SORGINTE ~ți f. 1) înv. Loc de unde izvorăște o apă; izvor. 2) fig. livr. Sursă de informație; izvor. /<it. sorgente

TUF ~uri n. Rocă poroasă, provenită din erupțiile vulcanice, folosită ca material de construcție. ◊ ~ calcaros rocă sedimentară calcaroasă, ușoară și poroasă, provenită prin depunerea carbonatului de calciu din apele izvoarelor minerale. /<fr. tuf, germ. Tuff

GHEIZERIT s.n. (Geol.) Depozit silicios provenit din precipitarea silicei din apa izvoarelor fierbinți în regiunile vulcanice. [Pron. ghei-. / < fr. geysérite].

CRENOBIONTE s. n. pl. organisme care trăiesc în apele izvoarelor. (< fr. crénobiontes)

CRENOFIL, -Ă adj. (despre organisme) care trăiește numai în apa izvoarelor. (< fr. crénophile)

FREAT(O)- elem. „puț, izvor, apă, subterană”. (< fr. phréat/o/-, cf. gr. phreas, -atos)

GHEIZERIT s. n. depozit silicios provenit din precipitarea silicei, din apa izvoarelor fierbinți în regiunile vulcanice. (< fr. geysérite)

*línfă f., pl. e (lat. lympha, izvor, apă limpede, d. vgr. nýmphe, ninfă, zeiță de apă). Fiziol. Un suc gălbuĭ saŭ incolor care ține în suspensiune glóbulele albe și circulă pin vasele linfatice. Bot. Suc apos care circulă pin plante.

izvor n. 1. apă ce iese sau țâșnește din pământ; 2. fig. izvoare ale gândirii și râuri de cântări EM.; 3. fig. locul de origină, cauză, principiu: el este al omenirii izvor de mântuire EM. (ironic) izvor de șiretlicuri EM.; 4. Izvorul tămăduirii, sărbătoare ce cade Vineri, în săptămâna luminată când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru, tămăduirea sufletului (poporul crede că apa izvoarelor și fântânelor vindecă în acea zi orice boală); 5. pl. documente, texte originale: a studia izvoarele unei științe. [Slav, IZVORŬ, fântână: sensul 5 după fr. source].

prund n. depozit de nisip și pietriș pe malul apelor: izvorul care tremură pe prund EM. [Slav. PRÕDŬ, ridicătură de pământ].

BUN³, bunuri, s. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura bunăstarea, viața fericită. Nivelul de trai al oamenilor muncii s-a îmbunătățit zi de zi, permițînd astăzi muncitorului sovietic, țăranului colhoznic un trai îmbelșugat, o folosire a tuturor bunurilor materiale și culturale care înfrumusețează viața omului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 382. Stăpînii noștri de pînă acuma ne-au ținut într-o anume îngrădire în ce privește politica. Ne-au îndemnat să ne ocupăm de viața viitoare și de bunurile sufletești pe altă lume, în vecii vecilor amin. SADOVEANU, M. C. 113. [Bogații] pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare. EMINESCU, O.I 60. ♦ (Ec. pol.) Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. Tot ce posedă cineva (o colectivitate sau un individ); avut, posesiune, proprietate, avere. Bunuri mobile și bunuri imobile. ▭ Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală... constituie proprietate de stat, bun comun al poporului. CONST. R.P.R. 11. Locuitorii Bucureștilor și ai Tîrgoviștei, părăsindu-și casele, se ridicaseră cu tot bunul lor și însoțiseră armata în retragerea ei spre munți. BĂLCESCU, O. II 97. ♦ Bogăției, avuție. De la peșteră pînă la apa din apropiere, pașii unei generații sfîrșiră prin a bătători pămîntul, iar generațiile următoare au moștenit poteca și au păstrat-o, ca pe un mare bun lăsat de strămoși. BOGZA, C. O. 93. A început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 3. (Mai rar) Rod, rezultat, folos. Bădița Neonil îi scrisese că tot bunul muncii coloniștilor avea să fie privegheat de ea. SADOVEANU, P. M. 237. 4. Calitate, virtute. Singurul meu bun e memoria, O memorie de optsprezece carate. JEBELEANU, C. 9. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75.

CARBONAT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. Unii zic că... [în apa izvorului] n-ar fi altă decît carbonat de magnezie. NEGRUZZI, S. I 317. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. Hidrogen carbonat.

COMUN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. (În opoziție cu particular, individual) Care aparține tuturora sau mai multora; care privește, ține de sau interesează pe toți sau pe mai mulți; de care se folosesc toți sau mai mulți. V. obștesc, colectiv, public, general, universal. Curte comună. A avea interese comune. ▭ Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație de orice fel, transportul feroviar, fluvial, maritim și aerian, bănci le, poșta, telegraful, telefonul, radioul, mijloacele de tipar, cinematografia și teatrul, gospodăriile agricole de stat, stațiunile de mașini și tractoare, întreprinderile comunale și partea naționalizată a fondului de locuințe de la orașe constituie proprietate de stat, bun comun al poporului. CONST. R.P.R. 11. Jean Bart... are puncte comune cu literatura dintre 1880-1900... literatură cu caracter critic, literatură înclinată spre satiră. IBRĂILEANU, S. 89. ◊ (Jur.) Drept comun = totalitatea legilor fundamentale care guvernează legislația unui stat (și în care nu sînt cuprinse legile cu caracter special sau excepțional). Pedepse de drept comun. ▭ Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = (în opoziție cu substantiv propriu) substantiv care servește la indicarea obiectelor (ființe, lucruri, stări, acțiuni, însușiri, relații) de același fel. «Lup», «scaun», «frumusețe» sînt substantive comune. ▭ (Mat.) Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil prin mai multe numere întregi date. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ Expr. De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie, în acord (unii cu alții). A face cauză comună (cu cineva) = a lua parte cuiva într-o chestiune sau într-o discuție, a se declara solidar cu el, a se alătura lui. V. identifica. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. F. 86. A nu avea nimic comun cu cineva= a nu avea de-a face cu cineva, a nu avea nici un fel de relații cu cineva. A duce viață comună (cu cineva) = a trăi sub același acoperiș. ♦ (Substantivat, n. sg.) Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești sau pentru folos obștesc. Vaca și vițelul ne rămîn nouă... buhăieșul îl dăm la comun... așa spune mama. CAMILAR, TEM. 305. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. Colectiviștii muncesc pămîntul în comun. 2. Obișnuit, normal. V. răspîndit, frecvent. Cu cît va fi mai mare înălțimea morală, de la care observă artistul societatea descrisă, cu atîta mai adîncă înrîurire vor avea scrierile lui... Acestea toate sînt lucruri, putem zice, comune, și e de mirare numai că se găsesc oameni care nu pot să le înțeleagă. GHEREA, ST. CR. II 97. ◊ Loc comun = idee reprezentată de toți (sau de mulți) în același fel (și banalizată prin deasa ei întrebuințare). Limbaj comun v. limbaj. ◊ (Substantivat, în expr.) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, anormal. 3. Banal, de rînd. V. mediocru, ordinar, vulgar. Stil comun.

ROBI, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a supune la o viață de rob. Stați, boieri!... Nu mă-ți robi voi pe mine. HASDEU, R. V. 41. Hai, dar să le ieșim în cale și să-i robim. ALECSANDRI, T. I 457. Nu știu, turcii l-au robit, De opt zile n-a venit. HODOȘ, P. P. 217. ◊ Fig. Hei, doamne, măria-ta, Oile sînt romînești, Din sat de la Zărniești: Ori voiești să le robești? TEODORESCU, P. P. 478. ◊ Absil. Boierii, ca să robească, unii cu alții se ceartă. HASDEU, R. V. 41. 2. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială; a exploata. [Îl văzu pe Sava] robind munca săracilor pescari, vînzîndu-le uneltele, călcîndu-le casele. SADOVEANU, O. VIII 236. ◊ Refl. pas. Mi-e viața turburată Și mi-e inima-ntristată De cînd țara s-a robit [turcilor]. BOLINTINEANU, O. 8. 3. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. [Ercule] nu va avea tămăduire fără numai dacă se va vinde pre el și va robi măcar un an de zile. ISPIRESCU, U. 70. Mai bine să murim, decît să robim. ALECSANDRI, T. II 12. ♦ A munci din greu, a duce viață de rob. Robesc aci toată ziua. Nici nu ies din casă. C. PETRESCU, C. V. 96. La ce, maică, m-ai făcut Chiar sub umbra spinului Să robesc străinului? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. Eu voios aș cătăni, La străini de n-aș robi. ALECSANDRI, P. P. 294. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încătușa, a subjuga (prin farmecul pe care îl exercită). Pe el îl respectam și-l admiram, robit de mintea lui superioară, de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. Cîntă greieri la izvor, Apa strălucind se mișcă; Ascultînd, robit de farmec Stă drumețul visător. IOSIF, T. 162. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Absol. Este o minune cum robești... Voi face tot ce poruncești. MACEDONSKI, O. II 315. ♦ Refl. A se lăsa dominat (de cineva sau de ceva); a fi robul unei pasiuni. Tu, moglanule de Oșlobene... te robești pîntecelui și nu-ți dai cîtuși de puțină osteneală minței. CREANGĂ, A. 78. Dumneata ai luat un capriț drept amor... dar... inima mea n-are plecare a se robi. NEGRUZZI, S. I 25. 5. Tranz. (Popular) A întemnița.

APĂ. Subst. Apă, apșoară (dim.). Apă dulce; apă sărată; apă minerală. Apă termală. Apă potabilă, apă de băut; apă menajeră; apă nepotabilă. Apă de fîntînă; apă de izvor; apă de ploaie. Apă neîncepută; apă vie (în basme); apă moartă (în basme); apă sfințită, agheasmă. Apăraie, apărie; fleșcăială, fleașcă. Picătură de apă, strop de apă; aburi, vapori de apă. Apă freatică; apă stătătoare; apă curgătoare. Izvor, izvoraș (dim.), fîntînă (reg.); sorginte (înv.), slatină, șipot, șipoțel (dim.), cișmea; izvor artezian. Fîntînă, fîntînioară (rar), fîntînea (rar), fîntîniță (dim., rar), puț, cișmea. Apeduct. Rîu, fluviu. Lac; mare; ocean. Hidrosferă, Hidrologie; potamologie; hidrogeologie; hidrometeorologie; hidrografie; oceanografie. Hidrolog, hidrograf. Adj. De apă, acvatic; hidric. Apos, apătos. Acvifer. Hidrologic, hidrografic. Oceanografie. Hidrotermal. Vb. A curge, a se scurge; a se revărsa, a se vărsa. A turna, a vărsa, a stropi, a uda. A iriga. A canaliza. V. ape curgătoare, ape stătătoare, curgere, umezeală.

CURGERE. Subst. Curgere, scursoare (rar), scurgere; curent, curs, curs de apă; torent, șiroi, șuvoi, puhoi, viitură, niagară (rar). Revărsare, revărsătură (înv.), inundare, inundație, înec, potopire (pop.), năpădire, puhoire, potop. Cascadă, cataractă, duruitoare, urlătoare, săritoare (înv.). Vărsare, vărsat, vărsătură. Fir de apă, izvor, izvoraș (dim.), șipot, șipoțel (dim.), pîrîu, pîriiaș (dim.), pîrîuț, izbuc, rîu, rîuleț (dim.), rîușor, fluviu; afluent. Canal, rigolă, jgheab, jghebuleț (dim.), țurloi (pop.), țurțur, jilip, uluc, lăptoc, țeavă, scoc, burlan, urloi (pop.), conductă, apeduct; ecluză; scursură, canal de scurgere; dren; făgaș, albie, vale, oreav (reg.), scursură, matcă, pat; șanț, zăgaș (înv.). Fîntînă arteziană, țîșnitoare (pop. și fam.), havuz. Picurare, picuriș (rar); prelingere. Infiltrare, infiltrație. Drenare, drenaj. Erupție, izbucnire, țîșnire, țîșnitură, jet. Fluiditate. Adj. Curgător; fluid; năvalnic, potopitor (pop.). Inundat, potopit (pop.), înecat, năpădit de apă; revărsat, ieșit din albie (din matcă). Vb. A curge, a se scurge; a se prelinge, a se scurge încet, a curge domol. A picura, a pica, a picui (reg.). A se vărsa, a ieși din albie, a se revărsa, a inunda, a potopi (pop.), a puhoi (rar), a șiroi, a curge șiroi, a gîlgîi. A țîșni, a izbucni, a erupe. A se infiltra. V. apă, ape curgătoare, coborîre, mișcare.

CRENO-₁ „izvor, pîrîu, torent, apă minerală”. ◊ gr. krene „izvor, fîntînă” > fr. créno-, it. id., germ. kreno- > rom. creno-. □ ~bii (v. -bie), s. f. pl., crenobionte*; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., ramură a limnologiei care studiază organismele vii ce trăiesc în izvoare; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale sau animale care trăiesc în apa izvoarelor și a pîraielor; sin. crenobii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre viețuitoare) care trăiește numai în apa izvoarelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., vegetația apelor de izvoare; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul apelor minerale terapeutice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea apelor minerale în scop terapeutic; ~xen (v. -xen), adj., (despre organisme) care, întîmplător, a ajuns în biocenozele din apa de izvor.

-PEG „izvor, apă curgătoare”. ◊ gr. pege „izvor, fîntînă” > germ. -pege > rom. -peg.

colector, ~oare [At: LM / V: (Trs) ~tăr / A: (Trs) ~lec~ / E: fr collecteur, it colletore, ger Kolektor, rs kolektor] 1-2 smf, a (Persoană) care colectează. 3 sm (Înv; îs) ~ de dare Perceptor. 4 sm (Înv; îs) ~ de loterie Persoană însărcinată cu vinderea lozurilor. 5 smf Persoană care achiziționează (mărfuri, produse etc.) pentru stat Si: achizitor. 6-7 sn (Teh) Încăpere sau conductă pentru adunarea și conducerea fluidelor în diferite sisteme tehnice. 8 (Îs) ~ de electricitate Corp mecanic izolat care se încarcă cu electricitate din mediul în care se găsește. 9 (Îs) ~ de unde electromagnetice Conductor izolat pus în legătură cu un aparat de înregistrare Si: antenă. 10 a (D. vase, tuburi, bazine) în care se adună sau se scurg izvoare, apă, murdării etc. 11 a Care strânge laolaltă.

izvor sf [At: COD. VOR. 125/4 / S și: (înv) isv~ / Pl: ~oare / E: vsl изворъ] 1 Apă subterană care iese la suprafața pământului. 2 Loc unde apare un izvor (1). 3 (Îc) ~ul tămăduirii sau, pop, Izvoarele Maicii Precesta Zi de vineri din Săptămâna luminată, când există credința că apele izvoarelor au puteri tămăduitoare. 4 (Înv) Vale. 5 (Înv) Torent. 6 (Îls) Spor și ~ Belșug. 7 (Fig) Origine a unui lucru Si: obârșie. 8 (Fig; pex) Cauză. 9 (Fig) Text original. 10 (Rar) Autor al unui izvor (9).

MONOGRAFIE (< fr. monographie ; cf. gr. monos, unu, și graphein, a scrie) Studiu în care se tratează, amănunțit și în întregime, sub toate aspectele, un subiect, o problemă din domeniul științei, artelor etc. După conținutul lor, monografiile pot fi literare (ex. Viața și opera lui M. Eminescu de G. Călinescu, C. Negruzzi de E. Lovinescu, Dim. Anghel de Șerban Cioculescu), istorice (Ion vodă cel Cumplit de B.P. Hasdeu), sociologice etc. Într-o monografie interesează atît cercetarea documentelor, cît și o completă și originală interpretare a acestora. Monografia urmărește drumul unei individualități (scriitor, om de știință, muzician etc.) sau reconstituirea unui curent literar, a unei epoci istorice etc., folosind periodizarea vieții și activității pe care o prezintă. Pe lîngă rigoarea științifică, monografiile, după veleitățile literare ale autorului, trezesc interesul și prin unele calități artistice: narațiuni organizate epic, portrete individualizate, caracterizări scânteietoare, toate avînd putere de evocare. Ex. „La Pipirig, Nastasia, femeie slabă, îi primește bocind. David croiește lui Ionică și Dumitru, fecioru-său mai mic, care urma să meargă și el la Broșteni, opinci din piele de porc sălbatic. Nastasia le dă obiele de suman alb și primenele, și a treia zi, David, cu cei doi copii și fără îndoială cu același convoi de cai, pornește iar în sus pe apa Neamțului și trec prin satul Boboiești. Aici, spre izvorul apei, munții încep să se strîngă și să se-nalțe, ca să cadă apoi mai spre hotar, în Valea Bistriței.” (G. CĂLINESCU, Ion Creangă)

termomineral, ~ă a [At: DEX-S / Pl: ~i, ~e / E: termo- + mineral] (D. izvoare, apă) Termal și cu săruri minerale.

zuzui vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre insecte, mai ales despre albine) A zumzăi. ♦ (despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (despre ape, izvoare, valuri etc.) A susura, a murmura, a șopoti. ♦ (despre vînt) A șuiera. ♦ (despre frunze) A foșni. 3 (despre obiecte din metal, de sticlă etc.) A zurui. • prez.ind. pers. 3 zuzuie, – iește. și zuzăi vb. IV. /form. expr.

MANĂ s. f. I. 1. (Și în sintagmele mană cerească, mana evreilor, panțu, pl.) Lichen comestibil care crește pe stînci în forma unor mici ghemuri cenușii purtate uneori de vînt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta) ; p. e x t. pîine făcută din acest lichen. Și ploo lor mannă să mărănce și pâre din ceriu deade lor. PSALT. 157. I-au hrănit cu mană în pustie. PALIA (1581), 6/12. Părinții noștri mîncară mannă în pustie. N. TEST. (1648), 113^r/1. Lada. . . în carea era vadră de aur cu mană. ib. 297^r/6. l-au hrănit în pustie cu mană din cer (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 337. Năstrapa de aur cea cu mană. MiNEIUL (1776), 197^v1/2. L-au împodobit cu haină țesută. . . și-l hrănește. . . cu mană cerească. MOLNAR, RET. 19/23. Cîntul meu, ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 2. (Popular; și în sintagma mana albinelor, chest. VI 19 supl.) Polenul florilor de porumb, de secară etc.; polen de brad sau de fag (care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.); (regional) moină galbenă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 62, GOROVEI, CR. 21, ATILA, P. 68, ȘEZ. II, 65, V, 105, VI, 21, ALR SN I h 107, ALR II 5053/228, 514, A V 15. 3. (Și în sintagma mana florilor) Nectar; p. e x t. miere. Fagurii albinii n-ar fi dulci, de ar fi strîns mană din toate florile, ci pentru că ea se ferește de cele rele și adună din cele bune. NEAGOE, ÎNV. 303/10. Alte timpuri, alte-Albine, De soartă mai favorite, Cu mană vor face pline Fagurile – acum urzite! ASACHI, S. L. I, 125. Intrau într-una monahi cu faguri proaspeți Și minunata mană a florilor se scurgea în vase. CAMILAR, C. P. 81. ♦ Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte (și Care este folosit ca laxativ). Cf. LB. Sirop de mană. PISCUPESCU, O. 214/22, cf. 218/11, BIANU, D. S., VOICULESCU, L. 173. ♦ Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. DICȚ. 4. Compuse: (Bot.) mană-de-apă (sau -de-ape) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule; crește prin mlaștini și pe marginea apelor; roua-cerului (Glyceria- aquatica). Cf. BARCIANU, PANȚU, PL. ; (regional) mana-cîmpului = barba-ursului. ALR I 1952/590 ; (regional) mana-pămîntului = rodul-pămîntului. H X 469, cf. ALR II 6318/537; mana-pădurii = Asphodelus odoratus. Cf. BARCIANU; mana-jidovului = a) zmeur. BRANDZA, FL. 53, PANȚU, PL. ; b) zmeură. BIANU, D. S., cf. ALR I 867; (regional) mana-albinelor = numele unei plante nedefinite mai de aproape. CHEST. VI 27 supl. 5. F i g. Recoltă bogată, belșug (în semănături) ; p. e x t. condiții prielnice pentru o recoltă bogată. Cf. POLIZU. [Norul] vine repede, minat de vînt, Și plouînd, el varsă mană, varsă aur pe pămînt. BELDICEANU, P. 65, Cf. GOROVEI, CR.447, PAMFILE, A. R. 67. Scoală, Doamne, nu dormi, De-ți dă mană cîmpului și apă izvoarelor. BIBiCESCU, P. P. 254. Din țipău de grîu Să ne sâmănăm Roada Timpului, Meana grîului. VICIU, COL. 105, cf. ȘEZ. XVIII, 49, GRAIUL, I, 463. Peste vara întreagă mană multă. COM. SAT. V, 33, cf. CHEST. VI 3. Strigoile umblă noaptea de ie mana de pe hotar. ALR II 4234/141, cf. 4240/704, 4241/172. N-are pînea mană anul acesta. A VI 26, cf. II 12. ◊ F i g. Îs înțeleși toți ca să ne ieie mai cu spor mana mînilor. CAMILAR, N. I, 145. ♦ Belșug de lapte la vite; frupt. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. Mana vitelor. ȘEZ. I, 128. Unele babe, pentru ca vacile să aibă lapte mult și bun, le descîntă de mană. ib. VII, 74. Cînd scade laptele la oi, atunci se zice că li s-a luat mana. CHEST. V 74/173. ** (Regional) Belșug de produse la recolta stupilor (Globu Craiovei-Orșova). CHEST. VI/13. 6. F i g. Cantitate mare de bunuri materiale; cîștig, profit, venit. Cu ce mană te-ai ales? ap. DDRF. Iaca, oameni buni, ce mană v-aduc vouă două sute și optzeci de vite cîte aveți aici. GALAN, Z. R. 285. ◊ E x p r. A fi de vreo mană sau a fi mare mană (de... ) = (de obicei în construcții negative) a fi de valoare sau de folos, a aduce profit. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Lasă, că nu va fi mare mană de cîștigul meu. ISPIRESCU, ap. CADE. Că nu e mană mare unu a spune dă pă carte ș-altu a asculta. JIPESCU, O. 19. II. 1. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite care, pătrunzînd în țesuturile verzi ale plantelor și localizíndu-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii. V. r u g i n ă, m ă l u r ă, t ă c i u n e, p e r e n o s p o r ă. Cf. anon. car. Săcara nu este atîta de supusă la boala numită mană râ. I. IONESCU, C. 182/2. De agriși m-am cam lăsat. . . , mana îi răpune uneori cu nemiluita. COMȘA, N. Z. 51, cf. ALRM SN I h 32, ALR II 6116. 2. Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor; p. e x t. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. Cf. COSTINESCU, LM, DDRF. ◊ (Popular, în imprecații) Mînca-te-ar mana, pămînt, Ce-am semănat n-o ieșit; Am sămănat grîu de vară Și-o ieșit neagră săcară. ȘEZ. XVIII, 31. ♦ (Regional) Un fel de rouă care cade pe plante (și care, fiind mîncată de albine, le produce o boală numită coleră) (Mărgineni-Făgăraș). CHEST. VI 19 supl. - Și: (regional) meánă s. f. – Din v. sl. мана, gr. μάννα.

GEOTERMAL, -Ă, geotermali, -e, adj. (Despre izvoare) Cu apă caldă sau fierbinte. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géothermal.

HUSCĂ, huști, s. f. (Reg.) Sare obținută prin fierberea apei de izvoare sau de bălți sărate; p. ext. calup de sare. – Din ucr. huska [soly].

IZBUC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec.

SARAMURĂ, saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamură s. f.] – Din ngr. salamúra.

AMONTE adv. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situație socială înaltă. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus și tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

OAZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive și care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

SORGINTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă, origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

CIȘMEA s. v. apă, fântână, izvor, puț.

JGHEAB s. 1. v. adăpătoare. 2. (pop.) țurloi, țurțur. (Apa de izvor curge pe un ~.) 3. v. rigolă. 4. v. streașină. 5. v. scoc. 6. v. lin. (~ pentru mustuit strugurii.)

LIMPEDE adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adv. v. bine. 3. adj. v. senin. 4. adj. luminos, senin. (O zi ~; zori ~zi.) 5. adj. clar, cristalin, curat, pur, transparent, (pop.) vioară, (Transilv.) tistaș, (înv.) chiar. (Apă ~ de izvor.) 6. adj. v. evident. 7. adv. v. evident. 8. adj. clar, nealterat, pur, (fig.) cristalin, (rar fig.) curat. (O voce ~.) 9. adj. clar, deslușit, explicit, expres, inteligibil, lămurit, net, precis, răspicat, (livr.) comprehensibil, (înv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmație ~.) 10. adv. clar, deslușit, explicit, expres, lămurit, răspicat, (rar) aievea, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.)

LIMPEZIME s. 1. claritate, curățenie, puritate, transparență. (~ apei de izvor.) 2. limpeziciune. (~ unui lichid.) 3. v. claritate. 4. v. seninătate. 5. claritate, puritate. (~ glasului cuiva.) 6. claritate, inteligibilitate, limpezeală, (livr.) limpiditate, (fig.) transparență. (~ celor spuse de cineva.)

BAIE băi f. 1) Cufundare a corpului în apă (caldă), în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A face ~. 2) Apă (sau alt lichid) folosită pentru îmbăiat; scăldătoare. * ~ de sânge a) cantitate mare de sânge, pierdută de cineva; b) vărsare de sânge; măcel. 3) Clădire sau încăpere special amenajată pentru îmbăiat. ~ publică. 4) Vas mare pentru îmbăiat; cadă. A se spăla în ~. 5) Expunere a corpului (gol) la acțiunea diferitor factori externi (în scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate având izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; stațiune balneară. A pleca la băi. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operații tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide și soluții. 8) Lichid sau soluție chimică folosite pentru efectuarea unor asemenea operații. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. băii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

DULCE² ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caș ~ caș nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /<lat. dulcis

GEOTERMAL ~ă (~i, ~e) 1) Care are apă caldă; cu apă caldă. Izvor ~. 2) Care ține de geotermie; propriu geotermiei; geotermic. Lucrări ~e. /<fr. géothermal

OBÂRȘIE ~i f. 1) Punct de plecare; punct inițial; origine. 2) Apartenență socială sau etnică; matcă; ascendentă; proveniență; origine. 3) Loc de naștere; baștină. 4) Loc de unde pornește albia unei ape curgătoare; izvor. /<sl. obruši

SLATINĂ ~e f. 1) Izvor de apă (minerală) sărată. 2) Teren mlăștinos și sărat. 3) Soluție de apă cu multă sare de bucătărie cu întrebuințări în conservarea alimentelor; saramură. /<sl. slatina

STAȚIUNE ~i f. 1) Localitate cu izvoare de apă minerală și cu condiții climaterice bune pentru tratamentul diferitelor boli. 2) arheol. Loc unde se observă vestigiile unei așezări umane din epocile primitive. [G.-D. stațiunii; Sil. -ți-u] /<fr. station, lat. statio, ~onis

SUS¹ adv. 1) Într-un loc situat la o înălțime mai mare decât altul; la înălțime; deasupra. * De jos în ~ la deal; în ascensiune. Cu fundul în ~ a) întors cu fața în jos; răsturnat; b) în dezordine; c) morocănos; supărat; indispus. De ~ a) de deasupra; din partea mai ridicată; din înălțime; b) pornind de la conducere, de la centru; c) făcând parte din clasele bogate; privitor la clasele privilegiate. De ~ și până jos din cap până în picioare; în întregime; tot. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe ~ a fi înfumurat. A vorbi de ~ a vorbi arogant; a vorbi cu dispreț. A lua (sau a privi) pe cineva de ~ a trata pe cineva ca pe un inferior; a privi cu dispreț. A privi (sau a măsura) cu ochii (pe cineva) de ~ în (sau până) jos a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. Cei de ~ șefii (unei colectivități). Cele de mai ~ cele spuse sau scrise anterior. 2) În direcție verticală; în înălțime; deasupra. ◊ În ~ a) ridicat; b) spre un loc mai înalt; la deal; c) în aer; în direcția cerului; d) în direcția izvorului unei ape curgătoare. Mai ~ a) spre o înălțime mai mare; b) mai spre nord. Mai ~ de mai mult de...; peste... A sări în ~ a-și manifesta brusc bucuria, spaima etc.; a tresări; a izbucni. Cu un cap mai ~ mult superior. Mâinile ~ ! ordin prin care cineva e prevenit să se predea. ~! comandă adresată cuiva pentru a se ridica în picioare. Pe ~ a) pe deasupra; b) prin aer; c) purtat în brațe; d) cu forța; forțat. 3) În cer; în rai. ◊ De ~ din cer; de la Dumnezeu. Cel de ~ Dumnezeu. 4) muz. Înălțat; ridicat. ◊ ~ și tare a) (în mod) hotărât, categoric, răspicat; b) în auzul tuturor; deschis. /<lat. susum

TERMAL ~ă (~i, ~e) 1): Apă ~ă apă minerală caldă care izvorăște din pământ (având, de regulă, proprietăți terapeutice). 2) Tratament cu astfel de apă. Cură ~ă. 3): Stațiune ~ă stațiune balneară cu izvoare de apă minerală caldă. /<fr. thermal

AMONTE s.n. (op. aval) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ◊ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte].

CRENOTERAPIE s.f. (Med.) Tratament cu ape de izvor minerale, termale etc. [Gen. -iei. / < fr. crénothérapie, cf. gr. krene – izvor, therapeia – tratament].

ȚÎRĂU, țîraie, s. n. (Reg.) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, șipot, pîrîu mic. – Din țîr¹ (interjecție) + suf. -ău.

GRIFON s.m. 1. Monstru închipuit cu trup de leu înaripat și cu cap și gheare de vultur. ♦ Motiv decorativ care reprezintă un astfel de monstru. 2. Specie de cîine de vînătoare cu părul lățos. 3. Gură de izvor (de apă minerală). [< fr. griffon, it. grifone].

NIMFĂ s.f. 1. Divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. la greci. 2. (Fig.) Fată tînără foarte frumoasă. 3. Formă intermediară în metamorfoza unor insecte între forma de larvă și forma adultă; pupă². 4. Înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. [Cf. lat. nympha, gr., fr. nymphe].

GEOTERMAL, -Ă adj. (Despre izvoare) Cu apă caldă. [< fr. géothermal].

GHEIZER s.n. Izvor de apă fierbinte de origine vulcanică, care izbucnește periodic. [Pron. ghei-. / < fr., engl. geyser < cuv. islandez].

TERMAL, -Ă adj. (Despre ape minerale) Care izvorăște cald din pămînt; (despre o stațiune) care are izvoare de ape minerale calde. [< fr. thermal].

CRENOFITE s. f. pl. vegetație a apelor de izvoare. (< fr. crénophites)

CRENOPLANCTON s. n. planctonul apelor de izvoare. (< fr. crénoplancton)

GEOTERMAL, -Ă adj. (despre izvoare) cu apă caldă. (< fr. géothermal)

NIMFĂ s. f. 1. (mit.) divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. ◊ (fig.) fată (femeie) tânără și grațioasă. 2. stadiu intermediar în metamorfoza unor insecte, între larvă și adult; pupă². 3. înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. (< lat. nympha, gr., fr. nymphe)

REOCREN, -Ă adj. (despre izvoare) cu apă limpede și debit regulat; (despre organisme) aflat în asemenea ape. (< fr. rhéocrène)

SUPERIOR, -OARĂ I. adj. 1. așezat în partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apă) spre izvor. 2. care are un loc înalt (într-o ierarhie). 3. care se distinge prin calități, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai înalt. ♦ matematici superioare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe; învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după cel liceal; studii superioare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul. (< lat. superior, fr. supérieur)

TERMAL, -Ă adj. 1. (despre ape minerale) care izvorăște cald din pământ; (despre o stațiune) cu izvoare de ape minerale calde. 2. (despre plante) care crește în apele calde. (< fr. thermal)

SORGINTE, (1) sorginte, s. f., (2) sorginți, s. m. 1. (Livresc) Izvor, sursă de informații; origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – It. sorgente.^[1]

sus, adv. – 1. Deasupra, în înălțime. – 2. În direcția munților. – 3. În direcția izvorului unei ape. – 4. În locul anterior. – În sus, spre deal, spre înălțime. – Pe sus, în înălțime; cu un mijloc de transport; cu forța. – Mai (pre)sus, peste, deasupra. – Cel de sus, Dumnezeu. – 5. (Interj.) Hai, înainte. – 6. (Prefix) Înainte, în locul anterior; sus-amintitul. – 7. (S. n.) Parte superioară sau anterioară. – Mr. (n)sus, megl. (an)sus, istr. sus. Lat. sūsŭm (Pușcariu 1703; REW 8478), forma vulgară de la sūrsŭm, cf. vegl. sois, it. su(so), calabr., prov., v. fr., cat. sus, sp., port. suso. – Der. susean, s. m. (muntean, locuitor de pe platou).

topi (-pesc, -it), vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin).

viu (-ie), adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.

mofete (pl.), (engl. = mofetee) emisii reci de gaze (sub 100°C), constituite preponderent sau în exclusivitate din CO2. M. sunt considerate, în special, ca manifestări postvulcanice; ele pot apărea ca atare la supr. (m.„uscate”) sau pot mineraliza nivelurile de ape subterane întâlnite, generând ape carbogazoase. La noi în țară astfel de emisii au permis conturarea unor arii largi cu izvoare de apă carbogazoasă (Borsec, Malnaș, Covasna).

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de rîuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pămînt) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gîndurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobîndirea unui cîștig. A se duce pe apa sîmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Cufundare a corpului în apă, în scop igienic sau curativ; îmbăiere. V. scăldare. 2. Cada sau putina în care cineva se îmbăiază. ♦ Apa în care cineva se îmbăiază. ◊ Expr. Baie de sînge = vărsare de sînge; măcel. ♦ Stabiliment public cu instalații speciale servind pentru îmbăiere; încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. Expunerea corpului (gol) la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc., în scop igienic sau curativ. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție etc. în vederea unor operații industriale sau chimice; lichidul, soluția etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Nume dat localităților în care se găsesc izvoare de apă termală sau minerală cu proprietăți curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).

BRÎNZOS, -OASĂ, brînzoși, -oase, adj. Cu multă brînză. ♦ Care conține o materie coagulată (ca brînza). Apa acestui izvor e... brînzoasă (NEGRUZZI). – Din brînză + suf. -os.

STÂNA DE VALE, stațiune climaterică și de odihnă, situată în raza com. Budureasa, jud. Bihor, într-o depresiune înconjurată de culmile m-ților Vlădeasa și Pădurea Craiului, la 1.102 m alt. Climat tonic și izvor cu apă minerală feruginoasă. Stațiunea este recomandată pentru tratarea nevrozelor astenice, a unor afecțiuni endocrine și respiratorii, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor, rahitismului și tulburărilor de creștere la copii. Teleferic. Păstrăvărie.

termomineral, -ă adj. (Apă termală) cu săruri minerale ◊ „În urma descoperirii unor izvoare cu apă termominerală, în județul Timiș și Bihor se vor amenaja sere și solarii calde, care vor utiliza energia termică eliberată prin circulația apei termale.”. R.l. 13 IX 77 p. 5 (din termo- + mineral)

*captéz v. tr. (lat. captare, d. cápere, captum. V. încep). Prind pin săpăturĭ izvoru uneĭ ape. Fig. Obțin (capăt) pin insinuare: a capta un testament, o donațiune, încrederea cuĭva.

JGHEABURI, schit (de maici) în com. Stoenești, jud. Vâlcea, întemeiat, potrivit tradiției, în 1310, refăcut în anii 1640 și 1826-1827 (de ieromonahii Timotei și Daniil). Biserica schitului, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, și construcțiile adiacente au fost renovate în anii 1940 și 1970. Aici se află un izvor cu apă sulfuroasă la care vin numeroși credincioși, îndeosebi cu ocazia sărăbătoririi Izvorului Tămăduirii (în prima vineri de după Paști).

HOMOROD 1. Râu, afl. stg. al Someșului; 55 km. Izv. din Culmea Codrului, trece prin C. Someșului și se varsă pe terit. Ungariei. Canalizat în cursul inf. Se mai numește Homorodu Vechi. 2. Rîu, afl. dr. al Oltului, format din Homorodu Mare (52 km) și Homorodu Mic (46 km), care izv. din M-ții Harghita. 3. Com. în jud. Brașov, pe râu Homorod (2); 2.549 loc. (1998). Expl. de andezite. Cherestea și produse lactate. Herghelie. Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu izvoare cu ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate. Biserică evanghelică (sec. 13), cu fresce din sec. 14, refăcută și întărită (sec. 16-19), situată în mijlocul unei puternice cetăți țărănești, cu dublă incintă (sec. 15-16).

OBCINELE BUCOVINEI, complex de culmi montane joase și prelungi, situat în NE Carpaților Orientali, pe terit. jud. Suceava, între granița cu Ucraina (N), Pod. Sucevei (E), culoarul depresionar Gura Homorului – Cămpulung Moldovenesc – Depr. Dornelor (S) și valea superioară a Bistriței Aurii (V). O.B. cuprind trei mari subunități, dispuse paralel pe direcția NV-SE, separate de văile superioare ale râurilor Moldova și Moldovița: Obcina Mestecăniș, extinsă între văile râurilor Moldova (E), Putna (SE), Bistrița Aurie (V) și granița cu Ucraina (NV), este alcătuită din roci cristaline și sedimentare; prezintă culmi prelungi cu alt. de 1.000-1.500 m, bine împădurite, fragmentate de văi; către N, se prelungește cu Obcina Lucina (o mică subunitate a acesteia), în care se află cea mai mare alt. (1.588 m, vf. Lucian); Obcina Feredeu, dezvoltată pe fliș cretacic (în V) și paleogen (în E), este situată între văile râurilor Moldova (în V) și Moldovița (în E), fiind alcătuită dintr-o culme centrală (1.300-1.400 m alt.) din care se desprind mai multe culmi secundare (1.000-2.000 m) alt.; alt. max.: 1.479 m (vf. Pașcani); Obcina Mare, aflată între valea Moldoviței (V) și Pod. Sucevei (E), este alcătuit din fliș cretacic și paleogen (gresii, șisturi bituminoase, calcare, argile); alt. max.: 1.224 m (vf. Sihloaia). Prezintă o climă răcoroasă (media termică anuală variază între 6°C pe văi și 2° pe culmi) și umedă (precipitațiile însumează peste 1.000 mm anual); dispune de o rețea hidrografică densă și de numeroase izvoare cu ape minerale. Vegetația este reprezentată prin păduri de molid în V, păduri de amestec (molid, brad și fag) în partea centrală și păduri de fag cu brad în partea de E a Obcinei Mari. În ariile depresionare se dezvoltă pajiști secundare, dominate de păiuș roșu (Festuca rubra), țăpoșică (Nardus stricta), iarba vântului (Agrostis tenuis) ș.a. Local, vegetație de mlaștină, cuprinzând unele relicte glaciare, cel mai cunoscut fiind mesteacănul pitic (Betula nana) din tinovul Găina de la Lucina. Turism dezvoltat legat de accesibilitatea zonei, de prezența numeroaselor monumente istorice și de artă medievală (mănăstirile Voroneț, Moldovița, Sucevița, Humor, Putna ș.a.), de frumusețea peisajului, de varietatea și originalitatea folclorului și artei populare etc.

CRISTURU SECUIESC, oraș în jud. Harghita, pe dr. Tîrnavei Mari; 11.111 loc. (1991). Expl. de gaz metan și de balast. Întreprindere de oțeluri speciale forjate. Fabrici de mobilă și de conf. Filatură de bumbac. Topitorie de cînepă și in. Panificație; produse lactate. Stațiune balneoclimaterică cu izvoare de ape minerale clorurate, sodice. Menționat documentar din 1333, iar ca opppidum din 1459. Declarat oraș în 1956.

VENUS, stațiune balneoclimaterică estivală, situată pe țărmul de V al Mării Negre, la 3-20 m alt., la 3 km N de municipiul Mangalia de care aparține din punct de vedere ad-tiv. Climat temperat maritim, cu veri călduroase și mai mult senine (în medie 25-28 de zile însorite pe lunile de vară, cu durata de strălucire a soarelui de 10-12 ore pe zi) și ierni blânde (în ian. temp. medie de 0°C). Stațiunea este recomandată atât pentru persoanele sănătoase care pot beneficia de cură heliomarină în timpul vacanțelor de vară, cât și pentru tratamentul unor afecțiuni reumatismale, posttraumatice, a unor stări de anemie secundară, de debilitate, decalcifieri, rahitism, a unor boli dermatologice, endocrine, ginecologice ș.a. Plaja naturală, extinsă pe 1,5 km lungime (între stațiunile Venus și Saturn) și 200 m lățime, are un nisip fin și pe alocuri apar izvoare cu ape minerale sulfuroase, hipotermale, captate și folosite la dușuri. Stațiunea V. a intrat în nomenclatorul stațiunilor balneare în anul 1972. Pavilion amenajat pentru ungeri cu nămol sapropelic și pentru băi sulfuroase.

budúĭ n., pl. ĭe (ung. bödöny, putinică, rudă cu bădan, budacă, butoĭ). Mold. Trans. Doniță fără fund, trunchĭ saŭ tub larg pus în pămînt ca să primească apa unuĭ izvor la suprafață. Putinică saŭ găleată p. diferite lucrurĭ. – Și budăĭ, pl. aĭe; bădăŭ, pl. ăĭe; și budîĭ, pl. îĭe. V. sulinar.

RODBAV, stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanantă, situată în com. Șoarș, jud. Brașov, în SE pod. Hârtibaci, la 476 m alt. Climat tonic, cu veri răcoroase (temp. medie a lunii iul. este 18°C) și ierni reci (în ian. medii termice de -5,5°C). Temp. medie anuală este este dec. 7,5°C. Izvoare cu ape minerale clorurate, sodice, iodurate, bicarbonatate, hipotone indicate în cură externă pentru tratarea afecțiunilor reumatismale degenerative, a celor posttraumatice, ginecologice, vasculare etc. Punct muzeal cu piese de arheologie locală. Biserică de lemn (sec. 18); ruinele unei cetăți țărănești din sec. 14. Arie de protecție specială avifaunistică.

SĂCELU 1. Masiv deluros în Subcarpații Gorjului, în zona de contact cu prelungirile de S ale m-ților Parâng. Axat pe un anticlinal, dealul S. este alcătuit din gresii, marne, argile, nisipuri și conglomerate. Alt. max.: 563 m. Fragmentat de râurile Aniniș, Turbați, Blahnița, Ciocardia ș.a. Acoperit cu păduri de gorun în amestec cu carpen. 2. Com. în jud. Gorj, situată la poalele dealului omonim, în zona de confl. a râului Turbați cu Blahnița; 1.805 loc. (2005). Muzeu etnografic și de istorie, amenajat într-o casă din sec. 18. Pomicultură. Centru de dogărit. Satul S. este inclus în rândul stațiunilor balneoclimaterice, având numeroase izvoare cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, cunoscute din 1840 și analizate chimic în 1865. Stațiunea S. este indicată în tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, ginecologice, otorinolaringologice, a bolilor tubului digestiv (colon iritabil), hepatobiliare ș.a. Primele stabilimente balneare au fost construite în 1888. Bisericile Sfinții Voievozi (1748-1764) și Sf. Nicolae (1810) și casa lui Vasile Moangă (sec. 18), în satul S. Punct fosilifer (formațiuni eocene) și rezervația geologică Biserica Dracilor.

SARAJEVO [saraiévo], cap. Bosniei-Herțegovina, situată în centrul țării, pe râul Miljacka, la poalele m-ților Trebevič și Bjelasnica, la 549 m alt.; 380 mii loc. (2003). Aeroport. Nod feroviar. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, textilă, ceramicii, pielăriei și încălțămintei, porțelanului și alim. (bere, zahăr). Artizanat (obiecte din argint, cupru ș.a.). Piață agricolă pentru cereale, fructe, tutun, animale. Izvoare cu ape minerale sulfuroase. Universitate (1949). Muzeul Mlada Bosna; Muzeu al revoluției; Muzeul național (1888); Muzeu al manuscriselor rare; Galeria de artă. Institut de orientalistică. Bibliotecă Națională (1945); biblioteca Gazi Husrev Beg (1537), cu peste 11.000 de manuscrise islamice. Centru turistic și al sporturilor de iarnă. La S. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă în 1984. Important centru religios musulman, cu peste 800 de moschei din sec. 15-16 (Gazi Husrev Beg sau Geamia Begova, cu un turn cu ceas, 1530-1531, și Ali Pasha, 1560-1561); sediul unei arhiepiscopii romano-catolice și al unei mitropolii ortodoxe; catedrala ortodoxă Sf. Mihail (sec. 16), cu un muzeu de manuscrise rare și icoane vechi. Fortăreața Verh Bosna, menționată documentar în 1415. În Antic. aici a existat o așezare militară romană, iar în sec. 15 s-a dezvoltat o altă așezare în jurul fortificației Verh Bosna, ridicată pe ruinele uneia ce data din 1262. În 1429 a fost ocupată de Imp. Otoman, numind-o Bosna-Sarai (de la care derivă numele actual), care a stăpânit-o până în 1878, când a intrat sub controlul Imp. Habsburgic (1878-1918). Jefuit de unguri în 1480 și incendiat de austrieci în 1697. Aici a fost asasinat, la 28 iun. 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa, de către Gavrilo Princip. În 1918, S. a fost inclis în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenind în 1946 capitala Rep. Bosnia și Herțegovina, din cadrul Iugoslaviei federale, iar în 1992 este proclamat capitala republicii independente Bosnia și Herțegovina. Între 1992 și 1995, S. a suferit mari distrugeri și nenumărate victime omenești în urma războiului civil.

SANTA ROSA 1. Oraș în partea central-estică a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. La Pampa, situat la 200 km de Bahia Blanca; 93.9 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Centru agricol (cereale, creșterea bovinelor). Muzeu de artă regională și de istorie naturală. Universitate (1958). Fundat în 1892. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Sonoma, la 25 km de țărmul Oc. Pacific, la 80 km NNV de San Francisco; 147,6 mii loc. (2000). Ferme pentru creșterea păsărilor. Centru viticol și de vinificație. Ind. chimică, textilă, pielăriei și încălțămintei, opticii (instrumente optice), de prelucr. a lemnului și a fructelor. Universitate. Muzee de artă și istorie. În apropiere se află gheizere, izvoare cu ape minerale și Pădurea pietrificată. Fundat în 1833 de generalul Mariano Guadalupe Vallejo; declarat oraș în 1868.

SÂNCRĂIENI,com. în jud. Harghita, situată în depr. Ciuc, la poalele m-ților Harghita și cele SV ale m-ților Ciuc, pe cursul superior al râului Olt; 2.560 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Expl. de andezit și de balast. Prelucr. lemnului (cherestea, butoaie, doage). Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Muzeu etnografic (în satul S.). Izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, feruginoase, hipotone. În arealul satului S. au fost descoperite vestigiile unei așezări dacice (sec. 3 î.hr.) și un tezaur dacic din argint (sec. 1 î. Hr.), alcătuit din două vase semisferice, 12 cupe de diferite forme, două brățări masive, o fibulă, monede etc. În satul S., menționat documentar în 1566, se află două biserici romano-catolice, cu ziduri de incintă, una datând din sec. 15 (cu unele refaceri din sec. 17) și alta din sec. 18. Bisericile romano-catolice, în satele Misentea (1247, fortificată în 1330) și Liceleni (sec. 15). În arealul com. S., se află mlaștina Borsaroș și tinovul Luci (6.000 m²), declarate rezervații botanice. Tinovul Luci este împădurit (cu pin silvestru), și adăpostește o serie de relicte glaciare, printre care se remarcă mesteacănul pitic (Betula nana).

SÂNGEORZ-BĂI, oraș în jud. Bistrița-Năsăud, situat în depr. Sângeorz, la poalele S ale m-ților Rodnei, pe cursul superior al Someșului Mare; 10.621 loc. (2005). Stație de c. f. Expl. de marmură (în localit. componentă Cormaia) și de dacit. Fabrică de tricotaje; produse alim. Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Muzeu de artă comparată (1986), cu colecții de etnografie și lucrări de artă plastică aparținând artiștilor locali. Tabără anuală estivală de sculptură în lemn, în aer liber, cu participare internațională. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu climat moderat și cu izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene, carbogazoase care rivalizează sub aspect calitativ cu apele minerale de la Vichy (Franța) și Karlovy Vary (Cehia), dovedindu-se superioare, ca eficacitate, în tratarea afecțiunilor tubului digestiv, a celor hepato-biliare, a bolilor metabolice și de nutriție ș.a. Complex sanatorial și balnear. Punct de acces spre Parcul Național Rodna. Prima atestare documentară a localității datează din 1245. În 1529 figura printre cele 23 de sate intrate în posesia lui Petru Rareș. Declarat oraș în 1960. Biserica de lemn Buna Vestire, în stil maramureșan (1550-1560, reconstruită în 1751), cu icoane realizate în 1747 de Teodor Zugravul.

SALZBURG [záltsburk] 1. Oraș în NV Austriei, centrul ad-tiv al landului cu același nume, situat pe cursul inf. al râului Salzach, la poalele m-ților Alpi, dominat de înălțimile Kapuzinerberg la E și Mönchsberg la V; 142,6 mii loc. (2001). Nod feroviar. Aeroport. Ind. constr. de mașini, chimică, textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Fabrică de instrumente muzicale. Faimos centru cultural, turistic și unul dintre marile centru muzicale ale Europei (aici are loc anual, din 1917, Festivalul internațional „Mozart”). Universitate (1622). Muzeul memorial „Mozart”. Monumente: Mănăstire (sec. 8); fortăreața Hohensalzburg (1077), construită de arhiepiscopul Gebhard; bisericile Sf. Petru (sec. 12), Sf. Treime (1694-1702), a Ursulinelor, construit după planurile arhitectului J.B. Fischer von Erlach în anii 1699-1705 și franciscană (sec. 13), în stil gotic; catedrală (1614-1628); palatele Hellbrunn (1613-1619) și Mirabell (1606), reconstruit după planurile arhitectului Johann Lukas von Hildebrandt în anii 1721-1727. Centru istoric al orașului a fost inclus (în 1996) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în anul 696 pe locul anticei așezări Juvavum. Arhiepiscopie (din 798), titularul acestei demnități a devenit principe al Sfântului Imperiu Romano-German în 1278, iar orașul sediul unui puternic principat. ecleziastic. A suferit grave distrugeri în timpul bombardamentelor Aliaților în al Doilea Război Mondial. 2. Lan în Austria; 7,2 mii km²; 520,2 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Salzburg. Expl. forestiere, de min. de fier și zinc. Izvoare cu ape minerale. Pomicultură. Creșterea animalelor. Turism.

SALZGITTER [zaltsgítər], oraș în partea central-nordică a Germaniei (Saxonia Inferioară), situat la poalele N ale m-ților Harz, la 24 km SV de Braunschweig; 112,9 loc. (2000). Nod feroviar. Expl. min. de fier și a sărurilor de potasiu. Ind. siderurgică (oțel), cocso-chimică, a constr. de mașini (autobuze, camioane, vagoane de c. f., motoare), electronică (aparate de radio și televiziune), chimico-farmaceutică, textilă, alim. Izvoare cu ape minerale clorurate. Până în 1951 s-a numit Watenstedt-Salzgitter.

SOLONȚ, com. în jud. Bacău, situată în NV depr. Tazlău, la poalele SE ale m-ților Goșmanu, pe râul Solonț; 3.921 loc. (2005). Expl. de petrol și sare gemă. Izvoare cu ape sărate și sulfuroase. În satul S. se află o biserică romano-catolică (sec. 17), o biserică ortodoxă cu zid (1767, restaurată în 1790) și una de lemn (c. 1808), iar în satul Cucuieți există biserica Sfinții Voievozi (1749, restaurată în 1808).

SOPRON [ʃțopron], oraș în NV Ungariei situat pe râul Ikva, în apropiere de lacul Fertö, la 3 km de granița cu Austria; 56 mii loc. (2003). Nod feroviar. Centru comercial și viticol. Piață agricolă. Ind. textilă, chimică, de prelucr. a lemnului și alim. (zahăr, vin, conservarea fructelor). Izvoare cu ape termale. Muzeu Muzeu memorial „Franz Listz”. Mănăstire benedictină, cu biserică în stil gotic (1280), bisericile Sf. Mihail (1484), în stil gotic, Sf. Gheorghe (sec. 15) și dominicană (sec. 18); casa „Storno” (sec. 15, refăcută în sec. 17). Pe locul unei așezări celtice s-a dezvoltat un centru militar roman cu numele Scarabantia Iulia. În sec. 10, aici s-au așezat ungurii, care au construit o fortificație. Printr-un plebiscit (19210 s-a hotărât să treacă de la Austria la Ungaria. Turism.

MAIERU, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe Someșu Mare; 7.471 loc. (2000). Stații de c. f. (în satele Anieș și M.). Expl. de grafit și dacit (în satul Anieș) și de calcar cristalin (cariera Valea Caselor). Izvoare cu ape minerale carbogazoase. Muzeu etnografic. Ruinele unei cetăți din sec. 11 (Anieș). În satul M., menționat documentar în 1440, se află biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1817-1818).

LEȚCANI, com. în jud. Iași, pe Bahlui; 6.389 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Creșterea bovinelor. Viticultură. Izvoare de ape minerale, predominant sulfuroase. În satul L., menționat documentar în 1516, se află bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (1802) și Sf. Spiridon-Rotundă, construită în 1795, în stil neoclasic, din inițiativa soților Ana și Constantin Balș, restaurată în 1924 și pictată în 1936. Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (ante 1622), în satul Cucuteni și biserica de lemn Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (1848), în satul Cogeasca. Rezervația floristică și faunistică Fânațele de la Valea lui David (c. 50 ha) cuprinde peste 500 de specii de plante, cu multe rarități (amăreala/Rumex tuberosus, sânziana/Asperula moldavica ș.a.).

RUGINOASA 1. Șaua ~, înșeuare largă în partea de N a colinelor Ruginoasa-Strunga, la contactul cu sectorul Dealu Mare-Hârlău al Culmii Siretului, pe cumpăna de ape dintre izvoarele râurilor Bahlueț și Barcu, la 290 m alt., străbătută de c. f. Pașcani-Tg. Frumos și de o șosea modernizată. Cunoscută și sub numele de Poarta Târgului Frumos. 2. Colinele Ruginoasa-Strunga, sectorul SE al Culmii Siretului; în S vin în contact cu Pod. Central Moldovenesc. Relief de dealuri joase, cu pante domoale și înșeuări largi. Culturi agricole. 3. Com. în jud. Iași, situată în zona colinelor Ruginoasa-Strunga, în perimetrul înșeuării Ruginoasa; 6.297 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul R.) inaugurată la 1 iun. 1870. Expl. de gresii. Pomicultură. Vestigii neolitice, de tip Cucuteni. În satul R., atestat documentar în 1706, se află un han de dimensiuni mari (sec. 18, renovat în 1905), biserica Adormirea Maicii Domnului (1801-1805, renovată de Alexandru Ioan Cuza, și în 1955) și un palat în stil neogotic construit în 1811 de Săndulache Sturdza (cumpărat de Alexandru Ioan Cuza, în 1862, și transformat în reședință domnească). Palatul, renovat în mai multe rânduri (1963, 1971-1975, 1982), adăpostește în prezent Muzeul memorial „Alexandru Ioan Cuza”. 4. Com. în jud. Neamț; 2.009 loc. (2005).

RUPEA, oraș în jud. Brașov, situat în zona de contact a pod. Hârtibaciului cu Subcarpații Homoroadelor, pe stg. râului Valea Mare; 6.650 loc. (2005). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de marne și argile. Fabrici de piese și accesorii pentru autovehicule, de confecții și tricotaje, de prelucr. a lemnului și de produse alim. Siloz de cereale. Izvoare cu ape minerale clorosodice și sulfuroase, cu efecte curative în tratamentul afecțiunilor reumatismale și ginecologice. Muzeu cu secții de istorie și etnografie. Vestigii paleolitice și neolitice. Pe vatra așezării dacice, numită de către romani Rupes, s-a dezvoltat localit. medievală, menționată documentar, prima oară, în 1324. În 1433, așezarea apare consemnată ca târg, cu numele Köhalm (în traducere: vârf de stâncă) sau Cohalm, denumire care s-a păstrat până în 1929. În perioada interbelică, R. a fost un puternic centru cultural săsesc. Declarat oraș în 1951. Monumente: Cetatea Cohalmului, construită în etape (sec. 13-17), un deal bazaltic (dealul este declarat rezervație geologică), apare menționată documentar, prima dată, în 1324. După această dată, reprezentanți regali ocupă cetatea, pe care o stăpânesc până în 1420, când aceasta a fost redată localnicilor. În 1688, cetatea a fost ocupată și refăcută de austrieci, care și-au instalat aici o garnizoană. Cetatea a fost restaurată în 1954; biserică evanghelică (sec. 14-16), în stil gotic, cu o colecție de covoare orientale. Rezervația „bazaltele de la Rupea” reprezintă punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din aria m-ților Perșani, izolat în plină zonă de depozite sedimentare ale bazinului Transilvaniei.

SAINT-CATHARINES [sənt kæθrinz], oraș în SE Canadei (Ontario), situat pe țărmul S al lacului Ontario, la gura canalului navigabil Welland (care face legătura între lacurile Erie și Ontario, inaugurat în 1829), la 11 km S de Toronto și 19 km NV de Niagara Falls; 129,1 mii loc. (2001). Constr. și reparații navale, de automobile, de subansamble pentru avioane, de unelte și articole de fierărie, de aparate electrice; ind. celulozei și hârtiei, textilă și alim. Viticultură. Izvoare cu ape minerale. Universitatea Brock (1962). Muzeu de istorie. Biserică ortodoxă ucraineană. La S.C. se desfășoară anual festivalul vinului și regata regală canadiană. Fundat în 1790; oraș din 1845.

*géyser m. (cuv. islandez care se citește gaĭzer și înseamnă „furios”). Mare izvor de apă caldă care țîșnește drept în sus la mare înălțime.

SINAIA, oraș în jud. Prahova, situat pe cursul superior al râului Prahova, la poalele SE ale m-ților Baiului, la 798-971 m alt.; 12.253 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată șa 10 iun. 1879). Expl. de calcar. Întreprindere mecanică (din 1953) profilată pe producția de pompe de injecție pentru echiparea motoarelor Diesel, de pompe de ulei și de distribuitoare hidraulice. Fabrici de cherestea, de conserve și de preparate din carne (salam, din 1897). S. este una dintre cele m ai importante stațiuni balneoclimaterice ale țării. Are un climat de culoar montan, cu veri răcoroase și ierni puțin friguroase, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni și izvoare cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene. Localit. S. apare menționată documentar în 1690, când, în preajma Mănăstirii Sinaia, au fost construite primele locuințe ale unor scutelnici, care apoi au format o populație stabilă. Inițial, așezarea s-a numit Izvorul, iar din 1874 poartă denumirea actuală. Declarat oraș în 1880, când localit. a devenit reședința de vară a regelui Carol I. În prezent, S. este un important centru turistic și de desfășurare a unor conferințe internaționale și naționale, în cadrul căruia, alături de numeroase hoteluri moderne (Alpin, Palas, Sinaia, Montana, Păltiniș, Cota 1400 ș.a.), vile cu arhitectură specifică așezărilor de munte, hanuri, popasuri turistice, cabane ș.a., există amenajări speciale destinate practicării sporturilor de iarnă: pistă de bob cu 13 viraje și 132 m diferență de nivel, pârghii de schi cu diferite grade de dificultate, pârtii pentru săniuș ș.a. Numeroase poteci marcate, șoseaua cu acces auto până la cota 1400, telefericul (dat în folosință în 1971) între Sinaia și Cota 1400 și în continuare până la Vârful cu Dor, asigură legăturile turistice între zona centrală a orașului și platoul m-ților Bucegi. S. reprezintă punctul de plecare spre cabanele și obiectivele turistice din m-ții Bucegi, Monumente; Mănăstirea Sinaia, cu biserica veche, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 m lungime și 6 m lățime), a fost construită în anii 1690-1695 din inițiativa și prin strădania marelui spătar Mihail Cantacuzino (fiu postelnicului Constantin Cantacuzino și fratele domnului Șerban Cantacuzino)după modelul unei mănăstiri de pe Muntele Sinai, pe care o vizitase cu puțin timp înainte; de aici provine și numele. Biserica veche a fost inițial pictată de renumitul zugrav de biserici Pârvu Mutu, reparată și repictată în anii 1792-1795, când s-a scris și pisania (16 sept. 1795), sub domnia lui Alexandru Moruzi. Biserica veche a fost supusă unor lucrări de consolidare și de spălare a picturilor în anii 1994-1995. Alături de chiliile construite la adăpostul unor ziduri înalte, se află biserica-paraclis, datând din aceeași perioadă (1690-1695) și refăcută în 1792, sub stăreția monahului Damaschin. Biserica nouă, cu hramul Sf. Treime, este o construcție elegantă, începută în 1843 de starețul Paisie, împreună cu chiliile laterale. Între 1897 și 1903, Biserica nouă și chiliile au fost restaurate sub conducerea arhitectului francez Émile André Lecompte du Noüy, pe cheltuiala Eforiei Spitalelor Civile din București, realizându-se o sinteză de elemente stilistice moldovenești și muntenești. Atunci s-a efectuat ornamentația exterioară cu ceramică policromă, smălțuită, și s-au executat picturile murale interioare, în stil neobizantin, de către danezul Aage Exner. În pronaos, se află și portretele regelui Carol I, reginei Elisabeta și a fiicei lor principesa Maria. Clopotnița a fost ridicată în 1892. Muzeu de artă religioasă (înființat în 1895), primul de acest fel din țară, care funcționează și astăzi. La mănăstirea Sinaia se află cavoul lui Take Ionescu, iar în cimitirul orașului, la Izvoru Rece, este înmormântat Badea Cârțan; Castelul Peleș, construit între 1873 și 1883 (etajul întâi) și între 1896 și 1914 (etajul II), în stilul Renașterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer și ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lvov), cu transformări și adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman, în anii 1896-1914, este compus din 160 de camere și are un turn central de 66 m înălțime. Castelul a fost reședința regală de vară (până în 1947), iar în prezent adăpostește un muzeu cu colecții de pictură și sculptură, de armuri, covoare, mobilă, tapiserii ș.a. În apropierea castelului Peleș se află castelul Pelișor, destinat inițial prințului Ferdinand, astăzi muzeu; clădirea Cazinoului, construită în 1912 după planurile arhitectului Petre Antonescu. În cartierul Cumpătul, pe stg. văii Prahova, se află rezervația complexă Aninișul de la Sinaia (1,4 ha) în care este ocrotit pâlcul de pădure de foioase, în cadrul căruia aninul (Alnus incana) are o frecvență mare. În zona centrală a orașului S. se află un frumos parc natural.

SLĂNIC-MOLDOVA, oraș în jud. Bacău, situat în depresiunea omonimă, la poalele SE ale m-ților Nemira, la 530 m alt., pe cursul superior al râului Slănic (afl. al Trotușului); 5.097 loc. (2005). Expl. de gresii. Fabrică de confecții. Stațiune de îmbuteliere a apelor minerale. Releu de televiziune (din 1964). Parc dendrologic. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu climat de depresiune intramontană și cu numeroase izvoare minerale carbogazoase, bicarbonatate, slab sulfuroase, clorurate, sodice, unele oligominerale. Valoarea terapeutică a apelor minerale de la S.-M. a fost confirmată de-a lungul timpului de unele medalii obținute la expozițiile internaționale de la Viena (medalie de aur, 1873), Frankfurt pe Main (medalie de argint, 1881), Paris (medalie de aur, 1889) ș.a., fiind comparate de către specialiști cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains ș.a. Supranumită „Perla Moldovei”, stațiunea balneoclimaterică S.-M. oferă posibilitatea efectuării unor tratamente pentru vindecarea bolilor tubului digestiv și ale celor hepato-biliare ș.a. În cură externă, apele minerale de la S.-M. sunt recomandate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor cardiovasculare, endocrine, ginecologice ș.a. Prima mențiune documentară a localității datează din 1757, fiind consemnată într-un hrisov al domnului Constantin Racoviță, în care se specifică dăruirea întregii văi a Slănicului Epitropiei spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. O dată cu descoperirea (la 20 iul. 1800) a unui izvor de apă minerală de către serdarul Mihalache Spiridon, așezarea a cunoscut o evoluție ascendentă din punct de vedere balnear. Primele analize ale apelor minerale de la S.-M. au fost făcute în 1832, iar după anul 1877 au fost introduse primele instalații balneare. Până la 17 febr. 1968, localitatea a purtat numele Băile-Slănic. Până în prezent, S.-M. are în subordine ad-tivă localitățile componente Cerdac și Cireșoaia. Monumente: clădirea Primăriei (1870-1890, cu unele refaceri din 1927); clădirea Cazinoului, construită în 1894 după planurile arhitecților români George Sterian și H. Rick.

MALNAȘ-BĂI, sat în com. Malnaș, jud. Covasna, stațiune balneoclimaterică de interes general, sitaut la 505 m alt., în defileul Oltului, care separă M-ții Bodoc de M-ții Baraolt, la 22 km N de municipiul Sfântu Gheorghe. Stație de c. f. Numeroase izvoare cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, folosite în cură internă pentru tratarea afecțiunilor tubului digestiv (gastrice cronice), a celor hepato-biliare (dischinezie biliară, colecistite, hepatită cronică, pancreatită cronică), a bolilor metabolice și de nutriție (diabet zaharat).

jilip n., pl. urĭ și e (ung. szilip. V. jgheab). Vest. Șanț orĭ jgheab de derivațiune la o moară saŭ ca să se scurgă apa unuĭ izvor saŭ ca să alunece din munte bușteniĭ tăĭțĭ. V. bijoĭ, țuțuroĭ.

MESEȘENII DE JOS, com. în jud. Sălaj, situată în depr. Șimleu, la poalele de NV ale M-ților Meseș; 2.961 loc. (2000). Centru etnografic și folcloric. Izvoare cu ape minerale carbogazoase. carbogazoase și sulfuroase. În satul M. de J., menționat documentar în 1341, se află o biserică din sec. 15. Până la 1 ian. 1965, satul și com. M. de J. s-au numit Cățălușa.

MEZOTERMÁL, -Ă (< fr. {s} mezo- + gr. thermos „cald”) 1. Adj. (Despre o treaptă a procesului hidrotermal) Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, cu temperatura cuprinsă între 175 și 300°C. În aceste condiții se formează minereurile de cupru, plumb, zinc etc. 2. Referitor la ape sau izvoare ieșite la suprafață cu temperaturi cuprinse între 37 și 42°C.

MIERCUREA SIBIULUI, com. în jud. Sibiu, situată în Pod. Secașelor, pe râul Secaș; 4.298 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.S.). Produse lactate. Pomicultură. Viticultură. Stațiune balneoclimaterică sezonieră, cu izvoare de ape minerale clorurate, sodice, iodurate, slab bromurate, recomandate în afecțiuni reumatismale, vasculare, genitale ș.a. În satul Apoldu de Sus au fost descoperite vestigii neolitice, hallstattiene și un tezaut monetar imperial roman (499 monede din perioada 189-180 și din 41 î. Hr.). În satul M.S., menționat documentar în perioada 1290-1301, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică), o cetate țărănească (sec. 16-19), o biserică ortodoxă cu hramul Sf. Ilie (sec. 19) și casa memorială „Cornel Medrea”.

MOINEȘTI, oraș în jud. Bacău, în depr. Tazlău, la poalele Culmii Berzunți, pe râul Ormeniș; 25.283 loc. (2000). Expl. și prelucr. petrolului. Constr. de utilaje și pentru foraj. Fabrici de conf., de prelucr. lemnului și de produse alim. Muzeu de istorie. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene. Menționat documentar ca sat în 1478; în perioada 1817-1820 a fost ridicat la rang de târg. Trecut în categoria comunelor în 1864, a fost declarat oraș în 1912. Bisericile Cuvioasa Parascheva (1702, refăcută în 1768 și în 1927), Sf. Nicolae (c. 1800), Sf. Ioan (ante 1839) și Sf. Gheorghe (1856).

MONEASA, com. în jud. Arad, situată la poalele M-ților Codru-Moma, pe râul omonim; 1.200 loc. (2000). Zăcăminte de sulfuri cuprifere (în satul Rănușa). Expl. de marmură roșie și neagră. Expl. și prelucr. lemnului. Pomicultură. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu izvoare de ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, mezotermale (24-32°). Satul M. apare menționat documentar în 1597.

MOTAȘ, Constantin (1891-1980, n. Vaslui), zoolog român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași și București. Cercetări de hidrobiologie („Punerea în valoare a apelor de munte”) și de faună cavernicolă. Contribuții la cunoașterea hidracarienilor din România. Lucrări de pionierat în domeniul zoogeografiei („Biogeografia Mării Negre”, „Repartiția vieții pe pământ”). A introdus termenul de freatobiologie („Cercetări asupra biologiei izvoarelor și apelor freatice în partea centrală a Câmpiei Române”).

NEGREȘTI-OAȘ, oraș în jud. Satu Mare, în partea de E a Depr. Oaș, pe râul Tur; 16.302 loc. (2000). Expl. de lignit, criolit, andezit și pământuri colorate. Constr. de utilaje tehnologice și miniere. Fabrici de piese de schimb pentru utilaje miniere, de mobilă, conf., tricotaje, țesături și alim. Centru pomicol. Muzeu etnografic în aer liber (din 1964). Izvoare cu ape minerale clorurate, bicarbonatate, carbogazoase, sodice, slab sulfuroase în localit. componentă Luna. Centrul zonei etnografice și folclorice Oaș. Menționat documentar ca așezare rurală în 1270. Declarat oraș la 1 ian. 1965.

NICOLAE BĂLCESCU 1. Com. în jud. Bacău, situată pe dr. văii Siretului, la confl. cu Bistrița; 10.591 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Valea Seacă). Hidrocentrală (29,15 MW), în satul Galbeni. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, clorurate, sodice (în satul Sărata). Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (ante 1809, reparată în 1896 și 1921), în satul Valea Seacă. 2. Vechea denumire (până la 24 mart. 1981) a com. Alexandru Odobescu, jud. Călărași. 3. Com. în jud. Călărași, situată în Câmpia Bărăganului; 1.617 loc. (2000). Stație de c. f. Produse chimice. 4. Com. în jud. Constanța, în zona de contact a pod. Carasu; 4.910 loc. (2000). Stație de c. f. Fermă de creștere a bovinelor. 5. Com. în jud. Vâlcea, în V Piem. Cotmeana, pe râul Topolog; 3.974 loc. (2000). Reșed. com. este satul Rotărești. Pomicultură. Casa memorială „Nicolae Bălcescu”. Bisericile Sf. Dumitru (sec. 18), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1832, cu picturi murale interioare originare) și Adormirea Maicii Domnului (1888), în satele Predești, Schitu și Mângureni.

NIKKŌ 1. Oraș în Japonia (Honshū), situat în arealul parcului național cu același nume, la 610 m alt., la 145 km NNV de Tōkyō; 20,1 mii loc. (1990). Prelucr. lemnului și a metalelor. Stațiune climaterică. Mănăstirea budistă Rinno-ji (începutul sec. 8). Mausoleele lui Ieyasu (fondatorul șogunatului Tokugawa) și Iemitsu (al treilea șogun al dinastiei de Tokugawa), datând din sec. 17. Centru turistic și de pelerinaj. 2. Parc național în Japonia, în centrul ins. Honshū; 1.402 km². Inaugurat în 1934. Include o arie de munți vulcanici, între care se remarcă Shirane (2.578 m) cu numeroase cascade, râuri, lacuri, păduri de cedru, izvoare cu ape minerale, precum și o faună bogată și diversă (urși, macac ș.a.). Turism.

NUȘFALĂU, com. în jud. Sălaj, situată în zona Dealurilor Crasnei, pe cursul superior al râului Barcău; 5.570 loc. (2000). Stație de c. f. Expl. de argilă. Fabrică de cărămidă și țiglă. Distilerie de băuturi alcoolice. Pomicultură. Creșterea bovinelor. Stațiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local (în satul Bogihș), cu izvoare de ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, sodice, termale (43°C), indicate în tratamentul afecțiunilor ginecologice și ale aparatului locomotor. În satul N., menționat documentar în 1213, a fost descoperită (1958) o necropolă tumulară de incinerație (sec. 8-9) și se află o biserică zidită în anii 1450-1480 (azi biserică reformată), cu un turn din 1783 și castelul Bánffy (sec. 16), situat în mijlocul unui parc. Pădurea Lapiș (980 ha), rest al codrilor Silvaniei, declarată rezervație naturală complexă.

NYÍREGYHÁZA [ñí:regina:zo], oraș în NE Ungariei, la 48 km N de Debrețin; 113 mii loc. (1997). Ind. electrotehnică, textilă, mat. de constr., a tutunului și alim. Piață agricolă (tutun, cartofi, legume, fructe, vin). Izvoare cu ape termale.

PALM SPRINGS, oraș în VSV S.U.A. (California), situat la poalele m-ților San Jacinto, pe valea râului Coachella, la 160 km ESE de Los Angeles; 42,8 mii loc. (2000). Aeroport. Izvoare cu ape termale. Renumită stațiune balneoclimaterică, dezvoltată după anul 1920. Fondat în 1876; declarat oraș în 1938. Sanatoriu (1909). Inițial, s-a numit Aqua Caliente, datorită izvoarelor de ape termale.

PODIȘUL SOMEȘAN, mare unitate geografică în NV României, situată între Carpații Orientali (la N și NE), Câmpia Transilvania (la S și SE), M-ții Apuseni (SV) și aliniamentul culmilor muntoase Meseș, Prisnel și Preluca (V și NV). Include mai multe subunități cu caracter deluros, depresionar sau de podiș, respectiv dealurile Feleacului, Clujului, Dejului, Ciceului, Gârboiului, Chioarului și Năsăudului, culmea Breaza, depr. Almaș-Agrij, pod. Huedin-Păniceni și pod. Pucăreț-Boiu Mare. Acest complex colinar și de podiș, variat ca relief și structură geologică (gresii, argile, calcare, marne ș.a.), este bine populat. În cadrul zonelor colinare predomină relieful structural și petrografic, din care se detașează aliniamente de cueste și suprafețe structurale, chei, doline, alunecări de teren etc. Climă temperat-continentală, cu influențe ale maselor de aer vestice, cu temp. medii anuale de 6-8°C și precipitații care însumează 700-800 mm anual. Vegetația este reprezentată prin pâlcuri de păduri, ce alternează cu livezi și culturi agricole. În arealul P.S. se găsesc zăcăminte de cărbune brun (Tămașa, Cristolțel, Surduc ș.a.), sare gemă (Ocna Dejului), precum și izvoare cu ape minerale ș.a. În unele lucrări de specialitate, P.S. apare și cu denumirea de Platforma Someșană, care se subdivide în: Platforma (sau Podișul) Sud-Someșană, extinsă la S de valea Someșului și Platforma (sau Pdișul) Nord-Someșană, dezvoltată la N de valea Someșului, până la masivul cristalin Preluca și marginea m-ților Gutâi-Țibleș. Platforma Sud-Someșană include dealurile Gârboiului, Dejului, Clujului, Feleacului, pod. Huedin-Păniceni, pod. Purcăreț-Boiu Mare, depr. Almaș-Agrij, iar Platforma Nord-Someșană cuprinde dealurile Ciceului, Chioarului și Năsăudului, culmea Breaza și depr. Lăpuș. Unii geografi consideră că Platforma Someșană este formată dintr-o latură internă, reprezentată prin Pod. Someșan propriu-zis, care aparține de Depr. Transilvaniei, și o latură externă, situată la V de aliniamentul culmilor muntoase Meseș, Prisnel și Preluca, inclusă în majoritatea autorilor în categoria Dealurilor de Vest (respectiv Dealurile Silvano-Someșene).

POIANA NEGRII, sat în com. Dorna Candrenilor, jud. Suceava, în depr. Dornelor, la 885 m alt. Stațiune cu factori balneari remarcabilă prin prezența izvoarelor cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, hipotone folosite ca ape de masă. Stație de îmbuteliere a apelor minerale.

POIANA STAMPEI, com. în jud. Suceava, situată în V depr. Dornelor, pe râul Dorna; 2.318 loc. (2003). Stație de c. f. Expl. de turbă, de andezit și dacit. Fabrică de șvaițer. Izvoare cu ape minerale carbogazoase. Rezervația naturală Tinovu Mare (677 ha) este o mlaștină oligotrofă în care vegetează exemplare de pin (Pinus sylvestris), numeroase alge (între care o specie endemică, Sphagnum wulfianum) și o specie rară de rogoz (Carex loliacea).

POIANA TEIULUI, com. în jud. Neamț, situată la poalele V ale m-ților Stânișoarei și cele ENE ale m-ților Bistriței, pe valea Bistriței, la coada lacului Izvoru Muntelui; 4.971 loc. (2003). Expl. și prelucr. lemnului. În apa lacului Izvoru Muntelui există o stâncă singuratică (Piatra Teiului), înaltă de 23 m, reprezentând un martor de eroziune alcătuit din calcare recifale compacte de vârstă cretacică (declarată rezervație geologică). Bisericile de lemn Buna-Vestire (1741, cu foișor și turle adăugate în 1894) și Trei Ierarhi (1802), în satul Poiana Largului; bisericile de lemn cu același hram – Sf. Gheorghe, în satele Galu (1818) și Petru Vodă (începutul sec. 19) și Sf. Dumitru (1826-1830, reparată în 1903), în satul Călugăreni. În satul Petru Vodă există o mănăstire de călugări, cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, construită în 1990.

POIENILE DE SUB MUNTE, com. în jud. Maramureș, situată în depresiunea omonimă din m-ții Maramureșului, pe râul Ruscova; 10.245 loc. (2003). Expl. de minereuri complexe. Izvoare cu ape minerale, numite local „borcuturi”. În satul omonim, menționat documentar în 1411, se află biserica ucraineană Schimbarea la Față (1788).

PRAID 1. Depresiune submontană, aparținând ariei marginale a Depr. Transilvaniei, situată la contactul cu prelungirile m-ților Gurghiu în ENE și dealurile Bicheș, Șiclod și Firtuș, în V. Are o formă alungită de direcție NV-SE (c. 30 km) și este drenată de râul Corund și parțial de Târnava Mică. Climat de adăpost. 2. Com. în jud. Harghita, situată în depresiunea cu același nume, pe cursul superior al râului Târnava Mică, în zona de confl. cu râul Corund; 6.883 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de andezit și sare (prima mențiune documentară referitoare la expl. sării datează din 1405). Muzeu etnografic (în satul P.). Stațiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local, cu climat sedativ și cu izvoare de ape minerale clorurate, sodice (de mare concentrație = 199,7 g/l), mezo- și hipertermale (27,5°C și 49,5°C) indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice, cardiovasculare ș.a. Sanatoriu subteran, amenajat în salină, destinat tratamentelor de astm și bronșită. Biserică reformată (1790) în satul P. Fenomene carstice dezvoltate în sare. Rezervația naturală „Muntele de Sare” (60 ha).

borcut, -uri, s.n. – 1. Apă minerală. 2. Izvor de apă minerală: „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi 1925: 97-98). Borcut, localitate în Țara Lăpușului, atestată documentar în 1381; localitatea a făcut parte din cele 6 sate cumpărate de Ștefan cel Mare cu 3.000 fr. aur (Stoica, Pop 1984: 11). „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco 1990: 321). – Din ucr. borcut, magh. borkút (MAD).

hușcă, huști, s.f. – Drob de sare: „Când laptele dă în foc (la stână), focul trebuie hușcuit (presărat cu sare de hușcă – căpățână de sare albă) și cu iarbă verde” (Latiș 1993: 82). Sarea de hușcă se obține prin fierberea apei de izvoare sau de bălți sărate. – Din ucr. huska.

PUCIOASA 1. Lac de acumulare construit pe cursul superior al râului Ialomița, intrat în circuitul hidroenergetic și de alimentare cu apă în anul 1974; vol.: 8 mil. m³. 2. Oraș în jud. Dâmbovița, situat în Subcarpații Ialomiței, pe cursul superior al râului Ialomița; 15.624 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Zăcăminte de sulf de origine bacteriană. Expl. de gips. Hidrocentrală (2 MW) dată în folosință în 1979. Întreprinderi textile (fire și țesături din bumbac, din in și cânepă, tricotaje, postavuri, broderii), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea), de mat. de constr. (teracotă, cărămizi, țigle, gips) și alim. (*conserve de legume și fructe, sucuri naturale, panificație). Articole de artizanat (din sticlă). Centru pomicol. Muzeu etnografic și de aeromodele. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu izvoare de ape minerale sulfuroase, de mare concentrație, sulfatate, clorurate, slab bicarbonate, calcice, sodice, magneziene a căror analiză chimică a fost efectuată pentru prima oară în 1828. Stațiunea este recomandată pentru tratamentul afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice și centrale, dermatologice, metabolice și de nutriție, cardiovasculare etc. Complex sanatorial cu profil reumatologic. Localitatea a luat naștere în jurul anului 1760 prin contopirea, mai întâi a așezării Șerbănești (atestată documentar la 26 sepr. 1538) cu satele Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1641), iar apoi cu satul Zărăfoaia. După 1828 s-a dezvoltat ca localitate balneoclimaterică, adoptând denumirea actuală, datorită existenței apelor minerale sulfuroase, numite popular pucioasă, iar în 1911 capătă statutul de oraș. Bisericile cu dublu hram – Sf. Nicolae și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (ante 1806), Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe – Podurile de Jos (1855); clădirea gării feroviare (1894); biserica Sf. Nicolae (1860), în localit. componentă Diaconești.

PUNGEȘTI, com. în jud. Vaslui, situată în zona de contact a Colinelor Tutovei cu Pod. Central Moldovenesc, la confl. râului Gârceneanca cu Racova; 3.502 loc. (2003). Tricotaje și confecții. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, iodurate folosite pe plan local. Satul P. este atestat documentar în 1558. În satul Armășoaia, menționat documentar în 1437, se află biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1798, restaurată în 1910-1911), iar în satul Toporăști, biserica de vălătuci Sfinții Voievozi (1834); biserica de zid Sf. Nicolae (1830), în satul Cursești-Deal.

ștĭubéĭ n., pl. eĭe (cp. cu stup și cu germ. stube, odaĭe). Est. Stup. Vest. Buduĭ, trunchĭ scorburos pus vertical în pămînt ca să se adune și să vie la suprafață apa unuĭ izvor (în Ban. buduganie). – Și ștubeĭ în vest (ca ștulete, tuleĭ).

ILEANDA, com. în jud. Sălaj, pe Someș; 2.593 loc. (1998). Expl. de gresii și conglomerate. Izvoare cu ape termale. Stație de c. f. Satul Ileanda este menționat documentar în 1390. Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 17, cu picturi interioare din 1796), Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 17), Sf. Nicolae (sec. 18) și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (1833), în satele Ileanda, Negreni, Podișu și Răstoci.

tópliță f., pl. e (vsl. bg. toplica, baĭe caldă naturală. Cp. cu mlaștină). Izvor de apă caldă. Loc unde forfotește un rîŭ saŭ nu îngheață (vîrtej). Băltoagă pe drum. V. ploștină.

KOOTENAY (KOOTENAY sau KUTENAI) 1. Râu în SV Canadei și NV S.U.A., având forma literei U cu baza în statele americane Montana și Idaho, tributar lacului cu același nume; 655 km. Izv. din M-ții Stâncoși, curge pe direcția N-S, traversând Parcul Național Kootenay și lacul de acumulare Koocanusa, la S de care își schimbă direcția de curgere către N, vărsându-se apoi în lacul Kootenay, în val de Sirdar (British Columbia, Canada). Lacul Koocanusa (statul Montana), barajul Libby și hidrocentrala cu același nume au fost construite la mijlocul anilor ’60. 2. Lac în SV Canadei (British Columbia), la poalele de V ale masivului Purcell (Columbia Mountains); 435 km²; Explorat în 1807 de David Thompson. 3. Parc național în SV Canadei (British Columbia), în M-ții Stâncoși, pe cursul superior al râului Kootenay, cuprinzând cascade, defilee, izvoare cu ape minerale, stânci cu versanți abrupți, păduri, diferite specii de animale; 1.407,5 km². Întemeiat în 1920.

RĂUCEȘTI, com. în jud. Neamț, situată în Subcarpații Neamțului, la confl. râului Sărata cu râul Moldova; 8.573 loc. (2005). Centru de confecționare a covoarelor manuale. Izvoare cu ape minerale sărate (în satul Oglinzi). În satul R., atestat documentar în 1711, se află biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie din 1866 a lui Mihail Kogălniceanu.

REMETEA 1. Com. în jud. Bihor, situată în N depr. Beiuș, în zona de confl. a râului Meziad cu Valea Roșie; 3.056 loc. (2005). Centre de rotărit, de cioplituri și sculpturi în lemn (în satele Meziad și Petreasa). Punct de plecare spre peștera Meziad. În satul R., menționat documentar în 1422, se află o biserică (c. 1400) cu picturi murale de influență tiroleză, datând din 1420, acoperite cu zugrăveli în sec. 16; biserica Sf. Nicolae (1743, cu iconostas pictat în 1875), în satul Șoimuș. 2. Com. în jud. Harghita, situată în depr. Giurgeu, pe cursul superior al Mureșului; 6.307 loc. (2005). Expl. și prelucr. lemnului. Creșterea bovinelor. În satul R., atestat documentar în 1567, se află un muzeu etnografic. Satul R. are statu de stațiune balneoclimaterică de interes local, cu climat tonic și cu izvoare de ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene indicate în cură internă pentru tratarea bolilor digestive, a celor hepato-biliare, precum și în cură externă pentru afecțiuni reumatismale, cardiovasculare ș.a. Rezervație naturală („Mlaștina cea Mare de la R.”).

baie f. 1. cufundarea corpului în apă: am făcut o baie; 2. apa în care se scaldă: baia e caldă; 3. localul unde se află baia: mă duc la baie; 4. cada în care se face baia; 5. cameră tare încălzită ca să facă s’asude: aci e ca într’o baie; 6. pl. în special, de locuri cu izvoare de ape minerale, unde merge lumea vara spre a face băi pentru sănătate: a plecat la băi; 7. Tr. (învechit) locul de unde se scoteau mineraiuri (aramă, fier) ca Baia de Aramă. [Slav. BANĬA; pentru sensul 7, cf. ung. banya, mină și it. bagno, ocnă].

ROMULI, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele de V ale m-ților Rodnei și cele de E ale m-ților Țibleș, pe cursul superior al râului Sălăuța; 1.748 loc. (2005). Stație (în satul Dealu Ștefăniței) și haltă de c. f. (în satul R.). Satul R. apare menționat documentar, prima oară, în 1750. În arealul com. R., pe valea pârâului Strâmba (afl. al Sălăuței) se află o zonă bogată în izvoare cu ape minerale feruginoase, sodice, calcice, magneziene, bicarbonatate, declarată rezervație hidrogeologică și cunoscută sub numele de Zăvoaiele Borcutului. Câteva izvoare cu ape minerale bicarbonatate pierd dioxidul de carbon, iar carbonatul de sodiu precipită, depunându-se pe plante și pe diferite resturi organice. Depunerile succesive de tuf calcaros în jurul izvoarelor au determinat formarea unui con proeminent. Întreaga zonă este ocrotită de lege.

captà v. 1. a obține prin mijloace viclene; a capta un testament; 2. a afla prin săpături izvorul unei ape minerale; 3. Geogr. a se contopi bazinul unui rîu cu al altuia.

obârșie f. 1. izvorul unei ape în munți sau dealuri: obârșia râului; 2. șes ce se înalță dintr’o vale pe nesimțite: obârșia munților; 3. fig. origină, naștere: unde ți-e dovada de nalta obârșie? AL. [Slav. OBRŬȘĬ, partea de sus, înălțime].

stîncă f., pl. ĭ (vsl. stĭena, zid, părete, peatră; ceh. stĭena, stĭenka, sîrb. sténjăk, stîncă prăpăstioasă, stenje, stîncă. V. stan și steĭ 1). Bloc de peatră în munți saŭ ape: un izvor picura din stîncă, corabia s’a ciocnit de-o stîncă.

Ana Davila f. izvor de apă minerală în jud. Vâlcea.

Bivolari pl. 1. izvor de apă termală în Argeș, pe malul Oltului: 2. sat în județul Iași: 3873 loc.; 3. trecătoare în Basarabia.

Brăiești pl. comună în jud. Buzău, cu un izvor de ape minerale: 2250 loc. Trecătoare în Ardeal.

Căciulata f. vestit izvor cu ape minerale sulfuroase, în jud. Vâlcea.

Carmen-Sylva f. 1. pseudonimul literar al Elisabetei, regina României; 2. izvor de ape minerale în jud. Suceava.

Hangu (Muntele) m. 1. massiv între Bistrița și Bicaz, având în centru Ceahlăul; 2. sat în jud. Neamțu, lângă care e un izvor de ape minerale.

Mangalia f. 1. orășel în județul Constanța, pe țărmul Dunării: 2500 loc. Al doilea port maritim, stațiune balneară și climaterică; 2. lac spre V. de orășelul cu acest nume, cu izvoare de apă sulfuroasă.

Meledic m. izvor de ape minerale, sulfuroase și feruginoase, în jud. Buzău.

Nifon m. mănăstire și izvor de ape minerale în jud. Buzău.

Pucioasa f. sat și izvor cu ape sulfuroase în jud. Dâmbovița.

Sărata f. 1. afluent al Prutului într’o direcțiune paralelă cu Bârladul; 2. izvor de ape minerale aproape de Bacău.

Slatina f. 1. mănăstire în jud. Baia, unde eteriștii se ciocniră cu Turcii (1821); 2. oraș înconjurat de dealuri, pe malul stâng ăl râului Olt, cap. județului Olt: 9800 loc. Patria lui Momuleanu (Slătinean). [Slav. SLATINA, baltă, apă sărată (rus.: salină; serb.: izvor de apă sărată)].

Strunga f. 1. pisc al Carpaților, în jud. Dâmbovița; 2. pădure în jud. Roman, faimoasă od. ca cuib de tâlhari; 3. izvor de ape minerale (sulf de fier) în jud. Roman, nu departe de Târgu-Frumos. Victoria lui Gh. Ghica asupra lui Ștef. Gheorghe (1658).

Vatra-Dornei f. orășel în jud. Câmpulung aproape de fostul hotar al Moldovei 5000 loc. Pozițiune renumită și izvoare de ape minerale.

Vulcana f. sat și izvor de ape minerale in jud. Dâmbovița, mai bogate în iod ca cele dela Govora: 700 loc. V. Vălcana.

AMONTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte.

OAZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

SARAMURĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamură s. f.] – Din ngr. salamúra.

IZBUC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec.

SORGINTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (Înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

HUSCĂ, (2) huști, s. f. 1. (Reg.) Sare obținută prin fierberea apei de izvoare sau de bălți sărate. 2. Calup de sare. – Din ucr. huska [soly].

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet. – Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Expr. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre... Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce. ◊ Expr. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă? ce-l importă? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. Tranz. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. brazdă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin. prep. «cu») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. adu și (regional) adă, perf. s. adusei, part. adus.

MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Cufundare a trupului în apă (în scop igienic, fiind însoțită de spălarea corpului, sau în scop curativ); îmbăiere. V. scăldare. A face baie. Costum de baie. ◊ (Metaforic) La poduri au să iasă dedesubt Bălaurii cu capetele șapte... Dar am să fac în sîngele lor baie. BENIUC, V. 72. ♦ Baie de aburi = expunere a trupului la acțiunea vaporilor de apă sau a aerului umed încălzit. Baie de soare = expunere a trupului (gol) la acțiunea razelor solare. Baie de aer = expunere a trupului (gol) la acțiunea aerului (în aer liber sau în stabilimente amenajate anume pentru aceasta). 2. Cada (sau putina) în care se îmbăiază cineva. Mi-am cumpărat o baie de zinc. 3. Apa în care cineva se îmbăiază. Trecu înainte, poruncind să i se încălzească baia. DUMITRIU, B. F. 91. I se părea numai că-n luciul băii, plină de lăcrîmele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. EMINESCU, N. 28. ◊ (Poetic) Ca dintr-o baie de sînge soarele ieșea din mare, înroșind marginea norului sub care se strecura grăbit. CAZABAN, V. 23. În baie te-oi îmbăia, Cu tine că m-oi scălda, în baie de lapte dulce, D-aicea nu te-i mai duce. TEODORESCU, P. P. 89. ◊ Expr. Cald ca în baie = foarte cald. Baie de sînge = vărsare (mare) de sînge, măcel. 4. Stabiliment public amenajat pentru îmbăiat, prevăzut cu instalații de aburi sau aer cald, dușuri etc. Ceva mai sus, dincolo de schitul Lainici, se văd urmele unor băi romane și ale unui drum de piatră, tot de pe vremile acelea. VLAHUȚĂ, O. AL. I 133. ♦ Cameră într-o locuință particulară, prevăzută cu instalația necesară pentru îmbăiat. 6. Recipient de lemn, de metal sau de alt material, în care se pune un lichid (apă, ulei, diferite soluții, metale topite etc.) în vederea unor operații industriale sau chimice; p. ext. lichidul însuși, soluția, metalul topit etc. în care se fac asemenea operații. Baie metalică. Baie de galvanizare. Baie de developare. 7. (Numai la pl.) Nume generic dat localităților în care se găsesc izvoare de ape termale sau minerale cu proprietăți curative; stațiune balneară. Sînt trimis la băi. Băile Herculane. ▭ Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21.

BĂRDACĂ, bărdace, s. f. (Munt., Mold.) Cană mică de pămînt, cu toartă, de obicei mai strîmtă la gură și smălțuită, din care se bea de obicei apă, lapte etc. Dac-ar fi cineva să-mi dea și mie... o bărdacă de apă de izvor să beau, ți-aș arăta și eu cine sînt. ISPIRESCU, L. 263. Anca (cu o bărdacă de apă): Ține, Ioane. CARAGIALE, O. I 269. Cînd s-au așezat iar la masă, Abu-Hasan a luat o bărdacă, a umplut-o cu vin. CARAGIALE, O. III 63. – Variante: bardacă (POPESCU, B. IV 138) s. f., (rar) bărdac s. n.

FLOCUȘOR, flocușori, s. m. Diminutiv al Iui floc. Apa acestui izvor este limpede, însă brînzoasă ca una ce are niște flocușori într-însa. NEGRUZZI, S. I 316.

BRÎNZOS, -OASĂ, brînzoși, -oase, adj. 1. Cu multă brînză. Plăcintă brînzoasă. 2. Care conține o materie coagulată (ca brînza). Apa acestui izvor este limpede, însă brînzoasă, ca una ce are niște flocușori într-însa, care se așază pe fundul vasului îndată ce s-au turnat apa în pahar. NEGRUZZI, S. I 316.

CAPTARE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; colectare a lichidelor sau a gazelor. Captarea izvoarelor de ape minerale.

HUSCĂ s. f. sg. (Regional) Sare obținută prin fierberea apei de izvoare sau de bălți sărate.

CURATIV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă; lecuitor, tămăduitor. Izvoarele și apele cu efecte curative sînt supuse regimului sanitar stabilit de organele indicate în art. 13. B. O. 1953, 101.

LEȘIOS, -OASĂ, leșioși, -oase, adj. (Rar) Leșietic, de leșie, sălciu. A ieșit un izvor de apă sărată... În altă parte alt șuvoi de apă leșioasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, 11/5. Bătrîna opărea... gogoșile de mătase, în curte într-un cazan de rufe și se răspîndea peste tot un miros leșios de ciorbă ca de raci. CAMIL PETRESCU, O. I 336.

LITIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline de culoare argintie, moale și foarte ușor, existent în natură numai sub formă de săruri în apa unor izvoare minerale, în tutun sau sfeclă și utilizat în medicină, fotografie, electrotehnică etc.

SCARBOROUGH [ská:brə] 1. Oraș în SE Canadei (Ontario), parte componentă a ariei metropolitane Toronto, situat în ENE orașului Toronto, pe țărmul lacului Ontario; 593,2 mii loc. (2001). Parc zoologic. Inițial s-a numit Glasgow, iar în 1793 i s-a atribuit denumirea actuală, la sugestia doamnei John Graves Simcoe, soția locotenentului guvernator. 2. Oraș în E Marii Britanii, în NE Angliei (North Yorkshire), situat pe țărmul M. Nordului; la 300 km N de Londra; 106,2 mii loc. (2001). Port de pescuit. Izvoare cu ape minerale, descoperite în 1620. Stațiune balneoclimaterică (din 1626). Castel (sec. 12); biserica St. Mary, în stil romanic cu adăugiri gotice. Vestigii romane. Menționat documentar în 1181. 3. Oraș în Trinidad și Tobago, centrul ad-tiv al ins. Tobago, situat la S acestei ins.; 6 mii loc. (1996). Port la M. Caraibilor. Prelucr. lemnului. Fortul King George (1770). Turism. Vechea denumire Port Louis.