senic (-ce), s. n. – 1. Pînză în care se prepară cenușa pentru leșie. – 2. Cîrpă, bucată de pînză. – Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum servește la înălbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinjă, cf. sineală. Se folosește în Olt. Legătura cu bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.