MINUNEA s. f. (Regional) Pasăre mai mică decît un porumbel, cu penele pestrițe, care trăiește în munți și care iese numai noaptea; (regional) minuniță, cucuvea (Aegolius funereus). Pe-o creangă de răchițea este-un pui de minunea. MARIAN, O. I, 435, cf. GHEȚIE, R.M., BĂCESCU, PĂS. 258. ♦ (Prin nord-estul Transilv.) Privighetoare (Luscinia magarhynchos). Cf. BUGNARIU, N. - Pl.: minunele. – Minune + suf. -ea.