora două după miezul nopții. 9 sm (Îcs) De-a ~ul Nume al unui joc în care jucătorul rămas fără pereche se numește cocoș. 10 sm (Pop; îs) ~-baș Cocoș (1) care cântă când este numai de trei zile și care auzind toaca din cer, începe a cânta (la miezul nopții), iar după el cântă și ceilalți cocoși. 11 sm (Îc) ~-de-munte sau ~-sălbatic Pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin încovoiat (Tetrao urogallus). 12 sm (Îc) ~-de-mesteacăn Pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru, cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). 13 sm (Îc) ~-încălțat Găinuță (Lagopus). 14 sm (Orn; îc) ~ul-pustietății Ciuhurez. 15 sm (Iht; îc) ~-de-mare Peștele Raja clavata. 16 sn Ciocănel percutor la armele de foc. 17 sn Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. 18 sm (Pfm) Parte centrală a miezului pepenelui^[1] verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 19 sm (Reg; lpl) Floricele de porumb. 20 sm Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg. 21 sm Boxer sau luptător care face parte din categoria cocoș (20). 22 sm Figură de metal având înfățișarea unui cocoș, fixată în vârful caselor. 23 sm (Pop; îe) A fi cucoș-de-vânt A se potrivi la voia întâmplări. 24 sm Figură de metal sau de pământ, în formă de cocoș, servind ca jucărie pentru copii. 25 sm (Reg; la car) Cui mare îndoit, agățat la ruda carului cu un lănțug. 26 sm (La joagăr) Ic de fier care întinde custura în jug. 27 sm (Reg) Clanță. 28 sm (Teh) Piesă a mașinii de tors mecanică. 29 sm Pinten fixat la spatele călcâiului cizmei, cu ajutorul căruia se descalță cizma. 30 sm (Bot; lpl) Urlupi. 31 sm Figură la jocul numit „în buși”. 32 sma (Ast; pbl) Constelația pleiadelor Si: (pop) Cloșca cu pui. 33 sm (Reg; lpl) Floricele de porumb. 34 sm (Pfm) Penis. corectat(ă)

CÂNTAT n. (mai ales despre păsări) v. CÂNTEC. ◊ La (sau pe la, spre) ~ul cocoșilor pe la miezul nopții sau în zorii zilei. /v. a cânta

PORUMBAC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele dindărăt multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.

ROC (RUKH), pasăre fabuloasă gigantică capabilă să ridice în aer elefanți sau alte greutăți mari, cunoscută din „O mie și una de nopți” sau din scrierile lui Marco Polo. Numele său a fost atribuit ulterior unei păsări nezburătoare de mari dimensiuni (până la 3 m înălțime), Aepiornis, din Madagascar, dispărută în timpurile istorice ca urmare a vânării excesive.

Prometheus, unul dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Atlas, cu Epimetheus și cu Menoetius. A avut la rîndul său un fiu, pe nume Deucalion. Prometheus era considerat drept binefăcătorul oamenilor, în pofida lui Zeus. Făcîndu-le acestora partea cea mai bună la împărțirea unei victime destinate lui Zeus, titanul și-a atras pentru prima dată asupră-și mînia acestuia din urmă. Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul. Din nou însă Prometheus a găsit mijlocul de a le veni într-ajutor. El fură focul din ceruri și-l redă oamenilor. Acum pedeapsa lui Zeus este și mai aspră. El răspîndește în lume toate relele și nenorocirile, trimițînd-o pe pămînt pe Pandora, pe care o ia de soție Epimetheus (v. Pandora), pe de o parte, iar pe de altă parte îl înlănțuie pe Prometheus de o stîncă pe muntele Caucasus. Un vultur uriaș, pasăre monstruoasă zămislită de Typhon și de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează. În felul acesta titanul e sortit unui chin veșnic. Din întîmplare însă trece pe acolo Heracles, în drum spre Grădina Hesperidelor (v. și Heracles). El ucide vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și-l eliberează pe Prometheus, ale cărui chinuri iau, în felul acesta, sfîrșit. Într-o altă variantă, Prometheus nu s-ar fi mulțumit numai să le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el însuși oameni din humă, însuflețindu-i cu ajutorul focului.

PORUMBAC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.

cocoș, cocoși, s.m. – 1. (ornit.) Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). ♦ Cocoșul de mesteacăn, pasăre sedentară, rară, cu penaj de culoare închisă, cu reflexe metalice, coadă evazată și răsucită în formă de liră (Lynurus tetrix). Specie protejată. Populează pâlcurile de jnepeniș din Munții Maramureșului și Munții Rodnei, pe un areal foarte restrâns (Ciungii Bălăsinii și muntele Cearcănu). Locuitorii din zonă îl numesc tătarcă, percon sau bircon (Monumente, 1976: 98; Nădișan, 2000: 100). În anul 1971, a fost creată prima rezervație faunistică de cocoș de mesteacăn din țară, în Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în bazinul superior al râului Vișeu, pe o suprafață de 800 ha. „Sunt, iarăși, pline de interes zoologic vânătorile, din luna april, după frumoșii cocoși negri aurii cari, atunci când cocoșesc (orele 3 de dimineață), pot fi ușor vânați, întrucât în acele momente ei nici nu văd, nici nu aud, fără numa găina” (Papahagi, 1925: 97). ♦ Cocoșul de munte, specie sedentară de origine paleartică, care preferă pădurile de rășinoase, în locuri retrase din apropierea izvoarelor și pâraielor (Tetrao urogallus). Are corp masiv, penaj de culoare închisă, coada evazată, iar ciocul este asemănător cu al păsărilor răpitoare. În Maramureș, cea mai mare densitate a speciei se află în Munții Maramureșului (Farcău, Mihailec) și Munții Rodnei (Piatra Neagră, Măgura Moisei), (Monumente, 1976: 96). 2. (geol.) Creasta Cocoșului, rest de crater vulcanic (care a erupt în urmă cu circa 9 milioane de ani). Lamă de andezit cu dezagregări dispuse pe vertical (Posea, 1980: 25). Rezervație geologică în Munții Gutâi (Iștvan, Popescu, Pop, 1990: 28). Denumiri date de localnici: Țâfăraia Gutâiului, Pana Cocoșului, Creasta Gutâiului, Țurana Gutâiului, Piatra Gutâiului, Țâcla Gutâiului, Piatra Mare. Împreună cu celelalte culmi ale Gutâiului, Creasta Cocoșului reprezintă cumpăna apelor pentru râul Mara și Cavnic, primul, afluent al Tisei, celălalt, al Lăpușului. Lungimea Crestei este de aproximativ 200 m, iar orientarea, pe direcția NV-SE. Înălțimea relativă este de circa 150 m în partea de nord (Monumente, 1976: 30-34). 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene. Pe o vraniță din Șieu, stâlpul central are sculptată pe partea superioară o frunză de stejar (stilizarea pomului vieții), în vârful căreia stă un cocoș ce cântă, prevestind zorii zilei, răsăritul soarelui (Nistor, 1977: 17). 4. (med.) Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALRRM, 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALRRM, 1973: 848). 6. Floricele de porumb (ALR, 1965: 115). ♦ (top.) Ulița Cocoșenilor, în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Cocoș, Cocoși, Cocoșilă, nume de familie (36 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Boiu Mare și Dragomirești (Bilțiu-Dăncuș, 2005; Papahagi, 1925): „fiindcă plecau de cu noapte la lucru” (ALRRM, 1969); „pentru că strigă cucurigu!” (Papahagi, 1925). ♦ (simbol.) Cocoșul alb e o pasăre a luminii care, prin cântecul său, vestește zămislirea Aurorei. În credințele românilor, la auzul primului cântat al cocoșului, dispar toate duhurile rele. Cocoșul e un animal apotropaic, apărător atât împotriva spiritelor rele, cât și împotriva bolilor de tot felul. Efigia lui se pune pe turlele bisericilor și clopotnițelor (Evseev, 2001: 41). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); din sl. kokoši „găină” (Miklosich, Cihac, Conev, DA, cf. DER; DEX, MDA).

SCÎNCET, scîncete, s. n. Plîns (înăbușit, întretăiat, întrerupt), geamăt; scînceală, scîncitură, scîncit. Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. ♦ Vaiet (de păsări, de animale). Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. id. R. DR. 49.

MURĂ² s. f. (Regional) 1. Stomacul animalelor rumegătoare. V. m o a r ă. Părțile dinăuntru ale boului sînt: mura sau rînza, bojocii. DAMÉ, T. 32. Murii de bou e bine să-i pui la fiert noaptea. . . (trebuie să fiarbă mult). DR. V, 620, cf. ALR I 866/180, ALR II/812, A IX 2, 5. ♦ Stomacul păsărilor; pipotă, rînză. Cf. ALR SN II h 364, ALRM SN I h 246. ♦ Stomacul omului (Bogdănești-Fălticeni). I. CR. I, 133. Mă mir că nu-ți crapă mura-n tine de groază. ib. 2. Intestinele animalelor rumegătoare; s p e c. intestine de miel sau de vițel înțărcat (care conțin cheagul format în perioada cît animalele sugeau). Cf. ANON. CAR., DR. V, 620. 3. (La pl.; în forma muri) Ciorbă de burtă. [Cuvîntul] e cunoscut și în Bran (jud. Brașov), unde „muri este ciorbă de burtâ”. DR. V, 620. 4. (La pl.) Glande, ganglioni de la pieptul sau de la gîtul unor animale, momiță¹ (1); amigdale. Cf. POLIZU, PONBRIANT, D., COSTINESCU. [Vîrstă calului] se mai deduce. . . după mure. DR. V, 287, cf. ALR II/I MN 22, 6 950/899, 928, ALRM II/I h 88. – Pl.: mure și muri. Cf. alb. m u l l ë.

NOCTURN, -Ă adj., s. f. 1. adj. Care se întîmplă, se produce, se face, acționează noaptea (I1), din timpul nopții, de noapte; (astăzi rar) noptatic, (latinism învechit) nocturnal. Convorbire nopturnă [titlu]. CALENDAR (1851), 111/11, cf. NEGULICI. Adunarea nopturnă. CALENDAR (1854), 102/2. Cu Grigorie Romalo, cînd eram la Paris, duceam uneori, pe lună, plimbările noastre nocturne pînă la Neuilly. GHICA, S. 687, Cf. PROT.-POP., n. D. Și iată-i pe o culme, nocturnii călători! ALECSANDRI, P. III 288. Veneau de la o petrecere nocturnă. EMINESCU, n. 57, Cf . DDRF. Aceste fiare sînt favorizate în atacul lor nocturn. P. ANTONESCU, a. 11, cf. ALEXI W. În tăcerea nocturnă, răsună vechiul și cunoscutul cîntec spaniol. PETICĂ, O. 256. În munte, radierea nocturnă se face repede și răcoarea nopților senine e cu atît mai mare, cu cît ziua a fost mai călduroasă. HOGAȘ, DR. I, 92, cf. BACOVIA, O. 102. Terori nocturne. YGREC, m. n. 157. [Ursul] se folosește de timpul moale pentru incursiuni nocturne, ca să-și domolească foamea și setea. STOICA, VÎN. 88. Epitetele nu sînt deci legate direct de obiectele peisajului nocturn. VIANU, S. 46, cf. id. M. 100. Acțiunea romanelor lui Dickens era legată de interminabile plimbări nocturne în marile orașe. V. ROM. ianuarie 1954, 269. Deveni pentru un timp eroul favorit al paginilor umoristice, al bîrfei diurne și nocturne din cafenelele intelectualilor. GALAN, B. II 94. Feciorași de bani gata, obosiți în tot soiul de „antrenamente” nocturne. TRIBUNA,1962, nr. 266, 2/1. ◊ loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul nopții. Campionatele continuă astăzi în nocturnă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 852. Echipa română... și-a încheiat cu o frumoasă victorie turneul întreprins în Italia, învingînd marți, în nocturnă, ...echipa Lazio. ib. nr. 4 861. Meci de fotbal în nocturnă. ib. nr. 4 862. Meciul... se dispută tot astăzi, dar în nocturnă, pe stadionul Republicii. SP. POP. 1961, nr. 3 926, 5/4. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte etc.) Cu organele vizuale și auditive adaptate pentru activitate în cursul nopții (I1); care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua; de noapte (I1), (astăzi rar) noptatic. Animale nopturne. BARASCH, I., N. 248. Se zvîrcolesc ca fluturii nocturni pe lîngă lumină. F (1897), 9. Pe deasupra apei, trec stoluri întregi de păsări nocturne. PETICĂ, O. 283. Viezurele... e un animal nocturn. STOICA, VÎN. 104. Striga este o adevărată pasăre nocturnă. LINȚIA , P. II, 125. 2. s. f. Compoziție muzicală alcătuită dintr-o înșiruire de mici piese instrumentale (asemănătoare cu suita) și cîntată de obicei noaptea; p. ext. nume dat unor piese vocale sau instrumentale cu caracter liric, melancolic. cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. m. O nocturnă de Chopin. TEODOREANU, m. U. 78. Pe același instrument muzical poate fi executată o sonată sau o gavotă, o nocturnă sau un vals. PUȘCARIU, L. R. I, 102. Primele nocturne... trădează influența înaintașului său. M 1960, nr. 3, 19, cf. DER. – pl.: nocturni, -e. – Și: (învechit) nopturn, -ă adj. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus, -a, -um. – Nopturn, prin apropiere de noapte.

Canens, nimfă originară din Latium, personificare a Cîntecului. Era soția regelui Picus, pe care-l iubea cu o dragoste fierbinte. Într-o zi, la o vînătoare, Circe l-a văzut pe Picus și s-a îndrăgostit de el. Fiind respinsă și ca să se răzbune, ea l-a metamorfozat în pasăre. Îndurerată de dispariția soțului ei, Canens pornește în căutarea lui. După șase zile și șase nopți de căutare zadarnică, cade sfîrșită de oboseală pe țărmurile Tibrului și moare.

CHIRĂI, chirăi și chirăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre greieri) A țîrîi. Grierii de ce chirăie, cînd noaptea învăluie pămîntul? DELAVRANCEA, S. 71. Un grier chirăie după sobă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 185. ♦ (Despre unele păsări) A cîrîi. Bibilica chirăie. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa. Foc pe tine a sărit, Din guriță-ai chirăit. ȘEZ. XII 68.

CULCUȘ, culcușuri, s. n. 1. Loc unde se culcă sau unde se adăpostesc păsările și animalele. V. cuib, bîrlog. El știe doar poteca și urcușul Spre vîrful către care năzuiesc, Pe care pajuri mari își au culcușul. BENIUC, V. 72. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Culcuș de iepuri. TEODORESCU, P. P. 374. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. Cu ochii închiși în culcușul lui, Mitrea a făcut semn din cap că nu-l dor șalele nici spatele. SADOVEANU, M. C. 50. Diminețile stetea, după ce se deștepta din somn, pînă tîrziu în culcușul lui și nu se scula decît pe timpul cît știa că lumea începe să vie. SLAVICI, O. II 180. ♦ Adăpost, locuință. Pentru la noapte trebuie să-mi caut alt culcuș. PAS, Z. IV 236. Își cătară un culcuș unde să mîie peste noapte. ISPIRESCU, L. 162. ♦ Ascunzătoare. Vînătorii... au sărit iute din culcușurile lor de pîndă și au încunjurat pasărea. SBIERA, P. 69. 3. (Rar) Strat moale (de paie, de frunze etc.) pe care se așază fructe, ouă sau alte lucruri fragile sau alterabile. Chelnerul aduse două fructiere cu struguri... pe culcuș de frunze. C. PETRESCU, Î. I 4. 4. Strat din baza unei formații geologice. Culcușul de marnă verde... ar face să se presupună existența sării acolo. I. IONESCU, P. 31.

STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. (Sunetele emise sînt mai ales interjecții) 1. A scoate țipete, a răcni (pentru a îndemna la o acțiune sau a opri o acțiune). Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. ◊ Tranz. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. 2. (Rar, despre instrumente muzicale) A răsuna. Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. 3. A semnaliza (ceva) prin strigăte; a da alarma; a cere ajutor. Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. 4. (Despre animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. V. cînta, țipa, zbiera, urla. Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. II. (Sunetele sînt de obicei articulate în cuvinte și fraze) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A spune, a enunța (ceva) cu glas puternic. Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. ◊ (Construit cu dativul) Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. ◊ Expr. A striga ca din gură de șarpe v. gură (I 1). A striga în gura mare sau a striga cît îl ia (sau îl ține) gura v. gură (I 3). A striga din băierile inimii v. baieră (1). ♦ A-și exprima cu glas puternic voința; a vocifera. Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. ♦ A se văicări, a se jeli cu glas tare. Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. 2. Tranz. (Complementul indică un obiect cerut, reclamat) A cere cu glas tare, a reclama, a pretinde (să vină, să se aducă, să se înfăptuiască). Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. ◊ Intranz. (Fig.) Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. ♦ (Învechit și arhaizant) A chema la serviciul militar, a da ordin oamenilor să se adune; a mobiliza. Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «pe», și indicînd persoana căreia i se adresează vorbitorul) A-i adresa cuiva vorbe aspre; a se răsti la cineva, a vorbi cu dușmănie. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. Tranz. A chema (pe cineva) să vină (adesea spunîndu-i tare numele). Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Întărit prin «pe nume») Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor dintr-o școală, dintr-o clasă. Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. ◊ Absol. Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după», rar construit cu dativul) Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ♦ A deștepta pe cineva din somn (chemîndu-l pe nume). Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. 5. Tranz. A face cunoscut (anunțînd cu glas tare); a vesti, a anunța, a comunica (ceva). Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. 6. Tranz. (Construit cu dativul) A denumi pe cineva, a da cuiva epitetul de... Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ (Rar, impers.) A purta numele..., a se numi, a se chema. Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. 7. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. id. ib. 360.

ARIPĂ (pl. -ipe, -ipi) sf. 1 🐦 🐙 Partea corpului cu ajutorul căreia unele animale, în spec. pasările și insectele, se înalță, sboară și se susțin în aer (🖼 208): a bate din aripi; a tăia aripile ¶ 2 Fig. (vorb. de lucruri nemateriale și morale): aripile credinței, gîndului; e timp de strîns aripile închipuirii... (I.-GH.) ¶ 3 Fig.: aripile vîntulul, timpului, etc. ¶ 4 Fig. Scut, ocrotire: Dumnezeu... să vă acopere cu aripa bunătăților sale (SLV.) ¶ 5 Fig. A face, a prinde, a căpăta aripi, a căpăta putere, a ajunge cineva să se încreadă în sine, a ajunge la o situațiune, la avere; a-i tăia cuiva aripile, a-l lăsa fără ajutor, a-l împiedica de a mai face ceva; a ținea pe cineva sub aripa Iui, a-l apăra, a-l ocrotit ¶ 6 🐟 Pr. anal. Organul membranos care slujește peștilor spre a putea înnota 👉 ARIPIOARĂ ¶ 7 💒 Partea laterală a unei clădiri (🖼 209): aripa dreaptă a palatului; aripa bisericii, streașina de la turnul cel mai de sus ¶ 8 🎖️ Pr. anal. Partea laterală a unei armate așezate în ordine de bătaie: comandanții... alergau cînd la aripa dreaptă, cînd la aripa stîngă a oștirilor înșirate (GN.) ¶ 9 🐑 Laturea, marginea unei turme de oi; aripa oilor (HASD.), locul îngrădit unde stau oile în timpul nopții ¶ 10 Pr. ext. Ori-ce are forma sau felul de așezare al aripilor întinse ale unei păsări: furcă cu aripi 👉 FURCĂ; se văd cruci cu cîte două aripi (IRG.); aripile vîrtelniței, crucile, spetezele, fofelnițele vîrtelniței; cu ochelarii pe aripele nasului (BAS.) ¶ 11 🚗 Aripa unei trăsuri, apărătoarea de deasupra roților care împiedică să vie noroiul pînă sus (🖼 210); aripa unui fund de butoiu, una din cele două doage în formă de segment de cerc care alcătuesc părțile laterale ale unui fund de butoiu 👉 FUND; 🏚 aripa morii, partea morii alcătuită din scînduri legate între ele cu chingi, sau dintr’o cercevea acoperită cu pînză, și care, împinsă de vînt, pune în mișcare pietrele morii; moara poate avea 6, 8 și chiar mai multe aripi (👉 MOARĂ); aripa roții, lopată sau spetează prinsă între obezile roții la o moară de apă și în care, bătînd apa, pune în mișcare roata ¶ 12 ⛵ Pînză în formă de trapez la o corabie: ~ de gabier; ~ de sburător; ~ inferioară ¶ 13 pl. 🩺 Bucov. (MAR.) pop. Boală de copii mici care-i face să se încoarde, să bată din picioare și să plîngă mereu ¶ 14 🐙 (MAR.) ARIPA-GÎȘTEI, fluture mic, alb, ce se arată mai ales în lunile Iunie și Iulie (Pterophorus pentadactylus) (🖼 211) [lat. vulg. alapa].

*FLAMINGO sm. 🐦 Pasăre mare de apă, cu picioarele și gîtul lungi, cu pene roșii sau roșietice (🖼 2122) (Phoenicopterus reseus): Noaptea ~ cel roșu apa ’ncet, încet pătrunde EMIN. [germ.].

CULCUȘ (pl. -ușuri) sn. 1 Loc de odihnă, de culcare, adăpost: își căutară un ~ unde să mîie peste noapte (ISP.) ¶ 2 Așternut de paie în grajd pentru vite ¶ 3 Coteț, loc unde dorm găinile și alte păsări de casă ¶ 4 Loc unde doarme iepurele, lupul sau altă fiară sălbatecă (🖼 1668) ¶ 5 🌿 CULCUȘU-VACII – VULTURICĂ [culca].