DERIVOR ~oare n. Dispozitiv fixat sub chila unei ambarcații cu pânze pentru a nu-i permite deplasarea laterală. /<fr. dériveur

LUNETĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la depărtare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o mașină-unealtă, servind la susținerea pieselor care se prelucrează. 3. Element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari. ◊ Lunetă cilindrică = boltă rezultînd din intersecția a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].

ABAJUR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour.

CENTURĂ, centuri, s. f. 1. Curea lată de piele, mai rar de pînză, cu care se încing militarii peste mijloc și de care agață sabia, baioneta etc.; centiron. ◊ Expr. Pînă la centură = de la umeri pînă la talie. ♦ Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = dispozitiv fixat în jurul taliei, care servește la menținerea unui naufragiat deasupra apei; colac de salvare. Centură de siguranță = dispozitiv de protecție a muncitorilor care lucrează pe stîlpi la înălțime, constituită dintr-o cingătoare lată și o frînghie de susținere. 2. (În expr.) Cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. Centură de forturi = zonă fortificată în jurul unei așezări care prezintă interes strategic. 3. (În expr.) Centură pelviană = oasele bazinului. – Fr. ceinture.

CENTURĂ, centuri, s. f. 1. Curea lată de piele (sau, mai rar, de pînză) cu care se încing militarii peste mijloc și de care agață sabia, baioneta etc.; centiron. ◊ Expr. Pînă la centură = de la umeri pînă la talie. Gol pînă la centură. ♦ Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = dispozitiv fixat în jurul taliei, care servește la menținerea unui naufragiat deasupra apei; colac de salvare, v. colac. 2. (În expr.) Cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. (Mil.) Centură de forturi = zonă fortificată în jurul unei așezări care prezintă interes strategic.

fundoaie sf [At: SBIERA, F. S. 125 / V: (1) fundoi sn / P și: (Ban) ~doa-ńe / Pl: ~ / E: fund + -oaie] 1 (Buc) Loc (uneori cultivat) ascuns prin munți, dealuri, păduri etc. Cf: fund (10), fundătură (3). 2 (Ban) Partea de dinainte a unei case. 3 (Olt) Fundație (1) a unei case. 4 (Reg) Pod al unei clădiri. 5 (Reg) Suport de piatră în care este fixat dispozitivul în formă de cruce al pietrei de moară. 6 (Reg) Partea dinainte sau dindărăt a carului. 7 (Reg) Bucată de scândură din care este făcut fundul (1) unui vas de lemn.

DESCHIDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Primele mișcări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Trecere a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-un cuplaj sportiv. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile (2) unei unelte de prindere, ale unei piese de apucat sau ale unui dispozitiv (1) de fixare pentru prelucrarea pieselor. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii (1) scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchidere s. f.] – V. deschide.

CROCODIL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

CREMONĂ ~e f. Dispozitiv metalic fixat la uși sau la ferestre servind la închiderea acestora. /<fr. crémone

MANDRINĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor cu ajutorul cărora se execută operații de prelucrare. 2) Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la unul din capete; dorn; priboi. 3) Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. /<fr. mandrin^[1]

PORTCUȚIT ~e n. (la mașini-unelte) Dispozitiv pentru fixarea cuțitelor (în procesul prelucrării pieselor prin așchiere). /port- + cuțit

PORTSCULĂ ~e f. Dispozitiv pentru fixarea unei scule în procesul lucrului; portunealtă. /port- + sculă

PORTUNEALTĂ ~elte f. Dispozitiv pentru fixarea unei unelte în procesul lucrului; portsculă. /port- + unealtă

STRAPAZAN ~e n. pop. Dispozitiv pentru fixarea vâslelor, constând dintr-un cui fixat de marginea luntrii și o curelușă. /<turc. strabzan

CREMONĂ s.f. Dispozitiv metalic fixat la o fereastră sau la o ușă și care servește la închiderea acestora. [< fr. crémone].

HOLENDRU s.n. 1. Varietate de filtru pentru vin. 2. Nume dat unor instalații de rafinare, de înălbire etc. mai ales din industria hîrtiei. 3. Dispozitiv de fixare alcătuit din una sau două piulițe. [Var. holender s.n. / < germ. Holländer].

JARTIERĂ s.f. Obiect accesoriu de îmbrăcăminte confecționat din elastic, care ține ciorapul întins pe picior. ♦ Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzut cu un dispozitiv pentru fixat ciorapii. [Pron. -ti-e-. / < fr. jarretière].

MANDRIN s.n. 1. Piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ♦ Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. ♦ Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. 2. Sîrmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. [Pl. -ne, -nuri, var. mandrină s.f. / < fr. mandrin].

JARTIERĂ s. f. obiect accesoriu de îmbrăcăminte, din elastic, care ține ciorapul întins pe picior. ◊ fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, cu un dispozitiv pentru fixat ciorapii. (< fr. jarretière)

MANDRINĂ s. f. dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. (< fr. mandrin)

TELEGONDOLĂ s. f. teleferic cu cabine (gondole) de capacitate mai mică, cu dispozitive de fixare temporară la cablul tractor. (< tele¹- + gondolă)

BANC², bancuri, s. n. 1. Postament sau suport al unei mașini-unelte. 2. Masă lungă cu diferite dispozitive pentru fixarea sau imobilizarea pieselor sau obiectelor de prelucrat. 3. Banchetă la mici ambarcații. 4. Instalație pentru măsurarea puterii motoarelor. – Fr. banc.

STERILET, sterilete, s. n. Dispozitiv contraceptiv fixat (de ginecolog) în cavitatea uterină care împiedică implantarea oului (și nu fecundația acestuia). – Din fr. stérilet.

CROCODIL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

BANC², bancuri, s. n. 1. Postament sau suport (de obicei de fontă) al unei mașini-unelte. 2. Masă lungă și solidă cu diferite dispozitive pentru fixarea sau imobilizarea pieselor sau obiectelor de prelucrat, folosită în tîmplărie, lăcătușărie etc. În odaie te împiedici de calapoade, de bancul pentru lucru, de scaunul cu trei picioare. PAS, Z. I 197. 3. Instalație pentru măsurarea puterii motoarelor. Banc de probe cu frînă hidraulică.

DESCHIDERE, deschideri, s. f. 1. Acțiunea de a deschide și rezultatul ei. 1. Dare în lături a unei uși, a unei ferestre, a unui capac etc., pentru a face accesibil interiorul unei camere, al unei lăzi etc. 2. (Mine) Executare de lucrări necesare pentru a ajunge la un zăcămînt și pentru a menține legătura unei mine cu suprafața. ♦ Deschiderea unei mlaștini = operație de uscare a unui teren mlăștinos. 3. Începerea unei acțiuni. Așteptam... să treacă ore lungi, care nu se mai sfîrșeau pînă la deschiderea ședințelor. CAMIL PETRESCU, T. III 262. Venea să asiste la deschiderea anului școlar. CARAGIALE, O. III 22. Se adunară acolo și deputații țării, convocați pentru deschiderea dietei. BĂLCESCU, O. II 260. ♦ (La șah) Primele mișcări cu care se începe o partidă. ♦ (Sport) Trecerea mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune nouă. II. (Concretizat) 1. Distanță, depărtare dintre fălcile unei unelte sau ale unei piese de apucat ori ale unui dispozitiv de fixare pentru prelucrarea pieselor. Deschiderea cleștelui. Deschiderea unei menghine. 2. Spațiu liber lăsat într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire, sau pentru circulație. ♦ Distanța orizontală dintre marginile unui gol. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. Atît drăganii cît și surugiul fură nevoiți să cîrmească la dreapta în deschiderea unei hudiți. SADOVEANU, Z. C. 148. ♦ Loc unde apar la suprafața pămîntului rocile de adîncime în urma eroziunii scoarței pămîntului. – Variantă: deșchidere s. f.

MANDRINĂ, mandrine, s. f. Dispozitiv pentru fixarea unei piese de prelucrat sau a uneltelor cu care se face prelucrarea. Mandrină universală de strung.

POST², posturi, s. n. 1. Funcție, slujbă. A doua zi și-a luat postul în primire. SAHIA, N. 109. Aflînd că postul de director al noului teatru comunal din Iași nu este pînă acum ocupat, îmi permit a vă oferi pentru acest post serviciile mele. CARAGIALE, O. VII 481. Boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor pute ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Loc. adj. și adv. La post (sau la postul lui, lor etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu. Tipografii, la postul lor, Ciocănesc, supraveghează, numără, Pregătesc cuvîntului aripi de zbor. DRAGOMIR, P. 11. 2. Locul unde se găsește o formație militară însărcinată cu executarea unor operații militare; p. ext. formația militară respectivă. Găsiră un post al regimentului de roșiori. DUMITRIU, N. 122. Aproape de tranșeea lor Vom face aci un post înaintat. CAMIL PETRESCU, V. 37. ◊ (Urmat de determinări indicînd felul, natura, scopul etc.) Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. REBREANU, P. S. 83. Într-un minut toți vînătorii se împărțiră pe la posturile lor de pîndă. BOLINTINEANU, O. 329. ♦ Unitate de milițieni (în trecut, de jandarmi), însărcinată cu menținerea ordinii publice într-o comună rurală; p. ext. localul unde funcționează unitatea respectivă. La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. Mai tîrziu, ar fi putut ajunge șeful unui post, frumos îmbrăcat în uniformă, mai mare peste tot satul. BOGZA, C. O. 273. Toată lumea din sat, adunată în fața postului de jandarmi, cerea cu îndîrjire șefului de post eliberarea din arest a sfătuitorului ei, Gheorghe a Paraschivei. BUJOR, S. 156. ♦ Locul unde stă santinela în timpul serviciului de gardă; p. ext. serviciul de gardă al santinelei; (rar) santinela însăși. Cînd eram în post tăceam ore, ce ore, zile întregi. Așa era consemnul. SAHIA, N. 56. Grupuri de soldați înarmați alergau zoriți, din toate părțile. Posturile se îndoiau pe la gherete. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ♦ Locul unde stă un milițian însărcinat cu supravegherea circulației pe străzi. ♦ Punct sau element situat la (mare) distanță de centrul de care depinde. După vegetația orientală și înfățișarea solului, insula aceasta apare ca o prelungire a Asiei, un post înaintat al vechiului continent. BART, S. M. 48. 3. Instalație cuprinzînd aparatele necesare pentru executarea unor anumite operații tehnice. Post telefonic. ▭ Toți ofițerii își luară locurile obișnuite pe punte. Secundul trecu la postul de manevră al ancorei. BART, E. 131. ♦ Loc în care se desfășoară o activitate (în special tehnică), sau pe care îl ocupă o persoană în timpul efectuării unei operații. Post de observație. ♦ Loc pe care îl ocupă o piesă sau un dispozitiv de fixare sau de prelucrare la o mașină combinată. 4. Categorie în care sînt introduse, într-o evidență contabilă, sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzătoare dintr-un registru, de contabilitate.

SCHI, schiuri, s. n. 1. (De obicei la pl.) Patină de lemn lungă și îngustă, curbată la vîrf, prevăzută cu un dispozitiv de fixare pe ghete, care permite alunecarea pe zăpadă; se întrebuințează în sport. Cu schiuri, blănuri, scări și funii... Cei cinci porniră. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 118. 2. (La sg.) Sport de iarnă cu schiurile (1). Zeci de mii de tineri practică în timpul iernii schiul, patinajul, sportul cu săniuța etc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2830.

deschidere sf [At: N. COSTIN, L. 160 / V: (îvr) deșchi~ / Pl: ~ri / E: deschide] 1 Împingere (sau deplasare) a unei uși, a unei ferestre, a unui capac etc. 2 Spațiu liber amenajat într-un element de arhitectură sau de construcție, care servește pentru circulație, pentru iluminat etc. 3 (Pex) Spațiu liber amenajat între două construcții etc. 4 Orificiu. 5 Distanță orizontală dintre marginile unui gol. 6 Distanță măsurată pe orizontală dintre două reazeme consecutive ale unui element de construcție sau dintre fălcile unei unelte de prindere sau ale unui dispozitiv de fixare, dintre brațele unui unghi. 7 Loc unde apare (sau se formează) o adâncitură. 8 Afloriment. 9 Operație prin care se deblochează trecerea, comunicarea, contactul. 10 Orientare a poziției. 11 Construire a unei căi de acces. 12 (Min) Ansamblu de lucrări executate pentru pătrunderea de la suprafața terenului până la un zăcământ exploatabil în vederea exploatării lui. 13 (Îs) ~a mlaștinilor Operații de desecare ale unui teren mlăștinos pentru a putea fi redat agriculturii. 14 (Pex) Punere în cultură a unui teren. 15 Receptivitate la nou. 16 Îndepărtare a unor obiecte așezate unul lângă altul (sau părți constitutive ale unui obiect). 17 Lărgire a canalului fonator în timpul articulării unui sunet. 18 Însușire a unei vocale de a fi deschisă. 19 (Îs) ~a silabelor Terminare în vocală a unei silabe. 20 Secționare. 21 (Rar) Spargere. 22 Supurare. 23 Începere a activității unei instituții, unei colectivități etc. 24 Începere a activității pentru public. 25 (Îs) Cuvânt (sau discurs) de ~ Conferință inaugurală a unui curs, a unei reuniuni științifice sau politice. 26 (Îs) Reprezentație de ~ Spectacolul inaugural (festiv) al unei stagiuni de concerte, de reprezentații de teatru, de operă, de balet etc. 27 (La jocul de șah) Primele mișcări cu care se începe o partidă. 28 (La jocurile cu balonul rotund) Trecere a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a putea întreprinde o acțiune ofensivă. 29 (Îe) În ~ în primul meci (din cele două meciuri ale unui cuplaj sportiv). 30 Înființare a unor instituții, întreprinderi. 31 (Îs) ~a unui credit (sau de credite) Operație financiară prin care se acordă o sumă de bani unei persoane (juridice) pe o perioadă de timp determinată.

cremonă sf [At: Nom. MIN. 124 / Pl: ~oane / E: fr crémone] Dispozitiv metalic fixat la o ușă sau la o fereastră, servind la închiderea acestora.

crocodil sm [At: BIBLIA (1688), 77 / V: (îvr) corcodel / Pl: ~i / E: fr crocodile, lat crocodilus] 1 Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, cu corpul acoperit de plăci osoase, coadă lungă și cap alungit, cu fălci puternice, care trăiește în fluviile din țările tropicale (Crocodilus niloticus). 2 (Frm; îe) Lacrimi de ~ Plâns prefăcut. 3 Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată pentru a transmite comenzile de semnalizare. 4 Clește de laborator. 5 Clemă ca un cleștișor cu fălci dințate, care servește la realizarea unor legături electrice ușor demontabile.

ucenic, ~ă [At: COD. VOR. 10/21 / V: (îrg) ucin~, (reg) oc~, (înv) ocin~, (îvr) ~in / Pl: ~ici, ~ice / E: slv оученикъ] 1 smf Persoană care primește (și continuă) învățătura cuiva Si: discipol (1), învățăcel, (înv) uceniță. 2 smf Persoană care adoptă principiile, doctrina cuiva Si: discipol (2). 3 smf (Pex) Elev (1). 4 sm (În limbajul bisericesc; și cu determinările „lui Iisus Hristos”, „lui Hristos”) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. 5 sm (Pex) Nume dat fiecăruia dintre cei patru evangheliști. 6 smf (Pex) Propovăduitor al creștinismului. 7 smf Novice (la mănăstire). 8 smf (Și cu determinări care precizează meseria) Persoană (tânără) care învață meserie, lucrând sub îndrumarea unui meșter Si: (reg) inaș, șăgârt. 9 sm (Dep) Meșter prost Si: ageamiu (3), diletant (1). 10 smf (Fig) Începător într-o activitate. 11 sn (Reg) Dispozitiv pentru fixarea unui lemn sau a unei scânduri late, în timpul lucrului, pentru a fi prelucrată de tâmplar.

signătoare sf [At: MOLIN, V. T. / V: (rar) ~nat~ (Pl: signătoare) / Pl: ~ori / E: signa] Fiecare dintre cele două clape de metal care formează un dispozitiv pentru fixarea colii de hârtie când este introdusă în mașina de tipar.

CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

ZĂVOR ~oare n. 1) Încuietoare (la o ușă, la o fereastră etc.) constând dintr-o bară metalică mobilă, orizontală, care intră într-o ureche fixată pe toc. 2) Dispozitiv folosit pentru fixarea unor piese tehnice mobile. /<sl. zavoru

FURCHET s.m. Dispozitiv de oțel fixat la bărci pentru sprijinirea ramei în timpul vîslitului. [Var. furchetă s.f. / < it. forchetta, după furcă].

CALĂ dispozitiv mecanic care fixează roțile unei aeronave pe sol, împiedicând-o să alunece.

CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola (un oraș, un port sau un stat) prin blocadă; a împresura. 2. (Cu privire la o arteră de circulație) A închide, a face impracticabil; (cu privire la mișcare, circulație) a împiedica, a opri; (cu privire la persoane sau la vehicule) a împiedica în circulație, în mers. Două căruțe, oprite în drum, blocau șoseaua. ▭ M-am lăsat dus pînă în apropierea teatrului, unde la un moment dat m-am găsit blocat și n-am mai putut înainta. ANGHEL, PR. 38. 3. (Cu privire la un dispozitiv mecanic) A fixa într-o poziție dată; a imobiliza. Rugina a blocat cablurile frinelor. ◊ Refl. A se opri, a se înțepeni. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre organe) A nu mai funcționa. Bolnavului i s-au blocat rinichii. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri sau a unor mijloace necesare pentru alte scopuri. Militarizarea economiei sustrage și blochează fonduri uriașe pentru scopuri neproductive. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2712. ♦ A opri completarea unui post vacant, rămas mult timp neutilizat.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. Dispozitiv (de obicei fixat în perete) prin care se stabilește legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă, între un aparat telefonic și rețeaua telefonică respectivă etc. Să scoatem telefonul din priză. BARANGA, I. 174. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pămînt = ansamblu de conductoare metalice în contact imediat cu pămîntul, care servesc pentru legarea la pămînt a unei instalații electrice. 2. Orificiu, în general cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se poate lua un fluid sau un curent electric. 3. Angrenare a două roți dirițate într-un mecanism. 4. Fenomen de combinare a componenților unui liant hidraulic cu apa, datorită căruia pasta de beton sau de mortar trece din stare plastică în stare solidă. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) priză (în mase) = a avea trecere, influență, a trezi interesul maselor. 5. (Franțuzism învechit; de obicei determinat prin «de tabac») Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. Îmi prezentă o priză de tabac. NEGRUZZI, S. I 68.

ancoraj sn [At: IOANOVICI, TEHN. 351 / V: (rar) ~agiu (pl: ~agii) / Pl: ~e, ~uri / E: fr ancorage, it ancoraggio] 1 (Mar) Ancorare. 2 Spațiu sau loc pentru ancorare. 3 Taxă plătită pentru ancorare. 4 (Teh) Fixare a unei piese sau a unei construcții metalice (ori de lemn) pe o zidărie. 5 (Teh) Dispozitiv metalic pentru fixarea unui zid, a unui stâlp, a unui pilon, a pavajului etc. corectat(ă)

carabină sf [At: LB / V: (înv) ~in sn / Pl: ~ne / E: fr carabine] 1 Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită Si: (înv) durdă, flintă, sâneață. 2 Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3 Cârlig pentru cablu, fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. 4 (Reg; fig; dep) Femeie, iapă etc. scundă și grasă.

clemă sf [At: DICȚ. / V: clem sn / Pl: ~me / E: ger Klemme] 1 (Înv) Clește de lemn folosit în șelărie pentru manevrarea bucăților de piele la coasere. 2 Gheară pentru fixat materiale, piese. 3 Dispozitiv din sârmă sau tablă pentru asamblarea (demontabilă) mai multor piese.

compendiu sn [At: DA / V: ~m, (înv) ~ie / P: ~di-u / Pl: ~ii / E: lat, fr compendium] 1-3 Expunere sintetică a unei lucrări, a unei discipline sau a unei concepții. 4-6 Publicație în care se face un compendiu (1-3). 7 (Teh; îf -dium) Dispozitiv care se fixează în fața obiectivului cinematografic, pentru a permite operatorului să execute diferite trucaje tehnice pe film.

jartieră sf [At: VLAHUȚĂ, D. 114 / V: ~reteră, ~ret~, (reg) ~telă / Pl: ~re / E: fr jarretière] (Iuz) 1 Panglică de elastic care menține ciorapul pe picior Si: (pop) calțetă,^[1] jartea. 2 Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzute la un capăt cu un dispozitiv special pentru fixat ciorapii.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

prinsoare sf [At: CORESI, EV. 210 / V: (reg) prinsor s, (îvr) pren~ / Pl: ~ori / E: prins² + -oare] 1 (Înv) Pariu. 2 (Buc) Efort al unui animal pentru a duce o povară. 3-4 (Îvp) (Stare de) captivitate. 5 (Pex; ccr) Închisoare. 6 (Reg) Loc de unde cineva pescuiește cu crâsnicul. 7 (Reg) Avere. 8 (Reg; d. oameni; îla) Cu ~ Bogat. 9 (Îvr) Sumă plătită ca arendă. 10 (Olt) Ac de prins părul. 11 (Îvr) Dispozitiv folosit la fixarea unor drugi. 12 (Trs) Cerc de lemn care prinde doagele unui butoi. 13 (Olt) Parte a undiței de care se prinde firul. 14 (Reg) Căprior la casă. 15 (Trs) Bucată de lemn fixată la îmbinarea căpriorilor unei construcții, pentru a le mări rezistența. 16 (Reg) Bârnă așezată deasupra pereților casei, în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii Si: (reg) cosoroabă. 17 (Reg) Fiecare dintre stâlpii din peretele casei în care intră ferestrele. 18 (Trs; Mar) Fiecare dintre cele două bare de lemn care fixează părțile laterale ale războiului de țesut sau tălpile războiului de țesut una de alta Si: (pop) chingă, (reg) prinzătoare, prinzător. 19 (Reg) Lanț sau bară de fier care leagă crucea căruței cu capetele osiei Si: (reg) lambă. 20 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 21 (Reg; îs) ~a nărilor Perete despărțitor al nărilor. 22-23 (Înțelegere făcută sau) angajament luat în vederea îndeplinirii unui lucru.

BAIONETĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vîrf și prevăzută la mîner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă].

CRANIOSTAT s. n. 1. dispozitiv pentru localizarea și fixarea craniului în vederea executării unei radiografii. 2. suport folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. (< fr. crâniostat)

TEU¹ s. n. instrument, obiect în forma literei T: a) riglă de desen în formă de T; b) fiting, piesă fasonată în formă de T, pentru racordarea țevilor, la canalizări; c) panou în formă de T, pe un aeroport, pentru a indica direcția de aterizare; d) dispozitiv de fier pentru fixarea cuțitelor la strung. (< fr. té)

TRAVALIU s. n. 1. lucru, muncă. 2. (med.) totalitatea fenomenelor care se produc în momentul nașterii, concurând la expulzarea fătului. 3. dispozitiv cu care se fixează animalele în timpul tăierii unghiilor, al potcovitului etc. (< it. travaglio)

TRAMBULINĂ, trambuline, s. f. 1. (La natație) Instalație prevăzută cu un postament și un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, servind pentru sărituri artistice în apă. 2. (La schi) Instalație în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime. – După germ. Trampoline.

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură (numită «ureche») prin care se trece ața; servește la cusut. Colo, lîngă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac. EMINESCU, O. IV 364. Eu te-oi blăstema: Cîndu-i trage cu acul, Să se rumpă bumbacul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. ◊ Expr. A coase în urma acului (sau peste ac) = a coase înfigînd acul de fiecare dată cu puțin în urma împunsăturii precedente, pentru a obține o cusătură trainică. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrîna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a umbla încet și cu mare grijă, șovăind. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cît un vîrf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fîn = a căuta ceva imposibil de găsit/ a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna, amestecate cu ploaie sau cu ninsoare. Ploua într-una, ploaie măruntă de toamnă, și bătea un vînt iute și rece care aducea cîteodată nouri albi, din care săgetau ace de gheață. SADOVEANU, O. VI 73. ◊ Compus: ac-de-mare = pește marin cu formă alungită ca aceea a unui ac, comun în Marea Neagră. 2. (Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul, avînd diferite întrebuințări practice; în expr.) Ac cu gămălie = ac terminat la un capăt cu o mică măciulie, întrebuințat spre a fixa una de alta două bucăți de stofă, de pînză etc. sau spre a prinde, a agăța ceva; bold. Ac de siguranță = ac îndoit, avînd la unul din capete un dispozitiv în care se fixează celălalt capăt, ca să prindă mai bine obiectele pe care le împreună. Ac de pălărie = ac lung, întrebuințat de femei pentru a fixa pălăria de păr. Ac de cravată = ac cu o măciulie de obicei colorată, servind ca să țină nodul cravatei. Ace de împletit = ace lungi și groase, cu ajutorul cărora se împletește; andrele. Ac de păr (sau de cap) = obiect de sîrmă, îndoit la mijloc, cu capetele apropiate și rotunjite (ca să nu înțepe), întrebuințat de femei pentru fixarea părului; spelcă. Ac de patefon (sau de gramofon) = mică piesă în formă de ac, care se fixează la diafragma patefonului (sau a gramofonului) spre a-i transmite vibrațiile produse prin alunecarea lui în șănțulețele plăcii. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. Acul barometrului. Acele ceasornicului. 4. Piesă metalică de forma unei limbi, mobilă în jurul unui capăt al ei, care servește la dirijarea roților unui tren sau ale unui tramvai de pe o linie pe alta, prin alipirea vîrfului ei la contrașina respectivă. V. macaz. 5. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vîrf ascuțit. Acul albinei. Acul scorpionului. ♦ (Mai ales la pl.) Produse ale pieii, în formă de ghimpi, caracteristice unor animale (ca ariciul, porcul ghimpos etc.). 6. (Mai ales la pl.) Frunzele coniferelor, de formă cilindrică, rigidă, ascuțită. Mi-amintesc, parc-ar fi azi. Ochii lui-ace de brazi. CASSIAN, H. 26.

urzoi, urzoaie, (urzitor), s.n. – (reg.) Instrument folosit pentru a pregăti urzeala (țesătură) la războiul de țesut (Hotea, 2006). Stavile pe care se fixează tiara (Papahagi, 1925). Urzitor; dispozitiv de urzit (Bârlea, 1924): „Ea dă vina la urzoi / Că toată pânza-i lătunoi” (Bârlea, 1924, I: 96). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei (Biserica Albă). – Din urzi + suf. -oi (MDA).

lănțar¹ s [At: A I, 20 / Pl: nct / E: lanț + -ar] (Ban) Dispozitiv pe care se fixează un lanț.

mandrină sf [At: NOM. MIN. I, 101 / V: mandrin sn / Pl: ~ne / E: fr mandrin] (Teh) 1 Dispozitiv în care se fixează o piesă de prelucrat. 2 Unealtă cu ajutorul căreia se face prelucrarea unei piese. 3 Aparat pentru fixarea etanșă. 4-5 Dorn (1-2). 6 Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare.

trambulină sf [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / V: (reg) ~bol~, ~mpl~, ~mpol, ~polin sn / Pl: ~ne / E: ger Trampoline, it trampolino] 1 Aparat ajutător care servește la ușurarea executării unei sărituri în gimnastica sportivă. 2 (Fam; îe) A servi (cuiva) de ~ A ajuta pe cineva să parvină (mai ales în politică). 3 Instalație specială, ridicată pe un postament, la o anumită înălțime, prevăzută cu un dispozitiv de care se fixează o scândură elastică, care servește pentru sărituri artistice sau sportive în apă. 4 (Șîs ~ de schi) Instalație sportivă în forma unei pante, servind la executarea săriturii în lungime cu schiurile.

vatală sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (pop) văt~ (Pl și: vătăle), (reg) vătea~, bat~ / Pl: ~le / E: bg ватала cf băteală] 1 (La războiul de țesut) Partea de sus a dispozitivului în care se fixează spata, alcătuită dintr-o scândură de lemn bombată la mijloc și dispusă orizontal, care se apucă cu mâna. 2 (Pex) Partea de jos a vatalei (1), formată dintr-o bară de lemn, paralelă cu cea de sus. 3 Dispozitivul în care se fixează spata, împreună cu cadrul de lemn în care este montat acesta, formând organul mobil al războiului de țesut, care permite menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură Si: brâglă (1). 4 (Reg; îe; îf vătală) A fi (sau a intra) la vătale A îndeplini sau a începe să îndeplinească cea mai anevoioasă muncă. 5 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre cele două bare de lemn verticale care se sprijină pe ceafa jugului. 6 (Reg; la moară) Fiecare dintre cele patru bare de lemn care susțin coșul.

scoabă¹ sf [At: GCR I, 172/8 / V: (reg) ~avă, scob sn (Pl: scoburi) / Pl: ~be / E: bg скоба cf scobi¹] 1 (Adesea urmat de determinarea „de fier”) Piesă metalică, de obicei din oțel, formată dintr-o bară cu capetele ascuțite și îndoite în unghi drept, folosite mai ales la construcții provizorii pentru fixarea între ele a unor piese de lemn sau, uneori, de piatră Si: (reg) capeie, cloambă (3). 2 (Ca termen de comparație) Persoană slabă și uneori cocârjată din cauza slăbiciunii. 3 (Reg; îe) A se face sau a fi (făcut) ~ A slăbi foarte tare sau a fi extrem de slab. 4 (Rar; d. ființe; îe) A se face ~ A se ghemui (2). 5 (Rar; pex) Durere fizică vie care se manifestă ca o înțepătură de scoabă (1). 6 (Spc) Element din sârmă de oțel sau din alamă, folosit la îmbinări în industria confecțiilor din piele. 7 (Pfm; dep) Persoană (foarte) slabă, adesea tânără și gârbovită. 8 (Pfm; pex) Femeie slabă și rea. 9 (Reg; dep) Vită slabă, prăpădită. 10 (Arg) Unealtă veche, stricată. 11 (Reg; la car sau la căruță) Bară de fier îndoită la unul dintre capete sau bucată de lemn lungă și îngustă care ține legați carâmbii loitrei la mijlocul spetezelor Si: (reg) cercel (13), ghermec. 12 (Reg; la car sau la căruță) Bucată (pătrată) de fier care leagă proțapul de cruce. 13 (Reg; la car sau la căruță) Cui de fier cu sare se fixează butucul pe perinoc. 14 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre ghearele de fier între care se fixează buștenul pentru a fi tăiat. 15 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre inelele de fier de care sunt prinse scoabele (14) Si: (reg) sponcă. 16 (Reg; la joagăr) Rac de fier (în care intră pânza). 17 (Reg; la plută) Gânj în care se fixează cârma. 18 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Fiecare dintre bucățile de fier îndoite ca o scoabă (1) și fixate în ușă, în care se mișcă ivărul la zăvoarele simple, sau drugul de lemn, la încuietoarele de lemn. 19 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Bucată de fier sau de lemn îndoită ori tăiată ca o scoabă (1) și fixată în ușorul ușii, în dreptul zăvorului, pentru a intra² în ea ivărul sau drugul de lemn. 20 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Zăvor. 21 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Daltă (cu tăiș semicircular) Si: ghin (1). 22 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Teslă. 23 (Reg; la tâmplărie, dulgherie, dogărie) Cripcă (pentru curățarea doagelor vechi). 24 (Reg; la tâmplărie, dogărie, dulgherie) Lămbuitor. 25 (Reg; îf scob) Unealtă de dogărie, dințată, cu care se trage gardina la butoaie. 26 (Reg; la tâmplărie) „Cusătură de strungărit”. 27 (Reg) Daltă scobită, cu cuțitul pieziș, folosită de rotari. 28 (Reg) Cuțitoaie (a potcovarului). 29 Unealtă în formă de cuțit îndoit la capăt, folosită pentru desfăcut și răzuit fagurii. 30 Placă sau bară metalică, cu 2, 3 sau 4 proeminențe ascuțite, cu care se execută operația chirurgicală de fixare a fragmentelor osoase ale unei fracturi. 31 Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, nisetrul, cega. 32 (Bot; reg; șîs ~be-n cur) Măceașă. 33 (Bot; reg; lpl) Măceș (Rosa canina).

vătală s.f. (ind. casnică; la războiul de țesut) Partea de sus a dispozitivului în care se fixează spata, alcătuită dintr-o scîndură de lemn bombată la mijloc și dispusă orizontal, care se apucă cu mîna. ♦ Ext. Partea de jos a acestui dispozitiv, formată dintr-o bară de lemn, paralelă cu cea de sus. ♦ Spec. Dispozitiv în care se fixează spata, împreună cu cadrul de lemn în care este montat acesta, formînd organul mobil al războiului, care permite dirijarea suveicii prin rost, repartizează firele de urzeală în lățime și îndeasă firul de bătătură. • pl. -e. și (pop.) vatală, văteală, batală s.f. /<bg. ватала.

MANDRÍNĂ s. f. (Tehn.) Dispozitiv în care se fixează o piesă de prelucrat; unealtă cu ajutorul căreia se face prelucrarea unei piese. Mandrină port-burghiu. NOM. MIN. I, 101. Pentru a fabrica tuburi prin acest procedeu, avem nevoie de un mandrin. IOANOVICI, TEHN. 151. Piesele scurte și de diametre mai mari se fixează numai la unul din capetele lor într-un manșon sau mandrină, solidară cu arborele mașinei. ORBONAȘ, MEC. 272. Mandrina universală. id. ib. 273, cf. 120. ♦ Aparat pentru fixarea etanșă. Cf. DP. Pl.: mandrine. – Și: mandrin s. n. – Din fr. mandrin.

MARCATOR s.n. 1. Unealtă folosită pentru a fixa locurile cuiburilor de însămînțare. 2. Dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. [< marca + -tor].

MARCATOR, -OARE I. s. m. f. cel care jalonează un teren, un traseu. II. s. n. 1. unealtă agricolă pentru fixat locurile cuiburilor de însămânțare. 2. dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri. 3. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. 4. glonț trasor. III. s. m. (sport) cel care marchează puncte, goluri pentru echipa sa. (< marca + -tor)

PORTSCHI, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port¹- + schi.

BIBLIORAFT, bibliorafturi, s. n. Clasor mobil pentru păstrarea corespondenței, actelor etc., format din coperte de carton, cu un dispozitiv metalic interior care permite fixarea și manipularea ușoară a hîrtiilor. – Pronunțat: -bli-o-.

PORTUNEALTĂ, portunelte, s. f. Dispozitiv de prindere sau de fixare a unei unelte cu care se prelucrează o piesă tehnică; portsculă.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A lua, a apuca (ceva) cu mîna, cu ajutorul unui instrument etc. Prinde cu cleștele bucata roșie de fier. SADOVEANU, O. I 391. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată-mare, Bujor prinde-o sărutare. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și arătînd partea de care se apucă) M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. (Intranz.) Cheamă pe zînă și-i zice: «prinde c-o mînă de această parte de crăpătură și cu cealaltă mînă de ceea parte». SBIERA, P. 36. ◊ Expr. A prinde foc cu gura = a face tot posibilul pentru a izbuti. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Parcă) a prins pe dumnezeu de (un) picior, se zice cînd cineva are o bucurie mare, neașteptată. Să fi văzut bucuria bătrînului, gîndeai că a prins pe dumnezeu de picior, așa era de voios. RETEGANUL, P. V 11. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, O. A. 125. (Rar) A-l prinde pe cineva sau (intranz.) a-i prinde cuiva mîna (la ceva) = a se pricepe la ceva, a fi îndemînatic. După ce... mai crescu băiatul și începuse să-i prinză mîna la mai multe lucruri, nevoia îl învăță să facă brînză, jintiță, unt. POPESCU, B. IV 41. Acesta este un om din felul acelora de care se zice: îl prinde mîna la toate. BOLINTINEANU, O. 337. (Refl.) A se prinde (cu cineva) de piept V. piept. ♦ (Cu complementul «loc», p. ext. «slujbă», «dregătorie») A ocupa, a reuși să apuci. Toți alergau gîfîind întrecîndu-se pentru a prinde cîte un loc mai bun de unde să vadă acostarea vaporului. BART, E. 75. Au venit alții mai înainte și au prins toate locurile bune ale diligenței. La TDRG. Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt oricare fie Să prindă o așa cam grea dregătorie. DONICI, F. 60. ♦ (Mai ales despre animale) A apuca cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîni. RETEGANUL, P. XV 58. Racu îl prinde de degete și îl strînge cît ce poate. ȘEZ. I 280. ◊ Intranz. Prinse cu dinții de piele s-o mai întindă. Cum prinse, cum nu prinse, destul că-i scăpă pielea dintre dinți. RETEGANUL, P. I 58. ♦ A fixa imobilizînd. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă și prinde coada ursului ca într-un clește. CREANGĂ, O. A. 296. 2. Tranz. Fig. A percepe; a cuprinde (cu ochii, cu urechea, cu mintea). Încerca, în vîrfurile picioarelor, să privească peste umărul oamenilor și să prindă o vorbă, să înțeleagă. DUMITRIU, N. 9. Din creasta dealului, mai departe, cît poți prinde cu privirile, cîmpuri, nesfîrșite cîmpuri. STANCU, D. 20. De sus, din postul său de observație... prindea orice mișcare. BART, E. 54. ◊ Absol. Între timp, enervat... am căutat să prind cu urechea. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) În curînd urechile îi prinseră zgomote de pași ușori. MIHALE, O. 505. Ochii lui, cerniți de truda vîrstei, umezi de aduceri-aminte și căinți, prinseră mișcarea grăbită și furișată în același timp. SADOVEANU, O. VIII 237. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. ◊ (Intranz., în expr.) A prinde de veste = a băga de seamă (din timp); a-și da seama. N-am prins de veste cînd s-a topit vara și cînd au coborît cele dintîi vînturi reci, purtînd peste miriști întîii nori de toamnă. C. PETRESCU, S. 119. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid. EMINESCU, O. I 147. Unii însă... prinseră mai dinainte de veste și fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieții lor. ODOBESCU, S. I 425. ◊ (Regional) A-i prinde (cuiva) de veste (sau de știre) = a observa pe cineva, a-și da seama de prezența cuiva, de gîndurile sau sentimentele cuiva. Abia le prinzi de veste Cînd vin. BOLLIAC, O. 89. Mîndra mea s-a măritat Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins, Și din gură-așa mi-a zis: – Dragul meu, nu fi așa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, P. P. 17. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se apuca de... (pentru a se sprijini); a se agăța, a se atîrna, a se anina. Atunci am întins mîinile și m-am prins de cineva. SAHIA, N. 78. Văzînd biata copiliță malul, s-au prins de niște crengi ce spînzura în apă, și au ieșit la uscat. SBIERA, P. 297. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă. EMINESCU, O. I 154. (Tranz.) Cu mîinile prinse în balustradă, cu genunchii îndoiți, îmi țiu echilibrul. BART, S. M. 16. ◊ Expr. (Rar) A se prinde cu mîinile de vatră = a începe să se chivernisească, a se înstări. N-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră. CREANGĂ, P. 140. 4. Refl. A se lua de mînă cu alții pentru a face o horă, pentru a dansa; a-și face loc între dansatori, luîndu-se de mînă cu ei; p. ext. a intra pentru prima dată în horă, a începe să umble la horă. Cînd o fată sau un băiat s-au prins în horă, capătă îngăduință de a se duce singuri la bîlci. STANCU, D. 394. Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mîni și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei, vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Dacă te prinzi în horă trebuie să joci (= dacă te apuci de o treabă, trebuie s-o duci pînă la capăt). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mîinile, cu brațele. V. îmbrățișa. Îl prinsei în brațe și strigai: – Ioane, frate Ioane! nu mă cunoști? SADOVEANU, O. I 420. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. El s-așază lîngă dînsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc. EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. reciproc. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă. EMINESCU, O. I 154. Flăcăii, deodată, Se-ncleaștă de aproape, cu brațele cruciș... se prind de mijloc, în sus, pe rînd. BELDICEANU, P. 63. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a pune mîna) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). Nu traseră deci, și de prins nu putură să-l prindă. CAMIL PETRESCU, O. II 133. Și grabnic eunucii șe-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin și-l prind. COȘBUC, P. I 53. Era să mă prindă și să mă ucidă leșii. ALECSANDRI, T. II 21. ◊ (Poetic) Se joacă lacul Herăstrău Ca un copil cu-a lui oglindă Și-ncearcă soarele să-l prindă în vii culori de curcubeu. D. BOTEZ, F. S. 45. ◊ (Urmat de determinări arătînd modul capturării) Pasămite împăratul umbla să prindă pe hoț prin viclenie. ISPIRESCU, E. 376. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătuși să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. Mult a trebuit pînă l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios. EMINESCU, N. 56. (Refl. pas.) Prin streji și prin carauli S-au prins trei oameni străini. TEODORESCU, P. P. 102. (Refl.) Se va prinde singură, aici, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde. DAVILA, V. V. 150. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) ca din oală v. oală. (Rar) A se juca de-a prinde-mă = a se juca de-a prinselea, v. prins¹. Fantastica simfonie, mînată cînd încoace cînd încolo de lunecarea nestatornică a unor valuri de vînt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz. HOGAȘ, M. N. 87. ♦ A înhăța, a capta, a apuca. Prinde mîța șoareci. SADOVEANU, O. I 331. În ziua cea dintîi au prins toată ziua la pește și n-au putut da de mreană. SBIERA, P. 119. Dacă se întîmplă să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul; ți le prindea cu mîna din zbor. CREANGĂ, P. 245. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul (= cine vrea să facă două lucruri deodată nu isprăvește pe nici unul; cine urmărește să cîștige două lucruri deodată le pierde pe amîndouă). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă cu ce are de gînd să facă nu reușește nimic). 2. A surprinde (pe cineva) asupra unei fapte săvîrșite pe ascuns; a descoperi că cineva a săvîrșit o faptă nepermisă; a afla, a da de gol. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Cu precizarea faptei săvîrșite) Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr... și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II 25. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac (sau cu ocaua mică) v. mîță, oca. ♦ A încurca (pe cineva) cu vorba, a face ca cineva să se încurce în răspunsuri. Văzînd boierul că au rămas acuma pe jos [în discuția cu fata] și-au bătut mult timp capul, cu ce-ar putea-o prinde? SBIERA, P. 222. 3. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva care tocmai trebuie să plece; a da (pe neașteptate) de cineva, a întîlni pe cineva. A plecat la București... încercați... poate-l mai prindeți în curte. GALAN, B. I 25. De vreo lună nu-l mai prinde nimeni acasă. SADOVEANU, N. F. 139. Cît era ziua de mare gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii, acolo îi ținea la sfaturi. SLAVICI, N. I 59. ◊ Expr. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta în loc nici o clipă. Cum să taci, cînd tot într-una, nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii. CONTEMPORANUL, I 405. ♦ A sosi la timp pentru a găsi un vehicul care este gata de plecare. Pînă la prînz avem încă timp să prindem trenul, peste noapte să ajungem la Iași. C. PETRESCU, S. 189. ♦ A se sprijini. Murgul sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare și acum pășea pufnind spre mal. SADOVEANU, O. I 32. ◊ Fig. Pe jilțu-mi lîngă masă, avînd condeiu-n mînă... scriu o strofă dulce pe care o prind din zbor. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a profita de ocazie, a nu scăpa prilejul favorabil. (Rar) A-și prinde vreme = a-și face, a-și găsi vreme. După plecarea lui Lică, ea îl trase pe Ghiță la o parte și-i grăi: – Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd îți prinzi vreme. SLAVICI, O. I 142. ♦ A da peste cineva, a ajunge pe cineva. Ne prinde ploaia, Niță! vorbi iarăși unul dintre cei doi. PAS, L. I 51. Iac-așa mîncăm noi, domnule, cum apucăm și unde ne prinde vremea. C. PETRESCU, C. V. 139. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. Începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. STĂNOIU, C. I. 130. Și deodat-așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă! COȘBUC, P. I 131. Vîntul jalnic bate-n geamuri Cu o mînă tremurîndă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Poetic) Buruienile prinse de spaimă Se adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. ◊ (Despre boli) Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi... de-oi ști că o prinde gălbenarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. 856. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a prins ! = ce ți s-a întîmplat? ce ți-a venit? ce te-a găsit? Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. ◊ (În locuțiuni verbale) A prinde tovărășie = a se întovărăși. Tatăl meu a avut o bostănărie, și la acea bostănărie prinsese tovărășie și tatăl măriei-tale. ȘEZ. IV 4. (Rar) A prinde prieteșug = a se împrieteni cu cineva. Era atunci în Transilvania, lîngă prințul Bathori, un nunciu al papei... Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. BĂLCESCU, O. II 184. ♦ A absorbi. Cînd te prinde munca, tot timpul ți-e gîndul la ea. V. ROM. decembrie 1950, 161. Înainte, își mai căuta unul un frate; văduva, locul unde a fost îngropat bărbatul. Pe urmă s-au liniștit cu toții. Pe om îl prinde viața îndată. C. PETRESCU, Î. II 207. III. Tranz. (De obicei urmat de determinări arătînd locul, instrumentul etc.) A fixa legînd, agățînd, aninînd. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. SADOVEANU, O. I 362. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea. ALECSANDRI, P. P. 142. ◊ Expr. A prinde (sau a lega) gura pînzei v. pînză. A nu-l (mai) prinde pe cineva locul (mai rar starea) = a nu avea astîmpăr, a nu-și afla locul, a nu putea sta locului (ca urmare a unei tulburări sufletești). Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26. Din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian, Negru ca corbul, Iute ca focul, De nu-l prinde locul. ALECSANDRI, P. P. 388. ♦ A fixa un obiect într-un dispozitiv al unei mașini-unelte pentru a fi prelucrat. ♦ A învălui. Al doilea val o prinse [lotca] de-a latul, o ridică la cîțiva metri înălțime, o apucă în creastă. DUMITRIU, P. F. 28. ♦ Refl. A se agăța (de sau în ceva). Scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea, cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului însă o smuci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Voi să fugă ca celelalte; dar rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ Intranz. (Învechit și popular) A se înfige (în ceva). Cătănile merg plîngînd, Pe părinți rău blăstămînd, De ce ei i-au făcut Așa nalți și subțirei Să prindă plumbul în ei. HODOȘ, P. P. 226. ♦ A îmbina între ele (însăilînd sau cosînd) părți ale unui obiect de îmbrăcăminte. Prinde gulerul la cămașă. ♦ Fig. A înregistra (și a reda prin mijloace artistice) aspecte din lumea înconjurătoare. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, B. 89. Arta nu va putea reproduce schimbarea expresiunii feței la un om, nu va putea prinde pe pînză decît o singură expresiune a feței. GHEREA, ST. CR. II 51. 2. Tranz. (Cu privire la animale de tracțiune) A pune în ham sau la jug; a înhăma, a înjuga. Boii-i vei prinde-n, jug... și-i mîna boii-ncet. RETEGANUL, P. IV 26. Atunci fiul craiului mînios îi mai trage [calului] un frîu... apoi îl prinde în căpăstru. CREANGĂ, P. 195. Boișorii și-i prindea Și s-apuca d-a ara. BIBICESCU, P. P. 311. 3. Tranz. (Învechit și popular, urmat de un al doilea complement) A atrage la sine (ca prieten, ca rudă), a angaja (ca dregător, ca slujbaș). Unul zice-i agă, cellalt spătar; De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar! ALECSANDRI T. I 121. Voinice hușean, Tînăr moldovean, Pas’ măre, de-l scoate, Din gură de șarpe, Din răcori de moarte, Că te-o prinde frate. TEODORESCU, P. P. 448. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Susano, știi una?... – Îmi vine să mă prind argat la voi. ALECSANDRI, T. I 263. A doua zi ei s-au prins jitari la oamenii din acel sat. ȘEZ. I 261. ♦ Refl. A se lega sau a se asocia cu cineva. Acum să merg să văd ce face biata mamă, apoi să caut pe Floarea-nfloritul, să mă prind cu el frate de cruce. RETEGANUL, P. V 34. Ce frumos era în crînguri Cînd cu ea m-am prins tovarăș. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Neobișnuit, construit cu dativul) Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. (Expr.) A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta pentru cineva (ca chezaș). ◊ Refl. reciproc. În mai multe zile făcu fetița așa, adecă dăduse mîncarea și băutura la roaba din pivnița zmeului, pînă-n urmă se prinseră prietene bune. RETEGANUL, P. I 35. Văd că și-n tine este putere, măcar că ești așa de mic! Hai dară să ne prindem fîrtați și vină cu mine la ceialalți zmei. SBIERA, P. 178. Apoi, mări cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea Pe balauri de stirpea. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. Refl. A se angaja la ceva, a se lega (cu cuvîntul), a-și da cuvîntul; a promite. Să vie aici... să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, P. P. 17. Tata era om cuprins... încît el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui. GANE, N. II 191. Am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. CREANGĂ, P. 80. ♦ A face prinsoare, a pune rămășag. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. DELAVRANCEA, H. T. 54. Veți fi citit prin cărți ori prin gazete zicîndu-se mărul discordiei. Eu mă prind că nici nu visați ce bîzdîganie mai este și aia. ISPIRESCU, U. 2. M-aș prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaște. FILIMON, la TDRG. ♦ A se lua cu cineva la întrecere, a rivaliza. Vezi, măi drace! Nu ți-am spus eu să nu te prinzi tu cu mine la șuierat! SBIERA, P. 261. ◊ Tranz. A accepta, a primi; a se învoi. Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul. ISPIRESCU, L. 195. (Refl.) Nu te prinzi a-mi vinde vreun ou și mie? Ți-aș plăti. La TDRG. Boieriul, neînțelegînd sfaturile și crezîndu-le fleacuri, nu se prinse, ba încă să și cam mînie. ȘEZ. VI 150. ◊ Expr. A-și prinde mintea (cu cineva) = a lua în serios spusele cuiva, a acorda prea multă atenție vorbelor cuiva; a-și pune mintea cu cineva. El e om bărbat N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva, a adera la ceva și a rămîne în strînsă atingere. Se prind scînteile în iască. STANCU, D. 255. Ți se prindea pleoapă de pleoapă... de ger ce se pornise. DELAVRANCEA, H. T. 251. Păreții erau negri de șiroaie de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis, De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cînd cineva nu are imbold la lucru. Toată ziua am fost indispus. Nu se prindea lucrul de mine. C. PETRESCU, Î. II 185. ♦ A i se opri cuiva privirea pe ceva. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A se împreuna, a se suda. Atuncea au luat voinicul pe moșneag... i-au pus ochii la locul lor și i-a uns întîi cu apă moartă și s-au prins. SBIERA, P. 40. Răpede pune capul lui Harap-Alb la loc... toarnă apă moartă să steie sîngele și să se prindă pielea. CREANGĂ, P. 278. ♦ A se declanșa. Pulberea n-a prins. 2. Refl. (Despre mîncare, somn etc.) A folosi, a prii; p. ext. a cuprinde (pofta de... ). Nu se prindea somnul de mine. C. PETRESCU, S. 117. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166. Mai de multe ori ea încă la masă dacă ședea Se scula mai mult flămîndă, de dînsa nu să prindea. PANN, P. V. III 38. (Tranz., în expr.) A-și prinde pofta (sau foamea, setea etc.) = a-și satisface (parțial) pofta (foamea etc.). Și cînd ajunge la cuptiori, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. CREANGĂ, P. 293. Ia dă-mi și mie niște ouă ca să-mi prind pofta măcar. id. ib. 63. A(-și) prinde o nevoie (sau nevoile) cu ceva = a face față unei împrejurări (avînd cele trebuitoare), a-și satisface o trebuință. Pensia... nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. (Rar) A prinde cuiva o nevoie = a ajuta cuiva să iasă dintr-o încurcătură, să facă față unei situații. Dragii mei! Vedeți că noi am trăit bine pîn-acuma și v-am prins și eu cînd și cînd cîte o nevoie. SBIERA, P. 116. (Intranz.) A-i prinde cuiva bine v. bine¹. 3. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva, fig. despre gesturi, atitudini) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. Te prinde redingota bine. Sînt mîndre ghetele de lac: Zîmbești încrezător în tine. TOPÎRCEANU, B. 67. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Le prinde cămașa cu altițe de minune, și-s frumușele coz! ALECSANDRI, T. 656. ◊ (Poetic) Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mîndru lacrimele-l prind. EMINESCU, O. I 82. V. 1. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe. În sobă focul prinse a dudui vesel și Casandra se învîrtea de colo pînă colo, rînduind oalele. DUNĂREANU, CH. 111. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște. IOSIF, P. 30. Copiliță, liță, fa, Mai dat-ai gura cuiva? Ea prinse a se giura. ALECSANDRI, P. P. 313. ◊ Expr. (Regional) A-și prinde treabă cu cineva = a intra în legătură cu cineva cu care n-ai vrea să ai de-a face. Venea ca un nebun spre rîu... L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. COȘBUC, P. 1242. (Refl.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a intra în vorbă cu cineva, a sta de vorbă. O să creșteți, o să-nvățați și-o să vă fie mai ușor vouă, îți spunea mama cînd te prindeai cu ea la vorbă. PAS, Z. I 142. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră asfințit; se prinseră la vorbă. RETEGANUL, P. IV 21. După ce și-au dat ei bună calea și și-au mulțămit unul altuia, s-au prins amîndoi la vorbă. SBIERA, P. 22; b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... Aseară, la Ștefan-vodă, S-au prins boierii la vorbă Să facă d-o vînătoare, Vînătoare de plimbare. TEODORESCU, P. P. 505. 2. Refl. (Popular) A se apuca de ceva, a se angaja într-o acțiune, a porni la lucru. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă, pentru ce și cum? COȘBUC, P. I 246. Văzîndu-se încărcată cu lucruri cari întrecea puterile ei, nu știa de ce să se prindă biata nenorocită. SBIERA, P. 313. Care din voi se prinde, în zi de sărbătoare, La trîntă voinicească cu mine, măi flăcăi? BELDICEANU, P. 62. ♦ (Cu determinarea vagă) A-și pune mintea cu cineva, a se măsura cu... Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: «Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine!». COȘBUC, P. I 126. Ce aveam să fac? Le-am răbdat, că doară n-o să mă prind cu el. RETEGANUL, P. II 57. VI. Tranz. 1. (Învechit și popular) A obține, a ajunge în posesia unui lucru, a se alege cu ceva; a primi, a căpăta, a dobîndi. Cam ce să prindeți voi pe pește? DELAVRANCEA, O. II 264. Îi pămînt mult și bun... numai pe perje prind sume mari de bani. ALECSANDRI, T. 256. Unul avînd o moșie... Se apucă și o vinde, Prinde pe dînsa ce prinde, Și își cumpără îndată O sanie minunată. PANN, P. V. II 70. ♦ Fig. A-și însuși cunoștințe, a învăța (de la altul), a căpăta deprinderi. Cunosc eu un cîntec l-am prins de la tăicuțu. DAVIDOGLU, M. 59. Care cum putea să prindă învățătura. STANCU, D. 228. Știam... că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu și pentru aceea îi prindeam apucăturile. SLAVICI, O. I 72. ◊ Refl. Mitru stă și stă gîndind, De el multe nu se prind. COȘBUC, P. I 80. 2. A căpăta o înfățișare, o calitate nouă, un aspect nou. Ar fi vrut... să se așeze jos nițeluș, pînă mai prinde puteri. STANCU, D. 16. De vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii, la arminden beți pelin. BELDICEANU, P. 54. Toate mulțămirile îmi vin deodată... Parcă am prins aripi ca să zbor la București. ALECSANDRI, T. I 277. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi v. piatră. ◊ Expr. A prinde carne (sau seu) = a deveni mai gras, a se îngrășa. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Ce mă necăjește mai rău de vreo două săptămîni încoace e o jigodie de purcel... că nu prinde seu pe el de loc. STĂNOIU, C. I. 116. Coana Frăsinica, deși se sculase după boală, nu prindea nici dram de carne pe ea. SANDU-ALDEA, U. P. 175. Cînd prinde mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de alții cînd a ajuns la o situație înaltă, să se fudulească, să fie obraznic. Dacă este... să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dînșii că și ei sărmanii sînt oameni. Hei! dragele mele vere... Să te ferească dumnezeu, cînd prinde mămăliga coajă. CREANGĂ, P. 209. A prinde minte (sau, intranz., a prinde la minte) = a cîștiga experiență, a deveni mai înțelept, a se face om de treabă. Dănilă mai prinsese acum la minte. CREANGĂ, P. 50. I-am dat numai vreo 30 de lovituri de frînghie ca să prindă la minte. CONTEMPORANUL, VII 103. Frunză verde foi de linte, Măi bărbate-am prins la minte. ȘEZ. I 13. (Intranz.) A prinde la inimă (sau, tranz., a-și prinde inimă, rar, inima) = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. A intrat în cîrciumă... să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu. CARAGIALE, O. III 43. Harap-Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Auzind de asalt, soldații au început a chiui ș-a bea dintr-o ploscă, ca să prindă la inimă. ALECSANDRI, T. II 22. A prinde (la) viață = a căpăta putere, tărie; a se înviora. Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strînge la pept Ș-o leagănă-ncet. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Cîinele a prins și el dușmănie de moarte împotriva omului. POPA, V. 345. Bietul părinte Ghermănuță!... Atîta dragoste prinsese el pentru mine într-un timp așa de scurt! HOGAȘ, M. N. 155. Văzînd aceasta, țiganca prinse frică și mai tare. SBIERA, P. 111. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A se dezvolta, a crește. După ce au prins ei și în trup și în putere, s-au îmbrăcat... și, trecînd apa, au mers la o casă. SBIERA, P. 113. VII. Refl. și intranz. 1. (Despre plante) A dezvolta rădăcini, a-și înfige rădăcinile în pămînt, a începe să se hrănească prin rădăcini (după o transplantare); (despre altoaie) a se dovedi viu, a da mugur. Colțul ierbii brumate a prins. DRAGOMIR, P. 5. O humă sură și jilavă pe care nu se prinde... nici troscot, nici ciulini. ODOBESCU, la TDRG. Trei garoafe-n poartă-am pus. Cîte trele mi s-au prins, Mi s-au prins și-a-mbobocit. ȘEZ. V 13. ◊ (Tranz., în expr.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a căpăta rădăcini; fig. a se fixa (într-un loc), a căpăta stabilitate, p. ext. forță, putere, autoritate. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decît aceea cînd vede că este ascultat de cătră alții și că vorbele lui prind rădăcini. SLAVICI, O. I 57. Eu n-am nici casă, nu am nici masă, Nici cît o plantă nu am noroc. Sparanga însăși crește sub leasă, Eu rădăcină nu prind de loc. ALECSANDRI, T. I 370. Treizeci de ani căra Ion apă cu gura... și uda tăciunele, care în urmă prinse rădăcini, crescu, înflori și făcu poame. ȘEZ. V 36. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului, vorbe, atitudini, uneltiri) A găsi crezare, a fi luat drept bun, valabil. Vrei să mă încerci cu amăgelile voastre vechi Nu mai prind! C. PETRESCU, A. R. 21. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decît mine și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins. CARAGIALE, S. N. 172. Spînul văzînd că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ Unipers. Nu umbla cu mofturi că nu se prinde. VLAHUȚĂ, la TDRG. VIII. Refl. (Despre lapte) A se închega (adunîndu-se deasupra smîntîna și dedesubt laptele acru). Cînd punea mama laptele la prins, eu... de pe a doua zi și începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se înstărească, să se chivernisească. Dacă nu curge – pică. Pînă ce prinzi cheag. Astăzi cu gazetăria se cîștigă bune parale. C. PETRESCU, C. V. 125. (Cu o construcție neobișnuită) Curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră... și cheagul se prinse, veselia se împrăștie. DELAVRANCEA, S. 227. – Forme gramaticale: perf. s. prinsei, part. prins. – Prez. ind. și: prinz (DELAVRANCEA, O. II 131).

CRANIO- „craniu, cutie craniană”. ◊ gr. kranion; „craniu” > fr. crânio-, it. id., engl. id., germ. kranio- > rom. cranio-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., cefalocel*; ~clast (v. -clast), s. n., instrument, obstetrical utilizat în cranioclazie; ~clazie (v. -clazie), s. f., operație obstetricală de zdrobire și de extragere a craniului unui făt mort, realizat cu ajutorul cranioclastului; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care permite radiografia craniului; ~grafie (v. -grafie), s. f., radiografie a craniului, realizată-cu ajutorul unei substanțe de contrast; sin. craniogramă; ~gramă (v. -gramă), s. f., craniografie*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în craniologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază, forma și dimensiunile craniului; sin. cranilogie; ~malacie (v. -malacie), s. f., proces de înmuiere a oaselor craniene; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și a indicilor cranieni; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară dimensiunile craniului; ~pagi (v. -pag), s. m. pl., monștri gemelari dubli, reuniți prin extremitățile cefalice; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile craniului; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de transplantare și degrefare a unui material osos la nivelul bolții craniene; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a cutiei craniene; ~stat (v. -stat), s. n., 1. Dispozitiv utilizat pentru localizarea și fixarea craniului, în vederea executării unei radiografii. 2. Suport folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., malformație congenitală a craniului, care se datorează unei sinostoze a oaselor capului; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical pentru deschiderea craniului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Deschidere sau perforare a craniului letal în cursul nașterii, în caz de hidrocefalie sau de făt mort. 2. Operație chirurgicală de secționare a cutiei craniene pentru a se putea ajunge la o tumoare cerebrală; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., făt gemelar teratologic, format prin alipirea craniilor și a toracelor.

cameră sf [At: MACEDONSKI, O. I, 140 / Pl: ~re / E: it camera, fr caméra, eg camera] 1 Încăpere într-o clădire Si: cămară (1), odaie. 2 (Îs) ~ de culcare Dormitor. 3 (Îs) ~ mobilată Cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. 4 (Îs) ~ de lucru Birou într-o casă particulară. 5 (Îs) Muzică de ~ Compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 6 (Îs) ~ obscură încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice. 7 Dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, pe un ecran (sau pe un clișeu), imaginea răsturnată a unui obiect. 8 (Îs) ~ de comandă încăpere specială în care se efectuează, în mod automat, controlul și conducerea unei întreprinderi, a unei acțiuni, campanii etc. 9 (Îs) ~ frigorifică (sau refrigerentă) Încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 10 (Îs) ~ de combustie Spațiu în care arde un combustibil, într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă, în vederea folosirii energiei gazelor rezultate. 11 (Îs) ~ ra cartușului Partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde are loc explozia pulberii. 12 (Îs) ~ de luat vederi (sau de filmat) Aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică. 13 (Îs) ~ fotografică Camera neagră a unui aparat fotografic. 14 (Îs) ~ de sunet Aparat folosit în cinematografie pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă. 15 (Îs) ~ de transpunere Aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor în cinematografie. 16 (Îs) ~ de televiziune (sau ~ videocaptoare) Aparat complex, cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 17 Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule. 18 Balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer, la mingile de sport. 19 (Pex) Recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. 20 (Îs) ~ de captare Construcție de zidărie (de obicei subterană) cu pereții etanși, care captează apele de izvor, le ferește de infectare și le ține la dispoziție pentru consum. 21 (Îs) ~ de vizită Mică construcție subterană din zid sau beton, servind la coborârea în adâncime pentru controlul și manipularea instalațiilor subterane. 22 (Îs) ~ de gazare încăpere etanșă pentru exerciții sau pentru experiențe care se fac într-o atmosferă gazată. 23 (Zlg; Îs) ~ paleală sau ~ ra mantalei Spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. 24-26 (Îs) Camera Superioară Senat (cu localul și personalul aferent). 27-29 (Îs) Camera Inferioară (sau Camera Deputaților) Prima instanță legislativă în unele țări (cu localul și personalul aferent). 30-32 (Înv; îs) Camera de Punere sub Acuzare Instanța care confirmă sau infirmă mandatele de arestare (cu local și personal). 33 (Îs) Camera de Consiliu Jurisdicție instituită pentru a judeca urgent și cu dezbateri sumare anumite procese. 34-36 (Iuz; îs) Camera de Muncă Instituție (cu local și personal aferent) care se ocupă de problemele muncitorilor și arbitrează conflictele de muncă. 37-39 (Iuz; îs) Camera de Comerț și Industrie Instituția (cu local și personal aferent) cu caracter privat care apără interesele agenților privați dintr-o anumită regiune, înregistrarea firmelor, declararea falimentului, lichidarea contractelor cambiale etc. 40-42 (Iuz; îs) Camera de Comerț Exterior Instituție bugetară (cu localul și personalul aferent) care se ocupa cu participarea țării la târgurile internaționale, cu organizarea expozițiilor în țară, cu propaganda și reclama comercială etc.

telemetru sn [At: COSTINESCU / Pl: ~re / E: fr télémètre] 1 Instrument optic folosit pentru măsurarea distanței dintre locul unde este instalat instrumentul și un punct depărtat sau inaccesibil. 2 Dispozitiv atașat aparatului fotografic, care fixează imaginea prin reglarea distanței focale în funcție de depărtarea până la obiectul de fotografiat.

strâns², ~ă [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rins / Pl: ~nși, ~e / E: strânge] 1 a (D. obiecte sau d. ființe, mai ales d. oameni ori d. părți ale corpului lor) Asupra căruia este exercitată (cu ceva) o presiune (puternică) din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: apăsat² (1), presat. 2 a (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care apasă, continuu și într-o parte, în mai multe părți sau din toate părțile, corpul ori părți ale acestuia (provocând jenă sau durere). 3 a (Rar; pex) Strâmt (5). 4 a (Asr; fig; d. dispoziții, ordine etc. sau d. aprecieri, păreri, metode etc.) Sever² (1). 5 a (D. obiecte sau d. părți ale acestora ori d. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este prins (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și care este ținut (cât mai) aproape de sine, nelăsând, un timp, să se îndepărteze, să scape etc. din mână Si: încleștat. 6 a (D. oameni sau d. corpul lor; de obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) Care este cuprins (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișat, înlănțuit. 7 a (D. sfori, curele, lanțuri etc. sau d. comprese, pansamente etc. ori d. părul lung) Legat sau înfășurat (foarte) tare în jurul a ceva sau a cuiva, ca să nu se (mai) desfacă (ușor). 8 a (Rar; d. persoane) Încins peste mijloc. 9 a (D. modul de legare, de înfășurare etc.) Care este făcut, lipit (foarte) mult de obiectul pe care-l leagă, exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 10 a (D. frâu) Ținut întins, încordat pentru a stăpâni, a conduce calul. 11 a (D. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. dintre oameni sau dintre grupări, colectivități etc. umane) Care devine (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: cimentat² (15), consolidat (1), întărit. 12 a (Pan; d. raporturi între organele unui organism, între elementele unui tot, între obiecte aparent disparate sau între fenomene naturale, sociale, economice etc., între concepte, noțiuni etc. ori între activități, mentalități etc.) Care este (și se manifestă) direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente etc. 13 a (Rar; d. încăperi, recipiente etc. sau d. volumul acestora) Mic. 14 a (Îvr) Mic. 15 a (Îvr) Subțire (7). 16 a (Înv; d. sensul cuvântului; îoc larg) Restrâns. 17 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care cuprinde un număr redus de cuvinte. 18 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care este exprimat în cuvinte puține Si: concentrat² (9), concis (1), laconic, lapidar, scurt, succint, sumar, telegrafic. 19 a (Fig; d. modul de a gândi; d. raționamente, argumente etc.) Bine închegat și precis. 20 a (D. pleoapele, ochii, buzele etc. oamenilor) Care este închis (foarte) tare, având lipite între ele părțile mobile. 21 a (D. fruntea, buzele etc. oamenilor) Care este încrețit (în semn de nedumerire, de nemulțumire etc.). 22 a (D. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) Care este încleștat (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 23 a (Îe) (A fi) cu mâna ~ă sau ~ la mână (ori la chimir) sau mână ~ă (A fi) socotit la bani, econom. 24 a (Pex; îae) A fi zgârcit. 25 a (D. țesături hârtie, haine etc.) Adunat laolaltă, cu marginile puse una peste cealaltă sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) chitit² (2). 26 a (Rar; d. perdele, cortine etc.) Ridicat². 27 a (Pan; d. părți mobile ale corpului ființelor) Adus (cât mai) aproape de corp având reduse, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea Si: apropiat² (1). 28 a (D. ființe) Care are corpul încovoiat, îndoit etc. de frică, de frig etc., cu extremitățile apropiate unele de altele și (aparent) mai mic Si: chircit (1), ghemuit² (1), zgârcit, (pop) ciuciulit¹ (2), stârcit, zgulit, (reg) tâmbușit. 29 av Lipit (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva), căutând protecție, alinare, confort etc. 30 av Ghemuit lângă cineva (sau lângă ceva) Si: înghesuit. 31 a (Rar; d. membrele corpului ființelor) Adunat (lângă corp). 32 a (Rar; d. organe, mușchi, țesuturi etc. ale corpului ființelor) Contractat² (5). 33 a (Îe) (A fi) cu inima ~ă (ori cu inimile ~e) (sau cu sufletul ~) (A fi) stăpânit de o emoție puternică, de o stare de tensiune nervoasă, de neliniște etc. 34 a (Rar; d. mișcări, puls etc.) Repede. 35 a (Buc; pan; d. oameni) Care este bolnav de strâns¹ (21). 36 a (Rar; pex; d. oameni) Care este bolnav de tetanos. 37 a (Mun; pex; d. oameni) Răcit². 38 a (Rar; d. piesele filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) Fixat (mai) bine printr-o mișcare de învârtire până la capătul filetului, până la refuz. 39 a Înșurubat foarte tare. 40 a (D. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) Care este (luat și pus) laolaltă, la un loc sau la locul lui, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunat² (1). 41 a (D. rânduri, formații etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mișcare) Care are elementele componente foarte aproape unul de altul și foarte ordonate. 42 a Care se deplasează foarte aproape unul de altul și foarte ordonat Si: adunat² (5), compact (4), des¹ (5). 43 a (D. obiecte sau d. părți ori fragmente ale acestora) Luat și așezat în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru a fi menținut în bună stare (și timp îndelungat), pentru a fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrat. 44 a (D. mese) De pe care s-au adunat, după ce s-a terminat de mâncat, mâncarea rămasă, resturile, vasele, tacâmurile etc. 45 a (Rar) Pus bine. 46 a (Îvr) Întărit. 47 a (D. roadele pământului, recolte etc.) Luat de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și pus într-un loc, în ceva etc. Si: adunat² (1), cules² (1), recoltat. 48 sf (Pop) Recoltă. 49 sf (Pop) Provizie. 50 a (Rar; pan; d. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) Colecționat². 51 a (D. bunuri materiale, opere, bani etc.) Pus deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul), pentru (a fi consumat) mai târziu Si: acumulat², adunat² (1), agonisit² (2), economisit (2), (pop) chivernisit (2). 52 sf (Pop) Avere (4). 53 sf (Îe) A face ~a (cu cineva) A conviețui (cu cineva) într-o căsnicie. 54 a (Îvp; fam; d. oameni) Econom (9). 55 a (Îvp; fam; d. oameni) Cumpătat² (11). 56 a (Pex) Zgârcit. 57 a (Îvr; îe) (A fi) ~ la vorbe (A fi) zgârcit la vorbă. 58 a (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. grupuri (organizate) de oameni dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) Ajuns împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunat² (3), întrunit, reunit, (reg) soborât. 59 a (Rar; pex) Sosit² (5). 60 a (Rar; pex; d. grupuri de oameni) Puțin numeros.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ◊ Forță de legătură = forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Fașă, bandaj. 5. Scoarțele și cotorul în care se află legată o carte. 6. Obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ◊ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

STINGĂTOARE ~ori f. Dispozitiv pentru oprirea scânteilor, care se fixează deasupra coșurilor. ◊ ~ de lumânări unealtă pentru stingerea lumânărilor. /a stinge + suf. ~toare

CENTURĂ s. f. 1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte. ♦ ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei. 2. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul). ◊ (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingătoare. ♦ ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale. 5. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc. ♦ ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș. ◊ ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 7. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele. 8. cadru de formă circulară. 9. ~i de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul. (< fr. ceinture)

PORTANT, -Ă I. adj. (tehn.) construit pentru a suporta încărcături; de susținere. ♦ forță ~ă = portanță. II. s. m. 1. dispozitiv, la unele ambarcații cu rame, fixat în afara bordului, care sprijină furcheții. 2. (teatru) dispozitiv de susținere a decorurilor, a reflectoarelor. (< fr. portant)

FURCA DE PILOTAJ dispozitiv rotativ anexat unui ax vertical fixat în sol, la care se atașează un mâner în formă de „D”. Furca de pilotaj permite unui aeromodel să zboare, nepilotat de sportiv, până la terminarea combustibililor.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

CLEMĂ, cleme, s. f. (Tehn.) Piesă sau dispozitiv cu ajutorul căruia se poate fixa, lega sau prinde un obiect de alt obiect.

TOCĂLIE, tocălii, s. f. (Regional) 1. Morișcă de lemn care păcănește și sperie păsările din lanuri și din vii. Voi sînteți tocălii, De speriet păsări-n vii. SEVASTOS, N. 94. 2. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase, năvoade etc. Răsucirea acum... nu se mai face cu fusul, ci cu alt instrument, numit tocălia. ANTIPA, P. 169. 3. Dispozitiv la războiul de țesut care fixează sulurile.

VATALĂ, vatale, s. f. Fiecare din cele două lemne orizontale și paralele în care se fixează spata războiului; p. ext. întregul dispozitiv care susține și poartă spata. Sunetele ritmice al suveicei și al vatalelor... mai curînd îmi creau o atmosferă prielnică și odihnitoare. SADOVEANU, O. VIII 212. Pe aiurea o trage pe mireasă cu vatala, ca să-i meargă țesutul cu spor. SEVASTOS, N. 259. Cu suveica nu știi da, Cu vatala. tot așa, Da la joc haida, haida. ȘEZ. II 68. ♦ Cadrul de lemn al jugului de la joagăr, în care se fixează pînza ferăstrăului. – Variantă: vătală (SANDU-ALDEA, D. N. 181, CREANGĂ,O.A. 33, BELDICEANU, P. 68) s. f.

coardă¹ sf [At: VARLAAM, C. 222/2 / V: (îvr) cordă / Pl: ~de, corzi / E: ml chorda] 1 Fir elastic din metal (din intestine de animale etc.) care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete Si: strună. 2 (Înv; fig; îs) ~a (sau ~dele) inimii Sensibilitate. 3 (Fam; îe) A atinge la ~da sensibilă (sau, înv, simțitoare ori subțire) A pune accentul într-o discuție pe un fapt la care interlocutorul este sensibil Si: (înv) a vorbi pe placul cuiva. 4 (Fam; îe) A întinde ~da până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare ~da A depăși limitele îngăduite într-o anumită situație. 5 (Îvr) Mijloc de impresionare a unei persoane. 6 (Înv; îe) A începe (sau a da) pe altă ~ A încerca alte mijloace (de convingere). 7 (Înv; îe) A lucra pe ~da sa A nu se amesteca în afacerile altuia. 8 (Înv; îe) A (o) lăsa în (sau pe ori pre) ~da de (mai) jos sau a muia ~da A (mai) reduce din pretenții. 9 (Înv; îe) A (o) ține în ~da de sus A avea pretenții mari. 10 (Înv; îe) A mișca toată ~da A face tot posibilul pentru a izbuti. 11 (Îlav) Ca o ~ (întinsă) Foarte încordat. 12 (Îvr; îe) Lăutarul ~de vede, ~de visează Fiecare vede viața prin prisma nevoilor lui. 13-14 (Lpl) (Grup de) instrumente muzicale cu coarde (1). 15 (Îs) ~ vocală Fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și care prin vibrare produc sunete. 16 (Îs) ~ dorsală Schelet intern situat în partea dorsală la cefalopode. 17 Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 18 (Îvp; șfg; îe) A ține (drumul) ~ A merge (drept) înainte. 19 (Mat) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 20 (Îvr; la biliard) Linia trasă prin cele două puncte fixate, peste care nu poate pune bila cel care începe jocul. 21 (Bot; reg; îc) ~ de găină Scânteuță (Anagallis arvensis). 22 (Bot; reg; îc) ~da ielelor Silnic (Glechoma hederaceum). 23 (Bot; reg; îae) Silnic (Glechoma hirsutum). 24 (Reg; îc) ~-(h)ălor-din-vânt Planta Salaginella helvetica. 25 (Bot; reg; îc) ~da-vântorului Buruiană nedefinită mai îndeaproape. 26 (Bot; reg; îf ~de) Fluturei (Gaillardia picta). 27 Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău și care, prin întindere cu o pană, întinde lama ferăstrăului. 28 Ramură (tânără și elastică) a butucului de viță-de-vie. 29 Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 30 (Îvp) Funie de ceapă. 31 (Lpl) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a-i împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 32 Frânghie sau sfoară mai groasă de care se folosesc gimnaștii pentru diverse exerciții. 33 Frânghie folosită la exerciții sportive sau jocuri de copii, peste care se sare ritmic. 34 Frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 35 Funie, frânghie sau sârmă pe care merg acrobații. 36 (Spt) Partea interioară a curbei unei piste de alergări. 37 Funie sau sfoară cu care legi sau încingi ceva. 38-39 (Înv) Funie (sau lanț) petrecută peste încărcătura unei căruțe sau sănii, care se strânge prin răsucirea unei prăjini. 40 Dispozitiv din lemne sau nuiele care fixează lemnele plutei. 41 (D. cai; îe) A da la ~ A alerga în cerc un cal legat de gât cu o frânghie. 42 Sfoară cu care se aliniază ceva. 43 Sfoară cu care se întind diferite părți ale uneltelor de pescuit. 44 (Țes) Firele care formează urzeala. 45 (Pop) Vână, nerv, mușhi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 46 (Pop; spc) Ligament de la gâtul animalelor mari. 47 (Pop) Partea de la umeri la coadă la animale. 48 (Pop) Vinele de la burta calului. 49 (Pop) Rădăcină aeriană. 50 (Reg; la minele de aur; îs) ~ stearpă Partea de steril a unei vâne. 51 (Reg) Fân adunat într-un șir lung Si: vândălag. 52 (Pop) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). 53 (Înv; îs) ~ de boltă Arcuirea unei boite. 54 Arc de oțel. 55 (Pop) Muchia de sus a fierului de la coasă. 56 (Reg) Legăturile de dedesubt ale căruței sau carului. 57 (Reg) Bârsa plugului. 58 (Îvp) Arcul ce ține despărțite cele două picioare ale compasului. 59 (Reg) Funie care leagă proțapul de sanie. 60 (Reg; pex) Lemne de care este prinsă coarda (59). 61 (Reg) Lemnele care formează laturile scocului. 62 (Reg) Lemnele orizontale care fixează podul coșului de la moară. 63 (Înv) Șuviță desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și e prea vâscos. 64 (Îrg) Scândurică la coșul vetrei. 65 (Îrg) Om leneș. 66 (Arg) Tânără (ușuratică). 67 (Arg) Prostituată.

flotor sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr flotteur] 1 Corp care plutește la suprafața lichidului dintr-un recipient, acționând un dispozitiv care indică sau reglează nivelul lichidului Si: plutitor. 2 Obiect plutitor atașat unei plase pescărești ori unui dispozitiv lansat pe apă pentru a-i asigura plutirea. 3 Cameră de aer care servește la menținerea pe suprafața apei a ouălor de țânțari. 4 (Șîs ~ de hidroavion) Dispozitiv etanș și umplut cu aer, fixat de aripi și de fuselaj, care asigură plutirea unui hidroavion.

legătură sf [At: PSALT. HUR. 93²/15 / Pl: ~ri / E: ml ligatura] 1 Mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt Si: fixare, joncțiune, prindere. 2 (Spc) Legare a unei cărți Si: broșare, cartonare, copertare, (înv) compactare. 3 (Pex) Mod în care este legată o carte. 4 (Pex; ccr) Scoarțe și cotor în care este legată o carte. 5 Legare cu cercuri sau obezi de fier a unui obiect pentru a-l face mai rezistent. 6 (Pex) Mod în care este legat un obiect de fier pentru a-l face mai rezistent. 7 (Îla) Cu ~ Care este mai bine închegat. 8 (Pan) Consolidare a părților unor construcții prin diferiți lianți sau prin bucăți de lemn. 9 (Fig) Întărire. 10 (Țes) Mod de împletire, încrucișare, înlănțuire etc. a firelor de urzeală cu firele din bătătură la războiul de țesut, la împletit sau la tricotat. 11 (Îc) ~ pânză (sau ~ postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste și pe sub firul de bătătură. 12 (Înv; îla) În ~ În țesătură. 13 (Înv; îal) În stivă. 14 (Nav) Mod de a fixa, la bordul navelor, două parâme, două porțiuni ale aceleiași parâme sau doi scondri. 15 Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 16 (Prc) Mod de fixare mecanică a unui conductor electric la izolatoarele-suport. 17 (Îs) ~ electrică Mod de reunire conductivă fixă și de durată a două elemente de circuit electric. 18 (Îas) Branșament electric. 19 (Îas) Mod de conectare a mai multor elemente de circuit cu scopul de a se realiza o anumită repartiție a curenților ori a tensiunilor electrice. 20 Unire a diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau un alt sistem material cu proprietăți caracteristice. 21 (Pex) Consistență. 22 (Pex) Densitate. 23 (Îs) Forță de ~ Forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. 24 (Îs) Energie de ~ Energie eliberată la formarea unui sistem material. 25 (Fiz; Chm) Unire a particulelor care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. 26 (Fiz; Chm; pex) Mod în care se leagă între ei atomii sau moleculele. 27 (Îs) ~ fizică Interacțiune care se exercită între atomii elementelor sau moleculelor prin intermediul forțelor fizice slabe, de natură electrostatică. 28 (Fiz; îs) ~ ion-dipol Interacțiune care se stabilește în soluție între ionii unui compus chimic ionizabil și dipolii moleculelor solicitantului prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică având drept rezultat fenomenul de solvatare. 29 (Fiz; îs) ~ dipol-dipol Interacțiune care se realizează între moleculele polare prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică datorită atracției electrostatice dintre polii electrici opuși ai moleculelor. 30 (Fiz; îs) ~a Van der Waals Interacțiune care se stabilește între atomii gazelor rare sau între moleculele substanțelor solide, lichide și gazoase prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică și care explică posibilitatea lichefierii și solidificării lor. 31 (Chm; îs) ~ chimică Forță interatomică ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valență și care conduce la formarea substanțelor chimice. 32 (Chm; spc) Simbol utilizat în formulele de constituție ale substanțelor pentru a arăta legăturile de valență dintre atomi. 33 (Chm; îs) ~ (sau punte) de hidrogen Legătură (31) de natură electrostatică inter- sau intramoleculară, proprie combinațiilor care conțin în moleculă atomii de hidrogen legați de atomii puternic electronegativi. 34 (Chm; îs) ~ ionică (sau heteropolară, electrovalentă, de electrovalență) Legătură (31) nedirijată, neorientată, care apare în combinațiile ionice și care constă în atracția electrostatică dintre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, proveniți din atomi participanți la legătură (31), prin transfer, ce dă învelișuri electronice exterioare complete pentru ambii atomi Si: electrovalență. 35 (Chm; îs) ~ atomică (sau homeopolară, covalentă) Legătură (31) care se realizează prin intermediul unuia sau mai multor dubleți de electroni, prin punerea în comun a aceluiași număr de electroni de către fiecare dintre cei doi atomi participanți la legătură Si: covalență. 36 (Chm; îs) ~ covalentă nepolară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce nu diferă prin electronegativitatea lor. 37 (Chm; îs) ~ covalentă polară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce diferă prin electronegativitatea lor și în care dubletul electronic de legătură este deplasat spre atomul cel mai electronegativ, conferind moleculei o anumită polaritate. 38 (Chm; îs) ~ simplă Legătură (35) ce se realizează prin intermediul unui dublet de electroni de valență, între atomi din specii identice sau diferite. 39 (Chm; îs) ~ dublă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a două perechi de electroni de valență, între atomii de specii identice sau diferite a căror covalență este egală cu cel puțin doi. 40 (Chm; îs) ~ triplă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a trei perechi de electroni de valență, între atomi identici sau diferiți, a căror covalență este egală cu cel puțin trei. 41 (Chm; îs) ~ coordinativă (sau covalent coordinativă) Legătură (35) reprezentând o stare intermediară între legătura covalentă și legătura electrovalentă, care se realizează prin intermediul unui dublet de electroni proveniți numai de la unul dintre participanții la legătură (35). 42 (Chm; îs) ~ semipolară Legătură (35) în care dubletul electronic de legătură provine de la un singur atom. 43 (Chm; îs) ~ metalică Legătură (35) care se realizează între atomii unui metal, în rețeaua cristalină a acestuia, prin punerea în comun a electronilor de valență ai tuturor atomilor ce compun cristalul. 44 (Teh; îs) ~ mecanică Condiție geometrică prin care sunt restrânse posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale. 45 Piesă, dispozitiv, obiect flexibil care unește sau fixează două sau mai multe obiecte sau părți ale aceluiași obiect cu scopul de a le fixa, imobiliza. 46 (Nav; spc) Parâmă. 47 (Muz; spc) Coardă. 48 (Bot) Viță. 49 (Atm; pop) Articulație. 50 (Atm; pop) Ligament. 51 (Atm; pop) Tendon. 52 (Țes; îs) ~rile durițelor Sforile ițelor. 53 (Țes) Chingi la războiul de țesut. 54 Sfoară la ferestrău. 55 (Reg) Apărătoare de la sanie cu care se fixează proțapul. 56 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 57 (Reg) Cercel la car. 58 (Reg) Vargă de la coasă. 59 (Îs) ~ra stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită și „puntea bogdanilor”. 60 Obiect flexibil sau dispozitiv care unește două obiecte sau două părți ale aceluiași obiect pentru a le determina să se îmbine perfect. 61 (Spc) Șiret¹ (2). 62 (Spc) Șnur. 63 (Spc) Șiret¹ (3). 64 (Îs) ~ri în cruciș Curele la încălțăminte. 65 (Îe) A fi ~ de picior Se spune despre cineva care nu valorează nimic în ochii celorlalți oameni Si: neînsemnat. 66 (Spt; spc) Dispozitiv format din curele sau fire metalice prin intermediul căruia se atașează schiurile la picioare. 67 Nod. 68 (Pex) Fundă. 69 (Rar; îs) ~ de ciorapi Jartieră. 70 (Spc; îs) ~ de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană Si: bandaj, fașă, pansament, tifon, (pop) oblojeală. 71 (Med; înv; îs) ~ de vână Garou. 72 (Pop; șîs ~ de cap) Bucată de pânză, de diferite culori și forme, pe care o poartă femeile pe cap Si: basma, broboadă, tulpan, (pop) testemel. 73 (Reg) Bucată de pânză albă, de formă triunghiulară, pe care o poartă pe cap numai femeile măritate. 74 (Rar; șîs ~ de pălărie) Panglică. 75 (Înv; șîs ~ de gât) Cravată. 76 (Înv; îas) Fular. 77 (Spc) Întăritură la malul unui râu Si: capră. 78 Armătură a unui pod. 79 (Pex) Ornamentație a unei uși. 80 (Spc) Îmbrăcăminte de fier aplicată pe caroseria carului. 81 (Pop) Mai multe fire de paie cu care se leagă snopul Si: legătoare (3). 82 (Pan) Loc unde se îmbină între ele două părți ale aceluiași lucru. 83 (Pop) Temelie a unei clădiri. 84 (Reg) Pod la casă. 85 (Reg) Grindă principală a casei Si: cosoroabă. 86 (Reg) Chingă a căpriorilor. 87 (Reg) Colț al camerei. 88 (Pop) Bulfeu la jug Si: spetează. 89 (Pop) Pod sau strat al coșului și brațe ale brâului la moara de vânt. 90 (Atm; pop; îs) ~ grumazului Claviculă. 91 (Mpl) Obiect, funie, lanț sau instrument care servește la imobilizarea unui captiv, pentru a-i limita libertatea de acțiune, de deplasare și pentru a-l chinui. 92 (Mpl; pex) Cătușe. 93 (Fig) Temniță. 94 (Fig; pex) Pușcărie. 95 (Îvr) Întemnițat. 96 (Îvr) Osândit. 97 (Înv; fig) Robie. 98 Cataplasmă. 99 (Pex) Bucată de pânză, compresă, pansament etc. unse cu cataplasmă și aplicate pe partea bolnavă a corpului. 100 Grup de obiecte, de același fel sau diferite, strânse și legate împreună într-o pânză, într-o hârtie, cu o sfoară etc. pentru a le păstra la un loc sau pentru a putea fi transportate mai ușor Si: balot, boccea, pachet¹, teanc. 101 (Pop) Pungă. 102 (Spc) Pachet de tutun. 103 (Rar) Fișic. 104 (Rar) Grămadă. 105 (Udp „de”) Grămadă delimitată de lemne, de nuiele, de paie etc. care (sau câtă) poate fi dusă în spinare sau cu brațele Si: mănunchi, povară, sarcină, snop. 106 (Pan) Grup restrâns de obiecte de același fel. 107 (Rar) Buchet. 108 (Rar) Mănunchi. 109 (Reg; lpl) Boabe, grăunțe în spic. 110 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu aghiasmă Si: mătăuz, sfeștoc. 111 (Pop) Cantitate mică de fire de păr legată strâns cu o ață pentru a nu se împrăștia Si: smoc, șuviță. 112 Zarzavaturi prinse în mănunchi pentru vânzare, păstrare etc. 113 (Pop) Scul de fire de cânepă sau de in. 114 (Reg) Mănunchi de fuioare. 115 (Trs; spc) Matcă de bumbac Si: jirebie. 116 (Îe) A face ~ A rășchia. 117 (Pes; șîs ~ de carmoce) Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete Si: periteag, teag. 118 (Reg) Păpușă a porumbului până să facă mătase, care crește aproape de rădăcină. 119 (Spc; d. plante; îlv) A avea ~, a da ~, a prinde ~, a face ~, a lega ~ A rodi. 120 Ansamblu al mijloacelor care contribuie la realizarea de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, navale sau a unei telecomunicații între două puncte. 121 (Îlv) A face ~ cu, a fi în ~ cu A comunica. 122 (Îe) A stabili ~ (cu cineva) A stabili relații cu cineva. 123 (Fig; urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Relație de rudenie, de prietenie, de dragoste etc. care unește sau apropie oamenii. 124 (Mpl) Relație, cunoștință printre oameni de seamă sau influenți sau printre oameni dintr-un anumit cerc, în general eclectic. 125 (Fig) Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. 126 (Fig; îe) A veni în ~ cu... A ajunge să aibă relații, raporturi datorită vecinătății etc. cu... 127 (Fig) Raport de interdependență între obiecte, procese, fenomene sau însușiri ale acestora care este și se manifestă direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente, pe care gândirea omenească îl poate constata și stabili Si: conexiune, corelație, legătuință, raport. 128 (Îs) ~ universală Interdependență. 129 (Îlv) A fi în ~ cu, a sta în ~ cu... A depinde de... 130 (Îal) A fi în strictă conexiune cu... 131 (Îlv) A pune în ~ A corela. 132 (Îlpp) În ~ cu... În raport cu ... 133 (Îe) A nu avea nici o ~ cu ceva (sau cu cineva) A nu ști nimic despre ceva sau cineva. 134 (Îae) A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. 135 (Îlav) Fără ~ Întâmplător. 136 (îal) Fără motiv. 137 (Îal) Fără sens. 138 (Fig) Înlănțuire logică Si: coerență. 139 (Îlv) A face ~ra, (rar) a pune ~ra A relaționa. 140 (Îal) A corela. 141 (Îal) A asocia. 142 (Îe) A lua ~ra (cu cineva) A contacta pe cineva. 143 (Fig) Coeziune. 144 (Fig) Solidaritate. 145 (Fig) Unitate. 146 Mod specific de organizare al limbii ca un sistem ale cărui elemente individuale se constituie ca tipare cu înțeles. 147 Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 148 (Îla) Cu ~ Coerent. 149 (Îla) Fără ~ Separat. 150 (Îal) Izolat. 151 (Îal) Incoerent. 152 (Grm; înv) Conjuncție. 153 (Mil) Totalitate a mijloacelor și procedeelor folosite pentru a asigura transmitereaordinelor, dispozițiilor, rapoartelor și semnalelor, având scopul de a asigura conducerea trupelor în luptă. 154 (Îs) Agent de ~ Agent care menține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. 155 (Îs) Ofițer de ~ Ofițer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a informa verbal asupra unei situații și de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului. 156 (Îs) Om de ~ Persoană care asigură un contact permanent între două instituții, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 157 (Îas) Persoană prin intermediul căreia membrii unui partid sau grupări aflate în ilegalitate țin contactul cu organele superioare. 158 (Spc; îe) A da ~ A stabili un contact telefonic între două persoane. 159 (Ccr) Racord. 160 (Înv) Acord. 161 (Înv) Convenție. 162 (Înv) Pact. 163 (Înv) Promisiune. 164 (Înv) Obligație. 165 (Înv) Angajament. 166 Legământ (1). 167 (Îlv) A face ~ A se angaja. 168 (Îal) A se obliga. 169 (Îal) A paria. 170 (Înv) Condiție. 171 (Îvr) Pariu. 172 (Construit cu verbul „a face”) Convenție de colaborare. 173 (Construit cu verbul „a face”) Coaliție. 174 (Pgn; șîs ~ de pace, rar, ~ păcii) Tratat. 175 (Pan) Căsătorie. 176 Obligație impusă cuiva Si: interdicție, opreliște. 177 (Pex) Cumpătare. 178 (Pex) Abstinență. 179 (Rar) Mod de organizare socială. 180 (Înv; șîs ~ lui Mihai Viteazul) Decret. 181 (Înv; îas) Întocmire. 182 (Înv) Decizie. 183 (Înv) Hotărâre a soartei. 184 (Îvp) Farmec. 185 (Îvp) Impotență sau boală declanșată în urma unei vrăji. 186 (Îlpp) În ~ cu... Referitor la... 187 (Îal) Privitor la... 188 (Îlpp) Fără ~ cu... Care nu se referă la... 189-190 (Îe) A (nu) avea ~ cu... A (nu) se referi la ... 191-192 (Îae) A (nu) privi pe... corectat(ă)

plită sf [At: DDRF / V: (reg) pri~ / Pl: ~te / E: rs, ucr плита, ceh plita] 1 Placă de fontă, cu unul sau cu mai multe ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit. 2 (Pgn) Mașină de gătit. 3 (Rar) Sobă. 4 Dispozitiv metalic în formă de plită (1), fixat pe un postament, care servește la gătitul mâncării, la încălzirea unor lichide etc. cu ajutorul gazului metan sau al curentului electric. 5 (Reg; îf prită) Poliță la cuptor, la sobă, sub fereastră etc. 6 Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat.

strânge [At: LEX. MARS. 169 / V: (înv) ~rin~, (îvr) ~ren~^[1] / Pzi: strâng, Ps: ~nsei / E: lat strângere] 1 vt (De obicei d. ființe, mai ales d. oameni sau d. senzații, sentimente etc. ale lor; c. i. obiecte sau ființe, mai ales oameni ori părți ale corpului lor) A exercita, (cu ceva) asupra cuiva sau ceva, o presiune (puternică) din două sau mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: a apăsa (7), a presa, (îvp) a păsa¹. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa (sau în balamale, în clește, în chingi, în frâu etc.) A sili. 3 vt (Pex; îae) A lua pe cineva din scurt. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică. 5 vt (Pan) A cuprinde sau a delimita din două sau din mai multe părți ori din toate părțile. 6 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte strâmte; c. i. oameni ori corpul lor sau părți ale acestuia) A apăsa continuu într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, provocând jenă ori dureri. 7 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz. 8 vt (D. persoane) A fi îmbrăcat într-un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 9 vt A fi jenat de un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 10 vt (Olt; Buc; c. i. oameni) A tortura. 11 vt (Reg; c. i. oameni) A durea (1). 12 vt (Asr; fig; c. i. oameni) A constrânge (1). 13 vt (Rar; îe) A ~ din toate părțile A încolți. 14 vt (Îvr; îe) A ~ de bani (pe cineva) A stoarce. 15 vt (Îvr; c. i. oameni) A încerca. 16 vt (D. oameni; c. i. obiecte sau părți ale acestora ori ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A prinde (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și a ține (cât mai) apropiate de sine, nelăsând un timp, (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: a încleșta. 17-18 vtrr (Îe) A(-i sau -și) ~ (cuiva sau cu cineva) mâna (ori mâinile) sau a se ~ de mână A(-și) întinde mâna dreaptă (sau mâinile) și a (se) prinde (puternic) (de) mâna dreaptă (ori de mâinile) cuiva, în semn de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. 19-20 vtr (Îvp; fam) A ~ (pe cineva) de gât (și, înv, îf a ~ pe cineva de grumaz sau, reg, de gușă, a se ~ de gât) A (se) sugruma. 21 vt (Îae) A nemulțumi. 22 vt (Îae) A supăra (6). 23 vt (C. i. oameni sau corpul lor; de obicei urmat de determinări ca „în brațe”, „la piept” etc.) A cuprinde (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: a îmbrățișa, a înlănțui, a prinde Vz piept. 24 vt (C. i. sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva) A trage (foarte) tare de capete, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai bine) Vz fixa, închide, înnoda. 25 vt (Pfm; îe) A ~ cureaua A răbda de foame. 26 vt (Îae; șîf a ~ baierele pungii) A face economii (limitându-se la un trai mai modest). 27 vt (C. i. lațuri ale unor sfori, curele etc.) A face să ajungă lipit (foarte) mult de obiectul în jurul căruia este înfășurat exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 28 vt (C. i. noduri, lațuri ale unor sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau ceva) A întări, pentru a nu se (mai) desface (ușor). 29 vt (Pex) A înnoda. 30 vt (Complementul este frâul) A trage pentru a stăpâni și a conduce calul. 31 vt (Înv; pex; complementul este calul călărit) A conduce (din frâu). 32 vr (Mol; Mun; d. funia folosită la treieratul cu caii) A se înfășura pe parul din mijlocul ariei de treierat (micșorându-și treptat lungimea). 33 vt (Rar; c. i. năvoade întinse în apă) A apropia mult marginile și a trage capetele pentru a prinde peștele înăuntru. 34 vt (Prt; c. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părul oamenilor) A fixa, a lega cu o sfoară, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă, să nu cadă, să nu atârne etc. 35 vt (Rar; d. cingători, brâie, curele etc.; complementul este mijlocul) A încinge (bine). 36 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A face să aibă o croială foarte apropiată de linia corpului sau de o parte a acestuia. 37 vt A face să fie foarte strâmt. 38 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, pături etc. sau părți ale acestora) A apropia de corp (petrecând marginile) pentru a-l acoperi (mai) bine (și a-l feri de frig). 39 vt (Rar; pex) A înfășura. 40 vt (Fig; c. i. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) A face să devină (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: a cimenta (8), a consolida (3), a întări. 41 vt (C. i. roți de lemn ale vehiculelor) A consolida prin aplicarea unei șine metalice. 42 vt (Trs; c. i. cercul metalic al roții de lemn) A fixa pe obada roții. 43 vt (Îe) A ~ cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acțiune). 44 vr (Asr) A se micșora. 45-46 vtr (Rar; complementul sau subiectul indică malurile sau marginile unei ape sau părți ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (5-6). 47 vt (C. i. pleoapele, ochii, gura, buzele etc. oamenilor) A închide (tare) ținând lipite între ele părțile mobile. 48 vt (Pfm; îe) A-și ~ gura A se reține (să vorbească). 49 vt (Îae) A tăcea din gură. 50 vi (Îe) Cât ai ~ din ochi Imediat. 51 vt (Pop; pan; c. i. uși, porți etc.) A închide. 52 vt (C. i. fruntea, buzele etc. oamenilor) A încreți (foarte) puternic (în semn de nedumerire, de nemulțumire, de mânie) V încrunta. 53 vt (C. i. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) A încleșta (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 54 vt (C. i. umerii oamenilor) A apropia printr-o mișcare orientată în sus. 55 vi (Îe) A ~ din umeri A-și exprima nedumerirea, nepăsarea, disprețul, nemulțumirea etc. (prin apropierea umerilor printr-o mișcare orientată în sus) Si: a da din umeri, a ridica din umeri. 56 vt (C. i. țesături, hârtie, haine etc.; de obicei cu determinări care arată modul) A aduna laolaltă punând marginile una peste alta sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) a chiti¹ (5). 57 vt (Pan; c. i. paturi montate, corturi întinse etc.) (A desface, a demonta și) a aduna la un loc (și într-un anumit fel) elementele componente. 58 vt (Rar; c. i. perdele, cortine etc. lăsate) A ridica. 59 vr (D. instrumente, ustensile telescopice sau d. părți ale acestora) A introduce unul în altul tuburile din care este alcătuit, pentru a face să fie mai mic. 60 vt (Pan; c. i. părți mobile ale corpului ființelor) A aduce (cât mai) aproape de corp sau unul de altul (reducându-i, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea) Si: a apropia (11). 61 vt (Fam; îe) Mai ~-ți coada Nu te amesteca în treburi care nu te privesc. 62 vt (Reg; îe) A ~ genunchii de inimă A se restrânge material. 63 vt (Îe) A-și ~ rândurile A se replia. 64 vt (Pex; îae) A forma o masă omogenă, întărindu-și forțele (fizice sau morale). 65 vr (D. materiale textile sau d. obiecte din fibre naturale muiate ori spălate în apă) A-și reduce dimensiunea Si: a intra (la apă). 66 vr (D. ființe) A-și încovoia, a-și îndoi etc. corpul, de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile distincte unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: a se chirci (2), a se ghemui (1), a se zgârci, (pop) a se ciuciuli¹ (3), a se zguli, (înv) a se stârci, (reg) a se tâmbuși. 67 vr (Îe) A se ~ în sine (sau, rar) în pielea lui A deveni puțin comunicativ. 68 vr (D. oameni) A se lipi (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva) căutând protecție, alinare, confort etc. 69 vr A se ghemui lângă cineva (sau ceva) Si: a se înghesui. 70 vr (Rar; d. membrele corpului ființelor) A se aduna (lângă corp). 71 vr (Rar; d. organe, țesături, mușchi etc. ale corpului ființelor) A se contracta (10). 72-73 vtr (Îe) A i se ~ (sau a-i ~ cuiva) inima (sau, rar sufletul) A simți (sau a face pe cineva să simtă) neliniște, îngrijorare, emoție (foarte) puternică etc. 74 vr (Rar; pan) A se restrânge (ca spațiu ocupat). 75 vt (C. i. piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) A fixa (mai) bine printr-o mișcare de învârtire. 76 vt A înșuruba (foarte) tare. 77 vt (Îe) A ~ șurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere. 78 vt (C. i. părți componente ale unui dispozitiv, ale unui aparat etc.) A apropia și a lipi (foarte) tare unul de altul, prin înșurubarea, până la refuz, a unor șuruburi (și a unor piulițe). 79 vt (C. i. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) A lua și a pune laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi etc. Si: a aduna (1), (reg) a strângui (1). 80 vt (Îlv) A ~ (într-un) mănunchi ceva A înmănunchea. 81 vt (C. i. grămezi, movile etc. de obiecte adunate) A face (326). 82 vt (Pop; c. i. grâul împrăștiat pe aria de treierat cu caii; cu determinarea „la stâlp”) A îngrămădi în mijlocul ariei (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 83 vt (Îvr; fig) A distruge (1). 84 vt (C. i. obiecte sau părți ori fragmente ale acestora) A lua și a așeza în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru menținerea în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: a pune bine, a păstra. 85 vt (C. i. mâncăruri rămase, resturi, vase, tacâmuri etc.) A aduna și a pune deoparte, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv după ce s-a terminat de mâncat. 86 vt (C. i. diverse obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc.) A lua și a pune la loc, așezând în ordine. 87 vt (Pex) A deretica (4). 88 vt (Îe) A ~ patul (sau, reg, așternutul, țoalele) A aduna de pe pat și a pune în ordine. 89 vt (Îae) A face patul Vz face. 90 vt (C. i. obiecte, elemente etc. situate separat, în diferite locuri) A aduce (succesiv) într-un singur loc (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: a acumula, a aduna (1), a concentra (1). 91 vt (Pan; c. i. unde, fluide în mișcare) A orienta în cantități (foarte) mari spre același punct Si: a acumula, a aduna (8), a colecta (1), a concentra (3). 92 vt (Rar; c. i. lichide) A absorbi (1). 93 vr (Îvr; d. corpul omenesc) A se fortifica (2). 94 vr (Reg; mai ales în Trs; d. lapte) A se coagula (1). 95 vt (Îvr; c. i. lapte coagulat, brânză, caș etc.) A scurge (14). 96 vt (Reg; mai ales în Trs; complementul este cașul) A jintui. 97 vr (Îvr; d. noroi) A se întări. 98 vt (D. oameni; c. i. roadele pământului, recolta etc.) A lua de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și a pune într-un anumit loc, în ceva etc. Si: a aduna (1), a culege (1), a recolta Vz sureti. 99 vt (Pan; d. albine; complementul este nectarul, polenul etc. sau, prin sinecdocă, mierea) A culege (1). 100 vt (Îvp; fșa; c. i. mai ales alimente, hrană etc.) A aduna (spre a face provizii). 101 vt (Înv; c. i. roadele pământului, recolta, alimente, hrană etc.) A depozita (1). 102 vrp (Îvr; subiectul gramatical indică pâinea) A se face (341). 103 vt (C. i. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) A lua (sau a nota, a înregistra) și a pune la un singur loc, pentru a face o colecție (expusă sau tipărită) Si: a aduna (1), a colecționa, a culege (2). 104 vt (C. i. bunuri materiale, avere, bani etc.) A pune deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) pentru (a consuma) mai târziu Si: a acumula, a aduna (9), a agonisi (2), a economisi (4), (pop) a chivernisi (4), (pfm) a prăsi, (reg) a mirui², a priștipi, a răgădui¹, a sclipui², a scofeli, a stăci, a șporoli, a zorobi. 105 vt (Îe) A ~ bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit și econom. 106 vr (Îvr; d. venituri) A se realiza. 107 vt (Îvp; c. i. dări, impozite, taxe oficiale etc.) A percepe. 108 vt (C. i. bani, obiecte, materiale etc.) A pune la un loc (luând din mai multe părți sau de la alții) cu un anumit scop Si: a aduna (1), a colecta (1). 109 vr (D. ființe, mai ales d. grupuri, eventual organizate, de oameni, dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) A ajunge, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva în vederea unui anumit scop Si: a se aduna (13), a se întruni, a se reuni, (reg) a se închelba, a se închelbăra, a se întroloca, a se soborî, a se strângui (2). 110 vr (Rar; pex) A sosi (1). 111 vr (Îe) A se ~ ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câștig nemuncit. 112-113 vtr (Îe) A (se) ~ de pe drumuri sau (pe) acasă A nu mai fi (sau a face să nu mai fie) hoinar, stabilindu-se (sau stabilindu-l) într-un loc. 114-115 vtr (Îae) A sta (sau a face să stea) acasă. 116-117 vtr (Îae) A (se) face om așezat. 118-119 vtr (Îae) A-și (sau a-i) face o situație (materială) bună. 120 vt (Îe) A nu-și (mai) ~ picioarele (de pe drumuri) A umbla (foarte) mult. 121 vt (Îe) A-și ~ lioarba (sau buzișoarele) acasă A tăcea. 122 vr (Îe) A se ~ laolaltă A se căsători (2). 123-124 vtr (Îe) A (se) ~ în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva. 125-126 vtr (Îe) A ~ (cineva) oaste (sau oștire, armată etc. ori, îvr, a se ~ cu oști asupra cuiva) A (se) mobiliza. 127 vt (Îe) A-l ~ Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri¹. 128 vt (Trs; spc) A intra în ceata feciorilor. 129 vt (Înv; spc; d. organe legislative) A se întruni (în sesiune). 130 vt (Înv; spc; c. i. organe de conducere, legislative etc.) A convoca. corectat(ă)

ventuză s.f. 1 Vas de sticlă, în formă de pahar cu fundul bombat și cu marginea puțin răsfrîntă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică pe pielea bolnavului, pentru a provoca o mică congestie locală, în scop curativ. ◊ (în trecut) Ventuză uscată (sau seacă) = ventuză care se aplica pe pielea uscată a unui bolnav pentru a provoca o congestie locală. Ventuză scarificată (sau tăiată, sîngerată) = ventuză care se aplica pe pielea scarificată a unui bolnav pentru a-i extrage o cantitate mică de sînge. ♦ Urmă lăsată de un astfel de pahar aplicat pe piele. 2 (zool.) Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), cu ajutorul căruia se fixează pe o suprafață, pe alt corp etc. (pentru a suge). ♦ Analog. Dispozitiv în formă de disc pentru fixarea obiectelor pe suprafețe netede. 3 Aparat în formă de clopot, folosit la evacuarea aerului care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. 4 (tipogr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. • pl. -e. /<fr. ventouse, ngr. βεντούζα.

MÉNGHINĂ s. f. 1. (Învechit) Piuă (pentru țesături). Boiangiii au făcut mezghina (a. 1803). T. PAPAHAGI, C. L. Alt nimenea nu au fost slobozi a avea menghină (a. 1824). DOC. EC. 321. 2. Unealtă de fierărie, lăcătușerie și tîmplărie, alcătuită din două fălci, între care se fixează piesa de prelucrat. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 592, LM. Menghina este un dispozitiv care servește la prinderea și fixarea pieselor, prin fălcile sale. IOANOVICI, TEHN. 207. Piesele care se lucrează la menghină se vor fixa solid și în așa fel ca suprafața de tăiat să nu întreacă decît cu cîțiva mm nivelul fălcilor menghinei. ORBONAȘ, MEC. 214. Întîlnim asemenea fileturi rotunde la șuruburile construite din lemn, de la menghinele bancurilor de tîmplărie. SOARE, MAȘ. 31. Degetele de la palma stîngă îi fuseseră strivite unul cîte unul, la o menghină mică. V. ROM. august 1955, 31. Pompa de injecție, pe care o curățaseră ceilalți tractoriști înainte de prînz, era încă în menghină. MIHALE, O. 252. Instrumentele de ferărie poporul le numește: clește, ilău, ciocane, baros, foi, minghenea. H III 4, cf. 153, 450, XII 140, XIV 17, 161. ◊ (Cu determinări care indică formele sau întrebuințările pe care le are unealta) Menghina paralelă. IOANOVICI, TEHN. 207. Menghina cu pivot. id. ib. Menghina de mînă servește la strîngerea pieselor pe care nu le putem apuca bine cu mîna. id. ib. Menghină rotativă pentru mașină. NOM. MIN. I, 101. ◊ (Ca termen de comparație) Căciula parcă mă strîngea de cap ca o menghinea: am scos-o și am pus-o pe oblînc. CARAGIALE, M. 7, cf. GHEȚIE, R. M. Se simțea prinsă ca într-o minghinea. SĂM. II, 747. Îi prinse și-i strînse brațul ca-ntr-o minghinea puternică, ib. VI, 450. Alții se lăsau bărbieriți, gemînd de durere, cu tigvele însîngerate, prinse în genuchii maestrului ca într-o minghinea. BRĂESCU, A. 213. Ținu trupul strîns ca-n minghinele, pînă ce-l simți că se cutremură. SADOVEANU, O. X, 137. L-a prins. . ., i-a strîns brațul ca într-o minghine și l-a silit să facă drum întors. GALAN, Z. R. 23. ◊ F i g. Aceste punte luminoase. . . le putem numi și menghinele archeologiei românești. ODOBESCU, S. II, 248. Crîmpeiul lătăreț al țigării, scăpat din menghina buzelor argăsite, trosnea sub papucul de iuft al tușii Anica. KLOPȘTOCK, F. 152. Degetele lui de fier au prins în menghina lor chica mea de visător. id. ib., cf. P. CONSTANT, R. 105. Vechii tovarăși. . . strînși în minghineaua rîndurilor de viteji, se simt ca într-un zid de oțel. SADOVEANU, O. I, 329. 3. (Regional) Șurub la teasc. Cf. ALR SN I h 236/605, 769. 4. (Regional, în forma menghene) Cumpănă de zidărie (Războienii de Jos-Tîrgu Neamț). H X 539. 5. (Prin vestul Munt., în forma minghinea) Numele unui dans țărănesc. Cf. H XI 167, 203. – Pl.: menghine. – Și: (învechit) menghină (CIHAC, II, 592), mezghiná, mézghenă (T. PAPAHAGI, C. L.), mezgheneá (id. ib.), (regional) menghineá, ménghenă (H VII 121), ménghene, mengheneá (H II 282, XIV 399), mínghină (ib. II 50), minghine, minghincá (pl. minghinele), mínghenă (DDRF), mingheneá, mindineá (H XI 203), mingineá (ib. II 62, IX 342) s. f. – Din tc. mengene.

BABA, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

PORTSCHI, portschiuri, s. n. Dispozitiv care ajută la transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor în vederea transportării schiurilor. – Port¹- + schi.

MULINETĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet.

TASTER ~e n. poligr. Dispozitiv al mașinii de cules monotip care fixează felul și poziția literelor în textul ce urmează a fi tipărit. /<germ. taster

CENTURĂ s.f. 1. Curea lată de piele, de pînză etc., folosită mai ales de militari; centiron. ◊ Centură de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unei persoane la suprafața apei fără să înoate; colac de salvare. 2. Cingătoare. ◊ Centură pelviană = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mîinile la lupte. 3. (Mil.) Centură de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dușman; cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. 4. Fîșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 5. Grindă orizontală din beton armat, rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei clădiri, avînd rolul de a le lega între ele. 6. Cadru de formă circulară. 7. Centuri de radiație = zone de grosime variabilă, care înconjură Pămîntul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiație corpusculară ionizată. [< fr. ceinture].

CAPSATOR, -OARE I. s. m. f. muncitor specializat în capsarea lăzilor și a tapițeriei de mobilă. II. s. n. instrument pentru capsarea hârtiilor. ◊ dispozitiv în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor etc. (< capsa + -tor)

PENSARE s. f. acțiunea de a pensa. ◊ strângerea și fixarea unei suduri prin contact cu un dispozitiv special. (< pensa)

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amînar s. n.] – Din a³ + mînar[e] (< lat. manuale).

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A³ + mânar[e] (< lat. manuale).

baba sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: tc baba] Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate.

portcuțit sn [At: ORBONAȘ, MEC. 280 / Pl: ~e / E: port-⁴ + cuțit cdp fr porte-couteau] Dispozitiv al mașinii-unelte de așchiere, pentru fixat unul sau mai multe cuțite în poziția adecvată prelucrării pieselor.

tensometru sn [At: M. D. ENC. / Pl: ~re / E: fr tensométre, ger Tensometer] Dispozitiv mecanic, pneumatic sau electric, care se fixează pe piesa a cărei defonnație se studiază prin metodele tensometriei.

teu¹ sn [At: ATILA, P. 41 / Pl: ~ri, (reg) ~ă / E: fr té] 1 Riglă de desen prevăzută la un capăt cu o piesă scurtă (reglabilă) care alunecă de-a lungul marginii planșetei, folosită la trasarea liniilor paralele (sau înclinate cu un anumit unghi, cu ajutorai piesei reglabile). 2 (Teh) Armătură metalică cu trei ramificații folosită la racordarea țevilor. 3 (Teh) Piesă fasonată din beton, fontă sau bazalt, cu trei ramificații, folosită pentru canalizări. 4 (Avț) Dispozitiv indicator în formă de T, folosit pe aeroporturi pentru a arăta direcția și sensul vântului, precum și direcția de aterizare. 5 (Reg) Dispozitiv de fier cu ajutorul căruia se fixează cuțitele la strung. 6 Suport improvizat din scânduri sau din bucăți de lemn, pe care se sprijină undițele la pescuit. 7 Obiect în formă de T, folosit la curățatul pardoselii.

priponi [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc, (reg) pripon / E: pripon¹] 1-2 vtrp (C. i. animale, ambarcații etc.) A lega de un pripon¹ sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze. 3-4 vtrp (C. i. animale) A pune o piedică sau ceva similar ca să nu se poată deplasa repede și departe. 5 vt (Pan; c. i. oameni sau părți ale corpului lor) A imobiliza sau a fixa cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. 6 vt (Pgn; c. i. diverse obiecte) A prinde sau a lega ori a fixa bine de ceva. 7 vr (Reg; d. oameni) A se rezema. 8 vr (Rar; d. oameni) A se posta provocator în fața cuiva. 9 vr (Fig) A ține cu dârzenie sau cu încăpățânare la ceva.

variometru s.n. (tehn.) 1 Dispozitiv format din două bobine electrice, una fixă și alta mobilă, cu inductanță variabilă, care servește la reglarea fină a inductanței unui circuit. 2 Aparat pentru măsurarea variațiilor cîmpului magnetic pămîntesc. 3 Aparat de bord care măsoară viteza verticală de urcare și cea de coborîre a unui aparat de zbor. • sil. -ri-o-. pl. -e. /<fr. variométre.

CAPSATOR s.n. Instrument pentru capsarea hîrtiilor. ♦ Dispozitiv folosit în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor, ale placardelor etc. [< capsa + -tor].

PORTCUȚIT s. n. dispozitiv al unei mașini-unelte în care se fixează unul sau mai multe cuțite în poziția dorită. (după fr. porte-couteau)

TASTER s. n. (poligr.) dispozitiv mecanic al mașinii de cules monotip care fixează pe o bandă de hârtie, prin perforări combinate diferit, felul și poziția literelor unui text ce urmează a fi tipărit. (< germ. Taster)

CAPODÁSTRU, capodastre, s. n. Dispozitiv, făcut de obicei din metal, care se fixează pe gâtul chitarei, scurtând simultan lungimea tuturor corzilor și ridicând frecvența sunetelor.

MÂȚĂ ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mică, cu blană netedă, cu ochi ageri (care văd și în întuneric), foarte sprinten, cu gheare ascuțite retractile; pisică. * A trăi ca ~a cu câinele a trăi în dușmănie; a nu se împăca. A umbla cu ~a în sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blândă zgârie rău se spune despre oamenii în aparență buni, cu înfățișare inofensivă, dar cu fire plină de venin. A trage ~a de coadă a) a duce un trai greu; b) a-și îndeplini obligațiile cu mare greutate, anevoios. ~ blândă om fățarnic. 2) Femela motanului și a unor animale sălbatice (a jderului, râsului etc.). 3) rar Obiect (unealtă, instrument, dispozitiv) cu care se apucă, se trage sau se fixează ceva. /Onomat.

STATIV s.n. 1. Dispozitiv de laborator pentru susținerea aparatelor în timpul lucrului. ♦ Parte a unui microscop care susține dispozitivul optic. 2. Trepied montabil cu planșetă, pe care se fixează aparatul fotografic sau cinematografic, instrumentele geodezice etc. [< germ. Stativ, fr. statif].

STATIV s. n. 1. dispozitiv pentru susținerea unor piese sau aparate de laborator. ◊ parte a unui microscop care susține dispozitivul optic. 2. trepied montabil, cu planșetă, pe care se fixează aparatul fotografic sau cinematografic, aparatele de iluminat, instrumentele geodezice etc. (< germ. Stativ, fr. statif)

claviolină, instrument electronic, melodic, ce poate emite sunete cu timbre specifice mai multor instrumente muzicale. Este prevăzut cu o mică claviatură* și cu unele dispozitive pentru reglarea intensității și pentru efecte de vibrato*. Fixat la un instr. cu claviatură* (pian*, armoniu*), ambele instr. pot fi mânuite în același timp, cântându-se deodată melodia la c. și acomp. la pian sau armoniu.

MULINETĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet.

portbaionetă sf [At: DL / P: ~ba-io~ / Pl: ~te / E: fr porte-baionnette] Dispozitiv din piele la centura militară, în care se fixează și se poartă baioneta.

GRĂTAR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel și prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptură preparată pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucișate ori dintr-o tablă găurită, care se pune în sobe, instalații de ardere, pentru a lăsa să pătrundă aerul și să cadă cenușa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixează la instalațiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor străine. /<lat. gratarium

PORTCUȚIT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port¹- + cuțit (după fr. porte-couteau).

priponire sf [At: LB / V: (îvr) prep~ / Pl: ~ri / E: priponi] 1 Legare a unui animal, a unei ambarcații etc. de un pripon¹ sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze Si: (rar) priponeală (1). 2 Punere la picioarele unui animal a unei piedici sau a ceva similar, ca să nu se poată deplasa repede și departe Si: (rar) priponeală (2). 3 (Pan) Imobilizare sau fixare a unei persoane sau a unei părți a corpului său cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. Si: (rar) priponeală (3). 4 (Pgn) Prindere sau legare ori fixare solidă a unui obiect de ceva Si: (rar) priponeală (4). 5 Postare provocatoare a unei persoane în fața cuiva Si: (rar) priponeală (5). 6 Rezemare. 7 (Fig) Dârzenie sau încăpățânare în susținerea a ceva.

PANOU ~ri n. 1) Suprafață plană (de lemn, de metal, de stofă etc.) servind pentru afișarea unor informații (afișe, anunțuri, avize, lozinci etc.). 2) Suport de lemn al unui tablou. 3) Prefabricat folosit la construirea clădirilor. 4) Placă de lemn pe care este fixat coșul de baschet. 5): ~ de comandă placă pe care sunt instalate dispozitivele de comandă ale unui sistem tehnic. /<fr. panneau