RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. Predomină ideea de îndepărtare de pămînt. 1. A lua de jos și a duce în sus (cu forța brațelor sau a unui mecanism); a sălta. După ce negustorul a numărat hîrtiile de bancă și le-a pus clit pe masă, Vitoria le-a ridicat cu atenție și le-a mai numărat și ea o dată. SADOVEANU, B. 100. Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Greuceanu... unde ridică, nene, o dată pe zmeu și, trîntindu-mi-l, îl băgă în pămînt pînă în gît. ISPIRESCU, L. 223. ◊ Expr. A ridica în spate (sau în spinare) = a lua în spate spre a ține sau, mai ales, spre a duce, a transporta. (Cu pronunțare regională) Harap-Alb... cum ajunge în grădină, odată începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o sarcină mare-mare, cît pe ce să n-o poată rîdica în spinare. CREANGĂ, P. 215. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (cupa sau un toast) = a închina în cinstea cuiva. Sînt fericit a constata că nu uiți a ridica și pentru amicul d-tale cîte un toast bine simțit (toast, adică pahar). CARAGIALE, O. VII 8. Rîzînd Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. EMINESCU, O. IV 104. A ridica panaghia (cuiva) v. panaghie. ◊ Absol. Lelea mică, mititică, Dac-o pui la sac, ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. ♦ A duce, a trage în sus, a înălța. Ca la un semn, cînd ridică baltagul, începe a suna măreț șuvoiul. SADOVEANU, O. VIII 241. [Preoți bătrîni] făcliile ridică se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. pas. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) v. armă (1). A ridica ancora v. ancoră (1). 2. (Cu privire la un obiect care acoperă ceva, care stă sau se sprijină pe ceva) A lua (de pe ceva), a îndepărta, a înlătura. Auzind Aleodor unele ca acestea și că îi zise și pre nume, odată ridică piciorul și lăsă pe tăune să se ducă în voia lui. ISPIRESCU, L. 44. Ridică capacul chichiței și un glas slăbănogit îi zise: Bine ai venit, că, de mai întîrziai, și eu mă prăpădeam. id. ib. 10. [Lupul] ridică chersinul binișor, înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile! CREANGĂ, P. 24. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare. A ridica masa = a lua, a strînge masa. După ce au isprăvit de mîncare, mama lui Abu-Hasan a ridicat masa și le-a adus fel de fel de poame. CARAGIALE, P. 125. Lăpușneanul porunci să ridice masa și să strîngă tacîmurile. NEGRUZZI, S. I 156. (Refl. pas.) Masa cînd s-a ridicat, De la masă s-a sculat, Prin odaie s-a plimbat. TEODORESCU, P. P. 117. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria din cap (pentru a saluta). Trecătorii se opreau să-și ridice pălăriile. C. PETRESCU, C. V. 296. Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune în legătură cu cei care duc o viață de huzur. ♦ (Cu privire la mîneci, la poalele hainelor etc.) A sumete, a sufleca. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. A ridica o pedeapsă. A ridica starea de asediu. ▭ Se vede că aceste propuneri au ridicat îndoielile lui Caragheorghe și l-au hotărît a lucra în acest sens. BĂLCESCU, la GHICA, A. 247. (Cu pronunțare regională) Poftim!... mai dăunăzi, s-o rîdicat bătaia... lege nouă în țară veche. ALECSANDRI, T. I 239. Îmi rîdică toată foamea și setea și îmi didese putere multă. GORJAN, H. IV 148. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de ceva; a răpi, a sustrage. Te rog liniștește-te și nu-mi ridica mîngîierea acestei surprinderi!... Să nu se afle nimica pînă mîine! MACEDONSKI, O. II 418. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). Al cui e acel jungher? a întrebat împăratul... – Vreau să-l dau măriei-tale. Ia-l și ridică-mi cu el viața. SADOVEANU, D. P. 61. [Mihai] văzu și pedeștri venind către el; dară nu se temu de loc, socotind că-i vine pentru oarecare porunci. Ei însă, de trei ori blestemații, veneau să-i ridice viața. ISPIRESCU, M. V. 57. Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curînd așa? – Merg la casa Vîlcului De pe malul Prutului, Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dînsele. ALECSANDRI, P. P. 39. 3. A lua și a duce, a muta din loc; a strînge de pe jos, a culege. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi!... MACEDONSKI, O. I 9. Chemat de slujba mea de a vedea și a trăi cu moartea în toate zilele în acea vreme, a ridica strejele ce picau, a îngropa fără deosebire soldații și civilii, rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac [împotriva holerii]. RUSSO, O. 49. Domnu-i asculta Și pe gînduri sta, Apoi poroncea Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. ALECSANDRI, P. P. 191. ◊ Expr. A ridica stîna = a pleca cu turmele și cu toate uneltele păstorești de la munte, toamna, părăsind coliba stînii. ♦ Refl. (Învechit) A pleca în altă parte, a se muta. Locuitorii ce vor fi pe moșiile boierești și ale altora nu pot avea voie a se ridica fără voia stăpînului. KOGĂLNICEANU, S. A. 177. ♦ (Cu privire la o sumă de bani) A încasa. Și-a ridicat salariul. ♦ (Cu privire la persoane) A lua cu forța, a aresta. De ce te-au arestat pe dumneata? – Păi, iaca aiasta nu știu... Și chiar v-aș ruga, domjudicător, să-mi spuneți și mie de ce m-o ridicat jăndarii. POPA, V. 220. Arhon spătare, zise Ghica, să trimiți patruzeci de arnăuți la Bucov, ca să ridice pe cel nelegiuit ispravnic, să-l pecetluiască și să-l bage în ocna părăsită. FILIMON, C. 298. 4. (Cu privire la un obiect aplecat sau culcat) A pune, a așeza drept, a readuce la poziția verticală; a îndrepta. A ridica un gard. ▭ Mîntuitorul Apolon un vînt priitor le trimise Și ridicară catargul și-ntinseră pînzele albe. MURNU, I. 17. 5. (Top.; numai în expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. Dacă m-am așezat cu instrumentele mele pe movila de lîngă grădină, am făcut-o ca să ridic planul locului pe unde are să treacă drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 358. II. Predomină ideea de mișcare ascendentă. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). Cel care era sus, în carul încărcat cu fîn, se ridicase în picioare și-și făcuse umbră ochilor cu palma. POPA, V. 71. Și vesel Murgu-împărat Ca cel dintîi s-a ridicat Și cu paharul plin în mîni, Precum e felul din bătrîni... El a-nchinat. COȘBUC, P. I 59. Tocmai se ridica să plece, cînd Ana dădu cu ochii de el și-l strigă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese culcat. Radu se deșteptă vesel de dimineață, se ridică singur în capul oaselor. VLAHUȚĂ, O. A. 130. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. (Cu pronunțare regională) În scări el s-a rădicat, Peste cîmpuri s-a uitat, Ca s-aleag-un loc curat, De arat și semănat. TEODORESCU, P. P. 145. ♦ Tranz. A susține, a ajuta; a face să se scoale. Calul meu de-abia stă! răcni, ridicîndu-și fugarul în două picioare, Mîndrilă. SADOVEANU, O. I 444. [Lăpușneanu] îndată, stăpînindu-se, se plecă și ridicînd pre Ruxanda de jos: Doamna mea! îi zise, să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. (Învechit; despre domnitori) A ridica din scaun = a lua domnia, a detrona. V. mazili. Acel circasian cerchez – Mehmet-aga, care ridicase pe Dimitrie-vodă din scaun. IORGA, L. I 333. ♦ A se pune pe picioare, a se întrema, a se înzdrăveni, a se însănătoși. Mătușă, tot chiteam că s-a ridica [copilul bolnav]. CONTEMPORANUL, V_I 293. După șase luni mă ridicai de pe boală. ALECSANDRI, O. P. 23. De mă voi și ridica din boala aceasta, sînt hotărît a mă duce la călugărie. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Tranz. Mîndră, mîndruleana mea, Floricică gingășea, Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală; Ochii tăi mă bagă-n frică, Sprîncenele mă ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A sta drept, a se afla în poziție verticală; a se înălța. La marginea orașelor, coșurile marilor uzine se ridică spre cer fumegînd. BOGZA, M. S. 162. Colo se ridic’ trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. EMINESCU, O. I 43. Apoi tainicele-i raze dînd pieziș pre o zidire Ce pe muche se ridică, locaș trist nelocuit, Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20. 3. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului omenesc, mai ales în expr.) A mișca, a îndrepta în sus, a duce mai sus. Ridică în sus brațul cu felinarul. DUMITRIU, N. 55. Răzășii îl priveau venind, ridicară capetele, dar nu-și scoaseră cușmele. SADOVEANU, O. VII 168. Conrad ridică fruntea și pare-ntinerit. BOLINTINEANU, O. 228. Sprîncenele dumitale, Pene de privighetoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ (Poetic) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea (spre cineva sau spre ceva care se află mai sus); a privi; a se uita. A sa privire Hugo de jos nu și-o ridică, Spre-a se uita l-aceea pe care o iubea. MACEDONSKI, O. I 249. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. Uneori un tremur fioros o apuca, alteori ridica frumoșii săi ochi spre cer și, suspinînd, își frîngea mîinele cu deznădăjduire. NEGRUZZI, S. I 27. A(-și) ridica capul = a) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa; b) a se arăta dîrz, plin de curaj, a deveni amenințător; a se răzvrăti. (Ștefăniță:) Vornice, nu ridica capul în sus! DELAVRANCEA, O. II 89. (Cu pronunțare regională) Privește la miazăzi, la miazănoapte, popoarele își rîdică capul... Gîndirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... RUSSO, O. 23. A ridica cap v. cap¹ (I 1). A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decît se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat, a se ține mare, a deveni obraznic; a umbla cu nasul pe sus, a-și lua nasul la purtare. Nu-s datori nici cu o lețcaie pentru că nu-și ridică nasul mai sus decît se cuvine... ca de-alde d-ta. ALECSANDRI, T. I 165. A ridica mîna (sau degetul) = a cere cuvîntul. A ridica mîna (sau mîinile asupra cuiva) = a ataca, a lovi (pe cineva). Îndrăznești să ridici mîna? Să dai în frate-meu? DUMITRIU, P. F. 44. A ridica mîinile (către cineva) = a cere ajutor. (Refl.) A (i) se ridica (cuiva) părul (măciucă) = a se speria foarte tare. ◊ Intranz. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicînd din coate, În picioare stînd, Buzdugan purtînd. ALECSANDRI, P. P. 122. (Expr.) A ridica (mirat, surprins) din sprîncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză, a privi mirat, surprins. Bătrînul se supuse. Ridică mirat din sprîncene la văzul celor trei juvaiere de pe fundul cutiei. C. PETRESCU, A. 337. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea, a arăta că nu-și aduce aminte (de ceva sau de cineva), că-i este indiferent (ceva sau cineva). Tell, totdeauna serios, ridică din umeri, arătînd astfel că sînt și riscuri inevitabile și e bine să fie cu grijă. CAMIL PETRESCU, O. I 402. Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri. VLAHUȚĂ, O. A. 495. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. Cîte-un stol de potîrnichi se ridica zbîrnîind. SADOVEANU, O. I 361. Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită, Cum saltă, se ridică și zboară cătră nori? ALECSANDRI, P. I 136. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A porni, a se îndrepta, a merge în sus; a se înălța. Ici și colo se ridică cîte-un nour alb de praf. TOPÎRCEANU, M. 31. Valurile de ceață alburie se ridicau pe maluri. DUNĂREANU, CH. 210. Din tuspatru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Tranz. Cîte un vîrtej de aer se răsucea pe stradă, măturînd praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare. REBREANU, R. I 43. Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupînd cu el orașe, ca gigantice sicriuri. EMINESCU, O. I 45. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. Am încălecat ș-am ajuns cătră girezi cînd se ridicase luna plină de două suliți cătră amiază. SADOVEANU, O. VIII 34. Soarele se ridică strălucind deasupra apei. DUNĂREANU, CH. 83. Se ridicau zorii zilei de 21 iulie. Pe seninul străveziu al cerului se resfirau raze de opal, pierzîndu-se departe, în slava albăstrie a văzduhului. D. ZAMFIRESCU, R. 221. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se duce în sus, a se împrăștia; fig. a se risipi, a dispărea. Atacul, lupta... Ah! în fine!... Își aducea aminte!... I se ridică după memorie ca un văl de ceață. D. ZAMFIRESCU, R. 268. Foaie verde din costiță, Ridică-te neguriță, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mîndrei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. (Cu pronunțare regională) Pe luciul Dunărei merge și se întoarce, se afundă și se rîdică un iatagan scînteietor. RUSSO, O. 33. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi (mai) tare; a se înălța, a răsuna. Cîntece duioase se ridică prin pîlpîirile focului. SADOVEANU, O. I 50. Umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau ici-colo izbucniri de rîsete. REBREANU, R. I 16. Mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. A. 114. ♦ Tranz. A face să se audă cu putere, să răsune; a înălța. Sătenii ridicară glasuri de mulțămire. SADOVEANU, O. VII 132. Din lungul horelor amestecate Barzii ridic-a lor glasuri bărbate. EMINESCU, O. IV 31. ◊ (Metaforic) Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi pe un ton ridicat, cu îndrăzneală sau protestînd (împotriva cuiva); a protesta. (Cu pronunțare regională) Cum îndrăzniți voi să rîdicați glasul dinaintea... lui Sobiețki? ALECSANDRI, T. II 36. (Fig.) Glasul său se va ridica cu energie în contra tiraniei. BOLINTINEANU, O. 247. 6. Tranz. (Cu privire la o înălțime) A urca, a sui. Pipăind, ne strecurarăm pe scară... După un răstimp ridicarăm și cele din urmă două trepte. SADOVEANU, O. VI 13. Flăcăii au lăsat carul în drum și au luat-o cu fereală pe lungul hatului. Cînd au ridicat dîmbulețul, care le stătea în cale, au văzut limpede trupul omului. POPA, V. 71. A doua zi, ridică malul de la sf. Gheorghe, trecu în ograda bisericii și s-ascunse în niște tufe. DUNĂREANU, CH. 237. ◊ Refl. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. În fiecare zi ne ridicăm pe malul rîpei și privim dealul de dincolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 301. Toți ciobanii s-aduna, Oile le-amesteca... La munte se ridica. ANT. LIT. POP. I 492. 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement, a sta împotrivă, a se opune, a porni la luptă; a se răzvrăti, a se răscula. A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești, sculînd la război toate neamurile. SADOVEANU, O. VII 62. Socoteala [moșierilor] a ieșit pe dos, că țăranii s-au ridicat pe urmă să împartă între ei pămîntul. REBREANU, R. II 9. La 1688, Șerban al II-lea Cantacuzino, cînd umbla să se ridice împotriva Porții, reformă și mări armata. BĂLCESCU, O. I 21. ◊ Expr. A-i ridica cuiva pe cineva în cap = a face (pe cineva) să se răzvrătească împotriva (cuiva). Voiai să chemi Siguranța de față cu el și cu Dan. Să ne ridici tipografia în cap. BARANGA-MORARU, F. 35. 8. Tranz. Fig. (Cu privire la o colectivitate) A pune în mișcare, a face să pornească dintr-un loc pentru un scop oarecare; a mobiliza, a strînge, a aduna (oameni). Îl trimise să ridice calfele de măcelărie. CAMIL PETRESCU, O. II 456. Sosirea neașteptată a boilor de export ridicase în picioare toate autoritățile de uscat și de apă. BART, S. M. 83. Îi plăceau anticele, și pe unde auzea sau bănuia că se află antice, degrabă el trămitea ispravnici, zapcii și pomojnici ca să ridice satele, să sape și să scormone sălașele de vechi cetăți. ODOBESCU, S. II 411. ◊ Refl. Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. ◊ Expr. (Învechit) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a strînge, a aduna, a recruta oaste, a înrola ostași pentru a porni la luptă. Leul, de multă vreme, ridicase oștire, Să se bată cu craiul ce se numea Pardos. ALEXANDRESCU, P. 110. 9. Refl. A se isca, a se stîrni, a se naște. În timpul axionului, cînd toată lumea din biserică era numai un ochi ș-o ureche, se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei, tocmai cînd trebuia să facă o floare frumoasă. STĂNOIU, C. I. 195. Grație viscolului ce s-a ridicat, de vro trei zile mă aflu încă tot pe loc. ALECSANDRI, S. 49. ♦ A apărea, a se ivi, a se arăta. [În Dobrogea] se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. Deodată se ridică între ei o solemnitate curioasă. D. ZAMFIRESCU, R. 247. Un om dacă dispare, un altul se ridică. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Tranz. fact. (Cu privire la umbre, lumini etc.) Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!... Și ridică mii de umbre după stinsul lumînării. EMINESCU, O. I 136. 10. Tranz. Fig. (Franțuzism învechit) A scoate în evidență; a releva. Nu vom ridica ce este greșit în apreciația d-lui G. C. despre autorii franțuzi și limba franțuzească vorbită în Paris. RUSSO, O. 76. III. Predomină ideea de creștere în înălțime. 1. Refl. (Despre copii, p. ext. despre puii de animale) A se face mare, a crește. Eu abia mă ridicam; mama mă învăța buchile înainte de-a mă da la școală. SADOVEANU, P. M. 54. Începusem și eu, drăgăliță-doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești. CREANGĂ, O. A. 33. ◊ Tranz. Mi-i fată și una am! Numai eu știu cu cît greu și amar am ridicat-o, singurică, fără mamă. MIRONESCU, S. A. 91. Îl văd gospodar însurat, fruntaș în satul lui, ridicînd copii sănătoși, deștepți și harnici. VLAHUȚĂ, O. A. 510. [Femeile] mai vorbesc... cîți pui sau bobocei a putut ridica. SEVASTOS, N. 51. ♦ Fig. A se dezvolta, a se forma. În țară se pornise de cîtva timp un curent sănătos, idei generoase însuflețeau tinerimea care se ridica. VLAHUȚĂ, O. AL. II 188. 2. Refl. A se face (mai) înalt; a se înălța. Nivelul apei se ridică. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Văile și munții se uimeau auzindu-i cînticele, apele își rîdicau valurile mai sus ca să-l asculte. EMINESCU, N. 5. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la valori sociale, morale etc.; p. ext. cu privire la oameni) A aduce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze. Partidul și guvernul au hotărît ca toate valorile din trecut ale poporului nostru să fie ridicate la locul ce li se cuvine. SADOVEANU, E. 76. [Heliade] creează un vocabular de cuvinte noi, ridică pe cele căzute în desuetudine, formează aproape întreaga limbă. MACEDONSKI, O. IV 118. Trebuie ca prin cultură să ridicăm pe țăranul nostru ca el să aibă cunoștință profundă și energică de drepturile și de datoriile lui. KOGĂLNICEANU, S. A. 239. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstrui (după o distrugere totală). A ridica moralul (cuiva) = a inspira (cuiva) curaj, încredere; a întări, a îmbărbăta (pe cineva). O strîngere de mînă cordială... îmi ridică imediat moralul. CARAGIALE, M. 94. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni) A pune pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii, a sălta în ochii lumii; a înălța în grad, în rang. Împăratul ridică pe Țugulea la mare cinste. ISPIRESCU, L. 319. Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. EMINESCU, O. I 154. Alecsandri publică primele sale poezii, ce avură atîta răsunet și care îl ridicară îndată la titlul necontestat de întîiul poet național al Romîniei. NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare, peste măsură (pe cineva). A ridica în scaun = (învechit și popular) a înălța pe tronul țării, a face domn. Toți boierii și împăratul deteră în genunchi cu rugăciune ca să nu părăsească împărăția, fiindcă, ziceau boierii, tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa; a se situa pe o poziție mai înaltă, pe o treaptă superioară. Cu viața nouă a democrației va fi posibil ca plugarii să se ridice. SADOVEANU, E. 28. Te-ai ridicat mai presus de orice critică sau calomnie. CARAGIALE, O. III 211. Deasupra tuturora se ridică cine poate, Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. ◊ Expr. A se ridica prin cineva (sau a se ridica pe umerii cuiva) = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția la hectar. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi (marfa). (Mat.; despre numere) A ridica la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atîtea ori de cîte ori arată exponentul. A ridica (un număr) la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra. La cît se ridică cheltuielile? Numărul locuitorilor se ridică la un milion. 5. Tranz. (Cu privire la construcții) A zidi, a construi, a clădi, a edifica. Neamul se întindea în vreo trei mahalale, ale căror case și sobe le-au zidit ei. Au ridicat și case în mijlocul tîrgului. PAS, Z. I 28. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre în tăcere, s-așază la banchet. BOLINTINEANU, O. 188. Meșterii grăbea... Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă Eu am să ridic. BENIUC, V. 15. Iert copiii care au călcat pe urme rele și au ridicat astă literatură țigărită și sortită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, O. 65. ◊ (Poetic) În regiunile de munte, primăvara ridică din pămînt mii și mii de forme ale vieții, oferindu-le soarelui într-o largă dăruire. VORNIC, O. 239. 6. Tranz. A da naștere, a da loc; a pricinui, a cauza, a provoca. [De] cele mai multe ori masa se face la logodnă, să nu ridice cheltuială așa multă. SEVASTOS, N. 58. Mihai își așeză apoi oștirea în deosebite comitate pentru iernat, împărțind-o mai ales prin cetăți; dar oarecare excesuri ce făcură ostașii... ridicară plîngeri din partea locuitorilor. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ (Construit cu un abstract, echivalează cu verbul a cărui idee o exprimă abstractul) A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o cerere, a pretinde să i se dea ceva, a revendica (ceva). A ridica o obiecție = a obiecta. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. – Variante: aridica (ISPIRESCU, L. 362), (învechit) ardica, (regional) rădica vb. I. corectat(ă)

VÎNĂT², -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.

negură, neguri, s.f. – Ceață (ALRRM, 1973: 665). – Lat. nebula „ceață, nor, fum” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

rășchira [At: PSALT. 225 / V: ~cheli, ~ila, râs~, resc~, reșchiera, reș~ / Pzi: ~rez, rășchir / E: ns cf răsfira] 1-2 vtr A (se) împrăștia. 3 vt (Înv; c. i. bani, avere) A împărți. 4 vt (Înv; c. i. bani, avere) A cheltui (7). 5 vr (D. nori, fum etc.) A se risipi (20). 6 vr (D. nori, fum etc.) A dispărea (1). 7-8 vrim (Reg) A se însenina. 9 vta (Îrg) A scurma. 10-11 vtr (Îrg) A (se) extinde (2). 12 vr (Îrg) A străbate. 13-14 vtr A (se) întinde (pe o suprafață mare). 15-16 vtr (Înv) A îndepărta unul de altul. 17 vt (Înv) A alunga (5). 18-19 vtr A (se) răsfira (1-2) în lături. 20 vt A răsfira părul, barba, penele etc. 21 vt (Fig; înv) A pronunța clar, lămurit Si: a răspica (4). 22 vt (Reg; pcf) A rășchia (1).

ridica [At: PSALT. HUR. 22^r/21 / V: (îvp) a~, ard~, râd~, (îrg) red~, (înv) arăd~, dirica, rădeca / Pzi: ridic / E: ml eradicare „a dezrădăcina”] 1 vt A lua de jos și a duce în sus (susținând cu brațele, cu spatele etc.) Cf a sălta. 2 vt A lua în mână (sau în brațe). 3 vt (Îe) A ~ mănușa A primi o provocare (la duel). 4 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) cu sufletul A susține ceva (fără a avea dovezi). 5 vt (Fig) A-și asuma ceva. 6 vt (Fig) A suporta o greutate. 7 vt A împinge în sus. 8 vt A trage în sus. 9 vt (Îvr; îla) De ridicat la cer Vrednic de laudă. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) A lăuda exagerat. 11 vt (Înv; îe) A ~ jalbă A înainta unei autorități o reclamație. 12 vt (Înv; îae) A veni cu jalba în proțap. 13 vt (Îe) A ~ armele (sau arma, sabia, înv arme, sabie) contra (sau, înv, asupra) cuiva (sau, îvr, pe cineva) A ataca (pe cineva). 14 vt (Îae) A porni război (împotriva cuiva). 15 vt (Îe) A ~ paharul (sau un pahar, un pocal, o cupă, toast, un toast etc.) A închina în cinstea cuiva. 16 vt (În practicile religioase; îe) A-i ~ (cuiva) panaghia (sau praznic, parastas, paos) A face slujbă pentru pomenirea unui mort, în cursul căreia se urcă și se coboară succesiv un colac făcut anume. 17 vt (Îae) A omorî. 18 vt (Îae) A înjura pe cineva. 19 vt (C. i. poduri, mobile, bariere etc.) A suspenda (1). 20 vt (C. i. pânzele unei corăbii) A întinde (pe catarg). 21 vt A așeza (mai sus). 22 vt A așeza peste ceva. 23 vt (Îlv) A ~ în scaun A înscăuna. 24 vt (Înv; îe) A ~ pe (sau spre) cruce A răstigni. 25 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) în furci A spânzura (pe cineva) în furci. 26 vt (Îvr; fig) A închina (ceva cuiva). 27 vt (Înv; fig) A aduce jertfa. 28 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A îndrepta în sus. 29 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A duce mai sus. 30 vt (Îe) A (-și) ~ fruntea (sau capul, îvr gâtlejul) A se arăta dârz. 31 vt (Îae) A deveni amenințător. 32 vt (Îae) A se răzvrăti. 33 vt (Îe) A(-și) ~ ochii (sau privire, rar ochi) A privi în sus. 34 vr (Rar; îae) A privi. 35 vt (În limbajul bisericesc; îe) A (-și) ~ ochii (sau sufletul) către Dumnezeu A(-și) îndrepta gândul spre Dumnezeu. 36 vt (Îae) A se ruga. 37 vt (Îe) A ~ mâinile (sau, rar, mâna) (către cineva) A implora (pe cineva). 38 vt (Îvr; îe) A(-și) ~ mâna de pe cineva A înceta ostilitățile împotriva cuiva. 39 vt (Îe) A ~ mâna (sau două degete) A cere cuvântul. 40 vt (îe) A ~ un deget (sau brațul) A acționa. 41 vt (Îe) A ~ pumnul la cineva A amenința (pe cineva) cu bătaia. 42 vt (Îe) A ~ ochii (sau nasul, fruntea) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) A privi în sus. 43 vt (Îae) A întrerupe lucrul, lectura etc. 44 vt (Îvr; îe) A ~ cornul A se mândri. 45-46 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) pieptul A (i se) umfla pietul prin inspirație. 47 vt A îndepărta (trăgând în sus). 48 vt (Îe) A-și ~ pălăria (sau căciula etc.) A-și descoperi capul în semn de respect sau de salut Si: a saluta. 49 vt (C. i. mânecile sau poalele hainelor) A sufleca. 50 vt (Înv) A scoate cu efort. 51 vt (Îvr) A face să răsară. 52 vt (Fig) A face să înceteze Si: a anula (1), a desființa (1). 53 vt A șterge. 54 vt (Îe) A ~ ședința A declara ședința terminată. 55 vt (Înv; îe) A ~ Divanul A încheia lucrările divanului. 56 vt (Înv) A închide o prăvălie, un local public etc. 57 vt (Înv) A pune capăt unei situații dificile. 58 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”) A amâna pe cineva cu o plată, cu o datorie etc. 59 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) A scăpa pe cineva de ceva Si: a izbăvi. 60 vt (Fig) A lipsi pe cineva de ceva Si: a răpi, a sustrage. 61 vt (Îe) A ~ (cuiva) viața (sau zilele) A omorî (pe cineva). 62 vt (Îe) A-și ~ viața A se sinucide. 63 vt (Îvr; în texte religioase) A lua (cuiva) viața. 64 vt A transporta (obiecte sau persoane). 65 vt (Îe) A ~ tabăra (sau taberele, îvr lagărul) A desface corturile unei tabere și a se muta în altă parte. 66 vt (Îe) A ~ stâna A desface stâna toamna și a coborî cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 67 vt (Îe) A ~ masa A strânge vesela și tacâmurile de pe masă după ce s-a terminat de mânat. 68 vt (Îae) A sfârși masa. 69 vt A aresta. 70 vt A lua în primire. 71 vt A aduna un impozit, o dare etc. 72 vt A încasa o sumă de bani. 73 vt A scoate din post o gardă sau o santinelă și a o înlocui. 74 vr (Înv; de obicei în legătură cu alte verbe de mișcare) A pleca (în altă parte) Si: a se muta. 75 vt (Înv) A face (pe cineva) să plece Si: (înv) a alunga (5), a goni (6). 76 vr A începe o acțiune. 77 vr A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 78 vr (Îe) A se ~ în (sau pe) coate A părăsi poziția de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 79 vr (Îe) A se ~ în capul oaselor A se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese așezat. 80 vr (Îe) A se ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) A sălta de la pământ călcâiele, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 81 vr (Îe) A se ~ pe călcâie A sălta de la pământ vârfurile picioarelor, sprijinind corpul pe călcâie. 82 vr (Îe) A se ~ în scări A se scula în șa, sprijinind picioarele în scări. 83 vr (Îe) A se ~ din cenușă A-și crea o situație bună, pornind de la una foarte rea. 84 vt A ajuta (pe cineva) să se scoale în picioare. 85 vt A obliga (pe cineva) să se scoale de jos. 86 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din scaun (sau din tron) A detrona. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) A ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație proastă. 88 vt (Îae) A scoate pe cineva din mizerie, din nenorocire, din starea de decădere morală Si: a salva. 89 vt (C. i. un obiect aplecat sau culcat) A așeza drept. 90-91 vtr (Înv) A (se) scula din morți Si: a învia. 92-93 vtr (Îe) A (se) ~ din (sau dintru) morți A învia. 94-95 vtr (Astăzi; îae) A (se) însănătoși. 96 vr A se trezi. 97-98 vtr (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) A (se) însănătoși. 99 vr (D. clădiri, copaci etc.) A sta drept. 100 vr (D. clădiri, copaci etc.) A se înălța. 101 vt Aface să se contureze. 102 vr A se înălța în văzduh. 103 vr (Îvr; îe) A se ~ spre lumină A se clarifica. 104 vt (Îe) A ~ casa în slavă A face tărăboi. 105 vr (D. aștri; pex, d. lumină, zori etc.) A se sui pe bolta cerului Si: a răsări. 106 vr (D. nori, fum, praf etc.) A se înălța. 107 vr (D. negură, ceață etc.) A se risipi. 108 vr (D. rouă) A se evapora (1). 109 vr (D. obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 110 vt (Înv; fig) A îndrepta (din punctul de vedere etic). 111 vt (Îe) A ~ mai (pre) sus A înnobila (din punct de vedere moral). 112 vr (Îe) A se ~ până la... A se înnobila (din punctul de vedere moral). 113 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se urca. 114 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se cățăra (1). 115 vr (Îe) A se ~ în șa (sau în scară) A încăleca. 116 vr (Îe) A se ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva A ajunge la o situație prin cineva. 117 vt (C. i. locul, suprafața) A urca. 118 vr (D. un drum, o cărare etc.) A duce în sus. 119 vr (Fig) A-și face o situație mai bună. 120 vr (Fig) A se situa pe o poziție socială mai înaltă. 121 vr (Fig) A se impune în fața altora. 122 vr (Fig) A ajunge la putere. 123 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A promova (pe cineva sau ceva) la o treaptă superioară. 124 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A ajuta (pe cineva sau ceva) să progreseze. 125 vt A atinge o treaptă superioară Si: a progresa. 126 vt A pune (pe cineva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 127 vt A înălța în grad, în rang. 128 vt (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) A numi. 129 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în ochii cuiva A face (pe cineva) să câștige mai multă apreciere din partea cuiva. 130 vr (Îe) A se ~ în ochii cuiva A câștiga mai multă stimă din partea cuiva. 131 vr (Îe) A se ~ mai presus de orice critică A atinge un nivel foarte înalt. 132 vt (Înv) A preamări. 133 vr (Înv) A se mândri. 134 vr (D. copii, pex, d. pui de animale) A crește (2). 135 vr (Fig) A se ivi. 136 vr (Fig) A se dezvolta. 137 vr (Fig) A se forma. 138 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) A crește (1). 139 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă) A îmbătrâni. 140 vt A crește copii. 141 vt A îngriji pui de animale. 142 vr A se face mai înalt. 143 vt (Îe) A ~ prețul A scumpi (o marfa). 144 vt (Mat; îe) A ~ un număr la (o) putere (sau, înv, la o potență) A înmulți un număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 145 vt (Mat; îe) A ~ un număr la pătrat A înmulți un număr cu el însuși. 146 vt (Mat; îe) A ~ un număr la cub A înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. 147 vr (D. o sumă) A atinge o anumită valoare. 148 vr (D. o sumă) A ajunge la o anumită cantitate Si: a se cifra (1). 149 vt (C. i. o construcție, un monument) A zidi. 150 vt (Îe) A ~ din cenușă (sau din ruine) A reconstrui (din temelii). 151 vt A face să apară Si: a crea (1) a înființa. 152 vt (Mat; îe) A ~ o perpendiculară A trasa o dreaptă perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan. 153 vt (Top) A ~ un plan A determina prin măsurători poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe un plan. 154-155 vtr A (se) stârni. 156-157 vtr A (se) produce. 158 vt (Pop; îlv) A ~ nuntă A nunti. 159 vt (Pop; îlv) A ~ danțuri A dansa. 160 vt (Înv; îlv) A ~ cumăndare A comânda (2). 161 vt (Înv; îlv) A ~ negustorie A negustori. 162 vt (Înv; îlv) A ~ făgăduință A făgădui. 163 vt (Înv; îlv) A ~ gonire A goni. 164 vt (Înv; îlv) A ~ izbândă A izbândi. 165 vt (Înv; îlv) A ~ ocară A ocărî. 166 vt (Înv; îlv) A ~ pâră A pârî. 167 vt (Înv; îlv) A ~ potrivire A se împotrivi. 168 vt (Înv; îlv) A ~ sfadă A certa (1). 169 vt (Înv; îlv) A ~ vrajbă A învrăjbi. 170 vt (Îlv) A ~ o acuzație A acuza. 171 vt (Îlv) A ~ o învinuire A învinui. 172 vt (Îlv) A ~ obiecții A obiecta. 173 vt (Îlv) A ~ pretenție (sau pretenții) A pretinde un lucru (considerându-l ca fiind un drept cuvenit). 174 vt (Înv; îe) A ~ cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) A vorbi (pe cineva) de rău. 175 vt (Înv; îe) A ~ gând asupra gândului (cuiva) A contrazice (pe cineva). 176 vt (Înv; îe) A ~ război A porni război. 177 vt (Înv; îae) A purta război. 178 vt (Îe) A ~ o problemă (sau probleme) A crea o situație nouă care trebuie rezolvată. 179 vr (D. sunete) A se auzi cu putere Si: a răsuna. 180 vt (Înv; îe) A(-și) ~ glasul (sau glas, graiul) A vorbi. 181 vt (Îe) A ~ glasul (sau glas, tonul) A vorbi tare. 182 vt (Îae) A vorbi cu îndrăzneală. 183 vt (Pex; îae) A protesta. 184 vt (Fam; îe) A nu ~ pliscul A tăcea. 185 vt (Îe) A ~ glasul (la cineva) A se plânge (cuiva). 186 vt (Îe) A-și ~ glasul în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) A lua atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 187 vt (Rar) A scoate în evidență Si: a releva. 188 vt (Îe) A ~ o problemă (sau o chestiune) A pune în discuție o problemă. 189 vt A reproșa. 190 vr (Îvr) A se manifesta. 191 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se opune. 192 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se răscula. 193 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv; ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A începe război. 194 vr (Îe) A se ~ (cu vorbe) asupra cuiva A se răsti la cineva. 195 vr (Îae) A-și vărsa mânia (sau necazul) pe cineva. 196 vr (Înv; îe) A se ~ cu pâră (asupra cuiva) A găsi (cuiva) pricină Si: a obiecta. 197 vr (Îae) A pârî (pe cineva). 198 vr (Înv; îe) A se ~ cu oaste pre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) A porni război împotriva cuiva. 199-200 vrtf A (se) mobiliza. 201 vt (Îvp; îe) A ~ oaste (sau oști, oștire, ostași) A pregăti pentru luptă Si: a înarma. 202 vt (Îe) A ~ în picioare (sau în sus) A mobiliza. 203 vt (Îae) A porni la luptă. 204 vr (De obicei în legătură cu verbele ”a spune„, ”a zice" etc.) A lua atitudine. 205 vr (înv) A se cutremura. 206 vt (D. vapoare; îe) A ~ ancora A porni în larg. 207 vt (D. oameni; îe) A ~ mâinile (către cineva) A se preda. 208 vt (Îe) A (-și) ~ capul A se arăta dârz. 209 vt (Pex; îae) A se răzvrăti. 210 vt (Îae) A-și reveni dintr-o situație proastă Si: a se redresa. 211 vt (Îae) A (-și) ~ nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) A fi înfumurat. 212 vt (Îae) A deveni obraznic. 213 vt (Îe) A ~ (mirat sau surprins) din sprâncene A face ochii mari de mirare. 214 vt (Îe) A~ din umeri A-și arăta nedumerirea (sau indiferența) față de ceva (sau de cineva). 215 vr (Îe) A (i) se ~ părul măciucă A se speria foarte tare. 216 vr (D. păsări) A se înălța în văzduh.

ridicare sf [At: CORESI, EV. 177 / V: (îvp) râd~, (înv) red~, ard~ / Pl: ~cări / E: ridica] 1 Luare de jos (și ducere în sus, susținând cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luare în mână sau în brațe. 3 Tragere în sus Si: săltare. 4 Împingere în sus Si: săltare. 5 (Înv; îs) ~ a mâinilor Rugăciune. 6 (Înv; îs) ~ a nasului Trufie. 7 (Reg; îe) A face ~a A face parastas. 8 Înlăturare (de pe ceva). 9 Asumare a ceva. 10 Suportare a unei greutăți. 11 Înălțare. 12 (Îs) ~ în slavă (sau în slava cerului, în slăvi) (a cuiva, sau ceva) Lăudare exagerată. 13 (Îs) ~ a armelor (sau a armei, a săbiei) contra (sau, înv asupra) cuiva (sau, înv, pe cineva) Atacare a cuiva. 14 (Îas) Pornire a războiului (împotriva cuiva). 15 (Îs) ~ a paharului (sau a pocalului, a cupei, a toastului etc.) Toastare. 16 (Îrg; îs) ~ a panaghiei (sau a praznicului, a parastasului, a paosului) Pomenire a unui mort. 17 (Îas) Ucidere. 18 (Îas) Înjurătură. 19 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendare (1). 20 (D. pânzele unei corăbii) Întindere (pe catarg). 21 Așezare (mai) sus. 22 Așezare peste ceva. 23 (Îs) ~ în scaun Înscăunare. 24 (Înv; îs) ~ pe (sau spre) cruce Răstignire. 25 (Înv; îs) ~ în furci Spânzurare în furci. 26 (Îvr; fig) Închinare (a ceva cuiva). 27 (Înv; fig) Aducere de jertfă. 28 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptare. 29 (D. o parte a corpului omenesc) Ducere (mai) sus. 30 (Îs) ~ a frunții (sau a capului, îvr a gâtlejului) Curaj (2). 31 (Îas) Amenințare (1). 32 (Îas) Răzvrătire. 33 (îs) ~ a ochilor (sau a privirii) Privire în sus. 34 (Rar; îas) Privire. 35 (Bis; îs) ~ a ochilor (sau a sufletului) către Dumnezeu Îndreptare a gândului spre Dumnezeu. 36 (Îas) Rugăciune. 37 (Îs) ~ a mâinilor (sau, rar a mâinii) către cineva Implorare. 38 (îvr; îs) ~ a mâinii de pe cineva Încetare a ostilităților împotriva cuiva. 39 (Îs) ~ a mâinii (sau a două degete) Cerere de cuvânt. 40 (Îs) ~ a unui deget (sau a unui braț) Acționare. 41 (Îs) ~ a pumnului Amenințare cu bătaia. 42 (Îs) ~ a ochilor (sau a nasului, a frunții) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) Relaxare în timpul lecturii prin îndreptarea privirii în altă direcție. 43 (Îas) Întrerupere a lucrului, a lecturii etc. 44 (Îvr, îs) ~ a cornului Mândrie. 45 (Îs) ~a pieptului Umflare a pieptului prin inspirație. 46 Îndepărtare. 47 (Îs) ~ a pălăriei (sau a căciulii etc.) Descoperire a capului în semn de respect (sau de salut). 48 (D. înv) Scoatere dificilă. 50 (Înv) Răsărit. 51 (Fig) Anulare. 52 (Îs) ~ a ședinței Terminare a ședinței. 53 (Înv; îs) ~ a Divanului Încheiere a lucrărilor Divanului. 54 (Îvr; cu compliniri introduse prin prep „de”) Amânare a cuiva cu o plată, cu o datorie etc. 55 (Înv; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) Izbăvire. 56 (Fig) Răpire. 57 (Îs) ~ a vieții (sau zilelor) Ucidere. 58 (Îas) Sinucidere. 59 (Îvr; în texte religioase) Ucidere. 60 Transportare (de obiecte sau persoane). 61 (Îs) ~ a taberei (sau taberelor, îvr, lagărului) Desfacere a corturilor unei tabere și mutare în altă parte. 62 (Îs) ~ a stânei Desfacere a stânei toamna și coborâre cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 63 (Îs)~ a mesei Strângere a veselei și tacâmurilor de pe masă după ce s-a terminat de mâncat. 64 (Îas) Sfârșire a mesei. 65 Arestare (1). 66 Luare în primire. 67 Adunare a unui impozit, a unei dări etc. 68 Încasare a unei sume de bani. 69 Scoatere din post a unei gărzi sau a unei santinele și înlocuirea ei. 70 (Înv; de obicei în legătură cu verbe de mișcare) Plecare (în altă parte) Si: (înv) mutare. 71 (Înv) Alungare (3). 72 (Înv; d. animale care se vânează) Gonire (1). 73 Începere a unei acțiuni. 74 Sculare de jos (părăsind poziția de așezat sau culcat). 75 (Îs) ~ în (sau pe) coate Părăsire a poziției de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 76 (Îs) ~ în capul oaselor Sculare și așezare pe locul unde mai înainte fusese așezat. 77 (Îs) ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) Săltare a călcâielor de la pământ, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 78 (Îs) ~ pe călcâie Săltare a vârfurilor picioarelor de la pământ, sprijinind corpul pe călcâie. 79 (Îs) ~ în scări Sculare în șa, sprijinind picioarele în scări. 80 (Îs) ~ din cenușă Creare a unei situații bune, pornind de la una foarte rea. 81 (Îs) ~ (a cuiva) din scaun (sau din tron) Detronare. 82 (Îs) ~ (a cuiva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) Ajutor dat cuiva pentru a ieși dintr-o situație proastă. 83 Salvare. 84 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptare. 85 (Înv) Înviere. 86 (Îs) ~ din (sau dintru) morți Înviere. 87 (Sens curent; îas) însănătoșire. 88 Trezire. 89 (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) Însănătoșire. 90 (D. clădiri, copaci etc.) înălțare. 91 Înălțare în văzduh. 92 (Îvr; îs) ~ spre lumină Clarificare (3). 93 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suire pe bolta cerului Si: răsărit¹. 94 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțare. 95 (D. negură, ceață etc.) Risipire. 96 (D. rouă) Evaporare (1). 97 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșire la suprafață Cf plutire. 98 (Înv; fig) Îndreptare (din punctul de vedere etic). 99 (Îs) ~ mai (pre) sus Înnobilare (din punctul de vedere moral). 100 (Îs) ~ până la ... Înnobilare (din punct de vedere moral). 101 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Urcare. 102 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Cățărare (1). 103 (Îs) ~ în șa (sau în scară) Încălecare. 104 (Îs) ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva Ajungere la o situație prin cineva. 105 (Fig) Situare pe o poziție socială mai înaltă. 106 (Fig) Impunere în fața altora. 107 (Fig) Ajungere la putere. 108 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovare (a cuiva, sau a ceva) la o treaptă superioară Si: progres. 109 Punere (a cuiva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 110 (Înv; fig) Înălțare la un rang (mai) înalt, la un grad, într-o funcție. 111 (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) Numire. 112 (Îs) ~ mai presus de orice critică Atingere a unui nivel foarte înalt. 113 (Înv) Preamărire. 114 (Înv) Mândrie. 115 (D. copii, pex, d. puii de animale) Creștere (1). 116 (Fig) Ivire. 117 (Fig) Dezvoltare (3). 118 (Fig) Formare (4). 119 (Înv; adesea urmat de determinările „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânire. 120 Creștere de copii. 121 Îngrijire de pui de animale. 122 Creștere în înălțime. 123 Mărire. 124 (Îs) ~ a prețului Scumpire (a mărfii). 125 (Mat; îs) ~ a unui număr la (o) putere (sau, înv la o potența) Înmulțire a unui număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 126 (Mat; îs) ~ a unui număr la pătrat Înmulțire a unui număr cu el însuși. 127 (Mat; îs) ~ a unui număr la cub Înmulțire a pătratului unui număr cu numărul simplu. 128 (D. o sumă) Atingere a unei anumite valori. 129 (D. o sumă) Ajungere la o anumită cantitate. 130 (D. o sumă) Cifrare (1). 131 (D. o construcție, un monument etc.) Zidire. 132 (Îs) ~ din cenușă (sau din ruine) Reconstruire (din temelii). 133 Înființare. 134 (Mat; îs) ~ a unei perpendiculare Trasare a unei drepte perpendiculare pe altă dreaptă sau pe un plan. 135 (Top) ~ a unui plan Determinare prin măsurători a poziției punctelor dintr-o regiune și reprezentare a acestora pe un plan. 136 Stârnire. 137 Producere. 138 (Pop; îs) ~ la nuntă Nuntire. 139 (Pop; îs) ~ la danțuri Dans (1). 140 (Înv; îs) ~ la cumăndare Comândare (4). 141 (Îs) ~ a unei acuzații Acuzare (1). 142 (Îs) ~ a unei învinuiri Învinuire. 143 (Îs) ~ a unei obiecții Obiectare. 144 (Îs) ~ a unei pretenții (sau a unor pretenții) Pretindere a unui lucru (considerat ca fiind un drept cuvenit). 145 (Înv; îs) ~ a unor cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) Vorbire de rău. 146 (Înv; îs) ~ a unui gând asupra gândului (cuiva) Contrazicere (2). 147 (Înv; îs) ~ a unui război Pornire a unui război. 148 (Înv; îas) Purtare a unui război Si: războire. 149 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unor probleme) Creare a unei situații noi care trebuie rezolvată. 150 (D. sunete) Răsunare. 151 (Înv; îs) ~ a glasului (sau a graiului) Vorbire. 152 (Îs) ~ a glasului (sau a tonului) Vorbire tare. 153 (Îas) Vorbire îndrăzneață. 154 (Îas) Protestare. 155 (Îs) ~ a glasului în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Luare de atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 156 (Rar) Relevare. 157 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unei chestiuni) Punere în discuție a unei probleme. 158 Reproș. 159 (Îvr) Manifestare. 160 (D. oameni, pex. d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opunere. 161 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv, „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculare. 162 (Îs) ~ (cu vorbe) asupra cuiva Răstire la cineva. 163 (Îas) Vărsare a mâniei (sau a necazului) pe cineva. 164 (Înv; îs) ~ cu pâră (asupra cuiva )Obiecție. 165 (Îas) Pâră. 166 (Înv; îs) ~ cu oaste spre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) Pornire a unui război (împotriva cuiva). 167 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizare. 168 (Îvp; îs) ~ a unei oști (sau a unor oști, a unor oștiri, a unor ostași) Înamiare. 169 (Înv; îs) ~ a cuiva în arme Înarmare. 170 (Îas) Tulburare. 171 (Îs) În picioare Animare. 172 (Îas) Pornire la luptă. 173 (De obicei în legătură cu verbele „a spune”, „a zice” etc.) Luare de atitudine. 174 (Înv) Cutremur (2). 175 (Îs) ~ a Sfintei Cruci Înălțarea Sfintei Cruci. 176 (Reg; îe) A face ~ A face parastas. 177 Ființă (18). 178 (Sens curent; d. noțiuni abstracte) Trecere la o treaptă superioară. 179 Sculare în picioare (de jos, de pe scaun etc.). 180 Schimbare a poziției corpului din orizontală în verticală. 181 Transportare. 182 Revoltă (1). 183 (Îs) ~ a ancorei Pornire în larg. 184 (Îas) Pornire pe mare. 185 (îs) ~a mâinilor (către cineva) Predare. 186 (Îs) ~ a capului Comportare dârză. 187 (Îas; pex) Răzvrătire. 188 (Îas) Revenire dintr-o situație proastă Si: redresare. 189 (Îs) ~ a nasului (în sus sau mai sus decât se cuvine) Înfumurare. 190 (Îas) Obrăznicie. 191 (Îs) ~ cu mirare (sau surprindere) din sprâncene Mirare. 192 (Îs) ~ din umeri Nedumerire (sau indiferență) față de ceva (sau de cineva). 193 (D. păsări) înălțare în văzduh.

ridicat², ~ă a [At: CORESI, EV. 174 / V: (îvp) răd~, a~, (înv) ard~ / Pl: ~ați, ~e / E: ridica] 1 Luat de jos (și dus în sus, susținut cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luat în mână (sau în brațe) Si: înălțat, săltat. 3 Tras în sus. 4 Împins în sus. 5 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendat (1). 6 (D. pânzele unei corăbii) Întins (pe catarg). 7 Așezat (mai) sus. 8 Așezat peste ceva. 9 (Îvr; fig) închinat. 10 (Înv; fig) Adus jertfa. 11 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptat în sus. 12 (D. o parte a corpului omenesc) Dus (mai) sus. 13 (D. mânecile sau poalele hainelor) Suflecat. 14 (Înv) Scos cu efort. 15 (Înv) Răsărit². 16 (Înv; fig) Anulat (2). 17 (Înv; d. o prăvălie, un local public etc.) închis. 18 (Înv; d. o situație dificilă) Încheiat. 19 (Înv; d. o situație dificilă) Amânat (1). 20 (Fig) Răpit. 21 (D. obiecte sau persoane) Transportat. 22 (D. o tabără, un lagăr, o stână etc.) Desfăcut și mutat în altă parte. 23 (D. masă) Strânsă. 24 (D. masă) Sfârșită. 25 Arestat (2). 26 Luat în primire. 27 (D. un impozit, o dare etc.) Adunat (2). 28 (D. o sumă de bani) Încasat. 29 (D. o gardă sau o santinelă) Scoasă din post și înlocuită. 30 (Înv) Mutat. 31 (Înv) Alungat (4). 32 (Înv; d. animale care se vânează) Gonit (2). 33 (Înv; d. o acțiune) Început. 34 Sculat de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 35 (D. vârful degetelor sau călcâi) Săltat de la pământ. 36 Sculat în șa, sprijinind picioarele în scări. 37 Detronat. 38 Salvat. 39 (D. un obiect aplecat sau culcat) Așezat drept. 40 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptat. 41 (Înv) Înviat. 42 (Azi) Însănătoșit. 43 Trezit. 44 (D. clădiri, copaci etc.) Înălțat. 45 Conturat (1). 46 Înălțat în văzduh. 47 (Îvr) Clarificat (4). 48 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suit pe bolta cerului Si: răsărit². 49 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțat. 50 (D. negură, ceață etc.) Risipită. 51 (D. rouă) Evaporat (1). 52 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșit la suprafață. 53 (Înv; fig) îndreptat (din punct de vedere etic). 54 Înnobilat (din punct de vedere moral). 55 Urcat. 56 Cățărat (1). 57 Încălecat. 58 (Îs) ~ prin cineva Ajuns la o situație (prin cineva). 59 (D. un drum, o cărare etc.) Care duce în sus. 60 Situat pe o poziție socială mai înaltă. 61 (Fig) Impus în fața altora. 62 (Fig) Ajuns la putere. 63 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovat la o treaptă superioară. 64 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Ajutat să progreseze. 65 Evoluat (4). 66 Pus pe o treaptă mai înaltă (din punctul de vedere al aprecierii, al respectului). 67 Înălțat în grad, în rang. 68 (Îvp) Numit. 69 (Înv) Preamărit. 70 (D. copii, pex, d. puii de animale) Crescut (4). 71 (Fig) Ivit. 72 (Fig) Dezvoltat (5). 73 (Fig) Format². 74 (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânit. 75 Crescut în înălțime. 76 (D. preț) Mărit. 77 (D. marfa) Scumpit. 78 (D. marfa) Confiscat². 79 (Mat; îs) Număr ~ la (o) putere (sau, înv, la o potentă) Număr înmulțit cu el însuși de câte ori arată exponentul. 80 (Mat; îs) Număr ~ la pătrat Număr înmulțit cu el însuși. 81 (Mat; îs) Număr ~ la cub Număr înmulțit cu pătratul său. 82 (D. o sumă) Valoros. 83 (D. o sumă) Mare (din punctul de vedere al cantității). 84 (D. o sumă) Cifrată la... 85 (D. o construcție, un monument etc.) Zidit. 86 Creat² (1). 87 Înființat. 88 (Mat; îs) Perpendiculară ~ă Dreaptă perpendiculară trasată pe o altă dreaptă sau pe un plan. 89 (Top; îs) Plan ~ Poziția punctelor dintr-o regiune detenuinată prin măsurători și reprezentată pe un plan. 90 Stârnit. 91 Produs. 92 (Înv; îs) Război ~ Război pornit. 93 (Înv; îas) Război purtat. 94 (Îe) Problemă ~ă Situație nou creată care trebuie rezolvată. 95 (D. sunete) Răsunător. 96 (Îs) Glas ~ în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Atitudine luată în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 97 (Rar) Relevat. 98 (Îs) Problemă (sau o chestiune) ~ă Problemă pusă în discuție. 99 Reproșat. 100 (Îvr) Manifestat. 101 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opus. 102 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin pp „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculat. 103 (D. voce, ton) Răstit. 104 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizat. 105 (D. oameni; îs) ~ în arme Înarmat. 106 (Îas) Pornit la luptă. 107 (D. vapoare; îs) Cu ancora ~ă Pornit² în larg. 108 (D. oameni; îas) Pornit² pe mare. 109 (Îs) Cu mâinile ~e (către cineva) Predat². 110 (Îs) Cu capul ~ Sfidător. 111 (Pex; îas) Răzvrătit². 112 (Îas) Revenit² dintr-o situație proastă Si: redresat². 113 (Îs) Cu nasul ~ sus (sau mai sus decât se cuvine) Înfumurat². 114 (Îas) Obraznic. 115 (Îs) Cu sprâncenele ~e Mirat. 116 (D. păsări) Înălțat² în văzduh.

perdea sf [At: (a. 1693) ȘIO II₁, 290 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele, (reg) ~eli / E: tc perde] 1 Obiect confecționat din pânză, stofă, dantelă etc. care se atârnă mai ales la ferestrele și la ușile locuințelor, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a opri vederea dinafară, având totodată și scop decorativ. 2-3 (Îljv) (Mai) cu ~ (Care este exprimat, spus, făcut) indirect, prin aluzii, discret, cu rezervă, cu bună-cuviință. 4-5 (îljv) Fără ~ (Care este exprimat, spus, făcut) pe față, fară înconjur, fără sfială, necuviincios, trivial. 6 (Îe) A avea ~ la ochi A nu pricepe clar un lucru. 7 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~ (sau ~ele) la ochi A împiedica pe cineva să vadă lucrurile așa cum sunt. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Îe) A i se lua (sau a i se ridica sau, rar, a-i lua) cuiva o ~ (sau ~ua) de pe ochi A înțelege deodată ceva sau a face pe cineva să vadă clar, să priceapă ceva. 10 (Îe) A se da după ~ A se ascunde, lucrând din umbră. 11 (Îae) A se sustrage de la ceva. 12 (Îe) A ridica ~ua A arăta care este adevărul. 13 (Îae) A da lucrurile pe față. 14 (Îae) A spune fără ocolișuri. 15 (Îe) A nu avea nici o ~ A nu avea nici o rușine. 16 (Îae) A depăși măsura. 17 (Îe) A da cuiva o ~ A certa foarte tare pe cineva Si: a da un perdaf (5). 18 (Îe) A avea ceva după ~ A ține un secret. 19 (Îae) A ascunde ceva. 20 (Pex) Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate perpendicular în dreptul unei intrări, în loc de ușă. 21 (Spc; înv) Draperie de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului, unde de obicei stătea un perdegiu. 22 (Pex) Intrare. 23 (Pex; înv) Scenă sau act dintr-o piesă de teatru. 24 (Reg) Plasă deasă împletită în ochiuri care se întinde orizontal în interiorul capcanei și cu ajutorul căreia se prinde peștele în tolbă. 25 (Pan; udp „de”; șfg) Ceea ce are aspectul unei perdele. 26 Ceea ce acoperă vederea ca o perdea Si: (rar) perdeluire (3). 27 Ceea ce împiedică înțelegerea, perceperea etc. unui lucru, a unui fapt etc. 28 (Mil; îs) ~ de fum Nor artificial de ceață sau de fum, creat pentru a împiedica observarea și focul inamicului. 29 (Înv; pop) Adăpost la stână, construit din stuf din nuiele, din scânduri etc., de obicei neacoperit, făcut pentru a proteja oile, rar și alte animale, de intemperii. 30 (Pex) Stână. 31 (Reg) Îngrăditură neacoperită, făcută pentru a separa oile care trebuie să fete sau pe cele care trebuie mulse, de celelalte oi Si: corlată, ocol, staul, strungă, țarc. 32 (Mol) Îngrăditură unde dorm mieii. 33 (Mol; Trs) Î ngrăditură mobilă în care se închid oile noaptea și care se mută din loc în loc pentru a gunoi terenul. 34 (Reg) Perete de scândură de la stână, prin care e făcută strunga. 35 (Mol) Acoperiș peste ocolul oilor. 36 (Reg) Colibă a ciobanilor la stînă. 37 (Olt) Cort din pânză. 38 (Reg) Șopron. 39 Șură. 40 (Reg) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul clădit în curte. 41 (Reg) Parte a pridvorului închisă cu scânduri. 42 (Reg) Adăpost din trestie, făcut ca un gard în jurul răsadnițelor cu zarzavat timpuriu. 43 Perete mobil de lemn la unele instrumente. 44 (Udp „de”) Fâșie de pădure. 45 Șir de copaci. 46 (Spc; șîs ~ de protecție, ~ forestieră de protecție) Șir de copaci sădiți în linie dreaptă, cu scopul de a adăposti culturile împotriva vânturilor, de a opri zăpada pe ogoare etc. 47 (Îs) ~ antierozională Plantație de arbori și de arbuști pe terenurile în pantă supuse eroziunii. 48 (Pan) Desiș. 49 (Pan) Păpuriș. 50 (Pan) Stufăriș. 51 (Mpp; șîs ~ albă) Leucom. 52 (Mpp; îas) Cataractă. 53 (Atm; reg) Placentă. 54 (Reg; îe) A lua (pe cineva) cu o ~ mai sus A lua repede cu vorba pe cineva. 55 (Îae) A i-o lua înainte. 56 (Îae) A-i tăia apa de la moară.

urca [At: (a. 1654) GCR I, 165/24 / V: (reg) h~ / Pzi: urc / E: pbl ml *oricare (< oriri)] 1-2 vir (Și pleonastic, complinit prin „sus”, „în sus”, „la deal”) A parcurge o distanță deplasându-se pe un teren de jos în sus Si: a se sui, a se ridica. 3-4 vir A ajunge într-un loc mai înalt Si: a se sui, a se ridica. 5 vt (C. i. ființa sau obiectul care este deplasat) A deplasa spre un loc situat mai sus L-a urcat în odaia ei. 6 vt (Subiectul indică locul pe care se deplasează cineva mergând în sus) A duce spre un punct mai înalt Potecile mă urcau spre piscul înzăpezit. 7 vt (Îe) A ~ treptele tronului (sau scaunului domnesc) A ajunge domn (2). 8 vt (Îe) A ~ Dealul Mitropoliei A cere desfacerea căsătoriei. 9 vi (D. un drum, o cărare etc.) A fi înclinat în pantă suitoare. 10 vi (D. trepte, scări) A duce în sus Si: (rar) a sui, (rar) a ridica. 11-12 vir (D. aștri, mai ales d. lună) A se deplasa îndepărtându-se de linia orizontului. 13-14 vir (D. aștri, mai ales d. lună) A se înălța treptat. 15 vr (D. ființe; adesea udp „în” sau „pe”; și, rar, complinit prin „în sus”) A se deplasa printr-o mișcare de jos în sus agățându-se sau (d. oameni) servindu-se de mâini și de picioare (și a ajunge pe un loc mai înalt) Si: a se cățăra (1), a se sui, a se cocoța. 16 vr (D. unele plante) A crește în sus prinzându-se de ceva cu ajutorul unor organe speciale Si: a se cățăra (4). 17 vr (Reg; d. viermii de mătase) A se cățăra pe crengi pentru a-și face gogoșile. 18 vr (Reg; pex; d. viermii de mătase) A începe să-și facă gogoșile. 19-20 vri (Udp „pe”, „în” sau, rar, „la”) A păși (sau a se așeza) pe ceva mai înalt Si: a se ridica, a se sui. 21 vr (Îlv) A se ~ pe cal A încăleca. 22-23 vir (Îe) A (se) ~ pe tron sau pe (sau în) scaunul împărăției A veni la domnie Si: a fi încoronat. 24 vr (Îe) A se ~ în capul (sau în părul) (cuiva) A abuza de bunătatea cuiva. 25 vr (Îae) A pune stăpânire. 26 vr (Îae) A se obrăznici față de cineva. 27 vr (Reg; îe) A i se ~ (cuiva) pe chelie A supăra pe cineva cu o glumă nepotrivită sau cu o insultă. 28 vr (Rar; îe) A se – pe butuc A izbuti într-o întreprindere. 29-30 vri (Cu compliniri care indică vehicule) A se instala în interiorul unui vehicul (automobil, tren etc.). 31 vr (Cu compliniri care indică un mijloc de transport) A se așeza pe (bicicletă, sanie, schiuri). 32 vt A ridica (ceva sau pe cineva) de jos și a-l pune pe un loc mai înalt Si: a așeza (mai sus). 33 vt (Îvr; îe) A ~ pe cineva în furci A spânzura pe cineva. 34 vt A ajuta pe cineva să se ridice pe ceva mai înalt. 35 vt A ajuta pe cineva să se suie într-un vehicul. 36-37 vri (Adesea udp „la”; și complinit prin „mai sus”) A atinge o treaptă superioară Si: a progresa. 38-39 vri (Adesea udp „la”; și complinit prin „mai sus”) A înainta într-o profesiune, într-o ierarhie Si: a progresa, a avansa (4). 40 vr (Înv) A se considera mai presus decât alții. 41-42 vri (D. o parte a corpului omenesc) A se îndrepta în sus Si: a se ridica. 43-44 vri (D. o parte a corpului omenesc) A fî orientată în sus. 45 vt (Reg; îe) A ~ ochii în sus A privi în sus. 46 vt (Îae) A-și ridica privirea sau ochii. 47-48 vri (D. clădiri, copaci etc.) A se arăta în toată înălțimea Si: a se înălța. 49-50 vri (D. clădiri, copaci etc.) A sta drept. 51 vt A face să apară la înălțime, să se profileze pe cer. 52 vr (Îvr; d. plante sau părți ale lor) A se dezvolta (1). 53-54 vri A merge în sus îndepărtându-se de pământ Si: a se ridica, a se înălța (în văzduh). 55-56 vri (D. nori, fum, praf etc.) A porni în sus Si: a se înălța, a se ridica. 57 vi (D. sunete) A se auzi (cu putere) Si: a se înălța, a se ridica, a răsuna. 58 vr (D. ape) A-și mări volumul Si: a crește (28), a se umfla (20). 59-60 vri (D. fluide) A avea o mișcare ascendentă Si: a se ridica, a se înălța. 61 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) sângele în obraz (sau în sau la cap) A se înroși din cauza unei emoții puternice, a mâniei etc. 62 vr (Pex; îae) A se înfuria. 63 vi (Fig; d. sentimente, senzații) A crește treptat în intensitate. 64 vr (Subiectul indică o băutură alcoolică; îe) A i se ~ (cuiva) la cap A se ameți cu o băutură alcoolică Si: a se îmbăta. 65 vr (Îae) A deveni înfumurat. 66 vi A se ridica la suprafață dintr-un lichid. 67-68 vri (D. temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari decât cele obișnuite sau inițiale Si: a crește, a se ridica. 69 vr (D. barometre sau termometre) A indica o temperatură sau o presiune mai mare decât cea normală sau precedentă. 70 vi (Fiz; d. mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 71-72 vri (D. cantități materiale sau valori care se pot exprima prin cifre) A crește (ajungând la ...) Si: a se ridica, a se mări, a spori. 73-74 vri (D. cantități materiale sau valori care se pot exprima prin cifre) A forma un total de ... Si: a însuma. 75-76 vtr (Îe) A (se) ~ prețul (sau prețurile sau (rar) a ~ în preț A (se) scumpi (o marfă). 77 vr (D. voce, glas, ton, sunete) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. 78 vr (D. voce, glas, ton, sunete) A crește în intensitate. 79-80 vri A merge înapoi în timp până la ... Si: a exista de la ... , a data din ...

nor m. 1. massă de aburi suspendați în atmosferă: cerul e plin de nori; 2. ceeace seamănă unui nor: nori de fum, de praf; 3. fig. întuneric, întristare: un nor îi acoperì fața. [Vechiu-rom. nuăr, Mold. nour = lat. NUBILUM].

ÎNVĂLĂTUCI, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

RĂPĂIT¹ adv. (Rar) Cu zgomote scurte și dese, cu răpăituri. Automobilele se opreau în fața intrării, repezind răpăit dintre roți, nori de fum. CAMIL PETRESCU, N. 29.

RUPTURĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig., a relațiilor, a colaborării între oameni. Se gîndea cu groază... la clipa cînd ruptura va veni totuși odată. REBREANU, I. 83. Se temea să împingă lucrurile pînă la o ruptură. GHICA, A. 31. 2. Locul unde un obiect este rupt; sfîșietură, gaură (într-un material țesut); spărtură, crăpătură (într-un corp tare). Dincolo, pe malul celălalt... se zărește pînă și ruptura parapetului de scînduri putrede. CAMIL PETRESCU, O. II 38. O ruptură a covorașului din dreptul patului îmi puse piedică și căzui. BASSARABESCU, S. N. 22. ♦ Locul unde un teren este rupt (de ape, de puhoaie). Cu tîmplele vîjîind răzbi în ruptura de mal, în lătratul ascuțit și întărîtat al cînelui. SADOVEANU, B. 226. E clădită chiar în ruptura rîpei ca și casele vecine. CAMIL PETRESCU, O. II 237. ◊ Ruptură de pantă = loc în care crește brusc panta unui deal sau o unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. O mulțime de găteje și de rupturi de copaci. SBIERA, P. 67. ◊ Fig. Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum. SANDU-ALDEA, U. P. 135. ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat; zdreanță. Ai chiar nebunit de tot, de porți ruptura aceea de pălărie pe cap. RETEGANUL, P. I 7. Îl spălă și-l primeni cu niște rupturi de haine de-ale sale. ISPIRESCU, L. 136.

destrăma [At: PSALT. 181 / V: (pop) dis~, (reg) ~rema, dăs~^[1] / Pzi: ~ram, (reg) ~mez / E: des- + tramă] 1-2 vtr (D. materiale textile, țesături sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) (A face să-și piardă sau) a-și pierde rezistența prin rărire, desfacere neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare) Si: a (se) desfira, a (se) deșira (2), a (se) rări, a (se) zdrențui, (rar) a (se) dezlâna, (înv) a (se) rânji, (reg) a (se) siti. 3 vt A deșira (1). 4 vr (D. nori, ceață, fum etc.) A deveni mai puțin compact prin răspândire în toate părțile Si: a se deșira (2), a se împrăștia, a se risipi, a se spulbera (4). 5-6 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde puterea, rezistența Si: a (se) descompune. 7-8 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde coeziunea, desfacându-se în părțile componente Si: a (se) dezmembra. 9 vt (Rar) A face să slăbească. 10 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se împrăștia. 11 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se răspândi în toate părțile. 12 vr (D. abstracte) A deveni mai puțin intens, mai puțin viu, mai puțin concentrat etc. sau a deveni mai slab (9, 10, 11) Si: a se atenua, a descrește, a se diminua, a se împuțina, a se micșora, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera², (înv) a se mici, (îvr) a se scurta, a se slei. 13 vr A lua sfârșit Si: a înceta, a dispărea. 14 vr A înceta să se manifeste, să se producă Si: a pieri. 15 vr (Înv; d. oameni) A se destrăbăla (1).

destrămat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^v/21 / V: (îrg) dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: destrăma] 1 (D. materiale textile, țesături, sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) Care și-a pierdut rezistența prin rărirea, desfacerea neregulată sau ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizării necorespunzătoare) Si: deșirat, rărit², zdrențuit, (rar) dezlânat, (înv) rânjit, (reg) desfirat, sitit. 2 (D. nori, ceață, fum etc.) Care s-a răspândit în toate părțile, devenind mai puțin compact. 3 Răsfirat² (1). 4 (D. grupuri, colectivități) Care și-a pierdut coeziunea, care nu mai reprezintă o totalitate Si: descompus, dezmembrat. 5-6 (Îrg) Destrăbălat (1, 3).

deșira² [At: LB / V: (îvr) dașâra, daș~, (reg) dășâra, dăș~, deșâra / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșir / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înșirate pe ață etc.) A face să iasă (sau a ieși) de pe ața pe care au fost înșirate. 3-4 vtr (D. ața înfășurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfășura într-un fir lung, continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 7 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. 10 vr (Fig; d. nori, ceață, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A crește înalt și slab. 12 vt (Înv) A sfâșia.

colbăi [At: COSTINESCU / Pl: ~esc / E: colb] 1-2 vtr (Reg) A (se) prăfui. 3 vt A fuma, scoțând nori de fum.

cuprins², ~ă a [At: (a. 1650-1675) GCR I, 230/1 / V: (îvp) cop~ / Pl: ~nși, ~e / E: cuprinde] 1 (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2 (Înv) Înconjurat. 3 Stăpânit (de emoții, de patimă, de vicii). 3 (Pop) Înstărit. 4 (Înv) Inteligent. 5 Care poate fi înțeles. 6 (Înv) Cunoscut. 7 Ocupat cu ceva. 8 (D. suprafețe) Acoperit (cu ceva). 9 (Înv; d. spațiu) Umplut. 10 Învăluit (din toate părțile) de flăcări Si: încins. 11 Acoperit (de ceață, de praf, de fum, de nori, de întuneric etc.) Si: copleșit, covârșit, învăluit. 12 Conținut (în ceva). 13 Specificat (în...).

învelit², ~ă a [At: PRAV. 229 / V: (înv) ~văl~ / Pl: ~iți, ~e / E: înveli] 1 Care este acoperit cu ceva. 2 Care este înfășurat în ceva Cf împachetat². 3 (D. cărți, caiete) Care are coperțile îmbrăcate în hârtie, material plastic etc. 4 (Pop; d. case) Care este acoperit cu tablă, țiglă etc. 5 (Reg; d. mirese) Care are capul acoperit Si: îmbrobodit². 6 (Reg; d. țesăturile de lână) Trecut prin piuă. 7 (Pop; d. flori sau crestele păsărilor) Care este bătut. 8 (Pfm; șîe) A fi ~ ca un pepene (A fi) foarte gras Si: rotofei, rotund. 9 (Fig) Acoperit cu nori, ceață, fum etc. 10 (D. gropi) Astupat cu pământ.

risipi [At: PSALT. 102 / V: (îvr) răs~ (S și: res~), (înv) răsăpi, răsepi, râsăpi, (reg) răsupi, richisi, siripi / Pzi: ~pesc, (reg) risip / E: bg разсипя, srb rasipati] 1 vt (C. i. o grămadă, un șir etc.; îoc a aduna) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia. 2 vt (C. i. o grămadă, un șir etc.; îoc a aduna) A distruge prin împrăștiere. 3 vt (Reg; cu complementul „fân”, „otravă”) A întinde. 4-5 vtr A (se) răspândi. 6-7 vtr A (se) difuza (1). 8 vt (C. i. o avere, un bun material, bani etc.; îoc economisi) A cheltui fără socoteală Si: a irosi, (reg) a părădui, a rășlui (5). 9 vt (Înv) A dărui. 10 vt (Reg; construit cu complementul „casa” având sensul de „gospodărie”, „rost”) A distruge (1). 11-12 vtr (D. ființe aflate într-un grup, care formează o colectivitate, sau despre grupuri, colectivități) A porni în direcții diferite Si: a se împrăștia, a se răsfira, a se răzleți. 13-14 vtr A (se) răspândi în toate părțile. 15-16 vtr (C. i. cete înarmate, oști etc.) A (se) împrăștia. 17-18 vtr A (se) distruge (1-2). 19 vt (C. i. legi, făgăduieli etc.) A încălca. 20 vt (C. i. legi, ordine etc.) A anula. 21-22 vtr (D. nori, ceață, fum etc.) A (se) destrăma (4). 23 vt (D. un gând, o durere, o grijă etc.) A îndepărta.

risipicios, ~oasă a [At: DRLU / V: răs~ / Pl: ~oși, ~oase / E: risipi + cios] 1 Care poate fi aruncat în toate părțile. 2 Care poate fi distrus prin împrăștiere. 3 Care poate fi răspândit. 4 (D. oameni, întreprinderi etc.; îoc economicos) Care cheltuie fără socoteală. 5 Care se descompune. 6 (D. cete înarmate, oști etc.) Care se împrăștie. 7 Care se dărâmă. 8 Care se sfărâmă. 9 (D. nori, ceață, fum etc.) Care se destramă (ușor). 10 (D. un gând, o durere, o grijă etc.) Care poate fi ușor îndepărtat.

risipire sf [At: N. TEST. (1648) 1072 / V: răs~ / Pl: ~ri / E: risipi] 1 (Îoc adunare) Aruncare în toate părțile Si: împrăștiere, risipă (3), (înv) risipiciune. 2 (Îoc adunare) Distrugere prin împrăștiere. 3 (Îe) În ~ În mod dezorganizat (1). 4 (Rar) Dezorganizare interioară Si: tulburare. 5 (Îvr) Suprafață. 6 (Îoc economisire) Cheltuială fără socoteală Si: irosire, risipă (1), risipit¹ (2), (îrg) rășluire (4). 7 (Îe) Cu ~ Din abundență. 8 (Fig) Belșug (1). 9 Dărâmare (1). 10 (Ccr) Dărâmătură (1). 11 (Ccr) Spărtură. 12 (D. ființe aflate într-un grup, care formează o colectivitate, d. grupuri, colectivități) Împrăștiere în direcții diferite Si: dezmembrare (1), împrăștiere, răsfirare, răzlețire. 13 (D. cete înarmate, oști etc.) Împrăștiere. 14 (D. nori, ceață, fum etc.) Destrămare (5). 15 (D. un gând, o durere, o grijă etc.) Îndepărtare.

risipit², ~ă [At: PRAV. GOV. 45²/5 / V: (îvr) răs~ (S și: resipit), (reg) răsup~, sirip~ / Pl: ~iți, ~e / E: risipi] 1 a Aruncat în toate părțile. 2 a Distrus prin împrăștiere. 3 a Răspândit ici și colo Si: difuz (2), răsfirat. 4 a (D. fân, otavă) Întins (pentru a se usca mai repede). 5 a Încurcat. 6 a (D. o avere, un bun material, bani etc.; îoc economisit) Cheltuit fără socoteală Si: irosit², (reg) părăduit². 7 a (Reg; d. casă, gospodărie) Distrus² (1). 8 a (D. ființe aflate într-un grup, care formează o colectivitate, d. grupuri, colectivități) Răspândit în toate direcțiile Si: dezmembrat (1), răzlețit. 9 a (D. cete înarmate, oști etc.) Împrăștiat². 10 a Dărâmat² (1). 11 a Sfărâmat². 12 av (D. ochi, privire) Împrăștiat. 13 a (D. legi, făgăduieli etc.) Încălcat². 14 a (D. legi, ordine etc.) Abrogat. 15 a (D. nori, ceață, fum etc.) Destrămat² (2). 16 a (D. sentimente, gânduri, senzații etc.) Spulberat². 17 a Încurcat². 18 a Dezorganizat² (1). 19 a (D. oameni și manifestările lor) Distrat (1). 20 a (D. oameni și manifestările lor) Dezordonat² (3). 21 a (D. oameni și manifestările lor) Derutat² (1). 22 av Fără țintă. 23 a (Fig) Copleșit de durere. 24 a (Fig) Demoralizat² (2).

MAHORCĂ s. f. 1. Tutun de calitate inferioară, fabricat din rădăcinile plantei; p. g e n e r. tutun prost. V. p a ș c ă, d u h a n. Și cică atunci, unde nu s-a apucat și el de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă, de parc-o mistuia focul. CREANGĂ, P. 325. Inspectorul... pîndește, dacă nu cumva doarme vreounul sau altul fumează „mahorcă”. CONTEMPORANUL, VI₂, 289. Știam că o țigară din alt tutun decît mahorca cea de toate zilele o să-i deschidă sufletul. C. PETRESCU, S. 143, cf. id. R. DR. 129. Tușa Anica fuma; fuma și de frig și de foame. Mahorca o îmbărbăta oarecum. KLOPSTOCK, F. 151. În norii de fum acru, înecăcios, în putoarea de gudron, mahorcă și alcool... , mulți adormeau cu brațele înțepenite pe mesele soioase. BART, E. 324. Se apucau să vîndă mahorcă și țigări. PAS, Z. III, 57. Osîndiții tresăriră, înălțînd nările, mirosind fumul de mahorcă acră. CAMILAR, N. I, 363. Am treabă, omule, lasă-mă-n pace cu mahorca dumitale ! CONTEMP. 1954, nr. 380,4/4. Vom schimba țigările și romul pe votcă și mahorcă și ne vom așeza la taifas. V. ROM. august 1958, 83, cf. ALR II 4291/414, 551, 987. ◊ (Glumeț) Auzi, scumpe unchiule,... dă-mi, te rog, puțină mahorcă de-a dumitale. A venit tinerețea, studențimea, trebuie s-o sărbătorim. CĂLINESCU, E. O. II, 71. 2. (Regional) „Zamă de tabac” (I. CR. I, 61) folosită împotriva scabiei. În partea cealaltă a teșghelei, în teancuri, străluceau cutiile argintii de mahorcă, pentru uns oile de rîie. CHIRIȚESCU, GR. 197. 3. (Suspect) Rachiu, DDRF. – Și: (regional) mohoárcă s. f. ALR II 4291/987. – Din ucr., rus. махорка.

BUFNEALĂ (pl. -eli) sf., BUFNET (pl. -te) sn. 1 Faptul de a bufni ¶ 2 Sgomot înfundat produs de un lucru izbit cu putere de ceva: apoi un răcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzînd (CAR.); un bufnet sguduitor zbucni într’un nor de fum (VLAH.).

MOSÓR s. n. 1. Piesă de lemn, de metal, de material plastic etc. de forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară fire de ață, de lînă, de sîrmă etc.; p. e x t. piesa cilindrică împreună cu firele înfășurate pe ea. V. b o b i nă. Cf. ANON. CAR. Șezi acasă de-ți vezi de fuse și mosoare. ISPIRESCU, L. 14. Pentru a urzi, firele trebuiesc învăluite pe mosoare. PAMFILE, I. C. 258. Cîteva duzini de mosoare în diferite culori, testele cu ace, niște sticlărie și ceva șireturi. SAHIA, N. 92. Am venit, mămucâ, să iau un mosor de bumbac, să fac țevi. SADOVEANU, O. VII, 314. Desfăceam de pe un mosor de-acasă o bucată lungă de ață de cînepă. id. ib. IX, 357, cf. id. P. S. 28. Depănarea comportă . . . o mașină de depănat și mosorul sau tubul de carton presat ori de metal. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 67. Răsuceau o funie pe un mosor gros de un cot. CAMIL PETRESCU, O. II, 26. C-am o țîră de fuior, Stă pustie pe mosor. MAT. FOLK. 495. După fus și mosorul. ZANNE, P. V, 307, cf. III, 250. ◊ (Glumeț). Eu sînt Ghindă, vânătorul. . . Care-mpușcă cu mosorul. TEODORESCU, P. P. 123. ◊ F i g. Scoțînd repede la fuioare de fum pe mosoarele nasului. IOVESCU, N. 60. Anii treceau . . . Mosorul vremii se desfășura implacabil. EFTIMIU, N. 126. 2. Piesă la dispozitivul de tragere al tunului. Trăgătorii izbesc mosorul în nodurile curelelor, fulgere în nori de fum, apoi trăsnete asurzitoare. SADOVEANU. O. II. 20. 3. (Regional) Piesă la potîngul plugului, pe care se înfășoară lanțul. Cf. ALR I 894/424, 684. 4. (Regional) Mînerul coarbei de dulgher. Cf. ALR II 6 661/551, 928. 5. (Regional) Vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean (folosit pentru păstrarea cheagului). Cf. CHEST. V 134/15, LEXIC REG. 105. ♦ Stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit (Săliștea de Sus-Viseu de Sus), CHEST. VI 110/23. 6. (Regional) Ghemotoc de semințe format pe firele de papură. Păpurișul cînta. Printre foile lui verzi, întunecate, drepte, ascuțite pe margini ca un cuțit cu două tăiușuri, se deslușeau pe alocuri mosoare ruginii de sămînță. SANDU-ALDEA, U. P. 105, cf. CHIRIȚESCU, GR.252. ♦ Gogoașă de stejar (Toplița). ALR II 6 383/228. 7. (Regional) Umflătură rotundă și tare pe corpul omului; s p e c. piele îngroșată pe talpa piciorului. V. b ă t ă t u r ă. Cf. LB, LM, ALR I 149/51, 249, 289, 308, 361, ALRM I/I h 188, ALR II/I h 77. I s-a făcut un mosor sub piele. MAT. DIALECT. I, 182. ♦ Urmă (proeminentă) rămasă pe locul unei fracturi sau al unei scrîntituri la braț sau la picior. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 103, LEXIC REG. 105.8. (Anat.; regional) Omușor (2). Cf. ALRM I/I h 48. 9. (Regional) Lemn noduros, greu de crăpat (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. 10. Turn cu cupolă. Din vîrful mosoarelor Cîntă, cîntă doi goloni. ap. TDRG. 11. Fig. (Regional) Bărbat tăcut, închis și mofturos (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. – Pl.: mosoare. – Din scr. mosur, bg. масур, ngr. μασούρι.

PRAPUR, prapuri, s. m. (Și în forma prapor) 1. (Învechit) Steag ostășesc, flamură. Se găseau acolo prapori și steaguri pe care se aflau scrise mărirea și puterea și amenințarea. SADOVEANU, D. P. 71. Scutul părintesc... pe care fîlfîie o acvilă albă, emblemă de o imaculată putere, și prapurul purpuriu. ODOBESCU, S. I. 252. Copiii și aprozii... ostășescul prapor a păzi erau datori. NEGRUZZI, S. I. 125. ◊ Fig. Ieri, de la chindie, și-astăzi toată ziua S-a izbit cu gîndul... Tot același gînd, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! COȘBUC, P. I 246. ♦ Pînza steagului. [Veneau] copiii din casă... purtînd sulițe lungi și stegulețe cu prapore de mătase. BĂLCESCU, O. II 18. ◊ Fig. Fumul împins de nori și de apă se balansa în prapuri cernite. C. PETRESCU, A. 490. Întindem pînza, prapur blagoslovit al liniștii călătoare, și lotca aleargă... pe sub ciucuri de sălcii. I. BOTEZ, ȘC. 181. ♦ Steag bisericesc cu imagini religioase, purtat la procesiuni sau la alte servicii religioase. 2. (Popular) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu. Prapur de miel. ▭ Se-ncinge luptă... în măruntaie... pînă se face încurcătură-n mațe, de se sparge prapurul. CARAGIALE, la TDRG. – Pl. și: (n.) prapure (ODOBESCU, S. I 107), prapuri (SADOVEANU, O. IV 285, NEGRUZZI, S. III 459). – Variantă: prapor, prapori, s. m., și prapore, s. n.

GÎLGÎI, pers. 3 gîlgîie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide) A se scurge cu zgomot printr-o deschizătură. Apa... gîlgîia afară din ghizdul fîntînii, printre pietricele. CARAGIALE, P. 52. Cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului... sîngele cerbului o dată a și-nceput a curge gîlgîind. CREANGĂ, P. 226. Cu gura la cep de bute, De-aud vinul gîlgîind. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ A curge producînd zgomote caracteristice cînd se izbește de obstacole. V. clipoci. Zvîcnesc din scoarța udă muguri noi, în sus la munte gîlgîie izvoare. DEȘLIU, N. 84. Apa gîlgîia și clipocea pe lîngă ea. DUMITRIU, N. 289. Apele gîlgîiau în liniște și niște păsări cîntau prin arborii ciuntiți de obuze. CAMILAR, N. I 70. ◊ Fig. Gîlgîie plînsul în mine cu hohote nestăpînite. SAHIA, N. 121. Un bubuit de tun din bateriile romîne păru a da semnalul unei năprasnice bombardări. Gîlgîia focul de pe toate movilele dimprejur. D. ZAMFIRESCU, R. 260. ♦ Tranz. (Rar) A vărsa, a scoate. Vasele, gîlgîind pe coșuri nori negri de fum, își măreau viteza întrecîndu-se în goană ca să atingă mai repede limanul așteptat. BART, E. 117. 2. Tranz. (Regional) A bea cu înghițituri mari (producînd zgomot), a da de dușcă. Miai le gîlgîi pe amîndouă [sticlele] pînă la fund. PREDA, Î. 86. Băieții... gîlgîiau cîte o cinzeacă de rachiu și se apucau de treabă. MACEDONSKI, O. III 50. – Prez. ind. pers. 3 și: gîlgîiește (REBREANU, R. II 85, ODOBESCU, S. III 94).

SFÎȘIETOR, -OARE, sfîșietori, -oare, adj. (Și în forma sfîșiitor) Care sfîșie, rupe în bucăți, sfîrtică. Cînd să înfigă ghearele sale cele sfîșiitoare, fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul în mînă, de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. ♦ Fig. Care sfîșie inima cuiva; p. ext. dureros, jalnic. Dinăuntrul ferăstrăului se ridică țipetele sfîșietoare ale brazilor. BOGZA, C. O. 128. E atîta întuneric și neliniște în sufletul lui Dragomir vinovatul și atîta sfîșietoare amărăciune în ocnașul nebun. SADOVEANU, E. 147. Și cînd nimic nu se mai desluși în zare, o apucă pe fată un plîns sfîșietor. BART, E. 237. De sub nori negri de fum zbucnesc lungi, sfîșietoare țipete de groază și de jale. VLAHUȚĂ, R. P. 35. ◊ (Adverbial, înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. «de», le intensifică sensul) Era o scrisoare lungă și sfîșietor de tristă. VLAHUȚĂ, O. A. 125. – Variantă: sfîșiitor, -oare adj.

sui [At: PSALT. HUR. 113^v/3 / V: (reg) ~a / Pzi: sui / E: ml subire] 1-3 virt (D. ființe care se pot mișca sau aflate în mișcare, mai ales, d. oameni ori d. vehicule; de obicei cu determinări introduse prin pp „la”, „pe”, sau (îvp) „în”, „întru”, (reg) „peste” etc.) A se deplasa (pe jos sau într-un vehicul) sau a merge pe un teren, pe un loc (formă de relief, localitate etc.) care este (din ce în ce) mai înalt (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: a (se) urca Vz: escalada. 4-5 vri (Spc; d. oameni care se deplasează pe jos) A (se) sui (1) (dinspre vărsare) către izvoarele unei ape curgătoare. 6-7 vri (Spc; d. oameni aflați pe o ambarcație) A pluti (1) în amonte Si: a (se) urca. 8-9 vit (D. văi, drumuri, scări etc.) A o lua în sus la…, spre… Si: a se întinde în sus, a ajunge, îndreptându-se în sus, până la…, a urca la… 10-11 vri (Îvr; d. oameni care se deplasează pe jos) A se porni. 12 vi (Îvr; pan; d. oameni) A porni spre larg. 13 vr (Rar; fig; d. oameni) A înainta în vârstă. 14 vr (Fig; d. legătura de rudenie în raport cu ascendenții) A ajunge până la un anumit grad (în trecut). 15 vr (Înv; fig; d. oameni) A merge îndărăt în timp, cu mintea, până în…, până la… 16 vr (Înv; fig; d. oameni) A căuta retrospectiv până în…, până la… 17 vi (Fig; d. fenomene, procese, evenimente etc. sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A exista sau a data din…, de (pe) la… 18-19 vri A se deplasa într-o mișcare de jos în sus sau a (se) duce (agățându-se, ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) și a se așeza pe ceva aflat mai sus în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva Si: a se cățăra (2), a se cocoța (2), a se ridica, a se urca, (pop) a se aburca (2), a se țuțuia, (reg) a se burica¹ (3), a se cucuia¹ (1), a se găibăra, a se popoța², a se pupuia, a se suliga, a se zgăibăra. 20-21 vri (Îlv) A (se) ~ călare (sau pe cal, în șa etc.) A încăleca. 22-23 vri (D. actori; îlv) A se ~ pe scena teatrului (sau pe scenele teatrelor) A juca (în multe teatre). 24-25 vrt (Îe) A se ~ în scaun (sau pe tron) A ajunge sau a face, a pune pe cineva domn sau (înalt) demnitar (bisericesc). 26 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) în cap (sau, rar, în spate) A abuza de bunătatea, de răbdarea etc. cuiva. 27 vr (Îae) A pune stăpânire pe cineva. 28-29 vri (Pex; d. oameni) A se deplasa în sus, pășind pe (treptele de la) o scară, pentru a ajunge la un nivel (etaj, pod, platformă etc.) superior (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva) al unei clădiri, al unei construcții etc. Si: a se ridica, a (se) urca. 30 vt (Îe) A ~ scările cuiva A solicita cuiva un serviciu (umilindu-se). 31 vt (Pex; îae) A se umili (ploconindu-se în fața cuiva). 32 vr (Spc; d. oameni) A se deplasa într-o mișcare de sus în jos (ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) sau a păși pe treptele unei scări, pe o pasarelă (în pantă) etc. și a le parcurge pentru a ajunge ori pentru a intra (și a se așeza) într-un mijoc de transport (sau într-o parte a acestuia), cu scopul de a călători. 33-34 vri (Pex) A călători cu un mijloc de transport Vz: arunca, îmbarca, sălta, urca. 35 vr (Îvp; euf) A se sui (12) pe cineva pentru a îndeplini actul sexual. 36 vr (Pan; d. plante agățătoare sau d. părți ale lor) A se ridica pe măsură ce crește, prinzându-se (cu cârceii) pe araci, de ziduri etc. 37 vr (Pan; d. fluidele din coloanele unor aparate de măsură aflate în circuit închis și sub o anumită presiune) A ajunge până la un anumit nivel (măsurând și indicând temperatura, presiunea etc.) Si: a se ridica, a (se) urca. 38 vr (Îe) A (i) se sui (cuiva) sângele în obraz (sau obraji, ochi, la cap) A se congestiona (de mânie, de rușine etc.). 39 vr (Pex; îae) A se rușina sau a se mânia (înroșindu-se la față). 40 vr (Pfm; îe) A (i) se ~ (cuiva) băutura, vinul etc. la (sau în) cap (ori la creier) A se ameți de bătură. 41 vr (Îae) A se îmbăta. 42 vr (Îe) A i se ~ (fumurile) la cap A deveni îngâmfat, plin de sine. 43 vr (Pan; d. corpuri sau d. ființe, mai ales pești, scufundate în apă) A se deplasa spre sau a ieși la suprafață Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 44-45 vri (Pan; prin sinecdocă; d. aparate de măsură construite cu fluide aflate în circuite închise și sub o anumită presiune) A măsura și a indica o anumită valoare a temperaturii, a presiunii etc. (în funcție de nivelul la care a ajuns fluidul pe baza căruia funcționează) Si: a se ridica, a (se) urca. 46-47 vri (D. ceață, aburi, nori etc., d. fum, flăcări etc; pex, d. obiecte propulsate sau autopropulsate sau d. ființe, de obicei, păsări) A (se desprinde de pe sol sau a porni din vecinătatea acestuia și a) se deplasa (direct) în aer (spre bolta cerească), până la o înălțime (relativ) mare Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 48 vr (Pan; în diferite concepții religioase; d. divinitate în toate ipostazele ei, d. ajutoarele acesteia sau d. sfinți ori sufletele celor fără de prihană; de obicei cu determinări ca „în cer”, „în sus la cer”, „în nori la cer”, înv, „în cerul cerului” etc.) A (se) porni de pe pământ și a se deplasa în văzduh până la cer, considerat drept sediu al divinității și rai¹ pentru cei fără păcate Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 49 vr (Îe) A se ~ la cer A muri (mergând în rai). 50 vt (Asr) A ~ (pe cineva sau ceva) în (ori, înv, întru) slavă (sau slăvi) ori (înv) a ~ (până) la ceruri A slăvi. 51 vr (Pan; d. aștri; pex, d. zori, d. ziuă etc.) A apărea la orizont și a se deplasa (aparent) pe bolta cerească spre zenit Si: a se ivi, a se înălța, a răsări¹, a se ridica, a (se) urca. 52 vr (Îvr; îe) A se ~ zorile A începe să se facă ziuă, a se lumina de ziuă. 53 vr (Pan; d. zgomote, sunete sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în înălțime. 54 vr (Pan; d. zgomote sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în atmosferă, fiind auzit cu putere (până departe) Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 55-57 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A emite sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte. 58-60 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A trece de la registrul grav la cel ascuțit. 61-63 vtf, vir (Asr; fig; subiectul sau c.i. oameni) A (se) ridica. 64-66 virt (Înv; fig; subiectul sau c.i. indică oameni sau nivelul lor spiritual, cultural, științific etc.; cu determinări modale care arată domeniul) A progresa. 67 vrp (Înv; fig; d. produse, mărfuri etc.) A se scumpi. 68-70 vrit (Asr; fig; d. numere sau d. mulțimi, cantități, valori, venituri, pagube etc. evaluate numeric) A se ridica până la ... 71 vtrp (Asr; fig; d. bani sau d. cursul lor ori d. prețurile mărfurilor, serviciilor etc.) A crește (22). 72 vr (Înv; d. oameni; cu determinări introduse prin pp „împotriva”) A se ridica. 73 vrr (D. oameni) A se certa (2). 74 vi (D. mânie) A se îndrepta asupra cuiva.

nor (vest) și nour (est) m. (lat. núbilum [rudă cu nébula, negură], de unde s’a făcut ◊ nuer, vrom. Banat. Oaș núăr, núor, nóor, apoĭ nóur și nor; it. nuvolo, pv. nivol, cat. nuvol; sp. nube și pg. nuvem, d. lat. nubes, nor. În Ban. și núŭăr, núhăr, nuvăr ca mădúŭă, mădúhă, mădúvă. Cp. și cu bour). Grămadă de negură care plutește în aer și, de multe orĭ, produce ploaĭe. Ceĭa ce seamănă a nor: un nour de fum, de colb. Fig. Turburare, întrisitare care se observă pe față: un nour de tristeță se răspîndi pe fața luĭ. Ceĭa ce turbură seninătatea: fericire fără nourĭ.

RĂSUCI, răsucesc, vb. IV. (Adesea în concurență cu suci) 1. Tranz. A învîrti un fir textil în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în aceeași direcție, pentru a obține un fir mai strîns și mai rezistent. Frînghiile se fac răsucind sau împletind la un loc mai multe vițe. PAMFILE, I. C. 212. Scul de mătase scotea, În patru că-l răsucea, În șase că-l împletea. TEODORESCU, P. P. 567. ◊ Absol. De trei zile răsucește Și pe fus nu mai sporește. HODOȘ, P. P. 183. ◊ Intranz. Suie mîndra pe colnic, Răsucind la borangic. TEODORESCU, P. P. 278. ♦ A învîrti (cu degetele) capetele mustăților, pentru a le da o anumită formă. Meșterul Roman și-a răsucit tacticos caierele cărunte ale mustăților, așteptînd să i se liniștească bătăile inimii. GALAN, Z. R. 84. Tata își răsucea mînios mustața căruntă și ne fulgera pe rînd cu privirea. SADOVEANU, O. III 518. Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. REBREANU, P. S. 11. 2. Tranz. A imprima unui obiect o mișcare de rotație; a roti, a întoarce. Domnișoara care răsucise manivela și schimbase acul [la patefon] vorbi către tînărul cu ochelari. C. PETRESCU, C. V. 167. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. ◊ Refl. Sus de tot se răsuceau ca niște rotogoale de fum cețurile înalte și norii întunecați ai începutului furtunos de martie. DUMITRIU, N. 9. Apele, suflate de o putere grozavă, se ridicau în stîlpi mari, se răsuceau în vîrtejuri, descoperind prundișul. SADOVEANU, O. III 75. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fîșii de fum cu mii de scîntei sclipitoare. REBREANU, R. I 275. ◊ Fig. Acești trandafiri îmi răsuceau toți nervii. GALACTION, O. I 59. ♦ A mînui o armă, a lovi cu ea. Nu se putea ca o mînă femeiască să răsucească paloșul așa de bine! ISPIRESCU, L. 20. Buzduganu-n mînă lua, Frumușel că-l răsucea, Drept în sus că-l arunca. ȘEZ. VII 61. 3. Refl. A-și mișca brusc corpul, schimbîndu-i poziția. Se uită la el prin întuneric și se răsuci în pat de mirare. PREDA, Î. 32. Unchiașul meu s-a răsucit atent spre poartă. SADOVEANU, N. F. 150. ◊ Fig. Către veselia ucraineanului se răsuci Cocor, cu zîmbetu-i ascuțit. SADOVEANU, M. C. 113. ♦ (Despre formații în marș) A se întoarce brusc pe loc, schimbîndu-și direcția. Compania de cercetare se răsuci brusc. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Prin analogie) Vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. ◊ Tranz. Fig. Mi ți-l începură a-l răsuci și a-l buchisi înfundat, de-ți era mai mare mila de dînsul. ISPIRESCU, L. 108. ◊ Expr. A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebările, pentru a obține mărturisiri. L-a dus la oraș jandarmul, pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. ♦ A se învîrti într-o mișcare continuă; a se rostogoli. Deodată se cumpăni și căzu răsucindu-se, în valuri. SADOVEANU, O. VIII 130. 4. Tranz. A mișca o parte a corpului, schimbîndu-i poziția. Se alătură de cortegiu, răsucind capul în dreapta și în stînga. C. PETRESCU, C. V. 296. ◊ Refl. Cînd sora Ana s-a statornicit într-un loc mai la vedere, capetele s-au răsucit, pe rînd, cătră ea. SADOVEANU, P. M. 251. Toți ochii se răsuciră la răsărit. C. PETRESCU, Î. II 10. ◊ Expr. A răsuci capul cuiva = a zăpăci pe cineva, a-l face să-și piardă dreapta judecată. Ozun, dragă, ți-a răsucit bibilica aia capul, în doi timpi și trei mișcări. C. PETRESCU, C. V. 339. ♦ A scrînti. A-și răsuci piciorul. ♦ A întoarce gîtul cu o mișcare violentă pentru a-l frînge. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255. Ți le prindea cu mîna din zbor, le răsucea gîtul cu ciudă și apoi le mînca, așa crude, cu pene cu tot. CREANGĂ, P. 245. 5. Tranz. A învîrti (cu un gest mecanic) un obiect ținut în mînă. Andrei sări de pe bancă și rămase în dreptul ușilor albe, răsucind, în pumnii încleștați, postavul șepcii. MIHALE, O. 523. A stat tot timpul în picioare, răsucind în mînă un jurnal mototolit. SAHIA, U.R.S.S. 115. 6. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. Acolo cîntă trei surori! Lucrează-ntr-una la dantele, Pe deget firul răsucind. IOSIF, V. 29. ◊ Refl. Fig. Se răsucește inima în el ca un șarpe veninos, care-i dă răceli în spinare și fierbințeală în creier. POPA, V. 121. 7. Tranz. A învîrti un obiect dîndu-i forma unui sul; a învălătuci. Se depărtă încet, răsucind între degete o foiță de țigară. BART, S. M. 67. Se descălță, își răsuci pantalonii. CONTEMPORANUL, VI_I 37. ♦ A înfășura cu mîna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. A mai bombănit tata acasă și și-a răsucit o țigară. PAS, Z. I 178. Se îmbrăcă fluierînd, pe urmă răsuci o țigară. C. PETRESCU, S. 38. Răsuci o țigară udînd-o cu limba. CĂLINESCU, E. O. I 50.

PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A sufla pe gură sau pe nas cu zgomot, brusc (din cauza mîniei, a nemulțumirii etc,). Tomșa rămase într-o tăcere amenințătoare și grozavă. Ochiul lui fugar fulgera. Pufni pe nas de cîteva ori, parcă se înăbușea. SADOVEANU, O. VII 128. Baba, de cîte ori vedea pe moșneag, pufnea, scuipa în urma lui, trîntind ușa și intra în cocioabă. DUNĂREANU, N. 21. Pufnească el cît i-a plăcea. Eu una mă duc la mătușica, la Brăila. ALECSANDRI, T. 1187. ◊ Fig. Varnițele clocoteau, pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ A pufăi (2). Nenea Guță pufnind dintr-un cogeamite țigaret de chilimbar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări (din cauza oboselii, a unei boli etc.). Bourul veni năprasnic la deal, fumegînd și pufnind. SADOVEANU, F. J. 374. Purcelul ședea în culcuș... asculta ce spun ei și numai pufnea din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. ♦ Fig. (Despre mașini și motoare) A da afară, cu zgomot înfundat, aburi, gaze, fum. [Automobilul] pufnește, Zbîrnîie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. TOPÎRCEANU, P. O. 80. ◊ Tranz. Trenuri înșirate de o parte și de alta stau gata să plece, mașini pufnesc valuri de fum negru. C. PETRESCU, S. 44. ♦ (Subiectul este fumul) A țîșni, a ieși cu zgomot. Un uruit grăbit de roți... Pufnește fumul furios Pe coșuri, în coloane. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 69. 2. (În expr.) A pufni de (sau în) rîs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rîsul = a izbucni în rîs, brusc și zgomotos. Cătînd una la alta, pe furiș, fără să-și spună vreun cuvînt, pufnesc de rîs... și rîd și rîd, de nu se mai pot opri. SP. POPESCU, M. G. 91. Școlarii pufniră în rîs. DELAVRANCEA, H. T. 96. Tu? la concursul de mîine? a zis pufnind în rîs Niță. CARAGIALE, O. II 245. (Eliptic) Nevestele își dau ghiont și pufnesc stăpînit. Moș Gheorghe se încruntă la ele. SP. POPESCU, M. G. 37.

destrămare sf [At: POLIZU / V: (pop) dis~ / Pl: ~mări / E: destrăma] 1 Pierdere a rezistenței unor materiale textile, țesături sau obiecte țesute ori confecționate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizări necorespunzătoare) Si: deșirare, rărire, zdrențuire, (rar) destrămat¹ (1), dezlânare, (înv) rânjire, (reg) desfirare, sitire. 2 Răspândire în toate părțile a norilor, a ceței, a fumului etc. Si: împrăștiere, risipire, spulberare, (rar) destrămat¹ (2). 3 Slăbire sau pierdere a puterii, rezistenței Si: descompunere, (rar) destrămat¹ (3). 4 Pierdere a coeziunii Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (4). 5 Desfacere în părți componente Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (5). 6 (Înv) Destrăbălare (2). 7 (Ccr) Vorbe, fapte destrăbălate.

deșirare sf [At: DEX / V: (reg) dășâr~, dăș~, deșâr~ / Pl: ~rări / E: deșira²] 1 Desprindere din șirag a obiectelor înșirate Si: deșirat¹ (1), împrăștiere. 2 Desfacere a unei împletituri sau a obiectelor împletite (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: destrămare, deșirat¹ (2). 3 Desfășurare în fir lung, continuu, a aței înfășurate pe ghem Si: deșirat¹ (3). 4 (Fig) Risipire a norilor, a ceții, a fumului etc. Si: destrămare, împrăștiere, răspândire, (rar) deșirat¹ (4). 5 Împrăștiere a unui grup de persoane Si: răzlețire, (rar) deșirat¹ (5). 6 (Rar; fig) Desfășurare în fața privitorului a unui peisaj din natură, a unui loc. 7 (Pop; fig) Destindere a unei persoane în toată lungimea ei. 8 (Reg) Rupere a unei pânze Si: deșirat¹ (6). 9 (Reg) Dogire a butoaielor Si: deșirat¹ (7). 10 (Înv) Sfâșiere. modificată

NOR¹ s. m. 1. (Mai ales la pl.) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. Noorii străbătură grindire. psalt. hur. 12^r/9. Și-i duse cu nuor dzua și toată noaptea cu luminră de focu. ib. 65^v/23, cf. 123^v/13. Rădică nuorii din cumplitele pămîntului. psalt. 281, cf. 26, 201, 204, 221. Nuor și negură împrejurul lui. coresi, ev. 37. Aceasta lui grăind, fu un nour, de deștinse pre el. id. ib. 532, cf. 177, 178, 267, 534. Întunecată apă întru nuori de sus. id. ps. 37/7. Nuori fără de apă, de vînt purtați (a. 1569-1575). gcr i, *12/2. Ivi-se u noor din ceriu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 148/7, cf. 374. Arcul mieu voi pune în nuori. palia (1581), 40/1, cf. gcr i, 83/39, 202/28. Să arătă deasupra lor un nuăr întunecat. varlaam, c. 390, cf. 22, 24, 129, 334, 443. Iaca nuor luminat umbri pre ei. n. test. (1648), 22^r/22. Să tinză nuăru ca un șes pînă la dînșii agiungînd. dosoftei, v. s. decembrie 230^r/29. Rîdicatu-s-au nuărul de pre fața soarelui. cantemir, ist. 123. Din ceriu fulgere, din nuori smida și piatra. id. ib. 170. Vom fi răpiți spre noorii întru întîmpinarea Domnului (a. 1698). gcr i, 316/7, cf. 302/33, ii, 23/1, 56/27. Au socotit să-și puie scaunul peste norurile ceriului. R. greceanu, cm ii, 180. Nor, ...slobozești din tine ape. mineiul (1776), 106^r2/12, cf. 185^r1/25, budai-deleanu, ț. 78. Apoi rămîne cu ochii pe un nor și ne spune... că acolo e biata fericire. heliade, o. ii, 108. Cerul să acoperă cu nori. marcovici, d. 14/20, cf. 3/17. Au năvălit ca un nour luminat de soare o nespusă mulțime de omăt. ar (1839), 47¹/28. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. negruzzi, s. i, 57. La apus se adun nori, se întind ca un veșmînt. alexandre s cu, m. 17. Pe cer se afla o mulțime de nori mici. filimon, o. i, 115. Iar pe lîngă alba lună, Nouri vineți se adună. alecsandri, p. ii, 123, cf. id. o. p. 255, id. o. 201, id. t. i, 400. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi. eminescu, n. 23, cf. 4, id. o. i, 92, 95, 144, iv, 125. Gîndit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mîna și prin nouri să cauți cununa? creangă, p. 196, cf. 213, 294. Cerul este acoperit cu nori. caragiale, o. iv, 294. Nourul cel plin de apă, iubitorul de ogoare, în albastru, iată-l, vine repede, mînat de vînt. beldiceanu, p. 65. Munții erau nalți încît întreceau norii. ispirescu, l. 56, cf. poni, f. 189. O pată de nor, înfiptă pe creștetul bolții, Vreme-ndelung-a rămas. coșbuc, p. ii, 62, cf. id. f. 77. Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi. d, zamfirescu, r. 254. Cerul era învălit în nori. f (1906), 37/1, cf. 7/2. Pe cer se mișcau alene cîțiva nouri de aramă. dunăreanu, cii. 67. Peste creștet de dumbravă, Norii suri își poartă plumbul. goga, p. 103, cf. 53, 68. Trist, încărcat de plîns, ca norul, Jelește-acum în mine dorul. cerna, p. 120, cf. 78, 157. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. anghel-iosif, c. m. ii, 16. Norii vin... ca să se ducă. iosif, v. 33, cf. 55, 63, pamfile, dușm. 314. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stele. brătescu-voinești, î. 14. O mică cisternă pe care norii văzduhului erau porunciți s-o țină veșnic plină. hogaș. dr. i, 18. Vezi, cînd se despică norii grei Și negri, Zigzagul de argint al fulgerului viu. camil petrescu, v. 8, cf. id. u. n. 286. Nori leneși își risipesc agale spuma. c. petrescu, s. 142, cf. 43. La spatele cernit al unui nor uriaș se dezvelise o boltă roșie-aprinsă de lumină. rebreanu, Nuv. 10, cf. id. i. 118. Norii lungi, în hore pure, Trec și ei pe calea lumii. arghezi, v. 34. S-a posomorît și a cuvîntat pămîntului cu fulgere și nori. id. t. c. 22, cf. id. c. o. 91, id. vers. 167, 298, id. f. 19. Se-ntrezăreau nourii groși, tîrîndu-se. mironescu, s. a. 97. Prin fumul de țigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există. bacovia, o. 32, cf. 126, 204. Și norii plini și grei de-o ploaie nouă Au hotărît solemn să nu mai plouă. minulescu, v. 193, cf. 19. Și străbătînd a norilor perdele... Sclipeau în întuneric șapte stele. topIrceanu, b. 87, cf. 11, 23, id. p. o. 117. Norii... au venit deodată călători ca niște fumuri. d. botez, p. o. 49. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. sadoveanu, o. i, 431, cf. vi, 350. Nori negri s-au pogorît peste pădure. stan cu, u.r.s.s. 170, cf. cișman, Fiz. i, 560, agrotehnica, i, 253. Norii se formează dacă există o depresiune barometrică. carafoli-OROVEANU, m. f. I, 78, cf. DEȘLIU, G. 41, v. rom. mai 1957, 35. Să duceți traiul pulberii hoinare Și-al nourilor fugăriți de vînt! labiș, p. 36, cf. 41. Pe cerul acoperit de zdrențe de nori, plutea o lună rotund. t. popovici, se. 38. Era o zi de mai, înnăbușitoare, cu un cer plin de nori. barbu, ș. n. 7. Nori albi trec peste crestele munților. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. tribuna, 1962, nr. 267, 1/3. Și pin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pâmînt. alecsandri, p. p. 141. Grei nori de ploaie vin. pop., ap. gcr ii, 330. Și din lună și din nor, Eu cetesc numai tot dor! jarnIk-bîrseanu, d. 143. Cînd merg norii asupra vîntului, are să ploaie. șez. iv, 120, cf. 119. Vin așa nuviri și să-mpreună amîndoi nuviri[i]. arh. folk. iii, 141, cf. candrea. ț. o. 32, 51, vîrcol, v. 96, pamfile, văzd. 61. Nu e cer fără nori. zanne, p. i, 18. Cui i-e frică de orice nor nici o călătorie face. id. ib. 55. Norii cei mici se duc la cei mari. id. ib. Vine-un nour nourat cu gorilă (?) amestecat (Ploaia). șez. vii, 120. Ce trece peste apă și nu face valuri? (Norul). ib. xiii, 26, cf. pascu, c. 58. ◊ Fig. Scăpăm de norul nesațiului și de bură și de cufundarea fără de măsură. coresi, ev. 45. Mare și întunecat nor și plin dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească cu Șărban Vodă. r. popescu, cm i, 446, cf. mineiul (1776), 165^r2/27. Între norii obrazului strălucesc și fulgerile măniii. molnar, ret. 8/6. Raze mîngîitoare vor lumina întunecosul și tristul nor ce mă încungiură. marcovici, c. 50/10. [Iubirea] înaurește cu raze nourii de desfătare. conachi, p. 287. Soarele nostru va răsări iarăși din norul ce-l acopere, nu vom lucra decît numai cu dreptatea și frăția. bolliac, o. 224. Cîteodată, un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă fața fizionomiei sale. filimon, o. i, 126. Iar pe fruntea Udrei se lasă un nor. bolintineanu, O. 51. Cine va șterge de nori fruntea ta? id. ib. 460. Cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine. eminescu, o. i, 10. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi cu un nour de vise. id. g. p. 61. Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. macedonski, o. i, 114. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! hogaș, m. n. 109. Priveam cam cu sfială la ochii lui plini de nouri de mînie. sadoveanu, o. vii, 297. ◊ loc. adj. și adv. Pînă la (sau în) nor(i) = a) (care se înalță) foarte sus, (care este) foarte înalt. Acei munți pînă la nouri, acele stânci despicate. conachi, p. 101, cf. 85. Rîndunelele zboară pînă în nouri, încet. pamfile, văzd. 57; b) (învechit) pretutindeni. D[oa]mne, în ceriu domniia ta și pănră la nuor. psalt. hur. 30^r/21. Se mări pînră la ceriu domniia ta și pînră la nuoriu e adevărul tău. ib. 48^r/11. ◊ Expr. A fi sau a trăi (cu capul) în nori = a trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă; a fi distrat. Tot în nouri și visuri ai să trăiești? i. negruzzi, ap. ddrf, cf. zanne, p. <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>i</span>, 55. Parcă ar fi căzut din nori, se zice despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. A bate cu fruntea-n nori = a) a fi foarte înalt. cf. zanne, p. ii, 161; b) a fi mîndru. id. ib. (Regional) L-a purtat prin nouri = l-a bătut tare. id. ib. ix, 414. ◊ (Cu sens colectiv) Am voi... Ca nici văzduhul de nour să fi pătimit cernire. conachi, p. 266. Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. iosif, v. 82. Norul de demineață vesteaște ploaie. zanne, p. ix, 414. Nici de nor de vară să te-ntristezi, nici de senin de vară să te înveselești. id. ib. i, 55. După nor și ploaie Răsare și soare. id. ib. (loc. vb.) E nor sau (rar) sînt nori = e înnorat. Va fi nor și liniște. pamfile, s. t. 123. Du-te dor Pînă e nor. reteganul, ch. 83, cf. alr i 1 228/744, 1 234/85, 1 267/129. Îi nuvăr pe ceri. alr ii 2 449/2, cf. 2 449/551, 836. ♦ (Geol.) Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura ridicată (cca 700°C), care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. cf. ltr². Înălțarea norului arzător în atmosferă este însoțită de puternice descărcări electrice. der. (Astron.) Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Dimensiunile norilor de stele sînt de ordinul sutelor de ani-lumină. ib. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre, ib. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Masă densă (și mobilă) de praf, fum etc. Văzuiu un nuoru de focu presprea totu pămîntul (cca 1550). gcr i, 2/20. Intră nuor de foc în peșteră. dosoftei, v. s. octombrie 83^v/18, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/16. Și văzu prea sfînta un nuor de foc tinsu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 328/16, cf. cod. tod. 203, 211. Priviți colo norul cel de colb care se-nalță pîn’la cer? alecsandri, t. ii, 12. Un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului. eminescu, n. 15. Un nor de praf ne învăluia în acel vîrtej de goană. delavrancea, t. 35. Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet departe – Cresc nori de pulbere-napoi. iosif, patr. 50. O caravană prin deșert, care se pierde, sufocată în norii de nisip rătăcitor. camil petrescu, v. 15. Vezi un nor de colb ce urcă și coboară coasta lină? eftimiu, î. 109. Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. topîrceanu, p. o. 80. Se plimba ca un Dumnezeu printre norii groși ai aburilor cocliți. sahia, n. 33. Un nor de praf alb învăluie tot timpul concasorul. bogza, c. o. 182. Îi apăru în față, departe, la o cotitură, un nour de pulbere. v. rom. august 1954, 37. Un ion oarecare este înconjurat de un nor de ioni de semn contrar. Chim. an. călit., 34. Șoseaua Nordului era pustie. Deasupra plutea un nor mare de praf. barbu, ș. n. 31. Virusul gripei... se elimină în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, formînd un nor de picături mici. tribuna, 1962, nr. 267, 2/4. A bătut un vînt de sus, Nori de praf a răspindit. teodorescu, p. p. 625. ♦ Mulțime compactă (și mobilă) de ființe. Și nuor de lăcustă în groză de goni. dosoftei, v. s. ianuarie 10^v/25. Ni-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste. m. costin, ap. gcr i, 201/19. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. russo, s. 139. Și toți pe loc la fugă plec iute, se duc orbi, Cum pleacă din cîmpie un nor întins de corbi. alecsandri, p. iii, 292. Duduind își mișcau norul negru de turme bisonii. boureanu, s. p. 18. – pl.: nori și (regional, n.) noruri. – Și: nour (pl. nouri și, regional, n., noururi, alr i 1 240/388), (învechit și regional) noor, nuăr, nuîr (gcr i, 49/37), nuor, (regional) noăr (a ix 3), nouor (alr i 1 228/129, 1 234/820, 850), năure (pl. năuri, ib. 1 240/684, alr ii 2 449/682), nuvăr (pl. nuvări și nuviri) s. m. – lat. nubilum.

fărîmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărîma, a (se) rupe în bucăți. ◊ expr. (tr.) A-și fărîma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărîma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărîma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărîm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărîmă + -a.

FĂRÎMA, fărîm, vb. I. Tranz. A preface (ceva) în fărîme, a rupe în bucăți, a frînge, a sparge; fig. a zdrobi, a nimici, a distruge. V. sfărîma. Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80. D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523. ◊ (Poetic) Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179. Copitele cailor fărîmau apa în stropi. id. F. J. 706. Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24. ◊ Expr. A-și fărîma capul = a-și bate capul, v. bate. ♦ Refl. A se destrăma. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67. – Variante: fărma (fărm și farm) (ANGHEL, Î. G. 9, SBIERA, P. 146, EMINESCU, O. I 83) vb. I.

BUN⁴, -Ă, buni, -e, adj. (În opoziție cu rău) Care are însușiri pozitive. I. (În sens moral; despre oameni și despre ceea ce ține de natura omului) 1. (Despre oameni) Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor, blînd, blajin. Maria era... frumoasă ca primăvara, bogată ca toamna și bună ca o fată mare. RETEGANUL, P. IV 64. Eu îs bun cît îs bun, dar și cînd m-a scoate cineva din răbdare! CREANGĂ, P. 253. Măria-ta, ca domn, fii bun și blînd, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători sau răi. KOGĂLNICEANU, S. A. 110. ◊ Expr. Bun la inimă = milos, milostiv, îndurător. Era bun la inimă... și nu asuprea pe văduvă, nici pe sărman. ISPIRESCU, L. 393. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. CREANGĂ, P. 298. Bun, rău = oricum ar fi. Biata baba mea, bună, rea cum este, tot a știut ce-mi trebuie la drum. CREANGĂ, P. 134. Oameni buni! formulă cu care ne adresăm unor ascultători. Oameni buni! Toate cele spuse [în hîrtia împăratului] sînt minciuni. BENIUC, V. 157. Iertați-mă, oameni buni. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ (Substantivat, în expr.) Bun și rău sau rău și bun = toată lumea, oricine (fără deosebire). Întindea masă mare pentru bun și pentru rău. ISPIRESCU, L. 80. În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. 2. Care își îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită situație. Tată bun. Soț bun. Cetățean bun. ▭ Ion al Anei... L-ai știut... E mort de-un veac! Și bun creștin, Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. 3. Îndatoritor, amabil, drăguț. Spune-mi, dacă ești bun, unde vine strada asta. ◊ Expr. Fii bun! = te rog, ai bunătatea. Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 495. 4. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți (cînd aceștia sînt în suferință, bătrîni etc.). 5. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cinstit, cuviincios, frumos; milos. Purtare bună. Vorbă bună. Suflet bun. ▭ Bunicul făcuse o faptă bună, eram și eu părtaș la ea. SADOVEANU, N. F. 28. Inima ta cea bună te ajută. CREANGĂ, P. 214. Dă-le pildă bună. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Ironic) Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia și-a luat iar bunele clasice năravuri! CARAGIALE, O. III 188. Sfat bun = sfat cuminte, înțelept. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul, cu binele; cu vorbe bune; de bunăvoie. Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! COȘBUC, P. I 226. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel. COȘBUC, P. I 96. Atunci să stăm și noi la bătaie. însă numa cînd n-ar fi cu putință Dă a scăpa ș-a să-mpăca cu buna. BUDAI-DELEANU, Ț. 109. ◊ Expr. Bun suflet de om = om bun. Bun suflet de om e acesta și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. A fi (sau a ajunge) în mîini bune = a fi (sau a ajunge) în mîini sigure. A privi (pe cineva) cu ochi buni v. ochi. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și ale educației. ◊ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc. I-a trimis poza și două certificate: unul de absolvent a două clase de seminar, și altul de bună-purtare ca fost sergent la infanterie. BASSARABESCU, S. N. 73; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 6. Caracteristic omului mulțumit, vesel. Dispoziție bună. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. (Exprimă însușirea de a produce satisfacție) Care face sau prinde bine; care face plăcere; plăcut, satisfăcător, convenabil, agreabil, îmbucurător. Primire bună. ▭ Ce mai știi de pe la tîrg? -... Ia, nu prea bune vești. CREANGĂ, P. 77. ◊ Expr. (Ironic) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un mare rău. Nu știu cine a fost pe la mine pe acasă în lipsa mea, că știu că mi-a făcut-o bună. CREANGĂ, P. 30. A o păți bună = a o păți, a da de bucluc, a da de dracul. Mai duceți-vă și la altă casă, că eu unul știu c-am pățit-o bună. CREANGĂ, P. 160. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. Buuună treabă! CREANGĂ, P. 252. Na-ți-o bună! = (exprimă uimire, ciudă) na! asta-i acum! asta mai lipsea! Prin postul cel mare se răspîndește vuiet printre dascăli despre desființarea catiheților și trecerea celor mai tineri dintre noi la Socola. – Na-ți-o bună, zise Trăsnea. CREANGĂ, A. 114. Na-ți-o bună că ți-am frînt-o! se zice aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită sau opusă celei așteptate; na-ți-o frîntă că ți-am dres-o. 2. (Despre mîncări și băuturi) Plăcut la gust, gustos. V. delicios. Vin bun. ▭ Peștele e bun numai viu, prins de mîna omului. SADOVEANU, N. F. 28. Nu era bolnav la care... să nu-i trimită ceva bun, îndată ce auzea de boala lui. RETEGANUL, P. IV 35. Bune sarmale ai mai făcut! CREANGĂ, P. 32. Găina bătrînă face zama bună. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Ex p r. (Depreciativ) Poamă bună = om de nimic, secătură. 3. Bogat, îmbelșugat. Recoltă bună. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. Trandafir cu bun miros, Drag mi-i, doamne, cel frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. 5. Liniștit, tihnit, fericit. A duce viață bună cu cineva. ▭ De atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. CREANGĂ, P. 12. De cînd maica m-a făcut, zile bune n-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22. ◊ (Ca element de formare a numeroase formule de salut și de urare) Bună ziua! (sau ziua bună!) Bună seara! Bună dimineața! Noapte bună! Noroc bun! într-un ceas bun! Drum bun! Rămas bun! etc. ▭ De-ai sosit cu gînduri bune, Noi un «bun venit» ți-om spune. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Mai bun lucru, moș Călifare! – Mulțumim d-tale, nepoate. GALACTION, O. I 47. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul, cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Bun întîlnișul, voinice! Nu ai trebuință de slugă la drum? CREANGĂ, P. 199. Bună calea, drumețule! – Bună să-ți fie inima, cum ți-i cătătura. CREANGĂ, P. 200. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! EMINESCU, O. I 84. Bun lucru, bade, la plug! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. (Familiar) La bună vedere (= la revedere), domnilor! SADOVEANU, P. M. 158. III. (Despre ființe și lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau «la») Care are calitățile proprii destinației sale. 1. Potrivit, apt (pentru ceva), corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. Pămînt bun pentru cultura bumbacului. Apă bună de băut. Vacă bună de lapte. ▭ Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemînatecă. CREANGĂ, P. 106. Ești bun de însurat. CREANGĂ, P. 154. Vreo șase salcîmi... ce nu sînt buni nici de foc, nici de umbră. NEGRUZZI, S. I 71. De nimic nu mai sînt bun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 381. ◊ Expr. Bun de tipar (sau deimprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipări o lucrare pe baza ultimei corecturi. (Substantivat) Așteptăm bunul de tipar. Bun și aprobat, formulă care se pune pe acte sub semnătură privată, ca dovadă de aprobare. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. Metalele sînt, în general, bune conducătoare de căldură și de electricitate. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiunile fiziologice) care se îndeplinește, se desfășoară normal. Ochi buni. Dinți buni. Stomac bun. Digestie bună. Respirație bună. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut, guraliv. Bună de gură Tudorița, nevasta cantonierului. STANCU, D. 232. Nu fi bun de gură!... Vorba multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I 247. Bun de mînă = îndemînatic. Și mai are încă... Voinicei Levinți Cu armele-n dinți, Feciori buni de mînă, Căliți, tari de vină. ALECSANDRI, P. P. 63. Bun de picioare = iute, sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat, puțin uzat; p. ext. nou, de zile mari, de sărbătoare. Am încălțat pantofii cei buni. ▭ Se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune. ISPIRESCU, L. 33. Săracă mîndra mea... O găsii c-o sucnă rea: Pe cea bună și-o cîrpea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. 4. (În opoziție cu prost) De calitate superioară; p. ext. prețios, scump, de preț. Marfă bună. Stofă bună. ▭ Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel bun și cu mărgăritare. ISPIRESCU, L. 38. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. 5. Veritabil, autentic; pur. Aur bun. Argint bun. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede (ceva) adevărat sau bine; a lua (ceva) în serios. Eu am făcut greșeala că te-am crescut prea moale și tu ai luat-o de bună. DUMITRIU, B. F. 45. A o ține (una și) bună= a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a ști (sau a spune) un singur lucru, a nu mai ști (sau a nu mai ține seamă) de altceva; a avea o părere hotărîtă, pe care nimic n-o poate zdruncina. Așa sînt eu în felul meu, știu una și bună. CREANGĂ, P. 203. A i se prinde (ceva) de bun = a trece drept adevărat, a fi crezut. Spinul, văzînd că i s-au prins minciunile de bune, chemă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ (Despre mărfuri; în opoziție cu alterat, falsificat) Lapte bun. Unt bun. 6. (Despre bani; în opoziție cu vechi) Care circulă, care are putere de circulație, care are curs, care umblă; (în opoziție cu fals) emis de o autoritate îndreptățită. Banii aceștia nu mai sînt buni. ◊ Expr. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație, de mare atenție și grijă (din partea cuiva), a fi foarte prețuit (de cineva). Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lîngă noi ca banul cel bun. CREANGĂ, P. 175. IV. (Despre persoane, mai ales despre profesioniști, artiști etc.) Înzestrat, talentat, priceput, capabil, destoinic, vrednic; p. ext. dibaci, iscusit, îndemînatic, abil. Mecanic bun. Profesor bun. Nuvelist bun. Tenor bun. Elev bun. ▭ Buni tîrgoveți, Nu s-ajung din preț. BENIUC, V. 162. De nu-ți fi mîncători, și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. Caută de casă, cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI, S. I 147. V. (Exprimă însușirea de a fi favorabil sau util) 1. (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. Ce vreme bună pentru semănături! DUMITRIU, B. F. 90. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 62. Dînd... un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. 2. Folositor, util, de folos. Ți-oi cădea și eu vreodată bun la ceva. ISPIRESCU, L. 19. Pribegia cui e bună? La feciorul fără mumă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. ◊ Expr. A nu-i fi de-a bună = a nu avea nici un folos (de ceva), a nu-i folosi la nimic. La vreo șaptezeci de ani a plecat la Sfîntul Munte și la Ierusalim, unde a făcut daruri scumpe... Nu i-a fost de-a bună. PAS, Z. I 157. Ce ți-e bun (sau bună)? sau la ce bun? = la ce folosește? ce folos? Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce ți-e bună? CREANGĂ, P. 274. 3. Avantajos; rentabil. Preț bun. ▭ Harabagia... e mai bună [decît cărăușia], că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale- pe jos, iar la popas- în căruță. CREANGĂ, P. 107. 4. (În credințele superstițioase, mai ales în basme; ca determinant pe lîngă «semn») Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. ◊ Expr. A nu fi (de-a) bună (cuiva sau cu cineva) = a prevesti ceva rău, a nu fi de bun augur. Mama lui clătină din cap: Nu-i a bună cu băiatul nostru! SANDU-ALDEA, D. N. 159. Ce să fie acolo?... – Ce e, nu e d-a bună. DELAVRANCEA, S. 196. VI. (Intensifică înțelesul cuvîntului pe care îl determină) 1. Zdravăn, strașnic, solid. Trage un somnuleț bun. ISPIRESCU, L. 335. Cum s-a întors... acasă, a și poruncit să-i facă un foc bun în sobă. CREANGĂ, P. 87. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia... TEODORESCU, P. P. 503. 2. (În legătură cu noțiuni cantitative) Considerabil, însemnat, mare. O sumă bună de bani. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată, un număr considerabil. Începură să răsară ca din pămînt valuri de oameni. Strada, deveni neîncăpătoare și o bună parte se urcară pe clădiri. SAHIA, N. 107. În bună parte = în mare măsură, în mare parte. Lucrul e în bună parte terminat. O bucată bună sau o bună bucată (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 3. Întreg, plin; p. ext. mai mult decît.., și mai bine. Am băut două pahare bune de vin. Pînă acolo sînt 10 kilometri buni. ▭ Pîn’la ziua albă mai erau ca două ceasuri bune și era vremea cînd plantele se umezesc. CAMILAR, TEM. 145. Pentru fiecare măr, patru sute bune [de lei]. RETEGANUL, P. II 78. ♦ (În legătură cu noțiuni abstracte) Desăvîrșit; deplin. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! EMINESCU, O. I 146. ◊ Loc. adv. De bună seamă v. seamă. ◊ Expr. Pace bună! v. pace. ◊ Compuse: bun-plac v. plac.; bună-știință = conștiință deplină în săvîrșirea unei fapte. Complicele a înlesnit delictul cu bună-știință. ♦ (Precedînd un adjectiv șî accentuînd ideea exprimată de acesta) Pe deplin, de tot, cu desăvîrșire, de-a binelea, definitiv. Ceilalți nemaiavînd încotro șovăi, diata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Crezu că ce-i găsit îi bun găsit, EMINESCU, N. 108. M-o luat bun teafăr din sat. ALECSANDRI, T. 4. ◊ Bun bucuros v. bucuros. 4. (În legătură cu noțiuni temporale, în loc. adv.) Într-o bună zi (sau dimineață) = o dată, într-o zi (sau într-o dimineață), pe neașteptate. Ai! ce s-or mișca-ntr-o bună zi Munții Apuseni! BENIUC, V. 27. Într-o bună dimineață, feciorul... îi și aduce o noră pe cuptieri, CREANGĂ, P. 8. De cu bună vreme = de timpuriu; din. timp. Pe la cina cea bună = pe înnoptate. Colo pe la cina cea bună nimerește... într-un sat. RETEGANUL, P. I 11. VII. (Despre relații de înrudire; în opoziție cu vitreg) Adevărat, de sînge. Tată bun. Mamă bună. Frate bun. ▭ Ai fi zis că e soră bună și de mumă și de tată cu celelalte două. DELAVRANCEA, S. 92. ◊ Fig. Apa e soră bună cu focul, dar apa e soră mai mare, căci biruie focul, îl stinge. ȘEZ. III 101. Înșelătorul e frate bun cu amăgitorul. ◊ (În opoziție cu văr de-al doilea, de-al treilea etc.) Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Devotat, sincer, apropiat. ▭ Calu-i alb, un bun tovarăș, Înșeuat așteapt-afară. EMINESCU, O. I 103. Feciorul de lîngă tine Era bun pretin cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244 VIII. (Reflectînd concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam, nume, viță; în opoziție cu de jos, de neam prost) Nobil, ales, distins. Familie bună. Casă bună. ▭ Asta meserie, măi... Curată, cu lume bună de la care poți să înveți multe. PAS, Z. I 278. Spune bade, maică-ta Să nu mă grăiască-n sat, Că eu nu te-am fărmecat; Cînd voi sta de-a fermeca, Nu farmec din vița ta, Ci farmec de viță bună, De-aș ședea-n temniț-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. ◊ (Substantivat) Mesenii, cu buni, cu proști, se plecară și le adunară [mărgăritarele]. ISPIRESCU, L. 40.

STRECURĂTOARE, strecurători, s. f. Unealtă de gospodărie pentru strecurat lichide, avînd fundul de tablă cu găurele sau din sită de sîrmă. Ceaiul era negru fiindcă mama îl fierbea în cratiță dimpreună cu apa. N-avea strecurătoare să opărească firele deasupra paharului. PAS, Z. I 22. ◊ Fig. Pe sus, norii călătoreau prin cerul de fum. Uneori, din strecurătoarea de ceață, sfîrîia pe pămînt o ploaie subțire și rece. DUMITRIU, B. F. 14. În aer era aur și-n gradine miros și-o umbră adînc-viorie... care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. EMINESCU, N. 57. ♦ Pînză rară (sau săculeț de pînză) prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul ca să se scurgă de zer. – Variantă: strecătoare (DAMÉ, T. 31) s. f.

NOR, nori, s. m. 1. (Și în forma nour) Îngrămădire de vapori condensați în picături de apă, cristale de gheață sau fulgi de zăpadă, care se formează în aer, putînd da în anumite condiții de temperatură, presiune etc. ploaie, zăpadă, grindină, ceață etc. În regiunile întinse de șes, norii se formează dacă există o depresiune barometrică. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 78. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. SADOVEANU, O. II 499. Țin ochii la norul din zare. COȘBUC, P. II 89. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri. EMINESCU, O. I 201. ◊ Expr. E nor = e înnorat. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre cel care este străin de cele ce se întîmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume aparte, de visuri, care nu vrea să țină seama de realitate. ♦ Nor arzător = izbucnire vulcanică frecventă, compusă din gaze, vapori fierbinți și mari cantități de cenușă. ♦ Fig. Ceea ce tulbură, întunecă liniștea, seninătatea; mîhnire, întristare, amărăciune. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire. SADOVEANU, O. VII 63. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! HOGAȘ, M. N. 109. La aceste vorbe... pe fruntea Udrei se lasă un nor. BOLINTINEANU, O. 51. 2. Masă densă și mobilă (de praf, fum, aburi etc.). Se plimba... printre norii groși ai aburilor cocliți. SAHIA, N. 33. Un nor de colb îi cuprinsă, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pămîntul. EMINESCU, N. 15. Nori de praf a răspîndit, Urma i-a acoperit! TEODORESCU, P. P. 625. 3. Fig. Mulțime compactă și mobilă de ființe (care întunecă zarea). Un nor de lăcuste. ▭ Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată, iată oardele avane. ALECSANDRI, P. II 14. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. RUSSO, S. 139. – Variante: (regional) nour, nuor (DELAVRANCEA, S. 107) s. m.

INFINIT¹, (1) infinituri, s. n., (2) infiniți, s. m. 1. Ceea ce este nesfîrșit în spațiu sau nesfîrșit în timp; ceea ce pare astfel. Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49. [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează crestele. ANGHEL, PR. 124. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adv. La infinit = fără încetare, în chip nelimitat, la nesfîrșit. Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit. ▭ Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103. 2. (Mat.) Mărime mai mare decît orice mărime dată. ◊ Infinit mic = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mică decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. Infinit mare = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mare decît valoarea oricărei mărimi pozitive date.

nor (nori), s. m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar. – Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Pușcariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenței lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s. f. (oaie cu lînă gri).