Definiția cu ID-ul 920359:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCREDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz.Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.