BRÎNDUȘĂ (pl. -uși) sf. 🌿 1 Mică plantă ierboasă, numită și „brîndușă-de-primăvară”, „brîndușă-albastră”, „brîndușă-de-munte”, „mițuvele” „șofran” și „șofrănel”; face flori violete sau albe, cu vărgi violete sau albe de tot; se cultivă uneori prin grădini ca plantă ornamentală; poporul o întrebuințează ca leac contra frigurilor (Crocus Heuffelianus) (🖼 605): brîndușile, cu foile văpsite de razele soarelui, au împestrițat livezile (LUNG.) ¶ 2 Plantă vivace, înaltă de 15-25 cm., foarte răspîndită în fînețele umede; înflorește toamna, fără să aibă frunze; numai primăvara, frunzele cele lungi ies din pămînt înconjurînd fructul rămas de pe urma florii; toate părțile acestei plante sînt veninoase; se numește încă după regiuni, „brîndușă-de-toamnă”, „brîndușa-morților” „bălură”, „ceapa-ciorii”, „ghicitori” și „ruscea-de-poiană” (Colchicum autumnale) (🖼 606) ¶ 3 Mică plantă ierboasă numită și „brîndușă-galbenă” sau „șofran galben”, cu flori galbene-aurii; crește în poieni și pe marginea pădurilor (Crocus aureus) ¶ 4 Mică plantă ierboasă cu flori albe sau azurii; e numită și „brîndușă-albă”, „brîndușă-mică” sau „șofran vărgat” (Crocus reticulatus).