GREUTATE, greutăți, s. f. I. 1. Apăsare pe care o exercită un corp asupra unei suprafețe (orizontale) pe care se sprijină; însușirea unui corp de a fi greu; forță care se exercită asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pământ; greime. ♦ Greutate specifică = greutate a unității de volum dintr-un anumit corp; mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivități față de întreaga colectivitate; fig. valoare proprie a unui lucru. Centru de greutate V. centru. Greutate atomică = număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. Greutate moleculară = număr egal cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule. 2. Corp, obiect etc. având o masă (relativ) mare (și cărat de cineva sau de ceva). ♦ Fig. Senzație de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de neliniște. ♦ Expr. A i se lua (sau a-i cădea) (cuiva) o greutate de pe inimă = a scăpa de o mare grijă. 3. Bucată de metal de formă caracteristică și cu masa etalonată, care servește la stabilirea masei ori greutății altor corpuri (prin cântărire). ♦ Bucată de metal sau de alt material, care îndeplinește anumite funcții într-un mecanism. 4. Halteră. ♦ Obiect metalic de formă sferică, folosit la probele atletice de aruncări; p. ext. probă sportivă în care se aruncă acest obiect. II. 1. Dificultate, piedică în realizarea unui lucru. ♦ Loc. adv. Cu (mare) greutate = (foarte) greu. 2. (Fam.) Influență, trecere, putere. ♦ Putere de convingere; valoare documentară. 3. Gravitate; asprime. Greutatea unei pedepse. [Pr.: gre-u-] – Greu + suf. -ătate.

PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul plac al cuiva. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile centrale = nume dat în primul război mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei dominante, care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuiește conducerea societății. Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică, conducerea statului aparține clasei muncitoare și aliaților ei; stat cu un asemenea regim. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. În puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.

OARĂ¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

de câte ori loc. adv.

oricât pr. m., adj. m. (sil. ori-) cât

orișicât pr. m., adj. m. (sil. ori-) cât

DATĂ² dăți f. Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; oară. O singură ~. Ultima ~. ◊ De altă ~ din trecut; de cândva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de câte ori are loc. De ~a aceasta în cazul de față. /<fr. date

A DIVIZA ~ez tranz. 1) A face să se divizeze. 2) mat. A supune operației aritmetice prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul; a împărți. 3) (instrumente de măsură) A prevedea cu diviziuni. /<fr. diviser

FRECVENȚĂ ~e f. 1) Caracter frecvent. 2) Participare a elevilor și studentilor la lecții sau cursuri. 3) Mărime care indică de câte ori se produce un fenomen periodic într-o unitate de timp. /<lat. frequentia, fr. fréquence

ÎMPĂRȚIRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți

A ÎNMULȚI ~esc tranz. 1) A face să se înmulțească. 2) (numere) A mări de atâtea ori de câte ori indică alt număr; a multiplica. /în + mult

ÎNMULȚIRE ~i f. 1) v. A ÎNMULȚI și A SE ÎNMULȚI. 2) (în opoziție cu împărțire) Operație aritmetică prin care un număr (deînmulțitul) este mărit de atâtea ori câte unități are alt număr (înmulțitorul). ◊ Tabla ~ii tablă în care sunt înscrise operațiile de înmulțire între ele a numerelor de la 1 până la 10. /v. a înmulți

ÎNTOTDEAUNA adv. În orice timp; în tot timpul; mereu; oricând; totdeauna. ◊ ~ când de fiecare dată când; ori de câte ori. Ca ~ ca de fiecare dată; ca de obicei. /în + totdeauna

A MULTIPLICA multiplic tranz. 1) A face să se multiplice; a înmulți. 2) (obiecte, texte etc.) A executa în mai multe exemplare identice prin diferite procedee tehnice; a reproduce. 3) mat. (numere) A mări de atâtea ori, de câte ori indică celălalt număr; a înmulți. /<lat. multiplicare, fr. multiplier

MULTIPLICITATE f. 1) rar Număr considerabil; pluralitate. 2) mat. Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. /<fr. multiplicité, lat. multiplicitas, ~atis

OARĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componența numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ◊ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora

ORICÂT ~tă (~ți, ~te) pron. nehot. și adverbial Indiferent cât; în orice cantitate. /ori + cât

PUTERE ~i f. 1) Capacitate a ființelor vii de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; tărie. ◊ În ~ (sau ~i) puternic; voinic; tare. Din toate ~ile adunându-și toate forțele. A sta (sau a fi) în ~ea cuiva a avea posibilitatea sau capacitatea de a face ceva. 2) Capacitate de a realiza o muncă intelectuală; forță spirituală. ~ creatoare. ~ de imaginație. 3) (despre medicamente) Grad de influență asupra organismului. 4) (despre sisteme tehnice) Capacitatea de a efectua un lucru mecanic. 5) (despre acte, documente, vize etc.) Caracter valabil; valabilitate. 6) (despre bani) Capacitatea de a servi la vânzare-cumpărare; valoare. 7) (despre acțiuni sau fenomene naturale) Grad de intensitate. ~ea cutremurului. ~ea vântului. ◊ În ~ea nopții în plină noapte; când noaptea este în toi. În toată ~ea cuvântului în adevăratul înțeles al cuvântului. 8) Acțiune dominantă exercitată asupra cuiva; stăpânire; dominație. ~ea religiei. ◊ A fi în ~ea cuiva a depinde de voința sau de bunul plac al cuiva. 9) Libertate legală în acțiuni; drept. ◊ Cu de la sine ~ fără a avea împuternicire; arbitrar; samavolnic. 10) Drept de a conduce. ~ parlamentară. ~ democratică. ◊ ~ legislativă drept al organelor superioare de stat de a emite legi. A veni (sau a ajunge) la ~ a deveni conducător. Marile ~i statele cu autoritate și influență, care joacă un rol decisiv pe arena internațională. 11) mat. Indice care arată de câte ori un număr se înmulțește cu sine însuși. Cinci la ~ea a doua. [G.-D. puterii] /v. a putea

A RIDICA ridic 1. tranz. 1) A lua de jos. ~ o greutate. ◊ ~ mănușa a accepta o provocare. ~ paharul (sau cupa) a toasta. ~ ancora a porni în largul mării. 2) A trage în sus pe verticală; a înălța. ~ cortina. 3) (obiecte care acopera ceva) A lua, dând la o parte; a scoate, înlăturând. ~ capacul. ◊ A-și ~ pălăria a-și lua pălăria din cap pentru a saluta. 4) fig. (pedepse, stări de asediu etc.) A face să ia sfârșit; a suspenda. ◊ ~ ședința a declara o ședință închisă. ~ cuiva viața a omorî pe cineva. 5) (tabere, bivuacuri, cantonamente etc.) A deplasa de pe locul ocupat. ◊ ~ stâna a pleca cu turma la iernat. 6) (sume de bani) A primi în numerar. 7) pop. (persoane) A exila într-o regiune îndepărtată; a deporta. 8) (obiecte aplecate sau culcate) A pune în poziție verticală; a așeza să stea drept. ~ un stâlp. 9) (persoane) A ajuta să se scoale. ~ un copil. 10) (colectivități) A atrage într-o acțiune de interes comun; a mobiliza. 11) (clădiri, case, monumente etc.) A făuri prin lucrări de construcție; a înălța; a dura; a clădi; a construi; a zidi; a edifica. 12) A face să apară. ~ probleme. 13) A parcurge de jos până sus; a urca; a sui. ~ un deal. 14) A face să crească cantitativ și calitativ; a urca; a sui. ~ productivitatea muncii. ◊ ~ prețul a scumpi marfa. ~ la putere a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori, de câte ori arată exponentul. ~ la pătrat a înmulți un număr cu el însuși. 15) A face să se ridice. ◊ ~ din cenușă (sau din ruine) a reconstrui ceea ce a fost distrus. ~ moralul a încuraja. ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) a lăuda foarte mult pe cineva. ~ în scaun a face domnitor. 16) (în îmbinări stabile): A(-și) ~ ochii (sau privirea) a îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva (care se află mai sus). ~ capul a) a-și reveni după o situație grea; b) a se arăta dârz. A(-și) ~ nasul a deveni îngâmfat. ~ mâna a) a lovi sau a încerca să lovească cu mâna; b) a cere cuvântul. ~ mâinile a se preda. ~ glasul (sau tonul) a) a vorbi aspru; b) a protesta. 2. intranz.: ~ din umeri a-și manifesta nedumerirea sau indiferența. /<lat. eradicare

MOLECULAR, -Ă adj. referitor la molecule. ♦ masă ~ă = număr care arată de câte ori molecula unei substanțe este mai grea decât atomul de hidrogen. (< fr. moléculaire)

MULTIPLICITATE s. f. 1. faptul de a fi multiplu; pluralitate. 2. (mat.) faptul că o soluție a unei ecuații este multiplă. ◊ număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. (< fr. multiplicité, lat. multiplicitas)

ORDIN s. n. 1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă. ◊ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ◊ societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decorație superioară medaliei. 4. dispoziție de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă și familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

SIBILIN, -Ă adj. sibilic. ♦ cărți ~e = culegere de oracole, păstrată la Capitoliu (Roma), consultată ori de câte ori republica era în primejdie. (< fr. sibyllin, lat. sibyllinus)

FACTOR DE SARCINĂ raport care indică de câte ori solicitarea în timpul unei evoluții este mai mare decât în zbor normal, suprasolicitarea excesivă putând duce la moartea pilotului. În calculi nu se iau factori de sarcină mai mari de 12.

eh (< gr. ᾖχος [ihos], „zgomot, sunet” [în gr. clasică], „timbru, ton”), termen muzical bizantin prin care se înțelege schema melodică model, proprie fiecăreia din cele opt grupări ale cântărilor bizantine, care poate fi definită prin complexul de elemente; scară muzicală (v. gamă) cu structură proprie (mod de construcție sau sistem (III, 2), sonor, gen (II) căruia îi aparține etc.), sistem de cadențe (1), formule (I, 3) melodice preexistente. Ca sistem, în sens larg, cele opt e. datează din a doua decadă a sec. 6 (v. bizantină, muzică). Mult timp s-a susținut că acest sistem își are originea în vechea practică și teorie eline (v. greacă, muzică), dar, în ultimele decenii, și-a făcut loc tot mai mult părerea originii acestora în practica Orientului Apropiat, după unii în ideile cosmologice ale vremii, ceea ce i-ar lega de surse siriene, ebr., babiloniene și chiar hitite. Pentru o atare origine pledează lipsa de concordanță dintre e. și vechile armonii eline [v. armonie (II, 1 )], dar și faptul că imnografia creștină, și odată cu ea însăși muzica, s-a dezvoltat în Orientul Apropiat (mai ales în Siria) și tot aici a fost organizat octoehul*. ♦ Cele opt e. sunt împărțite, ca și armoniile eline, în două grupuri: autentice (ϰύριοι) și plagale (πλάγιοι). Prin sec. 10-11, e. erau indicate prin numeralele ordinale grecești: ᾖχος α’, ᾖχος β’, (τρίτος) ᾖχος δ’ cele autentice și aceleași numere precedate de πλ. (πλάγιος) cele plagale: ᾖχος πλ. α’, ᾖχος πλ. β’, ᾖχος πλ. δ’. Plagalul 3 se numea βαρύς [varys] „greu, grav”. Cu începere din sec. 11-12, indicarea e. însoțită de 1, 2, mai rar 3 semne neumatice [v. notație (IV)] care precizează mai clar sunetul inițial al cântării: ηχ etc. Din sec. 13, se aplică e. denumirile toponimice eline: dorian, frigian, lidian etc. Nici una dintre aceste indicații nu contribiue cu nimic la cunoașterea structurii scărilor și nici a naturii intervalelor* care intră în componența acestora. Pornindu-se pentru determinarea scărilor muzicale de la tratatele teoretice păstrate, care sunt sumare și insuficient de lămuritoare, și desconsiderându-se muzica de după „reforma” lui Chrysant, pentru motivul că ar fi cu totul altceva decât muzica medievală, s-a ajuns la transcrieri mai mult decât discutabile. Se pornește, în general de la ideea că scările muzicale ale e. biz. au fost, ca și cele greg.*, de la început diatonice*, și că cromatizările au apărut cu începere din sec. 13 (v. cromatism), deși există date și mențiuni mult mai vechi. În afară de aceasta, scările muzicale sunt privite prin prisma octavei*, cel mult prin înlănțuirea sau alăturarea unor tetracorduri* diatonice, deși la vechii greci, la perso-arabi și în psaltica actuală se recunoaște existența genurilor cromatic și enarmonic (1), alături de cel diatonic, ca și a mai multor sisteme sonore pe baza cărora iau naștere diferite melodii. În fine, se socotește că e. se succed în ordinea numărului lor prin trepte alăturate, și că plagalele se află la cvinta* inferioară a autenticelor. După această concepție, e. s-ar încadra în octava re¹-re² și ar avea „tonici” sau „sunete de bază”. Ghidându-ne după mărturiile* e. dar și după practica actuală, fixăm „sunetele de bază” ale ehurilor. Vorbim de „sunet de bază”, care este în parte echivalent cu tonica* din muzicala tonală, și nu de finale*, pentru că atât acestea, cât și sunetele inițiale, sunt în raport strâns cu „baza”, dar mai numeroase dacă avem în vedere stilurile din cadrul fiecărui e.: irmologic, stihiraric și papadic. Teoretic, se consideră existența a opt e., dar în realitate numărul acestora este mai mare. În sec. 13 sunt menționate, de pildă, ca forme ale unor e. existente, nenano, nana și leghetos. În afară de aceasta, din sec. 14 aflăm de existența e. mijlocașe (μέροι, mesoi), ca și a unor mutații (3) (φθοραί, fthorai). Dacă problema „mijlocașelor” și a „mutațiilor” (v. și metabolă) nu este mulțumitor lămurită, cele trei „forme” noi menționate mai sus sunt o realitate care s-a impus tot mai mult în decursul dezvoltării muzicii biz. după cum reale sunt unele forme distincte, încă neteoretizate, pe care le întâlnim la mai toate e. Ne referim la prosomii* (προσόμοια, prosomoia) care prezintă adesea particularități distincte în raport cu e. cărora le sunt atașate. Dacă mai avem în vedere și cele trei stiluri* menționate, existente la fiecare e. care prezintă nu numai trăsături stilistice ci și structurale, și cadențiale specifice, numărul de opt e. nu poate reda nici pe departe realitatea, neputându-se limita doar la opt scheme modale, câte una pentru fiecare e. În afară de aceasta, indicarea scărilor prin octave cu diviziune (6) armonică pentru autentice și aritmetică pentru plagale nu ne ajută la cunoașterea varietății de scări și structuri modale întâlnite în muzica biz. Pentru toate aceste considerente, vom prezenta în tabele schemele e. pornind de la ceea ce întâlnim în practica muzicală, deci în mss., și nu de la teorie. La fiecare schemă modală vom indica, prin durate* diferite, funcția sunetelor, marcând finala (care nu reprezintă totdeauna, cum spuneam, „sunetul de bază” al e.), prin valoare de notă întreagă, „dominanta”, atunci când este clară, prin valoare de doime; treptele asupra cărora se insistă sau pe care se cadențează mai rar prin valoare de pătrime, iar celelalte trepte ale scării prin oval umplut. În cazul existenței a două finale, cea trecută în paranteze este mai rar folosită. La baza schemelor modale stau mss. din sec. 13-16 pentru cântările irmologice și stihirarice, din sec. 17-18 pentru cântările papadice. Și pentru că muzica biz. a evoluat continuu – fără ca această evoluție să însemne „decadență”, cum se susține adesea – vom specifica perioada din care provine schema respectivă ori de câte ori iese din cadrul menționat. Procedând astfel, nu facem decât să schițăm problema e., lucrurile putând fi adâncite în studii speciale. Nu ne preocupă schemele modale ale unor maqamuri* orient. pătrunse în cântările post. biz. și chrisantice. Din cele două tabele pe care le dăm, rezultă doar următoarele: a) e. nu se încadrează în schemele unor moduri octaviante; b) numărul schemelor modale este mult mai mare decât al e., ceea ce poate fi explicat atât prin evoluția artei biz. cât și prin influența culturii muzicale – inclusiv celei pop. – din centrele de unde provin mss.; c) în perioada mai veche, aceleași scheme modale pot fi întâlnite atât în cântările irmologice cât și în cele stihirarice, dar treptat fiecare stil a căpătat structură aparte. Sin.: mod (I, 2); glas (sl. глас), vers (Cherebețiu); viersuire bisericească (Suceveanu). Echiv. lat.: modus; tonus*.

bas cifrat (it. basso cifrato; engl. figured-bass; fr. basse chifrée, basse-figurée; germ. bezifferter Bass), notarea caracteristică a basului continuu* care constă din partida* de bas (III, 1) precum și din cifre și semne convenționale scrise sub notele acesteia (sau deasupra lor), acest cifraj* simbolizând contextul armonic, real sau virtual, al notei respective. În cazul interpretătii b. pe un instr. cu claviatură* (orgă, clavecin etc.), exclusiv, sau alături de instr. melodic de registru (1) grav (vcl., fag. etc.), instrumentistul execută, în general, cu mâna stângă notele basului iar cu dreapta armoniile aferente. Regulile de conducere a vocilor (2) de dublare a notelor etc. se aplică în practica b. cu oarecare licențe. Lipsa cifrajului desemnează un trison diatonic* bazat pe nota respectivă, în orice poziție, cifrele arabe 2, 3, 4 etc. – secunda*, terța*, cvarta* etc. basului, în orice transpoziție* de octavă*, fiecare dintre acestea putând fi alterată prin semnele ♯, ♮ și ♭. Alterația* izolată se referă la terța acordului*. 8 este o indicație subînțeleasă: ori de câte ori este cazul, nota de bas se dublează cu octava; la 6 și 6/5 se subînțelege terța, la 4/3 și 4/2, sexta. Linia orizontală indică păstrarea armoniei sau a elementelor ei. La indicația tasto solo*, instr. acordic încetează a mai cânta, instr. melodic de registru grav rămânând singurul executant al basului continuu. B. oferă interpreților multiple posibilități de realizare a armoniilor, în funcție de stilul de epocă și de caracterul lucrării respective, de instr. avute la dispoziție, mărimea ansamblului executant, condițiile acustice etc., de aceea realizarea lui ex tempore, adecvată condițiilor momentane, se impune ca o necesitate obiectivă, iar realizările tipărite în edițiile mai recente ale muzicii din epoca basului continuu nu au decât valoarea unor propuneri. B. a dispărut din practica componistică spre mijlocul sec. 18, perpetuându-se după aceea doar în lucrări cu caracter religios (în mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Elementele sale s-au integrat, mai mult sau mai puțin modificate, în mai toate metodele de cercetare și predare a armoniei (III, 2) clasice.

dinamică (< gr. δύναμισ [dynamis], „putere”) 1. Nuanțarea intensității (2) sonore. Practic, orice execuție muzicală are o d., spontană sau conștientă, constantă sau schimbătoare; schimbările d. pot fi treptate sau subite. O schimbare d. subită se produce ori de câte ori o sursă sonoră de o intensitate relativ puternică alternează cu una mai slabă (de ex. responsorium-versus*, tutti*solo*). Primele indicații dinamice (G. Gabrieli, Sonata pian e forte, 1597) conturează o asemenea d. „de terasă”, pe alocuri însă fără să se schimbe, concomitent cu schimbarea d., pianissimo*, apare în cadrul d. de terasă, caracteristică pentru întregul baroc*, drept ecou* în cadrul secțiunilor piano*, contrastante la rândul lor cu secțiunile forte*. În cursul sec. 18 apar indicațiile dinamice mai diferențiate ca meno piano, poco piano, mezzoforte*, quasi forte etc. precum și indicațiile referitoare la o singură notă* (ex. sforzando*) exploatându-se din ce în ce mai larg și schimbările dinamice treptate (notoriul „crescendo* mannheimez*”). Procesul de diferențiere a d. culminează în romantismul* târziu (gama nuanțelor dinamice folosite de Ceaikovski se extinde de la fffff la ppppp!) și în creația unor compozitori ai sec. 20, printre care se numără și Enescu. Tratarea intensității drept unul dintre parametrii* principali ai muzicii ca și serializarea (v. serialism) acesteia (O. Messiaen, P. Boulez, K. Stockhausen) constituie aportul cel mai substanțial al muzicii contemporane la istoria d. (1). Termenul a fost adoptat, probabil, de H.G. Nägel (1810). D. a fost întemeiată de H. Riemann (Musikalische Dynamik und Agogik, 1884), care trata d. în strânsă corelație cu agogica*.

maxima (cuv. lat. „cea mai mare”), în notația (III) mensurală, (v. și musica mensurata) nota* cu valoarea* cea mai mare (de două ori cât o longa*). În notația (1) actuală, nota care și-a păstrat de asemenea valoarea cea mai mare, fiind egală cu opt note întregi.

agheasmă s. f. Apă sfințită de preot. ♦ Slujbă bisericească pentru sfințirea apei. ♦ Agheasmă mică (sfințirea mică a apei) = slujbă care se face de obicei în ziua întâi a fiecărei luni sau ori de câte ori au nevoie credincioșii. ♦ Agheasmă mare (sfințirea mare a apei) = slujbă care are loc la 5 ianuarie (ajunul Bobotezei) și la 6 ianuarie (Boboteaza); bobotează. [Var.: aghiasmă, aiasmă, iasmă s. f.] – Din sl. aghiasma (< gr. aghiasma).

diez s. m. Semn de modulație sau de alterare în muzica bisericească psaltică făcând parte din grupa ftoralelor ajutătoare (alături de ifes), care se scrie deasupra unei note, urcându-i intonația cu un semiton. ◊ General diez = unul dintre ftoralele enarmonice din muzica psaltică (alături de agem, nisabur, hisar și general ifes), care se scrie pe nota „ga”, apropiind pe „vu” la distanță de un sfert de ton ori de câte ori se întâlnește în cursul cântârii. – Din fr. dièse, gr. diesis.

autotransfuzie s. f. Transfuzie făcută cu propriul sânge ◊ „Autotransfuzie. Chirurgii de la un spital din Erlangen, R.F.G., folosesc, de câteva luni, cu succes metoda autotransfuziei în cazurile operațiilor pe cord [...] pacienților care vor fi operați li se ia de două-trei ori câte 450 mililitri, o dată pe lună.” R.l. 29 X 82 p. 6 (din auto1- + transfuzie, probabil după model germ.)

barbecue (cuv. fr.) Grătar cu mangal pentru pregătirea mâncării în aer liber ◊ „Grătarul Picnic Barbecue poate fi utilizat oriunde, ori de câte ori doriți.” Ad. 5 VII 95 p. 2 [pron. barbecü] (cf. it. barbecue; PR 1954, MP 3639, DPN 1962)

beep s. n. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit, piuit ◊ „Viața mea e ritmată de sunetul beep-erului care de câte ori sună îți dă ceva de făcut. Dar fiecare beep înseamnă business.” ◊ Rev. 22 5 X 94 p. 13 [pron. bip] (din onomatopeea engl. beep-beep răspândită în întreaga lume o dată cu trimiterea sateliților artificiali în spațiu; cf. fr., it. bip[-bip]; DPN 1982)

discoral s. n. (tehn.; cuv. fr.) ◊ „«Discoralul». Un atelier din Grenoble a anunțat că va începe aplicarea descoperirii inginerului francez R.F. Este vorba de un mic aparat numit «discoral», care aplicat la carburatorul automobilului asigură o economie de benzină de 11 la sută. Principiul aparatului este următorul: el oprește debitul de benzină ori de câte ori conducătorul auto ridică piciorul de pe accelerator.” R.l. 7 XI 76 p. 6

*ori câți conjcț. + pr. (câți pot ~ vor)

TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.

de câte ori¹ loc. adv. (~ n-a încercat!)

de câte ori² loc. conjcț. (vino ~ vrei)

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membri: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M’Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

EMINESCU, Mihai (pseud. lui M. Eminovici) (1850-1889, n. Botoșani), poet român. M. de onoare post-mortem al Acad. După o copilărie trăită la Ipotești și Cernăuți (unde urmează școala primară și gimnazială) și după o adolescență petrecută în peregrinări prin țară, o vreme însoțind, ca sufleor, trupe teatrale, pleacă pentru studii universitare la Viena (1869-1872) și, cu sprijinul material al „Junimii”, la Berlin (1872-1874). Studiază filozofia (cu preferințe pentru Schopenhauer, Kant, Platon), dar și istoria, economia politică, științele naturii, dintr-o nevoie de cunoaștere excepțională, manifestată de timpuriu. Formația intelectuală și universul de cultură configurate acum se vor resimți în întreg scrisul eminescian. Stabilit la Iași este, succesiv, director al Bibliotecii Centrale, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la „Curierul de Iași”. În toamna lui 1877 pleacă la București, unde va fi redactor (între febr. 1880 și dec. 1881, redactor-șef) la ziarul conservator „Timpul”, până în iun. 1883, când se îmbolnăvește. Anii următori sunt ai unei vieți profund nefericite, cu perioade alternante de alienație și luciditate. Internat în sanatorii la București și Viena, revine, după o scurtă călătorie, la Iași, unde lucrează la Biblioteca Centrală. În apr. 1888, la București, reintră în gazetărie, dar internat în spital (febr.), moare la 15 iun. 1889. După debutul din 1866 în revistă „Familia” (când I. Vulcan îi dă numele de Eminescu) publică aici, până în 1869, mai multe poezii, în care (ca și în cele rămase în manuscris) se pot observa deopotrivă influențe ale romanticilor pașoptiști (elogiați, alături de alți înaintași, în „Epigonii” și în alte poezii) și cristalizarea unor motive și formule stilistice originale. Din apr. 1870 începe să colaboreze (cu „Venere și Madonă”) la „Convorbiri literare”, singura revistă în care va publica de aici înainte poezie. Activitatea lui creatoare continuă cu mare intensitate pe parcursul celor trei epoci următoare ale vieții și ale scrisului său: studențească, ieșeană, bucureșteană. Opera lui E. a fost descoperită treptat de-a lungul câtorva decenii și abia o dată cu încheierea (1993) ediției academice de „Opere” (ediția „Perpessicius”), în 16 tomuri, a devenit cunoscută în totalitate. Creată în numai 17 ani, cuprinde poezie, proză, teatru, articole, eseuri și însemnări filozofice, literatură populară, traduceri. Poeziile de dragoste – cel mai numeroase și mai cunoscute – cântă fie o iubire ideală, un vis de iubire („Sara pe deal”, „Floare albastră”, „Lacul”, „Dorința”, „Scrisoarea a IV-a”), fie o iubire trecută („Departe sunt de tine”, „De câte ori, iubito”, „Afară-i toamnă”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”, „Din valurile vremii”) fie, mai rar, un reproș adresat femeii care nu înțelege iubirea sau o degradează („Pe lângă plopii fără soț”, „Scrisoarea V”). În general, erotica eminesciană este una a iubirii absente, a reveriei proiective sau recuperatoare. Caracteristică este semnificația cosmică a sentimentului, înțelegerea iubirii care mod de a participa la viața Universului. De aici, sensul existențial al iubirii, în care poetul vede salvarea de neant și condiția realizării vocației sale creatoare, ceea ce explică gravitatea și profunzimea eroticii eminesciene. Componentă a poeziei de dragoste sau obiect de contemplare în ea însăși, natura este în poezia lui E. mai ales o proiecție a imaginației sale decât descrierea unei peisaj real. Este o natură fabuloasă, reprezentată mai ales de codru, spațiu al vitalității cosmice („Memento mori” – episodul Dacia, „Călin [file de poveste]”, „Povestea codrului”), în care peisajele au o semnificație simbolică. O funcție esențială în creația poetică eminesciană revine visului în stare trează, reveriei, care transfigurează lumea reală („Diana”, „Fiind băiet păduri cutreieram”) sau produce materia poeziei, fiind principalul instrument al imaginației. E. este, ca toți marii romantici, un poet vizionar și visul intră în țesătura intimă a operei lui. Din romantism vine și prezența masivă a mitului; se constată nu doar absorbirea în materia poetică a unor mituri din diverse culturi și din folclorul național, ci și tendința continuă de mitizare și creare de mituri noi. În afară de mituri cosmogonice și escatologice („Scrisoarea I”, „Rugăciunea unui dac”), aflăm mituri ale geniului („Povestea magului călător în stele”, „Luceafărul”), o viziune mitică asupra Daciei (episodul cu această temă din „Memento mori”, „Gemenii”) etc. E. privește din perspectiva mitului istoria lumii („Memento mori”) sau a nației („Andrei Mureșanu”, „Scrisoarea III”), femeia (văzând în ea un înger sau o Dalilă), natura – spațiu al unei geneze perpetue („Scrisoarea I”, „Luceafărul”) sau al contopirii de tip mioritic („Mai am un singur dor”). Când iubirea, contemplarea naturii, mitul nu mai pot exalta spiritul și nici măcar detașarea de lume („Glossa”) nu-l poate împăca, poetul e copleșit de melancolia lui funciară („Melancolie”, „Peste vârfuri”, „Trecut-au anii”, „Odă – în metru antic”), care răzbate de altfel din toată opera. Chiar și modelul folcloric este folosit pentru a filtra în el tulburătoarea expresie a suferinței naționale („Doina”). Paralel cu poezia, E. a scris proză și teatru. Din proză a publicat doar patru texte, valoroase și importante pentru lărgirea posibilităților genului. „Făt-Frumos din lacrimă” este un basm de autor, deosebindu-se de prototipul folcloric atât sub raportul substanței – mai bogată și puternic liricizată – cât și al stilului original și strălucitor. „Sărmanul Dionis” este prima nuvelă filozofică-fantastică din literatura română. „La aniversară” este o delicată schiță psihologică despre adolescență, „Cezara” o nuvelă de dragoste într-o viziune naturistă, ce culminează în imaginea paradisiacă a „insulei lui Euthanasius”. Dintre prozele rămase, în general, neterminate și publicate postum, se remarcă romanul, de început „Geniu pustiu” și „Avatarii faraonului Tlà”, construit pe ideea metempsihozei. Din multele proiecte de piese de teatru ale lui E. cele mai interesante sunt acelea care trebuiau să compună „Dodecameronul dramatic”, un ciclu de 12 drame inspirate din istoria națională. Puține au ajuns însă în stadii mai avansate de elaborare, între care „Bogdan Dragoș”, „Alexandru Lăpușneanu”, „Mira”. Publicistica lui E. constituie o importantă operă de gânditor social-politic. Dincolo de valoarea documentară, ea interesează prin fundamentul ei doctrinar, formulat explicit în seriile de articole „Icoane vechi și icoane nouă” (1877), „Studii asupra situației” (1880) și implicit în toate textele, ceea ce conferă consecvență și coerență atitudinilor gazetarului. Este o doctrină organicistă și evoluționistă, a dezvoltării economice, sociale, culturale firești, prin structuri și instituții care să țină seama de tradițiile naționale și de nivelul istoric atins de societatea românească. O doctrină conservatoare dar nu reacționară, căci respingând „formele goale” (structurile și instituțiile) introduse („importante”) de revoluția burgheză, E. nu pledează pentru întoarcerea la stadii istorice anterioare, ci pentru „umplerea” cu conținut a acestor forme. Publicistica are o valoare deosebită și prin varietatea registrului stilistic ce merge de la demonstrația teoretică riguroasă și de la aforism până la comunicarea colocvială menită să facă accesibile unui public neinițiat concepte și teorii de economie politică sau până la pamfletul de mare forță expresivă. Din toată opera lui E. s-a tipărit în timpul vieții doar un volum de poezii, alcătuit de T. Maiorescu (dec. 1883), cel care afirmase primul valoarea poetului, în 1871, și va scrie întâiul studiu de referință asupra lui, în 1889. Atunci a început extraordinara influență a lui E. asupra liricii românești, ca și procesul descoperii și asimilării întregii creații a celui care a devenit pentru conștiința noastră națională „expresia integrală a sufletului românesc” (N. Iorga). corectat(ă)

*ori cât conjcț. + adv. (cât poate ~ vrea)

ori de câte ori loc. adv.

RAPÓRT (< fr.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Relație: proporție, măsură comună. R. de forțe = stadiul atins de confruntarea unor forțe social-democratice, militare, opuse, ponderea fiecăreia dintre aceste forțe în determinarea unui deznodământ, tendința evoluției acestei confruntări. Analiza r. de f. pe plan mondial are un rol deosebit în stabilirea liniei politice a unui stat. ◊ Loc. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport) = din acest punct de vedere. 2. R. juridic = relația socială reglementată de o normă juridică și care, în consecință, produce efecte juridice (ex. r. juridic de muncă, r. de vânzare-cumpărare). 3. (Dr.) R. succesoral = întoarcerea în patrimoniul succesoral al bunurilor dobândite pe cale de donație, de la cel care lasă moștenirea, către descendenți și soțul supraviețuitor, care vin împreună la moștenire. 4. (MAT.) Simbol care indică operația de împărțire a două numere, polinoame etc. ♦ Număr care pune în evidență rezultatul comparării a două mărimi sau care indică de câte ori a doua mărime se cuprinde în prima. ◊ (EC.) R. de schimb = (în comerțul exterior) relația dintre prețurile de export și cele din import; respectiv puterea de cumpărare în comerțul exterior al unei țări. Se calculează ca indice prin împărțirea indicelui de export la indicele prețurilor de import. ◊ (TEHN.) R. de compresiune = r. dintre volumul maxim al cilindrului unei mașini, corespunzător poziției pistonului la punctul mort exterior (depărtat) și volumul lui minim, corespunzător poziției pistonului la punctul interior (apropiat). R. de mase = r. dintre masa unei rachete înainte de decolare și masa acesteia după încetarea definitivă a funcționării motorului. R. de transformare = a) (TEHN.) r. dintre viteza unui element condus și viteza elementului conducător al unui mecanism (reductor, schimbător de viteză, transmisiune cu curea etc.); se numește r. de multiplicare când are valoarea supraunitară și r. de demultiplicare, când are valoarea subunitară; b) (ELT.) r. dintre valoarea efectivă (eficace) a tensiunii la bornele înfășurării primare a unui transformator electric și valoarea efectivă a tensiunii la bornele înfășurării secundare a transformatorului în condiții de funcționare date. La transformatoarele monofazate, r. de t. este apropiat în condiții obișnuite de funcționare, de r. dintre numerele de spirale ale celor două înfășurări. II. 1. Informare scrisă sau verbală făcută de către o persoană sau de către un colectiv în fața unei adunări sau a unei autorități asupra unei activități, a unor fapte etc. 2. (Dr.) Înscris care cuprinde punctul de vedere al unei comisii a parlamentului asupra unui proiect de lege sau a unei probleme care i-a fost trimisă spre studiere. 3. (MILIT.) Scurtă prezentare a situației unei subunități sau a unei unități făcută de un subaltern către comandant. III. Câștig. ◊ Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil care, prin închiriere, aduce venit proprietarului.

divizi(un)e f. 1. împărțire; 2. lucru divizat, parte dintr’un tot; 3. unitate tactică militară coprinzând două brigăzi: general de divizie; 4. reunire de mai multe biurouri într’o administrațiune: șef de divizie; 5. Aritm. împărțire, operațiune prin care se caută de câte ori o cantitate e coprinsă într’alta.

clădarie f. 1. grămadă: clădărie de porumb; 2. fig. clădărie de bunătăți; 3. massă; clădărie de patru ori cât turnul Colței OD.

înmulțire f. 1. acțiunea de a (se) înmulți: înmulțirea dărilor; 2. operațiune aritmetică prin care se repetă un număr de atâtea ori câte unități se află într’un al doilea.

intestin a. care e sau se petrece în interior: mațe intestine. ║ n. maț lung cam de 8 ori cât corpul și în care pătrund alimentele după ieșirea lor din stomac: intestinul subțire și cel gros.

spânzurà v. 1. a atârna: de câte ori voit-am să spânzur lira ’n cuiu EM.; 2. a pune în spânzurătoare: au spânzurat pe hoț; 3. fig. a depinde: dela ceată spânzura soarta bătăliei BALC. [Lat. EXPENDULARE].

stroh n. Mold. pleavă de fân uscat: de câte ori veți fi dormit în Stroh CR. [Nemț. (STREU)STROH].

târnomeată t. Mold. fărămituri de gunoaie din cari mai pot alege vitele de mâncare: de câte ori eți fi dormit pe târnomeată CR. [Croat TERNOMET, târn].

poștă f. 1. depozit de cai cu schimbul și stațiunea unde s’află; 2. mod de a călători cu cai de poștă; 3. distanță între două stațiuni de poștă (10.000 stj. = 19 km. 66 sau 22 km. 30): am făcut trei poște; 4. administrațiune publică pentru transportul și distribuirea scrisorilor; 5. biuroul unde se depun; 6. curierul care le duce: poșta pleacă de mai multe ori pe zi; 7. prin analogie, bucată de hârtie lipită cu său topit, pusă încet la tălpile celui adormit și apoi aprinsă cu un chibrit: de câte ori mi-ai pus și poște la picioare CR. [Rus. POČTA (din germ. Post)].

America f. una din cele cinci părți ale lumii, descoperită în 1492 de Cristof Columb. De patru ori cât Europa: 200.000.000 loc. j ea se împarte în septentrională și meridională, unite prin istmul de Panama.

OARĂ¹ ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

GREUTATE, greutăți, s. f. I. 1. Apăsare pe care o exercită un corp asupra unei suprafețe (orizontale) pe care se sprijină; însușirea unui corp de a fi greu; forță care se exercită asupra unui corp sau cu care un corp este atras de Pământ; greime. ◊ Greutate specifică = greutate a unității de volum dintr-un anumit corp; mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivități față de întreaga colectivitate; fig. valoare proprie a unui lucru. Centru de greutate v. centru. Greutate atomică = număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. Greutate moleculară = număr egal cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule. 2. Corp, obiect etc. având o masă (relativ) mare (și cărat de cineva sau de ceva). ♦ Fig. Senzație de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de neliniște. ◊ Expr. A i se lua (sau a-i cădea cuiva) o greutate de pe inimă = a scăpa de o mare grijă. 3. Bucată de metal de formă caracteristică și cu masa etalonată, care servește la stabilirea masei ori greutății altor corpuri (prin cântărire). ♦ Bucată de metal sau de alt material, care îndeplinește anumite funcții într-un mecanism. 4. Halteră. ♦ Obiect metalic de formă sferică, folosit la probele atletice de aruncări; p. ext. probă sportivă în care se aruncă acest obiect. II. 1. Dificultate, piedică în realizarea unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu (mare) greutate = (foarte) greu. 2. (Fam.) Influență, trecere, putere. ♦ Putere de convingere; valoare documentară. 3. Gravitate; asprime. Greutatea unei pedepse. [Pr.: gre-u-] – Greu + suf. -ătate.

PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.

ÎNMULȚITOR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

CIRCUMSTANȚIALĂ s. f. (< adj. circumstanțial, -ă, cf. fr. circonstanciel): propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial pe lângă verbul, locuțiunea verbală sau interjecția predicativă determinată din propoziția regentă. ◊ ~ de loc (locală): c. care arată locul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de loc. Este introdusă prin adverbele relative unde (precedat sau nu de prepozițiile de, pe, de pe sau până), încotro, dincotro, oriunde și oriîncotro: „...unde nu e lege, nu e nici slobozenie” (Al. Russo); „... și să apuci încotro -i vedea cu ochii” (Ion Creangă); „Du-mă-ncet cu mâinile la piept, / Adormit, oriunde vei socoate” (Șt. O. Iosif); „Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu” (N. Bălcescu). ◊ ~ de timp (temporală): c. care arată timpul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de timp. Poate exprima un raport temporal de anterioritate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare până și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare până ce și până să), un raport temporal de simultaneitate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare cum „în timp ce”, și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare pe când, în timp ce, în vreme ce) și un raport temporal de posterioritate (marcat cu ajutorul conjuncției subordonatoare cum „imediat ce” și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare de cum, după ce, imediat ce și îndată ce). Pe lângă elementele amintite mai sus, c. de timp mai este introdusă și prin adverbele relative când (precedat sau nu de prepozițiile de sau până) și oricând și de locuțiunea adverbială relativă de câte ori (transformată uneori în locuțiunea conjuncțională subordonatoare ori de câte ori): „Când a înnoptat, l-a dus la unul din palate” (E. Camilar); „...și de câte ori pronunța cuvântul «entuziast», îl dansa cu surâsuri” (Camil Petrescu); „...și n-a lăsat sapa din mână până n-a căzut ruptă de oboseală” (B. Șt. Delavrancea); „...să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu” (Ion Creangă); „Tot neamul Basarabilor, până să nu prinză de veste, trecuse Dunărea” (Al. Odobescu); „Și pe când spahiii lui tremurau tupilați prin bălării, din tabăra românilor se înalță... cântece de biruință” (A. Vlahuță); „Dar în vreme ce mă adânceam atât în baltă cât și în gânduri, rămăsei încremenit” (V. Alecsandri); „După ce paturile arseră... împărăteasa adună cenușa” (I. Slavici); „Imediat ce vei primi scrisoarea mea, suie-te în tren și vino aici” (I. L. Caragiale); „Cum însera, înhăma căluțul la polobocul pe două roate” (E. Camilar). ◊ ~ de mod (modală): c. care arată modul de desfășurare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală, felul însușirii unui adjectiv sau al caracteristicii unui adverb din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, pe lângă un adjectiv sau pe lângă un adverb, funcția unui complement circumstanțial de mod. Poate exprima o circumstanță modală propriu-zisă (marcată cu ajutorul adverbelor relative cum, cât și precum și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare așa cum, așa precum, astfel cum, fără să și după cum), o circumstanță modală cantitativă (marcată cu ajutorul adverbelor relative cât și oricât), o circumstanță modală comparativă – reală sau ireală (marcată cu ajutorul adverbelor relative cum și precum și al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare (față) de cum, decât să, după cum, ca și cum, ca și când și de parcă) și o circumstanță modală de măsură progresivă (marcată cu ajutorul locuțiunilor conjuncționale subordonatoare cu cât, de ce, pe cât și pe măsură ce): „...cum va zice judecata, așa să rămâie” (Ion Creangă); „Caii aleargă cât le apucă picioarele” (V. Alecsandri); „Și cu paharul plin în mâini, / Precum e felul din bătrâni... /El a-nchinat” (G. Coșbuc); „Calul se clatină încet la dreapta ori la stânga, după cum pune femeia piatra” (I. Agârbiceanu); „Fără să vrea, Felix raportă totul la moș Costache însuși” (G. Călinescu); „Muncește cât poate”; „Să oprești pentru tine oricât dorești”; „Cănuță oftă adânc, ca și cum ar fi răsuflat întâia oară” (I. L. Caragiale); „Toți aveau de spus câte ceva, ca și când ceilalți n-ar fi știut nimic” (L. Rebreanu); „...și cu cât mai mult joacă, cu atât mai vârtos se simte a da înainte” (I. Slavici); „...dar de ce umblau, de aceea se înfundau mai tare” (I. Pop-Reteganul). ◊ ~ de cauză (cauzală): c. care arată cauza desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de cauză. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, deoarece, căci, întrucât, fiindcă, cum („pentru că”), unde („pentru că”) și dacă („pentru că”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare din cauză că, din pricină că, pentru că, odată ce, de vreme ce și din moment ce: „Aș vrea să plâng de fericit, / că pot să văd ce-ai plăsmuit!” (G. Coșbuc); „Nu puteau toți să ia același drum... fiindcă drumurile erau multe” (G. Galaction); „Și cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe licurici să-i lumineze calea” (Em. Gârleanu); „Vezi, Patrocle, dacă nu le dai pace, ele te mușcă” (M. Sadoveanu); „Pesemne ți s-a făcut urât unde am tot spus anume toate soiurile de paseri și de jivine” (Al. Odobescu); „Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți... căci priveliștea era vrednică de a încânta sufletele” (V. Alecsandri); „...dete o pungă de bani grădinarului, pentru că -i făcuse o grădină” (P. Ispirescu); „Și amândoi bătrânii aceștia erau... posomorâți... din pricină că nu aveau copii” (Ion Creangă); „... de vreme ce nu puteam să nu mă gândesc la ea în restul zilei, cel puțin în anumite ore din zi să încerc să mi-o fac absentă” (Camil Petrescu). ◊ ~ de scop (finală): c. care arată scopul desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă și care îndeplinește, pe lângă acestea, funcția unui complement circumstanțial de scop. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare să, ca să și de („să”) și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru ca să (pentru ca... să): „Și mam’mare se hotărăște să stea în coridor... să păzească pe Goe” (I. L. Caragiale); „Ca să te vindeci pentru totdeauna, / Ridică-te și vino după mine” (G. Topârceanu); „Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decât să trăiți în robie” (Al. Russo); „Iscălesc pentru ca fiii oamenilor să nu mai piară în război” (Z. Stancu). ◊ ~ de consecință (consecutivă): c. care arată consecința sau rezultatul desfășurării acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă sau al intensificării însușirii unui obiect și al caracteristicii unei acțiuni, îndeplinind pe lângă verb (locuțiune verbală), adjectiv sau adverb funcția de complement circumstanțial consecutiv. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare încât, că, de, să, ca să (ultimele patru cu sensul de „încât”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare așa că și așa încât: „...și asemenea vuiet s-a stârnit... încât gâdea a fost cuprins de sfială” (M. Sadoveanu); „...era așa de frumos și de cald afară, că -ți venea să te scalzi pe uscat ca găinile” (Ion Creangă); „...urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap” (P. Ispirescu); „...vă spui eu c-o să tragă o sfântă de ploaie de un ceas, să rupă pământul” (I. Al. Brătescu-Voinești); „... și socoteau că se împrietenise de ajuns, ca să poată găsi la dânsul un sprijin” (L. Rebreanu); „Și bogotanii... nu-i plăteau tot, așa că Fefeleaga avea rămășițe mari pe la toți” (I. Agârbiceanu); „Drumurile erau nespus de grele, așa încât caii începură a îngenunchea” (M. Sadoveanu). ◊ ~ de condiție (condițională): c. care arată condiția reală sau ipoteza în virtutea îndeplinirii căreia se poate realiza acțiunea exprimată de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă (de aici și felurile condiționalei: reală și ipotetică sau ireală). Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare dacă, de, să și când („dacă”) și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare în caz că: „Fiii voștri vor ascunde a lor frunte în țărână, / Dacă voi acum veți pierde marea cauză română” (Gr. Alexandrescu); „De mi-i da o sărutare, nime-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu); „Să -l văd venind, / Aș mai trăi o viață” (G. Coșbuc); „Când aș ști că-mi vei fi de ajutor... mai-mai că aș face așa precum zici tu” (P. Ispirescu); „În caz că vremea se strică, nu mai plecăm în excursie”. ◊ ~ de concesie (concesivă): c. care arată o împrejurare (fie reală, fie ipotetică sau ireală) ce ar fi putut împiedica acțiunea exprimată de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă, dar care n-o împiedică (de aici și felurile concesivei: reală și ipotetică sau ireală). Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial concesiv pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare deși, dacă, de și să, prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare cu toate că, măcar că, măcar de, măcar să, chit că, chiar dacă, chiar de, chiar să și fără (ca) să, prin pronumele și adjectivele nehotărâte relative orice, oricare, oricât, oricâtă, oricâți și oricâte și prin adverbele nehotărâte relative oricât și oricum: „Deși mulți au zis-o, eu tot o mai zic” (Gr. Alexandrescu); „Dacă (”deși„) în multe privințe erau deosebiți unul de altul, în altele se asemănau” (I. Slavici); „De piatră de -ai fi fost, nu se putea să nu-ți salte inima de bucurie” (Ion Creangă); „Să știu de bine că mă duc la mănăstire, pâine și sare nu mai mănânc cu el!” (I. L. Caragiale); „Cu toate că duceam de câteva zile o viață idilică..., totuși ne mulțumirăm deocamdată cu umbra rară... a unui tânăr brad” (C. Hogaș); „...chiar de -aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa” (P. Ispirescu); „...măcar că era prea înțeleaptă, își pierdea și dânsa răbdarea uneori” (I. L. Caragiale); „Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit, / Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!” (M. Eminescu); „Dar oricât s-ar fi lipit, între ele tot ar fi rămas o fisură” (Geo Bogza). ◊ ~ de instrument (instrumentală): c. care arată instrumentul sau mijlocul de realizare a acțiunii exprimate de verbul sau de locuțiunea verbală din propoziția regentă. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial instrumental pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin pronumele relative ce și ceea ce sau prin adjectivele nehotărâte relative cât și câtă, precedate de prepoziția cu: „Dar cu ce are ea, cu ce ai dumneata... puteți să trăiți o viață...” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Cu ceea ce îi mai vine din arenda pământului, de-abia dacă își plătește datoriile” (G. Galaction); „Și cu câtă carte știu... pot s-ajung dichiu la vreun mitoc” (Ion Creangă). ◊ ~ de asociere (sociativă): c. care arată cine însoțește subiectul sau obiectul direct din propoziția regentă în săvârșirea acțiunii exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală din aceeași regentă. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial sociativ pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă și este introdusă prin pronumele relative cine și ce și prin adjectivele nehotărâte relative cât, câtă, câți, câte, precedate de prepoziția cu sau de locuțiunea prepozițională împreună cu: „S-o pornim cu ce om apuca” (B. Șt. Delavrancea); „Zamoysky dete poruncă hatmanului Zatkiewsky de a se duce în grabă cu câte oști va putea să adune mai curând” (N. Bălcescu); „Aide, pleacă acasă... cu cine mi te-a trimis” (L. Rebreanu). ◊ ~ de opoziție (opozițională): c. care arată o opoziție față de conținutul propoziției regente și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial opozițional pe lângă această propoziție. Datorită mai ales elementelor introductive, ea poate avea nuanțe diferite (condițională, temporală, locală sau finală). Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare dacă și unde („dacă”) și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare în loc să, (pe) câtă vreme, în timp ce, în vreme ce, pe când și pentru ca să: „Paraschiv în loc să se bucure că grâul ieșise..., arăta mereu posomorât” (M. Preda); „...dacă glontele putea fi o glumă, apoi incendiul e un râs sinistru” (M. Sadoveanu); „...toate celelalte sufăr numai de căldură și de sete, pe câtă vreme dumneaei sufere... și de foame” (I. L. Caragiale); „Atunci, acela vede lumea cu ochiul liber, în vreme ce eu o văd cu o lunetă puternică” (G. Călinescu); „Unde până aci era bilșugul în casa lor, acum ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă” (P. Ispirescu); „Ne depărtăm în grabă de acest spectacol înfiorător..., pentru ca să dăm peste altul și mai crunt!” (V. Alecsartdri). ◊ ~ de cumul (cumulativă): c. căreia i se adaugă conținutul propoziției regente și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial cumulativ pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din regentă. Este introdusă prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare pe lângă că, după ce, după ce că, plus că, lasă că, necum să, nu numai că, în afară că: „Pe lângă că suntem meșteri lemnari, apoi am și ajuns la o vreme de cărunteță” (M. Sadoveanu); „După ce că ești chior, nici n-auzi bine” (M. Preda); „Și în afară că era micuță, mai era și supraîncărcată de mobilă” (Z. Stancu); „Nici oleacă de mâncare nu mi-a dat, necum să-mi dea ceva simbrie” (L. Rebreanu); „Lasă că era tânără..., dar apoi toate mișcările ei... aveau un ce mai deosebit” (V. Alecsandri). ◊ ~ de relație (relațională): c. care arată la ce se referă acțiunea verbului sau a locuțiunii verbale din propoziția regentă sau calitatea unui obiect din aceeași propoziție. Ea îndeplinește funcția de complement circumstanțial de relație pe lângă verbul, locuțiunea verbală sau adjectivul din regentă și este introdusă prin conjuncția subordonatoare de sau prin pronumele relative cine și ce precedate de locuțiunea prepozițională în legătură cu: „Treci la badea peste drum / Să cercăm vinul de -i bun” (Jarnik-Bârseanu); „În legătură cu cine a venit ieri nu există obiecții”; „În legătură cu ce s-a spus acolo avem și noi observații”. ◊ ~ de excepție: c. care arată un raport de excepție față de propoziția regentă și care îndeplinește funcția de complement circumstanțial de excepție pe lângă aceasta. Este introdusă prin adverbul subordonator decât și prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare în afară că și decât să: „Boierul e un om care toată ziua nu lucră altceva decât mănâncă, bea..., se culcă” (M. Sadoveanu); „...alt chip nu e, decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu); „În afară că s-a dus acolo, n-a mai făcut nimic altceva”. (Pentru clasificarea complementelor și a subordonatelor v. criteriu).

LOCUȚIUNE s. f. (cf. fr. locution, lat. locutio): grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. În limba română există l. aproape pentru fiecare parte de vorbire (excepție făcând articolul și numeralul). ◊ ~ substantivală: l. care se comportă gramatical ca un substantiv. De exemplu: aducere-aminte (amintire), băgare de seamă (atenție), bătaie de joc (batjocură), părere de rău (regret), ținere de minte (memorie), aruncătură de ochi (ochire), deschizător de drumuri (pionier), nod în papură (cusur), punct de vedere (opinie) etc. ◊ ~ adjectivală: l. care se comportă gramatical ca un adjectiv. De exemplu: de valoare (valoros, -oasă), de ispravă (capabil, -ă), în toată firea (matur, -ă), în floarea vârstei (tânăr, -ă), de neuitat (minunat, -ă), de invidiat (deosebit, -ă), scos din fire (înfuriat), ca vai de lume (necorespunzător, -oare) etc. ◊ ~ pronominală: l. care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât. De exemplu: cine știe cine (cineva), cine știe ce (ceva), nu știu cine (cineva), nu știu ce (ceva), câte și mai câte (multe), de toate (multe și felurite), vrute și nevrute (multe și felurite) etc. ◊ ~ verbală: l. care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal (de aici cele două feluri de l. verbale: personală și impersonală). De exemplu: a da ajutor (a ajuta), a-și bate joc (a batjocori), a se face foc (a se supăra), a-și veni în fire (a se trezi), a o lua la sănătoasa (a fugi), a o lăsa moartă (a renunța), a lua la trei păzește (a certa), a se da jos (a coborî), a se da de-a dura (a se rostogoli), a da cu sâc (a necăji), a face tranc (a trânti), a se crăpa de ziuă (a se lumina), a se face cald (a se încălzi), a se da de veste (a se vesti), a se lua în considerație (a se considera), a(-i) părea bine, a(-i) părea rău, a(-i) sta bine, a(-i) sta rău etc. ◊ ~ adverbială: l. care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie (de aici și denumirea l. adverbiale: de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop și concesivă). De exemplu: în față, în spate, în urmă, la dreapta, de jur împrejur, ici și colo, colo și colo etc.; de dimineață, cu noaptea-n cap, din vreme-n vreme, într-un rând, în permanență, după aceea, din când în când etc.; bob cu bob, cu asprime, din fir în păr, de nevoie, de-a berbeleacul, pe îndelete, pe din două, cu grămada, de multe ori, din ce în ce, cu siguranță, fără îndoială, în nici un caz, așa și-așa, cel puțin, cât pe ce, de exemplu etc.; de aceea, de asta, de aia; pentru aceea, pentru asta, pentru aia; cu toate acestea, cu toate astea etc. ◊ ~ interjecțională: l. care se comportă gramatical ca o interjecție. De exemplu: apoi de!, auzi colo!, ca să vezi!, doamne ferește!, la naiba!, păcatele mele!, na-ți-o bună!, ți-ai găsit! etc. ◊ ~ prepozițională: l. care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul. De exemplu: a) în fața, în spatele, în largul, în stânga, în susul, în josul, în urma etc.; b) conform cu, de față cu, alături cu, alături de, din sus de, începând cu, împreună cu, cât despre, cât pentru, cu privire la, în ce privește etc. ◊ ~ conjuncțională: l. care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială). De exemplu: cât și, precum și – copulative; în schimb, decât că, numai că – adversative; ca atare, în concluzie, în consecință, cu alte cuvinte, prin urmare – conclusive; cum că – necircumstanțială; în timp ce, în vreme ce, ori de câte ori, până ce, până să, după ce, îndată ce etc. – circumstanțiale de timp; fără să, pe măsură ce, după cum, ca și cum, ca și când etc. – circumstanțiale de mod; de ciudă că, din cauză că, dat fiind că, pentru că, odată ce, de vreme ce, din moment ce etc. – circumstanțiale de cauză; pentru ca să, ca nu cumva să etc. – circumstanțiale de scop; chiar dacă, chiar de, cu toate că, măcar că, măcar de etc. – circumstanțiale de concesie; în caz că, în caz de etc. – circumstanțiale de condiție; așa încât, astfel încât – circumstanțiale de consecință; în loc să, pe câtă vreme etc. – circumstanțiale de opoziție; după ce că, în afară că etc. – circumstanțiale de cumul; decât să – circumstanțială de excepție. ◊ ~ arhaică: l. specifică limbii române vechi, ca de exemplu a face năvală, a face cercare, a(-i) veni aminte etc. ◊ ~ dialectală: l. proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române, ca de exemplu dr. a-și lua valea și arom. a cădea pi ună parte („a se înțelege unul cu altul”).

NUMERAL s. n. (< cf. fr. numéral, lat. numeralis): parte de vorbire care exprimă, sub diverse aspecte, un număr abstract, un număr concret sau ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor, în spațiu și în timp. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după gen și caz (parțial sintetică, în majoritatea cazurilor analitică) și prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice (atribut – funcție de bază; subiect, nume predicativ, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar). Ca însoțitor al substantivului se acomodează uneori după acesta în privința genului și a cazului. ◊ ~ mostenit: n. transmis în limba română din latină, ca de exemplu unu(l) – una (un – o), doi – două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, mie, întâi. ◊ ~ împrumutat: n. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în epoci diferite, ca de exemplu milion, miliard, bilion, trilion, secund (< fr.), prim, ultim (< lat.). ◊ ~ format pe terenul limbii române, prin compunere, din n. moștenite și cele împrumutate + prepoziții, conjuncții, articole posesive, articole hotărâte enclitice și particula -a (aceasta numai la forma de masculin), ca de exemplu unsprezece, doisprezece, treisprezece... douăzeci, treizeci, patruzeci... cincizeci și unu, cincizeci și doi etc.; al doilea – a doua, al treilea – a treia, al patrulea – a patra etc. ◊ ~ simplu: n. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu unu(l) – una, doi – două, zece, mie, sută, milion etc. ◊ ~ compus: n. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie, ca de exemplu unsprezece, patruzeci, șaizeci și opt, al zecelea – a zecea etc. ◊ ~ cardinal: n. care exprimă un număr abstract sau un număr concret și care corespunde contextelor diagnostice de tipul câți?, câte?. Astfel: unu(l) – una, doi – două, trei, patru... unsprezece, doisprezece, treisprezece... douăzeci și unu, douăzeci și doi etc.; trei prieteni, șase bărci, nouă ore, treizeci și cinci de luptători etc. ◊ ~ ordinal: n. care exprimă ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor în spațiu și în timp și care corespunde contextelor diagnostice de tipul al câtelea?, a câta?. Astfel: al doilea (rând), a doua (încercare), al treilea (cerc,), a treia (mașină), al o sută douăzeci și unulea (stâlp), a o sută douăzeci și una (cerere) etc. ◊ ~ colectiv: n. care exprimă ideea de însoțire, de grupare a obiectelor în spațiu și în timp. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de morfemul tus- (< adjectivul pronominal nehotărât toți): tustrei, tuspatru, tuscinci, tusșase etc. Există și forme de n. colectiv moștenite din latină: amândoi – amândouă. ◊ ~ fracționar (partitiv): n. care exprimă o parte sau o fracțiune dintr-un întreg sau dintr-un grup unitar de obiecte. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal urmat de sufixul -ime. Astfel: doime, treime, pătrime, cincime, șesime etc. ◊ ~ multiplicativ: n. care exprimă o creștere cantitativă, proporțională și precisă (prin înmulțire) a unei forțe, a unei puteri, a unui efort, a unui câștig etc. sau a unei acțiuni. Este format pe terenul limbii române din participiile reale sau aparente, cu sufixul -it, ale unor verbe de conjugarea a IV-a (formate, la rândul lor, din n. cardinale precedate de prefixul în- și urmate de sufixul -i): îndoit, -ă; întreit, -ă; încincit, -ă: înșesit, -ă; înșeptit, -ă; înzecit, -ă; însutit, -ă; înmiit, -ă etc. ◊ ~ distributiv: n. care exprimă repartizarea precisă a obiectelor în spațiu și în timp, pe grupe egale. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de adverbul câte: câte unu(l), câte una, câte doi, câte două, câte trei, câte patru, câte cinci etc. ◊ ~ adverbial: n. care arată de câte ori se îndeplinește precis o acțiune sau de câte ori însușirea (sau caracteristica) exprimată de un adjectiv (sau de un adverb) este superioară sau inferioară altei însușiri (sau caracteristici). Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de prepoziția de și urmat de substantivul ori (forma de plural în raport cu oară), de la doi înainte: o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, de șase ori etc. (Pentru clasificarea n. v. criteriu).

PRONUME s. n. (cf. lat. pronomen < pro „în loc de” + nomen „nume”; fr. pronom, după nume): parte de vorbire care înlocuiește numele. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, dar foarte abstract, prin flexiune după gen, număr și caz (parțial și după persoană), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect, nume predicativ, atribut, complement direct, indirect, de agent și circumstanțial de toate categoriile, element predicativ suplimentar și apoziție și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională: numai pronumele relativ). ◊ ~ moștenit: p. transmis în limba română din latină, ca de exemplu eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele (personal propriu-zis); (al) meu, (a) mea, (al) tău, (a) ta, (al) său, (a) sa, (al) nostru, (a) noastră, (al) vostru, (a) voastră etc. (posesiv); sie, și, sine, se (reflexiv); acesta, aceasta, aceștia, acestea, acela, aceea, aceia, acelea, ăsta, asta, ăștia, astea, ăl, a (demonstrativ); cine, care, ce, câți, câte (interogativ și relativ); unul, una, unii, unele, altul, alta, alții, altele, toți, toate, cutare, atâția, atâtea, mulți, multe, puțini, puține (nehotărât); nimeni, nimic (negativ). ◊ ~ format pe terenul limbii române prin compunere din elemente de origine latină: dânsul (< de + însu + l), dânsa (< de + însă + a), dânșii (< de + înși + i), dânsele (< de + înse + le) – pronume personal de persoana a III-a, sinonim și paralel cu el, ea, ei, ele; dumneata (< domnia + ta), dumneavoastră (< domnia + voastră), dumnealui (< domnia + lui), dumneaei (< domnia + ei), dumnealor (< domnia + lor) – pronume personal de politețe; însumi (< însu + mi), însămi (< însă + mi), însuți (< însu + ți), însăți (< însă + ți), însuși (< însu + și), însăși (< însă + și), înșine (< înși + ne), însene (< înse + ne), înșivă (< înși + vă), însevă (< înse + vă), înșiși (< înși + și), înseși (< înse + și), însele (< înse + le) – pronume de întărire; acestălalt (< acesta + ălalt), aceastălaltă (< aceasta + alaltă), aceștilalți (< aceștia + ăilalți), acestelalte (< acestea + alelalte), celălalt (< acela + ălalt), cealaltă (< aceea + alaltă), ceilalți (< aceia + ăilalți), celelalte (< acelea + alelalte), același (< acela + și), aceeași (< aceea + și), aceiași (< aceia + și), aceleași (< acelea + și) etc. – pronume demonstrative; cel ce, ceea ce, cei ce, cele ce – pronume relative; oricine (< ori + cine), oricare (< ori + care), orice (< ori + ce), oricâți (< ori + câți), oricâte (< ori + câte), oarecine (< oare + cine), oarecare (< oare + care), oarece (< oare + ce), fiecine (< fie + cine), fiecare (< fie + care), fiece (< fie + ce), altcineva (< alt + cine + va), altcareva (< alt + care + va), altceva (< alt + ce + va), cineva (< cine + va), careva (< care + va), ceva (< ce + va), câțiva (< câți + va), câteva (< câte + va), vreunul (< vre + unul), vreuna (< vre + una) etc. – pronume nehotărâte; nici unul, nici una – pronume negative. ◊ ~ simplu: p. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu toate p. moștenite (v. mai sus). ◊ ~ compus: p. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie sau dintr-un cuvânt și o particulă, ca de exemplu toate p. formate pe terenul limbii române prin compunere (v. mai sus). ◊ ~ personal: p. care se referă la persoane după cele trei aspecte ale raportului lor față de vorbire. În limba română există trei tipuri de forme ale p. personal: propriu-zis (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele), sinonime și paralele cu cele de persoana a III-a ale celui propriu-zis (dânsul, dânsa, dânșii, dânsele) și de politețe (de reverență): dumneata, dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor. ◊ ~ reflexiv: p. care exprimă raportul gramatical dintre subiect, acțiune și obiect în cadrul formelor verbale pronominale. Dispune de forme proprii moștenite din latină (cele de persoana a III-a): sie, sieși, își, și-, -și, -și-; pe sine, se, -se-, -se, se-, s-, -s- și de forme împrumutate de la pronumele personal (cele de persoanele I și a II-a): îmi, îți, ne, vă; mă, te, ne, vă. ◊ ~ de întărire: p. care întărește ideea de persoană, identificând această persoană cu autorul acțiunii (autor reprezentat, de obicei, printr-un p. personal propriu-zis, la orice persoană, cu care este echivalent din punct de vedere semantic, sau printr-un substantiv, simbol al persoanei a III-a). Astfel: însumi, însămi, însuți, însăți, însuși, înseși, înșine, însene, înșivă, însevă, înșiși, înseși – însele. ◊ ~ posesiv: p. care exprimă ideea de posesie sau de apartenență și care implică simultan o dublă referință pronominală (la obiectul posedat și la posesor). Dispune de forme care se grupează după cum este vorba de un posesor și un obiect posedat, de un posesor și mai multe obiecte posedate, de mai mulți posesori și un obiect posedat sau de mai mulți posesori și mai multe obiecte posedate: al meu, a mea, al tău, a ta, al său, a sa; ai mei, ale mele, ai tăi, ale tale, ai săi, ale sale; al nostru, a noastră, al vostru, a voastră; ai noștri, ale noastre, ai voștri, ale voastre. P. posesiv nu are forme moștenite din latină pentru persoana a III-a plural; deseori se folosesc cu sens posesiv (datorat cazului genitiv în care se află) și cu valoare de nominativ sau de acuzativ (marcat cu prepoziția pe) formele de persoana a III-a – singular și plural – ale p. personal în genitiv: (al, a, ai, ale) lui, ei, lor (cu care nu trebuie confundate). ◊ ~ interogativ: p. care ajută la formularea unei întrebări sau a unei propoziții interogative directe, înlocuind în întrebare sau în propoziția interogativă cuvântul (cuvintele) așteptat(e) ca răspuns, ca de exemplu care?, cine?, ce?, cât?, câtă?, câți?, câte?. ◊ ~ relativ: p. care ajută la stabilirea unei relații de subordonare între o propoziție subordonată și regenta ei din cadrul frazei. Dispune de forme simple (identice cu acelea ale p. interogativ) și de forme compuse (proprii): care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte; cel ce, ceea ce, cei ce, cele ce. ◊ ~ demonstrativ: p. care exprimă raportul spațial sau temporal dintre vorbitor și obiecte (diferențiind obiectele, situându-le în spațiu și în timp în raport cu apropierea sau cu depărtarea acestora față de vorbitor) sau care identifică un obiect cu el însuși (în faze diferite) sau cu un alt obiect. Dispune de trei feluri de forme: de apropiere, de depărtare, de identitate (simple și compuse, literare și neliterare): a) acesta, aceasta, aceștia, acestea, cestălalt, ceastălaltă, ceștilalți, cestelalte, ăsta, asta, ăștia, astea, ăstălalt, astălaltă, ăștilalți, astelalte etc. b) acela, aceea, aceia, acelea, celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte, ăla, aia, ăia, alea (alea), ălălalt, ailaltă, ăilalți, alelalte etc. c) același, aceeași, aceiași, aceleași. ◊ ~ nehotărât (nedefinit): p. care ține locul unui substantiv fără să dea vreo indicație precisă asupra obiectului denumit de acesta. Dispune de forme simple și de forme compuse (alcătuite din p. interogativ-relative și particule proclitice, de origine conjuncțională – ori- sau verbală – vre-, oare-, fie-, fite-, fiște-, particula medială întăritoare -și- sau particula enclitică de origine verbală -va): unul, una, unii, unele; altul, alta, alții, altele: toți, toate; atâția, atâtea; mulți, multe; puțini, puține; oricare, oricine, orice; orișicare, orișicine, orișice: vreunul, vreuna, vreunii, vreunele; oarecare, oarecine, oarece; oareșicare, oareșicine, oareșice; fiecare, fiecine, fiece; fitecare, fitecine, fitece; fiștecare, fiștecine, fiștece; careva, cineva, ceva; altcareva, altcineva, altceva etc. ◊ ~ negativ: p. care neagă substantivul și a cărui apariție într-un context presupune obligatoriu și prezența unui termen negativ. Dispune de forme simple și de forme compuse (alcătuite din adverbul nici urmat de pronumele nehotărâte unul, una): nimeni, nimic, nici unul, nici una (Pentru clasificarea p. v. criteriu).

SUBORDONAT s. m. (< adj. subordonat, -ă < subordona, cf. fr. subordonner): element dependent, din punct de vedere gramatical, de un alt element (regent). După natura morfologică a subordonatului din cadrul propoziției, se vorbește despre un s. substantival, despre un s. adjectival, despre un s. numeral, despre un s. pronominal, despre un s. verbal, despre un s. adverbial și despre un s. interjecțional: „Copii! aduceți un ulcior / De apă de sub stâncă” (V. Alecsandri); „Câteva vrăbii zglobii se coborau din sălciile singuratice” (D. Zamfirescu); „Amândoi prietenii și-au strâmbat nasurile” (M. Sadoveanu); „...la paisprezece ani nimeni n-a avut douăzeci de ochi” (B. Șt. Delavrancea); „Unde e Mișu lui!” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Mai suna-vei, dulce corn, / Pentru mine vreodată?” (M. Eminescu): „...cântau pe rămurele și fără a se sfii de nimeni” (P. Ispirescu); „Ajuta la țesălat, la curățat...” (I. Agârbiceanu); „...pretutindeni țâșneau șuvoaie puternice spălându-i de nămoluri și de tristețe, primenindu-i și înviorându-i” (Geo Bogza); „...că, de m-ai junghiat hoțește, / mi-ai fugit și mișelește” (V. Alecsandri); „Cred că acum ați priceput!” (Ion Creangă); „Conducătorul sări jos cei dintâi” (L. Rebreanu); „De câte ori auzeam jart!, auzeam și aoleo!” (B. Șt. Delavrancea); „La a patra măsură șeful strigă chemarea hăp-șa” (M. Preda).

îmbătăciune, îmbătăciuni, s.n. – (med.) Amețeală. În expr. îmbătăciune de cap (ALRRM, 1969: 165): „Dar, de-atunci, ori de câte ori intra pe ușă, avea amețele și îmbătăciuni de cap” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 205). – Din îmbăta „a se ameți cu băutură” (< lat. *imbibitare, din bibitus „beat”) + suf. -ciune (MDA).

BĂL-A adj. (alb, blond, drag). I. 1. Băl ard. (Paș); – A. (16 A II9). 2. Băla b.(Dm; Ștef; Sd XI 86; Ard II) și Bălă Pisică, b. olt., pren. (AO XV 66); Bălă, loan, olt. (Grd), cf. subst. bălă „drăguță”, „lele” (DLR băl. I 4°). 3. Bălu (Moț; Am 157); -lescu act. II. Din adj. bălan, bălaiu: 1. Bălan Leurdă (Has), pren.; – fam., frecv. (Buc etc). 2. Bălăn/aș (Paș); -escu; -ești s. 3. Bălăn/ică, A. (Ocina); -ici (Sur VIII). Bălai, C., act.; -a f., 1640 (AO VII 34; Sd XVI); Bălae f. (17 A IV 35). 5. Bălăeș, căp., 1708 (BCI VII 26). 6. Bălăiță, fam. Băl cu suf. -ac: Vezi Bălac. III. Cu alte sufixe: 1. Băiat (Hur). 2. Bălău (Gl. Isp III²); + -ca: Bălăuca epitetul Veronicăi Micle; – fam., act.; + -un: Bălăun (Has); + -uț: Bălăuț, (Tec I; Sd XI 54);- Gav. (Sur IV) -ă, mold., act.; Beleuță, N. (Î Div). 3. Bălea (17 B I 310; Paș); – călăraș, 1655 (Sd IV 38); Băl/escu (Has; Hur); -ești, -eni ss.; Bălen (sic) b. (17 B I 310); Băleanu fam. boierească din sec. al XV-lea (Has). 4. Băleș (Dm). 5. Bălici (16 A III 298; 17 A III 146; Sur VIII; Isp II¹). Bălică fam. (Brăila) 7. Bălin (Mar; Ștef; Has); – olt. (Sd VI 469; AO XVII 300); -ești s. 8. Băliești s. (Sd XXI), cf. subst. balie. 9. Băli/lă (Has); -ești s. (17 A III 202; Sd XXII). 10. Băliș/or (Cat); -oara t. 11. Băl/oe (17 B II 225); -oiu, Ioan (Î Div); -oiul 1685 (Has); -oaia (Sd XXII). 12. Boloni fam., act. < ard. *Băloniu, prin as. regr. Băloasa t. 14. Băloș (C Bog; 16 A I 56, II 205; Isp III¹); -ani s (Tec II); -escul (Dm; Ard I; Ștef); -eni (Isp III¹); -ești scris și Bălușești s. (C Bog). 15. Bălucă f. (Paș) „blondă” 10. Bătună, Ioan, act. 17. Băluș (17 B II 429); -a, -ești, -eni ss. (Dm; etc). 18. Băluț/a (Isp III²); -ă (Răc 7); -ă, popa (Î Div); -el, mold. 19. Compuse: Bîldorogești (16 B IV 269) prob. < băl + rus. дopoг „drum alb”.

doar [At: PSALT. HUR. 9¹/7 / V: (îvp) dor, doară, doră / E: ml de-hora] 1 av (Determină numerale sau părți de vorbire care indică o cantitate, sugerând ideea de limitare, de insuficiență) Nu mai mult de... (sau decât). 2 av Nu altă dată sau în altă împrejurare decât... 3 av Nu în alt loc decât... 4 av Nu în alt mod decât... 5 av Exclusiv. 6 av (Îlc) ~ (atât) ca... (ori cât...) sau (atât) ca ~ Numai atât. 7 av (Reg; îcs) ~ că Poate că. 8 av (Îcs) ~ de, afară (sau fără) -, (îvr) ~ numai Cu excepția. 9 av (Înv; îcs ) Nici... ~a necum... Cu atât mai puțin. 10 av (Determină o parte de propoziție indicând nuanțe restrictive sau exclusive) Nimeni sau nimic în afară de... 11 av (Îe) ~ așa Pur și simplu. 12 (Îae) Fără complicații. 13 av (Pex) Nu altfel decât... 14 av Nu altă dată, în alt moment sau în altă împrejurare Doar când e supărat se duce la ea. 15 av Nu în alt loc, mai departe sau mai aproape Șade închisă, merge doar la biserică. 16 av (Arată că acțiunea este limitată) Doar suspină din când în când. 17 av (Adesea urmat de „de” determină verbe exprimând o speranță, o posibilitate) Doar (de) l-or zări. 18 av (Urmat de verb și întărit prin repetare) Pe punctul de a... 19 sf (Îe) Într-o (sau de o) ~ă Fără vreun scop anume. 20 sf (Îae) Fără să se aștepte la ceva deosebit. 21 sf (Reg; îlv) A se ține (sau a trăi) cu ~a A spera. 22 sf (Reg; îal) A se delăsa. 23 sf (Reg; îlv) A ține cu ~a A păcăli. 24 sf (Reg; îal) A amâna. 25 av (Îvp; în construcții interogative, adesea precedat de „au” sau „ori”, întărește ideea de îndoială) Oare. 26 av (Adesea precedat de „ca”; reg; îlav ca ~ă chiar întărește o afirmație) Sigur. 27 av (Îe) Fără ~ și poate, (înv, s) fără ~a Cu certitudine. 28 av (În construcții negative, corelat cu „ci”, „ce” exprimă ideea de cumul) Nu polemizam, ci doar exprimam un punct de vedere. 29 av (Cu valoare adversativă sau disjunctivă accentuată) Pleacă, doar ți-am spus că nu vreau să te mai văd.^[1] modificată

coeficient sm [At: PONI, F. 109 / P: co-e-fi-ci-ent / Pl: ~nți / E: fr coefficient] 1 Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2 (Îs) ~ diferențial Derivată. 3-4 Ceea ce exprimă sau dă o valoare. 5-6 Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 7 (Elt; îs) ~ de armament Raport între puterea totală a grupelor instalate și puterea mijlocie furnizată de uzină. 8 Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. 9 (Teh) Valoare numerică cu sau fără dimensiune, reprezentând o proprietate fizico-chimică, o stare, o caracteristică de calitate etc. 10 (Îs) ~ statistic Formă de exprimare a raportului dintre două mărimi printr-un număr, care arată de câte ori o mărime este mai mare sau mai mică în comparație cu alta. 11 (Îs) ~ economic Relație, exprimată în procente, între cantitatea de muncă produsă de un mecanism și cantitatea de energie pe care acesta o consumă.

dormi vi [At: PSALT. 127/12 / V: (îvr) durmi / Pzi: dorm / E: ml dormire] 1 A se afla în stare de somn. 2 (Pop; îe) ~re-ai mort (sau dus), ori somnul cel de veci Să mori! 3 (Pfm; îe) A ~ greu, sau (ca un) buștean, ca groșii, bute, tun, (rar) buba, bumbac, (ca) dus (de pe sau din lume), ca mort(ul pe moarte), (de poți) să tai lemne pe el (sau la capul lui) A avea un somn adânc. 4 (Îvp; îe) A ~ ca mielul la oaie A dormi liniștit. 5 (Pfm; îe) A ~ de-a-n picioarele (sau pe picioare), ori umblând, mergând (pe brazdă) A fi foarte obosit. 6 (Irn; îae) A fi leneș. 7 (Irn; îae) A fi bleg. 8 (Pfm; îe) A ~ boierește, sau ca un boier, ca (ori cât) un bei, ca un popă, popește, somnoros A dormi fără grijă (în confort). 9 (Pfm; îe) A ~ iepurește A dormi neliniștit și gata oricând să se trezească. 10 (Îlv) A ~ somnul drepților (sau cel de veci, de pe urmă, ori cel lung) A muri. 11 A rămâne peste noapte undeva. 12 (Fig; d. oameni) A fi mort. 13 (Fig; d. oameni) A nu fi atent sau a nu-și da seama ce se petrece. 14 (Îf negativă) A veghea. 15 (Fig; d. plante, semințe sau obiecte) A zăcea în amorțire. 16 (Reg; d. foc) A mocni.

ADVERBIAL, -Ă 1. Grup ~ Termen impus de gramatica generativă* pentru a desemna o structură de constituenți grupând adverbul, în calitate de centru* (sau cap*) de grup, și determinanții lui. În afara adverbelor de gradare, a celor de aproximare, de modalizare, de precizare sau de limitare a predicației adverbiale, admise de orice adverb care acceptă categoria comparației* (ex. destul de bine, alarmant de bine, aproape bine, omenește posibil, poate departe), puține sunt adverbele care primesc complemente*, deci determinanți obligatorii, cărora le impun restricții de formă: de caz, de prepoziție (aidoma lor, concomitent cu..., dincolo de..., indiferent de...). 2. Locuțiune ~ Grup fix* (neanalizabil) de cuvinte (vezi LOCUȚIUNE) care apare cu semnificația globală a unui adverb, iar, sintactic, satisface contextele proprii adverbului și funcțiile acestuia (ex. privește de jur împrejur; mănâncă din când în când; se simte din ce în ce mai bine). Clasificarea locuțiunilor adverbiale urmează criteriul semantic de clasificare a adverbelor, distingându-se clase ca: de loc (privește în față, de jur-împrejur), de timp (bolnavă din când în când, ~ din nou); de mod (rezolvată pe negândite, ~ pe loc); de certitudine (de bună seamă va pleca, într-adevăr ~) etc. 3. Numeral ~ În gramatica limbii române, specie de numeral* realizată printr-un grup de cuvinte cu comportament adverbial (vezi 2), exprimând de câte ori se repetă o acțiune sau se manifestă o calitate; sin. de repetare; vezi seria: o dată, de două ori, de trei ori... 4. Sufix ~ Clasă de sufixe* lexicale care, atașate la baze* substantivale și adjectivale (rar, verbale), creează cuvinte noi aparținând clasei adverbelor de mod (vezi DERIVARE). În limba română, funcționează ca sufixe adverbiale: -ește (copilărește); -iș, -îș (cruciș, târâș), sufixul neologic -mente, limitat la împrumuturi* cu structură analizabilă (literalmente, totalmente). G.P.D.

antmerie, figură de substituție prin abatere, care constă în înlocuirea unei părți de vorbire prin alta (cu rădăcină comună) (A): „Populum late regem” în loc de „Populum late regnantem”; sau „Serus in caelum redeas”, în loc de: „Sero in caelum redeas”. ( → D. D. Georgescu, p. 63). Considerăm că, în românește, primul exemplu de a. nu se poate ilustra. Dificultatea constă în aceea că substituirea între două părți de vorbire trebuie să satisfacă două funcții gramaticale ale cuvântului substituit, de regim, și de regent. Ex.: „populum / regem” și „regem / late”. Altfel, ar putea fi productivă și în românește substituirea între părți de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale, fiind frecventă, ca în următorul exemplu în care substantivul se substituie, cu oarecare efort, adjectivului: „Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare Când în straturi luminoase basmele copile cresc.” (Eminescu) În versurile aceluiași poet se întrezărește o enalagă, care ar putea fi, în același timp, a., dacă nu cumva e vorba de un adjectiv inventat de poet (prin analogie cu „clari”): „Și în urmă din izvoare timpi răcori și clari răsar.” Epitetul „răcori” este transferat prin contiguitate de la „spațiu răcoros”, iar dacă este pluralul substantivului „răcoare” cu valoare adjectivală (comp. „copile”, de mai sus), identificăm și a. În al doilea exemplu („Serus in caelum redeas” în loc de „Sero in caelum redeas”) avem fenomenul, specific limbii latine, al întrebuințării adjectivului în locul adverbului (cu aceeași rădăcină). Se întâmplă aceasta ori de câte ori este vorba de anumite determinări adverbiale (de timp, de loc, de mod) care se pot exprima adjectival, ca în exemplul de mai sus: „Târzielnic (în loc de: târziu) să te întorci în cer”. În gramatica limbii latine se menționează că adjectivul (în locul adverbului) determină un nume subiect ori obiect „nu în sine și pentru sine, ci numai cu privire la predicat”. Adică este un atribut predicativ, care are, desigur, în același timp, și funcție de epitet. Sin. parțial atribut predicativ epitet.

disjuncție (lat. disiunctio „separare”), sin. asindet, figură care se realizează în cadrul frazei prin omiterea conjuncțiilor coordonatoare, de obicei copulative (A): „Se mira Ipolit Drăculea, se urca în trăsură, biciuia căișorii, îi alerga, îi fugărea, le scotea sufletul”. (Z. Stancu) După unii autori, termenul de d. se mai aplică, în retorică, și suprimării cuvintelor (așa-zise incidente) prin care se anunță un dialog: „zise el”, „adăugă el”, „întrebă el” etc. Ar fi vorba deci tot de o juxtapunere: a propoziției sau a frazei narative, cu propoziția sau fraza vorbirii directe (dialogul). M. Sadoveanu folosește astfel de d. cu iscusință; ori de câte ori contextul narativ îi permite sau când dialogul trebuie totuși anunțat într-un fel, scriitorul substituie cuvintelor incidente un detaliu descriptiv privitor la unul din persoanele dialogului, menit să sugereze și să justifice replica de dialog: „Plutașul păși în odaie râzând și notarul simți miros puternic de tutun și rachiu. «- Ce este, bre, omule? Vii de la crâșmă.» «- Firește. Vin de la Bulbuc. Dar vin cu veste mare, domnule Mateiaș...» «- Vorbești de Bădișor?» «- D-apoi de cine? De bunica?» ” D. cu înțelesul de mai sus poate fi considerată și figură de compoziție. După alți autori, prin suprimarea incidentelor „zise el”, „răspunse el” etc., se realizează un dialogism. V. și epiforă sinonimică.

tmeză (gr. tmesis „tăietură”), figură de stil constând în despărțirea în două a unei unități lexico-gramaticale prin intercalarea unui cuvânt (unor cuvinte) cu care are strânsă relație gramaticală și care ar trebui s-o preceadă ori să-i urmeze imediat (A): „Așa era de bine atunci!” (Așa de bine...) Cf. lat.: „Saxo cere comminuit brum” (cerebrum) În limba română, t. se aplică, mai ales, în vorbirea comună și desparte: a) o formă flexionară, ca: „duce-vă-ți” (Șt. O. Iosif), „crede-mă-ți” (C. Conachi); uneori se aude și „duceți-vă-ți” – construcții numite de S. Pușcariu (p. 154) „metateze sintactice”. O formă similară o reprezintă construcția „fi-mi-re-ai al Naibii”, în care este vorba de infinitivul lung „fire”, tăiat în două de dativul etic „mi”, construcție care nu se poate concepe altfel! b) o parte de vorbire compusă (o locuțiune) ca: „în orice chip”, care se aude, cu t.: „în ori și ce chip” sau chiar „ori și în ce chip” (Sadoveanu); sau „fiindcă” întrebuințată în secolul trecut (de Negruzzi, Alecsandri etc.) cu t. ori de câte ori trebuia să urmeze ori să-i preceadă „însă”: „fiind însă că”. Sin. diacopă (gr. diakope „rupere”, „întrerupere”).

frecvență sf [At: ODOBESCU, S. III, 359 / Pl: ~țe / E: fr fréquence, lat frequentia] 1 Repetare la intervale scurte și regulate a unei acțiuni, a unui fapt. 2 Participare a studenților sau a elevilor la cursuri. 3 (Fiz) Mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. 4-5 (Fiz; îs) Curent de înaltă (sau joasă) ~ Curent electric care își schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori într-o unitate de timp. 6 (Fon; îs) ~ fundamentală Primă armonică a unui semnal complex Si: fundamentală. 7 (Lin) Număr care indică de câte ori o unitate lexicală apare într-un text sau un corpus.

greutate sf [At: VARLAAM, C. 228/12 / P: gre-u~ / Pl: ~tăți / E: lp ◊ grevitas, -tatem] 1 Apăsare a unui corp asupra unei suprafețe (orizontale) pe care se sprijină Si: (înv) greime (1), greunătate (1). 2 Însușire a unui corp de a fi greu Si: (înv) greime (2), greunătate (2). 3 Forță cu care este atras de pământ un corp (în cădere) Si: (înv) greime (3), greunătate (3). 4 (Îs) ~ specifică Greutate (1) a unității de volum a unui corp. 5 (Îas) Mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivități față de întreaga colectivitate. 6 (Îas) Valoare proprie a unui obiect. 7 (Îs) ~ atomică Număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. 8 (Îs) ~ moleculară Număr egal cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule. 9 (Îs) ~ monetară Greutate (1) a metalului din care este făcută o monedă. 10 (Îs) ~ volumetrică Greutate (1) a unui volum determinat. 11 (Îs) ~ brută Greutate (1) a unui obiect inclusiv aceea a ambalajului. 12 (Îs) ~ netă Greutate (1) a unui obiect din care s-a scăzut greutatea (1) ambalajului. 13 Obiect cu o masă (relativ) mare (cărat de cineva sau de ceva). 14 Senzație de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de neliniște. 15 (Îe) A i se lua (sau a-i cădea) cuiva o ~ de pe inimă A răsufla ușurat că a scăpat de un necaz. 16 Bucată de metal de formă caracteristică și cu masa etalonată, care servește la stabilirea, prin cântărire, a masei altor corpuri. 17 Bucată de metal sau de alt material care îndeplinește anumite funcții într-un mecanism. 18 Halteră. 19 Sferă metalică etalonată folosită la probele atletice de aruncări. 20 (Pex) Probă atletică în care se aruncă greutatea (19). 21 (Spc; îs) ~a fântânii Butuc de lemn sau piatră prinse de capătul cumpenei fântânii, spre a ține echilibrul găleții. 22 Dificultate în realizarea a ceva. 23 (Îlav) Cu (mare) ~ (Foarte) greu. 24 (Fam) Putere. 25 (Fam) Influență. 26 Putere de convingere. 27 Valoare documentară. 28 Gravitate. 29 Asprime. 30 Povară grea purtată pe spate sau în mâini. 31 (Pop) Sarcina femeii gravide. 32 Obligația de a suporta cheltuielile. 33 (Pfm; îs) Om cu ~ Om care are o casă grea de întreținut. 34 (Îas) Om de valoare. 35 (Îas) Om cu (mare) influență. 36 Putere documentară. 37 Indispoziție cauzată de o mâncare prea grasă sau de prea multă mâncare. 38 (Reg; îs) ~ în somn Coșmar. 39 Osteneală. 40 Povară greu de suportat. 41 Impozite, taxe, cheltuieli foarte mari, greu de plătit. 42 (Îvr; îs) ~ asupra cuiva Plângere împotriva cuiva. 43 (Înv) Asprimea iernei. 44 (Îvr) Armată multă. corectat(ă)

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

jucare sf [At: CORESI, EV. 493/10 / Pl: ~cări / E: juca] 1 Joc (1). 2 Glumire. 3 Neluare în serios Si: jucat¹ (3). 4-5 Desconsiderare a (importanței sau) gravității unui lucru Si: jucat¹ (4-5). 6 Desfătare. 7 Petrecere a timpului cu diferite jocuri sau jucării Si: distrare, jucat¹ (7). 8 Glumire pe seama cuiva Si: jucat¹ (8). 9 Batjocorire. 10 Șicanare. 11 Păcălire a cuiva Si: jucat¹ (11). 12-13 (Euf) Întreținere a unor raporturi sexuale (nepermise de codul moral) Si: jucat¹ (12-13). 14-15 Petrecere a timpului la jocuri (de noroc sau) de societate Si: jucat¹ (14-15). 16 (La jocul de cărți) Fiecare dintre participările, potrivit regulilor jocului, de câte ori îi vine rândul unui jucător Si: jucat¹ (16). 17 (La jocurile de noroc) Punere în joc a unei sume de bani Si: jucat¹ (17). 18 Mizare pe o anumită carte sau pe un anumit număr Si: jucat¹ (18). 19 (Fig) Asumare a unui mare risc Si: jucat¹ (19). 20 Speculare a unor valori la bursă Si: jucat¹ (20). 21 Practicare a unui anumit sport Si: jucat¹ (21). 22 Participare, în calitate de jucător, la o competiție sportivă Si: jucat¹ (22). 23 Interpretare a unui rol într-o piesă sau într-un film Si: jucat¹ (23). 24 Reprezentare pe scenă a unei piese de teatru Si: jucat¹ (24). 25 Pregătire a unei piese de teatru Si: jucat¹ (25). 26 Dansare. 27 Mișcare într-un anumit ritm Si: jucat¹ (27). 28 (Pan) Executare a unor acrobații pe sârmă Si: jucat¹ (28). 29 Interpretare a unui dans Si: jucat¹ (29). 30 (Fig) Satisfacere a tuturor capriciilor Si: jucat¹ (30). 31 (Reg) Batere. 32 (Fig) Înșelare. 33 (Frm; îvr) Cântare la un instrument Si: jucat¹ (33). 34-35 Mișcare (datorită fixării insuficiente) a unor obiecte Si: jucat¹ (34-35). 36 Efectuare a unor mișcări oscilatorii sau ritmice Si: jucat¹ (36). 37 Tremurare. 38 Sclipire a unor culori Si: jucat¹ (38). 39-40 Clătinare ritmică (involuntară) a unor părți ale corpului cuiva Si: jucat¹ (39-40). 41 (Spc) Zbatere a ochilor Si: jucat¹ (41). 42 (Pex) Scuturare. 43 Mișcare a copilului în pântecele mamei Si: jucat¹ (43). 44 vi (Înv; în superstiții) Apariție a unor flăcări deasupra locului unde se ascunde o comoară Si: jucat¹ (44). 45 Imprimare a unei mișcări unui obiect Si: jucat¹ (45). 46 Aruncare în sus și prindere din nou a unui obiect Si: jucat¹ (46). 47 Lovire a mingii cu mâna sau cu piciorul Si: jucat¹ (47). 48 Mișcare pe fața apei a plutei undiței, semn că s-a prins ceva Si: jucat¹ (48). 49-50 vi (Mișcare a unei imagini sau) lăsare a impresiei că se mișcă repede și tremurat Si: jucat¹ (49-50). 51 Deplasare într-un spațiu restrâns a pieselor unei mașini Si: jucat¹ (51).

laitmotiv sn [At: IVELA, D. M. / S și: leit~ / Pl: ~e, (îvr) ~uri / E: ger Leitmotiv] 1 Motiv ritmic, melodic sau armonic, dintr-o compoziție muzicală, care caracterizează un personaj, o situație etc. și care revine ori de câte ori apare în scenă personajul sau situația dată. 2-3 (Pgn) Fragment sau motiv (muzical) repetat. 4 (Fig) Idee de bază a unei lucrări științifice, literare etc., repetată și subliniată în mai multe rânduri.

înmulțire sf [At: PSALT. 197/7 Pl: ~ri / E: înmulți] 1-2 Mărire (numerică sau) cantitativă Si: înmulțit¹ (1-2). 3 Reproducere a unor animale sau plante Si: înmulțit¹ 4 (Înv) Îmbogățire. 5 (Mat) Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr, deînmulțitul, de atâtea ori cât arată alt număr, înmulțitorul, pentru obținerea unui rezultat numit produs. 6 (Îs) Tabla ~rii Tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere.

înmulțitor, ~oare [At: VARLAAM, C. 253/2 / Pl: -i / E: înmulți + -tor] 1-2 a Care face să se mărească (numeric sau) cantitativ. 3 smf (Îvr) Animal sau plantă care se reproduce. 4 sn (Mat) Număr care arată de câte ori se mărește alt număr prin operația de înmulțire (5).

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

număr¹ sn [At: PSALT. HUR. 33^r/8 / V: (îrg) ~mer (Pl și: ~mere), (reg) lu~, ~mur / Pl: ~mere, (înv) ~uri, (îvr) ~ure, (reg, sm) ~i / E: ml numerus] 1 (Udp „de” sau în genitiv) Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire sau într-un tot Si: cifră, sumă, (Trs) număruș (1). 2 Cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură. 3 Valoare, exprimată în cifre, care indică o asemenea cantitate. 4 Rezultat al unei comparări a două mărimi de același fel Si: câtime, cifră, sumă, (Trs) număruș (2). 5 Valoare, exprimată în cifre, care indică un asemenea rezultat Si: sumă, cifră, câtime, (Trs) număruș (3). 6 (Îs) ~ atomic Număr (1) de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă cantitatea de protoni din atomul respectiv. 7 (Înv; îs) ~ul cel mic Scăzător. 8 (Înv; îs) ~ul cel mare Descăzut. 9-10 (Reg; îs) Bani de ~ (Bani) numerar. 11-12 (Îljv) Fără (de) ~ (Care este) în număr atât de mare încât nu poate fi numărat. 13-14 (Pex; îal) (Care este) imens. 15 (Îla) Cu ~ Socotit. 16 (Pex; îal) Limitat. 17 (Pex; îal) Puțin numeros. 18 (Îlav) În ~ Cu socoteală. 19 (Pex; îal) Complet. 20 (Pex; îal) Exact. 21 (Îlpp) În (sau din) ~ul... Printre. 22 (Îal) Dintre. 23 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi peste măsură de numeros. 24 (Îla) Un ~ de... Câțiva. 25-26 (Îla) Un mare ~ de... (Foarte) mulți. 27 (Îlav) La ~ sau în ~ de... În total. 28 (Cu sensul reieșind din context) Mulțime. 29 Grup. 30 Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. 31 Semn grafic sau grup de semne grafice care reprezintă un număr¹ (1) Si: cifră. 32 (Arg; îe) A face ~ul cinci A fura. 33 (Reg; îcs) De-a ~merele sau de-a ~meri, în ~mere Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: țânțarul. 34 (Înv) Cifră care indică cronologia zilelor, a anilor, a zodiilor. 35 Număr¹ (31) utilizat pentru identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau clase de obiecte clasificate după o anumită regulă. 36 (Pex; ccr) Obiect care corespunde acestei cifre sau succesiunii de cifre. 37 Succesiune de cifre corespunzătoare unui anumit post telefonic, unui post militar etc. 38 (Pex; ccr) Post telefonic, militar etc. cu un anumit număr (37). 39 Cifră sau succesiune de cifre folosite ca indice de mărime, de calitate etc. 40 (Spc) Cifră sau succesiune de cifre care servește ca unitate de măsură pentru îmbrăcăminte, încălțăminte. 41 Cifră matricolă. 42 (Pex) Bucată de postav, placă de metal etc. pe care este însemnată această cifră și pe care elevii și unele categorii de slujbași publici le poartă la vedere pe îmbrăcăminte. 43 (Îs) ~ de pontaj Plăcuță pe care se află înscris un număr de ordine pe care muncitorii o depun la intrarea lor în fabrică, ca dovadă a prezenței la serviciu. 44 Cifră gravată pe reversul unei monede. 45 (Pgn) Revers al unei monede. 46 Parte dintr-un spectacol de varietăți, din repertoriul unui artist de circ etc. 47 (Pex) Persoană care interpretează un număr (46). 48 (Fig) Personaj bizar, original. 49 (Îlav) ~ul unu De primă calitate. 50 (Îal) Fără pereche. 51 (Îal) Excelent.

oară¹ sf [At: PSALT. HUR. 112^v/6 / V: (înv) ~re / Pl: ori / E: ml hora] 1 (Lsg) Moment în care are loc un fapt. 2-3 (Înv; îlav) Întru (sau din) acea (sau aceea) ~ (În sau) din vremea aceea. 4-5 (Înv; îal) (În sau) din acel moment. 6 (Înv; îlav) (De) altă ~ Odinioară. 7 (Înv; îal) Altă dată. 8 (Înv; îlav) Astă ~ Acum. 9 (Reg; îla) De-al doilea (sau de-a doua) ~ De-al doilea, de-a doua. 10 (Pop; îs) Mamă de-a doua ~ Mamă vitregă. 11 (Îlav) De multe (sau nenumărate, îrg, bogate) ori, (înv) de ori multe sau de câte ori! Adesea. 12 (Îlav) De puține ori Rar. 13 (Îcs adverbială corelativă) De câte ori... de atâtea ori... De fiecare dată Si: mereu. 14 (Înv; îlav) De toate orile (sau ori) Totdeauna. 15 (Îlc) (Ori) de câte ori... De fiecare dată când... 16 (Reg; lpl; îe) A fi în ori (bune) A fi bine dispus. 17 (Reg; mpl; îe) A scoate (pe cineva) din ori (A-și pierde sau) a face pe cineva să-și piardă cumpătul. 18 (Reg; mpl; îe) A-și veni în (sau la) ori (sau, rar, în ~) A-și veni în fire. 19 (Îae) A se reface. 20 (Reg; lpl; îe) A-i veni (cuiva ceva) în ori A-i veni cuiva ceva în gând. 21 (Reg) Patimă. 22 (Reg) Nevoie.

multiplicitate sfs [At: NEGULICI / E: fr multiplicité] 1 Număr sau cantitate mare Vz mulțime. 2 Cantitate mare de elemente diverse Si: diversitate, pluralitate. 3 (Mat) Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație.

oricât¹, ~ă [At: PRAV. 105 / Pl: ~âți, ~e / E: ori + cât] 1-3 anh, av, pnh Indiferent cât. 4-5 av, pnh Cât de mult. 6-7 av, pnh Cât de tare.

părere sf [At: CORESI, EV. 3 / Pl: ~ri / G-D: ~ii și (rar) ~ei / E: părea¹] 1-2 (Înv) Fel în care (se prezintă sau) dă impresia că este ceva sau cineva Si: aparență, aspect, înfățișare. 3 (Îlav) La ~ În aparență. 4 (Îal) La prima vedere. 5 (Îlc) Cu ~ că Sub pretext că. 6 (Îal) Pe motiv că. 7 Convingere. 8 Credință. 9 Impresie neîntemeiată, care nu corespunde realității sau logicii faptelor Vz amăgire, înșelare, rătăcire. 10 Ceea ce înșeală simțurile sau mintea Vz iluzie, impresie, închipuire. 11 (Înv; îla) Fără (de) ~ Neîndoielnic. 12 (Îlav) Într-o ~ Într-o doară. 13 (Îal) Insistent. 14 (Îlav) Pe ~ Pe bază de simple impresii. 15 (Îal) Din auzite. 16 (Îls) O ~ de O cantitate infimă, abia perceptibilă din ceva. 17 (Reg; îlv) A-și ieși din ~ri A se convinge că nu avea dreptate. 18 (Ccr) Nălucire. 19 (Înv) Deșertăciune. 20 Ceea ce gândește, crede sau afirmă cineva asupra unui subiect. 21 Fel de a gândi. 22 Punct de vedere. 23 Opinie. 24 Concepție. 25 (Îlv) A fi de (sau, înv, întru) ~ A crede. 26 (Îlv) A(-și) da (sau, rar) a se da) (cu) ~a (ori câte o ~) A opina. 27 (Îe) A fi de aceeași ~ (cu cineva) sau a fi de (sau, reg, la) ~a cuiva A fi de acord cu cineva. 28 (Îe) A fi de altă ~ A crede altceva. 29 (Îae) A considera altfel un anumit lucru. 30 (Îae) A nu fi de acord cu cineva. 31 (Îls) ~ de bine sau (îrg) ~ bună (înv) bună ~ Sentiment de satisfacție, de bucurie. 32 (Îal; pex) Ceea ce provoacă satisfacție, bucurie. 33-34 (Îls) ~ de rău sau (îrg) ~ rea, (înv) ~ rău Sentiment (de regret sau) de remușcare. 35 (Îal) Sentiment de supărare. 36 Mimică, atitudine care exprimă sau trădează părerea (20) cuiva. corectat(ă)

ridica [At: PSALT. HUR. 22^r/21 / V: (îvp) a~, ard~, râd~, (îrg) red~, (înv) arăd~, dirica, rădeca / Pzi: ridic / E: ml eradicare „a dezrădăcina”] 1 vt A lua de jos și a duce în sus (susținând cu brațele, cu spatele etc.) Cf a sălta. 2 vt A lua în mână (sau în brațe). 3 vt (Îe) A ~ mănușa A primi o provocare (la duel). 4 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) cu sufletul A susține ceva (fără a avea dovezi). 5 vt (Fig) A-și asuma ceva. 6 vt (Fig) A suporta o greutate. 7 vt A împinge în sus. 8 vt A trage în sus. 9 vt (Îvr; îla) De ridicat la cer Vrednic de laudă. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) A lăuda exagerat. 11 vt (Înv; îe) A ~ jalbă A înainta unei autorități o reclamație. 12 vt (Înv; îae) A veni cu jalba în proțap. 13 vt (Îe) A ~ armele (sau arma, sabia, înv arme, sabie) contra (sau, înv, asupra) cuiva (sau, îvr, pe cineva) A ataca (pe cineva). 14 vt (Îae) A porni război (împotriva cuiva). 15 vt (Îe) A ~ paharul (sau un pahar, un pocal, o cupă, toast, un toast etc.) A închina în cinstea cuiva. 16 vt (În practicile religioase; îe) A-i ~ (cuiva) panaghia (sau praznic, parastas, paos) A face slujbă pentru pomenirea unui mort, în cursul căreia se urcă și se coboară succesiv un colac făcut anume. 17 vt (Îae) A omorî. 18 vt (Îae) A înjura pe cineva. 19 vt (C. i. poduri, mobile, bariere etc.) A suspenda (1). 20 vt (C. i. pânzele unei corăbii) A întinde (pe catarg). 21 vt A așeza (mai sus). 22 vt A așeza peste ceva. 23 vt (Îlv) A ~ în scaun A înscăuna. 24 vt (Înv; îe) A ~ pe (sau spre) cruce A răstigni. 25 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) în furci A spânzura (pe cineva) în furci. 26 vt (Îvr; fig) A închina (ceva cuiva). 27 vt (Înv; fig) A aduce jertfa. 28 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A îndrepta în sus. 29 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A duce mai sus. 30 vt (Îe) A (-și) ~ fruntea (sau capul, îvr gâtlejul) A se arăta dârz. 31 vt (Îae) A deveni amenințător. 32 vt (Îae) A se răzvrăti. 33 vt (Îe) A(-și) ~ ochii (sau privire, rar ochi) A privi în sus. 34 vr (Rar; îae) A privi. 35 vt (În limbajul bisericesc; îe) A (-și) ~ ochii (sau sufletul) către Dumnezeu A(-și) îndrepta gândul spre Dumnezeu. 36 vt (Îae) A se ruga. 37 vt (Îe) A ~ mâinile (sau, rar, mâna) (către cineva) A implora (pe cineva). 38 vt (Îvr; îe) A(-și) ~ mâna de pe cineva A înceta ostilitățile împotriva cuiva. 39 vt (Îe) A ~ mâna (sau două degete) A cere cuvântul. 40 vt (îe) A ~ un deget (sau brațul) A acționa. 41 vt (Îe) A ~ pumnul la cineva A amenința (pe cineva) cu bătaia. 42 vt (Îe) A ~ ochii (sau nasul, fruntea) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) A privi în sus. 43 vt (Îae) A întrerupe lucrul, lectura etc. 44 vt (Îvr; îe) A ~ cornul A se mândri. 45-46 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) pieptul A (i se) umfla pietul prin inspirație. 47 vt A îndepărta (trăgând în sus). 48 vt (Îe) A-și ~ pălăria (sau căciula etc.) A-și descoperi capul în semn de respect sau de salut Si: a saluta. 49 vt (C. i. mânecile sau poalele hainelor) A sufleca. 50 vt (Înv) A scoate cu efort. 51 vt (Îvr) A face să răsară. 52 vt (Fig) A face să înceteze Si: a anula (1), a desființa (1). 53 vt A șterge. 54 vt (Îe) A ~ ședința A declara ședința terminată. 55 vt (Înv; îe) A ~ Divanul A încheia lucrările divanului. 56 vt (Înv) A închide o prăvălie, un local public etc. 57 vt (Înv) A pune capăt unei situații dificile. 58 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”) A amâna pe cineva cu o plată, cu o datorie etc. 59 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) A scăpa pe cineva de ceva Si: a izbăvi. 60 vt (Fig) A lipsi pe cineva de ceva Si: a răpi, a sustrage. 61 vt (Îe) A ~ (cuiva) viața (sau zilele) A omorî (pe cineva). 62 vt (Îe) A-și ~ viața A se sinucide. 63 vt (Îvr; în texte religioase) A lua (cuiva) viața. 64 vt A transporta (obiecte sau persoane). 65 vt (Îe) A ~ tabăra (sau taberele, îvr lagărul) A desface corturile unei tabere și a se muta în altă parte. 66 vt (Îe) A ~ stâna A desface stâna toamna și a coborî cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 67 vt (Îe) A ~ masa A strânge vesela și tacâmurile de pe masă după ce s-a terminat de mânat. 68 vt (Îae) A sfârși masa. 69 vt A aresta. 70 vt A lua în primire. 71 vt A aduna un impozit, o dare etc. 72 vt A încasa o sumă de bani. 73 vt A scoate din post o gardă sau o santinelă și a o înlocui. 74 vr (Înv; de obicei în legătură cu alte verbe de mișcare) A pleca (în altă parte) Si: a se muta. 75 vt (Înv) A face (pe cineva) să plece Si: (înv) a alunga (5), a goni (6). 76 vr A începe o acțiune. 77 vr A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 78 vr (Îe) A se ~ în (sau pe) coate A părăsi poziția de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 79 vr (Îe) A se ~ în capul oaselor A se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese așezat. 80 vr (Îe) A se ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) A sălta de la pământ călcâiele, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 81 vr (Îe) A se ~ pe călcâie A sălta de la pământ vârfurile picioarelor, sprijinind corpul pe călcâie. 82 vr (Îe) A se ~ în scări A se scula în șa, sprijinind picioarele în scări. 83 vr (Îe) A se ~ din cenușă A-și crea o situație bună, pornind de la una foarte rea. 84 vt A ajuta (pe cineva) să se scoale în picioare. 85 vt A obliga (pe cineva) să se scoale de jos. 86 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din scaun (sau din tron) A detrona. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) A ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație proastă. 88 vt (Îae) A scoate pe cineva din mizerie, din nenorocire, din starea de decădere morală Si: a salva. 89 vt (C. i. un obiect aplecat sau culcat) A așeza drept. 90-91 vtr (Înv) A (se) scula din morți Si: a învia. 92-93 vtr (Îe) A (se) ~ din (sau dintru) morți A învia. 94-95 vtr (Astăzi; îae) A (se) însănătoși. 96 vr A se trezi. 97-98 vtr (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) A (se) însănătoși. 99 vr (D. clădiri, copaci etc.) A sta drept. 100 vr (D. clădiri, copaci etc.) A se înălța. 101 vt Aface să se contureze. 102 vr A se înălța în văzduh. 103 vr (Îvr; îe) A se ~ spre lumină A se clarifica. 104 vt (Îe) A ~ casa în slavă A face tărăboi. 105 vr (D. aștri; pex, d. lumină, zori etc.) A se sui pe bolta cerului Si: a răsări. 106 vr (D. nori, fum, praf etc.) A se înălța. 107 vr (D. negură, ceață etc.) A se risipi. 108 vr (D. rouă) A se evapora (1). 109 vr (D. obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 110 vt (Înv; fig) A îndrepta (din punctul de vedere etic). 111 vt (Îe) A ~ mai (pre) sus A înnobila (din punct de vedere moral). 112 vr (Îe) A se ~ până la... A se înnobila (din punctul de vedere moral). 113 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se urca. 114 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se cățăra (1). 115 vr (Îe) A se ~ în șa (sau în scară) A încăleca. 116 vr (Îe) A se ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva A ajunge la o situație prin cineva. 117 vt (C. i. locul, suprafața) A urca. 118 vr (D. un drum, o cărare etc.) A duce în sus. 119 vr (Fig) A-și face o situație mai bună. 120 vr (Fig) A se situa pe o poziție socială mai înaltă. 121 vr (Fig) A se impune în fața altora. 122 vr (Fig) A ajunge la putere. 123 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A promova (pe cineva sau ceva) la o treaptă superioară. 124 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A ajuta (pe cineva sau ceva) să progreseze. 125 vt A atinge o treaptă superioară Si: a progresa. 126 vt A pune (pe cineva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 127 vt A înălța în grad, în rang. 128 vt (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) A numi. 129 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în ochii cuiva A face (pe cineva) să câștige mai multă apreciere din partea cuiva. 130 vr (Îe) A se ~ în ochii cuiva A câștiga mai multă stimă din partea cuiva. 131 vr (Îe) A se ~ mai presus de orice critică A atinge un nivel foarte înalt. 132 vt (Înv) A preamări. 133 vr (Înv) A se mândri. 134 vr (D. copii, pex, d. pui de animale) A crește (2). 135 vr (Fig) A se ivi. 136 vr (Fig) A se dezvolta. 137 vr (Fig) A se forma. 138 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) A crește (1). 139 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă) A îmbătrâni. 140 vt A crește copii. 141 vt A îngriji pui de animale. 142 vr A se face mai înalt. 143 vt (Îe) A ~ prețul A scumpi (o marfa). 144 vt (Mat; îe) A ~ un număr la (o) putere (sau, înv, la o potență) A înmulți un număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 145 vt (Mat; îe) A ~ un număr la pătrat A înmulți un număr cu el însuși. 146 vt (Mat; îe) A ~ un număr la cub A înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. 147 vr (D. o sumă) A atinge o anumită valoare. 148 vr (D. o sumă) A ajunge la o anumită cantitate Si: a se cifra (1). 149 vt (C. i. o construcție, un monument) A zidi. 150 vt (Îe) A ~ din cenușă (sau din ruine) A reconstrui (din temelii). 151 vt A face să apară Si: a crea (1) a înființa. 152 vt (Mat; îe) A ~ o perpendiculară A trasa o dreaptă perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan. 153 vt (Top) A ~ un plan A determina prin măsurători poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe un plan. 154-155 vtr A (se) stârni. 156-157 vtr A (se) produce. 158 vt (Pop; îlv) A ~ nuntă A nunti. 159 vt (Pop; îlv) A ~ danțuri A dansa. 160 vt (Înv; îlv) A ~ cumăndare A comânda (2). 161 vt (Înv; îlv) A ~ negustorie A negustori. 162 vt (Înv; îlv) A ~ făgăduință A făgădui. 163 vt (Înv; îlv) A ~ gonire A goni. 164 vt (Înv; îlv) A ~ izbândă A izbândi. 165 vt (Înv; îlv) A ~ ocară A ocărî. 166 vt (Înv; îlv) A ~ pâră A pârî. 167 vt (Înv; îlv) A ~ potrivire A se împotrivi. 168 vt (Înv; îlv) A ~ sfadă A certa (1). 169 vt (Înv; îlv) A ~ vrajbă A învrăjbi. 170 vt (Îlv) A ~ o acuzație A acuza. 171 vt (Îlv) A ~ o învinuire A învinui. 172 vt (Îlv) A ~ obiecții A obiecta. 173 vt (Îlv) A ~ pretenție (sau pretenții) A pretinde un lucru (considerându-l ca fiind un drept cuvenit). 174 vt (Înv; îe) A ~ cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) A vorbi (pe cineva) de rău. 175 vt (Înv; îe) A ~ gând asupra gândului (cuiva) A contrazice (pe cineva). 176 vt (Înv; îe) A ~ război A porni război. 177 vt (Înv; îae) A purta război. 178 vt (Îe) A ~ o problemă (sau probleme) A crea o situație nouă care trebuie rezolvată. 179 vr (D. sunete) A se auzi cu putere Si: a răsuna. 180 vt (Înv; îe) A(-și) ~ glasul (sau glas, graiul) A vorbi. 181 vt (Îe) A ~ glasul (sau glas, tonul) A vorbi tare. 182 vt (Îae) A vorbi cu îndrăzneală. 183 vt (Pex; îae) A protesta. 184 vt (Fam; îe) A nu ~ pliscul A tăcea. 185 vt (Îe) A ~ glasul (la cineva) A se plânge (cuiva). 186 vt (Îe) A-și ~ glasul în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) A lua atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 187 vt (Rar) A scoate în evidență Si: a releva. 188 vt (Îe) A ~ o problemă (sau o chestiune) A pune în discuție o problemă. 189 vt A reproșa. 190 vr (Îvr) A se manifesta. 191 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se opune. 192 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se răscula. 193 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv; ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A începe război. 194 vr (Îe) A se ~ (cu vorbe) asupra cuiva A se răsti la cineva. 195 vr (Îae) A-și vărsa mânia (sau necazul) pe cineva. 196 vr (Înv; îe) A se ~ cu pâră (asupra cuiva) A găsi (cuiva) pricină Si: a obiecta. 197 vr (Îae) A pârî (pe cineva). 198 vr (Înv; îe) A se ~ cu oaste pre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) A porni război împotriva cuiva. 199-200 vrtf A (se) mobiliza. 201 vt (Îvp; îe) A ~ oaste (sau oști, oștire, ostași) A pregăti pentru luptă Si: a înarma. 202 vt (Îe) A ~ în picioare (sau în sus) A mobiliza. 203 vt (Îae) A porni la luptă. 204 vr (De obicei în legătură cu verbele ”a spune„, ”a zice" etc.) A lua atitudine. 205 vr (înv) A se cutremura. 206 vt (D. vapoare; îe) A ~ ancora A porni în larg. 207 vt (D. oameni; îe) A ~ mâinile (către cineva) A se preda. 208 vt (Îe) A (-și) ~ capul A se arăta dârz. 209 vt (Pex; îae) A se răzvrăti. 210 vt (Îae) A-și reveni dintr-o situație proastă Si: a se redresa. 211 vt (Îae) A (-și) ~ nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) A fi înfumurat. 212 vt (Îae) A deveni obraznic. 213 vt (Îe) A ~ (mirat sau surprins) din sprâncene A face ochii mari de mirare. 214 vt (Îe) A~ din umeri A-și arăta nedumerirea (sau indiferența) față de ceva (sau de cineva). 215 vr (Îe) A (i) se ~ părul măciucă A se speria foarte tare. 216 vr (D. păsări) A se înălța în văzduh.