suită sf [At: AR (1829), 35 1/45 / V: (îvr) sfi~, svi~ / Pl: ~te / E: fr suite cf rs свнта] 1 Ansamblu de persoane înrudite, apropiate sau (imediat) subordonate care însoțesc, într-o călătorie, la o solemnitate etc., un suveran, un mare demnitar, pe cineva important sau celebru, în semn de omagiu, de prețuire etc., pentru a-i asigura serviciile, paza etc. Vz: escortă. 2 (Pex) Alai (1). 3 (Cu sens temporal) Înlănțuire de evenimente, de fapte, de idei etc. care se succed. 4 (Pex) Șir . 5 (Pgn) Continuitate. 6 (Pex) Urmare. 7 (Rar; cu sens spațial) Șir. 8 Compoziție muzicală (ciclică) alcătuită dintr-un grup de piese instrumentale (dansante) scrise în aceeași tonalitate, dar constrastante prin caracter și mișcare. 9 Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 10 (Îs) ~ coregrafică (sau de dansuri) Ciclu de piese muzicale dansante diferite (cu caracter popular). 11 Dans sau spectacol realizat pe baza unei suite (10).

INTERES ~e n. 1) Ceea ce este important (pentru cineva); ceea ce convine (cuiva). ◊ De ~ general (sau public) de importanță socială. 2) Preocupare de a obține un avantaj personal, ceva necesar. ◊ A-și face ~ele a-și rezolva chestiunile personale. ~ul poartă fesul interesul personal servește drept stimulent pentru efectuarea unor acțiuni. 3) Manifestare a unei atenții (favorabile) față de cineva sau ceva. /<it. interesse, germ. Interesse

IMPORTANT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, însemnat. Titu Herdelea avea de scris un articol important pentru Drapelul. REBREANU, R. I 243. Să vii disară la mine, c-am să-ți vorbesc ceva important. ALECSANDRI, T. 1386. Obiectul cel mai important în studiul economic și statistic al unei țări este populațiunea. I. IONESCU, D. 65. ♦ (Mai ales despre persoane) De vază, ilustru, remarcabil, marcant. Întîia oară o trata cineva ca pe o domnișoară în toată puterea cuvîntului. Ba încă un cineva atît de important. C. PETRESCU, C. V. 14. ♦ (Ironic) Care se crede om de seamă, care își ia un aer solemn, grav. Dintr-o ogradă le ieși în cale, grăbit și important, un om. REBREANU, R. I 161.

conferi vt [At: (a. 1872) URICARIUL X, 366 / V: ~ra / E: fr conférer] 1 A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2 A discuta cu cineva o chestiune importantă.

gătit¹ sn [At: ȘINCAI, HR. I, 144/25 / Pl: ~uri / E: găti] 1 (Rar) Pregătire fizică sau morală pentru întreprinderea unei acțiuni, a unei călătorii, a unei lupte, a unui eveniment important din viața cuiva etc. 2 Preparare a mâncării. 3 Împodobire. 4 (Înv; ccr) Găteală (6). 5 (Pop; rar) Terminare a proviziilor.

preț sn [At: COD. VOR. 6/29 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml pretium] 1 Expresie bănească a valorii unei mărfi. 2 Sumă de bani care se cere sau care se plătește pentru o marfă. 3 Expresie bănească a valorii unui bun. 4 (Spc) Tarif. 5 (Spc) Contravaloare. 6 (Spc) Cost. 7-8 (Îljv) Fără (de) ~ (Care se vinde) mult sub valoarea reală Si: ieftin. 9-10 (Îal) (Care este) imposibil de evaluat în bani Si: neprețuit, valoros. 11-12 (Îrg; îljv) Cu (sau de) (mare, înv, mult) ~ (Care este) foarte valoros, sub aspect material. 13 (Îlav) Cu orice ~ În orice condiții Si: neapărat. 14 (Îlav) Cu nici un ~ În nici un caz Si: deloc. 15 (Pop; îs) ~ de..., (reg) ~ la... (Reprezentând) contravaloarea a... 16 (Îas) Valorând... 17 (Îas) Aproximativ... 18 (Urmat de determinări temporale; îs) ~ ca la..., ~ ca de... Un interval de timp de circa... 19 (Pop; urmat de determinări spațiale) ~ ca la... Aproximativ... 20 (Îe) A pune ~ pe (sau, rar, la) ceva (sau cineva) A considera că ceva sau cineva este foarte important sau necesar. 21 (Îae) A ține mult la ceva sau la cineva. 22 (D. mărfuri, bunuri materiale; îe) A avea (un) ~ A se vinde bine, cu preț ridicat. 23 (Îae) A valora mult, sub aspect material. 24 (Îe) A ajunge la ~ A fi căutat, apreciat. 25 (Îe) A se învoi (sau, reg, a veni) la (sau din) ~ sau (reg) a se ajunge din ~ ori (înv) a rupe ~ul A încheia o tranzacție comercială, înțelegându-se asupra sumei de plată. 26 (Îe) A ține la ~, (înv) a se ține greu la ~ A nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. 27 (Înv; îs) ~ de sânge Pedeapsă cu moartea. 28 (Înv; îs) ~ul sângelui Legea talionului. 29 (Ccr) Bucată de hârtie, de carton, de lemn etc. pe care este indicat costul unei mărfi. 30 (Ccr) Cifră care indică valoarea în bani a unei mărfi. 31 Sumă încasată dintr-o vânzare. 32 (Îvp) Plată¹ (1). 33 (Pex) Recompensă. 34 (Îlp) Cu ~ul... În schimbul unei contravalori materiale. 35 (Fig; îal) Cu sacrificiul... 36 (Fig; îalp) Cu efortul... 37 (Rar) Sacrificiu. 38 (Înv) Echivalent pentru o sumă de bani. 39 (Îlav) În ~ Drept compensație a unei datorii. 40 (Îvr) Cheltuială. 41 (Îvr) Mită (1). 42 Valoare. 43 Importanță. 44 Însemnătate. 45 Semnificație. 46 (Îla) Fără (de) ~ Care este foarte important. 47 (Îvr; îla) Pre ~ De mare însemnătate. 48 (Rar; ccr) Ceea ce are valoare. 49 (Mat; înv) Valoare. 50 (Muz; îvr) Valoare a notelor muzicale. 51 (Îvr) Conținut. 52 (Îvr) Cuprins.

vodă s.m. (ist.) Titlu dat în trecut domnilor țărilor românești, adăugat de obicei după numele lor; domn, domnitor. ♦ Persoană care deținea acest titlu. Vodă și Doamna... trebuie să se oprească douăzeci și cinci de minute în gara din marginea orășelului (CAR.). ◊ Expr. (fam.) Vodă da (sau vrea) (și sau iar, dar) Hîncu ba, se spune despre cineva mai puțin important care se împotrivește voinței unei persoane de rang superior. (A se plimba sau a umbla) ca vodă prin (ori în) lobodă = (a umbla) fără grijă, dîndu-și importanță. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni. A mînca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. ♦ Ext. Principe, rege. • /<slav. [воѥ]вода.

SEAMĂ f. I. 1) Fapt divers; chestiune. * Dare de ~ raport de activitate. 2) Mod de desfășurare a unei acțiuni; rânduială. ◊ A ști ~a la ceva a cunoaște rostul unui lucru; a ști meșteșugul. 3) Cantitate nedeterminată. O ~ de cuvinte. ◊ Peste ~ peste măsură. Fără număr și fără ~ în număr extrem de mare; foarte mult. De la o ~ de vreme de la un timp încoace. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă o observație sau o constatare): De bună ~ fără doar și poate; desigur. Mai cu ~ în special; îndeosebi. A-și da ~a a) a se dumiri într-o chestiune; b) a fi conștient de ceva. A-și lua de ~ a se răzgândi. A lua ~a a) a observa; a remarca; b) a fi atent; c) a supraveghea. 2) (exprimă ideea de atenție sau de grijă): A băga de ~ a) a fi foarte atent; a fi precaut; b) a observa. Băgare de ~ atenție. A lua (sau a băga) în ~ (pe cineva) a da (a acorda) atenție (cuiva). A ține ~a (de cineva sau de ceva) a lua în considerație; a avea în vedere. A lăsa pe (sau în) ~a cuiva a lăsa pe cineva sau ceva în grija sau supravegherea cuiva. A lua ~ (de cineva sau de ceva) a) a supraveghea (pe cineva sau ceva); b) a avea grijă (de cineva sau ceva). A lua (pe cineva) pe ~a sa a ocroti (pe cineva); a lua (pe cineva) pe răspunderea sa. Pe ~a cuiva a) asupra cuiva; b) pe contul cuiva. 3) (exprimă ideea de însemnătate, importanță, valoare): De ~ însemnat; valoros; important. De-o ~ cu cineva (sau de ~a cuiva) a) de aceeași vârstă cu cineva; b) în aceeași situație cu cineva; la fel cu cineva. 4) (exprimă ideea de moarte): A-i face cuiva ~a a ucide pe cineva. /<ung. szám

CAZ s. n. I. 1. împrejurare, situație, circumstanță. ♦ ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința. ♦ a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva. 2. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară. II. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. (< lat. casus, fr. cas)

tare (-e), adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzație intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care știe mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența sl. jak „astfel” și „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s. f. (forță, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forțe; rezistență; soliditate; înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s. f. (fortificație); tărire, s. f. (înv., forță); tărime, s. f. (soliditate, rezistență, forță, putere).

luxa, luxez v. t. 1. a face rău (cuiva), prin intrigi, uneltiri etc. 2. a demite (pe cineva) dintr-o funcție importantă.

mirui, miruiesc v. t. 1. a numi într-o funcție importantă 2. a lovi (pe cineva) în cap

atragere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: atrage] 1 Tragere spre sine a unui obiect Si: (rar) atras¹ (1). 2 Tendință reciprocă a mai multor obiecte de a micșora distanța dintre ele Si: (rar) atras¹ (2). 3 (Fig) Iubire. 4 A provoca dorința cuiva de a se apropia de ceva sau de cineva Si: (rar) atras¹ (4). 5 Aducere a cuiva cu sine Si: (rar) atras¹ (5). 6 (Fig) Ispitire. 7 Polarizare spre sine a atenției tuturor Si: (rar) atras¹ (7). 8 Polarizare a atenției cuiva spre un fapt important neglijat Si: (rar) atras¹ (8). 9 (Fig) Exercitare a unei fascinații asupra cuiva Si: (rar) atras¹ (9). 10 Determinare a cuiva (adesea prin viclenie) de a veni undeva Si: (rar) atras¹ (10). 11 (Fig) Antrenare a unei consecințe Si: (rar) atras¹ (11).

namestnic [At: IORGA, S. D. VI, 16 / V: ~smic, ~meas~, ~measnic, namesnic, ~snic / Pl: ~ici / E: slv намѣстьникъ] 1 sm (Înv) Locțiitor sau reprezentant al cuiva într-o funcție importantă, laică sau religioasă Vz mandatar. 2 sm Succesor al cuiva într-o funcție. 3 a (Îdt) De rang inferior Si: subordonat. 4 a (Îdt) Care se comportă necivilizat Si: bădăran, brutal, grosolan.

preferat, ~ă [At: DRLU / V: (înv) ~rit / Pl: ~'ați, ~e / E: prefera] 1 a Care este apreciat, ales sau dorit înaintea altuia, fiind considerat mai bun, mai valoros, mai important. 2 a Pentru care cineva manifestă o preferință Si: favorit. 3 smf Ființă pe care cineva o iubește mai mult. 4-5 a (Îljv) De ~ (În mod) preferabil.

prețios, ~oasă [At: CALENDARIU (1794), 35/11 / V: (înv) ~eci~, ~țuos / P: ~ți-os / Pl: ~oși, ~oase / E: lat pretiosus, fr précieux] 1 a Care reprezintă o valoare materială ridicată. 2 a Care costă mult datorită valorii materiale ridicate Si: scump, (rar) prețuit (2). 3 a (Îs) Metal ~ Aur, platină și argint. 4 a (Îs) Piatră ~oasă Mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. 5 a Care are valoare datorită unor calități materiale sau considerente spirituale, morale. 6 a La care cineva ține mult Si: important, valoros. 7 sf (Înv; lpl) Bijuterii. 8 a (D. oameni și manifestările lor) Care este lipsit de naturalețe și de simplitate Si: afectat, căutat, exagerat, pedant. 9 smf Persoană care are un stil, o vorbire, o comportare afectată. 10 a (Rar; fig) Rafinat.

TATĂ tați m. 1) (și cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ◊ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soțului sau al soției, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moșu bunic. Din ~ în fiu din generație în generație. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (și ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a inițiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creștină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugăciuni la creștini. (A ști) ca (pe) „~l nostru” a ști (ceva) foarte bine; a ști pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

a atinge la pungă expr. a determina pe cineva să facă o cheltuială importantă

*interviev n., pl. urĭ saŭ și e (engl. interview, pron. intörviu, din fr. entrevue, întrevedere). Vizită făcută, de ordinar de un ziarist, uneĭ persoane însemnate saŭ convorbire avută orĭ-unde cu ĭa în privința uneĭ chestiunĭ importante: a solicita de la cineva (saŭ cuĭva), a lua cuĭva un interviev. – Se scrie și interview.

dârdoră sf [At: JIPESCU, O. 88 / V: dâld~, ~re, ~dură, durdură, (înv) dald~, dand~, dold~ / Pl: ~ri / E: tc daldirmak] 1-3 Dârdâire (1-3). 4 Activitate febrilă. 5 Preocupare deosebită și urgentă pentru ceva. 6 (Îe) A da în ~ să... A fi pe punctul de a... 7 Perioadă la femele în care se pot împerechea. 8 Necaz. 9 Încurcătură. 10 (Reg) Ceartă. 11 (Reg) Afacere. 12 (Îrg; îe) A da (sau a umbla) în ~ra cuiva A găsi urma cuiva căutat pentru anumite probleme importante.

felicita [At: NEGRUZZI, S. I, 6 / V: (înv) feri~ / Pzi: felicit, (înv) ~tez / E: fr féliciter] 1 vt A spune cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut. 2 vt A-i ura de fericire cuiva, cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. 3 vt (Îe) A se felicita pentru sau că... A fi mulțumit în urma estimării efectelor unei acțiuni întreprinse, a unei atitudini luate etc.

frate sm [At: COD. VOR. 129/11 / V: (Trs; la vocativ) frateano / Pl: ~ați / E: ml frater, -tris] 1 Persoană de sex masculin considerată în raport cu altă persoană (indiferent de sex) născută din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă Si: (îvp) frățâne (1). 2 (Lpl; csc) Nume dat copiilor (în cazul când se află între ei și băieți) născuți din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă. 3 (Îs) ~ bun (sau adevărat, drept, primar sau, reg, dulce) Fiecare dintre frații născuți din același tată și din aceeași mamă în raport unii cu alții. 4 (Îs) ~ vitreg (sau, îvp, mașter, nu bun, nebun, de-al doilea, după sau de, despre tată sau mamă) Persoană care este rudă de sânge numai pe linie maternă sau paternă în raport cu un frate al său Si: (înv) fiastru. 5 (Îs) ~ geamăn Frate (1) născut o dată cu alt frate (sau soră). 6 (Îs) ~ați de lapte Copii care au supt la aceeași doică. 7 (Reg; îs) ~ați sufletești Copii de sex diferit care au fost botezați în aceeași apă. 8 (Îs) ~ de (înv, pre) cruce Fârtat (1). 9 (Îs) ~ de mână Băiat care servește mireasa în timpul nunții Si: (reg) cumnat de mână. 10 (Îs) ~ de mire (sau de mireasă) Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă Si: chemător, vornic, vornicel. 11 (Pop; îs) ~le Crăciunului Anul Nou (când creștinii serbează Sfântul Vasile). 12 (Pop; îs) ~le lui Sfântu llie Numele unei sărbători celebrate la 29 iulie Si: Ilie-Pălie, Pălia. 13 (Îcs) De-a cei nouă ~ați Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pex) Persoană pentru care cineva are aceleași sentimente ca pentru un frate (1). 15 (Fam; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează amical unei persoane (indiferent de sex) Si: (îvp) frăție (16), frățietate (2). 16 (Lit; fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva pentru a semnala momentele importante ale unei povestiri (orale). 17 (Pfm) Tovarăș. 18 Persoană legată de o alta prin sentimentul de apartenență la o comunitate. 19 (Rel; mpl) Om considerat ca o creatură a aceluiași părinte, Dumnezeu. 20 (Bis; îe) A fi ~ întru Hristos A fi creștin. 21 Grad în ierarhia monahală dat unui călugăr care nu este cleric și care ajută la treburile gospodărești. 22 Călugăr care are gradul de frate (21). 23 (Fig) Om considerat ca membru al comunității umane. 24 Nume pe care și-l dau francmasonii între ei. 25 (Reg; îs) ~le Mihai Eufemism pentru lup. 26 (Ban) Coproprietar. 27 (Jur; înv) Partea indiviză (dintr-o moștenire) care se cuvine unui succesor. 28 (Mpl) Lăstar care se formează la subsuoara frunzelor cerealelor păioase din nodurile de la baza tulpinii. 29 (Mpl) Lăstar care crește pe lângă rădăcina porumbului Si: pui, (reg) copileț (1). 30 (Bot; îc) ~le-priboiului Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care crește prin păduri sau locuri pietroase, umede și umbroase (Geranium silvaticum). 31 (Bot; îc) ~le-și-sora, sor'-cu-~ Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu flori galbene-aurii, cu fructele capsule, care crește prin păduri (Melampyrum nemorosum). corectat(ă)

încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) ~ți / Pzi: ~țez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.

MIRUI¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mirui] – Din sl. mirovati.

SERIOS, -OASĂ adj. 1. Grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; așezat, ponderat. ♦ Căruia nu-i place să glumească; sever, rigid. 2. (și adv.) Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real. ♦ Îngrijorător, grav. 3. Important, de seamă. ♦ A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda toată atenția unei persoane sau unui lucru. [Pron. -ri-os. / < fr. sérieux, cf. lat. med. seriosus].

SERIOS, -OASĂ adj. 1. grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; așezat, ponderat. ◊ căruia nu-i place să glumească; sever, rigid. 2. (și adv.) privit cu seriozitate; pozitiv, real. ◊ îngrijorător, grav. 3. important, de seamă. ♦ a lua (pe cineva sau ceva) în ~ = a acorda toată atenția (unei persoane sau unui lucru). (< fr. sérieux, lat. seriosus)

MIRUI¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mirui] – Din sl. mirovati.

DELEGA, deleg, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva să vorbească sau să acționeze în numele celui care îi dă împuternicirea; a trece asupra cuiva o parte din atribuțiile sale. Aveam sentimentul curios că am delegat pe cineva să mă reprezinte într-o afacere importantă. IBRĂILEANU, A. 109. ♦ A însărcina pe cineva pe termen limitat cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. Filip a fost delegat cu transportul. SAHIA, N. 117.

caz sn [At: COD. ȚIV. A., 4/15 / Pl: ~uri / E: lat casus] 1-2 Tot ce (se întâmplă sau) se poate întâmpla Si: accident, eveniment, întâmplare. 3 (Med) Fel în care se prezintă o boală la un pacient. 4 (Med; pex) Apariție a unei boli. 5 Împrejurare. 6 Situație. 7 Condiție. 8 (Îe) A pune (sau a admite) ~ul că... A presupune că... 9 (Îlav) În ~ul acesta, în acest ~ (sau într-un asemenea ~) În asemenea împrejurări, atunci... 10 (Îlav) În (Trs la) tot ~ul sau în orice ~ Oricum, e sigur că... 11 (Îlpp) În ~ de Dacă s-ar întâmpla. 12 (Îlpp) Afară (rar fără) de ~ul Cu excepția cazului când... 13 (Îlc) În (la) ~ul când (sau că) Dacă s-ar întâmpla să... 14 Prilej. 15 Chestiune. 16 (Îc) A face (mare) ~ de ceva A considera ceva ca un fapt sau ca un lucru important. 17 (Îe) A face (mare) ~ de cineva A prețui mult pe cineva, scoțându-i la iveală calitățile, meritele. 18 (Grm) Funcție (arătată mai ales prin desinențe diferite) a substantivului, pronumelui, numeralului, ca subiect, complement direct, indirect sau circumstanțial.

muc [At: ST. LEX. 169^v1/3 / V: ~ure sn / Pl: (1-14) muci, (15-44) ~uri / E: ml mucci] 1 sm (Mpl) Secreție vâscoasă și lipicioasă produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. 2 sm (Reg; îe) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) ~ul A-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate, ale sale sau ale altuia. 3 sm (Reg; îla) Frumos de ~ Foarte frumos. 4 sm (Reg; irn; îe) A-i curge mucii de gras (ce e) Se zice despre cineva foarte slab. 5 sm (Fam; îe) A-i pica (sau a-i cădea) ~ul (sau mucii) undeva sau la cineva Se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. 6 sm (Fam; îe) A-i pica (cuiva) ~ul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. 7 sm (Fam; îe) A fi (încă) cu mucii la nas A fi tânăr, lipsit de experiență, naiv. 8 sm (Reg; îe) A prăji cu muci A fi foarte sărac. 9 sm (Fam; îe) Să nu dai (nici) mucii pe el Se zice despre cineva lipsit de valoare. 10 sm (Îvr; lsg) Mucus. 11 sm (Îvr; lsg) Mucozitate. 12 sm (Reg; lpl) Răpciugă. 13 sm (Trs; Mar) Sevă a copacului Si: (pop) mâzgă (1). 14 sm (Reg) Miez mucilaginos al nucii necoapte. 15 sn (Udp „de”) Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lumânare, de candelă, de lampă etc. 16 sn (Pgn) Fitil întreg Vz feștilă. 17 sn (Îe) A lua ~ul lumânării A se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămâne păcălit, pentru că n-a știut să profite de împrejurări. 18 sn (Îe) A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva ~ul la deget A se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie. 19 sn (Îae) A ajunge la capătul răbdării. 20 sn (Rar; îe) A scrie pe ~ul lumânării A uita repede o binefacere. 21 sn (îae) A nu mai avea trecere la cineva. 22 sn Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată. 23 sn Capăt de lumânare Si: (rar) mucarniță (2). 24 sn Capăt nefumat rămas dintr-o țigară aproape consumată Si: chiștoc. 25 sn (Fam; îe) A ajunge la ~uri de țigări A sărăci cu totul. 26 sn (Pan) Ceea ce rămâne din unele obiecte după ce au ars. 27 sn (Reg; lpl) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor Vz pleavă, goz, zoană. 28 sn (Reg) Parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei. 29 sn (Reg) Capăt subțire, fără boabe sau cu boabe rare, al știuletelui de porumb. 30 sn (Reg) Inflorescență a unor plante, cânepă, papură etc., aflată în vârful tulpinii. 31 sn (Reg; pex) Parte de sus a unor plante. 32 sn (Reg) Mugur al unei plante. 33 sn (Reg) Con de brad. 34 sn (Reg) Moț al curcanului. 35 sn (Bot; reg; îc) ~ul-curcanului Barba-ursului (Equisetum arvense). 36 sn (Reg) Sfârc al sânului. 37 sn (Reg) Vârf al cozii de cal. 38 sn (Reg) Șfichi al biciului. 39 sn (Reg) Prâsnel la fus. 40 sn (Reg) Vârf al sfredelului. 41 sn (Reg) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., printr-o continuă ascuțire. 42 sn (Reg) Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn. 43 sn (Reg) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 44 sn (Reg) Loc de îmbinare a căpriorilor.

tract¹ sn [At: CANTEMIR, HR. 67 / V: (înv) ~aht, ~așt / Pl: ~uri / E: lat tradus, ger Trakt, pn trakt] (Înv) 1 Unitate administrativ teritorială Si: district, regiune, ținut. 2 (Rar) Etaj al unei case. 3 Cale importantă de comunicație. 4 Drum (urmat de cineva). 5 Circulație (a persoanelor și a animalelor).

treabă sf [At: CORESI, EV. 382 / V: (îrg) trabă, (reg) trăbă / Pl: treburi, trebi, (îrg) trebe, (înv) ~be / E: vsl трѣвь] 1 Chestiune (9). 2 (Pfm; îe) A avea ~ cu cineva (sau undeva) A avea de rezolvat cu cineva (sau undeva) anumite chestiuni. 3 (Fam; îe) A avea ~ A fi ocupat. 4-5 (Pfm; îe) A (nu) avea (nici o) ~ cu cineva (sau cu ceva) A (nu)-l interesa cineva sau ceva. 6 (Pfm; îae) A nu avea nici un amestec cu cineva sau cu ceva. 7 (Înv; îae) A se ocupa de... 8-9 (Pfm; îe) A (nu) fi ~ba mea (sau a ta, a lui etc.) ori a nu avea ~ A (nu) mă (sau te, îl etc.) interesa. 10 (Fam; îe) ~ba mea (sau a ta, a lui etc.) Este problema mea (sau a ta, a lui etc.).(Fam; îe) Cine are ~? Pe cine îl interesează? 12 (Fam; îe) Ce ~ am (sau ai, are etc.) (cu...)? Ce mă (sau te, îl etc.) interesează? 13 (Fam; îae) Ce legătură am (sau ai, are etc.) cu...? 14 (Reg; îe) A nu-i avea ~ (cuiva) A nu purta grija cuiva. 15 (Fam; îe) A-și face ~ba sau trebile) A-și face interesele sau munca cuvenită. 16 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) în ~ A se ocupa de interesele cuiva. 17 (Înv; îe) A-i merge pe ~ba (cuiva) A se desfășura lucrurile conform intereselor cuiva. 18 (Reg; îe) A se face pe ~ sau a-i face cuiva pe ~ A (se) face după interesele sau după placul cuiva. 19 (Înv; lpl) Interese de stat. 20 (Înv; îs) Ministerul trebilor dinăuntru sau trebile dinăuntru Ministerul afacerilor interne. 21 (Înv; îs) Ministerul trebilor din afară Ministerul afacerilor externe. 22 (Fam; îs) Treburi interne Probleme (politice, economice, sociale etc.) ale unui stat. 23 Afacere comercială Si: dever. 24 (Înv) Parte ce revine cuiva. 25 Muncă. 26 Activitate (1). 27 (Îrg; îla) De ~ Priceput. 28 (Fam; îal) Cumsecade (8). 29 (Fam; îe) A face ~ sau (reg) a o face pe ~ A face ceva bine. 30 (Fam; îe) A fi ~ A fi mult de lucru. 31 (Pfm; îe) A avea de ~ A avea de lucru. 32 (Pfm; îe) A se pune pe ~ A se apuca serios de lucru. 33 (Pop; îe) A se da la ~ A se apuca de lucru. 34 (Pfm; îe) A se lua cu ~ba A fi absorbit de muncă (uitând de ceva sau de cineva). 35 (Îvr; îe) A avea ~ să... A trebui să... 36 (Îvr; îe) A nu avea ~ să... A nu avea voie să... 37 (Fam; îe) A-și vedea (ori a-și căuta) de sau (înv) a-și căuta ~ba A lucra conștiincios, cu sârguință. 38 (Fam; îae; șîe a-și păzi ~ba) A-și vedea de ale sale, fără a se amesteca în lucrul sau în problemele altora. 39 (Pfm; îe) A se duce (ori a merge, a pleca etc.) În ~ și (sau în ori la ~ba lui, a ei etc., rar, în treburile lui, ale ei etc.) sau a-și vedea de ~ba lui (a ei etc.) A se întoarce la ocupațiile sale. 40 (Pop; îe) A-și face ~ba cu... A se servi de... 41 (Fam; îe) A se afla (ori a fi) în ~ (cu...) sau a-și face (ori a avea) – (cu...) A fi ocupat (cu...). 42 (Fam; îae) A~și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-și da importanță. 43 (Reg; îe) A se face cu ~ sau a umbla a ~ A se preface că are de lucru. 44 (Reg; îe) A-și face (sau, rar, a-și prinde) ~ cu cineva A intra în relații cupersoană. 45 (Reg; îe) A avea (sau a-și face) ~ cu cineva A avea relații de dragoste cu cineva. 46 (Înv) Slujbă. 47 (Pop) Ispravă. 48 (Fam; irn; îe) Mare ~! Mare lucru! 49 (Reg) Împrejurare. 50 (Pop) Rânduială. 51-52 (Pop; îljv) Cu ~ (bună) (Care este) cu socoteală Si: cu măsură, cu rânduială. 53 (Fam; îe) A fi (sau a sta) ~ba așa (sau astfel) A fi lucrurile așa cum sunt. 54 (Reg; îe) Așa ți-e ~ba sau ți-e ~ba de așa sau (asta-i ~ba) Așa stau lucrurile. 55 (Pfm; îe) Se vede ~ba (că...) Se pare (că...). 56 (Pop; îe) A merge ~ba A se desfășura evenimentele (într-un anumit fel). 57 (Reg; îe) A fi ~ba pe... A se ajunge la... 58 (Reg; îe) A fi ~ba pe ciomag A se ajunge la bătaie. 59 (Reg; îe) Nu e ~ Nu-i speranță să se întâmple ceva bun. 60 (Reg) Obicei. 61 (Îrg) Folos (1). 62-63 (Înv; îljv) Fără (de) ~ (Care este) fără temei Si: nefondat, nejustificat. 64 (Reg; îlav) De ~ sau (înv) cu (bună) ~ Cum trebuie Si: bine. 65 (Pop; d. ființe; îe) A nu (mai) fi de ~ (ori de nici o ~) sau a (nu mai) fi nici de o ~ sau (înv) a fi (fără) de nici o ~ A fi foarte slăbit (din cauza oboselii, a unei boli etc). 66 (Pop; d. obiecte; îae) A fi inutil. 67 (Înv; îe) A se face de nici o ~ A deveni nefolositor. 68 (Reg; îe) A-l lăsa nici de o ~ A face (pe cineva) să devină neputincios, nefolositor. 69 (Înv) Necesitate. 70 (Îrg; îe) A fi de ~ A fi necesar. 71 (Reg; îe) De ce ~? Din ce cauză? 72 Scop. 73 (Pfm; euf) Eliminare din corp a urinei sau a materiilor fecale. 74 (Pfm; euf; îs) ~ mare Excremente. 75 (Pfm; euf; îs) ~ mică Urină. 76-77 (Pfm; euf; îe) A-și face ~ba (sau treburile) A urina sau a defeca. 78 (Reg; șip; și determinat prin „muieresc”) Menstruație. 79 (Pop) Organ genital. 80 (Pop; îe) A~și face ~ba (cu cineva) A-și satisface nevoile sexuale. 81 (Fam; îe) A-i merge cuiva ~ba A avea un profit important dintr-o afacere. 82 (Fam; îae) A avea rezultate bune într-o activitate.

bombarda vb. I. tr. 1 (milit.) A lansa materiale explozive, proiectile asupra unui obiectiv; a bate cu tunul într-o țintă. ♦ Fig. (glum.) A numi pe cineva, pe neașteptate, într-o funcție importantă. 2 (fiz.; compl. indică un fascicul de particule elementare: electroni, neutroni, ioni etc.) A proiecta asupra unor nuclee atomice. 3 Fig. A copleși cu ceva, a insista, a stărui. L-a bombardat cu ironii. ♦ (glum.) A supune unui număr mare de întrebări. L-a bombardat cu întrebări. • prez.ind. -ez. /<fr. bombarder, ngr. μπομπαρδίζω.

MUC s. m., s. n. I. S. m. 1. (Mai ales la pl.) Secreție (vîscoasă și lipicioasă) produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. Cf. ANON. CAR. Se deosebesc puroile ceale din gîlci, de muci. CALENDARIU (1814), 165/20, cf. VASICI, M. I, 182. Nu s-a speriat și nu a plîns cu mucii. . . pînă la bărbie, cum fac copiii proști. I. BOTEZ, B. I, 137. Minte n-ai mai multă. ca un copil cu muci. BENIUC, V. CUC. 22, cf. CAMILAR, N. I, 237, II, 309. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Copiii Pe gunoi, Cu mucii Țuroi. TEODORESCU, P. P. 179. O băsmăluță de in . . . Să-mi șterg nasul de muci. MARIAN, NU. 396. Copilul. . . are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV, 27, cf. II, 187. Mucii-i curge, Luleau-i strînge. VASILIU, C. 186, cf. ALRM II/I h 20. Cînd mucii ți-i sufli, nu trîmbița din nări, că pe toți îi sperii. ZANNE, P. VIII, 378. Sub cel deal îngropilat, fierbe-o oală cu păsat (Mucii în nas). SBIERA, P. 323. Lui Stan lungul li pică mucul (Fintîna). GOROVEI, C. 143. ◊ E x p r. (Regional) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) mucul = a-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate (ale sale sau ale altuia). Cf. PANN, P. V. I, 151/27. ZANNE, P. II, 632. (Regional) Frumos de muc = foarte frumos. Cf. POLIZU, BARONZI, L. 126, ZANNE, P. II, 567. (Regional; ironic) Îi curg mucii de gras (ce e), se zice despre cineva foarte slab. PAMFILE, J. II, 155. (Familiar) A-i pica (sau a-i cădea) mucul (sau mucii) undeva sau la cineva, se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decît s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. Una, două, la Mărică, Mucii tot la ea îți pică. PANN, P. V. II, 107/4. Acasă vine numai cînd îi e foame, încolo-i cade mucu tot pe uliță. CONV. LIT. XXVII, 725. Toată ziua îi pica mucul în casa plutonierului. STANCU, R. A. II, 168, cf. CIAUȘANU, GL. (Familiar) A-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva = a-i plăcea (cuiva) mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. (Familiar) A fi (încă) cu mucii la nas = a fi tînăr, lipsit de experiență, naiv. Cf. ZANNE, P. II, 634. (Regional) A prăji cu muci = a fi foarte sărac. id. ib. IV, 97. (Familiar) Să nu dai (nici) mucii pe el, se zice despre cineva lipsit de valoare. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Învechit, rar; la sg.) Mucus; mucozitate. Glistirul. . . pentru spălarea și curățirea mucului, a balelor și a copturii. PISCUPESCU, O. 222/2. [La vărsat] să câptușaște limba. . . cu un muc galben sau negru care cu cît va fi mai svîntat, cu atît este primejdiia mai mare. id. ib. 249/2. 2. (Regional; la pl.) Răpciugă. [Răpciugă] să mai numește și: rapin, muci, troahna cailor și a măgarilor. BIANU, D. S. 622, cf. H XVIII, 161. 3. (Prin nordul Transilv. și Maram.) Seva copacului; (popular) mîzgă (1). Cf. ALR I 957/348, 360. ♦ (Regional) Miezul mucilaginos al nucii necoapte (ȚEPU-Tecuci). Cf. GOROVEI, CR. 238. Nucile nu vor lega și vor rămînea tot cu muci. id. ib. II. S. n. (Adesea cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) 1. Vîrf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de luminare, de candelă, de lampă etc.; p. g e n e r. fitilul întreg. V. f e ș t i l ă. Mucure de lumînare. ST. LEX. 169^v1/3, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU. O țigancă . . . lua din cînd în cînd mucul lumînărilor ca să dea mai multă lumină. FILIMON, ap. TDRG. Bolta-n fundul domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite. EMINESCU, O. I, 50, cf. 84. Mucul căzut al lumînărei. id. N. 55, cf. id. G. P. 58. Său amestecat cu muc de lumînare și alună arsă. CREANGĂ, A. 86. Lumînarea se trecuse toată, mucul sfîrîi în sfeșnic și se stinse. VLAHUȚĂ, D. 188. Închise cartea ș-o lăsă încet pe mucul lumînării, ca să rămînâ cu sineși în tihna întunericului. id. O. A. 140. Sâ-l mînjești nițel cu muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Cum ard lumînile cu mucul în jos, măi, Ioane ? SP. POPESCU, M. G. 87. Un muc de opaiț ardea. COȘBUC, P. I, 235, cf. PĂCALĂ, M. R. 182. Opaița arde roșie, sus, pe colțul hornului, și mucul sfîrîie în seu. SADOVEANU, O. I, 242, cf. X, 329, id. M. C. 71. Voind să aprindă o lumînare, stinse vreo trei-patru chibrituri în drumul de la cutie pînă la muc. GANE, N. II, 159. În fundul casei, zăcea un mort cu o singură lumînârică la cap și cu un muc ars, foarte lung. SBIERA, P. 313, cf. CHEST. II 363/3, 11, 184, ALRM II/I h 379. Iei mucii dă la lumînare cu mucările. ALR II/I MN 141, 3 909/182, cf. ib. MN 141, 3 908/47, 3 909/172, 219, 235, A II 6,12. ◊ E x p r. A lua mucul lumînării = a se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămíne păcălit (pentru că n-a știut să profite de împrejurări). Cf. ZANNE, P. III, 215. A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva mucul la deget = a se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la capătul răbdării. Cf. ZANNE, P. III, 251. Și-apoi românul, mai ales cînd îi vine mucul la deget, nu se lasă cu una cu două. MARIAN, T. 122. Se luptară voinicește, adică cum știau ei să se lupte, cînd îi ajungea mucul la deget. id. ib. 303. (Rar) A scrie pe mucul lumînării = a uita repede o binefacere, a se arăta nerecunoscător. Cf. ZANNE, P. III, 213. (Rar) A mînca mucul lumînării = a-și pierde omenia; a nu mai avea trecere (la cineva). Cf. ZANNE, P. III, 215. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumînare aproape consumată; capăt de luminare; (rar) mucarnită. Să nu se-ndure s-aprinză un muc de lumînare-n casă. CARAGIALE, O. II, 226. Să ai la îndemînă nițel muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Mucurile. . . le lasă acolo să ardă mai departe pînă ce se sting singure. MARIAN, NA. 305. Intră și găsește un soldat tînăr, scriind, la un muc de lumînare, pe tobă drept masă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 30. În toata casa nu era nici un muc de lumînare. STĂNOIU, C. I. 66, cf. CHEST. II, 356/1, ALR II/I MN 141, 3 908/172, 260, 353, 362, GLOSAR REG. ◊ F i g. (Sugerînd ideea duratei limitate) Vai, ce mai e și viața noastră ! Ia un biet muc de lumînare ! ANGHEL-IOSIF, M. I, 195. ♦ Capăt nefumat rămas dintr-o țigară (aproape) consumată; (familiar) chiștoc. Cu șapca pe ochi și cu mucul țigării lipit de buza de jos. C. PETRESCU, C. V. 39. Tovarășul lui Radu Comșa turtește țigarea de perete și aruncă jos mucul. id. Î. II, 56. Mucurile de țigări aurite. I. BOTEZ, B. I, 211. Sticle cu trompă metalică alături de „sferturi” și mucuri de țigări. TEODOREANU, M. II, 100, cf. 346. Țigarea o fuma pe drum, iar mucul acasă. P. CONSTANT, R. 74. Turti cu necaz mucul unei țigări. . . de buza ceștii. BART, S. M. 85. Tata trage dintr-un muc de țigară. PAS, Z. I, 133. Se deslușeau buze aspre, prin peri lungi de mustăți îndoindu-se în jos, s-apuce parcă mucurile supte cu deznădejde. CAMILAR, N. I, 11, cf. 363. Fumase toate țigările pe care le avusese la el. De cîteva minute începuse să fumeze mucurile lor, pe care le alegea înfrigurat din scrumieră. V. ROM. august 1954, 102. ◊ E x p r. (Familiar) A ajunge la mucuri de țigări = a sărăci cu totul. Cf. ZANNE, P. III, 398. ♦ P. a n a l. Ceea ce rămîne din unele obiecte (după ce au ars). Cu părul cănit, ondulat cu drotul, cu sprîncenele încondeiate cu muc de alună arsă. BRĂESCU, V. 20. ♦ (Regional; la pl.) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor. V. p l e a v ă, g o z, z o a n ă. (Feneș-Alba Iulia). Cf. ALR II 5 308/102. 3. (Regional) Extremitate, capăt (bulbucat, îngroșat, rotunjit sau alungit) al unor obiecte, plante etc.: a) parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei; capătul subțire (fără grăunțe sau cu grăunțe rare) al știuletelui de porumb. Mucul, moțul alb de la capul rodului. CR. IV, 220, cf. V, 280. Capul ciocanului. . . care este alb și n-are grăunțe se numește prin Oltenia muc. PAMFILE, A, R. 90, cf. ALR II 5 147/172. Tăiem la mucuri, ib. 5147/872; b) inflorescență a unor plante (cînepă, papură etc.), aflată în vîrful tulpinii; p. e x t. partea de sus a unor plante. La un fir de cînepă deosebim. . . floarea cu frunzele care se numește sglăvoc sau muc. PAMFILE, A. R. 169. Mucuri de papură. ALR I 1 907/530, cf. 1 907/516, 518. Mucu cînipei. A V 34, cf. 28, GLOSAR REG ; c) mugur al unei plante. Cf. LB, ALR i 369/315, A II 12; d) con de brad (Lipovăt-Vaslui). Cf. ALR I 974/510; e) moțul, creasta curcanului. Cu muc de curcan pe nas. ALECSANDRI, ap. TDRG, cf. SĂGHINESCU, V. 96. ◊ C o m p u s: (Bot.) mucul-curcanului = barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. SĂGHINESCU, V. 61, H III 139, 325, VI 25, XIV 436, ALR I 1 952/684; f) sfîrcul sînului. Cf. BARCIANU. Moașele. . . au mașină de fac muc la țîță. CONV. LIT. XXXVI, 550, cf. CV 1951, nr. 9-10, 43, ALR II/I MN 37, 2 207/141, 172, 182, 192, 235, 762, 784; g) vîrful cozii de cal. Cf. DR. V, 307; h) șfichiul biciului (Biia-Blaj). Cf. ALR I 1 094/140; i) prîsnel (la fus) (Broșteni-Tîrgu Neamț). ALR I 1 270/554; j) vîrful sfredelului. Cît un muc de sfredel. SĂGHINESCU, V. 96, cf. ALRM I SN h 375. 4. (Regional) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., prin continua ascuțire (Crișcior-Brad). Com.PAȘCA. 5. (Regional). Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn (ȘEZ. VII, 182); crestătură făcută în piciorul de sus al prispei (CHEST. II 272/334); loc de îmbinare a căpriorilor (ib. II 227/271). – pl.: (I, regional și II 1) muci, (II) mucuri. – Și: (II 1, învechit) múcure s. n. – Lat. mucci (pl. lui muccus) > muci > muc. – Mucure: sg. refăcut după pl. mucuri.

cine pron. inter. – 1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.

atrage [At: (a. 1865) URICARIUL, X, 377/4 / Pzi: atrag / Ps: -răsei / E: a³ + trage după fr attirer] 1 vt A trage ceva spre sine. 2 vr (D. mai multe obiecte) A tinde reciproc să micșoreze distanța dintre ele. 3 vr (Fig) A se iubi. 4 vt A face pe cineva să simtă dorința de a se apropia de ceva sau de cineva. 5 vt A aduce pe cineva cu sine. 6 vt (Fig) A ispiti. 7 vt (Îe) – atenția A face ca atenția tuturor să se îndrepte spre sine. 8 vt (Îae) A face ca atenția cuiva să se îndrepte spre un fapt important neglijat. 9 vt (Îae) A avertiza. 10 vt (Fig) A exercita o fascinație asupra cuiva. 11 vt A determina pe cineva (adesea prin viclenie) să vină undeva. 12 vt (Fig) A avea drept consecință un fapt.

înaintat, ~ă a [At: (a. 1835) URICARIUL VIII 126/20 / V: (înv) ~tit, naintat, năintat / Pl: ~ați, ~e / E: înainta] 1 Care a avansat în spațiu. 2 Care s-a extins în spațiu. 3 (D. părți ale unei clădiri) Ieșit în afară. 4 Care a făcut progrese. 5 Avansat în timp Si: târziu (1). 6 (D. ceasuri) Care funcționează prea repede. 7 A cărui dezvoltare a fost impulsionată. 8 (Înv) Progresist. 9-10 (Care avansează pe cineva sau) este avansat într-o funcție importantă. 11 Expediat². 12-13 (D. acte, petiții, lucrări administrative) (Expediat sau) prezentat celor în drept. 14 (D. opinii, idei) Exprimat. 15 (Înv; d. sume de bani) Avansat. 16 (Fig; d. oameni; îs) ~ în vârstă Bătrân.

încredințare sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315/19 / Pl: ~țări / E: încredința] 1-3 Dare în grija cuiva (a unui secret) (a unei misiuni importante sau) a protecției unei persoane Si: încredințat¹ (1-3). 4-5 Încredere (deplină) în cineva Si: încredințat¹ (4-5). 6 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: încredințat¹ (6). 7 Jurământ de credință față de cineva Si: încredințat¹ (7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10 Convingere a unei persoane de adevărul unei idei Si: încredințat¹ (10). 11 Oferire a unei garanții Si: încredințat¹ (11). 12 Furnizare a unei confirmări Si: încredințat¹ (12). 13 Convertire la o anumită religie Si: încredințat¹ (13). 14 (Înv) Făgăduință solemnă Si: încredințat¹ (14). 15 (Iuz; ccr) Garanție. 16 (Înv) Probă la operațiile aritmetice. 17 (Îlav) Cu bună ~ Cu siguranță. 18 (Îvr; ccr) Adeverință.

FELICITA, felicit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericita vb. I.] – Din fr. féliciter.

FELICITA, felicit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericita vb. I] – Din fr féliciter.

ACTIV¹ s. n. 1. Colectiv într-o organizație politică sau într-o instituție de stat, format din elementele cele mai devotate și cele mai ridicate din punct de vedere politic, cărora li se încredințează o muncă de răspundere. Verificarea a dus la o îmbunătățire a muncii organelor de partid și organizațiilor de partid și la întărirea spiritului critic și autocritic. Ea a constituit un puternic stimulent pentru activul de partid și pentru masa membrilor de partid de a studia marxism-leninismul, de a-și însuși cît mai adînc linia partidului nostru și experiența P.C. (b) al U.R.S.S. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. A lucra cu activul, a-l educa în spirit comunist înseamnă a avea cea mai mare grijă pentru creșterea politico-ideologică, pentru înarmarea iui cu învățătura lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2627. Activul de partid este partea cea mai matură și mai călită din punct de vedere politic a organizațiilor de partid și joacă un rol de frunte în viața și activitatea lor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2627. ◊ Totalitatea persoanelor care, deși nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifică ideologic cu acesta și îi sprijină munca, formînd elementul de legătură între el și mase. Activul fără partid constituie, prin urmare, mediul din a cărui sevă trăiește și se dezvoltă partidul. STALIN, O. VII 250. 2.(Fin.; în opoziție cu pasiv) Totalitatea bunurilor mobile și imobile care aparțin unei întreprinderi sau unei instituții; parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul său = a fi autorul unei (sau unor) acțiuni importante sau grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune pe seama cuiva, a pune cuiva ceva la socoteală.

prefera vt [At: HELIADE, D. J. 127 / 24 / V: (înv) ~ri / Pzi: prefer, (înv) ~rez / E: fr préférer cf lat praeferre] 1 A da întâietate sau precădere în raport cu altceva sau cu altcineva. 2 A aprecia mai mult, a avea predilecție pentru ceva sau cineva. 3 A considera mai bun, mai valoros, mai important, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: (înv) a protimisi, (îvr) a nostimivisi.

ACCESIUNE s.f. (Jur.) Mod de dobîndire a unei proprietăți, rezultînd din alipirea naturală sau prin acțiunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. -si-u-. / < fr. accession, lat. accessio].

CAZ s.n. I. 1. Împrejurare, situație, circumstanță. ◊ Caz de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decît îi dictează conștiința. ◊ A face caz de ceva = a considera (exagerînd) ceva foarte important; a comenta prea mult; a face caz de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva, a prețui exagerat de mult pe cineva. 2. Întîmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (Cu determinări) Îmbolnăvire, boală care necesită îngrijiri speciale etc. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. [< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso].

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.

SUBORDONARE s. f. (< subordona < fr. subordonner, it. subordinare): raport sau relație sintactică de dependență gramaticală între un element subordonat și un element regent (în cadrul propoziției sau în cadrul frazei). ◊ ~ paratactică (asindetică): s. prin parataxă, prin juxtapunere (marcată sau nemarcată prin virgulă) între părțile secundare de propoziție și elementele regente ale acestora sau între propozițiile subordonate și regentele lor, ca în exemplele „Și bietului pașă dreptate i-au dat” (G. Coșbuc); „Colo Dunărea bătrână, liberă-ndrăzneață, mare, / C-un murmur rostogolește a ei valuri gânditoare” (M. Eminescu) – în cele două propoziții sunt juxtapuse atributele bietului, bătrână, liberă, îndrăzneață, mare, a ei și gânditoare precum și complementele pașă, i-, colo și valuri; „Bine faci, / bine găsești; / rău faci, / rău găsești” / – în această frază, s. prin juxtapunere este între subordonatele bine faci, rău faci și regentele lor. ◊ ~ joncțională (hipotactică): s. prin joncțiune, prin contact între părțile secundare de propoziție și elementele lor regente sau între propozițiile subordonate și regentele acestora. Este realizată cu ajutorul prepozițiilor și al locuțiunilor prepoziționale (în cadrul propoziției), al conjuncțiilor subordonatoare, al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare, al pronumelor și adjectivelor pronominale relative, al pronumelor și adjectivelor pronominale nehotărâte cu funcție de relație (în cadrul frazei): „În golul înalt de sub picioarele mele, se întindea spre răsărit noianul fără de hotar al munților pitici” (C. Hogaș); „Prietenii... îl știau drept un ușurel diletant” (M. Sadoveanu); „O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie” (M. Eminescu); „Fecioru-meu... m-a trimes... să aduc la cunoștință că el cică poate să facă podul” (Ion Creangă); „...și atunci mă duceam și eu să-l ajut pentru că-mi plăcea să port coșul cu pește” (I. Slavici); „Părul tău joacă în vântul pe care l-am întâlnit ieri în alt oraș” (L. Blaga); „Aici vine oricine dorește”; „...când... își revărsa... răsuflarea vijelioasă a pieptului său puternic, obcina întreagă se cutremura” (C. Hogaș); „Vii oricând poftești”. ◊ ~ de gradul I: s. caracteristică unei părți de propoziție secundară ce depinde de o parte de propoziție principală sau unei propoziții secundare ce depinde de o propoziție principală, ca în exemplele „...vântul adormise obosit, frunza codrilor nu se clătina” (C. Hogaș); „Victoria simțea cum o umplu gânduri și hotărâri nebiruite” (M. Sadoveanu); „Alții nu-l putea înțelege, pentru că Eminescu spunea altceva” (G. Ibrăileanu); „Să nu faceți gură când trecem pe lângă moară” (T. Arghezi). ◊ ~ de gradul II: s. caracteristică unei părți de propoziție secundare ce depinde de o altă parte de propoziție secundară sau unei propoziții secundare ce depinde de o altă propoziție secundară, ca în exemplele „Din adâncimea nopții se desprinseseră becuri strălucitoare și parcă ireale, așa că puneau capăt... compactei întunecimi de până atunci” (Geo Bogza); „...pe când el asudă trăgând la năvod, crainicii trimiși prin țară îl caută de zor” (A. Vlahuță); „Acu parcă înțelegea / că este cu putință / ca unul să citească / ceea ce au scris alții” /(I. Slavici); „Pe când în focul povestirii, el rostea aceasta cu cea mai deplină încredințare, / ca și când lucrul ar fi fost întocmai / după cum îl spunea, / deodată se simți tras de dindărăt, de mâneca surtucului” / (Al. Odobescu). ◊ ~ unică: s. caracteristică atributelor și complementelor, în general, subiectivelor, predicativelor, atributivelor, completivelor și circumstanțialelor care depind de un singur element regent, ca în exemplele „Deasupra câmpiei întinse părea un lung ogor de fier dezlănțuit” (Geo Bogza); „Văd pe Petru Rareș cu pletele pe umeri, cu cămașa desfăcută la piept, îngenunchind pe marginea Brateșului” (A. Vlahuță); „Este cu putință / să faci critică curată fără proiecție istorică” (G. Călinescu): „Întrebarea era dar / cine... să ducă vorba” (I. Slavici); „Trestia / care se pleacă vântului / niciodată nu se frânge” (Folclor); „Numai soarele poate / să încălzească toată lumea” (idem); „Unde n-a fost semănată sămânță de grâu..., / a răsărit iarba” (Z. Stancu). ◊ ~ dublă (multiplă): s. caracteristică atributelor circumstanțiale, elementelor predicative suplimentare, atributivelor circumstanțiale și predicativelor suplimentare care depind simultan de două elemente regente (un substantiv sau pronume subiect și un verb predicativ; un substantiv sau pronume obiect direct și un verb predicat), ca în exemplele „Ba copil chiar, era să fiu sfâșiat de un buldog” (Camil Petrescu); „N-o mai cred s-o văd murind” (G. Coșbuc); „Nici o mândră n-ai afla / Care să grăiasc-așa” (Jarnik-Bârseanu); „Își lasă și boul / să le moară” (M. Sadoveanu). Tot s. dublă trebuie să considerăm și s. întâlnită la atribut sau la complement, atunci când acestea depind de două elemente regente în același timp (rar) sau s. întâlnită la alte atributive, la completive sau la circumstanțiale, atunci când acestea depind simultan de două propoziții regente (mai des la circumstanțiale): „...și numai ea s-a împotrivit, fiindcă tot mai bine poate fi îngrijit aici” (L. Rebreanu) – cu regenții: poate și (a) fi îngrijit; „...să vezi cum o început să ningă...” (Cezar Petrescu) – cu regenții: o început și să ningă; „...începui a mă gândi... la ce ni se putea întâmpla la noapte” (C. Hogaș) – cu regenții: se putea și (a se) întâmpla; „...dacă se hotărăște cineva¹ / să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă,² / trebuie³ / s-o ia de dimineață”⁴ / (I. L. Caragiale) – cu regentele nr. 3 și 4; „Când vuia în sobă tăciunile aprins..., ¹/ mama îl mustra acolo, în vatra focului² / și/-l buchisea cu cleștele”³ / (Ion Creangă) – cu regentele nr. 2 și 3; „...oamenii sunt bucuroși de oaspeți¹ / și / cu plin te primesc² / oriunde ajungi”³ / (I. Slavici) – cu regentele nr. 1 și 2; „Altfel eram în stare¹ / să tai lemne,² / să sap,³ / să car saci,⁴ /să bat cu ciocanul,⁵ / să scriu,⁶ / să citesc,⁷ / să predau lecții⁸ / ori / să învăț⁹ / fără să mă sinchisesc prea mult de ele”¹⁰ / (Z. Stancu) – cu regentele nr. 1-9 inclusiv. ◊ ~ necircumstanțială: s. specifică atributelor, în general (atributivă), și complementelor necircumstanțiale (completivă) precum și propozițiilor necircumstanțiale (subiectivă, predicativă, atributivă și completivă), ca în exemplele „...cele dintâi raze ale soarelui se topiră în ochii celor doi îndrăgostiți” (Em. Gârleanu); „Țugulea... lovi pe zmeu..., apoi fi tăie capul” (P. Ispirescu); „Aruncase câinelui o bucățică de carne” (B. Șt. Delavrancea); „Această strâmtoare fu aleasă de Mihai-vodă” (N. Bălcescu); „Cui îi e frică de orice nor nici o călătorie nu face” (Folclor); „...întâia lui treabă este să se ducă la Micula” (C. Negruzzi); „...dar toată durerea ce-o simt n-o simt în mine” (L. Blaga); „Dumneavoastră... numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul” (Ion Creangă); „Nu da ciomag cui nu-i ești drag” (Folclor); „Bibliografia este comunicată de cine a alcătuit și cursul.” ◊ ~ circumstanțială: s. specifică complementelor circumstanțiale și propozițiilor circumstanțiale de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, de condiție, de concesie, de consecință, de asociere, de instrument, de opoziție, de cumul, de relație și de excepție, ca în exemplele „Tresărind scânteie lacul / Și se leagănă sub soare” (M. Eminescu); „Odată, vara, pe-aproape de Moși, mă furișez din casă” (Ion Creangă); „Grăind așa, pășea mărunt... prin bătătura uscată” (M. Sadoveanu); „...zmeul se făcu foc și pară de mânie, se turbură de necaz” (P. Ispirescu); „...se făcuse mare pregătire pentru ospățul acesta” (C. Negruzzi) etc.; „Pe unde trece ea, fața pământului se usucă” (M. Eminescu); „După ce-l coborâră în locașul de vecinicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă” (B. Șt. Delavrancea); „Omul e dator să lupte cât o putea cu valurile vieții” (Ion Creangă); „...tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă de patru zile... s-au întărit scoarță” (Cezar Petrescu); „De acolo plecai călare, ca să merg la Bisoca” (Al. Odobescu) etc.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scopos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.

înainta [At: DRĂGHICI. R 276/10 / V: (cscj) ~ti, (înv) nainta / S și: înn~ / Pzi: ~tez / E: înainte] 1 vi A merge înainte în spațiu Si: a avansa (1-3). 2 vi A se întinde. 3 vi (Fig.) A progresa. 4 vi (Fig) A merge înainte în timp Si: a se desfășura. 5 vi (Fig; d. ceas) A merge foarte repede. 6-7 vtf (Rar) A face pe cineva sau ceva (să se dezvolte sau) să progreseze. 8-9 vti (A ridica pe cineva sau) a fi ridicat într-o funcție mai importantă. 10 vt (Fig) A expedia. 11-12 vt (Spc) A expedia sau a prezenta celor în drept un act, o petiție, o lucrare administrativă. 13 vt (Fig; d. o idee, o opinie, etc.) A exprima. 14 vt (Înv) A avansa o sumă de bani. 15 vi (Fig; d. oameni; îe) A ~ în vârstă A îmbătrâni.

serbare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) săr~ (G-D: sărbarei și sărbărei) / Pl: ~bări / E: serba] 1 (Asr) Sărbătoare (2). 2 (Spc) Manifestare cu caracter solemn, sărbătoresc, colectiv, organizată pentru a marca un eveniment (considerat) important, pentru a aniversa sau comemora ceva sau pe cineva, pentru a cinsti, a omagia pe cineva sau ceva Si: aniversare, comemorare, festivitate, celebrare, oficiere. 3 Oficiere a unei ceremonii Si: celebrare. 4 (Pex) Petrecere. 5 (Înv) Hram (2).

ficat sni [At: BIBLIA (1688), 372/1 / V: ~e / Pl: ~ați / E: ml ficatum (izolat din sintagma jecur ficatum „ficat de gâscă îngrășată cu smochine”)] 1 Glandă anexă a tubului digestiv, situată în partea dreaptă a abdomenului, sub diafragmă, formată din patru lobi și din vezica biliară, care îndeplinește diferite funcții fiziologice importante în organism. 2 (Fam; mpl; îe) A-l atinge (pe cineva până) la ~ați A-l atinge (ceva) foarte tare. 3 (Fam; mpl; îe) A-l roade (sau a-l seca etc. pe cineva) la ~ați A simți o durere fizică puternică. 4 (D. griji, necazuri îae) A frământa (pe cineva). 5 (Fam; mpl; îe) A-l ustura (pe cineva) la ~ați A simți o durere fizică puternică. 6 (Îae) A produce (cuiva) un sentiment puternic de mânie, de regret, de ciudă etc. 7 (Fam; mpl; îe) A-i îngheța (cuiva) ~ații A se înspăimânta. 8 (Fam; mpl; îe) A tăia (sau a seca pe cineva) frigul la ~ați A pătrunde (pe cineva) frigul. 9 (Fam; mpl; îe) A ofta de la ~ați A ofta din adânc. 10 (Fam; mpl; îe) A se opinti de la ~ați A se opinti cu putere. 11 (Reg; lpl) Plămâni. 12 (Chm; îs) ~ de pucioasă Polisulfură de potasiu care servește la prepararea de băi sulfuroase artificiale.

bacșiș s.n. 1 Mică recompensă în bani care se dă de obicei servitorilor, birjarilor, chelnerilor, portarilor, hamalilor, cameristelor, factorilor poștali etc. pentru calitatea unui serviciu deja plătit sau datorat de drept. Pentru că i-a servit impecabil, i-a lăsat chelnerului un bacșiș gras. ◆ Ext. Recompensă în bani dată cuiva (în special unor funcționari publici, unor persoane cu funcții importante de conducere etc.), peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal (de obicei ilegal), pentru a cîștiga bunăvoința sau protecția cuiva etc. Ai un bacșiș de la mine dacă-mi faci rost de piesa asta pentru mașină în două ore. ◇ Expr. A da cuiva bacșiș v. da. 2 (milit.; înv.) Remunerație (considerabilă) pentru servicii militare deosebite. • pl. -uri. /<tc. bahșiș.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.

TREABĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nici o treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) Împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba.

TREABĂ, treburi, s. f. 1. Activitate, ocupație, îndeletnicire. ◊ Expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-și da importanță. 2. Muncă, lucru. ◊ Expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ◊ Loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (Pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ◊ Expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ◊ Expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nicio treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește! A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită. 5. (Reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (Reg.) Împrejurare, situație. ◊ Expr. A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [Pl. și: trebi] – Din sl. trĕba.

ARMONIE¹, armonii, s. f. 1. Potrivire desăvîrșită a elementelor unui întreg; concordanță, acord. V. proporționalitate. Toate spectacolele lui [Stanislavski] au o armonie desăvîrșită între cîntec și mișcarea de pe scenă: SAHIA, U.R.S.S. 151. Armonia asta este marele secret al artei. CARAGIALE, O. III 251. Peste-a nopții feerie Se ridică mîndră lună, Totu-i vis și armonie, Noapte bună! EMINESCU, O. I 207. ◊ Armonie între fond și formă = concordanță între conținutul de idei și sentimente care stau la baza unei opere de artă și mijloacele de expresie. Armonie vocalică = fenomen fonetic existent în unele limbi (de exemplu în limbile fino-ugrice) potrivit căruia diferitele vocale ale aceluiași cuvînt își orientează în general timbrul după cel al vocalei din silaba inițială. ♦ Bună-învoire, înțelegere, concordie. Ne-am despărțit ca să ne întîlnim a doua zi. Mă miram singur cum am putut ajunge să stabilim, în armonie, atîtea puncte importante. GALACTION, O. I 232. ◊ Expr. A trăi în (perfectă) armonie (cu cineva) = a trăi în bună înțelegere, în concordie (cu cineva). ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie), care impresionează plăcut urechea. V. melodie. Degetele... deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă la-nceput. MACEDONSKI, O. I 86. În toată acea armonie de sunete se simțea perfect tehnica maestrului. VLAHUȚĂ, O. A. 395. Răpită de armonia acestor suave versuri, ciripite în dulcea limbă toscană, inima se avîntă și dînsa pe urmele amoroase ale păsării ușoare. ODOBESCU, S. III 35. ◊ (Poetic) Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. ◊ (Ironic) Atunci [măgarul] începu cu bucurie Un cîntec jalnic și necioplit, Încît de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. ALEXANDRESCU, P. 75. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete evocă un sunet din natură. Versul lui Alecsandri «Un tropot de copite, potop ropotitor» este un exemplu de armonie imitativă. 2. Concordanță fonică între sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu formarea și înlănțuirea acordurilor în compoziții, după anumite reguli.

ÎNCREDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.

ONOMASTIC, -Ă, onomastici, -e, adj. Privitor la nume de persoane. Calendar onomastic. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. O onomastică e un eveniment. important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449. Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.

ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atențiune s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.

ORDINE f. 1) Stare de orânduială și de sistematizare; organizare armonioasă. 2) Succesiune regulată a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie să fie discutate într-o ședință sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regulă sau normă după care se înfăptuiește ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva să respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a încălcat. 4) Mod de organizare a vieții politice, economice și sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publică stare care asigură activitatea normală a organelor de stat și a celor publice, respectarea drepturilor cetățenilor și paza proprietății obștești. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate și finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

FELICITA vb. I. tr. A spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important, a unor succese etc. ♦ refl. (Fam.) A se socoti fericit, mulțumit pentru un rezultat obținut. [P.i. felicit, -tez, 3,6 -tă. / < fr. féliciter, it. felicitare].

FELICITA vb. I. tr. a spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important etc. II. refl. (fam.) a se socoti mulțumit pentru un rezultat obținut. (< fr. féliciter)

REFERINȚĂ s. f. 1. raportare, referire, informație dată asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafețe) imobile unul față de celelalte, la care se raportează pozițiile corpurilor; reper. (< fr. référence, germ. Referenz)

ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai cîteva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamînd luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiune s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).

ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Flori, obiecte etc. oferite cuiva în schimbul unor mici servicii; dar, cadou. [Var.: atențiune s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio -onis.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

GLUMI, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume, vorbe de duh. Rîseră fetele și se veseliră hihotind și glumind între ele. ISPIRESCU, L. 50. Un bătrîn vînător, căruia îi plăcea să glumească cu tovarășii săi. ODOBESCU, S. III 44. Iartă-mă, mîndro, de glume că nu-i om să nu glumească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363. ◊ Expr. A nu glumi (cu cineva sau cu ceva) = a lua (pe cineva sau ceva) în serios; p. ext. a fi fără cruțare (față de cineva sau de ceva). Iată ce vra să zică un om cinstit, un om blînd, dar care nu glumește cu tîlharii. CONTEMPORANUL, II 222. Cu dragostea nu glumi. HODOȘ, P. P. 33. Nu-i de glumit (cu cineva sau cu ceva) = trebuie să iei în serios (pe cineva sau ceva); trebuie să fii serios. Ție ți-e a glumi, dar nu-i de glumit. Pîrleo, zmeul are gînd rău cu noi. ALECSANDRI, T. I 440. Cu dorul nu-i de glumit. HODOȘ, P. P. 40. ♦ A vorbi în glumă (despre lucruri serioase), a răspunde cu o glumă (cuiva care a vorbit serios). Veneam să-ți spun un lucru foarte important... – Găsești că nu mi-ai spus destule?... – Nu glumi. Era ceva foarte serios. SEBASTIAN, T. 72. Ba nu, doamna mea! Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic, precum vedeți. – Tomnatic?... Vreți să glumiți?... Vă găsiți în floarea tinereții! ALECSANDRI, T. 287.

înaintare sf [At: GORJAN, H. IV, 66/120 / V: (înv) ~tIre / S și: înn~ / Pl: ~tări / E: înainta] 1 Avansare în spațiu. 2 Extindere în spațiu. 3 Progresare. 4 (Fig) Avansare în timp. 5 Funcționare prea rapidă a ceasurilor. 6-7 (Rar) Impulsionare a (dezvoltării sau) a progresului cuiva sau a cevaț. 8 Ridicare a unei persoane într-o funcție mai importantă. 9 Obținere a unei funcții mai înalte. 10 (Fig) Expediere. 11- 12 (Expediere sau) prezentare celor în drept a unui act, a unei petiții, a unei lucrări administrative. 13 Exprimare a unei opinii. 14 (Înv) Avansare a unei sume de bani 15 @(Fig; îs) ~ în vârstă Îmbătrânire.

mare-cuvânta vi [At: PSALT. 64 / Pzi: mare-cuvânt / E: mare¹ + cuvânta, cdp slv велеѣчевати] (Înv) 1 A vorbi despre lucruri importante. 2 A vorbi cu semeție. 3 A rosti vorbe de ocară la adresa cuiva. 4 A se răsti la cineva.

MARE-CUVÎNTÁ vb. I. I n t r a n z. (Învechit) A vorbi despre lucruri importante; a vorbi cu semeție; a rosti vorbe de ocară la adresa cuiva, a se răsti la cineva. Se învească-se în spămăntare și în rușire cei ce mare-cuvîntă spre mere. PSALT. 64, cf. 73, 105. Mare-cuvînt cu puteare, fraților! Că adevăr glas cu tărie. CORESI, EV. 62. Spre mine mare-cuvînta. id. PS. 101/1. - Prez. ind.: mare-cuvínt. – Mare¹ + cuvînta, după v. sl. велерѣчевати.

AFERENT, -Ă adj. 1. în legătură cu ceva. 2. care se cuvine, revine cuiva. 3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ. (< fr. afférent, lat. afferens)

căpitan sm [At: COD. VOR. 35/34 / V: (rar) ~petean / Pl: ~i / E: it capitano, rs капитан] 1-2 (Înv) Persoană care comandă o armată sau o parte a ei Si: comandant. 3 (Pan) Căpetenie (1). 4 Om foarte iscusit Si: strateg. 5 (Pop; îe) A fi fata banului, sora ~ului Se spune despre fetele cu pretenții (de noblețe). 6 (Pop; îe) Ori Stan, ori ~ Se spune când cineva pune totul în joc, riscând tot ce are în vederea unui câștig important. 7 (Fam; gmț; îe) Ai să dai de ~ Tăvăliciu Se spune pentru a avertiza pe cineva că va avea necazuri (dacă va întreprinde o anumită acțiune). 8 (Înv; îc) ~-pașa Comandant al flotei turcești. 9-10 (Ist) Comandant al unui corp de ostași sau slujitori (care aveau și îndatoriri civile). 11 Ofițer superior locotenentului și inferior maiorului. 12 Persoană care are gradul de căpitan (11). 13-14 (Mrn; îc) ~-locotenent Grad corespunzător căpitanului din armata de uscat (sau de aviație). 15 Ofițer care are gradul de căpitan-locotenent în marină. 16-18 (Îs) ~-de rangul întâi (al doilea, al treilea) Grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului sau maiorului) în marină. 19-21 Ofițer care are gradul de căpitan (16-18). 22 (Mrn; urmat de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher” etc.) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. 23-24 (Îs) ~ de port Persoană însărcinată cu conducerea activității unui port (sau a unui oficiu portuar). 25 (Ist; Buc; îs) ~ul țării Șef administrativ suprem și reprezentant autonomiei (în provinciile austro-ungare). 26 (Iuz; îs) ~ al unui district Șef administrativ al unui județ Si: prefect, (înv) ispravnic. 27 (Mol; Trs; înv; îs) ~ de târg, ~ul orașului Prefect al poliției Si: (iuz) agă. 28 (Iuz; îs) ~ de poștă Diriginte. 29 (Iuz; îs) ~ de barieră Șef al corpului de pază care apăra bariera orașului. 30-31 (Înv) Căpetenie a unei bande de hoți, (de haiduci etc.) 32 (Spt) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul echipei din care face parte. 33 (Bot; îc) ~ul-leacurilor Fierea pământului (Erythraea centaurium). 34 (Bot; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

venin sn [At: PSALT. 291 / Pl: (rar) ~uri, (reg) ~e / E: ml venenum] 1 Substanță toxică secretată, prin glande speciale, de unele animale (șerpi, insecte, arahnide) și de țesutul unor plante, ca mijloc de atac ori de apărare. 2 (Rar; lpl) Varietăți de venin (1). 3 (Fig) Răutate. 4 Dușmănie (1). 5 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care denotă răutate. 6 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care trădează ură. 7 (Îvp) Substanță toxică preparată de om (din plante otrăvitoare), care, introdusă în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și, uneori, moartea Si: otravă. 8 (Îe) A turna ~ în cineva (sau în sângele cuiva) A produce cuiva o suferință morală. 9 (Rar; lpl) Varietăți de venin (7). 10 (Pex) Toxicitate. 11 (Pex) Nocivitate. 12-13 (Atm; îvp; pan) Fiere (1, 7). 14 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de moarte) sau a(-i) pune (cuiva) ~ la inimă A (se) supăra foarte tare. 15 (Îe) A fierbe de ~ A fi foarte furios. 16 (Înv; îe) A-și sparge (sau a-și răcori) ~ul A se liniști. 17 (Fig) Suferință morală Si: amărăciune (3), durere (5) necaz, supărare. 18 (Fig) Furie (1). 19 (Îe) A-și vărsa ~ul A-și destăinui necazurile, supărările. 20 (Îae) A-și manifesta furia față de cineva. 21 (Olt; Trs; pex) Puroi¹. 22 (Olt; pex) Varice². 23 (Med; reg; pex) Antrax (2). 24 (Reg; dep) Cal bătrân, slab și neputincios.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie bătrînă. Satul (sau casa) arde și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete cele spuse. A trecut baba cu colacii, se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. ♦ (Fam., în glumă) Soție. ♦ Femeie bătrînă de la țară care pretinde că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji. ♦ (În nume de jocuri de copii) (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără „puii” împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. II. 1. Bîrnă de sprijin folosită la poduri, la mori de apă sau ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Copcă în formă de toartă în care se prinde alta în formă de cîrlig. 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede. – Slav (v. sl. baba).

SĂLÁȘ (< magh.) s. n. (Înv. și pop.) 1. Găzduire temporară acordată cuiva. 2. Construcție rudimentară, de obicei din bârne, folosită ca locuință temporară. Au un rol important în cazul satelor de la poalele munților, unde fânețele se află adesea la depărtare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. În acest caz sunt locuite vara, în timpul cositului, dar adesea și iarna, pentru adăpostirea și hrănirea vitelor. În trecut numărul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasându-se adesea de la s. la sat și invers; frecvent pe lângă ele se află câțiva pomi fructiferi și o mică grădină. În funcție de ținut, mai sunt numite odaie, conac, căsoaie sau casă în câmp. 3. Locuință, casă, cămin; p. ext. culcuș. ♦ Grajd, staul. 4. Așezare omenească; cătun, sat; locuitorii acestei așezări. ♦ Grup de familii de țigani (nomazi), conduși de un vătaf.

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ și urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A-și reproduce în minte, a-și aduce aminte. Sub căutătura aceasta iscoditoare Rizea își aminti deodată de îndoiala lui. DUMITRIU, B. F. 110. 2. Tranz. (Urmat de un complement direct sau de o completivă directă; uneori construit cu dativul persoanei) A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva; a evoca. I-am amintit o dată importantă. ◊ Le aminti [țăranilor] cuvintele lui Stalin de la întîiul congres al colhoznicilor udarnici. CAMILAR, TEM. 148 ◊ Intranz. Turnul acesta ne amintește de niște timpuri de barbarie. NEGRUZZI, S. I 312. 3. Tranz. A pomeni, a menționa. Am amintit cartea aceasta doar cu titlu informativ. 4. Intranz. Am amintit și în introducere despre lucrurile acestea. – Prez. ind. și: (neobișnuit) amint (BOLINTINEANU, O. 64).

BABĂ, babe, s. f. I. (Uneori peiorativ) Femeie bătrînă. La fîntînă, o babă, zbîrcită drob și uscată scîndură, turna apă într-un urcior. DELAVRANCEA, T. 27. Fiul craiului... numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă gîrbovă de bătrînețe. CREANGĂ, P. 189. Văzîndu-se luat în răspăr de babele satului... se apăra în dulcea limbă a poeziei. ODOBESCU, S. III 9. Ducea verde bosioc... Bosiocul fetelor, Maghiran nevestelor, Tămîiță babelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. Satul (sau țara, lumea) arde (sau piere) și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri mărunte și neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante, grave. A trecut baba cu colacii (sau, mai rar, cu colacul), se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună, un moment favorabil. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete, ◊ (Pleonastic) [Mama-pădurilor], o babă bătrînă și urîtă, care îmblă prin împărăția mea de mînă cu furtuna. EMINESCU, N. 7. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele =(după o legendă populară) primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. Cam între sfîrșitul lui făurar și începutul babelor... te pomenești cu Ghira. DELAVRANCEA, T. 152. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, P. A. 117. ♦ (Familiar, în glumă, fără să se țină întotdeauna seamă de vîrsta) Soție. Cînd cu baba m-am luat, Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. ♦ (În trecut) Femeie bătrînă de la țară, care pretindea că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji, exploatînd astfel ignoranța populației și lipsa de asistență medicală din trecut. Au venit babe doftoroaie din sat. SADOVEANU, N. F. 92. Umbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ♦ (În nume de jocuri de copii) De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără «puii» împotriva altuia, care face pe gaia; de-a puia-gaia, de-a cloșca cu puii. (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi caută, pe dibuite, să-i prindă pe ceilalți. Dănilă leagă strîns c-un ștergar gros, de cîlți, ochii și urechile dracului, ca la «baba-oarba». CREANGĂ, P. 55. Iată și Nicu, fiul mieu... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba? ALECSANDRI, T. I 43. II. 1. Bîrnă de sprijin: a) grindă de lemn așezată în lungul unui zid, care servește ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; b) (la poduri) element de construcție format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților sau direct pe zidărie; c) (la moara de apă) fiecare din cei patru stîlpi care sprijină podul; d) (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Zglăvoacă. 3. (Regional) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. Sînt însă cazuri fatale, cînd un om ce are cel mai mic simtiment de onor nu poate face altfel. NEGRUZZI, S. I 212. Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda așa cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decît voința sa. Caz de conștiință = împrejurare în care sentimentul datoriei îl obligă pe cineva să procedeze altfel decît cum ar vrea. ◊ Loc. adv. În cazul acesta sau în acest caz sau în (ori într-un) asemenea caz = în asemenea împrejurări, astfel stînd lucrurile, astfel prezentîndu-se situația. În tot cazul sau în orice caz = în orice împrejurare, orice s-ar întîmpla, chiar dacă ar fi așa. În caz contrar = dacă împrejurările vor fi altele, dacă se va întîmpla altfel. De la caz la caz = după împrejurări. ◊ Loc. conj. În caz de... = în situația în care..., dacă s-ar ivi ceva neprevăzut. Afară de cazul = afară numai dacă... În cazul cînd... sau în caz că... = cînd s-ar întîmpla să..., dacă. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune, a admite că... A face caz de ceva = a considera (prin exagerare) ceva ca un lucru foarte important, a acorda prea mare importanță; a comenta prea mult. A face caz de cineva = a scoate în evidență (în mod exagerat) calitățile, meritele cuiva, a prețui mult pe cineva. 2. Întîmplare (mai ales neprevăzută), eveniment, accident. Un caz grav. ▭ La un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre. TOPÎRCEANU, B. 96. 3. (Urmat de diverse determinări) Îmbolnăvire, boală (care produce îngrijorare, care necesită îngrijiri medicale). Cazuri suspecte. Cazuri de pojar. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. Subiectul stă în cazul nominativ.

anticameră sf [At: NEGRUZZI, S. II, 194 / V: ~tec~ / Pl: ~e / E: it anticamera] 1 Sală de așteptare situată la intrarea într-un apartament, într-un birou, într-un cabinet al unei persoane importante. 2 (Îe) A face ~ A aștepta mult pentru a fi primit în audiență la cineva.

felicitare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: felicita] 1 Adresare a unor cuvinte de laudă pentru un succes obținut. 2 Urare de fericire făcută cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. 3 (Ccr) Bilet, scrisoare, ilustrată etc. special imprimate prin care cineva este felicitat.

înălțime sf [At: VARLAAM, C. 266 / V: (îvr) nălțime / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~mi / E: înalt + -ime] 1 Dimensiune a unui corp, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. 2 Distanță de la nivelul pământului sau de la un nivel orizontal până la un punct situat deasupra lui. 3-4 (Mat) Perpendiculară trasată din vârful (unui corp sau al) unei figuri geometrice pe bază. 5 (Fiz) Punct ridicat deasupra nivelului pământului. 6 (Pex) Cer (1). 7 Loc înalt Si: culare (1), deal, înălțătură (1). 8 (Fiz) Număr de vibrații pe secundă ale unui sunet. 9 Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a se ridica la note înalte. 10-11 (Fig) Rang (înalt). 12 (Pex) Prețuire. 13 (Fig) Stare de superioritate intelectuală, morală etc. 14 (Fig; îe) A fî la ~(a) (cuiva, a ceva) A se prezenta așa cum cere situația. 15 (Îae) A fi egal valoric cu cineva. 16 (Înv; art.; cu pps) Termen de adresare către o persoană cu o funcție importantă.

vorbi [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 36^v/16 / V: (reg) vorvi / Pzi: ~besc / E: vorbă] 1 vi (D. oameni) A avea facultatea de a utiliza limbajul articulat Si: (pop) a grăi (3), (îrg) a vorovi (8). 2 vi A exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții Si: a rosti, a spune, a zice, (pop) a cuvânta (1), a glăsui (5), a grăi (1), (înv) a glăsi (5), a vorovi (9). 3 vi (Pex) A comunica altfel decât prin limbajul articulat (prin gesturi, mimică). 4 vi (Rar) A formula un o idee mental, fără a o comunica cu glas tare. 5 vi (D. animale) A scoate sunete caracteristice speciei. 6 vt (C. i. cuvinte) A pronunța. 7 vi (Îe) A ~ în barbă A vorbi (2) încet, pentru sine Si: a mormăi. 8 vi (Îvp; îe) A ~ lat A vorbi (6) tărăgănat. 9 vi (Îae) A vorbi (2) afectat. 10 vi (Îe) A ~ cu sufletul la gură A vorbi cu vocea întretăiată (de emoție sau de oboseală). 11 vi (Rar; îe) A ~ din burtă A fi ventriloc. 12 vi ( Reg; îe) A ~ de-a bățul (sau în resteu) A vorbi (2) cu ton răstit. 13 vi (Pan; mai ales d. papagali) A imita limbajul uman. 14 vt A se exprima într-o anumită limbă. 15 vt A se exprima într-un anumit stil. 16 vi (Îe) A ~ chinezește (sau turcește, grecește, nemțește) A nu se exprima pe înțeles. 17 vi (Îae) A rosti cuvintele neclar (din cauza băuturii). 18 vi (Pex; îae) A fi beat. 19-20 vti A cunoaște și a se exprima fluent într-o limbă străină. 21 vi (Îe) A ~ cu jumătate de gură (sau de glas) sau a ~ cu gura (pe) jumătate (ori cu gura altuia) A vorbi (2) fără convingere. 22 vi (Îae) A vorbi (2) evaziv. 23 vi (Îe) (A fi) un fel (sau un mod) de a ~ (A fi) un fel de a se exprima. 24 vi (Îae) A fi o chestiune interpretabilă. 25 vi (Pop; îe) A ~ cu două guri A lăuda și a defăima pe cineva în același timp. 26 vi (Îae) A fi duplicitar. 27 vi (Îae) A fi părtinitor. 28 vi (Reg; îe) A ~ din prag A se exprima ambiguu. 29 vi (Îe) A ~ (într-un ceas) rău (sau a rău, reg, de rău) A cobi (4). 30 vi (Îe) A ~ ca papagalul (sau ca un papagal) A reproduce mecanic spusele altuia. 31 vi (Reg; îe) A ~ ca baba chioara (sau ca baba oarba) A spune fără menajamente. 32 vi (Mol; îe) A ~ răzămiș A spune lucruri întemeiate. 33 vi (Fam; îe) A ~ din burtă A spune lucruri negândite. 34 vi (Îe) A ~ din (sau de la) inimă ori a ~ din (sau cu) din suflet A vorbi (2) cu convingere deplină. 35 vi (Pop; îe) A ~ în dorul lelii A vorbi (2) fără rost. 36 vi (Pop; îe) A ~ de clacă A flecări. 37 vi (Pop; îe) A ~ de pe ceea lume A spune lucruri neverosimile. 38 vi (Reg; îe) A ~ încolo (sau în neștire, zăbunit) A delira (1). 39 vi (Fam; îe) Mai ~bești (sau ~biți)? Cu siguranță. 40 vi (Îe) A ~ în numele cuiva A spune ceva în locul sau din partea cuiva. 41 vi (Îae) A comunica ceva invocând autoritatea cuiva. 42 vi (Îe) A ~ (câte) vrute și nevrute (sau câte-n lună și-n stele ori câte și mai câte) sau a ~ (la sau și) verzi și uscate A flecări. 43 vi (Reg; îe) Mare ai (mai) ~t-o! Ai spus un lucru important, adevărat Si: bine zici! 44 vi (Îe) Ce vorbești? Formulă prin care exprimă surprinderea cuiva față de cele spuse de cineva. 45 vi (Îae) Formulă prin care exprimă neîncrederea cuiva față de cele spuse de cineva. 46 vi (Îae) Formulă prin care exprimă dezaprobarea cuiva față de cele spuse de cineva. 47 vi (Îe) Ce tot ~besc (vorbești etc.) sau ce să mai vorbesc (sau vorbim) ? Ce să mai discutăm? 48 vt (Reg; îe) A ~ vorbă de pildă A exemplifica printr-o pildă. 49 vi A ține un discurs Si: a cuvânta (15). 50 vi A face o expunere în public Si: a conferenția. 51 vi (Îe) A ~ liber A vorbi (48) fără a avea un text scris în față. 52 vi (Rar) A rosti cu talent și convingător un discurs. 53 vi A lua cuvântul într-o adunare. 54 vi A interveni într-o discuție. 55 vi A-și exprima punctul de vedere. 56 vi A-și exprima decizia. 57 vi A lua atitudine. 58 vi (Pex) A hotărî (6). 59 vi (Fig) A se manifesta. 60 vi A se exprima (2). 61 vi A aduce un fapt la cunoștința publică Si: a expune (1), a informa, a istorisi, a înștiița, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a vorovi (11). 62 vi A aduce în discuție un anumit lucru Si: a aminti (4), a invoca, a menționa, a pomeni, a se referi, a semnala, a vorovi (12). 63 vi (Îe) A ~ de funie în casa spânzuratului A spune ceva care poate supăra pe cineva, fiind interpretat ca o aluzie răutăcioasă. 64 vi (Îe) A ~ pe (sau de) cineva de rău (sau, înv, rău) A denigra. 65 vi (Îae) a calomnia. 66 vt (Îe) A ~ pe cineva (de) bine A lăuda pe cineva. 67 vi (Îe) La drept (sau, înv, la dreptul) vorbind De fapt. 68 vi (Îe) Efectiv. 69 vi (Îcn) A aprecia ca fiind real (posibil, adecvat etc.). 70 vi (Îae) A lua drept ... 71 vrim (Fig) A fi prezent în amintirea cuiva. 72 vi (Pex; d. acte, documente, inscripții etc.) A înregistra. 73 vi (Pex; d. acte, documente, inscripții etc.) A menționa. 74 vi A adeveri (1). 75 vi A evoca (1). 76 vi (Fig) A pleda în favoarea cuiva sau a ceva. 77 vi (Pex; d. texte, scrieri) A trata un anume subiect. 78 vi (Pex; d. domenii de cunoaștere) A avea ca obiect de studiu. 79 vt (Îvr) A transmite. 80-81 vti A susține. 82-83 vti A mărturisi. 84 vi (Îe) A ~ drept (sau adevărat) A spune adevărul. 85 vi (Îae) A vorbi (2) deschis, sincer. 86 vt A promite (2). 87-88 vti A dezvălui. 89 vi A ~ (cuiva) la ureche A șopti. 90 vrim A se zvoni. 91 vi A anunța. 92 vi A prevesti. 93 vi A se adresa cuiva. 94 vi (Îe) A ~ să priceapă nora A face aluzie la o terță persoană prezentă, adresându-te interlocutorului. 95 vi (Îe) A ~ la lampă (sau la bec) A se adresa cuiva care nu ascultă, nu reacționează. 96 vi A discuta (2). 97 vi (Îe) (Mai) ~bim noi! Exprimă un avertisment. 98 vi (Îae) Exprimă o amenințare. 99 vi (Îe) A(-și) ~ (de unul singur) (sau cu sine însuși) A monologa. 100 vi (Îe) A ~ cu dușii (sau dușilor) A spune lucruri fără sens. 101 vt (C. i. o temă, un subiect) A dezbate² (3). 102 vi (Îcn) A fi supărat pe cineva. 103 vi (Îcn) A nu (mai) avea relații bune cu cineva. 104 vrr A comunica numai strictul necesar, neavând relații strânse. 105 vrim A se comenta (despre o persoană, un fapt ieșit din comun). 106 vrim A fi prezent în conștiința publică. 107 vi A avea o întrevedere cu cineva (pentru a interveni în favoarea altcuiva). 108 vi A apela la cineva. 109 vi (Spc) A cere consimțământul părinților în vederea căsătoriei. 110 vrr (Pop; d. tineri) A-și face declarații de dragoste. 109-111 vtrr A (se) sfătui. 112 vrr A ajunge la un acord. 113 vi (Reg; d. tineri) A avea relații de dragoste.

PRESTIGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

sâc¹ i [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) sic / E: ns cf sâcâi] 1 (Are) Cuvânt însoțit de gestul lovirii pumnilor unul peste altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. 2 (Reg; îe) ~ de nuntă, mâine-i horă! Se spune când cineva se consolează sau vrea să pară consolat că a obținut un lucru mai puțin important decât cel pe care-l dorește.

DECLASA vb. I. 1. refl. A decădea din punct de vedere moral și social. 2. tr. (Sport) A trece (pe cineva) într-o categorie inferioară. 3. (Metal.) A folosi un produs necorespunzător cerințelor într-un scop mai puțin important. [< fr. déclasser].

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

atenta vi [At: DA / Pzi: ~tez / E: fr attenter, lat attentare] 1 A face o tentativă criminală asupra cuiva. 2 A pune în primejdie de dispariție un obiect (valoros). 3 (Fig) A încălca un drept, un principiu important.

FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

ATENȚIE f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

INTERES s. n. 1. preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ◊ ceea ce este util, important, care convine; folos, câștig. 2. dobândă. ♦ daune ~e = despăgubire bănească pentru un prejudiciu. 3. (psih.) orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege. 4. simpatie, înclinare față de cineva. 5. plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stârnește curiozitatea etc.; atracție. (< it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)

MONOPOL s. n. 1. drept exclusiv asupra unor valori, bunuri, asupra efectuării unor operații etc. 2. asociație de mari întreprinderi capitaliste care concentrează o parte importantă a producției și a desfacerii unui anumit fel de produse. 3. (fig.) drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. (< germ. Monopol, fr. monopole)

FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

pagubă sf [At: CORESI, L. 470/2 / Pl: ~be, (reg) păgubi / E: slv пагоуба] 1 Pierdere materială adusă cuiva sau suferită de cineva. 2 Stricăciune care provoacă o pierdere Si: daună. 3 (Pex) Neajuns¹. 4 (Pex) Necaz. 5 (Pex) Nenorocire. 6 (Îe) ~n ciuperci ! Nu este o pierdere importantă. 7 (Îlav) În ~ Fără folos material Si: în pierdere. 8 (Reg; îlav) Pe ~ba lui Riscând. 9 (Îlav) A da (pe cineva) de ~ A păgubi pe cineva. 10 (Îe) A fluiera, a vorbi, a sufla etc. a ~ A fluiera, a vorbi etc. manifestându-și părerea de rău, surprinderea pentru o pierdere suferită, sau nedumerirea în fața unei anumite situații. 11 (În superstiții; îe) E rău de ~ E semn rău. 12 (Îe) A scoate, a plăti, a întoarce ~ba A plăti prețul pierderii suferite de cineva sau pricinuite cuiva. 13 (Înv) Risipă. 14 (Fig) Pierdere a calității unui lucru. 15 (Fig) Prejudiciu moral. 16 (Îlpp) În ~ba (cuiva sau a ceva) Știrbind calitatea, prestigiul, autoritatea etc. cuiva sau a ceva. 17 (Reg; îe) E ~ că... (sau de...) E păcat că s-a întâmplat... 18 (Reg; îe) E ~ să... E păcat dacă se întâmplă...

PRESTIGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva datorită calităților, cunoștințelor, talentului etc.; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.

AFACERE afaceri, s. f. 1. Treabă (importantă), îndeletnicire, ocupație. Eftimie umbla pe uliță, pe la afacerile lui, întunecat la față. DUMITRIU, N. 246. Nu-mi place ca cineva să se vîre în afacerile mele. SAHIA, N. 104. ◊ Afaceri interne (sau externe) = treburi obștești privind problemele interne (sau externe) ale unei țări. Ministerul Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Externe. ◊ Însărcinat cu afaceri = reprezentant diplomatic avînd misiunea să reprezinte interesele țării sale și ținînd temporar locul unui ambasador sau ministru plenipotențiar. 2. (În orînduirea capitalistă) Tranzacție comercială (bazată pe speculă sau pe speculații). Am uitat să-ți spun că a trecut la amiază pe la noi cuscrul Haralambie, întorcîndu-se de la tîrgul Botoșanilor unde are dumnealui afaceri cu negustorii. SADOVEANU, N. F. 86. ◊ (Numai la pl., cu sens peiorativ) Reprezentanții claselor exploatatoare făceau tot felul de afaceri. ◊ (Familiar) întreprindere cu rezultat bun, favorabil. A făcut o afacere bună cu mobila pe care a cumpărat-o. ◊ Expr. E O afacere să... sau nu e (nici) o afacere să... = e (sau nu este, nu e de loc) avantajos să...

gravitate sf [At: MAIORESCU, CR. II, 114 / Pl: ~ități / E: fr gravité, lat gravitas, -atis] 1 Fenomen de atracție reciprocă a corpurilor, dependent de masa lor Si: gravitație (1). 2 (Îs) Câmp de ~ Spațiu în care un corp își exercită atracția asupra altor corpuri Si: câmp de gravitație (2). 3 (Îs) Centru de ~ Punct fix prin care trece rezultanta greutăților moleculelor care compun un corp în toate pozițiile posibile. 4 (Îas) Punctul de aplicație al rezultatelor forțelor de gravitație (1) exercitate asupra părților care alcătuiesc un corp Si: centru de gravitație (3). 5 (Îas) Punctul care susține un corp în echilibru Si: centru de gravitate (4). 6 (Fig; îas) Loc în jurul (și sub influența) căruia evoluează, trăiește cineva sau ceva în echilibru Si: centru de gravitație (5). 7 Caracterul unui sunet muzical de a fi grav (6). 8 Aspect extrem de important prin consecințele neplăcute, primejdioase pe care le poate avea. 9 Seriozitate extremă (în manifestări, atitudini etc.). 10 (Rar) Greutate.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.