pravăț [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 326 / V: ~abeț, (reg) ~veț, ~viț, ~viță sf, prăvit, prăvită sf, prăviț sm / Pl: ~e, ~uri, (12,17) ~i / E: slv правьць, srb pravac] 1 sn (Îrg) Drum drept, de obicei pe coama unui deal. 2 sn (Îrg; îe) A bate ~ul A ține calea unei femei. 3 sn (Înv) Direcție, fel în care este orientat cineva sau ceva în spațiu, indicat printr-un semn. 4 sn (Înv; îlav) În ~ul vântului în direcția vântului. 5 sn (Reg) Puț de intrare într-o mină¹, care coboară vertical. 6 sn (Reg) Parte abruptă a unei văgăuni. 7 sn (Înv) Țintă, obiectiv final. 8 sn (Îrg) Loc de observație sau de urmărire. 9 sn (Îrg; pex) Loc deschis folosit într-un anumit scop. 10 sn (Înv) Îndrumător. 11 sn (Înv; pex) Învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 12 sm (Îvr; îf praveț) Dirijor de cor. 13 sn (Olt; Mun) Fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 14 sf (Reg; îf prăvită) Fier de la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 15 sf (Olt; Trs; îf praviță) Par¹ lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din arbori. 16 sf (Pgn) Par¹. 17 sm (Ban; îf prăviț) Nuia, lăstar de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 18 sf (Reg; îf prăviță) Sarcină de lemne.