CURBĂ, curbe, s. f. 1. Linie curbă. ♦ Cotitură în formă de arc( a unui drum a șinelor de cale ferată, a unei ape curgătoare). V. sinuozitate, șerpuire. Dar Oltul însuși, brațul cel puternic și adevărat prin care vin plutașii, se plimbă în curbe largi. BOGZA, C. O. 382. ◊ (Poetic) Marea își schimbă treptat culoarea: șa țărm bande purpurii, în larg o pînză violetă, și în fund, pe curba imensă o orizontului, o linie subțire trasă cu-n negru de cărbune. BART, E. 170. ◊ Expr. (Despre vehicule) A lua curbă = a vira, a coti. Luînd curba prea repede, automobilul a derapat. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive prin care trec variațiile unui fenomen. Medicul a văzut curba temperaturii bolnavului. ▭ Lupta continuă, urmînd o curbă de ascensiune pînă în 1905. SAHIA, U.R.S.S. 204. ◊ Curbă de sacrificiu = măsură de scădere a salariilor, ca urmare a politicii de jefuire a maselor largi muncitorești din Romînia, aplicată de guvernele burghezo-moșierești în perioada crizei economice din 1929-1933. La manifestația pașnică a miilor de muncitori contra noii reduceri a salariilor lor prin aplicarea curbei de sacrificiu, guvernul fascist a răspuns cu gloanțe. DOC. PART. 175. Încercînd să iasă din criză pe spinarea maselor muncitoare, burghezia și moșierimea din țara noastră au trecut la aplicarea curbelor de sacrificiu, la concedieri în masă, la înăsprirea terorii polițienești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 1/1. 3. (Top., în expr.) Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine.