MÎRCED, -Ă adj., subst. I. Adj. (Regional) (Despre plante) Veșted, ofilit. Cf. CIHAC, I, 157, LM, DDRF, CDDE, PASCU, S. 65, DR. X, 430, GIUGLEA, U. 69, ROSETTI, L. R. I, 160. 2. (Despre lemne) Umed și putregăios. Lemne mîlcede. SCRIBAN, D., cf. ȘEZ. III, 71. 3. (Despre persoane) Slab, uscățiv, bolnăvicios; stors de puteri, vlăguit; ramolit. Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 65, DR. XI, 228, 229. Și pă cuscra o văzui cam marcedă, te pomenești c-o ia după cuscru cu blăni la vale. CV 1951, nr. 11, 37. ♦ Buimăcit, amețit de somn. Cf. POLIZU, BARCIANU, RĂDULESCU-CODIN. 4. Neglijent, murdar, neîngrijit. Com. din BRAȘOV. 5. (Despre mîncăruri și cărnuri) Care începe să se altereze. Cf. DR. X, 430. II. Subst. (Transilv.) 1. Nume dat mai multor boli infecțioase de copii: a) scarlatină. VICIU, GL. ; b) pojar. DR. X, 425; c) vărsat. ALRM I/I h 160. 2. Boală a iepelor (LB), a vitelor (KLEIN, D. 6, 230, CIHAC, II, 514, LM) sau a oilor (PAȘCA, GL., CADE), nedefinită mai de aproape. III. Subst. (Apic.; regional) Materie galbenă, cleioasă și amară care se găsește printre celulele fagurilor de miere. Cf. PAȘCA, GL. Dușmani [ai albinelor]: viespii. . . cari fac mălcedu (codăciorii) și albinele streine. CHEST. VI 14/32, cf. 153/32, 35. – Pl.: mîrcezi, -de. – Și: mîrcid, -ă (ȘEZ. III, 71), mîlced, -ă, mîlcez, -ă (KLEIN, D. 6, 230, LB, POLIZU, CIHAC, II, 254, DR. X, 425, ALR I/I h 160), mîlcid, -ă (ȘEZ. III, 71), mărced, -ă (POLIZU, CIHAC, I, 157, DDRF, LM), márced, -ă, mérced, -ă (GIUGLEA, U. 69, RĂDULESCU-CODIN), mălced, -ă, mălcez, -ă (PAȘCA, GL., CADE, GIUGLEA, U. 63, 67) adj., subst. – Lat. marcidus, -a, -um.