GLUMI, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume, vorbe de duh. Rîseră fetele și se veseliră hihotind și glumind între ele. ISPIRESCU, L. 50. Un bătrîn vînător, căruia îi plăcea să glumească cu tovarășii săi. ODOBESCU, S. III 44. Iartă-mă, mîndro, de glume că nu-i om să nu glumească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363. ◊ Expr. A nu glumi (cu cineva sau cu ceva) = a lua (pe cineva sau ceva) în serios; p. ext. a fi fără cruțare (față de cineva sau de ceva). Iată ce vra să zică un om cinstit, un om blînd, dar care nu glumește cu tîlharii. CONTEMPORANUL, II 222. Cu dragostea nu glumi. HODOȘ, P. P. 33. Nu-i de glumit (cu cineva sau cu ceva) = trebuie să iei în serios (pe cineva sau ceva); trebuie să fii serios. Ție ți-e a glumi, dar nu-i de glumit. Pîrleo, zmeul are gînd rău cu noi. ALECSANDRI, T. I 440. Cu dorul nu-i de glumit. HODOȘ, P. P. 40. ♦ A vorbi în glumă (despre lucruri serioase), a răspunde cu o glumă (cuiva care a vorbit serios). Veneam să-ți spun un lucru foarte important... – Găsești că nu mi-ai spus destule?... – Nu glumi. Era ceva foarte serios. SEBASTIAN, T. 72. Ba nu, doamna mea! Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic, precum vedeți. – Tomnatic?... Vreți să glumiți?... Vă găsiți în floarea tinereții! ALECSANDRI, T. 287.