Definiția cu ID-ul 504654:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pat (páturi), s. n.1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).