ÎNTUNECOS, -OASĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Fără lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. Merge ea cît merge prin codru, pînă ce dă de-o prăpastie grozavă și întunecoasă. CREANGĂ, P. 30. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă. ALECSANDRI, P. A. 117. 2. De culoare neagră. Ochii negri, fața albă, Păru-ntunecos și mare. TOPÎRCEANU, S. A. 88. Ochiu-ntunecos și-ntoarce și-l aruncă aiurind. EMINESCU, O. IV 121. 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Posomorît, posac, trist; întunecat. Marinică le dădu bună ziua și ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, B. F. 18. Voiau să vorbească, dar tăcerea întunecoasă a lui Potcoavă îi amuți. SADOVEANU, O. I 226. Popa Tonea, tulburat și întunecos, a certat-o pentru cutezanța ei. GALACTION, O. I 183. ◊ (Adverbial) Băieții se priviră întunecos. DUMITRIU, V. L. 105. Abia avu putere să se stăpînească, înghiți greu de cîteva ori și rămase privind întunecos spre mormîntul de dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 62. Codri-antici de vînt se-ndoaie și răspund întunecos. EMINESCU, O. IV 136.