îmbătăciune, îmbătăciuni, s.n. – (med.) Amețeală. În expr. îmbătăciune de cap (ALRRM, 1969: 165): „Dar, de-atunci, ori de câte ori intra pe ușă, avea amețele și îmbătăciuni de cap” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 205). – Din îmbăta „a se ameți cu băutură” (< lat. *imbibitare, din bibitus „beat”) + suf. -ciune (MDA).