Definiția cu ID-ul 541252:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Meistersinger (cuv. germ. Meister „maestru” + Singer „cântăreț”), membru al asociațiilor de muzicieni amatori care au funcționat în Germania între c. 1.300 și 1.600 (continuări nesemnificative au existat până în 1875). Aceste asociații erau alcătuite din meseriași înstăriți (cizmari, dulgheri, tinichigii etc.) și se organizau după tipicul riguros al breslelor meșteșugărești, cu o ierarhie strictă și un sever sistem de promovare pe bază de examene. Creațiile poetico-muzicale erau considerate aidoma obiectelor de artizanat, trebuind să se conformeze unor norme de „producție” care reglementau: conținutul (de regulă religios, eventual moralizator sau patriotic), modul de distribuire a ideilor pe strofe, numărul silabelor versului, rima, lungimea frazei* muzicale (care să poată fi cântată dintr-o singură respirație), distribuirea materialului „tematic”, scările muzicale, folosirea melismelor* etc. M. se considerau continuatorii Minnersänger-ilor, de la care nu știuseră să preia decât forma A A B (v. formă bar) și o serie de particularități de suprafață pe care le-au transformat în șablon. Elementele dominante în mentalitatea M. erau tradiționalismul încăpățânat și un anume spirit sectar – închis și snob, generând o sumă de veleități puriste, refractare nu numai influenței pop. dar chiar și folosirii instr. (acomp. era interzis în mod absolut). Pe de altă parte, fiecare asociație avea monopolul necondiționat asupra melodiilor produse de membrii săi: în principiu ele nu se publicau și nu circulau. Privită în ansamblu, M. este sofisticată și aridă, dar mai ales anacronică în plină eră a polifoniei* și umanismului. Totuși, izolarea M. nu a fost totală. Ei au întreținut legături cu mișcarea Reformei* iar celebrul coral* protestant Ein feste Burg e inspirat din Melodia de argint (Silberweise) a lui Hans Sachs (reprezentantul principal al M., de altfel singurul care a activat substanțial și în afara cercului îngust al confraților săi).