CÂNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cântic s. n.] – Lat. canticum.

GIGOLO s. m. (Franțuzism) Bărbat cu moravuri dubioase. [Pr.: jigolo] – Din fr. gigolo.

INTERLOP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect, deocheat. – Din fr. interlope.

ÎNVÂRTI, învârtesc, vb. IV. 1. Tranz. refl. și intranz. A (se) mișca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) răsuci. ◊ Expr. (Refl.) A se învârti casa (sau locul, pământul) cu cineva, se spune când cineva are amețeli sau când se simte foarte rușinat. (Tranz.) A-și învârti ochii = a mișca ochii în toate direcțiile pentru a privi (înjur). (Refl. și tranz.) A se învârti în horă sau a învârti hora = a dansa, a juca. (Refl.) A se învârti pe lângă cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a căuta să câștige simpatia, bunăvoința cuiva. (Tranz.) A învârti (pe cineva) pe (sau după) deget(e) = a conduce (pe cineva) după plac. ♦ Tranz. A răsuci pe deget, între degete sau cu degetele. ♦ Tranz. A întoarce în toate felurile, a privi pe toate părțile. 2. Tranz. A mânui (cu dibăcie) o unealtă, o armă. ♦ Intranz. A amesteca în ceva (cu lingura). 3. Refl. A umbla de colo până colo fără scop; a se mișca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spațiu îngust); a se foi. 4. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câștiga, a dobândi ceva, a profita (pe căi lăturalnice) de un concurs de împrejurări favorabile. [Prez. ind. și: învârt] – Cf. sl. vrŭtĕti.

ÎNVÂRTIT², -Ă, învârtiți, -te, adj., subst. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

PROBLEMATIC, -Ă, problematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Îndoielnic, nesigur, ipotetic. ♦ P. ext. Dubios, suspect, necurat. 2. Adj. Care constituie o problemă, o enigmă. ♦ (Log.; despre judecăți) Care anunță un raport posibil între termenii judecății. 3. S. f. Ansamblu de probleme (I 3) cu privire la același subiect; tematică. – Din fr. problématique.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. ◊ Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art.; pop.) Dracul, diavolul. – Ne- + curat.

TIPESĂ, tipese, s. f. (Fam. și peior.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse.

DUBIOS adj. 1. v. nesigur. 2. v. suspect. 3. echivoc, îndoielnic, necurat, suspect. (De o morală ~oasă.) 4. v. veros.

ECHIVOC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ul unei exprimări.) 3. adj. v. neclar. 4. adj. v. confuz. 5. adj. v. dubios.

IMPROBABIL adj. v. dubios, incert, îndoielnic, nesigur, problematic.

INCERT adj. 1. v. nesigur. 2. dubios, îndoielnic, nesigur, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 3. v. tulbure.

INDECIS adj. v. dubios, incert, îndoielnic, nesigur, problematic.

ÎNDOIELNIC adj. 1. v. dubios. 2. dubios, echivoc, necurat, suspect. (De o morală ~.) 3. v. nesigur.

ÎNDOIOS adj. v. dubios, incert, îndoielnic, nesigur, problematic.

NEBULOS adj. v. confuz, difuz, dubios, echivoc, haotic, imprecis, incert, indefinit, încâlcit, încurcat, îndoielnic, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, nesigur, obscur, problematic, tulbure, vag.

NECURAT adj., s. art. 1. adj. v. impur. 2. adj. v. dubios. 3. adj. v. diabolic. 4. s. art. v. drac.

NESIGUR adj. 1. v. expus. 2. dubios, imprecis, incert, îndoielnic, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 3. v. tulbure. 4. precar, (fig.) șubred. (O situație ~.) 5. contestabil, discutabil, incert, îndoielnic. (Rezultate ~.) 6. v. împleticit. 7. ezitant, nehotărât, șovăielnic, șovăitor. (O atitudine ~.)

PROBLEMATIC adj. v. dubios, suspect.

SUSPECT adj. 1. dubios, (astăzi rar) problematic. (O persoană ~.) 2. v. interlop. 3. v. dubios. 4. dubios, veros. (Afaceri, speculații ~.)

VEROS adj. dubios, suspect. (Afaceri, speculații ~oase.)

dubios adj. m. (sil. -bi-os), pl. dubioși; f. sg. dubioasă (sil. -bi-oa-), pl. dubioase

BULEVARD ~e n. Stradă urbană largă și dreaptă, de mare circulație, mărginită, de obicei, de arbori. * De ~ care este de valoare dubioasă; bulevardier; ușor. /<fr. boulevard

BULEVARDIER¹ ~ă (~i, ~e) 1) rar Care este propriu bulevardelor; de bulevard. 2) fig. (despre spectacole, reprezentații, publicații etc.) Care este de valoare dubioasă; de bulevard; ușor. [Sil. -di-er] /<fr. boulevardier

BUSINESS [pr.: biznis] ~uri n. Afacere (dubioasă) care oferă perspectiva unei îmbogățiri ușoare. /Cuv. engl.

CURAT³ ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este murdar; care nu are pete. ◊ A scăpa cu obrazul ~ a ieși nepătat dintr-o situație dubioasă. 2) Care iubește curățenia. 3) fig. Căruia nu i se poate reproșa nimic; fără prihană; cinstit. 4) (despre cer) Care este senin. 5) (despre apă, pietre prețioase) Care este fără impurități; limpede; străveziu. 6) (despre aer) Care nu este viciat; proaspăt. 7) (despre glas) Care este sonor; cristalin. 8) Care nu este amestecat cu nimic; pur. Aur ~. ◊ Nu-i lucru ~ este ceva la mijloc; ceva nu este în ordine. /cf. lat. curare

DOL ~uri n. Acțiune frauduloasă întreprinsă cu scopul de a determina pe cineva să săvârșească un act juridic dubios. /<fr. dol, lat. dolus

DUBIOS ~oasă (~oși, ~oase) Care trezește dubiu; care dă de bănuit; echivoc; îndoielnic; suspect. [Sil. -bi-os] /<lat. dubiosus

ECHIVOC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care are mai multe sensuri; cu posibilitatea de a interpreta în mai multe feluri; ambiguu. 2) (despre acțiuni, purtări etc.) Care trezește îndoieli; care dă de bănuit; îndoielnic; dubios; suspect. /<fr. équivoque, lat. aequivocus

ÎNDOIELNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care provoacă îndoieli; care dă de bănuit; suspect; echivoc; dubios. 2) Care pare puțin probabil; nesigur. 3) Care se îndoiește; cuprins de îndoieli; șovăitor; ezitant. Răspuns ~. [Sil. -do-iel-] /îndoială + suf. ~nic

A SE ÎNVÂRTI mă ~esc intranz. 1) A face o mișcare de rotație (în jurul axei sale sau al altui obiect); a realiza mișcări circulare; a se roti. Pământul se ~ește. ◊ ~ casa (sau locul, pământul) cu cineva a fi apucat de amețeli. 2) A umbla încolo și încoace (fără rost). ◊ ~ ca o curcă chioară a umbla de ici până colo (încurcând lumea). 3) A folosi în mod conștient mijloace dubioase pentru a obține ceva. /în + sl. vrutĕti

MAFIE f. 1) Organizație teroristă secretă care practică șantajul și asasinatul. 2) fig. Grup de indivizi cu preocupări dubioase. [G.-D. mafiei; Sil. -fi-e] /<it. mafia

PROBLEMATIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care constituie o problemă. 2) și adverbial Care pare puțin probabil; cu existență sau reușită dubioasă; îndoielnic; nesigur. /<fr. problématique

SUSPECT, suspectă (suspecți, suspecte) Care dă de bănuit; care inspiră îndoieli; de valoare incertă; dubios; îndoielnic; echivoc. Informație ~tă. /<fr. suspect

TIPESĂ ~e f. pop. Femeie de ținută și cu comportare dubioasă. /<fr. typesse

VEROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care se ocupă cu afaceri necinstite. Avocat ~. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care trezește suspiciuni; care dă de bănuit; suspect; îndoielnic; dubios. Acțiune ~oasă. /<fr. vereux

TRIPOTEUR s.m. (Franțuzism) Persoană care face afaceri dubioase; speculant, falsificator. [Pron. -tör. / < fr. tripoteur].

BUSINESS s.n. Afacere dubioasă, necinstită. [Pron. biz-nis, pl. -suri. / < engl. business].

DUBIOS, -OASĂ adj. Suspect; îndoielnic, nesigur. [< lat. dubiosus].

GIGOLO s.m.invar. (Franțuzism) Bărbat cu moravuri dubioase; amantul unei gigolete. [< fr. gigolo].

SUSPECT, -Ă adj. Care inspiră neîncredere, bănuieli. ♦ Îndoielnic, dubios. [Cf. fr. suspect, lat. suspectus].

adio, mamă expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă, cu arome și coloranți chimici

dubiu s. n. – s. n. – Îndoială. Lat. dubium (sec. XIX). – Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprimă o îndoială); indubitabil, adj. (neîndoios).

BUSINESS [BIZNIS] s. n. 1. afacere (dubioasă). 2. ocupație, muncă. (< engl. business)

DUBIOS, -OASĂ adj. suspect; îndoielnic, nesigur. (< lat. dubiosus)

GIGOLO I s. m. 1. bărbat tânăr întreținut de o femeie mai în vârstă decât el. 2. tânăr elegant, dar cu moravuri dubioase. II. adj. de o eleganță suspectă. (< fr. gigolo)

HIPONIM s. n. (lingv.) termen general pentru indicarea numelor dubioase, superflue. (< fr. hyponyme)

INTERLOP, -Ă adj. rău famat, dubios, suspect, echivoc. (< fr. interlope)

MAFIE s. f. organizație criminală secretă (din Sicilia); (p. ext.) grup de indivizi cu preocupări dubioase. ◊ grup de persoane unite pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele. (< it. mafia)

SUSPECT, -Ă adj. care inspiră neîncredere, bănuieli. ◊ îndoielnic, dubios. (< fr. suspect, lat. suspectus)

TRIPOTEUR /TÖ́R/ s. m. cel care face afaceri dubioase; speculant, falsificator. (< fr. tripoteur)

lisă s. f. – Dulceață de chitre. Origine dubioasă. După Cihac, II, 168, din sl. liti „a topi”; dar der. nu este clară. Cuvînt rar.

măgură (măguri), s. f. – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. și alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui l › r se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica și sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s. f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora.

mantică s. f. – Grăsime, unt. Cuvînt dubios, citat numai de Damé. Dacă a circulat într-adevăr, trebuie să se explice prin it. manteca (REW 5326; Corominas, III, 242).

mărat (mărată), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitus › it. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explică prin încrucișarea cu sărac.

mendre s. f. pl. – Capricii toane, pofte. Origine expresivă, cf. mandră, s. f. (terci de mălai), handră, buleandră, fleand(u)ră, șandra-mandra etc. S-a propus ca etimon alb. mendur „manieră, fel” (Cihac, II, 718; cf. Philippide, II, 723); lat. mendulum (Philippide, Principii, 151); germ. dialectal Männerle (Tiktin). Pentru mandră (pl. mendre, cf. Scriban), pare dubioasă der. sugerată de Bogrea, Dscor., IV, 832, din țig. mandró.

miez (miezuri), s. n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inimă, buric, gălbenuș. – 3. Pulpă, măduvă. – 4. Esență; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. Lat. mĕdius (Diez, I, 276; Pușcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miază, adj. (medie), din lat. mĕdia, păstrat numai în comp.; miază Păresi (înv., apoi Miezi-Păresimi), s. f. (jumătatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazănoapte, s. f. (înv., miezul nopții; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la primul sens de miezul nopții; miazăzi, s. f. (înv., amiază; sud), substituită la primul sens de amiază, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, cărnos); miezură, s. f. (lînă de proastă calitate, resturi de la darac; Bucov., tărîțe), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuină, s. f. (Trans., hotar, hat, răzor), cu suf. -ină ca în viezuină, păscuină (relație cu mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă); primez (var. primiez), s. n. (despărțitură; scîndură sau băț care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat și Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despărțitor; a împărți în două).

mîglă (mîgle), s. f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaș, s. m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).

mira (mir, mirat), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).

mischie (-ii), s. f. – Oțel. – Var. mischiu, mușchi(u). În loc de *demischie, din sb. demiskija și acesta din gr. διμίσϰιον, tc. demiski „din Damasc” (Bogrea, Dacor., I, 264). Relația cu tc. miskal „oțel tare pentru ascuțit” (Șeineanu, II, 261; Candrea; Scriban) pare dubioasă.

nisetru (nisetri), s. m. – Sturion (Acipenser Gueldenstaedtii Brandt). Sl. jesetrŭ, probabil prin intermediul bg., rus. esetr (Cihac, II, 150; Tiktin), cf. sb., cr. jesetra (bg. nesetra, Conev 53, pare dubios sau der. din rom.). Fonetismul este curios. S-a explicat (Tiktin) ca rezultat dintr-un *isetru, cu aglutinarea articolului.

oblamnic (-ce), s. n. – Un fel de colac de pînză pe care-l poartă femeile pe cap sub greutăți. – Var. obla(i)nic, blamnică. Probabil din sb. oblaz, oblaznica „rotunjime”. În Olt. și Trans. Var. oglabnic și etimonul bg. glavnik „legătură de cap” (Scriban) sînt dubioase.

otova adj. – Plan, egal, uniform. Origine necunoscută. Numai Cihac, II, 234 presupune o origine sl. fără să poată indica etimonul. Legătura cu rus. ot tog „de asta” (Tiktin) sau cu bg. ot tova „al ei” (Scriban) e dubioasă.

pască s. f. – 1. (Înv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascală. – 3. Cocătură pentru sărbătoarea de Paști. – Var. înv. pashă. Mgr. πάσχα; der. prezintă dificultatea fonetică, dar există și în păscălie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lungă durată), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasă; din sl. provine numai var. înv. – Der. păscăli, vb. (a prezice timpul și viitorul pe bază de zodiac, a ghici, a profetiza); păscălitor, s. m. (astrolog); păscuță, s. f. (covrigel dat de pomană în Săptămîna Patimilor). – Cf. Paște.

pat (paturi), s. n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).

pînză (pînze), s. f. – 1. Țesătură. – 2. Țesătură cu care se acoperă fața morților. – 3. Giulgiu. – 4. Țesătură de păianjen. – 5. Velă (la nave). – 6. (Mold.) Plasă de pescuit. – 7. Albeață pe ochi. – Strat, rînd, văl. – 9. Extindere, suprafață. – 10. Tablou, pictură. – 11. Lamă de ferăstrău. – 12. Lamă de topor. – Mr. pîndză, megl. pǫndză, istr. pănzę. Lat. *pandea „țesătură”, probabil rezultat din încrucișarea lui pannus cu brandeum, cf. brînză, brîu. Etimonul este admis în general, dar explicația lui diferă de la autor la autor: der. din pandĕre „a întinde” (Pușcariu 1373; Tiktin; REW 6190; Densusianu, GS, II, 320); sau în loc de *pannea < pannus (Skok, Arhiv za arbanašku Starinu, I, 15, cf. Rosetti, I, 161). Der. din tracul penza (Pascu, I, 191) legată de gr. πήνη este dubioasă, ca și legătura cu gr. πενίζομαι „a țese”. Der. pînzar, s. m. (fabricant sau vînzător de pînză); pînzărie, s. f. (atelier, prăvălie); pînzătură, s. f. (țesătură, pînză; fular; lenjerie, rufărie); pînzea, s. f. (bucată de pînză fixată la gherghef); pînzet, s. n. (rufărie, albituri) se folosește mai ales la pl. pînzeturi; pînziș, s. n. (înveliș, strat); pînzui, vb. (a înfășura un mort în giulgiu; a ascuți securea; a echipa o ambarcație); împînzi, vb. (a întinde, a răspîndi, a desfășura; a acoperi, a ocupa, a invada).

plai (plaiuri), s. n. – 1. Platou, podiș, parte mai înaltă a unui teritoriu. – 2. Regiune, ținut. – 3. Diviziune administrativă, subprefectă. – 4. (Bucov.) Drum de munte, potecă. – Mr. plai. Gr. πλάγιον, probabil printr-un lat. *plagium, cf. lat. plagia „țărm” și „cîmpie”, cu sensurile din rom. și alb. (Candrea-Dens., 1400; REW 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, II, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, BL, VI, 108; cf. S. Pop, Geopolitica și geoistoria, II, 54-61). Der. din sl. planina „munte” (Cihac, II, 260), sl. planŭ „șes” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; cf. sb., cr. plaj „coastă muntoasă”, pe care Vasmer, Gr., 118 îl consideră de origine dubioasă, și care nu se explică bine nici prin gr., nici prin it., este probabil un împrumut din alb. plaië, care la rîndul lui, ar putea proveni din mr. – Der. plăieș (var. plăiaș), s. m. (muntean; grănicer, străjer la munte); splai, s. n. (esplanadă, drum pe malul unui rîu), probabil forțat ca fr. esplanade sau it. spiaggia „mal” față de piaggia „coastă, povîrniș” (după Graur, BL, IV, 108, din ngr. σ(τό)πλαï, a cărui abreviere pare mai puțin comună). Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), săs. plîj și probabil alb., sb., ca și mag. palajas „milițian” (Edelspacher 21).

plev (-ve), s. n. – (Bucov.) Vas de tablă. Germ. Blech „tinichea”. E dubletul lui pleu (var. bleu, plef, blef), s. n. (Trans., tinichea), din mag. pléh (Candrea). – Der. pleuar, s. m. (Trans., tinichigiu); pleviță, s. f. (placă metalică din josul leucei; întăritură din metal la o piesă crăpată), a cărui legătură cu sl. plenica „lanț” (Miklosich, Lexicon, 571; Cihac, II, 265) este dubioasă. Cf. privită.

pop (popi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

presură (presuri), s. f. – 1. Gen de păsări cîntătoare (Emberiza citrinella, hortulana, miliaria). – 2. Par care se așază deasupra stogului, pentru a-i mări rezistența la vînt. Origine îndoielnică. După opinia mai plauzibilă (Cihac, II, 286; Tiktin), legat de sl. prŭsi „piept”, datorită petelor de culoare purtate pe piept, cf. presin. S-ar putea porni de la un *pres, pl. *presuri, de unde noul sing. analogic. Legătura cu gr. πυρρούλας, prin intermediul unui doric *πυρσούλας (Diculescu, Elementele, 487), cu lat. pressula (Densusianu, GS, V, 173) sau cu lat. praesŭl (Scriban) este dubioasă.

resteu (resteie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.

retevei (reteveie), s. n. – Par, resteu, scurtătură. Origine necunoscută. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. După Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi în loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normală.

rîma (-m, at), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.

rouă s. f. – Apă provenită din condensarea vaporilor din atmosferă, care se depune pe pămînt, pe plante etc. – Var. înv. ro(a)o, ro(a)ă. Mr. aroauă, arao, megl. rauă. Lat. rōs, rōrem (Pușcariu 1477; REW 7374), cf. prov., cat. ros; dar mecanismul de transmitere este discutabil. S-a sugerat o var. *rōlla (Candrea, Éléments, 75), care nu pare justificată. Un *rōs, n., cu rezultatul rom. *ro › rouă ca zi › ziuă (Philippide, Principii, 66; Pușcariu 1477; Iordan, Dift., 189) este dubios, dacă se ia în considerație paralelismul cu nos › noi, dos › doi, post(i) › poi etc. S-a crezut într-o modificare de decl. rōs, *rǒvem ca bōs, bǒvem (Meyer, Alb. St., IV, 45); sau într-un rezultat *rore (cf. logud. rore, Wagner 112), cu disimilarea celui de-al doilea r (Tiktin; Skok, Arch. Rom., VIII, 158; Graur, BL, III, 51). Nici una dintre explicații nu este suficient de clară. Dacă „la brisure” între cei doi r ar fi o certitudine (cf. prooroc), s-ar putea porni de la *rore › *roore › *rouri, care, desigur, s-ar fi simțit ca un pl., de unde sing. regresiv rouă. În realitate nici „la brisure” nu ne pare sigură, nici sing. n-ar trebui să fie f.; cf. totuși toate der. acestui cuvînt, care nu pleacă de la rouă, ci postulează un rouri. Der. roura (var. înroura, înroua), vb. (a acoperi cu rouă; a umezi; a burnița), din lat. rōrāre (Pușcariu 1478; Tiktin; Candrea) dacă se admite o „brisure” ror- › roor- (Graur, BL, III, 50), sau mai probabil de la un pl. *rouri, ca haină › înhăinura, corn › încornora, fașe › înfășura etc.; rourică, s. f. (firuță, Glyceria fluitans); rouros, adj. (plin de rouă; umed). Cf. rourușcă.

senic (-ce), s. n. – 1. Pînză în care se prepară cenușa pentru leșie. – 2. Cîrpă, bucată de pînză. – Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum servește la înălbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinjă, cf. sineală. Se folosește în Olt. Legătura cu bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.

slamac (-ce), s. n. – (Mold.) Paie putrezite. – Var. zlamac. Bg., sb. slamak (Scriban), din sl. slama „paie”. De aici slaniță, s. f. (rogojină, împletitură de paie pentru a usca fructe), probabil în loc de *slamiță (după Scriban, în loc de sladniță). Legătura acestor cuvinte cu ceh. zlamati, pol. zlamać „a face bucăți” (Tiktin) este dubioasă.

șotie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.

sperlă (-le), s. f. – Funingine, negreală, spuză. – Var. șperlă. Origine incertă. Dacă acest cuvînt este expresiv, cum pare să indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scîntei”, cf. sfîrîi, pîrîi (se numește sperlă spuza care acoperă focul cu mult fum). Legătura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenușă fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasă. – Der. șperli (var. șparli), vb. (a fugi, a o întinde; a fura), se leagă mai puțin de sensul actual al lui șperlă, decît de rădăcina lui expresivă (după Conev 61, din bg. spărljam, care pare să provină din rom.).

talaniță (-țe), s. f. – Tîrfă, prostituată. – Var. înv. tălaniță, talaimiță. Origine incertă. Probabil ar trebui pornit de la gr. sau ngr. θαλαμος „alcov” cf. θαλαμηπόλος „cameristă”, cu suf. -iță sau prin transpoziția suf. gr. -ίσσα. Rut. talánnica, propus ca etimon de Tiktin și Candrea, trebuie să provină din rom.; legătura cu talan (Scriban) este dubioasă. Sec. XVII, înv.

teleagă (-egi), s. f. – Căruță mică, căruță ușoară cu două roți. – Var. telegă, teligă, tileagă. Mr. tăl’igá. Sl. tĕlega, cuvînt de origine dubioasă (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. talĕg, sb. teljiga, pol., rus. telĕga, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trăsură); telegări, vb. (Olt., a obosi caii peste măsură, a extenua); teleașcă, s. f. (căruță mică), din rus. teljezka (Scriban).

uimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, οἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.

vraiște adv. – 1. Larg deschis, în lături. – 2. În dezordine, în neorînduială. Probabil din sl. vrĕšti „a zăcea”. Der. expresivă (Iordan, BF, II, 194) sau în loc de *vraviște „snopuri îngrămădite pe arie” (Tiktin), cf. vraf, pare dubioasă.

zăhăi (-ăesc, -it), vb. – A supăra, a sîcîi, a hărțui. – Var. zăvăi. Rut. zahaiti (Candrea; Scriban). Legătura cu der. sl. iti „a merge” (Cihac, II, 468; Tiktin) este dubioasă. – Der. zăhăială, s. f. (supărare, piedică; neliniște, tulburare). În Mold. și Trans. de N.

zer (zeruri), s. n. – Lichid care se separă din laptele după coagulare. – Var. zăr, Mold., Banat dzăr. Mr. dzăr. Origine necunoscută. S-a crezut într-un lat. sĕrum, identic semantic și fonetic asemănător (Diez, Gramm., I, 221); dar rezultatul din rom. nu ar fi posibil, pornind de la acest etimon (Densusianu, Rom., XXIII, 84; Tiktin). Celelalte soluții sînt simple tatonări în jurul cuvîntului lat., pentru a face posibil rezultatul în rom.: de la sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea, Dacor., III, 578); de la un trac. *zerum (Pascu, I, 190); autohton (Pușcariu, Lr., 176). Cel mai bine ar fi să admitem că etimonul lat. este seducător și destul de probabil, dar că ignorăm mecanismul lui de transmitere. Ni se pare greu de crezut că zară, s. f. (zer, lapte smîntînit) este cuvînt diferit, deși dicționarele și studiile speciale dau a înțelege aceasta. Formal alternanța m., f. este normală cf. țep-țeapă, cioc-cioacă; și semantic există aproape identitate între cele două cuvinte; zer este lichidul care rezultă la facerea brînzei, iar zară cel care rămîne după extragerea untului. Zară este explicat prin alb. dhaljë „acru” (Densusianu, Rom., XXXIII, 84; Weigand, Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24), dar această der. este extrem de dubioasă (Philippide, II, 742). Din rom. provin mag. zara (Edelspacher 24), săs. zer, rut. dzer (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 10), săs. zîre, și probabil ngr. τσίρρος.

a avea bube-n cap expr. 1. (intl.) a avea antecedente penale. 2. a avea un trecut dubios

a bate la ochi expr. a fi suspect / dubios; a atrage atenția.

cu cântec expr. 1. dubios, necurat. 2. problematic.

giolit, -ă, gioliți, -ite adj. (d. lucruri) furat; de proveniență dubioasă.

în doi peri exp. 1. fără a convinge. 2. dubios, ambiguu.

în verificare expr. (intl. -d. oameni) dubios, care nu prezintă încredere.

jaf, jafuri s. n. (peior.) 1. marfă de calitate inferioară. 2. aparatură electronică de proveniență dubioasă.

mega s. invar. (adol.) afacere dubioasă.

a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.

AVENTURĂ, aventuri, s. f. Acțiune îndrăzneață și riscantă; întreprindere dubioasă, necinstită; intrigă amoroasă întîmplătoare. – După fr. aventure.

pescuitor în ape tulburi expr. 1. om cu preocupări dubioase, om cu intenții necurate. 2. persoană care instigă la tulburarea ordinii publice, la conflict între facțiuni politice rivale.

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.

înhăita, înhăitez v. r. a se întovărăși / a intra în cârdășie cu persoane dubioase

învârti, învârtesc I. v. t. 1. a desfășura acțiuni dubioase 2. (intl.) a ancheta II. v. r. a se căpătui; a se îmbogăți profitând de un concurs de împrejurări favorabile

învârtit, învârtiți s. m. (peior.) 1. persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război) 2. persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună prin mijloace dubioase

tipesă, tipese s. f. (peior.) femeie cu relații și comportament dubioase

kitsch (artă) ♦ 1. s. n., adj. ◊ „Nu putem ocoli, totuși, observația că mijloacele comunicației de masă manifestă o afinitate față de kitsch.” Cont. 8 II 74 p. 8. ◊ „Kitsch-ul, atât de răspândit azi în lumea apuseană, definește un fenomen ce s-a impus pe primul plan al discuțiilor estetice – creația de nivel scăzut, arta de prost gust. Termenul este german și a apărut acum un secol, la München, în cercul pictorilor academiști; semnifica, inițial, în mod univoc, schematizarea, ceva ce nu era finisat. Astăzi el desemnează pseudoarta, arta comercială, cea de un gust dubios.” Cont. 1 XI 74 p. 4; v. și 22 III 74 p. 4, R.l. 7 VI 80 p. 2; v. și grand-guignol, kitschizare (1974). ♦ 2. adj. inv. (rar) Slab, neconcludent ◊ „A o vedea pe Gina Lollobrigida în, poate, cea mai kitsch postură a sa ca actriță, mi se pare un lucru cu totul captivant.” R.lit. 4 I 79 p. 17 [pron. chici] (din germ. Kitsch, cf. fr. kitsch, engl. kitschy; BD 1969, PR 1969; DN3)

ochi s. m. în sint. s. (cooperativa/întreprinderea) ochiul și timpanul (fam., pop.) Securitatea (în timpul lui Ceaușescu) ◊ „E un tip dubios, cred că lucrează la ochiul și timpanul.”

codálb (vest) și cudálb (est), -ă (din co = cu și dalb. Cu coadă n’are legătură). Bălțat (alb cu roș), vorbind de boiĭ de bună rasă („robust”. De aci și numele satuluĭ Cudalbĭ din Covurluĭ). Blond (?). Vultur codalb, un fel de vultur albicĭos (haliáëtus albicillus). – În R. S. (în GrS. 6, 63) „cu coada pe jumătate albă”, vorbind de oĭ. Dubios!

* dubiós, -oásă adj. (lat. dubiosus). Îndoĭelnic, dubiŭ, problematic: victorie, reputațiune dubioasă. Adv. În mod dubios.

* dubitábil, -ă adj. (lat. dubitabilis). Rar. Dubios. Adv. În mod dubitabil.

* dúbiŭ, -ie adj. (lat. dubius, d. duo, doĭ, ca și rom. îndoĭelnic, d. doĭ). Dubios, problematic. S.n. Îndoĭală, nesiguranță: a sta (orĭ a fi) în dubiŭ.

îndoĭélnic, -ă adj. Dubios, îndoĭos, supus îndoĭeliĭ. Adv. A vorbi îndoĭelnic.

*proveniență f., pl. e (d. a proveni, după con- și pre-veniență; fr. provenance). Origine: marfă de proveniență străină, avere de proveniență dubioasă. Marfă, obĭect provenit: proveniențele țărilor infectate îs supuse carantineĭ. – Fals provenință.

dubios (-bi-os) adj. m., pl. dubioși; f. dubioasă (-bi-oa-), pl. dubioase

dubios a. îndoielnic, nesigur.

TIPESĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse.

CÂNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cântic s. n.] – Lat. canticum.

INTERLOP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

GIGOLO, gigolo, s. m. Bărbat cu moravuri dubioase întreținut de o femeie mai în vârstă decât el. [Pr.: jigolo] – Din fr. gigolo.

PROBLEMATIC, -Ă, problematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Îndoielnic, nesigur, ipotetic. ♦ P. ext. Dubios, suspect, necurat. 2. Adj. Care constituie o problemă, o enigmă. ♦ (Log.; despre judecăți) Care anunță un raport posibil între termenii judecății. 3. S. f. Ansamblu de probleme (I 3) cu privire la un anumit domeniu, disciplină, subiect; tematică. – Din fr. problématique.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art; pop.) Dracul, diavolul. – Pref. ne- + curat.

ÎNVÂRTI, învârt, vb. IV. 1. Tranz. refl. și intranz. A (se) mișca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) răsuci. ◊ Expr. (Refl.) A se învârti casa (sau locul, pământul) cu cineva, se spune când cineva are amețeli sau când se simte foarte rușinat. (Tranz.) A-și învârti ochii = a mișca ochii în toate direcțiile pentru a privi (în jur). (Refl. și tranz.) A se învârti în horă sau a învârti hora = a dansa, a juca. (Refl.) A se învârti pe lângă cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a căuta să câștige simpatia, bunăvoința cuiva. (Tranz.) A învârti (pe cineva) pe (sau după) deget(e) = a conduce (pe cineva) după plac. ♦ Tranz. A răsuci pe deget, între degete sau cu degetele. ♦ Tranz. A întoarce în toate felurile, a privi pe toate părțile. 2. Tranz. A mânui (cu dibăcie) o unealtă, o armă. ♦ Intranz. A amesteca în ceva (cu lingura). 3. Refl. A umbla de colo până colo fără scop; a se mișca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spațiu îngust); a se foi. 4. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câștiga, a dobândi ceva, a profita (pe căi lăturalnice) de un concurs de împrejurări favorabile. [Prez. ind. și: învârtesc] – Cf. sl. vrŭtĕti.

ÎNVÂRTIT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

AVENTURĂ, aventuri, s. f. Acțiune îndrăzneață, adesea întreprinsă fără a socoti forțele și condițiile reale (și condamnată la nereușită); întreprindere dubioasă din punctul de vedere al onestității; intrigă amoroasă întîmplătoare. Roman de aventuri. ▭ Femeile îl categorisesc, romantice; un timid... «Dar îl dăm noi pe brazdă», își spun unele, visînd, cutezătoare, o aventură ca în alte cărți pe care le-au citit. PAS, L. I 118. De mult îmi era sete și nu băgasem de seamă... ațîțat de aventura în care intrasem. SADOVEANU, N. F. 119. Peste cîteva zile se publicau mărturisiri... care puneau într-o lumină zdrobitoare tot trecutul, plin de aventuri rușinoase... prin care trecuse omul acesta. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6.

AVENTUROS, -OASĂ, aventuroși, -oase, adj. Plin de aventuri, legat de acțiuni riscate și dubioase; care constituie o aventură.

CAZUISTICĂ s. f. Parte a teologiei scolastice din evul mediu, care are drept obiect rezolvarea cazurilor de conștiință, folosind metoda disputelor subtile și (de obicei) de rea-credință, pentru a salva situații false sau dubioase; p. ext. ingeniozitate, dibăcie (în cele mai multe cazuri necinstită) în argumentarea unor teze false sau îndoielnice.

DUBIOS, -OASĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. O convinsese, în cele din urmă, pe Ralița să tacă și să accepte tovărășia cumetrei cu existența dubioasă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 212. – Pronunțat: -bi-os.

MAHĂR, mahări, s. m. (Argou) Personaj ridicat la o situație socială prin procedee lăturalnice, subterfugii, relații dubioase și care se pricepe să-și aranjeze diversele afaceri prin șmecherii; (ironic) șef. Cu două zile înainte de alegeri, numai ce dă sfoară să se prezinte la club toți mahării sectoarelor. C. PETRESCU, Î. II 136.

ÎNDOIELNIC, -Ă, îndoielnici, -e, adj. 1. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios. Nimic nu putea fi tulbure și îndoielnic între ele. C. PETRESCU, C. V. 372. ♦ Care pare a avea două sensuri; echivoc. 2. Care pare puțin probabil; nesigur. Succes îndoielnic. 3. Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. O afacere îndoielnică. Un om cu trecut îndoielnic. Reputație îndoielnică.

ÎNDOIOS, -OASĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, dubios, problematic. Glosar care cuprinde vorbele din limba romînă străine prin originea sau forma lor cum și cele de origine îndoioasă. ROSETTI, I. SL. 13. ♦ Fig. Care nu se vede bine; neclar. Înamoratul intrase în odăiță unde bătea pe fereastră lumina îndoioasă a zăpezii de afară. CARAGIALE, O. III 13.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Necinstit, murdar. V. dubios. Afaceri necurate. ▭ De gînduri necurate mi-e simțirea urmărită. MACEDONSKI, O. I 280. El pre nurliu rîdea, Făcînd semne la un alt Judecător necurat. DONICI, F. 63. 2. Blestemat, spurcat; (în concepțiile religioase) închinat diavolului; diavolesc. Mai bine-ți rupeai gîtul decît îmi intrai în casă, ciumă necurată. CONTEMPORANUL, VI_II 19. ◊ (Substantivat) Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ◊ Duh necurat = spirit rău, diavol. Fătu-meu, cum îți mai e? Cum stai la cap? Te-ai mai dezbărat de duhul necurat care te canonește? CARAGIALE, O. III 77. Dare-ar duhul necurat Să fie-n veci fărmecat. ALECSANDRI, P. I 7. ♦ (Substantivat; mai ales în forma articulată) Dracul, diavolul. Așa se învrăjbiră, fără să vrea, ca și cum necuratul și-ar fi vîrît coada. DELAVRANCEA, H. T. 148. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind, cu necuratul treabă. COȘBUC, P. I 242. Boierul acela avea o păreche de case... în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301.

NESIGUR, -Ă, nesiguri, -e, adj. Fără siguranță, nehotărît, dezorientat. Femeia se uită de la unul la altul cu ochi nesiguri, apoi porni repede spre casă. DUMITRIU, N. 234. Dușmanii! strigă înăbușit Tomșa, și-și strecură privirea-i nesigură spre Husein. SADOVEANU, O. VII 9. Privea la început în jurul ei sfioasă, nesigură. BART, E. 102. ♦ Neprecis, dubios. Nu poate face nimic pentru noi și... ne trimite la un viitor nesigur. GHICA, A. 597.

VICLEAN, -Ă, vicleni, -e, adj. 1. Fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat, uneori cu o nuanță de simpatie) șiret, șmecher, isteț. Boier Milescule... ce știi despre cărțile care au fost trimise la Orheieni în chip viclean, ca fiind din partea lui Dumitrașcu-vodă? SADOVEANU, Z. C. 163. Ce interes avut-ai, ce foloase, Ca să m-atragi cu vorbele-ți viclene Prin locurile-acestea dubioase? TOPÎRCEANU, B. 97. Fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spuind că ea a tors acele fuse. CREANGĂ, P. 284. E sfios ca și copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană. EMINESCU, O. I 109. ◊ (Substantivat) Limba celui viclean e mai fină ca pînza păianjenului. DELAVRANCEA, T. 112. 2. Rău, crud, neîndurător, hain. (Fig.) Începuse să fluiere și să geamă un vînt viclean dinspre Dunăre. DUMITRIU, B. F. 149. Zaharia Duhu își spuse că intr-adevăr pe fata lui Alecu Toader Precup o pot pîndi primejdii mai viclene decît ploile și viscolele, împotriva cărora neam de neamul ei au știut să afle adăpost. C. PETRESCU, A. 446. 3. (Învechit și arhaizant) Care își calcă credința; necredincios, trădător. (Substantivat) Dimcea a făcut să cadă capetele viclenilor, lovindu-i numai cîte o singură dată cu o pană de oțel ageră ca un brici. SADOVEANU, F. J. 291. Am tăiat fărîmele scrisoarea și răvășelele viclenei și le-am pus pe jăratecul din cățuie. NEGRUZZI, S. I 66. [Mihai] puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chissar... ca niște vicleni de domnie și stricători de țară. BĂLCESCU, O. II 162. ♦ Fig. Care trădează sau poate trăda. De ce... să nu avem parte să călcăm iarba verde, fără a lăsa după pasul nostru urme viclene. GANE, N. I 205. ♦ Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgîn. Demult, în vremi mai mari la suflet, Erai și tu haiduc, moșnege, Cînd domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sfînta noastră lege. GOGA, P. 17 ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, diavol, drac. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49. – Variantă: (regional) hiclean,-ă (ȘEZ. I 258) adj.

dubaș, -ă, dubași, -e, adj. – (reg.) (referitor la situații sau la persoane) Îndoielnic, dubios. – Et. nes., probabil maghiarism.

SUSPECT, -Ă, suspecți, -te, adj. 1. Care este bănuit, care dă de bănuit. Întîmplare suspectă. Amabilitate suspectă. ▭ Dar dacă Ivancea sau Alexia scapă? Atunci se va afla totul... abia atunci încep să devin suspectă, – dar dacă scapă și Eleonora? Atunci sînt pierdută. DUMITRIU, B. F. 76. 2. Care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios. Caracter suspect. Procedeu suspect. ▭ Sînt chei care deschid orice lacăte și orice sertare; există oameni a căror curiozitate e nelimitată. Ai înțeles acum? Îți pare suspect individul? E nevoie să pară suspect? C. PETRESCU, C. V. 281.

INCERTITUDINE. Subst. Incertitudine, nesiguranță, îndoială, îndoire (înv.), neîncredere, dubiu, semn de întrebare (fig.), ambiguitate (livr.). Ezitare, șovăire, șovăială (fig.), nehotărîre, codire, codeală. Oscilație (fig.), oscilare (fig.), fluctuație, inconsecvență, inconstanță, neconsecvență (rar), nestatornicie, instabilitate, nestabilitate. Presupunere, supoziție. Bănuială, bănuire, suspiciune. Eventualitate, probabilitate. Adj. Incert, nesigur, îndoielnic, îndoios (rar), problematic, dubios, discutabil, posibil. Neclar, confuz, vag, nedeslușit, nedefinit, imprecis, nelămurit, ambiguu (livr.), echivoc, în doi peri. Ezitant, șovăitor (fig.), șovăielnic (fig.), șovăit (rar), șovăind (rar), indecis, nehotărît, oscilant (fig.), schimbător, capricios, schimbător ca vremea, fluctuant, inconsecvent, nestatornic, instabil, nestabil, inconstant, neconsecvent (rar). Bănuitor, neîncrezător, suspicios, Eventual, probabil. Vb. A fi nesigur, a se îndoi, a sta la îndoială, a pune la îndoială, a cădea la îndoială, a fi în dubiu. A ezita, a șovăi (fig.), a sta în cumpănă, a nu spune (zice) nici da, nici ba, a se codi, a pregeta, a fi nehotărît, a fi schimbător, a oscila (fig.). A avea rezerve, a sta pe gînduri, a nu se încumeta, a nu îndrăzni, a ocoli, a evita, a eluda, a sta deoparte. Adv. (În mod) incert, nesigur, îndoielnic; eventual, probabil. Sub semn întrebare. Fără siguranță, fără încredere. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță). V. neclaritate, nehotărîre, oscilare, suspiciune.

NEHOTĂRÎRE. Subst. Nehotărîre, ezitare, codeală, codire, șovăială (fig.), șovăire (fig.), pregetare (pop.), indecizie. Îndoială, îndoire (înv.), nesiguranță, incertitudine, dubiu, semn de întrebare (fig.), echivoc, ambiguitate. Suspiciune, neîncredere, rezervă. Nestatornicie, instabilitate, nestabilitate, inconstanță, inconsecvență, neconsecvență; oscilare (fig.), oscilație (fig.), fluctuație, pendulare (fig.) Sfială, sfiiciune, sfiire, timiditate. Adj. Nehotărît, ezitant, șovăitor (fig.), șovăit (rar), șovăielnic (fig.), șovăind (rar), indecis, nedecis. Îndoielnic, îndoios (rar), nesigur, neclar, vag, echivoc, ambiguu (livr.), incert, dubios, suspect. Suspicios, neîncrezător, rezervat. Nestatornic, instabil, nestabil, schimbător, inconstant, neconstant, inconsecvent, neconsecvent; oscilant (fig.), fluctuant. Sfios, sfiicios, sfieț (înv.), timid. Vb. A fi nehotărît, a ezita, a se codi, a șovăi (fig.), a pregeta (pop.). A fi nesigur, a se îndoi, a sta la îndoială, a nu avea certitudinea, a fi în dubiu, a fi sub semn de întrebare, a sta în cumpănă, a cumpăni, a cîntări (fig.). A suspecta, a nu avea încredere (în ceva, în cineva). A oscila (fig.), a pendula (fig.). A se sfii, a nu îndrăzni, a nu se încumeta, a se jena să.... Adv. Fără convingere, fără siguranță; cu șovăire, cu pași nesiguri. În cumpănă, în cumpănire. V. evitare, frică, instabilitate, prudență, suspiciune.

SUSPICIUNE. Subst. Suspiciune, suspectare, bănuială, bănuire (rar); neîncredere, lipsă de încredere, dubiu, îndoială, îndoire (înv.), incertitudine. Circumspecție (livr.), rezervă (fig.), reținere; fereală, ferire, băgare de seamă, precauție, prudență. Presupunere, presupus (pop. și fam.), prezumție (livr.). Suspect, bănuit. Adj. Suspicios, bănuitor, neîncrezător, circumspect (livr.), rezervat, reținut. Suspect, dubios, îndoielnic, îndoios (rar). Vb. A suspecta, a bănui, a nu avea încredere; a pune la îndoială; a avea îndoieli, a se îndoi, a sta la îndoială. A fi cu băgare de seamă, a fi precaut, a se feri. A da de bănuit, a trezi suspiciuni (bănuieli). Adv. Cu suspiciune, cu neîncredere. V. frică, nehotărîre, precauție.

DUBIOS adj. 1. incert, îndoielnic, nesigur, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 2. suspect, (astăzi rar) problematic. (O persoană ~.) 3. echivoc, îndoielnic, necurat, suspect. (De o morală ~.) 4. suspect, veros. (Afaceri, speculații ~.)

ECHIVOC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ unei exprimări.) 3. adj. confuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, obscur, (livr.) abscons. (O semnificație ~.) 4. adj. confuz, difuz, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, obscur, tulbure, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 5. adj. dubios, îndoielnic, necurat, suspect. (De o morală ~.)

IMPOSTURĂ s. escrocherie, hoție, înșelăciune, înșelătorie, pungășeală, pungășie, șarlatanie, șmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop, și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține de afaceri dubioase și tot ce face e o ~.)

improbabil adj. v. DUBIOS. INCERT. ÎNDOIELNIC. NESIGUR. PROBLEMATIC.

INCERT adj. 1. discutabil, îndoielnic, nesigur. (Rezultate ~.) 2. dubios, îndoielnic, nesigur, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 3. nesigur, tulbure. (O perioadă ~.)

indecis adj. v. DUBIOS. INCERT. ÎNDOIELNIC. NESIGUR. PROBLEMATIC.

ÎNDOIELNIC adj. 1. dubios, incert, nesigur, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) indoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 2. dubios, echivoc, necurat, suspect. (De o morală ~.) 3. discutabil, incert, nesigur. (Rezultate ~.)

îndoios adj. v. DUBIOS. INCERT. ÎNDOIELNIC. NESIGUR. PROBLEMATIC.

ÎNȘELĂTORIE s. 1. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. escrocherie, hoție, impostură, înșelăciune, pungășeală, pungășie, șarlatanie, șmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop. și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține de afaceri dubioase și tot ce face e o ~.) 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act de ~ grosolan.) 4. înșelăciune, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)

nebulos adj. v. CONFUZ. DIFUZ. DUBIOS. ECHIVOC. HAOTIC. IMPRECIS. INCERT. INDEFINIT. ÎNCÎLCIT. ÎNCURCAT. ÎNDOIELNIC. NECLAR. NEDEFINIT. NEDESLUȘIT. NEÎNȚELES. NELĂMURIT. NEPRECIS. NESIGUR. OBSCUR. PROBLEMATIC. TULBURE. VAG.

NECURAT adj., s. art. 1. adj. impur, murdar, (pop.) spurcat. (Apă potabilă devenită ~.) 2. adj. dubios, echivoc, îndoielnic, suspect. (De o morală ~.) 3. adj. demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, satanic, (livr.) demoniac, mefistofelic, (înv. și pop.) satanesc, (înv.) demonicesc, mamonic, satanicesc. (Planuri ~.) 4. s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

NESIGUR adj. 1. expus, periculos, primejdios. (Un loc ~.) 2. dubios, incert, îndoielnic, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 3. incert, tulbure. (Treceau printr-o perioadă ~.) 4. precar, (fig.) șubred. (O situație ~.) 5. discutabil, incert, îndoielnic. (Rezultate ~.) 6. clătinat, împiedicat, împleticit, poticnit, șovăielnic, șovăitor, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.) 7. ezitant, nehotărît, șovăielnic. (O atitudine ~.)

aventură sf [At: HASDEU, I. C. 210 / Pl: ~ri / E: fr aventure] 1 Acțiune îndrăzneață și riscantă. 2 Acțiune hazardată, bazată pe noroc. 3 Întreprindere în cursul căreia apar întâmplări imprevizibile, surprinzătoare. 4 Întreprindere dubioasă, necinstită. 5 Legătură amoroasă întâmplătoare și trecătoare. 6 Intrigă amoroasă.

PROBLEMATIC adj. dubios, incert, îndoielnic, nesigur, (livr.) improbabil, indecis, (rar) îndoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.)

problematic adj. v. DUBIOS. SUSPECT.

bișnițar sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: bișniță + -ar] (Fam) Persoană care face afaceri dubioase Si: (rar) gheșeftar.

bișniță sf [At: DEX² / Pl: ~țe / E: eg business] Afacere dubioasă măruntă.

SUSPECT adj. 1. dubios, (astăzi rar) problematic. (O persoană ~.) 2. interlop, (fig.) deocheat. (Lume ~.) 3. dubios, echivoc, îndoielnic, necurat. (De o morală ~.) 4. dubios, veros. (Afaceri, speculații ~.)

VEROS adj. dubios, suspect. (Afaceri, speculații ~.)

cântec sn [At: PRAV. MOLD. 137 / 2 / V: ~tic, ~ă sf / Pl: ~ece / E: ml canticum] 1 Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument Si: cânt (1), cântare. 2 Ciripit de păsărele sau bâzâit de insecte Si: cânt (2), cântare (3). 3 (Fig; îs) ~ul lebedei Ultima manifestare de valoare (a unui talent, a unui creator, artist etc.) 4 (Îcs) De ~ul cucului Degeaba. 5 (Îs) ~ul planetelor Muzica sferelor. 6 Compoziție literară în versuri (sau parte a ei), adesea însoțită de muzică. 7 (Îs) ~ bătrânesc (sau bătrân, vechi) Baladă populară veche. 8 (Îs) ~ de dor Poezie populară cu caracter elegiac. 9 (Îs) ~ de lume Poezie lirică cu caracter erotic. 10 (Îs) ~ de mase Cântec cu conținut patriotic, propagandistic și exhortativ, folosit (mai ales în timpul comunismului) la mitinguri, adunări populare etc. 11 (Îs) ~ de leagăn Cântec (1) cu care sunt adormiți copiii mici. 12 (Îe) Vorba (sau povestea) ~ului Cum se zice Si: vorba aceea. 13 (Îs) ~ de stea Cântec pe care-l cântă colindătorii cu steaua. 14 (Îs) ~ul lui David Psalm. 15 (Îs) ~ul cel înalt Cântarea cântărilor. 16 (Îe) Așa-i ~ul Asta-i situația. 17 Cântătură (1). 18 (D. lucruri, întâmplări, atitudini etc.; îe) A fi cu ~ sau a-și avea ~ul său A avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). 19 (Adesea complinit prin „de jale”) Bocet.

cocoța vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocoț, ~țez / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).

cocoțare sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~țări / E: cocoța] 1 Urcare pe ceva Si: cocoțat¹ (1), cocoțire (1), cocoțit¹ (1). 2 Așezare pe un loc mai ridicat Si: cocoțat¹ (2), cocoțire (2), cocoțit¹ (2). 3 Promovare dubioasă Si: cocoțat¹ (3), cocoțire (3), cocoțit¹ (3).

cocoțat², ~ă a [At: SLAVICI, N. I, 320 / V: cucuț~ / Pl: ~ați, ~e / E: cocoța] 1 Urcat pe ceva. 2 Așezat pe un loc mai ridicat. 3 Promovat într-un mod dubios.

dubios, ~oasă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~oși, ~oase / E: lat dubiosus] 1 Suspect. 2 Îndoielnic.

intra¹ [At: COD. VOR. 10/6 / V: (pop) în~, un~ / Pzi: intru, (reg, p 2) inți / E: ml intro, -are] 1 vi (D. ființe; udp „în”, „întru”, „prin”) A trece din afară înăuntru. 2 vi A merge dintr-un loc deschis într-unul închis. 3 vi A începe să frecventeze o societate. 4 vi (Îe) A ~ în pământ A muri. 5 vi (Fig; îae) A dispărea. 6 vi (Îe) A ~ în foc pentru cineva A se expune la un mare pericol pentru cineva. 7 vi (Îae) A garanta pentru cineva. 8 vi (Îe) A ~ mesa A se păcăli. 9 vi (Îlv) A ~ la mijloc A interveni (5). 10 vi (Îe) A ~ în (sau într-un) păcat A comite o nelegiuire, o faptă urâtă. 11 vi (Fig; îe) A ~ pe mâna cuiva A ajunge la discreția cuiva. 12 vi (Îae) A fi luat la bătaie. 13 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau în ghinion, în încurcătură, în necaz ori la apă) A da peste un necaz, un neajuns, o neplăcere. 14 vi (Îe) A ~ cu sila la cineva A veni nepoftit și cu insistență obraznică. 15 vi (Îlv) A ~ în (sau la) mănăstire A se călugări. 16 vi (Îlv) A ~ în spital A se interna (1). 17 vi (Fig; îe) A ~ în pământ de rușine A-i fi foarte rușine. 18 vi (Imt) A îndemna să intre (1) pe cineva care bate la ușă. 19 vi (Îvp) A ajunge. 20 vtf (Îvp) A face să intre Si: a băga, a vârî. 21 vi (Înv; udp „către”) A se îndrepta spre cineva. 22 vi (Înv) A se apropia. 23 vi A pătrunde. 24 vi (Îe) A ~ cuiva în voie (sau pe plac) A satisface toate dorințele, gusturile cuiva. 25 vi (Fig; îe) A ~ cuiva pe sub piele A câștiga bunăvoința cuiva (prin mijloace dubioase). 26 vi (Fig; îae) A fi plăcut de cineva. 27 vi (Fig; îae) A câștiga prin insistențe și servicii bunăvoința cuiva. 28 vi (Fam; îe) A ~ în favoarea (înv, favorul sau în grațiile cuiva) A deveni cuiva plăcut, simpatic. 29 vi (Îvp; îe) A ~ în groazele morții A fi cuprins de frică la apropierea morții. 30 vi (Îe) A ~ în agonie A se lupta cu moartea. 31 vi (Îe) A ~ în (ori la) cheltuială sau cheltuieli A face cheltuieli. 32 vi (Înv; îe) A ~ epitrop A fi numit epitrop. 33 vi (Înv; îe) A ~ chezăș A deveni garant. 34 vi (Înv; îe) A ~ cumpărător A se oferi să cumpere ceva. 35 vi (Înv;îe) A ~ în județ (sau judecată) A se judeca cu cineva. 36 vi (Înv; îe) A ~ sub judecată A fi dat în judecată. 37 vi (Fig; udp „în”) A apuca o vârstă, o epocă. 38 vi (Fig; udp „cu”, „în”) A se asocia cu cineva. 39 vi (Prt; îe) A ~ în cârd cu cineva A face afaceri dubioase cu cineva. 40 vi (Fig) A îmbrățișa o meserie, o ocupație. 41 vi (Îe) A ~ la stăpân A se angaja ucenic sau servitor în casa cuiva. 42 vi (Îae) A ajunge sub stăpânirea sau sub influența cuiva. 43 vt (Jur; îe) A ~ în posesie A lua în stăpânire un bun imobil sau mobil în urma acordării dreptului de judecată. 44 vi (Fig; îe) A ~ în joc (sau horă) A se amesteca într-o afacere. 45 vi (Îe) A ~ în gura satului A ajunge subiect de bârfă. 46 vi (Îvp; îe) A ~ în delă A avea necazuri. 47 vi A participa. 48 vi A se amesteca în ceva. 49 vi (Înv; îe) A ~ la presupus A bănui. 50 vi (Pfm; îe) A ~ la (sau în) griji A fi îngrijorat. 51 vi (Îe) A ~ la gânduri A deveni suspicios. 52 vi (Îe) A ~ la idei (sau la o idee) A deveni suspicios. 53 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) A avea de îndurat un necaz, o încurcătură etc. 54 vi (Îe) A ~ în vorbă (sau discuție) cu cineva A începe o discuție cu cineva. 55 vi (Pop; îae) A începe să aibă relații de dragoste cu o persoană de sex opus. 56 vi (Pop; îae) A începe discuții privind căsătoria. 57 vi (Pop; îe) A ~ la tocmeală cu cineva A începe tratative cu cineva. 58 vi (Pop; îae) A cădea de acord cu cineva. 59 vi (Îe) A ~ în materie A începe expunerea subiectului, temei, studiului etc. 60 vi (Îe) A ~ de serviciu A începe garda la un spital, unitate militară etc. 61 vi (Îe) A ~ în război (sau în luptă, în acțiune etc.) A începe războiul, lupta, acțiunea etc. 62 vi (La jocurile de noroc) A miza. 63 vi (Înv; îe) A ~ platcă A rămâne cu datorii. 64 vi A adera la o organizație, asociație etc. 65 vi (D. obiecte ascuțite) A se înfige în ceva Si: a introduce, a pătrunde, a vârî. 66 vi (D. fenomene, idei) A pătrunde. 67 vi A se strecura. 68 vi A ajunge în... 69 vi (Îlv) A ~ boala în cineva (sau în oasele cuiva) A se îmbolnăvi. 70 vi (Îlv) A ~ frica (sau spaima, groaza) în cineva A se înspăimânta. 71 vi (Înv; îe) A ~ glasul (sau strigarea) în (sau întru, la, pe) urechile (cuiva) A ajunge la cunoștința cuiva. 72 vi (Îe) A ~ (cuiva) ceva în cap A se convinge de ceva. 73 vi (Îae) A reține ceva. 74 vi (Îae) A fi obsedat de o idee. 75 vi (Pfm; îe) N-a ~t vremea (sau n-au ~t zilele) în sac Este timp destul. 76 vi (Îe) A ~ în (sau sub) stăpânirea cuiva A ajunge în puterea cuiva. 77 vi (Îe) A ~ (cuiva ceva) în sânge A deveni un act reflex, un obicei, o necesitate. 78 vi (Îe) A ~ în sufletul cuiva A plictisi pe cineva cu amabilități și insistențe. 79 vi (Îae) A-i deveni cuiva drag. 80 vi A avea loc Si: a încăpea. 81 vi (Mat) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 82 vi (D. materiale) A fi necesar într-o anumită proporție pentru realizarea unui anumit produs. 83 vi A face parte integrantă din ceva. 84 vi (D. țesături, textile; îe) A ~ la apă A-și micșora dimensiunile după spălare. 85 vi (D. oameni; îae) A ajunge într-o situație grea, neplăcută. 86 vi (D. regulamente, legi, tratate; îe) A ~ în vigoare A începe să se aplice. 87 vi A începe executarea unei bucăți muzicale. 88 vi (D. sume de bani) A se aduna. 89 vi (D. armate) A ocupa un teritoriu. 90 vi A promova un examen de admitere. 91 vi A ocupa un loc într-o instituție de învățământ.

îndoielnic, ~ă a [At: CONACHI, P. 301 / P: ~iel-nic / Pl: ~ici, ~ice / E: îndoi + -elnic] 1 Care provoacă îndoială Si: îndoios (1). 2 Care nu poate fi primit ca sigur Si: discutabil, dubios, echivoc, îndoios (2). 3-4 Care (este sau) pare puțin probabil Si: îndoios (3-4), nesigur. 5 Care nu inspiră încredere Si: îndoios (5), necurat, suspect. 6 Șovăielnic.

învârti [At: NEGRUZZI, S. I, 54 / V: (reg) vârti / Pzi: ~tesc / E: slv врштети] 1-2 vtr A (se) mișca în cerc sau în jurul axei sale Si: a (se) roti. 3-4 vtr A (se) răsuci. 5 vr (Pop) A se ~ ca un cui într-o căldare A se agita fără rost, fară a face nici o treabă. 6 vt (Pop; îe) A suci, a ~ A roti în gol. 7 vr (Pfm; îe) A se ~ casa (locul, capul sau pământul) cu cineva A avea amețeli. 8 vr (Îae) A se simți rușinat. 9 vt (Pop; îe) A se ~ într-un călcâi A fi iute la treabă. 10 vt (Îe) A-și ~ ochii A privi în toate direcțiile. 11-12 vtr (Pop; îe) A ~ hora (sau a se ~ în horă) A juca într-o horă. 13 vr (Fam; îe) A se ~ pe lângă cineva (sau în jurul cuiva) A căuta să câștige simpatia sau bunăvoința cuiva. 14 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva pe degete A conduce pe cineva după plac. 15 vt A privi ceva pe toate părțile. 16 vt A mânui cu dibăcie o unealtă, o armă etc. 17 vi A amesteca în ceva cu lingura. 18 vr A se plimba dintr-o parte în alta fără scop Si: a se foi. 19-20 vtr (Fam; fig) A se îndeletnici cu afaceri dubioase. 21-22 vr (Fam; fig) A profita în mod (nemeritat sau) necuvenit de un concurs de împrejurări favorabile. 23 vt (Pop; îe) A ~ capul cuiva A convinge. 24 vt (Îae) A determina pe cineva să facă ceva. 25 vt (Îae) A câștiga dragostea unei fete. 26 vt (Îae) A stăpâni pe cineva. 27 vt (Pop; îe) A ~ de cap pe cineva A seduce. 28 vt A înfășura. 29 vt A întoarce arcul unui ceas, al unui mecanism. 30 vr (Îe) A se ~ ca funia în traistă A nu putea ține direcția în mers, fiind beat. 31-32 vr (Îe) A se ~ ca un prâsnel (A se mișca sau) a face ceva foarte repede. 33 vt (Înv; îe) A ~ dulapuri A umbla cu înșelătorii. 34 vt (Îvr) A conduce. 35 vt A administra. 36 vt (Îe) A ~ capital mare A investi o sumă mare de bani. 37 vt A proceda astfel încât lucrurile să iasă bine. 38 vr (Udp „de”) A face rost. 39 vt A acorda cuiva favoruri, încălcând legea. 40 vt A răsuci un obiect între degete. 41 vt (Șfg) A depăna.

mafie sf [At: SADOVEANU, O. IX, 367 / Pl: ~ii / E: it mafia] 1 Organizație criminală constituită pe baza relațiilor dintr-o familie din Sicilia, care încearcă să câștige putere economică prin orice mijloace. 2 (Pgn) Grup de indivizi puternici, bogați, dar dubioși, cu îndeletniciri ilicite. 3 (Fig) Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune, care-și apără cu orice preț interesele meschine.

necurat, ~ă [At: PSALT. HUR. 10^V/19 / V: (reg) nic~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + curat] 1 a Care nu este curat Si: murdar. 2 a (Fig) Necinstit. 3 a (Fig) Dubios. 4 a (Fig) Incorect. 5 a (Îvr) Care nu este încă vindecat de o boală. 6 a (Reg; d. femei) Care se găsește în perioada menstruală sau în stare de lehuzie. 7 a (Pex) Care, potrivit credințelor populare, s-a pângărit prin atingere cu o femeie necurată (6), considerată impură. 8 a (Înv; d. animale) A căror carne nu este permis de către Biserică să fie mâncată Si: spurcat. 9-10 smf, a (Înv) (Persoană) care nu crede în Dumnezeu Si: necredincios (18-19). 11-12 smf, a (Înv) (Om) păcătos. 13 smf Păgân. 14 sn Lipsă de credință. 15 a Blestemat. 16 a Diavolesc. 17 a (Îs) Duh (sau, rar, spirit) ~ Spirit rău. 18 sma (Prc) Diavol. 19 sm (Înv) Dușman.

nelămurit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + lămurit] 1 Care nu este lămurit. 2 (Reg; îs) Grâu ~ Boabe de grâu amestecate cu pleavă, rămase pe arie după ridicarea paielor. Si: (pop) năsadă. 3 Care nu se poate distinge precis. 4 Cu contururi neclare Si: confuz, nedeslușit. 5 Greu de precizat în cuvinte. 6 Obscur. 7 Dubios.

problematic, ~ă [At: LEON ASACHI, B. 98/14 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr problématique, ger problematisch] 1 a Care are caracter de problemă (6). 2-3 sm, a (Creator) care ridică probleme (6). 4 sf Ansamblu de preocupări care caracterizează un domeniu al cunoașterii, o disciplină, o operă, activitatea cuiva etc. 5 a Care provoacă îndoieli. 6 a (Log; îs) Judecată ~ă Judecată în care raportul dintre termenii ei este doar probabil. 7 a (Pex) Dubios. corectat(ă)

promiscuitate sf [At: BARCIANU / P: ~cu-i~ / Pl: (rar) ~tăți / E: fr promiscuité] 1 Amestec eterogen, nepotrivit, nesănătos, imoral etc. de persoane. 2 Amestec de indivizi foarte diferiți pe care îi reunește un mod de viață mizerabil, dubios, imoral. 3 Conviețuire în condiții de mizerie sau de imoralitate a mai multor persoane. 4 Locuință, loc, mediu în care se trăiește în promiscuitate (3). 5 (Pex) Mizerie sau imoralitate dintr-un astfel de loc. corectat(ă)

tripoteur sm [At: DN³ / P: ~tör / Pl: ~i / E: fr tripoteur] (Frm) Persoană care face afaceri dubioase. Si: falsificator, speculant.

tulbure a [At: MINEIUL (1776), 68^r1/16 / V: (înv) turb~, (îvr) turbur / Pl: ~ri / E: ml *turbulus cf lat turbulentus] 1 (D. lichide) Lipsit de limpezime Si: tulburat² (1). 2 (D. ape) Tulburat² (2). 3 (D. cer) Tulburat² (3). 4 (D. vreme) Tulburat² (4). 5 (D. negură, ceață etc.) Prin care nu poate trece lumina Si: opac. 6 Lipsit de lumină Si: întunecat. 7 (D. lumină, culori etc.) Care este neclar Si: vag. 8 (Fig) Care este greu de înțeles Si: confuz, încurcat, nedeslușit. 9 (Fig; d. afaceri) Care este dubios Si: suspect. 10 (Reg; d. ouă) Clocit² (2). 11 (D. ochi, privire) Lipsit de claritate Si: împăienjenit, tulburat² (5). 12-13 (Fig) Tulburat² (6-7). 14 (Fig) Care este nedefinit Si: difuz, nebulos, neclar. 15 (Fig) Lipsit de luciditate. 16 (Pfm; fig) Tulburat² (8). 17 (Fig; d. situații sociale, politice) Care este nesigur Si: agitat, tulburat² (10), (înv) neașezat.

sport sn [At: CARAGIALE, O. VII, 253 / Pl: ~uri / E: eg, fr sport] 1 Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul formării și perfecționării unor calități motrice specifice și ale unor calități morale ca voință, curaj, disciplină etc. 2 (Ccr) Fiecare dintre formele particulare, reglementate, ale sportului (1). 3 (Îs) ~ul alb Tenis. 4 (Îs) ~ul cu balonul rotund (sau ~ul rege) Fotbal. 5 (Îs) ~ul cu mănuși Box. 6-7 (Îla) De ~ Care este specific sportului sau sportivilor. 8 (Fam; îe) A practica ~ul ... A se îndeletnici cu lucruri necinstite, dubioase. 9 (Fig) Preocupare pentru o anumită activitate.

suspect, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~cți, ~e / E: fr suspect] 1-2 a, smf (Individ) care este bănuit Si: (rar) suspectat. 3 a (D. oameni sau d. maifestările, acțiunile, creațiile etc. lor, d. obiecte sau d. stări, fenomene etc.) Care dă de bănuit, inspirând neîncredere Si: dubios (1), îndoielnic, (rar) problematic, (îvr) suspicios (1). 4 a (Rar; d. medii sociale) Deochiat (10). 5 a (Rar; d. afaceri; d. tranzacții comerciale etc.) Veros. 6 sn (Îvr) Suspiciune.

MÁFIE s. f. Asociație teroristă secretă din Sicilia. Astăzi nu mai e un secret pentru nimeni că mafia este patronată din umbră de stăpînii marilor latifundii siciliene. CONTEMP. 1963, nr. 876, 8/5, cf. 8/7. ♦ Grup de indivizi (dubioși) cu îndeletniciri suspecte. Era, în fond, victima unei mafii stricate, dornică de senzații și de senzațional. STANCU, R. A. I, 264. ♦ (Glumeț) Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune. Învățăminte am tras și noi destule din mânuirea undiții. . . Ca și magistrul nostru, nu putem rezista dorinții și plăcerii de a le împărtăși atît mafiei pescărești, cît și profanilor. SADOVEANU, O. IX, 367. Din it. mafia.