BAR¹, bari, s. m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice egală cu un milion de barii. – Din fr. bar.

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spațiu, loc de odihnă și de refugiu dinainte stabilit de jucători (la „ulii și porumbeii”, „leapșa” etc.) – et. nec.

BAR³, baruri, s. n. 1. Local în care se vând băuturi alcoolice, cafea etc. și în care consumatorii stau de obicei în picioare sau pe scaune înalte în fața unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc băuturi. ♦ Dulap sau compartiment într-un dulap, în care se țin sticlele cu băuturi alcoolice (fine). 2. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; cabaret. – Din fr. bar.

BARIE, barii, s. f. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu presiunea unei forțe de o dină pentru un centimetru pătrat. – Din fr. barye.

BARMAN, barmani, s. m. Persoană care servește la un bar³ (public). ♦ Proprietar al unui bar³. – Din fr., engl. barman.

BARMANIȚĂ, barmanițe, s. f. Femeie care servește la un bar. – Barman + suf. -iță.

CABARET, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; bar³ (2). – Din fr. cabaret.

BARO-, BARI-, -bar(ă) elem. „Greutate, presiune”; „grav”. (din fr. baro- / bary-, -bare, cf. gr. baros, barys)

LACTOBAR, lactobaruri, s. n. Local unde se servesc produse lactate. – Lacto- + bar.

SNACK-BAR s. n. Mic restaurant deschis permanent în hoteluri, în gări etc. unde se servesc aperitive, gustări etc. [Pr.: snec-bar] – Cuv. engl.

BUFET EXPRES s. (englezism) snack(-bar).

FRECVENTA vb. 1. a urma. (~ cursurile universitare.) 2. (înv. și reg.) a păzi. (Barurile nu le ~.)

bar (unitate de măsură) s. m., pl. bari

bar (local, spațiu la un joc) s. n., pl. baruri

barie s. f. (sil. -ri-e), art. baria (sil. -ri-a), g.-d. art. bariei; pl. barii, art. bariile (sil. -ri-i-)

cafe-bar s. n., pl. cafe-baruri

lombardare s. f. (sil. -bar-), g.-d. art. lombardării

BAR¹ ~i m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice, egală cu presiunea exercitată de o megadină pe o suprafață de un centimetru pătrat. /<fr., engl. bar

BAR² ~uri n. 1) Local public, unde consumatorii stau în picioare sau așezați pe niște scaune înalte în fața tejghelei. 2) Local luxos de noapte cu program muzical-distractiv; cabaret. 3) Dulap special sau compartiment al unui dulap, unde se păstrează sticle cu băuturi alcoolice. /<fr. bar

BARMAN ~i m. 1) Persoană care servește consumatorii într-un bar. 2) Proprietar al unui bar. /<fr., engl. barman

BARMANIȚĂ ~e f. 1) Femeie care servește consumatorii într-un bar. 2) Proprietară a unui bar. /barman + suf. ~iță

CABARET ~e n. Local luxos de noapte cu program de varietăți; bar. /< fr. cabaret

CUIBAR ~e n. 1) Cuib pregătit de păsările domestice pentru a depune ouăle și a scoate pui. 2) v. CUIB. 3) Ou care stă permanent în cuibarul, în care se ouă păsările domestice. 4) Instalație specială în crescătoriile de păsări, unde acestea își depun ouăle. [Sil. cui-bar] /cuib + suf. ~ar

MICROBAR ~e n. Unitate de măsură a presiunii egală cu a milioana parte dintr-un bar. /<engl. microbar

SNACK-BAR [pr.: snec-bar] ~uri n. Local unde se servesc imediat gustări și băuturi. /Cuv. engl.

-BAR Element secund de compunere savantă cu semnificația „greu”, „greutate”, „presiune”. [< fr. -bare].

BARI- v. baro-.

BARO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) greutate”, „presiune”. [Var. bari-. / < fr. baro-, bary-, it. baro-, cf. gr. baros, barys].

SNACK s.n. Cuvânt american pentru gustare luată între mese, servită la un snack-bar sau la un local fast-food (bufet expres), de obicei asociată cu o băutură nealcoolică.

HECTOPIEZ s.m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu 100 piezi; bar. [Pron. -piez. / < fr. hectopièze].

BAR¹ s. n. 1. local public în care consumatorii sunt serviți stând în picioare sau pe scaune înalte, în fața unei tejghele. ♦ tejghea (specială) într-un restaurant etc., la care se servesc și se prepară băuturile. ♦ mobilă, separată sau montată într-un interior, într-o casă, în care se așază băuturi, pahare, tutun și prăjituri. 2. cabaret. (< engl., fr. bar)

BAR s.n. 1. Local public în care consumatorii sunt serviți stînd în picioare sau pe scaune speciale, în fața unor mese înalte în formă de tejghea. ♦ Tejghea, masă (avînd uneori o instalație specială) într-un restaurant, într-o bodegă etc., la care se servesc și se prepară băuturile. ♦ Mobilă, separată sau montată în interior, într-o casă, în care se așază băuturi, pahare, tutun și prăjituri. 2. Local de lux unde se petrece, cu muzică, dans etc.; cabaret. [Pl. -ruri. / < engl., fr. bar].

BAR s.m. Unitate de măsură a presiunii, reprezentînd presiunea exercitată de o forță de o megadină pe o suprafață de 1 cm². [< fr. bar].

BARMAN, -Ă s.m. și f. Proprietar al unui bar. ♦ Persoană care servește la bar (1) [în DN]. [< engl. barman].

CABARET s.n. (Franțuzism) Restaurant (elegant), cu muzică, dans și diferite programe artistice; bar. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabaret].

adăpa (adap, adăpat), vb. – 1. A da apă de băut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otrăvi. – Mr. adep, megl. dap, istr. adŏpu. < Lat. ădaquāre (Pușcariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astăzi rar, se bazează pe confuzia între „băutură” și „otravă”, cf. fr. poison (< potionem). Der. adăpat, s. n. (acțiunea de a adăpa); adăpătoare, s. f. (loc de adăpat); adăpător, adj. (care adapă); adăpătură, s. f. (înv., otrăvire).

EXPRES² s.n. Restaurant, bar etc. cu serviciul rapid. ◊ Cafea expres = cafea-filtru preparată special pentru cel care o comandă. [< it. (caffè) espresso].

așa adv. – 1. Astfel, în acest fel (adv. de mod). – Așa e, astfel stau lucrurile. – Așa o fi, e posibil. – Așa să fie, astfel să fie. – Nu-i așa? adevărat?, am dreptate?. – Și așa, în orice caz. – Nici așa, așa nu se poate. – Cam așa, mai așa, bineînțeles. – Așa da, bine. – Cum așa?, nu se poate. – Tot așa, la fel. – A fi cam așa, a fi într-o ureche. 2. Astfel stînd lucrurile (adv. conclusiv). – Așa zicînd, pentru a spune astfel. – Așa că, așa încît, astfel încît. – 3. Astfel, atît (adv. comparativ) – Așa de, atît. – Așa zis, numit astfel (pe nedrept), autointitulat. – 4. Astfel, puțin (adj. de atenuare). – Ia așa, numai așa, într-o doară, fără motiv. – Așa într-o doară, la nimereală, fără motiv. – 5. Atît de, asemenea (adj. în funcție adj.) – Așa ceva, asemenea lucru. – Așa fel (de), astfel (de). – Var. (Mold.) așe, așa, așea. Mr. acși, așițe, megl. șa, istr. (a)șo. Lat. ac sῑc (Cipariu, Arhiv, 109; Pușcariu 133; REW 7879; DAR), cu -a propriu formațiilor adv. Cf. it. cosí (moden. acsé, bol. acusé, roman. accusi, bar. acsi, genov. así), engad. sa, v. fr. issi (fr. ainsi), sp. así, asá, prov. aissi, port. assim. – Comp. așiși adv. (la fel; imediat), conservat sporadic în limba populară.

bară (bare), s. f. – Bucată lungă de lemn sau de metal. Fr. barre. La unele jocuri de copii, se aude cu fonetismul fr., bar. – Der. bara, vb. (a închide, a împiedica, a intercepta), pe baza fr. barrer; baraj, s. n. (stăvilar, zăgaz), din fr. barrage.

barem adv. – Măcar, cel puțin, batăr. – Var. baremi, barim. Tc. barim (Roesler 588; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 245; Ronzevalle 44), care provine din per. bari. Din tc. a intrat și în ngr. μπάρεμος, bg. bare, alb. bari, sb. barem, barim. Cihac, II, 479, îl derivă greșit din mag. bár^[1]. modificată

baros (baroase), s. n. – Ciocan mare al fierarilor. Țig. baro „mare, important”, bares „foarte, extrem de” (Miklosich, Zig., 177; Hasdeu 2536; Graur, 124-6; Gáldi, Dict., 226), de unde provine și sp. bari „excelent” (cf. Corominas, I, 408). Der. baroi, s. m. (persoană importantă, zeflemea adresată țiganilor); baraon, s. m. (zeflemea adresată țiganilor), hapax al lui Ispirescu, ce pare a proveni din contaminarea cu faraon; barosan, adj. (important, imponent, care se bucură de considerație), pe care Gaur îl explică prin țig. baro san „ești mare”, și Iordan, BF, 274, prin baros -an, cf. Graur, BL, IV, 196; barosan, s. m. (persoană importantă; Arg., agent de poliție); barosănie, s. f. (grandoare); barosănește, adv. (minunat, magnific); barosăni, vb. (a se îmbogăți); boroi, s. m. (țigan); baragladină, s. f. (țigan, zeflemea sau formulă de adresare depreciativă), comp. din baro și bg. gladen „flămînd” (DAR) sau gadină „vietate, animal” (după ipoteza foarte riscantă a lui Philippide, Viața rom., I, 1916, p. 216, der. de la barangă); baron, s. n. (membru viril), cf. Juilland 157.

MICROBAR s.m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu a milioana parte dintr-un bar; barie. [Cf. fr. microbar].

MILIBAR s.m. Unitate de presiune, egală cu a mia parte dintr-un bar. [Cf. fr. millibar].

cafea (cafele), s. f. – 1. Sămînța arborelui de cafea. – 2. Băutură preparată din cafea. – Mr., megl. café. Tc. kahve, arab. qahwa (Șeineanu, II, 71; Meyer 164; Lokotsch 1005; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφές, alb., bg. kafé. Anterior sec. XVII. S-a contaminat în epoca modernă cu termenii identici occidentali (it. caffé, fr., sp. café), din care provin der. neol. cafeină, s. f.; cafeism, s. n.; cafetier, s. m.; cafetieră, s. f. – Der. cafeluță, s. f. (cafea; lupin, Lupinus albus); cafeniu, adj. (culoarea cafelei); cafegiu, s. m. (slujitor la curtea domnească însărcinat cu servirea cafelei; proprietar al unei cafenele; persoană care bea cu plăcere cafea, sau care o prepară bine), din tc. kahveci, cf. ngr. ϰαφετζής, bg. kafedžija; cafegioaică, s. f. (persoană iubitoare de cafea); cafegi-bașa, s. m. (căpetenie peste cafegii, boier de rangul trei care se bucura de privilegiul de a servi cafea la mesele festive, și de dijma pe cafeaua vîndută în toată țara), din tc. kahveci bași (sec. XVIII). Cf. cafenea, s. f. (cafenea, café-bar), mr. cafiné, megl. cavine din tc. kahve hane, cf. ngr. ϰαφενές, alb., bg. kafené (› Trans., Banat căfană); cafeșantan, s. n. (bar de noapte, cu muzică și program artistic), din fr. café-chantant, se folosește și în forma șantan, cu o nuanță intens depreciativă („bordel”).

chelner (chelneri), s. m. – Ospătar, bărbat care servește într-o cîrciumă, bar sau restaurant. Germ. Kellner (Borcea 181). – Der. chelneriță, s. f. (ospătăriță).

SNACK-BAR s.n. (Rar) Restaurant unde se servește masa imediat la orice oră. [Pron. snec-bar. / < engl. snack-bar].

TONOMAT s.n. Aparat cu discuri muzicale care se schimbă automat prin introducerea unei fise, folosit mai ales la baruri și restaurante. [< germ. Tonomat].

damă (dame), s. f. – 1. Doamnă, cucoană. – 2. Femeie stricată. – 3. Regină, la cărțile de joc. – 4. Joc cu puluri albe și negre care se mută pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameză, s. f. (femeie stricată), ca amure(a)ză; damicelă, s. f. (fam., domnișoară), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoană care frecventează bordelurile); madamă, s. f. (dădacă străină; femeie de serviciu în baruri și hoteluri; femeie de condiție inferioară), din fr. madame (nu trebuie să se confunde cu madam, formulă de adresare care se dă uneori în conversație, și care nu are nuanță depreciativă). Se știe că, după Corominas, I, 378, sensul 4 al lui damă provine, în realitate de la numele Damasco.

altar, altare s. n. restaurant; bar

BARI- elem. baro-.

BARMAN, -Ă s. m. f. cel care servește la bar¹; proprietar al unui bar. (< engl., fr. barman)

CABARET s. n. local de lux unde se petrece cu băuturi, muzică, dans, programe de varietăți; bar¹ (2). (< fr. cabaret)

CAFE-BAR s. n. local în care se consumă cafea și băuturi alcoolice. (< cafe/nea/ + bar¹)

DRIVE-IN /DRAIV-IN/ s. n. cinema, bar în aer liber în care se intră cu mașina. (< amer. drive-in)

EXPRES¹ s. n. 1. restaurant, bar etc. cu serviciul rapid. 2. aparat pentru preparat cafea-filtru. (< fr. express)

LACTOBAR s. n. local în care se servesc mai ales băuturi pe bază de lapte. (< lacto- + bar)

MILIBAR s. m. unitate de măsură a presiunii, a mia parte dintr-un bar. (< fr. millibar)

PATIBAR s. n. bar¹ cu specific de patiserie. (< pati/serie/ + bar¹)

SALOON [-LUN] s. n. cârciumă, bar în vestul american. (< amer. saloon)

SNACK-BAR SNEC-BAR/ s. n. local unde se servesc mâncăruri ușoare, consumate adesea în picioare la un gheridon sau o tejghea; bufet expres. (< engl. snack-bar)

TONOMAT s. n. aparat cu discuri muzicale care se schimbă automat prin introducerea unei fise, în baruri și restaurante; juke-box. (< germ. Tonomat)

bariu, -e, barii, adj. mare; imens, uriaș.

capră, capre s. f. 1. (peior.) homosexual pasiv. 2. (peior.) femeie cicălitoare, mahalagioaică. 3. scaun înalt de bar.

grotă, grote s. f. 1. arest; închisoare. 2. bar de noapte.

APULIA (PUGLIA), reg. în S Italiei; între M. Adriatică și M. Ionică; 19,4 mii km²; 4,21 mil. loc. (1989). Centrul ad-tiv.: Bari. Măsline, citrice; cereale; viticultură; ovine, caprine.

iésle s. f. sg. tejghea a unui bar.

BARI, oraș în SE Italiei (Apulia), port la M. Adriatică; 355,4 mii loc. (1988). Centru comercial și ind. (prelucr. petrolului și lemnului, oțeluri, mat. de constr., produse textile și alim.). Șantiere navale. Universitate. Monumente: biserica San Nicolo și catedrala San Savino (sec. 11-12). Muzee.

BAR-KOCHBA, Simon (?-135 d. Hr.), conducătorul răscoalei iudeilor (132-135) împotriva stăpînirii romane. A pretins că este Mesia.

BARRY [barí], Jeanne BÉCU [becü], Contesă Du ~, (1743-1793), favorita regelui Ludovic XV al Franței. Ghilotinată în timpul dictaturii iacobine.

BART [bar], Jean (1650-1702), celebru marinar francez. Corsar, apoi comandant de escadră, s-a remarcat în luptele împotriva flotelor engleză și olandeză.

BARU, com. în jud. Hunedoara, pe Strei; 3.213 loc. (1991). Expl. de min. de mangan și fier. Fabrică de cărămizi și produse refractare. Stație de c. f.

BARYE [barí], Antoine Louis (1796-1875), sculptor animalier francez. Spirit romantic („Leu mergînd”, „Leul și șarpele”).

banc arcuit (sedim.) (engl.= point-bar), formă acumulativă în albiile minore (canale) ale râurilor meandrate. Sedimentele unui b.a. repauzează peste aluviunile bazale din canal; grosimea lor este direct proporțională cu adâncimea canalului. Granofaciesul este variabil: rudite, r.fine., arenite și silturi, slab sortate; variațiile de debit determină interstratificația sedimentelor fine cu cele grosiere; pe verticală se constituie în secvențe fining-up; au stratificație oblică la scară mare; laminațiile au înclinări reduse, spre aval. B.a. este o unitate de acreție laterală.

bară, (engl.= bar) (sedim.) (bară longitudinală, bară transversală), macroformă de acreție generată de curgeri rapide (după precipitații abundente); barele sunt formate din pietriș fin și nisip grosier cu structuri oblic laminare sau stratificate, tabulare sau cocoide. Barele situate în mijlocul canalului sunt acreționare în capătul din amonte; ating înălțimi de 1-15 m și lungimi de 10 – 1 000 m. Sin. ostrov.

point bar (engl.), (rom.= banc arcuit)→ banc arcuit.

BAR-AVION, bar amenajat într-un avion dezafectat circulației aeriene.

subarboret (su-bar- / sub-ar-) s. n., pl. subarborete

Barform (cuv. germ.) v. lied; formă bar; Meistersinger; Minnesang.

bar(l)aboiul v. mânioasa.

BAR, baruri, s. n. 1. Local public unde consumatorii sînt serviți stînd în picioare sau pe scaune speciale, în fața unei mese înalte, în formă de tejghea; (prin restricție) tejghea în localurile publice, la care se servesc băuturi. 2. Local luxos de petrecere; cabaret. – Fr. bar.

BARIE, barii, s. f. Unitate de măsură pentru presiune egală cu presiunea unei forțe de o dină pe un centimetru pătrat. – Fr. barye. modificată

prispă, prispe s. f. scaun înalt așezat lângă bar.

purcea, purcele s. f. 1. tejghea, bar. 2. (intl., înv.) casă de bani.

formă-bar (< germ. Barform), formă de lied*, cultivată în Minnesang și Meistersang, cu schema AA’B. Primele două secțiuni se numesc Stollen iar cea de-a treia Abgesang. F. cu repriză* iau naștere prin repetarea uneia sau a celor două Stollen. F. muzicală wagneriană (v. operă). A. Lorenz consideră că Preludiul la Tristan și Isolda este concepută în f.

irmologhion calofonicon, carte în notație (IV) psaltică (biz.) care cuprinde o selecție din irmoasele* canoanelor* sărbătorilor de peste tot anul, așezate după ehuri*, în varianta unor „cântări împodobite, înfrumusețate”. Manuscrisul Irmologhion calofonicon, al lui Macarie Ieromonahul (BAR, ms. rom. 1685, „scris cu însuși mâna sa în Monastirea Neamțului, anul 1833”), cuprinde 120 irmoase*, „frumos viersuitoare”, cum le numește autorul. Cf. Popescu, N.M., Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie Ieromonahul, Buc., 1908, p. 87-90.

lied (< germ. lied [li:d] „cântec”), lucrare vocală acompaniată de un instrument, de obicei pian, pe un text liric sau poem, care îi determină caracterul, desfășurându-se într-o structură formală specifică. Noțiunea de l. are două accepțiuni: 1) aceea care definește genul (1, 2) și 2) aceea care definește forma*, noțiuni ce au evoluat simultan, într-o strânsă determinare reciprocă. Originea l. se află în cântecul pop., deci vechimea sa nu poate fi realmente măsurată. ♦ Forma de l. este hotărâtă în principal de caracterul strofic* al cântecului și pornește de la forme simple spre forme complexe, evoluând o dată cu gândirea muzicală. Privite foarte schematic, aceste forme pot fi clasificate astfel: a) forma monopartită a (perioadă) – f₁ – f₂ (fraze); b) forma bipartită ◊ simplă: a b / f₁ – f₂; f₃ – f₄; ◊ cu mică repriză: a b / f₁ – f₂; f₃ – f₂ (identic sau variat); ◊ dublă a b a b; ◊ compusă: A B / a bb₁; aa₁ b; aa₁ bb₁; aa₁ ab; aa₁ bb₁b; aa₁a bb₁b; c) forma tripartită: ◊ simplă a b a; ◊ simplă concentrată a b a / f₁-f₂; f₃-f₄; f₁; ◊ compusă A B A / a bb₁ a; aa₁ b aa₁; aa₁ bb₁ aa₁; aa₁a b aa₁a; aa₁ bb₁b aa₁; aa₁a bb₁b aa₁a; d) forma tripentapartită ◊ simplă a b a b a; ◊ compusă A B A B A / a b b₁ a b b₁ a; aa₁ b a a₁ b a a₁ etc. Această din urmă categorie este considerată ca formă intermediară între l. și rondo*. Deși de proveniență și cu caracter preponderent vocal, forma sa a fost adoptată și de muzica instr., în care apare în forme din ce în ce mai evoluate, pe măsura dezvoltării și perfecționării în genere a formelor instr. ♦ Genul l., urmărit în evoluția sa de la cântecul pop. la l. cult, nu poate face abstracție de forma, de factura melodică și armonică, de cerințele expresive ale textului. Precursoare ale l. sunt cântecele și romanțele, precum și cântecele pop. mai vechi (beneficiind, majoritatea, și de o tratare polifonică*): madrigalul*, frotolla*, vilanella*, aria*, canțoneta*, songul (1) etc. L. cult apare sunt la sfârșitul sec. 18 și începutul sec. 19 în mediul muzical al clasicismului* vienez, în creația lui W.A. Mozart și a lui L. van Beethoven. Dar desăvârșirea ca formă și gen a l. se produce în sec. 19, în lucrări compuse de Fr. Schubert, R. Schumann, F. Mendelssohn-Bartholdy, Fr. Listz, R. Wagner, J. Brahms, H. Wolf, M. Reger etc. Poeme, aparținând poeților Goethe, Heine, von Heyse, Schiller, Mallarmé, Möricke, Novalis, Rilke, au inspirat l. pline de o deosebită expresivitate muzicală, perfecțiuni ale genului, în care forma, melodica, armonia, factura vocală și cea instrumental-acompaniatoare (cea din urmă cu valențe adesea „descriptive”) au căutat modalitatea cea mai adecvată relevării nuanțelor gândirii și sensibilității poetice. Spre a se distanța de tradițiile austriaco-germ., școlile muzicale ale sec. 19 și 20 au adaptat l. exigențelor de stil* muzical, inclusiv de structură prozodică* ale limbilor lor naționale, preferând denumirii germ. pe aceea de chanson sau mélodie (fr.), ramans sau pesnia (rus. романс, песня), canzone (it.), song (engl.), cântec etc. Muzica românească a abordat de asemenea genul l., în care și-a făcut mereu simțit filonul folc. Începând din a doua jumătate a sec. 19 și prima parte a sec. 20, Al. Flechtenmacher, Gh. Dima, Ed. Caudella, G. Stephănescu, G. Enescu (Șapte cântece pe versuri de Clément Marot) au cultivat genul l. Mihail Jora este, însă, compozitorul care a pus bazele școlii contemporane românești de l., scriind lucrări pe versurile poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Șt. O. Iosif, Mariana Dumitrescu etc. Megând pe drumul deschis de acesta și inspirându-se din lirica românească (Mihail Eminescu, George Coșbuc, Lucian Blaga, Ion Minulescu, George Topîrceanu, Șt. O. Iosif, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Mariana Dumitrescu, Alexandru Miran etc.) o întreagă pleiadă de compozitori contemporani compun în genul l., lucrări valoroase, de originală esență românească. Printre aceștia se numără: T. Ciortea, P. Bentoiu, W. Berger, N. Coman, L. Comes, M. Chiriac, D. Capoianu, Felicia Donceanu, Myriam Marbé, Carmen Petra-Basacopol, D. Popovici, A. Stroe, C. Țăranu, A. Vieru etc. V.: cântec (II); formă bar.

Meistersinger (cuv. germ. Meister „maestru” + Singer „cântăreț”), membru al asociațiilor de muzicieni amatori care au funcționat în Germania între c. 1.300 și 1.600 (continuări nesemnificative au existat până în 1875). Aceste asociații erau alcătuite din meseriași înstăriți (cizmari, dulgheri, tinichigii etc.) și se organizau după tipicul riguros al breslelor meșteșugărești, cu o ierarhie strictă și un sever sistem de promovare pe bază de examene. Creațiile poetico-muzicale erau considerate aidoma obiectelor de artizanat, trebuind să se conformeze unor norme de „producție” care reglementau: conținutul (de regulă religios, eventual moralizator sau patriotic), modul de distribuire a ideilor pe strofe, numărul silabelor versului, rima, lungimea frazei* muzicale (care să poată fi cântată dintr-o singură respirație), distribuirea materialului „tematic”, scările muzicale, folosirea melismelor* etc. M. se considerau continuatorii Minnersänger-ilor, de la care nu știuseră să preia decât forma A A B (v. formă bar) și o serie de particularități de suprafață pe care le-au transformat în șablon. Elementele dominante în mentalitatea M. erau tradiționalismul încăpățânat și un anume spirit sectar – închis și snob, generând o sumă de veleități puriste, refractare nu numai influenței pop. dar chiar și folosirii instr. (acomp. era interzis în mod absolut). Pe de altă parte, fiecare asociație avea monopolul necondiționat asupra melodiilor produse de membrii săi: în principiu ele nu se publicau și nu circulau. Privită în ansamblu, M. este sofisticată și aridă, dar mai ales anacronică în plină eră a polifoniei* și umanismului. Totuși, izolarea M. nu a fost totală. Ei au întreținut legături cu mișcarea Reformei* iar celebrul coral* protestant Ein feste Burg e inspirat din Melodia de argint (Silberweise) a lui Hans Sachs (reprezentantul principal al M., de altfel singurul care a activat substanțial și în afara cercului îngust al confraților săi).

a trage o țeapă (cuiva) expr. 1. a înșela (pe cineva), a escroca (pe cineva). 2. a pleca dintr-un restaurant, dintr-un bar etc. fără a plăti. 3. a nu plăti suficient sau deloc pentru un bun sau pentru un serviciu.

Minnesang (cuv. gem. Minne „iubire idealizată” + [Ge]sang „cântec”), genul predilect al Minnesängerilor*. Cântă iubirea mai mult sau mai puțin idealizată (hohe Minne și niedere Minne). Sursele M. se consideră a fi: arta trubadurilor* fr., poezia cavalerească germ., lirica pop., cântecele preoților vaganti (v. vagans). Forma predominantă era A A B (Barform – v. formă bar).

propedie (Biz.) (< gr. προπαιδεία [propaideia] de la προπαιδεύω [propaidevo] „a da o învățătură pregătitoare, o instrucție preliminară”), „introducere” în teoria și practica psaltichiei (v. bizantină, muzică); carte cuprinzând denumirile și semnificația neumelor (semnelor) muzicale [v. notație (IV)]. Prima p. în lb. română este ms. rom. 61 BAR, scrisă de Filothei Jipa la 1713. La sfârșitul sec. 17 și în sec. 18 aceste manuale aflate în unele mss. gr. din BAR poartă diferite denumiri ca: Introducere asupra semnelor muzicale bisericești (102); Introducere în muzica bisericească (622); Introducere în muzica psaltică (1096); Introducere asupra semnelor psaltice (648 și 661); Scurtă introducere despre muzica bisericească (649). Uneori aceste manuale sau mici gramatici muzicale sunt intitulate Γραμματιϰὴ τῆς μουσιϰῆς (Gramatică muzicală), Γραμματιϰὴ τῆς ψαλτιϰῆς τέχνης (Gramatică a artei psaltichiei) etc. În sec. 19-20, p. au luat diferite alte denumiri ca: Didascalia teoretică și practică a muzicii bisericești (Dionisie Fotino); Eἰσαγωγὴ εἰς τόν θεορητιϰόν ϰαì πραϰτιϰόν τῆς μουσιϰῆς τέχνης (Introducere în teoria și practica muzicii bisericești de Chrisant de Madit, Paris 1821), Theoriticon sau privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești (Macarie Ieromonahul, Viena, 1823); Θεωρητιϰόν μέγα τῆς μουσιϰῆς (Marele theoreticon al muzicii de Chrisant, Triest, 1832); Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Grammatica melodică (A. Pann, Buc, 1845); Prescurtare din bazul muzicii bisericești (A. Pann, Buc., 1847); Mică gramatică muzicală teoretică și practică (A. Pann, Buc., 1857); Principii elementare ale muzicii bis. [...] (Oprea Dumitrescu, Buc., 1859); Gramatica [...] (Neagu Ionescu și I.B. Sburlan, Buzău, 1875); Scurtă teorie elementară (Gh. Ionescu, 1891); Gramatica muzicii bis. (Neagu Ionescu, Buc., 1897); Idem (N. Ionescu și N. Severeanu, Buc., 1897); Teoria principiilor elementare de muzică bis. [...] (Lazăr S. Ștefănescu, Buc., 1897); Curs elementar de muzică orientală (N. Severeanu, Buzău, 1900); Extract din teoria muzicei eclesiatice [...] (I. Zmeu, Buc., 1903); Gramatica [...] (Dimitrie C. Popescu, Buc., 1908); Principii de muzică bis. orientală (I. Popescu-Pasărea, Buc., 1942); Gramatica muzicii psaltice (Gr. Costea, I. Croitoru și N. Lungu, Buc., 1951); Notație și ehurile muzicii bizantine (Grigore Panțâru, Buc., 1971). Aceste „gramatici”*, „introduceri”, „propedii”, „enhiridii” sau „teoreticoane” s-au bucurat de largă răspândire și întrebuințare pe întreg teritoriul României. V. papadichie (1).

sarrusofon (fr.; germ. sarrusophone), instrument din familia instrumentelor de suflat din lemn dar confecționat (asemeni saxofonului*) din metal. Construit în 1856 de francezul Gautrot, la sugestia șefului de fanfară (6) militară Sarrus (de unde și denumirea instr.), s. a apărut, ca și sax. (brevetat cu zece ani în urmă de Adolf Sax), în condițiile dezvoltării fanfarelor în a doua jumătate a sec. 19, din necesitatea întăririi unor grupe ale acestora. Dacă sax. este un cl. metalic, s. este un ob. metalic, ce întrunește atât caracteristici ale acestuia din urmă cât și ale fag., fiind prevăzut, deci, cu o ancie* dublă; provenind din perfecționarea oficleidei* (instr. de suflat de alamă cu clape (3) în loc de ventile*), s. a fost dotat de către Gautrot cu sistemul de grifuri (v. digitație) și clape Böhm (v. flaut). Familia s. cuprinde tipurile: sopranino (în mi bemol), S. (în si bemol), A. (în mi bemol), T. (în si bemol), Bar. (în mi bemol), B. (în si bemol), C.-bas. (în mi bemol, do și si bemol). S. c.-bas. și-a găsit utilizarea mai curând în orch. simf. decât în fanfară, înlocuind uneori cu succes c.-fag. (în partituri de Debussy, Ravel, Dukas, Delius, Oscar Schlemmer și Hans Joachim Hespos).

snack-bar (angl.) [pron. snecbar] s. n., pl. snack-baruri

trubadur (< fr. troubadour; în provensală: trobador < trobar „a găsi”), primii reprezentanți ai artei muzical-poetice care a înflorit în Europa occidentală în sec. 12-13. Caracteristicile de bază ale întregului curent sunt: afirmarea hotărâtă a individualității artistului (spre deosebire de anonimatul călugărului sau al creatorului de folc.); folosirea pentru prima oară în arta cultă a dialectului regional în locul lb. lat.: „găsirea” (inventarea) de melodii originale, independente de orice cantus firmus*, practicarea stilului monodic* (exista și un acomp. instr. al cărui rol însă nu îl cunoaștem, deoarece manuscrisele nu păstrează decât melodia vocală). În Franța, acești poeți-cântăreți se numeau, după dialectul uzitat, trubaduri în S (langue d’oc) și truveri* în N (langue d’oïl). Ei puteau fi artiști amatori, de origine nobilă, sau profesioniști – jongleuri* și menestreli* (de notat că o serie de t. și truveri au fost jongleuri ca situație socială). Sursele artei trubadurești nu sunt bine clarificate; certe sunt reminiscențele gregor. (v. gregoriană, muzică), sensibile mai ales în prima jumătate a sec. 12. Apoi invenția melodică se emancipează treptat (poate și sub influența artei pop.), frazele* se conturează, structurile capătă un anume echilibru (de tipul antecedent*-consecvent*) în ciuda decupajului asimetric, se impune treptat forma AAB (v. formă-bar). Dar cu toate aceste elemente de organizare formală, cântecul t. păstrează aspectul unei melopei* larg desfășurate, cu mers liber și capricios. Afinități „tematice” între diversele fraze (celule* comune – transpuse* sau variate*) există, fără a avea un caracter evident sistematic, părând mai curând rodul improvizației*. În ce privește ritmul (observația este valabilă și pentru truveri și minnesängeri), el nu se nota ca atare. Problema citirii duratelor* a părut soluționată prin teoria modurilor (III) ritmice, care astăzi este, la rândul ei, pusă sub semnul întrebării. Există mult mai vag în imaginea noastră despre muzica t. Dar chiar și așa, ea ne apare ca o artă de negrăită subtilitate și poezie – una din culmile spirituale ale ev. med.

voce (it. voce; fr. voix; germ. Stimme; engl. voice; rus. golos). 1. Ansamblul sunetelor emise de om datorită unei energii sonore create la nivelul aparatului fonator. Organele participante la actul fonației sunt: plămânii, diafragma, traheea, laringele, glota, corzile vocale, cavitatea laringo-bucală și cea nazală. Motorul este respirația. V. cântată este rezultatul a două forțe asociate și integrate: cea musculară-laringeană și cea aeriană, respiratorie. Sediul fonației* este în laringe. Trecând prin laringe, curentul de aer ieșit din plămâni, sub presiune, este debitat „în valuri” succesive, punând în vibrație* corzile vocale care delimitează deschiderea glotei. Teoria clasică susținea că v. este realizată de vibrația corzilor vocale sub efectul respirației și de mușchii laringeali ajutători. Teoriile moderne stabilesc că vibrația corzilor vocale este un act neuro-muscular, comandat exclusiv de influxul motor al creierului și, deci geneza vibrațiilor corzilor vocale este una cerebrală (Husson, 1950). Presiunea subglotică nu modifică înălțimea* sunetului, ci reglează intensitatea*. Aerul ieșit prin glotă și supus variațiilor de presiune în cavitatea faringo-bucală constituie v. propriu-zisă. După configurația cavității, v. ia un timbru* vocalic, adică apare sub forma unei anumite vocale. Consoanele se formează în câteva puncte strangulate ale cavității. Amplificarea sunetului astfel emis se produce în rezonatori (cutia toracică și cutia craniană). În funcție de calitatea vibrațiilor corzilor și de sediul rezonanței, teoria clasică considera trei registre (I) (de piept, de falset*, de cap) iar teoria modernă două, eliminând falsetul. Diferența între v. vorbită și cea cântată este foarte mare, din punct de vedere al presiunii subglotice, al numărului de foni* și ca solicitare a centrilor nervoși ce comandă (la nivelul subcortical vorbirea, la nivel cortical cântul). De aceea cântul creează un complex de senzații vibratorii intense care pot fi controlate; întrate în conștiință, aceste senzații devin schema corporală vocală a cântărețului și, în funcție de ea, se stabilesc caracteristicile tehnicii sale vocale. Acesta este scopul educației, al învățării tehnicii vocale. Tehnica vocală tinde să facă controlabil și conștient actul fonator, să sensibilizeze subiectul la calitatea emisiei, să creeze reacții voluntare adaptate la cerințele frumuseții vocale: precizie a sunetului, puritate, penetranță, egalitate pe toată întinderea, conține poza de glas, dezvoltarea respirației, a agilității, perfecționarea dicției și interpretarea muzicală. ♦ Întinderea și timbrul specific al unei v. sunt date de lungimea corzilor și de caractere anatomo-fiziologice și neurohormonale determinate. Timbrul este fizionomia personală a fiecărei v., nedefinibil, indescriptibil și nerepetabil. O tehnică bună îl pune în valoare. În funcție de extensie și timbru, v. se împart după schema: V. feminine: soprana (1) (do-mi₃), V. bărbătești: tenor (1) (Si-do₂), bariton (I, 1) (La₁-la), bas (I, 1) (Do₁-mi). În funcție de exigențele repertoriului liric, tipurile fundamentale s-au divizat în tipuri secundare (numeroase, cu granițe fluide și denumiri variate). Cităm câteva: s. acută (legeră, de coloratură*), lirică, dram., spinto; mezzosopr. dramatică; c. a. falcon, dugazon; t. leger, liric, dram., eroic, de mezzo carattere; bar. liric, verdian, dram. Spiel-bar; b. cantabil, profund etc. Arta cântului are o istorie străveche. Grecii și romanii cunoșteau termeni tehnici, aveau pedagogi (fonascus*) și acordau atenție culturii v. în vederea cântului, teatrului și oratoriei. Dificultățile muzicii liturgice medievale dovedesc stăpânirea artei vocale (evident, după alte canoane estetice – ca de ex. v. nevibrată). O dată cu apariția operei* în sec. 17 se dezvoltă bel-canto (v. canto), care explorează toate posibilitățile v., codificându-le. Sec. 19 preia această moștenire, adusă de Rossini la culmi – dar transformă idealul estetic al belcantoului prin poetizarea lui (Bellini, Donizetti) și apoi înlocuirea lui cu ideea expresivității și veridicității dram. (Verdi, Puccini), punând pe primul plan cerințele declamației (Wagner, Debussy, Musorgski), ceea ce impune schimbarea metodelor de cânt, amplificarea volumului v. și renunțarea la hedonismul belcantoului. Sec. 20 extinde până la extreme zona vocalului, incluzând forme de expresie și sonorități nebănuite (Berg, Schönberg, Stravinski, Nono etc.). 2. (în polif. și în armonia clasică) Partea care revine unui interpret (sau partide (1)) având un sens complet și oarecum independent, dar și dependent de structura multivocală*. Pornind de la discantus* și duplum (v. motet), cele 2 v. ale polif. vocale din sec. 12 – până la forma renascentistă la cinci v. principale (cantus*, altus, contraltus, tenor (3), bassus) sau până la muzica fr. din sec. 16-18 (desus – 1 și 1 – haute-contre, taille, concordant, basse-taille și basse-contre – v. bas (I, 2)) terminologia ca și componența propriu-zisă a formațiilor s-a schimbat permanent, îmbogățindu-se prin divizări și adăugiri. În polif. vocală timpurie, denumirea v. nu a corespuns, până în sec. 17, cu întinderea lor fiziologică. În sec. 18-19 s-a stabilit structura devenită clasică a formației pe patru v. (s., a., t. și b.). 3. Partea scrisă, reprezentând o v. (2), extrasă dintr-o partitură de cor* sau de orchestră*. Sin.: partidă (2); știmă.

Nicolae (sfârșitul sec. 2 – c. 342 d. Hr.), sfânt ierarh n. în Patara din Asia Mică din părinți creștini și bogați. După moartea părinților și-a împărțit săracilor averea sa, a intrat în călugărie și a ajuns mitropolit în Mira Lichiei. Persecutat în timpul lui Dioclețian, a luat parte la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Este patronul copiilor, care așteaptă daruri de ziua lui. Moaștele sale au fost mutate de la Mira la Bari, în 1087, din care un deget de la mâna dreaptă a fost adus în sec. 19 la București și se află în bis. Sf. Gheorghe-Nou. Bis. și toată creștinătatea îl sărbătoresc la 6 decembrie.

aerotermă s. f. (electr.) Aparat electric care aspiră aerul rece și îl expiră cald ◊ „În interior, pe placa de peste subsol, au fost instalate arzătoare și aeroterme care degajă căldură în incinta construcției.” I.B. 17 XII 62 p. 1. ◊ „Pe podium se vor expune produse destinate copiilor – mobilier mic, jucării (căluți-balansoar, de pildă), măsuțe-baruri pe rotile, zeci de modele de oglinzi, rame și produse de sticlărie, «aerotermă» pentru încălzirea locuințelor, aparate pentru umidificarea aerului din încăperi [...]” I.B. 23 IX 70 p. 1. ◊ „Există sute de mii de cetățeni care folosesc în aceste ore radiatoare, aeroterme și alte surse, foarte multe improvizate, de puteri mari de 3 până la 5 kW fiecare.” R.l. 21 XI 78 p. 5; v. și Sc. 31 X 65 p. 2 (din fr. aérotherme; DN3, DEX-S )

autoservire s. f. 1966 Magazin în care cumpărătorii nu sunt serviți de vânzător, ci au acces direct la marfă v. supermagazin, inscripționare, ceainărie-cofetărie, lacto-bar (din auto1- + servire, după engl. self-service; cf. rus. samoobslujivanie; Th. Hristea P.E. 189190, FC I 131; DEX, DN3)

bar-cafenea s. n. Bar în care se bea cafea ◊ „Barul-cafenea [...] a fost desființat. Acum unitatea desface specialități de bombonerie și băuturi pentru acasă.” I.B. 5 VI 72 p. 2 (din bar + cafenea)

barcod s. n. ◊ „Galeriile Victoria S. A. au optat pentru introducerea unui sistem informatic integrat de conducere economică bazat pe un sistem de codificare de tip barcod (cod cu bare).” R.l. 6 V 96 p. 4 //din bar(ă) + cod//

bar-discotecă s. n. Bar cu specific de discotecă ◊ „Anul acesta complexul vine cu noutăți: un camping cu 13 căsuțe cochete suspendate pe stâlpi, un bar-discotecă, al cărui program a debutat sâmbătă cu muzică excelentă, stereofonică și cu orgă de lumini.” I.B. 9 VII 73 p. 3 (din bar + discotecă, după fr. bar-discothèque; DMC 1968)

barmaniță s. f. Femeie care servește la bar ◊ „La un control efectuat la barul restaurantului [...] barmanița Z. M. a fost găsită «încurcând băuturile», procedeu care i-a adus, în ziua aceea, o «ciupeală» din buzunarul consumatorilor de 3000 lei [...]” Pentru Patrie 9/80 p. 9. ◊ „Ingrid Bergman îi propune lui Victor Fleming să dea o probă pentru celălalt rol, al unei barmanițe [...]” Săpt. 6 IX 85 p. 7. ◊ „Angajăm pentru Cipru: ospătărițe, barmanițe [...]” Ev.z. 12 I 95 p. 7 (din barman + -iță; DEX-S)

bombonerie s. f. 1972 Ramură a industriei alimentare care se ocupă cu fabricarea bomboanelor v. bar-cafenea (cuvânt mai vechi în limba română, consemnat în dicționarele curente doar cu sensul de „local unde se vând bomboane”)

boy s. m. (anglicism) Liftier; băiat de serviciu într-un hotel ◊ „[...] mi-e frică să urc în lift [...] cu boy-ul; mi-e frică nu să deschid, dar chiar să ating mini-barul din cameră [...]” R.lit. 9 VI 83 p. 2. ◊ „Personal uman? Peste 300 de servitori de gradul I, 100 de boy (băieți de serviciu)” G. 7980/96 p. 30; v. și supercivilizație (1979) (din engl. boy; DN3)

braca vb. I A întoarce ◊ „Dar nu-i nici o problemă. După 500 de metri bracați la dreapta și exact între snack-bar și rotiserie încep bungalow-urile de la motel!” R.l. 6 V 81 p. 2 (din fr. braquer; DN3)

bufet-bar s. n. Bufet la care se servesc băuturi ◊ „O altă noutate: bufetul-bar modern amenajat pe un vagon întreg (autorapidul «Săgeata» de pe linia București-Eforie Sud) și bufetul-bar instalat pe o jumătate de vagon (la acceleratul București-Timișoara)” R.l. 8 IX 67 p. 1. ◊ „Clădirea autogării «Grivița» cuprinde și un bufet-bar pentru răcoritoare și gustări.” R.l. 17 XI 75 p. 3; v. și Sc. 14 I 71 p. 5 (din bufet + bar; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

bufet-braserie s. n. 1967 Bufet cu specific de braserie v. cafe-bar (din bufet + braserie)

cabană-hotel s. f. Cabană dotată cu facilități care o apropie de statutul de hotel ◊ „În primele zile ale acestui an s-a dat în folosință o cabană-hotel la Peștera-Padina (Dâmbovița), având restaurant, bar de zi, iar în imediata vecinătate, terenuri de sport.” R.l. 12 I 79 p. 5 (din cabană + hotel)

cafe-bar s. n. Local unde se servesc cafele și băuturi alcoolice ◊ „Rețeaua comercială din cartierul Drumul Taberei se va mări cu încă patru unități ce urmează să se deschidă în complexele nr. 4 și 11. Este vorba de un cafe-bar, de magazinul universal «Favorit», de o cofetărie și de un bufet-braserie.” I.B. 3 VIII 67 p. 3. ◊ „O scurtă escală la cafe-barul «Carpați». Și, pentru reconfortare, un «Sintonic» cu gheață.” I.B. 22 V 74 p. 6; v. și R.l. 17 X 70 p. 1, Sc. 25 III 74 p. 4 (din cafe[nea] + bar; M. Avram în SCL 3/72 p. 297; DEX-S)

club-bar s. n. Club în care se consumă băuturi ◊ „Un club-bar va fi construit chiar pe plajă.” Sc. 30 XI 62 p. 1. ◊ „Student-club barurile câștigă teren [...] La Academia de Stiințe Economice din Capitală clubul-bar este în preajma inaugurării.” R.l. 16 X 68 p. 3 (din club + bar; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325)

coregrafi(z)a vb. I A crea dansuri, balete ◊ „E frumos că multor străini li se oferă posibilitatea de a vâna la noi mistreți, de a-l vedea pe zeul Bachus călare pe un butoi, mâncând sarmale, și pe zeul Neptun coregrafiind într-un bar înconjurat de vestale în costume de baie.” I.B. 5 V 73 p. 1. ◊ „Cele două piese coregrafizate de M.R. [...] au fost viu aplaudate.” Sc. 8 I 77 p. 4 (din coregraf + -i[z]a; DEX-S)

eloxat, -ă adj. (Despre aluminiu) Tratat contra oxidării ◊ „A doua zi i s-a și prezentat la ușa Galeriei de artă un camion de aluminiu «eloxat» (se pare că aceasta înseamnă lustruit) pentru a transporta cele 40 de tablouri până la Bari.” Săpt. 22 III 74 p. 5. ◊ „Întreg plafonul a fost realizat din tablă eloxată de culoare galben-aurie.” R.l. 2 VII 79 p. 5; v. și 27 IX 82 p. 5 (din eloxa; cf. fr. eloxé; DN3, DEX-S)

friteoză s. f. (franțuzism; gosp.) Recipient cu capac în care se prăjesc alimentele ◊ „La braserie patru arzătoare consumă inutil gazele, în fine, o friteoză de 4 kilowați la care se frige o tigaie cu cartofi nu are termostat și nici întrerupător.” R.l. 19 I 85 p. 5. ◊ „[Vând] mașină înghețată, mașină de gheață, fripteuză cu încălzitor, bar bere [...]” R.l. 34 IV 93 p. 7; v. și Z. 7 III 97 p. 10 [și fripteuză] (din fr. friteuse; PR 1955)

gorilă s. f. Gardă de corp, bodyguard ◊ „Asaltat de admiratori și reporteri și apărat de polițiști și gorile Ringo Star sosește la Dakota Building.” R.lit. 17 VI 82 p. 24. ◊ „[Clientul] a fost lovit de patronul [barului] și de gorilele acestuia.” R.l. 17 II 93 p. 2. ◊ „Secretara gorilă a lui Bombonel a vrut să-l dea afară pe Fănel.” Z. 11 IX 95 p. 1; v. și D. 109/95 p. 10, ◊ Rev. 22 39/96 p. 15 (DEX, DN3 – alt sens)

interfon s. n. (telef.) Instalație telefonică ce permite convorbiri între posturi interioare ◊ „Aer condiționat, televizor, telefon, magnetofon, interfon, bar.” Cont. 16 X 70 p. 9. ◊ „Autorul interfonului cu patru posturi, C.B., este doar în clasa a IV-a la Liceul D. Bolintineanu.” I.B. 9 VI 75 p. 2. ◊ „La întreprinderea minieră Hunedoara s-a introdus un interesant sistem centralizat de urmărire și organizare a producției, prin interfoane și comenzi automate de la distanță.” R.l. 23 VII 77 p. 2; v. și 10 III 79 p. 6 (din fr. interphone; cf. engl. interphone; DMN 1952; D. Am., DT; DN3, DEX-S)

lacto-bar s. n. Local de consum public cu specific lactat ◊ „În săptămânile care urmează, alte bufete vor fi amenajate în unități lacto-bar și cofetării, iar un bufet «Expres» cu autoservire va fi lărgit cu o secție «Gospodina».” Sc. 15 VI 74 p. 2 (din lacto- + bar; DEX-S)

masă caldă sint. s. Masă, tejghea încălzită pe dedesubt, pe care stau mâncărurile calde gata de servit ◊ „În localul actualului depozit de vinuri [...] va funcționa un lacto-bar cu masă caldă. La 13 magazine vom instala mese calde pentru produse de patiserie.” I.B. 14 VI 75 p. 4. ◊ „La capătul mesei «calde» am zărit casierița care și-a înăbușit pe loc un căscat.” Sc. 5 V 78 [f.p.] (din masă + caldă, după it. tavola calda)

maxișah s. n. (sport.) ◊ „Alte noutăți? Un bar de noapte și un club cu specific englezesc pe malul lacului Siutghiol, cinci terenuri cu maxișah [...] trei discoteci cu săli de audiție în Mamaia, 10 minibowlinguri, noi terenuri de sport, alte 25 jocuri mecanice în cluburile de distracții etc.” R.l. 15 V 70 p. 2. ◊ „Maxișahul este o nouă formă de agrement cu care amatorii sportului de inteligență vor face cunoștință în acest sezon pe litoral. Tabla de șah este reprodusă la dimensiuni foarte mari, pe un teren special amenajat, iar piesele de șah sunt de asemenea realizate la proporții – circa jumătate de metru.” R.l. 4 VI 71 p. 3. ◊ „În stațiunea Neptun iubitorii jocului cu 64 de pătrate au posibilitatea să practice [...] maxișahul.” R.l. 9 VIII 77 p. 5 (din maxi- + șah)

milieu s. m. (franțuzism) Mediu social al hoților, traficanților etc. ◊ „Borfașul, polițistul, delatorul, femeia (privită cu acel misoginism al milieului), un bar, un pian, o colivie, devin obiecte de studiu și de urmărit doar când, în fața acțiunii, sunt cuceriți și cucerite de neliniștea gestului și a înfăptuirii.” R.lit. 14 IV 77 p. 11 [pron. miliö] (DEX, DN3 – alt sens)

mineriadă s. f. (pol.) ♦ 1. Venirea brutală a minerilor în București, pentru a restabili ◊ „ordinea” prin violență sau pentru a răsturna un guvern (în anii 1990-91) ◊ „După mineriadă [subtitlu] «cruciada» minerilor” Alianța civică 4 X 91 p. 4. ◊ „După starea de mineriadă, România pare să aibă parte, de acum înainte, de starea de dosariadă. Efectul urmărit este similar.” R.l. 9 V 92 p. 5. ◊ „Mineriada s-a organizat de către SRI” Z. 11 IX 95 p. 3; v. și R.l. 29 XI 91 p. 2, Expres 1824 II 92 p. 3, Cotid. 18 III 92 p. 1; v. și contrademonstrație, ECU. ♦ 2. (prin extensiune) Orice act de distrugere făcut de un ◊ „comando” în care nu participă neapărat minerii ◊ „Cercetările [poliției] continuă pentru stabilirea participării celorlalți prieteni ai săi [ai lui DD, figură celebră a lumii interlope arădene] la mineriada din local [barul Melody din Arad].” Ev.z. 18 I 97 p. 6 (din miner, după modelul lui cruciadă, olimpiadă etc.)

pati-bar s. n. (com.) Bar cu specific de patiserie ◊ „Aprecierile sunt întru totul valabile și în cazul pati-barurilor aparținând întreprinderilor de panificație.” I.B. 17 III 76 p. 4 (din pati[serie] + bar; DEX-S)

scaun-balansoar s. n. Scaun funcționând ca un balansoar ◊ „Se propun jocurile Păcălici, țintar, un scaun-balansoar, un colț al poveștilor etc.” Sc. 29 I 63 p. 1. ◊ „Magazinul prezintă, în special, produsele cooperativei «Metalocasnica»: piese de mobilier – biblioteci, baruri, fotolii, scaune-balansoar, canapele.” Sc. 7 I 71 p. 2 (din scaun + balansoar)

sintonic s. n. 1974 Tip de băutură răcoritoare v. café-bar, cico, cico-cola (probabil din sin[tetic] + -tonic)

snack(-bar) s. n. (anglicism) Bufet expres ◊ „Într-un snack-bar din New York au năvălit ieri noapte trei tineri înarmați.” R.l. 9 X 74 p. 6. ◊ „În corpul «B», cumpărătorii vor avea la dispoziție, foarte curând, un restaurant, cofetărie, un snack-bar.” Sc. 14 XII 75 p. 3. ◊ „În 23 săptămâni dăm drumul și la snack în timpul zilei.” R.l. 27 X 92 p. 6; v. și braca, shop [pron. snec-bar] (din engl. snack-bar; cf. fr. snack-bar; DN3, DEX-S)

stereofonic, -ă adj. Care folosește două difuzoare distincte, pentru a crea impresia de reflief acustic ◊ „O bancă din S.U.A. a cumpărat de la o companie de radio 48 de ore de emisie, dar în acest timp nu s-a transmis nici un singur sunet. «Antiemisiunea» a fost precedată de următorul anunț: «Cele 48 de ore de liniște stereofonică destinată dv., care vor urma după acest anunț, au fost plătite de banca X».” Cont. 19 VII 68 p. 10; v. și bar-discotecă (din fr. stéreophonie; PR 1949; DEX, DN3)

student-club(-bar) s. n. 1968 Club (bar) al studenților v. club-bar (din student + club [+bar]; M. Avram în SCL 3/72 p. 289293)

supercivilizație s. f. Civilizație superioară ◊ „El nu renunță, însă, deocamdată la presupunerea că aceasta ar putea fi și restul unei supernove. Dr. N.K. este adeptul părerii că a fost descoperită o supercivilizație.” Sc. 14 IV 65 p. 4. ◊ „Ifosele și excrescențele supercivilizației (esplanade, piscine, groom-ul de la recepție, boy-ul de la lift, ragazza de la shop, cadânele de la bar).” R.l. 6 II 79 p. 2 //din super- + civilizație; FC II 234//

videur s. m. (cuv. fr.) Persoană viguroasă angajată într-un restaurant, bar etc. pentru a alunga clienții indezirabili ◊ „R [...] pe vremea când nu era nimic, a lucrat în barul lui Vian ca «videur» (se înțelege, nu «voyeur»...) și după aceea a rupt bilete la Cinematecă.” R.lit. 27 XII 84 p. 17 [pron. vidör] (PR 1960, DFAP 248)

*1) bar n., pl. urĭ (fr. barres, pl. d. barre, bară. V. baroŭ). Joc băiețesc în care două tabere staŭ față’n față, ĭar unu ĭese din rînd, și adversaru trebuĭe să-l atingă cu mîna și, astfel, să-l facă captiv (Tabăra care are maĭ mulțĭ captivĭ cîștigă).

*2) bar n., pl. urĭ (fr. d. engl. bar). Debit de băuturĭ spĭrtoase în care se bea stînd în picioare saŭ pe niște scăunele înalte.

*2) báră f., pl. e (fr. barre, drug orĭ manelă. V. bar 1 și baretă 2). Drug, prăjină de metal de 1-2 metri și groasă de 4-5 c.m. Aparat de gimnastică compus dintr’o prăjină de lemn orĭ de fer fixată în doĭ stîlpĭ verticalĭ (Se numește și bară fixă, rec orĭ fus). Barieră care-ĭ separă pe judecătorĭ de public și de care se reazemă avocațiĭ cînd pledează. A apărea la bară, a te prezenta la judecată. Mare banc de nomol care se formează la gura unuĭ fluviŭ și împedecă navigațiunea: bara de la Sulina. V. primez 1.

*bárcă, f. pl. bărcĭ (fr. barque, it. barca, lat. barca, din bárica, vgr. bâris, din copticu bari, id.). Luntre (în special cu fundu ascuțit, care e forma cea maĭ obișnuită). – Pop. la Dunăre și la mare varcă (ngr. várka). V. dubă, lotcă, oraniță.

bárim conj. (turc. barim, d. pers. bari; ngr. báremu, bg. bare, sîrb. bar, barem, cel puțin). Fam. Batîr, măcar, cel puțin, încaĭ. – Și bárem și bárîm.

arababúra și (ob.) harababúra adv. (ngr. allabábulla, d. ven. alababalá, arababura. Cp. și cu turc. alağa bulağa, amestecătură de colorĭ). Fam. Alandala, fără ordine, talmeș-balmeș. S. f., pl. ĭ. Mare amestecătură: ce arababură! – În Cov. și bar-. În Ĭal. brambura, adandala, vraiște. În Trans. (Hațeg) bámbura: a bate bambura, a umbla haĭmana. V. hălămujdíe.

SATURN 1. (În mitologia romană) Vechi zeu al agriculturii și viticulturii. Identificat cu Cronos din mitologia greacă. A guvernat în Latium, în epoca mitică de aur. Celebrat în luna dec., la Saturnalii, când sclavii erau serviți de stăpânii lor. 2. Planetă a sistemului nostru solar, văzută pe cer ca un astru de mărimea întâi. Numită așa după zeul roman S. (1). Diametru: 121.000 km (mai turtită la poli). Se află la 1.430 mil. km depărtare de Soare. Revoluție: 29,5 ani. Rotație: 10 h 14 min. Atmosferă de metan și de hidrogen; se consideră că temperatura suprafeței este de -150°C. Prezintă anotimpuri analoge celor terestre. Are zece sateliți, primul dintre ei, Titan, fiind descoperit de C. Huygens (1655). Particularitatea sa o constituie inelul (observat prima dată de Galilei în 1610 și explicat de Huygens în 1662), concentric, foarte plat (grosimea sub 20 de km), având diametrul interior de c. 150.000 km, cel exterior de c. 278.000 km și alcătuit din corpuri mici și din pulberi care gravitează în jurul planetei, rotindu-se rapid pe orbite circulare. În anii 1980 și 1982 date importante despre S. au fost transmise de sondele spațiale Pionier II și Voyager 2. 3. Stațiune balneoclimaterică estivală în jud. Constanța, pe țărmul Mării Negre, în complexul de stațiuni Mangalia-Nord. Cuprinde numeroase hoteluri, vile, restaurante și baruri. 4. Rachetă în trepte, dezvoltată de S.U.A. începând din 1958; a fost utilizată pentru prima oară în 1961.

darabánă f., pl. e (turc. daraban, bătaĭe de tobă; rut. pol. taraban, tobă). Est. Scurt cilindru de metal acoperit de amîndoŭă părțile c’o pele foarte întinsă în care se bate cu doŭă bețe ca să răsune (tobă mică) și care se întrebuința în armată ca să dea cadența mersuluĭ (și azĭ încă pin sunetu eĭ se cheamă cumpărătoriĭ la mezat). Fig. A bate darabana, a bate toba, a divulga la toată lumea. – Și bar- ĭar în sud tar-. V. buhaĭ n., și timpană.

PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub.

PENDE, Nicola (1880-1970), medic italian. Prof. univ. la Cagliari, Bari și Genova. Director al Clinicii medicale din Messina (din 1922). A pus bazele Institutului de Biotipologie Ortogenetică din Genova. Lucrări de endocrinologie (amplul tratat „Endocrinologia”). M. de onoare al Acad. Române (1935).

MANET [mané], Édouard (1832-1883), pictor și desenator francez. Unul dintre promotorii picturii moderne. Precursor și adept al impresionismului. Admirator al artei venețienilor din sec. 16, al lui Rubens, Velásquez și Goya. M. opune artei academiste o pictură în tușe largi și energice, cu forme delimitate de contururi vibrante, în care culoarea intensă și strălucitoare capătă, prin jocul contrastelor, valoare spațială. Compoziții („Dansatoare spaniolă”, „Dejunul de iarbă”, „Olympia”, „Balconul”, „Barul de la Folies-Bergère”, „Cursele de la Longchamp”, „Execuția împăratului Maximilian al Mexicului”), portrete („Femeia cu pălărie neagră”, „Zola”, „Mallarmé”), peisaje („Argenteuil”), naturi moarte. În ultimii ani, paralizat, s-a consacrat pastelului.

FAÇON, Nina (1909-1980, n. Ploiești), istoric literar, eseistă și traducătoare română. Prof. univ. la Padova, Bari și București. Studii de literatură universală („Concepția omului activ”). Lucrări de sinteză („Literatura italiană. Dicționar cronologic”, „Dicționar enciclopedic al literaturii italiene”, în colab.).

GOLDFADEN, Abraham (1840-1908), poet și dramaturg de limbă idiș. Organizatorul primului teatru evreiesc modern, la Iași (1876). Piese satirice de tendință naturalistă („Shulamit”, „Kuni-Lemel”, „Bar Kochba”, „David la război”).

LAS VEGAS [las vegəs], oraș în SV S.U.A. (Nevada), situat într-o zonă deșertică, la 35 km NV de Hoover Dam și lacul de acumulare Mead, la 619 m alt.; 368,4 mii loc. (1995, cu suburbiile North Las Vegas, Winchester, Paradise, Sunrise Manor, Henderson). Aeroport Centru de cercetări nucleare. Universitate. Ind. electrotehnică, chimică și alim. Renumită stațiune balneoclimaterică și turistică, cu numeroase cazinouri, hoteluri de lux, baruri, piscine, terenuri de golf etc., a cărui dezvoltare s-a accentuat după terminarea (în 1936) barajului Hoover și a lacului de acumulare Mead, realizate pe fl. Colorado. Întemeiat de mormoni în 1855, pe locul unei așezări mexicane, este declarat oraș în 1911.

LESZCZYŃSKI [leʃtʃíñski], Stanisław, rege al Poloniei (1704-1709), cu sprijinul regelui Suediei Carol XII și, în 1733-1736, cu ajutorul regelui francez Ludovic XV, și duce al Lorenei (1738-1766). Revenirea sa a provocat Războiul pentru Succesiunea Poloneză (1733-1735), în urma căruia pierde tronul, fiind despăgubit cu posesiunea viageră a ducatului Lorenei și a comitatului de Bar.

MOHAMMED I TURE (supranumit Askia „Uzurpatorul”), împărat songhai (1493-1528). A cucerit tronul în urma bătăliei de la Angoo (12 apr. 1493), înfrângându-l pe Baru (Bokar Dao) și întemeind o nouă dinastie care a purtat numele de Askia. A promovat islamul ca religie de stat, a realizat o reformă în administrație și a mărit imperiul prin cuceriri succesive. Înlăturat în 1528 de fiul său Musa. Mormântul lui a devenit loc de pelerinaj.

NICCOLINI, Antonio (1772-1850), arhitect și pictor italian. Reprezentant al neoclasicismului napolitan. Preocupări în domeniul scenografiei și regiei teatrale („Unele idei privind rezonanța teatrului”). Lucrări: scara monumentală a Palatului regal din Capodimonte, clădirea restaurată a Teatrului San Carlo din Napoli, Teatrul Piccinni din Bari.

NICOLAE (c. 270-c. 352 d. Hr.), prelat creștin. Arhiepiscop de Myra (Asia Mică). Adversar al arianismului. Persecutat în vremea lui Dioclețian. A participat la sinodul de la Niceea (325). Potrivit numeroaselor legende despre viața sa, a fost autorul unor binefaceri, vindecări, învieri, minuni etc. Moaștele sale au fost aduse la Bari (Italia) în 1087. Un deget de la mâna dreaptă a fost adus la București (biserica Sfântu Gheorghe-Nou), în sec. 19. S-a încetățenit obiceiul, ca de ziua lui, copiii să primească cadouri. Canonizat. Sfântul patron al Greciei și Rusiei, precum și al marinarilor, fetelor nemăritate și al copiilor. Prăznuit la 6 dec.

PIANO, Renzo (n. 1937), arhitect italian. Lucrări de mare rafinament în care a folosit o tehnologie bazată pe mijloace de realizare cât mai economice – de ex. iluminatul natural prin acoperiș (Pavilionul industriei italiene al Expoziției Internaționale și aeroportul Kansai la Osākā, Centrul Național de Artă și Cultură „G. Pampidou” din Paris, Muzeul De Menil din Houston, sala Auditorium din Roma, stadionul din Bari).

barem, adv. – Măcar, cel puțin. – Din tc. barim (< pers. bari).

șalvír m. (rut. šalĭvir, -bir, rus. šalbér, om leneș, pol. szalbierz, ceh. šalbir, -bár, d. germ. Schembart [d. scheme, mască], Schönbart și -bar, Schambart și -par, Schalbart, mască). Vechĭ. Azĭ Bucov. Șarlatan.

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

!subarbust (su-bar-/sub-ar-) s. m., pl. subarbuști

!subarmonică (su-bar-/sub-ar-) s. f., g.-d. art. subarmonicii; pl. subarmonice

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

Țigán și (vechĭ) Ațigán, -că s. (vsl. Cyganinŭ, Cyganŭka, rus. Cygan, -nka, ung. Cigány, germ. Zigeuner, ngr. Tsiganos, it. Zingaro, cuvinte care se reduc la turc. ar. Zenği, Etiopian, Zenği-bar, țara Etiopienilor, „Zanghebar, Zanzibar”. În actele cele maĭ vechĭ li se zice Ațiganĭ, ceĭa ce arată că numele ne-a venit pin Macedonenĭ. Tot de aci și numele secteĭ eretice bizantine a Ațiganilor). Acela care face parte dintr’un neam de indienĭ vagabonzĭ răspîndițĭ astăzĭ în lume. Fig. Om ordinar, nerușinat, trivial, pofticĭos, hoț și zgîrcit: ce țigan! – Țiganiĭ îs originarĭ din India, și-s de neam indo-europeŭ. Eĭ aŭ emigrat în sec. 6-10 ca paria în Persia (de unde au luat muzica lor), în Asia Mică și’n Egipt, unde aŭ stat mult timp și de unde le-a și rămas numele de faraonĭ. Tot așa, Greciĭ îĭ numesc și Gýfti, ĭar Spanioliĭ Gitanos, adică „Egiptenĭ”. Arabiĭ ĭ-aŭ confundat cu Etiopieniĭ („Harapiĭ”, Nubieniĭ, Somaliĭ, Zanzibarieniĭ ș. a.). Din Egipt și Asia Mică aŭ emigrat în peninsula balcanică, de unde aŭ și luat multe cuvinte greceștĭ, maĭ ales în numerațiune. Apoĭ s’aŭ împrăștiat pin toată Eŭropa, nordu Africiĭ și vestu Asiiĭ. Uniĭ aŭ fost adușĭ de Tătarĭ. În Țara Românească aŭ intrat pe la 1370, supt Vladislav Basarab, și aŭ ajuns îndată robĭ. (Într’un document de la 1387 îs menționațĭ ca robĭ aĭ mînăstiriĭ Tismana). Eĭ se împărțeaŭ în lăĭețĭ (adică „vagabonzĭ” și eraŭ orĭ maĭ sînt și astăzĭ: zlătarĭ, rudarĭ, ferarĭ, căldărarĭ, potcovarĭ, lăcătușĭ, spoitorĭ, lingurarĭ, cĭurarĭ, ursarĭ, netoțĭ, lăutarĭ ș. a. ĭar femeile chivuțe) și’n vătrașĭ (adică „stabilĭ”, robĭ aĭ domnilor, boĭerilor și mînăstirilor). În Țara Românească Țiganiĭ statuluĭ fură emancipațĭ de Alexandru Ghica la 1837 ĭar în Moldova de Mihail Sturza la 1844. Ceĭ particularĭ fură emancipațĭ la 1855 în Moldova și supt Cuza în Țara Românească. – Număru lor e de 7,500,000, dintre care 600,000 în Eŭropa, și anume: 40,000 în Francia, 4000 în Anglia, 20,000 în Spania, 20,000 în Bohemia, 200,000 în România veche și 316,000 în Turcia și Ungaria în anu 1914). – Țiganiĭ aŭ păru și ochiĭ negri, pelea întunecată, buzele cam groase, dințiĭ albĭ și sănătoșĭ și corpu înalt și robust. Eĭ îs leneșĭ la munca temeĭnică, pofticĭoșĭ, bețivĭ, fumătorĭ, hoțĭ, risipitorĭ, fricoșĭ, ferocĭ cînd îs în largu lor (vechiĭ noștri călăĭ, ca și hingheriĭ de astăzĭ, eraŭ maĭ toțĭ Țiganĭ și Ungurĭ), lipsițĭ de demnitate, murdarĭ la trup și la vorbă și friguroșĭ. Aŭ pornire spre muzică, și de aceĭa mulțĭ îs lăutarĭ. Orhestrele țigăneștĭ îs renumite în toată lumea. – Fiind-că în Muntenia sînt mulțĭ Țiganĭ, Turciĭ le ziceaŭ ironic Muntenilor „Țiganĭ” (Cinghiane). Tot așa, fiind-că Țiganiĭ șĭ-aŭ luat pronunțarea muntenească (pentru c’aŭ venit maĭ întîĭ în contact cu Munteniĭ), Moldoveniĭ le zic ironic Muntenilor tot „Țiganĭ”. În literatura poporuluĭ, Țiganu e tratat cu cel maĭ mare sarcazm și e numit cĭoară, cĭoroĭ, croncan, balaur (adică „monstru”), faraon, baragladină, Baroĭ, Boroĭ, Garoĭ și Zgaroĭ, ĭar copilu de Țigan dancĭ. (Cp. cu epitetele Jidanului). V. Les Tsiganes, de Pop Șerboĭanu, Paris, 1930; VR. 1908, 8, 174, și cartea luĭ M. Kogălniceanu (în limba fr.), Berlin, 1837.

!lombartroză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrozei; pl. lombartroze

RAMAT GAN, oraș în Israel, situat în C. Sharon, la 3 km E de Tel Aviv-Yafo; 126,6 mii loc. (2002). Ind. electrotehnică, chimico-farmaceutică, a mat. de constr., textilă și alim. (ciocolată, conserve de fructe, sucuri, țigarete). Prelucr. diamantelor. Universitatea Bar-Ilan (1953). Parc național. Stadion de atletism (50 mii locuri). Stațiune climaterică. Turism. Fundat în 1920.

cafe-bar s. n., pl. cafe-baruri

bar¹ (unitate de măsură) s. m., pl. bari

bar² (local, spațiu la un joc) s. n., pl. baruri

barie (-ri-e) s. f., art. baria (-ri-a), g.-d. art. bariei; pl. barii, art. bariile (-ri-i-)

Bar n. 1. numele turcesc al orașului Antivari; 2. oraș în Podolia cu 12.000 loc., unde nobilii poloni se confederară la 1768 în contra influenței ruse în Polonia; 3. (Ducatul de), veche provincie franceză, azi departamentul Meuzei.

Stanislau m. nume a doi regi ai Poloniei: STANISLAU I (Lecinski), rege al Poloniei (1704-1736), fu detronat și primi în schimbul coroanei sale ducatele Bar și Lorena (1677-1766); STANISLAU II (Poniatovski), ultimul rege al Poloniei (1732-1798).

BAR¹, bari, s. m. Unitate de măsură tolerată a presiunii egală cu presiunea exercitată de o megadină pe o suprafață de 1 cm². – Din fr. bar.

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spațiu, loc de odihnă și de refugiu dinainte stabilit de jucători (la „ulii și porumbeii”, „leapșa” etc.) – Et. nec.

BAR³, baruri, s. n. 1. Local public în care consumatorii stau de obicei în picioare sau pe scaune înalte în fața unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc băuturi. ♦ Dulap sau compartiment într-un dulap, în care se păstrează sticlele cu băuturi alcoolice (fine). 2. Local de noapte cu program muzical-distractiv; cabaret. – Din fr. bar.

BARIE, barii, s. f. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu presiunea unei forțe de o dină pe un centimetru pătrat. – Din fr. barye.

BARMAN, barmani, s. m. Persoană care servește la bar³. ♦ Proprietar al unui bar³. – Din fr., engl. barman.

BARMANIȚĂ, barmanițe, s. f. Femeie care servește la bar³. – Barman + suf. -iță.

CABARET, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar³ (2). – Din fr. cabaret.

SNACK-BAR, snack-baruri, s. n. Mic restaurant deschis permanent în hoteluri, în gări etc. unde se servesc aperitive, gustări etc. [Pr.: snecbar] – Cuv. engl.

LACTOBAR, lactobaruri, s. n. Local unde se servesc produse lactate sau lacto-vegetariene. – Lacto- + bar.

DRIVE-IN, drive-in, adj. invar., s. n. (Cinematograf, bar etc.) în aer liber unde se poate intra cu mașina. [Pr.: draĭvin] – Cuv. engl.

BAR, baruri, s. n. 1. Local public (sau despărțitură într-un local) unde consumatorii sînt serviți stînd în picioare sau pe scaune speciale, în fața unei mese înalte în formă de tejghea. 2. (În țările capitaliste, în trecut și la noi) Local luxos de petrecere, unde se desfășoară programe de muzică, dans etc.; cabaret. De cînd ești în banda noastră, ești în fiecare seară la teatru, la restaurant, la bar. CAMIL PETRESCU, T. II 92.

FRUMUSEȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Faptul de a fi frumos, însușirea a ceea ce este frumos. Nu avea ochi pentru frumusețea acestei dimineți. C. PETRESCU, C. V. 118. Frumusețea naturii mă îndemna să mă preumblu încă cîtva timp și să mă arunc iarăși în meditațiile mele. BOLINTINEANU, O. 354. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = foarte frumos, minunat. Are acasă un bar de toată frumusețea. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Expr. O frumusețe (de)... = foarte frumos. Îi fu milă să răpuie o așa frumsețe de vită. ISPIRESCU, U. 45. Este o frumusețe de zi acum cînd îți scriu. EMINESCU, N. 101. 2. (Concretizat; mai ales la pl.) Obiect, faptă, lucru frumos. Ce comoară de frumuseți doarme îngropată în poeziile poporului nostru! VLAHUȚĂ, O. A. 265. Iubește frumusețile naturii. NEGRUZZI, S. I 77. ♦ Lucru, situație etc. care trezește sentimente de încîntare și admirație. Acum e o frumusețe afară, la cîmp. CREANGĂ, O. A. 118. ♦ Femeie frumoasă și cunoscută ca atare. Una din frumusețile de pe vremea aceea. – Variante: frumsețe (ISPIRESCU, U. 45), frumuseță (NEGRUZZI, S. I 37) s. f.

GARNITURĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru, în special un obiect de îmbrăcăminte. Garnitura unei haine. Garnitura unei pălării. ◊ Fig. Autorul grămădește toată luarea-aminte asupra persoanei de căpetenie... toată lumea cealaltă nu e pusă decît ca o garnitură, pentru a scoate la iveală caracterul eroului. GHEREA, ST. CR. I 266. ♦ Adaos constînd din legume, salată etc. care se servesc la friptură. 2. (Tehn.) Adaos demontabil care completează, întărește sau protejează o piesă, micșorîndu-i uzura; piesă cu ajutorul căreia se face îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un gaz sau un lichid. Garnitura robinetului de apă. 3. Grup de mai multe obiecte sau lucruri, care formează un asortiment complet. Primisem cadou un serviciu pentru douăsprezece persoane, garnitura întreagă, de la o doamnă prietenă. CAMIL PETRESCU, P. 197. Tom are patefon, radio, cea mai completă garnitură de bar. C. PETRESCU, C. V. 194. S-au cumpărat covoare, lămpi și o garnitură nouă de mobilă. BART, E. 63. ◊ Garnitură de pat = ansamblu format din cearșafurile și fețele de pernă necesare unui așternut. Garnitură de birou = ansamblu format din obiectele mărunte necesare pentru scris. 4. (Tehn.) Totalitatea uneltelor de același fel (mărimea lor putînd varia) folosite într-un atelier sau într-o exploatare. Garnituri de burghie. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. Garnitura de roți a unei locomotive. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere tipografice de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ (De obicei urmat de determinări arătînd felul sau scopul) Ansamblu de elemente sau de mașini care lucrează împreună. Garnitură de treier. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. Hulub cercetă cu atenție ceva pe la motoare, îi spuse lui Mihai să șteargă nu știu ce, pînă vine garnitura la încărcare. V. ROM. februarie 1953, 42. Garnitura se opri pe peron pufăind, gîfîind, împingînd parcă fumul și răcnetele, cu botul locomotivei. CĂLUGĂRU, O. P. 33. Se mai întîmplă ca o garnitură să pornească și să fie adusă înapoi... pentru că trebuie să-i ia înainte alt tren. PAS, Z. III 37.

CABARET, cabarete, s. n. (Franțuzism; în țările capitaliste) Local de petrecere, cu băuturi, divertismente și dans; bar (2).

NICHELAT, -Ă, nichelați, -te, adj. Acoperit cu un strat de nichel. Era un revolver frumos... Gloanțele nichelate parcă rîdeau în deschiderea butoiașului. SADOVEANU, O. VIII 244. Barul era alb, lăcuit, geometric; numai lemn lustruit și metal nichelat. C. PETRESCU, C. V. 307.

PARODIE, parodii, s. f. 1. Imitație a unei opere literare, făcută cu scopul de a satiriza un autor sau de a realiza efecte comice pe o temă dată. Parodii originale [titlu]. TOPÎRCEANU. 2. Imitație neizbutită, inferioară originalului. Ești prea strein de aici... Tot atît de strein ca mine, ca băuturile acestea, ca patronul acestei parodii de bar american. C. PETRESCU, A. 411.

SUNET s. n. (cf. fr. sonitus): vibrație a particulelor unui mediu capabil să producă o senzație auditivă. ◊ ~ articulat (vorbit): element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat; s. pronunțat deslușit prin mișcarea organelor vorbirii, în cadrul unui cuvânt, ca de exemplu m în mamă. ◊ ~ nearticulat: s. pronunțat nedeslușit, fără mișcarea normală a organelor vorbirii; s. neintegrat în cuvânt, reprezentant al unui strigăt, al unei interjecții, ca de exemplu mm! ◊ ~ epentetic: s. care a apărut prin epenteză (v.) ca de exemplu c în forma adjectivală regională sclab (slab). ◊ ~ eufonic: s. care produce eufonie (v.), o impresie auditivă plăcută, după apariția sa prin epenteză (v. sunet epentetic). ◊ ~ consonantic: s. care se identifică cu o consoană, ca de exemplu d în cadă. ◊ ~ interconsonantic: s. plasat între două consoane. El poate fi vocală (de obicei) sau consoană, ca de exemplu a în bar, e în bec, i în mir, o în coc, u în dud, ă în măr, î în țâr; t în prefixul stră- etc. ◊ ~ vocalic: s. care se identifică cu o vocală, ca de exemplu e în lemne. ◊ ~ intervocalic: s. plasat între două vocale. El poate fi consoană (de obicei) sau semivocală, ca de exemplu n în Ana, p în apă, r în ară, ț în ață etc.; o în leoaică, i în croială, etc.; ◊ ~ gutural (velar): s. emis din fundul gâtului (prin apropierea bazei limbii de vălul palatului gurii), ca de exemplu g în fugă și u în tură. ◊ ~ labial: s. care se articulează cu participarea buzelor, ca de exemplu p în drapel și o în om. ◊ ~ labiovelar: s. pronunțat cu ajutorul buzelor și al părții posterioare a vălului palatului gurii, prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului, ca de exemplu qu în lat. aqua. ◊ ~ aspirat: s. pronunțat cu ajutorul unei puternice emisiuni de aer, care produce un anumit zgomot. ◊ ~ laringal: s. care se articulează în laringe, ca de exemplu c, g, h. ◊ ~ oral: s. în pronunțarea căruia aerul trece numai prin gură, ca de exemplu vocalele a, e, i, o. ◊ ~ protonic: s. care se află înaintea unei silabe accentuate, ca de exemplu ă din silaba -nă- a cuvântului sănătate. ◊ ~ labializat: s. care se pronunță însoțit de o rotunjire a buzelor, asemănător vocalei u, ca de exemplu c în pronunțarea regională a cuvântului fac (> fac^u). ◊ ~ labiodental: s. care se pronunță prin atingerea buzei inferioare de dinții incisivi superiori, ca de exemplu f în rafală și v în zvon. ◊ ~ bilabiodental: s. articulat cu ajutorul buzei superioare și a dinților superiori, atingând buza inferioară, ca de exemplu grupul final de consoane în cuvântul german fünf (pronunțat „fiunf” – cinci). ◊ ~ palatal: s. care este articulat în regiunea palatului gurii, care se pronunță prin atingerea cerului gurii cu limba, ca de exemplu k’ în unchi și g’ în unghi. ◊ ~ palatalizat: s. care își schimbă locul de articulație în regiunea palatului dur al gurii, care se transformă, în vorbirea regională, din s. nepalatal în s. palatal, ca de exemplu b în cuvintele gine (bine) și algină (albină); f în cuvintele hérbe (fierbe) și hir (fir). ◊ ~ înalt (ascuțit, subțire): s. care are un număr mare de oscilații pe secundă, ca de exemplu i. ◊ ~ jos (gros, profund): s. care are un număr mic de oscilații pe secundă, ca de exemplu u. ◊ ~ uvular: s. care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, cu vibrarea uvulei (omușorului); sunet care se pronunță graseiat, ca de exemplu r de către francezii din nord și de aromânii fărșeroți din Albania. ◊ ~ protetic: s. adăugat la începutul unui cuvânt pentru a face pronunțarea mai ușoară, ca de exemplu a- în alămâie și alăută. ◊ ~ inițial: s. care se află la începutul cuvântului, ca de exemplu a- în arc, b în bunic etc. ◊ ~ medial: s. care se află în mijlocul cuvântului, ca de exemplu -e- în dilemă, -l- în căldură etc. ◊ ~ final: s. care se află la sfârșitul cuvântului, ca de exemplu -i în fugi, -c în hamac etc. ◊ ~ clar: s. limpede, distinct, precis, deslușit, curat, lămurit, ușor de înțeles. ◊ ~ dezarticulat: s. prost articulat, rău pronunțat, neclar; s. modificat sub influența altui sunet, în cadrul unui cuvânt, ca de exemplu p, modificat regional sub influența lui i în cuvântul piept (> kept), f în cuvântul fir (> hir) etc. ◊ ~ iodizat: s. pronunțat înmuiat, rostit cu un iod (v.), (cu) un i la începutul unui cuvânt care începe cu e; s. e inițial pronunțat ie în cuvintele economie, ecou, educație, el, electric, epocă, eram etc. ◊ ~ iotacizat: s. palatalizat, modificat sub influența unui iot (v.) următor, a unui i (semivocalic) sau a unui e (vocalic) în hiat, în verbele latine moștenite de limba română audio > *audiu > audziu > auz (aud); salio > *saliu > saiu> sai (sar); teneo > *tenio > teniu > ținiu > țiu (țin) etc. ◊ ~ nazalizat: s. pronunțat pe nas, transformat în sunet nazal, ca de exemplu o în fr. cotton (pronunțat õ: cotõ). (Pentru clasificarea s. în limba română v. criteriu).

POTAIE, potăi, s. f. 1. Termen de dispreț pentru un cîine; javră, cotarlă. Una din potăi, îndîrjită de sosirea stăpînului său, se repezi în pornire turbată și năzui să apuce pe Pisicuța de bot. HOGAȘ, M. N. 187. Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului! zic în gîndul meu. N-am văzut de cînd sînt javră mai antipatică. CARAGIALE, O. II 267. Noi, frații tăi, potaie? O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. ALEXANDRESCU, P. 67. ♦ (Bar, pentru alte animale) Trage un foc... că trebuie să fie o potaie de lup! GALACTION, O. I 108. 2. Haită de cîini sau de lupi. A început a viscoli și umblă dihăniile, potăi. SADOVEANU, O. I 352. Ți-am spus că nu mă tem nici de o potaie întreagă [de lupi]. CREANGĂ, P. 120. O potaie de cîni sta pe împrejurul parilor și privea cu poftă la acele capete sîngeroase. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Fig. Ienicerii, mult crîncenă potaie, Păzeau o tristă gloată de robi prinși în bătaie. ALECSANDRI, P. I 344. 3. Fig. Om de nimic, nesuferit; canalie. Potaia asta de mocan vă dă vin de pomană. STANCU, D. 133. Cine s-a bătut la Plevna, potaie? Tu, ori ăștia? SADOVEANU, O. VI 127.

barem, adv. – Măcar, cel puțin; batăr. – Din tc. barim (< pers. bari) (DER); din bg., srb. barem (MDA).

SIPET, sipete, s. n. Cufăr de lemn, de obicei înflorat sau vopsit (uneori cu capac boltit și ferecat cu cercuri de fier) în care se păstrează haine sau obiecte de valoare. Au venit lăutarii, s-au încins cuptoarele cuhniei, s-au scos din sipete fețe de masă și ștergare noi-nouțe. GALAN, Z. R. 76. [Nicoară] avea într-un sipet ferecat cărțile lui din vremea cît stătuse ucenic la Bar. SADOVEANU, N. P. 209. Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196. ◊ Fig. Moghilă, am aci cheia cu care să descui sipetele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. DELAVRANCEA, O. II 132. – Accentuat și: sipet. – Pl. și: (învechit) sipeturi (ODOBESCU, S. I 95, GHICA, S. A. 112).

ȘI¹ adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr. Primi cu toată mulțumirea, ca imul ce aceea și căuta. ISPIRESCU, L. 8. Pe înserate și vine la dînsa. CREANGĂ, P. 173. Așadar, curînd se și însură. NEGRUZZI, S. I 72. De aș ști că mă vei și omorî nu pot să tac. id. ib. 147. Dar de va și muri cineva. scapă de dișărtăciunile lumii. DRĂGHICI, R. 72. ♦ (De obicei în legătură cu «așa») întocmai, exact.Cum zicea el, așa se și făcea. ISPIRESCU, L. 183; Precum au zis, așa au și făcut. EMINESCU, N. 10. 2. Pe deasupra, în plus, încă. Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. ODOBESCU, S. III 9. De-i și păți ceva, numai tu să știi. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ (Întărit prin «mai» sau «încă») Încheagă brînză... mănîncă toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Mircea este silit a primi încă și suzeranitatea Porții. BĂLCESCU, O. II 13. Ba încă și dai dreptate părerilor felurite. CONACHI, P. 281. 3. (Înaintea unui membru al propoziției care trebuie scos în relief) Chiar, încă, de asemenea. Parfumul trecutului, forța suvenirilor dau parcă un suflet și locurilor unde ai trăit. BART, E. 394. Că și eu nădăjduiesc să mă întorc. ISPIRESCU, L. 9. Bar și sărac așa ca în anul acesta... niciodată n-am fost. CREANGĂ, A. 71. Printre tomuri brăcuite așezat și el un brac. EMINESCU, O. I 134. Vezi să nu păți și tu ca simigiul. ODOBESCU, S. III 10. Se găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, M. 22. ♦ (Purtînd accentul în frază, pe lîngă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241. Se pregătesc ca într-o «școală», pentru alte lupte mai mari, ce îi așteaptă, cu o nație și mai barbară, și mai puternică. BĂLCESCU, O. I 12. ◊ Loc. adj. și adv. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic, mai mult. Din spătoși, vătafii au devenit și mai și... Crapă de sănătate. PAS, L. II 256. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Numai iată ce vede Harap-Alb altă bîzdîganie și mai și. CREANGĂ, P. 244. Și pe urmă gropile pentru lupi, pe care făgăduise să le arate, erau și mai și. CONTEMPORANUL, VII_II 98. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. ISPIRESCU, L. 8. Vor veni cu oști străine... și poate și măriei-tale nu-i va fi bine. NEGRUZZI, S. I 139. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată că acțiunea verbului înaintea căruia se află se desfășoară sau s-a desfășurat în termenul cel mai scurt posibil față de o acțiune anterioară) Imediat, îndată, pe loc. O mătușă sihastră, Cum îl văzu, îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Să-mi dai bani de cheltuială... ca să și pornesc, fără zăbavă. CREANGĂ, P. 185. Cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de grădina ursului. id. ib. 215. Iată-n zori c-au și plecat pe-un cal alb ne-ncălecat. ALECSANDRI, P. I 28. 2. (Așezat înaintea unui verb arată că acțiunea lui s-a realizat mai repede decît era de așteptat) Deja. Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni. HOGAȘ, DR. II 104. Craiul, pe de altă parte, și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186.

BARABAS lat.-cat. < ebr. Bar-abbas „fiul tatălui”. 1. Din magh. Barabás: Bărbăș, ard.; cf. Barabaș hatman cazac (Costin). 2. < magh. Barlabassy (Hurm XI): Barlabas comis, 1460 (Fior 175) zis și Bărlăbaș comis (Div 84). Această formă duce la înrudirea cu mold. Barlibaș și variantele lui. 3. Barlibaș (16 A II 173) frate cu Ion Dupnița și cu „Armanca” din Tg. -Neamț; Bărlibaș, mold. (Sd V 15; 17 A II 81); – C., din Focșani, 1650 (RI II 161); prin confundarea p. fin. cu tc. baša: Bîrlibașa (C Bog.)* 4. Berlibaș s. (Ard). 5. Cu schimbarea p. fin., aș > a luată ca sufix: a) Barliba, Tg. Neamț, act.; Bărliba, țig. (Sd. VI 251); b) Berliba, D-tru, act.; c) Bîrliba fam. act. (Nif). 6. Prin etim. pop. după vb. a bîrliga, sau prin schimbarea p. fin. -ba în -ga: Barliga, țig. (Tec);. Bărliga b. (16 A IV 289).

BARBURA, nume de tradiție populară < lat. Barbara, în calendar: Varvára. 1. – f. (AO XIV 276). I-A. Candrea derivă Barbură < *Barboră < *Bar -bără, ca botez < *bătez, și toi așa masc. Barbur „păstrat numai la bulgari”, din care avem Barbul, prin disimilare (Cand 118 – 120), sau -l fiind luat ca articol. 2. Bărbureaua t. 3. Barbur s-a păstrat însă un timp și de romîni pentru că-1 găsim, cu mici modificări, în toate regiunile, ba încă într-o formă mai apropiată de prototipul latin, a) Barbăr, ard. (Ard. II 86), cu derivatele: Bărbărești (16 B III 5; AO XVII 305) și Bărbărigeni ss.; b) Bărbari, mold. act. c) prob. ar. Barberi (Cara 34), redat și cu fon. grec: Varveri, nume actual. 4. Prin disimilare din Bárbăr < *Bárbăl cu derivatele: Barbálea, ard. (Paș); – Șt. (Ard. II 94); Bărbăl/escu (Puc); -ăul t.; -ăi, -ani, -eni, -etești ss. 5. Contaminat cu Barbu: Bărbulea, 1670 ard. (Paș); – munt., 1596 (Sd VII 270; 16 B II 161; Cat); olt. (Cand 121). II. Barbul nume străvechi de tradiție rom., format prin disimilare din * Barbur formă constatată de Candrea la bulgari (Cand 118), iar finala -ul, tratată ca art. masc. 1. Barb, 1582, ard. (Paș), nume format la noi (nu adus din Italia, cf. Iorga, RI XIII 194), frecvent și la sudul Dunării, unde primește sufixe slave. 2. Barbul, boier (Dm; Rel; Ard II 141), cu derivate: Bărbu/lescu; -lești s. -leț (Paș). 3. + -a: Barba fam. act. 4. Cu art. fem. -a, Barba f. (16 B V 197) care nu poate fi din „barbă”. 5. Derivate: Barbea (Paș); Bărbăscul (Isp. III -¹) Bărb/escu; -ești s. (Gr. Buc), iar cu asimilare regresivă: Berbești (Dm; Ard 21, 117; Hur; 17 B II 376) și Berbescu (Hur). III. Derivate din Barbu cu diverse sufixe: -an: Bărbanul, Drăgușan (17 A II 63, 67). Bărbănescu, ard. 2. + -ău: Bărbău, T., mold. (Sd VII 304). 3. + -el: Bărbel, I., ard. (An C. 4. + -eș: Barbeș (17 A 1148). 5. + -ică: Bărbicești s., olt. (Sd XXII). 6. + ior: Bărghior, mold. (RI V 225); – Pădure, mold. (Sd VII 65). 7. + -ocea: Barbocea, mold. (Sd. VI 15). 8. + -on (< oniu) + suf. -a: Barbona (Puc); Barbonie, M. (Grd. 11); Bărbon/e olt. (Sd VI 491); -ie (î Div); Bărboane, act. (Jiul ard); + -oiu: Bărboiu, Ursul (Isp 1²), Bărboiu vornic (Costin); + -cea: Barboncea (16 B IV 402). 9. + -os: Bărbos fam. mold. act.; Bărbosea (Mano 23), care se confundă cu „bărbos”. 10. + uc: Barbuc (An Pl 116); -a, b. munt. (RI X 136); Bărbăcuți t. < *Bărbucuț; 11. + -ucea: Bârbuci (17 B I 368); olt. (Cand 121); Bărbucea, ard. 1680 (Paș); -cești s. (17 B II 235). 12. + -ucea + -an: Bărbucean pren. olt. (Cand 121); – Știrbei, 1825 (RI XIV 115) = Barbu Știrbei; – Nic., ard. (Șchei III); cf. și Barbucin, Pav., 1841 (BAP II 272). 13. + -ui: Bărbuiu, Ursu, mold., 1618 (Sd V 15); -l (Sd XXI); Barbuia (17 Bl 167; IV 132; Giur 86); băn. (17 B II 186); Bărbuea (AO XIX 158). 14. + -uică: Bărbuică, olt. (Cand 121; Sd XXII). 15. + -uicea și -uincea: Bărbuicea, Bărbuin/cea, -cești s. (Giur 315). 16. + -uița: Bărbuița (17 B I 186). 17. +-uș: Bărbuș, mold act.; ard., 1680 (Paș); -a (Ur XXII 224); -ani s. (Dm). 18. + -uș + -că, -co: Barbuș/câ, -co (16 A III 197, 215). 19. + -uț: Bărbuț, act. (Paș); -ă, act.; -oiu (Cand 121). 20. Asemănări: Bărbuza, Banul, munt. (Sd V. 176). 21. Cu sufixe slave: Barbulov; Barbovschi (Băl II; Arh); Barbolovici, ard. (Ard.) 22. Reluare din magh. Borba < Borbála „Barbara” (Drăg, Paș): Bórbota (etim. Paș).

BARTHOLOMAEUS; lat-cat. < ebr. bar-Tholmaj « fiul lui T. », fon. ortod. Vartolomei; Forma latină trecută din Ardeal în Moldova sau adusă de străini boieriți la noi – ca Bartolomeo Brutti, mare stolnic sub Radu Mihnea, numele acestuia variind în acte, cu a trecut în e sau i. Varietatea formelor face dovada că numele, introdus prin sec. XV, a fost adoptat și de romîni, de la unguri și sași dar numai în formele ipocoristice: Barta, Berta. Pentru originea acestora v. BL II 38. I. 1. Bart, Peter, sas (Iorga VIII 94); -a (16 A I 285; DM 62; Ștef; 17 A V 202); -ă, Toma (BCI VII 25); -ă, Gh., mold. act.; -ic, olt. (Sd VI 474); -ic, Cazan, olt. (Sur VI); Bărticulești (16 B VI 333); Bartoe (17 B III 309); Bartoș (Dm); Bartuș, M., sas (C Ștef). 2. Bărta = Bîrta = Berte, Pătru (Cat); Bărte, Gh., dobr. (RI XI 212); Bărtan, olt. (17 B II 314); -ul (A Gen II 79).; Bărtilă, S. (17 A V 351); Bărtoc (Mar); Bărtuș din tg. Trotuș (Sur II; Paș). 3. Bîrta, Patru, din Bîrtcovești (13 – 15 B 179); -n (16 B III 342); Bîrtoi buc. sec. 18; Bîrtoș, mold. (RI V 224). II. Cu e în temă: 1. Bertolomei, brașovean (Rel); Bertolomei – Bartolomeu Brutti (17 BIV 261; Sd V 519) și Bertolomi (Sd V 6). Din această formă s-a creat ipocristicul Berte. 2. Berte, Sp. (Bîr I); Berte scris și Bărta, Bîrta, P., munt. (Cat; Ț-Rom 342; 13 – 15 B 179); Bertea popă, munt. (Sur 1); – P., mold. (C Ștef); – ard. (Paș); – fam. mold. act. etc.; Bertea și Bertești ss.; Berta, I., companist, 1780, ard. (Braș); Bertha, Șt. (Ard I 269). Berte – Bertea = Beartea, mold. 1645 (RI II 143); Bertescul, Stanciu (Drj. nr. IV). 3. Berti, S. (Tut); Bertil, fam. act., -ă, S. (17 A V 365). Pt. aceste forme cf. și Berto < Alberto, Umberto (Pallazi, Diz. it.). III. 1. Forma magh. Bertalan în uz la ardeleni (BA ung 9), a dat: Birtălan, mold. (C Bog; Sur XX; 16 A I 346 și IV 220). Cf. și Birtolomei Brutti (Sd XI 100); Birtolom ard (Viciu). 2. Bartolomeu Drágffy, voievod ard., aliat cu Ștefan cel Mare în 1492, numit în cronici; Birtok (Kog I 144, 146, 171, 285), < magh. Bërtok, diminutiv < Bartholomaeus (com. de Al. Cristureanu). 3. Birtoc, 1698 (Vr C); – I., aprod. 1634 (Tec I). 4. Variantă dialectală: Ghirtoc, Ioan – (Sd VII 64) ș.a. (Sur X). 5. Birt, Gh. (Mag Br); -a, băn. (AO III 481); -ic, Gh. (Sd VII 324).

BOTEZ subst. = „Bobotează”; – (Sinaxar, Mss. 1081 BAR f° 64) numele se dădea noilor convertiți. 1. – pren. (Șez) și n. frecv. în sec. XIII în Ungaria (Drăg), Botez, ard. în Ungaria, 1233, comes; Botez = Botiz(a) cel Bătrîn (16 A II 107); – S. (Sd. XI 55); Botez/ăști, Ir., mold, (Sd XXI); – -oaia (Buc); Botedz I., 1686 (RI III 145), 2. + -an, Botezan Ioan, ard. act. 3. 3. Botezatu (Ștef; Paș; D Buc); Botezătoae G. (Bîr I) din vb, a boteza, marital. 4. Botegiune t. (Bîr II). 5. Din arm. Ovanes Măgărdič „Ioan Botezătorul” nume pt. armeni: Măgărdici, arm. 1788 (RI 1X129); Mogîrdici (Sd XXI); prieten lui Manuk-bei (Cat tc).

IUDA < ebr. Yehūdāh „celebratio” (OS; EI) 1. Iudul, frate cu Pădure, olt. (17 B III 504); Iudul = Idul din Damiiani, r. Buzeu (mss. 3699 p. 29, BAR); 2. Ida sau Iuda s. în reg. Cluj. Iuda t.; cf. și termenul „iudă” pt. surpătură sau rîpă abruptă (Vîlcana, r. Pucioasa). 3. + -ca: Iudea, P. (Dm; Ștef; Băl I).

LONGHIN lat. Longinus < longus „lung”. Grafia greacă -γγ- pentru -ng latin a impus chiar în sinaxare forma Loghin. 1. Logghin (Syn 24 apr. și 16 oct.); – sotnic (în Mss 1668 BAR f° 132); Loghin (Syn. și Ceas.; 16 A III 29; 17 B I 436; Sd XVI); -a f. (Mar; Ard II 161; 17 A IV 224, 408); cneaghina (17 A III 128); -ul t.; -escul, mold. (Sd XI 77). Lughin b. (Cat mold II). 2. Loghiniș (Șez). 3. Ca nume frecvent, prin hiperurbanism devine: Lovin (Mar; Puc); – diacon, mold. (Sd VII 237); – Glicherie mold (An C VI 762); -escu, Eugen. 4. Act.: Longhinescu și Longinescu.

PREDA n. frecv., provenit din sl. ∏редатеча „înainte mergător” (expl. de N. Iorga), (Syn 7 ian.); la 24 iunie scris numai Prediteci, fără Ioan (mss 1081 fol. 64, BAR). I. 1. Predtedul și Predetici (Syn). 2. Predidici, Ioan, to., 1847 (Puc 364; Î Div); Predeticĭ, Ioan (Șchei II). II. După Miklosich și Weigand Preda < sl. преда „antiqua pars”, ceea ce n-are sens; cf. însă blg.-srb. Predimir, Predislav și ceh. Prĕda. Numele Preda apare la noi în Oltenia, Muntenia și Ardeal pentru ambele sexe. 1. – b. frecv. olt. (Sur VI); – Buzescul; – b. ard. (Paș); Preda f., soția lui Radu Buzescu, fiica Banului Mihalcea (17 B I 232, III 397); – f. (AO XV 282); Pred/escu; -ești s. 2. Predea postelnic (17 B I 326). 3. Predan, ard., 1219 (11-13 C I 92); – Oprea, olt. (Sd XXII 342); – Mitu (ib). 4. Predica, țig. fiul lui Prebușilă (BCI XI 74); Preduca, Romanescul, 1749 (Gorj 198); -n, olt. (Sd VI 489). 5. Predușca, N. (Met 297). 6. Predoiu (Ard); – Ion (BCI 39). 7. Preduță (Hur 124). 8. Predeșel fam. 9. Prediște t. (16 B V 32). 10. Predoana, Piscul, t. 11. Nume asemănătoare: Predovici log. (16 A IV 250); Prida (Ard II 90); Predoleanu fam. act. 12. Arm. Garabet, cu același sens.

VARTOLOMEI, ebr. Bar Talmai „fiul lui T.” patronimic al lui Nathanael (EI). 1. Vărtolomei (Ard); Vartolomi, stolnic, 1625 (IO 176). 2. Scurtat: Vîrtom (Ard). 3. Cu afer. Tolomei Lungu (Ard). II. Segmentat în: Varto – Lomei. A. Vîrte și Vîrtic (Mar). 2. Virtea, Mircea (16 A I 52). 3. + -an: Vîrtan (Sur VIII). 4. + -oc: Vîrtoc (Ard) prin analogie cu ung. Birtok < Bartholomeus. 5. + -ic: Vartic (Sd XVI; LU) și pan (16 A III 48), omonim cu arm. Vartik < vart „trandafir”. B. Lomei (Mar); Lom, ard.; coincidență Lom, rîu în Bulgaria, < lat. Almus. III. Cu h < v și asim. regresivă: 1. Hortolomei (Sd XVI; Vr C 103; Sur V; RI VI 79). 2. Scurtat: Hortomel pren., 1726 (Paș). Pentru derivate din forma lat-catolică v. Rartolomei.

ZLATAUST, sl. „Gură de aur” supranumele Iui Ioan patriarhul C-polei din sec.; în Sinaxarul, mss 1081 f° 64 (BAR), simplu: „Zlatoust”. 1. Zlat b. (17 B I 222); – Stan (ib. II 357); -e (ib. 246). 2. Zlata f. (16 A I 275, III 125; 16 B V 49; Răc 10); Zlătescu. 3. Zlatca b. (16 A III 29).

BARA, BĂRA, cuvînt vechi, coincide cu tracul bara din Zurobara, probabil cu sensul de cetate înconjurată cu mlaștină ca terramare-le Italiei preistorice; cu sensul de mlaștină și rîu s-a păstrat la sîrbi, cf. hidronimele: Colubara, Ibar etc. și la romînii din Banat. I. Bara: 1. Bar b. (Moț); – Oprea, ard. (RI VII 210); cf. orașul Bar din Podolia. 2. Bara (Vr); Bard (Cotr; Cîmp). 3. Bareș, A. (Scan; Isp III²; Cat mold II) 4. Cf. Barageni s. (Isp II¹). II. Cu ă: 1. Băra, fam., ard., 1437 (Paș; Ard I); – munt., 1485 (Ț-Rom 349); alte exemple: (16 A II 73; 17 B II 289, 413; BG LIV 159; Ac Bz 21, 36; R Gr). 2. Bără (16 B I 109); Bării Drag fiul (Puc 12). 3. Bărea, I. (Drag 133). 4. Bărița b. (Ard). 5. Bărul V., mold. (Sd VI 28). 6. Băroaia t.; Băroiu s.; Băruiul t. 7. Băroian (Scurtești Bz), cu sufix de apartenență locală. 8. Bărăș ard. (Paș); – olt., 1565 (AO IX 181); – ard. (Ard) 9. Bărășel (Isp III²). 10. Băr/ăscu, -ăști ss. 11. Cf. Bărăiacul s. (Sd XXI). 12. Băriga, M. (Meșt Cr) 13. Compus: Bărălenghi, M. (17 B IV 127). V. și Bîra și Bera.