MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -ețe, adj. 1. De pădure, pădureț, sălbatic; (despre fructe) acrișor. Paserile să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. ◊ Porc mistreț (și substantivat) = porc sălbatic. Acolo scociorau îndelung... pînă ce izbîndeau să scoată la lumină niște gulii., pe care le caută și mistreții bălților pentru gustul lor dulceag. SADOVEANU, P. M. 259. Văzură un porc mistreț mare, fugind. ISPIRESCU, L. 140. 2. (Regional) Care rezultă dintr-un amestec (de rase, de calități, de feluri diferite), amestecat; p. ext. care e de valoare mijlocie; nici prea rău, nici prea bun. Ghiță. știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, I. 791. – Variantă: (regional) nistreț, -eață (ȘEZ. V 68) adj.