OMĂT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.