FRUMOS³, -OASĂ, frumoși, -oase, adj. 1. Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică. a) (Despre persoane și despre părți ale corpului) Avea ochii frumoși, negri. DUMITRIU, N. 156. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani... ne întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. II 6. Iacăt-o înaintea lui... tot așa de tînără și de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii. CARAGIALE, O. II 27. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Ca un leu să fii de tare Și frumos ca primăvara. EMINESCU, L. P. 143. Copil frumos ca visul ce-n leagăn îl visai. BELDICEANU, P. 132. ◊ (Substantivat) Frumoasa satului. ▭ De-acum, are să fie ca-n cîntec: are să se ieie frumos cu frumos, plăcut cu plăcut. CAMILAR, TEM. 175. Aci se fierb și oasele în vase aurite, Aci s-adun frumoasele Cînd nu mai sînt dorite. BOLINTINEANU, O. 70. ♦ (Substantivat, f. pl.) Ielele. L-au întîlnit vîntoasele și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360. b) (Despre lucruri din natură, despre obiecte și despre opere de artă) Priveliște frumoasă. ▭ Casele cele frumoase le vînduseră creditorii. CARAGIALE, O. III 48. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. EMINESCU, O. IV 81. Frumos antereu porți. ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. ◊ (Substantivat, în expr.) A lua (pe cineva) cu frumosul = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. (Eliptic) Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. Purtare frumoasă. Faptă frumoasă. 3. (Despre timp sau vreme) senin, calm, bun. 4. (Despre lucruri și fapte) Important, considerabil, remarcabil. O recoltă frumoasă. Un succes frumos.