OPĂRI, opăresc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apă, leșie, lapte etc.) pentru a spăla, a curăța de coajă, a găti etc. ♦ Tranz. și refl. A provoca sau a căpăta arsuri, turnând sau vărsând apă clocotită sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face răni și iritații în unele părți ale corpului, mai ales la încheieturi, din cauza transpirației, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre mălai, făină, plante uscate) A se încinge, alterându-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se veșteji (din cauza căldurii); a se măna din cauza soarelui prea fierbinte apărut după ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.

SITĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. – Din sl. sito.

CRÚPE s.f. pl. Boabe de cereale prelucrate, întregi (orez șlefuit sau glasat, arpacaș de grâu și de orz), fragmentate (ovăz, orz, hrișcă, măcinate grosier, bulgur, cușcuș, griș, mălai, făină), laminate (fulgi de ovăz, de porumb) sau expandate (pufarin de orez, pufuleți, floricele de porumb).

CERNUT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

SITĂ, site, s. f. 1. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. 4. (Bot.; în compusul) Sita-zânelor = plantă erbacee cu flori albe păroase și cu țepi la extremități (Carlina acanthifolia). – Din sl. sito.

OPĂRI, opăresc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apă, leșie, lapte etc.) pentru a spăla, a curăța de coajă, a găti etc. ♦ Tranz. și refl. A provoca sau a căpăta arsuri, turnând sau vărsând apă clocotită sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face răni și iritații în unele părți ale corpului, mai ales la încheieturi, din cauza transpirației, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre mălai, făină, plante uscate) A se încinge, alterându-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se veșteji (din cauza căldurii); a se măna din cauza soarelui prea fierbinte apărut după ploaie. – Din bg. oparja, sb. opariti.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece făină, mălai etc. prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine. Cern făină pentru pîine. ◊ (Subiectul este sita) Sita nouă cerne bine (= tot ceea ce este nou, pozitiv, dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra, a strecura ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită, ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunerecul. REBREANU, R. II 204. Numai trandafirii mai cern petale diafane. ANGHEL, Î. G. 36. Șoseaua... înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele își cernea strălucirea. MACEDONSKI, O. III 14. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Refl. pas. O dată cu zăpada mi se părea că se cern pe pămînt fulgi negri, mărunți, rotunzi, ca dintr-un fum al înaltului necunoscut. SADOVEANU, O. III 330. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și în vreme ce cununa cerului se luminează, pe pămînt se deslușesc toate. GÎRLEANU, L. 37. Lumina începu să se cearnă prin rariștea de brazi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 157. 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stîns, un șuier de iarnă. PĂUN-PINCIO, P. 47. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, ca prin sită; a bura. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 72. 4. Tranz. Fig. (Cu privire la procese abstracte ale minții) A alege, printr-o cercetare amănunțită, partea bună, valabilă, justă, eliminînd restul; a discerne. Gîndul îmi era a cerne prin sita studielor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești pe care noi cei de astăzi le-am apucat încă. ODOBESCU, S. III 227. – Forme gramaticale: perf. s. cernui, part. cernut.

CERNUT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai, nisip etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur, rămînînd curat, fără impurități. Făină cernută.

HAMBAR, hambare, s. n. 1. Magazie pentru păstrat cereale. Va fi o toamnă grasă și doldora de rod! Hambare ghiftuite de grîne or să geamă. DEȘLIU, G. 49. Printr-o poartă deschisă se vedea ograda cu clădirile pentru logofeți, argați și alți slujitori, cu grajduri, cotețe, hambare. REBREANU, R. I 78. Sîsîiac pentru păpușoi, hambare pentru grîu și cîte alte lucruri de gospodărie făcute de mîna lui Chirică, cît ai bate din palme! CREANGĂ, P. 153. 2. Magazie mică (în podul morii), în care se toarnă cerealele date ca preț pentru măciniș. 3. (Regional) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 4. Locul unde se depozitează, pe un vapor, mărfurile transportate. V. cală (1). Ieșeau la lumină orbiți din fundul hambarelor întunecoase, izvorînd ca furnicile din toate găurile de la vapoare. BART, E. 294. – Variantă: ambar (DELAVRANCEA, S. 223) s. n.

MĂLAI s. n. (Și cu pronunțare regională malai) 1. Făină de porumb; p. ext. (regional) făină în general. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. STANCU, D. 51. Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ar fi trebuit să-i prezenți... prepelițe tăvălite în mălai. ODOBESCU, S. III 39. 2. Aliment preparat din aluat de făină de porumb, dospit și copt în cuptor; înlocuiește uneori pîinea de grîu; turtă de făină de porumb, frămîntată cu lapte. ◊ Fig. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt malaiul. CREANGĂ, P. 294. ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul = a îmbătrînit, s-a învechit, s-a perimat. De mult v-ați trăit traiul, V-ați mîncat de mult mălaiul. ALECSANDRI, P. I 207. Mălai mare = poreclă dată unui om bleg, prostănac sau unui om care mănîncă mult. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. 3. (Regional) Porumb. Frunză de mălai. ȘEZ. I 73. 3. (Regional) Mei. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. Mare zgîrcit îi! Îi în stare să taie un fir de mălai în opt. ALECSANDRI, T. I 316. ◊ Expr. Vrabia mălai visează = fiecare se gîndește la ceea ce-i place mai mult.

OPĂRI, opăresc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid foarte fierbinte (apă, leșie etc.) pentru a spăla, a curăța, a găti etc. Femeia strînse blidele repede, le opări și le rîndui pe poliță. SADOVEANU, B. 95. Pe mine m-a trimes părintele să opăresc îndata-mare lina cea din poloboc. SBIERA, P. 238. La crăciun, cînd tăia tata porcul și-l pîrlea și-l opărea... eu încălecam pe porc deasupra paielor. CREANGĂ, A. 41. ◊ Fig. De va fi vorba de muzică, apoi îți opăresc tot într-o leșie pe Rossini cu Offenbach. ODOBESCU, S. III 102. ◊ A provoca arsuri cu apă clocotită sau cu alt lichid foarte fierbinte; a arde. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. Și-a dat pielea popii, opărindu-și gîtu c-un felegean de cafea clocotită. ALECSANDRI, T. I 382. Ea umple oala prostește, Nencercînd apa defel, Ș-îi toarnă de-l opărește Tocma ca pe un purcel. PANN, P. V. I 98. ◊ Refl. Povestea pentru a cincizecea sau a suta oară cum era să se opărească cu pilaf de prune. STĂNOIU, C. I. 114. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face în unele părți ale corpului, mai ales la încheieturi, răni și iritații ale pielii, din cauza lipsei de curățenie sau a căldurii. 3. Refl. (Regional, despre mălai, făină, plante uscate) A se încinge alterîndu-se.

TĂFÎLCĂ, tăfîlci, s. f. Săculeț în care se ține făină, mălai etc.; traistă. Putea să arunce în el cu tăfîlca pe care o ducea la subțioară. SADOVEANU, P. M. 72.

moale¹ [At: CORESI, EV. 198 / Pl: moi, (îvr) moale / E: ml mollis, -e] 1 a Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma. 2 a (Pex) Pufos. 3 a (Îs) Carne ~ Carne fară oase. 4 a (Reg; îas) Carne fragedă. 5 a (îs) Ou ~ Ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat 6 a (Îas) Ou fără găoace sau cu găoacea incomplet calcifiată. 7 a (Îs) Lipire ~ Operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. 8-9 av, s (Îe) A-i fî (cuiva) ~ sau a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) A duce o viață liniștită, fără griji. 10-11 av, s (Îae) A se simți bine. 12 s Parte moale (1) a unui lucra. 13 s (Îs) -le capului Fontanelă. 14 s (Pex; îas) Creștet al capului. 15 s (Reg; îs) ~le capului (sau frunții, obrazului) Tâmplă. 16 s (Reg; îs) ~le urechii Adâncitură de după ureche. 17 s (Nob; îs) ~le spetelor Șezut. 18 sms (Reg; art.) Penis. 19 a (D. gură, buze) Cărnos. 20 a Flasc. 21 a Puhav. 22 a Puțin consistent. 23 a Subțire. 24 a Apos. 25 a Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. 26 a (D. pâine, cozonac etc.) Proaspăt. 27 a (D. pâine, cozonac etc.) Fraged. 28 a (D. icre) Proaspăt. 29 a (D. fructe) Zemos. 30 a (D. fructe) Mălăieț (1). 31 a Flexibil. 32 a (D. pământ) Umed. 33 a (Mun; d. pământ) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. 34 a (D. metale și aliaje) Cu duritate mică. 35 s (Reg; îs) -le securii Muchie a securii. 36 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere. 37 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Debil. 38 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Gingaș. 39 a (D. cai; îs) ~ în gură sau cu gura ~ Cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala. 40 a (Pex; îas) Care poate fi condus ușor cu ajutorai hățurilor. 41 a (D. oameni; îs) ~ de gură Cu dinți nerezistenți. 42 a (Îe) A avea picioare moi A umbla, a se mișca încet. 43 a Sleit de puteri Si: istovit, vlăguit. 44 a (Reg) Paralizat. 45 a (D. oameni) Lipsit de energie, de voință. 46 a (D. oameni) Apatic. 47 a (D. oameni) Indolent. 48 a (D. oameni) Bleg. 49 a (D. oameni) Leneș. 50 a (D. oameni) Cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. 51 a (Îla) ~ de gură sau ~ la vorbă Care vorbește puțin. 52 av (Îlv) A (o) (sau a se) lăsa (mai) ~ A ceda. 53 av (Îal) A face concesii. 54 av Lipsit de convingere, de curaj. 55 av În silă. 56-57 a, av (Care este) blând. 58 a (Rar, d. activitatea sau viața oamenilor) Ușuratic. 59 a (Fig; înv; nob) Slab. 60 a (Fig; înv; nob) Îndoielnic. 61 a (Fig; înv; nob) Prost. 62 a Cu suprafața netedă, fără asperități Si: neted. 63 a Plăcut la atingere Si: catifelat, mătăsos. 64 a (Reg; d. făină, mălai) Măcinat mărunt. 65 a Rotunjit. 66 a (Pex) Armonios. 67 a (Pex) Delicat. 68 a (D. culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută Si: domol, blând. 69 a (Fam; îoc dur; îs) Consoană ~ Consoană palatalizată Vz palatalizat. 70 a (Îs) Poziție ~ Poziția unui sunet urmat, în cadrai unui cuvânt, de o silabă care conține o vocală palatală. 71 a (D. vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț și umed. 72 a (Pex; d. vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Plăcut. 73 a (Reg; d. apă) Care are o temperatură potrivită. 74 a (Reg; d. apă) Călduț. 75 a (D. ființe) Blând. 76 a (D. ființe) Umil. 77 av (Îe) A fi ~ la inimă A fi bun, milos, îngăduitor. 78-79 a, av (Care se mișcă) ușor. 80-81 a, av (Care se mișcă) lent. 82-83 a, av (Care se mișcă) fără vlagă. 84 a (D. fenomene naturale) Puțin intens Si: domol, lin, potolit. 85 a (D. băuturi) Plăcut la gust. 86 a (D. băuturi) Care conține alcool în cantitate mică. 87 a (îs) Apă ~ Apă care conține săruri în cantitate mică. 88 a (Trs, Ban; îas) Apă sălcie.

molicel, ~ea [At: LB / V: (reg) ~lcel, mulcel / Pl: ~ei, ~e / E: moale¹ + -icel, cf lat mollicellus, -a, -um] 1-10 a (Șhp) Molcuț (1-10). 11 smi Loc moale¹. 12 a (Reg; îs) Carne ~ea Carne fragedă. 13 a (Îs) Ou ~ Ou moale (5). 14 a (D. pâine) Proaspăt. 15 a (Reg; d. fructe) Zemos. 16 a (Reg; d. fructe) Mălăieț (1). 17 a (Reg) Puțin consistent Si: subțire. 18-19 a, av (Care este) lipsit de energie, de voință. 20 a (Îla) ~ de gură Care vorbește puțin. 21 a Plăcut la atingere. 22 a (Reg; d. făină, mălai etc.) Fin. 23-24 sn Vreme, atmosferă etc. moale (71-72). 25-26 sn Mișcare moale (78, 80). 27 a (D. băuturi) Care are o cantitate mică de alcool.

molicică af [At: DLR / Pl: (rar) ~ici / E: molicea css] 1-10 (Șhp) Molcuț (1-10). 11 a (Reg; îs) Carne ~icî Carne fragedă. 12 a (D. pâine) Proaspăt. 13 a (Reg; d. fructe) Zemos. 14 a (Reg; d. fructe) Mălăieț (1). 15 a Plăcut la atingere. 16 a (Reg; d. făină, mălai etc.) Fin.

zdrăvălit, ~ă a [At: DLR/ S și: sd~ / Pl: ~iți, ~e / E: zdrăvăli] (Reg; d. făină, mălai etc.) Cernut (1).

MĂLAI subst. I. Subst. 1. (Mold. și Transilv. ; și în sintagmele mălai mărunt, mălai mărunțel, mălai roșu, H II 257) Mei (Panicum miliaceum). 1 stogu de malaiu (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 207/21, cf. LEX. MARS. 147, 228, MAN. GÖTT. Spicele de mălaiu mărunțel. IST. AM. 60^v/4, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., BARONZI, L. 135. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150, cf. 195. Seamănă. . . mălai mărunt. id. DUȘM. 145. Mălaiul, mălaiul mărunțel, păsatul (Panicum miliaceum) se numește în Muntenia mei. ȘEZ. XV, 66. Au semănat malaiul și grîul de primăvară nădăjduind încă un an de bielșug. SADOVEANU, O. XII, 390, cf. XVIII, 648, H XIV 349. Oi sămăna acu mălai mărunțel și l-oi lăsa să crească, să se coacă și apoi să-l strîng, să-l pun în stog, să-l îmblătesc, să-l curățesc, să-l fac păsat. SBIERA, P. 55. Unde fusese ieri pădurea cea uriașă, acum era numai o holdă de mălai mărunt, frumoasă și coaptă. RETEGANUL, P. V, 49, cf. CHEST. VIII 22/16, ALR I 734/677, 704, ALRM SN I h 99, A II 7. Cine să temi de pasări, nu samănă mălaiu (a. 1 779). GCR II, 121/10. 2. (Transilv. și Maram.) Porumb (Zea mays). Cucuruzul sau mălaiul. . . îl numesc în țeara Românească porumb, în Moldova pâpușoiu. ECONOMIA, 35/13, cf. BRANDZA, FL. 479. Arăturile de primăvară erau toate făcute și încolțitura fragedă a mălaiului împungea prin țărîna grasă. AGÎRBICEANU, P. M. 20, cf. CHEST. VIII 22/15. Prășim la malai. ALR SN I h100/228, cf. h 112, ALRM SN I h 67. Îi mălaiul în lapte. ALR ii 5 155/334, cf. FD I, 181. ◊ (Regional) Mălai mîțesc = știulete de porumb cu boabele în lapte. Cf. ALR SN I h 112. 3. P. e x t. (Mold., Transilv. și Maram. ; cu sens colectiv) Boabe de mei; (Transilv. și Maram.) boabe de porumb. Mânîncă și ceapă și ai și linte și mălai. HERODOT (1 645), 215. Au fost și timpurile proaste de nu s-au făcut pîine. . . Agiunsese mierța de mălai în sus pe suptu munte la 4 lei. NECULCE, L. 312. Mergînd Stanciul ca s[ă] împartă mălaiul, au măsurat la 3 car[e] di[n] Zernești dup[ă] cum au fost tocmit (cca 1700). IORGA, B. R. 44. S-au adeverit cu dovadă și cu mărturie că i-au vîndut la 20 merță de grîu și 10 merță de malai (a. 1 712). URICARIUL, XV, 269. S-au făcut și grîu și mălai mult de era bilșug în toate (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 107/11. Ardelean Mărie plătit 1 ferdelă de mălai la popa (cca 1 774). IORGA, S. D. XII, 267. Vor fi ploi multe și roadă în mălaiu și într-alte semințe (a. 1 799). GCR II, 165/1. Eu-ț trim[it] aceasta carte să o [cu]mperi pe 2 m[ierțe] de mălai și pă b[a]ni de 20 zloți (a. 1 811). IORGA, S. D. XIII, 125. Cînd te-i sătura de strunjit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5, cf. CANDREA, Ț. O. 5. Fiecare gospodar are o piuă de lemn cu pilug din același material. În ea se pisează grîul, mălaiul mărunțel etc. PAMFILE, I. C. 445, cf. 425, CHEST. VIII 22/15. Eu desfac mălai di pă cocean. ALR I 907/270, cf. 905, ALR II 6347. Vrabia mălai visează. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, DDRF, ZANNE, P. I, 581, ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, J. II, 152. Se sfădesc vrăbiile de la mălaiul altora. ZANNE, P. I, 701. Cotcobîna împle mîna (Mălaiul mărunțel sau meiul). SBIERA, P. 323, cf. GOROVEI, C. 220. 4. (Bot. ; regional, și în sintagmele mălai tătăresc, mălai mare, mălai turcesc, ALR SN I h 145/514, ALRM SN I h 100, FD I, 182) Mătură (Sorghum vulgare). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 479, BARCIANU. Pe laturile despărțitoare dintre bucăți se samănă. . . mălai tătărăsc, pentru spicul său, din care gospodarii își fac mături, după ce le bat de sămînță. PAMFILE, A. R. 175, cf. 176. Mălaiul mare, mălaiul tătărăsc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. id. ib. 195, cf. PANȚU, PL. De sub pădure ieșeau la poieni largi, unde înverzeau în primăvară ogoare de mălai tătărăsc și grîu. SADOVEANU, O. XI, 231. O grămadă de mălai tătărăsc pe deasupra era muced, iar jos, ca jâratecu. ȘEZ. III, 112, cf. ALR II/I MN 150, 3 933/414, 520, 537, ALR SN I h 145, ALRM SN I h 100, FD I, 182. 5. Compuse: mălaiul-cucului = a) numele a două plante erbacee, una cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune sau gălbui dispuse în spice ovale și cu fructul o capsulă (Lusula campestris), cealaltă cu flori brune, solitare, dispuse în vîrful ramurilor (v. horști, părășin, păuniță) (Lusula pilosa). Cf. BRANDZA, FL. 468, GRECESCU, FL. 576, 577, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL., H IX 142; b) plantă erbacee alpină din familia gramineelor, cu frunze late și cu flori în formă de spice verzi-albăstrui (Sesleria coerulans); c) (prin nordul Transilv.) lăcrimioare (Convallaria majalis). Cf. ALR SN III H 641 ; d) (prin Maram.) barba-ursului (Equiseium arvense). Cf. ALR I 1 952/270,343, 357 ; (regional) mălai-mărunt = a) barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. ALR I 1 952/35, 45 ; b) (cu sens colectiv) fructele păducelului. CV 1 950, nr. 5, 31 ; (prin Munt.) mălaiul-pupezei = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. H IX 142 ; (regional) mălaiul-paserii = numele unei plante mici, nedefinite mai de aproape. Cf. H XVII 226, ȘEZ. XV, 53. II. 1. S. n. (La pl. ; Mold., Transilv. și Maram.) Semănătură de mei (Transilv. și Maram.) semănătură de porumb ; loc destinat unor astfel de semănături. Dat-au o brumă mare, de-u strîcat pînele, mălaiele. NECULCE, L. 379. Mă cheamă. . . dimineața prin mălaie. DOINE, 19. Mălaiele le-a lăsat nesăpate. RETEGANUL, ap. CADE, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Boii badei pasc mălaie, Badea bea la Surălaie. BUD, P. P. 47. Să crească grîiele, mălaiele, păpușoaiele și oarzele, la anul și la mulți ani. ALR II/I MN 150, 2 798/682, cf. ALR SN I h 92. 2. Subst. (Mold.) Făină de mei ; (Munt., Olt. și Dobr.) făină de porumb. Sosind la adîncul pustiei, întră într-o peșteră, mîncînd pîine dînăoară în săptămîna și-ncă de mălai și necernută. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 16^v /26, cf. POLIZU. Prepelițele tăvălite în mălai și bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39. Păsat este mălaiul măcinat mare. DAMÉ, T. 154. Păpușoiul este. . . planta care dă grăunțele din cari se face făina sau mălaiul. PAMFILE, A. R. 65, cf. 92. Nu sînt supărat, ca unul care a isprăvit mălaiul și se uită cu ochi răi la ceilalți. BRĂESCU, A. 68. Pleacă vara să muncească din greu la cîmp cu ziua, pe mălai și pe făină. STOIAN, PĂST. 43. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate: veniși și tu? Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ne pune să-i facem perișoare de mălai pentru șoarecii morii. ARGHEZI, C. J. 24. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. N-a cernut mălaiul. Îl aruncă cu tărîțe cu tot în căldare. STANCU, D. 51. Cartofii, săracii, îs pentru noi și mălaiul. BENIUC, V. CUC. 13, cf. H II 243. Luă [moara] de ghizdei Ș-o puse la mălai de mei. TEODORESCU, P. P. 143. Turta de mălai (făină) de mei, hrean ras, miere și sare e bună de gîlci. ȘEZ. XV, 66. Decît în țară străină Cu pită de grîu a mînă, Mai bine-i în satul meu, Cu pită de mălai rău. BUD, P. P. 25, cf. CHEST. VIII 15/13, 22/15, ALR I 766, 1 372, ALR II 4 106, ALR SN I h 93, ALRM SN I h 68, A I 17, 23. Cînd mălai are, sare n-are, cînd sare are, mălai n-are. ISPIRESCU, L. 313, cf. DDRF, ZANNE, P. VI, 108. Dacă nu plouă în mai, Nu se mănâncă mălai. ZANNE, P. I, 47. Caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălai, se spune despre un om lacom. Cf. id. ib. III, 131. Două pietre tari nu fac mălai. id. ib. 296. ◊ E x p r. (Regional) A apropiat mălaiul de traistă, se spune cînd cineva și-a cheltuit aproape întreaga avere. Cf. DDRF, ZANNE, P. III, 601. 3. S. n. Turtă făcută din făină de mei, de porumb sau de alte cereale (cu plămădeală de drojdie), coaptă în țest sau în cuptor ; un fel de prăjitură făcută din făină de porumb. Cf. ANON. CAR., MAN. GÖTT., BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Mălai de secară. POLIZU. Plinea albă stă alături cu mălaiul auriu, Iar de-o parte mari ulcioare, pline toate cu rachiu. BELDICEANU, P. 53, cf. CONV. LIT. XX, 1 013. Mălai dulce. DDRF. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi, tu ne-o apuci. COȘBUC, P. I, 208, cf. GR. BĂN. Femeile fac mălaie și le dau de pomană. PAMFILE, S. V. 20, cf. id. S. T. 146, id. D. 145. Cît pumnul un mălai, de-acasă Duceam în traistă amîndoi ! V. ROM. februarie 1 954, 220. Iar Gîdea bogatu Se umfla cît patru. . . La mine acasă, Nici mălai pe masă. DEȘLIU, M. 51, cf. H V 340. O cojiță de mălai Uscată de nouă ai. POP., ap. GCR II, 336. Cu mîndruță jucăușă Mînci mălaiul tot cenușă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421, cf. 173, 183, 260, 462. Vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite și vreo cîteva mălaie. RETEGANUL, P. I, 61. Fata mamei cea bălaie Coace bine la mălaie. Și le dă cu lopata, Le scoate cu covata. ȘEZ. XXIII, 32, cf. X, 47. Bate mîța cu vătraiul, Că de ce n-a scos mălaiul. CIAUȘANU, V. 111, cf. CHEST. VIII 22/4, 15, 16, ALR I 766, ALR II 3989,3990,4001,4003, 4004, 4012, 4015, 4023, 4024, A V 14. Nu-i nebun cine mănîncă Șapte mălaie, e nebun Cine-i dă. PĂSCULESCU, L. P. 107. Cînd ți-i foame, nu cați că mălaiul e în cuptor. ZANNE, P. III, 556. În Iocul pilei, mălai, se spune despre cineva care a ajuns sărac. Cf. id. ib. IV, 83. ♦ E x p r. Și-a trăit traiul, Și-a mîncat mălaiul, se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrînit, s-a învechit, s-a uzat. Cf. ALECSANDRI, P. I, 207, CREANGĂ, P. 319, DDRF, ZANNE, P. III, 599. Zeamă de mălai, se spune despre un lucru lipsit de valoare sau despre un om prost. Cf. ZANNE, P. III, 604. 4 Mălai mare, se spune despre un om mîncăcios (și mătăhălos) sau bleg, lipsit de vlagă. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. Mihai, așa mălai mare cum părea, l-a tăvălit odată pe feciorul lui Flondor de l-a lăsat lat în mijlocul drumului. T. POPOVICI, SE. 7. (Regional) Mălai crăpat, se spune despre un om gras și nesimțit. Cf. CV 1 949, nr. 3,15. ♦ (Regional, în construcția) De-a tai mălaiul sau de-a mălaiul (spart) = numele unui joc de copii. Se jucau de-a „tai mălaiu” cu mine și cu ceilalți. CONV. LIT. XIV, 137, cf. TDRG H II 120, RV 57, 284, XVIII 105, 147, ALR II 4348/141, 4381/53, 886. ♦ (Prin Ban.) Bulz de mămăligă sau de brînză. Cf. ALR I 1 812/87, 1 814/35. 4. S. n. Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. Malaiul de la oloieri hrănește foarte bine vitele noastre. I. IONESCU, C. 75/21. 300 kilograme de malaie (ce rămin după ce se stoarce oloiul). id. P. 38, cf. CIHAC, II, 184, TDRG.Pl.: (II 1, 3, 4) mălaie și mălaiuri $(TDRG, ALR I 1 845/798, 940). – Etimologia necunoscută.

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

BANIȚĂ (pl. -ițe) sf. Veche măsură de capacitate pentru cereale, făină, mălaiu, etc. (– 20 oca), astăzi înlocuită în mare parte prin dublul-decalitru (🖼 349); pr. ext. vasul de această capacitate: se trăgeau în judecată pentru o ~ de mălaiu (VLAH.) Fig.: cît o ~ (sau cît banița), grozav de mare; proverb: îi dai cu banița și-ți dă cu ciurul, despre aceia cari te răsplătesc rău pentru binele ce le-ai făcut; – banița cu care dai, cu aceea primești (ZNN.), după cum vei face, așa ți se va răsplăti [vsl. *banica].

MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. Diminutiv al lui m o a l e¹. Cf. LB, POLIZU, BARCIANU, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. 1. Cf. m o a l e¹ (I 1). Pat moliŝel. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Regional; substantivat) Tu șădz pi moliŝel. ib. (Regional) Carne molicea = carne fragedă. Carne tînără, mulcea. ALR II 4 069/95. Ou molicel = ou fiert sau copt puțin, ou (aproape) moale¹. Cf. COSTINESCU. ♦ (Despre pîine) Proaspăt, fraged. Cf. COSTINESCU, LM. Am ales din bulcile zbîrcite,. . . pe cele mai molicele și m-am întins pe mîncare. ap. CADE. Îi mulcea pîrea păr amu. ALR II , 4 013/95. ♦ (Regional; despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Parî moliŝicî. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Măr molcăl. ALR SN I h 202/362. ♦ (Regional) Puțin consistent; subțire, apos. Comparat cu mămăliga „cirulu-i mulcel” . . . și se prepară foarte repede. ARH. FOLK. V, 117. 2. Cf. m o a l e¹ (I 5). Molicel de gură = care vorbește puțin. Cf. LM. ◊ (Adverbial) A umbla molicel. id. ib. A vorbi și lucra cam molicel. id. ib. 3. Cf. m o a l e¹ (II 1). Cf. ALR II/I MN 31, 2 182/362. ♦ (Regional; despre făină, mălai etc.) Mărunt (I 4), fin. Făină molĉică. ALRI 1 372/361. 4. Cf. m o a l e¹ (II 5). Cf. LM. 5. Cf. m o a l e¹ (II 7). Boi molicei. LM. 6. Cf. moale¹ (III). Vin cam molicel. LM. – Pl.: molicei, -ele. - Și: (cu schimbare de suf.) molícícă, (regional) molcél, -eá, -ícă, mulcél, -eá, -ícă adj. – Moale¹ +- suf. -icel. Cf. lat. m ol l i c e l l u s, -a, -u m. – Molicică: cu schimbare de suf.

COCOLOȘ, cocoloașe, s. n. Bucată dintr-o substanță căreia i s-a dat o formă aproape sferică; bulgăre, boț¹, ghemotoc. ♦ Bulgăre mic și compact de faină, de mălai etc. rămas întărit (și nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecată. [Pl. și: (m.) cocoloși] – Probabil formație onomatopeică.

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

MĂLAI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

papă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.

sărbușcă, sărbuște, s.f. s.f. (reg.) 1. mâncare preparată din zer, lapte prins sau lapte dulce fiert cu mălai sau făină, brânză de vaci sau dovlecei. 2. ciorbă preparată din zarzavat la care se adaugă zer de la brănza de vaci și puțină făină de porumb.

scump la tărâțe și ieftin la făină / la mălai expr. zgârcit la cheltuieli și risipitor când nu este cazul.

abrac, -uri, s.n. – Grăunțe de ovăz sau amestec de tărâțe cu făină de mălai, servind ca nutreț animalelor (Antologie 1980). Aliment cu mare valoare energetică și nutritivă. – Probabil din brac („rămășiță, rest, deșeu”, cf. brăcui „a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun”) + a protetic; Din magh. abrak „nutreț” (NDU).

balmoș, -uri, (balmoj, balmuș), s.n. – (gastr.) Preparat culinar din caș fiert în lapte dulce, în amestec cu făină de mălai: „Se pun două găvane de jintuit în căldărușe, apoi un găvan de lapte dulce și un găvan de apă. Când e prea dulce, se adaugă lapte acru. Căldărușa se pune apoi la foc și se fierbe în clocot ½ oră, mestecându-se mereu. Se adaugă în urmă făină de mălai, «ca pentru coleșă» și se mai fierbe în clocot 15 min., apoi se amestecă în jur cu coleșerul până ce iese untul din jintuit de trece peste balmoș” (Georgeoni 1936: 80). – Creație expresivă (Iordan); Posibil să fi suferit influența lui valma, valmeș „amestecat, bălmăjit”, din sl. valŭmŭ „amestecat” (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (bálmos) (Bakos 1982).

îndoitură, -i, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (în + doi) + -tură.

langalău, langalauă, (lângalău, lângălău), s.n. – (gastr.) Plăcinte din făină de mălai (mai târziu, din făină de grâu) care se cocea pe lespede; se folosea în loc de pâine (Odobescu 1973). – Din magh. lángoló „trecut prin flacără” (DA cf. DER).

pită, -e, s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâce bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria 2004: 39). – Ngr. pita, tc. pite, alb. pitë, bg. pita, srb. pita, iud. pita (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (pita) (Bakos 1982).

scovardă, scoverzi, s.f. – (gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu 1996). Scovergioare de mălai: preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Miklosich, Cihac cf. DER, DEX).

tocană, -e, s.f. – (gastr.) Mămăligă; făină de mălai fiartă în apă cu sare. Termen utilizat doar în satele de pe Mara și Codru, până în Vad și Săpânța; coleșă (pe Iza și Vișeu) (ALR 1971: 519). Termen atestat doar în Maramureș și Sătmar; în restul țării se folosește invariabil mămăligă (ALR 1965: 1111). – Din magh. tokány (MDA).

COCOLOȘ, cocoloașe, s. n. Bucată dintr-o substanță căreia i s-a dat o formă aproape sferică; bulgăre, boț¹, ghemotoc. ♦ Bulgăre mic și compact de făină, de mălai etc. rămas întărit (și nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecată. [Pl. și: (m.) cocoloși] – Formație onomatopeică.

COCOLOȘ, cocoloașe, s. n. 1. Bucată dintr-o substanță (moale sau comprimabilă) căreia i s-a dat o formă aproape sferică; boț, bulgăr, mototol, ghemotoc.- Se zbenguiau... aruncîndu-și cocoloașe de hîrtie. PAS, Z. I 266. Frămintă cocoloașe de pîine. C. PETRESCU, C. V. 65. Marioara tăcea și pufnea din cînd în cînd spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pîine. REBREANU, R. I 27. De capătul sforii leagă un cocoloș bun de alviță. ȘEZ. I 91. 2. Bulz făcut din două bucăți de mămăligă caldă, între care se pune brînză sau urdă și căruia i se dă o formă rotundă; boț, urs. 3. Bulgăre mic de făină, de mălai, de griș etc. care rămîne mai tare într-o mîncare care nu a fost bine amestecată sau fiartă. Mămăligă cu cocoloașe. – Pl. și: (s. m.) cocoloși. – Variantă: cocoloașă (SLAVICI, N. I 258) s. f.

abrac, abracuri, s.n. – (reg.) Grăunțe de ovăz sau amestec de tărâțe cu făină de mălai, servind ca nutreț animalelor (Antologie, 1980). Aliment cu mare valoare energetică și nutritivă, folosit frecvent de maramureșeni pentru hrana animalelor. – Din magh. abrak „nutreț, ovăz” (DLRM, NDU).

balmoș, balmoșuri, (balmoj, balmuș), s.n. – (reg.; gastr.) Preparat culinar din caș fiert în lapte dulce, în amestec cu făină de mălai: „Se pun două găvane de jintuit în căldărușe, apoi un găvan de lapte dulce și un găvan de apă. Când e prea dulce, se adaugă lapte acru. Căldărușa se pune apoi la foc și se fierbe în clocot ½ oră, mestecându-se mereu. Se adaugă în urmă făină de mălai, «ca pentru coleșă» și se mai fierbe în clocot 15 min., apoi se amestecă în jur cu coleșerul până ce iese untul din jintuit de trece peste balmoș” (Georgeoni, 1936: 80). ♦ (onom.) Balmoș, nume de familie (60 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Creație expresivă (Iordan); posibil să fi suferit influența lui valma, valmeș „amestecat, bălmăjit”, din sl. valŭmŭ „amestecat” (DER); et. nesigură, cf. magh. bálmos (Scriban, DEX, MDA); cf. scrt. balm „bulgăre”. Cuv. rom. > magh. bálmos (Bakos, 1982).

îndoitură, îndoituri, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc, 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (< în + doi) + suf. -tură (DEX, MDA).

langalău, langalauă, (lângalău, lângălău), s.n. – (reg.; gastr.) Plăcintă din făină de mălai (mai târziu, din făină de grâu) care se cocea pe lespede; se folosea în loc de pâine (Odobescu, 1973). – Din magh. lángoló „trecut prin flacără; încins” (DA, cf. DER).

mânjeală, mânjeli, s.f. – Terci din făină de mălai pentru uns firele de cânepă în timpul țesutului (Grad, 2000). – Din mânji (< sl. mazati) + suf. -eală (DEX, MDA).

pârgă, s.f. – Fructe, legume sau cereale în faza de coacere. În expr. a da în pârgă = a începe să se coacă; făină de pârgă = făină de mălai uscată pe sobă (Faiciuc, 2008). – Din sl. prǔga „grâu timpuriu” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < pružiti „a coace, a prăji” (DER).

pită, pite, (ptită), s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâce bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria, 2004: 39). – Din bg. pita (Conev, cf. DER; DEX, MDA); din ngr. pita (MDA), tc. pite (Miklosich, cf. DER); din alb. pitë (Meyer, cf. DER), srb. pita (Vasmer, cf. DER). Cuv. rom. > magh. pita (Bakos, 1982).

scovardă, scoverzi, s.f. – (reg.; gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu, 1996). Scovergioare de mălai = preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc, 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). ♦ (onom.) Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc, 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

tocană, tocane, s.f. – (reg.; gastr.) Mămăligă; făină de mălai fiartă în apă cu sare. Termen utilizat în satele de pe Mara, până în Vad și Săpânța; coleșă (pe Iza și Vișeu) (ALRRM, 1971: 519). Termen atestat doar în Maramureș și Sătmar; în restul țării se folosește invariabil mămăligă (ALR, 1965: 1.111). – Din magh. tokány „tocană” (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, cf. Frățilă).

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

MĂLAI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

căpistere sf [At: MAT. FOLK. I, 552 / V: ~pes~, ~pesterie, (înv) ~pester sn, ~ele / Pl: ~ri / E: ml capisterium] (Reg) 1 Covată mică în care se cerne făina sau mălaiul și se frământă aluatul. 2 (Îe) Din capul ~rii Oricât de puțin ai avea. 3 (Îs) ~rile morii Vase în care curge făina (după măcinare). corectat(ă)

cocoloș sn [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~oașă sf, gogo~, gogoliu sm / Pl: ~oașe, (rar) ~uri, ~i / E: pbl fo] 1 Bucată dintr-o substanță căreia i s-a dat o formă aproape sferică Si: boț¹, bulgăre, bulz, ghemotoc, gogoloi, mototol. 2 Bulgăre mic și compact de faină, de mălai etc. rămas întărit (și nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecată. 3 (Spc) Cocoloș (1) făcut din două bucăți de mămăligă caldă, între care se bagă brânză sau urdă Si: boț, dodoc. 4 (Pex) Cocoloș (1) de cârpe, de hârtie întrebuințat ca dop. 5 (Bot; reg; pan) Cartof (1). 6 (Bot; reg) Știulete necurățat de boabe. 7 Umflătură.

comlău sms [At: STAN, M. 151 / E: mg komló] 1 (Mgmr) Drojdie. 2-4 Turtiță din aluat de pâine, tărâțe sau faină de mălai, uscată la soare, folosită la țară în loc de drojdie (de bere).

hambar sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 382/35 / V: am~, hăm~, hămbariu, hâm~, hom~, hombariu / Pl: ~e / E: tc (h)ambar] 1-2 Magazie pentru păstrarea grânelor sau a uneltelor agricole. 3 (Mor) Magazie mică deasupra morii, cu două despărțituri, una pentru grâu, alta pentru porumb, în care se toarnă, prin coșurelele de deasupra, vama datorată morarului. 4 (Reg) Cămară de alimente. 5 Ladă mare de lemn în care se păstrează făina sau mălaiul. 6 (Trs) Ladă mare cu pereți de sârmă împletită, cu acoperiș de lemn prevăzut cu cârlige, în care se agață carnea. 7 (Înv) Parte a corăbiei unde se depozitează încărcătura.

împielma [At: POPOVICI, R. D. 186 / V: (reg) închel~, ~pel~ / Pzi: împielm și ~mez / E: în- + pielm] 1 vt A înveli aluatul cu pielm. 2 vt A amesteca făina cu mălai, pentru a prepara turte. 3-4 vtr A (se) închega. 5 vt (Fig) A uni. 6 vr A se întrema după boală. 7 vt A încropi apa caldă cu apă rece. 8 vt (Fig; d. situații grele, neplăcute, etc.) A îmbunătăți.

împielmare sf [At: MDA ms / V: (reg) închel~ / Pl: ~mări / E: împielma] 1 învelire a aluatului cu pielm. 2 Amestecare a fainei cu mălai, pentru a prepara turte. 3 Închegare. 4 Unire. 5 Întremare după boală. 6 Încropire a apei calde cu apă rece. 7 (Fig) Îmbunătățire a unei situații grele, neplăcute, etc.

întinsoare² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ori / E: întins³ + -oare] (Reg) 1 Mâncare ciobănească, din lapte sau smântână (de oaie) cu făină sau mălai Si: întinzătură (1). 2 Sos de tocană, în care se poate muia pâine sau mămăligă.

lopată sf [At: TETRAEV. (1574), 4 / V: (îrg) lup~ / Pl: ~peți, (îrg) ~pețe, ~pete / E: slv лопата] 1 Unealtă formată dintr-o placă de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. Si: (reg) șuflă¹. 2 (D. dinți; îla) Ca ~pețile Lați. 3 (Îlav) Cu ~ta În cantitate mare. 4 (Fam; îs) Sapa și ~ta Moarte. 5 (Pex) Cantitate de material cât se poate lua o dată cu lopata (1). 6 Vâslă. 7 (Pan) Unelte sau obiecte care se aseamănă ca formă cu lopata (1), având diferite utilizări. 8 Unealtă de lemn, cu coadă lungă, cu care se vântură cerealele Si: (reg) lopățică (5). 9 (D. cereale; îlv) A da la ~ A vântura. 10 Unealtă de lemn, cu coada lungă, cu care se bagă pâinea în cuptor Si: (reg) lopățică (6). 11 (Reg; îs) ~ de săpat, ~ de picior, ~ de fier Cazma. 12 (Reg) Unealtă de spart gheața Si: (reg) ceaglă. 13 Unealtă, la forjă, cu care se împinge în lateral cocsul sau cărbunele de lemn, pentru a nu acoperi focul, sau cu care se îndepărtează zgura. 14 (Reg) Vătrai. 15 (Reg; îs) ~ de maltăr, – de măltărit Mistrie. 16 (Reg; șîs) ~ mică Unealtă cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului Si: otic, (reg) lopățică (9). 17 (Reg) Unealtă de lemn folosită de ciobani pentru a amesteca zerul pus la fiert Si: (reg) lopăcioară (5), lopătuță (2), lopățică (10). 18 (Trs) Cuțit de lemn cu care se taie cașul. 19 (Reg) Unealtă cu care se zdrobesc prunele într-un hârdău. 20 (Trs) Un fel de căuș cu care, la moară, se ia făina proaspăt măcinată din troacă și se bagă în sac Si: (reg) lopățică (11). 21 (Reg) Obiect cu care se măsoară, la moară, făina sau mălaiul. 22 Baston cu care se lovește mingea la oină sau la alte jocuri Si: (reg) lopățică (12). 23 (Rar) Obiect cu care se omoară muștele Si: (rar) lopățică (13). 24 (Pan) Fiecare dintre scândurile fixate la circumferința roții la moara de apă Si: (pop) aripă, lopățică (14), pală⁴. 25 (Reg; pan) Fiecare dintre aripile unei mori de vânt Si: fofează. 26 (Thl; pan) Fiecare dintre cele patru pale⁴ ale propulsorului nautic. 27 (Reg; pan) Capăt de fier al fusului roții de apă a joagărului, care se învârte în scobitura unei bârne Si: cepău. 28 (Reg; pan) Cui gros de fier care se află în capătul grindeiului morii de apă, pe care aceasta se învârte Si: (reg) lopar (4). 29 (Reg; pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: policioară, poliță¹, (reg) lopăcioară (6), lopățică (15), lopiscă (5), podhorniță. 30 (Reg; pan; șîs) ~ta berdii Parte lată, de fier, a bărzii Si: (pop) leafă¹. 31 (Reg; pan) Scândură a ragilei și a pieptenului, în care sunt înfipți dinții de fier Si: (reg) lopățică (16), pat¹. 32 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, la capetele cărora se află cele patru fofeze și care se învârtesc în timpul depănatului Si: cruce, fofelniță, (reg) lopățică (17). 33 (Reg; pan) Capăt în formă de „T” al rășchitorului, constând dintr-o stinghie scurtă, fixată perpendicular pe baza lungă ce reprezintă corpul acesteia Si: cruce, (reg) lopătuță (3), lopățică (18), lopiscă (6). 34 (Reg; pan) Piesă de lemn cu un capăt fixat și cu celălalt în formă de mâner care intră în jgheabul din corpul meliței Si: (pop) limbă, (reg) lopățică (19). 35 (Reg; șîs) ~ta umărului, ~ta de la mână Omoplat. 36 (Reg) Fiecare dintre oasele scapulare la animalele patrupede Si: spată¹, (reg) lopățică (21). 37 (Reg; la om și animale) Dinte incisiv Si: (reg) lopățică (22). 38 (Reg) Carapace a broaștei țestoase Si: (îvp) țest, (pop) țeastă.

meșniță sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 149 / V: mle~ / Pl: ~țe / E: ns cf bg млечница, srb mlečnica „ciuperca Lactarius piperatus”] 1 (Mol; Buc) Mâncare preparată din lapte dulce fiert și îngroșat cu făină de grâu sau cu tăiței, cu crupe de mălai, cu făină de mei ori cu orez, servind uneori ca umplutură pentru pască. 2 (Pop; îe) Decât ~ța din alt sat, mai bine serbușca din satul tău Mai bine te însori cu o fată modestă, dar pe care o cunoști, decât cu una cu renume, dar pe care nu o cunoști. 3-4 (Rar; îe) A-i face ~ (cuiva) sau a-l face ~ (A-i zdrobi cuiva ceva sau) a zdrobi pe cineva. 5 (Reg) Mămăligă subțire. 6 (Mol) Spumă a laptelui.

urdar [At: DL / Pl: (1-2) ~i și (3-12) ~e, (reg) ~dări / E: urdă + -ar] 1 sm Cioban care face urda (1) Si: (reg) urditor (1). 2 sm Persoană care vinde urdă (1) Si: (reg) urditor (2). 3 sn Unealtă ciobănească cu care se mestecă zerul pus la fiert pentru a se alege urda și care este făcută fie din două bețe prinse în forma unui „T” cu coada lungă, fie dintr-un băț în vârful căruia este prins un smoc de fibre din coajă de tei sau o lopățică semicirculară, o măturice din crenguțe de brad cojite, fie dintr-o scăndurică lungă și nu prea lată cu o gaură la un capăt Si: (reg) cârlig (1), linguroi, mestecător, șterț, tămânjer, (reg) urdaci, urditor (3), (reg) urdelniță. 4 sn (Reg) Unealtă ciobănească, făcută dintr-o bucată de lemn cu crestături adânci, cu ajutorul căreia se fărâmițează și se freacă urda sau cașul, când se pregătesc pentru sărat Si: răvar. 5 sn (Reg) Unealtă făcută dintr-un băț lat la un capăt, cu care se bate laptele prins. 6 sn (Reg) Unealtă ciobănească cu care se strânge urda care s-a ales deasupra zerului fiert Si: linguroi. 7 sn Ceaun, căldare sau alt vas în care se fierbe zerul pentru a se prepara urda. 8 sn Vas în care se păstrează urda. 9 sn (Reg) Săculeț de pânză, de formă conică, în care se pune urda la scurs Si: sedilă¹. 10 sn (Reg) Loc în care se păstrează urda la stână Si: urdărie (1). 11 sn (Mol) Mâncare ciobănească făcută din unt și urdă sau din urdă și jintuială bine fierte împreună Si: talcam (1). 12 sn Prăjitură care se face din făină de mălai, lapte (sau zer), unt și brânză.

sărbușcă sf [At: DDRF / V: (reg) sar~, ser~, solb~, sor~ / Pl: ~ște / E: ns cf sarbăd²] 1 (Reg) Mâncare preparată din zer de unt sau chișleag, sau lapte dulce fiert cu mălai sau făină, brânză de vaci sau dovlecei. 2 Ciorbă preparată din zarzavat, la care se adaugă zer de la brânza de vaci și puțină făină de porumb.

balmoș, balmoșuri, (balmoj, balmuș), s.n. (reg.) Preparat culinar din caș fiert în lapte dulce, în amestec cu făină de mălai. ■ (top.) Dealul Balmoșului, deal în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 78); Lunca Balmoșului, cătun contopit cu Vișeul de Sus; stâne în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 112). ■ (onom.) Balmoș, nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă (Iordan); posibil să fi suferit influența lui valma, valmeș „amestecat, bălmăjit”, din sl. valŭmŭ „amestecat” (DER). ■ Cuv. rom. > magh. balmos (Bakos, 1982).

MUIAT², -Ă adj. 1. Care s-a umezit, s-a udat prin introducerea într-un lichid; care a devenit moale¹ (I 1) (prin îmbibare cu un lichid); care este lipsit de duritate. Cf. m u i a (1). Cf. LB, POLIZU. Întreabă că muieți-s posmagii. CREANGĂ, P. 331. ♦ (Substantivat, pl.; regional; în forma muieți) Bucăți de pîine tăiate în formă de cuburi mici, care se moaie (1) în lapte, ceai, supă etc. Soacra mică ducea tinerilor luni de dimineață, . . tăieței cu lapte or muieți cu lapte, pe care îi mînca ginerele cu mireasa. PITIȘ, ȘCH. 155, cf. DR. VI, 240. A doua zi dă nuntă, ducea plocon o găină friptă dă la mama ńiresii, un zupar cu muieți cu yin [= vin] urez cu lapte. GR. S. V, 35. 2. Cu hainele ude, îmbibate cu apă; ud plouat. Cf. m u i a (2). M-am covrigit în clopotniță cu dinții clănțănind și muiat pînă la piele. EMINESCU, G. P. 42. 3. (Despre materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. Cf. m u i a (3). Făină de mălai moietă, la pui. ALR II 4 106/64, cf. 4 106/105, 279, 310. 4. Lipsit de vigoare, de vlagă, de energie, m o l e ș i t (1), v l ă g u i t; p. e x t. a b ă t u t, d e s c u r a j a t. Cf. m u i a (6). Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II, 258. ♦ (Despre glas, vorbire) Cu intensitate scăzută, domolit, potolit, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV, 203. 5. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte; de obicei urmat de determinările „ fir”, „în aur” etc.) Întrețesut cu fire de aur ; p. e x t. (despre oameni) îmbrăcat cu haine din astfel de țesături; p. g e n e r. îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. Ciocoiul se arătă mulțimei îmbrăcat în haine arnăuțești muiate în fir. FILIMON, O. I, 161. Era marele armaș cu haine muiate în fir. id. ib. 303. Ei stau în linii drepte și armele prezintă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, POEZII, 336. Văzui pin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă. EMINESCU, G. P. 24. O mîndrețe de arnăuti muiat numa-n fireturi de sus pînă jos. CARAGIALE, O. II, 239, cf. 266. Haine muiate numai în fir. ISPIRESCU, M. V. 15. Cînd se deșteptară. se văzură muiați numai în aur. id. L. 10 Ofițeri muiați în fir. MACEDONSKI, O. I, 72. țesătură de brocart muiată-n fir. id. ib. 163. Căscam gura la ofițerii muiați în aur. BRĂESCU, A. 102. Mai văzusem altădată un ofițer turc în mare tinută, muiat tot în fir de aur. BART, S. M. 46. 6. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. Cf. m u i a (8). Consoanele muiate sînt consoanele a căror articulație palatală s-a accentuat, printr-o extensiune a presiunii mușchiului lingual pe bolta palatului. scl 1955, 202, cf. ib. 1956. Limba română distinge consoane dure muiate (ca și rusa). GRAUR, I. L. 68, cf. 52. Sunetele muiate iau naștere printr-un efort articulator. FD I, 45. ◊ (Adverbial) Sint însă graiuri în care „ș” și „j” se pronunță muiat. IORDAN, L. R. 217. - Pl.: muiați, -te.- Și: (regional) moiat, -ă adj. – V. muia.

CĂPISTERE sf. Albie mică, copaie, covățică, în care se cerne făina sau mălaiul și se frâmîntă aluatul (🖼 832): 👉 ALBĂ 3 [lat. capĭsterium].

îndoitúră, îndoituri, s.f. Preparat culinar din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită. – Din îndoi "a amesteca cu apă + suf. -tură (DEX, MDA).

langalắu, langalauă, (lângalău, lângălău), s.n. (reg.) Plăcintă din făină de mălai (mai târziu, din făină de grâu) care se cocea pe lespede; se folosea în loc de pâine. – Din magh. lángoló „trecut prin flacără; încins” (DA, după DER).

mânjeálă, mânjeli, (mâjeală, mojală, mujală), s.f. Terci din făină de mălai sau făină de grâu, amestecat cu „sopon de rufe”, pentru uns firele de cânepă în timpul țesutului; scrobeală: „Ungem (urzeala) cu mâjală, ca un cir de fărină de grâu” (ALRRM, 1997; h. 892). – Din mânji + suf. -eală (DEX, MDA).

pítă, pite, (dial. ptită), s.f. Pâine. ■ Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria, 2004: 39). – Din bg. pita (Conev, după DER; DEX, MDA); din ngr. pita (MDA), tc. pite (Miklosich, după DER); din alb. pitë (Meyer, după DER), srb. pita (Vasmer, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. pita (Bakos, 1982).

scovárdă, scoverzi, s.f. (reg.) Clătite umplute cu brânză și prăjite în grăsime: „La murguț i dă ovăzu, / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). ■ Scovergioare de mălai = preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat, făină de grâu și prăjite în grăsime, consumate cu lapte dulce sau acru (Faiciuc, 1998: 183). ■ (onom.) Scovărzaru, poreclă în Dragomirești. – Din sl. skovrada „tigaie” (Șăineanu, Scriban; Conev, după DER).

tocánă, tocane, s.f. (reg.) Făină de mălai fiartă în apă cu sare; mămăligă: „Da' țâpă-i dară și o bucată de tocană...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 43). ■ Termen utilizat în satele de pe valea Marei; pe văile Iza și Vișeu se folosește sin. coleșă. Exclusiv în Maram. și Sătmar; în restul țării se folosește sin. mămăligă (ALR, 1965: 1.111). – Din magh. tokány „tocană” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, după Frățilă).

OARĂ² s. f. 1. (Transilv., Ban., Olt.; mai ales la pl.) Nume generic dat păsărilor de curte; orătanie, (regional) galiță, gujălie. [Cu făină de mălai] se hrănesc oarăle, mai cu samă găinile. economia, 36/3, cf. 10/25, lb. Oară, rațe, gîște. pann, p. v. ii, 64/24, cf. polizul, lm. Dar să te ții bătaie pe oare. mzcedonski, o. iii, 50. Caii lui sîn-Toader... să facă rău oamenilor casnici, precum și vitelor și hoarelor aparținătoare casei. marin, s. r. ii, 51, cf. barcianu, alexi, w., h ix 83. Mîndra Lumii... trăia acolo singurică, încunjurată de fel de fel de paseri, hoare și alte dobitoace îmblînzite. mera, l. b. 268. Te întreabă cineva cîți pui ai scos sau cîte hoară ai. i. cr. iii, 83, cf. ib. vii, 91, densusianu, ț. h. 326, gr. s. v, 122, coman, gl., tudoran, gl., alr ii 13, 259. 2. (Regional) Animal (sălbatic); fiară. Filozofii au găsit Că n-ar fi urmă de fiară, Nici de sălbatică oară. teodorescu, p. p. 179, cf. tudoran, gl. 3. (Regional) Păduche (Poiana Mare – Calafat). coman, gl. 4. (Regional) Vierme (Boureni – Băilești). i. cr. ii, 59. Să mori și să nu te-mpuți și nici hoară să nu faci ca alte lighioane! ib. – pl.: oare. – Și: hoară s. f. – lat. ovaria „ouătoare”. cf. orătanie.

❍ COCORADĂ, COCOROADĂ sf. Trans. 🍽 1 Cocă de mălaiu coaptă în vatră ¶ 2 Un fel de plăcintă din făină de mălaiu umplută cu brînză sau urdă (BUD.) (FR.-CDR.) (PȘC.).

PĂSAT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a face (pe cineva) pilaf. 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci de mălai sau de făină. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.

FĂINĂ DE PĂPUȘOI s. v. făină de porumb, mălai.

BOȚ ~uri n. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloș. ~ de mămăligă. ◊ A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-și piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; cocoloș; bulz; bol. /Orig. nec.

BULZ ~i m. 1) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; boț; cocoloș; bol. 2) Boț de mămăligă fierbinte, în care s-a pus brânză de oi; cocoloș. /Orig. nec.

POLENTA s.f. Mămăligă din mălai sau din făină de castane, obișnuită în Italia. [< it. polenta].

spuzar, spuzare și spuzaruri, s.n. (reg.) 1. vătrai (pentru jăratic). 2. turtă (de făină sau de mălai) coaptă în spuză; nume generic dat unor iritații ale pielii, unor erupții sub forma unor pete roșii și bășicuțe; spuzeală, spuză, spuzitură.

POLENTA s. f. mămăligă. ◊ fiertură din mălai sau din făină, în Italia. (< it. polenta)

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.

COLEAȘĂ, coleșe, s. f. 1. (Ban., Transilv.) Mămăligă. Bucată de pine ori de coleașă n-avea de unde să le deie. RETEGANUL, P. III 56. 2. Fiertură de mălai (sau de făină); terci. Cei ce aveau orz făceau din el mămăligă, dar mămăliga aceea nu se-nvîrtoșea, rămînea moale ca o coleașă neagră. SANDU-ALDEA, D. N. 247. – Variantă: coleșă (ȘEZ. II 24) s. f.

IEFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (În opoziție cu scump) Care nu costă mult, care are un preț (reiativ) mic: convenabil. O stofă ieftină. ▭ Scump la tărîțe și ieftin la făină (sau la mălai), se spune despre cei care fac cu ușurință cheltuieli mari pentru lucruri de puțină importanță și se arată zgîrciți la cheltuieli mici pentru lucruri necesare. ◊ (Adverbial) O moșie cumpărată ieftin. ALECSANDRI, T. 251. Poți căpăta ușor și ieftin voia de a vîna. NEGRUZZI, S. I 330. ◊ Expr. A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase, fără greutăți sau neplăceri (prea mari). Nu-i venea să creadă că a scăpat atît de ieftin. CAMIL PETRESCU, O. II 685. 2. Lipsit de originalitate, fără valoare; comun, banal. Gherlaș a început să cunoască... zile de glorie. Dar o glorie ieftină, vulgară și lipsită de bani. SAHIA, N. 67. Locotenentul, încurajat, continua cu ieftine răutăți despre femei. BART, E. 197. Minunată judecată, dar ieftină scuză. CARAGIALE, N. S. 22. – Variantă: ieften, -ă (CREANGĂ, P. 39) adj.

făină de păpușoi s. v. FĂINĂ DE PORUMB. MĂLAI.

împielmat, ~ă a [At: COMAN, GL. / V: (reg) închel~ / Pl: ~ați, ~e / E: împielma] 1 (D. aluat) Învelit cu pielm. 2 (D. mălai) Amestecat cu făină. 3 Închegat². 4 (Fig) Unit. 5 (D. oameni) Întremat după boală. 6 (D. apă caldă) Încropit cu apă rece.

păsat s [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A 83/18 / V: (reg) pisat, pâsat, pusat / E: ml pinsatum] 1-2 Semințe de mei (1-2), decorticate și pisate. 3 (Pex) Boabe de porumb, mai rar și de alte cereale, pisate sau măcinate mare Si: (reg) bulgur, crupe, urluială. 4 (Îe) A face (pe cineva) ~ A nimici, a zdrobi pe cineva. 5 (Bot; Trs; șîc ~-mărunțel, ~ul-vrăbiei) Mei (Panicum miliaceum). 6 Mâncare preparată din păsat fiert, care se mănâncă, de obicei, amestecat cu lapte, cu unt și brânză, cu untură etc. Si: (reg) meșniță. 7 Terci de mălai sau de făină Si: (reg) cir. 8 (Îe) A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în ~ Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau când cuiva îi merge foarte bine. 9 (Îe) A vărsa laptele în ~ul cuiva A face un bine cuiva, a-l ajuta. 10 (Îe) A-i cădea ~ în gușă A-i veni cuiva ceva de-a gata, fară muncă și cam pe neașteptate. 11 (Îe) A fi lapte cu ~ sau a fi ~ dulce A fi lucru bun și plăcut, de mare folos pentru cineva. 12 (Reg) Colivă. 13 (Pan; reg) Măzăriche Si: mielușei. 14 (Pan; reg) Alice. 15 (Pan; reg) Puroi care se scoate dintr-un coș Si: (pop) viermuș, grăuncior. corectat(ă)

pielm sn [At: BIBLIA (1688), 229²/34 / V: ~emn, pe~ / Pl: ~uri / E: cf ngr πέλμα „talpă”] 1-2 (Pop) Făină de grâu, de porumb sau, rar, de alte cereale (de cea mai bună calitate) Vz: mulaș, pervă. 3 (Spc) Făină de grâu adăugată în aluatul de mălai pentru turtă. 4 Făină albă care se pune pe aluatul de pâine, ca să nu se lipească. 5 (Îe) A rămâne în sapă de lemn și în casă fără ~ A sărăci de tot. 6 (Reg) Pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară Si: (reg) pospai. 7 (Înv) Aluat. 8 Plămădeală. 9 (Reg) Amestec subțire făcut din făină de grâu, la care se poate adăuga făină de porumb foarte fină, și din apă, cu care se ung unele aluaturi înainte de a fi băgate în cuptor Vz: muruială. 10 (Olt) Coajă de la turta de mălai formnată din amestecul descris mai sus (8).

polentă sf [At: DRLU / E: it polenta] 1 (Îdt) Mămăligă (1). 2 Fiertură de mălai sau de făină.

spuzar [At: VAIDA / Pl: (1, 3-4) ~e sn, ~uri sn, (2) ~i sm / E: spuză + -ar] 1 sn (Trs;. Mar) Vătrai pentru jăratic. 2 sm (Reg) Organul genital al calului. 3 sn (Trs; Mar) Turtă de făină sau de mălai coaptă în spuză (1). 4 sn (Reg) Spuzeală (1).

grișat adj. m. (+ s. n.: mălai ~); f. grișată (făină ~), pl. grișate (făinuri ~)

CĂPETE sm. Olten., CĂPET, CĂPĂȚ (pl. -ete) sn. Olten. Băn. 1 Covățică, în care se pun de obiceiu poame spre a fi duse în tîrg spre vînzare ¶ 2 Mică cofă de lemn. de forma unei donicioare, cu care se măsoară fructele în tîrg (🖼 830) ¶ 3 Cantitate mică de făină sau de mălaiu, abia suficientă pentru o pîine sau o mămăligă ¶ 4 Băn. 🏚 Măsura cu care-și măsoară morarul vama ce i se cuvine.

împielma, împielm, vb. I (reg.) 1. a învăli aluatul de pâine cu pielm (făină de grâu); pielmui. 2. a amesteca făină de grâu cu mălai, pentru ca pâinea să fie mai dulce. 3. (fig.) a uni, a închega, a lega, a întări. 4. a încălzi puțin apa; a încropi.

MÉȘNIȚĂ s. f. 1. (Mold., Bucov.) Mîncare preparată din lapte dulce fiert și îngroșat (ȘEZ. VII, 76) cu făină de grîu sau cu tăiței (ib. III, 71), cu crupe (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI) de mălai (MARIAN, Î. 390), cu făină de mei (DDRF, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI), cu păsat (H X 357, SBIERA, P. 163, ALR I 735/610) ori cu orez (PAMFILE, S. V. 8, H III 464, X 357), servind uneori ca umplutură pentru pască (IORDAN, L. M.). S-aduc bucatele în masă, carne cu perje sau cu cartofi, plachie, ghițmani, meșniță și friptură. SEVASTOS, N. 220, cf. 4, ȘEZ. I, 202, PAMFILE, S. T. 139. Decît meșnița din alt sat, mai bine serbușca din satul tău (= mai bine te însori cu o fată modestă, dar pe care o cunoști, decît cu una cu renume, dar pe care nu o cunoști). Cf. ZANNE, P. VI, 302, 371. ◊ E x p r. (Rar) A-i face mleșniță (ceva cuiva) sau a-l face mleșniță = a-i zdrobi (cuiva ceva) sau a-l zdrobi (pe cineva), a-i face terci, piftie (cuiva ceva) sau a-l face terci, piftie (pe cineva). Diavola de muliere Era să-ți facă mleșniță din criere. BUDAI-DELEANU, T. V. 149. 2. (Regional) Mămăligă subțire (Coverca-Vatra Dornei). GLOSAR REG.(Prin Mold.) „Spuma, caimacul laptelui”. Com. FURTUNĂ. – Pl.: meșnițe. – Și: mléșniță s. f. MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163, ȘEZ. VII, 76.Cf. bg. млечинца, scr. mlečnica „numele unei ciuperci comestibile (Lactarius piperatus), numită și burete de lapte”.

BALMUȘ, BALMOȘ, BALMEȘ, Băn. Trans. BALMĂȘ, BALMĂJ (pl. -șe, -je) sn. 🐑 🍽 Mîncare ciobănească făcută din caș fiert în lapte dulce și la care se adaugă și puțin mălaiu ca să se îngroașe; în alte părți; se face din smîntînă fiartă cu mălaiu și la care se adaugă puțin unt; pe aiurea, mălaiul e înlocuit cu făină de grîu: după ce cinară un balmoș păcurăresc (RET.); ciobanii, la frămîntatul cașului pentru brînză, îl curăță de coajă... și fac cu coaja aceia balmuș (DRĂGH.).

DEGERMINA, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – De⁴ + germina (după fr. dégermer).

DEGERMINA, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer).

bragă sf [At: LB / V: ~ahă, ~aică / E: rs врага] 1 (Rar) Orz măcinat care se întrebuințează la fabricarea berii. 2 (Îf braică) Rămășițe în urma fierberii rachiului de bucate. 3 (Îf braha) Bobală Si: lături. 4 Băutură răcoritoare preparată din zeamă de mei râșnit, fiert și fermentat sau din bucățile de pâine fermentate în apă. 5 (Iuz) Băutură preparată din apă și faină de mei sau de mălai care se bea în post drept ciorbă. 6 (Fam; îe) Ieftin ca ~ Foarte ieftin.

degermina vt [At: DN² / Pl: ~nez / E: de(s)- + germina cdp fr dégermer] A separa embrionii boabelor de cereale, în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor.

degerminare sf [At: LTR² / Pl: ~nări / E: degermina] Separare a embrionilor boabelor de cereale, în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor Si: degerminat¹.

degerminat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: degermina] (D. boabe de cereale) Căruia i s-a scos embrionul, în procesul obținerii mălaiului, a crupelor și a făinurilor.

mălăoi, ~oaie [At: LB / V: ~on / Pl:~oaie / E: mălai + -oi] (Reg) 1 sn (Trs; îf mălăon) Pâine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. 2-3 sn (Șdp) Mălai (33) (mare). 4-5 sf (rar) sn Arbust alpin cu tulpina culcată la pământ și cu flori galbene Si: (reg) ferăstrău, iarba-osului, ruja-soarelui, rujă (Helianthemum alpestre și rupifragum).

POGACE ~i f. 1) Turtă de mălai coaptă în cuptor. 2) Azimă din făină de grâu. /<sb. pogața, ung. pogácsa

păsat n. 1. mălaiu măcinat mare; 2. terciu gătit din făină mai groscioară, fiartă cu lapte sau cu unt [Banat pisat = lat. PENSATUM, pisat].

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sm (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75). corectat(ă)

mălăieț, ~iață a [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: mălai + -eț] 1 Cu consistență sau aspect făinos, nisipos Si: (rar) mălăios, (reg) mălăicios, mălăit¹, mălăietic, mălăiețos. 2 (D. fructe sau legume) Cu carnea moale și sfărâmicioasă. 3 Cu gust sălciu Si: fad. 4 Prea copt Si: dospit, fleșcăit. 5 (Reg) Cărnos. 6 (Pan; rar; d. bolovani de piatră, de sare etc.) Sfărâmicios. 7 (Fig; dep; d. oameni și manifestările lor) Lipsit de energie Si: bleg, moale. 8 (Reg; d. pâine) Preparat din făină de grâu amestecată cu mult mălai. 9 (Mun) Ușor de digerat.

MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ adj. 1. (Despre unele fructe sau legume) Cu carnea moale și sfărîmicioasă ; cu consistență sau aspect făinos, nisipos, (rar) m ă l ă i o s, (regional) m ă l ă i c i o s, m ă l ă i t¹, m ă l ă i e t ic, m ă l ă i e ț o s, m ă l c ă i a ț; cu gust sălciu, fad (DR. II, 706). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Numiri de pere: . . .bordușele (mălăiețe). BARONZI, L. 93, cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Pepenii galbeni, după tăria miezului și după dulceața ce o au, se numesc: scorțoși, cînd sînt tari și dulci. . . și mălăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Pere mălăiețe. ȘĂINEANU, D. U. Măr mălăieț. ȚIPLEA, P. P. 62. Cartofi de cele mălăiețe. ALR II 4 090/520, cf. 4090/784, 791, 899, 928. Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, se zice unui om leneș, care așteaptă să-i vină toate de-a gata. Cf. ZANNE, P. I, 243, VI, 219, GALAN, Z. R. 393. ◊ (În contexte figurate) Că nu-i măru zermănos Să mușc din el să-l țîp gios; Ce-i o pară mălăiață Și mni-a si pe a mea ziață. CANDREA, Ț. O. 45. C-aiesta nu-i. . . măr putregăios Tot să-l muști și să-l țîpi jos, Ba-i o pară mălăiață Și ți-a fi pe-a ta viață. BÎRLEA, C. P. 158. ♦ Prea copt, fleșcăit ; dospit. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Perele, cari după ce se coc devin moi, se numesc pere mălăiețe. Com. MARIAN, cf. BARCIANU, DS. ◊ Fi g. Iubirea fără dojană nu-i iubire deplină, sinceră, cinstită. E doar un sentimentalism comod, mălăieț și laș. V. ROM. iulie 1953, 261. ♦ (Regional) Cărnos. Cf. ALR SN I h 202. ♦ P. anal. (Rar, despre bolovani de piatră, de sare etc.) Sfărîmicios. Cf. DDRF, TDRG. Piatră mălăiață. H XI 324. 2. F i g. (Depreciativ, despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie ; moale, bleg. Cf. COSTINESCU. Tiranii, mari și mici, sînt mălăieți și trecători ca roua. JIPESCU, O. 2, cf. 156. 3. (Regional, despre pîine) Preparat din făină de grîu amestecată cu mult mălai. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 4. (Prin Munt.) „Ușor de mistuit”. RĂDULESCU-CODIN. – Pl.: mălăieți, -e. – Mălai + suf. -eț.

MURUIALĂ s. f. 1. Faptul de a m u r u i¹. 2. Pămînt sau lut muiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau cu var și nisip, cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc.; (regional) imală, murluială. V. t e n c u i a l ă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., COSTINESCU. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea. SLAVICI, N. I, 9. Acuma părintele ședea mai bucuros afară decît în casă, fiindcă din casă nu se vede atât de bine muruiala casei. id. ib. 20, cf. F (1884), 116. LIUBA-IANA, M. 9. După aceea, a pus-o să-i ungă prispa cu muruială de lut galben și bălegar de oaie. CAMILAR, C. P. 68, Cf. REV. CRIT. III, 161, COM. SAT. III, 79, CHEST. III 128/6, ALR I 1 677/348, ALRM II/I h 279, A I 21, V 15,16, 20. ♦ (Învechit) Var. Au ars oasele împăratului Idumeii în muruială. BIBLIA (1688), 591¹/36. ♦ (Prin Ban.) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții. V. m o r t a r¹. Cf. F (1884), 116. ♦ (Regional) Pămînt frămîntat din care se construiesc pereții (Mogoșești-Slatina). CHEST. II 86/80. ♦ (Tehn.) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. Cf. LTR². ♦ (Regional) Humă neagră/amestecată cu baligă de cal), cu care se trag brîiele împrejurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Prin Bucov.) Murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional) Amestec de făină cu apă (și șofran sau gălbenuș de ou), cu care se unge pîinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se băga în cuptor. V. c i r. Se ung pîinile și mălaiele pe deasupra cu muruială de făină de grîu, ca ele să nu crape. GOROVEI, CR. 81, cf. ȘEZ. V, 107, A V 16, VI 26. – Pl.: muruieli. – Murui¹ + suf. -eală.

piemn (piemnuri), s. n. – Făină de grîu care se amestecă cu mălai sau care servește la prăjitul cărnii. – Var. pielm, ch(i)elm, chilm(ă). Lat. pegma, din gr. πῆγμα „consistență; materie coagulată”, cf. sp. pelmazo (REW 6364; Corominas, III, 919). Legătura cu sl. pišeno „făină” (Cihac, II, 255), cu gr. πέλμα „talpă” (Tiktin) sau cu alb. mjel „făină” (Scriban) este îndoielnică. – Der. împielma (var. închelma), vb. (a amesteca făina de grîu cu cea de porumb; a îndesi, a face mai consistent); chelmeci, vb. refl. (Trans., a se îmbăta), tratament expresiv al aceluiași cuvînt.

murueală f. 1. tencueală; 2. un fel de terciu din făină de grâu cu care se amestecă mălaiul înainte de a-l pune la copt.

CIUREL, ciurele, s. n. Ciur mic; sită. Dumitrache... umplea ciurelul de urzici. STANCU, D. 6. ◊ Cantitate de lucruri cîtă încape într-o sită. Cît îți dă omul. de oaie? -... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. Avem un ciurel de făină în casă. Face mama colaci. STANCU, D. 96.

MĂLĂÓI, -OAIE subst. (Regional) 1. S. n. (Prin sud-vestul Transilv. ; în forma mălăon) Un fel de pîine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. Cf. DENSUSIANU, Ț. II. 323. 2. Mălai (II 4) (mai mare). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. II. S. f. și (rar) m. Numele a doi arbuști alpini cu tulpina culcată la pămînt și cu flori galbene; (regional) ferăstrău, rujă, ruja-soarelui, iarba-osului (Helianthemum alpestre și rupifragum). Cf. LB, POLIZU, DDRF, BRANDZA, FL. 155, DAMÉ, T. 184, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL. – Pl.: mălăoi, -oaie. – Mălai + suf. -oi.

POGACE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din scr. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche.

mălaiu n. 1. Mold. meiu: vrabia mălăiu visează; 2. Munt. făină de porumb; 3. turtă coaptă în țest. [Origină necunoscută].

POGACE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche.

copaie f. 1. albie mică în care se ține mălaiu și se frământă pâinea; 2. lada în care curge făina morii. [Slav; KOPANĬA].

mălăier sm [At: (a. 1826) DOC. EC. 375 / Pl: ~i / E: mălai + -er] (Înv) 1 Persoană care se ocupă cu negoțul făinii de porumb. 2 (Pex) Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și primea plata în natură. 3 (Trs; dep) Om lipsit de energie, molatic Si: papă-lapte.

mlat [At: CORESI, ap. DHLR II, 515 / V: malată sf, malotă sf, mălată sf, mălătău, mlad, mleac, mleat (Pl: mlaturi), mleaț / Pl: nct / E: cf slv млато, mg maláta] 1 sn (Îvr) Amestecătură de mai multe materii, în stare moale, aproape lichidă. 2 s (Spc) Hrană pentru pui făcută din mălai cu apă rece. 3 s (Reg) Cocă subțire din făină de grâu, cu care se lipește hârtia Si: (reg) pap. 4 s (Trs; lpl, îf mleaturi) Lucruri fără preț, mărunțișuri, hârburi. 5 s (Reg; îf mleat) Om molâu, greoi, care se mișcă încet. 6 sf (îvr, îf mălată) Malț. 7 sn (Reg; csc, îf mălătău) Cereale încolțite din care se prepară rachiu. 8 sf (Îvr; îf mălată; mpl) Reziduuri de la stoarcerea strugurilor Si: tescovină.

pogace [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 325 / V: (reg) boace sf, bogace sf, bogaci sn, bohaci sn, ~aci sn, ~acie sf, pohace sf, pohagi sn, pohoace sf / Pl: ~găci, ~ / E: mg pogácsa, ger dal Pogatsche, srb pogača] 1 sf Turtă făcută din făină de grâu cu jumări de porc sau din mălai, preparată în diferite feluri după regiune, coaptă de obicei în vatră, sub spuză. 2 sf (Reg; îe) E pace de ~ Se spune pentru a arăta că nu se poate face cu nici un chip un lucru. 3 sf (Trs; Ban; spc) Azimă făcută din făină de grâu prin coacerea aluatului în spuza din vatră. 4 sf (Trs; spc) Un fel de pâine făcută cu scorțișoară, care se mănâncă la serbările familiale. 5 sf (Trs; spc) Pâinișoară făcută din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea. 6 sf (Mun; spc) Un fel de turtă dulce făcută din aluatul rămas de la alte produse de patiserie. 7 sf (Buc; Trs) Pâine de grâu muiată în miere, care se dă mirilor după cununie. 8 sf (Trs) Mămăligă tăiată felii prăjită pe jăratic. 9 sf (Trs) Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de dovleac din care s-a extras uleiul. 10 sf (Reg; csc) Mâncărurile servite de familia viitorului mire cuscrilor în ziua logodnei. 11 a (Trs; Ban; îs) Mere ~găci Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.

MĂLAI subst. 1. (Mold., Ban.) Mei A: Au fost și timpurile proaste de nu s-au făcut pîine ... Agiunsese mierța de mălai în sus pe suptu munte la 4 lei. NECULCE. Cine se teme de vrăbii, să nu samene mălaiu. B 1774, 58^r. Cine să temi de pasări nu samănă mălaiu. B 1779, 67^r. C: Millium. Malai. Kölös. LEX. MARS., 228. // B: S-au făcut și grîu și mălai mult de era bilșug în toate. R. POPESCU. 2. (Mold.) Făină de mei. Sosind la adîncul pustiei, intră într-o peșteră, mîncînd pîine dînăoară în săptămînă si-ncă de mălai si necernută. DOSOFTEI, VS. 3. (Ban.) Pîine făcută din făină de mei. Mĕlaj. Milliaceus panis. AC, 352. 4. (Mold.) Semănătură de mei. Dat-au o brumă mare, de-u stricat pînele, mălaiele. NECULCE. Forme gramaticale: pl. mălaie (NECULCE). Etimologie necunoscută. Cf. p ă r i n g.

MURUIALĂ, muruieli, s. f. 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Reg.; concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală.

pitan, pitane, s.n. (înv. și reg.) 1. pită mare, pitoi; bucată mare de pâine. 2. pâine (necrescută, cleioasă) făcută din făină de orz sau de secară; pâine de calitate inferioară. 3. mălai.

MURUIALĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală.

postavă n. 1. albie mai mică; 2. lada dela moară în care cade făina: (scumpul) caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălaiu PANN. [Serb. POSTAVA, albie].

pitan sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~ă sf / Pl: ~e / E: pită + -an] 1-2 (Reg; șdp) Pită (1) (mare) Si: (reg) pitoi (1-2). 3 Bucată mare de pâine. 4 (Îrg) Pâine necrescută și cleioasă, făcută din făină de orez sau de secară. 5 (Pgn) Pâine de calitate inferioară. 6 (Îrg) Mălai.

FĂINĂ, Băn. FĂNINĂ, Trans. FĂRINĂ sf. 1 Pulberea albă rezultată din măcinarea grînelor: ~ de grîu, de secară ¶ 2 ~ de păpușoiu, de porumb, mălaiu ¶ 3 pr. anal. ~ de cari, pulbere fină, măcinătură de lemn mîncat de cari: făina de cari se întrebuințează, nu numai la opărituri, ci și la alte rane MAR. ¶ 4 proverb: Altă ~ se macină acum la moară, s’au schimbat lucrurile, nu mai e cum a fost; i-a trecut făina prin traistă, și-a trăit traiul, și-a făcut rîndul, nu mai e ce a fost; scump la tărîțe și ieftin la ~, se zice despre cineva care nu face economie la cheltuieli mari și se scumpește pentru un lucru de nimic; cu un ochiu la slănină și cu altul la ~, se zice în ironie despre cei se se uită cruciș, cari privesc chiorîș [lat. farĭna].

mălai (mălaiuri), s. n. – 1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Făină de mei. – 4. Făină de porumb, porumb măcinat. – 5. (Mold.) Pîine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) mălaie. Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt ca moștenire dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmaș al sl. mlĕti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvînt mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (< gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfăcătoare. Apare evidentă înrudirea cuvîntului cu mămăligă, cu atît mai mult, cu cît ambele lipsesc din dialecte. Dacă-i vorba de o formație internă și expresivă, ne-am putea gîndi la o formă primitivă *mămălaie, cu aceeași reduplicare ca în mămăligă și cu suf. expresiv diferit, cf. hărmălaie, hărăbaie, vîlvătaie etc. Baza expresivă ar fi, într-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca în mamă și mămăligă; și forma actuală, mălai, ar fi reconstituită după pl. mălaie, cu pierderea reduplicării ca în măligă. Der. mălăoi, s. n. (turtă din sămînță de cînepă); mălăoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; plantă, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. malé (Edelspacher 18).

mălai, mălaiuri, s.n. – (bot.) Porumb (Zea mays L.), cultură de porumb, boabe de porumb, făină de porumb. Primele culturi de porumb apar în Maramureș la începutul sec. XVIII. Anterior, cultura autohtonă de bază era părincul „mei, mălai mărunt”. „Ploaia de mai, / Face mălai”. – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894); Din rom. provin ucr. maljaj, pol. malaj, rus. malai, bg. malai, magh. malé (Macrea, Miklosich, Capidan, Bakos).

muruială sf [At: BIBLIA (1688), 591¹/36 / Pl: ~ieli / E: murui¹ + -eală] 1 Pământ sau lut înmuiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau var și nisip cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc. Si: (reg) imală, murluială, tencuială. 2 (Înv) Var. 3 (Ban) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții Si: mortar¹. 4 (Reg) Pământ frământat din care se construiesc pereții. 5 (Teh) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. 6 (Reg) Humă neagră, amestecată cu baligă de cal, cu care se trag brâiele în jurul ferestrelor casei, în exterior. 7 (Buc) Murdărie (1). 8 (Reg) Amestec de făină cu apă și șofran sau gălbenuș de ou, cu care se ung pâinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se introduce în cuptor Si: (reg) cir.

mămăligă sf [At: MAN. GÖTT / V: (reg) măligă / Pl: ~igi / E: nct] 1 Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi mai ales de porumb Si: coleașă, (reg) mandră² (1), mălaie, (îvr) mălată¹ Vz terci. 2 (Pfm; îe) A o pune de ~ sau (Mol) a pune de ~ fără făină A se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură. 3 (Îae) A da greș. 4 (Fam; îlv) A face (pe cineva sau ceva) ~ A distruge. 5 (Reg; îe) A căuta nod în ~ A căuta nod în papură. 6 (Reg; îe) A-și scoate ~ga A-și câștiga strictul necesar pentru trai. 7 (Îs) ~ga ursului Figură pe care o fac copiii la scrânciobul cu frânghie, învârtindu-se astfel ca frânghiile să se răsucească, și lăsându-le apoi să se dezrăsucească cu putere. 8 (Fam; dep) Mălai (29). 9 (Îc) ~ga-bradului Ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea).

pâine sf [At: PSALT. HUR 168/1 / V: (reg) pâne sf / Pl: ~ni, (reg) ~nuri / E: ml panis] 1 Aliment preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.), dospit și copt în cuptor Si: (îrg) pită. 2 (Îe) A avea (sau a ține, a fi cu) ~a și cuțitul (în mână) sau a pune mâna pe ~ și pe cuțit A avea la îndemână toată puterea și toate mijloacele. 3 (Îae) A dispune de ceva sau de cineva cum dorește. 4 (Îe) (A fi) bun ca ~a (sau ca o ~) caldă sau ca ~a cea de grâu ori ~a lui Dumnezeu sau (rar) o ~ de om, ca ~ cea bună A fi om foarte bun, blând, darnic. 5 (Îe) (A avea) o bucată (sau un codru de) ~ A avea un minim de hrană pentru existență. 6 (Îae) A avea resurse modeste de trai. 7 (Îe) A lua (cuiva) ~a de la gură A lipsi pe cineva de posibilitatea de a-și câștiga existența. 8 (Îe) A mânca ~ și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mânca toți o ~ și o sare A conviețui. 9 (Îe) A împărți ~a cu cineva A trăi împreună. 10 (Îe) A umbla cu ~a după cineva A căuta să ajute pe cineva împotriva voinței lui. 11 (Îe) A mânca ~a (și sarea) cuiva A fi întreținut de cineva. 12 (Îe) A mânca ~a degeaba A se întreține de pe urma cuiva fără a-i aduce un folos. 13 (Îe) A nu gusta nici sare cu ~ A fi foarte zgârcit. 14 Aluat de făină frământat în vederea facerii pâinii (1). 15 (Pop) Turtă coaptă în spuză. 16 (Spc; înv; șîs ~ nedospită) Azimă folosită la săvârșirea unor ritualuri religioase. 17 (Reg; lpl; îf pânuri) Preparate din făină de grâu, coapte, aduse de nuntași miresei. 18 (Îs) ~ de vamă Colac din făină de grâu care se împarte în amintirea unui mort. 19 (Îs) ~a uitaților Turtă făcută din făină de grâu, care se dă de pomană pentru morții fără rude în viață. 20 (Rar; îs) ~ de mălai Mămăligă. 21 (Reg) Cerculeț făcut pe suprafața apei, prin aruncarea unei pietricele (plate). 22 (Pgn; cu determinări ca „zilnică”, „cea de toate zilele”) Hrană necesară pentru trai. 23 (Pex) Mijloace materiale necesare vieții Si: (îrg) pită. 24 (Fig; rar) Existență. 25 (Pex) Serviciu. 26 (Îe) A pune sau a băga (pe cineva) în ~ A angaja pe cineva într-un serviciu. 27 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ A da pe cineva afară dintr-un serviciu Si: a concedia. 28 (Îe) A-și pierde ~a A fi dat afară dintr-un serviciu. 29 (Lsg; csc) Recoltă de cereale Si: bucate, grâne. 30 (Prc; lsg) Grăunțe de grâu. 31 (Șîs ~ albă, ~ mărunțică, ~ mică) Cereale, cu excepția porumbului. 32 (Bot; reg; îc) ~a-pădurii Râșcov (Lactarius deliciosus). 33 (Bot; reg; îac) Bureți-iuți (Lactarius piperatus). 34 (Reg; îc) ~a-porcului Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze zimțate mărunt și cu flori purpurii sau trandafirii cu miros plăcut Si: (reg) pita-porcului (Cyclamen europaeum). 35 (Bot; reg; îc) ~a-paștelui, ~nile-paștilor, ~le-paștiului, ~a-peștelui Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 36 (Bot; reg; îac; șîc ~a-paștilor-galbenă) Păștiță (Anemone ranunculoides). 37 (Bot; reg; îc) ~a-oii Mușețel (Matricaria chamomila). 38 (Bot; reg; îac) Margaretă (Chrysantheum leucanthemum). 39 (Bot; reg; îe) ~a-babei Turtă (Carlina acaulis). 40 (Bot; reg; îc) ~a-lui-Dumnezeu Coada-șoricelului (Aachillea pannonica). 41 (Bot; reg; îc) ~a-Domnului Cașul-popii (Malva pusilla). 42 (Bot; reg; îc) ~a-pământului Ciuperci comestibile numite „roșioare” (Russula vesca).

PORUMB ², (1, 2) porumbi, s. m., (3) porumburi, s. n. 1. Plantă de cultură din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vîrf, cu un spic în vîrful tulpinii; la subsuoara frunzelor de mijloc apar știuleți pe care cresc boabe, din a căror făină se face mămăliga; se cultivă pe suprafețe întinse ca plantă alimentară, industrială și furajeră (Zea mays); (Mold.) păpușoi, (Transilv., Bucov.) mălai, cucuruz. Un răsuflet de vînt se strecoară umed, tremură frunza porumbului cu un fîșiit sonor. C. PETRESCU, S. 245. Găinile... ciocănesc cu pliscul lor tare tabla de fier a punții, culegînd boabele de porumb ce cad din saci. BART, E. 331. ◊ Porumb mocănesc v. mocănesc. 2. (La sg., adesea cu sens colectiv) Rodul plantei descrise mai sus; știuleții împreună cu boabele de pe ei; boabele desprinse de pe știulete. Am adus acasă, unul cîte unul, sacii cu grîu, cu porumb. STANCU, D. 100. Fără boi, nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca (cuiva) un plan, a-i face (cuiva) o festă. Fu silit să înghiță gălușca, aflînd că zeul zeilor îi luase porumbul de pe foc. ISPIRESCU, U. 16. 3. (La sg., cu sens colectiv, sau la pl.) Semănături de porumb (1); porumbiște. Rămîne porumbul nesăpat de-al doilea. REBREANU, I. 23. Porumburile erau culese, strujenii rămași pe cîmp cu foile lor galbene și ruginite răsfrîngeau în aer... o lumină dulce, aurie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. COȘBUC, P. I 317.

MUCENÍC¹ s. m. (Popular; de obicei la pl.) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănîncă în ziua de 9 martie; (regional) sfințișor, bradoș, brăduleț, brînduș. Sărbătoarea cea mai de căpetenie din luna lui martie este a sfinților, din 9 martie, în care zi fac și împart măcinici. MARIAN, S. R. II, 161. Mucenicii sînt covrigi de pastă de făină fierți în apă îndulcită cu zahăr și în care s-au mai pus miezuri de nuci pisate. MANOLESCU, I. 276. Sorbind el cea dinții strachină cu măcinici. KLOPȘTOCK, F. 49. Toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii. CAMIL PETRESCU, O. I, 183. Făcea și mucenici. PAS, Z. I, 61. Ung prunii cu zamă de măcinici. H II 39. Mucenici, tăiței mari și lați ce se fac numai la ,.40 de sfinți„. VICIU, GL. 61. - Pl.: mucenici. – Și: (regional) măcenic (pl. măcenici și, n., măcenice, MARIAN, S. R. II, 161), măciníc s. m. Cf. rus. dial. мучник ”plăcintă de secară, lipie de grîu„, scr. m u č n i k ”spec de mălai„, slovacul m u č n i k ”plăcintă ceh. m o u č n i k „idem” (derivate din slav. comun moķa „făină”).

papară sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II, 119/15 / V: (reg) păp~, pop~, pup~ / Pl: ~re, păpări / E: bg попара, ngr παπάρα] 1 Mâncare preparată din bucăți de pâine prăjită sau nu, de obicei presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ori puse la cuptor Si: (reg) moieți, păpăruie³. 2 (Îe) A mânca sau a înghiți (o) ~ sau ~a (cuiva) A mânca bătaie de la cineva. 3 (Îae) A fi învins. 4 (Îae) A fi aspru certat. 5 (Îe) A trage cuiva o ~ (ca aceea sau ca acele) A bate pe cineva. 6 (Îe) A face (pe cineva sau din ceva) ~ A bate pe cineva sau ceva. 7 (Îae) A învinge pe cineva sau ceva. 8 (Îae) A distruge pe cineva sau ceva. 9 (Reg) A (i se) găti (cuiva) o ~ sau a (i se) fierbe (cuiva) ~ A i se întinde cuiva o cursă. 10 (Îe) A ști păpara cuiva A cunoaște foarte bine firea aspră a cuiva. 11 (Fig; înv) Bătaie. 12 (Fig; înv) Înfrângere. 13 (Reg) Omletă. 14 (Reg) Mâncare făcută din mălai copt, ceapă și miez de nucă sau sâmburi de dovleac. 15 (Reg; îs) ~ acră Mâncare preparată din slănină și ceapă fierte cu pastă de făină de grâu. 16 (Reg; îs) ~ domnească Delicatesă.

pielm, pielmuri, s.n. 1. (pop.) făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate); nulaș, pervă. 2. (reg.) pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară; pospai. 3. (înv.) aluat, cocă; plămădeală. 4. (reg.) amestec subțire din făină de grâu și apă, cu care se ung unele aluaturi, înainte de a fi băgate în cuptor; muruială. 5. (reg.) coaja de la turta de mălai.

ÎNCINGE¹, încing, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A se aprinde puternic, a arde cu flacără mare. Focul se încingea greoi. Ardea numai înlăuntru și mai mult afuma. REBREANU, R. II 205. Flacăra începu a se încinge. ODOBESCU, S. I 21. Focul cînd se încinge, Anevoie se stinge. PANN, P. V. III 12. ◊ Tranz. (Rar) Desprinse vreo două scînduri... le aruncă pe foc... focul le încinse. CONTEMPORANUL, VII_II 193. (Poetic) Flăcările încingeau zările. SADOVEANU, O. I 247. Voi, norilor mătăhăloși, Încingă-vă flăcări albastre. TOMA, C. V. 353. 2. Refl. (Despre obiecte) A se înfierbînta tare; a se încălzi (pînă la incandescență). Soba s-a încins. ◊ Tranz. Oltul străbate uriașa monotonie a cîmpiei. Sînt întinderi nesfîrșite de pămînt, pe care soarele le încinge ca pe niște cuptoare. BOGZA, C. O. 386. La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața mlaștinilor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului. CARAGIALE, O. I 286. 3. Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune; cu privire la o ființă) A cuprinde; a consuma, a mistui. Întețindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. ISPIRESCU, L. 103. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib, purtate prin aer de dorul ce le-ncinge. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Refl. A se manifesta puternic, a se aprinde. Dragostea... se încinsese între ei. ISPIRESCU, L. 78. ♦ (Cu privire la acțiuni în desfășurare) A începe cu putere, cu aprindere, a desfășura puternic. Băieții încinseră o horă de gemea puntea vaporului. BART, S. M. 13. ◊ Refl. Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. COȘBUC, P. I 143. Dan reluă discuția. Atunci se încinse o ceartă crudă, înveninată. VLAHUȚĂ, O. A. 313. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. 4. Refl. (Despre cereale, făină etc.) A începe să fermenteze din pricina umezelii și a căldurii care urmează după aceea; a se strica, a se aprinde. S-a încins mălaiul. ▭ Dacă se întîmplă ca bobii de fasole să nu fie bine uscați... este de neapărată trebuință ca fasolea să se usuce, întinzîndu-se la soare... căci altfel se aprinde, se încinge, se înnegrește și prinde mucegai. PAMFILE, A. R. 187. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei, part. încins. – Variantă: (învechit și regional) încinde (TEODORESCU, P. P. 322) vb. III.

papă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: (rar) ~pe / E: lat pappa] 1 (Îvp) Mâncare pentru copii mici făcută din lapte sau apă, cu adaos de făină, de griș etc. 2 (Pgn; în limbajul copiilor) Mâncare. 3 (Bot; reg; îc) ~pa-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 4 (Reg; șîs ~ domnească) Delicatesă. 5 (Reg) Mâncare preparată din mălai și bucăți de slănină. 6 (Reg) Mâncare preparată din smântână cu unt, îngroșată cu mălai. 7 (Reg) Mâncare, nedefinită mai îndeaproape, preparată din mămăligă. 8 (Reg) Omletă. 9 (Reg) Mâncare ciobănească preparată din caș și urdă prăjite împreună. 10 (Trs) Mălai amestecat cu apă, care se dă ca hrană puilor mici de găină. 11 (Trs; Ban; șîs ~pa puietului) Lăptișor-de-matcă. 12 (Trs) Urdoare.

turtă [At: BIBLIA (1688), 48/28 / V: (reg) tută / Pl: ~te, (reg) ~rți / E: ml turta] 1 sf Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din aluat nedospit sau din mălai, copt în cuptor Si: (pop) pâine, (reg) pacea, plahniță, plăcintă¹. 2 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta vacii Cea dintâi turtă (1) care se coace la Bobotează și care se dă vacilor să o mănânce, ca să dea mai mult lapte. 3 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta furnicilor Turtă (1) unsă cu unt și cu brânză, care se dă copiilor s-o mănânce departe de casă, pentra a îndepărta furnicile. 4 sf (Reg; îs) ~te rupte Bucăți de turtă (1) presărate cu zahăr și nucă sau julfă, care se împart în ajunul Crăciunului vecinilor și rudelor pentru sufletul celor morți. 5 sf (Pop; îe) A sta pe loc ca ~ta-n foc A sta nemișcat. 6 sf (Pop; pex; îae) A nu acționa. 7 sf (Reg; îe) A(-i) rupe (sau a frânge cuiva) ~ta (pe cap) A sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 8 sf (Pfm; îe) A(-și) trage spuza (sau cenușa, rar, jarul) pe (sau la) ~ta sa A se îngriji de interesele proprii, neglijându-le pe ale altora. 9 sf (Pop; îe) A-i lua (cuiva) ~ta de pe spuză A înșela pe cineva. 10 sf (Reg; îe) A da ~ zilei A face pomană în ziua când a scăpat dintr-o mare primejdie. 11 sf (Îrg; d. servitori; îla) Pe ~ Fără simbrie. 12 av (Reg; îe) A cădea ~ A veni pe neașteptate. 13 sf (Pfm; îe) A face ~ A strivi. 14 sf (Pfm; îae) A bate pe cineva foarte tare. 15 sf (Pfm; îe) A se face ~ pe jos A se întinde la pământ. 16 sf (Reg; îs) ~ caldă Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 17 sf (Pfm; fig; dep) Persoană lipsită de putere fizică, de energie sau de inițiativă Si: (pfm) mămăligă. 18 av (Pfm; îe) A fi beat ~ sau a fi ~ A fi foarte beat. 19 av (Pfm; îe) A se îmbăta (sau a se face, a se cocli) ~ A se îmbăta foarte tare. 20 sf (Reg) Lipie. 21 sf (Reg; mpl; șîs ~te (fripte) în unsoare, turte-n tigaie, turte acre) Plăcintă făcută din aluat de pâine Si: scovardă, (reg) turtea¹ (4), turtică (4), turticică (3), turtișoară (4), turtiță (4). 22 sf (Mun; Olt) Pâine din făină de porumb. 23 sf (Reg; îs) ~ de mămăligă sau -n foc Mămăligă (amestecată cu făină de grâu) rotunjită în formă de turtă (1) și coaptă pe vatră. 24 sf (Reg; îs) ~ cu brânză Bulz de mămăligă. 25 sf (Reg) Turtă (1) făcută din mălaiul rămas de la borș și care se mănâncă în post. 26 sf Nume generic pentru diferite prăjituri și preparate din paste făinoase. 27 sf (Îs) ~ dulce Produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr Si: (reg) îndulcită. 28 sf (Reg; îs) ~te moldovenești Prăjituri din foaie de plăcintă, cu nuci și cu sirop. 29 sf (Reg; pex; îs) ~ de cartofi Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din cartofi, copt pe sobă. 30 sf (Reg; adesea urmat de determinările „de tăieței”, „de plăcintă” etc.) Foaie de plăcintă. 31 sf (Reg; îs) ~te tăiete Tăieței. 32 sf (Reg; lpl; urmat de determinările „cu brânză”, „cu lictar”) Colțunași (1). 33 sf (Reg; lpl) Clătite² (6). 34 sf (Șîs ~ furajeră) Produs rămas după extragerea uleiului din unele plante oleaginoase, care, prin presare, ia forma unei turte (1) Si: (pop) mălai. 35 sf (îs) ~ de ceară Ceară obținută prin stoarcerea fagurilor (păstrând, după ce se solidifică, forma vasului în care a fost fiartă). 36 sf (Reg) Produs care rămâne după topirea unturii și din care se extrage, prin tescuire, untura rămasă. 37 sf (Reg) Pastă preparată din diverse amestecuri, care se aplică pe corp în scopuri terapeutice Si: cataplasmă. 38 sf (Olt; pan) Discul florii-soarelui Si: pălărie. 39 sf (Bot; reg; îs) ~ta nălbii Fructul de nalbă. 40 sf (Reg; la moară) Târcoală (10). 41 sf (Reg) Piulița de sub fusul crângului (la moară). 42 sf (Reg; lpl) Grămezi din fire de borangic. 43 sf (Rar) Bucată dintr-o materie căreia i s-a dat forma de turtă (1). 44 sf Plantă erbacee ghimpoasă, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și cu flori alburii, în capitule Si: (reg) ceapa-ciorii, ceapă-ciorească, cioropor, ciortopolog, ciripoi, ciumuhai, ciurul-zânelor, ciurul-zorilor, colacul-babii, găinușă, iarba-ciutei, iarba-lupului, mărul-ciobanului, nevăstuică, pălămidă¹, pâinea-babei, punga-babei, sita-zânelor, spinul-cerbului, tătăișă (6), turtă-dulce, turtă-oloagă, turtea¹ (10), turtică (5), turtie, turtiță (14), turturea (3) (Carlina acaulis). 45 sf Planta erbacee Carlina vulgaris Si: (reg) turtea¹ (11), turtică (6), turturea (4). 46 sf (Pop; îc) ~ta-lupului Semințe foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnină Si: nucă-vomică, (reg) ochiul-corbului. 47 sf (Reg; îae) Dalac (4) (Paris quadrifolia). 48 sf (Reg; îae) Curcubețică (1) (Aristolochia clematitis). 49 sf (îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă, cu pălărie convexă, galben-roșcată sau brună, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). 50 sf (Reg; îc) ~ta-cioarei Punguliță (Thlaspi arvense). 51 sf (Reg; îc) ~ta-Domnului Nalbă-mică (Malva pusilla).

ȚIPĂU, țipăi, s. m. (Transilv.; uneori determinat prin «de pîine») Pîine mică (din făină de grîu). Putem sta pînă voi mînca un țipău de pîne? RETEGANUL, P. III 47. Decît țipău și cu unt Și să-l mînci c-un om urît, Mai bine mălai zguros Și să-l mînci c-un om frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. – Variantă: țipoi (MARIAN, NU. 670, ȘEZ. V 144) s. m.

LIPÍE, lipii, s.f. Pâine de formă rotundă sau ovală, puțin crescută sau plată, de obicei din aluat nedospit, realizat din făină de diferite cereale. Lipiile sunt specifice țărilor orientale, cea mai cunoscută fiind pita, o lipie din aluat dospit din făină de grâu, utilizată de obicei despicată, apoi umplută ca un portofel; chapati [pr. ciapati] și puri sunt lipii specific indiene; tortilla [pr. tortilia] este lipia țărilor din America de Sud, făcută mai ales din mălai, presată și coaptă în forme speciale pe plită; în Europa, cea mai cunoscută este focaccia italiană, din aluat de pizza sau de pâine, dreptunghiulară sau rotundă; din țările scandinave vine knäckebrot, o lipie din făină integrală sau de secară, neagră, uscată și crocantă.

MĂLAI ~ie n. 1) Plantă din familia gramineelor cu spicul ramificat, având semințele în formă de boabe mici, care servesc pentru hrana păsărilor și animalelor. * Vrabia ~ visează se spune (în glumă) despre acela care se gândește mereu la ceea ce dorește. 2) Făină de porumb. 3) Produs alimentar din făină de porumb, dospit și copt în cuptor. * Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~iul se spune despre un om în vârstă, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

TĂRÎȚĂ, tărîțe, s. f. (La sg. cu sens colectiv sau, mai ales, la pl.) 1. Coaja grăunțelor de grîu, de porumb etc., zdrobită prin măcinare (și care se alege de făină la cernut și se folosește ca hrană pentru vite, ca ferment etc.). Se întoarse în chilioara lui, făcu o strachină cu tărîțe. ISPIRESCU, L. 135. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa. CREANGĂ, P. 76. Să te miluiesc și eu C-o cojiță de mălai... Și cu una de tărîță Să știi că ți-am fost drăguță. BIBICESCU, P. P. 52. Cine se amestecă în tărîțe îl mănîncă porcii (= nu te însoți cu oameni de nimic, pentru a nu suporta consecințe neplăcute). ◊ Fig. Sînt idei care... cer să fie dezbătute, analizate și cernute prin sita discuțiunilor publice pînă cînd, despărțite și vînturate de orice tărîțe, va rămînea numai grăuntele curat. ODOBESCU, S. III 407. ◊ Expr. Scump la tărîțe și ieftin la făină, se spune despre cel nechibzuit, zgîrcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor cînd nu trebuie. Leuștean, cel ieftin la făină și scump la tărîțe, nu era om să-și cîntărească dărnicia în asemenea momente. GANE, N. III 175. (Regional) A face (pe cineva) tărîțe = a sfîșia, a omorî. Cînii... apucînd pe zmău de cap, de picioare, de mîni, de spinare, îl făcură tărîță. ȘEZ. I 68. (Regional) A se dedulci ca calul la tărîțe = a se deprinde cu binele, a se complace într-o situație care aduce avantaje. Hoții, după cîteva zile... veniră iarăși, – fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîțe. ISPIRESCU, L. 372. ♦ Fig. Calificativ injurios dat unei persoane; om de nimic, incapabil. Nici pragul nu l-oi păși Și ca tine mi-oi găsi Mai de soi și mai de viță Nu ca tine, o tărîță. BIBICESCU, P. P. 68. 2. (De obicei determinat prin «de lemn») Rumeguș, rumegătură. Sărmane prăvălii de păpuși umplute cu tărîțe de lemn! C. PETRESCU, C. V. 24. 3. (Transilv.) Mătreață (1).