SILVICULTÚRĂ (< fr.; {s} lat. silva „pădure” + cultura „creștere”) s. f. 1. Știință pe care se bazează gospodărirea și cultivarea pădurilor, metodele și procedeele tehnice de sporire a producției forestiere, tehnica plantării și regenerării pădurilor. 2. Ramură a economiei care are ca obiect cultura, refacerea și protecția pădurilor, recoltarea de produse accesorii ale pădurilor (fructe de pădure, plante medicinale etc.), activitățile organizate de vânătoare și cele de pescuit în apele de munte.

ARBUȘTI. Subst. Arbust, copăcel, tufă, tufișoară (dim.), tufar; subarbust. Tufiș. Afin; agriș; albaspină, păducel; alun, alunel (dim.); anacardier; badian; caper; caprifoi; călin; cătină; cetină-de-negi; cimișir; ciritel (reg.), cununiță; coacăz; coca; crușin; curpen (reg.); cubeb; dîrmoz; dracilă; drob; drob-de-munte; drobiță; gardenie; ghimpe, ghimpe-pădureț; grozamă; hurmuz; iasomie; ienupăr, jneapăn, turtel (rar); jep; lămîi; lămîiță; leandru; lemn-cîinesc, lemnul-cîinelui; liliac; scumpie (reg.); iorgovan (reg.); magnolie; manioc; mandarin; măceș, cacadîr (reg.), rujă (reg.); mălin; mielărea; mirt; mlajă; moș-mon, scoruș-nemțesc; mur; păducel-negru; păliur; porumbar, porumbel, scorombar (reg.); răchițele; rododendron, smirdar, trandafir-de-munte; salbă-moale; scumpie; siminichie; sînger; soc; strofant; tamarix; trandafir, trandafiraș (dim.), trandafirel (pop.), trandafiruț (pop.); tulichină; verigar; vișin-sălbatic, vișinel; vișin-turcesc; zmeur, zmeurar, rug-de-zmeură. Arboret; subarboret. Adj. Arbustiv. Vb. A planta, a sădi. A crește. V. arbore, creangă, fructe, pădure, plante ornamentale, pomi fructiferi, tulpină.

CHISÉL s.n. Preparat culinar specific bucătăriei rusești și scandinave, din piure sau sirop de fructe roșii (fructe de pădure, căpșune, zmeură), legat cu amidon; servit cald sau rece, decorat cu frișcă; rus. kissel.

babă (babe), s. f. – 1. Bătrînică, bunică. – 2. Vrăjitoare, ghicitoare. – 3. Pește, zglăvoacă (Cotus gobio). – 4. Larvă de albină. – 5. Știulete de porumb fără boabe. – 6. (Bucov.) Ștergar cu care se acoperă borcanele cu fructe de pădure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Bîrnă, par; în general bîrna de sprijin. – 9. Ac de făcut găici. – 10. Gaură, butonieră. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate într-o groapă. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca și bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babë, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscilează între cel de „bătrînă” și cel de „bunică”. Și sensurile secundare coincid în general cu cele din limbile slave (pentru amănunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazează pe o presupusă asemănare a obiectului cu o bătrînă; sensurile 8-11 sînt asociații de idei irevențioase între noțiunea de „femeie” și cea de „a suporta” sau „a primi”. Sensul 7, care prin natură aparține grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca și fr. baba. În sfîrșit, sensul 12 pare a se întemeia pe dubla echivalență „bătrînă” și „soție” (cf. băbătie), pe de o parte, și „soție” = „cămin” = „cafenea”, pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele nouă zile din martie, sfîrșitul iernii (trebuie să se înțeleagă zilele babei Dochia, personaj din mitologia populară care are corespondent în mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vièio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba „joc de copii”, cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiéga, care pare a fi rezultatul unei combinații între baba [oarba] cu [găina] oarbă. Der. babalău, băbălău, s. m. (babalîc); băbar, s. m. (om căsătorit; bătrînel); băbăret, s. n. (adunare de babe); băbărie, s. f. (descîntec; leac în medicina populară); băbătie, s. f. (babă; nevastă); băbesc, adj. (propriu babelor); băbește, adv. (ca babele); băbi, vb. (a îmbătrîni); băboi, s. m. (vrăjitoare bătrînă); baborniță, s. f. (babă decrepită). Toate der. sînt normale. Din sl. babuška, formă dim., provine băbușcă, s. f. (băbuță; pește de Dunăre, Leuciscus rutilus; pasăre bătrînă, care nu mai cîntă; butonieră), al cărei pl. este băbuște, cu prima întrebuințare, și băbuști în celelalte cazuri. – Cf. babcă, babiță.

cofă (cofe), s. f. – 1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în același timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coș”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s. n. (albie, coastă, parte), puțin folosit; cf. și cofer, s. n. (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s. m. (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, s. f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, s. m. (Munt., mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, s. f. (borcan, cană), provine din tc., ca și în megl.

*genitív, -ă adj. (lat. grmitivus și genetivus, d. gignere, génitum, a naște. V. gen). Care arată nașterea, familia, originea. S. n., pl. e. Gram. În limbile cu declinare, cazu arată originea, posesiunea, calitatea ș. a.: soldațiĭ patriiĭ, om al banuluĭ. (Se poate înlocui cu de, din orĭ cu un adjectiv: vĭață de sihastru, fructe din pădure, vĭață sihăstrească). – Ital. Fr. Sp. Germ. și Englejiĭ zic genit-, ĭar uniĭ, la noĭ, zic genetiv fiind-că chear Romaniĭ ziceaŭ maĭ des genetivus. Cp. cu feminin.

GHEORGHENI, oraș în jud. Harghita, în Depr. Giurgeu; 21. 612 loc. (1995). Constr. de utilaje și piese de schimb pentru ind. forestieră; expl. și prelucr. lemnului (cherestea și ambalaje), filatură și țesătorie de cânepă și in; fabrică de stofă pentru mobilă și țesături tehnice; produse alim. (preparate din carne și lapte, bere, prelucr. fructelor de pădure, panificație). Atestat documentar în 1333. Declarat oraș în 1905. Muzeu cu colecții de istorie, etnografie, științele naturii, mineralogie și artă plastică. Patinoar artificial (3.000 de locuri). Ruinele cetății Both (sec. 16), biserică romano-catolică (sec. 15, refăcută în sec. 18), biserică armenească (1734) în stil baroc și biserică ortodoxă (1929-1937). Parc dendrologic.

rojolea, (rojoliș), s.n. – Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu 1957). Rachiu dulce (Țiplea 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fererastră” (Țiplea 1906: 440). – Din roz, roșu, cf. rojolin „purpuriu”.

PIELIȚĂ, pielițe, s. f. (Și în forma peliță) 1. Piele (în special cea a obrazului). Vorbise repede și focos; obrazul cu pielița albă și translucidă luase o culoare viorie și bolnavă. C. PETRESCU, A. 321. Ochii fetei se-nfundase în cap, oasele și încheieturile feței ei ieșisă afară, pelița din oacheșă se făcusă vînătă. EMINESCU, N. 25. Oricine-l vede-n soare cu pielița lui albă, Se-ntreabă ce să fie, fecior de zmeu ori fată? ALECSANDRI, O. 211. ◊ Expr. Să-i tai pielița cu un fir de păr, se spune despre cineva care are pielea obrazului foarte fină și delicată. (Învechit) A fi pieliță de... = a fi neam de..., viță de... Eu sînt pieliță de drac, De dau la domnie-n cap. MAT. FOLK. 1S8. ♦ (Mai ales la pl.) Pielea îngustă și albă care mărginește unghia. Prinde delicat [degetele] pe rînd, în mîna ei grasă și pistruiată, rotunjește oval unghiile, taie pielițele, lustruiește, pensulează cu lac. C. PETRESCU, C. V. 259. ♦ (Rar) Pleoapă. El adormi; cu toate acestea-i părea că nu adormisă. Pelițele de la lumina ochiului i se roșise ca focul. EMINESCU, N. 25. Membrană, mucoasă care acoperă unele organe. Se deschide ciocul [găinii], i se scoate limba, se întoarce, și de la jumătate înspre vîrf i se jupește un fel de peliță numită cobe. ȘEZ. III 205. ♦ Membrană care unește degetele palmipedelor. 3. Înveliș subțire care acoperă miezul sau carnea boabelor unor fructe; epicarp. Pădurea ascunde șanțurile; brazii se văd în pîcla albastră ca în bruma de pe pielița prunelor. C. PETRESCU, Î. II 14. ♦ Înveliș subțire care acoperă unele părți ale plantelor. 4. Pojghiță fină care se formează pe suprafața laptelui, a supei și a altor alimente lichide. Imaginea unei cești de cafea cu lapte, răcită și cu pielița creață deasupra, în loc să-i apară respingătoare, îi scormoni stomacul cu unghii de fier.C. PETRESCU, C. V. 124. – Pl. și: pieliți. – Variantă: peliță s. f.

PÎRȘ, pîrșuri, s. n. Animal mamifer rozător, mai mic decît veverița, sur-ruginiu, cu coada stufoasă, care trăiește prin păduri, în copaci, și se hrănește cu alune, semințe de brad, fructe de pădure etc. (Glis glis).^[1]

rojolea, (rojoliș, rujuliș), s.n. – (reg.) Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu, 1957). Rachiu dulce (Țiplea, 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră” (Țiplea, 1906: 440). – Cf. rojolică < rozol „rachiu roșu, îndulcit” (< germ. Rosalia, magh. roszsolls) (MDA).

ARBORI. Subst. Arbore, arboraș (dim., rar), copac, copăcel (dim.), pom. Abanos, eben; acaju, mahon; arbore-de-cacao; arbore-de-cauciuc; arbore-de-pîine; arin; arțar, arțăraș (dim.); banan, bananier (livr.); baobab; brad, brăduț (dim.), brădișor, brăduleț, brăduliță (rar), brădan (reg.), brădănaș (dim., reg.), brădui, brăduștean, tîrș, tîrșuț (dim.); calembec (înv.); castan, castan-sălbatic, castan-porcesc; cedru; cer; chinchină; chiparos; chitru; coconar; cocotier; cola; corn; curmal; dafin, laur; eucalipt; fag, buc (reg.); fistic; frasin; frasin-de-munte; mojdrean, urm; gaiac; gîrneață (reg.), gîrniță (reg.); gorun, slădun (reg.); hicori; jugastru; livan; manghier; manglier; măslin; mesteacăn, mestecănaș (dim.); migdal; molid, molidaș (dim.), brad-negru, brad-roșu; nuc, nuculeț (dim.), nucuț, nucșor; palisandru; palmier, palm (neobișnuit); paltin, păltinaș (dim., pop.), păltinel (pop.), păltior (pop.); papaia; pin; platan; plătică, roșcov-sălbatic; plop, plopușor (dim., rar), plopuț (reg.), plop-alb, plop-negru, plop-tremurător, plop-de-munte; plută, plutaș, plop-plutaș, plop-piramidal; portocal, oranz (înv.), răchită, răchițică (dim.); rodiu, rodier (rar); roșcov; salcă, sălcuță (dim.); salcie, sălcioară (dim.), sălcică, salcie-pletoasă, salcie-plîngătoare; salcîm, acaț (reg.); santal; scorțișor; sicomor; smochin; sorb; stejar, tufan, stejărel (dim.), stejăraș, ghindar (reg.); tamarin; tec; tei, teișor (dim.), teiuleț; terebinț; tufar; tufan; tuia, arborele-vieții; ulm; velniș; ylang-ylang; zadă. Arboret, pădure, pădurice (dim.), păduriță, păduriște (rar), rediu (reg.); crîng, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), selbă (rar), tufărie, tufăriș, tufiș; dumbravă. Arbori-cultură; arboricultor. Dendrologie, dendrografie. Adj. Dendrologic. Vb. A planta, a sădi. A crește. V. arbust, creangă, fructe, frunză, pădure, plante ornamentale, pomi fructiferi.

mistreț, ~eață [At: CONV. LIT. XXXIX, 1132 / V: ~ete / Pl: ~i, ~e / E: ml mixticius] 1 a (Pop; d. elemente care formează un tot) Care alternează. 2 a (Pop) Pestriț. 3 a (Reg; d. părul omului) Cărunt. 4 a (Pop; d. plante și animale) Provenit din încrucișări Si: corcit. 5 a (Pop; d. gustul vinului, al fructelor etc.) Dulce-acrișor. 6 a (Pop) Mijlociu (1). 7 a (Nob) Strâmt. 8 a (Pop) Nici bun, nici rău Si: potrivit.10 a, av (Pop; d. un sistem de năvădire) (Care este) realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță. 11-12 a, av (Pop; d. pânză) (Executată) printr-o năvădire mistreață (9). 13-14 a, av (Pop; pex) (Care are țesătură realizată) nu prea des. 15 a (Nob) Rar. 16-17 sfa, a (Pop; îs) Săptămâni mistrețe sau săptămână ~eață (Săptămâni sau săptămână) de dinaintea Postului mare în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănânce carne, exceptând miercurea și vinerea. 18 a (Pop, d. fructe) De pădure Si: pădureț, sălbatic. 19-20 sm, a (Șîs) Porc ~ Animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: porc sălbatic (Sus scrofa). 21 sf Femelă a mistrețului (19). 22 a Sprinten.

xilocarp sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr xylocarp] Fruct de pădure uscat și tare.

tiocuș sn [At: PĂCALĂ, M. R. 446 / V: (reg) teac~, tec~, tiolc~, tiulc~ / Pl: ~e, ~uri / E: tioc² + -uș] (Reg) 1 Toc³ (1) în care se poartă revolverul. 2-3 Toc³ (5, 11). 4 Vas făcut din scoarță de brad, folosit pentru strângerea fructelor de pădure și a rășinii. 5 Înveliș al unei semințe Si: coajă.

voscăi vt [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 209 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg; c. i. fructele de pădure) A culege (desprinzând de pe tulpină).

MISTRÉȚ, -EAȚĂ adj. I. (Popular) 1. (Despre elemente care formează un tot) Care alternează: divers, deosebit, amestecat. Fetele înșiră pe ață cucoșei și strafide. . . nu-i înșiră la hurtă, ce-i pun mistreți. SEVASTOS, N. 154. 2. a) Care are mai multe culori; pestriț. Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1132, CADE, ȘEZ. XX, 138, PĂSCULESCU, L. P. 120. ♦ (Regional, despre părul omului) Cărunt (Bîrsana-Sighetul Marmației). Cf. ALR II/I h 4/353. b) (Despre plante și animale) Provenit din încrucișarea a două plante sau animale diferite ; corcit. Găină mistreață. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Vacă mistreață. ib. Cîne mistreț. ib., cf. CDDE. c) (Despre gustul vinului, al fructelor etc.) Nici dulce, nici acru, dulce-acrișor. Pasările să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. După gust, vinul se zice: dulceag, acriu, mistreț, sălciu, HEM 1031. Ghiță e un tînăr cumsecade?. . . – Nu zic ba . . . însă cam . . . știi. . . , nici prea, prea, nici foarte foarte . . . ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, T. 791, cf. SĂGHINESCU, S. 33, H IV 534. Pere cu miezul roșu, făinoase, fața vînătă, gust nistreț. ȘEZ. V, 68, cf. ALR II/520, com. din STRAJA-RĂDĂUțI. d) Nici mare, nici mic; mijlociu (3). Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Meră mistreță, ńiŝ mari, ńiŝ miŝi. DENSUSIANU, Ț. H. 325. ♦ (Neobișnuit) Strimt, îngust. Cf. LB. e) Nici prea bun, nici prea rău; potrivit. Cf. JUN. LIT. I, 99. Vreme mistreață, ńiŝ bună, ńiŝ rea. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Cucuruzu, ie mistreț, cîn nu ie baș bun, cîn ie d'e milzoc. id.ib. f) (Despre un sistem de năvădire) Realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță; (despre pînză) executat printr-o astfel de năvădire; p. ext. care are țesătură nu prea deasă. Cf. DDRF. Cînd printr-un întredinte se nevedește un fir, iar prin cel vecin se nevedesc 2 fire urmînd astfel cu învîrstarea, acest fel de nevedire se numește mistreț. PAMFILE, I. C. 286. Pînză mistreață. H II 254. Pînză mistreață, ńiŝ rară, ńiŝ deasă. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Sită mistreață. COMAN, GL. ◊ (Adverbial) Cînd nu ajung destule fire la năvădit, la trecerea firelor prin spată, în loc să treacă muierea cîte 3 sau 4 fire ca la început, trece numai 2 sau chiar unu și atunci se zice că a năvăduit mistreț. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. A năvădi mistreț. CDDE. ♦ (Neobișnuit) Rar. Cf. LB. g) (În sintagma) Săptămâni mistrețe sau săptămînă mistreață (și substantivat, f. art.) = săptămînile sau săptămînă de dinaintea postului mare (în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănînce carne, exceptînd miercurea și vinerea). Săptămînă dinaintea celei albe se numește „mistreața”. MARIAN, S. R. I, 115. Săptămînile alea mistreță pentru că sînt vîstrate. ALR II/I MN 105, 2 781/102, cf. ALRM II/I h 252/47. II. 1. (Popular, despre fructe) De pădure, pădureț; sălbatic. Cf. DDRF. Mere mistrețe, pădurețe, mere tomnatice, mere busuioce. H I 48. Merile se mai numesc și domnești, nebunești, mistreți, ib. IV 395. Se pune într-o oală mare un rînd de droghiță, unul de măr mistreț. PAMFILE- LUPESCU, CROM. 91. Frunză verde măr mistreț. MARIAN, NU. 352. Prune mistrețe. ALR II 6082/346, cf. A III 2. 2. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră, porc sălbatic (Sus scrofa); (substantivat, f.) femela acestui animal. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Văzură un porc mistreț mare, fugind, ISPIRESCU, L. 140. Cînd, ce să-i vază ochii? Un mistreț cît toate zilele de mare, prăvălise pe un flăcău. id. ib. 371. Doi vînători. . . și trei cîini goneau un porc mistreț. ODOBESCU S. II, 194. Iahnia de mistreț pe care tu o descrii în cartea ta, id. ib. M, 22. Carnea de mistreț să deosebește de aceea a porcului de casă prin aceea că nu este așa de grasă și are un gust special. BIANU, D. S., cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nerumegător este mistrețul, porcul sălbatec. SIMIONESCU, F. R. 37. Umblă după mistreți. . , pe coclauri. C. PETRESCU, A. 454. Mistreții, stăpîni altădată, s-au împuținat și ei, totuși mai luptă încă, ieșind din cînd în cînd din retragerile lor ca să devasteze ogoarele, SADOVEANU, O. X, 417, cf. 429, 465, IX, 287, STOICA, VÎN. 17, BOGZA, C. O. 246. Aștepta. . . ivirea cormoranilor, a mistreților. V. ROM. martie 1 954, 28, cf. ib. iulie 1 954, 165. Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. Zîna. . . alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V. 19. Purcei de mistrete. ALR I, 4 976/836, cf. ALR I 1 165/815,825,1 973/192, 836, ALR II 4 974/182, 192, 723, 728, 762, 791, 812, 876, 987. 3. (Învechit) Sprinten. Cf. LB, KLEIN, D. 380. Pl.: mistreți, -e. – Și: (II 1) mistréte adj. ALR I 1 165/815, 825, ALR II 4 973/836. – Lat. mixticius.

rojoleá, (rojoliș, rujuliș), s.f. (reg.) Băutură dulce, preparată casnic; rachiu dulce; țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră” (Țiplea, 1906: 440). – Cf. rojolică < rozol „rachiu roșu, îndulcit” (MDA).

PĂDUREȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival 1) (despre pomi) Care crește în pădure sau pe terenuri necultivate; de pădure; sălbatic. 2) (despre fructe) Care este rod al unui pom nealtoit. Mere ~ețe. /pădure + suf. ~eț

XILO- „lemn, copac, pădure; lemnos, lignificat”. ◊ gr. xylon „lemn, pădure” > fr. xylo-, germ. id., engl. id., it. xilo- > rom. xilo-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct uscat de pădure; ~crom (v. -crom), s. m., ansamblu de pigmenți taninici din lemn; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre ciuperci) Care atacă lemnul copacilor. 2. (Despre insecte) Care sapă galerii în lemn, hrănindu-se cu acesta; ~fagie (v. -fagie), s. f., acțiune a insectelor xilofage; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre organisme) care crește pe ramurile plantelor moarte; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante lemnoase, cuprinzînd arbori, arbuști și subarbuști; ~fon (v. -fon), s. n., instrument muzical format din lamele de lemn; ~gen (v. -gen₁), adj., care generează țesut lemnos; ~graf (v. -graf), s. m., gravor în lemn; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Gravură în lemn. 2. Procedeu de imprimare cu tipare săpate în lemn; ~gramă (v. -gramă), s. f., clișeu tipografic în lemn; ~id (v. -id), adj., cu o structură asemănătoare cu aceea a lemnului; ~latrie (v. -latrie), s. f., cult al zeilor de lemn; ~lit (v. -lit₁), s. n., lemn fosilizat; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic la care clișeele se realizează pe plăci de lemn acoperite cu un strat de calcar; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul lemnului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară cubajul lemnelor; ~riz (v. -riz), adj., cu rădăcini lignificate; ~stromă (v. -stromă), s. f., miceliu al ciupercilor xilofage, dezvoltat în interiorul țesutului lemnos; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical pe baza unor varietăți de lemn; ~tipie (v. -tipie), s. f., tipar cu litere de lemn; ~tomie (v. -tomie), s. f., studiu microscopic și anatomic al țesuturilor lemnoase aparținînd plantelor fosile sau actuale.

verigar s.m. (bot.) Numele mai multor specii de arbuști sălbatici care cresc prin tufișuri și prin păduri, care au fructele în formă de boabe roșii sau negre și ale căror ramuri sînt terminate prin cîte un spin: a) arbust cu florile mici, galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative (Rhamnus cathartica); b) arbust cu frunzele opuse pînă la alterne, cu florile mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria); c) glădici (Acer tataricum). • pl. -i. și verigariu s.m. /verigă + -ar.

MURĂ¹ s. f. I. (Bot.) 1. (Învechit și regional) Dudă. Și au arătat sînge de struguri și de mure (d u d e B 1938), ca să-i tocmească pre ei la râzboiu. BIBLIA (1688), 702¹/43. Mure de dud. ALR I 866/922, cf. ALRM SN I h 150. 2. Numele a două fructe comestibile de pădure: a) (și în sintagmele mure negrii, PANȚU, PL., mură neagră, mură de pădure, mură de rug, mure ursești, ALR I 866/900, mure rumânești, ib.) fructul murului² (2); b) fructul rugului. Cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 23, ALEXANDRESCU, O. I, 228. Ea culege fragi și mure, De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, POEZII, 257, cf. COȘBUC, P. I, 262. Pe sub poale de pădure Merg copilele la mure. ALECSANDRI, P. P. 365, cf. 53. Dragă mi-i crîșma-n pădure, Că beau vin și mînc la mure. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Frunză verde, mură neagră. DOINE, 10, cf. 41. Mure coapte-n postu mare, Gheață rece-n miez de vară Și caș dulce-n miez de iarnă. ȘEZ. I, 13. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe murî. HODOȘ, P. P. 62, cf. PĂSCULESCU, L. P. 197, 205, 206, GR. S. VII, 165. Rugul care face mure. GREGORIAN, CL. 60. Muri di păduri. ALR I 866/536. Mure negre. ib. 866/131. Mură de rug. ib. 866/18. [Rachiu] din mure. ALR II 6 347/848. Mura, de sine, în gura omului nu se bagă (= omul trebuie să muncească). ZANNE, P. IX, 493, cf. I, 223, IV, 2. Pe-o potecă șovăită Merge mierla-nsovonită. Suflet n-are, sînge are (Mura). GOROVEI, C. 235. Lung e, funie nu e. Gheare are, pisică nu e. Mărgele are, salbă nu Ce e ? (Rugul cu mure). ȘEZ. XVI, 147. ◊ (Ca termen de comparație, pentru culoarea neagră, în special pentru culoarea ochilor) [Sprîncenele] încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I, 44. Are ochii mari și negri ca murele. FILIMON, O. I, 117. Ochi ca două mure. ALECSANDRI, P. I, 16. Ochii mari, negri ca murele. CREANGĂ, A. 85, cf. ISPIRESCU, L. 78. Negru ca murea sau mura . . . sau albastru întunecat ca murea. MARIAN, CH. 51, cf. id. O. I, 300. Ochii ca de mură. MACEDONSKI, O. I, 213. Parcă era mai albă în îmbrăcămintea-i de catifea ca mura. SADOVEANU, O. V, 553. Ochii lor mă privesc ca murile coapte din tufiș. BENIUC, V. 22. Cu ochi negri ca mura. POP., ap. GCR II, 295. Ochișorii lui, Mura cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 3, cf. TEODORESCU, P. P. 309. Pentru ochi ca murele, Ocolesc pădurile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 18. Ochii i-s ca două mure, Care-s mai coapte-n pădure. BÎRLEA, C. P. 26. Negru ca mura. ALR II 3 399/95. Are ochi de mură, Cari inima-ți fură. ZANNE, P. II, 361. ◊ E x p r. Mură în gură = lucru de-a gata, (obținut) fără osteneală. A aștepta să-i pice mură în gură. BARONZI, L. 47. Nu mai atîrnați să vă dea toate mură-n gură stăpînirea și dregătorii ei. JIPESCU, O. 83. Ar fi poftit dumnealui ca tot Ercule să meargă să i le dea în mînă, cum am zice mură în gură. ISPIRESCU, U. 70. Vrea mură-n gură (de-a gata). PAMFILE, J. II, 155. Stâpînul. . . era un perghe-vară, care aștepta sâ-i dăie șineva mură în gură. POP., ap. GCR II, 262, cf. ALR I 866/540. (Regional) A lua cuiva mura din gură = a-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpînire se credea sigur. Cf. ZANNE, P. I, 223. ♦ (Adjectival; regional) De culoare neagră (ca mura¹ I 2). Ah, ochilor muri, Vii și plini de nuri La căutături. CONACHI, P. 74, cf. 82. Cucuie cu pană mură, Ce-am grăit gură la gură Să nu cînți pe tișitură. ȘEZ. XXI, 51. La puicuța-n bătătură, Să crească o floare mură. PAMFILE, C. Ț. 167. Bubî cafinii, Bubî murî. GR. S. VI, 252. Hultur mur, Hultur sur. ib. 279. 3. (Prin Transilv.) Afină, LB, cf. BARCIANU. 4. (Regional; la pl.; în sintagma) Mure roșii (sau de casă) = zmeură (cultivată). Cf. ALR I 867/339, ALR II 6 257/36. II. (Prin Transilv.; la pl.) Frecăței. Cf. CHEST. VIII 32/22, com. din URCA-CÎMPIA TURZII. – Pl.: mure. – Și: (regional) mure (pl. și muri) s. f. – Lat. morum sau mur² + suf. -ă.

BREI s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.

XILOCARP s. n. Fruct tare, uscat, de pădure. (din fr. xylocarpe)

BÂRCOACE f. Arbust cu flori și fructe roșii, răspândit în pădurile muntoase. /Orig. nec.

XILOCARP s.n. Fruct tare, uscat, de pădure. [< fr. xylocarpe, cf. gr. xylon – lemn, karpos – fruct].

*ĭenúpăr m., pl. ĭenuperĭ (lat. junĭpĕrus, jenĭpĕrus, de unde și it. ginepro, fr. geneivre, sp. enebro). V. jneapăr. Un copăcel conifer tot-de-a-una verde care crește pin pădurile stîncoase (juniperus commúnis). Fructele luĭ îs niște bace aromatice, stomahice și diuretice. – Se zice și inípere și inipír (Mold.) și științific și juníper. V. conifer și smirdar.

BREI, brei, s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.

ALUN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde și păroase și cu fructe comestibile; crește prin păduri (Coryllus avellana). Coboram cărarea printre alunii cu vergile argintate de brumă. C. PETRESCU, S. 169. Sub alun m-apuc să sun din bucium. MACEDONSKI, O. I 34. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -ețe, adj. 1. De pădure, pădureț, sălbatic; (despre fructe) acrișor. Paserile să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. ◊ Porc mistreț (și substantivat) = porc sălbatic. Acolo scociorau îndelung... pînă ce izbîndeau să scoată la lumină niște gulii., pe care le caută și mistreții bălților pentru gustul lor dulceag. SADOVEANU, P. M. 259. Văzură un porc mistreț mare, fugind. ISPIRESCU, L. 140. 2. (Regional) Care rezultă dintr-un amestec (de rase, de calități, de feluri diferite), amestecat; p. ext. care e de valoare mijlocie; nici prea rău, nici prea bun. Ghiță. știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, T. 791. – Variantă: (regional) nistreț, -eață (ȘEZ. V 68) adj.

SÎNGER, sîngeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii pe partea luminată, cu frunze ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre; crește prin păduri, crînguri și lunci (Cornus sanguinea). Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. Ia din mîna unui sătean tînăr un buchet de rosmarin, maci și sînger. CAMIL PETRESCU, O. II 437. Foaiă verde de sînger, Pe la cotul lui Crucer, Cine cîntă, cine plînge Tot cu lacrăme de sînge? TEODORESCU, P. P. 555.

mistrițat, ~ă a [At: VÎRCOL, V. 6 / V: ~rat, ~ricit / Pl: ~ați, ~e / E: mistrița] 1 (Olt, d. plante și animale) Corcit. 2 (Olt, d. fructe, îf mistricit) De pădure Si: pădureț, sălbatic.

MISTRIȚÁT, -Ă adj. 1. (Olt.; despre părul animalelor) Provenit din încrucișarea a dc plante sau animale diferite; corcit; Cf. VÎRCOL, V. 96, PLOPȘOR, V. O., ALR I 445/846. MAT. DIALECT. I, 231. 2. (În nord-estul Olt., despre fructe; forma mistricit) De pădure, p ă d u r e ț; sălbatic. Cf. MAT. DIALECT, I, 231. - Pl.: mistrițați, -te. – Și: mistriceat, (PLOPȘOR, V. O.), mistricit, -ă adj. – V. mistrița.

ALUNELE¹ sf. pl. 🌿 1 Plantă din familia umbeliferelor, cu flori albe și fructe lungărețe; crește prin păduri, tufișuri, pe cîmpuri și prin vii, mai cu seamă în pămînt argilos și calcaros; rădăcinile, cu tubercule, conțin substanțe nutritive și se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum) (🖼 89) ¶ 2 Trans. = BARABOI ¶ 3 Băn. = COADA-ȘORICELULUI ¶ 4 👉 ALUNEA^1-2, ALUNICĂ^1-2 [alună].

ANTONICĂ, antonici, s. f. Plantă erbacee cu flori albe și fructe aromatice, care crește în pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ică.

MĂLURICI ~ m. Plantă erbacee meliferă cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze penate și fructe păstăi, care crește prin pădurile de stejar și carpen; măzăriche-neagră; orăstică. /mălură + suf. ~ici

ORĂSTICĂ ~ci f. Plantă erbacee meliferă cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze penate și cu fructele păstăi, care crește prin pădurile de stejar și de carpen; măzăriche-neagră. /Orig. nec.

corn (-ni), s. m. – Arbust (Cornus mas). – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cornus (Pușcariu 401; Candrea-Dens., 396; REW 2241; DAR); cf. sp. cornizo. – Der. coarnă, s. f. (fructul cornului); cornet, s. n. (pădure de corn); corniș, s. n. (cornet); cornișor, s. m. (plantă, Lycopodium clavatum, Lycopodium annotinum).

ANTONICĂ, antonici, s. f. Plantă erbacee cu flori albe și fructe aromatice care crește în pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ică.

CIREAȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului. Mă duc... să fur niște cireșe. CREANGĂ, A. 47. Doi ochi ca la dumneata, Zău că nu. mai pot afla, Așa negri frumușei Ca cireșele-n altoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. Cireașă amară = fruct al cireșului sălbatic, de pădure, cu gust amar, folosit pentru prepararea dulceții. Cucoana Zinca a trimis încă de săptămîna trecută poștalionul, încărcat cu dulcețuri proaspete de cireși amare și de caise crude. CAMIL PETRESCU, O. 264. Cireașă neagră = fruct al unei specii de cireș, cu gust dulce și culoare neagră. Glicherie intră cu o farfurie mare încărcată cu fructe, între care zării, mai cu seamă, vestitele cireșe negre de la Pîngărați. HOGAȘ, DR. 282. Își cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. – Pl. și: (Munt.) cireși.

NUCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului, cu miezul comestibil, învelit într-o coajă lemnoasă tare, acoperită de o coajă cărnoasă verde, care, după coacere, crapă și se usucă. Întocmai ca nuca veche era și fața lui. DUMITRIU, N. 91. Legă pe țigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci. ISPIRESCU, L. 71. Copii eram noi amîndoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrîni cu coarne. EMINESCU, O. IV 74. ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi) ca nuca-n perete = a nu se potrivi de loc. Pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 2. (În expr.) Nucă de cocos = fructul comestibil al cocotierului. Vedea pădurile de smarald... nucile de cocos, ciorchinii de banane, lianele și orhideele, îmbrățișînd copacii seculari. BART, E. 307. Nucă vomică = semințele unui arbore sălbatic răspîndit în India, Australia, Indochina etc. din care se extrag substanțe utilizate în farmacie și în industria chimică. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică filetată la un capăt și terminată la celălalt cu un fus sferic, servind la realizarea legăturii de articulație dintre două organe de mașină.

SORB¹, sorbi, s. m. Arbore cu frunze lobate, cu flori albe și fructe roșietice cărnoase; crește prin pădurile de cîmpie și de deal (Pirus torminalis). Vulturi lacomi, bufne, corbi, Veniți iute la mîncare, Lăsați cuibul de prin sorbi. NEGRUZZI, S. II 80. Sorbul face fructe roșii, cu care se hrănesc paserile. ȘEZ. XV 126.

alun¹ sm [At: EMINESCU, P. 237 / Pl: ~i / E: alună] (Bot) 1 Arbust din familia betulaceelor, cu frunze rotunde, cu flori monoice, cu fructe comestibile, care crește prin păduri și tufișuri, fiind uneori cultivat Si: (reg) alunar (4), alunaș (1), alunel (1), fundici, rânză, tufă (Corylus avellana). 2 (Șîs) ~ turcesc, – sălbatic Arbust din familia betulaceelor, cu scoarța crăpată, frunzele mai lungi și mai mari decât la Avellana, cu fructele scurte, comestibile, care crește pe colinele din regiunea montană, fiind uneori cultivat (Corylus colurna) 3 (Șîs) ~ turcesc Arbust foarte asemănător cu Avellona, deosebindu-se doar prin forma și culoarea brun-roșcată a fructelor și a involucrului (Corylus tubulosa). 4 (Îs) ~ ursăresc Arbust din familia betulaceelor (Corylus maxima).

arin [At: NECULCE, ap., LET. II, 244 / V: (reg) anin, arim, arime, anine,^[1] ~de, ~e / Pl: ~i, arinde, ~inzi, (4-7) ~e / E: ml *alnius] 1 Arbore din familia betulaceelor, cu frunze ovale, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu flori verzui-roșietice, în formă de spic, care crește pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și este întrebuințat pentru împădurirea terenurilor umede (Alnus glutinosa) Si: alin, alin negru, aninaș, lipicios, arinaș. 2 (Îc) ~ alb, ~ roșu, ~ cenușiu, ~ de munte Plantă din familia betulaceelor, foarte asemănătoare cu arinul (1), cultivată uneori ca plantă ornamentală (Alnus incana). 3 (Îc) ~ de munte, ~ verde Planta Alnus viridis Si: liliac de munte. 4 Fructul arinului (1). 5 Lăstăriș. 6 Lăstar. 7 (Pop) Pădure tânără.

arțar¹ sm [At: DAMÉ, T. / V: (îvp) ~iu, h~, arcer(iu)¹, arciar(iu)^[1], arțar^[2] / Pl: ~i / E: nct] 1 (Șîc ~ coaje, mic) Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, care crește prin pădurile montane și este adesea cultivat ca plantă ornamentală (Acer platanoides). 2 (Bot; reg) Jugastru (Acer campestre). 3 (Bot; reg; șîs ~ american, ~ alb¹, ~ frăsiniu) Arborele (Acer negundo). 4 (Bot; reg; șîs ~ tătăresc) Gladiș (Acer tataricum). 5 (Bot; reg) Salcâm. 6 (Bot; reg; șîs ~ alb², ~ de codru) Paltin (Acer pseudoplatanus). 7 (Pop; îf arțariu) Drug mic, subțirel și rotund sau în patru muchii, care se pune de-a curmezișul laturilor din față ale stativelor. corectat(ă)

frate sm [At: COD. VOR. 129/11 / V: (Trs; la vocativ) frateano / Pl: ~ați / E: ml frater, -tris] 1 Persoană de sex masculin considerată în raport cu altă persoană (indiferent de sex) născută din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă Si: (îvp) frățâne (1). 2 (Lpl; csc) Nume dat copiilor (în cazul când se află între ei și băieți) născuți din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă. 3 (Îs) ~ bun (sau adevărat, drept, primar sau, reg, dulce) Fiecare dintre frații născuți din același tată și din aceeași mamă în raport unii cu alții. 4 (Îs) ~ vitreg (sau, îvp, mașter, nu bun, nebun, de-al doilea, după sau de, despre tată sau mamă) Persoană care este rudă de sânge numai pe linie maternă sau paternă în raport cu un frate al său Si: (înv) fiastru. 5 (Îs) ~ geamăn Frate (1) născut o dată cu alt frate (sau soră). 6 (Îs) ~ați de lapte Copii care au supt la aceeași doică. 7 (Reg; îs) ~ați sufletești Copii de sex diferit care au fost botezați în aceeași apă. 8 (Îs) ~ de (înv, pre) cruce Fârtat (1). 9 (Îs) ~ de mână Băiat care servește mireasa în timpul nunții Si: (reg) cumnat de mână. 10 (Îs) ~ de mire (sau de mireasă) Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă Si: chemător, vornic, vornicel. 11 (Pop; îs) ~le Crăciunului Anul Nou (când creștinii serbează Sfântul Vasile). 12 (Pop; îs) ~le lui Sfântu llie Numele unei sărbători celebrate la 29 iulie Si: Ilie-Pălie, Pălia. 13 (Îcs) De-a cei nouă ~ați Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pex) Persoană pentru care cineva are aceleași sentimente ca pentru un frate (1). 15 (Fam; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează amical unei persoane (indiferent de sex) Si: (îvp) frăție (16), frățietate (2). 16 (Lit; fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva pentru a semnala momentele importante ale unei povestiri (orale). 17 (Pfm) Tovarăș. 18 Persoană legată de o alta prin sentimentul de apartenență la o comunitate. 19 (Rel; mpl) Om considerat ca o creatură a aceluiași părinte, Dumnezeu. 20 (Bis; îe) A fi ~ întru Hristos A fi creștin. 21 Grad în ierarhia monahală dat unui călugăr care nu este cleric și care ajută la treburile gospodărești. 22 Călugăr care are gradul de frate (21). 23 (Fig) Om considerat ca membru al comunității umane. 24 Nume pe care și-l dau francmasonii între ei. 25 (Reg; îs) ~le Mihai Eufemism pentru lup. 26 (Ban) Coproprietar. 27 (Jur; înv) Partea indiviză (dintr-o moștenire) care se cuvine unui succesor. 28 (Mpl) Lăstar care se formează la subsuoara frunzelor cerealelor păioase din nodurile de la baza tulpinii. 29 (Mpl) Lăstar care crește pe lângă rădăcina porumbului Si: pui, (reg) copileț (1). 30 (Bot; îc) ~le-priboiului Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care crește prin păduri sau locuri pietroase, umede și umbroase (Geranium silvaticum). 31 (Bot; îc) ~le-și-sora, sor'-cu-~ Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu flori galbene-aurii, cu fructele capsule, care crește prin păduri (Melampyrum nemorosum). corectat(ă)

pârș² sm [At: SIMIONESCU, F. R. 57 / V: (reg) pâlh, pâlș^[1], pâș / Pl: ~i / E: slv плъцъ] 1 (Șîc ~-cenușiu, ~-comun) Animal asemănător cu veverița, cu blana de culoare cenușie, cu nuanțe cafeniu-negricioase pe spate, și albicioasă pe burtă, cu coada lungă și stufoasă, care duce o viață nocturnă prin păduri și se hrănește mai ales cu semințe și cu fructe, dar mănâncă și insecte, păsărele, ouă (Glis glis). 2 (Șîc ~-roșu, pâș roșu) Animal cu înfățișare de maimuță, cu ochi mari, vioi, cu blana mătăsoasă, de culoare galbenă-roșcată pe spate și albă pe piept, cu coada lungă terminată cu peri lungi, care trăiește în păduri, prin iarbă, prin tufișuri sau cățărat în copaci și se hrănește în special cu alune Si: (reg) alunar (Muscardinus avellanarius). 3 (Șîc ~-de-stejar) Animal cu blană de culoare cenușie, cu câte o pată roșie pe obraji, cu coada lungă, păroasă numai la vârf, care trăiește prin păduri, dar mai mult pe pământ decât în copaci, și se hrănește mai ales cu insecte, viermi, melci, păsărele și șoareci (Eliomys quercinus). 4 (Șîc ~-mic) Animal cu corpul zvelt, lunguieț, cu blana cenușie-roșcată, albă pe pântece, cu coada stufoasă, lungă aproape cât corpul, cu botul asemănător celui de șoarece, cu urechile mari, care trăiește prin păduri și se hrănește cu fructe, semințe, insecte, șoareci (Dryomys nitedula). 5 (Reg; îlav) Ca pâlșu Pe furiș. 6 (Zlg; reg; îf pâlș) Hârciog (Cricetus cricetus). 7 (Zlg; reg; îf pâș) Orbeț (Spalax microphthalmus). 8 (Mol; Buc; îf pâș) Șobolan (Mus decumanus). corectat(ă)

BÎRCOACE sf. 🌿 Mic arbust cere crește pe stîncile de prin pădurile muntoase, și al cărui fruct, roșu ca sîngele, seamănă întru cîtva cu moșmoala (Cotoneaster vulgaris) (🖼 496).

CĂLIN ~i m. Arbust care crește prin păduri, cu flori albe și cu fructe roșii, acrișoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din călină

PĂR² (lat. pirus) s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cultivat în zonele temperate, rezistent la secetă, înalt până la 20 m, cu flori albe sau roz și fructe mari, cu pulpă fină, zemoasă (Pyrus sativa). În România crește în majoritatea zonelor țării, existând centre specializate în creșterea sa. Scoarța, frunzele, florile și fructele sunt folosite în medicina umană tradițională (ca astringente, diuretice, febrifuge etc.). Cel mai mare producător de pere din lume a fost, în 2000, China, cu o producție de 3.611 mii t. V. pară². ◊ P. pădureț (Pyrus pyraster) = specie de păr care crește spontan, dispersat, în pădurile de câmpie și dealuri joase; fructele sunt mici, tari, astringente.

pădureț a. 1. de pădure; 2. sălbatic, acru: mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.

PALTIN, paltini, s. m. Arbore mare, cu frunze crestate adînc și cu fructele prevăzute cu aripi; crește în pădurile de deal, iar lemnul său este folosit la fabricarea mobilei, a instrumentelor muzicale etc. (Acer pseudo-platanus). Sub paltini aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori. COȘBUC, P. II 20. Și sufla un vînt, Un vînt pre pămînt, Paltini că-ndoia, Brazi că despoia. ALECSANDRI, P. P. 189. – Variantă: palten (ALEXANDRESCU, M. 294) s. m.

ZMEUR s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase și flexibile, cu frunze albe pe partea inferioară, cu fructe roșii, aromate, comestibile; crește prin pădurile de la munte sau cultivat în grădini (Rubus Idaeus); rug-de-zmeură, zmeurar. – Variantă: smeur s. m.

brioală sf [At: PANȚU, PL. / V: briolă / P: bri-oa~ / Pl: ~le / E: nct] (Bot; reg) Plantă erbacee aromatică din familia umbelifere cu frunze foarte divizate, flori roșietice, dispuse în umbele compuse, petale cu vârf ascuțit, fructe aproape cilindrice, care crește prin pădurile din regiunea alpină Si: (pop) brie, chimen de munte, chimenul ursului, mărarul ursului, smăhoaie (Ligusticum mutellina).

chircit, ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 1199 / Pl: ~iți, ~e / E: chirci] 1 (D. oameni) Cu corpul ghemuit. 2 (D. oameni) Cu trupul încovoiat (în convulsii). 3 (Mls d. membrele corpului) Strâmb. 4 (D. piele) Uscat. 5 (Mls d. membrele corpului) Paralizat. 6 (D. oameni și, în special, d. animale și plante) Care nu se dezvoltă bine Si: pipernicit. 7 Degenerat. 8 Păcătos. 9 (Pop; îs) Pădure ~ă Pădure rară. 10 (Îas) Pădure cu copaci strâmbi. 11 (D. coaja fructelor, legumelor) Zbârcit.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

COARNĂ (pl. -ne) sf. 🌿 1 Fructul cornului: niște femei venind din pădure cu donițele pline de coarne (ISP.) ¶ 2 Varietate de struguri albi sau negri cu boaba lungăreață și cu coaja tare.

BÂRCOACE, bârcoci, s. f. Arbust cu flori și cu fructe roșii, care crește pe stânci, în pădurile de munte (Cotoneaster integerrima). – Et. nec.

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placă cornoasă subțire, care acoperă partea de deasupra a capătului degetelor. ◊ A reteza (sau a tăia) cuiva ~ile a reduce posibilitățile de acțiune (agresive) ale cuiva. A-și mânca ~ile a regreta amarnic o imprudență comisă. A-și mânca și de sub ~ a fi foarte zgârcit. Nici cât îi negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a în gât a sili pe cineva să-și îndeplinească obligația. 2) (la păsări și la animale) Parte cornoasă și încovoiată a degetelor; gheară. 3): ~a-găii plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze compuse, flori galbene-verzui și fructe păstăi. ~a păsării plantă erbacee de pădure cu tulpină culcată, având frunze rotund-cordate și flori albastre, solitare, în formă de pinten. 4) Pârghie cu care se manevrează leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

BÎRCOACE s. f. Mic arbust cu fructe roșii, care crește pe stînci, în pădurile de munte (Cotoneaster vulgaris).

GÂRNÍȚĂ (< bg., scr.) s. f. Arbore din familia fagaceelor, cu frunze penat-lobate, sesile, păroase pe dos, lungi de 20-40 cm și cu fruct (ghindă) mic, cilindric (Quercus frainetto). Formează păduri pure sau în amestec cu cerul¹, în regiunile de câmpie și de dealuri, pe soluri compacte. Are lemn tare, rezistent folosit în construcții.

PĂDUREȚ, -EAȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre pom și fructe) De soi inferior, nealtoit, sălbatic. Puse copăița pe umăr și porniră spre mărul pădureț. CAMIL PETRESCU, O. II 383. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, căci n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea-nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ Fig. Lumea gîndesc c-a fost toată pădureață la început; și mai cu răsad, mai cu altoi, s-a ales și s-a făcut un măr crețesc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 97. ◊ Expr. A se sătura (de ceva) ca de mere pădurețe = a-i fi cuiva lehamite de ceva, a fi foarte plictisit de ceva. Du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică (= muzică) ca de mere pădurețe. ALECSANDRI, T. I 125. ◊ (Substantivat) Din pădurețele acre, cu care se hrăneau fiarele pădurilor, brațul și sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele bogate. SADOVEANU, O. VI 337. Din coaja de pădureț, uscată, femeile fac gălbinele pentru scule. ȘEZ. XV 99. 2. (Rar, despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. Jderii pădureți cu blana ruginie, deasă, moale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. (Despre oameni) Sălbatic, ursuz. Era odată un negustor ș-avea o fată – da’ fata cam pădureață și scumpă la vorbă, lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 498.

mătrăgună, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.

mură¹ [At: BIBLIA (1688), 702¹/43 / V: (reg) ~re (Pl și: ~ri) / Pl: ~re / E: ml morum] 1 sf (Bot; îrg) Dudă. 2 sf (Bot; șîc ~re-negrii, ~-neagră, ~-de-pădure, ~-de-rug, ~re-ursești, ~re-românești) Fruct comestibil, negru și lucios al murului². 3 sf (Îas) Fruct al rugului. 4 sf (Îls) ~ în gură Lucru de-a gata, obținut fără osteneală. 5 sf (Reg; îe) A lua cuiva ~ra din gură A-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpânire se credea sigur. 6 a (Reg) De culoare neagră, ca mura¹ (2). 7 sf (Trs) Afină. 8 sfp (Reg; îc) ~re-roșii (sau ~de-casă) Zmeură cultivată. 9 sfp (Trs) Frecăței.

bîrcoace s.f. (bot.) Arbust din familia rozaceelor, cu florile și cu fructele roșii, care crește pe stínci, în pădurile de munte (Cotoneaster integerrima). • pl. -oci. /etimol. nec.

brei s.m. Compuse: (bot.; reg.) brei-de-pădure = plantă mică, erbacee, perenă, cu tulpina ramificată, cu frunzele opuse, avînd florile verzui și fructul în formă de capsulă, răspîndită în pădurile umbroase și folosită în medicina populară ca laxativ (Mercurialis perennis); brei-de-cîmp = trepădătoare (Mercurialis annua). • pl. brei. /<bg. брей.

FLUIERĂTOR I. adj. verb. FLUIERA Care fluieră. II. sm. 🐦 – FLUIERAR 2 ¶ 6. III. FLUIERĂTOARE sf. 🌿 Plantă ierboasă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase, și ale cărei fructe sînt niște boabe roșii; numită și „napi-porcești-de-pădure”, „viță-neagră”, etc. (Tamus comunis) (🖼 2160).

SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe și fructe negre, ce crește pe la margini de păduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera

1) corn m. (lat. cŏrnus). Un arbore de pădure (cornus mas) care face florĭ galbene și fructe roșiĭ lungărețe comestibile. V. smidă 2.

HAȚEG 1. Depresiunea ~ (Țara Hațegului), depresiune tectono-erozivă cuprinsă între M-ții Retezat, Poiana Ruscăi și Sebeșului, împărțită de dealurile Dumbrava, Ploștina și Poieni în două subunități: Hațeg și Pui. Supr.: c. 380 km². În compartimentul de V (Hațeg) are un relief de câmpie piemontană străbătută de râuri paralele, colectate de Strei. În SE comunică cu Depr. Petroșani, prin pasul Merișor (756 m), în SV cu culoarul Timișului, prin Poarta de Fier a Transilvaniei (699 m), iar în N cu culoarul Mureșului, prin „poarta” de la Subcetate, pe valea Streiului. Climă răcoroasă (temp. medie anuală: 6-8°C); precipitații medii anuale în jur de 800 mm. Culturi cerealiere, pomicultură și creșterea animalelor. Menționată în Diploma Ioaniților (1247). Cunoscută și sub denumirea de Hațeg-Pui. 2. Oraș în jud. Hunedoara, în depresiunea omonimă; 12.604 loc. (1998). Ind. textilă (prelucr. lânii), a conf. și de prelucr. a lemnului; produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve din legume și fructe, bere); abator. Centru pomicol. În apropiere, în pădurea Slivuț (40 ha), se află o rezervație naturală de zimbri și cerbi. Importantă zonă etno-folclorică. Muzeu etnografic. Menționat documentar în sec. 15 și apoi oraș grăniceresc în 1764. Biserica Sf. Nicolae (sec. 19). În satul Silvașu de Sus de află mănăstirea Prislop, cu biserica Sf. Evanghelist Ioan (sec. 15).

ienupăr m. arbust totdeauna verde din familia coniferelor, crește prin pădurile stâncoase și pășunile pietroase dela munte: din fructele-i globuloase negri-vineți (numite de popor ienupere, când sunt coapte) se prepară o băutură alcoolică, o esență volatilă și un extras rășinos (Juniperus). [Indirect din lat. JUNIPERUS]. V. jneapăn.

MOȘMON, moșmoni, s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile în formă de măr; crește prin păduri și tufișuri (Mespilus germanica). Vă spun că aceasta este o frunză de moșmon. CAMIL PETRESCU, O. 417.

SLĂBĂNOG¹ s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele fragile și transparente, cu florile galbene și cu fructe care se deschid prin explozie; crește prin pădurile umede și umbroase de la munte și se folosește în medicină (Impatiens nolitangere).

glădiță sf [At: LTR / Pl: ~țe / E: nct] Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici, verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdele de protecție, în păduri etc. Si: plătică (Gleditschia triaconthos).

hasmațuchi smi [At: (a. 1773) GCR II, 98 / V: amazu~, asmațiu, asmațuc, as~, asmațuic, asmăciuc, asmățui, ațima~, ațmaciuc, hagim~, harmagiuc, harm~, hașmaciucă sf, hașm~, hațm~, hazm~ / E: ns cf tc asma ğyk] (Bot) 1 (Șîc asmațui-măgăresc) Planta erbacee Anthriscus cerefolium, cu miros caracteristic, din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită cu peri moi în regiunea nodurilor, cu flori albe și fructe lungi, care crește în tufișuri, la marginea pădurilor și a viilor, cultivată uneori ca plantă culinară Si: (reg) turbure, turburea. 2 (Reg; îf hașmaciucă) Planta erbacee Anthrisque silvestris, cu flori albe, rar gălbui, dispuse în mici umbele. 3 (Reg; îaf) Planta Chaerophyllum silvestre. 4 (Îe) A mânca ~ A se păcăli. 5 (Reg; îc ~ul-măgarului sau ~-măgăresc) Planta Torilis anthriscus. 6 (Reg; îc ~-sălbatic) Planta Anthriscus trichosperma. 7 Bolgari (Ranunculus sceleratus). 8 Hajme (Allium ascalonicum).

îngerel, ~ea [At: ALECSANDRI, P. P. 381 / V: (reg) in~ / Pl: ~ei, ~e / E: înger + -el] 1-9 smf Îngeraș (1-9). 10 sf (Reg) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și fruct oval, care crește în locurile umede din păduri și tufișuri (Selinum carvifolia).

unghie¹ sf [At: PSALT. HUR. 59²/15 / P: ~ghi-e / V: (îvp) ~ghe (Pl: unghi, (reg) unzi), (reg) ~ghină sf / Pl: -ghii / E: ml ungula] 1 Formație cornoasă de origine epidemică, ca o placă, ce acoperă partea dorsală a ultimei falange de la degetele mâinilor și ale picioarelor la om. 2 (Înv; îlav) Din ~ii tinere De mic. 3 (Îe) A fi (prieten) ~ și carne (cu cineva) A fi prieten intim cu cineva. 4 (Îe) A-și pune ~ia în carne (pentru cineva) A fî gata de orice pentru cineva. 5 (Îe) A lua (sau a apuca) pe cineva în ~ii (ori ~) A lua la bătaie. 6 (Fig; îae) A pune într-o situație dificilă. 7 (Îe) A avea ~iile lungi (sau a fi lung la ~ii) A fura (1). 8 (Îae) A fi necinstit. 9 (Îe) A-și pune ~ia în gât A fi foarte zgârcit. 10 (Îe) A-și pune (sau băga) ~ia (sau gheara) în gât (ca pițigoiul) A fi foarte supărat și furios. 11 (Îe) A-și pune ~ia în gât (sau a se pune în ~ii) A-și da toată silința pentru a face ceva Si: a se face luntre și punte. 12 (Rar; îae) A lua apărarea cuiva. 13 (Îe) A nu-și tăia nici o ~ (sau ~Iile) (pentru cineva) A fi egoist și zgârcit. 14 (Îe) A prinde la ~ (sau ~ii) A dobândi putere, avuție, bunăstare, influență. 15 (Îe) A-și arăta ~Iile A se supăra și a arăta că este puternic. 16 (Îae) A amenința (5). 17 (Ban; îe) A da (ger) după ~ii (sau ~) A degera (1). 18 Formație cornoasă la vârfurile degetelor unor mamifere, reptile și păsări Si: gheară (1), copită (1). 19 (Îvr; îe) A nu lăsa ~ghe (de)... A nu lăsa nici urmă de... 20 (Îc) ~ia-găii Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina pe pământ, cu flori galbene-verzui, în ciorchini, cu fructe ca niște păstăi liniare, care crește prin păduri, pășuni și câmpii și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) buruiana-ghebosului, cosaci, foaia-pădurii, iarba-limbricilor, laba-gâștii, măzăriche-ciorească, măzăriche-sălbatică-de-iarbă, unghia-cățelei (Astragalus glycyphyllos). 21 (Bot; reg; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 22 (Bot; reg; îae) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 23 (Bot; reg; îae) Coroniște (Coronilla varia). 24 (Bot; reg; îae) Ciumărea (Galega offîcinalis). 25 (Bot; reg; îae) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata). 26 (Bot; reg; îae) Ghizdei (Lotus corniculatus). 27 (Reg; îae) Ramă cu trei găuri mari și adânci. 28 (Bot; îc) ~ia-găii-roșie Iarbă-dulce (Astragalus monopessulanus). 29 (Îc) ~ia-păsării Plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pământ, cu flori albastre-închis, cu petala inferioară în formă de pinten și cu o pată galbenă la bază, care crește mai ales prin pășunile muntoase Si: (reg) călțunași, ghiocei, micșunele-de-munte, panseluțe-de-munte, trei-frați, trei-frați-pătați (Viola declinata). 30 (Îae) Planta Viola dancia. 31 (Îc) ~ia-cutiei Planta Ceterach officinarum. 32 (Bot; reg; îc) ~ia-găinii Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 33 (Bot; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 34 (Bot; îae) Coroniște (Coronilla varia). 35 (Bot; îae) Sparcetă (Onobrychis viciae folia). 36 (Bot; reg; îc) ~ia-caprei Burete-galben (Cantharellus cibarius). 37 (Bot; îae) Cătină-de-garduri (Lycium halimifolium). 38 (Bot; reg; îc) ~ia-arsului Spin (Carduus acanthoides). 39 (Bot; reg; îc) ~ia-cățelei Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 40 (Bot; reg; îc) ~ia-calului Fel de verbină (Hippocrepsis comosa). 41 (Bot; îae) Trifoi (Trifolium prateuse). 42 (Reg; îc) ~ia-stâncei-mică Planta Ornithopus perpusillus. 43 (Reg; îc) ~ia-vulturului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 44 (Înv) Instrument de tortură ca un cui, piron sau cuțit. 45 (Mun) Cuțit cu formă asemănătoare unghiei, pentru cioplit în lemn. 46 Fiecare din cele două instrumente ca niște pârghii folosite pentru a ridica și coborî coșul lesei la pescuit. 47 (Mol; Buc) Daltă cu tăișul drept, oval sau rotund, folosită în diverse lucrări de tâmplărie etc.

sorb¹ sm [At: LB / Pl: ~i / E: ml sorbus] 1 (Șîc ~ de pădure, ~sălbatic) Arbore cu frunze crestate, din familia rozaceelor, cu flori albe și fructe cărnoase care crește la noi în zona pădurilor de stejar și al cărui lemn se folosește în strungărie Si: mărăcine, păducel, scorum, scoruș¹ (Sorbus torminalis). 2 (Bot; reg) Scoruș¹(Sorbus aucuparia). 3 (Bot; reg) Scoruș¹ (Sorbus domestica).

SÂNGER (< sângera) s. m. Arbust din familia cornaceelor, înalt până la 4 m, cu ramuri purpurii (uneori pe o parte verzui), frunze opuse, ovate sau eliptice, flori albe în cime umbeliforme și cu fructe drupe sferice, negricioase (Cornus sanguinea); răspândit în subarboretul pădurilor de foioase și în tufărișuri în reg. de câmpie și de deal, este cultivat uneori în scopuri decorative.

GORÍLĂ (< fr., lat. {i}; {s} gr. gorillai „oameni păroși”) s. f. Maimuță antropoidă de c. 2 m înălțime, cu pieptul lat și aproape lipsit de păr, robustă, feroce (Gorilla gorilla). Seamănă cu omul la față și la conformația mâinii. Are poziție bipedă, deplasându-se bine pe membrele posterioare. Trăiește în pădurile Africii Ecuatoriale, în grupuri mici, hrănindu-se cu fructe; atinge vârsta de c. 30 de ani. Animal ocrotit.

bărcoace f. arbust cu fructul roșu ca sângele, crește pe stâncile de prin pădurile muntoase (Cotoneaster). [Origină necunoscută].

smeur m. arbust ce crește prin pădurile umede dela munte, adesea cultivat prin grădini pentru fructele sale comestibile (Rubus idaeus). [Gr. mod.].

CORCODUȘ, corcoduși, s. m. Varietate de prun cu fructe mici de culoare galbenă sau roșie (Prunus cerasifera). Pădurile în depărtare, cu tulpini fumurii, ciucurate de ninsoare, par cercetate cu flori de zarzări și corcoduși. DELAVRANCEA, S. 5.

MĂR¹, meri, s. m. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, păroase și cu flori albe-trandafirii, care se cultivă pentru fructele sale comestibile; crește și în stare sălbatică prin păduri (Pirus malus). Mărul m-a primit întinzîndu-mi spre îmbrățișare crengi fără frunziș. C. PETRESCU, S. 14. Se pierde în grădină printre merii înfloriți. BASSARABESCU, V. 26. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Loc. adv. De florile mărului = degeaba, fără rost, fără scop. Nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare. ISPIRESCU, L. 59.

PĂPĂLĂU s. n. Plantă din familia solaneelor cu flori alb-gălbui și cu fructe roșii-portocalii de mărimea unei cireșe; crește prin păduri, tufișuri, vii etc. (Physalis Alkekengi).

PORUMBAR ¹, porumbari, s. m. Arbust sălbatic, din familia rozaceelor, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori albe și cu fructe acre-astringente, negre-vineții, care crește la marginea pădurilor, în tufișuri sau pe terenuri necultivate (Primus spinosa); scorombar.

SOC, soci, s. m. Mic arbust cu lujeri, avînd o măduvă abundentă, flori albe dispuse în corimbe ramificate și fructe în formă de boabe negre strălucitoare; crește prin păduri și tufișuri; din flori se prepară un ceai medicinal, iar fructele, scoarța și rădăcinile se întrebuințează în cromatica populară (Sambucus nigra). N-am învățat știința ierburilor, dar, pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mai bine du-te de bea ceai de soc. ALECSANDRI, T. I 60. Cînd m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag, Căvălaș de soc, Mult zice cu foc. TEODORESCU, P. P. 436.

antonică sf [At: HEM 1246 / V: ~nigă / Pl: ~ici / E: Anton + -ică] (Bot) 1 (Reg; șîs ~ de scăldăliri) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina umflată sub articulații, cu flori albe și fructe aromatice, care crește prin tufișuri, poieni umede (din pădurile montane) (Chaerophyllum aromaticum) Si: (reg) borșer, laba-gâștii, obrintitoare. 2 (Reg; îf ~igă) Angelină sălbatică (Angelica sylvestris).

arnică sf [At: HEM 1720 / A și: -ică / Pl: ~ice / E: ger Arnika] 1 Plantă erbacee medicinală cu flori galben-portocalii și fructe achene negricioase, întrebuințată pentru vindecarea rănilor Si: carul pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba soarelui, poclbal, podbal de munte, roit, tabacii câmpului, țâța oilor (Amica montana). 2 (Bot; reg) Solovârvață (Inula britanica). 3 (Bot; reg) Cununiță (Spirarea ulmifolia). 4 (Bot; reg) Tâlhărea (Mycelis muralis).

frag¹ sm [At: ALECSANDRI, P. P. 31 / Pl: ~agi / E: drr fragă] 1 Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, frunze distribuite în rozetă, flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile Si: ~-de-pădure, ~-iepuresc (Fragaria vesca). 2 (Șîc ~-de-câmp) Căpșun (Fragaria moschata). 3 (Mol; Buc) Fragă (1).

somnoros, ~oasă [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~nur~ / Pl: ~oși, ~oase / E: somn² + -oros] 1 a (D. ființe) Căruia îi este somn² (1) Si: (nob) somnos. 2 a (D. ochi, glas etc.) Care exprimă somn² (1). 3 a Căruia îi place să doarmă mult. 4 a (Pex) Leneș. 5 a (Fig) Care provoacă somn² (1). 6-7 a, av (Fig) Lipsit de vioiciune Si: stins. 8-9 a, av (Fig) Lipsit de intensitate Si: stins. 9-10 a, av (Fig) Lipsit de strălucire Si: stins. 11 sf Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită în partea inferioară cu peri, flori albe dispuse în umbele și fructe ovale, păroase, care crește prin fânețe, poiene și păduri (Laserpitium prutenicum). 12 sf (Bot; reg) Pidosnic (Cerinthe minor). 13 sf (Bot; reg) Pidosnic (Cerinthe glabra). 14 sf (Bot; reg) Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 15 sf (Bot; reg) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). 16 sf (Bot; reg) Rutișor (Thalictrum minus). 17 sf (Bot; reg) Pătrunjel de câmp (Peucedanum oreoselinum). 18 sf (Bot; reg) Lintea pratului (Lathyrus pratensis). 19 sf (Bot; reg) Toporași (Consolida regalis). 20 sf (Bot; reg) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum).

rade (rad, ras), vb. – 1. A răzui. – 2. A șterge, a îndepărta un strat, a elimina. – 3. A se bărbieri. – 4. A tăia, a bara cu o linie. – 5. A smulge, a extirpa, a suprima. – 6. A despuia pe cineva de bani. – 7. A condamna pe cineva. – 8. A respinge, a trînti la un examen. – 9. (Cu pron. o) A o șterge, a-și lua tălpășița. – 10. (Refl.) A minți, a exagera. – Mr. (a)rad(ere). Lat. radĕre (Pușcariu 1422; REW 6987), cf. prov. raire, v. fr. rere, cat. raure, sp. raer. Este dubletul lui radia, vb. (a anula, a suprima), din fr. radier, cf. radier, s. n. (gumă de șters), din germ. Radier(gummi). Cf. raz și der. sale. Sensul 9, care s-a încercat să fie explicat prin intermediul țig. (cf. art. următor), are un semantism normal, cf. a o tunde, a o șterge. Pentru semantismul sensului 10, cf. bărbier „frizer și mincinos”. – Cf. raz. Der. ras, adj. (șters, bărbierit; adv., a ras); răsătură, s. f. (bărbierit; răzuire; răzătură); neras, adj. (nebărbierit); răsură, s. f. (răzătură; răsătură de aluat și pîine făcută cu ea; cocoloși de brînză care se formează în zer; dureri de naștere; înv., contribuție suplimentară din care se plăteau slujbele publice, reprezenta în 1783 35% din impozitul de bază), poate direct din lat. rasūra (Pușcariu 1449; REW 7081), cf. fr. rasure, sp. rasura; răsunoi, s. n. (Banat, Trans., aluat ras de pe vas). Răsură, s. f. (măceș, Rosa canina) trebuie să fie cuvînt identic cu cel anterior, dar nu din cauza mîncărimii produse de fructul său (Tiktin), ci poate pentru că crește la marginea pădurilor sau pe lîngă ziduri (după Scriban, din lat. rǒsŭla „trandafir”).

MUR¹, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu flori albe dispuse în umbelă, cu frunze compuse și cu fructe comestibile; formează tufișuri întinse mai ales în tăieturi de pădure (Rubus). Să nu fie urițică, Nici în stat prea puțintică, Să fie un vrej de mur. POP.

anghelică sf [At: CALENDARIU (1814), 183/4 / V: ange-, anghi- / A: -ghel- / E: lat angelic cf anghelină] 1 (Bot) Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu rădăcină groasă, tulpină cilindrică (ajungând până la 2 m înălțime), frunze mari, flori numeroase alb-verzui și fruct oval; crește pe lângă torente, pâraie și râuri în pădurile de munte, prin iulie-august; rădăcina ei se întrebuințează în farmacie Si: (Trs) angelină, antonică, buciniș (Archangelica officinalis). 2 Băutură alcoolică tare, făcută cu (rădăcină de) anghelică (1) și întrebuințată ca leac în durerile de stomac și în colici sau vătămătură.

caprifoi sm [At: PANȚU, PL. / V: ~raf~, ~oaie sf, catrafoi / Pl: ~ / E: ml caprifolium] 1 (Șîf -oaie) Arbust cu flori roșietice, gălbui sau albe, foarte mirositoare, cu fructele boabe eliptice, portocaliu-brune, cultivat ca plantă ornamentală Si: cașie, căpriță, curpen, frunza-caprei, ghiară, stânjenită (3) (Lonicera caprifolium). 2 Arbust cu flori roșii-purpurii sau alburii, cu fructele boabe negre, concrescute în partea inferioară, care crește în pădurile muntoase Si: cașie, căpriță, cununiță (Lonicera nigra). 3 Arbust cu flori gălbui-păroase, cu fructele boabe roșii, concrescute în partea inferioară, care crește în pădurile muntoase Si: cașie, căpriță, curpen, cununiță, lemnul câinelui (Lonicera xylosteum). 4-6 Fructul caprifoiului (1-3). 7 (Bot; reg) Cununiță (Spiraea ulmifolia). 8 (Îf căprăfoi) Plantă din familia rozacee (Spiraea media). 9 (Bot; reg) Lemn câinesc (Ligustrum vulgare). 10 (Bot; reg) Saschiu (Vinca minor). 11 Plantă din familia celastracee (Euonymus europaeus). 12 (Bot; îf ~oaie) Crețușcă (Filipendula ulmaria).

sănișoară sf [At: LB / V: (reg) ~șor sm, ~icioară, ~icior sm, ~năcio~, sanicio~, sanicior sm, sâncio~, sânicior sm, sân~ / Pl: ~re / E: ns cf lat sanicula] Plantă erbacee perenă din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă cu frunze bazale palmate-lobate, cu flori mici albe-roșietice, grupate în capitule globuloase care formează o umbelă neregulată, cu fructe mici achene acoperite cu spini lungi, care crește prin păduri umbroase și umede și se folosește în medicina populară Si: buruiană-de-dambla, cinci-foi(-mari), iarba-frântului, sarponel (Sanicula europaea).

ANTONICĂ (pl. -ice), ANTONIGĂ (pl. -ige) sf. 🌿 Plantă ierboasă cu flori albe dispuse în umbele compuse și fructe aromatice; crește prin tufișuri, pîraie și poienile umede din pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum); 🩺 pop. fiartă în apă sau plămădită în rachiu, servește ca leac contra durerilor de cap (PAMF.).

bârcoace sf [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~oci / E: nct] (Bot) Mic copăcel din familia rozaceelor, cu frunzele verzi pe o parte și albicioase pe cealaltă și cu flori albe-roșietice, fructul roșu ca sângele și lucitor, ce crește pe stâncile din pădurile muntoase (Cotoneaster integerrima vulgaris).

căpșun sm [At: ANON. CAR. / V: ~e sn / Pl: ~i / E: drr căpșună] 1 Plantă erbacee târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate și cu flori mici albe, cultivată pentru fructele ei comestibile (Fragaria moschata) 2 (Îs) ~ de câmp, ~ de deal, ~ de pădure Plantă erbacee târâtoare din familia rozaceelor (Fragaria viridis).

fluierător, ~oare [At: MINEIUL (1776), 34 / S și: (înv) flue~ / P: flu-ie~ / Pl: ~i, ~oare / E: fluiera + -ător] 1 a Care fluieră. 2 sm Fluierar (1). 3 sf Fluier (3). 4 sm (Om) Purcăraș. 5 sf Plantă erbacee din familia dioscoreaceelor, cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii Si: (reg) brâie, lemn-nelemn, napi-porcești-de-pădure, napii-porcului-de-pădure, viță-neagră (Tamus communis). 6 sn (Reg) Instrument muzical nedefinit mai de aproape Cf nai, fluierar (11-12).

salbă¹ sf [At: GCR I, 222/13 / V: (reg) slal~ / Pl: ~be, (pop) sălbi / E: ml subalba] 1 (Udp „de”) Podoabă purtată (de femei) la gât sau rar pe frunte, alcătuită din unul sau mai multe șiraguri de monede (de aur), pietre prețioase, mărgele etc. Si: (pop) zgardă. 2 (Pop; îs) ~ba dracului Persoană supărătoare, agasantă, de care nu te poți debarasa. 3 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în ~ba lui A lăsa pe cineva așa cum este, cu proastele lui obiceiuri. 4 (Fam; îae) A lăsa (pe cineva) în banii lui. 5 (Reg) Bucată de catifea, împodobită cu cusături de flori și mărgele, pe care o pun fetele ca podoabă pe cap. 6 (Fig; udp „de”) Grup (restrâns) de elemente de același fel înșirate sau așezate ca o salbă (1) și constituind o unitate. 7 (Pan) Cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă Si: fanon (2). 8 (Reg) Bărbie (la oameni și la unele animale). 9 (Reg) Poliță¹. 10 (Îc) ~-moale Arbust până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care crește prin păduri, crânguri și tufișuri. Si: vonicer, (reg) caprifoi (11), clocuță (2), grujarcă, sânger (2), voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger (Evonymus europaeus). 11 (Reg; șîc ~-mare) Arbust înalt până la 5 m, cu frunze late, opuse, mărunt dințate, cu flori verzui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi Si: (reg) lemn-câinesc, verigar, vonicer (Evonymus latifolius). 12 Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu flori galbene-verzui și cu fructe cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative Si: verigar, (reg) crașci , glodiș, pațachină (1), porumbel (15), lemnul-câinelui, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul cerbului, vonicer (Rhamnus cathartica). 13 (Bot; îc) ~-moale, ~ba dracului Crușân (Rhamnus frangula). 14 (Bot; reg) Săpunele (7) (Aster novae-angliae). 15 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 16 (Reg; îc) ~-râioasă (reg) ~-moale Arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovale sau alungite, cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi, și care conține o specie de gutapercă în scoarța rădăcinilor Si: lemn-râios, (reg) cerceii-babei, vonicer (Evonymus verrucosus). 17 (Bot; reg) Gârbiță¹ (7) (Limodorum abortivum). 18 (Bot; reg) Secară (1) (Secale cereale). 19 (Reg) Funie cu care se leagă capătul din față al prăjinii la carul de fân.

viță² sf [At: COD. VOR². 48^v/2 / V: (reg) viț sn / Pl: ~țe / E: ml vitea] 1 (Șîs ~ de vie) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri ce se agață prin cârcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini Si: vie¹ (1) (Vitis vinifera). 2 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau, reg, păsărească ori de pădure) Arbust târâtor sau agățător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre, care crește mai ales în păduri Si: (reg) aguridar, lăuruscă, vie-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau Izabela) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roșii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor Si: (reg) lăuruscă (Vitis labrusca). 4 (Îs) ~ sălbatică (sau Riparia) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi (Vitis vulpina). 5 (Îs) ~ Berlandier (sau, Trs, albă) Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrișor și astringent, folosit mai ales ca portaltoi Si: (reg) crăiasă (Vitis berlandieri). 6 (Îs) ~ de munte Arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). 7 (Îs) ~ americană de vară Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit și ca portaltoi (Vitis cordifolia). 8 (Îs) ~ de Canada (sau sălbatică, americană, sălbatică americană, pop, puturoasă) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, orginar din America, cu frunze mari, palmat-compuse, care toamna se colorează în roșu, cu cârcei ramificați, terminați cu câte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui Si: iederă-cu-cinci-foi, (reg) rug¹, vie-sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). 9 (Îas) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat-compuse, cu cârcei ramificați, în general fără discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). 10 (Îs) ~ japoneză (sau sălbatică, de Canada) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, originar din China și Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cârcei scurți, ramificați, terminați cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). 11 (Fam; îe) A lucra (pe cineva) în foi de ~ A unelti cu abilitate (împotriva cuiva). 12 (Fam; îs) Lucrătură în foi de ~ Intrigă abilă. 13 (Bot; reg; îs) ~ de hamei Hamei (Humulus lupulus). 14 (Bot; îc) ~-albă Arbust agățător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze penate și cu flori albe, odorante, dispuse în panicule, care crește mai ales prin păduri Si: curpen (7), (reg) luminoasă, vițișoară (1), vie-pădureană (Clematis vitalba). 15 (Bot; reg; îac) Luminoasă (Clematis recta). 16 (Bot; înv; îac) Împărăteasă (Bryonia alba). 17 (Bot; reg; îc) ~-neagră Fluierătoare (5) (Tamus communis). 18 (Bot; reg; îc) ~ța-evreilor, ~ța-evreului, ~ța-corcilor Lăsnicior (Solanum dulcamara). 19 (Bot; reg; îac) Zârnă (Solanum nigrum). 20 Fiecare dintre ramurile tinere, subțiri și flexibile ale viței de vie Si: coardă (28). 21 (Pex) Curpen (1). 22 (Pex) Lujer. 23 (Îrg; șîs ~ oarbă sau moartă) Mlădiță cu trei-cinci ochi tăiată dintr-o coardă de viță de vie care se sădește în pământ pentru a prinde rădăcini și a da naștere la o nouă plantă. 24 (Îrg; șîs ~ de ori cu rădăcină) Marcotă. 25 Reprezentare plastică a viței de vie, cu frunze și struguri. 26 (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 27 (Pop) Rădăcină ramificată. 28 (Reg; pan) Vână (2). 29 (Mol) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor (2). 30-31 (Înv; pan) Vână (47-48). 32 (Pan) Fiecare dintre firele de in, de cânepă etc. răsucite, din care se împletește o sfoară. 33 (Pex) Sfoară. 34 (Reg) Mânz. 35 (Trs; îf viț) Fir de ață pe care sunt înșirate mărgele. 36 (Îvr; îlav) La ~ În șirag. 37 (Mar; spc) Mănunchi de fire de sârmă răsucite care se utilizează la împletirea parâmei metalice. 38 Șuviță de păr. 39 (Pop) Șuviță de fire de păr, mai lungi și mai dese, la unele animale. 40 (Pop) Fiecare dintre șuvițele de aluat din care se împletesc colacii. 41 (Îvr) Element decorativ în relief al brâului unei fațade. 42 (Rar) Fâșie îngustă, subțire și lungă. 43 (Fig) Descendență în linie directă dintr-un strămoș comun. 44 (Fig) Totalitatea descendenților care se succedă în timp. 45 (Fig) Descendent direct. 46 (Înv; fig) Generație (de oameni). 47 (Fig; îlav) ~ de ~ța lor Din generație în generație. 48 (Fig) Origine nobilă. 49 (Fig; îla) De ~ veche De obârșie nobilă foarte veche. 50 (Fig) Origine etnică. 51 (Rar; fig) Origine confesională. 52 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Obârșie a unui popor. 53 (Fig) Popor. 54 (Înv; fig; îs) ~ omenească Omenire. 55 (Fig) Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge. 56 (Fig) Apartenență prin naștere la o familie de o anumită condiție socială. 57 (Fig; îe) Pe ~, pe sămânță Tuturor, fără excepție. 58 (Mun; fig; îe) A căuta pe ~, pe sămânță A căuta cu multă atenție ceva pierdut. 59 (Înv) Rasă de oameni. 60 (Pop) Specie de animale sau de plante. 61 (Pop) Rasă de animale. 62 (Fig; d. oameni; îla) De ~ Nobil prin naștere. 63 (Ban; fig; d. oameni; îal) Care se înrudește prin legături de sânge. 64 (Fig; d. animale; îal) De rasă. 65 (Fig; îal) De calitate superioară. 66 (Pop; fig; îal; și îla din ~ ) Care este de familie bună. 67 (Înv) Soi¹.

vonicer sm [At: BRANDZA, Fl. 207 / V: ~iu, (reg) voinicar, voin~, voiniceriu / Pl: ~i / E: nct] (Bot) 1 Arbust înalt până la 6 m, cu ramurile în patru muchii, cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care crește prin păduri, crânguri sau tufișuri Si: salbă-moale, (reg) caprifoi, clocuță, grujarcă, sânger, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger (Evonymus europaeus). 2 (Bot; reg) Salbă-moale (Evonymus latifolius). 3 (Bot; reg) Salbă-râioasă (Evonymus verrucosus). 4 (Îc) ~-pitic Arbust înalt până la 2 m, cu tulpina unghiulară, cu frunzele persistente, glabre, alterne sau uneori opuse, cu florile brune-purpurii, care crește mai ales prin zăvoaie și lunci sau prin păduri de foioase (Evonymus nana).

scuturat², ~ă [At: N. COSTIN, ap. GCR II, 11/30 / Pl: ~ați, ~e / E: scutura] 1 a (D. oameni sau d. părți ale corpului lor, d. obiecte etc.) Care este curățat de praf, de zăpadă etc. prin scuturare (3). 2 a (Rar; d. locuințe, încăperi etc.) Aranjat² (1). 3 a (Fam; fig; d. oameni) Prezentabil. 4 a (Fam; fig; d. oameni) Care este (destul de) educat, instruit, cizelat etc. Si: (fam) curățel, scuturățel (1), spălat (1), spălățel (1). 5 a (D. plante) Care este despuiată de frunze, de flori, care are fructele căzute. 6 a (D. frunze, flori, plante, fructe etc.) Care s-a (sau a fost) desprins de plantă și a căzut. 7 a (Rar; d. păduri, grădini etc.) Care are copacii, plantele etc. cu frunzele, florile, fructele, ramurile etc. căzute. 8 a (D. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau d. părți ale lor) Care este mișcat puternic și repetat într-o parte și într-alta, încoace și încolo, în sus și în jos. 9 a (Rar; d. recipiente, saci etc. încărcați cu substanțe, materiale etc. pulverulente, granulare etc.) Care este clătinat, agitat, ridicat puțin și trântit etc. ca să se îndese. 10 a (Pex) Ras². 11 av (Reg; în legătură cu verbul „a juca”) Săltat² . 12 sf (Reg) Figură de dans popular care constă într-o mișcare săltată, sacadată. 13 a (Îvr; fig) Sever² (7).

vari s.m. (zool.) Specie de maimuță din familia lemurienilor, cu blana deasă, cu pete negre și albe, care trăiește în pădurile din N-E Madagascarului și se hrănește mai ales cu fructe și cu insecte. • /<fr. vari.

MUR² s. m. 1. (Învechit și regional) Dud (Morus). Cf. ANON. CAR., ȘĂINEANU, D. U., DR. VII, 257, ȘEZ. XV, 145, GR. S. V, 122, ALRM SN I h 149. 2. (Regional și în sintagmele mur negru. GRECESCU, FL. 212, mura ursului, PĂCALĂ, M. R. 21, rug de mure) Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau tîrîtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile; (regional) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). Frăgarii, murii, agrișii. ECONOMIA, 142/17, cf. LB. Zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc în voie. CONACHI, P. 85, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 173, LM. Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I, 54, cf. DAMÉ, T. 184. Ochii ei negri asemenea sînt Cu negrele boabe-ale murii. COȘBUC, P. II, 38. cf. BARCIANU. Ceaiul de rug de mure se bea pentru poală albă. N. LEON, MED. 51. Rugii murelor cu flori tîrzii și albe atîrnau între crăpăturile catifelate de mușchi. PETRESCU, S. 215, cf. ȘĂINEANU, D. U. Piedicele îți sînt puse de crengile de mure sau rug. SIMIONESCU, FL. 73, cf. 176. Fructe de mure, de rug. BUJOREAN, B. L. 385. Ardză-te focul, pădure . . . , Ardză-teșite pîrlească, Murea să se prăpădească, Iarba-n locul ei să crească. TEODORESCU, P. P. 352. (F i g.) Să nu fie urîțică, Nici în stat prea puțintică, Să fie un vrej de mur. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ C o m p u s: (regional) murea-pădurilor = mama-pădurii (La-thraea Squamaria). BARCIANU, cf. PANȚU, PL. 3. (Regional) Rug (Rubus caesius). Cf. GRECESCU, FL. 211, PANȚU, PL. 3. (Învechit, rar) Sicomor (Ficus sycomorus). Să ați avea credință ca un grăunț de muștariu, zicere-ați murului acestuia: zmulge-te. N. TEST. (1648), 92^r11. Bătu cu grindire viniile lor și sicamenele (s m o c h i n e l e HV, murii D) lor cu brumă. PSALT. 160. – Pl.: muri. - Și: mură (pl. mure), (regional) mure s. f. – Lat. morus. Cf. ngr. μ ο ρ έ α.

TURIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina în patru muchii, acoperită cu ghimpi mici îndoiți, cu flori albe sau verzi, cu fructele acoperite cu peri curbați la vîrf; crește prin poieni, margini de păduri și locuri cultivate (Galium aparine). Să-mi fac verde cununiță, Cununiță de turiță Să mai vii badea, bădiță. ȘEZ. II 212. ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunzele păroase pe fața inferioară, cu flori galbene-aurii și cu fructe avînd la bază ghimpi mici; crește prin crînguri și livezi (Agrimonia eupatoria). – Accentuat și: turiță.

SOMNOROASĂ, somnoroase, s. f. (Bot.) 1. De obicei la sg., cu sens colectiv) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, cu frunzele și fructele acoperite cu peri aspri; crește prin fînețe, poieni și margini de păduri și are însușiri somnifere (Laserpitium prutenicum). Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere... și o toarnă în fîntîna din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Să nu mai mănînci din bucatele ce-ți fierbe baba, pentru că-s făcute cu somnoroasă. EMINESCU, N. 21. Cu somnoroasă se fac scăldători copiilor, ca să le fie somn. ȘEZ. XV 125. 2. Pidosnic.

bătătarnic, ~ă [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 108 / E: pbl bătător + harnic] 1-2 smf, a (Rar) Silitor. 3 sf Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze ascuțite, cu flori galbene și cu fructe achene acoperite cu peri aspri, care crește prin tufișuri, pe marginea pădurilor, prin locuri umede și pe lângă vii Si: (reg) petimbroasă, cruciuliță (Senecio crucifolius).

ciormoiag sm [At: ECONOMIA, 47 / V: cer~, ciurmoiuc, ciurmui~ / Pl: ~agi / E: mg csormoly, csormolya] 1 (Trs) Plantă erbacee din familia scrophulariaceelor, cu frunze lanceolat-lineare, cu flori albe-roșiatice și fructul capsulă ovoidă, care crește prin locuri deschise, poieni și pe lângă păduri, în iunie-iulie Si: codroi, dințariță, grăpadă, grăpariță, grău-negru, grâul-prepeliței, miază-noapte, scrabă (Melampyrum cristatum). 2 (Trs) Plantă erbacee mică din familia scrophulariaceelor cu tulpină rigidă, frunze lanceolate-lineare lățite spre bază și îngustate în pețiol și flori albe cu striațiuni purpurii, care crește prin locurile pietroase din regiunea subalpină, în iunie-august Si: codroi, grăpariță, scrabă (Melampyrum saxosum). 3 (Bot) Condroniu (Melampyrum arvense). 4 (Bot) Sor-cu-frate (Melampyrum cristatum). 5 (Bot) Sălbăție (Solium temulentum).

viță s.f. I (bot.) 1 (adesea determ. prin „de-vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, crestate adînc, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchine (Vitis vinifera); vie. Era afară sub o boltă de viță, și aștepta trăsura (GAL.). ◊ Viță sălbatică (sau de pădure) = arbust tîrîtor sau agățător, din familia vitaceelor, cu frunzele lobate, cu fructele mici, albastre-violacee, foarte acre (Vitis silvestris). Viță de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunzele late, întregi, cu fructele negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). Viță de Canada (sau sălbatică) = arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunzele verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Parthenocissus quinquefolia); vie sălbatică. ◊ expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță = a unelti cu abilitate împotriva cuiva; a face cuiva rău cu multă abilitate. Lucrătură în foi de viță = uneltire abilă (împotriva cuiva); acțiune ostilă, răuvoitoare. ◊ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu florile albe, mirositoare (Clematis vitalba). 2 Fiecare dintre ramurile flexibile și subțiri ale viței; gener. curpen, vrej. Vițele gem, îndoite sub greutatea strugurilor (STANCU). 3 (pop.) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini; rădăcină ramificată. II analog. 1 Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Și-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Vițele-mpletite-n șase (ALECS.). 2 (pop.) Șuviță de păr. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte (EMIN.). 3 (nav.) Parîmă de sîrmă. III fig. 1 Totalitatea descendenților care se succed în timp; descendență, filiație, genealogie. Tînărul avea viță și o avere uriașă. 2 Descendent, urmaș, vlăstar. Ioan Neculce, viță dinfamiliile cele mari a țîrei (KOGĂL.). 3 Origine nobilă. Această slujnică... era și viță de boier (ISP.). ◊ Loc.adj. De viță = a) nobil prin naștere; b) fig. de calitate superioară. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decît dînsul? (CR.). 4 Origine etnică; naționalitate. Străinii știu astăzi și recunosc că noi sîntem de viță latină (MAIOR.). 5 Popor, neam, seminție. Cugetam că e din vița lui Arpad (EMIN.). • pl. -e. /lat. *viteam = vītis, -is.

bătătarnică s.f. (bot.) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunzele ascuțite, cu florile galbene și cu fructele achene acoperite cu peri aspri, care crește prin tufișuri, pe marginea pădurilor, prin locuri umede și pe lîngă vii (Senecio erucifolius). • pl. -ce. /bătăt[or]+ [h]arnică, prin contaminare.

ALUN sm. 🌿 1 Arbust cu frunze păroase în formă de inimă; florile lui masculine formează ceea ce se numește în popor „mîțișori”; crește prin păduri și tufișuri (Corylus avellana) (🖼 87); proverb: a ajunge la resteul de ~, a sărăci de tot (ZNN.); alunul joacă un rol însemnat în credințele și obiceiurile poporului; cu o vărguță de alun ce se scutură peste o ulcică pusă în vatră, babele fac de dragoste; cine descîntă un șarpe cu un băț de alun, îi ia puterea de a mușca, de aici și credința că cu frunze de alun se lecuește mușcătura de șarpe; tot cu o vargă de alun, cu care s’a descîntat o broască mușcată de șarpe, se crede că se pot alunga norii și grindina; în poezia populară, alunul apare iarăși foarte des, multe versuri începînd cu formula tipică: frunză verde de ~ ¶ 2 ALUN-TURCESC, a) mic arbore cu flori ca ale alunului, dar mult mai mari și mai lungi; crește prin pădurile din regiunea montană (Corylus colurna); b) arbust care seamănă cu alunul, dar se deosebește prin fructele lui lungărețe, mari, brun-roșcate și cu coaja subțire; crește prin păduri, în regiunile montane (Corylus tubulosa) [alună].

MĂCÉȘ (MĂCIÉȘ) s. m. Denumire dată speciilor spontane de plante din genul Rosa, familia rozaceelor, cu tulpini alungite grupate în tufe, ramificate, înalte până la 3 m, cu flori imparipenat-compuse, cu flori albe, roz sau galbene, solitare sau grupate câte 2-3 în inflorescențe și cu fructe achene păroase, mici, roșii; se mai numește trandafir de munte sau de pădure (R. canina, R. pendulina ș.a.). Sin. răsură¹.

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

mur² sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mură (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

strugure [At: CORESI, TETR. 13 / V: strug, (îvp) strugur / Pl: ~ri / E: ns cf shtrudhull] 1 sm Fructul viței de vie în formă de ciorchine Si: (îvr) poamă. 2 sm (Prc) Boabă din acest ciorchine Si: (îvr) poamă, (înv) ouă. 3 sm (Pex) Reprezentare plastică a strugurelui. 4 sm (Îvr; pan) Ciorchine (de fructe sau de flori). 5 av Îndesat, îngrămădit unul lângă altul. 6 sm (Reg; îc) ~-acru, ~-sărât, ~ri-necopți, ~ri-verzi, ~ri-cruzi Aguridă (1) (Ribes grossularia). 7 (Trs; mpl; șîc ~ri-de-grădină) Coacăză (1). 8 (Ban; lpl; șîc ~ri-de-ai-mari) Agrișă. 9 sm (Bot; îc) ~rii (sau, reg, ~rile-ursului) ori (reg) ~rul-urșilor Mic arbust cu tulpina culcată, cu frunzele persistente, pieloase, cu flori roșietice sau albe, grupate în formă de ciorchine în vârful ramurilor și cu fructul o bacă mică, roșie, lucioasă, comestibilă Si: (reg) afină, camnincă, merișorul-câinelui, porumbeaua-ursului, sărbezele-(roșii), strugurel (Arctostaphyllos uva-ursi). 10 sm (Îc) ~ri-negri Arbust fără spini, cu fructele în formă de boabe negre, comestibile, cu miros caracteristic, care crește prin păduri de munte sau cultivat Si: (reg) agriș-negru, coacăz-(negru), pomușoară-(neagră), smordină, smordină-neagră, strugurei-negri (Ribes nigrum). 11 sm (Îc) ~le-vulpii Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice Si: ochiul-lupului Vz ochi (Plantago indica). 12 sm (Reg; îc) ~ri-spinoși (sau domnești) ori ~rul-ursului Agriș. 13 sm (Reg; îc) ~rul-câinelui sau (~r-câinesc) Zârnă (Solanum nigrum). 14 sm (Reg; îc) ~rul-lupului Dalac (4) (Vitis sylvestris). 15 sm (Reg; îc) ~ri-de-mare Cârmâz (2) (Phytolacca americana). 16 sm (Reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum). 17 sm (Reg; lpl) Agriș (1).

SCROFULARIACÉE (< fr.) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, erbacee, rar arbori sau arbuști, cu flori hermafrodite, solitare sau în inflorescențe, și fructe în general capsule (Scrophulariaceae). Unele sunt semiparazite (sor-cu-frate), altele parazite (muma-pădurii). Importante ca plante ornamentale (gura-leului) sau medicinale (degetarul, lumânărica).

MIGDÁL s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate sau îngust-ovale, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe comestibile (Amygdalus communis). Un priiaten împlîntasă un migdal lîngă covrul lui. DOSOFTEI, V. S. februarie 74^v/4. O grădină cu feluri de pomi. . . pruni, migdali, castani. CR (1831), 148²/14. Migdalul, piersicul, prunul, cireșul, pentru dînșii au tot un nume. NEGRUZZI, S. I, 102, cf. BARONZI, L. 138. Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zîmbitori. MACEDONSKI, O. I, 73. Tufele pitice de migdali, cu crenguțele numai petale trandafirii, care înveselesc privirea. SIMIONESCU, FL. 367, cf. 333. Am găsit migdali înfloriți. SADOVEANU. Z. C. 266. Un vîrtej bătu scurt dintr-o aripă, zvîrlind în pridvor clomburi de smochini și de migdal. id. O. XII, 112, cf. X, 410. 4 Migdal pitic (sau păsăresc) = mic arbust din familia rozaceelor, cu flori roz sau albe, cu fructe păroase; cais sălbatic (Amygdalus nana). Cf. BRANDZA, FL. 69, GRECESCU, FL. 194. Prin luminișurile din păduri, alăturea de soc, de porumbelul spinos, se văd și tufe de migdal pitic. SIMIONESCU, FL. 224, cf. 176. - Pl.: migdali. – Din slavonul мигдалъ.

sîmbure s.m. I 1 Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămînța. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sîmbure de ghindă (EMIN.). ◊ (pop. ) Moși de sîmburi = nume dat anumitor zile din an (mai ales zilei de sîmbătă), considerate sărbători, în care se fac slujbe de pomenire a morților. ◊ expr. (reg.) A fi două inimi într-un sîmbure = a fi trup și suflet cu cineva. ♦ restr. Partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. Îmi plac sîmburii de dovleac. ♦ (impr.) Sămînță. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac (EMIN.). ◊ (reg.) Sîmbure-de-fag = jir. ♦ (reg.) Miez de nucă. ♦ (reg.) Bob de grîu. ♦ (reg.; la pl.) Păsat care se dă, de obicei, de pomană. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Cantitate foarte mică din ceva; obiect, lucru etc. de proporții foarte mici; părticică, fărîmă. Întrevăd în spusele lui un sîmbure de adevăr. ◊ expr. Cît un sîmbure de mac v. mac. II analog. 1 Parte centrală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu. Verbul e sîmburele frazei (PUȘ.). ♦ Partea interioară; interior. Glasuri jalnice ies din sîmburele stîncii (I. NEGR.). 2 fig. Esență, idee esențială. Sîmburele vieței este egoismul și haina lui, minciuna (EMIN.). 3 Loc, punct de pornire, de formare a ceva; origine, început. Ușor se recunoaște... sîmburele latin al limbii noastre (PUȘ.). ◊ Loc.adv. În sîmbure = în embrion. 4 concr. Grup restrîns de oameni care acționează în mod organizat pentru un anumit scop și care formează nucleul unei grupări mai mari. S-a închegat la 1857 sîmburele Unirii (HOG.). 5 (astron. ) Parte centrală a unei comete, cu densitate și luminozitate maximă. 6 (fiz.; înv. ) Nucleu. • pl. -i și (pop.) sîmbur s.m. / cf. alb. sumbullë, thumbullë.

IRANIÁN, -Ă (< fr.) 1. s. m. și f., adj. 1. S.m și f. Locuitor al Iranului. 2. Adj. Care aparține Iranului sau populației lui, referitor la Iran sau la populația lui. ◊ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene, din ramura indo-iraniană, vorbite în Iran și în reg. M. Caspice, cuprinzând: 1) limbile iraniene vechi: persana veche, meda, avestica; 2) limbile medioiraniene cu cele două subgrupuri: occidental sau pehlevi (persana medie, parta) și oriental (sogdiana, scita, bactriana); 3) limbile neoiraniene (moderne) împărțite, după criterii fonetice, în două grupuri: oriental (oseta, pasto ș.a.) și occidental (kurda, persana, tadjica ș.a.). Limbile moderne folosesc alfabetul chirilic (în țările din fosta U.R.S.S.). 3. Podișul Iranian, vastă reg. de podiș în V Asiei (Iran, partea de V a Afghanistanului și Pakistanului), cuprinsă între C. Mesopotamiei și G. Persic (la V), M. Caspică (la N), G. Oman (în S) și lanțurile muntoase ale Afghanistanului (în E); c. 2,6 mil. km² (din care 1,6 mil. km ² în Iran). Lungime: c. 2.500 km. Format în orogeneza alpină. Relief de podișuri subdeșertice, depr. joase și câmpii de nisip, încadrate de lanțuri muntoase înalte: Elburz, Khorāsān, Paropamisus și Hindukush (în N), Zagros, Mekran și Suleyman (în S). Bazin endoreic cu numeroase lacuri sărate, ueduri, oaze, deșerturi (Kavῑr, Lūt). Climat subtropical continental excesiv cu precipitații însumând 100-500 mm/an. Vegetație de de savane și păduri de foioase și subtropicale. Râuri puține: Helmand, Harirūd. Creșterea animalelor și culturi de cereale, fructe și bumbac în oaze. Expl. de petrol.

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cîntătoare de pădure, cu cioc lunguieț, galben, și cu pene negre sau brun-închise; se hrănește cu fructe și cu insecte (Turdus merula). Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I 103. Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș. COȘBUC, P. 147. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, P. A. 122. – Pronunțat: mier-. – Variante: miarlă (MARIAN, O. I 282), mirlă (RETEGANUL, P. I 17) s. f.

runc, runcuri, s.n. 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă: „M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat” (Calendar, 1980: 105; Desești). 2. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 3. (în expr.) Poame de runc = zmeură. ■ (med. pop.) Frunzele și fructele de zmeură se folosesc în scopuri medicinale: ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă. ■ (top.) Runcu, pârâu (11 km) ce izvorește din Poiana Brazilor, la vest de Creasta Pietrei și se varsă în râul Săpânța; Izvorul Runcului, cascadă (5-6 m) situată pe Valea Runcului (afluent al Săpânței); Poiana Runcului, mlaștină situat pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Munții Igniș); Bucium-Runc, cătun contopit cu satul Buciumi, (a.d. 1954); Runc, cătun contopit cu Borșa. (Sec. XV). – Lat. runcus (DER, DEX, MDA).

coroabă, coroabe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui mărăcine; porumbă, porumbea. 2. plantă ierboasă, păroasă, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-pădure, iarbă-neagră. 3. busuioc sălbatic. 4. cartof.

runc, -uri, s.n. – 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 2. (bot.) Poame de runc = zmeură. Arbust fructifer (Rubus idaeus). Frunzele și fructele se folosesc în scopuri medicinale (astrigent, dezinfectant, ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă). 3. Runcu, top. în Maramureș: „M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat” (Calendar 1980: 105; Desești). – Lat. runcus.

JIR s. n. (Adesea cu sens colectiv) Fructul fagului, folosit ca hrană mai ales pentru porci. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Merge să vadă turma dusă la jir. SLAVICI, N. I 127. [Gaița] zboară încolo și-ncoace, căutîndu-și nutrețul, ce constă din jir, alune, castane. MARIAN, O. II 68. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir = a dormi sforăind. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226. – Variantă: jîr (SADOVEANU, O. VI 255) s. n.

verigar sm [At: COTEANU, PL. 17 / V: ~iu / Pl: ~i / E: verigă + -ar] 1 Specie de arbust sălbatic cu flori mici galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative, care crește prin tufișuri și prin păduri Si: verigaș (1), (reg) mălin, pațachină, porumbel, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul-cerbului, (îvr) verigică, verigigar (Rhamnus cathartica). 2 (Îf verigariu) Arbust cu frunze opuse până la alterne, cu flori mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria). 3 (Bot) Glădici (Acer tataricum). 4 (Bot) Salbă-mare (Evonymus latifolius). corectat(ă)

SANTA ROSA 1. Oraș în partea central-estică a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. La Pampa, situat la 200 km de Bahia Blanca; 93.9 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Centru agricol (cereale, creșterea bovinelor). Muzeu de artă regională și de istorie naturală. Universitate (1958). Fundat în 1892. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Sonoma, la 25 km de țărmul Oc. Pacific, la 80 km NNV de San Francisco; 147,6 mii loc. (2000). Ferme pentru creșterea păsărilor. Centru viticol și de vinificație. Ind. chimică, textilă, pielăriei și încălțămintei, opticii (instrumente optice), de prelucr. a lemnului și a fructelor. Universitate. Muzee de artă și istorie. În apropiere se află gheizere, izvoare cu ape minerale și Pădurea pietrificată. Fundat în 1833 de generalul Mariano Guadalupe Vallejo; declarat oraș în 1868.

PÁLTIN (lat. platanus) s. m. Numele mai multor arbori din genul Acer. ◊ P. de câmp (arțar) = arbore din familia aceraceelor, înalt până la 25 m, cu frunze subțiri, palmat-lobate, și fructe disamare cu aripile în unghi obtuz; are lemnul alb, elastic și rezistent (Acer platanoides). Crește în pădurile de foioase de la câmpie și deal. Este cultivat în plantații forestiere, parcuri și pe marginea străzilor. ◊ P. de munte = arbore înalt până la 40 m, cu frunze groase, palmat-lobate și fructe disamare cu aripile în unghi obtuz; lemnul, de calitate superioară, foarte rezistent, elstic și fin, de culoare albă, este folosit în industria mobilei și a instrumentelor muzicale (Acer pseudoplatanus). Crește diseminat în păduri de fag sau de amestec de fag cu brad și molid, adesea la baza versanților stâncoși. ◊ P. argintiu = arbore exotic din America de Nord, rezistent la ger, înalt până la 25 m, cu lujeri roșcați, muguri roșii și frunze palmat-lobate verzi pe fața superioară și argintii pe cea inferioară (Acer saccharinum). Cultivat ca arbore decorativ pentru forma și culoarea frunzelor. Lemnul este folosit pentru parchete și mobilă.

CUCURUZ, (1, 3) cucuruzi și cucuruji, s. m., (2) cucuruze, s. n. 1. (Regional) Porumb. Am semănat cu îndestulare cucuruz. SADOVEANU, N. F. 92. Grîul răscopt, cu spicul plin și aplecat, abia se zărea de cucuruzul înalt și verde-închis ce se ridica măreț lîngă niște holde de trifoi. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 175. 2. (La pl.) Holde semănate cu cucuruz. Fug vacile-n cucuruze. BIBICESCU, P. P. 184. 3. (Determinat prin «de brad» sau «al bradului») Fructul conic al coniferelor, între solzii căruia sînt semințele; con (2). De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. (Cu sens colectiv) Pică cucuruzul bradului. SBIERA, P. 6.

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

MĂNERÉI-DE-PĂDURE subst. pl. (Prin Transilv.) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mari trandafirii, plăcut mirositoare, cu fructele păstăi (Lalhyrus latifoliiis). Cf. PANȚU, PL. - Etimologia necunoscută.

GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. Deodată vîntul scutură o ghindă. CAZIMIR, L. U. 29. Trecut și viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sîmbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Sus la munte m-am suit, Jir și ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. 2. (La jocul de cărți) Treflă. Crai de ghindă. ▭ Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Expr. (Ironic) Fecior de ghindă (fătat sau făcut în tindă) = om necioplit, țopîrlan. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă fătați în tindă, că sînteți obraze supțiri? CREANGĂ, P. 255.

runc, runcuri, s.n. – 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 2. (bot.) Poame de runc = zmeură. Arbust fructifer (Rubus idaeus). ♦ (med. pop.) Frunzele și fructele se folosesc în scopuri medicinale: astringent, dezinfectant, ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă. ♦ (top.) Runcu, pârâu ce își culege izvoarele din Poiana Brazilor, la vest de Creasta Pietrei și se varsă în râul Săpânța. Are o lungime de 11 km (Ujvari, 1972; 232); Runcu, top. în Maramureș: „M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat” (Calendar, 1980: 105; Desești); Izvorul Runcului, cascadă situată pe Valea Runcului (afluent al Săpânței) la o distanță de circa 4 km de Cascada Covătari. Are o înălțime de 5-6 m (Timur, 2007: 13); Poiana Runcului, mlaștină situat pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Munții Igniș), la o altitudine de 850-1.050 m, la izvoarele Văii Runcului (Timur, 2007: 18). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. runcus (Scriban, DER, DEX, MDA).

zburător, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre viețuitoare cu aripi) Care zboară; care poate să zboare. Fluturii mici și albaștri... se ridică în stoluri zburătoare (HOG.). ◊ Pești zburători v. pește. Furnică zburătoare v. furnică. Muște zburătoare v. muscă. Veveriță zburătoare v. veveriță. ♦ (despre aripi) Care este pentru zbor, de zburat. 2 (despre obiecte) Care plutește în aer (purtat de vînt, de curenți). Paltinii... își împrăștiau sămînța Zburătoare-n tot orașul (BLA.). ♦ Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). Covorul zburător e numai unul (TEOD.). ◊ Farfurie zburătoare v. farfurie. Fortăreață zburătoare v. fortăreață. Superfortăreață zburătoare v. superfortăreață. ♦ (despre nisipuri, soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vînt. 3 Fig. (despre oameni) Care este nestatornic. ◊ Ext. Voi, tinerii, sînteți cu mințile cam zburătoare (FIL.). II s.m. 1 (fam.) Aviator. A mai murit un zburător; i s-a defectat motorul (SADOV.). 2 (în mit. pop.) Ființă fabuloasă, imaginată ca un spirit care chinuie noaptea în somn fetele și femeile. ♦ Boală (la fetele sau la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător și care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații; lipitură. 3 (în lit. romantică) Personificare a sentimentului erotic, a dorului de bărbatul iubit; imaginea idealizată a iubitului. 4 Sportiv sau acrobat care execută exerciții la trapez. 5 (mar.) Numele unei vele care este montată a patra de la bază pe un catarg al unei nave cu pînze. ♦ Ext. Verga care susține o astfel de velă. III s.f. 1 Pasăre sau animal care zboară. Toate zburătoarele se adunaseră în pădurea uriașului. 2 (bot.) Plantă erbacee meliferă, cu tulpina înaltă, cu frunzele moi, lanceolate, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Chamaenerion angustifolium). • pl. -ori, -oare. /zbura + -ător.

FILIPEȘTII DE PĂDURE, com. în jud. Prahova; 10.577 loc. (1995). Expl. de lignit și petrol. Termocentrală. Constr. și reparații de utilaj minier. Prelucr. fructelor. Castru roman (sec. 2). Biserică (1688) pictată de Pârvu Mutu (1692).

FAG¹ sm. 🌿 Copac mare de pădure care crește în regiunile muntoase și al cărui lemn e întrebuințat la facerea uneltelor, mobilelor și la încălzit; fructul său e numit „jir” (Fagus silvatica) (🖼 2024): Și din ~ul nalt și falnic ... Iese-un glas plăpînd și jalnic ALECS. ¶ 2 Lemnul acestui copac [lat. fagus].