Definiția cu ID-ul 911544:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). Clip, înainte de a înmuia condeml, își răsuci colțurile mustății, parcă răsucea de cozi două vrăbii. CAMILAR, TEM. 176. De două ori luase condeiul în mînă să-i scrie lui Neagu, dar n-avea curajul să înceapă. BART, 233. Scîrțîirea de condeie dădea farmec astei liniști. EMINESCU, O. I 141. Îndată am găsit caiete, condeie. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. Sprîncenele trase ca din condei. DELAVRANCEA, S. 9. A trage condeiul = a încărca la socoteală, a profita prin înșelăciune sau minciună. Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul, CARAGIALE, O. I 103. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ (Învechit, adesea urmat de determinări explicative) Nume dat la diferite instrumente cu care se scrie: bețișor de piatră cu care se scrie pe o placă de ardezie, pană de gîscă, cretă de scris. Și-a cumpărat o tăbliță, un condei, un burete. STANCU, D. 446. Condicarul... citea jălbile, întingînd din vreme în vreme condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu. GHICA, S. 7. Chemînd un băiet ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. NEGRUZZI, S. I 5. 2. Fig. Scris, scriere; fel, mod de a scrie ca publicist, îndemînare în scris. Ceea ce spusese despre Bărăganul, nostru condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcii. ODOBESCU, S. III 159. Om al condeiului (sau de condei) = publicist, scriitor. ◊ Expr. A o aduce din condei sau a învîrti condeiul = a vorbi sau a scrie cu meșteșug și finețe; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură a frazei (vorbite sau scrise). Dumneavoastră învîrtiți condeiul și, cînd vreți, știți a face din alb negru și din negru alb. CREANGĂ, A. 163. 3. Fig. Socoteală. Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei; stăi să-ți spui. CARAGIALE, O. I 93.