Definiția cu ID-ul 1085743:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ADVERBIAL, -Ă 1. Grup ~ Termen impus de gramatica generativă* pentru a desemna o structură de constituenți grupând adverbul, în calitate de centru* (sau cap*) de grup, și determinanții lui. În afara adverbelor de gradare, a celor de aproximare, de modalizare, de precizare sau de limitare a predicației adverbiale, admise de orice adverb care acceptă categoria comparației* (ex. destul de bine, alarmant de bine, aproape bine, omenește posibil, poate departe), puține sunt adverbele care primesc complemente*, deci determinanți obligatorii, cărora le impun restricții de formă: de caz, de prepoziție (aidoma lor, concomitent cu..., dincolo de..., indiferent de...). 2. Locuțiune ~ Grup fix* (neanalizabil) de cuvinte (vezi LOCUȚIUNE) care apare cu semnificația globală a unui adverb, iar, sintactic, satisface contextele proprii adverbului și funcțiile acestuia (ex. privește de jur împrejur; mănâncă din când în când; se simte din ce în ce mai bine). Clasificarea locuțiunilor adverbiale urmează criteriul semantic de clasificare a adverbelor, distingându-se clase ca: de loc (privește în față, de jur-împrejur), de timp (bolnavă din când în când, ~ din nou); de mod (rezolvată pe negândite, ~ pe loc); de certitudine (de bună seamă va pleca, într-adevăr ~) etc. 3. Numeral ~ În gramatica limbii române, specie de numeral* realizată printr-un grup de cuvinte cu comportament adverbial (vezi 2), exprimând de câte ori se repetă o acțiune sau se manifestă o calitate; sin. de repetare; vezi seria: o dată, de două ori, de trei ori... 4. Sufix ~ Clasă de sufixe* lexicale care, atașate la baze* substantivale și adjectivale (rar, verbale), creează cuvinte noi aparținând clasei adverbelor de mod (vezi DERIVARE). În limba română, funcționează ca sufixe adverbiale: -ește (copilărește); -iș, -îș (cruciș, târâș), sufixul neologic -mente, limitat la împrumuturi* cu structură analizabilă (literalmente, totalmente). G.P.D.