ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Înv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

ACEL aceea (acei, acele) dem. (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

ACEST această (acești, aceste) adj. dem. 1) (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) ~ elev. Această carte. 2) Care este în curs; curent; prezent. /<lat. ecce-istu, ecce-ista

ACESTA², ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. După aceasta = apoi. (În) afară de (sau pe lîngă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

CITA vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].

CITA vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. (< fr. citer, lat. citare)

ACELA², ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. După aceea = apoi. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lîngă) aceea = în plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (înv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

ACELA², ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu acesta) Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată. CREANGĂ, P. 28. Și de-a-ntreba drumețul pe călăuzul său: Ce munte e acela? Gîndind la mine, spuneți Că e mormîntul meu! NEGRUZZI, S. II 73. ◊ (Înaintea unui pronume relativ; atestat în forma acel) O, an, prezis atîta, măreț, reformator! Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează, Arată semn acelor ce nu voiesc să crează. ALEXANDRESCU, P. 78. ◊ (În corelație cu un «care» anterior, are. valoare de întărire) Care dintre cai a veni la jăratic... acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. ◊ Expr. (Familiar, cu valoare, de superlativ) Ca acela = puternic; însemnat; minunat, extraordinar... Eram cu toții la masă, sub bolta de viță; Gavril aducea niște fripturi ca acelea. Toți își lăsară furculițele și cuțitele și începură să bată din palme. SADOVEANU, O. V 705. Unde nu dă o căldură ca aceea și se topește omătul. CREANGĂ, A. 28. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Bune-s și acestea... dar bună ar fi și aceea cînd ar avea, cineva un fecior. CREANGĂ, P. 78. ◊ Loc. adv. De (sau pentru) aceea = pentru acest (sau acel) motiv. De aceea îi bîțîiau mîinile și picioarele, de aceea i se clătina capul pe umeri: de băutură multă. PAS, L. I 9. La soare te puteai uita, dar la dînsa ba. Și de aceea Harap-Alb, o prăpădea din ochi, de dragă ce-i era. CREANGĂ, P. 276, După aceea = în urmă, apoi. O vede [pe babă]... ridicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. (învechit) Într-aceea = în acel timp. Într-aceea, pe cînd Ferhat-pașa se ocupa cu construcția podului, vrăjmașii săi...nu stau în nelucrare. BĂLCESCU, O. II 77. Afară de aceea sau pe lîngă aceea = în plus. Drept aceea = de aceea; deci, prin urmare. Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit... Drept aceea învățătorul este pentru un tînar aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Variantă: (învechit) acel, acea pron. dem.

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A numi, a indica pe cineva sau ceva (prin scris sau prin viu grai) pentru a face cunoscut, pentru a adeveri, a confirma, a întări ceva; a semnala, a reaminti (o faptă, o întîmplare, un merit) pentru a servi de exemplu. Mi se pare un lucru extraordinar să-l văd pe tata în cartea mea de istorie... Ce ar spune colegii mei, profesorul? Ar începe așa, ca la toate lecțiile: «Astăzi vom învăța despre»... și ar cita numele tatei. SAHIA, N. 50. După scena citată, autorul ne arată deodată și adîncimea sa filozofică. GHEREA, ST. CR. I 273. 2. A reproduce întocmai, oral sau în scris (cu indicarea sursei), ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în scris să se înfățișeze în ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești. A fost citat ca martor într-un proces.

cel², cea [At: LET. II, 202/12 / Pl: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / E: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10-11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).

țintui [At: DOSOFTEI, V. S. martie 40^r/20 / V: (reg) țăn~ / Pzi: ~esc, (rar) țintui / E: țintă¹ + -ui] 1 vt A bate ținte¹ (1), cuie etc. 2 vt A împodobi cu ținte¹ (1-2). 3 vt A fixa cu ținte¹ (1), cuie, piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de încălțăminte) A prinde ținte¹ (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan, o ghioagă etc.) A fereca cu ghinturi Si: a ghintui². 6 vt (Rar; cu complementul „cuiul”) A-i turti vârful pentru a se fixa mai bine în locul în care a fost bătut. 7 vt (Înv) A întări o instalație cu icuri. 8 vt (Îvr; cu complementul „tunul”) A-i astupa lumina cu un cui sau cu o țintă¹. 9 vt (Înv; spc) A fixa în cuie pentru a tortura, mai ales a răstigni Si: a pironi. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public Si: a blama (1), a înfiera. 11 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A face pe cineva să nu se poată mișca Si: a imobiliza, a pironi, (îrg) a ținti (3). 12 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A obliga pe cineva să stea pe loc Si: a opri, a pironi, (îrg) a ținti (4). 13 vt A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție. 14 vt A privi fix și insistent. 15 vt (Înv) A ochi. 16-17 vtr (Înv; fig) A (se) îndrepta spre... 18 vt A indica (pe cineva sau ceva). corectat(ă)

vină sf [At: COD. VOR². 22^r/14 / Pl: ~ni, (îvp) ~ne / E: vsl вина] 1 (Asr) Motiv. 2 Faptă ale cărei consecințe pot fi imputate cuiva. 3 Abatere de la normele morale, juridice etc. care este susceptibilă de a fi sancționată Si: delict (1), infracțiune. 4 Răspundere morală implicată de săvârșirea unei infracțiuni. 5 (Îla) Fără (de) (nici o) ~ Care nu poate fi făcut răspunzător pentru vreo faptă reprobabilă. 6 (Îal) Căruia nu i se poate imputa ceva (într-o împrejurare oarecare). 7 (Îal) Care are o conduită ireproșabilă. 8 (Îal) Impecabil. 9 (Înv; îal) Fără prihană. 10 (Îlav) Fără (de) (nici o) ~ sau (înv) pentru nici o ~ Fără vreun temei care să justifice o acuzație. 11 (Înv; îla) Cu ~ Culpabil (2). 12 (Înv; îlav) Cu ~ Cu fățărnicie. 13 (Îe; adesea îcn) A avea o (sau vreo) ~ sau (înv) a avea ~ A purta o (anumită) răspundere pentru crearea unei situații nedorite, pentru un act condamnabil etc. 14 (Îe) A fi ~na (cuiva) sau a purta ~na A-i reveni (cuiva) (în mod exclusiv) responsabilitatea unei situații sau a unui fapt (care constituie obiect de imputare). 15 (Îe) Din (sau, îrg, de, pentru, reg, pe) ~na (cuiva sau a ceva) Din cauza atitudinii, a comportării etc. (cuiva). 16 (Îe) A găsi (sau a afla cuiva) ~ A stabili culpabilitatea (cuiva). 17 (Îae) A atribui (cuiva) o faptă reprobabilă. 18 (Îe) A cădea (sau a pica) în ~ A comite o faptă reprobabilă. 19 (Înv; îlav) Pe ~na (cuiva) sau pe ~ În conformitate cu culpabilitatea (cuiva). 20 (Îe) A face (cuiva) o ~ din ... (sau pentru ...) A considera o manifestare a cuiva drept reprobabilă. 21 (Îae) A face (pe cineva) răspunzător (pentru ...). 22 (Pfm; îe) Bată-l (sau bat-o, bată-i etc.) ~na Exprimă o dojană îngăduitoare, cu o nuanță de simpatie. 23 (Asr) Acuzare (1). 24 (Asr) Imputare. 25 (Înv; îe) A da (sau a pune, a aduce, îrg, a băga, a-i băga cuiva) ~ (sau ~na) sau (înv) a băga (pe cineva) în ~, (reg) a(-i) băga (cuiva) de ~ A formula o acuzație (împotriva cuiva). 26 (Înv; îe) Băgare de ~ Învinovățire. 27 (Îe) A da (sau a arunca, îrg, a pune) (toată) ~na pe ... (sau asupra, reg, la ...) A indica (pe cineva sau ceva) drept (singurul) răspunzător, drept (singurul) făptaș (cu scopul de a se sustrage unei acuzații). 28 (Îe) A cădea (toată) ~na pe ... (sau asupra..., în capul cuiva) A deveni victima unei acuzații. 29 (Îae) A fi făcut răspunzător pentru ceva. 30 (Îe) A fi de ~ A fi susceptibil de acuzație. 31 (Îae) A constitui factorul determinat, cauza (unui rău).

vină s.f. 1 Faptă ale cărei consecințe pot fi imputate cuiva; abatere de la normele morale, juridice etc. care este susceptibilă de a fi sancționată; răspundere morală implicată de săvîrșirea unei asemenea fapte; faptă reprobabilă; greșeală, vinovăție; păcat; delict; culpabilitate. Ce greu e de stabilit adevărul și vina (PAPAD.). ◊ Loc.adj. De vină = vinovat, responsabil. ◊ Fără vină = a) Loc.adj. nevinovat. Pîrjoleau o țară întreagă, înspăimîntau atîta omenie fără vină (SADOV.); b) Loc.adj. (despre lucruri, acțiuni) fără cusur, ireproșabil, perfect; c) Loc.adv. fară vreun temei care să justifice o acuzație. Adormea trudit și oftînd ca un prunc bătut fără vină (POPA). ◊ Expr. Din vina (cuiva sau a ceva) = din greșeala (cuiva); ext. din cauza, din pricina cuiva sau a ceva. Golul în ștofa principiilor se făcuse din vina judecătorilor mei (ARGH.). A avea (vreo) vină = (adesea în constr. neg.) a purta o (anumită) răspundere pentru crearea unei situații nedorite, pentru un act condamnabil etc. Dacă-i așa, n-ai nici o vină (ARGH.). A fi vina (cuiva) = a-i reveni cuiva (în mod exclusiv) responsabilitatea unei situații sau a unui fapt. Toată vina-i a lui Sander (VLAH.). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. Îi fac unuia vină că a ars mîna care l-a ajutat și a înșelat pe cel ce s-a încrezut în el (PAPAD.). A cădea (sau a pica) în vină = a se face vinovat de ceva. Neagoe Voievod ne arată că ostașii cari picau în vină se pedepseau (BĂLC.). (pop.) Bată-l vina!, exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. Ei, bată-te vina să te bată! (CAR.). ♦ (jur.) Faptă susceptibilă de a fi pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. 2 Acuzație; imputare. ◊ Expr. A aduce (toată) vina (pe cineva sau pe ceva ori asupra cuiva) = a indica pe cineva sau ceva drept (singurul) răspunzător, făptaș (cu scopul de a se sustrage unei acuzații); a învinovăți. Cînd v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine (CR.). A cădea (toată) vina pe... (sau asupra...) = a deveni victima unei acuzații; a fi făcut răspunzător pentru ceva. Vina cade totdeauna pe acela care apare mai inofensiv (RALEA). A arunca vina asupra cuiva (sau pe cineva) v. arunca. A băga (cuiva) vină v. băga. 3 (înv.) Cauză, motiv. Vina scufundării spaniole nu stă... în anarhia... de care se vorbește curent mai ales la noi (SADOV.). • pl. -i, -e. /<sl. veche вниа.

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a întâri ceva); a reaminti o faptă, o întîmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce, întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești. – Fr. citer (lat. lit. citare).

* DESEMNA², * DESIGNA (-nez) I. vb. tr. 1 A arăta, a indica pe cineva sau ceva cu un semn special, cu o expresiune specială, după care se poate recunoaște ușor ¶ 2 A hotărî, a destina pentru o anumită slujbă. II. vb. refl. A se semnala [fr. désigner, refăcut după semna = signer].

ACELA aceea (aceia, acelea) pron. dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; așadar. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

ACESTA aceasta (aceștia, acestea) dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Cu toate acestea totuși. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta în plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

abandoná vb. I. 1 tr. A părăsi pe cineva sau ceva. ♦ (jur.; compl. indică copii, persoane asistate etc.) A părăsi pe cineva, lăsîndu-l fără sprijin sau ajutor. Legea (penală) pedepsește pe cel care își abandonează copiii (sau membrii familiei față de care are obligații de întreținere). 2 tr. A renunța la ceva. Nemulțumit de desfășurarea lucrărilor, a abandonat proiectul. 3 tr., intr. A renunța la participarea sau la continuarea participării la o probă sportivă. 4 tr. A părăsi ceva în situații de forță majoră; a pleca, a se îndepărta, a părăsi ceva care este sau poate fi considerat periculos. Echipajul a abandonat nava. 5 refl. fig. A se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adînci în anumite preocupări. S-a abandonat în vîltoarea plăcerilor. • prez.ind. -ez. / <fr. abandonner <à bandon „în puterea cuiva”.

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu s’a sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].

pravăț [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 326 / V: ~abeț, (reg) ~veț, ~viț, ~viță sf, prăvit, prăvită sf, prăviț sm / Pl: ~e, ~uri, (12,17) ~i / E: slv правьць, srb pravac] 1 sn (Îrg) Drum drept, de obicei pe coama unui deal. 2 sn (Îrg; îe) A bate ~ul A ține calea unei femei. 3 sn (Înv) Direcție, fel în care este orientat cineva sau ceva în spațiu, indicat printr-un semn. 4 sn (Înv; îlav) În ~ul vântului în direcția vântului. 5 sn (Reg) Puț de intrare într-o mină¹, care coboară vertical. 6 sn (Reg) Parte abruptă a unei văgăuni. 7 sn (Înv) Țintă, obiectiv final. 8 sn (Îrg) Loc de observație sau de urmărire. 9 sn (Îrg; pex) Loc deschis folosit într-un anumit scop. 10 sn (Înv) Îndrumător. 11 sn (Înv; pex) Învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 12 sm (Îvr; îf praveț) Dirijor de cor. 13 sn (Olt; Mun) Fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 14 sf (Reg; îf prăvită) Fier de la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 15 sf (Olt; Trs; îf praviță) Par¹ lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din arbori. 16 sf (Pgn) Par¹. 17 sm (Ban; îf prăviț) Nuia, lăstar de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 18 sf (Reg; îf prăviță) Sarcină de lemne.

țintuire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: țintui] 1 Prindere cu ținte¹ (1) sau cuie Si: țintuială, (rar) țintire (1). 2 Împodobire cu ținte¹ (1-2). 3 (D. un obiect de încălțăminte) Fixare a unor ținte¹ (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 4 (D. un buzdugan, o ghioagă etc.) Ferecare cu ghinturi. 5 (Rar; d. un cui) Turtire a vârfului pentru a se fixa mai bine în locul în care a fost bătut. 6 (Înv) Pedeapsă prin care vinovatul era silit să stea nemișcat în public, fiind de obicei prins de un stâlp printr-un cui care i se înfigea în ureche. 7 Imobilizare. 8 Oprire din mers a cuiva. 9 Îndreptare a privirii într-o anumită direcție. 10 Privire fixă și stăruitoare. 11 (Înv) Ochire. 12 (Înv; fig) Orientare înspre... 13 Indicare (a cuiva sau a ceva).

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui ¶ 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează ¶ 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) ¶ 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) ¶ 5 Ⓕ A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul ¶ 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) ¶ 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) ¶ 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) ¶ 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate ¶ 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

RECOMANDA vb. I. 1. tr. A sfătui, a îndemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva). 2. tr. A-și da o părere favorabilă (despre cineva sau ceva). ♦ A propune, a indica (pe cineva) pentru un post. 3. refl. A se prezenta (cuiva), a-și spune numele în vederea cunoașterii; a face cunoștință. ♦ A se da drept. ♦ tr. A face prezentările. [P.i. recomand, 3,6 -dă. / < fr. recommander].

RECOMANDA vb. I. tr. 1. a sfătui, a îndemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva). 2. a-și da o părere favorabilă (despre cineva sau ceva). ◊ a propune, a indica pentru un post. ◊ a face prezentările. II. refl. a se prezenta (cuiva); a face cunoștință. ◊ a se da drept (cineva). (< fr. recommander)

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

DINTRE prep. 1. (Cu sens local; introduce un atribut care indică locul ocupat de cineva sau ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Casa dintre brazi. ▭ Bătătura de iarbă verde dintre căsuța care ne slujea de popotă și căsuța unde locuia comandantul. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. ♦ (Introduce un complement care indică punctul de plecare) Din mijlocul... Ia lăsați-mi fata-n pace, să nu mi-o deocheți, striga de pe prispă Smaranda lui Ispas, înălțîndu-se dintre celelalte femei. VLAHUȚĂ, CL. 51. Dintre coceni se arată umbra omului. CARAGIALE, P. 40. Începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată. CREANGĂ, A. 34. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. ♦ (În legătură cu părțile corpului; introduce un complement indicînd locul) Între. O scuturătură puternică îl apucă dintre spete. CARAGIALE, O. I 289. 2. (Uneori cu sens partitiv; introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre cei de la foc, Toader Ursu mai cu samă se temea de iarnă. SADOVEANU, N. P. 308. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? EMINESCU, O. IV 396. ♦ (Rar; însoțind un numeral, exprimă o alternativă) Din. Dintre două una: ori vorbești cu mine pe față, ori mă lași. SLAVICI, O. I 144. 3. (Introduce un atribut exprimînd o corelație sau o alternanță) Între... În lupta dintre mine ș-un om de valoare, triumful e al meu. VLAHUȚĂ, O. AL. 202. Distanța socială dintre clasa privilegiată și popor dezvoltase în inima poporului o indiferență absolută în privirea boierimii. ALECSANDRI, O. P. 152.4. (Cu sens temporal; introduce un atribut care indică răstimpul între două momente cunoscute) Situat între. Vom dizolva consiliul comunal... în noaptea dintre 9 și 10 august. CAMIL PETRESCU, T. II 376. 5. (Introduce atributul care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... Să întărim și să strîngem legăturile dintre toți cei ce muncesc în uzină. CĂLUGĂRU, O. P. 98.

ajunge [At: COD. VOR. 86 / V: (reg) agiunge / Pzi: ajung, pfs: ajunsei, (înv) ajunșu / E: ml adjungo, -ngere, it aggiungere, fr adjoindre] 1-2 vtr A (se) întâlni. 3-4 vtr A (se) atinge. 5-6 vtr (Fig) A (se) înțelege. 7 vt A prinde din urmă pe cineva. 8 vt (Fig) A egala pe cineva. 9 vt A nimeri pe cineva cu ceva. 10 vt (Fig; c. indică neajunsuri) A da peste... 11 vt (Pop; îe) Ce te-a ajuns? Ce ți s-a întâmplat? 12 vt (Îe) A-I ~ pe cineva zilele A-i fi trecut vremea. 13 vt (Reg; îe) A-l ~ pe cineva anii de pe urmă A îmbătrâni. 14 vt (Îae) A fi în pragul morții. 15-16 vtr (Pop; îe) A-l ~ pe cineva băutura sau vinul A (se) îmbăta. 17 vt (Înv, îe) A-L ~ pe cineva judecata A fi condamnat. 18 vt (Înv; îe) A-- ~ pe cineva dajdia (sau birul) sau partea (de plată) A-i veni rândul la plată. 19 vi A sosi. 20 vi ( Pfm; îe) A ~ la mal (sau la maidan) A scăpa de greutăți și a-și atinge scopul dorit. 21 vi (Pfm; îe) A ~ din lac în puț A o păți mai rău. 22 vi (Pfm; îe) A ~ pe drumuri sau la sapă de lemn ori (reg) la lulele sau la mucuri de țigări A sărăci. 23 vi (Pop; îe) A ~ din pod în glod A decădea. 24 vi (Pop; îe) A ~ deasupra nevoilor A ajunge la stare materială mulțumitoare. 25 vi (Pop; îe) A ~ pe mâinile cuiva A fi la discreția cuiva. 26 vi (Reg; îe) A ~ la aman A fi la mare strâmtoare. 27 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul la os (sau la ciolan) sau (focul la unghii ori mucul la deget) A ajunge la capătul puterilor. 28 vi (Îae; șîe) A ajuns funia la par A fi într-o situație desperată. 29 vi (Pop, îe) A ~ treaba la... A evolua spre... 30 vi (Înv, îe) A ~ în doaga morții A fi în pragul morții. 31 vi (Pfm, îe) A ~ în doaga (sau mintea) copiilor A deveni senil. 32 vi (Pfm; îe) A ~ departe A reuși. 33 vi (Pfm; îe) A ajuns funia la par A sosit ora prânzului. 34 vti A atinge. 35 vti (Pfm; în urări) A trăi mult și în fericire. 36 vti (Pfm; în imprecații) A trăi puțin și cu multe necazuri. 37 vi (D. prețuri) A atinge un anumit nivel (mare sau mic). 38-39 vi A reuși să atingă ceva situat (sus sau) departe. 40 vi (Înv) A umbla mult într-un anumit scop. 41 vi (Înv; îe) A ~ cu clevetiri A țese intrigi. 42 vi A deveni. 43 vi (Îe) A ~ cal de poștă A munci fără odihnă. 44 vi (Reg; îe) A ~ slugă la dârloagă A asculta de ordinele cuiva care îți este inferior ca rang sau pregătire. 45 vi (Reg; îe) A ~ de izbeliște A ajunge în voia soartei. 46 vi (Îe) A ~ rău A decădea. 47 vi (Îe) A ~ bine (sau repede) A parveni. 48 vi (În imprecații) A avea parte numai de lucruri rele și de nenorociri. 49 (În urări) A avea parte numai de lucruri bune și de fericire. 50 vi (Înv) A valora. 51 vi (Înv) A fi în stare. 52 vi A fi în cantitate suficientă. 53 vt Ajunge! (și ajungă!) Destul! 54 vt (înv; îe) A-l ~ pe cineva mintea (sau capul) A ști ce este de făcut. 55 vt A trebui. 56 vti A atinge o limită de timp. 57 vt (Fig; d. stări sufletești sau fizice) A cuprinde. 58 vi A se întinde până la... 59 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva nici) cu prăjina la nas A fi înfumurat. 60 vi A realiza. 61 vti A fi în situația de a...

indica vt [At: GHICA, S. 138 / Pzi: indic / E: fr indiquer, lat, it indicare] 1 A arăta spre cineva sau ceva. 2 A semnala. 3 A anunța. 4 A desemna. 5 A face cunoscut. 6 (D. tratamente) A recomanda. 7 (D. medicamente) A prescrie.

recunoaște [At: HELIADE, O. I, 224 / Pzi: recunosc / E: re¹- + cunoaște după fr reconnaître] 1 vt A identifica un lucru, o persoană sau unele trăsături ale acestora, cunoscute dinainte. 2 vt A identifica, după anumite particularități, ceva ce nu a fost cunoscut dinainte. 3 vt A distinge (1). 4 vt A descoperi într-o persoană, într-o imagine, într-o descriere trăsături caracteristice cuiva Si: a regăsi (4). 5 vr A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. 6 vt A admite (ca existent, ca bun, ca valabil, ca autentic, ca adevărat etc.). 7 vt A considera pe cineva sau ceva valoros. 8 vt (Subiectul indică un stat sau conducerea lui) A declara expres sau a admite în mod tacit existența unor situații nou create pe planul relațiilor internaționale. 9 vt A declara un copil natural ca legitim. 10 vr (Rar) A se considera (3). 11 vt A declara ceva ca fiind al său. 12 vt (Jur) A face un act de recunoaștere (8). 13 vt (Mil) A cerceta terenul și pozițiile inamice. 14 vt (Mil) A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 15 vt (Frr) A arăta recunoștință pentru ceva.

pomeni [At: PSALT. HUR. 120^v/3 / V: (reg) ~mini, (sst) pomi / Pzi: ~nesc / E: slv поминѣти] 1 vt A-și aminti. 2 vt (Îvr) A aniversa. 3 vt (Pop) A comemora. 4 vt A semnala verbal sau în scris. 5 vt A vorbi în treacăt de ceva sau de cineva fară a insista Si: a aminti, a menționa. 6 vt A aduce intenționat vorba despre ceva sau de cineva. 7 vt A indica. 8 vt (Reg; îe) A ~ (de) rău A cobi. 9 vrim A se menționa lucruri a căror amintire se transmite oral sau în scris și dăinuie din generație în generație Si: a se aminti, a se cita. 10 vrim (Îe) Nici că se ~nește! (sau unde se ~nește?) Se spune pentru a arăta că ceva n-a existat sau nu există. 11 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu are precedent. 12 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu este posibil. 13 vtf A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui sau pentru a obține iertarea păcatelor. 14 vt (Reg; îe) A ~ mortul A da de pomană pentru un mort. 15 vr A exista de multă vreme sau de totdeauna așa cum este acum. 16 vt A ști de multă vreme sau de totdeauna. 17 vr (D. oameni) A se găsi pe neașteptate într-un anumit loc. 18 vr (D. oameni) A ajunge ori a se afla într-o situație neprevăzută. 19 vr (D. oameni) A se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva. 20 vr A face ceva necugetat, nepotrivit. 21 (Îe) Te ~nești că... Se poate întâmpla să... 22 (Îae) Nu cumva... 23 (Reg; îe) M-am ~it nicăieri Nu mai existam. 24 (Reg; îae) Eram mort de beție, de boală etc. 25 vt A trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 26 vt A vedea sau a întâlni un eveniment, o persoană, o situație etc. 27 vr (Pop; de obicei cu determinarea „din somn”) A se trezi din somn. 28 vr (Reg) A se trezi dintr-o beție. 29 vr (Reg) A-și reveni în simțiri Si: a se dezmetici. 30 vrui (Mai ales la perfectul compus, în forma negativă sau interogativă) A exista. 31 vt (Înv) A numi¹.

PROPUNE, propun, vb. III. 1. Tranz. A supune o părere, o soluție, un proiect etc. discuției și aprobării cuiva. ♦ A da o sugestie, un sfat, a recomanda; a îndemna la ceva. 2. Tranz. A recomanda, a indica pe cineva pentru un post, într-un grad, într-o misiune etc. 3. Tranz. și refl. A-și manifesta intenția să înfăptuiască ceva; a (se) hotărî. 4. Refl. pas. (Înv.) A preda o materie într-o instituție de învățământ. [Prez. ind. și: (pop.) propui] – Din lat. proponere, fr. proposer (după pune).

ÎNAINTEA prep. 1) (urmat de un substantiv în genitiv sau de un substitut al acestuia exprimă un raport spațial, indicând locul din fața cuiva sau a ceva) În fața. Se află înaintea mea. 2) (exprimă un raport temporal de anterioritate) Până la; anterior. Înaintea prânzului. /Din înainte

ÎNĂUNTRUL prep. (urmat de un substantiv în genitiv sau de un substitut al acestuia, exprimă un raport spațial, indicând locul din interiorul cuiva sau a ceva) În interiorul; în cadrul; în mijlocul. Înăuntrul casei. [Sil. în-ă-un-trul] /Din înăuntru

ÎNDĂRĂTUL prep. (urmat de un substantiv în genitiv sau de un substitut al acestuia, exprimă un raport spațial, indicând locul din urma cuiva sau a ceva) Înapoia; în urma; în dosul (cuiva sau a ceva); după (ceva); în spatele. Îndărătul pădurii. /Din îndărăt

PROPUNE, propun, vb. III. 1. Tranz. A supune o părere, o soluție, un proiect etc. discuției și aprobării cuiva. ♦ A da o sugestie, un sfat, a recomanda; a îndemna la ceva. 2. Tranz. A recomanda, a indica pe cineva pentru un post, într-un grad, într-o misiune etc. 3. Tranz. și refl. A-și manifesta intenția să înfăptuiască ceva; a (se) hotărî. [Prez. ind. și: (pop.) propui] – Din lat. proponere, fr. proposer (după pune).

RECOMANDA, recomand, vb. I. 1. Tranz. A îndemna (pe cineva) la ceva, a sfătui (pe cineva) să facă ceva; a prescrie, a indica; a propune. Miron Iuga le recomandă sînge rece și energie, deși își da seama că recomandația lui e vorbă în vînt. REBREANU, R. II 20. Nepricepînd nici ei realitatea, vor recomanda tot soluții utopice. IBRĂILEANU, SP. CR. 192. I-am recomandat ca să te roage pe d-ta... să i le dai. CARAGIALE, O. VII 10. 2. Tranz. A semnala în mod special atenției cuiva (pe cineva sau ceva); a prezenta în mod elogios (pe cineva sau ceva). Era celebru în întocmirea măiastră a menuurilor, în rețetele de mîncări recomandate bucătarilor. C. PETRESCU, Î. I 5. Nu am nevoie a recomanda ce iese din pana lui. ALECSANDRI, S. 145. Ne-am așezat la otelul... unde fusesem recomandați. NEGRUZZI, S. I 326. ♦ (Franțuzism, cu privire la persoane) A da în grija cuiva, a încredința. La săvîrșirea ei din viață, domnița Marghioala mă recomandă iubirii și îngrijirii fiului său. KOGĂLNICEANU, S. A. 190. ♦ A propune pe cineva pentru un post sau o sarcină. Te-aș ruga să recomanzi pe frate-meu Costache, care n-are nici o treabă aici și se află cam în lipsă. GHICA, A. 584. ◊ Refl. pas. Voind să aibă cu dînsul pe cineva care să cunoască limba țărei, i se recomandase un tînăr care pretindea că știe vorbi romînește. GHICA, A. 15. 3. Refl. A se prezenta (cuiva), a-și spune numele; a face cunoștință (cu cineva). S-a oprit, și-a descoperit fruntea înaltă încununată cu păr alb și s-a recomandat. SADOVEANU, E. 170. Îl întîlnea întotdeauna, prezent la aceleași ore. Se recomandase odată și-i povestise necazul. C. PETRESCU, C. V. 127. Mă recomand Titu Herdelea, poet... REBREANU, R. I 18. ♦ A se da drept..., a trece drept..., a se prezenta... Ofițerul se recomandă ca un francez în slujba regelui de Svedia. NEGRUZZI, S. I 180. ♦ Tranz. A face prezentările. Ghigu recomandă: – verișoarele mele: duduile Aspasia și Hericlia Ovanez... domnu Ismail. BASSARABESCU, V. 17. – Variantă: (învechit) recomandui (KOGĂLNICEANU, S. 42) vb. IV.

SUS adv. 1. (Adesea urmat de un complement de loc; indică locul unde se află ceva sau cineva) Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decît altele), în înălțime. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vîrf de trestie. TOPÎRCEANU, B. 47. Sus senin și jos verdeață! Ce cuminte-i să trăiești Cînd ți-e dat să stăpînești Numai o viață. COȘBUC, P. I 263. Într-una din seri, cum ședea spînul, împreună cu moșu-său și cu verele sale, sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii. CREANGĂ, P. 228. Vino, mîndră, sus pe deal, Un’ se face grîul rar, Ca să scăpăm de amar! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. ◊ Loc. adj. De sus = a) (arată poziția geografică a nordului sau cea topografică a unui teren ridicat, superior) Orașul de sus; b) care vine sau pornește de la centru, din inițiativa organelor de conducere. Directivă de sus; c) (despre oameni sau clase sociale, oglindind mentalitatea claselor exploatatoare) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. Păturile sociale de sus. De din sus = care se află mai la deal, ceva mai încolo, mai departe. Dar casa Marandei?... Se zărește de la dînșii de pe capătul prispei de din sus. MIRONESCU, S. A. 71. Foaie verde bob năut, N-am venit, că n-am putut, Că aseară am fost dus La mîndruța de din sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. ◊ Loc. adv. De sus = a) de pe un loc ridicat sau înalt; din partea superioară, de deasupra. De sus ai o perspectivă, largă. ▭ De sus, de la comandă, își aruncă ochii pe vasta întindere a Deltei. BART, E. 394. Fără să-și piardă cumpătul, trase paloșul și-și tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului, de sus, și o dete Zgripsoroaicii. ISPIRESCU, L. 90; b) din înălțime. De sus ploaia caldă nu mai contenește. C. PETRESCU, S. 55; c) pornind de la centru, din inițiativa organelor de conducere. O revoluție nu se poate face de sus. Trebuie să așteptăm să fie țara pregătită. CAMIL PETRESCU, O. I 344. (În legătură cu verbele «a sta», «a rămîne») În sus = în poziție verticală, drept, țeapăn. Tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă, de patru zile de cînd le înmoaie prin noroaie și iar le usucă pe dînșii, s-au întărit scoarță și, dacă unul s-ar dezbrăca s-o arunce, haina ar sta singură în sus. C. PETRESCU, Î. II 33. Numai uitîndu-se cineva la capul [leului] cel cît banița și la coama aia ce sta rădicată în sus și zbîrlită, ar fi înghețat de frică. ISPIRESCU, L. 17. Pe sus = a) (indicînd cu aproximație locul) prin înălțime, prin aer, prin văzduh. Zburau țipînd cucori pe sus, Cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 233. Copiii și nevasta lui, cînd au văzut un bivol zburînd pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimîntați. CREANGĂ, P. 59. Dar un vînt de biruință se pornește îndelung Și lovește rînduri-rînduri în frunzișul sunător. Strigăte de Alah! Alah! se aud, pe sus, prin nori. EMINESCU, O. I 144; b) (determinînd verbe ale mișcării) în zbor, zburînd. Și atunci odată pornesc și turturica și calul fugind pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea trebuința. CREANGĂ, P. 273. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301; c) (determinînd verbe ale mișcării) cu un vehicul sau purtat de cineva (nu pe jos, cu piciorul). ◊ Loc. prep. (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Un fir îl înțepa în gleznă, din sus de opincă. REBREANU, I. 52. Pînă dimineață să lăzuiești toată pădurea aci din sus de casa ta, să lucri pămîntul și să prășești vie, iar pe dimineață să-mi aduci struguri copți din ea. RETEGANUL, P. V 49. Viorică, viorea, Mîndră, mîndruleana mea, Aseară-nsărai pe coastă, Pe din sus de casa voastră, Ca să-ți aud gurița, Rumeioara, drăguța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. Mai sus de... = mai la nord de... Din șoseaua ce vine de la Cîrlibaba... se desprinde un drum alb mai sus de Armadia. REBREANU, I. 9. (Substantivat) Din susul... = a) din partea de deasupra. [Calului] îi plăcea să mănînce încet, cu ochii închiși, peste care razele soarelui cădeau ca o ploaie caldă din susul ferestruii înguste. GÎRLEANU, L. 34. (Rar, la comparativ) Să trag brazda dracului, Din mai susul dealului, Pînă-n capul satului, Drept ușa bogatului. TEODORESCU, P. P. 291; b) într-un loc sau într-o regiune superioară, mai la deal, mai sus de... Mă uitam, pe furiș, cum se joacă apa cu piciorușele cele mîndre ale unor fete, ce ghileau pînza din susul meu. CREANGĂ, A. 66. Pe din susul... = printr-un loc sau o regiune situată mai sus, mai la nord de... Hunii devastau și pustiau totul înaintea lor. Țările noastre însă au suferit puțin de această năvălire, căci ei, îndreptîndu-se spre nord, trecură pe din susul țărilor noastre, devastară, supuseră și se așezară în Ungaria de astăzi. HOGAȘ, DR. II 167. ◊ Expr. De sus în jos = în direcție verticală coborîtoare. De jos în sus = în direcție verticală ascendentă. De sus (și) pînă jos = în întregime, tot. L-a plouat de sus pînă jos. ▭ Voi îmbrăca în negru De sus pînă jos Singurătatea-mi. BENIUC, V. 63. De sus în (sau pînă) jos sau de jos în (sau pînă) sus = de la centru, de la vîrful unei organizații pînă la bază sau invers. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. (Despre oameni) Cu fața-n sus = culcat, întins pe spate. Lăpușneanu sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. (Despre obiecte care au o deschizătură) Cu gura-n sus = cu deschizătura în partea de deasupra, în afară. Harap-Alb văzîndu-le așa, i se face milă de dînsele și, luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus și apoi el se dă într-o parte. CREANGĂ, P. 238. (Despre obiecte) Cu fundul în sus = întors pe dos, răsturnat; fig. în dezordine, în neorînduială, răvășit. A lăsat casa cu fundul în sus. A duce (sau a lua, a aduce etc.) pe cineva pe sus = a duce (sau a lua, a aduce) pe cineva cu forța, cu sila. Cîțiva oameni necunoscuți îl duceau mai mult pe sus – către trăsura neagră din drum. SAHIA, N. 58. L-au ridicat din pat pe sus. CARAGIALE, O. III 81. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. [Turcii] aicea c-or veni Și pe tine te-or peți, Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da Pînă capul sus mi-o sta!... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. Ba, eu mîndră nu ți-oi da Pîn-ce capul sus mi-a sta. ALECSANDRI, P. P. 24. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi îngîmfat, înfumurat. Pe d-ta vreu numaidecît să te văd om ca toți oamenii, în rînd cu lumea. Nu vezi că cei mai mulți de teapa d-tale se țin cu nasul pe sus, numai din pricina asta? Ca și cum parcă d-ta n-ai fi vrednic să ții o femeie! CREANGĂ, P. 162. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). (Substantivat) A răsturna (sau a întoarce, mai rar a pune) ceva cu susul în jos = a pune ceva în dezordine, în neorînduială; a răscoli, a răvăși. Cînd se întoarse cu caii, baba începu să turbe, să răstoarne casa cu susu-n jos și să bată fata care nu era de vină. EMINESCU, N. 20. Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos. HASDEU, R. V. 16. A privi (sau a măsura) pe cineva (cu ochii) de sus în (sau, pînă) jos (și de jos în sau pînă sus) = a examina pe cineva cu atenție sau cu neîncredere, în întregime, din cap pînă-n picioare. Femeia aruncase o privire repede de sus în jos și de jos în sus asupra lui. SADOVEANU, B. 96. Se prinde în joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală; începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus și, cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o calcă pe picior, ba... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj; (în societatea burgheză) în încăperile locuite de stăpîni. Du-te de poftește pe madam Franț, guvernanta, să vie sus. ALECSANDRI, T. 298. ◊ Loc. adj. De sus = a) care ține de partea superioară a unei locuințe, situată deasupra parterului. Catul de sus; b) (despre personalul de serviciu) care servește în apartamentele stăpînului. Îmi era dor să te mai văd o dată, conașule, pîn-a nu te duce la Paris. – La Paris? eu?... – Așa... am auzit vorbind fetele de sus că boierul a hotărît să te trimeată la carte, tocmai în fundul lumii. GHICA, S. 80. ♦ (Despre poziția unui astru) Deasupra orizontului, în înălțime, pe cer, în tărie. Soarele era sus pe cer, dincolo de amiază. DUMITRIU, N. 94. Era soarele sus, cînd ne-am găsit în odaia cu pat larg și scăzut. CAMIL PETRESCU, U. N. 120. Sus în taină dulce, pe-a nopții senin, Ca un vas de aur, luna plutea lin. ALECSANDRI, P. I 189. Sus e luna, jos e noru, Departe-i badea cu doru; Noru-i jos și luna-i sus, Departe-i bădița dus! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 138. ◊ Loc. adj. De sus = de pe bolta cerului. O, vin! odorul meu nespus Și lumea ta o lasă; Eu sînt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. EMINESCU, O. I 170. ♦ (Popular) Departe (în înălțime). Susu-i ceriu de pămînt, Fete ca la noi nu sînt.; Ba mai sînt și-n alte sate, Stau cu gurile căscate! HODOȘ, P. P. 181. Vai de mine, cum aș mere, Seara, la gură cu miere!... N-am ce face, sus îi locul, Inima-mi arde ca focul; N-am ce face, sus îi dealul, Inima-mi arde ca jarul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ♦ Fig. Într-o situație socială înaltă. A ajuns foarte sus. ▭ Aș vrea să mă înalț la tine, Dar lumea ta e sus, prea sus. CERNA, P. 23. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) obraznic, arogant, cu ifose. 2. (După verbe ale mișcării) Înspre un loc sau un punct mai ridicat, în direcție verticală, în înălțime. Bătrînul cu-a lui cîrjă sus genele-și ridică. EMINESCU, O. I 93. Sus paharul se ridică, sănătățile pornesc. BELDICEANU, P. 54. Du-te, zău, bărbate-n tindă Și te uită sus la grindă, Că-i o puică ș-un cocoș Și mi le scoboară jos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. ◊ (La comparativ) Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului, căci, cînd vedea că rădica sabia să dea, odată se rădica mai sus decît zmeul, și el da în vînt. ISPIRESCU, L. 27. Și pe cînd vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. Lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge, Dar se înalță tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. EMINESCU, O. I 175. ◊ Loc. adj. În sus = ridicat. Lele cu sprîncene-n sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre un loc sau un punct ridicat sau înalt, spre înălțime, la deal. O luăm pe la primărie în sus. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. Cu mîna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. EMINESCU, O. I 93. Întristat, pe gînduri pus, Mă suii pe deal în sus. TEODORESCU, P. P. 291. Ieși tu, mîndră, din chilie, Și te uită-n sus prin vie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112; b) în direcția cerului, în înălțime, în văzduh, în aer. Zîmbind s-așază fata aproape de fîntînă, Pe-o lespede de marmor, privind cu gîndul dus La gura de balaur ce-azvîrle apa-n sus. COȘBUC, P. I 52. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și, venind un vîrtej înfricoșat, a rîdicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut. CREANGĂ, P. 89. [Făt-Frumos] cînd era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus, de despică bolta cerului. EMINESCU, N. 4; c) (în legătură cu cursul unei ape) în direcția izvorului, dincotro curge apa. Au văzut că nu mai au merinde pentru oști și au purces pe Bahlui în sus, gîndind c-or găsi de toate. NEGRUZZI, S. I 170. ◊ (Substantivat, în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară, de sus (a unui lucru). El se însenina mulțumit, cu ochii veșnic duși în susul pleoapelor, a somn. BASSARABESCU, V. 5; b) (în legătură cu cursul unei ape) în sens contrar cursului, în direcția izvorului, dincotro curge apa. Ocoli drumul mare, apucînd prin glod în susul pîrîului. CAMILAR, N. I 23. O pajiște înflorită se ridica ușor, în susul pîrăului, și liniștea părea a crește. SADOVEANU, O. IV 437. Luntrele, înșirate una după alta, merseră o bucată bună pe lîngă malul romînesc, în susul apei, ca să nu le ia curentul și să le ducă prea jos, unde Dunărea se desfăcea în mai mult brațe. D. ZAMFIRESCU, R. 121; c) (în legătură cu așezări omenești) înspre partea mai ridicată (dinspre munte sau deal) sau înspre nord. Pornesc unul lîngă altul, în susul satului. STANCU, D. 18. A sunat veteranul satului, Diș, goarna, întîi în fața primăriei, apoi în susul satului, apoi în jos, spre gîrlă, să audă și cei de dincolo, din cătun. id. ib. 54. Din susul... = a) (în legătură cu cursul unei ape) din direcția izvorului, dincotro curge apa. Din susul apei vine un vapor. SAHIA, U.R.S.S. 128; b) (în legătură cu o așezare omenească sau cu o stradă) dinspre partea mai ridicată (dinspre un deal sau un munte) sau dinspre nord. Din susul străzii Cîmpineanu, dinspre Știrbei-vodă, se vedea curgînd spre club, ca un rîu revărsat, coloana imensă a muncitorilor de la căile ferate. CAMIL PETRESCU, N. 23. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mînie); a izbucni, a erupe. ♦ (Cu valoare de interjecție) a) Strigăt de comandă echivalînd cu: «ridicați», «ridicați-vă». Sus mîinile! ▭ Atuncea sus! a poruncit măria-sa Nicoară. SADOVEANU, N. P. 128. b) Fig. Strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. Sus inimile! 3. (La comparativ, urmat de prep. «de», indică o limită în raport cu o vîrstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... Mai sus de 14 ani. ◊ (Împreună cu «în» și în legătură cu «de la» formează un adverb compus) De la 18 ani în sus cetățenii au dreptul la vot. Merele se vînd de la 2 lei în sus. ◊ Expr. Cu un cap mai sus = cu mult mai mult. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. Mai pe sus decît... = mai presus decît..., v. presus. Din născare se cunoștea că are să fie mai pe sus decît alți oameni. SBIERA, P. 22. [Păsărilă] avea un meșteșug mai drăcos și o putere mai pe sus decît își poate dracul închipui: cînd voia, așa se lățea de tare, de cuprindea pămîntul în brațe. CREANGĂ, P. 245. 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat sau un pasaj dintr-un text) În cele precedente, în cele de mai înainte, înapoi cu cîteva pagini sau cu cîteva rînduri. Am arătat mai sus că... ◊ Cele de mai sus = cele precedente, cele arătate sau spuse mai înainte. 5. (În legătură cu modul de a cînta sau de a vorbi) În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. A luat tonul prea sus. ◊ Notele de sus = notele cele mai înalte pe care le poate emite cineva. ◊ Expr. (În legătură cu verbele «a spune», «a vorbi», «a protesta») Sus și tare = a) ferm, categoric, energic. Protestă sus și tare în contra intențiunilor ce i se atribuia, că ar voi să aducă turburări și perturbațiuni. GHICA, S. 124; b) în auzul tuturor; în gura mare. Cervenco însuși spunea sus și tare că mai bine și-ar tăia mîinile decît să tragă asupra unor bieți oameni ca și dînsul. REBREANU, P. S. 51. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. Trupul tău ce-au fost țărînă în țarînă s-a preface, Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. ALECSANDRI, P. I 199. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = din cer, de la dumnezeu. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătîne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. Toată lumea era mulțumită de domnirea sa și oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. ISPIRESCU, L. 42. Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! Sînt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pămîntean. HASDEU, R. V. 61. ◊ Compus: (formînd un substantiv masculin) cel-de-sus = dumnezeu. Nu-i spun, Ioane, că – și-așa, și-așa – tot acolo ajungem. El o pornit într-o parte și acolo o ține. O țin și eu, cît s-o mai îndura cel-de-sus să mă vadă. POPA, V. 300. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta să-i las în știrea celui-de-sus. CREANGĂ, P. 46.

arăta [At: COD. VOR. 120/8 / Pzi: arăt / E: ml *arrectare] 1 vt A expune privirii. 2 vt (Îoc a ascunde) A descoperi. 3 vt (Pex) A revela. 4 vt (Înv; îe) A-și ~ obrajii A-și cere scuze. 5 vt (Înv; îe) A ~ cuvânt A face cunoscut. 6 vt A înfățișa. 7 vt (Înv) A denunța. 8 vt (Înv; îe) A ~ pricină A învinui. 9 vt A indica (printr-un gest) pe cineva sau ceva. 10 vt A te face să bănuiești ceva după aspect. 11 vt (Înv) A face semn în batjocură spre cineva. 12 vt (Înv) A privi. 13 vt (Îe) A ~ pe cineva (cu degetul) A supune pe cineva oprobriului public. 14 vt (D. ceasuri) A indica ora. 15 (Pfm; îe) vt A ~ cuiva ușa A da afară. 16 vt A lăsa să se vadă. 17 vt A manifesta un sentiment. 18 vt (Îe) A-și ~ părerea A spune ceea ce gândește. 19 vt A demonstra. 20 vt A pune la curent. 21 vt A dovedi. 22 vt A demasca. 23 vt (înv) A prevesti. 24 vt (Înv; îe) A ~ dar A recompensa cu daruri. 25 vt A expune. 26 vt (Pex) A cita. 27 vt A spune. 28 vt A susține. 29 vt A explica. 30 vt A învăța pe cineva. 31 vt (În textele vechi traduse din grecește) A face să fie (într-un anumit fel). 32 vi A părea (după înfățișare). 33 vi A semăna cu... 34 vi (Pfm; îe) A ~ ca dracul A arăta (32) prost. 35 vi (Înv) A se dovedi. 36 (Îvp; îe) Nu prea arăți Nu prea pari om de ispravă. 37 vr A se ivi. 38 vr (Pex) A se dovedi. 39 vr (D. boli) A apărea. 40 vr A se înfățișa. 41 vr A se revela ca divinitate. 42 vr (Pex) A se ivi pe neașteptate sau în mod miraculos. 43 vr (Construit mai ales cu o propoziție introdusă prin „că” sau cu un nume predicativ) A-și da la iveală o însușire. 44 vr (Înv) A se purta. 45 vr (Înv) A deveni. 46 vr A se da drept altceva decât ceea ce este. 47 vr (Pex) A se preface. 48 vr (Îcs) După cum se arată După aparențe. 49 vr (Îe) A i se – A i se părea. 50 vr (Pop; îae) A-i merge bine. 51 vr (Pop; îae) A-i merge rău. 52 vr (Îe) A se ~ doctorului A se duce la un consult medical. 53-54 vtr A (se) exterioriza. 55 vt A indica o măsură, o direcție etc. 56 vt (Fam; îe) Îți arăt eu ție! Exprimă amenințare.

găti [At: VARLAAM, C. 22 / V: (reg) ~ta, agăta / Pzi: ~tesc, (reg) gat, (înv) ~tez / E: gata, cf alb gatit] 1-2 vtr (Îvp) A (se) pregăti fizic sau moral, pentru a întreprinde o acțiune, pentru a călători pentru o luptă, pentru o nuntă, pentru moarte etc. Si: a se echipa. 3 vt (Pop) A aranja cu tot ce trebuie un loc, patul, masa, casa etc. 4 vr (Pop; îe) A se ~ de drum A trage să moară. 5 vr (Îvp; d. vânt, vifor, ploaie etc.) A se stârni. 6 vr (Pop) indică momentul când cineva vrea să facă ceva A fi gata să... 7 vt(a) A prepara, de obicei la foc, mâncare. 8 vt (Pop; îe) A ~ cuiva o papară A pregăti cuiva ceva rău. 9-10 vtr A (se) îmbrăca frumos, dichisit, atrăgător. 11 vt (D. obiecte, lucruri, locuri) A împodobi. 12-13 vti (Pop; urmat de pp „de”; îf ~ta) A termina de făcut un lucru Si: a sfârși, (pop) a isprăvi. 14 vt (Pop) A termina proviziile de apă, de băutură și de hrană. 15 vt (Pop; c.i. ființe; uneori complinit prin „de zile”) A pune capăt zilelor.

PASIV² ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care dă dovadă de lipsă de interes; lipsit de inițiativă personală; inactiv. Participare ~ă. Rol ~. ◊ Apărare ~ă (sau civilă) sistem de măsuri menite să protejeze populația și obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac și să efectueze lucrări urgente de salvare și restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosită frecvent în vorbire. 3) și substantival (despre verbe și categorii verbale) Care are formă ce indică că acțiunea realizată de cineva sau de ceva o suferă subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la acțiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

PE prep. I. 1) (exprimă un raport locativ, indicând suprafața unui obiect) Floarea e pe fereastră. 2) (exprimă un raport temporal) A venit pe trei zile. Programa pe trimestru. 3) (exprimă un raport modal) A ieșit pe furiș. 4) (exprimă un raport instrumental) Cu; cu ajutorul. Merge pe cal. 5) (exprimă un raport completiv) L-am chemat pe Vasile la mine. 6) (exprimă un raport de echivalență) Pentru. A dat multe mii de lei pe casă. 7) (exprimă un raport de referință) Poarta pică pe el. II. (în locuțiuni) 1) Pe deasupra a) (exprimă un raport spațial, indicând situarea mai sus de ceva sau de cineva) Pe deasupra caselor treceau în zbor stoluri de păsărele; b) în plus; mai mult. s-a acordat și un premiu pe deasupra. 2) Pe din (exprimă un raport spațial sau modal, indicând direcția, modul realizării acțiunii) Pe din lături. Pe din dos. 3) Pe după a) (exprimă un raport temporal, indicând cu aproximație timpul posterior) Ședința se amână pe după sărbători; b) (exprimă un raport spațial, indicând cu aproximație situarea de dincolo de ceva sau de cineva) Drumul trece pe după școală. 4) Pe la a) (exprimă un raport locativ, indicând cu aproximație locul) Pe la sud seceta a fost mai mare; b) (exprimă un raport temporal, indicând cu aproximație timpul) A sosit pe la amiază. 5) Pe lângă a) (exprimă un raport spațial) Prin apropiere. A trecut pe lângă casa noastră; b) (exprimă un raport comparativ) În comparație cu; față de. Părea un copil pe lângă acest om zdravăn; c) (exprimă un raport cumulativ) În afară de. Pe lângă necazul ce-l avea și grindina îi strivise via. 6) Pe sub a) (exprimă un raport spațial, indicând locul situării mai jos de ceva) Mergeam pe la umbră, pe sub copaci; b) (exprimă un raport temporal, indicând cu aproximație timpul) Spre; înspre. Au ajuns pe sub amiază. 7) Pe când v. CÂND. III. (în componența formelor de jurământ) Pe cinstea (sau onoarea) mea. Pe cuvânt de cinste. /<lat. super, per

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, C. V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroi (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

câștiga [At: PSALT. 74/36 / V: căș~, ~șli~, (sst) gâș~, (înv) chiș~ / Pzi: câștig / E: ml castigare] 1 vr (Trs; înv) A se osteni. 2 vr (Înv) A se îngriji (de cineva sau de ceva). 3 vt (Trs; Ban; c. indică un copil) A crește. 4 vt (Trs; Ban; c. indică un copil) A educa. 5 vt (Îvp) A îngriji. 6 vt (Îvp) A deretica. 7 vt (Îvp) A curăța. 8 vr (Trs) A se cumineca. 9 vr A se găti. 10 vr (Spc) A se pregăti de drum. 11 vt A-și procura ceva. 12 vr (Trs; Ban) A se tângui. 13 vr (Trs; Ban) A se plânge cuiva. 14 vt A obține bani sau bunuri materiale prin muncă, prin trudă. 15 vt (Înv) A obține ca pradă de război. 16 vt A obține un profit (prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.). 17 vt (Pex) A dobândi experiență, cunoștințe etc. 18 vt (Fig) A face progrese. 19 vt A recupera timpul (pierdut). 20 vt A atrage de partea sa Si: a cuceri. 21 vt A ajunge la... 22 vt (C. indică ceva rău, nedorit) A avea parte de... 23 vr A proveni. 24 vt (Sens abstract) A aduce. 25 vt (Sens abstract) A pricinui. 26 vt A obține victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 27 vi A deveni mai bogat în..., sporindu-și conținutul, calitatea, greutatea etc. 28 vt (Nob; gms) A merita. 29 vt (Înv) A strânge.

indicare sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: indica] 1-2 Punere în evidență a cuiva sau a ceva (cu degetul sau) cu ajutorul unui indicator Si: indicat¹ (1-2), indicație (1-2). 3 Semnalare. 4 Anunțare. 5 Desemnare. 6 Aducere la cunoștință Si: indicat¹ (5). 7 Recomandare a unui tratament Si: indicat¹ (6), indicație (7). 8 Prescriere a unui medicament Si: indicat¹ (7), indicație (8).

vărsa vb. I. 1 tr. (compl. indică lichide) A face să curgă (dintr-un vas, dintr-un recipient). ◊ (absol.) Obiceiul țăranilor noștri de a vărsa din pahar înainte de a bea este străvechi. ◊ (refl. pas.) Vărsîndu-se mierea, s-au adunat viespile. ◊ Expr. A vărsa sînge (nevinovat sau omenesc) ori a vărsa sîngele cuiva = a ucide, a omorî pe cineva. A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu, a face mari eforturi; b) a fi în agonie, a trage să moară. A vărsa laptele în păsat = a ajuta pe cineva. A vărsa lacrimi fierbinți (ori de sînge) sau a vărsa șiroaie (ori, înv., rîu, pîrîu) de lacrimi v. lacrimă. A-și vărsa sîngele (pentru cineva sau ceva) v. sînge. ♦ (înv., reg.; compl. indică metale topite) A turna. ♦ Ext. (compl. indică obiecte) A obține prin turnare. 2 tr. (compl. indică lichide, materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească, să se răspîndească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului în care se află, prin aruncare etc.). ◊ (absol.) Dacă răsipești meiul, anevoie îl aduni (PANN). ◊ (refl. pas.) O ploaie de grăunțe se varsă în ceaunul tainic (VOIC.). ◊ Expr. A vărsa vinul mîrtanului v. mîrtan. ◊ Fig. (refl.) Să izgonim abuzurile ce se vărsaseră în legile și viața noastră (KOGĂL.). ♦ (refl.; despre cereale) A se scutura de rod. ♦ (compl. indică săgeți, gloanțe etc.) A lansa, a arunca, a trimite asupra cuiva (în cantitate mare). Escadrile de bombardament vărsau bombe (CAM.). 3 tr. (compl. indică vase, recipiente etc.) A răsturna făcînd să curgă sau să iasă conținutul. A vărsat călimara pe fața de masă albă. ◊ Expr. A vărsa laptele în păsatul cuiva v. păsat ♦ A goli prin înclinare sau prin răsturnare. A vărsat paharul, turnînd vinul în sos. 4 refl. (despre ape curgătoare; cu determ. locale) A-și duce apele în altă apă mai mare ca volum. Delta s-a format acolo unde se varsă Dunărea în mare. ◊ (tr.) Pîrîul își varsă apele în Prut. ◊ Fig. Anumite graiuri nu se varsă direct în limba literară (PER.). ♦ A se revărsa (peste maluri). Dacă se mai încălzește puțin, azi-mîine se varsă apele (BEN.). ◊ (tr.) Oltule,... Să verși păgîn potop de apă (GOGA). ♦ Analog. (despre conținutul unui vas) A da pe dinafară. Uitată pe foc, oala cu lapte s-a vărsat. 5 refl. (înv., pop.; despre ploaie) A cădea, a curge din abundență. Se vărsară ploi de acoperiră pămîntul (MOXA). ◊ Expr. Plouă de varsă = plouă torențial. A vărsa cu găleata v. găleată. ◊ Poet. (tr.; despre nori) Norii cei negri... Varsă piatră cu mînie (PANN). 6 refl. (despre lichide, secreții etc.; mai ales cu determ. locale) A curge; a se scurge. I s-a vărsat fierea în sînge de necaz. ◊ (tr.) Pancreasul își varsă secreția în stomac. 7 tr. A vomita. ◊ (absol.) I s-a făcut greață și a început să verse. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele) = a) a vomita foarte tare; b) a fi profund dezgustat de cineva sau de ceva. A(-și) vărsa venin(ul) sau a(-ți) vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). A-și vărsa amarul v. amar. A-și vărsa bojocii v. bojoc. A vărsa fiere v. fiere. A-și vărsa focul v. foc. A-și vărsa sufletul v. suflet. ◊ Ext. Șerpii veninoși au... cei doi colți... prin care își varsă veninul (ATIL.). ♦ Analog. A scoate, a da afară. Care munte foc a vărsat? (VĂCĂR.). 8 tr. (despre surse de lumină, căldură etc.; compl. indică radiații, emanații etc) A revărsa, a răspîndi, a propaga. Numai pentru mine varsă lumină încălzitoare (CON.). ◊ (refl.) Se varsă-n aer al florilor miros (MACED.). ◊ Expr. A se vărsa zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori A se (re)vărsa de ziuă v. revărsa. ◊ Poet. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie (EMIN.). 9 tr. Fig. (compl. indică sentimente, stări sufletești etc.) A arăta, a manifesta, a exprima (prin comportare, prin atitudine, prin vorbe etc.). ◊ Expr. A-și vărsa năduful v. năduf. A-și vărsa necazul (pe cineva) v. necaz. 10 tr. Fig. (despre Dumnezeu) A arunca (ceva) asupra cuiva sau a ceva; a oferi în cantitate mare. Cel de Sus varsă darul său și peste cei neputincioși (CR.). II tr. 1 (compl. indică persoane) A repartiza la o anumită unitate, a transfera de la o unitate în alta. Lucrătorii din administrație vor fi vărsați în altă parte. 2 (fin.; compl. indică sume de bani, obiecte de valoare etc.) A preda cuiva, a înmîna; a depune la o instituție (bancară), la o casă etc. (pentru centralizare, pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.); a plăti, a achita. Casierul a vărsat la bancă toți banii, în ziua încasării lor. III refl. (înv.; despre oameni) A se îmbolnăvi de variolă. • prez. ind. vărs. /lat. versare.

MONTÁ¹ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică piesele unui sistem tehnic, ale unui ansamblu) A îmbina între ele pentru a forma un tot (și pentru ca sistemul, ansamblul să poată fi folosit, să funcționeze), a asambla; (complementul indică o piesă, o parte componentă a unui mecanism, a unui obiect etc.) a fixa Ia locul său, în cadrul ansamblului. Cf. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Pietrele să fie montate în două inele. C. PETRESCU, A. 320. Explicațiile regizorului și replicile interpreților se împletesc cu bătaia ciocanelor și cu freamătul muncii celor ce montează decorurile. CONTEMP. 1949, nr. 158, 8/1. Stă rezemat de un stîlp cu mîinile la spate și privește la un om care montează o piesă. ib. 1955, nr. 463, 3/7. ◊ R e f l. p a s. La reluarea lucrului se destupă găurile și se montează la loc toate aparatele. IOANOVICI, TEHN. 43, cf. 40. Piesele fabricate. . . le expedia apoi sub pază la cealaltă fabrică, unde se montau. BENIUC, M. C. I, 263. 2, (Complementul indică sisteme tehnice, piese, p. e x t. fabrici etc.) A plasa, a amplasa pe locul de funcționare. Cristescu apăsă un buton mare, montat pe colțul biroului, GALAN, B. I, 9. ◊ R e f l. p a s. Pentru ca mașinile- unelte să lucreze în condiții optime,. . . acestea nu se așază direct pe pardoseala atelierului, ci se montează pe o fundație anume construită. IOANOVICI, TEHN. 350. 3. A pregăti un spectacol artistic (din punct de vedere al decorurilor și costumelor). Spre a pune o piesă în scenă, mai ales una originală, se cere munca autorului pentru a o scrie, munca actorilor pentru a o studia și munca întregului aparat al regiei de scenă pentru a o monta. CARAGIALE, O. III, 292. Liceul cheltuia parale montînd „Apus de soare” cu mucava. I. BOTEZ, B. I, 65. 4. A pune la cale; a crea un incident, o întîmplare (cu scopul de a trage foloase). Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Treburi montate de cele mai multe ori din fir în păr, ca și faimoasele naufragii ale faimosului lanulea. BOGZA, Î. 331. ♦ (Complementul indică oameni) A întărită împotriva cuiva sau a ceva; a ațîța. Cf. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Gîndi. . . , ofensat de tonul ultimelor cuvinte ale Elefantului, că va ieși acum o dandana cumplită, cu urmări care îl speriară. Nu trebuia sâ-l monteze pe Elefant. PAS, Z. III, 25. – Prez. ind.: montez. – Din fr. monter.

INDICA, indic, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

ÎNTINDE, întind, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DE² prep. 1) (exprimă un raport calificativ, indicând apartenența, calitatea, proveniența, timpul, locul, originea, destinația, posesorul etc.) Un pahar de apă. Voce de bărbat. O felie de pâine. Moară de vânt. Mașină de spălat. Lucru de mână. Schimb de păreri. Coleg de clasă. Gazetă de perete. 2) (exprimă raporturi circumstanțiale, indicând modul, timpul, locul, cauza, scopul etc.) Se face de rușine. A plecat de ieri. Pleacă de acolo. Lucrează de ieri. A repetat de mai multe ori. Bun de glume. Bun de vânzare. 3) (exprimă raporturi completive, indicând obiectul, agentul unei acțiuni) Are de lucru. S-a aflat de el. Este demn de laudă. 4) (servește drept indice al supinului) De vândut. De legănat. De învățat. 5) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării dincolo de un oarecare obiect) S-a uitat de după ușă. A apărut de după deal. 6) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) A veni de cu zori. Culcatul de cu seară... 7) (exprimă raporturi de agent) Aceste obiecte au fost confecționate de către țărani. 8) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării) S-a sculat de la masă. A plecat de la oraș. 9) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) Este un an de la balul de absolvire al liceului. 10) (exprimă raporturi spațiale, relevând locul situat în imediată apropiere de ceva sau de cineva.) S-a dus de lângă casă. Livada de lîngă sat. 11) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul de la suprafața unui obiect) A strânge recolta de pe câmp. Fructele de pe copac. 12) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) S-a eliberat de pe la amiază. 13) (exprimă raporturi relaționale, indicând obiectul de referire) Secția agricolă de pe lângă Guvernul Moldovei. 14) (exprimă raporturi locative, indicând locul de dincolo de ceva) Vești de peste hotare. 15) (exprimă raporturi locative, indicând locul cu o anumită aproximație) Au apărut de prin alte localități. Oameni de prin părțile Orheiului. 16) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) Lucrează de prin luna august. 17) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul dintre mai multe obiecte) Spațiul de printre clădiri. 18) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând momentul final) Sforțările de până acum. 19) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând un oarecare fapt ce constituie o limită) Situația social-politică de până la război. 20) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situat mai jos de ceva sau de cineva) A fost scos de sub mașină. /<lat. de

SUB prep. 1) (exprimă un raport spațial, indicând poziția de mai jos de ceva sau de cineva) Șade sub copac. 2) (exprimă un raport temporal, indicând perioada de timp în decursul căreia are loc ceva sau momentul apropiat) În timpul; pe vremea; înspre; către. Au ajuns sub seară. 3) (exprimă un raport cauzal, uneori cu o nuanță temporală sau locală) Din cauza; de. Pietrele s-au sfărâmat sub loviturile valurilor. 4) (exprimă un raport modal, indicând o anumită situație sau inferioritatea unei caracteristici) Lucrarea a fost scrisă sub conducerea șefului. Articolul este scris sub nivel. ◊ Sub pretext (sau motiv) indicând un fals motiv. Sub ochii cuiva în prezența cuiva; de față cu cineva. Sub nici un cuvânt (sau chip, motiv) cu nici un preț; nici într-un caz. Sub semnătură având semnătura cuiva; fiind semnat de cineva. A trece sub tăcere a nu spune ceva; a tăinui. A ține sub strajă a păzi; a ține arestat. A ține sub cheie (sau sub lacăt) a ține închis, încuiat. Sub auspiciile cuiva sub protecția, sub patronajul cuiva. Sub așteptări la un nivel mai scăzut decât era de așteptat. Sub lozinca având ca deviză. Sub titlu de având titlul. /<lat. subtus

URMĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care urmează după ceva sau după cineva. Să intre ~orul. 2) Care este indicat în cele ce urmează. A trage ~oarele concluzii. Ne-a relatat ~oarele. /a urma + suf. ~tor

hâț², interj. – Haț; indică o mișcare bruscă, când cineva smucește sau trage ceva. – Forma onomatopeică.

INDICA, indic, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

ÎNTINDE, întind, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

BĂGA, bag, vb. I. (În opoziție cu scoate, uneori în concurență cu pune, adesea sinonim cu vîrî, de care totuși se deosebește prin faptul că acesta din urmă exprimă de obicei o introducere forțată în ceva) I. (Avem a face cu imaginea concretă a introducerii unui lucru sau a intrării cuiva într-un spațiu mărginit) 1. Tranz. (Cu privire la un lucru, mai rar la o ființă; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «la» sau «sub») A pune, a introduce, a vîrî (într-un spațiu închis sau acoperit). Băgau în forjă o bucată... de oțel și apoi o scoteau cu cleștele, roșie. PAS, L. I 72. Plin de bucurie luă Petru pușculița, o băgă sub șerpar și plecă. RETEGANUL, P. II 62. Moșneagul degrabă îl prinde [purcelul], îl bagă în traistă așa plin de glod... cum era. CREANGĂ, P. 75. ◊ Absol. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd, Dar omul care-i frumos, Cînd ajunge, bagă-n coș. HODOȘ, P. P. 58. ◊ Expr. A băga (ceva) în gură (mai ales în construcții negative) = a îmbuca, a mînca. Șez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ȘEZ. I 107. A(-și) băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva), a se-pătrunde (de ceva). Iară Mihai adună toate sfaturile lor și le băgă în cap; apoi se puse pe lucru. ISPIRESCU, M. V. 10. Băgat-ai în cap vorbele mele? – Da, stăpîne! CREANGĂ, P. 208. (Absol.) Bagă-n cap și înțelege. TOMA, C. V. 470. A-și băga mințile în cap = a se cuminți, a-și da bine seama de urmările faptelor sale. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva), să se convingă (de ceva). Arendașul se arătă zorit să-i bage... în cap ce trebuia să facă. PAS, L. I 22; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat). Cine ți-a mai băgat în cap și asta? ▭ Lui Euristeu... îi băgase în cap Iunona că Ercule... are să-l dea jos de pe scaunul împărăției. ISPIRESCU, U. 33. A-și băga nasul în ceva (sau undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva sau în toate). A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar = a înfunda (pe cineva), a-i închide gura, a-l pune în imposibilitate de a mai replica ceva. A băga (pe cineva) în sîn = a arăta (cuiva) dragoste mare. Nu-ncetezi de a-l ocări... – Ei, ba nu cumva ai vrea să-l bag în sîn și să-l cocolesc. ALECSANDRI, T. 600. Măi bădiță Gherasim, Eu de drag te-aș băga-n sîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Determinarea locală e focul, apa sau alt lichid) Mîna-n valuri că băga, Mreana-n mînă-o apuca. ALECSANDRI, P. P. 29. (Expr.) A(-și) băga mîna-n foc pentru cineva = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. (Rar) A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. [Altădată] omul... nu-și băga mîna în sînge pentru vreo apărare. CONACHI, P. 296. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în primejdie. Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc; S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci fugit. COȘBUC, P. I 229. A băga (pe cineva) la apă v. apă. ◊ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «printre», «pe (sub)» și arătînd spațiul (îngust sau acoperit) prin care se bagă ceva sau cineva) Bag mîna printre gratii. ♦ (Determinarea locală indică un corp solid) A face să intre (izbind), a vîrî, a împlînta. Îl izbi de pămînt și-l băgă în țărînă pînă-n glezne. EMINESCU, N. ♦ (Cu intervertirea determinărilor) A înfige. A băgat puiul în frigare. 2. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în» sau «la», «înlăuntrul», «sub» sau de adverbe de loc) A face să intre într-un spațiu închis sau acoperit (uneori înșelînd sau amăgind), a duce, a mîna în... (sau sub... ). Bagă vitele sub (sau în) șură! ▭ L-a băgat într-o odaie foarte curată. CARAGIALE, O. III 63. Nu putea să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacele. DRĂGHICI, R. 101. Nu ți-e milă și păcat! De la.părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în groapă sau în pămînt) = a omorî pe cineva cu zile, a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. David al meu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. (Refl.) Că nimic nu ți-am greșit, Mîndruță, nici c-un cuvînt; Că dacă ți-aș fi greșit, De viu m-aș băga-n pămînt. HODOȘ, P. P. 97. A băga (subînțeles «boii» sau «vitele») la (sau în) plug sau în cîrd cu cineva = a se întovărăși (cu cineva) spre a-și face arătura sau a paște vitele în comun; fig. a se asocia, a-și face de lucru cu cineva. Vei ști că vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de-aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. Tattău i-acum acolo, ară. A băgat la plug cu Petrea Mazîlu. SANDU-ALDEA, D. N. 229. Ține minte, în tot vacul, Și nu-ți băga-n cîrd cu dracul. PANN, P. V. III 25. Pînă nu bagi cu omul în plug, nu-i cunoști năravul (= pînă nu lucrezi sau nu stai (mai multă vreme) împreună cu cineva, nu-i poți cunoaște firea). A băga oile în lapte = a despărți oile de miei, primăvara, și a începe a le mulge, spre a face brînză. (Refl. pas.) Bărbații ies la cîmp, la stînă. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. (Familiar) A băga (pe cineva) sub covată v. covată. (Determinat prin «în (sau la) temniță sau închisoare», «la ocnă», «la răcoare», «la umbră») A închide, a întemnița. În temniți vrut-au să mă bage. BENIUC, V. 103. Haide, nene, că ne bagă în pușcărie! PAS, L. I 42. Mă băgară frumușel la umbră. RETEGANUL, P. V 83. ♦ (Determinat prin «în lanțuri», «în fiare») A lega. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. 3. Refl. (Despre oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «sub», «între», «printre», «după» sau de adverbe de loc) A intra, a se vîrî într-un loc (îngust sau acoperit sau într-o mulțime, uneori cu intenția de a se ascunde sau de a dispărea). Plecară pe cale, vrînd să se bage undeva, să doarmă pe noapte. RETEGANUL, P. II 34. Are nărav că, cum intră în casă, mai întîi se bagă după cuptor. RETEGANUL, P. V 41. Fiul craiului... se potrivește spinului și se bagă în fîntînă. CREANGĂ, P. 205. Craiul însă, vrînd să-l ispitească... se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs... iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Rămîi, brazdă, după plug, Că eu de astăzi mă duc Și mă bag în codrii verzi, De astăzi nu mă mai vezi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Printre lume se băga, De mă-sa s-apropia. TEODORESCU, P. P. 525. ◊ Expr. A se băga în ochii cuiva = a se vîrî în cineva cu multă insistență (mai ales spre a-i dovedi ceva, spre a-l convinge despre ceva). Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?... Nu-ți paie lucru de șagă! Și mă băgăm în ochii moșneagului și făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. A Se băga în (sau, mai rar, la) cineva sau în sufletul cuiva = a se vîrî, a se îndesa în cineva; a nu mai slăbi pe cineva. Cînd s-au arătat acea măguiață (= mogîldeață) neagră pe la miezul nopții și se tot băga la dînsul, s-au înfricoșat foarte și au fugit. SBIERA, P. 148. Iaca dulcețile, cucoană!-... Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți... stăi colo. ALECSANDRI, T. 923. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva = a se insinua, a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «prin» și arătînd spațiul deschis prin care intră sau trece cineva) Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca. BIBICESCU, P. P. 333. ♦ (Regional, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «pe la», «pînă la») A se abate. După ce se-nseră, porni cătră casă, dar, fiind întunerec și fiindu-i frică să meargă acasă, se băgă pînă la nașul. RETEGANUL, P. I 70. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca. BIBICESCU, P. P. 286. II. (Avem a face cu imagini abstracte și cu sensuri figurate) 1. Tranz. (Cu privire la o sumă de bani, un capital) A angaja, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. (Mai ales popular, cu privire la o plîngere sau la o cerere) A introduce, a înainta (autorităților competente). Am băgat plîngere la tribunal. Am băgat actele. 3. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «între» sau «printre», în expr.) A băga zîzanie (sau zîzanii), intrigă (sau intrigi), vrajbă etc.= a provoca discordie, a semăna vrajbă, a face intrigi (între două sau mai multe persoane), a învrăjbi. Iuga [moșierul] a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i mai bage zîzanie între țărani. REBREANU, R. I 96. Celelalte zeițe băgară zîzanie printre toți craii elenilor. ISPIRESCU, U. 10. 4. Refl. (Cu diverse determinări care indică o ocupație, o meserie) A se angaja într-un serviciu. Micluț... se băgase cioban la părinții lui But. DUMITRIU, N. 204. O femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A se băga la stăpîn = a) a se tocmi ca om de serviciu la cineva. (Eliptic) Bine, zise baba,¹ eu am lipsă de slugă, să umble la capre; bagă-te la mine. RETEGANUL, P. III 36. Cine se bagă fără tocmeală iese fără socoteală (= cine nu stabilește de la început condițiile unui angajament nu capătă, la sfîrșit, ceea ce i se cuvine). ◊ Tranz. L-a băgat argat. ▭ Alții fuseseră băgați la fierărie, la tîmplărie. PAS, Z. I 254; b) fig. a-și lua angajamente care-l pun (pe cineva) la discreția altuia (fără să-și fi dat seama despre aceasta de la început). Pentru bani luai bătrîn Și mă băgai la stăpîn. PANN, P. V. II 126. ◊ (Expr.) A băga (pe cineva) în pîine v. pîine. ◊ Tranz. (Popular, determinat prin «la oaste» sau «cătană», «în cătănie», «în cătane») A lua (pe cineva) la armată, a înrola. (Refl.) Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag In cătane s-a băgat. HODOȘ, P. P. 215. 5. Refl. (Determinat printr-un conjunctiv) A se prinde, a se angaja (să facă ceva). ♦ (Mai ales în Munt. uneori eliptic) A se amesteca (într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere). Amu, primam zice că el nu se bagă, că să-mi iau hîrtia înapoi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A se băga în vorbă = a intra în vorbă. Se băga iar în vorbă Știulete Constandin. PAS, L. I 125. 6. Tranz. (Cu privire la persoane; urmat de determinări abstracte introduse prin prep. «în» sau «la») A aduce (pe cineva) într-o situație neplăcută, dificilă. A băga pe cineva în bucluc. A băga în încurcătură. A băga în datorii. ▭ Acuma căuta iară, în tot feliul, să-l bage în alt necaz și mai mare, că nu putea privi cu ochi buni starea cea fericită a băiatului. SBIERA, P. 77. Ea vrea să-l bage în ispită. ISPIRESCU, U. 97. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ♦ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă de ceva, a-i strecura în suflet teama și îngrijorarea de ceva. A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase= a) a tulbura (pe cineva) sufletește, a-l face să-și piardă cumpătul, a-l impresiona puternic. Cînd [zîna] se uita la cineva, cu ochii ei ceia mari și negri ca murele, îl băga în boale. ISPIRESCU, L. 78. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23; b) a umple (pe cineva) de spaimă, a îngrozi. (Refl., rar) Cum l-au zărit popa, s-au băgat în toate boalele și s-a temut să-i deschidă poarta. SBIERA, P. 11. A băga rufele în boală v. boală. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile), în sperieți (sau în toți sperieții) în groază (sau în toate grozile morții), în spaimă sau a-i băga (cuiva) frica sau fiori în oase sau a băga spaima în cineva = a umple (pe cineva) de spaimă, de groază, de frică; a speria, a îngrozi, a înfricoșa (pe cineva). Spaimă-n domni băga Chivără Roșie. BENIUC, V. 153. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91. Se năpusti asupra ei un lup, cu niște ochi turbați și zgîiți, de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Refl. Du-te, Alisandre, nu mai sta, că de ce stați de-aia vă băgați în primejdie. DUMITRIU, B. F. 135. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau (învechit și popular) a băga seamă cuiva (sau de ori la ceva sau cineva) = a observa, a da atenție (cuiva sau unui lucru); a lua în seamă (ceva sau pe cineva); p. ext. a cinsti, a stima. [Zgripsorul] a trecut fîlfîind spre cuibul său fără a mă băga în samă. SADOVEANU, N. F. 47. O învăță tot ce trebuia să știe... ca să nu fie urîtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărați. ISPIRESCU, L. 13. Și mai fost-au chemați încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. 279. De mă-sa s-apropia, Nimeni seamă nu-i băga. TEODORESCU, P. P. 525. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. A băga de seamă sau (rar) a băga seamă că... = a lua seama, a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva), a remarca, a observa (ceva). Abia tîrziu am băgat de seamă neclintirea plutelor mele. SADOVEANU, N. F. 66. El, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise. ISPIRESCU, L. 9. Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă seamă că e lîngă o frumuseță și nu se uita. NEGRUZZI, S. I 37. (Absol.) Bagă de seamă, nu-l scăpa pe jos. DUMITRIU, B. F. 132. Trebuie să băgăm bine de seamă, căci dușmanul are o mie de mijloace... CAMILAR, TEM. 57. (Cum) bag seamă (sau seama) = după cît mi se pare, pare-mi-se, pasămite. Bag seamă, căpitanul a isprăvit repertorul. VLAHUȚĂ, la TDRG. Frunză verde și iar verde, Ce mi-i dor nu se mai vede, Nu se vede, nu s-aude, – Bag seamă n-are de unde; Că s-au tare depărtat Și de mine ș-a uitat. HODOȘ, P. P. 85.

AVEA, am, vb II. Tranz. I. 1. A stăpîni, a poseda. Nu au despoții atîtea puști ca să poată doborî pe toți cei însetați de libertate. CAMIL PETRESCU, B. 119. [Copilul] după ce văzu că nu mai are de nici unele, și nici părinți, se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. Nu mai avea băiatul nici cu ce să vie-napoi acasă. CARAGIALE, O. III 39. Am auzit că ai o furcă de aur, care toarce singură. CREANGĂ, P. 96. ◊ Expr. (Familiar) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am avut ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la», precizînd proveniența obiectului posedat) Avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. Îmbracă-te iute în pielea cea de urs, care o ai de la tată-tău. CREANGĂ, P. 215. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» arătînd destinația obiectului posedat) S-o aibi de zestre pe cînd te-i mărita. SBIERA, P. 207. Să prinzi vreo fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280. ◊ Fig. (Complementul este un abstract; uneori cu determinări introduse prin prepoziții) Ai dreptate, bădie Neculăieș... De unde să știi dumneata ce-aștept eu? SADOVEANU, P. M. 45. Avea o părere proastă despre el, cu totul pe nedrept. CAMIL PETRESCU, U. N. 26. Țara are nevoie de tihnă. DELAVRANCEA, A. 55. Trebuie întîi să omorîm pe zmeu, fiul zmeoaicei, căci, pînă va fi acesta deasupra pămîntului, pace de el nu veți avea. ISPIRESCU, L. 195. Împărăteasa a avut de grijă și pentru aceasta. ISPIRESCU, L. 107. (Popular) Nu știu dacă ai la știință ori ba. CREANGĂ, P. 313. ◊ Expr. (Eliptic) Ce am eu de acolo? v. acolo. ◊ (Verbul împreună cu complementul său formează o locuțiune verbală) A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea (o) dorință = a dori. A avea o ceartă = a se certa. Se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. A avea scăpare = a scăpa. Nu mai ai scăpare din mîna mea! ISPIRESCU, L. 223. A avea nădejde = a nădăjdui. Pot să am nădejde în voi? CREANGĂ, P. 20. A avea (un) vis = a visa. Vis frumos avut-am noaptea. EMINESCU, O. I 80. A avea în cinste = a cinsti. Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. RUSSO, O. 102. A avea trebuință = a-i trebui. Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. ALECSANDRI, C. 43. ◊ (Verbul împreună cu complementul său corespund unui verb pasiv) Să avem iertare, stăpîne! CREANGĂ, P. 204. ♦ Expr. A avea căutare v. căutare. ◊ (Complementul indică un raport de rudenie, de prietenie sau altfel de raporturi sociale; uneori aceste complemente sînt introduse prin prep. «de») Am un comandant energic. ▭ Mi s-au dus în pribegie doi feciori ce-am avut. SADOVEANU, N. P. 7. Avere-ai azi și dumneata Nepoți, să-ți zică: moșu... Aveai cui spune la povești Cu împăratul Roșu. GOGA, P. 33. Acela va avea fata de nevastă. RETEGANUL, P. IV 73. Își alese... un ogar, să-l aibă de tovarăș. ISPIRESCU, L. 297. Pardon, răspunse șireata cu un zîmbet nevinovat; nu știam că... avea musafiri. NEGRUZZI, S. 227. (Refl. reciproc) Nea Toma și nea Costea se au prieteni de cînd jucau leapșa împreună. TEATRU, II 188. ♦ (Cu privire la creații ale spiritului omenesc) A fi autorul a... Vasile Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ (De obicei în legătură cu o determinare locală sau temporală) A exista, a se afla (în posesia, în preajma, în mediul cuiva). Aveți pe acolo astfel de cărți? ▭ Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi. EMINESCU, O. I 137. ◊ (În legătură cu o determinare locală indică poziția unor obiecte în raport cu cineva sau ceva) Ia ce-ți place din ceea ce am dinainte. ISPIRESCU, L. 384. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice «Nițu vine» Are-un galben de la mine. TEODORESCU, P. P. 305. 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit cînd mă întorc la mine acasă de la treburi? SADOVEANU, N. F. 43. ◊ Expr. A avea ac de cojocul cuiva v. ac. A avea loc v. loc. A avea un post = a ocupa, a deține un post. A avea o meserie = a cunoaște și a practica o meserie. A avea vreme (sau timp) = a dispune de timp, a fi liber sau disponibil (pentru a face ceva). Acum, lasă-mă! n-am vreme. Îmi spui cînd mă întorc. DAVIDOGLU, M. 10. Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. SADOVEANU, N. F. 33. Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. ISPIRESCU, L. 390. A avea (ceva) pe mînă v. mînă. A avea (ceva) la îndemînă v. îndemînă. A avea zile v. zi. Cîte zile o avea v. zi. A (nu) avea zile bune (cu cineva) v. zi. ◊ (Locuțiune verbală) A avea (ceva) la dispoziție v. dispoziție. ◊ A se folosi de serviciile cuiva, a dispune de cineva sau de ceva în scopul unor servicii. Are un doctor bun. ▭ Are păzitor la cireadă un cîine. ISPIRESCU, U. 55. 3. A fi compus, alcătuit din... Casa are patru etaje. ◊ A fi înzestrat (cu ceva). În frunte șapca avea cîteva litere. DUMITRIU, B. F. 6. Avea Ileana ochi de soare și galben păr, un lan de grîu. COȘBUC, P. I 122. Scorpia... este mai rea decît soră-sa și are trei capete. ISPIRESCU, L. 6. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut... știu că am avea ce asculta! CREANGĂ, P. 119. ◊ Expr. A avea cap (sau gură, inimă, minte, nas, obraz, ochi, rost) v. c. A avea peri răi v. păr. ◊ (Cu privire la calități psihice) A avea talent. Are memorie bună. Nu are răbdare de loc. ▭ Ar trebui să ai mai multă judecată. SADOVEANU, N. F. 33. De ai curaj să mai mergi, poți s-o întrebi pe dînsa. ISPIRESCU, L. 358. În acel echipagiu dinapoi era o tînără damă blondă, a căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. ♦ A cuprinde, a conține. Balta are pește. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare, Și-n mînă flori, și flori la piept, Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. ◊ Expr. A avea în mînă (și) pîinea și cuțitul v. pîine. A avea (pe cineva) la inimă = a-l avea în puterea sa. (Fig.) A avea (ceva) în gînd sau în minte, pe suflet (sau la sufletul său), pe conștiință, pe cap; a avea (pe cineva) la inimă (sau, familiar, la stomac) v. c. A avea (pe cineva) drag = a-i iubi. Ei, acum ghicește singur De te am eu drag ori nu? COȘBUC, P. I 178. El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. SBIERA, P. 169. (Refl. reciproc) Vai bădiță, dragi ne-avem; Ne-am lua, nu ne putem. MARIAN, O. II 199. ♦ A fi îmbrăcat cu..., a purta. Avea haină albă. 5. (Complementul exprimă o măsură de suprafață, de greutate, de volum etc.) A fi de o anumită înălțime, întindere, greutate etc. Un zid avînd doi metri înălțime. ▭ Știuca... avea cel puțin șase kilograme. SADOVEANU, N. F. 103. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. Supărarea acum nu avea margini. RETEGANUL, P. V 20. ♦ (Complementul exprimă o noțiune de timp) A fi de o anumită vîrstă. l-am spus că ești un copil, că nu ai decît cincisprezece ani. CAMIL PETRESCU, B. 57. Dinainte [în trăsură] era un om bălan, ce putea să aibă 35 ani. NEGRUZZI, S. I 37. 6. (Cu privire la sentimente și senzații) A simți. Are o foame de lup. ▭ Toți avea milă de ea. ISPIRESCU, L. 309. Dragostea ce el [Mihai Viteazul] arată că are pentru popoarele învinse... BĂLCESCU, O. II 271. Are ciudă pe alia. ȘEZ. I 157. Frunză verde ș-o nuia, Cum să n-am inimă-rea: Eu iubesc, altul mi-o ia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383. ♦ Expr. Ce ai? = ce supărare sau ce durere te-a ajuns? ce ți-e? Arald, ce însemnează pe tine negrul port?... Ce ai? EMINESCU, O. I 97. [Păcală:] Ce ai astăzi, măi Tîndală, de ești așa supărat? ALECSANDRI, T. 161. (Familiar) A (nu) avea (nici) pe dracul v. drac. A avea ceva cu cineva = a purta, necaz cuiva, a-i căuta pricină. De aveți ceva cu noi, răspundeți! SEVASTOS, N. 114. Eu nu știu ce are cu mine. RETEGANUL, P. II 57. (Regional și familiar) N-are nimic! = nu-i nimic, n-are nici o importanță. Mă gîndeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. PREDA, Î. 99. ♦ (Cu privire la afecțiuni, boli) A suferi de... Are scarlatină... Are bătăi de inimă. 7. (În legătură cu procese ale gîndirii) A-i trece (ceva) prin minte, a fi preocupat de... Am o idee. Are gînduri multe. ◊ Expr. A avea de gînd v. gînd. 8. (În expr.) A avea (pe cineva) în de bine = a privi (pe cineva) cu ochi buni. Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decît frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. BĂLCESCU, O. II 302. ◊ Refl. (În expr.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = a fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie), a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat). Se avea bine, ca frații. ISPIRESCU, U. 34. Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. PANN, P. V. II 96. II. (În legătură cu un al doilea verb) 1. (Urmat de infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. COȘBUC, P. I 94. De cîte ori avea cîte ceva greu de făcut, chema calul. ISPIRESCU, L. 149. Să știi de la mine ce ai să faci cînd vei ajunge acolo! CREANGĂ, P. 170. Ce avui a mai vedea! PANN, P. V. I 99. ◊ (Al doilea verb este subînțeles) Am examen = trebuie să dau un examen. Am o conferință = trebuie să țin o conferință. Am ședință = trebuie să asist la o ședință. ◊ Expr. A avea de furcă cu cineva (sau ceva) v. furcă. A avea de lucru cu cineva (sau ceva) v. lucru. b) (În forma negativă) A fi destul să... N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace. EMINESCU, O. I 121. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decît = încearcă, fă cum spui, cum vrei, treaba ta, puțin îmi pasă. c) A putea să... N-am a mă plînge de nimic. ISPIRESCU, L. 12. Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela, altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. ◊ Expr. (Eliptic) A nu avea încotro v. încotro. d) A fi în drept, a i se cuveni. Să faci tocmală că după ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu. CREANGĂ, P. 146. e) (În expr.) A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) v. face. N-are a face! v. face. 2. (Mai ales în formă negativă, construit cu «ce», «cum», «cînd», «unde», «cine», urmate de un infinitiv fără prep. «a» sau de un conjunctiv) A (nu) ști, a (nu) putea, a (nu) găsi. Toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. ISPIRESCU, L. 380. Multe sînt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege. CREANGĂ, A. 100. Harap-Alb, nemaiavînd ce zice, mulțămește. CREANGĂ, P. 223. N-avea cui să lese moștenirea urii lui. EMINESCU, N. 8. Ea-i răspunde: n-am ce face. ALECSANDRI, P. P. 240. ◊ Expr. A (nu) avea de ce v. ce. N-aveți pentru ce v. ce. A (nu) avea cînd v. cînd. A (nu) avea cum v. cum. A (nu) avea unde, a (nu) avea de unde v. unde. ♦ Unipers. A (nu) fi, a (nu) se găsi cineva (pentru a face un lucru). N-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L. 15. Ai să te duci în fundul iadului și n-are să aibă cine te scoate. CREANGĂ, A. 17. Jele-i, doamne, cui i-i jele, Jele-i, doamne, codrului, De armele hoțului, Că le plouă și le ninge Și n-are cine le-n- cinge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288. ◊ (Popular, în formă personală) Ast lucru l-aș face-ndată, Dar n-am cine să mă bată. PANN, P. V. I 107. III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Eu am luat-o fără drum în sus. BENIUC, V. 7. Bine ați venit sănătoși! ISPIRESCU, L. 1. Mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toți spărieții. CREANGĂ, P. 186. ◊ (Popular și poetic; formele auxiliarului urmează după participiu) Nepoate, mai văzut-ai pietre nestimate așa de mari? CREANGĂ, P. 217. Juratu-m-am și mă jor (=jur). JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut, merge, căci terminasem lucrarea. ▭ Așa ați vrea voi... să-și rupă oamenii coastele. DUMITRIU, B. F. 7. 3. (Urmat de conjunctiv servește la formarea unui viitor popular și familiar) Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. Cînd ai s-ajungi doctorul Lor [al mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. Curînd aveți să mă plîngeți; în van aveți să mă chemați; de unde m-oi duce, nu mă mai întorc. SADOVEANU, N. F. 7. Aveți să mergeți! RETEGANUL, P. III 9. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. D-apoi dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? CREANGĂ, P. 299. 4. (În construcții perifrastice) A urma să... Aici avea să se ridice o fabrică. Avea să se înscrie la cursurile serale. ▭ În revărsatul zorilor avea să plece din nou. BART, E. 255. – Forme gramaticale: prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au; prez. conj. pers. 2 sg. ai și (regional) aibi (CREANGĂ, P. 151), pers. 3 aibă; (III 1) am, ai, a, am, ați, au; (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar; part. avut.

hâț², interj. – Haț; indică o mișcare bruscă, când cineva smucește sau trage ceva. – Formă onomatopeică.

hâț, interj. Haț; indică o mișcare bruscă, când cineva smucește sau trage ceva. – Formă onomatopeică.

dragoste sf [At: CORESI, EV. 33 / V: (reg) ~gus~, ~tă / Pl: ~ (îvp) ~ti / E: vsl драгость] 1 (De obicei la sg; adesea cu determinări care indică obiectul afecțiunii) Sentiment puternic de afecțiune pentru cineva sau ceva Si: amor, iubire. 2 (Rar) ~ de sine Egocentrism. 3 (Îlav) Cu (mare ori cea mai mare sau multă) ~ sau cu toată ~a În mod (extrem de) drăgăstos. 4 (Îal) (Extrem de) bucuros. 5 (Pop; îe) A fi în ~ cu cineva sau, înv, a fi legat în ~ cu cineva A avea cu cineva relații de caldă afecțiune. 6 (Pop; rar; îe) A fi în (sau, înv, întru) ~a cuiva sau, înv, a-l lua (pe cineva) în (ori la) ~ sau a fi în ~ la cineva A se bucura de protecția cuiva. 7 (Îae) A-și câștiga calda afecțiune a cuiva. 8 (Reg; îe) A avea ~ să... A-i plăcea să... 9 (Îe) A face ~ (cu cineva) A avea relații sexuale cu cineva 10 (Îvr; îae) A se afla în calde relații afective (cu cineva). 11 (Pfm; îe) A (mai) slăbi cu ~a (pe cineva) A înceta cu insistențele (fals afectuoase) pe lângă cineva. 12 (Pfm; îe) A omorî (pe cineva) cu ~a A-și manifesta, în mod exagerat, afecțiunea (față de cineva). 13 (Iuz; în formule de politețe) Fă ~! Fii (așa de) bun! 14 (Reg; îs) ~ împrumutată Iubire reciprocă. 15 (Reg; îs) ~ de odată Întâia iubire. 16 (Îe) A se topi (sau a se sfârși, a muri etc.) de ~ sau a fi nebun de ~ A iubi enorm de (pe cineva). 17 (Îvp; îlv) A avea (pe cineva) în ~ A iubi (pe cineva). 18 (Îvp; îlv) A se lua în ~ A se iubi. 19 (Ccr) Ființă iubită. 20 (Pgn) Obiectul iubirii cuiva. 21 Legătură sexuală. 22 Relații amoroase. 23 (Mpl; în descântece) Ființă mitologică care simbolizează iubirea Si: (reg) dragna. 24 (Reg) Pornire nestăvilită (și reprobabilă) pentru cineva sau ceva Si: patimă, slăbiciune. 25 (Îrg; îe) A-și face de ~ A-și face de cap. 26 (Îrg; lpl; îf drăgăstile) Numele unei hore nedefinite mai de aproape. 27 Melodie după care se execută dansul drăgăstile (26). 28 (Reg) Plantă erbacee cu frunze lanceolate, dințate și cu flori roz-purpurii Si: masa-raiului (Sedum fabaria). 29 (Bot; reg) Iarbă-grasă (Sedum maximum). 30 (Bot; reg) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 31 (Bot; reg) Limba-cucului (Botrychium lunaria). 32 (Bot; reg; îc) ~a-fetei Silur (Euphrasia stricta). 33 (Bot; reg; îac) Silur (Euphrasia rostkoviana). 34 (Reg; îc) ~a-fetelor Ou vopsit numai în roșu de Paști Si: merișor.

iată i [At: TETRAEV. (1574), ap. GCR I, 9/4 / V: ietă, (reg) etă, ete, etete / E: bg ето] 1 Cuvânt prin care se atrage atenția asupra cuiva sau a ceva. 2 (Urmat de forma neaccentuată a pronumelui personal) Indică apariția cuiva Iată-mă(-s), (pop) ia(că)tă-mă-s. 3 (Șîcs, îvp, iată-vă-l-ăi, iată-o-i) Uite! 4 (Pop; după „când”, „numai ce”) Cuvânt care exprimă surpriza.

urmări vt [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 332/17 / Pzi: ~resc și (îvr) ~rez / E: urma¹ + -ări] 1 A merge (în ascuns) în urma cuiva. 2 A privi cu interes acțiunile și reacțiile cuiva. 3 A ține pe cineva sau acțiunile cuiva sub observație. 4 A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 5 A intenta cuiva proces. 6 (Reg; cu subiectul „câinele”) A adulmeca vânatul și a merge pe urma lui. 7 A parcurge un anumit traseu păstrând o anumită direcție. 8 (Cu complementul „gând”) A duce mai departe un lucru început (și întrerupt) Si: a continua (3), a urma¹ (23). 9 A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 10 A însoți pe cineva sau ceva cu privirea, cu gândul etc. 11 (Fig; subiectul indică idei, sentimente, imagini, cuvinte etc.) A preocupa neîncetat (pe cineva) Si: a obseda, a chinui (5), a tortura. 12 A examina o problemă (științifică), un fenomen, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (de obicei practic) Si: a cerceta (2). 13 A avea drept scop ...

voi² [At: COD. VOR.² 1^r/7 / Pzi: ~esc, voi / E: pbl drr voie cf slv волити] 1-3 vt(a) A vrea (1-3). 4 vi A avea voință (2). 5 vi A-și manifesta voința (2). 6 vt(a) (Subiectul este instanța divină) A orândui. 7 vt (Înv) A alege (29). 8 vt (Înv) A prefera (1). 9 vt (Îcn) A îndrăzni. 10 vt (Îcn) A se îndemna. 11-12 vt A vrea (17-18). 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) binele (sau, îvp, bine) A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 14 vt (Îae) A ajuta pe cineva. 15 vt (Îae) A fi binevoitor cu cineva. 16 vi (Îvr; îe) A ~ în fețe A fi părtinitor. 17 vt (Îe) A ~ cuiva răul (sau, îvp, rău ori rele) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 18 vt (Îae) A dușmăni pe cineva. 19 vt (Subiectul este Dumnezeu; adesea determinat prin „dulce” sau „bine”) A vrea (39). 20 vt (C. i. oameni) A vrea (40). 21-22 vtr A (se) vrea (39-40). 23 vr (Îvr) A se consacra (2). 24 vt A pretinde. 25 vt A solicita. 26 vt A ordona. 27 vt A aștepta ceva de la cineva. 28 vr A se pretinde. 29 vt (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A susține. 30 vt (Mai ales îcn) A fi de acord. 31 vt (Mai ales îcn) A permite. 32 vt (Îe) A nu ~ să audă (de...) A respinge categoric. 33 vt (Îe) A nu (mai) ~ să audă (sau să știe) de cineva A rupe relațiile cu cineva. 34 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) dreptul A acorda (cuiva) dreptul la … 35 vt (Bis; înv) A primi (o dogmă, o credință, o misiune). 36 vt (C. i. oameni) A vrea (57). 37 vt (Îe) A nu ~ să știe (sau, îvr, să cunoască pe cineva) de … A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 38 vt (Îcn; subiectul indică obiecte) A fi în stare.

vrea [At: PSALT. HUR. 65^v/15 / V: vroi / Pzi: vp 1 vreau, 2 vrei, 3 vrea, 4 vrem, 5 vreți, 6 vor; va 1 voi (pop, oi), 2 vei (pop, ăi, ei, îi, i, oi), 3 va (pop, o, a), 4 vom (pop, om), 5 veți (pop, ăți, eți, oți), vor (pop, or) / E: ml volere] 1 vt(a) A avea voința (4) de a face ceva Si: a decide (1), a hotărî (6), a ține, a voi² (1). 2 vt(a) A urmări atingerea unui țel Si: a năzui, a tinde, a ținti, a voi² (2). 3 vt(a) A-și propune să realizeze ceva Si: a intenționa, a plănui, a voi² (3). 4 vt (Îlc) (Care) va (sau, înv, ~ ori vra) să zică (sau, îf aglutinată, vasăzică, vazăzică, vrasăzică, ori, fam, îf sincopată, vaszică, vazică, vraszică) Prin urmare. 5 vt (Îal) Adică. 6 vt (Îe) Va (sau ~, îvp, vra) să zică Are semnificația de… Si: înseamnă, semnifică. 7 vt (Îe) ~u să zic (ori să spun) sau (îvr) vrem a zice Introduce o explicație, o precizare. 8 vt (Îlav) Fără să ~u Involuntar. 9 vt (Îal) Inconștient. 10 vi A avea voință (2). 11 vi A-și manifesta voința (2). 12 vt(a) (Subiectul este instanța divină) A orândui. 13 vt (Înv) A alege (29). 14 vt (Înv) A prefera (1). 15 vt (Îcn) A îndrăzni. 16 vt (Îcn) A se îndemna. 17 vt A dori să facă, să obțină, să se întâmple ceva Si: a voi² (11), (pop) a pofti. 18 vt A corespunde dorințelor, aspirațiilor cuiva Si: a iubi, a îndrăgi, a(-i) plăcea, a voi² (12). 19 vt (Îlav) Pe vrute Pe plac. 20 vt (Îal) Cu intenție. 21 vt (Îlav) Pe vrute, pe nevrute sau vrând-nevrând, vrând și (ori sau) nevrând Indiferent dacă dorești sau nu. 22 vt (Îal) Constrâns de împrejurări. 23 vt (Îlav) Vrând-nevrând sau vrând și (ori sau) nevrând Mai mult silit decât de bunăvoie. 24 vt (Pex; îal) Neapărat. 25 vt (Îlav) Vrei, nu vrei, (îvr) vei, nu vei sau veri, neveri Independent de voința cuiva. 26 vt (Îal) Împotriva voinței cuiva. 27 vt (Îal) În mod inevitabil. 28 vt (Îal) În mod obligatoriu. 29 vt (Îe) A face (tot) ce vrea din (sau cu) cineva A avea mare influență asupra cuiva. 30 vt (Îae) A dispune de cineva după bunul plac. 31 vt (Îae) A manevra pe cineva. 32 vt (Îe) Dacă vrei (sau vreți) Construcție incidentă prin care vorbitorul manifestă disponibilitatea de a ține seama de puncte de vedere, interpretări ale vorbitorului. 33 vt (Îe) Cum vrei (sau vreți) Formulă prin care se lasă la latitudinea interlocutorului aprecierea unui fapt, a unei situații. 34 vt (Îe) A ~ (cuiva) binele (sau, îvp, bine) A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 35 vt (Îae) A ajuta pe cineva. 36 vt (Îae) A fi binevoitor cu cineva. 37 vt (Îe) A ~ (cuiva) răul (sau, îvp, rău ori rele) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 38 vt (Îae) A dușmăni pe cineva. 39 vt (Subiectul este Dumnezeu; adesea determinat prin „dulce” sau „bine”) A manifesta bunăvoință, iubire, îndurare față de cineva Si: a ajuta, a binecuvânta, a binevoi, a ocroti, a păzi, a voi² (19). 40 vt (C. i. oameni) A simți o atracție erotică față de cineva Si: a dori (5), a iubi, a voi² (20). 41-42 vtr A dori să fie sau să devină cineva ori ceva. 43 vt (Îe) Așa te ~u Exprimă satisfacția față de comportamentul cuiva. 44 vt (Îe) Dacă vrei să știi Formulă prin care i se atrage atenția interlocutorului asupra unei informații, stimulându-i-se interesul pentru aceasta. 45 vt A pretinde. 46 vt A solicita. 47 vt A ordona. 48 vt A aștepta ceva de la cineva. 49 vr A se pretinde. 50 vt (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A susține. 51 vt (Mai ales îcn) A fi de acord. 52 vt (Mai ales îcn) A permite. 53 vt (Îe) A nu ~ să audă (de...) A respinge categoric. 54 vt (Îe) A nu (mai) ~ să audă (sau să știe) de cineva A rupe relațiile cu cineva. 55 vt (Fam; la imperativ; îe) Vreau! Termen de aprobare. 56 vt (Bis; înv) A primi (o dogmă, o credință, o misiune). 57 vt (C. i. oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate Si: a voi² (36). 58 vt (Îe) A nu ~ să știe (sau, îvr, să cunoască pe cineva) de … A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 59 vt (Îcn; subiectul indică obiecte) A fi în stare. 60 viu (Îrg) A fi necesar. 61 viu A se cere. 62 viu A se cuveni (3). 63 viu (Reg; îe) Mai ~ Mai trebuie să aștepți. 64 viu (Reg; îae) Mai este (mult) până acolo. 65 viu (Reg; îae) Mai trece vreme până atunci. 66 va (Îvp) A fi pe punctul să ... (sau de a …). 67 va Servește la formarea timpului viitor I Mâine vei pleca din țară. 68 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă posibilitatea. 69 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă îndoiala. 70 va (La p 3, impersonal) Formează viitorul cu conjunctivul prezent al verbelor de conjugat Vestitor al unei vremi ce va să vie. 71 va (Îe) Va să fiu (sau să fii etc.) Trebuie să fiu (sau să fii etc.). 72 va (În propoziții temporale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă momentul împlinirii unei acțiuni predestinate sau previzibile Când va fi să mor … 73 va (În propoziții condiționale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă probabilitatea Dacă va fi să fie ceva, anunță-mă. 74 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-; de obicei în propoziții condiționale sau temporale, în relație cu alt verb, mai ales la viitor I) Servește la formarea timpului viitor anterior După ce veți fi plecat … 75 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului prezent al modului prezumtiv Vor fi fiind mai mulți. 76 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului perfect al modului prezumtiv Ce se va fi întâmplat în acele zile ...

vechi², veche adj. 1 (în opoz. cu „nou”) Care există sau durează de mult timp; care a apărut, a luat ființă, a fost făcut cu mult timp în urmă, în alte alte vremuri. ◊ (cu determ. introduse prin prep. „de”, indică durata) Casa era veche de două veacuri. ◊ (determ. prin „de cînd lumea”, „ca pămîntul”, „ca lumea”, capătă val. de super.) Acest adevăr e vechi de cînd lumea (ALECS.). ◊ (la compar., exprimă anterioritatea) Instinctul curiozității... e mai vechi decît însuși omul (PÂRV.). ◊ (despre idei, sentimente etc.; predomină ideea de durabilitate, statornicie) Credința este veche și nestrămutată. ◊ (despre oameni; predomină ideea de continuitate, perpetuare a condiției sociale preluate de la înaintași) Veche familie boierească din Moldova. * (la super., exprimă întîietatea) Cea mai veche atestare a unui cuvînt. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic dat Europei, Asiei și Africii, considerate în raport cu America. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. Lună veche v. lună. ♦ (despre metale) A cărui strălucire a fost estompată în timp (prin depunere de oxizi, săruri etc.). Argintul s-a învechit și aprins patină-argint vechi (STANCU). ♦ (despre obiecte, construcții etc.) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau ca urmare a folosirii îndelungate. E o căsuță veche și spartă, mică (BOLL.). ◊ Fier vechi v. fier ♦ (despre alimente, produse farmaceutice etc.) Care și-a pierdut sau este pe cale să-și piardă calitățile inițiale, pentru care a fost produs; ext. stricat, alterat. A aruncat alimentele vechi din frigider. ♦ (despre boli) Care este contractat de mult timp, avînd o evoluție lentă. Are o boală veche de plămîni. 2 (adesea în corelație cu „nou”) Care există de mai mult timp (decît...), care a apărut, a luat ființă, a fost făcut înaintea cuiva sau a ceva. Locuia într-o aripă din clădirea cea veche. ♦ (despre bani, monede) Care circulă concomitent cu altele emise ulterior, urmînd a fi înlocuite treptat. Pe piață vor circula un timp monedele vechi și cele noi. ♦ (despre cereale, legume, furaje etc.) Care este păstrat din recolta anilor trecuți. ♦ (despre vinuri, coniacuri etc.) A cărui calitate inițială s-a ameliorat pe măsura trecerii timpului. Pîinea cît de proaspătă, vinu cît de vechi și nevasta cît de tînără (ALECS.). ♦ (mai ales despre idei, concepții, deprinderi) Care a încetat de a fi utilizat, care nu mai corespunde unei anumite epoci, care ține de o epocă revolută; perimat, demodat, depășit. Romanul... ne înfățișează tocmai tranziția de la obiceiurile cele vechi spre spiritul cel nou (MAIOR.). ◊ expr. De modă (sau de moda) veche ori de veche modă v. modă. ♦ (subst. n.) Ceea ce este perimat, pe cale de dispariție; anacronic. Vechiul reprezintă o frînă în calea progresului. ♦ (despre oameni) Cu concepții învechite. 3 Care a existat, a fost, s-a întîmplat, s-a petrecut în trecut; care nu mai există (fiind schimbat, îndepărtat, înlocuit, substituit). Se pomeniră vorbind de lucruri vechi, uitate, din tinerețea lor (REBR.). ◊ (precedă termeni care indică situații, ranguri, funcții, calități etc. pe care cineva sau ceva nu le mai are) M-am întîlnit cu vechiul director al liceului. ◊ (cu accentul pe ideea diferenței față de starea, situația recentă) M-am dus să mai admir pentru ultima dată frumusețea vechiului București. ◊ (subst.) Zic că cele vechi să se fi stricat și pe urmă... să se fi zidit altele (DOC.). ◊ Anul (cel) vechi = anul (calendaristic) care s-a încheiat. Stil vechi sau calendar (de stilul) vechi = (metodă de socotire a timpului calendaristic după) calendarul iulian. ◊ Loc.adv. Pe stil vechi sau (subst.) pe vechi = a) după calculul efectuat pe baza calendarului iulian. Ziua de 12 mai cădea pe vechi într-o sîmbătă; b) conform stilului vechi. Crăciunul este sărbătorit pe vechi. ◊ expr. Crai de curte veche sau crai de Curtea veche v. crai. Vremea veche v. vreme. ♦ (despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată, reprezentînd o etapă anterioară distinctă de limba (actuală), modernă. ♦ Care este cunoscut și studiat sub aspectul ei din trecut (diferit de cel actual). ◊ Limbă veche v. limbă. 4 Care aparține sau este caracteristic trecutului (îndepărtat), în special antichității; care ține de perioade arhaice, străvechi. Unele datini vechi s-au păstrat în folclor. ◊ Istoria veche = parte a istoriei care se ocupă cu studiul preistoriei și al antichității. ♦ (subst. m. pl.) Oamenii din trecut; spec. oamenii din antichitate. Cei vechi au descoperit că planetele se învîrtesc împrejurul Soarelui (CONTA). 5 (despre oameni) Care are de mult timp o anumită calitate, care este de mult timp într-o anumită situație, relație (cu cineva sau ceva). Un bun și vechi prieten. ♦ Care exercită o profesiune de mult timp, care are de mult timp o anumită îndeletnicire, funcție etc. (acumulînd multă experiență). Avea un slujbaș vechi, credincios și priceput. 6 (în opoz. cu „tînăr”) Bătrîn. ◊ Loc.adj., adv. (subst.) Din vechi = din bătrîni, din moși-strămoși. ♦ fig. Îmbătrînit (înainte de vreme). ♦ (despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat. • pl. -i. /lat. pop. vĕclus, -a, -um = vetŭlus, -a, -um.

*indíc, a -á v. tr. (lat. in-dico, -dicáre; fr. indiquér. V. dedic). Arăt, dezignez ceva saŭ pe cineva. Arăt, spun cuĭva ceĭa ce caută: a indica o stradă. Determin, spun: a indica cauzele unuĭ fenomen. Denot, însemn: asta indică mare răutate. – Maĭ corect ar fi índic, ca prédic.

scară sf [At: CORESI, EV. 461 / Pl: scări, (reg) ~re, sc'ăre / E: lat scala, cf fr échelle, it scala] 1-2 Obiect (portativ) format din două bare paralele ori ușor convergente sau din două bucăți de funie ori de cablu legate între ele la distanțe egale prin piese paralele transversale care servesc drept trepte pentru urcat și coborât Si: (îvr) scală¹ (10). 3 (Îs) ~ra mâței (sau pisicii) ori ~ de pisică Scară (1) flexibilă formată din două parâme vegetale sau de sârmă între șuvițele cărora se fixează trepte cilindrice de lemn, folosită mai ales în navigație. 4 (Rar; pex; îas) Mod de a pătrunde într-o casă prin cățărare, fără a se folosi de intrarea obișnuită. 5 (Reg; îs) ~ mâței Jucărie de hârtie de forma unei mici armonici. 6 (Îs) ~ pisicii Spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. 7 (Reg; îs) ~ mâței Numele unui joc de copii, nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg; îe) A se face ~ și punte A se face luntre și punte. 9 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) o ~ bună A ajuta (pe cineva). 10 (Reg; îe) A tăia (cuiva) ~ra A împiedica (pe cineva) să facă ceva. 11 (Pan) Obiect de forma unei scări (1) folosit ca reazem pentru plante. 12 (Reg; spc) Obiect format dintr-o prăjină prin care se introduc la distanțe egale cuie (de lemn) care servesc drept trepte pentru urcat și coborât. 13 (De obicei lsg) Ansamblu de trepte care fac legătura între diferite nivele ale unei construcții între nivelul solului și al parterului (ori etajelor) unei construcții sau între diferențele de nivel ale unui teren. 14 (Îs) ~ rulantă Scară (13) cu trepte mobile articulate pe o bandă rulantă, folosită în locuri cu circulație intensă sau cu diferențe mari de nivel Si: escalator. 15 (Îvp; îe) A pune (sau a întinde, a așterne, a așeza etc.) pe cineva la ~ A întinde (pe cineva) pe jos, de obicei în fața intrării casei, pentru a-l bate (cu biciul). 16 (Pex; îae) A bate cu biciul. 17 (De obicei lpl) Fiecare dintre treptele unei scări (13). 18 (Reg) Pârleaz. 19 (Pan; lpl) Lungime inegală ale șuvițelor din părul unui om sau al unui animal tuns cu neîndemânare. 20 (Îe) A tunde în scări A tunde părul unei persoane în așa fel încât firele să nu fie retezate la același nivel, ci la nivele diferite, mai mic spre ceafă și mai mare spre creștet. 21 (De obicei urmat de determinări în genitiv care arată felul vehiculului) Treaptă sau șir de câteva trepte care servesc la urcarea sau la coborârea dintr-un vehicul. 22 (Pop; la car, la căruță etc.) Cruce (de dinapoi). 23 Fiecare dintre cele două piese de metal care atârnă de o parte și de alta a șeii și în care se sprijină piciorul călărețului. 24 (Rar; îe) A da scări A îndemna calul lovindu-l cu scările (23) sau cu pintenii. 25 (Rar; îe) A nu-l ține bine scările A avea o poziție (socială) nesigură, instabilă. 26 (Îae) Se spune despre un om gârbovit de ani, de griji și de nevoi. 27 (Rar; îe) A se duce (sau a ajunge) până în (ori la) ~ra murgului A stărui până la izbândă. 28 (Îe) A pune piciorul în ~ A adopta o atitudine fermă într-o problemă, spre a o rezolva (operativ). 29 (Rar; îe) Cu piciorul în scara murgului Făcut în grabă. 30 (Rar; îe) La scara murgului Repede. 31 (Îae) Niciodată. 32 Parte a morii formată din două bare paralele unite între ele prin alte bouă bare așezate transversal, astfel încât să formeze un cadru în care este fixat coșul Si: (reg) scaun (66), ursoi, ursoaie. 33 (Trs; Ban) Obiect de lemn de forma unei scări (1), fixat deasupra ieslei, în care se pune nutrețul pentru ca vitele să-l poată trage pe măsură ce mănâncă. 34 (Reg) Cordenci (1) (la războiul de țesut). 35 (Reg) Schelă (la o construcție). 36 (Reg) Capră pentru făcut șindrilă. 37 (Reg) Cârjă (4) (pentru infirmi). 38 (Ban; Trs) Năsălie. 39 (Reg; îs) ~ra năvodului Obiect de lemn în formă de scară (1) folosit la transportarea năvodului, cu sănii speciale, când se pescuiește sub gheață. 40 (Trs; Olt) Parte a spicului care susține boabele Si: scaun (90). 41 (Trs; Olt) Loc în care se află fiecare grăunte în spic Si: scaun (91). 42 (Reg; șîs ~ra mare, ~ra sufletului) Colac pentru pomeni, care are forma unei scări (1) sau care se așază în chip de scară pe o crenguță (de măr). 43 (Reg) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 44 Succesiune continuă sau progresivă de elemente. 45 (Îs) ~ra durității (sau de duritate, de durități) Succesiune progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. 46 (Rar; îs) ~ de salarizare Ansamblul treptelor de salarizare (înscrise într-un tabel, într-un grafic). 47 (Muz; spc; de obicei urmat de determinări) Ansamblul sunetelor succesive conținute într-un sistem muzical Si: (înv) scală¹ (8). 48 (Muz; spc; de obicei urmat de determinări) Succesiune a sunetelor muzicale care cuprinde opt ocatve Si: (înv) scală¹ (9). 49 (Spc; de obicei urmat de determinări) Totalitatea ființelor imaginate ca o serie, începând de la cele mai simple, la cele mai complexe. 50 (Înv; ccr) Text în care se află înscrise, într-o anumită ordine, elemente informative, situații etc. privitoare la ceva sau la cineva. 51 (Spc) Tablă de materii Si: cuprins¹ (10), sumar. 52 Indice sau glosar al unei lucrări. 53 Ierarhie a condițiilor, a stărilor, a treptelor, a rangurilor sociale, politice sau materiale. 54 Fiecare dintre stările, treptele, rangurile, ierarhiile sociale. 55 Ierarhie a valorilor morale și spirituale. 56 Mulțime ordonată de elemente (diviziuni, grade etc.) care servește la stabilirea, după o anumită regulă, a valorilor unei mărimi (fizice). 57 (Îs) ~ gradată (sau de măsură, grafică) Scară (56) ale cărei elemente sunt diviziuni ale unei linii marcate cu valorile numerice ale mărimii raportate corespunzătoare Si: scală¹ (5). 58 (Îs) ~ termometrică Scară (56) constituită dintr-un interval cuprins între două temperaturi și divizat în grade. 59 (Îs) ~ra Beaufort Scară (56) pentru măsurarea intensității vântului, divizată în grade (de la 0 la 12). 60 (Îs) ~ de culori Fâșie de hârtie pe care sunt dispuse, unul după altul, opt sau douăsprezece dreptunghiuri colorate în nuanțele spectrului luminii solare, utilizată în tehnica reproducerilor policrome. 61 Linie divizată în părți egale, care servește la indicarea raportului între dimensiunile indicate pe un plan și dimensiunile reale (mai mari). 62 Raport constant care există între dimensiunile indicate pe un plan, pe o hartă etc. și dimensiunile reale (mai mari). 63-64 (Îljv) La (sau pe, de) ~ ori la (sau pe) scara... (Care se află, prin reducție) într-un anumit raport numeric, matematic cu realitatea. 65 (Îe) A reduce la ~ A reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestora față de realitate. 66 (Îae) A reproduce un desen, un plan etc. reducând dimensiunile lor și păstrând proporțiile în raport cu dimensiunile reale. 67 (Bot; îc) ~ra-domnului sau ~a-doamnei Plantă erbacee cu frunze numeroase, cu flori albastre sau albe grupate în buchete și cu fructul o capsulă cu numeroase semințe Si: scăricea (7) (Polemonium coeruleum). 68 (Bot; îc) ~ra-popei Plantă nedefinită mai îndeaproape.