negru (neagră), adj. – 1. De culoarea funinginii. – 2. Brun, întunecat. – 3. Murdar. – 4. Nefast, funest. – 5. (S. m.) Arap, negroid. – Mr. negru, negur, megl., istr. negru. Lat. nĭgrum (Pușcariu 1167; Candrea-Dens., 1219; REW 5917); cf. it. nero, prov. negro, fr. noir, sp., port. negro. – Der. negreală, s. f. (calitatea de negru; vopsea neagră; nuanță de negru; Mold., Trans., cerneală); negreață, s. f. (negriciune), pe care Pușcariu 1166 și REW 5919 îl trimit la lat. nĭgritia; negri (var. înegri), vb. (a da culoare neagră; a întuneca; a detracta); negricios, adj. (aproape negru; brunet); negriciune, s. f. (negreață); negrilică (var. negrușcă), s. f. (chica-voinicului, Nigella arvensis), pentru sufix, cf. arăpușcă, femeiușcă, muierușcă (după Pușcariu, Dacor., VII, 468, negrușcă ar indica o încrucișare cu cernușcă); negroaică, s. f. (femeie neagră); negrioară, s. f. (brună); negriu, adj. (aproape negru); negritură, s. f. (îmbrăcăminte murdară); ponegri, vb. (a denigra), încrucișare a lui înegri cu sl. počruniti (Titin); ponegreală, s. f. (denigrare); ponegritor, adj. (denigrator). – Din rom. provin mag. nyégra „oaie neagră” (Edelspacher 20), ngr. νιάγϰρον „berbec negru” (Murnu, Lehnwörter, 37).

pălărie de fier, (engl.= ironstone cap) acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blenda, calcopirita, bornitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare care imprimă culoarea p.f.; asociația hematit, limonit, sulfați imprima culori de galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizii și hidroxizii de mangan pot da culoarea neagră etc. V. și scoarța de alterare

ARAP, arapi, s. m. 1. (Învechit și popular) Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și cu părul de culoare neagră. Dar eu, frate, mult mă tem De cîzlariul (= mai marele eunucilor) din harem, Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap. ALECSANDRI, P. P. 110. 2. Locuitor al Arabiei sau originar din Arabia; arab, maur. – Variantă: harap (ȘEZ. II 33) s. m.

ÎNNEGRI, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi cu negru, a acoperi cu o culoare neagră, a da cu negru; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. Amurgul înnegrise zarea, S-auzea-n departe tremurat cîntarea Buciumului jalnic. COȘBUC, P. I 249. Se necăji și șterse versul tot, îl înnegri bine, ca să nu se mai poată citi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 78. ♦ A murdări, a păta. Ai înnegrit-o [cămașa] de nu știu zău, cum am s-o scot din boală. REBREANU, I. 45. ♦ Fig. (Despre lucruri negre) A face să pară lucrurile înconjurătoare de culoare neagră. Stoluri de ciori înnegresc ramurile copacilor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 34. ♦ Intranz. și Refl. A prinde o culoare neagră, a deveni negru; fig. (despre plante) a se veșteji. Busuiocul a-nnegrit, Rozmarinu-a-ngălbinit. ALECSANDRI, P. P. 284. Abia noaptea înnegrește, și vroi zori să se ivească. CONACHI, P. 103. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza de soare. 2. Intranz. A părea, a se arăta de culoare neagră (detașîndu-se pe un fond deschis). Pe-o culme ușoară, înnegrea un pîlc de mărăcini. SADOVEANU, O. A. III 54. ♦ A-și pierde strălucirea, a păli, a deveni mohorît. Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă. EMINESCU, O. I 95. 3. Tranz. Fig. A acoperi hîrtia cu slove; a scrie. Cu gîndiri și cu imagini Înnegrit-am multe pagini, Și-ale cărții, și-ale vieții Chiar în zorii tinereții. EMINESCU, O. IV 292. 4. Tranz. Fig. A descrie (pe cineva) în culori negre, a vorbi de rău; a ponegri. Dușmanii mei se înmulțesc... Aleargă toți și mă-nnegresc. MACEDONSKI, O. I 37. Cu gardu m-au îngrădit, Cu vorba m-au înnegrit. TEODORESCU, P. P. 317. – Variantă: negri (SBIERA, P. 227, NEGRUZZI, S. I 233, id. ib. II 221) vb. IV.

POLLACK s.n. (Iht.) Pește marin din fam. gadidae (cod), de culoare neagră (Pollachius virens), numit comercial și cod negru, dar poate fi și de culoare mai deschisă (Pollachius pollachius), având carnea delicată, asemănătoare cu cea a somonului (comercializat în Germ. ca Seelachs = somon de mare) sau a merlanului, foarte apreciată în gastronomie; engl. pollack, pollock; it. pollachio, merluzzo carbonero.

VANÍLIE s.f. Fructul aromat, având forma unei păstăi, al unei varietăți de orhidee (Vanilla planifolia) din America Centrală, cu bogat conținut de vanilină, utilizat ca mirodenie mai ales în cofetărie. Se comercializează ca batoane de vanilie, reprezentând păstăile fermentate și uscate, de culoare maronie-neagră, lungi de 10-20 cm, dar și ca esență sau extract natural de vanilie, obținut din aceste fructe.

fachiol, s.n. – (reg.) Stofă de lână străvezie; voal (D. Pop, 1978). Utilizat de femei cu rol de basma (de culoare albă) sau în semn de doliu (de culoare neagră). – Din magh. fátyol „văl, voal” (Cihac, Galdi, DA, cf. DER; Șăineanu, Scriban, MDA) < ven. faciol, faziol „pânză de in” < it. fazza „față” (Scriban).

rândunică sf [At: (a. 1661) GCR I, 179/12 / V: ~nea, (îrg) ~urică, (înv) răndunea, răndurea, ronduncă, rondunea, rundunea, rundurea / G-D: și ~ichii / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: rândunea css (ml hirundinella)] 1 (Șîs ~ de casă, ~ de cămine, ~ de câmp, ~ de coș, ~ de sad, ~ de sat, ~ de țară) Pasăre călătoare cu coada despicată, cu spatele albastru-închis, cu pântecele alb și cu fruntea și bărbia roșii Si: (înv) rândunelă, (reg) rânduniță (Hirundo rustica). 2 (Buc; îcs) De-a ~ca Joc de copii Si: țurcă. 3 (Îc) ~ca-Domnului Codobatură (1) (Motacilla alba). 4 (Îc) ~-de-apă (sau ~-de-lut, ~-de mal, ~-de-pământ, ~-de-pârâu, ~-de-ploaie) Lăstun-de-mal (Riparia riparia). 5 (Îc) ~-de-ploaie (sau ~-de-munte, ~-de-pădure, ~-de-turn, ~-de-ziduri) Drepnea (Cypselus opus). 6 (Îc) ~-de-noapte Păpăludă (Caprimulgus europaeus). 7 (Îc) ~-de-mare Pescăruș (Sterna hirundo). 8 (Îc) ~-de-stepă Ciovică¹ (4)-de-mare (Glareola pratineola). 9 (Reg; șîs ~nea de ploaie, ~ de casă, ~ de fereastră, ~ de oraș, ~nea puturoasă, ~ sălbatică) Lăstun (Delichon urbica). 10 (Reg; prin asemănare cu culoarea penelor) Nume dat unor animale: capră, oaie cu lâna neagră, dar pe pântec albă, vacă. 11 (Reg; prin asemănare cu forma cozii) Tăujer. 12 (Reg; prin asemănare cu forma cozii) Muche dințată făcută din șindrile la vârful acoperișului. 13 (Reg; îf rândunea; prin asemănare cu forma cozii) Scobitură făcută în butucul și în obada roții, pentru a fixa spița. 14 (Prin asemănare cu forma corpului) Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. 15 (Reg; prin asemănare cu forma corpului) Fâșie de carne de lângă șira spinării porcului. 16 (Prin asemănare cu forma corpului) „Talpa copitei, osul mort, în formă de unghi”. 17 (Șîs ~ de mare) Pește marin, lung de 40-80 cm, cu capul foarte mare, cu spinarea și aripile roșii și cu pântecele alb-trandafiriu (Trigla hirundo). 18 (Bot; reg; îf rândurică) Iarba-fiarelor (Cynachum vincetoxicum). 19-20 (Reg; art.) Dans popular (și melodia pe care se execută). 21 (Reg; art.) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gîndi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sîcîi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mîndri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mîngîia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producînd răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A cîștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul pînă-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspîndi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pămîntul. ♦ A azvîrli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate cîmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vînt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcîie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cît ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin „din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre cîini; determinat prin „din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțînd ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre cîini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

huilă, (engl.= huila), var. de cărbune de pământ sup. caracterizat printr-un conținut ridicat în C (75-94%) și putere calorică ridicată. Este compact, de culoare neagră sau neagră cenușie, cu luciu sticlos, gras și strălucitor; dur, dar cu spărtură concoidală sau neregulată. H. face parte din cărbunii cocsificabili. În România, se găsește în Banat (la Anina, Secu, Baia Nouă) și în Baz. Petroșani (Lupac, Lupeni).

LEU¹ (< lat.) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare (c. 2,4 lungime și c. 280 kg), cu blană galbenă închisă, coadă lungă (până la c. 1 m), gheare puternice retractile (Panthera leo). Masculul are coama uneori mai închisă la culoare (chiar neagră) decât blana. În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10 ani, dar în captivitate ajunge până la vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și vorace (numit „regele animalelor”); trăiește în grupuri (formate din 2-3 masculi și 5-10 femele) în savanele africane și, mai rar, în SV Asiei. Ocrotit prin lege în parcurile naționale și rezervațiile din Africa Ecuatorială și Asia de Sud-Vest. Se reproduce și în captivitate (2-4 pui după trei luni de gestație). ◊ L. de peșteră = mamifer carnivor fosil din familia felidelor. A trăit până în a doua jumătate a Pleistocenului și începutul Holocenului în Europa și Asia de Nord, unde s-au găsit fragmente de schelet. ◊ L. de mare = mamifer carnivor piniped, cu o coamă asemănătoare leului (1)., lung. de 3,5 m (Otaria Byronia). Trăiește în regiunile de coastă ale Americii de Sud. ◊ Leul furnicilor = insectă răpitoare cu corpul subțire și lung de c. 4 cm (Myrmeleon formicarius). Larva insectei face o gropiță în formă de pâlnie în nisip, unde stă ascunsă și mănâncă insectele care cad pe ea. 2. Fig. Om curajos, puternic. 3. Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie-23 august.

albatros sm [At: ANGHEL, SĂM. V 84 / Pl: ~oși / E: fr albatros] (Orn) Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans).

gromóvnic, gromovnice, s.n. Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc: „Țiganul, uitându-se într-un caiet despre care zice că îi gromovnic, răspunde...” (Bilțiu, David, 2007: 221). ■ Cititorul din Gromovnic, personaj mascat care însoțea alaiul „dracilor”, ce străbăteau satele din Maram. Istoric, în timpul sărbătorilor de iarnă; acesta avea o pălărie uriașă, confecționată din carton îmbrăcat în pânză de culoare neagră, tivită pe margini cu pânză roșie. – Din sl. gromovǐnǔ (Șăineanu, DA, după DER; DEX, MDA).

ALBATROS, albatroși, s. m. Pasăre marină zburătoare, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans) – Din fr. albatros.

ALBATROS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros.

Mauriciu Puțin folosit la noi astăzi, Mauríciu reproduce pe cale cultă lat. Maurícius, Maurítius, atestate ca nume independente în epoca imperială, cînd pătrund și în onomasticonul creștin prin intermediul cîtorva martiri al căror cult era cunoscut la multe popoare europene. Mauritius este un derivat din cognomenul Máurus, folosit de romani la început pentru a arăta originea etnică a purtătorului și format pe baza cuvîntului Maurus, pl. Mauri „maur”, prin care era desemnat un locuitor din vestul Africii de nord – aproximativ actuala Mauritanie – (în evul mediu mauri erau numiți arabii din Spania, iar din sec. 15 și arabii musulmani din nordul Africii). Atît cuvîntul latinesc, cît și cel grecesc corespunzător: mauros, pl. maurusioi sînt de origine necunoscută (specialiștii se gîndesc la o probabilă origine hamitică), dar în greacă numele au fost ușor apropiate de adj. mauros „de culoare închisă, negru”. Prin intermediar grecesc (Maurikios, pronunțat mavrichios în acea epocă) numele latinesc ajunge la slavi și prin aceștia la români, sub forma Mavrichi(e). Dar nici acesta, nici Mavrus sau Mavrea (din Mavru, care reproduce prin intermediar vechi slav și grecesc, lat. Maurus) nu au fost populare la noi, dovadă fiind rarele lor apariții documentare. În secolul nostru, dar probabil și ceva mai înainte, a apărut forma cultă Mauriciu, corespunzătoare lat. Mauricius, în loc de Mauritius (la fel ca → Bonifaciu pentru Bonifatius, într-o perioadă în care -ti- și -ci- se pronunțau -ț-, sunet redat grafic prin cele două variante sau prin -tsi-). Din același radical gr. Maur- provin și numele de familie Mavridi, Mavrodin, Mavrogheni. ☐ Engl. Moris, fr. Maurice, germ. Mauritius și Moritz, it. Maurizio, magh. Moric, Mauriciu, bg. Mavrik, rus. Mavriku etc. ☐ Mauriciu, împărat al Bizanțului între 582 – 602; Charles Maurice Talleyrand, renumit diplomat francez, compozitorul Maurice Ravel, pictorul Maurice Utrillo etc.

Nimium ne crede colori (lat. „Nu te încrede prea mult în culori”) – emistih al lui Vergiliu (Egloga a II-a, vers. 17). Poetul spune prin gura păstorului Corydon: „De ce oare n-am iubit-o pe Menalca, deși pielea ei neagră n-are strălucirea pielii tale! O, dar nu te mîndri prea mult cu culoarea ta (bineînțeles: albeața pielii tale – n.n.). Zvîrlim alba (floare) de mălin și-n schimb culegem negrul hiacint”. Sensul expresiei este: nu te încrede în aparențe. LIT.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. (Despre părul sau lîna animalelor) De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru (v. cenușiu); (despre animale și păsări) care are părul, lîna, penele de această culoare. Au dat năvală doi dulăi suri cu căpăținele negre. SADOVEANU, N. F. 38. Miei albi fugeau către izvor Și grauri suri zburau în cete. COȘBUC, P. I 176. Un taur mare cu părul sur. RETEGANUL, P. IV 41. Cucule, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (În contexte figurate) Pe unde Jiul, spumegînd, Își spală coama sură. FRUNZĂ, Z. 30. ♦ (Substantivat) Nume dat unui cal cu părul de culoare intermediară între alb și negru. Pe poarta deschisă, Bîscoveanul trecu în goană pe surul lui costeliv, dar vînos, și se topi în ninsoarea care cădea moale. CAMIL PETRESCU, O. I 9. Surul lui se lăsa ușor pe picioarele dinapoi, ca să lunece în vîlcea printre răchite. id. O. II 143. 2. (Despre stofe, haine) Făcut din lînă sură (1) sau vopsit în această culoare. Îmbrăcămintea sură a oștenilor moldoveni părea întuneric de peșteră între zare și luciul apei. SADOVEANU, N. P. 335. Cei trei văcari, sub niște căciuli uriașe, cu fundul lat, cu sumanele sure aruncate numai pe umăr, ședeau rezemați în ghioagele lor. BART, S. M. 82. Contoșul domnului, sur și lung, cu ceaprazuri de fir, e deschis la piept. ODOBESCU, S. A. 113. 3. (Despre munți) De culoarea cenușie a stîncilor; (despre drumuri) de culoarea mohorîtă a pulberei care le acoperă. Luna-și pierde prin păduri Tainica văpaie... Doarme între munții suri Vechea Borșa-Baie. DEȘLIU, M. 11, De o parte și de alta a drumului sur se înălțau două spinări ușoare de colnic. SADOVEANU, O. I 369. Mă întorc cu fața spre creasta sură. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. 4. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat; tulbure; fig. posomorît, mohorît. Rațele sălbatice treceau în triunghi pe deasupra în văzduhul sur și tăios. DUMITRIU, N. 289. Afară plouă lin din cerul sur. SADOVEANU, O. III 241. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. 5. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. Nu vă uitați că rar mi-i părul Și sur ca sara cea de toamnă. BENIUC, V. 148. Era un bătrîn frumos, falnic, ras proaspăt, cu mustețile sure, răsucite. BART, S. M. 45. Pe prispă o babă bătrînă și zbîrcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenușa în poalele unei roabe tinere și frumoase. EMINESCU, N. 19. Nu căuta că-s sur, îs verde încă. ALECSANDRI, T. I 68. ♦ Fig. Bătrînicios, șters; searbăd. Moșnegii din Alăutești își aminteau de înfățișarea-i sură, de ochii lui ce iscodeau tăios. GALACTION, O. I 43. ♦ Fig. Vechi, bătrîn. Rîul sfînt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44.

văduviță sf [At: PSALT. 126 / V: (îvr) ved~ / Pl: ~țe / E: văduvă + -iță] 1-2 (Șhp) Văduvă (1) (tânără) Si: văduvioară (1-2), (reg) văduvișcă (1-2). 3 (Iht) Pește teleostean asemănător cu crapul, dar cu capul mai mic, cu botul prelung, cu corpul lung de 30-40 cm și cu partea dorsală de culoare neagră-albăstruie sau verzuie, apreciat pentru carnea lui Si: văduvioară (4), (reg) odoviță (Leuciscus idus). 4-5 (Bot; înv) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria și lucida).

CULOARE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloare s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

gromovnic, gromovnice, s.n. – Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. Cititorul din Gromovnic, personaj mascat care însoțea alaiul „dracilor”, ce străbăteau satele din Maramureșul Istoric, în timpul sărbătorilor de iarnă. O astfel de mască, achiziționată din loc. Crăciunești, în 1968, de etnologul Francisc Nistor, se află în colecția Muzeului din Sighet. Ceea ce individualizează masca este o pălărie uriașă, confecționată din carton îmbrăcat în pânză de culoare neagră, tivită pe margini cu pânză roșie, aidoma pălăriilor purtate de alchimiști în Evul Mediu. – Din sl. gromovǐnǔ < gromǔ „tunet” (Șăineanu, DA, Scriban, cf. DER; DEX, MDA).

alpaca¹ sfs [At: DA / V: ~aga / E: fr alpaca] 1 Animal rumegător din familia lamelor, cu lână mătăsoasă, lungă și foarte subțire, de culoare albă, uneori neagră care trăiește în America de Sud (Lama pacos). 2 Stofa fină din lâna de alpaca¹ (1).

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca vită de muncă la tracțiune; carnea lui constituie un aliment pentru om (Bos taurus). Boii, trăgînd brazda la deal, păreau a sta pe loc, așa de încet urcau. CAMILAR, TEM. 89. Primarul de la noi Ne înjugă ca pe boi Și ară cîmpul cu noi, De rîd și boii de noi. PAS, L. I 12. Se vedeau pluguri cu boi plăvani. SADOVEANU, N. F. 37. Pocnind din bici pe lîngă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. Cine fură azi un ou mîine va fura un bou. ◊ (Metaforic) Ochi de bou = ochi mari și lipsiți de expresie, ca ai boului. ◊ Expr. A nu-i fi (toți) boii acasă = a fi rău dispus. Lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală și de aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. CREANGĂ, P. 111. A-și băga (sau pune) boii în jug (sau în plug sau în cîrd) cu cineva = a căuta pricină de ceartă. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace, a-l lăsa în apele lui. A scoate (pe cineva) din boii lui = a scoate (pe cineva) din sărite, a enerva. A lua (cuiva) boii de dinainte = a despuia (pe cineva) de toate, a-l aduce la sapă de lemn. A nu face cu cineva boi bălțați = a nu se împăca mult timp cu cineva. A merge (sau a se duce) (ca) cu boii (sau cu carul cu boi) = a merge încet, anevoie. 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț, cu botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = zimbru; bou-de-baltă = a) specie de broască _(v. buhai-de-baltă); b) specie de bîtlan (Boutaurus stelaris); c) (și în forma bou-de-apă sau boul-bălții) = gîndac mare de apă, cu corpul lătăreț-oval, de culoare neagră; cu picioarele potrivite pentru înot și acoperite cu peri lungi și deși (Hydrophilus piceus). Boul-bălții, gîndac dintre cei de tot mici, dar al cărui cîntec răsună departe, sare de un sfert de stînjen în sus sau, cu iuțeli ca ale clipirilor, sgîrie oglinda tihnită a apelor. MACEDONSKI, O. III 4; bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul- popii) buburuză.

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sm (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75). corectat(ă)

ibrișin [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~șim, (înv) eb~ / Pl: ~uri / E: tc ibrișim] 1 sn Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, folosit mai ales la brodat și la împletit. 2 sn Papiotă cu ibrișin (1). 3 av (Pop; d. activități; îe) A merge ~ A se desfășura rapid, fără greutate. 4 sn (Pfm; îe) A da (sau a-i trage) cuiva cu ~ul pe la nas A ironiza pe cineva. 5 sn (Buc) Fir de bumbac de culoare albă sau neagră. 6 sn (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

lung, lungă [At: PSALT. 34/1 / Pl: ~ngi / E: ml longus] 1 a Care are o lungime mare, având capetele depărtate unul de altul. 2 a (Pop; îe) A avea mâna ~ă (sau degete ~ngi) sau a fi ~ de mână A avea obiceiul să fure. 3 av (Nob; d. vulpi; îc) ~-codată Cu coada mare. 4 a (Pop; îe) A fi ~ în (sau de) limbă sau a avea limba ~ă A vorbi prea mult și a spune ce nu trebuie. 5 a (Irn; d. persoane) De statură mare Si: înalt. 6 a (D. suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare. 7 a (Pex) Vast. 8 a (D. mâncăruri) Fără valoare nutritivă și cu prea multă apă. 9 a (Pop; îs) Ciorbă (borș sau zeamă) ~ă Mâncare fără gust. 10 a (Fig; îas) Discurs fără conținut. 11 a (Reg; d. lichidul colorant în care se vopsesc țesăturile) Diluat. 12 a Care durează mult timp Si: îndelungat. 13 a (Îs) Zile (sau ani) ~i Zile sau ani mulți. 14 a (Pop; îs) Cale ~ă Călătorie care durează mult. 15 a (Pop; îs) Vorbă ~ă Vorbă multă. 16 a (Rar; îs) Vindecare ~ă Vindecare lentă. 17 a (Îs) Silabă (sau vocală) ~ă Silabă sau vocală care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. 18 a (Pop; îe) A cădea cât este de ~ A cădea lungindu-se pe jos. 19 av Mult. 20 av (Pfm; îe) A se uita sau a (se) privi, (prt, a se holba) ~ (la ceva) A privi mirat sau nedumerit, mult și atent la ceva. 21 av (Înv; după verbul „a scrie”) Amănunțit. 22 av (Înv; nob; îc) ~-săgetător Care aruncă departe săgeata. 23 sn (Îrg) Fiecare dintre cele două bârne care se unesc și se încheie la colțurile casei. 24 sn Lungime. 25 sn (Pop; îs) ~ul nasului Obrăznicie. 26 sn (Pop; îe) A (nu)-și cunoaște (sau vedea) ~ul nasului A (nu)-și da seama de poziția și de respectul pe care trebuie să le păstreze față de alții. 27 sn (Pop; îlav) Câtu-i ~u(l) pe sub soare Foarte departe. 28-29 sn (Îlav și îlpp) De-a (sau în, pe) ~(ul) În direcția lungimii. 30 sfp Unde lungi. 31 sfs (Reg; rar) Penis. 32 sfs (Reg; îcs) De-a ~a Joc cu mingea nedefinit mai îndeaproape. 33 sfs (Îrg) Culoare neagră decolorată. 34 sfa (Trs) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 sf, a (Trs) Melodie după care se execută lunga (34). 36 sfs (Înv; îe) A i se da ~a A i se da drumul.

ȘPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Pește mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albăstruie-verzuie, unul din peștii cei mai importanți din mările nordice, prezent și în Marea Neagră (Sprattus sprattus); se comercializează de obicei afumat, în conserve, dar în țările occidentale se consumă și peștii proaspeți, întregi, împreună cu heringi mici(numiți „albitură”, engl. whitebait), prăjiți în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.

VRABIE vrăbii f. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt și conic, având penaj de culoare brună-cafenie cu dungi negre pe spate și cenușii pe pântece. ◊ ~a mălai visează fiecare se gândește la ceea ce îi trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mână pe cioara din par (sau din gard) mai bine mulțumește-te cu puținul de care dispui, decât să râvnești la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

NEGRICIUNE s. f. (Rar) Însușirea de a fi negru (De culoare neagră; p. ext. loc, spațiu etc. întunecos, întunecime. cf. costinescu. Numai nițică gimnastică și ieșim curînd din negriciunea asta. ap. tdrg. Dealurile mai joase sînt presărate cu vii, dar mai în sus se strînge negriciunea unor adevărate păduri. călinescu, i. c. 62, cf. id. s. 718. – Negru + suf. -iciune.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

POITIER [poití:r], Sindney (n. 1927), actor și regizor american de film. Prima supervedetă de culoare cu un repertoriu complex, interpretat cu un farmec specific („Lanțul”, „În arșița nopții”, „Ghici cine vine la cină”, „Diferiți dar egali”, „Pe urmele asasinului”). Ca regizor (după 1972) a realizat: „Cutia neagră”, „Nebuni de legat”, „Tatăl fantomă” ș.a. Premiul Oscar: 1963 („Crinii câmpului”) și 2001 (pentru întreaga carieră).

MORUN, moruni, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), cel mai mare sturion, numit și (rus.) beluga (Huso huso), cu corp gros, acoperit de scuturi mici, iar cele dorsale, mai mari, îngropate parțial în piele; poate ajunge până la 5-8 m lungime și 1600 kg; prezent mai ales în Marea Caspică și Marea de Azov, dar și în Marea Neagră, de unde urcă pe distanțe scurte în fluviile aferente; de la morun se obțin icrele negre cele mai valoroase, cu bobul foarte mare, de 3,3-4 mm diametru, de culoare cenușie-neagră, comercializate ca beluga-caviar. – V. sturion

lai (laie), adj. – 1. Sur, brumăriu, gri. – 2. De culoare închisă, negru. – Var. lău. Mr. laiu „negru”. Origine necunoscută. Explicațiile încercate pînă acum nu par suficiente. A fost considerat ca provenind din alb. ljaj „roșcat, blond-auriu” (P. Papahagi, Jb., XII, 103), care ar putea reprezenta lat. flavus; dar, pe lîngă dificultățile fonetice și semantice, nu există alt ex. de cuvînt lat. intrat în rom. prin intermediul alb. După Pascu, Beiträge, 35 și Pascu, I, 71 stă în locul lui *gălai, din lat. galla „gogoașă de ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuraș” (Diculescu, Elementele, 440), este foarte neverosimilă. După Pușcariu, Dacor., V, 547-50 și DAR, din lat. labes, „pată”, explicație puțin probabilă, deoarece în lat. acest sens este secundar (labes aparține aceleiași familii cu labor), și că în rom. sensul de „negru” este secundar (lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de lînă sau culoarea neagră amestecată cu alb sau cărunt). Anterior indoeurop., după Lahovary 332. Dacă se ține cont de faptul că acest cuvînt se aplică numai la lînă, și că indică o culoare naturală, așa cum rezultă de la spălarea lînii (cf. fr. écru, sp. crudo, care de asemeni a ajuns să indice o culoare), ne-am putea gîndi la verbul la „a spăla”; dar der. nu este clară, și rămîne neexplicată relația obscură cu bălăi. Cf. lăun. Din rom. provin ngr. λάίους (Murnu, Lehnw., 30), probabil alb. ljaj (Tiktin; DAR), sb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, rut. ljajistyi (Candrea, Elemente, 408).

ROȘU², roșii, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Adept al unor idei progresiste sau revoluționare, luptător pentru cauza unei revoluții. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din Romînia, din a doua jumătate a veacului trecut. Cine a adus aici pe acest roșu? întrebă principele Iordache. BOLINTINEANU, O. 424. 2. (La pl., învechit, adesea precizat prin «de țară») Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Țării Romînești, compus din boieri de țară (cu uniformă de culoare roșie); (la sg.) ostaș din acest corp de trupă. La 1630, aga Matei Basarab, cu roșii de peste Olt, se răscoală împotriva lui Leon-vodă. BĂLCESCU, O. I 15. Șade domnul Negru-vodă. Dar cu el cin' mai ședea? Roșii după Dîmbovița. MAT. FOLK. 100.

negru, neagră [At: CORESI, EV., 447 / Pl: ~ri, ~re / E: ml niger, -gra, -grum] 1 a (D. obiecte, părți ale unor ființe etc.) Care nu reflectă lumina. 2 a (D. obiecte) Care are culoarea cea mai închisă. 3 a (D. obiecte) De culoarea funinginii, a cărbunelui, a penelor corbului. 4 a (D. culori) Ca funinginea, ca penele corbului Si: păcuriu, (reg) muriu. 5 a (Pex; d. culori) Cu cea mai închisă nuanță. 6 a (Îs) Rasă neagră Rasă de oameni cu pielea brună închisă, părul creț și buzele groase, originară din Africa. 7 a (Îs) Pâine neagră Pâine preparată din făină integrală de grâu, secară etc. 8 a (Îs) Pământ ~ Cernoziom. 9 a (Reg; îas) Pârloagă. 10 a (Reg; îs) Drum ~ Drum de căruță, peste câmp. 11 a (Îs) Vin ~ Vin de culoare roșu-închis. 12 a (Îs) Cutie neagră Aparatură protejată, instaurată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului pentru elucidarea cauzelor unui eventual accident. 13 a (Îas) Sistem a cărui structură este necunoscută, dar se știe ce intră în el și ce rezultă din el. 14 a (Îcs) Principiul cutiei negre Renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. 15 a (Îe) Ba e albă, ba e neagră Se spune despre o persoană nehotărâtă. 16 a (Îae) Se spune despre cineva care se contrazice. 17 a (Îe) Nici albă, nici neagră Fără multe ezitări. 18 a (Îae) Dintr-o dată. 19 a (Îae) Nici așa, nici așa. 20 a (Îe) Albă, neagră, asta este Se spune pentru a arăta că un fapt împlinit nu mai poate fi schimbat. 21 a (Îrg; îe) A nu-i zice (sau spune, scrie cuiva) negri ți-s ochii A nu face nici o imputare cuiva. 22 a (Îrg; îae) A nu mustra pe cineva. 23 a (Îrg; îae) A nu supăra cu nimic pe cineva. 24 a (Îrg; îae) A nu lua în seamă pe cineva. 25 a (D. oameni) Care aparține rasei negre (6). 26 a (Pex; d. oameni) Care are pielea brună, de culoare închisă Si: brunet, oacheș. 27 a (Îe) Pe arap, cât de mult îl vei spăla, tot ~ va rămânea Se spune despre lucrurile care nu se pot schimba după voința cuiva. 28 a (D. locuri, ținuturi etc.) Care este locuit de oameni care aparțin rasei negre (6). 29 a (Fig; îs) Continentul ~ Africa. 30 sn Culoare neagră (4). 31 sn (Pop; îs) ~l ochiului Pupilă. 32 sn (Îlav) În ~ sau (îvr) în negre În haine de culoare neagră. 33 sn (Îal) În doliu. 34 sn (Îe) A se îmbrăca în ~ A se îmbrăca în haine negre. 35 sn (Îae) A fi în doliu. 36 sn (Îlav) ~ pe alb Sigur. 37 sn (Îal) În scris. 38 sn (Îe) A face albul ~ A denatura spre rău adevărul despre ceva sau despre cineva. 39 sn (Îae) A dovedi că un lucru este altfel decât în realitate. 40 sn (Îe) A deosebi albul de ~ A deosebi binele de rău. 41 sn (Îlav) Cât e ~ bobului Foarte puțin. 42 sn A i se face (cuiva) ~ (sau, rar, ~-verde) înaintea (sau dinaintea) ochilor A se enerva foarte rău. 43 sn (Îlav) ~-n ~ Negru intens. 44 sn Materie colorantă de culoare neagră (4). 45 sn Vopsea neagră (4). 46 sn (Îs) ~ de fum Pulbere neagră (4) formată din particule fine de carbon, obținută prin arderea parțială a unor hidrocarburi și care are numeroase utilizări în industria cauciucului, a cernelurilor tipografice etc. Si: (pop) chinoroz. 47 sn (Îs) ~ de anilină Colorant de culoare neagră (4) folosit mai ales la vopsirea fibrelor textile. 48 sn (Îs) ~ animal (sau de oase) Cărbune animal. 49 sn (Rar) Rimel. 50 sm Bărbat care aparține rasei negre (6) Si: (rar) negritean. 51 sm (Fam) Persoană plătită de cineva pentru a executa în numele lui, parțial sau total, anumite lucrări grele, neplăcute. 52 sm (Pop) Cal de culoare neagră (4). 53 sm (Îc) ~-moale sau neagră-moale Soi autohton de viță de vie, cu bobul negru-violet, rotund și brumat. 54 sm (Îc) ~-vârtos Soi autohton de viță de vie, cu bobul rotund, negru-violaceu. 55 sf (Îc) neagră-bășicată Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 56 sm (Îc) ~-apătos Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 57 a (Pop; d. albituri, haine etc.; pex, d. oameni) Murdar. 58 sn Murdărie. 59-60 sn (Îlav) (Nici) cât ~ sub unghie (Deloc sau) foarte puțin. 61 sfp (Reg) Rufe murdare, de dat la spălat. 62 a (Îoc luminos) A cărui transparență este întunecată. 63 a Lipsit de lumină. 64 a (Pex) Cufundat în întuneric Si: întunecat, obscur, (înv) negraie (1). 65 a (Îs) Bursă (sau piață) neagră ori, înv, târg ~ Comerț clandestin, în care mărfurile se vând cu preț de speculă. 66 a (Pex; îas) Loc unde se practică bursa sau piața neagră (64). 67 a (Îs) Preț ~ Preț de speculă Si: suprapreț. 68 a (Îlav) La ~ Cu preț de speculă. 69 a (Îs) Listă neagră Listă pe care sunt înscrise numele unor persoane împotriva cărora o organizație, un grup sau un individ urmează a întreprinde represiuni sau alte acte abuzive. 70 a (Mtp; îoc lumea albă; îs) Lumea neagră Lume aflată sub pământ. 71 a Compact. 72 a Des și întunecat. 73 (Fig) sn Întuneric. 74 a (D. oameni) Pământiu la față Si: livid. 75 a (Pex; fig; șîs ~ de supărare sau ~ de supărat) Foarte supărat. 76 a (Fig; d. oameni) Furios. 77 a (Fig) Trist. 78 a (Fig) Apăsător. 79 a (Fig) Deprimant. 80 a (Fig) Greu. 81 a (Îe) A avea sau a-i fl (cuiva) inima neagră A fi foarte trist. 82 a (Îe) A face (cuiva) zile negre A supăra pe cineva foarte tare și frecvent. 83 a Fără noroc. 84 a Care aduce ghinion, nefericire. 85 a (Rar) Mizerabil. 86 a (Îvr; d. oameni) Nefericit. 87 sn (Fig) Întristare. 88 sn (Îe) A vedea (sau a zugrăvi) (toate) în ~ A fi pesimist. 89 a (Pop; fig; d. oameni) Rău la inimă Si: crud, hain. 90 a (Reg; îe) A avea suflet ~ sau a fi ~ la suflet (sau la inimă) ori a fi ~ în cerul-gurii A fi rău, neîndurător. 91 a (Reg; îs) Vântul ~ Vânt de apus, care aduce uscăciune Si: sărăcilă. 92 a (Reg; îs) Tuse neagră Tuse convulsivă. 93 a (Reg; îs) Limbă neagră Limbă încărcată. 94 a (Reg; îs) Bubă neagră Cancer. 95 a (D. oameni) Care comite nelegiuiri Si: criminal, infam. 96 a (D. acțiuni ale oamenilor) Care constituie nelegiuiri. 97 sm (Mtp; îs) Săptămâna negrilor A doua săptămână după Paști, când se credea că cei care mor ajung în iad. 98 sma (Reg) Diavol. 99 a (Fig) Grozav. 100 a (Fig) Cumplit. 101 a (Fig) Rușinos. 102 a (Fig) Dezonorant. 103 a (Îs) Post ~ Post complet, fără mâncare și băutură Si: ajunare. 104 a (Reg; îs) Săptămâna neagră Săptămână dinaintea Paștilor, începând de miercuri. 105 a (Reg; îs) Vineri negre Zile de vineri din timpul anului în care se ține post negru (103). 106 a (Îs) Magie neagră Magie prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase sau pot face rău altor oameni, invocând forțe demonice.

vrabie s.f. (ornit.) Pasăre sedentară, de talie mică, din ordinul paseriformelor, cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pîntecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer domesticus); vrăbete. De aci înainte, vai și amar de bietele vrăbii de pe garduri! (ODOB.). ◊ zic. Vrabia mălai visează. Nu da vrabia din mînă pe cioara din par (sau de pe gard). ◊ compar. Mimi... era ca o vrabie care izbește încoace și încolo, orbită de încăpere și zăpăcită de oameni (PAPAD.). Δ expr. A avea minte de vrabie (sau cît o vrabie), se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrînî), se spune despre o persoană care pare mai tînără decît este. A mînca cît o vrabie v. mînca. • pl. vrăbii. g.-d. -iei. și (reg.) vrabe, vravie s.f. /<sl. veche врабни.

ȚIGĂNUȘ, țigănuși, s. m. 1. Diminutiv al lui țigan. Țigănușul își dogorea la jeratec palmele roze. C. PETRESCU, C. V. 118. ♦ Fig. Termen apelativ (alintător) pentru un copil brunet. Țigănușul mamei! țipă cucoana Cristina cu dragoste. SADOVEANU, P. S. 178. 2. Pasăre de baltă avînd picioarele înalte, ciocul lung și încovoiat, spatele și aripile negre cu reflexe verzui și albăstrii (Plegadis faleinellus). O pereche de păsări ciudate, asemenea stîrcilor, dar negre de tot și cu ciocul prelung și subțire... Apoi își aduse aminte... că vorbise de ele cu un pescar care-i spusese că le cheamă țigănuși. DUMITRIU, V. L. 121. 3. Pește răpitor cu corpul scurt și plin, de culoare închisă, stropit cu puncte negre, foarte răspîndit în bălțile Dunării (Umbra canina).

SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului; purcea (cu purcei). Lupul sărise peste tohoarca lui și năzuise la scroafele din fundul șurii. SADOVEANU, B. 103. Puterea mea, zise... stă într-o scroafă care se tăvălește cît e ziulica într-o lăcoviște de lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Călușerii de pe Tîrnavă Cu ochii de scroafă neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. S-a urcat scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. Eu nu mai lucrez. Mi-ajunge de cînd tot pui potloage. Cu cît îmi trimite băiatul, pot să trăiesc. – S-a urcat scroafa-n copac, fu încheierea țaței Niculina, gîndindu-se la norocul omului. PAS, Z. I 202. ◊ Compus: scroafă-mistreață = femela porcului mistreț. ♦ Fig. Proiectil de artilerie, bombă. Iaca, mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toți cu rîtul de oțel. ALECSANDRI, P. III 458. 2. Compuse: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu penele de culoare roșcată și pe alocuri negre (Ardetta minuta); scrofiță; scroafa-cu-purcei = constelație din emisfera boreală. Steaua Aldebaran este numită luceafărul porcesc sau porcar, care are alături vierii, porcii sau scroafa-cu-purcei. PAMFILE, CER. 170. 3. Lovitură la jocul de biliard, jucată rău, dar izbutită din întîmplare.

MOLCÚȚ, -Ă adj. Diminutiv al lui m o a l e¹. Cf. LB, POLIZU, DDRF. 1. Cf. m o a l e¹ (I 1). S-amestecă miez de pîine cu vin și cu pelin verde tăiat mărunt. Se întinde molcuț pe o cîrpâ, apoi se leagă la sclintitură. GRiGORIU-RiGO, M. P. I, 164. Să nu te doară la foaie, Carne călduță, Moale molcuță. MARIAN, INS. 79. [Plăcintele] era călduțe și molcuțe cît le-ai fi mîncat și cu ochii ! SBIERA, P. 147. Unsoare molcuță. VAIDA. ◊ (Regional) Ou molcuț = ou fiert sau copt puțin, ou (aproape) moale¹. Cf. CIAUȘANU, V. 180. 2. Cf. m o a l e¹ (I 5). Această nevoie neîncunjurabilâ făcu pre episcopul Isaiea Băloșescul (1823-1831) mai molcuț în pretensiunile sale și mai înduplicabil. SBIERA, F. S. 148. Jandarmii sînt slabi și șeful cam molcuț. REBREANU, R. I, 98. Se dă același tratament și profesorului titular, care e mai molcuț sau mai slab de înger, cum îi spun, în ironie, elevii. BUL. FIL. V, 247. Ăstălalt, Butnaru, era molcuț, blajin, cuminte, bun, unde-l puneai acolo stătea. V. ROM. noiembrie 1953, 97. Toader e de felul lui molcuț (molcăluț), dar face treabă bună. Com. din fostul județ NEAMȚ. 3. Cf. m o a l e¹ (II 1). Fărină molcuță . . . nu aspră. ALR I 1 372/355. 4. (Despre culori, lumină, izvoare de lumină, sunete) Cf. m o a l e¹ (II 3). În lumina molcuță, se soreau gîngănii învrîstate roșu și negru. C. PETRESCU, R. DR. 25. Seara, în casa Anei, vecinii se înghesuiau în jurul lămpii, ascultîndu-i glasul molcuț și ușor cîntat cu care le deslușea din gazete vești din țară. CONTEMP. 1954, nr. 385, 3/2. În glasul molcuț al lui Murășan Iosif s-amesteca o undă de batjocură. V. ROM. ianuarie 1956, 50. 5. Cf. m o a l e¹ (II 7). Oi molcuțe cari îs mai domoale. CHEST. v/76. – Pl.: molcuți, -e. – Moale¹ + suf. -cuț.

fasole sfs [At: (a. 1793) URICARIUL VI, 168 / V: (reg) ~lă, fasulă, fasule, fansulă, fansule, fajolă, făsulă, făsule, păsulă, păsule sf făsui, păsui sm / E: ngr φασόλι] 1 (Șîc; reg ~-albă, ~-albăstruie, ~-arici, ~-bobică, ~-boambe, ~-bambulea, ~-cereșele, ~-clujene, ~-copăcei, ~-cușulenci (pestrițe), ~-cu-araci, ~-cu-hărac, ~-cu-par, ~-cu-pui-galbeni, ~cu-stâlp, ~-cu-bobul-bălțat, ~-cu- vițe, ~-curve, ~-de-arac, ~-de-arac-pestriță, ~-de-grădină, ~-de-harag, ~-de-lună, ~-de-lună-albă, ~-de-oloagă, ~-de-par, ~-de-porci, ~-de-unt, ~-de-zahăr, ~-flageruț, ~-fără-vițe, ~-fideluță, ~-franceză, ~-franțuzească, ~-gălbănuță, ~-galbenă, ~-galbenă-de-plat, ~-galbene, ~-galbină-aurie, ~-gogoneață, ~-granat, ~-grasă (-oloagă și ~-de-rudă), ~-grase, ~-grasă-gălbuie, ~-grasă-oloagă, ~-grasă-pe-arac, ~-grănac, ~-gura-rândunicii, ~-jumătate-bombe, ~-lată, ~-linte-măruntă, ~-lungă, ~-mărunțică, ~-metru, ~-moldovenească, ~-negre, ~-oacheșă, ~-obădată, ~-oloagă, ~-oloagă-de-Dobrogea, ~-oloagă-ca-pucioasele, ~-oul-păsării, ~-oușoare, ~-ovreiască, ~-pestriță, ~-plumbușori, ~-popească, ~-pucioasă, ~-putără, ~-rangău, ~-roșie, ~-sălaică, ~-sântiliese, ~-șerpi, ~-tărcată, ~-tufoșă, ~-țigăncușă, ~-țucără, ~-urcătoare, ~-uriașă, ~-verde) Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu flori albe, roz sau roșii, ale cărei păstăi și semințe sunt folosite în alimentație Si: (reg) baclău, baghi, bob, bob-turcesc, broancă, colțuroasă, fasuliu, fâsai, mazăre, pisulă, păsoi, postae, tea, teacă-pentru-măncare, tecă, țârțărică, țucără (Phaseolus vulgaris) 2 (Șîc; reg ~-bihalcă, ~-bihoaică, ~-bivolească, ~-cu-flori-roșii, ~-de-Arabia, ~-d-aia-pentru-flori, ~-ghibolărească, ~-grasă, ~-pestriță, ~-roșie, ~-spaniolă, ~-urcătoare, făsui-cu-teaca-lată) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din trei foliole ovale, cu flori mari, roșii și albe, dispuse în raceme, cultivată cu plantă ornamentală Si: babane-roșii, făsaică (-ce-se-urcă), mazăre-bivolească, mazăre-roșie, păstaie-pentru-flori (Phaseolus multiform). 3 (Reg; îc) ~a (sau ~la)-cioarei, ~la-calului, ~la-dracului, ~la-viermelui, ~grecească Remf (Aristolochia clematitis). 4 (Îvp; îc) ~-japoneză (sau ~-soia) Soia (Glycine hispida). 5 (Reg; îc) ~-turcească, (sau fasule)-de-floare Plantă din familia leguminoaselor (Dolichos lablab). 6 (Reg; îc) ~-sălbatică Brustur negru (Symphytum cordatum). 7 Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă. 8 Fiecare dintre boabele din interiorul păstăii de fasole (1). 9 Mâncare de boabe sau păstăi de fasole (1). 10 (Pfm; fig) Dinte. 11 (Pfm; îe) A (-și) arăta, rânji sau beli ~a (sau ~le) A râde. 12 (Pfm; îe) A bate (sau a da) ca la ~ A bate fără milă (metodic). 13 (Îvp; îe) A nu avea (sau a nu-i fi) ~a fiartă A se înșela.

CURBĂ, curbe, s. f. 1. Linie curbă. ♦ Cotitură în formă de arc( a unui drum a șinelor de cale ferată, a unei ape curgătoare). V. sinuozitate, șerpuire. Dar Oltul însuși, brațul cel puternic și adevărat prin care vin plutașii, se plimbă în curbe largi. BOGZA, C. O. 382. ◊ (Poetic) Marea își schimbă treptat culoarea: șa țărm bande purpurii, în larg o pînză violetă, și în fund, pe curba imensă o orizontului, o linie subțire trasă cu-n negru de cărbune. BART, E. 170. ◊ Expr. (Despre vehicule) A lua curbă = a vira, a coti. Luînd curba prea repede, automobilul a derapat. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive prin care trec variațiile unui fenomen. Medicul a văzut curba temperaturii bolnavului. ▭ Lupta continuă, urmînd o curbă de ascensiune pînă în 1905. SAHIA, U.R.S.S. 204. ◊ Curbă de sacrificiu = măsură de scădere a salariilor, ca urmare a politicii de jefuire a maselor largi muncitorești din Romînia, aplicată de guvernele burghezo-moșierești în perioada crizei economice din 1929-1933. La manifestația pașnică a miilor de muncitori contra noii reduceri a salariilor lor prin aplicarea curbei de sacrificiu, guvernul fascist a răspuns cu gloanțe. DOC. PART. 175. Încercînd să iasă din criză pe spinarea maselor muncitoare, burghezia și moșierimea din țara noastră au trecut la aplicarea curbelor de sacrificiu, la concedieri în masă, la înăsprirea terorii polițienești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 1/1. 3. (Top., în expr.) Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine.

mărăcinar sm [At: MARIAN, O. I, 261 / Pl: ~i / E: mărăcine + -ar] 1 Specii de păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor. 2 (Șîc ~-mare, ~-cu-gât-negru, ~cu-cap-negru) Pasăre cu capul, spatele și gâtul negre, cu pântecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui Si: pietroșel, (reg) capra dracului, tâitoare (Saxicola torquata rubicola). 3 (Șîc ~-mic, ~-cu-gât-roșu, ~-de-Iuncă) Urzicar (Saxicola rubetra). 4 (Șîc ~-mic-dalmatin, ~-de-luncă) Pasăre asemănătoare cu urzicând, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). 5 (Șîc ~-caucazic) Pasăre de culoare mai deschisă decât speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura).

alb (albă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

vacă s.f. 1 Femela taurului (domestic); restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă v. bou. (Get-beget) coada vacii v. coadă. Vacă (bună) de muls v. mulge. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ (de obicei determ. prin „încălțată”) (Epitet injurios pentru o) femeie grasă și leneșă sau proastă, nesimțită. 2 Compuse: (zool) vacă-de-mare = morsă (Odobaenus rosmarus); (entom.) vaca-Domnului = insectă heteropteră, cu corpul lățit și lunguieț, cu aripile superioare de culoare roșie, cu două puncte negre, cu toracele și cu capătul abdomenului negre, cu dungi roșii (Pyrrhocoris apterus). • pl. vaci. /lat. vacca.

ROȘU³, -IE, roșii, adj. (Și în forma roș, -ă) I. 1. De culoarea sîngelui. Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Mergînd el așa... dă de un măr mare cu niște mere roșii ca focul. RETEGANUL, P. II 77. ◊ (Urmat de alt adjectiv care precizează nuanța) O geană roșă-aurie mai sclipește pe cer. BART, S. M. 13. Costumul lui... e compus, într-acel portret, de un anteriu de sevai roș-gălbui. ODOBESCU, S. I 262. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu, p. ext. cu orice culoare), tradiționale la creștini de paști. Pătlăgea roșie (și substantivat, f.) v. pătlăgea. Pămînt roșu = tip de sol de culoare roșiatică (întîlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). Brad-roșu v. brad. Fir roșu v. fir. ♦ (Adverbial) Cu roșu, în roșu. Fata se arătă sprintenă, cu cămașă albă și catrință neagră vrîstată roș. SADOVEANU, B. 21. 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. Cu spînul tot am dus-o, cum am dus-o, cîne-cînește pînă acum. Dar cu omul roș nu știu zău la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. Am un bou roșu, unde se pune de se culcă o dată, într-un an i se cunoaște locul (Focul). ◊ Pieile-roșii v. piele. 3. De culoare rumenă-aprinsă (din cauza afluenței de sînge sau a unui defect de circulație). Era voinic, roșu la față. DUMITRIU, N. 18. Nasul tău prea e roșu. DELAVRANCEA, O. II 178. Vai, mîndruță, albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. ◊ (Întărit prin comparații) Pînă eram pe sub codru, Eram roșu ca și măru. BIBICESCU, P. P. 165. Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. Din obraz îi pică sînge, Unde-l văz inima-mi plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. Avea ochii veșnic roșii de plîns ascuns. REBREANU, I. 114. ♦ Îmbujorat la față (din cauza unui aflux de sînge provocat de o emoție, de un sentiment). Roșie ca focul de rușine. REBREANU, I. 19. Smărăndița se făcea roșie ca sfecla, ceilalți rîdeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 14. Fiul craiului, cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. [Podul rulant] își schimbă de la sine direcția, purtînd peste capetele a sute de muncitori un trup de fier roșu. SAHIA, N. 33. Dă foc casei de aramă... de se face casa roșă cum e jăraticul. CREANGĂ, O. A. 251. ◊ Fier roșu = fier incandescent cu care se înfierează animalele (odinioară sclavii și ocnașii). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378. 5. (Învechit, în expr.) Ban roșu v. ban¹ (2). II. Fig. Inspirat sau pătruns de idei revoluționare; creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă, bolșevică). Mult te-ai schimbat în opiniile politice!... Ar zice cineva că ești roșu! Toată țara este roșie. BOLINTINEANU, O. 457. ◊ Fig. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț. EMINESCU, O. I 62. ◊ Gărzile Roșii = detașamente revoluționare de muncitori, organizate în Rusia în timpul revoluției din 1917. Armata Roșie v. armată. Colț roșu v. colț (I 2). – Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj.

ÎNTUNECOS, -OASĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Fără lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. Merge ea cît merge prin codru, pînă ce dă de-o prăpastie grozavă și întunecoasă. CREANGĂ, P. 30. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă. ALECSANDRI, P. A. 117. 2. De culoare neagră. Ochii negri, fața albă, Păru-ntunecos și mare. TOPÎRCEANU, S. A. 88. Ochiu-ntunecos și-ntoarce și-l aruncă aiurind. EMINESCU, O. IV 121. 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Posomorît, posac, trist; întunecat. Marinică le dădu bună ziua și ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, B. F. 18. Voiau să vorbească, dar tăcerea întunecoasă a lui Potcoavă îi amuți. SADOVEANU, O. I 226. Popa Tonea, tulburat și întunecos, a certat-o pentru cutezanța ei. GALACTION, O. I 183. ◊ (Adverbial) Băieții se priviră întunecos. DUMITRIU, V. L. 105. Abia avu putere să se stăpînească, înghiți greu de cîteva ori și rămase privind întunecos spre mormîntul de dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 62. Codri-antici de vînt se-ndoaie și răspund întunecos. EMINESCU, O. IV 136.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

RIDICHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor avînd la baza tulpinii un tubercul cărnos, comestibil (Raphanus sativus). Prin verdețuri, poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197. Dar pe ea unde-o găsea? La surcele-n bătătură La cepele din grădină De ridichi cu poala plină. TEODORESCU, P. P. 539. ◊ Ridiche-de-lună = ridiche cu tuberculi mici, rotunzi sau lungăreți, cu coaja albă sau roșie. Ridiche-neagră (sau -de-iarnă) = ridiche cu tubercul mare, rotund sau lunguieț și cu coaja mai groasă, de culoare neagră. ♦ Rădăcina comestibilă a ridichii. Crenvurști cu hrean, salate de boeuf, regale și ridichi-negre cu pîine. C. PETRESCU, C. V. 48. ◊ Expr. (Familiar) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate zdravăn (pe cineva). Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș, după cum i se cuvenea. ISPIRESCU, L. 108; b) a-i face (cuiva) greutăți, mizerii. Vorbeau tare, să audă conservatorii: azi le frecăm ridichea numărul unu! Am adunat documente. PAS, L. I 281. – Variantă: (Munt., Olt.) ridichie, ridichii, s. f.

cărbune sm [At: PSALT. 25/11 / Pl: ~ni / E: ml carbo, -onis] 1 (Îvp) Corp solid care, prin ardere, a pierdut o mare parte din elementele sale combustibile și în care predomină carbonul Cf cenușă, funingine, scrum, zgură, (reg) stirigie. 2 (Șîs ~ aprins) Jar. 3 Bucată de lemn consumată, în parte, de foc, dar stinsă înainte de a se preface în cenușă. 4 (Îe) L-au bătut ~nii la cap Se spune despre un om beat. 5 (Îs) ~ stins sau potolit ori acoperit Se spune unei persoane tăcute, ascunse și intrigante. 6 (Îcs) De-a sau cu ~le Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Șîs ~ de lemn) Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfarâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a acestuia, folosit în siderurgie drept combustibil etc. Si: mangal. 8 (Pfm; îe) A cumpăra ~ni de la faur (sau de la faur ~) A cumpăra ceva scump la mâna a doua. 9 (Pfm; d. alimente; îe) A se face ~ A se arde la gătit. 10 (Pfm; îe) A sta (ca) pe ~ni (aprinși) A fi foarte nerăbdător. 11 Creion negru, obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. 12 (Gig) Rocă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epoci geologice îndepărtate și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. 13 (Îs) ~ brun Cărbune (12) de culoare brună închisă, compact, sticlos, casant. 14 (Îs) ~ activ Cărbune (12) cu o structură poroasă și cu o mare capacitate de reținere, prin adsorbție, a gazelor, a vaporilor etc. 15 (Îs) ~ animal Material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, absorbant intestinal etc. 16 (Îs) ~ alb Curs de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 17 (Îs) ~ de retortă Produs foarte dur și bun conducător de electricitate, depus pe pereții retortelor în care se obține coxul și care se utilizează ca materie primă pentru electrozi la elementele galvanice Si: grafit de retortă. 18 (Min; înv) Antrax. 19 (Med) Antrax. 20 (Zlg; îs) ~ emfizematos Boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția, în mușchi, a unor tumori infiltrate cu gaze. 21 (Bot; lpl) Planta Phyteuma spicatum Și (reg) cărbunari (6). 22 (Reg; lpl) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee Si: baraboi, bănișor, cărbunar (7), spinuță (Phyteuma spiciforma).

MAHUT s. n. (Învechit; și în sintagma postav-mahut) 1. Un fel de postav fin de culoare neagră (TDRG) sau albastră-deschis (DDRF). Patru coți de postav mahut ce s-au făcut conteș agăi (a. 1693). ap. ȘIO II₁, 74. Iaste și aici... o ladă cu 2 dulăm[i] și cu patru conteșă mahut, toate nuao (a. 1734). IORGA, B. R. 423. 2. Bucată, val de mahut (1) 26 atlase și 3 mahuturi (a. 1693). ap. ȘIO II₁, 74. Toți boierii... avea dar de la domnu cîte un postav mahut și cîte un atlaz florintin. GHEORGACHI, CER. (1762), 297.- Pl.: mahuturi. – Cf. tc. m a h u t „cunoscut, convențional”.

centură sf [At: DA / Pl: ~ri / E: fr ceinture] 1 Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia Si: centiron, cingătoare, cordon, șerpar. 2 (Îlav) Până la ~ De la umeri până în talie. 3 (Îs) ~ de campion Centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau lupte. 4 (Îs) ~ galbenă (sau verde, neagră) etc. Centură a cărei culoare exprimă poziția unui sportiv în ierarhia luptătorilor la judo, karate etc. 5 (Îs) ~ de gimnastică Cingătoare lată folosită pentru susținerea corpului la anumite exerciții de gimnastică. 6 (Îs) ~ ortopedică Dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos pentru menținerea corpului în poziție corectă. 7 (Îs) ~ de salvare Echipament individual servind la susținerea naufragiatului la suprafața apei. 8 (Îs) ~ ele siguranță Echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează la înălțime, acrobați, alpiniști etc. 9 (Îas) Sistem de chingi cu care se prind călătorii de bancheta din față a automobilelor, pentru a fi protejați în caz de accident. 10 (Mil) Curea lată care face parte din uniforma militară și de care se atașează armele. 11 (Ant) Ansamblu osos prin care membrele se leagă de trunchi. 12 (Îs) ~ pelviană Ansamblu al oaselor coxale ce leagă membrele inferioare de trunchi. 13 (Îs) ~ scapulară Ansamblu osos ce leagă membrele superioare de trunchi. 14 (Spt) Linie imaginară, în regiunea ombilicului, sub care loviturile la box sunt interzise de regulament. 15 Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului la lupte. 16 (Ast; îs) ~ de radiații Fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât este nocivă pentru cosmonauți. 17 (Mil; îs) ~ de fortificații (sau bastională, de luptă, poligonală) Zonă fortificată în jurul unei localități sau a unei baze militare. 18-19 (Îs) Cale ferată (sau șosea de) ~ Cale ferată sau șosea care înconjoară un oraș. 20 Cadru de formă circulară. 21 Grindă orizontală sprijinită pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, pentru a întări legătura între ele. 22 (Con) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 23 Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

MELC subst. I. S. m. 1. Numele mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală ; (regional) culbec, bourel, bouț, cigă: a) (și în sintagma melc de vii sau melc de vie, N. LEON, MED. 87) specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440; b) (și în sintagmele melc austriac, melc de cîmp, melc șerpesc, melc vărgat, BIANU, D. S. 459) specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440 ; c) (și în sintagmele melc înfășat, N. LEON, MED. 87, zmelc de baltă. PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, avînd cochilia ascuțită la vîrf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decît la celelalte (Limnaea stagnalis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 442 ; d) (și în sintagma melc de frunze, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, avînd o much e pe partea inferioară; (regional) babiță (Limax). Cf. ANON. CAR., SIMIONESCU, F. R. 441 ; e) (și în sintagmele melc de tunet, ALR I 1 190/896, melc vînăt, ib. I 1 190/746, zmelc șerpos, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). Cf. SIMIONESCU, F. R. 441. Carte întru care să scriu mîncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, ierburi (a. 1749). GCR II, 42/12. Încît mijloc dă a-mi putea găsi melci pentru mîncare nu este (a. 1803). IORGA, S. D. VIII, 39. Unii mînîncă broaște țestoasă și melci. ȚICHINDEAL, F. 260/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Veara sînt obligați a da cîte 2 pui, 2 ferdele de ovăz, 200 melci, 1 bucată de rășină. BARITIU, P. A. I, 477, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Să sapă iarna din pămînt melcii de vie. BIANU, D. S. 459. Cu toate că pe la noi cuvîntul de melc nu se cunoaște, ci numai acel de culbec sau culbeciu, băieții îi cîntă pe acest nume ca să scoată coarnele. Melc, melc, codobelc. . . PAMFILE, J. I, 92. Prin grădini, prin vii, căci îi place mugurii viței (de unde și numele melc de vii), pe vremea umedă mai adesea, se poate observa și animalul. SIMIONESCU, F. R. 439. Tot atît de răspîndit. . . este melcul austriac sau șerpesc. . . a cărui cochilie se recunoaște lesne după niște dungi cafenii pe lungul spiralei. id. ib. 440. Am mîncat melci, supă de ceapă, am înghițit, nemăsurat, băuturi variate. BRĂESCU, A. 195, cf. GR. S. I, 191. Melc, melc Codobelc, Scoate coarne bourești. TEODORESCU, P. P. 191. Caută melci de cîmp și-i zdrobește bine cu coajă cu tot. ȘEZ. X, 61, cf. 140. E cu casă în spinare ca melcul sau casa-i e ca a melcului, în spinare, se spune despre oamenii care-și schimbă mereu domiciliul. Cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, I, 22, ZANNE, P. iii, 86. Se strînge ca melcul în coaja lui, se spune despre cei timizi, sfioși. Cf. ZANNE, P. I, 552. Cu coarne ca boul, cu șa ca un cal, se urcă pe copaci ca un șearpe (Melcul). POP., ap. GCR II, 371. Am un ou și nu-i ou. Și-i cu coarne și nu-i bou (Melcul). GOROVEI, C. 119, cf. 117. Picioare n-avea, mîni n-avea, dar în copaci se suia (Melcul), ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la forma de spirală a cochiliei animalului) Scară ca melcul. POLIZU. Paturile erau. . . așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. (Adverbial) [Luleaua] are coada adusă melc și un ornament în zigzag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II, 296. ◊ F i g. Zidind, schele-nalte și repezi ridici, încaleci pe lespezi cît munții, melci mici. ARGHEZI, VERS. 99. ◊ Expr. A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca melcul = a merge sau a se mișca foarte încet. Cf. ZANNE, P. IX, 661. ♦ P. r e s t r. Cochilia melcului (I 1). SIMIONESCU, F. R. 439. ♦ (Prin Munt. și Olt., la pl.) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. ALR II 3 355/791, 836. 2. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om sau pentru un animal rămas în urmă cu creșterea. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. (Învechit, în forma melci; calc după v. sl. желъвь „scoică”, „broască țestoasă”) Broască țestoasă. CUV. D. BĂTR. I, 291/31, cf. DDRF. 4. (Regional)} prin confuzie cu mîlc în e x p r.) A tăcea ca melcul sau a tăcea melc = a nu scoate nici un cuvînt ; a tăcea chitic. Cf. IORDAN, L. R. A. 271. II. Subst. P. a n a l . (Cu aluzie la cochilia tare a melcului I 1 ; mai ales în forma melci) 1. S. n. și, rar, m. (Învechit și regional, adesea determinat prin „ochilor”) Orbita ochiului. I-au ieșit ochiul cel dirept din melci în afară. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14. Tot ochiul, în chipul moviliții, din melciuri afară ca a broascăi ies. CANTEMIR, IST. 207, cf. 79, 106, DDRF, ALEXI, W. TDRG. Orbitele. . . se numesc adîncături, găvane, scovîrlii și melcii ochilor. CANDREA, F. 42. Voi, nouă fete, Ieșiți din mați, Din ficați. . . Din melciul Ochilor, Din auzul Urechilor. TEODORESCU, P. P. 367. Și cu mîna ți-oi lua [roșeața] Din creierii capului, Din auzul urechilor, Din melșul ochilor, Din toate ciolănelele. L CR. III, 246. Să ieși din cap, Din picioare,. . . Din melcurile ochilor, Din sfîrcul nasului. PĂSCULESCU, L. P. 147. ◊ (Suspec Melcii ochilor = globii oculari. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. S. n. (Bucov.) Partea cartilaginoasă a nasului. Cf. DDRF. Sub subst. „melci” înțeleg românii din Bucovina, în genere, părțile cele ciolănoase ale nasului. MARIAN, D. 152, cf. 150. 2. S. n. (Transilv., Bucov.) Partea tare din interiorul cornului, la vite. [La bou și la vacă] partea osoasă dinăuntrul cornului se numește melci. DAMÉ, T. 28. Tot „melci” se numește partea cea vîrtoasă care se află înnuntrul coarnelor de la vite. MARIAN, D. 152, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Partea tare a cozii animalelor ; cotorul cozii. Cînd se taie părul cozii unui cal, ceea ce țăranii nu fac, se zice că i-o tăiat coama pînâ-n melci. DR. V, 306. [Vaca] să aibă. .. coada lungă, melciu [= cotoru], nu fuioru. ALRT II 113. ♦ (Regional) Pielea groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioare din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față ; castană (Gil-Brad). DR. V, 305. ♦ (Regional) Maia² (Cerneteaz-Timișoara). DR. V, 304. III. S. m. P. a n a l. (Cu aluzie la forma de spirală a cochiliei melcului I 1) 1. (Adesea determinat prin „urechii”) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utitilize în diverse feluri mișcarea de rotație. Piesa de prelucrat are o mișcare de avans, dată de un melc. IOANOVICI, TEHN. 291. Melc de sfărîmare. NOM. MIN. I, 55. În scobitura melcului se află frînghia. IONESCU-MUSCEL, FIL. 259. Printr-un melc cu care se prelungește axul valțului, fiecare rotație e transpusă mecanismului de măsurat. id. ȚES. 97, cf. SCÎNTEIA, 1963, nr. 3093. ♦ (RegionaL Trior. Com. din ȚEPEȘ-CERNAVODĂ. 3. Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. Cf. DL, DM. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe (în vederea ondulării). Cf. DM. 5. (Regional, art.) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 115, H II 100. ♦ (În forma melciul) Numele unui joc de copii (FĂGET-LUGOJ), H XVIII 78. – Pl.: (I, III) melci, (II) melciuri și melcuri (rar, m.) melci. – Și: (învechit și regional melci subst. ; (regional, I1) mălc, zmelc (ALR SN III h 729, ALR I 1 190/125) s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. bg. мелчо, мелчев, мелчов.

VULTUR, vulturi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, cu cioc coroiat și cu gheare puternice, care își fac cuiburi de obicei pe stînci, în regiunile muntoase; se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri. Văzduhul era limpede; departe, sus, cîțiva vulturi pluteau în lumină, se roteau cu aripile întinse, nemișcate. SADOVEANU, O. I 73. Mă uit la vultund din zare Cum zboară puternic și lin. COȘBUC, P. II 21. ◊ (În comparații, cu aluzie la forța păsării sau la iuțeala mișcărilor ei) Ho, mă! ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii. CREANGĂ, A. 113. [Urmărea] cu ochii buzduganul ce sclipea prin nouri și prin aer ca un vultur de oțel. EMINESCU, L. P. 173. Ba n-ați scăpat, oi să mă răped ca un vultur de sus de pe stîncă. ALECSANDRI, T. I 454. Cu ochi iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. (Expr.) Ochi (sau privire) de vultur = ochi foarte ager, privire foarte ageră. Acum Rotaru îl scormonea iar, cu acea privire de vultur care îți îngheța sîngele în vine. V. ROM. mai 1950, 127. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. În ochii lui de vultur adînci, vioi și mari Treceau lucioase umbre. ALECSANDRI, P. A. 210. ◊ Compuse: vultur-bărbos (vultur-cu-barbă sau vultur-negru) = zăgan. Nu vedeau deasupra lor decît o dungă de cer, în care umbla rotindu-se și țipînd din cînd în cînd un vultur-negru. SADOVEANU, F. J. 375; vultur-pleșuv = vultur cu gîtul golaș, cu penele de culoare brună-închis (cea mai mare pasăre răpitoare din Europa) (Acgypius monachus); vultur-pescar = vultur care se hrănește cu pește (Pandion haliaetus). ♦ Fig. Om viteaz, măreț, falnic. Ochiul vulturului bătrîn clipește încă. DELAVRANCEA, O. II 34. A! Unde e acuma puternica mărire Din vremea... Cînd vulturul Daciei cu fruntea-ncoronată Da semnul biruinței, și calea ne-arăta? ALEXANDRESCU, P. 145. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd (de obicei în bronz) un vultur (1); figură simbolică, reprezentînd un vultur (1), pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. Constelație boreală, situată la sud de constelația lirei și a lebedei și vizibilă vara. – Accentuat și: (rar) vultur (MACEDONSKI, O. I 96).

STRECHE s. f. Nume dat mai multor specii de insecte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în forma strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru-sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți în corpul vitelor cornute mari (Hypoderma bovis); b) (și în forma strechea-oilor) insectă mică de culoare galbenă-cenușie, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis); c) (și în forma strechea-cailor) insectă de culoare albă-cenușie, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor (Gastrophilus equi). Gloaba necheza și da cu picioarele de parcă o înțepa strechea sub coadă. STĂNOIU, C. I. 137. În ziua următoare își aduse și pe un frate mai mic să-i ajute la paza boilor. Spuse acasă că de acum începe strechea și singur nu mai răzbește. AGÎRBICEANU, S. P. 115. ◊ Fig. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... din stînga, țîșnind de pe o uliță îngustă, cu gloabele împunse de strechea zăpușelii și a vîntoaselor. C. PETRESCU, A. R. 18. ♦ Neliniște provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva, a lovi (sau a apuca) pe cineva strechea sau a fugi ca apucat de streche = (despre animale) a fi atacat de streche, a da semne de neliniște, (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastîmpăr. De cînd se întorsese la Arnoteni parcă dase în el strechea. Se ducea, venea, intra și ieșea pe toate ușile, s-ar fi zis că nu era unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 147. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici – i-a lovit strechea. La TDRG. Într-o zi iar apucă pe Sgîmboi strechea tocmai cînd prășea un pogon de pămînt. POPESCU, B. III 142. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați... – Dar ce, măre, să mai fie și asta? strigau unii din drumeți, ne-ncercați la seama cailor. Or că strechea a dat într-înșii? ODOBESCU, S. I 162. Ce i-o apucat de aleargă ca niște nebuni?... Să giuri că o lovit strechea pe tot satu. ALECSANDRI, T. I 187. – Variantă: strechie, strechii (CREANGĂ, A. 73, ALECSANDRI, T. 939), s. f.

RAC, raci, s. m., și (3) racuri, s. n. 1. Crustaceu decapod, acoperit cu o carapace de culoare neagră-verzuie (care prin fierbere devine roșie), avînd perechea anterioară a picioarelor în forma unor clești dințați cu ajutorul cărora apucă hrana; trăiește în lacuri și rîuri și e căutat pentru carnea lui gustoasă (Astacus fluviatilis). Mata trebuie să cunoști că racilor le place carne cu miros. SADOVEANU, Î. A. 82. Peștele s-a stricat și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a regresa. Roșu ca un rac fiert sau ca racul, se spune despre o persoană foarte roșie la față. Numai ce-l văd că vine, roș ca un rac. SADOVEANU, O. I 331. Căpitanul, foc de mînie, ieși din apă roșu, ca un rac fiert. BART, S. M. 101. 2. (În forma articulată) Numele popular al unei constelații în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară (și de unde începe a da înapoi, fiind în declin); cancer. ◊ Tropicul racului (sau cancerului) = cerc imaginar pe globul pămîntesc, la 23°27' nord de ecuator, formînd limita convențională teoretică între zona tropicală și cea temperată boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat diferitelor unelte care prind sau agață (ca picioarele racului): a) ancoră, mîță (4). Unul din plutași apucă racul puternic... și, înfigîndu-l în pămînt, încearcă să oprească pluta. BOGZA, C. O. 378; b) unealtă folosită pentru trasul burlanelor sau al altor piese dintr-o gaură de sondă; c) tirbușon. Călugărul voi să mai destupe una, dar îi luai racul din mînă. HOGAȘ, DR. 272. 4. (Med.) Numele popular al cancerului.

TARE², tari, adj. 1. (În opoziție cu moale) Care are o consistență solidă, care opune rezistență și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. Stîncă tare, fără nici un fel de crăpătură pe dinăuntru. BOGZA, Ț. 24. Murguț sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare. SADOVEANU, O. I 32. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa, strîngîndu-se de frig, încît încet-încet se făcuse tare ca fierul. GHICA, S. A. 96. Pedestrimea... sta frumos ca un zid de piatră tare. BĂLCESCU, O. I 26. Hai mîndră să te sărut Că îndată plec la plug... Ziua-i mare, Glia-i tare, Dragostea n-are răbdare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Care are o consistență mai solidă decît normal. Se pregăteau... în grabă mămăligi tari. STANCU, D. 211. ♦ Fortificat, întărit. Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. ♦ Fig. Primejdios, rău. [Nu erau] marii lorzi deprinși să umble prin locuri așa tari, cum zic țăranii noștri. GANE, N. III 135. O dat puhoi și i-o dus la vale (păstrăvii), alții s-o tras în sus la locuri tari (rele). ȘEZ. VII 184. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decît cu greu); (despre pînză sau obiecte din pînză) scrobit. Purta mănuși, pălărie tare și saluta foarte ceremonios. SADOVEANU, P. S. 155. Sachelarie purta guler tare. C. PETRESCU, Î. II 214. ◊ Pînză tare = pînză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Voinic, viguros, puternic. O, atunci mîna ta-i tare și respinge cu putere. EMINESCU, O. IV 41. Voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. Am o cățelușă tare, Ține ușa în spinare (Lacătul). GOROVEI, C. 194. ◊ Expr. (A fi) tare de cap v. cap¹ (I 4). (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine; a fi fudul de-o ureche, v. fudul. ♦ Rezistent. E tare – remarcă doctorul – scapă și acum. CĂLINESCU, E. O. II 278. 4. (Despre oameni și manifestările lor) Cu voință fermă; energic, dîrz, neclintit. Mă chinuiesc de rușine și durere cînd văd că știe să fie tare cînd e vorba de bunăstarea lui. DEMETRIUS, C. 39. Viforoase erau vremile cele vechi... dar oamenii se nășteau tari. RUSSO, S. 147. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. Movileștii intraseră cu oaste tare în țară. SADOVEANU, O. VII 147. Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare, Înfruntînd lovirea soartei cu-o puternică răbdare. ALECSANDRI, O. 132. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) tare de înger, v. înger (2). Făceau ei, unii, glume pe sama d-sale, dar era tare de fire, nu se da. CONTEMPORANUL, V_I 98. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. Făcea cum făcea și-i aducea la vreme datoria, pentru că-l știa om tare de suflet. La TDRG. 5. Care dispune de putere, constituie o forță, este stăpîn pe o situație, are autoritate. Sînt tari, taică, boierii, sînt tari. STANCU, D. 124. Țara, înălțată și întinsă sub Ștefan cel Mare, stătea încă tare. SADOVEANU, O. I 247. Domnia tare cere braț lung și vorbe scurte. ALECSANDRI, T. II 87. Fii amicul celor slabi și opune-te celor tari și nedrepți. BOLLIAC, O. 245. ◊ Fig. Avea carte de marinar în haină, mai tare decît pașaportul folosit în călătorie de oamenii ceilalți. TUDORAN, P. 348. ◊ Expr. A fi mare și tare (sau tare și mare) v. mare¹ (7). ♦ Care posedă cunoștințe temeinice, stăpînește bine o materie de specialitate. E tare la istorie. 6. Convingător, concludent; clar, categoric. Argumente tari. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se produce, se desfășoară, se manifestă cu violență. Au fost în copilăria mea, în văile Siretului ș-a Moldovei, ierni lungi și tari, cu omăt foarte îmbielșugat. SADOVEANU, O. VIII 209. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. ◊ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. Vorbele tari ale răzășului îl străpungeau și-l usturau. SADOVEANU, O. VII 66. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, răsună pînă departe, se aude bine. Ți-aș mulțămi foarte pentru osteneală Dacă-n vorba-ți tare arătai spre mine Și dacă în șoaptă arătai spre tine. PANN, la TDRG. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. Era liniște și răcoare în aerul tare, limpede, înviorător al dimineții. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, amețitor. Mă îmbată mirosul fructelor coapte, dulce și tare. STANCU, D. 89. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I 344. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Rachiu de cel bun, tare, da ea unde-l gustă? MIRONESCU, S. A. 94. Turnînd prin pahare, săreau stropi din vin de-o șchioapă în sus, de tare ce era. CREANGĂ, A. 97. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). Cafea tare. ◊ Apă tare v. apă (II 1). 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. Erau, cît de cît, felurit îmbrăcate, în rochițe de culori tari unele, altele în fote negre. CAMIL PETRESCU, O. II 79.

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

sulfură sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 207/14 / V: (înv) sulfur sm / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: fr sulfure] 1 Substanță chimică, sare sau ester al acidului sulfuric, rezultată din combinarea sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. 2 (Îs) ~ neutră (sau normală) Sulfură (1) rezultată prin combinarea unor cantități echivalente de acid și bază. 3 (Îs) ~ acidă Sulfură (1) rezultată prin combinarea mai multor echivalențe de acid un echivalent de bază Si: hidrosulfură, (înv) sulfhidrat. 4 (Îs) ~de amoniu Combinație a sulfului² cu amoniul, care se prezintă sub formă de cristale albe, galben, solubile în apă, higroscopice și care este întrebuințată în industria textilă, ca developant fotografic și ca reactiv în chimia analitică. 5 (Îs) ~ de bariu Sare de bariu a acidului sulfhidric, sub formă de cristale cubice, incolore, greu solubilă în apă și care este întrebuințată ca depilator. 6 (Îs) ~ de carbon (înv, de cărbune) Combinație a sulfului² cu carbonul, sub formă de lichid incolor, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros neplăcut, puțin solubilă în apă și care este folosită la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei, ca insecticid în agricultură, ca solvent etc. Si: bisulfură de carbon. 7 (Îs) ~ de cupru (sau, rar, cuproasă) Combinație a cuprului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale negre, insolubile în apă. 8 (Îs) ~ de fier Combinație a fierului cu sulful², răspândită în natură, sub formă de cristale cafeniu închis, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi și care este folosită ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric Si: bisulfură de fier, pirită. 9 (Îs) ~ (dublă) de fier și de cupru Combinație naturală a fierului și a cuprului cu sulful², răspândită în natură în filoanele hidrotermale, sub formă de cristale de culoare galbenă-verzuie, care constituie cel mai important minereu de cupru Si: calcopirită. 10 (Îs) ~ de plumb Combinație a plumbului su sulful², sub formă de precipitat de culoare neagră, insolubilă în apă Si: galenă (1). 11 (Îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului sulfhidric, sub formă amorfă, incoloră, solubilă în apă și care se întrebuințează ca agent reducător în chimia organică și în industria tăbăcăriei. 12 (Îs) ~ de stibiu Combinație a stibiului su sulful², sub formă de cristale de culoare roșie-portocalie, puțin solubilă în apă și care se folosește la vulcanizarea și colorarea cauciucului, la fabricarea chibriturilor, la colorarea sticlei și a porțelanului în galben. 13 (Îs) ~ de zinc Combinație naturală a zincului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale de culoare gălbuie, brună sau neagră, greu solubilă în apă, care constituie principalul minereu de zinc Si: blendă, sfalerit.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

ÎNTUNECAT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Lipsit de lumină; întunecos. Străbătu păduri întunecate și de picior neumblate. ISPIRESCU, L. 214. Au trecut prin un șir de odăi, toate întunecate. NEGRUZZI, S. I 78. Să colindăm P-astă noapte-ntunecată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. ◊ Fig. Ea [noaptea] -mbracă haine-ntunecate Și liniștit din aripi bate, Plutind tăcută-n sus. COȘBUC, P. II 51. Din ochi albaștri raza-ntunecată, Plină de-amor în ochiul meu cădea. EMINESCU, O. IV 78. 2. Fig. (Despre persoane) Închis în sine, posomorît, posac, trist. Florea era un om întunecat. PAS, Z. I 160. Nicolaie Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și, din cînd în cînd, arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvîrcolea în mîinile țăranilor, hohotind de plîns. REBREANU, R. II 133. În vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditor ca miazănoaptea. EMINESCU, N. 3. ◊ (Adverbial) Se uită întunecat împrejur. DUMITRIU, N. 99. 3. Fig. Confuz, tulburat, zăpăcit. Spăimîntoasele lor [ale iasmelor] rînduri... Sînt mintea mea întunecată. MACEDONSKI, O. I 121. Dar a privit în ochii mei Și-a stat întunecată. COȘBUC, P. II 267. ♦ (Despre gînduri, scrieri etc.) Greu de înțeles, neclar, confuz, obscur. Deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțăles întunecat. EMINESCU, N. 58. Legislația actuală a lămurit tot ceea ce vechea legislație avea întunecat, pentru a se lăsa cît s-ar putea mai puțin loc arbitrarului. KOGĂLNICEANU, S. A. 166. 4. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care bate în negru; închis. În lumina asfințitului [lanul] părea și mai întunecat, mai apropiat pămîntului. MIHALE, O. 454. E un bărbat înalt... îmbrăcat într-o haină întunecată. SAHIA, U.R.S.S. 189. ◊ (Adverbial) Apa scînteia întunecat. SADOVEANU, O. I 60.

MÍCĂ (< fr.) s. f. 1. Grupă de aluminosilicați naturali de potasiu cu un conținut variabil de magneziu, fier, mai rar, litiu, mangan, crom, titan, vanadiu ș.a., cristalizați în sistemul monoclinic. M. au luciul sticlos sidefos, se desfac în foi subțiri și elastice după clivaj și au culori diferite, datorate chimismului variabil; albă la muscovit, neagră la biotit, galbenă-brună la flogopit, roz-violetă la lepidolit, verde la fluxit (mică cromiferă) etc. Component important al unor roci eruptive și metamorfice. Utilizări diverse în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele, a unor absorbanți și lubrifianți ai sărurilor de litiu etc. 2. M. casantă = grupă de aluminosilicați hidratați de aluminiu, calciu și fier, asemănătoare cu mica (1), dar cu duritatea ridicată și casantă (ex. margaritul alb și cloritoidul galben-verzui); componentă a unor roci metamorfice.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Lat. vulpes.

tăun¹ sm [At: CIHAC I, 279 / V: (reg) dă~, dăune, taon, taun, ~e / Pl: ~i / E: ml *tabo, -onis] 1 (Șîc ~e-albiu, ~e-de-toamnă, ~e-negru) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, care înțeapă vitele pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: (reg) trântor (4) (Tabanus bovinus). 2 (Reg; și îae) Insectă din ordinul dipterelor care înțeapă caii pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: musca-cailor (Gastrophilus equi). 3 (Pop; îe) A fugi ca ~ul cu paiul A fugi foarte repede. 4 (Reg; îe) A-i da (cuiva) ~ii A-i ieși (cuiva) firele în barbă. 5 (Ent; reg) Gărgăun (1) (Vespa crabro). 6 (Ent; reg; îf tăune) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 7 (Ent; reg) Șvab (Blatta germanica).

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice; se folosește ca combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărîmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului. ◊ Cărbuni (de lemn) = mangal. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jăraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși; fig. a fi beat. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, folosit de pictori pentru schițe. 4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Reg.) Antrax. – Lat. carbo, -onis.

LEU¹, lei, s. m. Animal mare de pradă, din familia felidelor, cel mai puternic mamifer carnivor cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu coama bogată la masculi și care trăiește în Africa și în Asia meridională (Felis leo). Un leu bătrîn și grav, cu capul culcat pe labele de dinainte, pare că visează. DEMETRESCU, O. 118. ◊ (În comparații) La masă se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plînge. EMINESCU, O. I 88. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. ALECSANDRI, P. A. 36. ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz, vajnic. Atunci numai iaca și împăratul vine ca un leu-paraleu, să-și ieie fata. CREANGĂ, P. 269. Spune mie, dragul meu, Cine din miel cu blîndețe te-a făcut leu-paraleu? ALECSANDRI, T. 162. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare (aproape întreagă), pe care cel mai puternic și-o ia la împărțeală. ♦ Compus: (Bot.) gura leului v. gură. ♦ Fig. Om puternic, viteaz. Uimit, Ghirai se scoală, cu mîna lui disface Unealta de robie sub care leul zace. ALECSANDRI, P. A. 172.

MĂRĂCINAR s. m. Nume dat mai multor păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor: a) (și în sintagmele mărăcinar mare. MARIAN, O. I, 261, DOMBROWSKI, P. 385, mărăcinar cu gît negru, DOMBROWSKI, P. 385, mărăcinar cu cap negru, id. ib.) pasăre cu capul, spatele și gîtul negre, cu pîntecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui ; pietroșel, (regional) țîitoare, capra-dracului (Saxicola țorquata rubicola). Cf. BĂCESCU, PĂS. 307 ; b) (și în sintagmele mărăcinar mic, MARIAN, O. I. 261, BARCIANU, DOMBROWSKI, P. 381, mărăcinar cu gît roșu, DOMBROWSKI, P. 382, mărăcinar de luncă, id. ib. 384) urzicar (Saxicola rubetra). BĂCESCU, PĂS. 307 ; c) (și în sintagmele mărăcinar mic dalmatin, DOMBROWSKI, P. 383, mărăcinar de luncă, id. ib. 384) pasăre asemănătoare cu urzicarul, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). id. ib. ; d) (și în sintagma mărăcinar caucazic, id. ib. 389) pasăre de culoare mai deschisă decît speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura), id. ib. Locul de petrecere al mărăcinarilor sînt fînațele percurse de rîuri, sau în apropierea cărora se află alte ape. MARIAN, O.I, 262. - Pl.: mărăcinari. – Mărăcine + suf. -ar.

țigancă [At: (a. 1533) DERS / V: aț~ / Pl: țigănci, ~ce / E: țigan + -că] 1-2 sf, a (Femeie) care face parte din neamul țiganilor (1). 3 sf Soție de țigan (1). 4 a (Îs) Mere țigănci (sau ~nce) (roșii) Varietate de mere de culoare roșie-închisă, cu gust dulce, dar ușor înecăcios. 5 a (Îs) Prune țigănci Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 6 sf Epitet pentru o femeie brunetă. 7 sf Epitet pentru o femeie cu apucături rele. 8 sf (Reg) Oaie. 9 sf (Reg) Vacă. 10 sf (Reg) Cățea (2). 11 sf (Bot; reg) Varietate de begonie cu frunze și flori viu colorate și miros pătrunzător Si: gheață (Begonia semperflores). 12 sf (Bot; reg) Urzică-moartă (Lamium purpureum). 13 sf (Bot; reg; lpl; îf țigance) Crăițe (Tagetes patula). 14 sf (Bot; reg) Numele unei buruieni nedefinite mai îndeaproape. 15 sf (Iht; reg) Pește de culoare neagră-albăstrie pe spate, apreciat pentru carnea sa gustoasă Si: văduvioară (Leuciscus idus). 16 sf (Iht; Olt) Pește migrator, răpitor cu aspect de clean. 17 sf (Mai ales art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 sf (Mai ales ) Melodie după care se execută țiganca (17). corectat(ă)

turboglif, (engl.= turbogliph) mecanoglif de eroziune, sindepo-zițional, caracteristic supr. de strat ale dep. turbiditice; t. sunt foarte frecvente în dep. de fliș și pot fi utilizate în reconstituiri de paleocurenți. Termenul are caracter compre-hensiv și poate fi considerat sin. cu: scour marks (engl.), flute cast (engl.). V. și mecanoglife. turbulent, (engl.= turbulent) 1. caracteristică a curgerii unui curent de apă al cărui vector al vitezei are o direcție variabilă în fiecare punct al curentului, dar tinde, sub unghiuri diferite, spre direcția sa principală; temporar și local, mase de ape mai mari sau mai mici se mișcă independent de direcția generală a curentului; 2. caracteristică a unei mase de apă cu particule în suspensie. turmalină, (engl.= turmaline) sorosilicat cu compoziție foarte complexă. Se prezintă sub formă de cristale columnare sau agregate bacilare, fibroase sau aciculare, de asemenea, ca mase granulare compacte. Culoarea t. este foarte variabilă: incoloră (achroit), verde (cu Cr), galbenă sau brună (dravit cu Mg), roz (elbait cu Mn, Li și Co), roșie (rubbelit), neagră (schorlit), albastră (indigolit). Clivajul este slab, D = 7, iar G între 3 și 3,25. T. este un min. accesoriu în ș. crist., în granite, pegmatite, în roci de contact; se mai întâlnește în unele filoane metalifere depusă în etapa pneumatolitică.

PĂSTRĂV (< bg., scr.) s. m. 1. Pește salmonid dulcicol, de 20-40 cm lungime, cu spatele verde-măsliniu, presărat cu pete negre și roșii, și cu burta gălbuie; gura este mare, cu dinți puternici (Salmo trutta fario). Are carnea gustoasă. Trăiește în România, în ape limpezi și reci de munte. Sin. păstrăv de munte, păstrăv indigen. ◊ P.-curcubeu sau p. american = pește salmonid de 25-30 cm, cu spatele albăstrui-violet și cu o dungă lată, roz-sidefie în lungul corpului (Salmo gairdneri iredeus). Originar din America de Nord. În România trăiește în crescătorii speciale, dar a fost introdus și în unele ape curgătoare. ◊ P. de lac = pește salmonid de c. 60 cm lungime, cu pete circulare portocalii sau ruginii pe corp (Salmo trutta lacustris). Introdus în România în câteva lacuri de munte. ◊ P. de mare = pește teleostean salmonid marin, de c. 20-30 cm lungime, cu numeroase puncte și pete portocalii pe pe spate și în lungul corpului (Salmo trutta labrax). Rar în Marea Neagră; pătrunde și pe gurile Dunării. ◊ P. fântânel v. fântânel.. 2. Ciupercă comestibilă din familia agariceelor în formă de scoică, cu sau fără picior, de culoare cenușie-negricioasă (Pleurotus ostreatus). Trăiește pe trunchiurile arborilor, producând un putregai alb al lemnului.

corb, corbi, s.m. – (ornit.) Pasăre cu penaj de culoare neagră (Corvus corax). Specie ocrotită de lege. Semnalată în Maramureș, mai ales în zona de munte, pe Valea Izei și Vișeu. Localnicii îl mai numesc cronc, croncan sau croncău (Nădișan, 2000; 102). ♦ (top.) Corbul, unul din cele două pâraie ce alimentează lacul de acumulare Bodi-Ferneziu. La vărsare, pârâul se numește Valea Vicleană și este afluent al Firizei; Corbul, vârf (1.696 m) în Munții Maramureșului. ♦ (onom.) Corb, Corban, Corbea, Corbei, Corbescu, Corbu, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (astr.) Corbul, numele unei constelații. – Lat. corvus „corb” (Șăineanu, Pușcariu, DA, DEX, MDA).

greu, grea [At: PRAV. MOLD. 54 / Pl: grei, grele (înv) grăi / E: ml gravis] 1 a Care are greutate mare. 2 a (Înv; îs) Aur greu Aur masiv. 3 av (Îe) A se lăsa ~ pe ceva sau pe cineva A se lăsa cu toată greutatea corpului pe ceva sau pe cineva. 4 a (D. obiecte, ființe, oameni) Care este încărcat cu o sarcină. 5 a (D. obiecte încărcate cu corpuri solide, lichide sau gazoase) Care este greu din pricina conținutului. 6 a (Reg.; d. turme) Mare. 7 a (Înv.; d. armate) Care are în dotare mult armament, cu artilerie, care de luptă sau de transport etc. 8 a (Înv.; d. tabere) Care are mult armament, artilerie, care de luptă sau de transport. 9 a (Îoc artilerie ușoară; îs) Artilerie grea Unitate de artilerie cu piese de calibru mare. 10 a (Îoc cavalerie ușoară; îs) Cavalerie grea Cavalerie care folosea piese de artilerie de calibru mijlociu sau mare. 11 a (Îvp; d. avere) Mare. 12 a (Pfm; îs) Familie (sau casă) grea Familie cu mulți membri, dificil de susținut material. 13 a (Pop; îs) Femeie grea (sau, îrg grea de prunc ori grea în pântece) Femeie însărcinată. 14 a (Îrg; d. femei; îla) Grea-mare Gata să nască. 15 sn (Îvr; îc) Greul-pământului Câine cu însușiri magice din basmele populare românești. 16 a (Pfm; d. părți ale corpului omenesc) Care dă senzația că atârnă sau că apasă. 17 a (Înv; cu indicarea activității, îcs) ~ la... Greoi. 18 a (Pfm; d. somn ) Adânc. 19 av (Pop; fig; îe) A dormi ~ A fi mort. 20 av (Pfm; în legătură cu verbele a ofta, a suspina) Din adâncul inimii. 21 a (Pfm; îe) A avea inima grea A fi îngrijorat. 22 a (Pfm; îae) A fi trist. 23 a (Pfm; îe) A avea mână grea A lovi periculos. 24 a (Pfm; îae) A lucra neatent sau neîndemânatic, provocând dureri pacienților. 25 a (Pfm; îe) A avea cap ~ sau a fi ~ de (sau la) cap A nu pricepe ușor. 26 av (D. mâncăruri; pfm; îe) A cădea (sau a mistui) ~ Care nu fac bine la stomac. 27-28 a, av (D. miros) (Care este) neplăcut, producând scârbă sau greață. 29-30 a, av (D. aer) (Care miroase) neplăcut, producând greață. 31-32 a, av (D. sunet) Grav. 33 a (D. activități) Dificil. 34 a (D. boală, durere) Grav. 35 a (D. un sentiment) Chinuitor. 36 a (D. vreme) Furtunos. 37 a (D. anotimp) Friguros. 38 a (D. timp, împrejurări etc.) Zbuciumat. 39 a (D. timp, împrejurări) Cu privațiuni. 40 a (D. drumuri, locuri) Inaccesibil. 41 a (D. respirație) Anevoios. 42 a (D. impozite, datorii) Împovărător. 43 av Cu dificultate. 44-45 a, av (Pfm; îljv; urmat de un participiu substantivat, rar, de un infinitiv) ~ de ... (Care este) dificil. 46 av (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i veni, a-i cădea, a-i pica cuiva) ~ ceva (sau de cineva, de ceva, de a face ori să facă ceva) A se afla într-o situație dificilă. 47 av (Pfm; îae) A-l supăra pe cineva ceva. 48 av (Pfm; îe) A o duce ~ A fi în mare dificultate (mai ales materială). 49 av (D. oameni) Care se poartă dușmănos față de cineva. 50 av (Înv; d. oameni sau d. animale sălbatice) Rău. 51 av, a (Înv) Incomod. 52 sn (Înv) Necaz. 53 sn (Pfm; îe) A duce ~l la ceva A avea de rezolvat partea cea mai dificilă dintr-o activitate. 54 sn (Pfm; îe) A scoate pe cineva de la ~ A scoate pe cineva dintr-o situație precară. 55 sn (Pfm; îe) Ți-e mai mare ~l să ... Te apucă jalea să ... 56 sn (înv; îs) Mare ~ Cantitate mare din ceva. 57 sn (Îrg; îlav) Cu (mare sau mult) ~ Anevoios. 58 sn (Pfm; în legătură cu verbe ca a ofta, a răsufla, a munci etc.; îlav) Din (sau, învechit, în, de) ~ Mult. 59 sn (Înv) Partea cea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente. 60 a (Îs) Industrie grea Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. 61 a Categorie grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu greutate mare. 62 a (Spt ; îs) Categorie super-grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. 63 a (Îs) Pas ~ Moment greu, care implică o mulțime de greutăți sau incertitudini. 64 a (Îs) Cuvânt ~ Cuvânt decisiv. 65 a (D. nori) Care are culoare neagră și e prevestitor de ploaie și furtună. 66 a (D. atmosferă, ceață) Dens, compact. 67 a Care se înțelege sau se învață cu eforturi deosebite. 68 av (Pfm; îe) ~ la deal cu boii mici sau ~ la deal și ~ la vale Exprimă situația cuiva care este silit să facă față unei împrejurări dificile cu mijloace puține. 69 a (Îs) Vorbă ~ Jignire. 70 av (Îe) A plăti ~ A plăti scump, cu mari sacrificii. 71 av (Îae) A nu plăti la timp (amânând mereu). 72 sn (Pfm; îe) Acu-i ~l A sosi momentul decisiv. 73 sn (Pfm; îe) A da de ~ A întâmpina dificultăți. corectat(ă)