mischie (-ii), s. f. – Oțel. – Var. mischiu, mușchi(u). În loc de *demischie, din sb. demiskija și acesta din gr. διμίσϰιον, tc. demiski „din Damasc” (Bogrea, Dacor., I, 264). Relația cu tc. miskal „oțel tare pentru ascuțit” (Șeineanu, II, 261; Candrea; Scriban) pare dubioasă.