CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

STICLETE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stiglete, stigleț s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

RETROCOMPATIBILITATE s. f. (Tel.) Proprietate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele necesare pentru acest sistem să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem de televiziune în alb-negru. – Din fr. rétrocompatibilité.

Alb ≠ negru

Negru ≠ alb, bălai

BILĂ² ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticlă, mase plastice etc.) cu diverse întrebuințări (în tehnică, la unele jocuri etc.). 2) (într-un sistem de vot) Semn prin care se aprobă sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ albă. ~ neagră. [G.-D. bilei] /<fr. bille

CIOC² ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

MUȘTAR n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, roșiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Semințele acestei plante, folosite în alimentație și în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste semințe și folosită în alimentație în calitate de condiment. * A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muștár

PRUNDĂRAȘ ~i f. Pasăre acvatică migratoare de talie mică, cu cioc drept, cu picioare lungi, având penaj alb-negru sau variat colorat. /prund + suf. ~ăraș

ȚARCĂ țărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte și coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

cacior (caciur), -ă, caciori, -e, adj. (înv.; reg.) 1. (despre oi, cai și porci) alb-negru, cu pete, pestriț. 2. (despre lucruri și oameni) absurd, deșănțat, neîntemeiat, vrednic de râs.

alba-neagra (joc) (-nea-gra) s. f. art., neart. albă-neagră

alb-negru (-ne-gru) adj. invar.

alba-neagra expr. joc de noroc ilegal, practicat de șmecheri pe stradă, la care trecătorii sunt momiți să participe, iar apoi sunt sistematic înșelați

DIAFILM s. n. diapozitiv de film, cuprinzând o succesiune de imagini color sau alb-negru, încorporate într-o peliculă continuă. (< rus. diafilm)

DIAPOZITIV s. n. imagine fotogenică înregistrată pe peliculă reversibilă, colorată sau alb-negru, într-o ramă, care poate fi observată prin proiectare pe un ecran sau prin privire directă într-o vizioneză. (< fr. diapositive)

INTERPOZITIV s. n. copie pozitivă intermediară, alb-negru sau color, de pe negativul de imagine al unui film. (< inter¹- + pozitiv)

LAVAND, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare albastru-deschis. II. s. f. 1. plantă perenă din familia labiatelor, cu frunze și flori odorante; levănțică. 2. parfum, esență de lavandă (1). 3. (cinem.) pozitiv intermediar alb-negru, în contratipare. (< fr. lavande, it. lavanda)

RETROCOMPATIBILITATE s. f. calitate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru. (< fr. rétrocompatibilité)

SCOPOCROM s. n. (cinem.) procedeu constând în a face ca filmele vechi în alb-negru să poată rula ca producții în culori. (< fr. scopochrome)

VIDEOPICK-UP s. n. pick-up pe ale cărui discuri sunt imprimate imagini alb-negru și color, însoțite de înregistrări sonore și care poate fi conectat la orice televizor. (< video¹- + pick-up)

a face din alb negru și din negru alb expr. 1. a avea o mare putere de convingere. 2. a fi inconsecvent.

nașbiție s. invar. jocul alba-neagra.

CANICHE (cuv. fr.) [caniș] subst. Rasă de cîini de origine africană cu blana buclată sau franjurată formînd suvițe răsucite (șnur), de culoare neagră, albă, maro, portocalie, argintie. Au urechi lungi ce atîrnă peste obraji. Există trei varietăți, deosebite numai prin talie: c. mare (45-55 cm), c. mijlociu (35-45 cm) și c. pitic (maximum 35 cm).

triacă s. f. sg. jocul „alba-neagra” practicat în mod ilegal în zonele citadine aglomerate.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținînd documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decît un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească. – Lat. charta.

CĂLIFAR, călifari, s. m. 1. Numele a două specii de păsări acvatice asemănătoare cu rața, una cu pene albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna), cealaltă cu pene roșii-ruginii (Tadorna casarca). 2. Specie de porumbel domestic. – Bg. kalefar.

CIOCĂNITOÁRE (< ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Dryocopus martius), cea mai mare c. din România. corectat(ă)

alba-neagra s. f. Tip de joc de noroc ◊ „Legalizat cu puțin timp în urmă, faimosul joc «Alba-Neagra» poate aduce beneficii mari pentru patroni, nu numai în țările occidentale. În Focșani, trecătorii sunt îmbiați să întoarcă una din cele trei bucăți de cauciuc. Bineînțeles, doar cei din «gașcă» au privilegiul de a ghici pe cea cu punct alb.” R.l. 6 VII 93 p. 9. ◊ „Au fost prinși C.M. și A. S. care practicau, de acum, celebra «alba-neagra». Ei tocmai înșelaseră pe tânăra M. S. «subtilizându-i» 4000 de lei.” R.l. 24 VIII 93 p. 16 (din alba + neagra)

cinebibliotecă s. f. Filmotecă ◊ „Pentru cinebiblioteca personală, societăți specializate au pus în vânzare filme clasice, mute și sonore, alb-negru și color.” Cinema 4/75 p. 16 (din cine + bibliotecă; C. Lupu în CL 1/83 p. 51)

scopochrome s. (cinem.; cuv. fr.) ◊ „Datorită unui procedeu pus la punct de cineastul francez Jacques Tati (procedeu denumit «scopochrome»), filmele vechi în alb-negru vor putea rula ca producții în culori.” Sc. 6 XII 64 p. 3 [pron. scopocrom]

videopicup s. n. ◊ „Recent, firma olandeză «Philips» a prezentat presei proiectul unui videopicup care poate fi conectat la orice televizor. Pe discurile sale sunt imprimate imagini alb-negru și color, însoțite de înregistrări sonore. Fiecare disc are o durată de o jumătate de oră [...] videodiscul oferă telespectatorilor posibilitatea optării pentru anumite programe – filme, teatru, lecții.” Sc. 24 VI 76 p. 6 [pron. videopicap] //din video- + picup//

ROTUNNO, Giuseppe (n. 1923), operator italian de film. Colaborator constant al regizolor Luchino Visconti și Federico Fellini („Rocco și frații săi”, „Ghepardul”, „Amarcord”, „Casanova”), dar și cu alți mari regizori italieni și de alte naționalități („Marele război”, „Tot acest jazz”, „Aventurile baronului Münchhausen”). El lucrează cu egală virtuozitate în alb-negru și color, pentru ecran normal sau cinemascop.

*damiér n., pl. e (fr. damier). Tăbliță pătrată împărțită într’o sută de pătrate (50 albe, 50 negre) pe care se joacă în doĭ cu 40 de pionĭ (20 albĭ, 20 negri). V. abac și șah.

NAZCA sau NASCA, oraș în SV statului Perú, situat pe valea râului Nazca, la 620 m alt., pe șoseaua Panamericană, la 200 km SE de Lima; c. 21 mii loc. Important sit arheologic aparținând culturii precolumbiene (200 î. Hr.-600 d. Hr.), celebru prin vasele ceramice de forme variate pictate policrom (gri, albastru, verde, alb, negru ș.a.), precum și prin liniile geometrice (drepte, zig-zag, spirale), modele antropomorfe și zoomorfe stilizate (păsări, pești, reptile, animale fantastice etc.), de lungimi diferite (500-8.000 m), scrijelite pe scoarța Pământului și descoperite cu ajutorul aerofotogramelor. Interpretarea științifică a acestor desene liniare de pe suprafața Pământului este controversată, unii cercetători susținând că reprezintă un uriaș calendar astronomic, alții avansând ipoteza prezenței civilizațiilor extraterestre.

PANAMÉZ, -Ă (< n. pr. Panamá) m. și f., adj. 1. S. m. și f., (La m. pl.) Locuitor al statului Panamá; mai trăiesc în S.U.A., Columbia, Costa Rica, Nicaragua ș.a. Se estimează că c. 57% sunt metiși (între europeni, în special spanioli, și amerindieni), 15% negri, 18% albi și 10% amerindieni; (la sg.) persoană care face parte din populația de bază a statului Panamá sau este originară de acolo. 2. Care aparține statului Panamá sau panamezilor (1), privitor la Panamá sau la panamezi.

lai, laie, adj. – Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie 1980: 107). – Probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în slovacă (Macrea 1970: 15).

țigaie f. oaie cu lâna moale, mătăsoasă și creață: sunt țigăi negre, albe, roșii. [Cf. nemț. Ziege, capră].

Crișu m. 1. numit de Unguri Körös, râu aurifer în Transilvania, afluent al Tisei, format din trei ramuri: Alb, Negru și Repede; 2. Țara Crișului, v. Crișiana.

sadeà a. simplu, fără podoabă (vorbind de haine sau de stofe ori de fața lânei la oi): rochie de percal sadea; oi albe, negre sadea; cafea sadea, neamestecată cu zahăr. ║ adv. pur și simplu: câine sadea ’mi zice, iar nu Dumniavoastră GR. AL. [Turc. SADÈ].

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

STICLETE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stiglete, stigleț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic.

RETROCOMPATIBILITATE s. f. (Tel.) Proprietate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru. – Din fr. rétrocompatibilité.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

ARABESC, arabescuri, s. n. Ornament de origine arabă, constînd din diverse figuri (linii, frunze, flori etc.) împletite simetric. Și parcu-ntreg cu arabescuri albe-negre Părea... ca sub un clopot magnific de cleștar. CAMIL PETRESCU, V. 25. Pe zidul din Alhambra lucește-n răsărit Un chioșc în filigrană de marmură-aurie, Cu stîlpi și arabescuri de jur împodobit. ALECSANDRI, P. III 76.

BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Mold.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap. V. moțat. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici boghete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. Să nu cumva să-mi prindeți pe porumbacu ori vro puică baghetă, că vă splnzur. HOGAȘ, DR. II 88. Își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete. CREANGĂ, P. 12. 2. (Substantivat) [Cocoșul] se repezea să despartă două boghete zuliare. CONTEMPORANUL, V_I 97. 2. Mare și frumos. Dacă aș avea de unde, i-aș da ochi mai bogheți. SADOVEANU, P. M. 59. Îmi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte. CREANGĂ, A. 35.

FOAIER, foaiere, s. n. Sală a unui teatru, în care spectatorii își pot petrece timpul în pauzele dintre acte. Parterul se scursese, în negru, alb și culori țipătoare de uniforme, către foaier. DUMITRIU, N. 142. La Operă, era în foaier o mare bancă de faraon. CAMIL PETRESCU, T. II 281.

CONDEI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). Clip, înainte de a înmuia condeml, își răsuci colțurile mustății, parcă răsucea de cozi două vrăbii. CAMILAR, TEM. 176. De două ori luase condeiul în mînă să-i scrie lui Neagu, dar n-avea curajul să înceapă. BART, E. 233. Scîrțîirea de condeie dădea farmec astei liniști. EMINESCU, O. I 141. Îndată am găsit caiete, condeie. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. Sprîncenele trase ca din condei. DELAVRANCEA, S. 9. A trage condeiul = a încărca la socoteală, a profita prin înșelăciune sau minciună. Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul, CARAGIALE, O. I 103. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ (Învechit, adesea urmat de determinări explicative) Nume dat la diferite instrumente cu care se scrie: bețișor de piatră cu care se scrie pe o placă de ardezie, pană de gîscă, cretă de scris. Și-a cumpărat o tăbliță, un condei, un burete. STANCU, D. 446. Condicarul... citea jălbile, întingînd din vreme în vreme condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu. GHICA, S. 7. Chemînd un băiet ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. NEGRUZZI, S. I 5. 2. Fig. Scris, scriere; fel, mod de a scrie ca publicist, îndemînare în scris. Ceea ce spusese despre Bărăganul, nostru condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcii. ODOBESCU, S. III 159. Om al condeiului (sau de condei) = publicist, scriitor. ◊ Expr. A o aduce din condei sau a învîrti condeiul = a vorbi sau a scrie cu meșteșug și finețe; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură a frazei (vorbite sau scrise). Dumneavoastră învîrtiți condeiul și, cînd vreți, știți a face din alb negru și din negru alb. CREANGĂ, A. 163. 3. Fig. Socoteală. Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei; stăi să-ți spui. CARAGIALE, O. I 93.

CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, roșie, dințată, pe care o au la cap unele păsări. În pod miaună motanii la curcani vînătă-i creasta Și cu păsuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. EMINESCU, N. 42. Creastă bătută = creastă îndesată. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii, răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici bogliete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mici, roșii sau galbene (Celosia cristata); b) numele unei ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a foilor (Aspidium Braunii); c) numele unei ciuperci comestibile (Clavaria flava). 2. Moț de pene pe care-l au unele păsări pe cap. Și cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face, că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Pupăze cu creste bălțate, grauri pestriți, sitari, dropii și ierunci, toate picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Rîndunea cu albă creastă, Nu mai bate la fereastră. ALECSANDRI, P. P. 332. ♦ Fig. Frizură, pieptănătură. Locotenentul, dînd de lumină și de lume, își îndreptă creasta, își trase tunica de la spate și, făcînd doi pași, se opri. D. ZAMFIRESCU, R. 161. 3. Partea cea mai de sus (uneori cu colțuri și crestături) a unui munte (v. vîrf), a unei case (v. coamă), a unei fortificații (v. crenel), a unui copac, a unui val de apă etc. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Călare pe creasta casei, bătea cuie în șindrilă. STANCU, D. 147. Sub cei doi ulmi, cu creasta înfiorată de vînt, apa țîșnește cristalină. C. PETRESCU, S. 141. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, își scutur creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. Cei doi pescari... stăteau în ușa colibei, privind în tăcere crestele spumoase. DUNĂREANU, CH. 187. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Țevile ce-i pîndesc de pe crestele fortului... ODOBESCU, S. III 592. Nici o lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor. NEGRUZZI, S. II 48.

MACHIAVELIC, -Ă, machiavelici, -e, adj. Care ține de machiavelism; perfid. Condusese cu machiavelică ferocitate condițiile împăcării cu Gică Elefterescu. C. PETRESCU, C. V. 333. Un plan machiavelic. ALECSANDRI, T. 1734. Nici putea înțelege acele machiavelice răstălmăciri născocite de iscusiții lumii care fac albul negru și ziua noapte. NEGRUZZI, S. I 244. – Pronunțat: -chi-a-.

NEGRIU, -IE, negrii, adj. Negricios. De cînd bădița s-a dus, Cîrpă roșă n-am mai pus, Numai neagră și negrie, Trag nădejde să mai vie. BIBICESCU, P. P. 45. Mîndră cu ochii negrii, Albă ești dar nu-mi trebui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 372.

NEGRU³, NEAGRĂ, negri, -e, adj. 1. Care nu reflectă lumina, care are culoarea funinginii, a cărbunelui, a penelor corbului; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului. Foile de hîrtie au mers sub mușamaua neagră să țină tovărășie altei scrisori. C. PETRESCU, Î. II 32. Un flăcău cu negre plete și frumos cum nimeni nu-i. COȘBUC, P. I 180. Mîndra-mi rupse inima, Ea mi-o rupse, ea mi-o leagă, C-un fir de mătasă neagră. HODOȘ, P. P. 86. ◊ Ochi negri = ochi al căror iris are o culoare brun-închisă. Ochii vizitiului, negri, catifelați... erau grei. DUMITRIU, N. 33. Are barbă albă și ochi negri. SADOVEANU, O. III 221. Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. Pîine neagră = pîine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Ei mîncau acasă, la mătușa lui care l-a crescut, numai pîine neagră. C. PETRESCU, C. V. 120. Vin negru = vin de culoare întunecată, de obicei roșu-închis. Rasă neagră = unul dintre marile grupuri de popoare în care e împărțită omenirea și care se caracterizează prin culoarea foarte închisă a pielii. Bilă neagră v. bilă². ◊ Expr. A face albul negru = a înfățișa un lucru altfel decît este, a denatura, a falsifica. Ba e albă, ba e neagră v. alb². Nici albă, nici neagră v. alb². Negru pe alb v. alb². A nu spune sau a nu zice cuiva (nici) «negri ți-s ochii» = a nu supăra cu nimic pe cineva, a nu se lega de cineva, a nu mustra, a nu face nici o imputare cuiva. [El] umblă în toate părțile fără să-i zică nimene: negri ți-s ochii! SEVASTOS, la TDRG. ♦ (Despre persoane) Cu pielea (părul, ochii) de culoare închisă; brunet, oacheș. Iancu, țiganul cel mare, negru și buzat, își făcea loc în cămașa lui roșie printre oșteni. SADOVEANU, O. VII 74. Un maior de artilerie, negru, cu dinții albi ce-i sticleau, printre buzele groase. BART, S. M. 27. ♦ (Regional, despre rufe și unele obiecte de îmbrăcăminte) Murdar, nespălat, înnegrit. Mi s-au strîns o mulțime de rufe negre. SBIERA, P. 307. Vine Barbul de la plug... Cu cămeșa neagră plumb. ȘEZ. I 143. 2. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace. EMINESCU, O. I 207. Aide, mîndro, aide, dragă, Să trecem măgura neagră La sfințitul soarelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. ◊ Fig. (Simbolizînd ceva rău, trist, urît, neplăcut, funest, apăsător) Problema privea mai ales exploatarea brațelor de muncă și starea de robie neagră a plugărimii. SADOVEANU, E. 52. Am cunoscut pe vremuri un scriitor de mare talent, care îmbătrînise în cea mai neagră sărăcie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 284. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. EMINESCU, O. I 177. Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe, În neagra străinătate. ALECSANDRI, P. P. 144. ◊ Vărsat negru v. vărsat. Bubă neagră v. bubă. Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Bursă neagră v. bursă. Listă neagră = (într-un regim de oprimare politică) listă cuprinzînd nume de oameni care trebuie supravegheați de poliție. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist, foarte mîhnit. Ca să vadă și să creadă, Cum mi-i inima de neagră. HODOȘ, P. P. 81. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. A strînge bani albi pentru zile negre = a face economii în timp de belșug, pentru a avea la nevoie. Post negru = post foarte sever, fără nici un fel de mîncare sau băutură. Am să țin post negru douăsprezece vineri în șir. SADOVEANU, B. 54. ♦ Fig. Ascuns, misterios. Poți face să scapere cremenea celei mai negre taine. SADOVEANU, D. P. 28. 3. Fig. Rău (la inimă), răutăcios, hain. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei, Ci tot negri străinei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200.

PARTER s. n. 1. (Spre deosebire de etaj și de subsol) Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau foarte puțin deasupra); rîndul de încăperi situate în această parte. Procop, care era la parter, a spus că te-a văzut pe scări. DEMETRIUS, C. 66. Cafeneaua era o sală dreptunghiulară de la parterul unui hotel. CAMIL PETRESCU, N. 33. 2. (Spre deosebire de lojă și de balcon) Parte a unei săli de spectacol, cuprinsă între scenă și fundul sălii. V. stal. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Un teatru în toată forma, cu parter... cu scenă. GHICA, S. A. 65. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. Parterul se scursese, în negru, alb și colori țipătoare. DUMITRIU, B. F. 160. Însușirea ce-și ia parterul de a bate în palme la o piesă. RUSSO, O. 87. Pe actor îl formează un parter înțelegător. BOLLIAC, O. 263. 3. (Franțuzism) Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc, rezervată cultivării florilor. Parterul meu e semănat cu... neghină. și trifoi. Neghina, atît de uricioasă în grîu, face cel mai frumos efect ca gazon. NEGRUZZI, S. I 96.

RĂSTĂLMĂCIRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare falsă a unei idei. Era atît de neabătut din drumul cel drept... încît nici putea înțelege acele machiavelice răstălmăciri... care fac albul negru și ziua noapte. NEGRUZZI, S. I 244.

PESTRICIOR, -OARĂ, pestriciori, -oare, adj. (Popular) Diminutiv al lui pestriț (1). Mierla-și are frățior Tot pe sturzul pestricior. MARIAN, O. II 350. Păsăruică pestricioară, Zboară la badea la moară. HODOȘ, P. P. 89. Albă, neagră, pestricioară, Sfîrîind din mustecioară, Și cînd vine-un șoricel, Țup, îl prinde sprintenel (Pisica). GOROVEI, C. 291.

lai, laie, adj. – (reg.) Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie, 1980: 107). – Cf. alb laja (DEX); probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuș, 1983); lat. labes, ngr. laio (MDA). Cuv. rom. > srb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, ucr. ljajistyi (Candrea, cf. DER).

fluturaș (de stâncă), s.m. – (ornit.) Pasăre insectivoră cu penaj cenușiu, cu aripi roșu-negru-alb (Tichodroma muraria). Semnalată în Masivul Rodnei. În sezonul cald urcă în munți, până spre vârfuri, unde își construiește cuibul prin crăpăturile de stâncă; în sezonul rece se retrage spre văi (Lengyel, 2007: 27). – Din fluture (probabil lat. *flutulus; sau cuv. autohton, cf. alb. fluturë) + suf. -aș (DEX, MDA).

ȘURUBĂRIE, șurubării, s. f. 1. Totalitatea șurubur unui aparat sau ale unui mecanism; p. ext. totaliatea pieselor care alcătuiesc un mecanism. Complicata șurubărie a mitralierei, ce împiedeca drumul glontelui. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 11/4. Plugurile trosneau din încheieturi și șurubării. MIHALE, O. 124. 2. Fig. Șmecherie, șiretlic, chițibușărie, tertip. s-o dus pe la Galați, să mai învîrtească șurubăriile cu judecata. BUJOR, S. 63. Am înțeles eu șurubăria; a într-adevăr m-a luat așa, ca să mă-ncurce numai. DUNĂREANU, N. 120. Acela știe toate șurubăriile și-ți face alb negru și din negru alb. HOGAȘ, M. N. 19S.

SECAM (abreviere de la expr. fr. séquentiel à mémoire), sistem de televiziune în culori brevetat, în 1956, de Henri de France și folosit de mai multe țări; compatibil cu sistemul de televiziune alb-negru.

CEGA subst. 1. – (13-15 B 174); fiul lui Albul Negrul (Div 62); – tatăl lui Vlaicu, vornic (16 B II 6). 2. Ciga s. (Bih 6); Ceaga s., mold. 3. Cegan spătar (16 B I 40); -i s.; Cegăneanu. 4. Cigan (17 B I 388). 5. Ciaga, țig. (Vit 28).

CLEISTOCACTUS Lem., CLEISTOCACTUS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, peste 16 specii, plante cilindrice, erecte sau repente, subțiri, destul de înalte, ramificate de la bază. Au areole numeroase, eliptice sau rotunde, pîsloase (albe, negre, galbene, maro), pe coastele tulpinii spini frumoși și deși, maronii, gălbui, albi, cei marginali cca 1,6 cm lungime, cei centrali cca 5 cm lungime. Flori cu un tub lung, îngust, aproape închis, petale răsfrînte, roșii, verzi, stamine proeminente. Fructe globuloase, mici, roșii.

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-₁, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., autogam*; ~filie (v. -filie₁), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-₁, v. -geme₁), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie₁), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-₂, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie₁), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-₁, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom₁), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere^[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*^[2]; ~uroterapie (v. uro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.

carte sf [At: COD. VOR. 38/5 / V: (înv) ~tă / Pl: cărți / E: lat charta, cf fr carte] 1 (Îvp) Scrisoare. 2 (Îvp; spc) Scrisoare de recomandare. 3 (Îvp; îs) ~ de cărat Act de transport Cf foaie de parcurs. 4 (Îvp; îs) ~ albă Hârtie (albă) de scris. 5 (Îvp) Ordin scris, emis de o autoritate (domnească). 6 (Îvp) Act scris Si: document. 7 (Îvp) Dovadă. 8 (Îvp; îe) Ai ~, ai parte Dacă ai act de proprietate asupra unui bun, ți se recunoaște dreptul de stăpân. 9 (Pex; îae) Ai învățătură, cunoștințe, poți reuși în viață. 10 (Îvp; îs) ~ de judecată Sentință judecătorească (scrisă). 11 (Îvp; îs) ~ deschisă, de obștie Publicație. 12 (Înv; îs) ~ cu limbă de moarte Testament. 13 (Bis; înv; îs) ~ de blestem sau de afurisenie Scrisoare din partea unui arhiereu, prin care una sau mai multe persoane, sub amenințarea anatemei, sunt obligate să mărturisească adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu. 14 (Înv; îs) ~ de lăsăciune Sentință de divorț. 15 (Înv; îs) ~ de voie veghiată Permisiune de a merge undeva și a se întoarce Si: permis de liberă trecere. 16 Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. 17 (Îs) ~ albastră (sau albă, neagră etc.) Publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. 18 (Îe) A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) ~ A vorbi ca un om învățat. 19 (Îae) A vorbi așa cum trebuie, cum se cuvine. 20 (Îae) A face caz de erudiția sa Si: a fi pedant. 21 (Îe) A se pune (cu burta) pe ~ A se apuca (serios) de învățat. 22 (Îs) Om de ~ Cărturar. 23 (Îe) Cum scrie la ~ Așa cum trebuie, cum se cere. 24 (Înv; îs) ~a cântecelor Cântarea cântărilor. 25 (Înv; îs) ~a neamului Genealogie. 26 (Îvp; îs) ~ de școală Manual. 27 (Îs) ~ de bucate Carte (16) care conține rețete de mâncăruri. 28 (Pop; îs) Din ~ Ornament cusut pe ie, nedefinit mai îndeaproape. 29 Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 30 (Fig) Cunoștințe de scriere și citire Si: învățătură. 31 (Fig) Erudiție. 32 (Îe) A nu ști boabă de ~ A nu ști să scrie și să citească. 33 (Îe) A fi tobă de ~ A fi foarte învățat, erudit. 34 (Înv; îs) Sfânta ~ Biblia. 35 Registru. 36 (Finanțe; îs) ~a depunerilor spre fructificare Registru mare în care banca ține evidența deponenților. 37 (Iuz; îs) ~ de gir Cont de gir. 38 (Urmat de prepoziții introduse prin prepoziția „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. 39 (Îs) ~ de muncă Carnet de muncă. 40 Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (~ poștală), ca permis de intrare la bibliotecă (~ de intrare), indicând numele, profesiunea, adresa etc. unei persoane (~ de vizită) etc. 41 (Șîs ~ de joc) Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. 42-43 (Îe) A da cărțile pe față A-și arăta gândurile sau planurile. 44 (Îae) A spune adevărul (după ce mai întâi a încercat să-l ascundă). 45 (Îe) A-(și) juca ultima ~ A face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. 46 (Îe) A juca ~a cea mare A depune toate eforturile și a se avânta, cu toate riscurile, într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. 47 (Îe) A da în cărți A încerca să ghicești viitorul cu ajutorul cărților (41) de joc. 48 (Nob) Stomacul al treilea al rumegătoarelor, a cărui cavitate interioară este îmbrăcată în membrană.

călifar sm [At: DAVIDOGLU, O. 24 / V: cal- / Pl: ~i / E: bg калефар] 1 Specie de păsări migratoare acvatice, înrudite cu rațele și gâștele, cu penele albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna). 2 Specie de păsări migratoare acvatice, înrudite cu rațele și gâștele, cu penele roșii-ruginii (Tadorna ferruginea). 3 (Îs) ~ alb (Casarea cornuta). 4 (Îs) ~ roșu (Casarea rutila). 5 Specie de porumbel domestic, care seamănă la pene cu călifarul, nedefinită mai îndeaproape. 6 (Reg) Lucru bun.

dud¹ sm [At: GOLESCU, P. 147/5 / Pl: duzi / E: tc dut] 1 (Șîc ~-alb, ~-negru) Numele a două specii de arbori cu frunze nedințate și asimetric lobate, cu fructe mici, cărnoase, albe (Murus alba) sau negre-roșietice (Murus nigra), cu gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase Si: (reg) agud, alior, cirici, frag, frăgar, iagod, (îrg) mur² (1). 2 (Reg) Plop¹ (Populus).

conopaie sf [At: DA / Pl: ~păi / E: ucr конопля] (Buc) Oaie cu pete albe, negre, roșii etc.

ADJECTIV Clasă de cuvinte constituind, în limbile cu flexiune, o parte* de vorbire flexibilă* a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea* acestuia în vorbire (adjectiv determinativ), și a cărei caracteristică gramaticală este subordonarea față de substantiv, manifestată prin acord*. • Morfologic, adjectivul se caracterizează, în limbile cu flexiune, prin categoriile de gen, de număr și de caz, impuse prin acordul cu substantivul și manifestate adesea solidar (vezi AMALGAMARE_I; de ex., rom. unei stele luminoase, unde o singură desinență [-e] marchează cele trei categorii), și prin categoria specifică a comparației*, care exprimă gradarea calității, fie în mod absolut, fie prin comparație. Marcarea gradării este diferită de la un grup de limbi la altul, realizându-se sintetic (sau afixal), în cazul latinei sau al germanei (în lat., de ex., adjectivul primește la comparativ* afixele: -ior, pentru mase. și fem., și -ius, pentru neutru; clarior, clarius „mai strălucitor”), sau analitic, cu ajutorul morfemelor mobile* de proveniență adverbială, în cazul limbilor romanice (rom. mai frumos; fr. plus beau; it. più bello). • Sintactic, adjectivul se caracterizează prin acordul cu numele (substantiv și unele pronume) și prin așezarea într-un G(rup) N(ominal), în poziția de atribut* adjectival (o casă frumoasă și nouă), într-un G(rup) V(erbal), în vecinătatea unui verb copulativ, în poziția de nume predicativ*, iar, în structuri derivate*, în poziția de element predicativ suplimentar* (ea este sinceră; o consider sinceră). În gramatica franceză, poziția de atribut este denumită, pentru adjectivele calificative, epitet* (vezi fr. une belle maison), iar pozițiile nume predicativ și element predicativ suplimentar sunt desemnate terminologic prin atribut (vezi fr. elle est sincère; je la considere comme sincère). Semantic, se disting trei clase de adjective, clasificare susținută și de particularități morfosintactice: a) adjective calificative, care exprimă însușiri ale obiectelor, iar, morfosintactic, sunt singurele care permit gradarea și singurele care satisfac atât poziția de atribut, cât și pe cea de nume predicativ (ea este (o studentă) frumoasă și inteligentă / este mai frumoasă și mai inteligentă decât sora ei); b) adjective relaționale, care exprimă o relație între două substantive, iar, morfosintactic, nu cunosc categoria comparației și, în mod normal, nu apar în poziția de nume predicativ (ex. uniformă școlară „de școlar”, magazin sătesc „de la sat”, urs polar „de la pol”, vin românesc „din România”, comportare psihică „privind psihicul” etc.); c) adjective determinative, a căror funcție este fie de actualizare a unui substantiv, apropiindu-se de rolul articolului* (se comportă astfel adjectivele demonstrative*, posesive* și unele nedefinite*), fie de cuantificare, deci de specificare cantitativă a extensiunii* predicatului (unele adjective nedefinite și negative) și care, morfosintactic, se caracterizează prin restricții de topică, până la situații de topică fixă* în raport cu capul* de grup, precum și prin absența categoriei comparației și prin imposibilitatea apariției lor ca nume predicative (vezi acest elev, elevul acesta, unii elevi, fiecare elev, oricare elev, nici un elev, toți elevii). Dată fiind deosebirea semantică, susținută și morfosintactic, unele gramatici propun distingerea terminologică între determinative și adjective sau chiar între determinative, adjective și pseudo-adjective, păstrând termenul adjectiv numai pentru „calificative”, eventual, pentru „calificative” și „relaționale”. În gramatica românească, toate cele trei clase sunt desemnate terminologic prin adjectiv, pe baza trăsăturii sintactice comune a acordului cu substantivul; termenii calificativ / relațional / determinativ se păstrează pentru subspecii semantice de adjectiv. • Ca proveniență, se disting, cu unele diferențe de la o limbă la alta, clase cum sunt: a) adjective propriu-zise, clasă deschisă, care grupează adjective moștenite și împrumutate, precum și adjective create pe teren românesc prin derivare cu sufixe adjectivale (ex. alb, negru; kaki, sincer; auriu, încântător); b) adjective pronominale, clasă închisă de adjective, fiecare având un corespondent pronominal, identic ca formă sau aproape identic. în funcție de corespondența cu un anume tip de pronume, adjectivele pronominale sunt: DEMONSTRATIVE, POSESIVE, NEHOTĂRÂTE, NEGATIVE, RELATIVE, INTEROGATIVE (ex.: acest elev, elevul meu, oricare elev, fiecare elev, nici un elev, care elev); c) adjective participiale, cuprinzând clasa participiilor acordate (în română, participiile se comportă adjectival, cu excepția celor din structura formelor verbale compuse*; ex.: om învățat, pământ moștenit); d) adjective gerunziale, cuprinzând clasa, puțin numeroasă în româna actuală, a gerunziilor acordate (ex.: femeie suferindă); e) adjective provenind din numerale acordate (ex.: puteri înzecite). Adjectivele gerunziale și participiale se comportă ca orice adjectiv calificativ, acceptând combinarea cu morfemele comparației; adjectivele pronominale și cele provenind din numerale nu acceptă gradarea și comparația, includerea lor în clasa adjectivelor realizându-se pe baza acordului cu substantivul. Raportând clasificarea semantică la cea după proveniență, se constată corespondența adjectivelor determinative și a celor pronominale. • Ca parametru tipologic, este relevantă poziția adjectivului calificativ în GN în raport cu capul* (centrul) grupului, în funcție de care se disting: limbi „head first” (cu capul, pe prima poziție și cu adjectivul postpus) și cele „head last” (cu capul, pe ultima poziție, iar adjectivul antepus). Româna aparține limbilor de tip „head first”, caracterizându-se printr-o topică sintactică normală cu adjectivul calificativ postpus (un oraș frumos, o fată inteligentă, o carte nouă). Antepunerea* (vezi INVERSIUNE) reflectă o așezare a componentelor cu rol stilistic, dobândind valoare emfatică sau afectivă (frumosul oraș, iubita mea mamă). G.P.D.

curpen sm [At: DOSOFTEI, PS. 271 / V: ~păn, ~ă sf ~pină sf (Pl: ~e, ~i) ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ns cf alb kurpen] 1 Mlădiță lungă a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. 2 Tulpină a unor plante târâtoare (cum este dovleacul). 3 (Pex) Ramură tânără și flexibilă. 4 (Îe) A se urca în ~i A se urca cu dificultate, cu schimbări multe de direcție, așa cum face curpenul de viță. 5 (Mol) Sfeșnic cu 12 brațe unde se pun lumânările înaintea catapetesmei. 6 (Mun) Numărul nouă în jocul de copii „pietricelele”. 7 (Bot; îc) ~-de-pădure (sau alb, negru) Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule Si: curpeniță (2) (Clematis vitalba). 8 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă din familia ranunculacee Si: curpeniță (1) (Clematis alpina). 9 (Bot; Trs; șîc ~-scurt) Clocoței (Clematis integrifolia). 10 (Bot; îc) ~-de-pădure Luminoasă (Clematis recta). 11 (Bot; îc) ~-alb Caprifoi (Lonicera caprifolium). 12 (Bot; îc) ~-alb, ~-de-munte Caprifoi (Lonicera xylosteum). 13 (Bot; îc) ~-tătăresc Plantă din familia caprifoliacee (Lonicera tartarica). 14 (Bot; îc) ~ină-de-pădure Lăcrămioare (Convallaria majalis). 15 (Bot; șîs ~-alb sau negru) Viță sălbatică (Vitis sylvestris). 16 (Bot; îc) ~-alb Muștar (Sinapis alba). 17 (Reg; îf ~ă) Varietate de oi provenite din încrucișarea țurcanei cu țigaia.

lavandă sf [At: (a. 1811) IORGA, S. D. VIII, 51 / V: (îvp) ~dulă, ~t sm, ~tă, ~ven~, ~vendulă, levand sm, levandulă, levant sm, (înv) levantă, levendru sm, levendulă, levendură, livan sm, liv~, livantă, livanț sm, liven~ / Pl: ~de / E: ngr λαυάνδα, fr lavande, ger Lavendel, bg леванта] 1 (Șîs apă de ~) Parfum extras din levănțică Si: (îvr) levănțică (5). 2 (Bot; îvr) Levănțică (Lavandula angustifolia). 3 Pozitiv intermediar alb-negru, folosit în cinematografie, la contratipare.

mac³ sm [At: CANTEMIR, IST. 153 / Pl: maci, (nob, sn) ~uri / E: bg мак, srb mäk cf mg mäk] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-cultivat, ~-bun,~-involt,~-alb, ~-negru) Plantă din familia papaveraceelor cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare roșie, albă, violetă etc. Si: (reg) somnișor (Papaver semniferum). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-nebun, ~-negru, ~-rău) Plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii {Papaver dubium). 3 (Șîc ~-roșu, ~-de-câmp, ~-iepuresc, ~-sălbatic, ~-puturos) Plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, având la baza petalelor o pată neagră Si: înăcuț, păpădie, (reg) paparoană, paparună, somnișor {Papaver Rhoeas). 4-6 (Șîc ~-galben, ~-de-munte, ~-alpin, ~-pirenaic) Specii de mici plante erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vârful tulpinii, care cresc pe vârfurile munților {Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum). 7 (Îc) ~-roșu-de-grădină Plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). 8 (Pop; îe) Cât un fir (sau un sâmbure, un grăunțe) de ~ Foarte mic. 9 (Îlav) Nici cât un fir de ~ Foarte puțin. 10-1 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 10-11 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 12 (Îc) ~-spinos Gen de papaveracee care cuprinde câteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. 13 Sămânță de mac³. 14 (Bot; reg; îc) ~ul ~cioarei Zămoșiță (Hibiscus trionum). 15 (Bot; reg; îc) ~ul ~cucului Planta Luzula campestris. 16 (Bot; reg; îc) ~-bătut, ~-porcesc, ~-înalt, ~-păsăresc Plante nedefinite mai îndeaproape.

mălin sm [At: BRANDZA, FL. 541 / V: (reg, 3-5, 7) ~ă sf / Pl: ~i / E: drr mălină¹] 1 (Bot; șîc ~-alb, ~-negru) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este utilizată în medicina populară Si: (reg) prun sălbatic (Prunus Padus). 2 (Bot; reg) Vișin-turcesc (Prunus maraleb). 3 (Bot; Trs; Mar; șîc ~-roșu) Liliac (Syringa vulgaris). 4 (Bot; Buc; îc) ~-alb Liliac alb (Syringa vulgaris alba). 5 (Bot; Buc; îc) ~-verde Liliac franțuzesc (Syringa persica). 6 (Bot; reg; șîc ~-negru) Lemn-câinesc (Lygustrum vulgare) 7 (Bot; reg; șîc ~-alb-de-pă-lemn) Sirinderică (Philadelphus coronarius). 8 (Bot; reg; șîc ~-roșu) Verigar (Rhamnus cathartica). 9 (Bot; reg; îae) Crușin (Rhamnus frangula). 10 (Bot; reg) Mesteacăn alb (Betiila alba). 11 (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudacacia). 12 (Bot; reg) Năfurică (Artemisici annua). 13 (Bot; reg) Brad (Abies alba). 14 (Bot; Trs) Pin (Pinus). 15 (Bot; reg) Jneapăn (Juniperus communis). 16 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Arbust cu flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Dentizia crenata). 17 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Tulichină (Daphne mezereum). 18 (Bot; reg; îc) ~-negru Arin-negru (Alrinus ghetinosa). 19 (Bot; reg; îc) ~-roșu Soc (Sambucus nigra). 20 (Sst) Zmeur (Rubus idaeus). 21 (Med; reg; csnp) Erizipel.

negru, neagră [At: CORESI, EV., 447 / Pl: ~ri, ~re / E: ml niger, -gra, -grum] 1 a (D. obiecte, părți ale unor ființe etc.) Care nu reflectă lumina. 2 a (D. obiecte) Care are culoarea cea mai închisă. 3 a (D. obiecte) De culoarea funinginii, a cărbunelui, a penelor corbului. 4 a (D. culori) Ca funinginea, ca penele corbului Si: păcuriu, (reg) muriu. 5 a (Pex; d. culori) Cu cea mai închisă nuanță. 6 a (Îs) Rasă neagră Rasă de oameni cu pielea brună închisă, părul creț și buzele groase, originară din Africa. 7 a (Îs) Pâine neagră Pâine preparată din făină integrală de grâu, secară etc. 8 a (Îs) Pământ ~ Cernoziom. 9 a (Reg; îas) Pârloagă. 10 a (Reg; îs) Drum ~ Drum de căruță, peste câmp. 11 a (Îs) Vin ~ Vin de culoare roșu-închis. 12 a (Îs) Cutie neagră Aparatură protejată, instaurată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului pentru elucidarea cauzelor unui eventual accident. 13 a (Îas) Sistem a cărui structură este necunoscută, dar se știe ce intră în el și ce rezultă din el. 14 a (Îcs) Principiul cutiei negre Renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. 15 a (Îe) Ba e albă, ba e neagră Se spune despre o persoană nehotărâtă. 16 a (Îae) Se spune despre cineva care se contrazice. 17 a (Îe) Nici albă, nici neagră Fără multe ezitări. 18 a (Îae) Dintr-o dată. 19 a (Îae) Nici așa, nici așa. 20 a (Îe) Albă, neagră, asta este Se spune pentru a arăta că un fapt împlinit nu mai poate fi schimbat. 21 a (Îrg; îe) A nu-i zice (sau spune, scrie cuiva) negri ți-s ochii A nu face nici o imputare cuiva. 22 a (Îrg; îae) A nu mustra pe cineva. 23 a (Îrg; îae) A nu supăra cu nimic pe cineva. 24 a (Îrg; îae) A nu lua în seamă pe cineva. 25 a (D. oameni) Care aparține rasei negre (6). 26 a (Pex; d. oameni) Care are pielea brună, de culoare închisă Si: brunet, oacheș. 27 a (Îe) Pe arap, cât de mult îl vei spăla, tot ~ va rămânea Se spune despre lucrurile care nu se pot schimba după voința cuiva. 28 a (D. locuri, ținuturi etc.) Care este locuit de oameni care aparțin rasei negre (6). 29 a (Fig; îs) Continentul ~ Africa. 30 sn Culoare neagră (4). 31 sn (Pop; îs) ~l ochiului Pupilă. 32 sn (Îlav) În ~ sau (îvr) în negre În haine de culoare neagră. 33 sn (Îal) În doliu. 34 sn (Îe) A se îmbrăca în ~ A se îmbrăca în haine negre. 35 sn (Îae) A fi în doliu. 36 sn (Îlav) ~ pe alb Sigur. 37 sn (Îal) În scris. 38 sn (Îe) A face albul ~ A denatura spre rău adevărul despre ceva sau despre cineva. 39 sn (Îae) A dovedi că un lucru este altfel decât în realitate. 40 sn (Îe) A deosebi albul de ~ A deosebi binele de rău. 41 sn (Îlav) Cât e ~ bobului Foarte puțin. 42 sn A i se face (cuiva) ~ (sau, rar, ~-verde) înaintea (sau dinaintea) ochilor A se enerva foarte rău. 43 sn (Îlav) ~-n ~ Negru intens. 44 sn Materie colorantă de culoare neagră (4). 45 sn Vopsea neagră (4). 46 sn (Îs) ~ de fum Pulbere neagră (4) formată din particule fine de carbon, obținută prin arderea parțială a unor hidrocarburi și care are numeroase utilizări în industria cauciucului, a cernelurilor tipografice etc. Si: (pop) chinoroz. 47 sn (Îs) ~ de anilină Colorant de culoare neagră (4) folosit mai ales la vopsirea fibrelor textile. 48 sn (Îs) ~ animal (sau de oase) Cărbune animal. 49 sn (Rar) Rimel. 50 sm Bărbat care aparține rasei negre (6) Si: (rar) negritean. 51 sm (Fam) Persoană plătită de cineva pentru a executa în numele lui, parțial sau total, anumite lucrări grele, neplăcute. 52 sm (Pop) Cal de culoare neagră (4). 53 sm (Îc) ~-moale sau neagră-moale Soi autohton de viță de vie, cu bobul negru-violet, rotund și brumat. 54 sm (Îc) ~-vârtos Soi autohton de viță de vie, cu bobul rotund, negru-violaceu. 55 sf (Îc) neagră-bășicată Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 56 sm (Îc) ~-apătos Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 57 a (Pop; d. albituri, haine etc.; pex, d. oameni) Murdar. 58 sn Murdărie. 59-60 sn (Îlav) (Nici) cât ~ sub unghie (Deloc sau) foarte puțin. 61 sfp (Reg) Rufe murdare, de dat la spălat. 62 a (Îoc luminos) A cărui transparență este întunecată. 63 a Lipsit de lumină. 64 a (Pex) Cufundat în întuneric Si: întunecat, obscur, (înv) negraie (1). 65 a (Îs) Bursă (sau piață) neagră ori, înv, târg ~ Comerț clandestin, în care mărfurile se vând cu preț de speculă. 66 a (Pex; îas) Loc unde se practică bursa sau piața neagră (64). 67 a (Îs) Preț ~ Preț de speculă Si: suprapreț. 68 a (Îlav) La ~ Cu preț de speculă. 69 a (Îs) Listă neagră Listă pe care sunt înscrise numele unor persoane împotriva cărora o organizație, un grup sau un individ urmează a întreprinde represiuni sau alte acte abuzive. 70 a (Mtp; îoc lumea albă; îs) Lumea neagră Lume aflată sub pământ. 71 a Compact. 72 a Des și întunecat. 73 (Fig) sn Întuneric. 74 a (D. oameni) Pământiu la față Si: livid. 75 a (Pex; fig; șîs ~ de supărare sau ~ de supărat) Foarte supărat. 76 a (Fig; d. oameni) Furios. 77 a (Fig) Trist. 78 a (Fig) Apăsător. 79 a (Fig) Deprimant. 80 a (Fig) Greu. 81 a (Îe) A avea sau a-i fl (cuiva) inima neagră A fi foarte trist. 82 a (Îe) A face (cuiva) zile negre A supăra pe cineva foarte tare și frecvent. 83 a Fără noroc. 84 a Care aduce ghinion, nefericire. 85 a (Rar) Mizerabil. 86 a (Îvr; d. oameni) Nefericit. 87 sn (Fig) Întristare. 88 sn (Îe) A vedea (sau a zugrăvi) (toate) în ~ A fi pesimist. 89 a (Pop; fig; d. oameni) Rău la inimă Si: crud, hain. 90 a (Reg; îe) A avea suflet ~ sau a fi ~ la suflet (sau la inimă) ori a fi ~ în cerul-gurii A fi rău, neîndurător. 91 a (Reg; îs) Vântul ~ Vânt de apus, care aduce uscăciune Si: sărăcilă. 92 a (Reg; îs) Tuse neagră Tuse convulsivă. 93 a (Reg; îs) Limbă neagră Limbă încărcată. 94 a (Reg; îs) Bubă neagră Cancer. 95 a (D. oameni) Care comite nelegiuiri Si: criminal, infam. 96 a (D. acțiuni ale oamenilor) Care constituie nelegiuiri. 97 sm (Mtp; îs) Săptămâna negrilor A doua săptămână după Paști, când se credea că cei care mor ajung în iad. 98 sma (Reg) Diavol. 99 a (Fig) Grozav. 100 a (Fig) Cumplit. 101 a (Fig) Rușinos. 102 a (Fig) Dezonorant. 103 a (Îs) Post ~ Post complet, fără mâncare și băutură Si: ajunare. 104 a (Reg; îs) Săptămâna neagră Săptămână dinaintea Paștilor, începând de miercuri. 105 a (Reg; îs) Vineri negre Zile de vineri din timpul anului în care se ține post negru (103). 106 a (Îs) Magie neagră Magie prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase sau pot face rău altor oameni, invocând forțe demonice.

Bianca Prenume feminin modern destul de frecvent astăzi, Bianca este un împrumut pe cale cultă din italiană, unde numele are semnificație clară, întrucît corespunde adj. bianco „alb” (formele masculine Bianco, Bianchi sînt cunoscute nume de familie). Numele de culori, în special alb (→ Alba) și negru sînt foarte frecvente și vechi în onomastica multor popoare, funcția lor inițială fiind aceea de supranume sau poreclă, atribuită ca o aluzie la culoarea pielii sau a părului (la noi, Albu, Negru și numeroase derivate de la acestea sînt frecvente nume de familie). ☐ Engl. Bianca, fr. Blanc, Blanche, germ. Blanka, sp. Blanca, magh. Blanka, Bianka. ☐ Răspîndirea numelui în epoca modernă a fost favorizată probabil și de literatură; Bianca este cunoscut la noi din lirica eminesciană, Blanche din Aventurile ultimului Abencerage, romanul lui Chateaubriand, drama lui V. Hugo Regele petrece.

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

simplu, ~ă a [At: PETROVICI, P. 133/14 / V: (înv) sem~ / Pl: ~li, ~le / E: fr simple] 1 (Îoc compus) Care este format dintr-un singur element sau câteva elemente omogene Si: (înv) prost. 2 Nedivizibil în elemente de natură diferită. 3 (Grm; îs) Timp ~ Formă verbală temporală alcătuită dintr-un singur verb, neînsoțită de un verb auxiliar. 4 (Grm; îs) Perfect ~ Timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 5 (Bot; îs) Floare ~lă Floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. 6 (Bot; îs) Frunză ~lă Frunză alcătuită dintr-un singur limb. 7 (Înv; îs) Număr ~ Număr natural. 8 (Înv; îas) Număr prim. 9 (Îoc impur, amestecat) Care nu conține elemente străine de specificul propriei naturi Si: curat, gol, neamestecat, pur², sec. 10 (D. acțiuni; îoc dublu, triplu, multiplu) Cu o singură funcționalitate. 11 (D. obiecte, unelte, organe ale viețuitoarelor etc.; îoc dublu, triplu, multiplu) Care are în alcătuire un singur element, ce-i asigură o capacitate de funcționare normală sub raport cantitativ. 12-13 s, a (Spt; îoc dublu) (Probă, partidă etc.) la care participarea în competiție este strict individuală. 14 a (D. probe sau partide sportive; îoc dublu) Care are loc între doi adversari individuali. 15 a (D. clădiri, încăperi etc. sau d. obiecte, articole de îmbrăcăminte etc.; îoc complex) Alcătuit din elemente esențiale, comportând puține elemente ajutătoare Si: sobru (6). 16 a (Îoc încărcat) Fără ornamente de prisos Si: neîmpodobit, neîncărcat, neornat, sec, sobru (8), (înv) sadea (1), sadetic. 17-18 av, a (Pex) (În mod) lipsit de strălucire Si: modest. 19 a (D. alimente, mâncăruri gătite etc.) Care sunt ușor preparate pentru a nu pierde vitaminele, gustul natural etc. 20 a (D. meniuri, mese etc.) Alcătuit din feluri puține de mâncare și din mâncare puțină Si: frugal. 21 a (D. modul de exprimare al oamenilor) Care este pe înțelesul tuturor, semănând sau confundându-se cu aspectul vorbit (sau scris) obișnuit Si: (îvr) semplice. 22-23 av, a (D. limbă, stil etc.) (Într-un mod) lipsit de artificialitate Si: natural, neafectat, necăutat. 24 a (D. bunuri materiale, d. articole de îmbrăcăminte etc.) De calitate inferioară. 25 a (D. bunuri materiale, d. articole de îmbrăcăminte etc.) Cu un preț mic Si: ieftin. 26 a Care este fără prea mare valoare Si: modest. 27 a (D. viață, opere etc.) Care se bazează pe mijloace materiale și spirituale reduse Si: limitat, mărginit, modest, redus. 28 a (D. obiecte, stări, procese, acțiuni etc.; îoc complicat) Care are o structură cu puține elemente. 29-30 a, av (D. obiecte, stări, procese, acțiuni etc.; îoc complicat) (Care nu este complicat, putând fi înțeles, rezolvat, manevrat etc.) fără multă dificultate Si: facil (1), lesnicios, nedificil, ușor Vz accesibil, elementar. 31 a (D. clișee fotografice, filme, reproduceri etc.; îoc color, colorat) Care redă imaginea în alb-negru. 32 a (D. oameni) Care are o atitudine sinceră, lipsită de afectare Si: cinstit² (2), deschis² (24), sincer (1), (liv) franc³ (2), leal, loial, (înv) nefățărit, prost, neprefăcut. 33 a (D. oameni) Care se poartă natural Si: degajat² (8), dezinvolt (1), firesc (5), nesilit, normal, obișnuit, spontan, (liv) nonșalant, (înv) prostatic¹ Vz natural, prostesc. 34 a (D. fizionomia, înfățișarea, gestica, manifestările etc. oamenilor) Care arată sinceritate, lipsă de afectare etc. Si: cinstit², deschis² (25), neprefăcut, sincer (3), (liv) franc³ (3), leal, loial, (înv) nefățărit, prost, neafectat, neartificial. 35 a (D. fizionomia, înfățișarea, gestica, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă naturalețe Si: degajat² (10), dezinvolt (2), firesc, nesilit, nestudiat, normal, obișnuit, spontan (5), (liv) nonșalant, (înv) prostatic¹. 36 a (D. oameni) Lipsit de cultură, de știință de carte Si: ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvățat, neștiutor, prost, (liv) agramat, ignar, (înv) neabețedat, neștiut². 37 a (D. oameni) Lipsit de rafinament Si: bădăran, nerafinat, necioplit, (rar) prost. 38 a (D. oameni) De origine socială modestă. 39 a (Așezat înaintea numelui) Care nu înseamnă nimic mai mult decât... Si: (pop) sadea, curat. 40 a (Fam; îe) (A fi) ~ ca bună ziua (A fi) foarte simplu. 41 a (Fam; îs) ~ muritor Om obișnuit.

sticlete sm [At: J. CIHAC, I. N. 88/15 / V: stâcletă sf, stâclez^[1], stâglițu, stec~, ~leț, ~igheliță, ~ighiliță sf, stiglăț, stigle~, ~igleț, ~igliaci, ~iglieci, ~iglinț, ~igliță, ~inghiliță sf, știclieț, știgleț, știglici, știglinț, știgliț, știgliță sf, tegheliță sf, tigleț, tingheliță sf, tinghiliță sf / Pl: ~eți / E: scr steglić, bg стигник] 1 (Reg; șîs ~ de scai) Mică pasăre cântătoare sedentară, din familia fringolidelor, viu colorată cu roșu, negru, alb și galben Si: (reg) domnișooară (8), domnișor (7), logăcel, logociță, logodiță, lugăcel, oiță, scai¹, scaiete, scăiecior, scăier, scăișor, spinărel, sticlețel (5), tiglișor, turculeț, vărguță, ciuș-de-ghimpe, pasăre-de-scai, pasăre-domnească, pasărea-scaiului (Carduelis carduelis). 2 (Pop; îe) A avea (sau a fi cu) ~eți în (sau la) cap sau a-i cânta (cuiva) ~eții (în cap) A avea idei extravagante, bizare Si: a fi nebun, a avea gărgăuni. 3 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~eții din cap A face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, bizare. 4 (Reg; îe) A-și pune colivia cu ~eți pe cap A se căsători (2). 5 (Reg) Scatiu (1) (Carduelis spinus). 6 (Reg) Țiclean (Sitto europea caesia). 7 (Iht; reg) Regina-peștilor (Eunomontis gibosus). 8 (Arg) Sergent (6). 9 (Arg) Vânătaie la ochi, provenită din bătaie.

MĂRCUȘ, -Ă adj. (Popular, despre oi) Alb cu botul negru sau fumuriu, b u c ă l a i (DDRF, TDRG, ȘĂINEANU, D. U., H IV 146, CHEST. V 76/55) ; cu botul pestriț (H V 223, com. din TURNU MĂGURELE, CHEST. V 75/32, 86, 91). [Berbecul] poate fi: alb, negru, mărcuș. H IV 270. Oile sînt: . . . mărcușe cu picuri roșii sau negre pe bot. ib. XI 5. - Pl.: mărcuși, -șe. - Și: (regional) mărchíș, -ă adj. CHEST. V 75/15. – Din scr. mrkuša „iapă brună”.

!alba-neagra (joc de noroc) (desp. -nea-gra) s. f. art.

+alb-negru² (desp. -ne-gru) s. n., art. alb-negrul (filme în alb-negru, epoca alb-negrului)

alb-negru¹ (desp. -ne-gru) adj. invar. (televizoare ~)

Honest Iago! (engl. „Cinstite Iago!”) – Sînt cuvintele pe care le spune Othello (act. III, sc. 5), atunci cînd credea în sinceritatea acestui slujitor al său. Or se știe că Iago este prototipul omului perfid, necinstit. Prin antifrază (adică prin procedeul de a folosi o vorbă sau o frază în înțelesul ei contrar, spunînd de pildă pentru „negru” – alb ca un arap) se aplică în ironie aceste cuvinte shakespeariene acelor intriganți nerușinați care, cu aerul de a-ți fi prieteni și a voi să te îndatoreze, îți înșală buna-credință. LIT.

MOROJÁN, -Ă adj. (Regional) Fumuriu, brumăriu. S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai morojini. DELAVRANCEA, S. 57. Coloarea lînei este albă, neagră, moroj( g)jană (fumurie). h iii 68. 4 (Substantivat, f.) Rasă di lîna de culoare fumurie (Cuca-Galați). Cf. H III 96. Numele ce le dau oilor sînt: țurcane. . . morojane. ib. ♦ (Substantivat ; prin Banat) Epitet dat unui om bătrîn. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 140. Ești o morojînă de om. id. ib. – Pl.: morojani. – Și: morojín, -ă, morojgan, -ă adj. – Etimologia necunoscută.

❍ȚOLIC (pl. -ice) sn. dim. ȚOL², ȚOALĂ: țoalele și ~ele sînt țesute din lînă... și sînt vărgate cu negru, alb... și cu alte culori (PĂC.)

pingălí, pingălesc, (pingălui), v.t.r. (reg.) 1. A (se) vopsi. 2. A (se) mâzgăli. 3. A se găti, a se dichisi: „Pleacă-te și-o rujă-ț' ie, / Cu ie te pingăluie” (Bilțiu, 2006: 162). 4. A (se) fotografia (în Maram. din dreapta Tisei). ■ În perioada interbelică, fotografiile erau alb-negru și erau retușate (pingălite) manual, în laborator, de către fotograf, cu creioane colorate și vopsele. – Din magh. pingál(ni) (Candrea, după DER; MDA).

MURG², -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre părul sau culoarea cailor; p. ext. despre cai) Roșcat (închis) sau negru (roșcat), (regional) m u r g i u; (regional) cenușiu, pestriț. O sanie cu doi cai, unul albu și unul murgu. NECULCE, L. 80. La culoarea murgă, perii de pe corp sînt roșii cărămizii, pe cînd cei de pe cap, coamă, coadă și partea de jos a picioarelor sînt negri. ENC. VET. 151. Un singur cal murg trage după el un dric. SAHIA, U.R.S.S. 61. Culorile calului sînt: murg (roșu ca vișina coaptă) . . . PRIBEAGUL, P. R. 69. Tuși a doua oară, adunînd hățurile celor doi căluți murgi în palmele-i aspre. SADOVEANU, O. XIV, 42, cf. IX, 442. Se ivise o brișcă țărănească trasă de doi cai murgi. CAMIL PETRESCU, O. III, 10. Voinic Pe cal murg. POP., ap. GCR II, 295. Aduci plăghii și butuci, Și căpestre de cai murgi. ALECSANDRI, P. P. 291. Calul este de culoare roșu (murg), roib, galben. H II 79, cf. I 6, II 3, 49, 116, 142. Dacă e roșu, îi zice murg. ib. IV 132, cf. XII 25. Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi. TEODORESCU, P. P. 179. Vine Ghiță tinerel, P-un cal murg și bididel. ȘEZ. I, 183. Calul e alb, negru sau murg. ib. 267. Cînd părul unui cal e negru, se zice că-i murg. Com. MARIAN. Cal mîrc. Com. din ORAVIȚA, cf. ALR I 1 491, ALRM SN I h 177, 178, A III 3, 18, V 14. ◊ (Despre părul altor animale, despre penele păsărilor sau despre alte animale sau păsări) Și voi împărți de acolo toată oaia murgă îndru miei. BIBLIA (1688), 22¹/50. [O grămadă de cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III, 42. Vacilor le zic. . . murgi. H II 203, cf. 49, 79, 87, 131, 252. Cucuie cu pene murgi, Vara ghii, vara te duci. ARH. FOLK. I, 165. Scroafă murgă. ALR I 1 491/308. ♦ P. g e n e r. Care are o culoare închisă. Pămînt negru, murg, sau de grădină. ECONOMIA, 6/18. Ovăzul. . . e de trei fealiuri: alb, galben și cam murg. ib. 35/9. Toamna . . . Trece Peste brazda murgă, rece. ALECSANDRI, POEZII, 261. Mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc. ODOBESCU, S. III, 195. Pîne grumbă sau murgă. FRÎNCU-CANDREA, M. 100, cf. MÎNDRESCU, L. P. 94. Mîndro, cu ochii cei murgi. DOINE, 222. ◊ (Regional) Pere murgi = varietate de pere făinoase, de culoare vînătă, cu miezul roșu, cu gust acrișor. Cf. ȘEZ. V, 68. Pere. . . murgi sau prăsade de iarnă. PĂCALĂ, M. R. 279. Pere murji . . ., roșii numai pe o parte. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. ♦ S p e c. (Prin Ban. și vestul Transilv.; despre oameni) Cu pielea, tenul de culoare închisă. V. b r u n e t, o a c h e ș. Om murg. ALR I 1491/1, cf. 1 491/80. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă (v. m u r g² 1); p. g e n e r. cal (tînăr). De pe murg ușor să pogoară îndată. BUDAI-DELEANU, T. V. 100. Sania-mi cea mică, murgul mieu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. ALECSANDRI, O. 98, cf. 212. Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I, 92. Zboară, murgule, cu mine ! Zboară, că să zbor îmi vine ! COȘBUC, P. I, 131. Călare, rece, solemn, înfipt pe murgul său ca în poveste. D. ZAMFIRESCU, R. 256. La căsuța văruită, Murgul din copită bate. CERNA, P. 138. Trece-n sus, pe plai in sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51, cf. id. V. 93. Voinicul încalecă pe murg. SADOVEANU, O. I, 177, cf. XVII, 175, id. N. F. 170. Găman își ducea murgul pintenog de dirlogi, ținut cu o mînă. CAMIL PETRESCU, O. I, 21. Pegasul meu e murgul românesc. BENIUC, V. 72. Mîna pe dînsa punea Și pe murg mi-o azvîrlea. POP., ap. GCR II, 296, cf. 311. Murg voinic și pintenog, Care paște busuioc. ALECSANDRI, P. P. 49, cf. 62, 76. Și el mi-a plecat Pe murgul călare, Cu durda-n spinare. TEODRESCU, P. P. 490, cf. 351, 582. Cîndu-i colea cătră seară, Badea murgul și-l înșală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 286, cf. 232. Macar roade, murge, piatră, Ibovnica să mă vadă. SEVASTOS, C. 99. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. Uite plopu rătezat, Unde sta murgu legat, Nebăut și nemîncat. VÎRCOL, V. 51. Cî doar ar măi da frundza Sî pun șaua pi murga, Sî trec apa Mulduva. VASILIU, C. 61. Eu, mîndrucă, te-aș lua, Da murgu-i fătat de joi Și nu duce cîte doi. BÎRLEA, B. 47. Năgru ca on murg. ALR I 1 491/109. Murgă sură. ib. 1 491/355. ◊ E x p r. Paște, murgule, iarba verde, se spune, în glumă, pentru a indica așteptarea zadarnică, lipsa de speranță în ce privește realizarea unui lucru. Cf. ZANNE, P. I, 557. (Cu parafrazarea expresiei) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. Să trăiești, murgule, să paști iarbă verde. NEGRUZZI, S. I, 248. Te fac cucoană și te duc la Ieși. . . – Așteaptă, murgule, să paști iarbă. ALECSANDRI, T. 632. Trăiește, murgo, c-o să-ți dau iarbă verde. ZANNE, P. I, 556. A intrat murga în sat = s-a înserat, id. ib. 50. ◊ C o m p u s: (regional; în superstiții) murgu-dă-cu-sară = ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui; (regional) mînzu-dă-cu-sară. Cf. COMAN, GL. ♦ P. e x t. Bou sau vacă de culoare murgă (v. m u r g² 1). Com. MARIAN. Rage murga în cetate, N-au venit vacile toate Și vițeii jumătate (Clopotul). GOROVEI, C. 87. – Pl.: murgi. – Voc. neart. m. și: (regional) murge. Cf. alb. m u r g.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

BIVOL, bivoli, s. m. Vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarnele inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ.

BRUMĂRIU, -IE, brumării, adj. 1. De culoarea brumei (1), alb-cenușiu, brumat. 2. (În sintagmele) Prune brumării = soi de prune acoperite cu brumă (3). Oaie brumărie = varietate de oaie cu lâna pestriță, albă și neagră. ♦ Care aparține acestor oi sau pielicelelor acestor oi. Căciulă brumărie. – Brumă + suf. -ăriu.

CENUȘIU, -IE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DAMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. Femeie cu moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcații, în care se sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

GRIV, -Ă, grivi, -e, adj. (Pop.; despre câini, păsări etc.) Pătat cu alb și negru; pestriț, grivei. ♦ (Substantivat) Câine sau cățea cu blana de culoare pestriță. ◊ Expr. (E) departe griva de iepure, se spune cuiva care se află departe de adevăr. – Din bg. griv.

KIȘ-MIȘ s. n. Soi de viță de vie originar din Asia, cu ciorchini răsfirați și boabe alungite, albe sau negre, fără semințe, folosit la producerea stafidelor. – Cuv. rus.

NĂVODAR, năvodari, s. m. 1. Pescar cu năvodul. 2. Lucrător (în industria textilă) care face sfori, frânghii, plase de pescuit etc. 3. Pasăre de baltă cu pene negre și albe, cu picioare lungi și cu ciocul încovoiat în sus (Recurvirostra avosetta). – Năvod + suf. -ar.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PESTRIȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. ◊ Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) Prefăcut, ipocrit, viclean, fals; răutăcios. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau cu mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit – Din sl. pĩstrĩ.

PORTO² s. n. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. – Din fr. porto.

ȘAH, (1) șahi, s. m., (2) șahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzător titlului de împărat; persoană care are acest titlu; șahinșah. 2. S. n. Joc de origine orientală care se dispută între două persoane, pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele, alternativ albe și negre, cu 32 de piese, mișcate după anumite reguli, scopul final fiind câștigarea regelui adversarului; p. ext. tabla și piesele care servesc la joc; șatrange. ♦ Situație în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre părți este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecție) cuvânt însoțind mișcarea care creează această situație. ◊ Expr. A da șah = a pune în pericol regele adversarului. A ține (pe cineva) în șah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ține pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. șah. Cf. germ. Schach.

VIRDARE, virdări, s. f. Specie de ciocănitoare, cu penele verzi împestrițate cu roșu, galben, negru și alb (Picus viridis). [Var.: verdare s. f.] – Et. nec.

CORNACI¹, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn¹ + suf. -aci.

FETESC, -EASCĂ, fetești, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care aparține fetei, privitor la fată. 2. S. f. Numele a două soiuri autohtone de viță de vie, care produc vinuri de calitate superioară; p. ext. vin produs din strugurii acestor două soiuri de viță de vie. Fetească albă. Fetească neagră. – Fată + suf. -esc.

ZORIL s. m. Animal carnivor din Africa, asemănător cu nevăstuica, cu blana neagră și albă, foarte căutată. (din fr. zorille < sp.-amer. zorrillo < sp. zorra = vulpe) [et. și TLF, DRAE]

LEȘESC, -EASCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș² + suf. -esc.

COLORAT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decît cea albă sau neagră); care are mai mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.

DRAVIDIAN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (de rasă intermediară între negri și albi) care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor(l), privitor la dravidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

CODĂLBIȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță.

COLORAT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.

DEREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres.

CRĂCANĂ, crăcane, s. f. I. 1. Cracă ramificată în formă de V; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac². 2. Prăjină provenită dintr-o ramură de copac bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcan s. n.] – Cracă + suf. -ană.

ALPACA² ~le f. 1) Mamifer rumegător din America de Sud, cu lână lungă și fină, de culoare albă sau neagră. 2) Stofă din lâna acestui animal. [Art. alpacaua; G.-D. alpacalei] /<fr. alpaca, alpaga

BIVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, având părul aspru, de culoare neagră (sau albă), și coarnele inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă și greoaie. /<sl. byvolu

CRĂCANĂ² ~e f. 1) Varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ană

DAMĂ ~e f. 1) înv. Femeie (de obicei de la oraș) aparținând păturilor privilegiate; cucoană. * De ~ femeiesc; pentru femei. 2) Parteneră de dans. 3) peior. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. 4) (la jocul de cărți) Carte pe care este înfățișată figura unei femei. ~ de pică. 5) (la jocul de șah) Piesă centrală ca importanță (a doua după rege); regină. ◊ Joc de ~e joc cu fise speciale albe și negre desfășurat pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. /<fr. dame, it. dama

DRAVIDIAN ~ană (~eni, ~ene) m. și f. Persoană de rasă intermediară (între negri și albi) care trăiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan. [Sil. -di-an] /<fr. dravidien

GRIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre câini, păsări) Care este pătat cu alb și negru. /<bulg. griv

LEBĂDĂ ~ede f. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu gât lung, arcuit și cu penaj alb sau negru. ◊ Gât de ~ a) gât lung și grațios; b) conformație defectuoasă a gâtului. Cântecul ~edei ultima operă de valoare a unui autor ilustru. 2) art. Constelație din emisfera nordică. [G.-D. lebedei] /<sl. lebedi

METIS ~și m. 1) Persoană care provine din căsătoria a doi indivizi de rase diferite (de obicei dintre albi și negri). 2) Organism (animal sau vegetal) provenit din încrucișarea a două specii diferite; corcitură; hibrid; bastard. /<fr. métis

ONIX n. 1) Mineral care prezintă o alternare de straturi, negre și albe sau albe și roșii, întrebuințat la confecționarea obiectelor decorative. 2) Piatră semiprețioasă confecționată din acest mineral. [Acc. și onix] /<fr. onyx

SUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoare intermediară între alb și negru; de culoarea cenușii; cenușiu; gri. Costum ~. Pasăre ~ă. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre păr) Care este încărunțit; cărunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în păr; cărunt. /<bulg., sb. sur

ȘORCOV ~i m. reg. Pom cu fructe comestibile dulci, de culoare neagră sau albă, ale cărui frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud; dud. /Orig. nec.

GO s. n. Joc, de origine chineză, pe o tablă caroiată prin 19 linii orizontale și 19 verticale, formând 361 de puncte de intersecție, cu 180 de pietre albe și 181 negre de formă identică, asemănător șahului. (cf. fr., engl. go)

BILĂ² s.f. Sferă de lemn, de sticlă, de metal etc. cu care se joacă popice, biliard, care se folosește la rulmenți etc. ♦ (Cu complinirea: albă, roșie, neagră etc.) Notă care se dădea în trecut la unele facultăți. [< fr. bille].

chit², chituri, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.

alb (albă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

DAMĂ s.f. I. (Rar) 1. Doamnă, cucoană. ◊ De damă = femeiesc. 2. Femeie de moravuri ușoare, prostituată. II. 1. Carte de joc pe care este desenată figura unei femei. 2. Regină (la jocul de șah). 3. (La pl.) Joc practicat pe o tablă ca cea de șah și la care se folosesc pioni sau discuri albe și negre. III. Scobitură în copastia unei ambarcații, în care se sprijină manșonul ramei. [< fr. dame, it. dama].

percet, perceată, adj. (reg.; despre oi) bălțată (cu pete albe sau negre).

pietroică (pietroaică), pietroici (pietroaice), s.f. (reg.) specie de păsări cu aripile și spatele negre și cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroică neagră) sau pasăre de mărime mijlocie, cenușie pe spate și cu o pată albă pe frunte, care trăiește prin locuri stâncoase și nisipoase (pietrar sur, pietroică sură).

șofrac, șofraci, s.m. (reg.) 1. sfredeluș, pitulice. 2. pasăre cu penele multicolore, cu pene albe și negre în coadă; codălbiță.

șofranciog, șofranciogi, s.m. (reg.) pasăre cu penele multicolore și cu pene albe și negre în coadă; codălbiță, șofrană, șofrac, șofrăcuț.

ȘAH s.n. 1. Joc de origine orientală care se joacă pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele albe și negre cu ajutorul a 32 de piese de valoare diferită. 2. Mișcare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. ♦ A ține (pe cineva) în șah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui: (fig.) a ține pe cineva sub presiune. 3. Totalitatea pieselor cu care se joacă șah (1). [Pl. -huri. / < germ. Schach].

damă (dame), s. f. – 1. Doamnă, cucoană. – 2. Femeie stricată. – 3. Regină, la cărțile de joc. – 4. Joc cu puluri albe și negre care se mută pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameză, s. f. (femeie stricată), ca amure(a)ză; damicelă, s. f. (fam., domnișoară), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoană care frecventează bordelurile); madamă, s. f. (dădacă străină; femeie de serviciu în baruri și hoteluri; femeie de condiție inferioară), din fr. madame (nu trebuie să se confunde cu madam, formulă de adresare care se dă uneori în conversație, și care nu are nuanță depreciativă). Se știe că, după Corominas, I, 378, sensul 4 al lui damă provine, în realitate de la numele Damasco.

dereș (dereșe), adj. – (Cal) cu părul roșu, amestecat cu alb și negru, murg. Mag. deres „brumat”, în parte prin intermediul pol. deresz (Cihac, II, 495; Tiktin; Candrea; Ruffini 98).

dud (-uzi), s. m. – Arbore cu fructe mici, cărnoase, albe sau negre (Morus alba, Morus nigra). – Mr. dudă, megl. dud. Tc. dud, dut, per. tud (Miklosich, Türk. El., I, 287; Roesler 591; Șăineanu, II, 161; Lokotsch 2118; Berneker 233), cf. alb., sb. dud. – Der. dudă, s. f. (fruct de dud); dudău, s. m. (buruieni bălării), cf. mag. dudva (după Cihac, II, 496 și Löwe 30, rom. provine din mag.), it. duda (Battisti, II, 1399).

BILĂ² s. f. 1. sferă de lemn, sticlă, metal etc. pentru popice, biliard, rulmenți etc. 2. (albă, roșie, neagră etc.) notă care se dădea în trecut la unele facultăți. 3. (fam.) cap. 4. stâlp de lemn, rotund, în construcții. (< fr. bille)

BURNUZ s. n. manta de lână (albă sau neagră) cu glugă, la arabi. (< fr. burnous)

DAMĂ s. f. I. 1. doamnă, cucoană. ♦ de ~ = femeiesc. 2. femeie de moravuri ușoare, prostituată. II. 1. carte de joc pe care este desenată figura unei femei. 2. (la jocul de șah) regină. 3. (pl.) joc practicat pe o tablă ca cea de șah cu pioni sau discuri albe și negre. III. scobitură în copastia unei ambarcații, în care se sprijină manșonul ramei. (< fr. dame, it. dama)

ȘAH s. n. 1. joc între doi jucători cu ajutorul a 32 de piese mișcate după anumite reguli pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele albe și negre; (p. ext.) tabla și piesele folosite. 2. mișcare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. ♦ a ține (pe cineva) în ~ = a) a limita jocul adversarului la apărarea regelui; b) (fig.) a ține pe cineva sub presiune. (< germ. Schach)

TANTAL² s. m. pasăre înrudită cu barza, având penajul alb și negru, în America, Africa și Asia. (< fr. tantale, lat. tantalus)

VARI s. m. cel mai mare dintre lemurieni, cu blană deasă, negru cu alb, în pădurile din nord-estul Madagascarului. (< fr. vari)

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sînt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.

ALB², -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strînge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. ♦ Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hîrtie (sau coală) albă = hîrtie (sau coală) nescrisă. Rînd alb = spațiu nescris între două rînduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Cînd s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe. – Lat. albus.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.