borcut, borcuturi, s.n. – (reg.) Izvor de apă minerală: „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi, 1925: 97-98). Cele dintâi explorări ale zăcămintelor hidrominerale din Maramureș s-au realizat la Săpânța, Șuligu, Usturoi – 1860, Breb – 1866, Stoiceni – 1876, Dănești – 1883, Cărbunari – 1861, Apa Sărată – 1896. Prima instalație de îmbuteliere a apei minerale din județ s-a înființat în 1846, pe Valea Vinului; apoi Șuligu – 1860, Breb – 1866, Stoiceni și Săpânța – 1890 (Nădișan, 2012: 19). „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco, 1990: 321). ♦ (onom.) Borcuti, nume de familie frecvent în zona Dumbrăvița – Chechiș (63 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). ♦ (top.) Borcut, sat aparținând de orașul Tg. Lăpuș; localitatea a făcut parte din cele 6 sate cumpărate de Ștefan cel Mare (Stoica, Pop, 1984: 11); Valea Borcutului, pârâu ce izvorăște din versantul sudic al Ignișului, la nord de mun. Baia Mare; străbate cartierul băimărean Valea Borcutului și se varsă în râul Săsar, în apropiere de localitatea Săsar. – Din ucr. borcut, magh. borkút (din bor „vin” și kut „izvor”) (Cihac, Șăineanu, MDA).