Definiția cu ID-ul 906139:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERNÍT2, -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră, vopsit sau mînjit cu negru. Corbule, corbide, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă. ISPIRESCU, L. 223. Bată-te dumnezeu, naș, Cu cine mă cununași, Cu urîta cisnovită (= slută), Ca căldarea de cernită. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Poetic) Zările erau cernite. CAMILAR, N. I 222. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună, Trec cernite înserări, Nopți adînci cu lună. TOPÎRCEANU, B. 11. ◊ Fig. Urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. 2. (Despre haine) De doliu; p. ext. (despre persoane sau lucruri) care poartă doliu, în doliu, îndoliat. Lia nu părăsise haină cernită. C. PETRESCU, S. 162. Mume cernite, șterge-vi-ți plînsul. MACEDONSKI, O. 1 20. Cum se purta ea acum, cernită de sus pînă jos, ca orice văduvă jalnică. CARAGIALE, O. III 48. 3. Fig. Mîhnit, întristat, îndurerat; jalnic, posomorit, mohorît. În dimineața de duminică încalecă trudită și cu ochii cerniți. SADOVEANU, B. 127. [Nălucile] au fețele cernite ca o zi de iarnă grea. MACEDONSKI, O. I 133. Crai-nou, strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. O văd umblînd necontenit galbenă și cernită. NEGRUZZI, S. III 345.