Definiția cu ID-ul 901472:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRUMUSEȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Faptul de a fi frumos, însușirea a ceea ce este frumos. Nu avea ochi pentru frumusețea acestei dimineți. C. PETRESCU, C. V. 118. Frumusețea naturii mă îndemna să mă preumblu încă cîtva timp și să mă arunc iarăși în meditațiile mele. BOLINTINEANU, O. 354. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = foarte frumos, minunat. Are acasă un bar de toată frumusețea. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Expr. O frumusețe (de)... = foarte frumos. Îi fu milă să răpuie o așa frumsețe de vită. ISPIRESCU, U. 45. Este o frumusețe de zi acum cînd îți scriu. EMINESCU, N. 101. 2. (Concretizat; mai ales la pl.) Obiect, faptă, lucru frumos. Ce comoară de frumuseți doarme îngropată în poeziile poporului nostru! VLAHUȚĂ, O. A. 265. Iubește frumusețile naturii. NEGRUZZI, S. I 77. ♦ Lucru, situație etc. care trezește sentimente de încîntare și admirație. Acum e o frumusețe afară, la cîmp. CREANGĂ, O. A. 118. ♦ Femeie frumoasă și cunoscută ca atare. Una din frumusețile de pe vremea aceea. – Variante: frumsețe (ISPIRESCU, U. 45), frumuseță (NEGRUZZI, S. I 37) s. f.