pingălí, pingălesc, (pingălui), v.t.r. (reg.) 1. A (se) vopsi. 2. A (se) mâzgăli. 3. A se găti, a se dichisi: „Pleacă-te și-o rujă-ț' ie, / Cu ie te pingăluie” (Bilțiu, 2006: 162). 4. A (se) fotografia (în Maram. din dreapta Tisei). ■ În perioada interbelică, fotografiile erau alb-negru și erau retușate (pingălite) manual, în laborator, de către fotograf, cu creioane colorate și vopsele. – Din magh. pingál(ni) (Candrea, după DER; MDA).