COSTROMA f. invar. 1) Rasă de vite cornute crescute pentru lapte și carne. 2) Vită din această rasă. /Din Kostroma n. pr.

hanț, hanțuri, s.n. (înv.) 1. carne. 2. vită sau porc slab, prăpădit.

ȘROT s. n. 1. primul produs rezultat de la măcinarea cerealelor. 2. material din resturile de semințe oleaginoase după extragerea uleiului, folosit ca furaje pentru vite. 3. carne tocată grosier care intră în compoziția unor salamuri. 4. utilaj compus dintr-un valț și mai multe site. (< germ. Schrot)

NOCARD [nocár], Edmond Isidore Étienne (1850-1903), veterinar și biolog francez. A descoperit identitatea bacilului tuberculos la păsări și cel al mamiferelor. A demonstrat că tuberculoza se transmite la om prin laptele și carnea vitelor infectate.

carne f. 1. substanță moale și sângeroasă între piele și oase; 2. carnea vitelor și a păsărilor: cu carne ne hrănim; 3. pl. cărnuri, mâncări de carne. [Lat. CARNEM].

CARNE. Subst. Carne, cărniță (dim.), cărnică, cărnicică (rar), cărnișoară; carne de vită, carne de vacă, carne de vițel, carne de oaie, carne de miel, carne de pasăre, carne de pui; carne congelată; carne tocată; tocătură. Preparate din carne; cîrnat, cîrnăcior (dim.); cîrnați proaspeți, cîrnați afumați; cabanos; caltaboș, chișcă (reg.); cîrnăciori, crenvurști; debrețin; ghiuden; lebărvurșt; mortadelă; patrician; sugiuc (înv.), trandafir. Salam, mezel; cracauer; parizer; tobă; salam de iarnă; salam de Sibiu; salam italian; salam rusesc; salam vînătoresc; mezeluri. Mușchi țigănesc. Afumătură. Șuncă, jambon; bacon; șuncă presată, șuncă de Praga. Pastramă, bujeniță (reg.); păstrămuri. Pateu, paștet (înv.). Conserve de carne. Adj. Cărnos; carnal. V. alimentație, feluri de mîncare.

CABANOS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabanos – Var.: gabanos s. n.] – Din pol. kabános.

PATRICIAN, -Ă, patricieni, -e, subst. 1. S. m. și f. (În Roma antică) Membru al comunității gentilice, iar mai târziu al aristocrației gentilice, care se bucura de toate drepturile și privilegiile; patriciu (2); p. gener. nobil, senior, aristocrat. ♦ (Adjectival) Care aparține patricienilor (1), privitor la patricieni, de patricieni; p. gener. de origine nobilă, aristocratică; cu purtări, gesturi etc. distinse. 2. S. m. Cârnat preparat din carne de vită tocată, cu condimente, care se consumă fript pe grătar. [Pr.: -ci-an] – Din fr. patricien.

POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau populației ei, privitor la Polonia sau la populația ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vită și de porc, afumat la cald și apoi fiert; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

CONSOMMÉ s. n. Supă care se prepară prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită pentru a-i extrage toate sucurile. – Cuv. fr.

CRENVURȘT, crenvurști, s. m. Produs alimentar în formă de cârnăcior, obținut din carne de vită și slănină tocate fin, introduse în intestine de oaie sau în material plastic și adesea prinse în pereche. – Din germ. Krenwürstchen.

ANTRICOT ~oate n. 1) Bucată de carne de vită sau de porc provenită din regiunea intercostală; costiță; cotlet. 2) Friptură din această carne; cotlet. [Sil. an-tri-] /<fr. entrecôte

CABANOS ~și m. Cârnăcior subțire uscat, preparat din carne de vită și de porc. /<pol. kabános

CONSOMMÉ n. Supă care se prepară prin fierberea înceată și îndelungată a cărnii de vită. /Cuv. fr

COTLET ~e n. 1) Bucată de carne de vită sau de porc, tăiată din regiunea intercostală; antricot; costiță. 2) Friptură din asemenea carne. /<fr. côtelette

CRACAUER n. Salam semiafumat din carne de vită și de porc (cu slănină). /<germ. Krakauer

FLEICĂ ~ci f. 1) Carne de vită tăiată de pe burtă. 2) Fel de mâncare pregătită din astfel de carne. [Sil. flei-că] /<germ. Flecken

GULAȘ ~uri n. Fel de mâncare pregătită din bucăți mici de carne (de vită sau de porc) înăbușită. /<ung. gulyás

PARIZER n. Salam din carne de vită și slănină, tocate mărunt și fierte. /<germ. Pariser

RASOL ~uri n. pop. 1) Produs alimentar preparat din carne fiartă cu diferite ingrediente. 2) Sortiment de carne de vită sau de porc care se obține din regiunea gambei. /<bulg. raszol

ROSBRAT ~uri n. Mâncare pregătită din carne de vită friptă înăbușit cu multă ceapă. /<germ. Rostbraten

VRĂBIOARĂ ~e f. (diminuitiv de la vrabie) 1) Pui de vrabie. 2) Bucată de carne de vită (fără oase) din care se prepară, în special, friptură. [Sil. -bi-oa-] /vrabie + suf. ~oară

ANTRICÓT s.n. 1. Carne de vită sau de porc, din regiunea intercostală (termen măcelăresc). 2. Tranșă de carne de vacă, de categoria întâi, din regiunea intercostală, de aprox. 1,5 cm grosime, preparată la grătar sau prăjită la tigaie (termen gastronomic; fr., engl. entrecote; germ. Entrecote).

CHILI s.n. Cuvânt de origine indiană sud-americană, de circulație internațională în variantele engl. chile, chili, chilli, pentru: 1. Ardei iute, respectiv boia. 2. Amestec tradițional de condimente, numit și chili mexican sau american (engl. chili powder, germ. Chilipulver), ce nu trebuie confundat cu ardeii sau cu simpla boia de ardei (engl. chilli powder, germ. Chillipulver), constând în principal din boia, chimion amar, oregano și usturoi, utilizat pentru asezonarea preparatelor specifice. 3. Preparat culinar (supă, tocăniță) condimentat cu chili (2), cel mai cunoscut fiind chili con carne, mâncare specific texană din carne de vită tocată, boabe de fasole, bucăți de ardei și roșii; adaptat bucătăriei europene, chilli con carne este o tocăniță din carne de vită cu felii de ardei, în sos picant.

FILETA vb. I. tr. 1. A executa un filet. 2. A tăia carnea de vită sau de pește în fileuri. [< fr. fileter].

ANTRICOT s.n. Carne de vită sau de porc din regiunea coastelor; (p. ext.) friptură din această carne; cotlet. [Pl. -oate. / < rus. antrekot, cf. fr. entrecôte].

hopșă s.f. (reg.) carne de vită, tăiată în bucăți.

pieljoacă, pieljoace, s.f. (reg.) pieliță de pe carnea de vită.

PARIZER s.n. Salam de culoare roz, preparat din carne de vită tocată mărunt și fiartă. [< germ. Pariser].

PATRICIAN s.m. Cîrnat din carne de vită. [Pron. -ci-an, pl. -ieni. / < fr. patricien].

SUPĂ s.f. Zeamă de legume sau de carne de vită ori de pasăre fiartă cu legume. [< fr. soupe].

ANTRICOT s. n. carne de vită sau de porc din regiunea coastelor; friptură din această carne; cotlet. (< fr. entrecôte)

CRENVURȘT s. m. cârnăcior subțire, din carne de vită și slănină tocată fin. (< germ. Krenwürstchen)

FILETA vb. tr. 1. a executa un filet. 2. a tăia carnea de vită sau de pește în fileuri. (< fr. filéter)

PARIZER s. n. varietate de salam de culoare roz, din carne de vită și slănină, tocate mărunt și fierte. (< germ. Pariser)

PATRICIAN, -Ă I. s. m. f. 1. membru al aristocrației din Roma antică, deținând pământurile obștești și bucurându-se de toate privilegiile. 2. nobil, aristocrat. II. s. m. cârnat din carne de vită. III. adj. care aparține patricienilor (I). ◊ de origine nobilă; rafinat. (< fr. patricien)

ghiuden (ghiudenuri), s. n. – Cîrnat uscat, din carne de vită. – Var. ghiudem. Tc. ǵöden (Șeineanu, II, 183; Lokotsch 726). – Der. ghiudemărie, s. f. (fabrică de ghiudenuri).

vrabie (-ăbii), s. f. – 1. Pasăre mică (Passer domesticus, P. montanus). – 2. (Arg.) Paznic, agent. – Mr. harabeu. Sl. vrabij (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 463; Conev 53), cf. bg. vrabĕi, slov. vrabelj, rus. vorobeĭ. – Der. vrabete (var. vrăbete, v(ă)răbeț, brabete, brăbete, b(ă)răbeț, hrăbeț, hrabete), s. m. (vrabie), din bg. vrabec (Conev 54), sb. vrabac; vrăbier, s. m. (vînător nepriceput); vrăbioară, s. f. (vrabie mică; bucată de carne de vită din regiunea șalelor); vrăbioi, s. m. (masculul vrabiei).

ANTRICOT, antricoate, s. n. Carne de vită sau de porc din regiunea intercostală; p. ext friptură preparată din această carne; cotlet. – Fr. entrecôte.

beefalo s. m. (americanism; zool.) ◊ „Fermierul elvețian F.S. a reușit, pentru prima oară pe continentul nostru, să încrucișeze bizonul cu vaca. În S.U.A. a fost nevoie de 75 de ani de cercetări și experimente pentru a obține acest hibrid pe care americanii îl numesc «beefalo» (de la buffalo – bivol, bizon și beef – carne de vită).” Sc. 16 VI 79 p. 5 [pron. bifălou] (din engl. americ. beefalo)

carpaccio s. (cuv. it.) Fel de mâncare preparat din felii foarte subțiri din carne de vită (în citat este greșit tradus prin carne de pui) ◊ „A devenit o adevărată manie: sushis de pește (pește crud), carpaccios (carne crudă de pui).” As 253/97 p. 3

cuter s. n. (tehn.) ◊ „[Pentru salam] este utilizată o pastă numită brandt realizată prin tocarea foarte fină a cărnii de vită cu ajutorul unui utilaj numit cuter.” R.l. 15 IV 92 p. 1 [pron. cater] (din engl. cutter; cf. fr. cutter; DN – alt sens, DEX, DN3)

HÁMBURGER (n. pr. Hamburg) s. m. Chiftea din carne de vită condimentată, pusă, împreună cu diverse garnituri, într-o chiflă tăiată și a cărei denumire provine de la o specialitate de carne tocată din orașul Hamburg. Preparat și răspândit în S.U.A. de frații Maurice și Richard McDonald (1948).

măcelărie f. 1. locul unde se taie și se vinde carne de vite; 2. fig. omor în massă.

SALATĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta.

CABANOS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabanos] – Din pol. kabános.

CONSOMMÉ, consommé-uri, s. n. Supă care se prepară prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită pentru a-i extrage toate sucurile. – Cuv. fr.

CRENVURST, crenvurști, s. m. Produs alimentar în formă de cârnăcior, obținut din carne de vită și slănină tocate fin, introduse în intestine de oaie sau în material plastic și adesea prinse în pereche. [Var.: crenvurșt s. m.] – Din germ. Krenwürstchen.

PATRICIAN, -Ă, patricieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În Roma antică) Membru al comunității gentilice, iar mai târziu al aristocrației gentilice, care se bucura de toate drepturile și privilegiile; patriciu (2); p. gener. nobil, senior, aristocrat. ♦ (Adjectival) Care aparține patricienilor (1), privitor la patricieni, de patricieni; p. gener. de origine nobilă, aristocratică; cu purtări, gesturi etc. distinse. 2. S. m. Cârnat preparat din carne de vită tocată, cu condimente, care se consumă fript pe grătar. [Pr.: -ci-an] – Din fr. patricien.

POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de cârnați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

ANTRICOT, antricoate, s. n. Carne de vită sau de porc din regiunea intercostală; p. ext. friptură preparată din această carne; cotlet.

CONDIMENT, condimente, s. n. Substanță adăugată Ia o mîncare pentru a-i da gust. Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286.

PATRICIAN¹, patricieni, s. m. Cîrnat din tocătură de carne de vită care se consumă fript la grătar. Pregăteau tocătura pentru «patricieni». I. BOTEZ, ȘC. 21. Un prînz împărătesc... patricieni la grătar; un purcel la frigare. CARAGIALE, O. II 347.

SALAM s. n. Preparat alimentar în formă de cîrnat, făcut din carne de vită sau de porc, care se poate conserva multă vreme și care se mănîncă crud. Copiii înfulicară cu lăcomie sardele, zacuscă, felii de salam. C. PETRESCU, Î. II 174.

VRĂBIOARĂ², vrăbioare, s. f. Bucată de carne de vită din regiunea rinichilor; friptură preparată din această carne. V. antricot.

SITĂ, site, s. f. 1. Obiect de gospodărie format dintr-o pînză de sîrmă sau de fibre textile, fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal; servește la cernut făină, mai rar la zdrobit legume sau fructe. O schimonositură de om avea în frunte numai un ochi, mare cît o sită. CREANGĂ, P. 243. Făina... se cerne prin sită. ȘEZ. V 3. Ea s-a dus iar în cămară Și a scos o sită deasă, Tot cu firu de mătasă. ANT. LIT. POP. I 623. Sus bat dobele, jos cad negurile (Sita). Sita nouă șade-n cui (= tot lucrul nou își are cinstea lui). (Cu parafrazarea proverbului) Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. CREANGĂ, P. 5. Sita nouă cerne bine (= omul în general lucrează cu rîvnă la început, apoi se lenevește). ◊ (În superstiții) Babele... trag pe fundul sitei în 41 de bobi. CREANGĂ, A. 12. Caută, maică, cu sita, Doar m-oi putea mărita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ (În metafore și comparații) Ca și cum s-ar încerca să privească printr-o sită deasă... BUJOR, S. 43. Parcă începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. (Fig.) A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frînge. GOGA, P. 11. (Sugerînd ideea de filtrare neclară a luminii) Prin sita deasă ce mă împresura, zării Siretul încremenit, înghețat. SADOVEANU, P. 124. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi. DELAVRANCEA, O. II 41. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. Afară e o vreme cîinească; plouă ca prin sită și bate vînt rece. CARAGIALE, O. II 226. Trecut și prin ciur și prin sită v. ciur. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) cu de-amănuntul și în chip critic, alegînd numai ce este corespunzător scopului. Dăruitorul cărților de intrare... nu s-a înșelat în trecerea prin sită a invitaților. PAS, Z. III 274. ♦ Os cu sită = bucată de os cu aspect poros, din carnea de vită. 2. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, servind la separarea prin cernere a diferitelor materiale. Sitele de sîrmă dîrdîiau, alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ Pînză deasă de sîrmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri fără uși etc. Compresorul pufăia tot timpul, fără o clipă de răgaz, luînd aerul de afară... sorbindu-l printr-un burlan la gura căruia, noroc că se afla o sită, fiindcă altminteri ar fi fost trase și păsările care treceau în zbor. BOGZA, V. J. 27. ♦ Pînză metalică servind la strecurarea lichidelor. 3. Un fel de manșon făcut dintr-o țesătură fină de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a se obține o lumină mai vie. Felinarul cu sita lui de gaz aerian venea tocmai bine pînă la suporții înflorați de fier ai balconului. CAMIL PETRESCU, N. 19. Automobilele rare înaintau bîjbîind, cu farurile oarbe. Sitele de gaz aerian sfîrîiau... dîndu-și sufletul. C. PETRESCU, C. V. 267. ♦ Grilă (1). 4. Văl prins la potcapul înalților prelați și lăsat (lung) pe spate. 5. Compus: (Bot.) sita-zînelor = turtă. Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdila nasul. CONTEMPORANUL, V_I 291.

SOS, sosuri, s. n. Nume generic pentru diferite preparate culinare lichide sau vîscoase (de obicei bogate în condimente) cu care se pregătesc sau care însoțesc unele mîncări. Carne de vită cu sos bun. SEVASTOS, N. 288. Un pește mare cu ce sos să-l gătească? Căci lebăda gîtoasă Voia să dea o masă. ALEXANDRESCU, M. 403. ◊ Expr. A se amesteca (sau a se băga) în toate sosurile = a se amesteca în chestii sau în situații încurcate, suspecte.

antricot sn [At: ENC. AGR. / V: ~rec~ / Pl: ~oate / E: fr entrecôte] 1 Carne de vită din zona intercostală. 2 Friptură preparată din această carne Si: cotlet.

SLAB adj. 1. sfrijit, (pop. și fam.) jigărit, pricăjit, (reg.) zălezit, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!) 2. slăbănog, slăbit, tras, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mîrcav, mîrced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (O față ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slăbănog, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Munt. și Transilv.) sighinaș, (Munt. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.) 4. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slăbănog, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~.) 5. macru. (Carne ~.) 6. nerezistent, nesolid, netrainic, șubred, șubrezit, (rar) precar. (O construcție ~.) 7. diluat, îndoit, subțiat, subțire, (reg.) rărit. (Lapte ~.) 8. sărac, (fig.) chior, orb. (O lumină ~.) 9. mic, redus, (fig.) anemic. (Un ~ izvor de lumină.) 10. difuz, palid, potolit, stins. (Lumina cădea ~ pe obiecte.) 11. pal, palid, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.) 12. mic, prost, redus. (O vizibilitate ~.) 13. înăbușit, înfundat, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 14. coborît, domol, încet, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborît, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 15. mic, scăzut. (Intensitatea ~ a glasului.) 16. mic, ușor. (O ~ furtună de praf.) 17. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, steril, sterp, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Un sol ~.) 18. nepregătit. (Elev ~ la istorie.) 19. netalentat, nevaloros, prost. (Un scriitor ~.) 20. necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereușit, nesatisfăcător, prost, (fig.) stîngaci. (O regie ~.) 21. atacabil, vulnerabil. (Punctul ~ al unei concepții.) 22. mic, puțin, redus. (~ nădejde să...) 23. insuficient, mic, puțin, redus. (Are posibilități ~ de realizare.)

cabanos sm [At: DEX² / A: ~ ba ~ / Pl: ~oși / E: pn kabános] Cârnăcior subțire, uscat, preparat din carne de vită și de porc.

cioilă sf [At: CIAUȘANU, V. 151 / V: ~ohi~, ~mă / Pl: ~le / E: nct] (Reg) 1 Carne multă. 2 (Îe) A face (pe cineva) ~ A înjunghia. 3 (Îae) A omorî. 4-5 Om (sau animal) gras. 6 Carne de vită bătrână și slabă.

consommé sni [At: DEX² / E: fr consommé] Supă preparată prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită.

cracauer sms [At: DN³ / P: ~ca-uer / E: ger Krakauer] Salam din carne de vită, porc și slănină, preparat prin afumare la rece după fierbere.

fileta vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: fr fileter] 1 (Teh) A executa un filet (1). 2 A tăia carnea de vită, de porc sau de pește în fileuri (1).

hopșă¹ sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~șe / E: mg hopsába „tovărășie”, săs hopscha] (Trs) Carne de vită tăiată în bucăți, care se distribuie sătenilor.

ramstec sn [At: ALEXI, W. / V: (nob) rem~ / Pl: ? / E: fr romstek] (Rar) Carne de vită din porțiunea empei.

parizer sn [At: CONV. LIT. XXXVI, 63 / V: ~zăr, (fam) ~zen / E: ger Pariser] 1 Sortiment de mezel proaspăt din carne de vită tocată sub formă de pastă și din slănină tocată, afumate la cald și apoi fierte. 2 (Dep) Epitet dat unei persoane grase.

pieljoacă^[1] sf [At: LEXIC REG. II, 81 / Pl: ~ce / E: ns cf piele] (Reg) Pieliță de pe carnea de vită. corectat(ă)

polonez, ~ă [At: CR (1848), 3¹/14 / Pl: ~i, ~e / E: fr polonais] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Poloniei Si: polon (1-2), (îvp) leah (1-2), (îrg) poleac (1-2). 3-4 smf, a (Om) originar din Polonia Si: polon (3-4), (îrg) poleac (3-4). 5 smp Populație care locuiește în Polonia Si: poloni (5), (îrg) poleaci (5). 6-7 a Care aparține (Poloniei sau) polonezilor (5) Si: polon (6-7), (îrg) poleac (6-7), polecesc (1-2), (înv) leșesc (1-2), polonesc (1-2). 8-9 a Privitor (la Polonia sau) la polonezi (5) Si: polon (8-9), (îrg) poleac (8-9), polecesc (3-4), (înv) leșesc (3-4), polonesc (3-4). 10-11 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limbă) vorbită de poloni (5) Si: polonă (10-11). 12 a (Îs) Covrig ~ Produs de patiserie în formă de colăcel, preparat din aluat de cozonac, presărat cu nucă și îmbibat cu sirop de zahăr. 13 sfa Dans de origine poloneză, în tempo moderat, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului. 14 sfa Melodie după care se execută poloneza (12). 15 sf Compoziție muzicală instrumentală în trei timpi, a compozitorilor romantici Vz polcă¹ (2). 16 sm Sortiment de mezel proaspăt de forma unui cârnat, din carne de vită și porc, tocată fin, afumată la cald și apoi fiartă Si: (fam) poliș. 17 sf Haină sau rochie femeiască strânsă pe talie, purtată în trecut Vz polcă². 18 sf (Înv) Material textil subțire pentru căptușeli. 19 sfp (Înv) Ghete femeiești cu carâmb înalt.

vrăbioară sf [At: SCRIBAN, D. / P: ~bi-oa~ / Pl: ~re / E: vrabie + -ioară] 1-2 (Șhp) Vrăbiuță (1-2). 3 Bucată de carne de vită din regiunea șalelor. 4 Friptură preparată din vrăbioară (3).

supă sf [At: MÂNCĂRILE, 106/4 / V: (reg) zupă / Pl: supe / E: ngr , fr soupe, ger Suppe] Fel de mâncare lichid, preparat din carne de vită sau de pasăre, cu legume sau numai din legume și, unori, cu adaos de paste făinoase sau găluște împreună cu lichidul în care au fiert acestea Si: (pop) zeamă, (reg) sorbitură Vz ciorbă (1).

vrăbioară s.f. 1 (ornit.) Vrăbiuță. Să dea Dumnezeu să moară, Să mă fac o vrăbioáră, Să zbor și eu la pomană (POP.). 2 Bucată de carne de vită, de calitate superioară, din regiunea șalelor. N-ai cumva, pe la cămară, Vreun mușchi, vreo vrăbioară? (ARGH.). • Friptură preparată din acest fel de carne. A mîncat două vrăbioare la grătar. • sil. -bi-oa-. pl. -e. /vrabie + -ioară.

ciolent, ciolenturi, s.n. Mâncare specific evreiască: „Ciolent le zâce la fasole cu carne (de vită), la cuptor…” (Pintea, 2016: 213). – Cf. ciolan „os&nbsp;[cu sau fără carne pe el]”.

MÎNCĂRICĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui m î n c a r e (3); (regional) mîncărușă, mîncărioară, mîncăriță. Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grife, caragiale, o. vii, 267. Seara cînd se întoarseră, găsiră mîncărică și fierturică gata. ispirescu, l. 337. Oleacă de găzduire pe noapte, oleacă de mîncărică. SADOVEANU, O. III, 575. Aici au leafă, haine, băutură și mîncărică. PAS, Z. III, 35. ♦ (Rar) Gustare, aperitiv. Cf. ALEXI, W. 2. (Mold.) Tocană. Tot pentru curățirea sîngelui e bună salata și fiertura de păpădie (borș, mîncărică). N. LEON, MED. 54. Pot să-ți mai spun ceva și despre o mîncărică cu ceapă albă. SADOVEANU, O. IX, 443. Numirile mîncărilor: papricaș. . . , mîncărică. H III 172, cf. IV 92. Mîncărică se face din orice soi de carne. ȘEZ. VI, 75, cf. VIII, 2, 6. Mănîncă și carne de vită sau de pasăre făcută „mîncărică”. CHEST. V 153/75, cf. ALR II 4073/414, 514, 4081/531. 4. (Prin Transilv., în forma mîncărea) Fel de mîncare ciobănească, preparată cu smîntînă. CHEST. V 153/16, 85. – Și: (3, cu schimbare de suf.) mîncăreá (pl. mîncărele), mîncăreáuă (CHEST. V 153/85) s. f. – Mîncare + suf. -ică. - Mîncărea, mîncăreauă: cu schimbare de suf.

CIORBĂ (pl. -be) sf. 1 🍽 Zeamă, mai adesea acră, preparată cu bucățele de carne de vită sau de pasăre, etc.: ~ de fasole; ~ de găină; (P): toate străchinile nu sînt pentru ~ (PANN); (P): cine s’a fript cu ciorba, suflă și ’n iaurt 👉 FRIGE; (P): numai cu vorba nu se face ciorba, numai cu vorba și nelucrînd nimic, nu ajungi la nici un rezultat ¶ 2 Ⓕ F ~ lungă, discurs, vorbire ce nu se mai sfîrșește [tc. čorba].

SALAM, salamuri, s. n. Un fel de cârnat (mai gros) făcut din carne tocată de vită sau de porc, de obicei afumat și uscat (pentru a se putea conserva). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame.

PATRICIAN² ~ană (~eni, ~ene) m. și f.^[1] Cârnat preparat din carne tocată de vită și fript la grătar. [Sil. -ci-an] /<fr. patricien

BRADT s.n. Semifabricat obținut prin tocarea fină a cărnii proaspete de vită, folosit la prepararea salamurilor. [< fr. bradt].

pecie, pecii, s.f. (înv. și reg.) 1. carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării), bună pentru friptură. 2. bucată sau felie de carne macră, sărată și afumată. 3. friptură. 4. tocană de carne. 5. bucată de slănină cât lungimea porcului. 6. peritoneu. 7. (în sintagmă) pecia popii = bucată de colac pe care o ia preotul la biserică. 8. măruntaie.

BRADT [BRAT] s. n. semifabricat obținut prin tocarea fină a cărnii proaspete de vită, la prepararea salamurilor. (< engl. bradt)

maț n., pl. e (lat. matia, de unde mațe, apoĭ un sing. maț). Intestin, tub digestiv: mațele de vită umplute cu carne tocată se numesc „cîrnațĭ”. Tub de caucĭuc (pl. urĭ): un maț de scos vin din butoĭ. Om cu mațe pestrițe saŭ pestriț la mațe, om răŭ.

măcelar m. 1. tăietor de vite; 2. vânzător de carne crudă cântărită; 3. fig. om brutal și fără milă. [Lat. MACELLARIUS].

macru a. slab, vorbind de carne și de vite. [Lat. MACRUM].

PECIE, pecii, s. f. Carne macră de vită, de oaie sau de porc. Vîrîse în dinții rînjiți un trandafir umplut cu tocătură rumenă de pecie și de mușchi. DELAVRANCEA, S. 182. ♦ Membrană care învelește măruntaiele animalelor; prapur. Se dau apoi deoparte... splina, pecia (învelitoarea de grăsime a măruntaielor). PAMFILE, CR. 202.

bradt sni [At: DEX² / P: brat / E: eg bradt] Semifabricat obținut prin tocarea fină a cărnii proaspete de vită, folosit la fabricarea salamurilor.

filetare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 271 / Pl: ~tări / E: fileta] 1 (Teh) Executare a unui filet (1) Si: filetat¹, ghiventare. 2 Tăiere în fileuri (1) a cărnii de porc, vită sau pește.

pecie sf [At: DOSOFTEI, PS. 166/1 / V: (reg) pece, ~cină, ~cine, piecină / P: -ci-e / Pl: ~cii / E: mg pecsenge] 1 (Îrg) Carne macră de vită, de oaie sau de porc. 2 (Reg; îs) ~ afumată (sau brudită) Pastramă. 3 (Olt; mpl) Bucată sau felie de carne macră, sărată și afumată. 4 (Îrg) Friptură. 5 (Mar) Tocană de carne. 6 (Trs) Bucată de slănină cât toată lungimea porcului. 7 (Reg) Peritoneu. 8 (Reg) Măruntaie (1). 9 (Reg; îs) ~cia popii Bucată de colac pe care o ia preotul la biserică.

bradt [brat] s.n. Semifabricat obținut prin tocarea fină a cărnii proaspete de vită, folosit la prepararea salamurilor. • /<fr. bradt.

BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

TURNEDO s.n. Carne din mușchi de vită preparată în sos picant. [< fr. tournedos].

BABÍC (< tc.) s. n. Salam crud, uscat și presat, preparat din carne de oaie și vită în proporții egale, puternic condimentat.

ROTTWEILER [rótvailər] (cuv. germ., de la numele orașului german Rottweil). s. m. Rasă de câine de origine germană, cu corpul masiv și musculos, cu blană scurtă și cu pete roșcate pe cap, piept și picioare. Talia de 55-68 cm și în greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. și până la sfârșitul sec. 19, r. îi însoțea pe negustorii de carne plecați să cumpere vite, ducând banii într-o pungă atârnată de gât. De-a lungul timpului r. au fost folosiți pentru paza turmelor și locuințelor, pentru tracțiune și drept câini-polițiști. Se consideră că ei descind dintr-o rasă de câini de pază a vitelor lăsați aici de legiunile romane.

măcelár m. (lat. macĕllarius, măcelar; it. macellaro și macellaio; germ. metzler). Vest. Casap, tăĭetor de vite saŭ vînzător de carne. Fig. Om feroce. Chirurg ignorant.

1) scăunáș m. (d. scaun, trunchĭ de tăĭat carnea). Vechĭ. Negustor de vite. Rezident, cel ce ocupă scaunu.

meserniță f. Mold. unde se taie vitele și se vinde carne.

MESERNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Regional) Locul în care se taie vite sau se vinde carne; măcelărie. De cu noapte mă scol, ca să mă duc să jupesc vitele la meserniță. SADOVEANU, O. II 433.

gâză sf [At: EMINESCU, L. P. 125 / V: ghiză / Pl: ~ze / E: pbl fo] (Ent) 1 Nume generic dat insectelor mici zburătoare. 2 (Reg; îe) ~ de viermi Viermănar. 3 (Reg; îc) ~-de-carne Muscă-de-carne. 4 (Reg; îc) ~-de-vite Tăun. 5 (Reg; îc) ~za-calului Musca calului. 6 (Reg; îc) ~za-boului Băligar. 7 (Reg; îc) ~-de-miere, ~ folositoare Albină. corectat(ă)

pilaf sn [At: CR (1848), 16²/32 / V: (reg) ~at, ~au, ~av / Pl: ~uri / E: tc pilâv, ngr πιλάφι] 1 Mâncare pregătită din orez sau din arpacaș, de obicei cu carne de pasăre, de vită, sau cu legume, ciuperci etc. Si: (reg) plachie. 2 (Îe) A face (pe cineva) ~ A bate foarte tare. 3 (Îae) A nimici pe cineva. 4 (Îe) A făgădui (cuiva) munți de ~ A promite cuiva foarte mult. 5 (Bot; reg; îf pilau) Orez¹ (Oryza sativa).

CARNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

BUCANIER s.m. Denumire dată coloniștilor francezi din America din sec. XVII care se ocupau cu vînătoarea de vite cornute sălbatice, a căror carne o vindeau. ♦ Pirat, aventurier. [Pron. -ni-er. / < fr. boucanier, cf. boucan – loc unde se usca și se săra carnea].

PASSO FUNDO, oraș în S Braziliei (Rio Grande do Sul), lângă râul omonim, într-un podiș, la 709 m alt., la 241 km NV de Pôrto Alegre; 169,3 mii loc. (2002). Centru comercial (vite). Ind. alim. (morărit, prelucr. cărnii și ierbii maté) și a prelucr. lemnului (cherestea). Fundat în 1857, a primit statut de oraș în 1890.

SALAM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca vită de muncă la tracțiune; carnea lui constituie un aliment pentru om (Bos taurus). Boii, trăgînd brazda la deal, păreau a sta pe loc, așa de încet urcau. CAMILAR, TEM. 89. Primarul de la noi Ne înjugă ca pe boi Și ară cîmpul cu noi, De rîd și boii de noi. PAS, L. I 12. Se vedeau pluguri cu boi plăvani. SADOVEANU, N. F. 37. Pocnind din bici pe lîngă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. Cine fură azi un ou mîine va fura un bou. ◊ (Metaforic) Ochi de bou = ochi mari și lipsiți de expresie, ca ai boului. ◊ Expr. A nu-i fi (toți) boii acasă = a fi rău dispus. Lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală și de aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. CREANGĂ, P. 111. A-și băga (sau pune) boii în jug (sau în plug sau în cîrd) cu cineva = a căuta pricină de ceartă. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace, a-l lăsa în apele lui. A scoate (pe cineva) din boii lui = a scoate (pe cineva) din sărite, a enerva. A lua (cuiva) boii de dinainte = a despuia (pe cineva) de toate, a-l aduce la sapă de lemn. A nu face cu cineva boi bălțați = a nu se împăca mult timp cu cineva. A merge (sau a se duce) (ca) cu boii (sau cu carul cu boi) = a merge încet, anevoie. 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț, cu botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = zimbru; bou-de-baltă = a) specie de broască _(v. buhai-de-baltă); b) specie de bîtlan (Boutaurus stelaris); c) (și în forma bou-de-apă sau boul-bălții) = gîndac mare de apă, cu corpul lătăreț-oval, de culoare neagră; cu picioarele potrivite pentru înot și acoperite cu peri lungi și deși (Hydrophilus piceus). Boul-bălții, gîndac dintre cei de tot mici, dar al cărui cîntec răsună departe, sare de un sfert de stînjen în sus sau, cu iuțeli ca ale clipirilor, sgîrie oglinda tihnită a apelor. MACEDONSKI, O. III 4; bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul- popii) buburuză.

BLET s. n. Bucată de carne de porc sau de vită provenită din zona coastelor sau a pieptului.

RÎȘCHIG s. n. (Regional) Ghiuden. Se mai îndeletniceau cu căsăpia și cîrnățăria, producînd cîrnați uscați, tari și afumați, din carne de oaie și de vită, numiți... și rîșchig sau potcoave. ȘEZ. XII 3.

SUGIUC¹, sugiucuri, s. n. 1. Bigi-bigi. ♦ Preparat alimentar din nuci înșirate pe o sfoară și muiate într-un amestec de must fiert cu făină. 2. (Învechit) Un fel de cîrnat afumat, din carne de oaie sau de vită. V. ghiuden. Cîrnați uscați, tari și afumați... numiți după forma lor... sugiuc. ȘEZ. XII 3.

CARNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

ștevie sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) st~, (reg) steavă, steghie, stezie, ~eagă, ~eavă, ~erghie, ~eză / Pl: ~ii / E: vsl *штавь, bg щава] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-bună, ~-de-mâncare) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă, înaltă și puternică, cu frunze mari, ovale și comestibile, a cărei rădăcină se întrebuințează în medicină pentru proprietățile ei astringente sau depurative Si: (reg) măcrișul-calului (Rumex patientia). 2 (Șîc ~ia-stânelor) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu frunze numeroase, cu flori verzui dispuse în verticile Si: (reg) urzica-raței (Rumex alpinus). 3 (Șîc ~-de-munte) Ștevie (1) cu tulpina înaltă de 50-100 de cm, cu frunze palmate și lucitoare, cu flori mici, albe, roșiatice sau verzui, în inflorescențe, care crește prin locuri umede Si: (reg) cinstea-cămpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț, iurpăsătoare (Astrantia major). 4 (Bot) Ștevia (1) Rumex acutus. 5 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu flori verzui, care crește prin locuri umede Si: (reg) brustan, dragavei, drogomir, măcrișul-calului (Rumex conglomeratus). 6 (Șîc ~-de-baltă) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui, dispuse în verticile Si: (reg) dragavei, dragaveică, măcriș-de-apă (Rumex palustris). 7 (Șîc ~-creață) Ștevie (1) cu frunze dințate, lungi și înguste Si: (reg) crestățele, dragavei, hrenuț, limba-boului (Rumex crispus). 8 (Bot) Ștevia (1) (Rumex sanguineus). 9 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze numeroase, acrișoare la gut Si: măcriș, (pop) acriș (Acetosa pratensis). 10 (Reg; îf steghie) Ștevie (1) mică, cu frunzele în formă de spadă, care crește prin pășuni și prin locuri nisipoase și uscate (Acetosella vulgaris). 11 (Bot; reg) Ștevia (1) Rumex obtusifolius. 12 (Reg) Plantă otrăvitoare din familia liliaceelor, cu flori albe (Veratrum album). 13 (Bot; reg; îc) Stevie-de-bălți sau stevia-bălții Drențe (Callitrichepalustris). 14 (Bot; reg; îc) Stevie-de-hat Ghimpe (Centaurea calcitrapa). 15 (Bot; reg; îc) Steghie-turcească Limba-oii (Leuzea salina). 16 Mâncare de ștevie (1-11). 17 (Reg; fig; dep) Carne slabă, fără gust, de vită bătrână.

bucanier s.m. 1 (ist.) Denumire dată coloniștilor francezi din America de Nord, din sec. 17, care se ocupau cu vînătoarea de vite cornute sălbatice, a căror carne o vindeau. 2 (înv.) Pirat, aventurier. • sil. -ni-er. pl. -i. /<fr. boucanier.

ABATOR, abatoare, s. n. Ansamblu alcătuit din clădirile, instalațiile, terenul etc. unde se taie vitele destinate consumului și se prelucrează carnea proaspătă. – Din fr. abattoir.

TORPEDO² s. n. Salam gros preparat din carne tocată de porc și de vită amestecată cu bucăți de slănină. – Et. nec.

TORPEDO² n. Salam gros preparat din carne tocată de porc și de vită, amestecată cu bucăți de slănină. /Orig. nec.

TORPEDO² s.n. Salam gros preparat din carne tocată de porc și de vită amestecată cu bucăți de slănină. [Et. incertă].

TORPEDO² s. n. salam gros din carne tocată, de porc și de vită, cu bucăți de slănină. (< sp. torpedo)

pecie f. mușchiu principal, dela vită, vițel și porc: să cumpere carne merge și pecia vacei alege PANN. [Cf. slav. PEČENĬ, ficat].

TORPEDO² s. n. Salam gros preparat din carne tocată de porc și de vită, amestecată cu bucăți de slănină. – Din sp. torpedo.

CARBONIZA, carbonizez, vb. I. Refl. A se preface în cărbuni (prin ardere). Lemnul s-a carbonizat. ▭ În mirosul de rășină și de carne carbonizată... păstorii începură să adune vitele. BOGZA, C. O. 36.

măcelar sm [At: ȘINCAI, HR. III, 271/24 / V: (îrg) măcilariu, (reg) măciular, măciolar, ~iu / Pl: ~i / E: ml macellarius] 1-2 Persoană care se ocupă (cu tăierea vitelor de consum și) cu vânzarea cărnii lor Si: (înv) meserciu, (reg) casap Vz parlagiu 3 (Înv) Călău. 4 (Fig) Om brutal, fără milă. 5 (Spc; prt) Medic chirurg care lucrează brutal și prost.

sluger sm [At: (a. 1674) IORGA, S. D. XIII, 118 / V: (înv) ~ear, sulger / A și: (rar) sluger / Pl: ~i / E: sulgiu + -er] 1 Titlu dat, în evul mediu din țările române, boierului care era însărcinat cu strângerea dării în vite tăiate sau cu aprovizionarea (cu carne tăiată) curții domnești și a armatei. 2 Boier care avea titlul de sluger (1). 3 (Îs) Vel ~, mare ~ Șeful slugerilor (2). 4 (Îs) ~ al doilea, ~ al treilea Slugerul imediat subordonat marelui sluger (3). 5 (Îas) Ajutorul marelui sluger (3).

MĂCELĂRIE s. f. 1. (Învechit și regional) Loc unde se tăiau vitele destinate consumului, (învechit) scaun, (regional) tăietorie, belitoare (v. a b a t o r); prăvălie pentru desfacerea cărnii destinate consumului, (învechit și regional) meserniță, căsăpie, (Transilv.) fleșcărie, cărnărie (v. h a l ă). Casapul zăbovindu-să în căsapniță (mesarniță, cărnărie, măcelărie) după lucrul său. ȚICHINDEAL, F. 197/3, cf. ZILOT, CRON. 82, LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Națl și Gubacec tăiau carne în măcélărie, iar Ladman cumpăra vitele, lucra la tăietorie și le aducea carnea tăiată. SLAVICI, O. II, 168, cf. 167, BARCIANU. Vitele. . . treceau la măcelăriile din Austria și Germania. N. A. BOGDAN, C. M. 90, cf. DS. În jurul măcelăriilor . . . aveau loc cele mai crunte bătălii. GALACTION, O. 309. S-au strîns ca cîinii la măcelărie, se spune despre oamenii care se adună în număr mare, oriunde cred că pot trage vreun folos. Cf. ZANNE, P. V, 398. 2. Ocupația măcelarului (1); (rar) măcelărit¹. Măcel[a]rie să chiam[a] negustorie (a 1713). IORGA, S. D. V, 353. 3. (Învechit) Măcelărire (2); măcel. Și văz, în Tramontana, lîngă o gîrlă, făcîndu-se măcelării de oști turcești (a. 1693). FN 17, cf. 25. Mare au fost măcelăria cazacilor. ASACHI, S. L. II, 8, cf. 27, 54. Privea măcelăria ce începuse. NEGRUZZI, S. I, 152. Această măcilărie nemaipomenită de oameni. MARIAN, T. 135. - Pl.: măcelării. – Și: (regional) măcilărie s. f. – Măcelar + suf. -ie. – Pentru sensul 3 cf. m ă c e l ă r i (3).

MESÉRNIȚĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Măcelărie (unde se vinde carne, uneori și unde se taie vitele, v. a b a t o r). Pavelu apostolu învață, varece să vinde la meserniță să mîncați (a. 1 656). ap. VAIDA. Fietecarea trunchi de meserniță și prăvălie de carne deschisese. CANTEMIR, IST. 174. Târgul făninei să nu să clătească din deal. . . , așijderea și băcăliile, și negoațe și mesearnița (a. 1741). FURNICĂ, I. C. 15. Un trunchi de meserniță de tăiat carne, ce ar ave aici în tîrgu în Ieș (a. 1 747). IORGA, S. D. I-II, 105. Meserniță de tăiet carne (a. 1 795). URICARIUL, I, 145, cf. N. A. BOGDAN, C. M. 33. Căsapul zăbovindu-să în căsapniță (mesarniță, cărnărie, măcelărie) după lucrul său. . . ȚICHINDEAL, F. 197/2. 46 localuri publice (prăvălii, crîșme, mesernițe). PĂCALĂ, M. R. 95. De cu noapte mă scol, ca să mă duc să jupesc vitele la meserniță. SADOVEANU, O. IV, 408. Cu smoală De la moară, Cu os de la miserniță. MARIAN, V. 207, cf. ȘEZ. VII, 187, BL VI, 208. Nu de mult am adus carne de la misărniță. CV 1951, nr. 2, 35, cf. ALRM SN I h 347. [Porcii pe] care-i vînd în miserniță. ALR II 4129/141, cf. 6 524/95, A III 13. Am umblat pe la miserniți, dar n-am găsit carne nicăieri. MAT. DIALECT, I, 181, cf. 80, 261. 2. F i g. (Învechit, rar) Măcel, masacru. Nu era altă, fără direaptă osînda pentru faptele lor și nu război sau vreo apărare, ce direaptă mesearniță. Trupurile dzăcea polog. M. COSTIN, O. 172. 3. (Regional, glumeț) Șlițul pantalonilor (Deda-Reghin). MAT. DIALECT, I, 181. – Pl.: mesernițe. – Și: mesărniță (COMAN, GL.), mesárniță, misérniță (pl. miserniți), misárniță, mișárniță (LEXIC REG. 14) s. f. – Din bg. месарница, scr. mesárnica.

trunchér m. (d. trunchĭ). Mold. Măcelar care posedă un trunchĭ pe care taĭe carnea, adică o prăvălie (nu tăĭetor de vite ș. a.).

furculiță f. 1. unealtă de masă, în forma unei furci mici, de apucat bucățile de carne; 2. după analogie, crestătură la vârful urechii vitelor; fig. cu barba în furculiți.

PASTRAMĂ, (2) păstrămuri, s. f. 1. Carne (mai ales de oaie sau de vită) sărată, condimentată și uscată la fum, la soare sau în cuptor. Un berbec întreg, făcut pastramă, a început să sfîrîie pe jăratic. GALACTION, O. I 267. Tăie felii subțiri de pastramă usturoiată. C. PETRESCU, Î. II 135. Negoiță a dat țoiul repede pe gît; a-mbucat o fărîmă de pastramă. CARAGIALE, O. III 44. ◊ Expr. (Familiar, rar) A ține la pastramă (pe cineva) = a ține pe cineva închis undeva (un timp îndelungat). Am să te țin la pastramă hăt și bine. De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. CREANGĂ, P. 318. A face pastramă (pe cineva) = a bate rău, a snopi în bătăi. Am să te fac pastramă!... Am să te ard de viu! MACEDONSKI, O. II 67. A se face pastramă = a slăbi rău de tot. (Familiar) A pune la pastramă = a ucide. (Atestat în forma păstramă) Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană... mai trebuie să-și bată joc de casa mea? și pe voi să vă puie la păstramă? CREANGĂ, P. 28. 2. (La pl.) Diferite feluri de pastramă. De-i nevoie în casă de dulceți, de pînză, de păstrămuri, de orice în sfîrșit... Marghiolița poartă de grijă de toate. ALECSANDRI, T. I 45. – Variantă: păstramă s. f.

borândău sn [At: REV. CRIT. III, 89 / V: -randoi, -rin-, / Pl: ~daie / E: nct] (Reg) Mâncare din sânge (de vită, de porc etc.) și bucățele de carne, cu sare și oțet, îngroșată cu făină (de porumb) sau fărâmituri de pâine.

hanț² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: ns cf hanță¹] 1 (Trs) Carne. 2 Carne de mortăciune. 3 Stârv. 4 (Buc; Mol; dep) Vită sau porc slab.

MACRU ~ă (~i, ~e) 1): Carne ~ă carne slabă, fără grăsime și fără oase. 2) (despre vite sau despre persoane și părți ale corpului lor) Care este fără grăsime; slab; uscățiv. /<lat. macer, ~cra, ~um

FILE s.n. 1. Carne de bună calitate din lungul șirei spinării unei vite sau a unui pește. ♦ Mîncare pregătită din astfel de carne. 2. Tricot cu orificii uniform repartizate pe suprafața lui. [< fr. filet].

FILE s. n. carne de bună calitate din lungul șirei spinării unei vite sau a unui pește. ◊ mâncarea pregătită. (< fr. filet)

FILE s. n. (Franțuzism) Carne de calitate superioară, din lungul șirei spinării unei vite sau a unui pește; mîncare pregătită din astfel de carne. File de vițel. File de șalău.

CÎRNOSI, cîrnosesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A sfîșia, a face bucăți. De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă ușa, halal să-mi fie! Știu că i-aș cîrnosi și i-aș jumuli. CREANGĂ, P. 21. 2. (În industria tăbăcăriei) A prepara o piele, curățind-o de carne. (Refl. pas.) [Pieile] se cîrnosesc, adecă se curăță de toată carnea ce a putut rămînea pre dînsele la jupuitul vitei. I. IONESCU, M. 698.

file sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: fr filet] 1 Carne de calitate superioară din lungul șirei spinării unei vite, a unui porc sau a unui pește. 2 (Pex) Preparat alimentar pregătit din file (1). 3 (Tex) Tricot cu orificii uniform repartizate pe suprafața lui.

PIFTIE ~i f. Fel de mâncare rece, pregătită din carne de pasăre, picioare sau cap de porc ori de vită, fierte timp îndelungat la foc mic într-o zeamă condimentată, care se încheagă după răcire. ◊ A face ~ (pe cineva) a bate foarte tare pe cineva. /<bulg. pihtija, ngr. pihtí

MACRU², -Ă adj. (despre vite sau despre oameni și părți ale corpului lor) fără carne, slab. ♦ carne ~ă = carne slabă, fără grăsime și fără oase. (< lat. macer, -cra)

FERMĂ¹, ferme, s. f. Subunitate administrativă și de producție a unei întreprinderi agricole socialiste care are drept obiect creșterea unei anumite specii de animale. Fermă de porci. ▭ Gospodăriile agricole colective trebuie ajutate să devină mari producătoare de carne și lapte, pe calea creării și dezvoltării fermelor de vite. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785. ♦ Exploatare agricolă capitalistă compusă dintr-o suprafață de teren cu construcții, instalații, mașini și alte mijloace de producție necesare exploatării în vederea obținerii unui profit. O fermă vastă se-ntinde pe munte, bălțată de toate păsările de curte. ARGHEZI, P. T. 104.

tocător, ~oare [At: POLIZU / Pl: ~i, ~oare / E: toca¹ + -tor] 1 a (Îvr) Care bate toaca¹ (1). 2 a Care taie un material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă). 3 sn Cuțit mare de tocat carne Si: (reg) satâr¹. 4 Mașină de tocat carne. 5 sf Mașină de tocat nutreț (paie, coceni etc.) pentru vite Si: (reg) șișcalău, sișcă¹, șișcorniță. 6 sn (Reg) Limba meliței. 7 sn Bucată de lemn, de plastic etc. dreptunghiulară sau rotundă pe care se taie carne, zarzavaturi etc. Si: fund, (reg) toblă (3), tocănător. 8 sn (Reg) Butuc pe care se taie lemne. 9 sn (Reg; pgn) Butuc (12). 10 sn (Reg) Butuc pe care cioplește rotarul.

bulion sn [At: DA / Pl: ? / E: fr boullion] 1 Supă obținută prin fierberea cărnii, legumelor etc. 2 (Bac; spc; îs) ~ de cultură Cultură bacteriologică de vită sau de pasăre. 3 Pastă de pătlăgele (și ardei) roșii, întrebuințată în pregătirea bucatelor.

ARMURAR¹ sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRĂGH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].

CALGARY [kælgəri], oraș în S Canadei (Alberta), la poalele M-ților Stîncoși; 724,8 mii loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centrul unui mare bazin de expl. a petrolului și gazelor naturale. Piață pentru grîu și vite. Metalurgie; prelucr. petrolului. Ind. lemnului, mat. de constr. (ciment, cărămizi), chimică, a cărnii. Universitate. Locul de desfășurare a celei de-a XIII-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă (1988).

măcelărie sf [At: ȚICHINDEAL, F. 197/3 / V: (reg) măcil~ / Pl: ~ii / E: măcelar + -ie] 1 (Îrg) Loc unde se tăiau vitele destinate consumului Si: abator; (înv) scaun, (reg) belitoare, tăietorie. 2 Prăvălie pentru desfacerea cărnii destinate consumului Si: (îrg) meserniță (1), căsăpie, (Trs) cărnărie, fleșcărie Vz hală. 3 Ocupație a măcelarului (1) Si: (rar) măcelărit¹ (2). 4 (Înv) Măcel (1).

jabă [At: H II, 122 / Pl: ~be / E: bg жаба „broască”] (Reg) 1 sf Boală la vite nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) jabră¹ (1). 2 sf Boală la oi care produce învinețirea cărnii Si: (reg) jabră¹ (2). 3 sf Boală la câini, asemănătoare cu vărsatul, care apare în primul an de viață Si: (reg) jabră¹ (3). 4 sf (Prt; fig) Om de nimic Si: (reg) jabră¹ (4). 5 i Cuvânt cu care sunt goniți câinii.

MOSCAT, -Ă, moscați, -te, adj. Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

MOSCAT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

macru, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 45 / V: (reg, 1) ~clă af / Pl: ~ri, ~re / E: ml macer, -era, -crum] 1 a (D. came) Fără grăsime și fără oase Si: slab. 2 sf (Îrg) Strat de carne din slănină. 3 sf (Reg) Parte musculoasă a unui organ. 4 a (Trs; d. oameni și vite) Uscățiv. 5 a (D. pământ) Sărac. 6 a (Îrg; fig) Șubred.

MĂCELAR s. m. 1. Persoană care se ocupă cu tăierea vitelor de consum (v. p a r l a g i u) și cu vînzarea cărnii lor; (regional) casap, (învechit) meserciu. Era în Țarigrad un macelariu anume Ianake. ȘINCAI, HR. III, 271/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 151. Se simțea oarecum mindru de gîndul că n-a mai văzut încă Lipova măcelar care junghie, taie și cîntărește ca dînsul. SLAVICI, O. II, 126, cf. 167, DDRF, ALEXI, W. În zorii zilei meșterul măcelar se înființâ însoțit de Ion. REBREANU, I. 167. Auzi, fată, ori n-auzi. . . Cum te strig-un măcelari. MARIAN, SA. 127, cf. ALR I 1665/594, 538, A V 17, VI 4. Cuțitul la brîu, semn de măcelar. ZANNE, P. V, 235. ◊ Fig. Baș-agaua turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. 2. (Învechit) Călău, gîde. De slujba lui era măcilariu de muncit oameni. . . slujia la treaba muncilor. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 174 ^v/31. 3. Fig. Om brutal, fără milă ; s p e c. (familiar) epitet pentru un medic (chirurg) care lucrează brutal. Cf. IORDAN, STIL. 365. Nu dau copilul meu pe mîn felcerilor, pe mîna măcelarilor ! PAS, Z. I, 216. – Pl.: măcelari. – Și: (învechit și regional) măcilariu, (regional) măciulár (ALR I 1 665/594), măciolár (ALR I 1665/538), maceláriu s. m. – Lat. macellarius.

KANO 1. Oraș în N Nigeriei, centrul ad-tiv al statului cu același nume; 699,9 mii loc. (1992). Nod de comunicații. Aeroport. Marea piață agricolă pentru vite, piei, arahide și sare gemă. Prelucr. petrolului. Ind. textilă. piel. și încălț., ciment, alim. (conserve din carne, ulei de arahide). Universitate. Cetate (sec. 9). Fundat în sec. 9; capitală a orașului-stat hausa, K. a avut un important rol comercial, care i-a adus prosperitate în special în timpul domniei regelui Gajemasu (1095-1134). A purtat lupte împotriva imperiului Songhay (sec. 16) și a regatului vecin, Katsina (sec. 17). Cucerit de peulii conduși de Usman dan Fodio (la începutul sec. 19), a fost ocupat de britanici (1903). 2. Stat în N Nigeriei; 43,3 mii km² (împreună cu statul Jigawa); 5,6 mil. loc. (1991). Centrul ad-tiv: Kano. Arahide, bumbac, palmier de ulei. Creșterea animalelor. Ulei de arahide și palmier.

MÁCRU, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Despre carne, în special despre carnea de măcelărie) Slab, fără grăsime și fără oase. Oricît de macră și de vînjoasă carnea le-ar fi [păsărilor], decît stârvul împuțit tot mai dulce iaste. CANTEMIR, IST. 45. [Inima e] acea bucată de carne macră prin care circuleazâ sîngele. NEGRUZZI, S. I, 256. Boul îngrășat ajunge la greutatea de 800 kilograme de carne macră. ap. TDRG, cf. ALR II 4069/387, A V 6, VI 26. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne macră. ZANNE, P. IV, 27. ◊ (Substantivat) Celuialalt i-au dat mai multe ciolane, spîrcuri și macră. SBIERA, P. 254. Mi-ai dat numai niște macră și ciolane! id. ib. 255, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. S. f. (Regional) Pătură de carne din slănină. Cf. LB, com. din ARAD și din ZAGRA-NĂSĂUD. ♦ (Cu determinări care indică părți ale corpului) Parte musculoasă a unui organ. M-am tăiat în macra kiśorului. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Macra șoldului, DR. V, 320. 3. Adj. (Mai ales în Transilv., despre vite și părți ale corpului lor, p. e x t. despre oameni și părți ale corpului lor) Fără carne, slab; uscățiv. [Oi] scurte și macre în picioare. ECONOMIA, 85/19, cf. LB, STAMATI, D. Izraelitul din Algeria este macru și bine proporționat. HASDEU, I. C. I, 174. Un preut de statură mică, slab și macru la constructura-i corporală. F (1868), 6. Biata fată care lucra zile întregi în baie, din zi în zi devenea mai macră și mai palidă. ib. (1871), 583. Era om înaintat în etate... înalt, macru, cu un aer rece. ib. (1877), 423. Slabi, jigăriți... cu fălcile intrate unele într-altele de macre ce erau. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. REV. CRIT. IV, 144. ♦ (Despre pămînt) Sărac. Rădăcinilor le place pămîntul cel gras; așadară cel macru trebuie aruncat de pre lîngă dînsele. ECONOMIA, 148/19, cf. 68/25. ♦ Fig. (Despre abstracte) Lipsit de forță, de vigoare; șubred, precar. În Blaj existase pînă în 1831 din liceu numai un curs macru de 1 an pentru psihologie și logică, alt nimic. BARIȚIU, P. A. I, 611. Eu sînt mulțămit că fac aceea ce videți, căci mijloacele mele sînt foarte macre. URICARIUL, VIII [prefață]. – Pl.: macri, -e. – Și: (regional, 1) máclă adj. ALR I 739/308. – Lat. macer, -era, -crum.

RASOL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, scr. rasola, rus. rassol.

RASOL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol.

rasol sn [At: IORGA, S. D. XII, 179 / V: (îrg) răs~ / Pl: ~uri, (pop) ~oale / E: bg разкол] 1 Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2 Fel de mâncare preparat din rasol (1) de vită sau din pește, cu diferite ingrediente. 3 (Mol; îf răsol) Piftie. 4 (Îrg) Tencuială. 5 Lucrare făcută repede și prost. 6 (Fam; îe) A da ~ A face un lucru în grabă, superficial.

†ARM (pl. -muri) sn. 1 🐕 Partea de sus a piciorului la cal, vite cornute, etc., coapsă (👉 CAL, BOU): mănîncă din ~ul de din-apoi al iepii o ocă și jumătate de carne (ȘEZ.) ¶ 2 🫀 Băn. Partea de sus a piciorului la om, coapsă [lat. armus].

abatáj s.n. 1 Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcămînt. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului. Ciocan pneumatic de abataj v. ciocan. ♦ ext. Loc unde se execută această operație. 2 Operație de doborîre a arborilor într-o exploatare forestieră. 3 Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere pînă la tranșarea cărnii. 4 (mar.) Operație de înclinare a unei nave mici în vederea carenării, a reparării sau a curățării. • pl. -e. /<fr. abattage, it. abbattaggio.

*ren m. (fr. renne, d. germ. renn). Un fel de cerb care trăĭește pin nordu Europeĭ, Asiiĭ și Americiĭ de Nord. – Renu ajunge pînă la o înălțime de 1 m. 20. E sobru și rezistent și foarte folositor Laponilor și Eschimoșilor pin lapte, carne, sînge, pele și coarne. Se nutrește cu lichenĭ, pe care-ĭ găsește scurmînd zăpada cu coarnele. E întrebuințat și ca vită de tras și e ținut într’o semi-domesticitate.

mârced, ~ă [At: KLEIN, D. 6 / V: mar-, mălced, mălcez, măr~, mâlced, mâlcez, mâlcid, ~rcid, mer~ / E: ml marcidus, -a, -um] 1 (Reg) a (D. plante) Veșted. 2 a (D. lemne) Umed și putregăios. 3 a (D. persoane) Slab. 4 a (D. persoane) Stors de puteri. 5 a (D. persoane) Ramolit. 6 a Buimăcit de somn. 7 a (Reg) Neglijent. 8 a (Reg) Murdar. 9 a (D. mâncăruri și cărnuri) Care începe să se altereze. 10 s (Trs) Scarlatină. 11 s (Trs) Pojar. 12 s Vărsat de vânt. 13 s Boală a iepelor, a vitelor sau a oilor, nedefinită mai îndeaproape. 14 s (Ape; reg) Materie galbenă, cleiosă și amară care se găsește printre celulele fagurilor de miere.

must sn [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18 / V: (reg) most, mușt / Pl: ~uri / E: ml mustum, ger Most] 1 Lichid dulce, nefermentat sau care abia a început să fermenteze, stors din struguri. 2 (Pex; udp „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe și care adesea se extrage din acestea. Si: mursă (6). 3 Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. 4 (Pop) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor Si: cidru. 5 (Pop) Băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. 6 (Trs) Compot de mere sau de pere uscate. 7 (Reg) Sirop de mure sau de zmeură. 8 (Reg) Mied (1). 9 (Reg) Apă în care se pun fagurii storși. 10 (Pop) Sevă. 11 (Spc) Sevă a arborilor Si: (pop) mâzgă (1), mustăreață, (reg) miericică. 12 (Reg) Rășină de brad. 13 (Înv) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. 14 Lichid care se scurge din carne, când se frige. 15 (Reg) Apă de pe slănină. 16 (Reg) Secreție a anumitor glande din organismul omului. 17 (Pop) Zeamă din gunoiul vitelor Si: mujdar, murdărie, mursă¹, mustalău, mustar¹, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare. 18 Lichid cu care este îmbibat pământul, după topirea zăpezii. 19 (Reg) Apă care îmbibă pământul după ploaie. 20 (Reg) Boală de piele cauzată de degerături, caraterizată prin mâncărime la talpa piciorului Si: păducel.

MISTUITOR, -OÁRE adj. 1. (Învechit; despre alimente) Care se mistuie (1) (repede, bine, ușor); p. e x t. hrănitor. Păstrarea puterei vitei prin un nutreț sănătos și mistuitoriu. AR (1829), 11²/6. Pîinea nici nu e așa mistuitoare, nici nu conține atît albumin ca și carnea. F (1883), 262, cf. ib. (1885), 129. ◊ Care ajută la mistuirea alimentelor. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Adesea prin exagerare) Care mistuie (2), distruge, nimicește, distrugător, nimicitor; s p e c. (despre foc) care distruge, nimicește prin ardere, care preface în cenușă. Puterea mistuitoare a timpului desface una piatră de cealaltă din falnica zidire, f (1876), 198. Mistuitoare, prin vînt se-nvolbură-n streșini aprinse Flăcări și nalte văpăi. COȘBUC, AE. 47. Se uita la lemnele ce se topeau în puterea mistuitoare a focului. D. ZAMFIRESCU, A. 3. [Ciuma neagră] se abate ca un potop mistuitor în anul 1348 asupra întregului nostru continent. CANDREA, F. 133. Din ceruri peste pămînt. . . mini colosale și nevăzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGAȘ, M. N. 172. 3. F i g. (Despre gînduri, sentimente, griji, suferințe etc.) Care mistuie (3), chinuiește, chinuitor; care distruge (încetul cu încetul). Durerea mistuitoare sfișia toate legăturile vieții tale. MARCOVICI, C. 47/8. Rămase vreme îndelungată pierdut în gînduri mistuitoare. SLAVICI, N. I, 120. Nu căta mistuitoarei Patimi stavilă să pui. VLAHUȚĂ, P. 93, cf. id. O. A. I, 200. Alăuta lui Ilie prinse a spune o durere mistuitoare. SADOVEANU, O. I, 53. Era istovit după cinci zile de emoții mistuitoare. CAMIL PETRESCU, O. II, 271, cf. id. V. 85, id. U. N. 16. ◊ (Adverbial) Ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sînt osteniți. EMINESCU, O. IV, 424. Toată noaptea m-am frămîntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198, cf. 157.4. (Învechit) Care scapă, salvează, mîntuie. Cf. m i s t u i (5). (Substantivat) Fii-mi D[u]mnedzău scutitoriu și în casă amistuitoriu. PSALT. HUR. 24^r/11, cf. 49^v/14, 60^r/4, 76^v/13. Că fuseși agiutoriu mie și scăpare mie (amist[ui]toriulu m i e u H), PSALT. 113. – Pl.: mistuitori, -oare. – Și: (învechit) amistuitór, -oáre, amistuitoriu, -oáre adj. – Mistui + suf. -tor$.

tocătură sf [At: POLIZU / Pl: -ri / E: toca¹ + -tură] 1 Carne tocată⁴ (2) (și amestecată cu pâine, condimente, etc.), folosită la prepararea unor mâncăruri. 2 Mâncare făcută din tocătură (1). 3 Furaje tocate⁴ (1) mărunt pentru hrana vitelor. 4 (Tex; îs) Fir de ~ Fir care se obține din lână pieptănată amestecată cu bucățele de fir de bumbac sau de mătase de altă culoare. 5 (Fam) Țesătură degradată din cauza folosirii îndelungate. 6 (Fam) Țesătură mâncată de molii.

iepure (iepuri), s. m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne și blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s. f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s. f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepurește, adv. (ca iepurii); iepurar, s. m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s. f. (mulțime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s. f. (crescătorie de iepuri; lașitate); iepurăriță, s. f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine țig. yepuro (Wlislocki 92).

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

†NART (pl. -turi) sn. 1 ⚚ ‡Prețul fixat, tariful oficial cu care trebuiau să se vîndă mărfurile și alimentele: capanlîii au tăiat ~ul grîului... pe șase lei chila (I.-GH.); carnea este cu ~ul, dar poți să încarci la suma ocalelor (FIL.) ¶ 2 Mold. Inițiativă: a făcut ~ la țarină, a fost cel dintîiu care și-a băgat vitele în țarină, iar ceilalți l-au imitat apoi (ȘEZ.) [tc. nark].

viu, vie [At: PSALT. HUR. 71^r/26 / Pl: vii, (înv) vie af, sf / E: ml vivus, -a, -um] 1 a (D. ființe; îoc mort) Care este în viață Si: (înv) vivant (1), (îvr) vietățit (1). 2 a (D. ființe; îoc mort) Înzestrat cu viață Si: (înv) vivant (2), (îvr) vietățit (2). 3-4 a (Îljv) De ~ Fiind încă în viață. 5 a (D. oameni; îla) Mort de ~ Epuizat din punct de vedere fizic. 6 a (D. oameni; îas) Lipsit de fermitate morală. 7 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este putred (din cauza vechimii). 8 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este rărit din cauza uzurii. 9 a (Îe) A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de ~ în mormânt (sau în pământ) A (se) omorî. 10 a (Pex; îae) A necăji foarte tare pe cineva. 11 a (Îe) A-i lua (cuiva) pielea (sau a jupui pe cineva) de ~ A pedepsi aspru pe cineva. 12 a (Îae) A fi fără milă față de cineva. 13 a (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 14 a (Îae) A-i lua cuiva tot ce are Si: a jecmăni, a jefui. 15 a (Îe) A (se) îngropa (sau înmormânta) de ~ A (se) retrage într-un loc anume, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea. 16 a (Îae) A nimici. 17 a (Arg; îae) A băga în buzunar ceea ce s-a furat. 18 a (Îe) A mânca (pe cineva) de ~ A omorî. 19 a (Îe) A fi mort de ~ A fi foarte slab. 20 a (Îae) A fi foarte bolnav. 21 a (Rel; îlv) A face ~ A învia. 22 a (Îe) (A fi) mai mult mort decât ~ (A fi) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). 23 a (Îlav) ~ sau mort sau ori ~, ori mort În orice stare s-ar afla, în viață sau mort. 24 a (Îal) Cu orice preț. 25 a (Pop; îla) ~-viuț (sau -viuleț) În viață. 26 a (Pop; îal) Nevătămat. 27 a (D. animale; îoc oviparitate, sciziparitate; îe) A naște (sau a făta) pui vii A se înmulți în modul caracteristic mamiferelor. 28 a (Îs) Pământ ~ Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat Si: paragină¹, pârloagă, țelină², (îrg) ogor, (reg) cățea (23), rât². 29 a Care este constituit din una sau mai multe ființe vii. 30 a (D. locuri) Care este animat (prin ființe în viață). 31 a Foarte asemănător Si: aidoma, leit. 32 a (În religia creștină; d. Dumnezeu) Care este etern. 33 sm Dumnezeu (1). 34-35 smf, a (Persoană) care prin mila divină va dobândi viața veșnică. 36 smf Persoană care este în viață. 37 smf (D. acte juridice; îla) Între vii Care are valabilitate numai în timpul vieții părților contractante. 38-39 sm (Îljv) Pe ~ (În mod) direct. 40-41 sm (Pct; îal) (Care este realizat) după natură. 42-43 sm (Îal) (Care este emis, transmis, rostit sau care are loc) în direct. 44-45 sm (Med; îal) (Care se face) fără anestezie. 46 smp (Îe) Morții cu morții (și) viii cu viii Îmbărbătare adresată celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. 47 smp (Îae) Se spune în legătură cu atitudinea nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude sau a unei persoane cunoscute. 48 smp (Îe) Nici cu viii, nici cu morții Se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se însănătoșește. 49 sm (Îe) A lua (și) de pe (sau de la) ~ (ori vii), și de pe (ori de la) mort (ori morți) A fi lacom. 50 smp (Înv; îe) A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărțile viilor A omorî. 51 smp (Îvp; îe) A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre (ori, pop, de printre) vii (sau, înv, dintre numărul viilor) A muri. 52 smp (Îe) (A fi sau a rămâne) mort între vii (A fi sau a rămâne) ca și mort. 53 smf (Înv; mpl) Ființă care este în viață. 54 smf (Înv; mpl) Totalitatea viețuitoarelor de pe pământ. 55 smf (Înv; spc) Totalitatea oamenilor de pe pământ Si: omenire, umanitate. 56 a (D. celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa. 57 a (D. celule, organisme, materie etc.) A cărui funcționare face posibilă viața. 58 a (D. plante sau părți ale lor) Care este în plină vegetație. 59-60 a (D. plante sau părți ale lor) Verde (18-19). 61 a (D. semințe) Care își păstrează puterea germinativă. 62 a (D. părți ale corpului, organe, țesuturi etc.) Care aparține unei ființe în viață. 63 a (Îs) Carne (sau rană, plagă) vie Carne (1) a unui organism în viață, de pe care s-a jupuit pielea. 64 a (Îas) Plagă care sângerează. 65 a (Îas) Carne (22) crudă. 66 a (Îas) Animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. 67 a (Îas) Grup de persoane care practică prostituția. 68 a (Fig; îas) Om în viață. 69 a (Îe) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, pop, în cărnuri vii) A tăia (sau a trage etc.) în plin, în ființe vii (1). 70 a (Fig; îae) A încerca să elimine răul prin măsuri radicale. 71 a (Îs) Inventar ~ Totalitatea vitelor și a păsărilor care aparțin unei gospodării sau unei crescătorii. 72 a Care dăinuie încă. 73 a Care (mai) este viabil¹ (3). 74 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este comunicat oral. 75 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este în circulație. 76 a (D. afixe) Productiv. 77 a (Îlav) Prin (sau, rar, din, cu) ~ grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai ~, cu glas ~, înv, prin voce vie Oral. 78 a (D. ființe) Care are o vitalitate deosebită. 79 a (D. ființe) Care este plin de viață Si: exuberant (3). 80 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care trădează un temperament dinamic. 81 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă inteligență. 82 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care are o expresie însuflețită. 83 a (D. gândire, imaginație) Care este creativ, productiv. 84 a (D. gândire, minte) Pătrunzător. 85 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care se manifestă cu intensitate și persistență (dezvăluind un temperament pasionat, energic). 86-87 a, av (Care se desfășoară) cu energie, dinamism. 88-89 a, av (Care se produce) cu rapiditate. 90-91 a, av (Care se manifestă) cu intensitate. 92-93 a, av (Într-un mod) pronunțat. 94-95 a, av (Care se produce) cu simpatie și entuziasm. 96 a (D. discuții) Care se poartă cu însuflețire (și vehemență). 97 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Expresiv (2). 98 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Viabil¹ (3). 99 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Care însuflețește. 100 a (D. moarte) Care se produce în mod violent. 101 a (D. viață) Tumultuos. 102 a (D. viață) Care se desfășoară în lumea pământeană. 103 a Care se raportează la fapte reale, autentice. 104 a Elocvent (5). 105 a (D. ape) Curgător (1). 106 a (D. izvoare) Care are un debit de apă constant. 107 a (Pex; d. ape) Curat (8). 108 a (Mtp; îs) Apă ~ Apă miraculoasă care poate învia sau însănătoși pe cineva. 109 a (Rel; îas) Apă sfințită care mântuiește. 110 a (D. apă) Care curge cu repeziciune. 111 a (D. mare) Care este agitată. 112 sn (Îvr) Izvor. 113 a (D. foc) Care arde cu vâlvătăi. 114 a (D. flăcări) Care se mișcă cu intensitate în timpul arderii. 115 a (D. cărbuni) Aprins² (1). 116 a (Ent; reg; îc) Foc-~ sau pământ-~ Licurici (Lampyris noctiluca). 117 a (Ent; reg; îac) Omidă cu peri. 118 a (D. corpuri luminoase) Care strălucește cu intensitate. 119 a (D. surse de lumină) Care răspândește o lumină puternică. 120 a (D. strălucirea corpurilor) Intensă. 121 a (D. culori) Strălucitor. 122 a (D. culori) Strident. 123 a (D. obiecte) Care are o culoare intensă. 124 a (D. voce, sunete, zgomote) Cu sonoritate puternică. 125 a (D. voce, sunete) Care impresioneză. 126 a (D. voce) Care trădează emoție. 127 a (D. muzică, melodii etc.) Care are un ritm accelerat și antrenant. 128 a (D. ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 129 a (D. aer) Curat (24). 130 a (D. mirosuri) Pătrunzător. 131 a (D. băuturi) Care are o concentrație mare de alcool Si: tare. 132 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care se deplasează într-un ritm rapid. 133 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care este mobil. 134 a (D. mișcare, deplasare) Rapid. 135 a (D. fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce și se propagă cu rapiditate. 136 a (Înv; îs) Calce ~ Var nestins. 137-139 a Vital (1-3). 140 a (Fig; îs) Forță vie (de mișcare) Energie cinetică. 141 sn (Rar) Forță vitală. 142 sn (Rar) Viață (1). 143 sn (D. carne; îla) În ~ Care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 144 sn (Îvr; d. păsări, insecte etc.; îlv) A da în ~ A ieși din învelișul protector la capătul dezvoltării embrionare. 145 sna (Reg; îs) ~ul nopții Miezul nopții. 146 sna (Reg; îs) ~ul codrului (sau pădurii) Mijlocul unui codru (sau al unei păduri). 147 sna (Reg; îs) ~ul apei (sau de apă) Albia unei ape curgătoare. 148 sna (Reg; îas) Loc în albia unui râu unde apa este adâncă și repede. 149 sna (Reg; îs) ~ul focului Porțiune a focului unde acesta arde mai intens. 150 sna (Reg; îs) ~ul târgului Parte a unei așezări unde este concentrată activitatea comercială.